Leaderboard


Popular Content

Showing content with the highest reputation since 11/26/2021 in all areas

  1. Traveller

    Ziua 1 (31 iulie) - continuare Ajungînd înapoi în Ilidia, n-am urmat șoseaua principală ci am urcat pe o uliță de pe dealul de la nordul satului, unde cică trebuia să găsim ruinele unei biserici medievale, lîngă cimitir. Am reușit doar să vedem satul și biserica de la înălțime. În imagine este biserica "dă rumâni", după cum ne-a indicat o localnică, neștiind cum devine treaba cu ruinele pe care le căutăm noi. Am continuat pe uliță și ne-am umplut troacele de noroi. Eu m-am umplut și de miștoul coechipierilor, după cît de "bine" desenasem traseul. Era mai mult noroi aici decît pe forestierul spre cascadă. Cele mai potrivite mijloace de deplasare pe strada respectivă: La Ciclova Montană am ajuns pe drumul cu urcări și coborîri și pe un asfalt deosebit de denivelat. De altfel, drumurile catastrofale sunt principala problemă în Banatul Montan, mai ales pentru șoferi. Biserica Romano-Catolică Sf. Maria din Ciclova Montană e monument istoric de la 1777. Cunoscută și sub denumirea „Bisericuța de pe cleanț” (stâncă) – „Maria Fels” în limba germană, este amplasată la poalele muntelui Rol, pe Valea Călugărului. La poalele stâncii pe care se afla azi biserica exista un schit, într-o grotă, locuit de pustnici franciscani. Iat-o în mai multe fotografii vechi, în linkul de mai jos - biserica domină satul, pe o stîncă aflată pe mâna stînga la intrarea dinspre Ciclova Română: https://urbanism.oravita.ro/biserica-romano-catolica-sf-maria/ Biserica, văzută de după gard, fiind închisă. ...și văzută de jos din șosea. Am completat traseul cu o buclă prin Oravița - Răcășdia - Ciuchici - Macoviște, cu întoarcere prin Potoc și Socolari. Peisajele cu cîmpia și cu munții Aninei în fundal ne-au însoțit de-a lungul zilei. Mașinile treceau rar pe drumurile astea, încît ne-am permis diverse experimente foto: Apus și final de tură cu un pahar de Bloody Mary, care avea să devină lait-motivul încheierii fiecărei zile, în curtea pensiunii.
  2. ZIUA 9. POIANA MARULUI- RASNOV- BRASOV. 35km, +234 diferenta de nivel pozitiva Nu ne vedea sa credem ca ajunseseram deja in ultima zi a turei...prima zi cand am plecat din Brasov ni se parea asa de indepartata dar totodata aveam un sentiment contradictoriu ca timpul a trecut foarte repede. Am mancat repejor un mic dejun self-made apoi ne-am grabit sa plecam. Cazarea si gazdele au fost ok (gazda feminina chiar ne-a adus seara clatite, motiv sa stam un pic la taclale povestind pe unde am umblat si de unde venim)...dar nu aveam acelasi sentiment ca la penultima cazare, de unde parca nu iti mai venea sa te dezlipesti si sa pleci. Vila era una de-asta tip "valea Prahovei", cu mobilier functional dar mai invechit...adica conditiile sunt decente dar nimic memorabil. Stiam ca la inceputul zilei ne va astepta o scurta urcare, apoi restul drumului va fi in coborare usoara. Am avut singura problema mecanica a turei...cu schimbatorul fata care nu mai voia sa coboare pe foaia mica. Am reusit in cele din urma sa schimb pe foaia mica (urcarea o cerea...) pedaland in gol, fara sarcina (ridicand roata spate si ajutand un pic lantul sa coboare pe foaia mica). Din acest motiv, nu ne-am mai oprit pana in varf...astfel partea grea a zilei a trecut in doar cateva minute . Cand a inceput coborarea am incercat sa vad daca schimbatorul merge...din fericire nu aveam probleme in sens invers asa ca am schimbat fara probleme pe foaia mijlocie si apoi cea mare. Restul drumului este practic fara istoric, de la Rasnov pana la Brasov fiind mai preocupat de drumul ingust si foarte circulat. Am ajuns in Brasov mult mai rapid decat planificasem, asa ca pana plecarea trenului am avut timp si de un pranz pe cinste "La ceaun"...ultimul din aceasta tura. Asa s-a terminat tura pandemica din 2021...o tura memorabila chiar daca 90% din locuri nu erau la prima vizita pe 2 roti pentru mine. Sotia a mers absolut excelent, avand in vedere faptul ca pana cu 2 luni inainte de aceasta tura nu mai pedalase niciodata. Ideea de mai mult de 20km o inspaimanta teribil, fiind convinsa ca asa ceva este imposibil pentru ea. In total tura a insemnat 407km...cand i-am zis in tren in drum spre Bucuresti cati km am facut pur si simplu nu ii venea sa creada. Daca ii ziceam asta de la inceput in mod sigur nu plecam la drum. Am preferat insa sa ii spun doar pe unde vom merge, fara sa intru in prea multe detalii care sa o sperie. Daca in urma cu 9 zile era tematoare, nestiind la ce sa se astepte, in ziua 9 deja planificam urmatoarea tura. Deja acum stim ca la nivelul actual de pregatire fizica al ei, ideal ar fi in jur de 50km pe zi. Merge si 60+, dar pe finalul de zi se acumuleaza un pic de oboseala care duce la un pic de stres...si care indeparteaza un pic din sentimentul de calatorie de placere. Sunt convins insa ca daca anul acesta, cand se va mai incalzi un pic, va avea si ea in pedale 200-300 km inainte de viitoarea tura, atunci putem cu siguranta aborda si 65-70km pe zi fara niciun pic de stress. Asta a fost tura din al doilea an pandemic...nici prin cap nu ne trecea atunci ca anul acesta, desi speram ca se va termina pandemia, vom nimeri in context de razboi pe la granita si cu perspectiva unei crize economice pe care noi ca si generatie nu am prins-o (bine, exceptand vremurile de dinainte de '89 pe care nu le bagam la criza...desi ele au fost vremuri grele dpdv economic). Cu toate acestea, speram ca si anul acesta sa putem face o tura similara in tara.
  3. gibonu

    Vineri, 14.10.2022 Dupa doi ani de pauza din motive de pandemie, anul asta am reluat traditia plimbarilor pe canalele dobrogene in luna octombrie. Deplasarea la Medgidia am facut-o cu trenul Regio care pleaca din gara Bucuresti Obor, tren care pana la Fetesti are doar doua vagoane etajate. Bicicleta, cu ghidonul aliniat paralel cu cadrul, a stat foarte bine langa usa vagonului si nu a incomodat pe nimeni. Din pacate, datorita genialitatii decidentilor de la CFR Calatori, bicicleta nu se mai poate transporta in vagoanele etajate [desi exista cel putin 3 locuri in care s-ar putea depozita fara probleme bicicletele]. Asa ca banii pentru transportul bicicletei ii iau nasii si nu CFR Calatori. Comparativ cu anii trecuti trenul chiar a fost liber. Si implicit mai curat, poza facuta pe la Ciulnita. Inutil sa mai mentionez ca trenul pleaca curat din Bucuresti Obor. La Fetesti trenul sta peste 20 de minute. Locomotiva se decupleaza iar cele doua vagoane care vin de la Bucuresti se ataseaza altui tren care merge la Constanta. In gara la Medgidia, cele 4 gauri din drepta pozei marcheaza locul in care pana acum vreo 10 ani inca mai exista un telefon public, d-ala cu fise, nu cu cartela. Canalul, vedere spre Agigea.
  4. purix

    Piatra Craiului si Iezer, cu branduse si ghiocei Sent from my SM-G996B using Tapatalk
  5. Am fost și noi weekendul ăsta pe un traseu șarmant, în felul lui, prin tigaia asta a noastră de la nord de București, cu scopul declarat de a îl sărbători pe @MaC®, cu ocazia împlinirii unei vîrste frumoase. Coborînd din tren în oricare dintre stațiile Periș, Scroviștea, Crivina, Prahova sau Brazi se pot face trasee plăcute prin satele din luncile Ialomiței și Prahovei. De data asta am coborît la Crivina și am făcut o buclă spre est, către Merii Petchii: https://www.strava.com/activities/7930834923 La Antene, dincolo de circuitul de motocross TCS. Lupăria, pe drum proaspăt asfaltat către Balta Doamnei: Un alt tunel de vegetație, după Podu Turcului, chiar înainte de a face dreapta pe macadam, spre Merii Petchii. Vechea noastră prietenă, Ialomița, în Micșunești Moară: De aici am străbătut ață satul și pădurea Balta Neagră, apoi satul Lipia. În Gruiu am constatat că ambele cîrciumi sunt închise, deci am oprit doar un pic la Mega, și ne-am reorientat spre trattoria Manuel din Siliștea Snagovului, care începe să devină un popas preferat, pentru pastele și atmosfera de pe terasă. De aici am tăiat drept prin pădurea Snagov, pe scurtătura forestieră. Ialomița, traversată în sens invers din Piscu spre Poienarii Rali, ca să ne întoarcem la Crivina. Să aveți ture de toamnă cît mai frumoase și colorate!
  6. Tolstoievski

    A fost fain ca am primit invitatie moka, dar la anul nu le mai dau bani,s-a vina cu politia daca e.. Multe grase pe strada si chitul plin de harti..eu vreau piese, ca nu maculatura ma duce la Giurgiu!
  7. Ziua 79/103: Libourne, Chalais (Bordeaux) Dist: 136.43, Rtm: 8:28, Max: 45.1, Avg: 16.1, Odo: 9137, Data: 23.07 Dimineața iar aud căprioara, un fel de lătrat. Voiam să caut pe net ce animal e, dar undeva între Paris și Praga am și văzut animalul și nu a mai fost nevoie să caut, e ceva căprioară sau ciută, că nu fac bine diferența. Văd și un limax mic pe cort. Nu mai țineam minte când văzusem ultima oară unul. În Spania nu sunt melci din fericire. Eh, de acum înainte trebuie să verific cortul bine la plecare. Roata era beton, a mers reparația făcută aseară, deci nu m-am murdărit degeaba. Azi am parte de o zi foarte asemănătoare cu cea de ieri. Păduri superbe și teren plat. Traversez fluviul Garonne care pleacă din mijlocul Pirineilor, trece prin Bordeaux (la 20 km de aici) și apoi se varsă în Atlantic. N-am înțeles ce e cu chestiile alea pe primii doi cai. Rural. Iarăși dau de vii. Mișto (din păcate nu știu din ce localitate e). Undeva pe drum dau de un McDonald's căruia-i parazitez conexiunea de net. Aflu că poimâine va ploua. Bine de știut. 1 oră și jumătate mai târziu. Aur. Cam asta e maximul de rampă/vale cu care am de furcă azi. E tare bine la câmpie, mai ales când te grăbești spre Paris. Chalais. Locul de cort e cam expus vântului. Voi auzi și niște picături timide pe cort mai târziu, dar nimic mai mult. Jurnalul notează că „e plin d copii in fra, in sate, l auzi glasurile”. Acum, ori Franța stă foarte bine la natalitate, ori toți acești copii erau în vacanță „la țară”. Nu știu, dar satele mi s-au părut pline de viață azi, ca în niciun alt loc din tură.
  8. Ziua 71/103: Mação, Castelo Branco Dist: 109.84, Rtm: 8:26, Max: 55.9, Avg: 13, Odo: 7994, Data: 15.07 Oh, am uitat să adaug o caracterizare a zilei de ieri: „asa canicula posibil sa nu mai fi prins, simt cum imi frige ochii vantul p coborari,.. f cald, de aceea nr redus d km, motorul nu are randament p asa temperaturi, doar dimineta e bine”. Da, mi se uscau ochii efectiv. Ei bine, azi avea să fie „infiorator d cald”! Probabil cea mai călduroasă zi din întreaga tură. Dimineața sunt amăgit de o temperatură relativ suportabilă pentru pedalat și de un cer pâclos. Mă simțeam minunat, de-ar fi așa toată ziua! Ora 8. Faptul că razele nocive nu mai ajungeau la mine îmi dădea un plus de energie. Din păcate 40 de minute mai târziu descopăr breșe în ceața din jur. Peste doar 17 minute norii s-au evaporat! Zone pârjolite de incendii, replantări... La ora 11 împlinesc 9000 de kilometri în 2017, vreo 8000 în tura asta. Locul unde am aniversat evenimentul. Luna fierbe și ea. Pârjol! Un lac de acumulare cu apă clocotindă (sau așa îmi imaginam io, deja buimac de caniculă). Este 12:30 și voi însoți autostrada prin această șerpărie. Abia de respiram. Circul pe un drum părăsit în plină bătaie a soarelui. Ghidolina mă frigea la mâini. Abandonisment? Din cauza caniculei clachez, erau condiții inumane de pedalat. Mă voi adăposti la umbră, sub o autostradă pe sub care rar trecea vreo mașină. Voi sta aici vreo 4-5 ore. Am mai descris că sunt genul care se plictisește stând pe loc și pentru care rulajul este proporțional cu satisfacția la finalul zilei, astfel că am făcut un mare sacrificiu devenind sedentar pentru atât de multe ore, dar chiar nu se mai putea. A fost singura pauză din tur în care nu am montat cortul și nici bolnav nu eram... Condițiile erau infernale. Nu mă mir că sunt incendii în zonă! Sub pod îmi scot bocancii, șapca, îmi pun electronicele la încărcat prin panoul solar, aprind radioul, ascult muzică portugheză și meditez la ce este de făcut mai departe: cum ajung eu în Franța unde mă așteptam la temperaturi mai umane? Nu se putea pedala pe căldura aia, nu mai era fun. Mă gândesc că poate ar fi bine să devin un animal nocturn, să dorm ziua și noaptea să mișun cu dezavantajul de a nu putea face fotografii. Ar fi bine să încerc asta! La ora locală 6 soarele nu mai era la fel de puternic. Atmosfera ardea, dar măcar nu mă mai bătea sorel în cap. „Simteam cum imi frig narile d la aer”, scriam. Fuguța-fuguța mă îndrept spre Castelo Branco, castelul alb, localitate despre care Wiki zice că its summers are among the hottest of Portugal, influenced by its inland position. [...] Inland areas further south in the country have hotter temperature extremes, although averages are very similar. 24,9 grade Celsius este media temperaturii unei zile de iulie, mult peste Bucureștiul în care am trăit toată viața: 22,5 grade. Măcar traficul auto nu mai era o problemă, toată lumea era călare pe autostradă. Chiar și la ora 8, cu 45 de minute înainte de apus, „apa era chiar fierbinte simtit p gat”, deși toată după-amiaza stătuse la umbră sub pod. Extraterestru. În Castelo Branco ajung chiar cu vreo 10-15 minute înainte să se închidă Lidl-ul. Parcă pentru mine îl ținuseră deschis (dar și eu mă grăbisem să ajung cât mai repede în localitate). Fac razie acolo, luându-mi roșii, ardei, pâine, dulciuri: o groază de lucruri benefice pentru moral. Urmează un festin anticipând rulajul extins din acea noapte. Plănuit, cel puțin... Însă cu burta plină, trezit din zorii zilei și obosit de caniculă/statul prea mult degeaba, mi se face somn repede. Era și ceva trafic și nu aveam energia să mă lupt cu farurile mașinilor. La ora 12 noaptea abandonez misiunea și trag pe dreapta. Intru pe un drum de pământ, ascultând cu atenție dacă se aud câini care ar putea indica așezări umane, apoi montez cortul în beznă fără folia exterioară. Este foarte neplăcut să găsești un loc de cort noaptea pentru că nu știi care sunt împrejurimile. Mi-am zis atunci (și m-am ținut de cuvânt) că niciodată nu voi mai pune tabăra după căderea nopții!
  9. Ziua 69/103: Sobral de Monte Agraço Dist: 84.75, Rtm: 6:44, Max: 69.5, Avg: 12.6, Odo: 7768, Data: 13.07 Cum era de așteptat, dimineața cortul era super fleașcă, dar mi-a plăcut schimbarea, în trecut fiind uscat ca iasca. O zi plictisitoare și dureroasă (din cauza unghiei încarnate). Vântul a continuat să bată dinspre nord, deranjându-mă. Am plecat foarte târziu, probabil organismul se bucura de răcoare și s-a odihnit mai mult, de aceea rulajul a fost slăbuț azi. Locul de cort. Magneții de frigider capturați ieri, stil azulejo. Un șofer îmi transmite „boa viagem”, „drum bun”. Întâlnesc alt tramvai șic. E cald aici, nu le tre' încălzire. Trec două ore și jumătate. Traficul nu mai este nebunia de ieri. Moară de vânt. Voi face la dreapta spre Sobral. Peisajul nu e cine știe ce. Azulejo. Voi mânca mere din copacii de pe marginea drumului. Tare bune! Peste o oră. Spre deosebire de Spania, niciun munte la orizont. Anost. Voi avea parte de o coborâre nebună în care pierd 229 de metri altitudine cât ai clipi la Alenquer. Ating 69,5 km/h. Scriu în jurnal: „coborarea l alenquer bestiala, daca stiam drumul poate depaseam recordul alltime d 74.5”. Locul de cort foarte fain, am putut înfinge bețele în solul nisipos de care mă minunam. Un arbore din apropiere.
  10. purix

    Putin e trezit pe la 3 dimineața: - Ce vreți, mă? - Ucrainenii vor să discute despre capitulare... - În sfârșit! Dă-mi legătura la telefon! - Nu e cazul. Sunt la ușă! Sent from my SM-G996B using Tapatalk
  11. Claudiu Moga

    Hello you Hi friends! I am well healthy, I managed to pedal from Romania to Cyprus last year, now I am in Cyprus, I will soon post new adventures here on the forum! The problem is that everything I write in Romanian, my laptop instantly translates into English so I will have to post in the international section!
  12. Două corecturi. 1) Linkul bun este pentru allemansrätten este acesta. 2) Am spus că am văzut un Porsche 365 când urcam pe Timmelsjoch (mașina din stânga). Corect este Porsche 356 „Speedster” (scrie deasupra aripii). Trebuie să fi fost construit între 1954 și 1958. Dacă aș fi știut ce machetă Bburago la scară 1:1 trece pe lângă mine l-aș fi cinstit cum se cuvine în poză, dar m-a luat prin învăluire. Până am procesat io ce Porsche e ăla (wait, is it a Porsche? Loading Need for Speed: Porsche Unleashed models...) moșul era dus! ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- Ziua 32/103: Pfunds, Resia, Malles Venosta Dist: 93.46, Rtm: 6:30, Max: 66.4, Avg: 14.3, Odo: 3407, Data: 06.06 Țelul pentru astăzi e să mă apropii cât mai mult de Prato Allo Stelvio/Prad am Stilfserjoch din Italia, localitate aflată la 920 m, de unde începe ascensiunea spre marele Stelvio. Azimutul va fi setat pe sud. Jurnalul spune „in padurea d noaptea trecura fost cea mai tacuta noapte ever”. Bine că nu m-a vizitat niciun urs. Wunderbär! See what I did here Dar hai că și-n pădurea din Serbia o fost creepy oleacă (cu câteva pagini în urmă). Gata de plecare. Fără să știu am dormit pe buza prăpastiei, vorba vine. Doar ce pun roata pe asfalt că și începe o coborâre în care ating maxima zilei, 66,4 km/h, deși nici trezit bine nu eram. N-apuc să procesez mare lucru, system was still loading cum am zis, era și frig... Ajung imediat de la 1550 la 870 m pe valea Inn-ului. Valea ăstuia, ca orice vale din Alpi, e antropizată la maximum. Nu stau la poze. Merg ce merg pe șosea până când mă deranjează traficul și descopăr că e pistă de bicle alături. Nu e ca și cum mă grăbesc azi undeva, Stelvio e temă pentru mâine și nu vreau să ajung la baza lui prea devreme. Ora 11 fără 20, pe ciclabilă. Cam înnorat azi, dar mai fain ca ieri. Inn-ul. Și aici e încă în valea superioară nebunu' de 518 km, o să se facă și mai mare până la Dunăre. Pe pistă viața e cam plictisitoare. O reclamă supărată. „Sch... drauf! Bin im Hirschen essen” sau „La dracu', mănânc la Hirschen acum”, asta fiind o crâșmă. Norii mi se par simpatici, nu par a fi pericol dpdv fulgere. Dar vai, ce baie urma să fac și azi! Traversând Inn-ul. Acum pe malul stâng. Merg io ce mai merg când hop, intru într-o nouă țară fără să vreau - Confoederatio Helvetica, recte Elveția. Chiar nu era în plan, așa m-a dus drumul, mereu plin de surprize, dragul. Merg câțiva kilometri până la un indicator, unde fac stânga spre Italia și pasul Reschen părăsind confederația. De ce am evitat Elveția în acest tur european, o țară montană prin excelență? Simplu, de zgârcit notoriu ce sunt. Caut în general cel mai bun raport calitate-preț. Alpi găsesc și în Austria (care deja e foarte scumpă), Italia, Franța și mica Slovenie. Cel mai înalt pas elvețian, Umbrail, abia ajunge la 2501 m. Neinteresant pentru mine în comparație cu 2757 ai italianului Stevio sau 2770 ai francezului Iseran. I'll pass on this one. În cei 6 km pedalați în Elveția, amintirea cea mai pregnantă e a unei mașini de teren vechi care m-a depășit. Să fi tot fost din anii '80, bine întreținută, dar parcă nu suficient de veche să fie vehicul istoric, părea un daily driver. Cu singuranță proprietarul își permitea ceva mai nou dar cred că mi-era frate-ntr-ale avariției. Avea numere de CH Întâlnesc ceva cicloturiști, pe urcarea până la șosea depășesc o familie pe biciclete și mai depășisem pe unul azi. Am vreo 300 m diferență de nivel de cucerit, pentru că pista nu a putut urmări șoseaua care e săpată în munte cu tunel semi-deschis (îmi scapă denumirea exactă) ca cele de pe Transfăgărășan. Continui s-o lălăi pe piste admirând norii. Și iată-mă ajuns la lacul Reschen/Resia. În el se varsă Adige, care are izvorul în apropiere. Se va plimba apoi prin Tirol și Verona. Ce spectacol! Privind spre sud, direcția în care mergeam. Norii din fundal mi se păreau mișto. Haha ce țeapă o să-mi iau mai încolo! După orizont e numai la vale, eram pe o trecătoare „lată” cu ditai lacul pe centru. La dreapta cerul este senin. La un moment dat întâlnesc chestia asta creepy. O văzusem de departe dar am zis că nu văd bine, oricum sunt miop, n-am pretenții. Chiar e pe bune. Dacă pare tristă imaginea, povestea e la fel. Full story here (versiunea germană are mai multe detalii). Povestea e așa. Unde e acum lacul „era” două înainte. La 1911 apar primele studii despre „o ce bine ar fi să facem hidrocentrală în zonă”. Italia anexează Tirolul de Sud în 1920, studiile se reiau. Se fac și se resping tot felul de proiecte. În 1939 fasciștii se pun pe treabă, încredințează acest proiect unei companii italiene, în 1941 se fac desproprietăriri dar despăgubirile erau infime, totul pentru „interesul național întru propășirea industriei naționale”. Se începe construcția barajului. Opinia publică află târziu despre aceste planuri, anunțul de la primărie despre baraj era scris în italiană și a trecut neobservat, cum era și intenția (asta zice pe WIki germană, a nu se lua chiar de bună). Planul era să se ridice nivelul primului lac cu 22 de metri, al celui de-al doilea cu 27 de metri. Adică adio satul Graun, adio (parțial) satul Reschen. În 1943 nemții invadează zona, lucrările încetează. Și așa ar fi rămas poate. Dar după război intră elvețienii în joc. Iarna și primăvara ăștia nu prea aveau apă în lacuri, dar curent tot le trebuia. Au încercat să facă baraj la ei pe tarla, dar sătenii de acolo au făcut gură în 1946 și n-au mai construit nimic. Au zis apoi „hai să facem barajul la italieni”. Au aruncat cu bani într-o companie italiană ca în lăutari. Asta îi informează pe săteni în 1947 că joaca s-a terminat, se face Aqua Park unde au ei cășile. Se reiau imediat lucrările. Localnicii fac scandal. Se mai dau niște bani despăgubiri (tot insuficienți). Trebuia să fie o comisie prin octombrie să reanalizeze situația, dar compania italiană dă drumul la baraj pentru probe în august (și ca să le dea elvețienilor ceva curent cum le fu$e$e înțelegerea). Populația vede asta ca o provocare, 112 poliția în acțiune, haus pe bahaus, furci și topoare. În vara lui 1950 barajul se umple. Din 100 de familii afectate, doar 35 au mai rămas în zonă. Restul nu și-au mai permis să crească animale (nu mai aveau unde, pășunile erau acum cu păstrăv sau whateveri). 163 case distruse, 523 de hectare de teren arabil sub ape, cu 70% mai puține animale decât înainte. Biserica? Biserica nu au demolat-o pentru că monument istoric secol XIV, inaugurată la 1357 (!). Nici Neacșu nu-și scrisese scrisoarea când aveau ăștia besearecă la cuca măcăii-n deal. Restul caselor au fost demolate înainte de umplerea căldării. Turnul a fost renovat de autoritățile sud-tiroleze în 2009 (făcea băiță de aproape șaij' de ani); i-au reparat acoperișul (să nu plouă în turn hehe) și au restaurat cadranul ceasului (mecanismul e într-un muzeu). Turnul nu mai are clopot. Părere personală? Nu-mi place. Bad vibes. E frumos (pentru că e vechi) și straniu în același timp. Cred că l-aș fi demolat bucată cu bucată și reconstruit în altă parte, autoritate locală să fiu. Cu aceiași bolovani dacă se poate, că bani se găsesc în Tirol (intrasem în Italia deja, apropo). Avem și în România ceva horror, dar nu cu atâtea sute de ani vechime, la Geamăna. Alt unghi: Părăsesc biserica și continui spre sud. În următoarea jumătate de oră mă bucur de peisaje și de terenul plat care îmi permite o medie foarte bună. Apoi nu mai pot să fac poze, că începe să plouă. Inițial ușor, dar pe măsură ce înaintam spre sud parcă mai a dracu' se întețea. Se lăsase și frigul. Îmi pun mănușile de menaj peste mănușile de iarnă (cu mare dificultate) și-i dau bice. Ajung la coada lacului cu biserică, lac situat la sud de neteda trecătoare Reschen. De acum sunt numai pe coborâre, dar din cauza vântului și ploii nebune nu prea am de ce să mă bucur. N-am nici ștergătoare la ochelari, e lesne de imaginat ce participant la trafic responsabil eram Noroc cu șoseaua excelentă. Așa de bine vedeam din spatele ochelarilor că am luat-o și pe drumul greșit, orientându-mă eu după munți. Cobor aiurea până într-o localitate unde se cam înfundă drumul, nu duce unde tre'. Încerc să văd ce zice tableta, cade un strop pe display, mai mergea o laie. Fuck! În cele din urmă mă prind că am coborât degeaba un kilometru. Dă-i și urcă înapoi la Malles Venosta zeci de metri de nivel, 'tu-i ceapa mă-sii de treabă! De aici părăsesc drumul principal SS40 (destul de circulat) și scap de trafic. Mai am foarte puțin până în Prato Allo Stelvio, punctul terminus pentru azi, dar trebuie să fiu atent să-mi găsesc un loc stealth de campat până acolo. Îl găsesc prin niște vegetație (aleluia, bine că e și asta), iar la 130 m mai akana începea curtea unei firme. Repet, greu cu locurile de campat în Austria, nordul Italiei, Germania. Băi și ce mai ploua, niciun pic (pun intended) nu scădea în intensitate. Cortul a trebuit să-l pun pe ploaie. E făcut de așa manieră că mai întâi trebuie ridicat cortul interior, abia peste el vine folia exterioară. Ciuciulete mi l-a făcut ploaia. Ciu-ciu-le-te. Degeaba mi-am planificat eu mișcările în avans ca să limitez timpul de expunere la ploaie al inner tent-ului, mi s-a udat și podeaua. Ce-am mai înjurat cortul, viața și zeii! Nu știu dacă altele pot fi montate pe ploaie torențială fără să se ude. Jurnalul de cort notează „final d zi oribil, ploaie torentiala, cort fleasca pus p ploaie, toateude, sa vad c fac maine, vreau s fac stevio”. Nu aveam de unde să știu, dar asta urma să fie ultima ploaie pentru următoarele 19 (!) zile. Abia la Barcelona m-a mai spălat o ploaie de vară, ca apoi să intre în două silenzio stampa, prima până la Gibraltar, a doua până la Pirineii de la Atlantic. Am avut vreme bună, ce să zic... Dar bineînțeles, spaima de furtună pe munte a rămas cu mine pe toate viitoarele pasuri alpine pentru ale căror cucerire plecam cu noaptea în cap de frică. A PTSD is still a PTSD. După ce pun sacii menajeri pe podea și mă-ntreb cum să fac să nu ating cu sacul pereții uzi ai cortului în timpul nopții, mă schimb în pijamale și trag o poză spre partenerul de încredere în acest tur, lăsat de izbeliște ca măgarul în ploaie. Mâzgălitura stângace de pe cadru îmi aparține. A fost făcută cu cea mai ieftină ojă neagră într-o perioadă în care idila mea cu chineza nu avea decât un an (acum e relație în toată firea, se fac 10 ani în ianuarie). Oja încă rezistă :)). Se citește aprox. [liu-sing-geă] și înseamnă „călător”, „cel care călătorește”. Quite fittingly, for both of us
  13. Mircea PF

    Tură foarte faină cu intermezzo feroviar(se poate și așa!): plecare cu Transferoviar la 7:14 până la Poieni (că nu oprește în Bologa); am luat bilete din tren fiindcă la casă era coadă mare și-l pierdeam: 9,5 lei+7 lei pentru bicicletă (nașul, cumsecade, nu m-a taxat cu 2 lei în plus fiindcă n-am luat bilet de la casă) traseu: Bologa-Săcuieu-Scrind Frăsinet-Răchițele-cascada Vălul Miresei-retur în Răchițele-Dealu Botii-Bălcești-Beliș-Râșca-Dângău Mare-Agârbiciu-Căpușu Mare-Gilău-Luna de Sus-Cluj 118 km (inclusiv prin oraș) parcurși de mine în 9 ore și un pic cu pauze cu tot (și asistență electrică pe urcări) altitudine maximă 1352 m, diferență de nivel 1418 m (gps telefon) traseu doar cu asfalt, mai puțin o mică porțiune până la cascadă (forestier neted) deci se poate face și cu cursieră urcare susținută (cca 10 km) după Răchițele până la punctul de belvedere din Dealu Botii peisaje foarte faine pe drum cu o mențiune specială pentru punctul de belvedere din Dealu Botii multe obiective de vizitat pe parcurs (io nu le-am vizitat pe toate acuma fiindcă le-am văzut în alte ture) cetatea Bologa și moara de apă din Bologa arborele sequoia din Secuieni - 4 km la dreapta după ieșirea din Săcuieni (este indicator) lacul de acumulare din Scrind-Frăsinet și lacul Fântînele (la dreapta din Bălcești sau Beliș) cascada Vălul Miresei - 5 km la dreapta din Răchițele în sus pe valea Stanciului biserici de lemn în Scrind Frăsinet, Bălcești, Beliș, Dângău Mare, Dângău Mic, Agârbiciu nu am văzut izvoare pe drum dar sunt destule puncte de alimentație publică pe drum imagini de pe traseu, aici: https://photos.google.com/share/AF1QipNuC5yvwzUM46SXMrlJoJ5QkBkgKb7EntmS7i6WhkIBhXayMGG_egysTJk2TFc75Q?key=VWZZcTE1aFFQUHJORkVMZmtaRWRXaFlGdDlIV3dn traseul aici: https://www.wikiloc.com/mountain-biking-trails/dealu-botii-105852541
  14. paulrad

    Contrar aparențelor, a fost o tură de șosea!
  15. Ziua 85/103: Château-Thierry, Châlons-en-Champagne Dist: 144.52, Rtm: 10:01, Max: 51.6, Avg: 14.4, Odo: 9896, Data: 29.07 Mă trezesc devreme (voiam să ajung cât mai repede acasă) și suprind un răsărit fain. Relieful e mai vălurit azi spre deosebire de ultima săptămână. Va fi înnorat mai toată ziua, temperaturile în creștere față de ieri. Montreuil aux Lions. „Sunt în grădină”, zice. Vălurit. Marna. Voi însoți râul pentru o bună parte din zi. Château-Thierry. Trec prin sate moleșite și ele de zăpușeală. Mă plâng de drumuri proaste azi în jurnal. Curățenie bec. Viticultura e la mare rang aici. Mă aflu în Champagne, regiunea care a dat lumii „șampania”. Utilaj viticol. Diverse. Spre seară cerul se mai înseninează. Eram toropit de căldură, mai ales că aveam pe mine pantalonii mai groși (pe ceilalți cred că trebuia să-i spăl și refuzam să-i mai port). Popas. Lupte grele în Primul Război Mondial. A doua mare localitate a zilei, capitala departamentului Marne. E un sfert din Reims ca mărime. Înserarea mă prinde pe teren deschis fără posibilitate de a mă ascunde, așa că o iau pe arătură pentru a mă îndepărta de șosea și a mă piti astfel. Asfințit. Drumul are grijă de călător și găsesc un loc ferit de vânt în mijlocul oceanului verde. Jurnalul spune: „foarte cald seara, sunt lac d apa in cort, parca as fi iar in iberia [...] chiar imi e f cald acum in cort, trebuie sa am un cort neaparat in care sa pot sta in c*r sa iasa apa din mine, doar un bivuac nu merge, c fac in serile astea?” - iată cum o fundație importantă a teoriei cicloturistului minimalist către care aspiram, dormitul strict la bivuac (un fel de sac mai mare în care intră sacul de dormit), era spulberată în această seară...
  16. paulrad

    Continuarea. Ziua 2. Sâmbătă - 5 Feb. #zăpadăgrea #ceață #birt. 6.35km cu După complicata operațiune de parcare a tuturor mașinilor, am pornit în tură din Complex Borșa spre pârtia olimpică. Cineva a lansat zvonul că e mai frig decât ieri așa că am luat pe mine izmenele merino și am pus hardshell-ul peste geaca cu care urc de obicei. Dat fiind că ”pornit în tură” a însemnat dat blană la deal, cam în 5 minute îmi fierbea apa în radiator așa că m-am oprit să dau hardshellul jos. M-am regrupat cu băieții din față după ce le-am strigat să-l aștepte pe Robert, organizatorul distracției, inițial noi mergând de capul nostru. După încă vreo 5 minute cu ei am decis că nu am ”chef” de ritmul ăsta ridicat și o las mai moale să-mi revin, iar mai încolo o să ne regrupăm și mă duc cu ei mai departe, asta fiind prima decizie proastă a zilei. Evident, cei 3 haiduci din față s-au oprit abia în vârful urcării. Condițiile meteo, dar mai ales moralul, s-au deteriorat față de ieri, zăpada fiind un pic grea, iar când am părăsit pădurea și am ajuns la lacul de pe pârtia olimpică am dat și de ceață. Am început să urcăm pe pârtie întrebându-ne dacă pe acolo trebuie mers. Deși partea superioară a pârtiei e închisă, lucrările de amenajare nefiind terminate, zăpada era bine bătătorită de cei care totuși se aventurau pe ea. Asta plus înclinația pantei au făcut urcatul destul de dificil, iar ceața plus oamenii care coborau au făcut să fie și un pic nesigură treaba. Mai aveam cam 50m diferență de nivel, însă condițiile m-au demoralizat și mai tare așa că am decis să mă schimb și să cobor singur, asta fiind a doua decizie neinspirată a zilei. Pe ultima parte a coborârii am tras 2 trânte destul de nasoale. La prima am bușit genunchiul stâng, vreo 2-3 minute nici n-am putut călca pe el, iar după încă vreo 5 viraje am mai tras o trântă și am avariat mușchii de pe lângă tibia stângă, care și așa mă supărau de la cât de mult am schiat în ultima vreme. De aici încolo a fost chin total, cu piciorul stâng nu mai puteam face aproape nimic. Trăgeam 2-3 viraje și mă opream să desfac clăparul. Cumva am ajuns jos unde mă așteptau băieții rapizi să mai urcăm o dată, însă am pus pe avarii și am luat-o spre birt cu fizicul și moralul țăndări. Aici am făcut un exchange revolut-cash cu un străin ca să-mi plătesc consumația că deh, la Borșa nu prea au ajuns POS-urile și ATM-urile. Am petrecut și am râs la cabană până pe la 2AM, iar după ce m-am pus în pat a început chinul. În orice poziție stăteam mă durea tot de la gleznă la genunchi. N-am dormit nici 5 minute. Singura poză a zilei Ziua 3. Duminică - 6 Feb. #abandon #concurs #voiebună La 5.30AM am sărit din pat când am auzit mișcare prin living. Curios, dar dacă stăteam în picioare nu mă mai necăjeau așa tare durerile. Oricum era clar că pt mine tabăra s-a terminat și mă gândeam unde fac un RMN și ce mi-or găsi pe la genunchi. Am făcut o cafea și m-a mai liniștit dl bucătar (tata lui Robert) că nu mi-am rupt nimic dacă am putut să mă dau jos din pat. După micul dejun am declarat falimentul fizic și că rămân la cabană. A ieșit toată lumea pe ușă să se îmbarce în mașini, moment în care m-au luat părinții lui Robert că eu ce am de nu merg? Câteva vorbe mai târziu și un antiinflamator fugeam de nebun prin cabană să mă echipez de schi. Creierul îmi piuia într-una și vedeam toate beculețele de avarie aprinse: ”nu trebuia să vin! mai bine stăteam la cabană! stric genunchiul de tot pt o tură!”. Măcar azi s-a pornit frumos, grupat, s-a văzut că nu mai erau băieții puternici în față. Pentru azi era program un ”concurs” în urcare. Câtă vreme am stat pe loc să pregătească urma pentru concurs, unul dintre ghizi ne-a mai explicat câte ceva despre mersul pe foci. După ce s-a terminat teoria a început muzica la o boxă portabilă, numa bine ne-am mai încălzit, iar după o vreme au plecat și ”concurenții” la distanță de un minut. Eu m-am tras mai la coada plutonului, am zis că nu e cazul să mă forțez și am făcut galerie. Când mi-a venit rândul la start am simțit cum crește pulsul. 10, 9, 8.... blană! Ca norocul, după câteva viraje am prins din urmă persoana care plecase înaintea mea și am refuzat să depășesc, altfel cred că explodam. Marele câștig a fost că genunchiul s-a simțit ok, însă emoțiile nu s-au terminat. După finalizarea ”ostilităților” am continuat urcarea. Zăpada avea o crustă subțire, ne-a luat și viscolul în primire, iar apoi am intrat pe teren cu potențial de avalanșă. Deși genul ăsta de zăpadă e bună să-ți rupi picioarele, mi-am păstrat optimismul. Pe finalul urcării ne-au desenat ghizii niște viraje care ne-au pus puțin la încercare. Pe coborâre am intrat unul câte unul, când dădea undă liberă ghidul care a coborât primul. Mi-a venit rândul, fac un viraj dreapta, unul la stânga, bam cu cracii în sus. Am nimerit peste o grămadă mare suflată de vânt și m-a luat prin surprindere. Cei de sus au râs bine, m-am repus pe verticală în timp record și am mers mai departe. Coborârea asta am mai făcut-o și acum 2 ani, în condiții și mai rele, cu tehnică și mai proastă. Dacă n-ar fi fost îngrijorările cu accidentările de ieri, ar fi fost chiar decentă coborârea. La final am declarat că cel mai mult mi-a plăcut la coborârea asta când am văzut mașinile, asta că tot ziceau unii prieteni după prima zi că m-am schimbat, sunt mai optimist decât mă știau. 🤣 (Pârtia Olimpică pe versantul din zare) (așteptând rândul la coborâre) (cam 1/2 din coborâre rezolvată deja cu succes) (prin pădure în zonele înguste s-a văzut cel mai bine că ne place mai mult urcarea ) S-a decis să nu mai pierdem vremea cu tranziția pentru 2-3 minute de coborâre. După părerea mea n-a fost o idee tocmai bună, fiind destul de solicitant să cobori un drum bătătorit, pe foci, în plug, cu clăparii deschiși*, mai ales pt splitboarderi. *Ne-a zis ghidul să închidem clăparii și să ne prindem în legătură, dar după ce am făcut asta, eu cu 2 prieteni am coborât puțin prea jos și a trebuit să trec iar în modul walk.
  17. Ziua 36/103: Solaro, Oleggio, Fara Novarese, Biella Dist: 120.52, Rtm: 7:49, Max: 41.8, Avg: 15.4, Odo: 3867, Data: 10.06 Am foarte puține amintiri de azi. Așa sunt zilele la câmpie... Jurnalul notează: „o zi in care nu am nimic d spus, nimic interesant, nici macar poze, campie si trafic f mult, inclusiv p drumuri p care l credeam linistite [pe hartă, n.a.]. am avut doar o portiune cu adevarat mai cuminte, aia cu fare novarese. pana in biella parca numai prin orase am stat [...] f urbanizata aceasta parte a italiei, nimic interesant, canicula, 33 grade arata la ora 3”. Îmi iau la revedere de la pădurea din noaptea asta. Ora 9:30. Măcar nu mai e pâcla suspectă de ieri și am vedere mai bună către munți. În Busto Arsizio opresc la un Carrefour unde fac ravagii. Jurnalul enumeră cantități pantagrualice de hrană de calitate nutritivă îndoielnică pe care le-am îngurgitat, dar nu voi reda lista aici. Voi spune doar că e o mare, mare prostie să te îndopi în așa hal când ai de mers pe bicicletă. Având mustrări de conștiință, chiar am scris în cort „d maine tin regim lol”. Giratoriile sunt omniprezente în partea asta a Italiei. Nu mai văzusem niciodată atât de multe la un loc. Brașovul e mic copil. Dacă ar fi să rezum Italia din Câmpia Padului: giratorii și piatră cubică (moartea pasiunii pentru o bicicletă) în orășele. Schimb „județul”. Îmi mai amintesc că oriunde mă uitam în trafic vedeam numai femei la volan, nu știu cum se făcea. În ziua aia am decis să fac și eu școala de șoferi când m-oi întoarce-n spațiul carpato-danubiano-pontic. Ceea ce am și executat. Unul dintre puținele momente de liniște în care eram singur pe drum. La porumb. Nu-mi place deloc piatra cubică. Dar dă bine în poze. Orezărie. Citez de aici: Some may be interested in why Italy grew to become the most prominent rice producer in Europe. The first answer is that it has been cultivating rice for a long time. Lombardy, Piedmont [unde eram, n.a.], and Veneto—the Italian regions that host most rice fields today—were already considerably developed in their cultivation of this grain by the end of the 15th century Este ora 15. În față se văd niște dealuri. După 90 de km de plat urma să repornesc turbinele. Recunosc că inițial am crezut că au fost afectați de inundații sărmanii oameni. Dar nu, așa crește orezu'. Nu prea îmi dau silința să trag clădiri în poză cum ar trebui. Nu mă pasionează. Nu-s fiert pă cultură și istorie. Peisajul devine mai interesant. Începe urcușul. Până la finalul zilei numai în urcare am fost. Biella. Și a sa piatră cubică... Păcat de firele alea. 10% urcare pe final de zi? Hai că merge. Donato. Adio, câmp al Padului! Locul de cort nu este foarte bun, dar faci rai din ce ai.
  18. majikstone

    In curand se fac 5.000 km, si ma bucur nespus ca am facut la timp "saltul" la unul dintre ultimele cadre Spitfire vandute de PlanetX. Am revenit intre timp la o sa Selle SMP Extra (albastra de data asta, era singura pe care am mai gasit-o cu textura veche, mai alunecoasa) si la o tija de sa de carbon relativ flexibila si relativ ieftina de la Massi, pe care am mai avut-o si pe alte biciclete in versiunea de 27.2 mm. In plus, am facut un side-grade la o pereche de clesti de frana Campagnolo Chorus de generatie mai veche, skeleton, pentru puncte bonus la capitolul "impresie artistica". Pedalierul ROTOR a fost inlocuit cu unul Shimano GRX FC-RX810 48/31 (am relatat pe topicul adecvat de ce), care se intelege perfect cu transmisia Campagnolo Centaur si pinioanele 11-32 in ciuda chainlineului cu 2.5 mm mai mare decat al pedalierelor uzuale de sosea. La capitolul confort pe distante lungi, cu tija de sa de carbon si saua SMP Extra, e de-a dreptul canapea. Altfel, tija de sa de 31.6 mm - standard pe multe cadre de titan - ramane in continuare "calcaiul lui Ahile" la capitolul asta, fiind semnificativ mai rigida decat una identica de 27.2 mm. De asta, cu tija de sa de aluminiu anterioara si saua Selle SMP VT20C care avea mai putin padding decat Extra, confortul pe distante foarte mari (ture de peste 6 ore) si pe drumuri nu tocmai de cea mai buna calitate (deci orice in afara de Gutinel) lasa putin de dorit.
  19. Lacul de acumulare Fântânele-Beliș văzut din apropierea Crucii Iancului.
  20. Mircea PF

    Dacă vreți să vizitați biserici fortificate în Țara Călatei și să vă întoarceți în Cluj printr-un defileu copleșit de vegetație: de la Cluj la Huedin am mers cu CFR-ul de 7:48 (recomand totuși Transferoviarul care vă ia doar 7 lei pe bicicletă, nu 30 lei ca CFR-ul) traseul: Huedin-Sâncraiu-Călata-Văleni-Mănăstireni-Ardeova-Bedeciu-Căpușu Mic-Căpușu Mare-Gilău-Luna de Sus-malul Someșului-baraj Florești -ocolitoarea sud a Floreștiului (cele 4 din urmă pentru a mai evita DN1)-Cluj cca 78 km (inclusiv prin oraș la întoarcere) parcurși de mine în cca 7 ore (cu asistență electrică pe urcări) altitudine maximă 870 m, diferență de nivel 555 m traseu în majoritate asfaltat, mai puțin prin defileul Căpușului cu drum forestier bun și în ultima parte a ocolitorii DN1 dintre Căpuși Mic și Căpușu Mare se trece de 2 ori prin vadul Căpușului o singură urcare remarcabilă pe asfalt, după Văleni dar fără a fi dificilă după ieșirea din Huedin veți vedea pe dreapta pista de biciclete ce vă duce la Sâncraiu; pista trece pe lângă localitate dar vă recomand să coborâți în Sâncraiu fiindcă este remarcabil izvor este în defileul Căpușului de văzut pe drum: biserici fortificate în Huedin, Sâncraiu, Văleni, Mănăstireni biserici gotice vechi de piatră în Bedeciu, Căpușu Mic (aceasta din urmă am găsit-o doar îndrumat de o localnică fiindcă nu are nici un semn de orientare și nici nu se vede din drum) localitățile Sâncraiu, Văleni, Mănăstireni, cu case caracteristice Țării Călatei defileul verde al Căpușului panorama munților Vlădeasa și Meseș lacul de acumulare Florești între Căpușu Mic și Căpușu Mare se poate ocoli DN 1 pe un drum la început asfaltat, apoi cu piatră cubică și pământ; în prima parte a ocolitorii sunt pe stânga 2 case de unde m-au fugărit câte 3 câini de la fiecare o remarcă pentru părintele Stelian Neag de la biserica din Bedeciu (biciclist ca și noi) care cu deosebită amabilitate m-a însoțit dându-mi explicațiile de rigoare imagini de pe traseu, aici: https://photos.google.com/share/AF1QipMv3y0D3jm3wmGEmhhdaCLCjNaA4xw8TwhWmA5HE7sym-O2Kt0nenC8O2xzATRQ6w?key=NXpoOS1pR1ZLOGg0V0JUd2l5SXJMV0JPWDFHbEhB traseul, aici: https://www.wikiloc.com/mountain-biking-trails/tara-calatei-si-defileul-capusului-106323367
  21. Trăiască 1 Mai, ziua internațională a celor ce pedalează (nu neapărat) spre grătare!
  22. paulrad

    Concluzia e că îi bine să te uiți pe fereastră cum am făcut și eu la tura de la care a pornit discuția. 🙄
  23. Țâcla Gavri, Mărișel, Cluj:
  24. Înainte de a scăpa Gibraltarul din vedere, câteva date culese de pe Wiki care spune cum a fost capturat de englezi la 1704, cum spaniolii l-ar vrea înapoi (dar nu vor gibraltarienii să treacă la Spania, deși Gibraltar maintains close economic and cultural links with Spain, with many Gibraltarians speaking Spanish as well as a local dialect known as Llanito), cum peninsula este bază importantă pentru Marina Regală Britanică, că prin strâmtoarea omonimă de 14,3 km trece jumătate din traficul maritim comercial al lumii, în final că economia is based largely on tourism, online gambling, financial services, and bunkering (realimentarea navelor cu combustibil). Gibraltarul nu era cel mai sudic punct al Europei continentale cum credeam eu. Ăsta era ceva mai la vest, Tarifa pe nume, tot în zonă la 44 km depărtare pe șosea. Decid că trebuie bifat. Mai întâi intru într-un Carrefour să-mi cumpăr două forfecuțe. Două, să am de rezervă, că nu aveam încredere că nu o să pierd iar una. O căruță de bani. Ce interesant! Litere arabe! Abia așteptam să pot citi ce zice acolo, o să mă pun cu burta pe carte acas'! (Din păcate vocalele scurte nu sunt scrise în arabă, prin urmare nu poți citi corect un cuvânt decât dacă îi știi deja pronunția sau o poți deduce - de exemplu, cuvântul din mijloc e „sbth”, pronunțat „sabtah” și știu asta doar pentru că am găsit pe Wiki denumirea arabă a Ceutei spaniole.) Mult trafic! Dar parcă mai bine decât ieri. Veșnicul N-340 la kilometrul 101. Oh, tempus fugit... acum zece zile (ziua 52) fotografiam kilometrul 1111 al acestei șosele. Câștig altitudine în urcarea spre primul pas de azi... ... în care ajung peste 30 de min. Un sfert de oră mai târziu ating și cea mai mare altitudine a zilei. După ce am urcat munți de 3400 m, acum trebuie să mă mulțumesc cu 340 m, ce-am fost și ce-am ajuns. El Cabrito Din vârf am o vedere clară spre Africa, de partea celalaltă a strâmtorii Gibraltar. „Morile de vânt” muncesc și ele. Zăresc pentru prima oară în viață Oceanul Atlantic. Mă bucur de coborârea spre Tarifa. Cel mai sudic punct al Europei continentale este în vârful unei peninsule (fostă insulă) care este ocupată de o bază militară aparent abandonată și unde accesul este interzis. Mă gândeam eu atunci, poate vin marocanii înot pe aici (sunt vreo 15-19 km de înotat/vâslit, depinde de unde pleacă) și de-aia este baza acolo Baza militară nesuferită care nu permite accesul la cel mai sudic punct al Europei. În stânga, Marea Mediterană. În dreapta, Oceanul Atlantic. Am stat o vreme să admir oceanul. Așa, că era un „first”. Apoi m-am plictisit: e ud ca marea, nu-mi place, vreau înapoi în hinterland! Acesta este și primul punct de inflexiune major al turei, 36 de grade lat N. De aici voi înceta coborârea spre Ecuator/tropice și voi începe să urc spre nord, înapoi către locurile de baștină latitudinale. Zi de zi mă voi uita pe tabletă dorindu-mi să ajung cât mai repede la 45 de grade și să scap de soarele dogoritor. Îl simțeam că e mai sus pe cer decât „normal”, deși în ultimele zile canicula nu fusese o problemă dată fiind apropierea mării. Mă gândeam la Tom, bine că a tăiat-o spre Madrid că nu știu ce se făcea aici cu maieul lui. Setez azimutul pentru Lisabona. Două ore nu mai pozez nimic, apoi fac o pauză. Zona este împânzită de eoliene. Vântul turbat se izbește cu putere de continent după sute de kilometri de surfing nestingherit pe valurile Atlanticului de Nord... când o bate, pentru că nu-mi amintesc să mă fi deranjat în această minunată seară. Locul de cort din seara asta va fi la marginea unei șosele vechi scoase din uz.
  25. Ziua 56/103: Caravaca de la Cruz, Zarcilla de Ramos, Vélez-Rubio, Albox Dist: 135.13, Rtm: 9:12, Max: 54.8, Avg: 14.6, Odo: 6323, Data: 30.06 Una dintre cele mai frumoase zile din Spania, top 3. 14 km în ușoară urcare mă despărțeau de amuzant denumita Caravaca de la Cruz (625 m alt.). Franța își pierde monopolul de țară bike-friendly în ochii mei după ce văd acest panou. Când o să apară ceva similar în România? E drept, recomandarea de a păsta 1,5 metri la depășirea biciclistitului din Codul Rutier a dispărut anul trecut: acum mașina ori trebuie să treacă peste axul drumului, ori să aștepte condițiile pentru o depășire în siguranță în caz de linie continuă. Dar tot așa vrea un astfel de panou! În Caravaca găsesc și apă. Un început de zi perfect. Din păcate drumul se aglomerează. Adică nu mai este atât de mișto din punct de vedere al traficului față de ziua de ieri. Acostamentul e lat. Trece încă o oră și ies de pe drumul circulat. The road is mine! Apoi mă izbește o duhoare cunoscută de când eram cu Tom. Jurnalul notează (umorul involuntar ca „porci în condiții inumane” se datorează oboselii și faptului că seara voiam să-mi scriu cât mai repede impresiile ca să nu consum inutil baterie la tabletă): „spania pute ori e d l fermele alea d porci tinuti probabil in conditii inumane, nu s coc? asa duhoare omniprezenta nu am mai intalbit nici in ro, sa fie doar din pricina caldurii sau spaniolii chiar tin multi porci in conditii naspa. simti mirosul peste tot, in vai, sate etc.” Din câte îmi amintesc, asta a fost ultima zi de împuțiciune în Spania. Vom vedea dacă sunt contrazis de jurnal pe viitor. Originea miasmei era undeva la dreapta mea. 40 de minute mai târziu ajung pe un drum practic pustiu, cu un asfalt excelent. Încep să mă întreb dacă există drumuri proaste la spanioli! Indicatoarele cu „Coto privado de caza”, sau „fond privat de vânătoare”, sunt foarte des întâlnite în Spania și Portugalia. Cum animale mari n-am văzut prin zonă, probabil se vânează iepuri (despre care jurnalul spune că iar am văzut mulți azi), sau păsări cu care n-am avut onoarea să dau ochii. Obsesia cu vânătoarea nu ar trebui să mire, sunt în țara crudelor coride. Terenul de vânătoare. La un popas din dreptul localității La Parroquia descopăr o copie a unei coloane militare din vremea romanilor. Întâlnesc highlight-ul zilei. O cetate în ruină! Mucha historia hoy, hombre! Intuiesc (corect) că trebuie să fie o ruină din vremea maurilor. Nu era niciun panou explicativ în ce o privește, așa că fac muncă de investigație pe Google Earth. Era castelul Xiquena. Altă sursă spune mai multe. A fost construit înainte de secolul al XIII-lea de către mauri. În 1243 era la frontiera dintre musulmani și creștini în no man's land. A suferit mai multe asedieri până în 1492, când emiratul cu centrul la Granada (oraș unde voi ajunge în câteva zile) este cucerit de creștini, iar importanța strategică a castelului decade. În 1520 este distrus de trupele unui marchiz, de ciudă cică. Mai multe poze cu ruina sunt pe site-ul respectiv. Frumusețea asta veche de secole a avut un impact puternic asupra mea, mai ales că a dominat orizontul de fiecare dată când întorceam capul în orele următoare. Eram hotărât, notând iar asta în jurnal, ca odată ajuns acasă să încep numaidecât studiul arabei - la final voi povesti și cum s-a-ncheiat această aventură lingvistică pentru mine. Drumul se îngustează și mă plimbă printr-un peisaj arid către Andaluzia, imensa comunitate autonomă din sudul Spaniei, a doua cea mai mare a țării ca suprafață și cea mai populată, aflată la doar 13 km în ușoară urcare. Ajung în dreptul fostei fortărețe maure după 15 minute. Nu e niciun drum/potecă până la ea. Este abandonată de toată lumea - Wiki spune că e pe lista roșie a clădirilor de patrimoniu în pericol. Parafrazând o veche reclamă legată de coafuri: Bosnia? Ploaie. Alpi? Urcare. Spania? Caniculă. Bicicleta rezistă! Ieri aminteam de zgomotul de spițe slăbite la roata față, sau așa părea. Probabil în acest loc purced la operațiunea de a strânge toate spițele în speranța că scap de sunetul ciudat. Nu scap, dar măcar am peace of mind că prin tensionare am șanse mai reduse să mi se rupă vreuna. Încă două poze cu abandonismentul. Chiar a fost „pă barosăneală” la vremea lui! Trecea o mașină pe aici o dată la câteva minute. Ah, cât iubesc zonele pustii! Odată intrat în Almeria și Andaluzia, privesc înapoi către castelul fantomă care e la datorie și mă supraveghează (centru-dreapta). În Vélez-Rubio (820 m alt.) găsesc apă. Zonă atât de aridă, și totuși oamenii au construit izvoare/cișmele publice... minunat! Apa a picat la țanc: mă aștepta o urcare de 9,5 km până la 1165 m, cea mai mare altitudine atinsă de la părăsirea Andorrei! Traversez o autostradă.
  26. gibonu

    Miercuri, 18.09.2019 - Partea a XIII-a Un fel de muzeu al Trabantului. Nu l-am vizitat, insa pare un fel de colectie privata. Pentru cine doreste o plimbare cu Trabanul. In stanga se vede o bucata din Zid. Potsdamer Platz. Poarta Brandemburg. Un colt din cladirea Reichstag-ului. Cutie spate [top case] dubla n-am mai vazut pana acum. Si nici nu prea inteleg cum se foloseste cutia de jos.
  27. liviu m.

    gibonu, Ai afirmat anterior ca nu ai face o calatorie in Elvetia cu masina. Daca stai si calculezi, autobuzul m-ar fi costa 140E (dus) si trebuia sa-l iau din Timisoara. Am condus 1500km deci cam 90 litri combustibil care m-a costat ceva mai putin decat pretul autobuzului. Pentru 2 persoane chiar ai avea un avantaj serios. Nu stiu cat ar costa cu avionul sau alte mijloace de transport. 27.06.2021 Camping Grund, desteptarea, cort adunat, impachetare, in jur de ora 8 am reusit sa plec, nu inainte de a ma trezii cu o cafea facuta cu o zi inainte. Planul de azi, pe hartie pare foarte simplu as vrea sa ajung in Andermatt prin pasul Grimsel si Furka. Pasul Grimsel a fost deschis pentru circulatie pe 15.05.2021 iar Furka cateva zile mai tarziu. Numai ca pe vreo 57km e o diferenta de nivel de 2200m. Nu imi amintesc sa fi facut o asa diferenta de nivel inainte, intr-o zi… Asa ca ma decid spre Grimsel-Furka am o atractie deosebita spre pasurile acestea doua. Pana pe Grimsel ar fi 26km cu 1500 diferenta de nivel. Camping Grund Am inceput cu o panta usoara dar dupa 2-3km am trecut pe pinionul mare si foaia mica si parca cineva ma tragea inapoi spre camp. Nici bicicleta incarcata cu 4 coburi, apa, mancare nu ma ajuta prea mult. Cu apa nu e o mare problema, cel putin in satele inferioare se gaseste apa la discretie. Imagini de pe drum. Unul cu scula mare. Cred ca e o zona de linistire a apelor venite de la barajele dinspre partea superioara a pasului. Unul din multele tuneluri. Pe langa mine trec o gramada de masini dar cel mai deranjante sunt motocicletele care vin si trec bubuind muntii, parca era o intrecere cine face zgomot mai mare. In special in tunele zgomotul se amplifica la maxim, combinat cu latimea mica a soselei, nici in afara tunelelor latimea soselei fiind prea comoda. Dupa primul tunel, urmatoarele le-am trecut la pas impingand bicicleta. Pauzele lungi si dese nu sunt chiar cheia marilor succese. Curios, roata din fata a inceput sa danseze stanga-dreapta mai ales cand aveam masini in spate sau treceau bubuitorii. A fost aleasa si prost ziua aia de sambata,toti elvetienii s-au napustit in pas. Deci cu chiu cu vai am facut 14km si am ajuns in parcarea de masini Gelmerbahn (Parkplaz Gelmerbahn). In toate parcarile de pe traseu, si in marea majoritate a Elvetiei, sunt semnale de interzis pentru corturi si rulote intre orele 19 si 8 dimineata. In partea de jos a indicatorului e marcata o parcare aflata mai sus spre pas(Parkplaz Gelmerbahn) In Gelmerbach este o parcare unde poti sa lasi masina pentru 20CHF/noapte dar nu gasesti nimic pentru corturi. Tot terenul din jur este inconjurat de garduri cu o banda alba asa ca nu am gasit nici un loc ascuns unde sa-mi pun cortul. Am stat un timp si m-am gandit, chiar daca ajungeam pe Grimsel, urma Furka si nu stiu daca as fi gasit un loc de cort intre pasuri. Cam multe reguli pe aici … n-am vrut sa risc asa ca am decis sa ma intorc InInnertkirchen. Daca as merge prin pasul Susten spre Andermatt ar fi cam 50km cu o diferenta de nivel de 2150m, tot dracu ala e, asa ca pas. Ma intorc in Innertkirchen si ma campez in Campingul Grimselblick. Cost camping: 18CHF dar nu a acceptat card asa ca i-am platit 20E.
  28. IonutBD

    Salut, împărtășesc aici primul meu proiect, Pogliaghi Italcorse Milano 1965 Foarte interesant modul de strângere a tijei de sea, cred ca este un cadru construit de Billato la sfârșitul anilor 80.
  29. MaC®

    #sincereregretecănumaisuntmoderator #aiae
  30. Traveller

    Bine ai revenit, Sopinele!
  31. pedale

    Deci stii sa scrii corect dar te doare degetu'. Pozele s-au predat pentru identificarea celor care au participat "moka".
  32. gibonu

    Zic sa faci asa si la carciuma. Te asezi la masa si consumi din traista. Sa faca plangere la Politie daca nu le convine. Eu credeam ca pedelezi doar pentru glorie. Mi s-a spulberat un vis. In rest, multumesc pentru postari. Fara gluma, dar asa mai vedem si noi realitatea romaneasca, cea de la firul ierbii. Noroc cu "L'Etape by Tour de France: România" pentru ca n-am mai mers de mult timp cu trenul Regio (fostul personal) care pleaca din gara Bucuresti Obor spre Constanta.
  33. Mircea PF

    Tură prin câteva cătune din Apusenii de lângă Cluj: traseu: Cluj-Gilău-Someșul Rece-Măguri Răcătău-Ghermănești-Bușești-Otelești-Balta-Ghiuri-mănăstirea Muntele Rece-șaua Prislop-valea Feneșului-Finișel-Săvădisla-Vlaha-Luna de Sus-barajul Florești-ocolitoarea nord-Cluj 105 km (inclusiv prin oraș) parcurși de mine în cca 9 ore, cu pauze cu tot și asistență electrică pe urcări altitudine maximă 1448 m, diferență de nivel 1778 m (gps telefon) pe urcarea spre cătunul Ghermănești până la mănăstirea Muntele Rece drum forestier, de acolo la Finișel macadam (drum proaspăt lărgit și nivelat), drum înierbat de la DN la Someș apoi pe acostamentul râului pământ bătătorit, în rest asfalt urcare grea prin Bușești; după Ghermănești am ales varianta la stânga spre Otelești care e mult mai abruptă decât cea înainte, ceva mai puțin abruptă; o porțiune de urcare mai abruptă este și în ultima parte din Ghiuri coborâri tehnice (șleauri, pietre, stânci, pante mari) în zona Ghiuri distanța, urcările, coborârile tehnice din zona Ghiuri mă determină să recomand tura celor mai experimentați (nu că io aș fi grozav supraviețuind întreg dar doritorii trebuie atenționați!) izvoare sus în Ghermănești și Ghiuri coborârea din șaua Prislop la Finișel pe proaspătul macadam este o încântare în viteză! drumul trece prin sau pe lângă mai multe cătune deosebit de pitorești iar peisajele sunt fantastice în Săvădisla am avut plăcuta surpriză să fiu invitat în casa unui om care m-a văzut că i fotografiez construcția; am avut astfel privilegiul de a admira o impresionantă colecție de artă africană, de grafică, de cactuși și în curte, o minunată grădină botanică; deși amenajările sunt încă în curs proprietarul, domnul dr. ing. Feszt Gyorgy, este bucuros de oaspeți și îl găsiți de regulă acasă sâmbăta și duminica; un om deosebit și un loc ce merită văzut! imagini de pe traseu, aici: https://photos.google.com/share/AF1QipOyUa18d3DLlVQuJrK0U14cbZrxuHZe27l3QtvGGIge06DZuUZThzOEOWJxFnQejw?key=Nk9VMW1MUVBGNzdYMkpKTGVVcVJ5ZjdpTHRzQnNn traseul, aici: https://www.wikiloc.com/mountain-biking-trails/catunul-ghiuri-103939168
  34. Mircea PF

    Drumul de la Finișel în șaua Prislop a fost lărgit, s-a nivelat și s-au construit podețe de beton unde șuvoailele năvăleau în cale (sper să nu-l asfalteze, e mai fain așa!).
  35. paulrad

    S-a băgat TGV pe Gutin. Desigur, când a început urcarea propriu-zisă am pierdut trenul, dar până acolo am spulberat toate recordurile personale.
  36. La intrarea nordică în CheileTurzii:
  37. Day 7, 8, 9 - resting and bathing days in Baile Herculane 3 days I will enjoy life in this genuine decrepit gem of Banat Region. I admire the dilapidated buildings. The scenery here is stunning better than in Karlo Vivary or Baden Baden. Most of the day but also the night I will take a dip in a hot tiny lake. The thermal waters here are second to none. I will sleep next to the thermal pool in my sleeping bag. I speak to interesting holidaymakers and one priest tries to persuade me to quit drinking. I eat a delicious pizza. I find a bookshop with interesting photos of yore. I drink good wine at my favorite old tavern. Life is good if you travel well!
  38. petker

    Cursiera #2 Cadru: Colnago C50, an de fabricație 2006, cod culoare WH05 Furca: Colnago Star Carbon Manete schimbător: Campagnolo Chorus mecanic 10s (fabricație ca. 2008) Schimbător fata: Campagnolo Centaur 10s Schimbător spate: Campagnolo Centaur 10s varianta scurta Caseta: Campagnolo Centaur 10s 12/27 Pedalier: Campagnolo Centaur Carbon 53/39, Pedale: Look Keo Blade Lanț: Campagnolo 10s Ultra Narrow Frane: Campagnolo Chorus Roti: Campagnolo Neutron Cauciucuri: Continental Grand Prix 5000 25mm Sa: Prologo Nago Evo Pass 142 mm (in poza cu saua vechie Selle Italia X1) Cockpit: Deda Zero100 110mm – ghidon Deda Zero100 42cm
  39. liviu m.

    29.06.2021 Peste noapte a plouat in cateva reprize. Strang cortul ud de la ploaie, daca nu era ploaie tot ud era de la condens. In Campingul Boeningen. Lacul Brienzersee vazut din camping. Echiparea si directia spre Thun si Berna. O alta splendoare de combinatie lac/munte incepe. Lacul Thunersee il parcurg pe partea nordica avand o vedere mai buna spre munti. Drumul nu este prea aglomerat are si cateva tuneluri dar nu mai lungi de 150m. Spre Thun. Pe marginea drumului in unele locuri apa curge direct de pe stanca pe drum asa ca am facut si un dus pe acolo. Lacul, satele de pe malul opus si muntii inalti si semeti iti taie rasuflarea. Chiar inainte de Oberhofen. Prin Thun nu am facut prea multi pureci, m-am indreptat spre Berna. Indicatoarele de bicicleta spre Berna sunt foarte clare asa ca nu am nevoie de telefon, pana la intrarea in Berna. Norii dau semne de oboseala, s-au anuntat din vreme printr-un vant puternic, in rafale, din fata. Abia apuc sa-mi trag geaca si pantalonii de ploaie si sa ma adapostec sub o casa din apropiere. S-a mai potolit, dadea de inteles ca se opreste. Dar vine o noua serie mai puternica. Abia ajung in curtea unei mici fabrici, nu am priceput ce produc aia acolo. Undeva in fata birourilor era ceva protectii de ploaie dar vantul batea exact in directia aia asa ca m-am refugiat la assembly point undeva mai in spatele curtii, un loc bine protejat de ploaie. Dupa un ropot puternic a inceput si grindina ca sa complecteze tabloul totul era alb in jur. Pana la urma totul a revenit la normal si am plecat. Am parasit soseaua 6 ca sa urmez pista de biciclete, mare greseala. Traseul trece peste o cale ferata, peste autostrada si apoi aproximativ paralel cu raul Aare, destul de cafeniu. Incerc sa trec print-un mic tunel pe sub calea ferata numai ca din cauza ploilor s-a acumulat ceva apa avand fundul concav. Nu am alta optiune asa ca imi fac cruce si intru in baltoaca, din ce in ce mai adanca, ajunge la QR plus coburile din fata erau si ele pe jumatate submarine.. Pedalez puternic sa ies din groapa aia cu picioarele sub apa. Apa incepe sa scada am reusit sa ies cu pierderi minime. Nici nu vreau sa ma gandesc daca era o gropa submarina acolo. Las pista de bicicleta, care astfel ma ducea direct in camping, cu prima ocazie si trec la soseaua 6 nationala, nu mai vreau alte surprise pe malul raului. Campingul in Berna este cam in partea de sud a orasului, pe malul raului Aare care il trec peste un pod din lemn suspendat. Ma indrept spre amonte si gasesc Campingul Eicholz. Cam 70% din suprafata este pentru corturi si 30% pentru rulote si masini. Mi se recomanda sa nu-mi instalez cortul sub copaci, tocmai cu cateva zile inainte un copac din camping a fost lovit de trasnet. Pe timpul sederii se acorda gratuitate la toate mijloacele de transport din Berna. Pret camping: 51CHF pentru 2 nopti.
  40. Mircea PF

    De ce alţii pot: https://www.youtube.com/watch?v=Uhx-26GfCBU
  41. Mircea PF

    Dacă-l vedeți pe Da Vinci spuneți-i vă rog că bicicleta lui s-a găsit la Cluj!
  42. emu_von_art

    11 kg Cannondale Scalpel SE 2021: RockShox SIDLuxe Select+, 2-Pos mode adjust, adjustable rebound RockShox SID Select+ RL, 120mm, Debonair, 15x110mm thru-axle, tapered steerer, 44mm offset Integrated Sealed Bearing, Tapered Carbon flatbar 720mm Carbon stem FCFB 110 mm 17° Grips Foam black EC 90 carbon saddle / Fox Transfer 125 mm Fox Transfer 125 mm Hubs Mavic Crossmax PRO Carbon 29 Rims crbon 25 mm Carbon 29 Tyres Michelin Wild Grip R 29 x 2.1 Breaks Shimano Deore XTR M9100 / Rotor Shimano XT 180/180 mm Crank Shimano Deore XTR 1 x 12 m9000/ Monobloc SRAM BB30 Pedals SPD Shimano Deore XTR M9100 Chainguide factory set up Rear derrailleur Shimano Deore XTR M9100 Shifter Shimano Deore XTR M9100 SRAM Eagle XO Chain SRAM GX Eagle
  43. DAMIAN

    "Naked" chiar nu am cantarit-o, nici pe asta, nici vreo alta pe care am avut-o pana acum. Atat cat ma intereseaza aspectul greutatii, ma intereseaza strict in forma in care o calaresc in viata de zi cu zi, adica fix cum se vede in poza, cu computer, senzori, lumini, bottle cage-uri si borseta aia care, in functie de ce pun in ea, variaza intre 300 si 450 grame. La ultima cantarire avea 7.78 in acest format, dar avea anvelopele Pirelli 4season care is o usor mai grele.
  44. paulrad

    hai lasă-ne că ți-ai făcut topic special în care să te plângi de avansul tehnologic, mută-te acolo. 🙄
  45. majikstone

    La apasarea pe pedala, toate componentele sistemului de transmisie (incluzand axul fiecarei pedale, bratele pedalierului si axul pedalierului) sufera deformari - rareori vizibile cu ochiul liber, dar fizic existente. Deformarile astea pot fi in plan sau in jurul axului (de torsiune). Acel strain gauge e in esenta atasat prin lipire pe o suprafata care se va deforma ca urmare a pedalarii (sa zicem pe suprafata interna a bratului pedalier stang) iar circuitul lui va genera un semnal electric (in general analogic) care va avea o anumita curba in functie de forta de apasare pe pedala (si implicit de deformarea bratului pedalier). Pentru a sti exact ce valoare a tensiunii de iesire a senzorului corespunde carei forte de apasare, fiecare senzor e calibrat folosind un anumit numar de greutati si implicit forte etalon care sunt aplicate, iar valorile tensiunilor obtinute sunt salvate ca referinte. Pe durata utilizarii, circuitul senzorului foloseste perechile de valori forta-tensiune pentru a estima, cu ajutorul unor functii de interpolare, forta de apasare pe baza tensiunii de iesire masurate. Cu cat forma "curbei" e interpolare e mai previzibila si cu cat numarul de puncte de etalonare e mai mare, cu atat precizia acestei estimari e mai mare. Ca fapt divers, acesti senzori de tip strain gauge sunt relativ ieftini si usor de produs. In schimb ce costa e procedura de atasare a lor pe suprafata de masura (in asa fel incat sa ramana atasati si dupa cativa ani de flexare/torsiune repetata), precum si procedura de calibrare care trebuie efectuata pentru fiecare senzor in parte. Cum toate astea necesita forta de munca relativ calificata si proceduri relativ complexe si consumatoare de timp, costul lor ajunge sa fie unul relativ mare, in special in raport cu costul tehnologiei incorporate in ei.
  46. gibonu

    @pedale Capitalismul era inamicul. In context, acum vreo 10 ani a aparut o carte numita "Pifani, racani si veterani". Amintiri din armata RSR ale unora precum Radu Naum sau Radu Paraschivescu. S-ar putea ca tu si altii care au facut armata in RSR sa citeasca altfel cartea asta, comparativ cu mine, care n-am apucat sa fac armata. ---------------------------------------------------------------------------------------------- 19.09.2019 - Partea a V-a Parca dulapul asta metalic se numeste fiset si nu difera prea mult de cele care existau in RO. Extinctorul nu era cel original, de pe vremea Stasi. Un birou de securisti Asta cred ca-i varianta RDG-ista pentru masina de facut cafea. Erich Honecker, presedintele RDG-ului din 1971 pana in octombrie 1989. Tabloul de sigurante. Uniforma de pionier RDG-ist. Gamela, aproape identica cu cea care exista in RO. Stie cineva la ce folosesc butoanele de pe lanterna? Niste baieti care au schimbat lumea. Erich Mielke, seful Stasi din 1957 pana pe 18.11.1989.
  47. Duminica, 8 August: lungul drum spre casa Ne trezim dimineata, fara niciun chef. E ziua cea mai urata din aceasta tura - ziua in care trebuie sa realizam ca s-a terminat si ca trebuie sa ne intoarcem acasa. Cu chiu cu vai si fara tragere de inima, facem bagajele si incepem sa jucam tetris cu ele in portbagajul masinii. Le-am pus cum am putut si nu putem decat sa speram ca nu vor fi controlate la granita, in detaliu. Putin inainte de ora 10 suntem gata de plecare Ne luam la revedere de la gazda noastra cu gandul ca intr-o zi vom reveni la acesta frumoasa cazare in aceasta zona magnifica. Trecem frontiera fara prea multe probleme. Portbagajul nostru este verificat doar vizual. De aceasta data stiam ca trebuie sa oprim sa fie verificat, deci nu am mai pornit in tromba dupa ce am primit actele. De asemenea, politistii de frontiera au fost muuult mai civilizati si oameni decat cei de vineri. Ne asezam in coloana de masini care duce spre Orsova si, de aici, mai departe. Ne deplasam in coloana dar cu viteza destul de ridicata si constanta. SIngurul lucru care ne deranjeaza cu adevarat - lipsa aerulu conditionat, Am incercat sa il pornim din nou, dar scoate aceleasi zgomote(una, doua saptamani mai tarziu aveam sa aflam ca era vorba doar despre ceva mizerie cazuta pe la ventilator si ca nu ar fi fost nicio problema, in afara de zgomot, daca l-am fi folosit). Facem haz de necaz si stabilim ca si acesta trebuia sa fie in ton cu tura noastra - cum altfel sa se incheie tura noastra, daca nu suferind putin de caldura cum am facut-o in majoritatea zielelor de traseu. Drumul spre casa e fara istoric, cu pauze din cand in cand pentru rehidratare si o gura de aer rece de prin benzinarii. Ajungem cu bine acasa putin dupa ora 15. Ne intampina simbolul locului unde a inceput totul in aceasta tura - clasica vedere pe care ne-o trimitem acasa in punctul de start al turei Per total, super fericiti, satisafacuti si multumiti de aceasta tura. Am vazut locuri noi, oameni noi, am beneficiat de ospitalitatea croatilor si sarbilor. De asemenea, din nou, de cea a maghiarilor. Nu am avut probleme cu bicicletele si totul a mers conform planului, inclusiv caldura mare pe care ne-o asumam cu brio, plecand in aceasta perioada a anului in tura. Pentru cei curiosi de statistica, numere si planificare, cam asa arata planul initial, completat acasa cu realitatea din teren Inchei cu speranta(si promisiunea catre mine) ca voi continua, cat mai curand posibil, cu traseul(si povestea) de la Tekija, mai departe spre Delta Dunarii.
This leaderboard is set to Bucharest/GMT+02:00
  • Newsletter

    Want to keep up to date with all our latest news and information?
    Sign Up