Leaderboard


Popular Content

Showing content with the highest reputation since 10/16/2019 in Posts

  1. Sâmbătă m-am bucurat de toamna pe Postăvaru. *Valea Prahovei de sus *capra după urcare *potecuță
  2. Urcând spre Dodeşti (munţii Gilăului):
  3. O tură colorata în jurul lacului Râușor, în munții Iezer împreună cu @a_mic
  4. majikstone

    La 90 de ani pe Alpe d'Huez, in 2 ore si 12 minute. (linkul e de pe Facebook, nu stiu daca il va vedea toata lumea)
  5. liviu m.

    Salut toti forumisti! Vreau sa postez o tura, scurta, pe care am facut-o cu ceva timp in urma. Titlul turei l-am ales, pana la urma, cu ceva retineri, dar reflecta cat de cat, folosirea unui trailer, cam greu din nastere, intr-o tura de mai multe zile 27.05.2019 O zi innourata dar buna de pedalat. Prin vama romaneasca de la Portile de Fier I am trecut in viteza, s-au uitat putin in buletin si gata, liber ca pasarea cerului. Primul soc l-am avut in vama sarbeasca unde ala de la control acte m-a pus sa dau jos steagul de pe trailer. Era un steag mic, de la aniversarea a 100 de ani a Romaniei si care se monta pe geamul masinii, acum flutura in spatele trailerului. I-am spus vamesului ca o sa-l dau jos dupa ce ies din vama, a spus nu, chiar acum, noroc ca am avut un multitool legat pe bicicleta si am reusit sa tai cei 2 soricei cu care era prins. De ce? Nu stiu si nici nu am vrut sa aflu. Pe clisura Dunarii e cam ca la noi, drumul valonat si o catarare mai importanta, 2 km mai grei, ultimul mai lejer. Ar mai fii una dar nu este prea inclinata. Drumul destul de bunicel, fara trafic deosebit, n-am avut probleme deosebite cu trailerul, in afara de accelerari mai lente si franari mai lungi si bineinteles pe catarari un pic mai greu. Trailerul l-am facut dintr-un profil patrat, initial cu lungimea de 1 metru, am taiat o bucata de 45cm la care am sudat, la capete, doua placute gaurite pentru roti. Pe el am pus carja de la o poliartrita reumatoida, dupa indoirea celor doua tevi de aluminiu (suportul de la brat), a ramas cam 1 m in lungime. Deasupra am mai pus niste profile de aluminium si o placa de plastic ca baza pentru geanta. Fara geanta, trilerul avea pana in 7kg si ma asteptam de la croitor sa-i mai adauge max 2kg. Numai ca pana la urma in loc de geanta a iesit o cutie de lemn, imbracata in, cred ca un fulgarin, dintr-o haina de ploaie mai veche. Cand l-a vazut sotia m-a intrebat unde merg cu cosciugul ala. Asa a iesit, nu mai am chef sa astept, nici nu l-am cantarit dar cred ca are lejer 12-13kg adica comparabil cu bicicleta. Suportul in jurul portbagajului e facut din tije filetate de 6mm iar cuplajul o articulatie sferica M10m, care a fost testata pe vechiul trailer cam 500km. Nu am vrut sa cuplez trailerul la roata, asta ar fi adaudgat inca un metru, cred ca ar fi iesit cat un marfar. La bicicleta, am schimbat foile 48/36/26 cu 44/32/22, mai potrivite pentru mine, pinioanele au ramas aceleasi, 11-32. Pe la sarbi nu am fost decat cu masina asa ca o tura cu bicicleta pare o alegere logica. Singura diferenta pe clisura sarbeasca par sa fie tunelurile. In prima zi am trecut prin patru tuneluri al doilea fiind si cel mai lung ,de 259m. Bezna aproape totala, lanterna era undeva prin coburi nu am mai stat sa o caut. E o senzatie tare neplacuta sa pedalezi pe intuneric fara sa vezi soseaua. Numai o dunga aurie abia se vedea pe perete si ceva din dunga alba de pe mijlocul drumului. Noroc ca in tuneluri asfaltul era foarte bun, fara gropi. Dupa cum vedeti din foto, drumul pe clisura sarbeasca face parte din EV6 si aproape de Donji Milanovac se intersecteaza cu EV13, chiar langa podul de peste Golful Porec. Sunt o multime de parcari de-a lungul drumului, asezate in zonele cu cea mai buna vedere spre Dunare si in unele existata,cam la 4-5km si toalete mobile. Greu de gasit un loc de campare, de o parte Dunarea cu maluri inalte de cealalta parte, stanci care se ridica ametitor de sus. Peisajul e nemaipomenit, merita din plin sa-l parcurgi macar o data pe bicicleta. Abia dupa mai multi km de Donji Milanovac am reusit sa gasesc un loc, cam stramt,pe partea Dunarii, pe partea cealalta a drumului fiind un deal domol fara pericol de prabusiri de pietre. La intrarera in Vama Portile de Fier1 Vase inainte de intrarea in ecluza sarbeasca De pe clisura. Zona Macronia, malul romanesc, chipul lui Decebal abia se vede. Intersectie de Eurovelo-uri. Parcare pe clisura sarbeasca. In sfarsit, cineva mai lent decat mine. Si locul de parcare al zilei.
  6. liviu m.

    Legaturile cu sarbii au fost puternice aici in zona,si pe vremea impuscatului si dupa,na,mai dai de cate un vames mai incuiat la cap si la ei. 28.05.2019 Noaptea trecuta era instelata pe la 3AM, chiar m-am trezit nu stiu de ce. Dar pe la 4PM m-a trezit din nou o ploaie care dupa un timp s-a oprit. Se pare ca astazi e ziua tunelurilor. Am trecut prin alte 18 tuneluri de la 30m la 259m cel mai lung. Mi-am gasit si lanterna asa ca a fost putin mai usor. Am cam ramas fara apa, a trebuit sa cer de la rara cafenea de pe malul Dunarii un litru de apa, bineinteles ca am servit si o cafeluta acolo. La scurt timp, dupa cafenea, am gasit un izvor asa ca mi-am completat rezervele de apa. Am trecut prin Golubat, se poate vizita acum fortareata e renovata cu bani europeni. Atunci nu mi-am permis sa opresc, sa vizitez cetatea, dar am facut-o dupa tura, impreuna cu sotia. Asa ca o sa va dau ceva date si fotografiile pe care le-am facut ulterior. (Cetatea este amplasata pe malul sarbesc undeva in dreptul Coroninului (aproape de Moldova Noua), datata de prin secolul 15. Are patru niveluri de vizitare, pe culori, verde, albastra (lower difficulty), rosie si neagra (high difficulty). Eu am vizitat zona verde (cam la nivelul solului) si zona albastra, care e accesibila pe niste scari de piatra destul de inclinate. Pentru verde si albastru am platit 600 dinari (verde) + 200dinari (rosie) si daca vrei toate zonele costa 1200dinari/persoana. In zona rosie si neagra se ajunge tot pe niste scari sapate in piatra, cu niste lanturi ajutatoare, adica copiii/batranii/neputinciosii fizic nu sunt acceptati, plus ca trebuie semnata o declaratie pe propria raspundere pentru cine e acceptat. Revenim la tura. Apoi am trecut de Usije si Vinci. Dupa masa a mai iesit si soarele, scurte aparitii printre nori si bineinteles cateva reprize de ploaie. In Vinci am intalnit un sud corean pe bicileta, se indrepta spre Paris. Calarea o cursiera si avea 4 desagi, fata- spate. Am pedalat impreuna pana la Veliko Gradiste , el s-a oprit sa manance, eu am continuat pe malul Dunarii unde am si gasit un loc de campare. Drumurile sunt cam paradite prin zona chiar m-am mirat cum a rezistat trailerul. Cam 3 ploi succesive s-au abatut in zona pana am intrat la culcare. Sunete de vapoare care treceau prin zona si muzica unei discoteci indepartate s-au auzit pana tarziu. Pentru pasionatii de hiking. Ceva fosile de pe clisura. O dimineata cam cetoasa. Spre fotareata Golubat si tunelul cel nou. Si dupa fortareata. Aici sunt pozele cu fortareata vizitata de curand, dupa tura. Aici e vechiul drum rutier, pe sub fortareata, acum, un nou tunel luandu-i locul. In turnul din apa erau amplasate tunurile. Spre nivelurile superioare.
  7. Mircea PF

    De neratat o tură în munţii Gilăului la sfârşit de octombrie! traseu: Cluj-Floreşti-Gilău-Someşu Rece-Gura Râştii-Muntele Rece-Dodeşti-Păltinei-valea Bârlogului-Uzină-Gura Râştii-Someşul Rece-Gilău-Luna de Sus-Cluj 73 km parcurşi de mine în 7 ore şi 40 minute cu pauze cu tot şi mersul prin oraş am împins pe urcuşul spre Dodeşti (se poate evita la un moment dat panta foarte mare de pe fostul drum, cel de pe lângă gard, dacă se urcă pe drumul din stânga) şi pe alocuri pe coborârea spre Păltinei (făgaşe cu pietre instabile) nu am întâlnit turme de oi (cei 2 câini din Dodeşti surprinşi în imagine nu au avut nici o treabă cu mine) izvor în Muntele Rece peiseje deosebite cu culori senzaţionale la sfârşit de octombrie celor cu maşină le recomand tura din Gura Râştii poze: https://photos.app.goo.gl/sSBh2nLNKhPMBHj78 traseu: https://www.wikiloc.com/mountain-biking-trails/dodesti-paltinei-42699985
  8. gibonu

    Septembrie 2019 Prin gara centrala din Leipzig. Daca am inteles bine, un Bombardier Talent 643 617. Un Bombardier Talent 2. Zona de relaxare din ICE. Sau cel putin asta am inteles de pe Google Translate [sageata rosie]. La fel, daca am inteles bine, un tren etajat Bombardier IC2. Trenul este unul in sistem push-pull, compus din vagoane Twindexx Vario si locomotiva Traxx [pe care din pacate nu am vazut-o]. ICE 2.
  9. Hai noroc la toata lumea. Una dintre variantele de a vizita un oras din Europa civilizata este aceea de a inchiria o bicicleta. Inutil sa precizez faptul ca in acele orase exista piste pentru biciclete, soferii sunt obisnuiti si respecta biciclistii, aproape peste tot exista locuri de parcare pentru biciclete, etc. Astfel, ideea acestui topic este de a expune diverse experiente legate de inchirierea unei biciclete, in ideea ca experienta respectiva va fi utila si altora. Plus ca m-as bucura foarte mult daca acest topic va fi completat cu experientele altor colegi de forum. Asadar, fara prea multa introducere pentru ca nu are rost. Berlin - septembrie 2019 Bicicleta am inchiriat-o de la Rent a Bike 44 in Berlin Neukölln. Vad ca n-au site, doar facebook [eu nu am cont pe facebook]. Adica un atelier de repart biciclete plus niste biciclete de inchiriat. Programul de functionare este 11:00 - 19:00, motiv pentru care am inchiriat bicicleta din seara precedenta, ca sa nu astept pana la ora 11:00 in ziua dedicata plimbarii. Oamenii de acolo sunt fluenti in engleza, iar inchirierea este foarte simpla. Mi-a dat neamtul un telefon pe care era deschisa o aplicatie in care eu trebuia sa introduc nume, prenume, adresa de e-mail si numar de telefon. Asta a fost tot, fara vreo copie a actului de identitate sau fara vreo garantie. Cel mai tare a fost pretul, 4 Euro pe zi, adica 8 Euro in cazul meu. Plata se face la returul bicicletei. Bicicleta marca Pegasus. Din curiozitate am ales una de oras, cu o pozitie de pedalat dreapta, ghidon lat, etc. Pana acum n-am mai avut ocazia sa merg cu o astfel de bicicleta iar experienta berlineza a fost foarte tare. Saua a fost putin cam jos pentru gustul meu, insa n-am avut ce face, era ridicata la maxim. 3 viteze in butuc, cu schimbator de viteze Sram. Portbagajul pare ca a vazut multe la viata lui. Aripa era prinsa de portbagaj printr-o tiganie germana, facuta dintr-un surub si multe saibe. Dinam pe bicicleta n-am mai avut de mult timp. Am sperat ca pentru o zi sa am un lant original de la Abus, insa n-am fost cazul. N-am inteles din ce motiv bratele pedaliere erau acoperite cu un fel de pasta intarita. Initial, cand am luat bicicleta, am crezut ca este capat capatul bratului pedalier. Saua a fost acceptabila. Far clasic in era LED-ului. Odata, cum mult timp in urma, pare ca bicicleta a avut si protectie pentru lant. Numarul bicicletei, stantat pe ghidon [n-am inteles de ce l-au pus nemtii de doua ori]. La un moment dat, in timpul unei pauze, desi bicicleta era pe cric, o rafala de vant a reusit sa o darame, bineinteles pe partea cu schimbatorul de viteze. Rezultatul au fost niste piese sarite din schimbator. Spre bucuria mea, schimbatorul nu a fost afectat iar piesele din poza de mai sus le-am dus inapoi in batista la centrul de inchiriere. Bicicleta in S-Bahn. Biletul pentru bicicleta [valabil doua ore] cost 1,90 Euro. Le returnare bicicletei, i-am dat neamtului piesele din batista si l-am intrebat cat ma costa defectarea bicicletei. Omul mi-a spus ca nu ma costa nimic si mi-a multumit pentru ca i-am adus piesele. La final i-am lasat 10 Euro in loc de 8 si toata lumea a fost multumita. Pentru final, bicicleta am inchitiat-o pentru a parcurge aproape toata distanta urbana a Zidului Berlinului. Detalii cand voi ajunge la povestea turei. Oricum, a fost cea mai tare dintre zilele petrecute la Berlin. Daca are cineva vreo intrebare, cu cea mai mare placere.
  10. Pape, între Someşul Rece şi Someşul Cald.
  11. O tură faină tare în Apusenii ce sunt distruși tot mai mult în fiecare an.
  12. Am găsit piesa mai repede, mâine va muncii și voi merhe cam 50 de km!!
  13. Mircea PF

    Tură scurtă de seară: Parcul etnografic Romulus Vuia - pădurea Hoia - Poiana Rotundă - Cheile Baciului - Tetarom 15 km în 1h şi 30 min 2 urcări mai accentuate dar scurte : după releul de pe str. Alexandru Donici şi pe drumul tehnologic de la capătul parcului etnografic (se poate merge şi pe jos prin Tetarom) nu am întâlnit turme de oi în cheile Baciului există şi un drum forestier mai aproape de abruptul cheilor, paralel cu drumul asfaltat poze: https://photos.google.com/share/AF1QipMvi7Pyj_tv9htaCk2C74VaOm-Pk78tYQORe8lO0h2vJAbt5ccFUykmqflCWylQoQ?key=b3l1VzB3OG85XzBlN0ZOemNTbWdHMFpxT0RjTTNR traseu : https://www.wikiloc.com/mountain-biking-trails/poiana-rotunda-si-cheile-baciului-42527992
  14. gibonu

    Vineri, 11.10.2019 - Partea a II-a Ca in fiecare an, cazarea la Medgidia, pentru doua nopti, am aranjat-o telefonic la hotelul Livius. Insa, cand am ajuns acolo, proprietarul mi-a spus ca ma poate caza doar in noapte respectiva, deoarece a doua zi tot hotelul era inchiriat pentru o nunta. Tot el m-a asigurat ca toate hotelurile din oras sunt pline si ca n-am nicio sansa sa gasesc vreun loc liber. Bineinteles, nu l-am crezut, m-am dus la hotelul Dobrogea 2 unde, "surprinzator", nu a fost nicio problema sa gasesc o camera libera pentru urmatoarele doua nopti. Astfel, avand in vedere ca este a doua data cand proprietarul de la hotelul Livius ma lasa cu ochii-n soare, data viitoare voi merge direct la hotelul Dobrogea 2. Am mai stat odata, acum cativa ani la Dobrogea 2, camera pare ca nu s-a schimbat. Nici baia nu s-a schimbat, in sensul ca pe tron tot cu perdeau de la dus in cap stai. Macar dimensiunea cabinei de dus este generoasa. Scrumiera, ramasa de pe vremea cand se putea fuma in camera. Cazarea a costa 80 Lei / noapte, fara mic dejun. Iar bicicleta a stat foarte bine la parter, langa receptie, legata de balustrada scarii de acces la etaj. Primaria Medgidia. Daca am inteles bine, este cea mai veche cladire din oras, alaturi de geamia situata peste drum. Piesa "Tanta si Costel" intr-o alta interpretare. Pista de bicicleta in centrul Medgidiei. Olane. Odata traditionale in Dorbrogea, azi, din pacate, tot mai rare. Daca tot am ajuns la olane, colectia Igloo are un album foarte interesant dedicat, album disponibil [gratuit] si online: https://www.igloo.ro/produs/olane-case-traditionale-din-dobrogea/ Canalul, la ceas de seara.
  15. liviu m.

    29.05.2019 Am impachetat si am pornit , spre prima traversare a Dunarii, la Ram. Drumul era in continuare paradit rau, abia trageam trailerul dupa mine. La cativa km inainte de Zatonie, o bara de la suportul de trailer de pe portbagaj, a fost incovoiata si s-a dus spre spite, dar in afara de o melodie neplacuta nu s-a intamplat nimic, toate spitele au ramas intregi. Am scos cumva bara dintre spite si am continuat usor spre sat. La birtul din sat am aflat locatia unui service auto unde mi-a inlocuit bara indoita, am mai adaugat un suport peste roata plus ca in afara de prinderile obisnuite cu coliere metalice a mai dat niste afturi de sudura in punctele esentiale. Toata treaba m-a costat 500 dinari. Am mai luat de la magazinul din sat niste apa si directia Ram spre care e un drum foarte bun. In Ram, un drum de vreo cateva sute de metrii coboara spre cetate unde mi se spune ca e in renovare si nu poate fi vizitata. Asa ca treci la catarare, urca si coboara din nou spre Dunare. Ora de plecare a bacului era 10AM, eu, norocos am ajuns cu 15min mai devreme. Am fost singurul calator, a costat 500dinari, mergea si 5 euro. Intr-o jumatate de ora am trecut Dunarea la Stara Palanca. Am vrut sa continui pe EV6 in Stara Banateana, dar am zis pas, drumul era noroios si plin de balti asa ca am continuat pe soseaua principala din zona spre Vracev Gaj apoi spre Kovin prin Gaj. Multa padure de o parte si de alta a drumului, circulatie redusa, cu cateva pauze am ajuns in Kovin. Am gasit un magazinul cu plescavite, asa ca am mancat una uriasa si foarte buna.(Din cand in cand trec la sarbi cu sotia, la Kladovo si servim o plescavita). Si ca sa-mi fie de bine, a venit si ploaia. Am stat acolo, langa magazin pana s-a oprit apoi am pedalat spre Pancevo. Ploaia a inceput din nou, tirurile treceau in viteza improscand cu apa, unul a trecut milimetric pe langa mine. Era deja tarziu, tot ploua, campuri cu diverse culturi de o parte si alta a soselei , se mai opreste ploaia. Pana la urma,inainte de Bavaniste, la cativa km,fac dreapta pe un camp si la vreo 100m de sosea imi pun cortul. Abia l-am instalat, o noua repriza de ploaie incepe si tot reprize, pana ce, la un moment dat a iesit curcubeul. Noroc cu scaunul si umbrela. Camparea din noaptea precedenta, un pic mai mult spatiu. Un drum bun spre Ram. In Ram. Cazare de 5 stele,inainte de Bavaniste. Si, bineanteles, dupa orice ploaie vine si ceva bun.
  16. BogdanTimisoara

    Nu o fi camera cu teflon?
  17. gibonu

    @ciomby Am rugamintea de a ramane la povestea turei si de a nu devia discutia catre evenimente care au avut loc cu peste 30 de ani in urma. Daca vrei neaparat sa discutam problema asta, te rog deschide un topic separat in sectinea "Timp liber". Multumesc. Revenind la problema steagului, niciodata nu este bine sa-i calci pe coada pe vamesi. Altfel, risti sa-ti creasca barba asteptand in punctul de trecere al frontierei. Ii injuri in gand, te conformezi la ceea ce iti cer, apoi pleci mai departe. Am intrat/iesit de multe ori in/din Serbia, pe la frontierele ei cu Romania (Portile de Fier 1 si 2, si Naidas), Bulgaria, Croatia, Macedonia sau Bosnia, cu masina, motocicleta sau bicicleta si niciodata n-am avut nicio problema cu vreun vames sarb. Insa, pare ca cei de la Portile de Fier 1 sunt mai speciali. Un prieten motociclist a fost pus sa-si dea jos de pe casca camera de filmat GoPro. Degeaba a incercat omul sa-i explice ca camera respectiva este inchisa, s-a lovit doar de "n-ai voie sa filmezi in vama". Pana la urma, omul a dat camera jos si a plecat mai departe.
  18. ciomby

    Pentru mine sunt foarte interesante aceste ture, legat de incidentul cu vameșul, pot garanta că se putea trece dacă era un steag rusesc. Niște jegoși care-i împușcau pe românașii care inotau în zona Kladovo.
  19. gibonu

    Vineri, 11.10.2019 Octombrie, canalele dobrogene, al optulea an consecutiv. Trenul Regio Express [RE] care pleaca din gara Bucureti Obor spre Constanta, compus, in buna traditie a CFR Calatori, din doar doua vagoane, si cu o locomotiva de 46 de ani vechime, trecuta probabil prin mai multe procese de retehnologizare. Birtul garii Bucuresti Obor. Bicicleta in tren, cu ghidonul aliniat paralel cu cadrul astfel incat locul ocupat sa fie minim. Dupa cum ma asteptam, cele doua vagoane s-au umplut cu mult peste maximul capacitatii lor de transport la prima halta, respectiv Dragonul Rosu, astfel incat pana la Dor Marunt inghesuiala a fost maxima, similara cu cea din metrou in Bucuresti la orele de varf. Pana aici nimic deosebit, am mai calatorit cu acest tren, nu credeam ca ma mai poate suprinde ceva. Insa, calatoria pe acesta ruta este "mereu surprinzatoare" astfel incat nu ai cum sa te plictisesti. Concret, la un moment dat, a aparut o doamna cu o teava de fier, destul de groasa si lunga de vreo 4 metri, iar intentia respectivei doamne, fara niciun fel de gluma, era sa arunce respectiva teava din tren, bineinteles in timpul mersului. Am uitat sa mentionez faptul ca in acel tren deschiderea usii automate [in timpul mersului] nu este o problema. Pur si simplu este o clapeta langa usa, care odata actionata permite deschidere usii de la buton. Doamna respectiva nu a putut arunca teava din tren, deoarece ceialti calatori s-au opus acestui demers, urmand o conversatie de genul "faaa nebunooo, se loveste teava de un stalp si ne omori pe toti". Doamna respectiva a replicat prin "credeti ca-i prima data cand arunc tevi din tren?". Motivul pentru care dorea sa arunce teava din tren: casa doamnei era undeva langa calea ferata si teava, odata aruncata din tren, urma sa fie recuperata dupa coborare si carata acasa pe o distanta mult mai scurta comparativ cu distanta intre halta din casa. Civilizatia la romani. Inutil sa precizez faptul ca in tren exista cosuri de gunoi.
  20. Stuparul

    Arunca un ochi si la Giant ToughRoad GX SLR sau Giant Revolt. Eu am incredere in aluminiul lor.
  21. IonutA

    Dar are portbagaj pentru furca față.
  22. BodoC

    Cam toate fac poc. La tine. Schimbă titlul topicului: Bicicleta omega Pocmas.
  23. EusuntCristian

    Schimbătorul de pe spate a făcut poc azi de dimineață, am trecut la Tourney Tx800, ce părere aveți de asta?
  24. preda_0

    Salut Da @Mookyama bicla a fost facuta pe bucati in jurul cadrului de pe planet x pe care l am gasit redus fata de varianta pe albastru Sunt foarte multumit de el si il folosesc la orice de la gravel/offroad la sosea Acum am cauciucuri de sosea de 25,am avut si de 42; cred ca intra si 45-47
  25. Stuparul

    Trek 520 din otel?
  26. Traveller

    Cred că ăsta:
  27. Lasă-l la înmuiat vreo câteva ore in apă cu puțin detergent pudră. 40 de grade nu il vor deteriora.
  28. La 40 de grade apa abia e calda. Tricoul nu e sintetic? De ce te temi ca se va decolora? Asteapta sa apara Mooky junior
  29. csuporj

    Manastur (380 m) - padurea Manastur - Feleac - platoul Pena (810 m) - Salicea - Sinitau. 27 km in 2 h 30 min. Pushbike: 5 metri, in zona cu bolovani de la Sinitau. Oi nu au fost pe sau langa traseu. Izvorul amonte de Casele Micesti e secat, daca vreti sa luati apa, trebuie sa va abateti din traseu pana la izvorul Bilascu. Drumul de la primele case pana la bifurcatia din centrul Caselor Micesti e plictisitor, e mai fain ocolit la nord prin padure, apoi intrat in drumul principal dupa Casele Micesti. Poze: https://photos.app.goo.gl/4wFDFAQh5VRdSVqX6 Traseu: https://www.wikiloc.com/mountain-biking-trails/platoul-peana-42521100
  30. IonutA

    Salut Trevizes, În prima zi se parcurge traseul București - Turnu Măgurele (aprox. 180km) Vrei să știi și în celelalte zile cât, cum v-a parcurge tot traseul de peste 1000km? Numai bine! Adrian
  31. gibonu

    Voi poate ati stiut, eu abia saptamana trecuta am aflat ca CFR Calatori a majorat (de la 01.07.2019) tarifele pentru transportul bicicletei in trenurile fara vagoane cu locuri pentru biciclete. Adica majoritatea vagoanelor din dotare. Astea sunt noile tarife: Sursa: https://www.cfrcalatori.ro/intrebari-frecvente/ Concret, pentru o distanta cuprinsa intre 100 si 200 km, pretul pentru bicicleta este 45 (patru zeci si cinci) Lei, bani d-astia de acum. 3 Lei per kg x 15 kg (cat se considera in Regulamentul CFR greutatea unei biciclete). Si mai concret: pe bucata Bucuresti Obor - Medgidia (180 km), pentru mine biletul a costa 19 Lei (cu reducerile oferite de cardul Tren Plus si de biletul cumparat online) iar pentru bicicleta ar fi trebuit sa platesc 45 Lei. Adica de aproape 3 ori mai scump. Noroc ca au fost nasii de treaba, am rezolvat-o cu 20 de Lei. Tarifele de mai sus se aplica la orice tren (fara vagon cu locuri pentru biciclete) indiferent de tipul trenului. Asadar, inca o geniala masura romaneasca pentru incurajarea mobilitatii. In final, doar intreb ca prostu': in ce tara normala la cap biletul pentru bicicleta este de aproape 3 ori mai scump comparativ cu biletul pentru calator. Ca fapt divers, in Franta, in toate trenurile (in afara de TGV) transportul bicicletei este gratis. Sau cel putin asa era in iunie 2019 cand am fost ultima data.
  32. krazyeone

    am sa iti spun o fraza Nu exista asa ceva! dc faci bataturi , ai greuatea lasata in maini , deci ceva nu e setat ok Greutatea in cele trei puncte : pedale ,sa si maini ar trebui distribuita more or less egata Cel putin pe trainer ( dar si afara) ar trebui sa poti pedala fara sa pui presiune in maini , mainile pe ghidon trebuie sa fie lejere Asta vine intradevar si de la un core (abdomen/spate) antrenat
  33. După ce am reușit să trec de camioanele cu lemne și taf-uri:
  34. paulrad

    Ziua III – Marți, 6 August: Kirchberg in Tirol – Lisi-Osl Trail – Bergbahn – Hahnenkamm (1712m) – Hahnenkamm Trail – Kitzbühel, 33km cu 1400m dif. de nivel Ne trezim cum ne-am și culcat, cu gândul la Lisi-Osl trail. Afară plouă, dar sperăm ca la Kirchberg să fie vreme mai bună, fiind la vreo 50km de noi. La micul dejun insist să mă înscriu în grupa lui Suzi și aflu că fetele vor face complet alt traseu, nu am cum să merg cu ele și să cobor cu băieții pe Fleckalm Trail. Până la urmă Robert desenează un track gpx pentru mine, să merg cu ei și să cobor pe forestier singur dacă nu vreau pe Lisi-Osl Trail. În jur de ora 10 începem pregătirile, iar la 11:00 ne pornim la drum cu mașinile. Eu mă duc cu Robert și facem o oprire la magazinul de biciclete să recuperăm mârțoaga. Ridicăm bicicleta cum am lăsat-o căci foaia pe care o aveau nu se potrivea, au încercat degeaba să o monteze. Când ești posesor de Cannondale lucrurile astea nu te mai surprind de la o vreme. Ne apropiem de Kirchberg, dar vremea nu dă semne că s-ar schimba. Într-un final ajungem și oprim în parcare înainte de intrarea în oraș. Până pregătim bicicletele de tură se oprește și ploaia complet. Începe în curând o urcare abruptă, evident, dar măcar e asfaltată mai mult de jumătate și pot merge în zig-zag unde e greu ca să țin o cadență mai mare. La terminarea asfaltului facem o regrupare activă. Adică Robert se întoarce și coboară un pic, iar Ucenicu se învârte în cerc și ne strigă să mergem mai departe fără să oprim. Foto: Adrian Crapciu Cu Robert, Ștefan și Ionuț. Foto: Adrian Crapciu Ieșim în curând din pădure și mai vedem și noi altceva înafară de asfaltul de sub roți. Picioarele merg bine, priveliștea e frumoasă. Fac o oprire pentru poze cu domnu` coleg George, iar apoi în scurt timp ne trezim în vârf, mai fresh decât mă așteptam. Domnu` coleg oprește la poză, opresc și eu. Gata urcarea. Deși de aici încolo eu aveam alt traseu pe GPS, se întâmplă un lucru care nu mi-e specific deloc. Mă gândesc că e păcat să fiu acolo și să nu mă duc să văd cu ochii mei ce are de oferit Lisi, chiar dacă o să merg pe lângă bicicletă. Îl întreb pe Robert cât de tare o să-mi strice buna-dispoziție. Îmi zice să mă uit pe trail în jos de la intrare și să mă decid acolo ce fac. Nu socotesc mult că sigur renunț, așa că las șaua jos cum face toată lumea care n-are dropper. Pleacă Octavian, plec eu și apoi Cosmin. Nu știu dacă răspunsul lui Robert a fost capcană, cert e că începutul trailului nu prevestea nimic din ce avea să urmeze. Am coborât câteva viraje pe bicicletă cât să dau bine în fața camerei, apoi am început cele 147 de încălecări-descălecări ale bicicletei. Foto: Adrian Crapciu Foto: Adrian Crapciu Apoi a urmat nebunia. Contrapante, podețe, rădăcini, etc. Când revin călare pe situație, îmi iese în cale indicatorul cu ”Control your speed!” și mă gândesc oare ce prăpăstii urmează. Aud cum coboară cineva vijelios, sigur nu e Cosmin, așa că mă cocoțez înafara trailului. Trec doi băieți și imediat se aude o bufnitură. Octavian care e vreo 2 viraje mai jos, nu se hotărăște cum să împartă o contrapantă cu băieții ăia și se dă de pământ. De la un momentdat mă satur de cât am tot încălcat și descălecat bicicleta așa că nu mă mai urc pe ea, dar nici pe jos nu-i prea ușor. Facem câte o regrupare, adică mă așteaptă lumea pe mine la fiecare intersecție a trailului cu forestierul. Ultima porțiune a coborârii a fost complet diferită și mi-a plăcut maxim, dar și aici am avut de descălecat că se lucra cu excavatorul într-o curbă. Foto: Adrian Crapciu E gata, am supraviețuit. M-a ajutat enorm că am lăsat șaua jos, nu de alta, dar la cât am încălecat și descălecat cred că făceam vreo întindere la mușchii inghinali dacă era șaua la înălțimea normală. Ne îndreptăm spre a doua urcare a zilei. Constat rapid că mersul la vale pe lângă bicicletă nu mi-a făcut bine deloc și mă dor genunchii, inclusiv dreptul care e cel sănătos de regulă. Robert cu băieții au luat-o deja în față, iar eu opresc să dau jos base layer-ul că a ieșit soarele și mi-e cald. Apare Cosmin care mă adoptă tacit la grupa lui, alături de Octavian. Ghidul adoptiv socotește rapid că mai avem 6km până la cabana unde bem un Cola, dacă e deschis. La cât de greu mergeau picioarele, distanța respectivă părea că o să ne ia o veșnicie. Paharul de Cola a devenit următorul mare target de bifat în existența noastră chinuitoare, dar frumoasă! Cosmin și Octavian Vedem multe cabane faine în stilul caracteristic zonei și oprim destul des, nu să le admirăm ci să ne tragem sufletul. Mă rog, eu opresc, mă ajung rapid băieții din spate și se opresc și ei. Oameni de treabă, nu voiau să mă odihnesc doar eu, singur. Într-un final zărim și terasa Ochsalm. Eu fără ochelarii de vedere dibuiesc doar că se plimbă cineva pe acolo, deci e deschis. Cosmin zice că e Robert cu trupa și după încă 2 serpentine suntem și noi la masă. După o porție de Cola și două batoane mă ridic de la masă cu mai multă viață în picioare. Ne apucăm de treabă să terminăm urcarea spre vârful muntelui Hahnenkamm. Între timp am aflat că nu o să mai facem Fleckalm Trail, fiind închis, dar o să coborâm un trail deschis recent. Aproape de intrarea pe Fleckalm Trail După ce atingem vârful coborâm puțin pe asfaltul din stațiune și apoi ne regrupăm la intrarea pe Hahnenkamm Trail. De jur împrejur e plin muntele de telegondole ce urcă aici, dar noi n-am fi meritat Cola de la terasă dacă n-am fi pedalat din greu. Intrarea pe Hahnenkamm Trail Robert cu câțiva băieți pleacă să vadă celebra pârtie de ski Streif, una din cele mai dificile din lume, iar când se întorc suntem în formație completă. Hahnenkamm Trail e un flow trail de 8km deschis vara aceasta, motiv pentru care n-a fost acoperit cu pietriș încă. Adrian pleacă înainte să se pună pe baricade pentru poze, iar noi lăsăm puțină distanță unul față de altul să nu călărim concomitent senzorul fotografului. Foto: Adrian Crapciu De 2x Adrian după ce ne-a făcut poze și fuge mai departe. Constat rapid că trailul e cam noroios și alunecă pe unele porțiuni. Îngândurat de aderența precară îl zăresc pe Cosmin după un gard și întreb cum a ajuns acolo. Păstor serios și grijuliu cu mioarele primite în sarcină, acesta sfătuiește oaia neagră (deh, eram ultimul ca de obicei) să tragă de poartă. Zis și făcut. Pun mâna pe bucata aia de țeavă PVC ce era drept poartă și trag de ea. Când am simțit că mă curentează bine, Cosmin deja râdea cu lacrimile în ochi. I-am dat drumul din mână și mi-a rămas sprijinită pe picior… După ce i-am zis vreo două vorbe dulci, am râs împreună. Foto: Adrian Crapciu Nu după mult timp îi dispare zâmbetul de pe față lui Cosmin. Noroiul de pe trail îi cam taie pofta de bicicletă. Când mă uit la el parcă mă văd pe mine în oglindă în zile precum cea din Munții Rodnei de la Purple Lines MTB camp când pushbike-ul mi-a zdrobit moralul și nu mai aveam chef de nimic. Deocamdată stau bine la capitolul moral. Mai rău stau pe bicicletă în contrapantele cu mult noroi. Când îl văd pe Cosmin că scoate un picior din pedală și o ia prin alunecare cum nimerește, mă descurajez și o iau pe jos. Foto: Adrian Crapciu Facem câte o regrupare în locurile în care trailul întâlnește drumul forestier. După o astfel de pauză intru ultimul pe trail, iar când îl văd pe Cosmin că se oprește 2 viraje mai jos îi strig să stea acolo să-l depășesc. Trec de el cu jumătate de bicicletă și când mă văd cu roata fața pe contrapanta plină de noroi mă opresc brusc în fața lui. O fi rămas el mască văzând așa manevră, dar descălecatul de pe bicicletă a fost și mai haios. Stăteam cu un picior rezemat de peretele contrapantei și nu mă puteam mișca să decuplez celălalt picior din pedală că aluneca și bicicleta și piciorul de sprijin. Am râs bine amândoi și mi-am reluat poziția în urma lui. Deși mi-a plăcut coborârea, din cauza noroiului m-am bucurat când s-a terminat. Dacă aderența ar fi fost mai bună, era o coborâre excelentă. Kitzbühel arată foarte frumos, cel puțin zona pietonală prin care am trecut. Ajungem înapoi la mașini după ce ne fugărește Robert pe câțiva kilometri de fals-plat cu o trenă rapidă în loc de cooldown. Primim un furtun cu apă de la bikeshop-ul din parcare și înșirăm bicicletele la spălat. Adrian ne pune la perete să imortalizeze starea de spirit cu care am coborât de pe munte, iar între timp apare și grupa fetelor care au pedalat mai mult ca noi. Foto: Adrian Crapciu Ajungem la pensiune după ora 20 și ne pregătim în fugă de mers la restaurant. După ce revenim de la cină Robert ne prezintă traseul și concursul de downhill din ziua următoare. Eu mă declar sceptic cu privire la arbitraj și ne distrăm povestindu-le de concursul de la Breb unde arbitrajul inițial mă dădea câștigător iar apoi s-a schimbat că era evident că-i o eroare. Va urma. <iframe height='405' width='590' frameborder='0' allowtransparency='true' scrolling='no' src='https://www.strava.com/activities/2596265139/embed/3bc04b68d714b3086a0e914bdb648d40a5ba598b'></iframe>
  35. paulrad

    @ciomby @EyesOnly mulțumesc! Ziua II – Luni, 5 August: Jausern – Schattberg-West (2096m) – Hacklberg Trail – Buchegg Trail – Hinterglemm – gondola Reiterkogel – Blue Line Trail – Hinterglemm, 29km cu 1580m dif. de nivel De dimineață e agitație mare. Robert își face apariția la 7:30 și umplem duba cu direcția supermarket. Nu pierdem prea multă vreme la magazin și ne întoarcem să luăm micul dejun. Meșterește Robert ceva la bicicleta mea și apoi îmi schimbă șaua, poate poate găsesc fericirea. Supărarea cea mai mare apare la fesierul stâng, probabil nervul sciatic e ofticat de wattii revărsați în pedală. Aproape la 10:30 luăm startul în tură și începem urcarea spre Schattberg-West, pe forestier, evident. Gondola e pentru alții. Avem 10km cu 1100m diferență de nivel, panta medie fiind doar 11% căci în primii 2km ne-am încălzit pe 8-10%. După bucata asta de ”încălzire” se termină asfaltul și începe dansul serpentinelor pe ritmuri de 14-16-18%. La doar 12 procente e relaxare, iar mai puțin de atât e ceva raritate. Robert în față și Ucenicu` în roata lui e singura constantă, drept urmare lansez ideea că dacă nu era Ștefan să-l ”fugărească” pe Robert ne era mult mai bine tuturor căci mergea și ghidul nostru mai încet. Până la sfârșitul zilelor cred că îmi găsesc și adepți. Adrian cu ebike-ul vâjâie pe lângă noi și ne așteaptă mai sus să ne transforme în pixeli. Robert, Ucenicu` și eu înainte să rămân brusc fără baterii. Foto: Adrian Crapciu Cam pe unde am făcut poza de mai sus îmi strigă Robert că merg bine, încurajare care aparent nu mi-a picat bine deloc. Nu trec mai mult de 3 minute că mi se aprind pe bord toate beculețele de avarie dintr-o dată. Pe următorul kilometru mă opresc de 7 ori. Disperare mare, parcă duc muntele pe umeri și am picioarele în gips, iar urcarea nu e gata nici pe jumătate. Brusc îmi aduc aminte că l-am întrebat pe Robert dacă să pun o foaie mai mică deoarece la Borșa m-am cam chinuit, iar el mi-a răspuns că nu trebuie, au austriecii niște forestiere ca în palmă. Rămân ultimul din grupă, dar trec pe lângă domnu` coleg care își face treabă cu niște poze. Mă opresc la o intersecție dubioasă și îl aștept. Intersecția buclucașă GPS-ul meu zice dreapta, apare George și la fel zice și al lui. Sărim peste barieră, socotim, trecem înapoi. Repetăm manevra până apare Cosmin și dezbatem. Se face conferință prin stație și se stabilește că trebuie tot înainte, dar eu cu domnu`coleg insistăm că GPS-ul zice dreapta. Până la urmă dăm close la navigation dacă tot se dovedește inutil trackul, apoi pornesc cu George mai departe, dar mă pierd repede de el. Contradicția cu traseul i-a dat un motiv bun lui Robert să mai bage niște km în plus așa că se întoarce din vârf, coborând vreo 300m alt ca să vadă pe unde suntem. Singur meditând la transmisia mea depășită de vremuri. Foto: Adrian Crapciu Mă ajunge cealaltă grupă din urmă. Foto: Adrian Crapciu Înaintând cu viteza melcului turbat, mă ajunge din urmă grupa lui Cosmin, formată din dânsul și Octavian. Da, băieții au propria grupă și în prima zi am auzit că au vizitat toate terasele de pe traseu așa că nu știu cât de bine e să intru în anturajul lor, dar n-am de ales. Cosmin Octavian Panta care ne chinuie în continuare La scurt timp ajungem la cabana Limbergalm unde ne așteaptă Diana și Nok. Ne tragem suflul de două ori și pornim mai departe. Fetele ne-o iau înainte cu ebike-urile și ne așteaptă la următoarea intersecție. De aici se vede finalul cățărării, dar nu arată bine deloc. Pe bucata asta aflu că și Octavian se chinuie cu transmisia și îi stă gândul la o foaie mai mică. Coborâm foarte puțin și apoi vine ultimul hop. Aici multă lume face pushbike, cei mai mulți fiind downhilleri ce vin de la telecabina cealaltă. Cu vreo 100m înainte de final mă opresc că deja garminul arăta 26% sau 28%, nici n-am văzut bine. Mai e și mâine o zi! Admirăm peisajul de jur împrejur și apoi mergem la stația telecabinei de pe vârful Schattberg-West. Vremea s-a schimbat, e înnorat și frig din cauza vântului așa că nu vrem să stăm tare mult pe vârf. Când să pornim, Adrian îi spune prin stație lui Cosmin să așteptăm să urce pe trail să ne facă poze, el fiind în față cu grupa lui Robert. Intrăm pe Hackelberg Trail (5.8km) și după puțin timp dăm de Adrian care ne imortalizează coborând mai mult sau mai puțin vijelios. Foto: Adrian Crapciu Foto: Adrian Crapciu Hackelberg Trail Evident că la intrarea pe trail am avut ceva emoții, altfel n-aș fi eu, dar coborârea mă cucerește rapid. Fotograful ne strigă ceva în momentul în care trecem pe lângă el, dar se pare că n-am auzit nici unul ce a zis. Mă opresc și mă uit înapoi să văd ce se întâmplă apoi îi dau mai departe. Aflăm mai târziu că ne-a strigat să ne oprim la lac să ne facă poze și acolo. Sursă foto: https://www.trailforks.com/photo/11208050/ Aici trebuia să așteptăm pentru poze. Sursă foto: https://www.trailforks.com/photo/13874103/ Dintre toate trail-urile făcute la Rock The Alps, ăsta îmi place cel mai mult. Nu numai că peisajul îți taie respirația, dar e și mult mai natural și cu zone lungi de flow. Facem o pauză la Hackelbergalm unde e și restul trupei. Robert pleacă mai repede și mă cheamă cu ei, dar îl refuz. Rămân cu Diana, Nok, Octavian, Cosmin și un pahar de Cola care e mai rău decât ăla de la dozator de pe vremea când eram tânăr. Intrarea asta pe trail e mai tricky, trebuie făcut un viraj brusc și abrupt la dreapta așa că iau modelul lui Octavian, trec de intrare, întorc și virez la stânga. E mai ușor când ești cu TIR-ul. Las 2 băieți să mă depășească, nu vreau să încurc și mă stresează dacă-i aud în spatele meu. Ieșim de pe Hackelberg Trail și traversăm niște garduri aiurea, crezând că trebuie să mergem în partea aia. Când apare Cosmin, se oprește mirat, nu înțelege cum am ajuns acolo, apoi ne face cu mâna și o ia în cealaltă parte. Sărim înapoi gardurile și îl urmăm spre Buchegg Trail (1.7km). Ieșirea de pe Buchegg Trail A fost drăguț și trailul ăsta, dar Hackelberg rămâne the best! După ce ieșim de pe Hackelberg continuăm pe forestier și apoi pe șosea. Lui Cosmin îi dă cu virgulă, se consultă cu GPS-ul, își ia virgula de-a umărul și mergem mai departe pe asfalt. Peste 2 zile când venim să facem un mic concurs pe Buchegg Trail, aflăm că ar fi trebuit să continuăm pe încă un trail, nu pe asfalt. Ieșim în Hinterglemm și din centru începem urcarea pe muntele de vis-a-vis unde e gondola Reiterkogel. Evident că nu luăm gondola și începem să pedalăm la deal, deși la cât de mort am fost pe prima urcare a zilei puteam să jur că pe asta nu o mai fac. E cald, nu e nici un metru de umbră și drumul abrupt, după Surprinzător, dar mi-am revenit destul de bine după chinul de pe cealaltă urcare și o iau înainte. Trag mai tare și de la un momentdat încep picioarele să protesteze, vor pauză, dar mă gândesc că dacă mă opresc sigur clachez iar. N-am nici o idee până unde trebuie urcat și opresc la o cabană unde mă ajunge foarte repede Diana cu ebike-ul așa că plec mai departe. Mai opresc o dată la intersecția cu niște trail-uri, mușc dintr-un baton și pornesc mai departe pe drum că sigur nu avem treabă pe trailurile alea. Când văd stația intermediară a gondolei mă decid să-i aștept pe restul și bine am făcut, nu trebuia urcat până în vârf. După ce ne regrupăm mergem spre Blue Line Trail (2.6km). Nimerim la intrarea pe PRO Line a cărui nume nu sună prea bine pentru noi, după care descoperim și Blue Line 50m mai încolo. Sursa https://www.trailforks.com/photo/12843757/ Trailul are multe podețe și contrapante de lemn, una chiar uriașă. Contrapantele astea nu prea îmi inspiră încredere și nu mă cocoțez pe ele, dar în poza de mai sus se vede începutul unei serii de 5-6 viraje ce mi-au plăcut cel mai mult din tot trailul ăsta. Restul nu pot să zic că nu mi-a plăcut, dar nu mi-a mers la inimă, mai ales că era plin de denivelări (breaking bumps) de sus până jos. Ajunși înapoi în Hinterglemm, după ce ne regrupăm la baza coborârii, plec cu Octavian la terasă unde era Iulia, Laura și Suzi. Descoperim că și Iulia caută o foaie mai mică pentru angrenaj așa că înainte de cafea dăm o fugă pe la magazinele din zonă, fără nici un succes. Cât stăm la terasă apare și Robert cu mașina. L-a adus pe Bogdan să-și repare o spiță ce a cedat. Robert zice să punem bicicleta mea pe suport și să căutăm foaie la un magazin ce e la 10km. Găsim foaie de 22T nu 24T cum aș vrea, dar lăsăm bicicleta să o monteze, operațiune ce costă 35-40 euro cu tot cu foaie. După cina pe care o servim la același restaurant, Robert ne prezintă traseul de mâine. Fiind că în zona noastră se anunță ploaie, facem o deplasare cu mașinile la Kirchberg unde sunt șanse să scăpăm de ploaie, dar veștile bune se opresc aici. Robert ne prezintă Lisi-Osl Trail astfel: ”E o coborâre faină, cu contrapate foarte abrupte. Anul trecut nu am făcut-o că până acuma nu a plăcut nimănui, dar m-am gândit să o facem anul acesta” (citat aproximativ). Panică! Mi s-au aprins toate semnele de exclamare cu triunghi galben. După un search rapid pe youtube eram convins că n-am ce căuta acolo și cer un formular de înscriere în grupa fetelor. A mai zis Robert ceva și de Fleckalm Trail pe care o să oprim să exersăm puțin tehnica, dar cred că toată lumea era cu gândul la Lisi-Osl. Ca să dormim și mai bine a început Cosmin să ne povestească trăirile lui pe coborârea respectivă și cum a picat grămadă peste Ștefan. Va urma. <iframe height='405' width='590' frameborder='0' allowtransparency='true' scrolling='no' src='https://www.strava.com/activities/2593819303/embed/be53d7e4ec130ae38a19103b96074c86a6f5be83'></iframe>
  36. paulrad

    Ziua I – Duminică, 4 august: Jausern – Viehhofen – Schönleiten – Asitz-Trail – Asitzbahn & Steinbergbahn – Hot Shots trail – Flow Link – Steinberg Line – Leogang – Steinbergbahn – Asitzkopf – Wurzel Trail – Panorama Alm – Monti Trail – Saalbach, 57km cu 2300m dif. de nivel Nu contează la ce oră mă culc, dar mă trezesc după programul obișnuit de pensionar și mă duc să studiez aparatele de făcut licoare magică, dar lipsește cafeaua. Între timp apare Cosmin, care se ocupă în fiecare dimineață de servitul mesei, ajutat de Suzi și la scurt timp vine Robert care pleacă la magazin. Câtă vreme aștept după cafea, fac câteva poze și încerc să nu-l împiedic pe Cosmin când e cu farfuriile în brațe. De regulă iau micul dejun pe la ora 11, așa că nu pot mânca prea mult dimineața, dar cu gândul la graficul urcărilor reușesc să mă surprind cu cât înfulec. Pe la ora 10 ne facem apariția în fața pensiunii, unii gata de aventură, alții aproape gata și reușim să pornim după vreo 20 de minute. Fetele merg cu Suzi, ele nu o să facă a doua urcare a zilei, iar restul facem o grupă cu Robert în față și Cosmin în spate. Foto: Adrian Crapciu Pornim spre Viehhofen pe o pistă de biciclete pe care înaintăm rapid. Trecem pe lângă restaurantul la care urmează să servim cina și începe distracția. Panta o ia razna rapid și ajunge din start la 18%, dar măcar deocamdată e asfalt, lux care nu ține foarte mult. Robert pleacă cu Ucenicu` în față, iar restul ne răsfirăm pe urcare, fiecare după puteri. La puls 185 și cadență 60-65 rpm se instalează rapid suferința. Facem o regrupare la izvor și apoi ne răsfirăm iar pe urcare. La o intersecție îl aștept pe Bogdan să vină din spate că nu aveam track-ul încărcat pe GPS. După noi mai e doar Cosmin cu Octavian. După mulți km de muncă asiduă la o pantă nemiloasă, se deschide în stânga noastră un peisaj superb. Regula zice să urmărim drumul principal. Mie mi se pare destul de bună și varianta asta, așa că îl aștept pe Bogdan Cu Bogdan și vârfurile înzăpezite/ghețari. Foto: Adrian Crapciu Drumul nu numai că ne oferă acest peisaj, dar ne mai lasă și să respirăm pe o pantă mai domoală puțin și apoi chiar o bucată scurtă de coborâre. Mănânc din mers un baton să nu mă pierd de Bogdan, dar nu apuc să înghit de 2 ori că apare o urcare pe la 20% în vârful căreia ne regrupăm și mai avem puțin până la Schönleiten. Aici facem o poză de grup, dacă tot e gata urcarea, iar apoi așteptăm după Adrian să se poziționeze pe cărare să ne facă poze. Nu întrebați ce făcea Robert. Inside joke. Foto: Adrian Crapciu Intrăm pe Asitz-Trail, o cărare naturală care ne duce la gondolele Asitzbahn și Steinbergbahn. Robert ne avertizează să avem grijă că sunt și hikeri și bicicliști din ambele sensuri. E greu să te concentrezi cu asemenea peisaj în jur, iar pe câteva bucăți scurte de urcare scot telefonul să fac câte o poză și las să treacă ceva bicicliști ce veneau din sens opus. Pe Cosmin și Octavian i-am pierdut pe urcare și eu nu mai coboară spre Leogang. Aflăm mai târziu că s-au dus și au luat la rând cârciumile de pe traseu. Admir peisajul de pe Asitz-Trail. Foto: Adrian Crapciu Foto: Adrian Crapciu Asitz-Trail Ajungem în zona gondolelor unde e aglomerație. Aici sunt câteva terase și e intrarea în Leogang Bike Park. Intrăm în bike park pe Hot Shots, un flow-trail de aproximativ 3.5km. După primele 2 contrapante mă prind cum funcționează treaba mai bine și începe să îmi placă. Kickerele mari îmi dau puțin emoții și frânez înaintea lor, mai ales după ce am luat unul mai tare și m-a cam aruncat de spate. Dacă eram mai priceput, sigur erau de vis. Îmi mai dau emoții și băieții nervoși ce veneau din spate, dar n-au fost foarte mulți. Foto: https://www.trailforks.com/photo/14531834/ Kicker. Foto: https://www.trailforks.com/photo/16016698/ Ne regrupăm și facem o bucată scurtă pe forestier până la următorul trail. Robert zice că am fost și pe partea inferioară a lui Hangman I trail, dar după cum mă uit pe hartă văd că l-am ocolit cu grație și am intrat pe Flow Link, Hangman I fiind unul dintre trailurile tehnice din zonă (așa zice Goagăl!). Facem o regrupare și apoi intrăm pe pe Hangman II să mai servim niște contrapante că Flow Link-ul a fost cam drept. La intrare pe Hangman II Final de Hangman II Continuăm pe partea inferioară a Steinberg Line care ne scoate la asfalt, iar cu asta încheiem prima experiență în bike park. Țin minte că domnul coleg George zicea la un momentdat pe coborâre că parcă îi e dor de urcare. Nu știu cum poți zice asta când urmează 12km cu 1100m diferență de nivel… Leogang La baza celei de-a doua urcări Am suferit un pic pe prima urcare a zilei, dar pe asta de la un loc zici că am murit. Singura consolare când vezi panta de 12-14-16% e că înghiți repede cei 1100m diferență de nivel. Mai oprim la o poză, la ronțăit un baton, iar când mai avem doar 400m de urcat (pe verticală) facem o regrupare. Peisajul face ca tot greul de pe urcare să merite. După ce ieșim din pădure vedem iar stațiile de gondolă de la intrarea în Leogang Bike Park, dar mai e de pedalat și panta e tot mai nervoasă. Ca să nu pedalăm doar pe forestiere abrupte, ne abatem de la drum și urcăm puțin și pe ceva trail, care cred că e pentru coborâre. Cu gândul la celelalte 5 zile, mai împing câte un pic de bicicletă, iar într-un final ajungem la punctul de belvedere Asitzkopf. Ultima luptă cu panta înainte de Asitzkopf. Dacă te dai jos și te uiți înapoi nu pierzi nimic! Trupa călare pe Asitzkopf. De pe Asitzkopf coborâm puțin și ajungem la Schönleiten de unde o luăm pe Wurzel Trail care după descrierea lui Robert nu o să-mi placă. Trailul ăsta e o curbă de nivel de 3.4km care începe frumos și civilizat cu o bucată ce îmi aduce aminte de Șaua Galațiului de la Borșa, dar pe care nu am probleme cu ”înălțimea”. Apoi intră în pădure și începe nebunia: bolovani, rădăcini, noroaie, rădăcini off camber, toate pe o cărare îngustă. Îmi dau silința să pedalez pe acolo, dar la un momentdat o iau la pas. Mă așteaptă băieții cam pe la jumătate și apoi pornesc mai departe cu Vlad, când pe bicicletă când pe lângă bicicletă. Întâlnim mai mulți bicicliști ce vin din sens invers. Cam peste tot unde nu erau trail-uri de coborâre, oamenii parcurgeau traseul invers față de noi. Intrarea pe Wurzel Trail, cam ca la Borșa. Se strică treaba și apelăm la tehnica push-bike Deși de obicei pushbike-ul îmi demolează rapid moralul și-mi piere pofta de viață, darămite cea de pedalat, aici n-a fost foarte lung și am privit partea plină a paharului că și așa tot zice Robert că-s cel mai negativist. Am scăpat intact și fizic și psihic de pe Wurzel Trail și intrăm pe Panorama Trail, o coborâre faină de 1.3km ce ne scoate la Panorama Alm, locul unde stăm să bem un Cola-apă-chioară, dacă tot e aproape gata tura. Zic specialiștii că așa e bine, să te oprești doar când ai croșetat toate urcările. Panorama Trail: Sursă: https://www.trailforks.com/photo/17402966/ Priveliștea de pe terasă. După ce am încărcat forțele la terasă, îi dăm drumul mai departe. Ultima coborâre e Monti-Trail cunoscută și ca Milka Line, cu o lungime de de 2.8km. Așteptăm cuminți la intrarea în potecă să se poziționeze pe coborâre fotograful Adrian și apoi pornim zâmbitori și la interval de 10secunde să întâlnim obiectivul maestrului. Milka Line. Foto: Adrian Crapciu Tot Milka Line. Aici ne-a rugat Adrian să nu-i cădem în cap, dar până la urmă s-a pus mai departe. Foto: Adrian Crapciu Mai departe o luăm pe pista de biciclete spre casă unde ne așteaptă o ultimă urcare, scurtă și abruptă. Chit că urc cât de încet pot, tot trece pulsul de 170bpm și facem un pic de cool down învârtindu-ne în cerc prin parcare. Prima întâlnire cu bike park-ul a fost superbă. Prima întâlnire cu forestierele austriece a fost chinuitoare, dar dacă mori în prima zi, nu ți se mai poate întâmpla nimic pe mai departe. Facem rapid un duș și mergem cu mașinile în Viehhofen la restaurant. După ce mâncăm continuăm poveștile la pensiune după ce Robert ne prezintă traseul următor. Va urma.
  37. nikki

    Mă duc la cumpărături pe raftul din spate al ebike-ului meu. foarte convenabil, mai ales pentru distanțe scurte, care poartă mici pungi de cumpărături. îmi puteți vedea ebike-ul aici. Mi-a fost foarte greu să cumpăr cu mașina pe străzile aglomerate ale Bucureștiului. soția mea mă trimite întotdeauna la supermarket și se plânge că „de ce ai întârziat atât de mult?” așa că am cumpărat un ebike pentru a mă salva de probleme. sunt un tip englez căsătorit cu femeie română.lovely
  38. NicolaeB

    poate am exagerat cu cuvantul "escorta" =). Ma referam la grupuri de oameni care practica bicycle touring sau bike packing in romania.
  39. Traveller

    Grupuri în România pentru escorte? Detaliază, te rog!
  40. preda_0

  41. gibonu

    Un documentar, interesat dupa minte mea, din seria "Adevaruri despre trecut" de la TVR 1.
  42. fizikant

    Link-ul către magazinul de unde am luat nu mai e valabil. Am căutat modelul respectiv și am găsit cel mai ieftin aici (varianta luată de mine, 80x40, diferă săculețul și prețul - 5,59$)
  43. BogdanTimisoara

    Eu nu mai vreau sa bag bani in biciclete
  44. iacobdoc

    @Mookyama Eu mi-am luat bricheta Zippo cand imediat dupa ce m-am lasat de fumat. Brisca e tot un Victor Inox dar modelul ceva mai maricel, mai simplu: lama si tirbuson dar are sistem de protectie la inchiderea accidentala a lamei. Liste de echipamente am tot facut de-a lungul timpului. Ce nu am facut a fost sa notez dupa fiecare tura ce anume am folosit din ce am carat pentru ca este evident ca experienta personala dicteaza ceea ce cari. Cei care fac pene vor cara o camera in plus, cei pe care i apuca frigul la un anumit moment, vor cara ceva pentru imbracare in lus, cei maniaci in cele ale igienei vor cara mai multe servetele umede si uscate, cei care au incasat o diaree vor cara mai multe medicamente, etc, etc.
This leaderboard is set to Bucharest/GMT+03:00
  • Newsletter

    Want to keep up to date with all our latest news and information?
    Sign Up