Leaderboard


Popular Content

Showing content with the highest reputation since 10/16/2020 in all areas

  1. purix

    Bataie ca-n filme la o nuntă țigănească. Ajung în sala de judecată și judecatorul întreabă: -Poate cineva să explice ce s-a întâmplat? -Eu pot, zice unul dintre țigani. Eram cavalerul de onoare și dansam cu mireasa. Dansam cam lipiți, când, deodată mirele a venit val-vârtej și i-a tras un șut în pizdă miresei. -Aha, a spus judecatorul, cred că a durut. -Ba bine că nu, mânca-ți-aș! Mi-a rupt trei degete! Sent from my SM-G973F using Tapatalk
  2. Coborând pe drumul Generalului, munții Gilăului:
  3. EyesOnly

    Ziua 4: Hallstatter See - Gößl Grundlsee Dupa ce ne activam de dimineata, pregatim bagajele, lasam corturile la soare sa se usuce si facem o plimbare sa vedem Hallstatt. E o dimineata placuta si deja putin cam calduroasa. In oras e plin de asiatici, peste tot, te calca pur si simplu pe picioare. Ne plimbam, printre asiaticii agitati, prin orasel. Incercam in acelasi timp sa gasim un magazin de articole sportive/outdoor. DIn pacate, nu gasim bete universale cort - solutia gasita acu 2 zile trebuie sa mai functioneze pentru BuGy Ne intoarcem la camping. ne strangem corturile si pornim spre urmatoarea destinatie. Iesim din Obertraun pe acelasi traseu pe care o gafasem acu cateva zilem, cand am venit - "v-am zis eu ca pe aici trebuie sa mergem si nu m-ati crezut" Dupa vreo 13km incepe o urcare brutala. Indicatorul arata o rampa incredibila. Nu cred ca a fost chiar asa, dar pe acolo sigur a fost. Siri injura de mama focului in spate. E momentul in care gasim inca un nivel de categorie a catararilor - categoria a 4a, a 3a, a2a, 1a, speciala si.....nivel de dificultate "bag poola" Trecem la sesiune de push bike, ca altfel nu se poate. Chiar si asa, sub soarele care ne incinge bine, tot greu parcurgem bucata aia relativ scurta. Masinile trec pe langa noi, suntem pe asfalt nu pe pista, ne claxoneaza si ne fac semne de incurajare. Lasand la o parte dificultatea urcarii, peisajele tot frumoase raman. Terminam cu rampele brutale si facem pauza de revigorare. De aici umreaza un fals plat, in usoara coborare. Inainte de Bad Ausee avem parte, din nou, de o scurta urcarre mai dificila. urmata de o urcare lejera dar constanta pana in oras. Traseul si caldura ne-au chinuit desrtul de mult asa ca facem pauza sa mai "ungem lantul" putin Ne ascundem la umbra unei terase si suntem serviti cu zambetul pe buze. Ospatarul chiar schimba cateva cuvnte cu noi, de unde venim si unde mergem. Unii nu au probleme prea mari cu caldura. Pedalam pe malul raului Grundlseer Traun, avem parte si de cateva portiuni cu umbra superba. Dupa vreo 5km de la Bad Ausee, dam de capatul Grundlsee ascuns pitoresc printre munti. Arata superb, mai ca-ti vine sa te opresti si sa ramai acolo - dar noi trebuie sa pedalam pe malul stang pentru a ajung tocmai in celalalt capat. Mai avem vreo 11km pana la destinatie si ne bucuram de fiecare moment, chiar daca pedalam pe drum de masini. Ajungem la Camping Gößl. E super super plin. Desi e amplasat intr-o zona superba, nu ai parte de umbra de niciun fel, nu sunt copaci pe campul pe care e plasat. Planul ar fi sa stam doua nopti aici - sa ne relaxam pe malul Grundlsee, sa ne plimbam cu barcile cu vasle pe Toplitzsee si sa vizitam imprejurimile Kammersee. Intrebam de loc de cort, ni se spune ca e arhiplin si nu au unde sa ne puna. Ni se ofera, pana la urma, doua variante - pe un teren din stanga campingului, teren cam in panta sau pe o portiune plata de pamant in spatele cladirii bucatarie. Incercam ambele variante dar, pe primul loc o cam luau corturile la vale, la al doilea nu era nicio sansa sa le ancoram acolo. Revenim, din pacate, la a 3-a varianta oferita: o singura noapte de cazare, pe un loc unde a doua zi urma sa vina o rulota. Ne adaptam la situatia in care ne aflam, intindem rapid corturile si ne indreptam spre malul lacului. Ne racorim partial la o terasa si apoi incercam apa super calda si curata a lacului. In timp ce ne balacim stabilim ca o sa pregatim cina pe malul lacului. Sigur o sa fie mai bine decat in aglomertia campingului. Ceva mai tarziu ma intorc la cort sa aduc cele necesare pregatirii cinei. Meniul din aceasta seara - niste wursti deliciosi prajiti, orez cu porumb si fasole. Tarziu in seara ne intoarcem cam praf la corturi. O sa dormim neintorsi. Peste noapte se abate peste noi o ploaie cu vant puternic si fulgere. Ies sa strang hainele de pe gardul de langa cort. Adorm cu speranta ca o sa gasim inca un loc de cort si pentru a doua noapte aici.
  4. Traveller

    Un traseu nu atît "util", cît original prin aceea că are forma României, și pe care nu întîmplător l-am parcurs azi, sărbătorind Mica Unire. https://www.strava.com/activities/4672732856 Extremitatea vestică (vîrful de la Beba Veche, cum am zice) am plasat-o sus lîngă Academia Militară, iar traseul l-am parcurs în sensul acelor de ceasornic (astfel am minimizat pe cît posibil lungimea secțiunilor de parcurs pe contrasens și traversările neregulamentare). De parcurs într-o zi și la o oră cu trafic redus.
  5. O dimineață pe malul lacului Mogoșoaia și prin pădurea Chitila, cu @a_mic Mai plăcut decît ne-ar fi lăsat temperatura de 3 grade să credem. Dacă locuitorii și primăria din Mogoșoaia ar avea grijă de malul lacului și n-ar mai arunca gunoaie în prostie, ar fi o zonă de promenadă pe cinste. *ne-am fi încadrat lejer într-o bere rece înainte de ora 12, dar tot mai bună a fost o cafea aburindă în curtea la Mega Mogoșoaia. https://www.strava.com/activities/4494830525
  6. ZIUA 1. Brasov- Araci- Haghig-Maierus-Bogata Olteana- Dopca- Racos. Dist: 68.7km, dif nivel +421m. Coborarea in Brasov ne arata o zi numai buna pentru pedalat, erau 18-19 grade cu perspectiva de 24-25 grade, cer cam noros dar sanse mici de ploaie. Dupa ce am pus toate bagajele pe "maimuta" am luat-o voiniceste spre Sanpetru- Bod. Ziua 1 era ziua aceea de care mai discutasem pe topicul de la planificare, in care pana la urma am decis sa evitam sa ajungem in Racos prin defileul Oltului de la dintre Racos si Augustin. Cam asa a aratat ea pe harta: Bucata asta de drum (Brasov- Sanpetru- Bod) o mai parcursesem vara aceasta, asa ca primii 15km au fost tocmai buni pentru o incalzire. Se pare ca asta a fost tura berzelor, niciodata nu am vazut atat de multe berze, cam prin fiecare sat prin care am trecut am vazaut macar cateva case unde cuibul avea cel putin 2 pui. Primul pe lista...Bod: Desi inca innorat, ne delectam privirea cu marea verde prin care pedalam: Inainte de Araci se face un drum spre stanga care pe harta ajunge in Feldioara. Asa se vede pe harta: Cum cetatea Feldioara nu o vizitasem, am intrat cu tupeu pe drumul pietruit care initial se prezenta impecabil: Apoi mai putin bun, dar inca ciclabil, desi era plin de balti si destul de noroios pe alocuri: Si ajungem si la raul Barsa, unde asteptarea era sa gasim un pod, podet...ceva. Dar realitatea ne zice altceva...facem un pic in dreapta, in speranta ca gasim totusi o modalitate sa trecem dar si poteca abia vizibila devine inierbata: Ne-am mai plimbat un pic in sus si in jos, dar nu am vazut cum puteai continua drumul pe aici spre Feldioara: Cu o mica parere de rau ca am facut acest drum care ne-a "costat" 4km dus intors...ne reintoarcem pe acelasi drum, trecand repede pe langa ferma de vaci pe langa care trecusem si mai devreme, acompaniati de aceleasi latraturi cam neconvingatoare ale unor caini de dincolo de gard. Asa ca reintram pe asfalt si trecem repede prin Araci, singurul lucru demn de mentionat fiind ca nu este nimic de mentionat. Ne indreptam vertiginos spre Haghig, inca indecisi daca acum este momentul sa mai facem un ocol de inca 8km pentru a trece si prin Feldioara. In fata cerul era mai prietenos, chiar daca innorat: In spate insa, dinspre Brasov, ne tot alerga inca de cand am plecat un nor cam urat: Asa ca am decis sa incercam sa scapam de nor fugind de el...zis si facut, asa ca trecem prin la fel de ne-memorabilul Haghig ca acceleratul prin triajul Chitila, indreptandu-ne spre bucata mai neplacuta a zilei, respectiv cei cca 22km pe care trebuia sa ii facem pe aglomeratul E60 intre Maierus si pana aproape de Hoghiz. Bonus aveam si o urcare de cca 6-7km, cu primii 2-3 km mai "moi". Din fericire, nici traficul nu a fost chiar de speriat, nici urcarea deloc grea, chiar si incarcati asa cu cele 25kg de bagaje. Stroker point of view: De pe urcarea asta, cand eram pe zona de sus cu serpentine, ne-am dat seama ca multi soferi ne privesc ceva de genul "faceti poze cu maimuta"...unii chiar incetineau periculos pentru traficul de pe sensul lor ca sa ne prinda in vreo poza. Nu ne-a displacut acest aspect...care ne-a insotit pe toata durata calatoriei, fiind claxonati in semn de incurajare de multi soferi sau salutati intens de trupele de bikeri care fie ne depaseau, fie ca veneau din sens opus.
  7. Sper sa fie o toamna lunga si calda :
  8. Joi 22 Iulie: Baja - Suza, Planificati: 87km, Realitate: 97.55, Total:337.66 Trezirea dis de dimineata. Am cam avut parte de ceva frig peste noapte - aerul conditionat din living-ul unde am dormit a ramas pornit ca sa racoreasca toata casa. In plus am avut dor o mica si subtire paturica la indemana. E ironic ca ne-a terminat caldura peste zi si ne bate frigul peste noapte Rezolv medicamentul de trezire pentru Siri ne adunam bagajele, multumim si ne luam la revedere de la Roland Siri a trecut la "tinuta de canicula" - o miscare excelenta acea camasa cu maneca lunga, aveam sa realizam in zilele urmatoare. Dam o scurta raita prin centrul Baja - doua trei poze si alimentare cu apa si niscaiva chestii de mic dejun, la bagaj Atat cat am apucat sa vad din acel centru - un oras cochet si curat. Ne deplasam pe drumuri de masini, putin circulate, vreme de cativa km, in paralel cu canalul Sugovica. Traseul ne duce apoi pe drumuri de pamant, pe langa acelasi canal. Sa fie, ca o sa ne trebuiasca Pamantul de pe dig se transforma intr-un asfalt de foarte buna calitate, dupa cativa km. Dam si de un bac, pe sarma, folosit de localnici pentru a traversa Sugovica Din cand in cand, cate o masina trece pe langa noi - avand foarte mare grija sa iasa cu rotile pe iarba de langa dig, sa nu ne incurcam reciproc. Vedem multe berze in cautarea micului dejun ascuns in iarba. La un moment dat, chiar si un pui de porc mistret ne face cu ochiul, inainte de a disparea in padure. Facem o pauza de tigara, langa Dunafalva, Exista aici, teoretic, un feribot care traverseaza Dunarea spre Dunaszekcső Cascam gura la o barja imensa ce urca spre Budapesta Continuam traseul nostru pe acelasi asfalt de calitate. Ne apropiem incet de Mohacs. Trecem pe langa un panou informativ care ne descrie proiectul de salvare a Insulei Liberatatii, din proximitate., In mare - Insula Libertatii si bratul alaturat constituie un habitat unic al Dunarii in zona Beda-Karapancsa. Acest habitat a fost amenintat incepand cu constructia, in 1983, a unui baraj de pietre pe bratul adiacent. Scopul acestui baraj era de a controla traficul de nave fluvial pe bratul principal al Dunarii. De asemenea, lucrarea a avut in vedere si introducerea unor tevi pentru apa potabila. Din cauza acestor lucrari - curgerea apei fluviului a fost incetinita si a permis depunerea mult mai rapida si mult mai puternica de sedimente. Daca acest proces de sedimentare rapida nu ar fi fost intrerupt, bratul secundar ar fi disparut si ar fi facut ca insula sa dispara sub apele bratului principal. Societatea civila, ceva ONG-uri si parteneri privati au format o alianta pentru a salva acest habitat unic. Folosindu-se de banii veniti din programul european LIFE+ au fost executate lucrari ample de reabilitare intre anii 2009 si 2013. Barajul a fost deschis, canalul secundar curatat de sedimente si speciile de copaci care se dezvoltau super rapid au fost inlaturate, fiind inlocuite cu specii de copaci care erau specifici zonei, inainte de construirea barajului. Un alt beneficiu major - canalul secundar poate fi folosit acum de localnici pentru activitati de vaslit si canoe, avand in acelasi timp acces la o sursa de apa mult mai curata, datorata filtrarii naturale oferita de tot acel ecosistem. Noi ne continuam periplul pe EV6 si ajungem destul de repede la Mohacs - punct de trecere, pentru noi, cu feribotul pe malul drept al Dunarii, spre urmatoarea tara de pe lista noastra - Croatia. Achit, cu cardul, cei aproximativ 20 de lei pentru 2 adulti si 2 biciclete. si ne asteptam randul la urcarea pe feribot Un "mester" de pe feribot decide ca e cam aglomerat si vrea sa scoata unul din stalpisorii care formeaza culoarul de asteptare pentru pasagerii per-pedes. Se chinuie rau de tot si mult, il trec toate apele. Nu prea intelegem de ce se chinuie, dar un lucru e clar - toti pasagerii asteapta linistiti, fara a vocifera pana isi termina treaba(fie ea si cam inutila, dupa cum parea) Un scurt video, de pe feribot in timpul traversarii se poate gasi aici E aproape 10.30 - n-ar strica un mic dejun, Ne ascundem la umbra, pe langa statia de asteptare a feribotului. Cumpar ceva suc si apa rece, scoatem de prin genti ce am luat de la Baja Ne multumim cu chiflele, croissantele si branza. Desi comestibil, baconul ala se simte "atins" de caldura teribiila ce ne chinuie deja. Si pur si simplu nu intra in noi. Combinam si niste harribo(astia merge oricand :D) Nu doar la noi mai dai de atelaje cochete, prin mijlocul targului De aici, o sa ne indreptam spre Udvar Soarele ne termina in timp ce iesim din Mohacs si ne urcam pe dig,. Dupa vreo 3km de mers pe dig - dam de un nene batran, schiop, cu ceva proteza pe la picior. Merge, mai bine spus se taraie incet de tot, pe langa bicicleta incarcata cu niste genti de rafie. Trag rapid de frane, incerc sa il intreb daca e ok - imi arata roata fata - are pana. Desfac gentile si scot trusa de "prim-ajutor biciclistic". Bag niste spuma in camera si o iau la pompe. Transpir rau de tot dar am un super sentiment de fericire - reusesc sa ii umflu roata si sa il ajut sa ajunga mai repede acasa. Ne povesteste ca ar mai fi avut inca vreo 4km de mers pana acasa - la ritmul ala.....nu stiu zau cand si cum ajungea. In timp ce imi strang sculele, scotoceste prin sacose si ii intinde o punguta de alune la Siri, Ne luam la revedere si ne continuam plimbarea, pe dig........
  9. Traveller

    Am fost la explorat cotloane necunoscute încă prin delta PN Văcărești. https://www.strava.com/activities/4780085311 Poteca Biodiversității Urbane era o bucată în partea de NV a căldării, pe unde nu fusesem niciodată. Merge și cu bicicleta, dacă o ții mereu spre sud și nu te rătăcești prin stuf, ca mine. Dar fiind pe jos, mi-am permis. La intersecția cu poteca principală de pe axa VE, se cotește la stînga. În final se poate obține un traseu "în 8".
  10. Tolstoievski

    Un pic trist cand te uiti in jur in metrou si vezi ca fiecare s-a izolat in lumea lui virtuala, fie ca-i telefon, fie ca-i carte sau tableta. Dar lumea-i creata de noi. Cumva, azi am ales sa nu deblochez telefonul si sa stau asa, fara sa fac nimic, ca un psihopat. Mai patisem sa mi se atraga atentia cand stateam jos ca in fata mea e o doamna insarcinata. Am multumit, mi-am cerut scuze, dar prost tot m-am simtit. Acum ocup un loc cand pot, dar aleg eu cui i-l ofer. Pare cumva mai cinstit. Asa ca azi m-asez langa o fata de liceu si contemplez linistit nimic. Langa ea, un mascul de douajcinci parca se foieste excesiv. Simt cum fata se apropie de mine usurel si le dedic vederea periferica. La un moment dat, mana junelui poposeste pe coapsa fetei, moment in care fac schimb de locuri firesc cu duduia terifiata. Baiatul isi ia mana inapoi, se uita cu coada ochiului si pare ca nu s-a intamplat nimic. Ma gandesc ca n-as lasa-o cum e, asa ca reiau episodul, dar cu rolurile inversate. Ma duc usor spre baiat, el are o bara in dreapta si nu are unde. Se uita si tace. Cand il ating cu mana pe coapsa, se ridica uimit, dar tot in liniste. Ridic complice din sprancene, tugui buzele la el si fata zambeste amuzata. Junele mai putin. Asta e, am imbatranit. Nici baietii nu ma mai plac.
  11. feribotu

    Ziua 1 partea a 2-a. Viscri- Crit- Mesendorf Alimentat fiind cu 1l de combustibil cu cifra octanica de 5%, am zis ca este momentul sa-mi fac curaj sa o iau pe druml spre Bunesti, cel care stiam din tura de acum 2 ani ca era cam praf. Nu mica m-a fost mirarea cand am dat de un drum proaspat asfaltat, numai bun pentru partea a doua a turei. Viscri in vale, pozat de pe scurta urcare de la iesirea din sat: Si daca tot suntem pe topicul asta, inca o poza cu colinele Transilvaniei: Drumul serpuieste miraculos sub ultimele raze de soare: Singurul impediment era un puternic vant de fata, dar si asta parca lucra in favoarea mea, prelungind o zi minunata de pedalat: Pozele facute contra directiei de mers sunt mai luminoase, nefiind contre-jour ca cele de mai sus: Deja se facuse aproape ora 20, iar cum masa se servea doar cel tarziu pana la ora 20:30, am intrat un pic in viteza, fara opriri in Bunesti si Crit. Drumul pustiu de la Crit spre Mesendorf: O placere sa pedalezi pe astfel de drumuri necirculate, intr-un pesaj de vis: Prima zi se termina frumos, la un pahar de vin si un mic foc de tabara, pe terasa din spatele surei: Mai prind un colt de luna pitit dupa cealalta sura (in lucru). Iar apoi merg la odihna, dupa o zi absolut minunata cu timp frumos, peisaje superbe si carari sau drumuri aproape neumblate, numai bune pe timp de pandemie.
  12. Miercuri, 21 Iulie, Solt - Baja, Planificati: 105km, Realitate: 113,88km, Total: 240,21km Nota de subsol pentru ziua de ieri - undeva pe la km 60 aud un zgomot constant de metal care loveste ceva. Identific sursa destul de repede - una din spitele rotii spate rupte, cel mai probabil de la momentul cand a cazut bicicleta de pe cric. Nu am alta solutie decat sa o leg cu un soricel, ca sa nu ma mai faca pe creier si i-am dat inainte asa Cei doi Stefani au ajuns destul de tarziu la cazare si nu am mai stat la povesti cu ei. La 6 dimineata deja e gata cafeaua, putem incepe o noua zi Ne strangem bagajele, pregatim bicicletele si suntem gata de plecare. Dam o fuga pana la cladirea in care erau cazati nemtii sa le uram drum bun si sa ne luam la revedere Vreme de vreo 3km mergem pe drum, cu trafic foarte mic, dupa care traseul continua pe o pista asfaltata, de foarte buna calitate, in paralel cu acel drum. Din loc in loc, tot felul de panouri ne informeaza despre lucruri de vazut/facut in zona. In apropiere de Harta, unul din aceste panouri Indicatoarele arata stanga, traseul meu pre-incarcat arata stanga, dar pista continua inainte. Evident, luam decizia proasta si continuam pe pista. Dupa 1km aceata se termina brusc. La loc comanda - ne intoarcem la indicator si facem stanga - drum care ne duce prin interiorul localitatii Harta. Dupa aceasta, traversam din nou, drumul principal. Dam de o pista de buna calitate, inaugurata in 2008. Un placut bilingv-not ne aduce aminte de acel moment din Septembrie Pista serpuieste printre copaci si campuri cu porumb si floarea soarelui Imi fac vreme si de o artistica, doua Soarele ne chinuie destul de tare, desi e devreme in zi. Urmeaza cativa km de drum in lucru iar aparitia noastra pe biciclete si cu steguletele in vant starneste zambete pe muncitorii care ne saluta. Dupa Géderlak, traseul continua pe dig, pe drumuri de pamant, nu foarte proaste. Pietrisul scartaie sub roti si am un sentiment de super relaxare si liniste. Cautam din ce in ce mai des umbra, de care nu avem parte mergand tot pe dig. Facem un popas pe malul Dunarii, la punctul de trecere cu feribotul intre Kalocs si Gerjen La umbra, o barcuta cu "cort". Sa tot aiba cati ani am eu si inca ceva Inapoi pe dig si sub soare Curand, pamantul de sub roti se acopera de asfalt superb Dupa vreo 70 de km, traversam Dunarea pe Podul Szent László. Dunarea, murdara si imensa, in amonte de pod si in aval Dupa coborarea abrupta de pe pod, un gandacel are chef de joaca ~va urma~
  13. Ziua 15/103: Bileća, Gacko, Čemerno Dist: 81.15, Rtm: 7:34, Max: 49, Avg: 10.7, Odo: 1590, Data: 20.05 De ce eram în Bosnia și ce planuri aveam cu țara asta? Simplu, voiam să văd cu ochii mei un pod „vechi” (avea 427 de ani în '93, dar a fost bubuit și reconstruit în 2004) situat în orașul Mostar, peste râul Neretva. Face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Mi-a plăcut de când l-am zărit într-un jurnal de pe crazyguyonabike.com, ceea ce rar mi se întâmplă, că nu mă pasionează arhitectura sau artele... Așa că acasă fiind, cu Google Earth în față, analizam cum aș putea ajunge de la Kotor (MNE) în Mostar (BiH) fără a merge pe drumuri circulate și, dacă se poate, prin munți. Mă tot învârt eu prin aplicație și găsesc acest drum între Čemerno și Kalinovik, neasfaltat, serpentine, străbate niște munți. Un drum misterios... Puține poze erau în Google Earth, dar într-una din ele erau și niște MTB-uri, deci măcar n-o să fiu primul biciclist pe acolo. Drumul R434 este neasfaltat pe minimum 42 km și ajunge la o altitudine de 1735 m. Pasul cred că se cheamă Stog, nu sunt deloc sigur. În Bosnia nimic nu e sigur. Peisajele sunt fenomenale, cum se poate vedea pe dangerousroads.org, care zice că drumul are în total 49.8 km. Eu nu am văzut decât ceață și ploaie în vârful pasului, dar despre asta, mai încolo. Același drum străbate sau este vecin (nu îmi este clar care le este limita, hărți bune nu am găsit) cu munții Zelengora, care-s și parc național. Sau „Munții verzi”, tradus. Pe lângă numele frumos, am plecat de acasă un pic mai liniștit citind că aceștia nu au servit ca front în timpul războiului, deci șansa să dau de vreo mină era extrem de scăzută. Am stabilit deci scopul vizitei mele în Bosnia și Herțegovina. Durata... cum o fi vremea, drumul, bicla, sărmanele-mi puteri... Să ne trezim după noaptea pe pietrele tari. Vedere matinală spre lacul Bileća. Cobor cu oareșce emoții în Bileća, orașul în care voiam să fac rost de KM. Nu, nu kilometri, ci mărci convertibile, moneda lor națională („konvertibilna marka”). Cu subdiviziunea „fening”, pentru că marca germană a fost moneda față de care s-a fixat KM ce înlocuia în '98 dinarul sârbesc, dinarul bosniac și kuna croată. Bosnia este o țară săracă. La momentul actual (date din 2020) puterea lor de medie de cumpărare este jumătate din a noastră. Nu știu ce raport era în 2017, dar bine nu stăteau oricum. Simțeam că într-o țară săracă e și riscul mai mare să epatez cu bicla mea din 2010 cu frâne pe saboți și să fiu luat la ochi... Nu știu dacă am mai zis (poate în ziua cu Serbia/Negotin), dar aveam nevoie de bani cash pentru țările astea non-EU, eu mergând predominant prin zone rurale unde nu aveai ce face cu un card. În prezent poate s-au schimbat lucrurile. Deci prima grijă a zilei: căutăm bancomat. Și cum mă temeam de furt, am plecat devreme de la locul de cort. Mare bucurie mare, îl și găsesc (Banja Luka este alt oraș, probabil acolo e sediul central al băncii): Imortalizez și captura. Similar cu leva bulgărească, 2 mărci sunt aproximativ egale cu un euro. Aici țineam în mână fabuloasa sumă de 5 euro. Mai aveam o bancnotă de 20 KM, dar nu mai rețin suma totală cheltuită în Bosnia... Orășelul mi s-a părut prăfuit, sărac, îmi amintesc ce speriat eram de lumea puțină de pe stradă (așa că în realitate nu o fi nici prăfuit, nici sărac haha). Cam speriat de bombe... urma să-mi treacă. Dar totuși eram în cea mai puțin avută țară din tur, poate frica era îndreptățită? Și înainte să plecăm la drum, deși poate e prea devreme pentru asta, simt nevoia să pun că în Bosnia mi-am făcut cele mai frumoase amintiri din Balcani. Fiecare zi aici simt că a fost o luptă, căci tare m-au mai chinuit stihiile acestor meleaguri. Cât verde, câtă piatră, ce munți... Chiar nu știu ce țară mi-a plăcut mai mult, Muntenegru sau Bosnia. Scriind acum acest jurnal, parcă-parcă Bosnia câștigă. Pornesc pe șoseaua lată și puțin circulată. Mă așteptam la un asfalt dezastru, dar era chiar foarte bun. Drumul urcă ușor și constant (tătă zâua a fost pă urcare), localități nu există (sau sunt foarte departe de drum, cătune), în depărtare vedeam niște munți frumoși, iar apa se ducea văzând cu ochii. Nicio șansă de izvor, pe dreapta copaci sau piatră seacă. Ups! Niciun magazin... Așa că atunci când intru pe „roșu”cu apa am norocul să trag la un han in the middle of nowhere unde mă milogesc de puțină apă și o și primesc, rece sloi, de la femeia în vârstă din spatele tejghelei - cred că robinetul ăla era conectat fix la un izvor sau ceva, că bună mai era! Știu și acum că „voda” e apă, dar pe atunci eram fluent și în „bună dimineața”, „bună ziua”, „mulțumesc mult”, și „aveți...”. Limbaj universal de cerșetor. Nu am mustrări de conștiință pe temă, pentru că era totuși... apă! Cerșeam în situații extreme (așa mă amuz eu descriind situația, termenul corect fiind „rugam politicos” în bruma-mi de sârbă) nu mai mult de 2 litri, doar de la robinet și nu îmbuteliată. În general căram o cantitate mare tocmai pentru a nu fi nevoit să recurg la astfel de gesturi reprobabile În Spania am avut 6 litri deodată, cum am mai spus Aveam să mai cer apă pe parcursul turului de încă 1, 2, 3... cred că 3 ori, deci 4 acte de cerșetorie în 103 zile. Hai că iau cu suspendare! Ce verde frumos pe la 1000 m alt.! Uriași de piatră ca în Muntengru. Dar parcă mai verzi un pic. Impresia asta că sunt pe o pășune alpină la mare altitudine (deși eram pe la 1000) m-a însoțit pe toată durata sejurului în Bosnia. Ce verde frumos, cum cresc pietrele din iarbă! Probabil am prins și perioada perfectă, mijloc de mai. Gațko. Gațko știam că e ultima localitate mai mare înainte de Čemerno, punctul de unde începea drumul sălbatic spre Kalinovik. Care Čemerno constă în 5 case. Cum aveam experiența munților zgârciți cu apa din partea asta de lume, opresc la un magazin aici unde îmi cumpăr foarte multă apă, irosind și mult plastic aiurea. Partea oarecum tristă pentru mediu e că atunci când îmi turnam apa proaspăt achiziționată în bidoane iese și băiatul care m-a servit și îmi face semne că putea să-mi dea de la robinet, și dacă mai vreau. Nu mai am nevoie, hvala („mulțumesc”)! Deci ar fi mers milogeala la acest magazin, dar nu eram într-o situație extremă Tot în Gațko mă proptesc într- brutărie unde-mi iau tot felul de bunătăți, să-mi ajungă pentru moment și pentru drumul cel rău. M-am ghiftuit tare bine în localitate! „Pekara” e brutărie, țin minte și acum. Cu burta plină și gențile îndesate de provizii încep să urc și mă despart de acest corn al abundenței, o, tu, Gațko! Mă uit cu îngrijorare spre cer. Vântul bătea fix în direcția în care mergeam și eu. În față era senin, dar din spate veneau niște hoarde vaporoase care mă cam puneau pe gânduri, mai ales că urma să urc pe munte! Șoseaua goală (și bună!). Mă mai opresc pentru poze. Se poate observa cum norișorii se tot adună, 'tu-le măiculița lor! Trafic greu. Yugo, o mașină comună în Iugoslavia vremurilor apuse. E bazată pe un prototip Fiat, personal mi se pare că seamănă cu un Golf și, deși mi se pare simpatică, a fost votată de multe publicații auto ca fiind cea mai proastă mașină din istorie. Dacia noastră a stat mai bine la fiabilitate, înțeleg. Poate de-aia nici nu am văzut excesiv de multe prin periplul balcanic, or fi de mult la fier vechi. Spre deosebire de numeroși bulgari care încă mai trag cu dinții de Ladele vechi. Părăsesc drumul principal și încep ascensiunea spre Čemerno, fericit că mai am încă asfalt. Cerul se urâțește și începe să picure ușor, dar nu va dura mult. Wow, ce munți! Sunt în Zelengora, sau lângă. Mereu mă surprind „ițirile” astea de după dealuri. Încă am asfalt, dar calitatea începe s-o ia la vale. Mă întâlnesc cu două mașini din sens opus (singurele până la finalul zilei). Se opresc, oamenii se uită sceptic la mine. Știu unde merg, în ce mă bag? Le răspund Kalinovik, se prind că-s nebun, dar măcar nebun cu o țintă, nu un biet rătăcit și-și văd de drum. Ce frumos, chiar nu mă așteptam! Meniul zilei? Pietre. 44 km de aici încolo, vibromasaj pe tot spectrul de frecvențe, Băi, frumoși munți. Zelen (verde). Încep să aud și tunete, dar la mine nu plouă... Tunetele se întețesc. Boscheții de pe margine iau o pauză și pot să privesc spre vale. Ce mai plouă acolo! Negrișorii veneau oare spre mine? O să fiu cruțat? Vai, ce negru e! Și încă niciun strop pe mine. Atunci a fost momentul când l-am văzut. Alb, lung, strălucitor. Trăsnetul majestic tocmai a lovit valea sub ochii mei, iar ecoul tunetului aproape că trezește munții din amorțeala de eoni. Eram la 1400 m altitudine. Nu-i a bună. Cu inima strânsă să nu fiu pălit de ceva căzut din norișorul vecin continui să urc și să mai iau niște cadre. Speram eu, nu ultimele haha. Ce contrast între zonele luminate și restul! Eh, boieri. Totuși nu le e frică să aibă căsuță aici? La alt. 1430 m zăresc un forestier care cobora destul de lin la vale. Este abia 17 și-un sfert, dar e clar că nu mai pot continua. Sigur o să fiu plouat, nu mai am timp fizic să trec muntele. Nici nu știu cât mai e până sus (abia în Franța am învățat aplicația OsmAnd, acum o foloseam ca o hartă doar). În pădure sunt măcar protejat psihic de trăsnete. Ah, și sper să nu dea noaptea un TAF peste mine, deși nu cred că a mai trecut nimeni pe aici de ceva vreme (a se vedea copacul căzut în spatele cortului). A plouat toată noaptea, dar m-am odihnit foarte bine în țăcănitul liniștitor al stropilor pe cort fără a suferi de frig în ciuda altitudinii destul de mari și a pantei (doar la poalele Durmitorului am fost mai sus).
  14. Tolstoievski

    Recunosc ca lansez acest topic nu numai ca sa postez diverse in timpul turei, ci si in ideea ca mai aflu de la voi informatii folositoare pe parcurs Pe scurt, imediat ce s-au deschis campingurile in Austria, m-am activat si am incercat sa fac rezervari. Pentru prima data cand fac asta, e adevarat, dar acum e... un pic altfel. Grupul numara 25 de oameni, din care 11 sunt copii (2-10 ani) De bine ce construisem planul detaliat, am primit raspunsuri negative pe banda: nu ca suntem prea multi, ci ca nu au locuri absolut deloc. Dupa vreo 10 raspunsuri din astea am inteles ca am imbulinat-o si am renuntat la planul initial. Singurul camping fezabil din zona a fost Nord-Sam, din Salzburg - il cunoastem bine, am mai stat acolo de cateva ori si ne-a placut mereu. Asa ca am rezervat pentru toata perioada acolo si urmeaza sa ne deplasam zilnic cu masina ca sa ajungem in fiecare zona de interes. Practic, asta ne pune dosurile in masini mereu, dar ne scuteste in acelasi timp de strans bagaje si refacut tabara zilnic. Fair enough, cum s-ar zice. Am refacut deci planul ca in tabelul de mai jos, nu neaparat pastrand la fata locului ordinea turelor. Probabil o sa mai adaug niscaiva detalii pe masura ce aflu chestii noi, deci daca aveti ponturi din zona, absorb cu drag. Evident, am parcurs ce a fost publicat pe forum despre asta, mai ales jurnalul lui @EyesOnly. In rest, nadajduiesc ca o sa am ragaz sa postez aici in timpul turei, chiar daca n-o fi zilnic.
  15. cafe6am

    Da, la final era destul de curata. Am avut cateva zile libere si m-am ocupat de ea, mai ales ca-mi place sa le desfac si sa le reasamblez, in limita timpului disponibil. Iata si povestea Colnago-ului portocaliu: In prima duminica din 2018, dupa ce m-am trezit si mi-am facut o cafea, mi-am aruncat un ochi pe anunturile din acea dimineata. Mi-a atras atentia unul aparut in Bucuresti, cineva pusese la vanzare 2 biciclete: un Colnago si un Sputnik rusesc, cu mentiunea ca ambele necesita reparatii. Pozele erau foarte proaste si prezentau mai mult Sputnik-ul, insa in doua dintre ele aparea si cealalta bicicleta, care era aruncata pe jos. Pret: 120 RON pe bucata. Nu avea trefla pantografiata pe umerii furcii, deci m-am gandit ca trebuie sa fie un fake, cineva sigur a lipit stickere Colnago pe un cadru maidanez, e practica des intalnita. Totusi, am zis sa-i dau un telefon omului, mai ales ca aveam in plan sa ies la o tura in acea zi. L-am rugat sa mi-o pastreze, mi-a dat adresa, am luat repede 200 RON si mi i-am bagat in buzunar. Convins fiind ca e fake si ma duc degeaba, nu m-am urcat in masina, ci tot pe bicicleta, desi erau vreo 0 grade afara si 20 si ceva de km de pedalat pe centura. Pe atunci nu eram asa putoare, asa ca am invins frigul, vantul din fata si am ajuns la adresa destul de repede, a la Fabian Cancellara. Iata si poza din anunt: Era un Colnago Super, din 1969 sau ianuarie - februarie - martie 1970, proaspat scos din cotet, plin de panze de paianjen, rahat de pasare, pamant si, bonus, ceva stropi de vopsea pe care m-am chinuit mult sa-i scot. Intre timp, telefonul vanzatorului suna de zor si primea oferte chiar si de 10 ori mai mari decat ceruse, insa le raspundea tuturor spunadu-le ca cineva a venit deja s-o ia si ca nu mai poate da inapoi, fapt care m-a impresionat in mod placut. Mi-a propus sa mai pun un ban in plus si sa le cumpar pe amandoua, desi, saracul, se tot holba la mine, nu intelegea cum de a venit un tampit sa ia o bicicleta cu o .... bicicleta. I-am aratat cei 200 RON pe care-i aveam la mine si l-am rugat sa-mi vanda doar Colnago. A fost de acord, ne-am luat la revedere si am iesit pe poarta cu 2 biciclete, nu inainte de a muta roata de fata de pe Sputnik, pe noul meu Colnago - erau inversate. A trebui sa dau telefoane in stanga si in dreapta, sa vina cineva sa ma ia, pentru ca la Colnago nu se invarteau nici macar rotile. M-am dus pe alta strada si am asteptat acolo, pana a ajuns un prieten cu masina, nu cumva sa se razgandeasca vanzatorul.... Am curatat-o putin si am adus-o in casa: Pe downtube era un sticker cu echipa SS Oltrarno, din Florenta. L-am dezlipit, desi probabil nu trebuia si am descoperit ca vopseaua de sub el era nou nouta, conservata perfect timp de 50 de ani. Cel mai probabil, o fosta bicla a echipei. Gastone Nencini este unul dintre ciclistii care au concurat pentru ei: Inca o poza cu Gastone Nencini, in echipamentul acestei echipe: Decalul de pe headtube, folosit in 1968, 1969 si ian-feb-martie 1970: Umerii furcii si cuvetele Campagnolo Nuovo Record din acea perioada, cu "C"-ul intre 2 paranteze: Capetele chain stays-urilor, folosite de Ernesto incepand cu 1969. Super-ul din 1968 a pastrat capetele chainstays-urilor ca la modelul anterior, "Freccia", din 1967. Tija de sa nu a mai putut fi salvata, din pacate. Colnago si Cinelli au fost singurii constructori care au folosit stickerul Columbus de mari dimensiuni. Mai trebuie mentionat ca era singurul sticker de pe bicicleta, restul decalurilor fiind pe transfer de vopsea, de foarte buna calitate. BB-ul cu 9 gauri... Intre 1968 si martie 1970, bicicletele Colnago Super au avut cutout sub BB cu 9 sau 11 gauri. In 1967, la modelul Freccia, era o singura gaura. Ghidaj pentru cablu de schimbator, clamp-on, Campagnolo. Abia in martie 1970 ( + - o luna) Ernesto a trecut la ghidajele braze-on. Michele Dancelli a castigat cursa Milano - San Remo cu o bicicleta identica, in martie 1970, insa se observa in poza ca aceea avea ghidaje sudate si frane Campagnolo, care erau disponibile doar pentru plutonul profesionist: Si poza cu Dancelli, martie 1970, cu o bicla identica, insa cu ghidaje braze on pe bottom bracket. Are decaluri "Molteni" pe headtube si downtube, pentru ca la acea vreme, constructorului nu ii era permis sa-si puna numele pe bicla. Se folosea numele sponsorului, in cazul acesta, Molteni. A se observa si cele 9 gauri de sub bb: Decalurile de pe downtube... Unele exemplare din acea perioada au si dungile de campion mondial in stanga si in dreapta decalului. Aici, nu sunt prezente: Butucul spate, acoperit complet de mizerie. Cineva i-a montat quick release-uri mai noi, curbate, insa butucii erau originali si nu aveau deloc uzura, in ciuda aspectului: Schimbatorul original, din 1969, avea paralelogramul stramb si din pacate nu l-am mai putut salva, a trebuit sa caut altul: Ghidonul Cinelli Giro d'Italia si Pipa Cinelli 1A. Asa cum am scris si in postarea de mai sus, Colnago a folosit pipe si ghidoane Cinelli pana prin '74-'75, cand a trecut la 3ttt. Ar mai fi de preciezat ca pipa Cinelli 1A dinainte de 1971 necesesita un imbus de 7, care e destul de greu de gasit. Pana la urma am facut rost de una si am putut s-o desfac. Bicla avea manete de frana Campagnolo Nuovo Record, '72-'78, insa nu erau originale. A trebuit sa-i caut Universal, de dragul restaurarii: Si cateva poze dupa asamblare: A primit pedale Campagnolo Nuovo Record de la sfarsitul anilor '60, care insa n-au fost chiar corecte, pentru ca aceste Colnago-uri, desi erau de sosea, veneau echipate mai mult cu pedale de pista, nu stiu de ce: Un detaliu si cu mufele. Cutout-ul reprezinta o floare de crin (fleur de lys) si a fost prezent pe bicicletele Colnago Super din 1969 pana in martie 1970. Desi seamana foarte mult cu celebra trefla a lui Colnago, nu are nicio legatura cu aceasta. Abia in martie 1970, dupa ce Michele Dancelli a castigat Milano - San Remo, Ernesto a ales sa sarbatoreasca victoria optand pentru un logo: trefla. Schimbatorul Campagnolo NR, din 1969 si camasa Campagnolo, cu capetele originale: Inca un detaliu cu stantarea "Patent", folosita in '68 si '69: Si o poza cu vopseaua originala portocaliu Molteni, conservata perfect sub stickerul care a fost lipit cand bicicleta era noua. E probabil singurul cadru din lume pe care vopseaua Molteni este conservata in stare de noua, fara patina. Ar fi un bun reper pentru restauratori, care cauta nuanta exacta. Se observa si cum restul bicicletei a prins galben, din cauza soarelui, in 50 de ani. Angrenajul original, fara data si cu BCD 144:
  16. Azi am fost în premieră și am dat trailul pe care l-am săpat în toamnă + o coborâre pe care data trecută am înjurat de numa. A fost brici
  17. puterfixer

    Ce-ai, bre, cu omul? La cât amar de popor analfabet avem, zic că intratul în sistemul de învățământ pentru a doua oară e de bun augur pentru mulți. Ce nu-s convins e de care parte a catedrei ar trebui să stea, și dacă a doua oară va fi cu rezultate mai bune sau va fi din categoria "mersul la biserică te face un bun creștin în aceeași măsură în care mersul la un service auto te face bun mecanic". Adică io-mi amintesc că gramatica și ortografia se învăța cu efort și exercițiu, nu prin prezență fizică și osmoză pasivă. Pe de altă parte, nici pe vremea mea profii de sport nu erau talente literare, nici mari matematicieni, deci să nu pretindem prea multe de unde nu e; doar nici zidarii nu-i alegi după cât de bine joacă șah.
  18. La multi ani si vaci de la Sibiu.
  19. Poate nu la fel de wow ca la colegii de pe acest topic, dar pt mine sunt amintiri frumoase <a href="https://ibb.co/rMX504k"><img src="https://i.ibb.co/7V0rC2v/IMG-20211010-181521.jpg" alt="IMG-20211010-181521" border="0"></a>
  20. Salutare, tuturor! În urmă cu mulți ani, plimbându-mă eu aiurea prin Google Earth, am descoperit că o bună parte din munții ce străjuiesc Oltenia la nord sunt traversați de un drum cât se poate de vizibil din satelit. Atunci a încolțit ideea de a-l parcurge pe bicicletă, mai ales că avusesem o superbă experiență pe Strategică în 2014, drumul montan ce pleacă din valea Lotrului și se „varsă” în Transalpina la 1911 m, la nord de Pasul Muntinu. Munții se numesc Căpățânii și sunt o grupă muntoasă a Munților Șureanu-Parâng-Lotrului, bineînțeles parte a Carpaților Meridionali. Ating o înălțime maximă de 2143 m pe Nedeia. Cam ăștia sunt: Curmătura Oltețului, în care se poate ajunge ușor cu mașina dinspre sud (dacă nu ții prea mult la ea), le este limita vestică; la nord sunt mărginiți de Lotru și Latorița; în est avem Oltul, iar în sud culmile prelungi coboară în Oltenia (Polovragi, Vaideeni, Horezu, Costești). Cele mai interesante resurse pe care le-am găsit pe interneți cu privire la biciclirea acestor uriași au fost postarea/blogul lui VladG și traversarea Silviei. În ambele cazuri, eroii noștri au mers de la vest la est. Cum VladG descrie în postarea sa, coborârea din masiv s-a făcut spre nord, la Săliștea, pe o potecă extrem de abruptă, prin albii secate și alte minuni cu care nu vreau să am de-a face și recomanda eventualilor temerari să coboare spre Olănești. Silvia a coborât în direcția localității Cheia, pe un drum îngust și abrupt, dar care nu era totuși o potecă și pe care am decis să-l urmez pentru a ajunge în creastă. M-a ajutat și existența unui filmuleț vechi cu drumul sisific ce duce în apropierea vârfului Gera, film poate fi găsit aici. Planul meu era să fac creasta de la est la vest, pentru că așa mi se părea natural venind dinspre București. Pitici Din nefericire, cum nimic nu-i perfect, nici creasta acestor munți nu este 100% ciclabilă. Problema este muntele Balota (pe hărți apare ca fiind vârful Căpățâna), situat undeva la sud-est de Nedeia. [Sursa foto] Balota este un uriaș care ar trebui coborât dacă vii dinspre est (cum aș veni eu, precum grupul din foto). Este pus în mijlocul crestei și nu poate fi evitat. Astfel că, luând în considerare următorii factori: cele mai multe accidente montane se petrec pe coborâre, nu pe urcare nu am găsit niciun articol/blog/video în care MTB-iști ar fi coborât Balota cu bicicletele în cârcă; toți au fost pe urcare grohotiș (!) pe Balota distanță mare de traversat bicicleta grea de cicloturism (genți, cort, sac de dormit) abrupt am decis că nu mi-e cald cu toți dinții în gură și că aia e, nu pot să-mi adaug „creasta integrală” în palmares. În mod clar trebuie să mă opresc înainte de Balota (și implicit, de vârful Ursu - 2124 m - mai exact, în Curmătura Piatra Roșie), să cobor spre Oltenia vreo 19 km, și apoi să urc înapoi 20 km în creastă pentru Nedeia. Ăsta era de fapt și planul acestei veri. Plan eșuat. Și nu era o premieră. Ca să pun lucrurile în context, am avut 5 încercări de a accesa creasta Căpățânilor. Toate, picate cu brio: 2016, iulie. Atac dinspre Cheia. MTB scump, tot calabalâcul (cort/sac de dormit/mâncare) în spate. Constat că după răscrucea spre Schitul Pahomie drumul este surpat. Nu mi-a trecut prin cap că aș putea trece prin apă, nici știam cât de adâncă e, așa că mă întorc acasă cu trenul. 2016, iulie (câteva zile mai târziu). Atac dinspre Cheia. Același echipament. Trec apa cu bocancii în mână. Foarte mândru de ispravă. Mă pitesc cu cortul lângă drum. A doua zi de dimineață continui urcarea, dar la un moment dat, după un tunel, drumul devine extrem de abrupt, non-ciclabil și mi se face teamă că nu pot continua. Marș acas'! 2019, iunie. Atac dinspre Vaideeni. Bicicletă nouă, britanică (și proastă) de cicloturism, anvelope 700x32C (că atât permitea cadrul lui pește). Serpentinele din capătul satului îmi pun capac (bolovani, abrupt). De asemenea, se aud tunete dinspre norii înalți de un alb sclipitor. Abandonez urcarea ce nici bine nu începuse și-mi văd de (alt) drum. Pe ploaie puternică, dar aia e... 2021, iulie. Atac dinspre Cheia. Bicicleta veche de cicloturism care a văzut Parisul. Drumul la Pahomie nu mai este surpat, dar nici eu nu mai sunt în forma fizică de altădată și vremea pare instabilă. Mai târziu aud și tunete. Fac cale întoarsă cu 1 km înainte de tunelul menționat. Privind în urmă creasta Builei, mă felicit pentru decizie, norii nu s-au dat duși de pe munți toată ziua. Și, la final: 2021, septembrie. Atac dinspre Cheia (încercarea numărul 4 în zonă). Aceeași bicicletă veche, dar cu anvelope noi, imense (maxim cât permite cadrul) față/spate. Prognoza meteo: impecabilă. Mission status: success. Din lipsă de timp, obiectivul pentru weekend era parcurgerea crestei estice a Căpățânilor, de la vârful Gera până la Curmătura Piatra Roșie (sub vf. Ursu). Plecarea din localitate Păușești-Măglași, urcare pe lângă râul Cheia, creastă 15 km, coborâre în Vaideeni, întoarcere la mașină prin Horezu. Puțin peste suta de kilometri. Urcarea dinspre Vaideeni către cel mai înalt vârf, Nedeia, cu coborâre în Curmătura Oltețului și înapoi la Vaideeni, va avea loc cu altă ocazie. Ziua 1: 11.09.2021 48,06 km, 7h40m mers efectiv, 6.2 km/h medie, 26 km/h maxima Link traseu. Nu pot să nu remarc recordul personal negativ (6 km/h medie pe 48 de km), dar nu mi-e rușine cu el, căci știu ce am avut de tras - la propriu... La 6 dimineața zeul automobil este abandonat pentru două zile în Păușești-Măglași (alt. 340 m). Bagajele erau făcute încă de joi. Vineri seara doar am pus gențile pe bicicletă și m-am culcat pentru a putea conduce fresh în toiul nopții. Satul Cheia nu mai are secrete pentru mine, nici frumosul râu meandrat și omonim. Este a patra oară când merg pe acest drum prost întreținut, motiv pentru care nici nu mai fac fotografii. Drumul este îngust și, în localitate, stricat de-a dreptul. Asfaltul se termină la ieșirea din sat. 60% din traseul celor două zile va fi pe macadam și bolovani. Râul Cheia, surprins în iulie 2021 de subsemnatul. Drumul prăfos este mereu pe malul drept al apei. Ajung la răscrucea cu drumeagul care urcă la Schitul Pahomie (km 16.7 pentru cine urmărește pe ridewithgps) după două ore de la plecare. Zona este plină de sihaștri, chiar am fost depășit mai târziu de bărboși pe ATV-uri. Natura aici este de o frumusețe rară, de aceea am și ținut cu tot dinadinsul să ajung în creastă prin Cheia. Schitul Pătrunsa este și el în zonă, dar se ajunge la el pe potecă de picior, atât dinspre Pahomie, cât și dinspre satul Bărbătești din sud. Chiar e rupt de lume, mi-aș fi dorit să ajung pe biclă (nu carry-bike), dar nu e posibil. Continuând să însoțesc râul de la intersecția către Schitul Pahomie, pătrund pe teritoriul Parcului Național Buila-Vânturarița. Accesul este cu taxă (dacă te prinde garda în gipan). 50 de minute mai tâziu, opresc la un izvor pentru a-mi completa rezervele de apă. Până în creastă, peste 6 ore, nu am mai întâlnit decât un izvoraș. Iar în creastă, de unde apă? Colții calcaroși ai Builei (dacă nu mă înșel) mă sfidează. Par ei înalți aici, dar din creasta Căpățânii vor arăta fix ca niște pitici! Apa Cheii rămâne ca de obicei pe partea dreaptă. Ca și la încercarea numărul 2 (din 2016), sunt ajuns din urmă de gipanul cu inscripție „DAKAR” în care trona rangerul parcului. Îmi spune că sunt pe teritoriul parcului și că trebuie să mă execut cu 5 lei la băiatu' (nu literalmente, of course). Taxa a rămas aceeași ca în 2016. Personal mi se pare puțin aiurea, pentru că eu sunt în tranzit pe ditamai drumul, nu am treabă cu masivul Buila-Vânturarița (râul Cheia este la periferia parcului), dar îmi țin observațiile pentru mine, unde-i lege nu-i tocmeală (știam de acasă că risc să devin mai sărac cu 5 lei, așa că aveam bancnota potrivită). Sunt curios dacă avea POS omul în cazul în care nu aveam temele făcute. Mă întreabă unde merg, îi spun că pe creasta Căpățânilor, se miră și-mi întoarce că mai bine era dacă eram pe o biclă electrică. Îi replic că nu văd care mai e farmecul așa. Ne salutăm reciproc și ne vedem de drum. El mult mai rapid, bineînțeles. Cum în zonă e plin de schituri (chiar, am uitat să menționez Iezerul, care e spre Cheia), nu lipsesc popasurile cu însemne religioase. De câțiva kilometri drumul se stricase, bolovani ascuțiți se ițeau din pământ, rampa devenise mai dură. Totul pentru că am îndrăznit să mă despart de cursul apei de ceva vreme. La un moment dat aud zgomote ciudate printre copacii înalți, habar nu am ce animal o fi fost, așa că fac un pic de gălăgie. Zona e cam accidentată pentru un urs gras. Sper. Las în urmă punctul în care, în iulie, abandonasem ascensiunea temându-mă de ce va să vie de sus. Acum așteptam cu nerăbdare să intru pe terra incognita și să ating punctul în care am făcut cale întoarsă în 2016, undeva după tunel! Iată și tunelul. Neiluminat, cu plăci de beton pe jos, se recomandă a se folosi frontala. Paznicul parcului și-a parcat mașina lângă tunel și pândește turiștii. Nu cred că o să aibă mușterii, zona este o fundătură, singurul punct de interes este cabana Cheia jos la vale, după tunel. La ieșire. Înfricoșător peretele vertical. Mă aflu abia la 1120 m. Picioarele îmi spun că am urcat mult mai mult decât cei 780 m teoretici din Păușești-Măglași. Mă gândesc cu tristețe că urmează o coborâre lungă acum, pe drumul către izolata cabană Cheia (la care nu voi ajunge, dar care are recenzii bune de la munțomani), după care am de urcat până lângă Gera în creastă la 1825 m și ziua nu se va termina acolo, căci creasta nu e câmpie și iarna nu-i ca vara! Indicatorul, prezent și în 2016, mă informează că mă pasc 6 ore și jumătate până pe creastă, pe triunghi roșu. Exagerat. De fapt, pe tot teritoriul acestui parc, încă din satul Cheia, intervalele sunt parcă date pentru mersul de-a bușilea. Eu am făcut 4 ore până sus, în condițiile în care rar am depășit viteza de 7 km/h și pe alocuri am împins atât de încet la biclă de nici măcar vitezometrul nu se mai obosea să înregistreze ceva. Cale de câțiva kilometri cobor cu frâna trasă (un prim laitmotiv al turei), ca să nu dezmembrez bicla, până la altiduinea de 994 m. Aici voi urma drumul din dreapta ce urcă pieptiș prin pădure. În stânga se ajunge la apa cea abandonată deunăzi și cabana Cheia. De ce s-a făcut tunel sus și nu drum pe lângă apă, este pentru că doamna are parte de un canion, pare-se, și curge singurică printre stânci. Shhhh! Urcarea prin pădure este crâncenă. RideWithGPS spune că rampa maximă este de sub 20%, dar eu cred că este beat. Este imposibil de pedalat aici, poate doar un atlet desăvârșit pe o bicicletă de sub 10 kg, fără niciun fel de bagaje, ar mișca ceva. Ba și el ar avea și el probleme cu aderența. Sunt pietroaie peste tot. Cu o mână pe ghidon și alta strângând tija de șa, trag efectiv bicla de peste 25 kg după mine. La fiecare 3 pași mă opresc, 5 pași sunt deja prea mulți și risc să-mi bubuie ceva. Încerc și strategia pașilor ultra mărunți, un fel de „pinion mare” pentru picioare, dar tot obosesc. Pauzele lungi și dese, cheia marilor succese sunt esențiale în aceste crude momente. Nu mă plâng, știam că asta mă așteaptă. O măruntă victorie mă înseninează, căci trec de punctul în care abandonasem tura în 2016. De acum sunt un adevărat explorator, urcând spre noi și noi orizonturi. Pe porțiuni scurte reușesc să mă pun în șa și să pedalez, este mult mai ușor să mișc dromaderul dacă stau pe el, însă am probleme în a-mi menține echilibrul date fiind condițiile de viteză mică și bolovani. De nenumărate ori îmi derapează roata spate și consum energie aiurea. Cardio at its best! Când e de împins bicicleta, urc des cu viteze de sub 3 km/h. Câteodată vitezometrul nici nu mai pornește, sub 2 la oră îi dă cu virgulă. N-a fost proiectat pentru astfel de viteze „hiperluminice”. După o oră și 20 de minute rampa se mai îndulcește. Am ajuns la 1340 m alt. după 2,7 km de chin. Mai aveam 500 de metri verticali până la Gera, dar mai rău de atât nu aveam cum să fie, nu? Ba da! Dar peste câțiva kilometri. De aici drumul urcă simultan cu lungul picior al unui munte și orizontul se deschide spre est, când îmi permit copacii. Bolovanii nu au dispărut, șleaurile pline de pietre în care tinde să cadă bicla sunt tot acolo, dar măcar nu mai sunt nevoit să fac push-bike! Vremea este impecabilă. Undeva, departe, e Păușești-Măglași și mașina care trebuie că se coace deja la soare („uf, trebuia s-o pun cu fața fix spre nord, o să mi se mătuiască farul stâng că am pus-o câș”). Peste 20 de minute, relieful din zare devine interesant. Ăsta e „drumul”. Testez zoom-ul noii camere. Micul Nikon cu care am fost în Europa, acum în vârstă de 9 ani, și-a cam trăit traiul și mâncat mălaiul. Pozele îi ies cu tot soiul de pete, căci i-a pătruns mult praf în interior. Abuzată cameră a fost, săraca. Zooming in. Făgărașii mă salută! Ajung într-o poiană. Bucuria de a pedala avea să se termine în curând. Cum am spus, până acum urcasem simultan cu un picior de munte. Dar era timpul să îl încalec, să trec peste el. Rampa devine iar criminală, bolovanii devin gigantici, dar parcă acum totul este și mai greu pentru că nu mai am umbră tot timpul! Observ culorile interesante. Nu știu cum se numesc aceste plante, ar fi fain dacă știe cineva. Ele sunt responsabile cu înroșirea munților, cum se va vedea mai tâziu. Camera, ca de obicei, nu redă cât de abrupt este drumul. Aici, privind în urmă. Trebuie menționat că, spre deosebire de vechile ture, acum eram însoțit de un smartphone care, culmea, avea și semnal. Astfel că nu numai că aș fi putut folosi Google Maps cu precizie, ba din contră, aveam aplicația Google Earth instalată și vedeam live cum se downloadează și-mi cresc munții pe ecran, drumurile ce-i întretaie și locația mea exactă, totul într-o minunată simulare 3D. Orogeneză în direct. Asta pe lângă clasica aplicație OsmAnd, care m-ar fi servit la fel de bine. Boierie, coane! În 2016 încă mergeam după mine cu foi de hârtie pe post de hărți (alb-negru și alea). Push-bike-ul continuă. După zece minute de chin am ieșit în gol alpin! Poezie! Yay! Dar mai e de mers până pe creastă, cum prea bine îmi arată aplicațiile. Privesc cu teamă spre stână din pricina câinilor. Părea părăsită, e toamnă. Dar mai târziu parcă am auzit și câini din acea direcție. Din pădurile acelea m-am trudit urcând. În stânga imaginii se vede masivul Cozia. Mai pedalez, mai împing la biclă... cum am chef. Observ și primele vârfuri, îngrijorat puțin de înălțimi, știind că va trebui să urc până aproape de ele, că așa e drumul. De la dreapta la stânga, în ordinea rendez-vous-ului cu dumnealor, Preota (1954 m), Ionașcu (1979 m) și ultimul, micuț, cred că Govora (nu ține de creasta principală). Spre sud, laitmotivul numărul doi al acestei ture (primul consta în jantele încinse de la frânare), arătarea care-și ițea capul de peste tot, balaurul cu 7 capete de care nu te poți ascunde: masivul Buila-Vânturarița („BV” de acum încolo). O să tot apară prin poze de acum, e vedeta Căpățânilor (geografic ține tot de ei, deși e verișoara cea mereu cu nasul pe sus, cu parc național dedicat). Mă apropii de punctul la care am tot râvnit, ca și cum de aici încolo ar curge numai lapte și miere, punctul în care merit să fac o pauză: linia matematică a crestei! E vizibilă! Am ajuns la câmpie! Una mai înaltă, ce-i drept, „doar” pe la 1825 m. Sunt în șaua dintre vârful Gera și Preota. Pe CREASTĂ! Ce momente de fericire! Visez de ani de zile să ajung aici! Și bicicleta e fericită! BV străjuiește mereu în fundal, nu-i scapă nimic. Un indicator care a dus-o mai bine cândva. În spatele lui, urcarea aparent lină spre vârful Gera (sau Gerea, cum l-am mai văzut pe o hartă). La sud de Gera (1886 m), vârful Bogdanu (cel mai probabil), 1881 m. Am urcat de undeva din stânga lui, abia acum văd ce mare și țuguiat e. Plec la drum după 10 minute. Mă așteaptă 15 km de plutit pe înălțimi. Nu îmi mai pasă că tot prost e drumul, sunt pe creastăăă! În față, colorat de acele plante ciudate al căror nume nu-l cunosc, obligându-mă să mă cațăr pe spinarea-i, e Preota (1954 m). Mă suprinde cât de masiv este, părea o joacă pe Google Earth. Vedeta BV. Greu la deal pe Preota, zdruncinături, văitături, I don't care! Mai jos se ițesc colții aceia care păreau imenși de jos, lângă Cheia. Cred că sunt tot ei. Departe în vale, oare s-o fi atins temperatura de fierbere în mașină? Faci un ceai pe bord? Uf, și farul ăla care mi se mătuiește acum... Temperatura e perfectă. Vântul nu bate aproape deloc. Splendidă vreme! Dar ce groaznic e să fii surprins de o furtună cu descărcări electrice aici, nu ai unde să te ascunzi... Bine că am abandonat ascensiunile în trecut. Sub acest soare puternic de altitudine bineînțeles că mi-s încotoșmănat ca acum 4 ani în torida Spanie (bandană, pantaloni lungi, mâneci detașabile). Loțiunile de soare nu-s o opțiune pentru mine, prefer mereu o barieră fizică între piele și UV. Cozia e în dreapta pe fundal; în stânga, bicolor (verde/galben), vârful Gera. Aceeași poză, dar zoomed-in către Cozia. În stânga se văd munții Iezer-Păpușa. Ce vizibilitate bună! Uriașii deveniți acum pitici. Stopul de pe biclă l-am aprins pentru efectul artistic. Nu are ce cotețar să vină din spate. Ionașcu (1979 m), cu o cruce în vârf, îmi șoptește că nu-mi va fi ușor. Am tăiat serpentina făcând push-bike, ratând poate un peisaj fain cu valea Lotrului. Dar pietrele sunt destul de chinuitoare, mai bine iau o pauză. Ce culori! Ce plante sunt? Preota este lăsat în urmă, iar Gera bicolor nu va mai rămâne nici el mult timp vizibil. Munții Lotrului spre nord. Ubicuă, BV. Oltenia la sud. La dreapta de ciobitura din BV (partea dreaptă a masivului din stânga pozei) este muntele Arnota. E o carieră de piatră săpată în el, pe versantul estic, lângă Pietreni. Înconjurându-l pe Ionașcu, continui să câștig altitudine. Voi ajunge la 1969 m, altitudinea maximă a întregului weekend. Vârful Govora, bănuiesc, și a sa panglică șic. Spre nord. La poza asta cu largă vedere spre vest, unde se vede o bună parte din creastă, sunt mai multe de explicat. Vorbind de munții înalți din fundal, la dreapta avem vf. Ursu (2124 m). Cine vrea să continue pe creastă e obligat să i se urce pe spinare. La stânga lui, al doilea cel mai înalt munte din poză, dar apropiat în plan, este maleficul Balota, situat și el pe drumul de creastă. Cele două sunt în racursi, e ceva distanță între ele (mai aproape de noi e Ursu, apoi vine Balota). Între cele două, în plan îndepărtat și albăstrit serios din cauza atmosferei, se află al patrulea cel mai înalt vârf din țară și cel mai înalt din afara Făgărașilor, Parângu Mare (2519 m). Aceeași imagine, puțin mărită întru edificarea cititorilor. La stânga lui Ursu, abia ițindu-se de după spinarea masivului „urs”, o găsim și pe Nedeia, cel mai înalt vârf al întregului masiv (2143 m). O să ajung cândva pe acolo. Undeva la baza aceluiași Urs, la 1904 m alt., drumul „bun” de creastă se termină și cotește stânga (spre sud) 90 de grade, coborând în cele din urmă în Oltenia. Acolo departe trebuia să ajung eu, cu siguranță nu astăzi. Peste Ursu mai duc doar câteva urme de mașini aventuriere, sau potecile turiștilor. Din cauza Balotei, niciun vehicul nu poate ajunge la celălalt drum de creastă, cel care trece pe lângă preaînalta Nedeie și pleacă din Vaideeni, terminându-se în Curmătura Oltețului. Indicatorul spune că mai aveam o oră până în Curmătura Rodeanu. Așa o fi dacă mergi pe jos. Curmătura asta se afla la 1636 m, deci aveam foarte mult de coborât din păcate. Nu ar fi fost vreo problemă dacă nu trebuia să urc iar la peste 1900 m. Mă pregăteam deci să cobor serios. Îmi iau rămas bun de la Ionașcu, vârful cu cruce. Pădurea care se vede în stânga... taman acolo jos trebuia să ajung. Cine zice că ai nevoie neapărat de frâne pe disc pentru a merge pe munte, se înșală. Pe un traseu ca al meu, frânele cu sabot sunt suficiente. Se mai încing jantele de la frânare, dar faci pauză. Jos sunt Mălaia și Lotrul. Până jos sunt 4.9 km în linie dreaptă (măsurați în Google Earth). Diferența pe verticală e de 1490 m. Crazy. Urma să străbat această pădure frumoasă. Parângu Mare a dispărut. Balota (stânga) și Ursu (dreapta) domină de acum orizontul. Privind spre stânga și chinuind un pic camera: releul de la Rânca, 26 de km cum zboară cioara. Coborârea de pe Zmeuret (cred că acesta îi este numele vârfului vecin cu Ionașcu) a fost foarte abruptă, după cum se vede. M-am dat jos de pe țoaclă pe o porțiune. Trec de pădurea minunată în care nu am fotografiat nimic, dar încă trebuie să merg la vale. Tot ce cobor acum se va întoarce împotriva mea, sunt super conștient de asta. Vârful care urmează este Văleanu, momentan fiind ascuns de piciorul de munte. Mă apropii cu frică de turmă. Dar câinii erau micuți, posibil pentru că nu-s urși prin zonă. Stau un pic la taclale cu ciobanul. Este prima ființă umană întâlnită de când l-am lăsat pe rangerul-pădurar la tunel. Mă întreabă dacă am mai văzut turme, îi zic că nu. Îmi spune că va coborî și el cu oile într-o săptămână (foarte bine, îmi ziceam eu, o grijă în minus, m-aș mai plimba pe munți toamna asta și nu vreau să am grija ciobăneștilor). Se plânge de secetă (iarba era într-adevăr cam uscată). Îl întreb ce face când sunt trăsnete, ciobanul (bătrân) spune că știe că-s periculoase pentru că e la înălțime și îmi arată o pădure destul de îndepărtată în care intră când se strică vremea. Părea că știe riscurile meseriei. Totuși, chiar trebuie să fie pe fază să ajungă repede în pădure (și nici acolo nu ești de fapt în siguranță!). Mă grăbeam pe urcare, era târziu. Baciul rămâne jos. Soarele se pregătea să se culce, iar eu trebuia să-mi găsesc un loc de cort. Știam sigur că nu va ploua și că nu va veni vreo vijelie peste noapte, dar îmi trebuia un loc plan pentru cort și eu tocmai începusem să urc niște serpentine (în pădurea prin care am trecut nu m-aș fi simțit în largul meu, prea e sălbăticie pe acolo - voiam să dorm în gol alpin cum am mai făcut de atâtea ori). Dacă erau „infinite” serpentinele astea? Nu mai aveam nici energia, nici timpul să urc iar la 1900 m de la cei 1750 m curenți. Am venit de sus, de pe Ionașcu (vârful din dreapta), traversând pădurea. Iar ciobanul e în Curmătura Rodeanu. Ce frumos și clar se vede totul de sus! Umbrele sunt tot mai prelungi pe măsură ce soarele se pregătește să „call it a day”. Un zgomot de mașină foarte îndepărtat mă face să caut sursa. Casa din fundal ține de Armată. Aici se pregăteau (pregătesc?) vânătorii de munte. BV, perfect iluminată de soarele somnoros. Temperatura scădea și ea simțitor. În apropierea vârfului Văleanu (1847 m), pe o scurtătură între serpentine îmi pun și tabăra pentru seara asta. BV, de strajă, ca de obicei. Stăpâna orizonturilor. Este suficient de plat și nu mai văzusem nicio mașină pe drum încă de la tunel. Și dac-o veni (dar cine conduce noaptea pe aici?!), doar nu o să taie serpentina, care era și despărțită de un șanț de „shortcut-ul” meu. Partea amuzantă: la vreo oră după asfințit, când era beznă deplină, aud o mașină care apoi luminează un pic și cortul în drumul ei nocturn! Cine, cum, de ce? Întrebări fără răspuns. După cum se știe, Transfăgărășanul este închis pe timpul nopții tocmai pentru că e un drum de munte periculos. Ce să mai zic atunci de șoferul ăsta care se încumeta prin beznă pe așa traseu? Culmea, am mai auzit și dimineața devreme două mașini, dar măcar era lumină deja. Straniu. Noaptea a decurs OK, deși liniștea era cam apăsătoare între avioane (din păcate fix deasupra mea, la câțiva kilometri în aer, era un culoar de zbor). Zgomotele motoarelor erau singurele care perturbau liniștea absolută a nopții, liniște cu care nu sunt foarte obișnuit ca bucureștean. Temperatura minimă trebuie să fi ajuns, estimez eu, la vreo 7 grade. M-am crezut șmecher și nu mi-am luat sacul de dormit Nahanny de iarnă, cum am făcut anul trecut în octombrie când am dormit la 1900 m în Făgăraș, ci pe cel de vară, consecința fiind că a fost suficient de răcoare că a trebuit să intru complet în el (ceea ce mi-a limitat oarecum mișcările) și nu l-am putut folosi strict ca pătură; în plus, mi-a luat ceva timp să mă încălzesc la picioare. Vântul nu a bătut deloc, ceea ce a rezultat într-un cort umed dimineața (dar se putea și mai rău, din experiență; deduc că era secetă pe bune, aerul fiind uscat).
  21. Continuare Duminica, 25 Iulie: Novi Sad, Planificati: 9km, Realitate: 0km, Total: 510,29km, la picior - vreo 5 Ajungem la sediul asociatiei. Pe drum am vazut ceva lucrari de pregatire a campionatul european de MTB ce urmeaza a se desfasura chiar in aceasta fortareata (intre timp am vazut si multe transmisii live pe Eurosport de la aceste campionate - ciclistii treceau chiar pe langa turnul cu ceas si coborau, pe biciclete, o parte din scarile pe care noi le-am urcat la picior) Intram in sediul asociatiei, aflat intr-un unul din zidurile cetatii. Leon ne asteapta cu cafeaua fierbinte. E o adevarata bucurie sa ne ascundem de soarele puternic prin care ne-am plimbat, in interiorul acestor ziduri racoroase. Ne asezam la masa, combinam cafeaua si povestile cu ceva apa de izvor. In jurul nostru plini de cutii negre. Cele 2 mici santuri care strabat camera in care ne aflam sunt pline de ceva nisip batatorit de culoare mov. Aflam ca aceste fac parte din recuzita unui film ce a fost filmat in catacombele fortaretei. Acele cutii negre reprezentau un fel de "sicrie' fiecare continand un cap de om. Filmul urma sa fie prezentat in avanpremiera la un festival, in luna August(daca nu ma inseala memoria) Ni se prezinta si planul pentru deplasarea prin catacombe. De asemenea, cateva reguli de siguranta si deplasare. Daca. din varii motive, unul dintre noi nu se simte confortabil si vrea sa paraseasca zona, in maxim 5 minute putem ajunge oricand la un punct de iesire. Incepem plimbarea pe un culoar lung si destul de luminat. Leon incearca o gluma. in stanga culoarului se vad niste coloane verticale goale. Ne explica cum ar trebui sa coboram prin ele, folosind niste caramizi iesite in exterior drept puncte de sprijin. Cica ar fi singurul mod in care putem accesa catacombele. Pentru a intari farsa, ne spune ca trebuie sa ne aprindem frontalele. Ma cam prind ca se tine de sotii dar ii fac pe plac si decid sa "cobor" eu primul. Evident, dupa ce cobor cam un metru jumatate acea coloana de acces se infunda imediat :))) Rasete, glume si voie buna. Continuam prin tunel - ni se atrage atentia asupra materialului folosit pentru a suda caramizile intre ele. Datorita substantelor folosite pentru a-l prepara - a putut fi folosit ca si aliment de urgenta pentru partizanii care au stat zile si saptamani intregi in interior Ia mici bucatele pe care le farama in palma si,. pentru noroc si cate o dorinta de fiecare, lasam si noi cate o mica pietricica pe caramizile din zid Urmeaza un joc-farsa. Suntem toti 5 intr-un fel de intersectie de tunele. Fiecare primim cate o lumanare mica si trebuie sa pornim singuri prin cate unul din tunelurile care pleaca din intersectie. Ar trebui sa ne intalnim in camera romantica. Ni se deseneaza pe nisipul de pe jos traseul pe care fiecare dintre noi trebuie sa il urmeze. O succesiune de stanga, dreapta pe care trebuie sa o tinem minte. In ultimul moment Leon decide sa plec impreuna cu Siri, el va pleca cu Dragan, urmand ca fotograful sa mearga singur. Ca sa fie cat mai realist posibil - nu avem voie sa folosim telefonul, frontala. Pornim toti prin tunele, protejand cu mana lumanarea - curentul destul de puternic o poate stinge oricand. E un sentiment destul de ciudat. Leon si restul gastii fac o mica greseala, care le afecteaza putin farsa pregatita - continua sa vorbeasca dupa ce eu si Siri am pornit in explorare. Astfel, ne dam seama ca ei nu se misca aproape deloc din acel punct. Noi ne tinem de stanga, dreapta, dreapta, stanga, dreapta si ....soc si groaza....ajungem in exact acelasi punct de unde am plecat, doar ca pe alta intrare. Aici, baietii au pregatit zeci de lumanari aprinse, schimband peisajul total Le atrag atentia, pe viitor, ca ar trebui sa isi tina gura, daca vor sa fie si mai veridica experienta pentru vizitatori. DIn nou, la picior, prin catacombe. Guri de vizitare si aerisire, folosite si de catre locuitorii orasului care ajutau partizanii, pentru a le furniza alimente. Mici portiuni din tunele sunt luminate superb de la exterior Un alt exercitiu de explorare - de aceasta data nu vom folosi nicio sursa de lumina si va trebui sa ne folosim diferite simturi pentru a ne orienta prin tunele. Facem intai o usoara adaptare la intuneric - stingem toate luminile, pentru cateva secunde, la intervale de 3 secunde, 5 secunde, 10 secunde. Astfel ochii nostri se obisnuiesc cu intunericul mai rapid. Prima parte a exercitiului - folosirea simtului tactil. Ni se dau indicatiile de traseu, schimbare directie stanga, dreapta in diferite locuri. Cel care merge in fata trebuie sa isi foloseasca mainile pentru a urmari tunelul si locul in care trebuie sa schimbe directia. Cel din spate merge cu mana stanga pe umarul conducatorului si foloseste mana dreapta pentru a urmari tunelul. Pe parcursul deplasarii vom primi alte indicii despre simturile pe care trebuie sa le folosim. E putin spooky, dar foarte interesant. Dupa cateva tuneluri - baietii incep sa fac diferite zgomote. Folosim astfel auzul pentru a ne orienta. Apoi sunt folosite scurte semnale luminoase - folosim vazul pentru a urmari acele lumini. Urmeaza un alt quest - banana challenge: in anumite locuri din zid forma acestora iti da impresia unei banane. Ni se da o noua harta, de aceasta data pe un singur nivel - cel la care suntem noi acum. Ni se arata banana unde ne aflam noi si avem 35 de minute la dispozitie sa gasim o alta banana care ne este indicata pe harta. Gasca va veni in spatele nostru, pe oriunde decidem sa mergem. Doar in cazul in care incercam sa intram in zone foarte periculoase sau foarte greu accesibile, vom fi avertizati ca nu suntem pe drumul cel bun. Daca reusim sa gasim banana-tinta in maxim 35 de minute - vom intra in Banana Crew Wall: doar 75 de persoane din 1000 reusind pana atunci acest lucru. Studiem harta si incercam sa decidem in ce directie sa mergem. Pornim primii si baietii ne urmeaza. Stanga, dreapta, sus, jos, stai ca nu ai voie pe aici, hai inapoi....dreapta, stanga, stanga Tic ...tac.. tic. tac... timpul trece. Vrei ceva indicii?! Nu vrem, hai mai departe. Doua mici insecte cauta si ele banana promisa Si hai, hai. cauta banana.... Reusim sa o gasim dupa exact 37 de minute si dupa ce am primit un mic indiciu, deci nu intram in Banana Crew. Ni se deseneaza pe unde am fost, pe unde ar fi trebuit sa mergem si ce alte drumuri mai sunt in zona, care leaga alte astfel de banane. Suntem felicitati pentru cum am mers pe traseu Ne intoarcem spre sediul asociatiei - pe un drum mult mai scurt. O superba plimbare si un mod diferit de a descoperi fortareata. ~va urma~
  22. Continuare: Vineri 23 Iulie: Suza - Vukovar, Planificati: 89km, Realitate: 85.54km, Total:423,2km Ajungem si la Osijek, oras aflat pe malul raului Drava, un rau de 710km, afluent al Dunarii. Se afla in competitie cu raul Siret pentru locul 5 in topul celor mai lungi afluenti ai Dunarii(dupa Tisa, Sava, Prut si Mures) Vedere de pe malul stang, pe sub podul ce il traverseaza spre Osijek Superbul castel din oras, vazut tot de pe malul stang, Inainte de a traversa podul dam o raita pe langa catacombele de vis-a-vis de oras Traversam Drava, pe podul de 284m Dr. Franje Tudmana Drava. in amonte de pod Ne plimbam putin prin centrul vechi. ZIdurile care il inconjoara se afla intr-un amplu proces de restaurare si reconstructie. Terasele din centru ne fac cu ochiul, alegem una mai putin ferita si la umbra ca sa ungem putin "lantul" https://youtu.be/nvpa0corK-o Dupa ce ne racorim, continuam spre monumentul Red fićo - memorie a unui act de sfidare de la inceputurile razbouilui de independenta a Croatiei. Pe data de 27 Iunie 1991, tancurile T-55 ale armatei iugoslave au trecut prin Osijek(oras ce va avea de suferit enorm in timpul razboiului) intr-o actiune menita sa demonstreze forta si puterea armatei iugoslave si de a sadi frica in locuitorii acestui oras. Actiunea n-a reusit sa ii inspaimante pe toti locuitorii. In semn de dispret si sfidare, un locuitor al orasului a decis sa protesteze impotriva fortelor armate si si-a parcat Fiat-ul(Fico) pe mijlocul strazii, in fata tancurilor ce se apropiau. Soferul a parasit masina cu cateva momente inainte ca primul tanc sa o loveasca, tarasca pe strada si sa o zdrobeasca sub senilele sale. Acest moment a fost filmat si difuzat la stiri fiind percceput, imediat, ca un simbol al agresiunii armatei iugoslave asupra poporului croat. La exact 20 de ani de la acel eveniment, a fost inaugurat monumentul care poate fi vazut acum pentru a comemora acel act de sfidare si curaj. Simbolizeaza rezistenta si, in cele din urma, victoria croatilor in razboiul de independenta. Atat cat am apucat sa vedem noi, orasul e impanzit cu piste de biciclete, de foarte buna calitate. Semafoarele speciale pentru biciclete nu lipsesc nici ele, in intersectiile mai complicate. Urcareaa si coborarea de pe pista pe trecere se face intr-un mod foarte placut. Daca n-ai sti exact ai putea crede ca esti prin Germania, Franta sau Austria. De la monument, ne intoarcem spre Drava si pedalam pe malul sau drept. Iesirea din oras se face pe o pista de buna calitate care se transforma intr-un fel de trotuar ingust foarte denivelat si cu multe gauri. Dupa vreo 2km il parasim ne deplasam pe asfalt. Trafic destul de intens, dar soferii sunt foarte respectuosi cu noi si depasirile sunt facute fara asumarea vreuni risc ce ar putea sa ne puna in pericol. Singura deosebire fata de soferii din Ungaria - se pare ca masinile din Croatia nu mai sunt echipate cu butonul de avarii. De fiecare data cand ii ajutam pe soferi sa ne depaseasca, dand indicatii despre traficul din sens opus care nu exista, ni se multumeste cu o mana scoasa pe geam, un claxon scurt sau chiar ceva vorbe. In Dalj, ne apropiem din nou de Dunare. Facem o scurta pauza de realimentare cu apa rece si ceva combustibil pentru magari. De aici urmeaza cativa km sub un soare teribil, pe un drum aproape drept cu foarte putine viraje. Ne apropiem rapid de Vukovar, destinatia noastra pentru ziua de astazi. Orasul ne intampina cu o infrastructura superba de biciclete. Pista e complet separata de sosea. Singurul aspeci mai dificil - foarte tehnica si foarte din scurt locurile unde trebuie sa traversam vreo strada ceva. Pe la 14.30 suntem deja ajunsi la destinatie. Ne oprim la vreo 200 de metri de cazarea planificata pentru astazi, pe o banca de pe malul Dunarii. Incercam sa cumparam o bere de la terasa de langa dar nu putem achita cu cardul, doar cash. Ma indrept spre un ATM sa scot ceva bani. In drum spre el vad un magazin alimentar, platesc cu cardul si ma intorc de acolo cu 2 beri reci si.......o jumatate de pepene rece, din vitrina, descoperit chiar cand sa ies din magazin. Le multumesc., in gand, celor de la terasa ca nu am putut achita cu cardul. Altfel nu am mai fi avut parte de nebunia asta de pepene rece. Made our day! Ne savuram berea si pepenele(da, da, au mers excelent impreuna, o gura de bere si o musca de pepene), pe banca, la umbra si ne distram cu Boomerang-ul https://youtu.be/4JsaycbMeiw https://youtu.be/iqQRjI7eSqQ https://youtu.be/-_6tr6uHR8A Dupa pauza binemeritata, ne urnim cu greu sa parcurgem cei 200 de metri pana la cazare. Dam un telefon si, dupa 5 minute, proprietara apare la locatie. Ne luam camera in primire, schimbam impresii si povesti despre traseul nostru. Cunoaste destul de bine Romania, au fost in vizita destul de des, in special prin Timis. Dus, haine curate si leneveala. Trag o fuga, 50 de metri mai incolo, pe plaja din fata pensiunii Cativa localnici se balacesc in Dunare - chiar daca am venit pornit pentru asta, mie nu prea imi surade ideea - cam murdara apa. Pe la 18.30 pornim spre oras, sa cascam gura si sa potolim zmeii. Ceva mai devreme cerusem ceva recomandari pentru un loc OK de servit cina. Ne indreptam, incet-incet spre el, cu planul de a manca si apoi sa cascam gura prin oras. Traversam un raul Vuka, ce trece prin oras, pe podul Jean-Michel Nicolier. Destul de multa agitatie pe straduta pietonala din centru. Incercam sa gasim o inghetata de caramel sarat, un fel de aperitiv inainte de masa :))) Nu avem noroc, dar ne delectam ochii cu o frumoasa pictura 3D, pe una din cladirile din centru Ne apropiem de restaurantul Vrške aflat langa micutul port din oras si in proximitatea statiei de unde pleaca water-bus-ul din Vukovar. Avem parte de un ospatar foarte vesel si glumet. Din pacate, engleza nu e punctul lui forte si ne intelegem destul de greu. Cu chiu cu vai comandam ceva dar, in afara de vin si de faptul ca am cerut salau si somn, nu prea suntem siguri ce am comandat si ce vom primi. Dar compenseaza prin veselie si multe zambete. Sunt convins ca ne-am fi distrat de minune daca am fi vorbit aceeasi limba. Planul nostru initial de a manca si apoi a plimba orasul s-a cam dus pe apa(vinul) sambetei. Suntem super relaxati si nu ne vine sa plecam de acolo. O stare de bine incredibila, cu Dunarea langa noi, soarele care se apropie incet-incet sa coboare sub orizont. La fiecare cateva minute - o barca cu motor pleaca goala de pe mal si se intoarce de pe malul opus plina cu 7-8 persoane. Sunt curios ce e cu tot acest du-te-vino. Stiam ca Dunarea e granita naturala intre Croatia si Serbia, frontiera fiind chiar pe mijlocul Dunarii si mi se parea un pic ciudat. Dupa ceva documentare, am aflat ca suntem vis-a-vis de Insula Vukovar - un teritoriu disputat si cu o istorie destul de agitata. Atata timp cat a existat Iugoslavia - insula a fost parte a Republicii Socialiste Croatia. Crotia si-a declarat independenta, in 1991. Comisia de arbitrare ce a oferit suport juridic in timpul conferintei asupra Iugoslaviei, a opinat ca granitele dintre tarile noi formate ar trebui sa fie identice cu cele ale fostelor republici ce formau Iugoslavia. Dar insula era, la acel moment sub control sarbesc. In timpul razboiului de independenta croat(1991-1995) trupele armatei sarbesti si trupele paramilitare au ocupat aceasta insula. Dupa acordul din 12 Noimebrie 1995, Slavonia de Est si alte regiuni s-au alipit Croatiei dar insula Vukovar a ramas sub ocupatie militara sarbeasca. In 2004 Serbia si-a retras majoritatrea trupelor de pe insula dar, in schimb, politia a preluat controlul total asupra ei. Abia in 2006 - plajele insulei au fost deschise accesului public Dupa 16 ani, cetatenii croati aveau dreptul, in sfarsit, sa calce pe insula fara a li se cere un pasaport. Acest regim special de "trecere": a frontierei este aplicat doar in lunile de vara, pana la 15 Septembrie si doar intre orele 7 si 20. O foarte complicata situatie. In plus, daca studiezi zona pe Google Maps - se observa ca. pentru cativa km de-a lungul Vukovarului, granita se muta pe pamant sarbesc revenind, apoi, pe mijlocul Dunarii. Soarele se ascunde din ce in ce mai repede. Ne-am luat portia de mancare, vin si istorie. Pornim, pe mal, la o scurta plimbare sa le putem dgera pe toate. Soarele si luna se afla intr-o balanta superba. Pe de o parte, soarele se ascunde in amonte. Pe de alta, luna apare in aval. Aparent soarele e mai greu - ridica talerul lunii din ce in ce mai sus. O privire asupra castelului Eltz - Muzeul Orasului Cateva masini de deparazitate imprastie substante impotriva tantarilor, lasand o dara de "ceata" in urma lor Facem stanga-imprejur si ne indreptam agale spre cazare. Luna deaspura Dunarii si a Crucii - monument ridicat, in 1998, in memoria celor cazuti pentru apararea Croatiei. Aflat la punctul de conflenta al raului Vuka cu Dunarea, a fost donat de catre Marina Croata din regiunea Pula. Monumentul are o inaltime de 9,5 metri si cantareste 40 de tone, e facut din doua tipuri de piatra si are gravat pe el "The habit of living and dying honestly" Trecem pe langa vechiul turn de apa al orasului si pe langa un alt monument memorial - o ancora, de aceasta data In fundal, turnul de apa din Vukovar, luminat in culorile drapelul croat. Si cam asta a fost pe astazi. Noapte buna, somn usor, ne auzim maine! P>S> @gibonu din motive care imi scapa, daca las link-urile de youtube sa fie embedded automat -> imi da eroare cand vreu sa postez. Daca le las pur si simplu ca si link-uri -> totul OK. N-am mai patit pana acum.
  23. gibonu

    Duminica, 01.08.2021 - Partea a II-a Targu Secuiesc - Catalina - Ghelnita - Imeni - Zabala - Tamasfalau - Surcea - Peteni - Imeni - Catalina - Targu Secuiesc 63 km La iesirea din Catalina am virat stanga spre Ghelnita. Motivul. Pasari de pe marginea drumului. Ajungem la Ghelnita. Nu stiu ce inseamna "sat bazat de energie bio". Placutz-bilingv.
  24. Ziua 23/103: Pula, Pazin, Buzet Dist: 114.8, Rtm: 7:40, Max: 48.2, Avg: 14.9, Odo: 2507, Data: 28.05 Vedere de la locul de cort. The road is mine. Două ore mai târziu ajung la destinație. Pentru poza asta (și doar pentru ea!) am ocolit atât în loc să merg direct în Alpi! Infantil, dar nu regret nimic! Spre centru. Deși alaltăieri îmi zisesem că renunț la dietă și dau iama în magazine, ieri mâncasem iarăși foarte puțin, încercând oarecum să „îngraș pocul în ajun”, adică să mai slăbesc un pic înainte de Alpi. Astfel că în dimineața asta eram flămând ca un lup. Ajuns în oraș, notează jurnalul, mi-am „bagat [cenzurat] in el d regim, ajuns in pula, cumpsrat 2 pizza mari + 2gogosi, care m au tinut toata ziua”. Am mâncat admirând acest mini-Colosseum. Pulska Arena, Arena di Pola în italiană. Construit între 27 î.Hr și 68 d.Hr., se află printre cele mai mari șase astfel de arene păstrate până în prezent și s-a conservat excelent. Aveam în față un monument de 2.000 de ani, dar eu eram mult mai interesat să înfulec pizzele în parcul din apropiere. Hmm, bune au mai fost! Mai zice Wikipedia că luptele mortale între oameni, sau oameni și animale, au încetat abia în 681. Multe au mai văzut și pereții ăștia! În prezent se țin concerte de tot soiul aici, capacitatea fiind de 5.000 de locuri. Altă poză făcută într-o doară. Istoric, Pola/Pula a fost oraș italian, a stat sub autoritatea Veneției sute de ani. Din 1867 până în 1918 a făcut parte din Imperiul Habsburgic sub numele Pola. După 1918 întreaga peninsulă a trecut la italieni, iar populația croată stabilită aici în timpul stăpânirii austro-ungare a avut de suferit în timpul fasciștilor. După al Doilea Război Mondial, în urma tratatelor de pace, întreaga Istrie a trecut la croați. Pula avea atunci 45.000 de locuitori, majoritatea italieni, care au fugit în Italia în anii 1946-1947, așa că numele a fost schimbat în Pula. În prezent în Pula/Pola se folosesesc în mod oficial ambele limbi, croată și italiană, ceea ce explică și indicatorul bilingv de la intrarea în localitate. Bineînțeles că nu aș mai fi ajuns aici dacă ar fi fost vorba de o simplă... Pola! Cu plinul făcut, părăsesc orașul conștient că de acum înainte doar urcări mă așteaptă, căci merg chiar spre munții ăi mari, Alpii! Ținta mea era acum Pasul Vršič (1611 m) din Slovenia, cel mai înalt al țării, de care mă despărțeau două zile de mers. În Svetvinčenat, sau Sfântu Vincențiu cum ar veni, rămân iarăși fără apă și fac pe milogu' într-un bar. Excelentă apa! Satul este foarte șic. Aceeași biserică, detaliu. Nu am înțeles de ce literele cu care se pot scrie numere romane sunt mai mari. Papa Gregorius al XVI-lea a fost boss peste catolici între 1831 și 1846, deci inscripția nu e chiar așa veche. Puțină vreme după ce ies din sat dau de o chiuvetă lângă un cimitir, cu căni lângă. Dacă aș fi știut nu mă mai oboseam să caut apă în sat. Drumul e liber și merg mai repede decât mă așteptam, este practic un relief de dealuri joase. De asemenea nu îmi mai este frică de nori, mă obișnuisem că-s doar de decor pe aici, aproape de mare. Cultural sunt în Vest de ceva vreme. O zi plină de vulgarități, observ. „Konoba” e „crâșmă”. Mărimea nu contează, zice un indicator. Maci! Șerpuit în urcare ușoară. Posibil clădire italiană. Aici erau, mă! Și eu ca prostu' tre' să merg la job când ei mă așteptau aici... Peisajul din Istria. Ador verdele, sunt așa fericit că am scăpat de marea aia! Jurnalul zice că îmi cumpăr „cu ultimii 34 kuna 1 milka, 2 lion albe + pachet biscuiti albi, ras p toate, deci peste 3000 azi, probabil cat am consumat q bicla”. Interesant cum mai țineam socoteala caloriilor deși mă porceam grav Ideea e că aveam nevoie de dulce ca de aer acum, după trei săptămâni de regim. Au fost zile mult mai târziu, prin Spania, în care refuzam să mai merg dacă nu aveam ciocolată la mine. Cum am mai spus, am ajuns slab acasă (cu 10 kg mai puțin decât la plecare) în ciuda exceselor... nici măcar culinare nu le pot spune. Suprind și un automotor mâzgălit. L-am auzit de departe și m-am pregătit să-l admir ce frumos trecea prin oceanul de vegetație. Drumul e o plăcere! Și alții muncesc. Rural. Încet, încet pământul începe să devină frământat, să formeze cocoloașe... asist la orogeneza alpină pe măsură ce înaintez spre nord. După localitatea Buzet trag pe stânga pe un câmp. Sunt văzut de niște oameni în timp ce instalam cortul, dar nu avem treabă unii cu alții. Ca de obicei, păstrez distanță mare până la case.
  25. Sambata, 08.05.2021 - Partea a III-a Iesirea pe Dunare [cam doua ore jumatate pentru 10 km de vaslit]. Am vaslit vreo 200 de metri spre amonte pana am ajuns la o plaja pe care am putut de debarca. Pauza. Singurul nod pe care stiu sa-l fac. In engleza ii spune "mooring knot" cred ca in romana i s-ar spune nod de acostare. Este un nod rezistent plus ca are avantajul ca se poate desface rapid. Pacat ca craca repectiva nu era mai aproape de apa, ca sa fie mai multa sfoara in poza. Cutia impermeabila "made in USA" de la Pelican in care intra perfect actele [buletinul si talonul masinii], tutunul, bricheta si cheile de la masina. Masa de pranz, cu nuci, halva si o bucata mica de ciocolata. Suficient. Bulgaria. Undeva mai spre mijlocul Dunarii, unde puteam vasli, fara prea mare efort spre amonte. Inapoi spre masina, pe la jumatatea drumul m-a prins ploaia, ocazie foarte buna pentru a testa echiparea de ploaie pe apa [scos vesta de salvare, pus geaca de ploaie, fustita, pus vesta la loc]. Totul a mers conform planului. Beneficiile de dupa ploaie. Cam asta a fost. Daca are cineva vreo intrebare, cu cea mai mare placere.
  26. Claudiu Moga

    Altele sunt destul de bine conservate. Mai pedalez cativa km pana la un loc cu bazine termale unde se poate face baie gratis. In apropiere este un local unde mananc niste mititei excelenti si admir un papagal plesuv.
  27. Claudiu Moga

    Ma prinde noaptea si ma voi pune cu cortul pe un camp langa Lovrenc, in apropierea orasului Ptuj. Day 27) Lovrenc - Sormas Azi de la Ptuj la Ormoz pedalez pe un drum circulat si periculos DN2. De la Ormoz o iau pe un drum secundar pna la Ljutomer iar de aici pedalez pe acelasi drum pe care am venit spre Lendava. Spre surprinderea mea la granita de la Dolga Vas - Redics, dintre Slovenia si Ungaria am trecut fara sa ma controleze nimeni asta in plina pandemie mondiala. In Lenti am oprit sa mananc ceva la un restaurant, iar apoi am luat-o la dreapta spre Letenye pe un traseu nou pt. mine. Practic au fost 6km pe o ciclabila noua de vis. Urmeaza un traseu fascinant prin Ungaria profunda iar in satul Szecsisziget pot admira niste bivoli.
  28. Claudiu Moga

    In curand ajung in Skofja Loka, un orasel medieval, o adevarata bijuterie arhitectonica. Pentru a ajunge in centrul istoric am de traversat un pod peste raul Sora. Stau la o terasa, mananc un burek, mai povestesc cu o fata si ulterior campez langa oras in apropierea unor supermarketuri.
  29. Claudiu Moga

    Dupa Latisana ma prinde o torentiala care ma uda tot. Astfel voi face popas la un local langa langa Palazzolo unde se bea un vin adevarat. Petrec o seara agreabila, niste italieni simpatici se baga in seama cu mine si-m fac cinste niste vin. Ulterior sunt lasat sa campez in zona. Day 22) Palazzolo - Volcja Draga Dimineata stau pana pe la ora 10 sa-mi usc boarfele. Azi e 18 iulie, ziua de nastere a prietenului gratie caruia am ajuns din nou in Alpii Italieni. Astfel ca opresc la un local celebru in zona Friuli sa sarbatoresc! La multi ani draga Tibi! Azienda Agricola Zaglia este la mare inaltime avand o vechime considerabila. Sunt in Friuli, patria vinurilor fine, adica in paradis! La vita e bella! Observ si un vechi storcator. Toate-s vechi si noua toate!
  30. gibonu

    Vineri, 31.07.2020 - Malnas Bai - Valea Zalanului si retur pe acelasi traseu 17 km De la Miercurea Ciuc la Malnas Bai am mers cu bicicletele pe masina, iar masina am parcat-o pe strada care mergea spre halta din localitate. Pe o masina din Malnas Bai. Singurul indicator spre Valea Zalanului care exista in Malnas Bai, probabil montat prin grija unui localnic. Drumul este integral pe macadam si incepe cu o urcare. Apoi drumul se domoleste iar pesisajul se deschide. Insa nu pentru mult, pentru ca drumul intra in padure si urca. Nu se vede prea bine in poza, insa panta este destul de accentuata. Alta deschidere. Apoi urmeaza o coborare si apoi plat pana la intrarea in Valea Zalanului. Aici am stat vreo juma' de ora de vorba cu un domn care isi pastea vacile. Nu orice vaci, ci unele de 2000 [doua mii] Euro bucata. Domnul respectiv era fostul primar din Malnas Bai, care s-a saturat de politica si s-a apucat de crescut vaci, fiind furnizor de lapte al unei importante firme de lactate din RO. Tot de la acest domn am aflat multe amanunte interesante despre relatia dintre romani si maghiari si despre viata cotidiana din judetul Covasna. Cel mai tare amanunt: cu cativa ani in urma, pe vremea cand era primar, omologul sau la de Aita Mare [sat de langa Valea Zalanului] a primit o adresa de la Budapesta prin care era anuntat ca un mic pod rutier are deja 100 de ani vechime si ca ar fi necesara repararea lui.
  31. Gata urcarea, gata și discuțiile despre vaccinare.
  32. Bântuind prin cătunele din Apuseni: acolo cătunul Negrele de Jos.
  33. Miercuri, 19.05.2021 - Partea a IV-a Intrarea in Sulina. Uzina de apa si fosta fabrica de conserve. Vedere spre Bara Sulina. Debracadrul Navrom Delta se afla langa fostul palat al Comisiei Europene a Dunarii [CED], un fel de precursor la Uniunii Europene. azi sediul Administatie FLuviale a Dunarii de Jos [Sectia Cai Navigabile Sulina]. Plus statuia "parintelui Dunarii". Semnatura sculptorului.
  34. Mircea PF

    Tură numa bună de Florii: traseu: Cluj-colonia Făget-Sălicea-Ciurila-Filea de Jos-Filea de Sus-Săcel- Băișoara-Moara de Pădure-Valea Ierii-pasul Prislop-mănăstirea Muntele Rece- Gura Râștii-Gilău-intersecția cu drumul spre Luna de Sus-malul Someșului-baraj Florești-ocolitoarea nord-Cluj 96 km (și prin oraș) parcurși de mine în 7 ore și jumătate (cu asistență electrică pe urcări) altitudine maximă 1138 m, diferență de nivel 1475 m urcare mai solicitantă de la monumentul eroilor din Valea Ierii în pasul Prislop dar când eram tânăr (acum 2 ani) am urcat-o fără electrică deci nu-i chiar așa de speriat majoritate asfalt dar și macadam pe urcarea din Valea Ierii până în valea Râșca Mare io m-am întors pe taluzul Someșului de la intersecția DN1 cu drumul spre Luna de Sus ca să nu înghit gazele mașinilor; în schimb mi-am zgâriat privirea cu gunoaiele care tronează din abundență până la baraj cam ce-i de văzut pe drum, aici: https://photos.google.com/share/AF1QipM4yF1Ea8N-rsFqjwF083CqFm92CXfzNjdgWhOleChuixpgHL1Adc1wnHZwZI9gwQ?key=eW9GU1h6TDE5bVlwRnF6N2Q5anNKdWNyYjJXdnJn traseul, aici: https://www.wikiloc.com/wikiloc/spatialArtifacts.do
  35. Stuparul

    Ea spune: -iubesc bărbații curajosi! El se uita in ochii ei și răspunde: -Te-ai îngrășat!
  36. BodoC

    Fii mai explicit. @majikstone strânge de frâne și pe urcare, dacă e fals plat de 6%.
  37. Șansele reale ale unui partener de trafic din spatele tău (fie mașinist sau biciclist) de a observa și a intui că ai pus frînă sunt mici. Sunt mulți care lasă stopul pe intermitent, de exemplu, și eu tot așa fac. De unde știi că am pus frînă, mai ales că la viteza relativă a mașinii e și mai greu pentru mulți șoferi să estimeze cum se mișcă un biciclist (majoritatea cred oricum că se mișcă încet). Stopul cu accelerometru funcționează precum ai spus. Mai sunt unele care permit trecerea cablului de frînă (la frîne mecanice, bineînțeles) și se aprind cînd apeși maneta de frînă. Dar am renunțat la idee, nici nu merg seara prea mult și oricum șansa de a fi observabilă manevra de frînare prin aprinderea becului mi se pare nesemnificativă.
  38. feribotu

    Ziua 5 (continuare). Partea a doua a zilei am alocat-o vizitarii bisericii din Richis, gazda mea fiind ghid turistic si avand si cheia bisericii. Din pacate Herr Shaas, curatorul bisericii, batranul sas care facea turul bisericii nu era intr-o stare de sanatate foarte buna, asa ca m-am lasat pe mana ghidei mai tinere. Biserica nu impresioneaza din exterior, neavand nici vreo fortificatie masiva, nici nu este asezata pre vreun deal expusa vederii dar mai ferita in caz de pericole. Si in cazul acesta timpul, dezinteresul si lipsa banilor isi face simtit efectul, starea bisericii pe exterior nefiind chiar cea mai buna. In interior biserica a mai fost renovata in urma cu ceva ani: Broasca usii se pare ca era la un inalt nivel tehnologic pentru vremurile acelea: Tavanul boltit dar si alte locuri din interiorul bisericii contin niste chipuri destul de neprietenoase, ba cu coarne, ba cu frunze...care au starnit ceva controverse printre localnici si chiar prelati. Multi erau de parere ca reprezentau niste dracusori, inclusiv curatorul bisericii chiar asa ii prezenta turistilor ca fiind "dracusorii lui". Prin anii 2000, o turista l-a contrazis insa pe batranul curator al bisericii, explicandu-i ca ea studia acest tip de influenta in arta care provenea de la celti, reprezentand o zeitate care era opusul masculin al Marii Zeițe a Pământului, mai exact "Omul Verde" / "Green Man"/ „Grünnen Mann”. Dupa 2000, Printul Serban Cantacuzino, fascinat si el de povestea dracusorilor, a luat legatura cu diversi specialisti din Occident care au confirmat ca acele chipuri reprezinta pe Omul Verde. Așa cum este des întâlnit și în alte biserici din Germania și din Anglia, zeul Omul Verde trebuia sculptat undeva față în față cu Dumnezeu, cele două forțe trebuiau să se confrunte. Desi din fata altarul bisericii pare sculptat in piatra...privind din spate realizez ca este din lemn:
  39. Traveller

    Pentru prima dată după mai mulți ani, trenul Oravița - Anina și retur are 3 vagoane! Fotografia tocmai ce a fost postată de Peter Pacsika pe grupul de fb Trenuri Romanesti.
  40. Claudiu Moga

    Pt Megabicicleta - da, asa este. Day 4) Abrud - Sebesel Dupa un somn reconfortant, dimineata urmatoare ma intalnesc iar cu Cosmin. Primesc un mic dejun copios. Ma intalnesc si cu niste prieteni de-ai sai care-mi fac cinste niste beri. Povestim, ne simtim bine iar la plecare Cosmin si cei 2 prieteni ai sai imi fac o cheta astfel ca ma trezesc ca-mi voi reconfigura din nou traseul. Adica in loc sa o iau spre Arieseni voi merge spre Alba Iulia sa fac si Transalpina. Multumesc frumos dragi prieteni din Abrud. Abia astept sa ne revedem si va astept si eu pe la mine prin Ineu cu mare drag. Ma asteapta un traseu deosebit de pitoresc de traversare a Muntilor Trascaului spre Alba Iulia. Dupa cativa km pedalati pe DN 74, o iau la dreapta pe DJ 1071 spre Mogos. Primul popas il fac in satul Coleseni unde observ o cruce de lemn monument istoric. Pana in comuna Mogos voi trece prin multe sate traditionale cu o arhitectura taraneasca arhetipala. Hei bine, Muntii Apuseni sunt un areal mioritic de o frumusete naucitoare, o diversitate incantatoare si o autenticitate debordanta. DJ 1071 este fara doar si poate printre cele mai pitoresti din Europa. Suntem in Tara Motilor, oameni darji, iscusiti, patrioti si cu frica de Dumnezeu. Unii si-au vopsit si bancile in culorile steagului national. Sunt in Bucium Izbita. Candva in acest sat scriitorul Ion Agarbiceanu era institutor, adica invatator.
  41. gibonu

    @mumus Cu cea mai mare placere. ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- Sambata, 01.08.2020 Miercurea Ciuc Nu puteam pleca din Miercurea Ciuc fara sa vedem cate ceva din oras si mai ales Muzeul Secuiesc al Ciucului. Cofetaria lui Eduard Novak, localizata pe strada pietonala Sandor Petofi, langa capatul de langa consulatul Ungariei. Interiorul este decorat cu fotografii ale marelui campion iar marfa produsa in cofetarie este excelenta. Monumentul Ostasului Sovietic. Va urma si steaua rosie din varful obeliscului. Placutz trilingv in romana rusa si maghiara. Catedrala ortodoxa Sfantul Nicolae unde am aprins o lumanare pentru inca o tura reusita. Ca sa fie si pentru altele.
  42. Claudiu Moga

    Soseaua este impecabila cu trafic redus, recomandat pentru cicloturism. Pe traseu ma intalnesc cu un ciclist slovean care ma intreaba unde merg. De la Crni Vrh am o lunga coborare pana la Godovic. De aici cotesc la stanga spre Idrja unde opresc sa-mi cumpar ceva de mancare de la un supermarket. E cazul sa fac pauza de masa. O felie de pizza la mercator costa doar 1,19EUR. Urmeaza o catarare draconica spre Ziri cu o rampa medie de 9% cam ca si traseul spre pasul Valcan la noi. Catararea ma stoarce de energie. Efortul fizic este marea mea dragoste. Sunt cel mai fericit cand dau sa ma prapadesc dand la pedale pe infernale rampe care ma invata ca viata e o provocare, o lupta si un dor. Sfarsitul nu-i aici! Baga mare Carpaticus! Dupa mult chin ajung la un izvor sa ma reimprospatez. Se poate manca si ieftin asadar in Occident.
  43. Claudiu Moga

    Intre Longarone si Ponte nelle Alpi am parte de o ciclabila spectaculoasa in linie dreapta. Pista ciclabila este flancata de munti semeti. Pedalatul pe o astfel de pista intr-un asemenea decor nu poate fi decat o placere puternica.
This leaderboard is set to Bucharest/GMT+03:00
  • Newsletter

    Want to keep up to date with all our latest news and information?
    Sign Up