Leaderboard


Popular Content

Showing content with the highest reputation since 06/26/2018 in all areas

  1. asitaka

    Ziua 41. Campez pe un camp de lucerna, Dimineata un mega-tractor se apropie. Este stapanul campului care a crezut ca sta o caruta in mijlocul campului. Ma intreabe cele cateva intrebari clasice: De unde? Unde? De unde esti? Cati km ai facut? Cati km pe zi? Ce mananci? Sa fi stiut ca pe plat e asa plictisitor luam trenul Buzau-Braila. Braila este putin mai curat ca buzau insa departe de majoritatea oraselor vazute. Galati este deja mult mai ingrijit, ba si cu cateva piste pentru biciclete. In drum spre vama vad cateva zeci de ciclisti care vin de la vama spre Galati. Oare ce fac astia? Fac cercuri pe acesti 8km ca-i bun si gol drumul? Mai tarziu mi se spune ca ei cumpara chestii mai ieftine din Republica. Ingenios. Imediat ce trec vama in republica apare fenomenul rampa-panta si drumul plin de praf prin Giurgiulesti. Asta-i Republica - ma gandesc eu. Campez deja in afara localitatii ca maine sa apuc drumul catre punctul final din Ucraina. Urma sa prind un tren maine la 17.25. Pozitionarea caselor, curtii etc. aminteste de cea din Republica si Ucraina: Plat cat vezi cu ochii: Braila - Galati Ziua 42. Decid sa zabovesc putin dimineata si dupa ce trec vama UA la 12.00 vad indicatorul: Izmail 70 km. Acolo trebuie sa ajung la trenul de la 17.25. Cand vazui asta am inteles ca aveam 5 ore cu pauze incluse ca sa ciclez 70 km si gandindu-ma la starea drumurilor locale m-am indoit ca voi putea reusi acest lucru. Intr-adevar, drumurile din Reni sunt intr-o stare deplorabila. Am intrebat unde pot gasi o banca pentru a schimba RON sau MDL pe UAH insa mi se spune ca nu se efectuaza operatii cu valuta data. Nebunie totala, imposibil, suntem in secolul 21 - ma gandes eu. Scot atunci cu cardul din bancomat 500 UAH comisionul fiind 50. Imi ramaneau 4h40m cand am iesit din Reni pe un drum ca dupa razboi cand spre uimirea mea dau de 60 km de drum absolut perfect: Nu spune hop pana nu ai sarit - in apropiere de Izmail revin drumurile post-apocaliptice dupa bombardamente: Era deja ora 17.05 can eram aici dar totusi am reusit! La 17.15 eram pe platforma si dupa ce am urcat bicla in tren peste 60 secunde am pornit. Huh! Ce usurare! In tren discut cu o doamna care-mi povesteste despre viata ei si imi spune ca doreste si ea sa calatoreasca prin Carpati. Ii recomand deci cele mai populare destinatii si se bucura ca m-a intalnit mentionand precum ca Dumnezeu m-a adus in calea ei. Eu cred mai mult in efectul futurelui. Sfarsit.
  2. Dorinw6

    Octombrie 2018. Venit in concediu de prin desertul Arabiei m-am gandit la o mica tura pe undeva. Nu am timp de foarte multe, dar macar sa ies sa ma simt bine, sa simt ca am iesit. Cateva linii de traseu si iata-ma la intrarea in comuna Densus-Hunedoara. Salut pe frate-miu care m-a adus cu masina de la Lupeni, apoi imi vad de-ale mele. Ce toamna, ce miros, ce liniste! Pedalez pe drumul asfaltat apropiindu-ma usor de Densus. Drumul absolut liber. Din cand in cand cate o masina imi tulbura linistea. Pedalez! Pfoai, de cand tot visez la ziua asta. Ajung in sat, iar din centrul satului cotesc dreapta spre Biserica de piatra din Densus. O admir de pe pod, apoi ajung si in parcarea de langa biserica. Nu apuc bine sa scot camera, ca un “dansul” ma abordeaza violent. “Nu ai voie cu camere foto aici” . Usor socat si scarbit de scena, ma retrag, nu inainte de a fura o poza cu interiorul, folosindu-ma de zoom-ul camerei foto. O mica pauza, apoi ma urc inapoi pe calul meu vanzindu-mi de-ale mele. Imi continui pedalatul pe vale, admirand casele modeste, ale localnicilor. Pe partea dreapta admir rocile vulcanic, de-altfel cred a e si rezervatie ceva prin zona (pare rau de slaba documentare). Pedaland pe vale in sus,la o ultima casa intreb despre drumul de acces spre Lunca Cernii. Greu primesc ceva informatii, in sensul ca nici ei nu stiu exact starea drumului....voi afla asta pe pielea mea. Asfaltul se termina si intru pe drumul de piatra.Valea se strange ceva mai mult, iar padurea de fag e tot mai deasa. Ajung la o intersectie de drumuri, unde cu ajutorul lui google maps, reusesc sa iau drumul bun.Cotesc dreapta pe un drum umbros, usor namolit. Ador linistea asta! Absolut nimic nu ma deranjeaza. Urc in continuare pe vale. Drumul devine mai noroios pe ici pe colo. Trec de o zona mocirloasa datorita taierilor de padure, ca apoi sa ies intr-un luminis cu ramificare de drumuri. Scot telefonul si intru iarasi in google maps. Cotesc dreapta si incep o urcare zdravana, cu drum foarte prost, unde nu-mi ramane decat sa imping la bicicleta. Cateva serpentine, apoi o ploaie marunta, ma scot pe un umar de munte, de un incerc sa zaresc...ceata! Mai nimic nu vad, dar au clopotele animalelor care pasc in zona. Prind o coborare fumoasa, apoi ies intr-o zona de pasune cu multa apa, mocirla,vaci, si ceva colibe. Ceata, ploaia marunta si vantul ma fac sa pedalez cat mai repede si sa ies din zona deschisa si sa urca rapid pe drumul ce pare sa ia inapoi spre padure... Din liziera padurii, drumul coboara vertiginos, pe un bolovanis afurisit care imi testeaza bratele. E tarziu deja si ma gandesc unde ar fi mai bine de dormit. Zaresc si prima casa in departare, apoi dupa o curba ai stransa un localnic mana vacile spre sat. Ma opresc sa vorbesc cu el, de unde si afluca suntin Lunca Cernii de Jos. Ajung la drumul asfaltat. Satul pare incremenit in aerul de octombrie. Prin ploaia marunta si ceata rece,imi caut un loc de cort.Intreb la o casa daca pot pune cortul in zona, si primesc indicatiile. La vreo 200 m de casa, pe partea dreapta o pajiste perfecta de pus cortul. Am pus rapid tabara, iar intre timp prepar o supa. In timp ce pregatesc sacul de dormit si spatiul prin cort, aud o voce. Ies din cort si zaresc un tanar.In frigul serii, pe o ploaie marunta, o pacla de ceata, acest om imi aduce o farfurie cu gogosi proaspete.Gogosi calde dupa o zi de pedalat! Ma uit la el. Ma duc spre el si incerc sa-i vorbesc. Imi dau seama ca nu poate comunica, dar ii multumesc dand din cap, apoi ca un semn de si mai multumire, ii ofer o imbratisare. Ma duc la cort, si aduc cateva bucatele de ciocolata si-i ofer. Pleaca! Ma uit dupa el pana cand ajunge la casa din apropiere, unde intrebasem de locul de cort. Ma asez. Mananc gogosile si ma gandesc. Cum e posibil ca oamenii astia, din saracia lor, sa ofere si altuia, fara sa ceara ceva in schimb. Pentru moment am stat si am gandit multe... Halesc si supa ce tocmai se facuse, apoi sar in cort. Ador sa ascult noaptea. Adorm rapid. Undeva in toiul noptii un strigat disperat ma trezeste. Sar ca ars! Realizez ca moartea da tarcoale in jurul cortului. Un animal cade prada vreunei pasarai rapitoare de noapte. Aud cum chiuie si cum zbiara. Parca simt si cum se zbate. Iarasi imi fuge mintea in toate directiile, dar mai cu seama spre cat de fragila e viata. Usor, apoi deloc nu mai aud nimic... E dimineata. Ies din cort sa vad cum e vremea. Ceata, frigut si multa umezeala. Fac o cafeluta mica pe primus, apoi imi strang lucrurile si decid sa mananc cva chiar dupa ivirea soarelui. Urc pe bicicleta si continui traseul pe Valea Cernii, admirand casele localnicilor. Un motan ma pandeste de pe gardul uneia dintre case. Ma fac ca nu-l vad doar sa-i fac pe plac,dandu-i de inteles ca se ascunde bine! Ies din satul Lunca Cernii de Jos, si trec in urmatorul sat, Lunca Cernii de Sus.Drumul e foarte bun, un asfalt impecabil. O dimineata perfecta. Soarele isi face simtita prezenta, moment numai bun de o pauza de masa. Dupa ce infulec cateva bucatele de lipie cu unt de arahide, imi continui drumul spre Gura Bordului, o ultima asezare de pe valea Cernii. Drumul incepe sa urce, cateva serpentine mai dure. Urc! Semn ca se apropie pasul. Din cele citite, drumul asfaltat se termina in pas... Fac cate o pauza scurta. Ajung in pas. O pauza mai lunga. Incerc sa imi dau seama in ce directie merge drumul. E greu de depistat, avand in vedere ca e plin de urme de masini de teren. Google maps, ma ajuta din nou. O iau spre dreapta. Drumul coboara abrupt, plin de namol, aluneca si e imposibil de stat pe bicicleta. Ma chinui, sa cobor, apoi incredibil, dar imping bicicleta la vale. Acum gasesc si prima problema de constructie la bicicleta asta. Distanta dintre cauciucuri si aparatori e prea mica, iar noroiul se aduna intre, facand greoaie invartirea rotilor. Imping de-mi sar ochii! Injur! Cum e posibil! Imping pana la un punct, unde drumul e mai bun, chiar pare proaspat pietruit. Ma cobor spre Ruschita. Opresc la un paraias si curat cat de cat rotile si franele pline de noroi. Dupa curatare, parca merge mai bine, nu perfect, dar se vor curata de la sine. Cateva serpentine in coborare si ajung in drumul asfaltat ce vine din Rusca Montana. Pe o parte si alta a vaii, vad mici afaceri de preluctare a marmurei. Pedalez pe drumul sfaltat spre Rusca Montana. Opresc undeva mai jos, unde fac o pauzade masa mai lunga, prilej cu care usuc si cortul si spal si bicicleta plina de noroi. Soarele ma incalzeste. Ador si momentul asta.... Strang! Cobor pe vale si intru in Rusca Montana. Liniste mare in sat. Nimeni pe strada. La iesirea din Rusca Montana, ma opresc la Monumentul Turistului, dupa care imi continui drumul pana ce dau in drumul ce leaga Caransebesul de Hateg. Pedalez pe drumul european. Trafic destul de mult, contrar la ce citisem pe internet. Trec printr-o serie de sate insirate de-alungul drumului, apoi incepe urcarea. Caldura ma cam moleseste si cu greu trag de mine pana in pasul Poarta de Fier a Transilvaniei. In pas iau o pauza, apoi ma las la vale. Prind viteza! Aud un tir in spatele meu. Ma avertizeaza ca e in preajma mea, apoi intra in depasire. N-am crezut ca scap cu viata. Curentul produs de tir, plus viteaza mea, ma dezechilibreaza pentru moment si cu greu ma tin pe carosabil. Cateva vorbe de bine, apoi ma calmez! Ajung in zona de camp a depresiunii Hategului si admir muntii Retezat, ca apoi sa fac o mica oprire la Sarmisegetuza. Din Sarmisegetuza apelez din nou la fratele meu care ma duce inapoi acasa. A fost o tura scurta.Mult prea scurta, dar pe gustul meu. Imi dorisem o continuare a turei, dar planuisem si o iesire in Retezat, pe care nu puteam sa o ratez.
  3. Ziua 5 Inglostadt – Regensburg 110 km (Part 1) (Ce mai lunga zi) Dimineața in jur de ora 07.00 am deschis ochii dar salteaua auto-gonflabila si izolir-ul ma țineau lipit de ele asa ca am mai băgat o ora de somn Si-a spus cuvântul cele 3 nopți dinainte dormite iepurește sau mai mult nedormite ce moțăite. Când am ajuns acasă aveam sa aflu de la părintii lui Rareș ca l-a bătut gândul sa renunțe din cauza nopților aproape nedormite, din cauza frigului si gălăgiei care au dus la acumularea de oboseala. Dar prima noapte adevărat l-a cort după un somn sănătos l-a făcut sa se răzgândească, moralul si-a revenit la linia de plutire. Pe la 08.00 m-am trezit am făcut o inspecție WC-lui si după aceea m-am pus sa le pregătesc micul dejun, haiducii încă sofraiau in cortul lor. Haiducii dormeau toți într-un cort de 3 persoane si eu într-un cort de 2 persoane (cică, ii mai mult de 2 persoane îndrăgostite) plus bagajele. Micul dejun consta in roși, ardei, ceapa, paine pateu de soia (încă mai aveam pe stoc de acasă) si ceai respectiv cafea pt. mine. I-am trezit pe la ora 09.00 cu "Haide-ti maaa, treziti-va odata" si primeam raspunsuri "Bine, bine", "acuma", "imediat". Cei care aveti adolescenți in casa recunoașteți răspunsurile standard prin care nu se va întâmpla nimic Teleghidați au iesit din cort după ce i-am amenințat ca desfac cortul lor sa cada pe ei. S-au ferchezuit la baie au mâncat si cu stres si nervi am început împachetatul. Sa știți ca trebuie sa ai o imaginație bogata sa poți motiva niște adolescenți adormiți ca sa nu dai milităria jos din pod (nu vreau sa ma laud ) La ora 12.00 am ieșit din camping hotărați ca după aproximativ 75 km sa ne cazam in campingul din Regensburg Pe timpul deplasării cu bicicleta am hotărât niște reguli. Deplasarea se face in sir indian eu fiind primul, Rares al 2-lea, Sergiu al3-lea si Darius ultimul. Am stabilit o serie de semne cu mana pt oprit, stânga, dreapta etc. Era interzis deplasarea in paralele de genul roata spate a celui din fata paralel cu roata fata a celui din spate, asa se întâmplă cele mai stupide accidente. Distanta intre noi sa fie aproximativ egala cu o lungime de bicicleta sa fie loc de frânare. Cam 65-70% din reguli au fost respectate. Începând din aceasta zi am purtat mult timp tricourile cu România pe noi (mai putin Sergiu dar o sa-si revină). Sa va spun cum decurgeau pit-stop-le de 15-20 min. Cum ne opream la un pit-stop haiducii scoteau telefoanele si erau pe net, nu neapărat faceboock ce aveau ceva jocuri. Le dădeam ceva dulciuri, băgam o țigară si le spuneam ca trebuie sa mergem "imediat", "acuma" auzeam de la ei uitându-se in ecranele telefoanelor in continuare. Ca sa nu-mi crească tensiunea le spuneam ca eu plec (navigarea era la mine), ma suiam pe bitza si începeam lent si molcom sa pedalez. In maxim 3 minute erau toti 3 in trena mea pedalând disciplinați. Ne apropiam de renumita abație producătoare de bere. Știam de pe acest forum ca undeva după stânca respectiva era abația. Am făcut si eu clasica poza cu stânca in fundal De la abație știam ca trebuie sa luam un vaporaș pana in Kelheim, ne-am dus noi la locul de andocare dar era pustiu. Descifram noi in germana-englezeasca scrisa pe casa de bileta ca vaporul nu circula. Stand noi asa ca vitei la poarta noua vedem ca urca pe Dunare un mustăcios pensionar cu o luntre lunga cu motor si ne face semn sa il urmam ca ne duce el cu barca. Zis si făcut, întoarcem căluții si mergem la locul de andocare situat chiar in curba Dunarii in fata abației. Nu am reușit cu mustăciosul sa traversam ce cu un alt pensionar. Băieții isi rotunjeau pensiile plimbând turiștii cu barca prin primele cazane ale Dunării. Transbordarea nu s-a făcut pana in Kelheim ce după vre-o 5 km (fix cat tine zona turistica spectaculoasa a cazanelor) ne-a debarcat la un chei special făcut pr vapor si barcagii. Costul 5EUR/persoana. Am fost mai multi in luntre (eficientizarea transportului). Rate obișnuite sa vina la barci deoarece turiști le aruncau mâncare. El este Sergiu. A fost paznicul bicicletelor cand intram la supermarket. El este Darius. Cu el mai ma consultam la traseu, avea alt soft de GPS si pe parcursul acestei zile mi-a fost de ajutor. El este Rareș cu care purtam dese discuții filosofice pe traseu. Dupa ce ne-a debarcat am continuat deplasarea spre Kelheim pe celalat mal al Dunarii. VA URMA
  4. Buna ziua Acuma 10 ani cand am intrat pe acest forum, in urma achiziției unei biciclete de oraș, am descoperit rubrica cicloturism si am conștientizat ca se poate vedea lumea si din alta perspectiva. Începând sa ma documentez despre ce înseamnă cicloturism si citind blogul unui părinte care si-a dus copilul de la București la Marea Neagra cu bicicleta a încolțit in mintea mea o idee asemănătoare, sa fac si eu o vacanta cu haiducii mei. In 2017 am rumegat si întors pe toate partile cum sa fac. Inspirat fiind de o postare a unui coleg de forum care a străbătut Veneția - Viena pe bicicleta am început sa fac planuri. Planul final s-a materializat asa: Oradea - Munchen cu trenul Munchen - Viena pe bicicleta Zis si făcut. In luna aprilie 2018 m-am pus pe cumpărat bilete de tren pt Ungaria si Austria (pe parcurs am sa scriu cum mi-am tras teapa) Biletele de tren le-am cumpărat de pe internet si la dus si la întors (Viena-Budapesta-Debrecen) Pentru băiatul meu mai mic (13 ani) nu am plătit bilet pe OBB numai pt bicicleta. Sa va prezint echipa: Ovidiu - subsemnatul, părinte a doi adolescenți Darius 16 ani- fiul cel mare Sergiu 13 ani - fiul cel mic Rareș 15 ani - fiul unor prieteni de familie (au avut curajul sa-l lase cu mine in tura) Planul inițial consta in a campa numai in campinguri dar in teren a fost cu totul altceva, noroc ca am avut bani la noi si nu am mers pe un buget fix. Mentionez ca nu am facut nici un fel de rezervari, a fost un fel de haiducie, dar aveam cardul cu bani bine burdușit in caz de "stejar extrema urgenta" care s-a si materializat o singura data. Singurele 2 rezervări au fost in Budapesta la hostel si in Munchen intr-un camp de globetrotteri. Dupa achiziționarea biletelor am așteptat 16 iunie 2018 sa purcedem la drum Ziua 1 Biharkerestes - Budapesta 20 km Din Oradea am pornit pe bicicleta pana in Biharkerestes, prima comuna din Ungaria Am ales varianta aceasta deoarece nu exista tren cu loc pt biciclete direct Oradea - Budapesta Dupa 50 km de mers cu trenul in Püspökladány trebuia sa ne dam jos si sa așteptam un accelerat care venea de la Debrecen către Budapesta. Aici am avut primele emoții, primul tren a garat la peron diferit fata de cel de al 2-lea. Noi eram cu toate bagajele pe bicicleta si transbordarea se putea face numai pe sub-pasaj. adică sa dam bagajele jos si sa le mutam bucata cu bucata pe celalalt peron. Norocul nostru ca scările de acces in sub-pasaj aveau pe margine special făcut rampe înguste pt biciclete. Si asa bicicleta mea a trebuit împinsă de mine si doi copii in sus din cauza greutății. In Budapesta după ce am ajuns am parcurs prin oraș aproximativ 5 km la locul unde am făcut rezervare. Rezervarea am făcut-o la un hostel la 600m in apropierea gării de unde pleacau trenurile internaționale Budapesta are 2 gari, una pt trenuri regionale si una pt. trenuri internaționale. Dupa ce am ajuns la locul de cazare am mer in plimbare prin Budapesta. Startul din fata biroului la ora 12.00. Vama Bors. Gara din Biharkerestes, dupa 1 ora de pedalat. Un joc scurt de cruce. Primi 50 km i-am facut cu un automotor. Nasul era mirat ca ca merg la Munchen. Gara din Püspökladány unde am facut transbordarea de pe un peron pe altul. Soasirea in Budapesta In Ungaria trenurile merg constant cu 120km/h (verificat pe GPS-ul din dotare) indiferent ca-i macaz sau nu. In ultimi ani guvernul ungar a investit in refacerea infrastructuri de cale ferata in toata Ungaria. Cina la botul calului înainte de a ieși la plimbare prin oraș Hostelul a avut o curte mica interioara unde am legat bicicletele peste noapte, bineînțeles bagajele le-am dus sus in camera Peste noapte a fost gălăgie dar am rezolvat problema cu dopuri de urechi, mai putin Rares care a uitat sa mi le ceara si eu nu l-am auzit când mi le-a cerut (eu eram cu ale mele dopuri in urechi) si a dormit cam prost. Unul din podurile Budapestei. VA URMA
  5. paulrad

    Ziua IV - Miercuri, 5 Septembrie: Le Pont-d’Arc – Saint-Just d’Ardèche via D290 – Pont-Saint-Esprit – Caderousse – Courthézon – Jonquières – Beaumes-de-Venise, 106km cu 810m dif. de nivel Mă trezesc și primul gând e să mă duc pe plajă să mai văd o dată Pont D’arc și în lumina dimineții. Plaja e pustie, doar eu și o barcă ce doarme la mal. Fac o panoramă cu telefonul. Trec pe la ghișeu să-mi iau buletinul și să predau cartela de acces pe plajă și văd că sunt croissante proaspete de vânzare. Iau unul și pierd vremea pe terasă până îl mănânc, apoi mă mișc greoi cu împachetatul. Când sunt aproape gata mă abordează un neamț ce e cu familia și are rulota plină de biciclete, atât cursiere cât și MTB-uri. E curios de unde sunt, de unde vin și încotro mă duc, apoi îmi spune și el că a participat la BikeTransalp, unul din cele mai grele concursuri de MTB pe etape din Europa. Mă laud neamțului spunândui de băimăreanul nostru Robert Dobai care a terminat BikeTransalp în top 15. Când părăsesc campingul e deja ora 10 chit că mă trezisem 7:15. Pornesc pe D290 și după 1.5km de coborâre ce trec într-o clipă încep să muncesc la cei 810m diferență de nivel. Văd un indicator ce anunță că în următorii 26 km de spectacol natural sunt amenajate 11 puncte de belvedere. Prima urcare are 2.9km și pantă medie 8%, dar nu urc mult că trebuie să opresc. Pont D’arc îmi trage cu ochiul. Drumul mă poartă apoi prin câteva tuneluri unde mă îngrijorez puțin din cauză că n-am luminile montate, deși gențile au reflectorizante foarte vizibile. Mi-au trecut emoțiile când am văzut că nici cei pe cursiere n-aveau lumini, iar unii coborau prin tunel cu ~60km/h. După 45 de minute de urcare ajung pe Col du Serre de Tourre la 323m altitudine și după ce trec de indicator opresc la unul din punctele de belvedere să fac câteva poze, iar apoi alimentez că s-a golit bine rezervorul. Jos se vede drumul de unde am venit și râul plin de canotori Pe traseul ăsta nu poți merge prea mult fără să oprești și după câteva sute de metri de coborâre trag pe dreapta la alt punct de belvedere. Pe coborâre opresc și arunc o privire în spate. Pozez drumul în ambele sensuri și apoi văd în partea dreaptă ce urcare mă așteaptă și mi se înmoaie picioarele. Cu chiu cu vai am terminat și urcarea asta. În vârf mănânc ceva și admir drumul de unde am venit. Greu, dar frumos! Côte du Bois Bouchas Alt loc de belvedere Puțin demoralizat de distanța mică parcursă, n-am oprit la toate punctele de belvedere că nu mai ajungeam nicăieri. Fiecare astfel de loc avea un nume, era semnalizat cu un indicator pus cu 100m înainte și avea loc de parcare. Balcon des Templiers, unul din cele mai faine puncte de belvedere O ultimă privire a canionului și a râului Ardeche După ce am terminat ”munca” la punctele de belvedere, m-am bucurat de coborâre, dar nu chiar la viteză maximă că trebuia să mă uit cu un ochi la drum și cu unul la peisaj. În prima localitate am oprit la un restaurant unde am mâncat (sau n-am prea mâncat) o friptură ce era făcută în sânge, deloc pe gustul meu. Evident că doamna nu vorbea engleză, dar cu ajutorul tehnologiei mi-a zis că dacă sunt cu bicicleta să-i dau bidoanele să-mi pună apă proaspătă, rece. Pe la kilometrul 50 al zilei revin pe traseul ViaRhona și începe plictiseala condimentată de un soare arzător ce servește 30-32 grade Celsius. Singurul lucru bun la pista asta e că merge cu spor, putând ține constant un 25 km/h. De la o vreme eram atât de toropit de căldură și de plictisit încât am lăsat-o mai moale cu gândul că poate mă ajunge cineva din spate și mai sparg monotonia. Mă ajunge un bătrânel cu e-bike pe care-l depășisem mai devreme, el fiind oprind. Având în vedere vârsta eram sigur că nu vorbește engleză așa că l-am salutat și m-am ținut după el până în Caderousse. Am auzit că a întrebat un copil de magazin și m-am decis să mă duc după el. În parcarea magazinului l-am întrebat totuși dacă vorbește engleză și ce să vezi, surpriză, vorbește. Am făcut cu schimbul la paza bicicletelor, iar apoi câtă vreme am așezat cumpărăturile în bagaje am schimbat câteva impresii. A pornit cu o zi în urmă pe ViaRhona și merge la Arles, dar și lui i se pare foarte plictisitor traseul. Îmi spune că e greu și cu e-bike-ul, dar îi permite să facă mai mulți kilometri pe zi. Ne luăm la revedere și eu rămân să mă răcoresc cu un Cola, timp în care apare alt cicloturist ce vine din Geneva și merge la Nîmes. De la el aflu că porțiunea de ViaRhona de la Geneva la Lyon e ceva mai interesantă. După ce termin porția de socializare mă pun să caut camping, Caderousse fiind capăt de linie pentru planul de astăzi, după 70km pedalați. Aici mă decid ca ziua următoare să fie de recovery și să pedalez doar vreo 40km până la baza Mont Ventoux, iar peste 2 zile să urc muntele. Un camping care să-mi fie în drum pentru traseul de mâine găsesc abia la 13km și pornesc într-acolo. Îmi dau seama că nu am luat apă de la magazin și încep să beau mai econom. Pentru o vreme drumul mă duce printr-o podgorie unde cât vezi cu ochii era numai viță de vie. Pe marginea drumului sunt case mici, cochete, iar șoseaua e amenajată pe margini cu tuia. Ajung la camping și am surpriza să fie plin. Găsesc altul la 5.5km și plec spre el, cam sătul deja de pedalat. Ajung la cel de al doilea camping și aici stupefacție, închis până în luna mai 2019. Deja era ora 18:30 și eram cam terminat după cei 90km adunați în pedale, dar mai ales eram demoralizat total. Atâta am căutat alt camping până am făcut gaură în Google Maps, dar singurul ce apărea era la 15km depărtare. Mă decid să sun să întreb ca să nu mai am surprize. Nu prea mă înțeleg cu omul că nu vorbește engleză, dar zice că “c’est bon”. Orașul arată foarte fain, dar nu-mi mai arde de poze. Opresc la un bar să iau apă și apoi intru pe o pistă de biciclete foarte faină, Via Venaissia. Parcurg pe ea 10km cu 27-30km/h, atât de tare voiam să ajung la camping. Văd în depărtare un uriaș și mă gândesc că numai Mont Ventoux poate fi. Deja mă fascina deși eram foarte departe de el. În sfârșit, după o urcare scurtă ca de final de zi, ajung la Camping Municipal Beaumes-des-Venise care, ce să vezi, e închis! Când am văzut am crezut că s-a prăvălit Mont Ventoux peste mine. Sun la numerele de telefon afișate, nimic. Într-un final iese o doamnă cu un domn din camping și ca norocul ea vorbește engleză. Sunt cazați acolo și mă lasă să intru în camping, urmând ca dimineață să plătesc. Doamna îmi explică organizarea campingului și zice să-mi iau ce loc găsesc liber. Instalez cortul, fac un duș, mănânc niște conserve și mă prăbușesc pe salteaua Sea to Summit, o adevărată oază de relaxare. Va urma.
  6. Zona Păltinei din munţii Gilăului:
  7. mihaitasr

    Saptamana trecuta am decis sa bag London to Brighton, dar pentru ca traseul sugerat arata foarte plictisitor, am decis sa o iau prin sate. Din pacate am reusit sa fac (doar) vreo 90-95 km, dar am fost efectiv lesinat de oboseala. Nici caseta mea de pinioane nu prea ma ajuta si nici foile nu sunt cele mai bune pentru urcari, asa ca a trebuit sa urc la pas in unele zone. Am facut si cateva poze Aparent pe podul din spate chiar circula trenuri, e perfect functional, desi pare vechi de cateva sute de ani; Google maps s-a tinut oricum de glume si m-a bagat pe niste trasee cel putin dubioase. Unul dintre ele, la inceput arata asa: Deci bineinteles ca am inceput sa imping bicicleta la deal, sperand ca nu se impute treaba. Sigur ca dupa aia s-a transformat in asta: Si apoi in asta: Dar sa zicem ca a meritat peisajul de sus, de la capatul potecii: In fine, intr-un final am ajuns in Brighton, unde am facut si ultima poza pentru ca la intoarcere am fost mult prea rupt de oboseala ca sa pot sa mai fac vreuna.
  8. Sherlock

    Pai, nu sunt multe de spus. A fost o tura cu multe complicatii. Am aruncat bicicletele in masina si dimineata la ora 8 am pornit spre Sibiu, ajungem la ora 1 acolo si intr-o ora si ceva ne-am echipat, am mancat ceva rapid si am pornit la drum. Pe segmente: - pana la Transfagarasan am mers intr-un ritm bun. Coborarea nu mi-a placut niciodata. Asfaltul e precar si m-am simtit mai in siguranta coborand cu 80-90 la ora Transalpina. - cam prin zona Vidraru ne prinde noaptea pe un drum total necunoscut noua. Asfalt prost, plin de gropi si denivelari. Pana aproape de Curtea de Arges mergem pe coborari cu franele puse, unde am pierdut cam 10km/h. Tot aici era sa acrosam un caine, cedeaza luminile colegului de tura si ne oprim sa le remediem. Apoi vine o cazatura, in care acelasi coleg isi indoaie schimbatorul spate, nu mai poate schimba pe ultimele pinioane, ca freca schimbatorul intre spite. Cu ocazia asta isi sparge complet luminile ramanand doar cu o frontala. Dar macar nu a patit nimic. Stam sa isi revina. - in Curtea de Arges ne prinde o ploaie care ne tine pe loc ceva mai mult de o ora. Oricum aveam de gand sa oprim aici si sa mancam, dar tot am pierdut timp degeaba. - Curtea de Arges - Ramnicu Valcea - sector de drum naspa, dar mai menajabil decat ce a fost inainte. Dar de aici incep cainii sa se dea dupa noi. - in Ramnicu Valcea, unul din noi renunta si ia trenul inapoi spre Sibiu. Si am mai ramas doar doi. - Ramnicu Valcea - Horezu- Novaci -> bezna, s-au zgarcit la curent, pentru ca mai toate satele aveau stalpi cu becuri pe led(Am mai fost pe portiunea aia noaptea si erau mai toate satele luminate incat ziceai ca era zi). Aici mai puteam recupera ceva, dar pe anumite zone de coborare, colegu nu putea tine pasul doar cu frontala si nu avea sens sa riscam sa se mai intample ceva. Si multi caini.... - Novaci - Ranca -> se crapa de ziua si din cauza diferentei de ritm si a pinioanelor lipsa iau avans si ne despartim pe drum in ideea de a vedea care pe unde ajunge pana vine masina dupa noi. Dupa ce noapte crunta am avut nici nu mai eram prea convinsi ca vom termina macar traseul. Dar am spus, daca tot e bal, hai sa vedem pana unde ajungem. Prietenul cu doua pinioane lipsa ajunge pana in Ranca unde spune stop. Iar eu culmea, imi revin cat de cat pe urcare, iar din varful Transalpinei, ma gandesc sa merg pana la capat. - Transalpina - Tau Bistra - Jina - Sibiu -> deja simteam lipsa de somn lipsa SPD-urilor, incat ma dureau talpine de la pedalele de otel, dar nu mi-a mai pasat de asta. Eram destul de chitit sa ajung inapoi. Aici nu mai sunt tare multe de spus, m-am oprit la Tau Bistra sa mananc o placinta si am mai facut cateva opriri scurte sa nu imi amorteasca complet picioarele. Am avut spor si aici cred ca am mai recuperat ceva timp din deficitul imens. La 5 intru in Sibiu si mai pierd vreo 30 de minute pana ma dumiresc cum sa ajung la masina. Acum: Uitandu-ma in retrospectiva, nu imi pare rau ca am facut tura, chiar a fost interesant si...intr-un mod sadic, foarte faina. Am inceput sa simt gustul acestui gen de ture. Dar cred ca asta e pentru prima data cand sesizez anumite riscuri cu care nu eram confortabil sa le iau. Referitor daca e valabila tura sau nu(pentru acest topic). Cred cu tarie ca, daca nu aveam dificultatile din noaptea respectiva, ne incadram in cele 24 de ore. Nu cu 3 ore in plus. Pana la urma da, @krazyeone are dreptate. Dar si aici, ma multumesc cu gandul ca am inceput tura din Sibiu, trecand prima data prin Transfagarasan, lasand in la final Transalpina, impreuna cu Jina. Lucru care, cel putin pe acest forum, nu stiu sa-l fi facut careva. Eu personal, sper ca am trezit interesul si pentru altii. Probabil ca voi vedea astfel de relatari si mai tarziu. Si cine stie, poate la anul, daca se mai anunta cineva(de pe forum sau de oriunde), sa mai incercam. Sau alta tura pe masura. Eu sunt dispus.
  9. Ieri, tură pe valea Azugii, pînă la vila Trifoiul și înapoi. Ne-am dus și ne-am întors cu Regio, dus la 8.40 și întors cu cel de 16.47. La dus, pe lîngă cele 20 de minute staționare din Ploiești Vest, a mai stat încă 20 pentru că se stricase locomotiva. Se punea problema să se anuleze, dar au reușit s-o repare, așa încît ne-am făcut plimbarea.
  10. In wekendul trecut am participat si eu pentru prima data la un concurs, e vorba de cel de la Saschiz TBT Race. Peste 1400 de participanti, 3 trasee, unul de 72km pentru profi, unul de 42km pentru hobby si unul de 20km pentru familie,copii. Am mers si am stat la cort intr-un bivuac facut pe un teren de fotbal, erau peste 200 de corturi si o atmosfera foarte faina. Gasca mea s-a inscris la cel de 42km, un traseu cu mullte urcari, 15 km de asfalt. Eu nebunul m-am dus cu YT Capra, bicicleta de enduro. Am avut ce trage de cauciucurile de 2.4 Maxxis Minion mai ales pe portiunile de asfalt. La vale brici pana in momentul cand dadeam de concurentii mai inceti. Fiind traseu single track destul de greu puteam depasi, multi nu se fereau desi ii rugam sa ma lase sa trec. Asta e ne mai invatam. La general am ajuns pe locul 315 din 1400, la cel de 42 km pe 295 din 600 si 69 la varsta 40-49. Pentru mine a fost acceptabil tinand cont ca multi era cu bicilete de 11-12 kg fara de 15kg cat are Capra. Am terminat cursa in 3h:24min.
  11. Traveller

    Hai să povestesc aici scurta evadare (pe românește, city-break ) pe care am făcut-o săptămâna trecută în Israel, la Tel Aviv, împreună cu soția și copilul. De zburat, am zburat cu Wizz. Și ”din cauza” lor, dar și a propriei planificări, am avut ca bagaj doar un rucsac fiecare (băieții), respectiv un troller mic (jumătatea mea). Avînd în vedere că în iulie sunt 30-35 centigrade în Israel, țoalele au fost strict de vară, am luat ”dăcât” ce ne trebuia. Cazare am găsit prin Booking, într-un apartament închiriat de o doamnă special pentru turiști: Shika 30 Combinația dintre prețul rezonabil și notele foarte mari date de clienții precedenți ne-a convins. Cu proprietara am discutat prin e-mail, SMS și whatsapp, nu ne-am văzut nici o clipă față-n față. Nu a fost nici o problemă, apartamentul de 2 camere + balcon a meritat banii, pe care i-am lăsat pe tejgheaua bucătăriei la plecare (365 USD pentru 3 zile și 3 nopți). După cum se va observa și mai încolo, Tel Aviv e un oraș destul de scump. Lacătul datelor în roaming l-am ținut strîns ferecat cît am fost acolo, dat fiind tariful de 10 EUR/MB al Vodafone! Am avut parte de wifi cît timp eram acasă, seara. Planuri pentru zi făcusem acasă, trecusem în vedere oarece obiective de vizitat la pas (+ autobuz, parțial) Joi, 28 iunie, a fost prima zi. Treziți la 2 jumate dimineața (culmea, ora există pe ceas!), am ajuns la Otopeni, iar zborul s-a desfășurat fără probleme de la 6 la 8.30. Sosiți la terminalul 3 al aeroportului Ben Gurion, am ieșit în fața nivelului 1 (G, parter), de unde mergînd cam 100 m în dreapta, se pot lua autocare (”shuttle”) gratis către autogara de lîngă stația de tren Tel-Aviv Savidor. Pe la 11.30 am ajuns la autogară, de unde am luat-o la pas către noua noastră casă. Pentru navigație am folosit Maps.me, cu harta descărcată de acasă. Navigația bazată strict pe GPS-ul telefonului, evident fără date, a funcționat ireproșabil. Am ajuns în 20 de minute în str Bialik, din cartierul Ramat Gan. Tel Avivul în sine are vreo 400 de mii de locuitori și se află situat între țărmul mării și rîul Ayalon, dar treptat a înghițit și orășelele din jur (inclusiv Ramat Gan, de care vorbeam). De-a lungul malurilor rîilui Ayalon trec calea ferată și autostrada 20, pe direcția N-S. Prima zi am dedicat-o parcului Yarkon. Rîul Yarkon mărginește orașul la nord, în traseul său spre mare. Primește ca afluent Ayalonul, nu departe de temporara noastră casă. Denumirea în engleză este HaYarkon Park (unde Ha este articolul hotărît dinainte oricărui substantiv, în ebraică - Yarkonul, cum am zice noi). Traseul a fost ăsta: https://www.strava.com/activities/1675479498 Ieșind din bloc am luat-o către nord, pe str. Ruth, și am intrat în parc. Înainte de a ajunge pe poteca asfaltată de pe malul rîurilor. Sol și vegetație mediteraneeană. Rîul Ayalon, cu orașul în spate, îndreptîndu-se către confluență (spre dreapta imaginii). Aspectul potecii asfaltate, pînă la vărsarea în mare, pe ambele maluri. Era folosită de mulți bicicliști, de care orașul e plin, de altfel. Abundă însă modelele de biciclete pliabile electrice, avînd roți de 20 inch. Toate podurile rutiere sunt subtraversate de maniera asta: Am traversat de pe malul sudic pe cel nordic, unde poteca se numește Israeli National Trail. Privind în josul rîului, spre vest. Ulterior, pe un alt pod pietonal, am revenit pe malul sudic. Din loc în loc sunt adăposturi, cîteva chioșcuri plus 2 clădiri adăpostind toalete publice. În general umbra e greu de găsit, soarele arde serios, deci musai să ai protecție solară la îndemînă, plus ceva pe cap. Mai puțin copiii israelieni, care primesc botezul focului fără nici o problemă. O mică ”grădină zoo”, în care stăpînea acest exemplar mascul de Ibex nubian. Era destul de multă liniște în parc, puțină lume (fiind joi, erau la serviciu). Pe rîu se pot face plimbări cu barca, am surprins cîteva bărci ieșite. Bicicliști la odihnă (și mai ales umbră). Să tot fii biciclist în Tel Aviv... Podul de fier Ușișkin Beili, destinat atît mașinilor, pe sens unic N-S, cît și bicicliștilor și pietonilor. Poza am făcut-o de sub podul auto Bar Yehuda, pe al cărui picior cineva inspirat tipărise următoarele: Pe urmă am fugit un pic de soare și ne-am oprit la o terasă pe malul mării, fiindcă oricum bătuse ora prînzului. Asta este o ”bere de buturugă” locală, Neșer Malt, fără alcool, cam prea dulce. 13 shekeli noi (NIS) sticla. 1 shekel nou e ceva mai mare decît un leu, nominal vorbind. Terasa era în zona turistică a Portului Vechi, amenajată ca o promenadă, cu scînduri de lemn. Aici șade un semn pe bază de joc de cuvinte, unde se pozează cam toți turiștii (ne-am pozat și noi, după ce am rugat 2 localnici să își mînce prînzul ăn altă parte decît la baza semnului ). Marea Mediterană, destul agitată. Am parcurs zona pănă la prima plajă, Metzitzim, unde ne-am vîrît nițel picioarele în apă, cu promisiunea de a-i dedica a jumătate de zi mai spre final. Apa era aproape ca o supă călduță, iar nisipul, foarte fin... Cineva a pictat 2 golani care, chipurile, se uită pe geam la dușul fetelor. Am luat-o apoi către casă, prin oraș, cam în linie dreaptă, pe străzile Nordau și Pinkas. Magazin de biciclete pe prima: Numele e un joc de cuvinte între ebraică și engleză - ofan în ebraică înseamnă roată, iar prin adăugirea terminației de plural -IM, rezultă bicicletă (ofanaim). Sistemul de închirieri biciclete în Tel Aviv se numește, de asemenea, Tel-O-Fun. N-am închiriat vreuna, dar ar fi meritat, cred. Bulevardul Nordau are un trotuar central, împărțit între pietoni și bicicliști, încadrat de trotuare laterale și cîte o bandă auto. Mai departe, strada Pinkas are împărțirea clasică între carosabil și trotuare. Nimeni nu parchează însă pe pista de biciclete. Traversăm albia Ayalonului, cu sistemul de autostradă și cale ferată, și cu vedere către numeroșii zgîrie nori (mulți alții fiind în construcție în zona de nord și nord est a orașului). Stația de tren Tel-Aviv Savidor. Acasă, la o bere, la meciul de la ora 9. Berea se numește GoldStar, se găsește pe la toate terasele și supermarketurile. La Supermarket e 10 NIS, la terase cam 18! În spate se vede balconul apartamentului, care avea cam 3x3 m. Priveliștea nu era deosebită, cam industrială, însă compensa prin faptul că se putea dormi în el (gazda avea, pe lîngă patul de 2 persoane din dormitor și canapeaua din sufragerie, și un pat pliant de o persoană). Iar vremea chiar permitea această îndeletnicire. -va urma-
  12. paulrad

    Ziua III - Marți, 4 Septembrie: Cruas – Montélimar – Viviers – Bourg-Saint-Andéol – Bidon – Saint-Remèze – Vallon-Pont-d’Arc – Le Pont-d’Arc, 78km cu 565m. dif. de nivel Am reușit să pornesc la drum aproape cu o oră mai repede față de ziua precedentă. Cotrobăind prin bagaje am găsit gelul de duș pe care îl declarasem pierdut cu o seară înainte, fiind sigur că l-am uitat la primul camping. Era tot în trusa de toaletă doar că nimerisem să-l pun într-un buzunar interior de a cărui existență nu știusem. După ce părăsesc campingul trec printr-o zonă industrială cu câteva coșuri de fum și vreo 2-3 eoline după care pista urcă pe malul Ronului. De aici ține-o tot drept, fără oprire. Deja mă săturasem de pista asta de biciclete. După 10 km ajung la Passerelle Himalayenne de Rochemaure și opresc la intrare pentru a-i face o poză. Pasarela a fost construită în 2013 pentru a deservi traseul ViaRhona, având la bază un pod suspendat construit în 1858. Pe la jumătatea pasarelei veneau doi cicloturiști din față care erau aproape de un turn și s-au oprit acolo fiind mai larg, altfel nu încăpeam unul pe lângă altul. Eu când m-am văzut călare pe pasarelă și am scăpat ochii în jos, am și uitat să mai fac poze, așa că împrumut două de la Gogu. Sursa: drone-ardeche.com Sursa: ardeche-guide.com Pasarela asta a rupt un pic monotonia, dar mai departe e tot plictiseală și e cam pustiu traseul, față de primele două zile în care am întâlnit o grămadă de cicloturiști. Pista de bicicletă mă duce pe la centrala hidroelectrică din Châteauneuf-du-Rhône unde tocmai se pregătea o barjă să treacă prin ecluză. Mă gândesc că sunt de trei zile pe malul fluviului și încă n-am pozat o astfel de ambarcațiune, așa că opresc să văd procesul, fiind mai curios de distanța mică la care barja se apropia de zidul de beton. Între timp apare un mountain biker care se oprește și el să studieze problema. Pornesc mai departe și nu după multă vreme dau o probă de orientare. În față am o cărare neasfaltată, iar la dreapta un drumeag care nu știu unde duce. Deși sunt câteva indicatoare ce arată la dreapta, nu e nici unul cu ViaRhona. După ce bâjbâiesc un pic pe ambele variante, decid că ce zice GPS-ul e sfânt așa că o iau pe potecă. Era atât de pustie și sălbatică încât devenea creepy și mă întrebam cât o fi de lungă. Din fericire am reîntâlnit pista după scurt timp. Calea bună era cealaltă Un indicator mai detaliat la una din multele intrări pe pistă Plictisit și toropit de căldură deja mă gândeam la un Cola rece de câțiva km. În Bourg-Saint-Andéol trec pe lângă terasele din centru, dar mă întorc și poposesc să mă răcoresc puțin. Mă ridic de la masă și părăsesc ViaRhona care deja eram convins că e o prostie de traseu. Planul pentru ziua de azi presupune o abatere de la ruta oficială pentru a vedea Pont D’Arc. Din centrul orașului intru pe D358 și începe direct urcarea, fiind prima cățărare serioasă a turei. Suferința îmi devină tovarășă de drum și după câțiva kilometri opresc la umbră să alimentez căci s-a terminat combustibilul și să mă răcoresc un pic. După ceva bucăți extrem de scurte de coborâre ajung în Bidon pe unde se pare că a trecut și Turul Franței. La intrarea în Bidon se mai simte atmosera Turului Franței La ieșirea din Saint-Remèze termin cea mai mare parte a cățărării, ~16km în vreo 2h25min. Opresc să fac o panoramă cu podgoria din dreapta drumului și să verific dacă la 400m alt. strugurii sunt la fel de buni cu cei de la 40-50m alt, iar apoi mă bucur de o bucată de coborâre. De aici încolo se instalează complet peisajul specific rezervației naturale Gorges de l’Ardèche: stânci și terase de piatră îmbrăcate în mult verde. Mai am 3 km de urcare și am terminat pe ziua de azi, urmează o lungă coborâre. Pe coborâre opresc să fac o poză, iar apoi mă bucur din plin de cei 10km de kilometri la vale. Trec prin Vallon-Pont-d’Arc fără să fac nicio poză, dar opresc spre ieșire la o pizzerie care văd că e închisă abia după ce mă chinui să parchez bicicleta. Drumul se îngustează, stâncile sunt tot mai înalte. Cobor mai departe și mă adâncesc tot mai mult în peisajul ce-ți taie respirația. Râul Ardèche face spectacol, iar ăsta e doar începutul. Râul Ardèche plin de canotori Ajung și în zona 0, locul de unde se face accesul spre plaja râului în zona celebrului Pont D’Arc. Aici este o parcare mare și un restaurant. Fac pe fugă o poză și plec la campingul care e la doar câteva sute de metri. Ajung la Camping du Pont D’arc, care a fost cel mai frumos din toată tura. Omul de la ghișeu a fost foarte prietenos și capabil să ofere în limba engleză diferite informații. După ce mi-a văzut buletinul am devenit mon ami from Roumanie. Aici cazarea a fost 16.22 euro din care 3 euro curentul electric și m-am instalat în zona rulotelor ca să am acces la priză. Deși îmi era extrem de foame, mâncarea a ajuns pe locul doi, principalul obiectiv fiind să mă duc la Pont D’arc. După ce am făcut duș am plecat pe plaja privată a campingului să văd minunea. Aici erau destui oameni din camping care fie stăteau pe plajă fie înotau, iar pe lângă ei mai erau cei care veneau pe râu cu caiacele sau cu SUP-urile. Mi-am dat rapid seama că dacă vreau să ajung pe cealaltă parte trebuie să mă întorc la șosea și să merg pe drum, varianta înotului nefiindu-mi accesibilă. Am părăsit campingul și am plecat spre parcarea amintită mai sus unde am intrat la restaurant cu gândul să mănânc ceva, dar deja nu mai serveau mâncare deși nu era decât ora 18. Cu un gol adânc în stomac m-am dus pe plajă să admir Pont D’arc și din partea cealaltă. Mă întorc la camping și poposesc la terasă. Cer un Cola cu gheață, mai exact o pungă de gheață pe care o pun pe genunchi câtă vreme savurez licoarea magică, iar apoi mă duc la cort să mănânc. După ce se lasă întunericul ies pe plaja privată și mă joc cu aparatul foto timp de o oră și ceva. Nu iese ce vreau eu că e prea întuneric, dar mă bucur din plin de stelele de pe cer. Va urma.
  13. paulrad

    Ziua II - Luni, 3 Septembrie: Condrieu – Andacette – Tournon-sur-Rhône – Valence – Cruas, 130km cu 292m dif. de nivel Am dormit buștean. Nici nu aveam cum dormi altfel după ce în ziua anterioară mă trezisem la 5:30 a.m. și după ce am petrecut ~5 ore pe tren, ~5 ore pe bicicletă și bonus vreo 2 ore de stat în gară degeaba. Pierd vremea prin camping reorganizând bagajele și pornesc la drum abia la ora 10 fără un sfert. Primi 20km merg strună pe pista impecabilă și fac o singură oprire foarte scurtă. Nu știu dacă văd/înțeleg bine, dar mi s-a părut că la un momentdat pe pistă era un indicator care zicea să nu culegi mere, iar apoi a urmat o livadă. Opresc dincolo de livadă și pozez porumbul. Următoarea oprire o fac în Sablons pe malul fluviului unde erau câteva băncuțe la umbră. Cât timp mănânc eu niște alune, trec în mare viteză 2 cicloturiști. Fac câteva poze și plec mai departe. După o vreme i-am zărit în față pe cei doi care m-au depășit cât timp stăteam pe loc și am început să trag tare. Din goana bicicletei fac o poză peste apă cu orașul Andance al cărui nume e scris mare pe deal. Îi ajung din urmă pe cei doi și profit câțiva km de trena lor la 30km/h. Ei erau pe biciclete de șosea cu cauciucuri foarte subțiri, așa că eu mă chinuiam destul de bine. Erau din Germania și mergeau și ei, ca toată lumea de altfel, spre Mediterană. S-au ”bucurat” ieri de porțiunile de off-road pe care au făcut și câteva pene. În următorul oraș ne despărțim. Ei merg la supermarket, iar eu îmi continui drumul deși aveam și eu de gând să opresc la vreun magazin. Pentru un moment mă gândisem să merg cu ei, puteam face cu rândul la supravegheat bicicletele, dar n-am avut chef de oprit. Mă oprește un cicloturist ce vine din sens opus și mă întreabă dacă n-am văzut pe jos un sac gri. Între timp mi se face foame așa că îmi sclipesc ochii când văd lângă pistă câteva rânduri de viță de vie. Am luat un ciorchine din cei mai buni struguri mâncați vreodată. Mai târziu am cumpărat de la magazin, dar nu erau nici pe departe atât de buni. Trec prin Turnoun-sur-Rhône, iar apoi pista merge pe la soare pe malul fluviului care pe cealaltă parte e sprijinit de câteva dealuri stâncoase. Ajung în Valence care cred că este cea mai mare localitate de până acum, dar îmi place foarte mult. Orașul arată foarte îngrijit și liniștit, chit că pe strada principală e plin de oameni. Intru pe o străduță pietonală adiacentă, plină și ea de oameni, unde găsesc un supermarket. Las bicicleta în fața vitrinei, trec antifurtul prin roata spate și cadru, iar apoi intru să fac cumpărăturile. Mă gândesc că nu vine nimeni să ia pe sus bicicleta la cele ~40kg și să fugă cu ea. După ce termin cumpărăturile revin pe strada principală unde mănânc, beau un cola și umplu bidoanele cu apă de la un robinet public. Pornesc mai departe și trec pe la intrarea în parcul orașului care e foarte verde și îngrijit. Parcul Jouvet admirat de sus O bună bucată de drum m-am tot intersectat cu un grup de doamne și domni cicloturiști care după grai păreau englezi. Ba îi depășeam eu pe ei, ba mă depășeau ei pe mine când opream să fac poze. Trec iar Ronul pentru a nu știu câta oară pe un pod vechi de piatră. Ăștia cred că pe vremuri, când n-aveau Facebook, de plictiseală construiau câte un pod peste fluviu. E seară deja și s-au adunat mulți km. Mă întâlnesc cu un cicloturist mai în vârstă și bâjbâim împreună la o intersecție unde erau mai multe piste și trasee marcate, iar apoi intrăm pe pista cea bună unde cu greu reușesc să mă țin după el, atât de bine merge. Nu vorbește engleză așa că nu povestim tare multe. Eu opresc să caut camping, iar el merge mai departe, urmând să-l văd în același camping în care am poposit și eu. După ce îl pun pe Gogu Hărți să mă ducă la cel mai apropiat camping, pornesc mai departe pe pista ce trece printr-o zonă frumoasă. Fac o singură poză căci telefonul e pe ghidon în husa de hărți ca să mă pot orienta mai ușor, iar pentru a scoate aparatul foto e nevoie să mă opresc și nu prea am chef. Abia aștept să ajung în camping după cei aproape 130km. Opresc în Camping Ilons care e lângă pista de biciclete, între Ron și un lac deasupra căruia apune soarele câtă vreme beau eu un Cola pe teresa campingului. Am plătit 9.5 euro pentru o noapte și mi s-a părut ok. Va urma.
  14. majikstone

    Transalpina, 21 septembrie (sau 52 august, dupa perspective), foarte probabil ultima zi de vara de anul asta:
  15. Tură de sărbătorire a încheierii vacanței. Împreuna cu Mircea și @MaC® am făcut o învârteală pe drumurile de căruță din zona Moara Vlăsiei - Dascălu. Am plecat de la 5 minute, magazinul aflat vizavi de Palatul Ghica din Căciulați. Întâi ne-am intersectat cu o săgeată de Urziceni, pe M700. Pe potecile de la Prima Evadare: Am traversat A3 spre Dascălu, peste câmp. În Dascălu ne-am odihnit la umbră, la un magazin mixt cu o mică terasă. De aici, spre est, către satul Creața. Drumul comunal a fost asfaltat. N-am intrat în sat, am cotit prin câmp, am traversat balta și am apucat spre Gagu. În Gagu ne-am oprit nițel lângă bisericuța de lemn, adusă din Transilvania aici în 1800. Din Gagu am ieșit pe străzi cu nume de mânăstiri din Bucovina, printr-un câmp plin de gunoaie, către liziera sudică a pădurii Brânzeasca. Intrarea în pădure nu e tocmai ușor de nimerit, drumul nefiind îngrijit. Ne-a ajutat RideWithGPS, pentru că trasasem atent drumul. După o bucată destul de problematică, printre șleauri de tractor acoperite de iarbă și crengi, am ajuns la un observator de lemn după care drumul de căruță se distinge clar spre nord. Aici ne-am intersectat și cu o pereche de bicicliști. Am traversat din nou magistrala feroviară 700, la o trecere antică. De aici drumul e forestier în toată regula. Am încheiat bucla către magazin prin Moara Vlăsiei. Traseul: https://www.strava.com/activities/1830322453
  16. Back on bike! Sent from my SM-G930F using Tapatalk
  17. Mircea PF

    TURA 1: Prin pădurea Nuuksio pe la lacul Bodom Nuuksio este o pădure/parc rezervaţie naţională (nu ştiu de ce este numită aşa dat fiind faptul că toate locurile de aici par a fi rezervaţii naţionale) situată la nord de Espoo în imediata vecinătate a oraşului. Are multe trasee marcate pentru drumeţie (pe care se poate şi pedala), peste 30 km de piste amenajate pentru biciclişti (din fericire pentru gustul meu, neasfaltate), 22 km pentru călăreţi şi mulţi alţi kilometri de poteci care o străbat în toate direcţiile pe lângă lacuri sau stânci pitoreşti. Vei găsi pe tot parcursul locuri special amenajate şi dotate pentru grătar, pentru sport şi grupuri sanitare. Poţi să culegi fructe de pădure (chiar dacă sunt pe proprietate privată) dar nu ai voie să mişti o creangă de la locul ei (chiar dacă e pe jos - sunt oameni care se ocupă special de asta). De sărit în ochi pentru un român este curăţenia impecabilă de peste tot (când am picat uşor şi m-am julit am fost sfătuit să-mi culeg pieliţele de pe jos ca să nu fac mizerie). Am pornit deci spre Nuuksio şi la un moment dat am avut impresia că am ajuns deja în pădure dar era doar un pasaj între două cartiere ale Espoo-ului. Am ajuns apoi la lacul Bodom unde cei din Espoo vin să facă plajă şi baie, ahtiaţi după cele câteva zile din an când e soare şi cald (la ei codul roşu de caniculă începe şi se cam termină la + 25 de grade). Am urmat şoseaua de-a lungul lacului având în faţă materializarea faptului că finlandezii sunt mari amatori de alcool. Apoi am cotit brusc la stânga şi am intrat în pădure... ...oprindu-ne ici-colo pe pitoreştile stânci netezite... ...sau pe malul lacurilor; aici lacul Sulalampi unul dintre cele 1000 de lacuri pentru care Finlanda este renumită (şi care de fapt sunt cam 190.000). Dacă vreţi să faceţi baie n-aveţi decât să procedaţi ca finlandezul din imagine: a oprit cu fatbike-ul lângă noi, s-a aşezat pe ponton, s-a dezbrăcat la pielea goală, a sărit în apă, a dat de 3 ori din braţe (evident că apa era foarte rece), s-a întors, s-a uscat, s-a îmbrăcat şi fără o vorbă, s-a urcat pe bicicletă şi a plecat. Între timp noi făceam poze cu splendoarea din jurul nostru... ...sau cu mostre naturale de design finlandez. În cele din urmă am urcat pe cărare la aleea principală... ...pe care am continuat trecând pe lângă alte lacuri, unele cu spaţii special amenajate pentru grătar, inclusiv cu toate ustensilele necesare... ...având evident alături şi depozitul cu lemnele gata tăiate (tu nu trebuie decât să aduci posmagii)... ...pe lângă nelipsitele şi tipicele formaţiuni stâncoase... ...chiuind la vale... urcând sau coborând într-una (să nu aveţi impresia că biciclitul prin zonă e pe plat ca în pădurea Snagov)... Dacă nu te-ai mişcat destul şi simţi că ai înţepenit, te poţi desţepeni în zonele destinate acestui scop unde ai şi instrucţiuni de folosire ca nu care cumva să-ţi dăuneze. Am părăsit în cele din urmă drumurile parcă rupte din rai şi am luat-o spre casă... va urma
  18. Ziua 15 Viena - Budapesta - Debrecen - Oradea 70km Luni de dimineața la ora 07.30 eram in gara din Viena pe peron. Duminica (cu o zi înainte) am mers in inspecție la gara sa vedem cum ajungem cu bicicletele pe peron deoarece gara este suspendata deasupra solului si numai pe scări rulante sau lift poți ajunge la peron. Am stabilit in cadrul inspecției care este peronul trenului si cu ce lifturi il putem accesa. Biletele de tren Viena - Budapesta au fost cumpărate in seara când am dormit lângă Passau, prin telefon i-am dat indicații la Adi (prietenul din Viena) cum sa le cumpere de pe net. Biletele de tren Budapesta - Debrecen tot de pe internet le-am luat cand am ajuns la Viena. Cum am ajuns pe peron am dat jos gentile de pe bicicleta si am început transbordarea lor si a bicicletelor in tren. De data asta nu am avut noroc sa stam toti 4 într-un loc cu măsuță intre noi pt ca exista si in Austria oameni fara gram de empatie sau cum se spune in termen populari, nesimțiți. Lânga rastelul de biciclete sunt pe ambele parți ale culoarului 4 locuri 2 cate 2 cu o masa intre ele. Un loc era ocupat de un cuplu care stăteau vis a vis unul de altul iar celalalt de o doamna care pe sub masa si-a întins picioarele pe locul din fata iar pe scaunul de lângă ea si-a pus bagajul. Asa ca nu am inventat, noi romanii, nesimțirea Ne-am împrăștiat prin vagon (noi nu aveam bilete cu loc, multi pasageri aveau) Cele 4 locuri de care va povesteam stiam de la nasu' ca erau fara loc. După aproximativ 3h30min de călătorie am ajuns in Budapesta gara Kelety. Trenul trebuie sa-l luam din gara Nyugati situata la 5 km distanta de Kelety. Gările din Budapesta au același miros si iz ca si Gara de Nord din București Cea din Viena fiind o gara noua nu se simte acel iz si miros specific gărilor construite in clădiri vechi de câteva sute de ani. Ne-am mutat de la o gara la alta destul de lejer, biletele au fost luate in asa fel încât sa avem timp suficient pt transbordare. Am zăbovit in gara Nyugati cam 2h30min pana am reperat trenul spre Debrecen si ne-am suit in el. Poza este de la plecare, vreau sa arat cum sunt locurile de bicicleta in trenurile MAV, fiecare (bou-vagon) vagon are 2 locuri de biciclete tip rastel. La întoarcere le-am pus in rastel frumos fara bagaje pe ele, poza este la dus unde nu stiam cum este procedura Trezitul de dimineață si-a făcut efectul (poza in RailJet). Poza in MAV. In jurul ore 17.00 am ajuns la Debrecen. Aveam in plan sa campam lângă Debrecen pe drumul de întoarcere într-un camping situat intr-o pădurice. Dupa ce ne-am dat jos din tren si am pus gentile pe bicicleta am purces către ieșirea din Debreten catre Oradea. Știam drumul care il aveam de făcut, era numai asfalt pe un drum județean slab circulat. La iesirea din Debrecen ne-am orprit la un supermarket sa ne luam de mâncare si provizii pt a 2-a zi. Moflaind noi asa liniștiți sandwich-le i-am întrebat pe haiduci daca vor sa campam sau sa tragem tare pana acasă, pe la ora 21.00 știam ca soarele apune si noi aveam 4 ore la dispoziție sa facem 65 km. Cam au auzit ca putem ajunge acasă au decis ca mergem direct acasă. Am terminat de mâncat si am porint pe cai. Sf. GPS mi-a arătat un traseu care ma duce pe pista ciclabila deși știam ca după aeroport trebuia sa virez la stânga pe drumul județean. M-am lăsat pe mana GPS-lui care nu m-a băgat la stânga pe drumul județean ce m-a dus tot înainte pana in primul sat (pe pista ciclabila) unde m-a băgat printr-o pădure de salcâm cu teren nisipos. Era târziu sa ma întorc înapoi asa ca am mers prin pădure. Știam ca drumul se intersectează cu alt drum județean care da in primul drum județean pe care vroiam eu sa merg. Am strâns din buci (sa nu derapeze pe nisip bicicletele) si am continuat drumul pana am ajuns la asfalt. Am ajuns la asfalt. Mai aveam cam 15 km pana la granita. Din momentul când am decis ca venim spre casa mi-am sunat soția sa-i spun ca ajungem in seara asta, ea a sunat-o pe mama lui Rares sa o anunțe si pe ea. După 30 min îmi spune soția sa fac in asa fel încât sa nu ajung mai repede de ora 21.00 in vama ca au o surpriza pt noi. Eu am mirosit care-i surpriza dar nu le-am spus la haiduci nimic. Mama lui Rares lucrează la RCS/RDS si le-a spus colegilor din primăvara ca băiatul ei urma sa meargă 1000 km cu bicicleta intr-o expediție. Colegii ei de la DIGI24 Oradea ne așteptau in vama Mamicile si mătușile Ultimi km însoțiți de mămici Dupa câteva zile am fost invitat la DIGI24 Oradea la un mic reportaj. Asta a fost povestea mea. Daca aveți întrebări sau nelămuriri va stau la dispoziție. SFÂRȘIT
  19. paulrad

    Ziua XIII – Vineri, 14 Septembrie: Antibes – Nice – Monaco – Monte Carlo – Menton – Castillon – Sospel, 82km cu 1116m dif. de nivel A plouat și peste noapte așa că încerc să usuc cortul cât mai bine înainte să-l împachetez, iar pe la ora 9:20 pornesc la drum. În scurt timp dau de pista de biciclete și un indicator ce arată 14km până în Nice. Deși pista intersectează multe artere de circulație și avem cedează trecerea peste tot, au fost foarte puține intersecțiile în care am oprit, șoferii dându-ne prioritate. În oraș pista se aglomerează, mulți bicicliști și multe alergătoare. Înainte de a intra în Nisa Aglomerație mare. De la alergători și rolleri, la biciclete de contratimp. De pe o colină mică se vede frumos tot orașul. Aici este și un semn “I Love #NICE” pe care l-am ocolit fiind că era sufocat de o mulțime de oameni. Urmează o urcare serioasă cu pantă de până la 12% unde mă depășesc doi alergători, iar tipa se împiedică alergând și pică în nas. Privind în spate se vede foarte frumos orașul și marea, dar nu mai opresc căci am mult de pedalat și de urcat astăzi. Când ajung în vârful cățărării mă întâmpină alergătorul cu un thumbs up. De aici încolo drumul tot urcă și coboară oferind priveliști impresionante asupra mării și a localităților de la poalele dealurilor stâncoase. Belvedere Princess Grace Memorial Chiar înainte de intrarea în Monaco opresc la o brutărie unde găsesc pentru prima dată pâine care să-mi placă și tot de aici îmi iau și un ecler foarte bun. N-am nici un plan de vizitat, mai mult rătăcesc pe străzi. GPS-ul zice dreapta, așa că dreapta să fie, chiar dacă era un tunel prin care clar n-aveam voie. Deși era destul de lung, până am ieșit afară din tunel a stat un Ferrari răbdător în spatele meu, fiind una din foarte puținele super-mașini pe care le-am văzut pe toată Coasta de Azur. În schimb, câtă vreme am colindat prin porturile Cap d’Ail și Fontvieille am văzut mai multe elicoptere decât am văzut vreodată la TV. Port de Cap d’Ail Port de Fontvieille Muzeul oceanografic Mă gândesc să mă îndrept spre ieșirea către Menton că am pierdut destulă vreme, dar rătăcirea continuă. GPS-ul e pierdut complet, mă arată când pe o stradă când pe alta. L-am pus și pe Gogu Hărți la înaintare, dar nici el n-a fost mai breaz, așa că am sfârșit urcând în Monaco City. Pe la jumătatea urcării opresc și sprijin bicicleta de parapet ca să fac câteva cadre cu portul Hercule. Când ajung în vârful urcării mă oprește brusc un polițist de care aproape trecusem. Câtă vreme verifică datele din buletin prin stație începe cu întrebările: ce caut acolo, dacă sunt turist, de unde vin, unde mă duc, unde stau, cât călătoresc, ce meserie am, etc. Apoi se uită bagaje și mă întreabă ce am în ele moment în care m-am panicat puțin că mă pune să-i arăt bagajele, nu de alta dar mai aveam mult de pedalat și era destul de târziu. Dacă pierdeam vremea cu asta sigur nu mai ajungeam în Sospel, dar s-a mulțumit cu o descriere verbală a conținutului. Îmi spune că n-am voie pe acolo și să mă întorc înapoi în Franța. N-am întrebat de ce n-am voie că nu prea m-a interesat, voiam doar să ies cât mai repede spre Menton. Port Hercule, singurul port cu apă adâncă Tunelul de pe circuitul de F1 După încă vreo 45 de minute de rătăcire am răzbit să iau direcția Menton. Pe drumul ăsta șoferii cu numere de MC mi s-au părut cei mai proști. Termin și ultima urcare dinaintea ultimului oraș de pe Riviera Franceză, dar abia din Menton începe cățărarea adevărată. Din Cape Martin spre Menton Pe Promenade du Soleil e plin de restaurante pe o parte a drumului, iar pe cealaltă, pe malul mării, sunt terasele. Peste tot chelnerii trec într-una strada, iar șoferii așteaptă răbdători după fiecare, deși nu e nici o trecere de pietoni. Trebuie să recunosc că eu am oprit doar de vreo 2 ori pentru că după vreo 2-3 opriri succesive începeau să mă doară genunchii când urneam din loc cele 40kg ale ansamblului bicicletă+bagaje. Menton Musée du Bastion – Jean Cocteau Mă opresc la o terasă să mă răcoresc și să-mi iau adio de la mare. Între timp sun la un camping din Sospel și doamna îmi spune că pot ajunge oricând, poarta e deschisă non-stop așa că scap de un stres. Pornesc spre Castillon, dar văd indicator cu pista de biciclete spre Castellar și o iau într-acolo. După aproape 1km de urcat văd pe GPS că mă îndepărtez bine de traseu și mă întorc. Uitându-mă acu` pe Google Maps, mi-ar fi plăcut să ajung în Castellar, mai ales că puteam ieși în drumul meu apoi. Mă întorc și încep urcarea pe calea cea bună. După ieșirea din oraș încep și serpentinele, iar după câțiva km opresc să alimentez căci mai am 20km cu 800m urcare. Munții sunt impresionanți cu vârfurile acoperite de norii ce au apărut încă din Monaco, lucru care nu mă bucură neaparat. Opresc tot mai des că sunt cam terminat și mă gândesc doar la următoarea localitate de pe drum. I-am așteptat de la începutul turei Localitatea Castellar cu loc în primele rânduri la soare și vedere spre mare Fac dreapta de la drumul principal și intru în Castillon care părea pustiu. După câteva zeci de metri dau de un restaurant foarte frumos pe care am vrut să-l pozez la ieșire, dar stătea o doamnă pe trepte la țigară și n-am vrut să o deranjez. Cer apă și o doamnă mă duce în spate la patron care scoate din camera frigorifică 2 carafe cu apă rece și iau și un Cola. Imediat după oprirea asta se termină și cățărarea. Din vârf până în Sospel sunt două variante: prin pasul Castillon, care sunt sigur că e frumos sau printr-un tunel de 700m urmat de 6km la vale. Pe coborâre am oprit să pornesc Google Maps pe telefon, iar în Sospel opresc doar la o răscruce de drumuri. Deși orașul e foarte frumos, nu-mi mai arde de poze mai ales că până la camping am iar de urcat. Trec pe lângă 2-3 campinguri și mă gândesc cum de n-am găsit unul să nu trebuiască să urc atâta. Ies din Sospel și după încă un kilometru de urcare ajung la Camping Domaine Sainte Madeleine. Locul îmi place foarte mult. E plin de copaci, se întinde mult la deal, iar dacă ridicii privirea în sus dai de crestele abrupte ale muntelui. O noapte de cazare costă 13 euro, iar pentru un euro în plus poți să-ți iei dimineață o baghetă proaspătă. Va urma.
  20. O sâmbătă prea însorită ca să fie ratată. O tură Câmpina - Brebu - Paltinu și retur. Punct culminant: o bere pe viaductul din amonte de baraj, cu soarele de 3 coți pe cer.
  21. paulrad

    Vă mulțumesc tuturor pentru aprecieri și interes. Ziua V – Joi, 6 Septembrie: pauză în Beaumes-de-Venise Planul pentru azi e scurt: pauză. Mă trezesc pe la 4 dimineața să mă duc la toaletă și apoi bag căștile în urechi ca să adorm la loc. Nu știu cum, dar pe la ora 5 aud că plouă cu toate că aveam muzica pornită și zbor afară din cort mai ceva ca la apel. Hainele întinse pe cort le-a udat binișor, dar cele puse pe bicicletă sub copac au scăpat și le bag înăuntru. În jur de ora 9 mă duc la manager să mă treacă în evidență. Plătesc 20 euro garanție pentru cheia de la poartă și de la intrarea în ”debaraua” cu frigidere și mașina de spălat. Pe o vreme destul de mohorâtă părăsesc campingul în căutarea unui loc unde pot mânca. La câteva sute de metri de camping e un magazin de biciclete. Intru să văd dacă găsesc niște curelușe de tensiune cu care să leg rucsacul și dry bag-ul de tija de șa ca să nu mai alunece. N-am noroc aici, dar umblând aiurea pe străzi văd alt magazin unde găsesc ce trebuie. Îmi plac mult străduțele înguste, în pantă și clădirile cu multă piatră. Totul arată vechi și natural. Ajung în ceea ce pare a fi centrul orașului și mă pun la o terasă. Aparent nu servesc mâncare sau nu ne-am înțeles noi, așa că mă mulțumesc cu o cafea. Mă întorc în camping cu gândul să spăl hainele ca să fie timp să se usuce. Fiind că voiam să spăl mai multe rufe, am plătit 3 euro pentru a folosi mașina de spălat. Nu am apucat să scot hainele din mașină că a început ploaia așa că am întins prin cort corzile cu care leg bagajele pe bicicletă și am pus hainele pe ele. Afară ploua cu celebra găleată, dar nu mă las intimidat. Iau pe mine hardshellul de la Mammut cu gândul să-i fac un test și plec înapoi în oraș să mănânc. Geaca e ce trebuie, dar la picioare fac un duș bun, fiind în pantaloni scurți. Văd un restaurant ce are afară meniul afișat, inclusiv în engleză, ceea ce mi se pare foarte tare, dar plec la altul că nu îmi trage cu ochiul nimic din meniu. La restaurantul la care am oprit nu vorbește nimeni engleză și nici n-au vreun cuvânt în engleză prin meniu. După ce răsfoiesc pierdut meniul, vine chelnerița și mă lămurește: fish, pork, cow. Pork să fie! Spre deosebire de ziua anterioară, chiar mi-a plăcut ce am nimerit. Câtă vreme am mâncat a ieșit soarele afară așa că e perfect pentru plimbare. Sătul și fără alte treburi ”administrative” de făcut, încep să mă plimb iar pe străzi și vreau să ajung la ruinele ce se văd sus pe deal. Din păcate priveliștea de sus nu e atât de spectaculoasă pe cât părea, fiind multă vegetație pe lângă ruine. Mă întorc în camping și pozez grădina unei proprietăți de vis-a-vis. Îmi place foarte mult coroana a doi arbori mari. Apoi arunc o privire spre Mont Ventoux pe care-l pot admira chiar de la intrarea în camping. Nu numai că pare departe, dar pare și mult de muncă pentru a ajunge pe vârf. Pun bicicleta la soare și întind hainele pe ea să se usuce mai repede, apoi mă întind puțin în cort, dar e prea cald. Pe la 7 seara plec la ghereta de lângă camping să mănânc ceva. Acolo îi găsesc pe cei doi ce m-au deschis să intru în camping, iar după ce comand o pizza doamna mă cheamă să stau cu ei la masă. Până vine mâncarea avem vreme să povestim destule. Aflu că în Germania oamenii au concediu pe rând, în funcție de regiuni, ei fiind parte din ”lotul” ce au concediu cel mai târziu. Se bucură de lucrul ăsta pentru că evită aglomerația din țările pe care le vizitează și unde toată lumea are concediu în august. Ei își petrec concediul campând câte 4 zile într-un loc, vizitând obiective turistice și făcând drumeții pe jos. Pedalează și ei, dar mai mult pe mountain bike că li se pare periculos pe șosea, mai ales în Franța. Mă umflă râsul și le dau vreo două exemple de trafic periculos. Vine și pizza care nu e foarte grozavă, dar se pare că are trecere. Multă lume vine cu mașina personală ca să ridice comenzi. Terminăm de mâncat și ne întoarcem în camping. Cum lângă gheretă nu erau tomberoane pentru colectarea selectivă, doamna ia cutiile de pizza și sticlele ca să le arunce în camping fiind că acolo sunt tomberoane pentru fiecare categorie de deșeuri. Ne luăm la revedere căci ei pleacă de dimineață spre Barcelona, iar eu rămân la recepție să butonez telefonul folosind WiFi-ul. Între timp apar niște băieți cu mașina care și-au uitat cheia în camping și mă duc să-i deschid, întorcând favoarea ce mi s-a făcut ieri. Va urma.
  22. La intrarea în Cluj dinspre Sălicea cu transpiraţia îngheţată pe sub haină.
  23. Indraznesc si eu sa deschid un thread, care se doreste a fi un jurnal pentru turele de weekend. Sper ca am nimerit bine si continutul este va fi placul forumului. Sambata 13 oct km 1080 - se anunta iar soare si aproximativ 20 grade asa ca ma hotarasc sa fac un traseu mai scurt. Ies din Craiova spre Ghercesti si intr-o intersectie zaresc o papusa blonda ce-si asteapta clientii pe un pod. Opresc sa o salut dar are privirea pierduta si nu raspunde. Imi dau seama ca de fapt are un singur picior. Pe strada din spate - mizerie multa si inteleg imediat cum de-a ajuns in situatia respectiva. Nu judec! Mai merg putin si observ in partea dreapta un pescar pe balta. Ma hotarasc sa merg pana acolo desi drumul e prafuit si plin de gropi. Intru in vorba cu omul si aflu ca e balta Ghercestiului iar peste e destul dar nu vrea sa traga, asa ca trage injuraturi. Putin mai tarziu, aveam sa asist la un obicei romanesc pe care il credeam demult apus - trocul. Un cioban se apropie sa adape turma de capre si cere o tigare. Ofera la schimb o gura de tuica iar pescarul accepta. Imi ofera si mie sa trag o dusca dar refuz politicos. De curiozitate, il intreb pe om cat primeste ca sa aibe grija de capre. Imi raspunde - 700 de lei. Ajung in Ghercesti si observ un avion WizzAir ce incepe manevra de aterizare pe aeroportul din Craiova. Imaginea avionului nu se pupa deloc cu peisajul ce ma inconjoara. Trec prin Garlesti si ajung in comuna Pielesti, unde se construieste de zor la foisoare. Or fi fost la oferta... Din Pielesti traversez DN65 si ma indrept spre Robanestii de Sus. Aici, fac o vizita socrilor si ma bucur sa aflu ca toate sunt bune. Socru a gatat treburile si are lemnele de foc pregatite pentru iarna, a cumparat doi purcelusi rosii si a votat la referendum asa ca iarna poate sa vina. Ii dau vestea nasoala ca n-a trecut referendumul si nu-i de gluma...pot sa vina oricand peste noi pomohacii. E sceptic si zice ca la noi nu sunt din aia, doar in Germania. La noi, doar popii fac asa ceva. N-ar fi mers la vot dar a venit duminica seara primarul la poarta si i-a fost rusine sa refuze, mai ales ca i-a pus la dispozitie masina si sofer personal. Cum soacra-mea are un oarecare efect de kriptonita asupra mea, nu zabovesc mult si sui inapoi pe cal, sa ma indepartez la o distanta rezonabila si sa-mi recapat puterile. In timp ce ma indrept spre iesirea din sat, observ pubele de gunoi selectiv. Fac o poza. Cineva, din spatele unui gard, ma intreaba daca venim sa le golim. Hehe tataie...astea nu se golesc, doar se platesc! Traversez iar DN65 si ma indrept spre gara CFR Pielesti/Robanesti unde ma intampina un catel si anii 80. In timp ce fac cateva poze, trec calea ferata doua tipe pe biciclete pliabile. Vorbesc franceza si rad zgomotos. Plec inapoi spre Craiova pe acelasi drum, cu un singur pit-stop langa Ghercesti.
  24. majikstone

    Partea a doua - Ziua 5 - 15 august - Cime de la Bonette Cu oarecare greutate si lipsa de motivatie, ne-am trezit, ne-am impachetat cortul si catrafusele si am baut cate o cafea. Dupa care am decis sa mai beau o cafea, pentru ca mai urmau cateva ore de condus peste pasuri montane si inca eram prea amortit pentru o asemenea aventura. Asadar, in jurul orei 9, am plecat catre noua noastra destinatieȘ Saint-Etienne-de-Tinée. Desi nu am avut de traversat la fel de multe pasuri precum in cea de-a treia zi, am ajuns totusi abia dupa pranz la destinatie, Camping du Plan d'Eau, unul dintre putinele din Saint-Etienne-de-Tinée. Fiind un camping destul de mic si inghesuit, stiam ca vom fi obligati sa lasam masina in parcarea din exteriorul campingului (si, evident, si bicicletele din interiorul ei). Cu toate astea, accesul temporar cu masina in interior era permis, asa ca ne-am instalat, iar apoi ne-am facut planurile pentru restul zilei. Urma sa petrecem 3 zile in Saint-Etienne-de-Tinée, in fiecare dintre ele urmand sa urcam, preferabil in ordinea asta, Col de la Moutière, Col de la Lombarde si, in fine, Cime de la Bonette. Ajunsi in camping, am consultat din nou prognoza meteo, care nu ne aducea vesti tare bune. In fiecare dintre zile erau prognozate ploi, in special in varfurile de munte. Am stat si am reflectat si, motivat de ideea a nu pleca de acolo pana nu voi fi urcat Cime de la Bonette, am decis sa o atacam din prima zi. Gabrielle m-a prevenit ca se va intoarce in camping in momentul in care va incepe ploaia, dar dupa botezul primit pe Mont Ventoux in aprilie, eu nu aveam de gand sa renunt decat daca se lasa cu tunete si fulgere. Motivati sa plecam totusi cat mai rapid, Gabrielle s-a dus sa se echipeze, eu am inceput sa pregatesc bicicletele, iar apoi a venit randul meu sa merg sa fac un dus si sa ma pregatesc. Dar, ajuns la singurul punct sanitar din camping, am dat peste un tip care facea curatenie si care m-a anuntat ca timp de o ora nu aveam cum sa fac dus, fiind programul zilnic de curatenie. Injurand printre dinti, m-am intors la cort, unde timpul trecea imposibil de greu iar norii incepeau sa se adune. Lucrurile pareau sa mearga impotriva noastra, dar nu aveam de gand sa ma dau batut. Intr-un final, am reusit sa plecam. Dupa nici cateva sute de metri, am inceput catararea, fara sa avem deloc timp sa ne incalzim. Primii kilometri de sosea de la iesirea din comuna aratau ca dupa razboi, plini de plombe care la randul lor aveau plombele lor. Cu toate astea, soseaua a devenit rapid una practicabila in conditii decente, iar ajutati de un usor dar constant vant de spate am avansat cu destul de mult spor pana in apropiere de Saint-Dalmas-le-Selvage, unde drumul se bifurca: la stanga continua catre Col de la Moutière, in timp ce la dreapta continua catre destinatia noastra, Cime de la Bonette. Prima parte a urcarii a fost destul de neinteresanta, mai ales in comparatie cu ceea ce avea sa urmeze, cu multe linii drepte si pante relativ constante, soseaua mergand in paralel cu raul Tinée care izvoraste din apropierea varfului pe care voiam atat de mult sa ajungem. Apropiindu-ne in schimb de cota 2000 am dat si peste primele serpentine ale zilei, respectiv peste primele pante de peste 10%. Ajunsi in Bousieyas, am decis sa ne oprim la o cafenea, una din foarte putinele de pe traseu, pentru a ne hidrata si energiza putin. Vremea nu era deloc grozava, dar ne-am gandit ca e un loc bun pentru o pauza, de care cam aveam amandoi nevoie. Cu forte proaspete si fara sa zabovim prea mult, ne-am intors la drum, iar de aici peisajele incepeau sa devina cu adevarat senzationale. Incepem deja sa vedem departe in vale, sa ne bucuram de serpentine, dar si sa avem primul contact vizual cu soseaua de la 2800 de metri altitudine pe care speram sa ajungem. Incet-incet, ne-am apropiat de Camp des Fourches, o cazarma montana construita la inceputul secolului XX si ulterior abandonata, actualmente fiind in curs de conservare si cu planuri de reabilitare cu scop turistic. Am continuat urcarea, chiar si Gabrielle incepand sa creada tot mai mult in sansa de a ajunge in varf fara sa ne prinda ploaia. Si, cum stabilisem deja ca, cel putin saptamana asta eu eram cel mai bun catarator, am decis sa ma mai opresc din cand in cand pentru poze, lasand-o sa continue si urmand sa o prind ulterior din urma. Trecuti deja de 2400 de metri altitudine, incepeam sa resimtim lipsa de oxigen, ajungand sa platesc destul de scump una dintre pauzele fotografice si recuperarea ecartului fata de Gabrielle. Chiar si asa, ne-am apropiat impreuna de ultima pauza a zilei, facuta la aproape 2600 de metri altitudine. De aici am continuat impreuna pana la Col de la Bonette, aflat la 2715 m altitudine, punctul de unde incepe celebra "bucla" ce urca pana pe Cime de la Bonette, sosea aflata la 2802 m altitudine. Bucla poate fi urcata si coborata in ambele sensuri, soseaua de pe partea stanga in sensul de urcare (respectiv cea estica) fiind ceva mai scurta si mai abrupta decat cea de pe partea opusa. Cum stiam oricum ca ne asteapta cateva sute de metri foarte abrupte, am decis sa dam fiecare tot ce putem. Ajuns pe un lung segment de panta de peste 15%, am lasat-o in urma pe Gabrielle, mi-am explodat ritmul cardiac si am ajuns in varf complet epuizat. Reusisem sa ajung, in sfarsit, pe cea mai inalta sosea din Franta si una dintre cele mai inalte din Europa. Dupa cateva zeci de secunde a ajuns si Gabrielle, care era deja destul de infrigurata, asa ca am facut rapid traditionala poza din varful catararii. Fiind tarziu si vremea fiind incerta, am decis sa nu mai urcam drumul de pamant care urca pana la punctul de maxima altitudine, la 2860 m, stiind ca oricum urmeaza sa trecem cu masina pe acolo in drumul catre urmatoarea noastra destinatie, Gap. Cu toate astea, am mai ramas cateva minute pentru a fotografia magnificul peisaj care se afla in fata noastra. Soseaua care se etala in toata splendoarea ei in departare nu era alta decat cea catre Col de la Moutière, varf pe care nu aveam de gand sa-l ratez. Cu toate astea, nu aveam prea mult timp sa visez cu ochii deschisi la turele pe care urma sa le fac in zilele viitoare, pentru ca tura din ziua respectiva inca nu era gata. Am pornit GoPro-ul si am plecat inapoi la vale - eu pe aceeasi parte a buclei pe care venisem, Gabrielle pe partea opusa. Stiind ca ea va cobori mai lent decat mine si ca eu ma voi opri pentru fotografii, am decis sa ne regrupam la Camp des Fourches, iar apoi la cafeneaua unde ne oprisem mai devreme. Seara incepea deja sa se lase, iar serpentinele din fata noastra ne ofereau un spectacol pe cinste. Pe o sosea aproape pustie, am coborat foarte entuziasti inapoi catre Saint-Etienne-de-Tinée, unde am ajuns cand inca era lumina afara. Dupa dus si revenirea la o tinuta civila, am decis sa cautam o terasa si sa sarbatorim micul nostru moment de glorie. Am gasit in centrul comunei o terasa destul de populata de tineri, unde am servit niste tarte cu fructe (foarte proaspete si cu fructe adevarate in ele) si o sticla de vin rosé, iar la intoarcerea in camping am descoperit, ironic, ca cerul redevenise perfect senin si ca, aflandu-ne la munte, departe de surse de poluare, puteam vedea perfect cerul instelat. Am stat sa povestim si sa ne uitam la stele pana am inghetat de frig, regretand ca nu am mai luat o sticla de vin "la pachet", iar apoi ne-am bagat in sacii de dormit din cort si am adormit instantaneu. Ziua incepuse prost, dar se terminase cum nu se putea mai bine.
  25. majikstone

    Partea a doua - Ziua 2 - 12 august - Cyclosportive de la Madeleine 100 de kilometri, 3000m de diferenta de nivel si celebrul (si de altfel foarte dificilul) Col de la Madeleine aflat la finalul cursei. Asta ne astepta pe noi in aceasta zi de duminica ce parea, de altfel, foarte linistita. Ca paranteza introductiva, ciclosportivele, spre deosebire de ciclomontagnarde, sunt adevarate competitii organizate de Federatia Franceza de Ciclism, iar majoritatea participantilor sunt membri ai unui club afiliat FFC. Din fericire, ele nu sunt rezervate exclusiv ciclistilor legitimati, dar nivelul mediu al participantilor este mult peste cel al participantilor la evenimentele organizate de Federatia Franceza de Cicloturism. Asa incat eram fata in fata cu un eveniment din cu totul alta liga. Ne-am trezit devreme, am mancat niste batoane cu cereale, ne-am echipat, iar la 8 ne aflam printre primii sositi la linia de start din centrul comunei La Chambre. Startul era programat la ora 8 si jumatate si, in mintea noastra, era o idee buna sa fim cat mai devreme si cat mai in fata la start. Atmosfera era destul de destinsa, cu muzica pe fundal si un prezentator care vorbea vrute si nevrute despre competitie, participanti, organizare si regulile pe care trebuia sa le respectam. Incet-incet s-a adunat tot mai multa lume, iar cu cateva minute inainte de start a sosit si viceprimarul comunei La Chambre, care urma sa dea startul oficial. Organizatorii au facut si o poza de grup cu o buna parte dintre doamnele si domnisoarele prezente la competitie, reprezentate si de cateva membre ale asociatiei Elles font du vélo, al carei rol e popularizarea ciclismului de sosea in randul femeilor. Dupa scurt timp, a venit si momentul startului. Dupa ce in zilele anterioare discutasem cu Gabrielle cum sa abordam cursa, avand diverse idei osciland intre "fiecare pentru el" si "mergem impreuna pana la baza Mădălinei, iar apoi fiecare e pe cont propriu", imediat dupa startul competitiei am realizat ca ne aflam intr-o cu totul alta liga. La nici 1 km dupa startul dat in centrul comunei, plutonul (in care se mergea foarte agresiv) a accelerat la viteze de 40 km/h, pe sectoarele in usoara coborare trecand de 50 km/h. Simplul fapt de a ramane in pluton, in special pentru cineva ca mine, care nu avea experienta pedalatului inconjurat de atat de multa lume si la viteze atat de mari, a fost o lupta colosala. Daca planul meu initial era sa nu trec de 140-150 BPM pana la prima catarare a zilei, prima jumatate de ora a cursei m-a gasit frecvent la peste 160 BPM. Dupa cativa kilometri am renuntat complet la ideea de a incerca sa raman lipit de plutonul principal, astfel ca am incercat sa gasesc un grup mai mic, de cativa ciclisti, care s-a marit treptat, impreuna cu care sa rulez la o viteza ceva mai rezonabila. Dupa o perioada de "tranzitie", in care am mers cu maxim 2-3 persoane, am dat si de un astfel de grupulet, de care am ramas lipit pana la primul punct de realimentare, aflat la baza primei catarari. Cu Gabrielle m-am intersectat de cateva ori pe durata acestei prime perioade de cursa, ea fiind si mai socata decat mine de ritmul in care se mergea, iar la acest prim punct de alimentare a fost si ultima oara cand ne-am vazut pe durata intregii curse. De aici, socoteala de acasa a continuat sa nu se potriveasca cu cea din targ, dar de data asta a fost intr-un sens mai fericit. Dupa ce initial ma hotarasem sa nu merg prea tare pe prima catarare a zilei, pastrand rezerve pentru Col de la Madeleine, am decis sa profit de faptul ca temperaturile erau inca scazute si de faptul ca pe o mare parte din catarare eram la umbra padurii, asa ca am calcat acceleratia. Deja orice grup incepuse sa se rasfire, fiecare mergand in ritmul lui, astfel incat am inceput sa depasesc cam la fel de multi ciclisti cati ma depaseau pe mine. Pe Gabrielle, care a decis sa mearga ceva mai conservativ, am lasat-o in urma dupa primele sute de metri de catarare, iar cum ea era, cel putin pe hartie, o mai buna cataratoare si ceva mai slaba pe coborari si pe plat decat mine, aveam de gand sa imi maximizez avantajul fata de ea pe aceasta prima catarare a zilei. Dupa o excelenta catarare, umbrita doar de prezenta unei ambulante care ne-a depasit la un moment dat si care se indrepta catre un eveniment nefericit produs in fata noastra, am ajuns si la al doilea punct de aimentare, de pe Col de Champlaurent. Fara sa zabovesc tare mult, am atacat prima coborare a zilei, scurta, dar periculoasa, dovada fiind o cazatura in care au fost implicati cativa ciclisti, dintre care cel putin unul si-a distrus bicicleta si a ajuns sa fie transportat cu ambulanta. La fel de scurta a fost si cea de-a doua catarare a zilei, pana pe Col du Grand Cucheron, de unde avea sa inceapa o lunga, dar deloc reconfortanta coborare. Asfaltul pe aproape intreaga coborare a fost extrem de grunjos si neregulat, astfel incat coborarea cu viteze de peste 30-40 km/h era, cel putin pentru mine, extrem de problematica. Aici am pierdut extrem de mult timp, fiind depasit de mai multa lume decat reusisem eu sa depasesc pe prima catarare a zilei. Cu toate astea, Gabrielle nu se afla printre cei care m-au depasit, si ea fiind la fel de dezgustata si prudenta ca mine. Intr-un final, am ajuns inapoi in vale, unde dupa un mic ciot de catarare ne-am indreptat catre La Chambre, baza adevaratei provocari a zilei. Caldura incepea in sfarsit sa isi faca simtita prezenta, iar oboseala acumulata m-a facut sa incep sa am dubii serioase cu privire la sansele de a termina cursa in conditii decente. A venit si ultimul punct de alimentare de dinaintea catararii, unde am stat mai mult decat ar fi fost cazul, pe de o parte pentru a imi mai reveni si pe de alta parte pentru a o astepta pe Gabrielle, care ma asteptam sa nu fie prea departe in urma mea. La un moment dat am decis sa plec inapoi pe traseu, fara sa dau de ea. Ajuns inapoi in La Chambre, a inceput nebunia. Pante de 9-10%, o caldura infernala, aproape nici o zona de umbra, plus niste picioare care pareau lipsite total de vlaga. Cea mai grea a fost prima treime a catararii, unde temperatura era cea mai ridicata si moralul era la pamant. Incet-incet am reusit sa ma tarasc pana la primul punct de alimentare de pe catarare, unde moralul mi-a fost putin ridicat de faptul ca am aflat ca altora le era chiar mai greu: au fost raportati ciclisti care deja impingeau bicicleta la deal. Dupa ce-am mai mancat un gel, am mai baut niste Cola si mi-am refacut rezerva de apa din bidoane, am continuat catararea, cu ceva mai mult optimism. Dupa nici un kilometru, alt moment m-a facut sa ma simt mai bine: un ciclist pe care tocmai il depasisem a decis sa ma atace furibund, ca nici dupa 300 de metri sa-l vad aproape oprit pe bicicleta si plangandu-se de crampe. Bun, eu nu aveam crampe, nu cedasem psihic, putea fi deci mai rau. Incet-incet am ajuns si la ultimul punct de alimentare, unde m-am si racorit putin la o fantana publica, iar apoi am continuat sa urc ceva mai bine, in mare parte din cauza temperaturii mai scazute. Pauze am continuat sa tot fac, cam la 2-3 kilometri, dar chiar si asa nu prea mai eram depasit de nimeni pe care sa nu depasesc din nou ulterior. Cu toate astea, ma tot uitam in urma, asteptand sa o vad pe Gabrielle care ma depaseste furibund, dar abia cand am intrat in ultimul kilometru am realizat ca asta nu se va intampla. Am dat totul pe ultimul kilometru si am ajuns in varf cu al 89-lea timp al traseului de 100 de km pe care l-am parcurs, intr-un timp de 6 ore si 7 minute (dintre care am rulat 5 ore si 35 de minute). Dupa niste minute bune de asteptare, 12 mai exact, a sosit si Gabrielle, cu al 90-lea timp, de 6 ore si 19 minute. Desi in urma noastra nu erau mai mult de 10-20 de participanti, eram amandoi fericiti de aceasta realizare. Fara sa zabovim prea mult in varf, am coborat pana in Saint-François-Longchamps, statiune aflata la mijlocul catararii, unde aveam sa mancam pranzul - o portie de carne cu orez, un desert, niste branza si niste fructe. Nu neaparat delicios, dar cu siguranta indesulator si reconfortant dupa o zi atat de lunga. Dupa ce-am mai stat putin, sa se aseze mancarea, am plecat inapoi catre La Chambre, incercand sa profitam de coborare. N-a fost sa fie chiar asa, pentru ca ne-am petrecut o buna parte din ea in spatele unei camionete antice si care nu auzise in viata ei de conceptul de norme de poluare si pe care n-am reusit s-o depasim decat dupa kilometri buni. Chiar si asa, am ajuns intr-un final inapoi in camping, unde am facut un dus si ne-am dus direct la piscina campingului pentru o binemeritata relaxare. Seara am terminat-o cate 3 beri mai tarziu cand, epuizati fiind dupa o zi atat de lunga, am adormit instantaneu. Nu stiam daca si ce vom fi capabili sa facem pe biciclete a doua zi, dar stiam ca ne asteapta o zi de șofat de pomină.
  26. gibonu

    Marti, 05.06.2018 - Partea a III-a Dietfurt - Allersberg - Nurnberg 73 km Deja era ora 14:00, vantul batea tare din fata, iar pana la Nurnberg mai avea aproximativ 50 km, asa ca continuarea pe malul Canalului nu era o optiune eficienta. Plus ca vroiam sa vad cum arata Germania rurala asa ca am iesit de pe Canal si am continuat pe asfalt. Indicator pentru camioane si copaci. Pauza de masa, cu doua tipuri de branza [1,99 Euro], taite in cuburi, ideal pentru a fi mancate pe margine drumului. Plus desertul [2,09 Euro]. Soseaua si pista pentru biciclete. Doua biserici din satul Ebenried. Doamna din poza de mai jos, desi se depasa cu ajutorul unui cadru, aduna de pe jos frunzele uscate cazute din gardul viu. Asta daca mai este cazul sa ne miram de ce este Germania locomotiva Europei. Un mini TIR. Pista pentru biciclete, aproape la fel de lata cat o banda din sosea. Piesaj toscanez in Bavaria.
  27. VladG

    Salutari. Dupa o pauza de doi ani am revenit cu versiunea 2 a bicicletei de cale ferata. Nu sunt mari schimbari, doar rezolvarea unor probleme ale V1: - Am deplasat scaunul catre spate pentru a corecta pozitia prea "adunata". Nu e complet rezolvata, dar mult mai comod de pedalat. E maxim ce pot obtine fara refacerea totala a cadrului; - Cate un sistem dedicat de ghidare pe sina pentru setul de roti fata (760 vs 1435 mm). Sinele au grosimi diferite si astfel pe cea de 760 deraia la curbe; - Un brat de echilibru nou ptr 760 mm. E mult mai solid, cel vechi a fost avariat la deraierile repetate. Am pus-o pe sine pe calea ferata industriala dintre Bicaz Chei si Tasca (1435mm). Este folosita la transportul calcarului de la cariera la fabrica de ciment. Am plecat in tura la 2 minute in urma trenului care face doar dus-intors pe linia respectiva. Am mai descoperit cate ceva de rezolvat in V3 (sper si ultima). https://youtu.be/4yyXIbBU6HQ
  28. majikstone

    Am reusit pentru prima oara performanta de a urca Alpe d'Huez in intregime fara nici o pauza. Altfel, conform Strava, am avut o medie de 9.6 km/h si am fost exact de 2 ori mai lent decat detinatorul KOMului, tovarasul Romain Bardet. Bonus, poza de pe balcon
  29. Salutare, Cu chiu cu vai, aproape am terminat de scris povestea turei planificată în topicul acesta. Am constatat că mă pornesc foarte greu la scris, dar mai am doar două zile de povestit, așa că între timp o să redau și aici povestea. Înainte de a începe vreau să mulțumesc lui @majikstone și @gibonu pentru ajutorul în planificarea turei cât și colegilor de forum care de-a lungul vremii au postat povești pe forum și mi-au alimentat dorința de a pleca în lume pe 2 roți. ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- După ce mult prea multă vreme am tot citit poveștile altora din turele de cicloturism, a venit rândul să scriu propria poveste. Franța parcă a fost o alegere naturală, fiind o țară frumoasă și bike-friendly. În plus am avut transport din Baia Mare fără bătăi de cap și am avut și la cine merge acolo. Ziua I – Duminică, 2 Septembrie: Paris | Lyon – Condrieu pe ViaRhôna, 68.37km cu 241m dif. de nivel 5:30 a.m. sună alarma după ce nu m-au lăsat să dorm foarte bine cele 1 milion de gânduri ce-mi treceau prin cap. La 7:36 trebuie să iau trenul din gara Paris Bercy cu destinația Lyon Part Dieu așa că mă echipez în grabă și cobor bicicleta și bagajele în fața blocului. Aici mă chinui cu fixatul bagajelor pe bicicletă datorită improvizației cu rucsacul deasupra port-bagajului pe care până la urmă îl iau în spate că nu mai e timp de pierdut. Pornesc pe Garmin track-ul GPS până la gară, îmi iau rămas bun de la mătușa și unchiul ce m-au găzduit și pornesc în direcția greșită, evident. În sfârșit văd pe GPS încotro mă duc și mă întorc, dar la primul giratoriu încerc toate ieșirile până dau de cea bună. ”Southeast on Cycleway” nu e tocmai o indicație ajutătoare când n-ai pe ecran busolă și nici nu vezi marcaje cu pista de bicicletă pe șosea. Măcar traficul este aproape inexistent la ora asta și după câteva mici rătăciri intru pe Champs-Élysées unde opresc neaparat să fac o poză cu Arcul de Triumf. Nu prea mi se vede stopul pe spate, dar mă bazez pe reflectorizantele de la Ortlieb care sunt foarte vizibile. Pornesc mai departe, iar apoi opresc pe Pont de la Concorde să pozez Sena și Turnul Eifel, iar apoi trag repede o poză și cu Place de la Concorde. Îmi dau seama că stau destul de prost cu timpul așa că încep să mă grăbesc și nu mai opresc la poze, dar freacă ceva la roată și trebuie să mă opresc. Văd că sacul nu stă prea bine pe portbagaj și alunecă, îl rearanjez și pornesc grăbit mai departe. După ce mă mai chinui un pic cu orientarea pe Garmin ajung la Gare de Lyon, dar eu nu acolo aveam treabă așa că pornesc Google Maps pe telefon, ceea ce ar fi trebui să fac de la început. Sunt pe drumul cel bun, dar timpul e extrem de limitat. Mă învârt o tură pe lângă Gare de Lyon până o iau în direcția bună și mă apropii la 600m de Gare Bercy când iau un viraj într-o intersecție și bang: 1300m. Aici m-am învârtit de am înnebunit, de parcă eram în căutarea acului în carul cu fân. Google Maps îmi arăta când 400m până la gară când +1km, în funcție de intersecția pe care o ratam. Într-un final am ajuns la intrarea în gară la ora 7:38, adio tren. Mi-a trebuit 1h:23min să fac cei 18km până la gară. Mă duc la casa de bilete: TGV nu pot lua, ceea ce știam deja, iar următorul TER e la ora 9:20 și trebuie să iau alt bilet, 65 euro. Întreb de Intercity de la ora 8:00, dar se pot cumpăra bilete doar online, ceea ce încercasem cu o zi înainte și nu am reușit din cauză că era full vagonul de biciclete. Până iau eu portmoneul din geantă, doamna de la bilete se răzgândește și îmi spune că dacă vreau să iau TER-ul de la ora 9:20 pot să merg cu biletul ce îl am, deși scria clar pe bilet că nu se poate schimba. Am vreme destulă să mă plictisesc, să mănânc, să mă duc să studiez un vagon de biciclete să văd cum e urcarea în el, iar la ora 9:00 mă duc să văd la ce peron vine trenul meu. După ce întreb de 2 ori dacă ăla e trenul spre Lyon, dau jos bagajele de pe bicicletă și urc bicicleta în tren, apoi bagajele. Ocup grațios toate 3 locurile de bicicletă de pe o parte a vagonului, las bagajele jos și le leg de bicicletă pe post de contragreutate, să nu se răstoarne bicicleta dacă se zgâlțâie trenul. Lyon – Condrieu pe ViaRhôna După 5h:23min ajung în Lyon, încarc bicicleta cu bagajele pe peron și ies din gară după ce zgâlțâi foarte bine toate bagajele pe niște scări ce mi-au ieșit în cale. La ora 15:12 m-am urcat iar pe bicicletă, mult prea târziu pentru cei 70km planificați, așa că planul a devenit ”să pedalez cât mai mult din cei 70km”. Ca norocul, prin Lyon m-am descurcat mai bine cu orientarea astfel că am ajuns repede pe malul fluviului Ron. Clădirea ciudată este Musée des Confluences Pista de biciclete este exact pe malul Ronului și e plină de oameni pe bicicletă, alergători sau plimbăreți. Traversez Ronul și continui pe pista de biciclete care e destul de îngustă în zona asta și despărțită de trotuar printr-o bordură care îmi dă emoții când din față vine câte o bicicletă. La un momentdat apare din față un recumbent (bicicletă orizontală) care așteaptă după mine la intrarea pe pistă căci nu era cale să încăpem amândoi. Nu pierd vremea deloc prin Lyon și o iau spre Vienne. Deși am dat de indicatoarele ViaRhona, într-o intersecție am pierdut pista și am luat-o pe altundeva, dar tot în direcția bună, urmând să reintru pe pista de biciclete câțiva km mai încolo. Pista apare și dispare, nu are continuitate, dar chiar și în zonele fără pistă nu e nici un stres cu șoferii chit că pe site-ul traseului e recomandat să iei trenul pentru a evita porțiunea aglomerată de la ieșirea din Lyon. Mai traversez încă o dată fluviul Ron ca apoi să am o surpriză neplăcută. După pod traseul face dreapta prin spatele zonei industriale și merge exact pe malul Ronului, doar că nu este asfaltat și e un dezastru total. Sunt unele zone nisipoase și bolovănoase astfel încât mă dau jos de pe bicicletă de câteva ori atât la deal cât și la vale. Așa s-a năruit și planul meu ”să pedalez cât mai mult din cei 70km”. După ce dau de asfalt de câteva ori, marcajul mă duce iar la o urcare abruptă pe malul Ronului unde trebuie să descalec și să împing din greu la bicicletă. După asta mă jur că nu mai urmez marcajul cu ”itinéraire provisoire” dacă îmi mai iese în cale. Trec scurt prin departamentul Isère apoi revin în departamentul Rhône traversând fluviul pe un pod unde trebuie stat la semafor ca să poți traversa, de altfel fiind destul de des întâlnite astfel de poduri de-a lungul Ronului. Din Loire-sûr-Rhône urmează o porțiune de pistă asfaltată pe malul fluviului, dreaptă cât vezi cu ochii, dar de care mă bucur fiind că înaintez repede. Aici oamenii se plimbă, fac sport, stau la plajă și destul de mulți fac chiar și grătare. Mă opresc la umbră lângă o terasă și încep să caut camping deoarece e aproape ora 6 seara deja. Găsesc un camping la 10km exact pe traseu și pornesc mai departe după ce fac o poză. Depășesc un cuplu de cicloturiști și apoi opresc să fotografiez ruinele castelului medieval din Vienne. Îi ajung iar din urmă pe cei doi și schimbăm câteva vorbe. Astfel aflu că sunt francezi, merg și ei pe ViaRhôna până la Mediterană, dar au luat trenul ca să treacă de Lyon și îmi mai spun că vor să pedaleze la anul pe malul Dunării prin România. O iau înainte și începe o porțiune de pistă ce are o mulțime de porți de lemn puse în zig zag, iar între 2 porți de alea era o bară de metal cu balamale ce nu se putea deschide de tot că era lungă și dădea în porțile de lemn. A fost o adevărată ”distracție” să treci cu bicicleta încărcată prin așa ceva. Trebuia să mă dau jos și să fac câteva manevre înainte-înapoi ca să pot lua ”virajele” căci bicicleta nu o puteam ridica de jos să o întorc. Înafară de asta pista era foarte frumoasă și din loc în loc erau niște observatoare de lemn deasupra Ronului. Fix ăla la care m-am hotărât eu să opresc era plin de oameni și era și ultimul, așa că m-am mulțumit cu o fotografie făcută după ieșirea din pădure. Se poate vedea Ingineria într-o poză de pe Google Maps Imediat după Centre d’Observation de la Nature de l’Ile du Beurre La scurt timp am ajuns în campingul L’ile des pêcheurs care era exact pe traseu, pista de biciclete trecând pe lângă gardul campingului. A fost primul camping în care am pășit vreodată așa că nu știam cu ce să-l compar, dar mi-a plăcut că în zona de cort aveau mese unde puteai sta să mănânci omenește sau să-ți împachetezi lucrurile fără să umbli în 4 labe. În plus aveau un cort mare ce avea câteva mese înăuntru și suficient loc să te muți cu cortul tău acolo dacă era prea frig peste noapte. Cazarea a costat 12.5 euro. După ce am instalat cortul mi-am luat un Cola și m-am luptat o vreme cu WiFi-ul care n-a mers nici cum. Va urma.
  30. Ziua 4 Munchen - Inglostadt 82 km Dimineața după micul dejun si strângerea bagajelor (cu mici nervi deoarece haiducii erau cam teleghidați, mai încolo va spun de ce) ne-am lăsat pe mana Sfântului GPS sa ne ducă la Inglostadt Eu folosesc Osmand pe telefon android (am înțeles ca pe iPhone nu este) care funcționează cu hărți OpenStreetMaps. Osmand tine cont de pistele ciclabile pe traseu si pe biciclisti ii ghidează pe piste ciclabile care uneori duc prin paduri si drumuri forestiere Este un soft destul de bun, mai da si el mici erori dar in procent de 85% ii ok. Tura noastră era programata sa tina 3 săptămâni cu FINIȘ la Budapesta, in rest nu era nimic programat. Pana la urma FINIȘ-ul a fost Viena. La ora 10.00 ora locala am pornit din fata campului. La sfârșitul zilei o sa constatam ca Sfântul GPS ne dus pe rute mai ocolitoare si mai safe decat Google Maps. pedaland 82 km in loc de 70 km cat zicea Google Maps. Periferia München-lui. Peisaje din șaua "calului". Am refuzat sa-mi salvez de acasă trasee prestabilite si parcurse de alții, am preferat sa ne lăsam purtați de Sfântul GPS. Ce am salvat in GPS la favorite a fost locațiile unda mi-am propus sa dormim dar pana la urma nici de alea nu am ținut cont. Primul popas de 15 min, de hidratare si de golirea matelor in păpușoi. Am vrut sa le facem civilizat la ceva locanta dar parca treceam prin Zombie Land, toate crâșmele erau închise, asa ca am trecut la păpușoi La plecarea de acasă le-am spus haiducilor ca nu prea vom avea de urcat dar realitatea din teren a fost alta. De la Munchen la Inglostadt am parcurs un traseu deluros cu dese urcări si coborâri scurte dar solicitante, după fiecare deal toți speram sa nu mai vina nici o panta "Catarul". bicicleta mea. O bicicleta care nu m-a dezamăgit nici o data si este fix ca un catar, robusta, solida nu merge la galop dar nici la pas. Fix ca stăpânul, adică ardelenește La început peisajul a fost interesant, dar saturația si-a spus cuvântul, toate erau "la dunga", prea sec, prea nemțesc Sfântul GPS ne-a bagat pe un drum județean aproximativ 10 km. Au trecut 2 mașini cat am pedalat pe el. La o panta i-a sărit lanțul la Darius si boscorodind de toți sfinții ma chinuiam sa-l trag dintre spițe si butuc, ne-au ajuns din urma niște localnici de varsta a 2 pe bicicleta s-au oferit sa ne ajute, dar eram aproape gata. Aveam la mine chiar si deraior de schimb + lant de rezerva in caz de avarie, nu a fost cazul. O alimentare la botul calului din sa. Un mar in localitate si-a aplecat ramurile sa ne putem ospăta. O coborâre mai lunga sa ne ridice moralul Am întâlnit in Germania multi stâlpi din ăștia. Mi-a explicat cineva ce reprezinta dar mare brânză nu am înțeles Un pic de off-road. Alimentarea principala din timpul zilei. S-a făcut la un market dintr-un sătuc la umbra unui pom, tot asa la botul calului Cu 30-40 min înainte de a ma stresa haiducii ca le este foame ii spuneam Sf. GPS sa-mi arate market-uri-le pe lângă care vom trece, are prostul obicei sa-mi spună si ce firma este si din cauza asta nu mergeam la primul ieșit in cale dacă nu era Lidl Preferam de obicei Lidl dar in Germania este un lanț de market-uri mai mici cu alta denumire, după 2 zile ne-am obișnuit cu el. Cautam sa cumpăram produse gata preparate, gen sandwich sau conserve, mai ales vegetariene. Eu si cei doi baietii ai mei nu mâncam carne (nu suntem Martorii lui Iehova, parca aia nu manca carne), Rares mănâncă. Rares isi cumpăra sandwich cu șuncă sau salam de obicei Bere pe stâlp Un podeț pt biciclisti si pietoni. Nu trebuia sa-l traversam dar am reușit sa-i conving ca vreau o poza Pedalatul la umbra era bine venit. Camparea la Inglostadt dupa 82km Am campat la Campingul Azur. Aici am întâlnit 2 angajati din Romania cu familiile din jud. Arad. Am cerut dacă se poate o parcela la comun dar cu acces la curent. Trebuia sa încarc dispozitive cu energie mai ales ca haiducii mei se plictiseau fără net. Dupa ce am intrat in recepție si ne-am chinuit in germana-englezeasca noastră spusa cu mâinile prin aer, romanul a dat-o pe romanește. Eu purtam o bluza de ciclism pe care scrie ROU (bluza oficiala a echipei României de ciclism in 2014, cred) si ne-a auzit ca vorbeam romanește intre noi. (In Railjet-ul Viena-Munchen am mai întâlnit la vagonul restaurant o angajata românca din Reșita. A ezitat sa vorbească cu noi in romanește la început dar pana la urma am conversat pana mi-a facut un capucino, cred ca era stresata sa nu fie apostrofata de colegi ) Ne-a recomandat o parcela la comun in apropierea unei surse de curent. Daca țin bine minte undeva pe la 65 eur ne-a costat cazare din care 15 euro a fost adaptorul de priza. Aveam unul acasă dar pe ala nu-l puteam folosi la o distanta de 1000 km :). Dupa ce am dat jos bagajele de pe bitza i-am pus pe haiduci sa întindă corturile si eu am băgat repede o pedala la Lidl sa iau furaje pt cina. Nemțălăii închid boldurile pe la ora 18.00 si ramai flamand sau mânci la restaurant. Dupa dusul de rigoare, cina, postările si navigare pe facebook am purces la o adevarat hodina, hodina care o vom rasplati cu vârf îndesat a 2-a zi VA URMA
  31. paulrad

    Ziua VII – Sâmbătă, 8 Septembrie: Beaumes-de-Venise – Monteux – Avignon – Beaucaire – Arles, 85km cu 218m dif. de nivel După 3 nopți de stat în același loc, am mai multe lucruri împrăștiate prin cort decât în genți. Pauza asta de la instalatul și strânsul cortului îmi prinde bine că mă săturasem repede mai ales de împachetat. Campingul a fost foarte frumos, iar întreaga ședere a costat doar 21 euro. După ce termin de aranjat toate lucrurile, pornesc ca de obicei în jur de ora 10. Deoarece am modificat puțin traseul cu urcarea pe Mont Ventoux, ceea ce aveam desenat pe GPS nu începea din locul unde mă aflam eu așa că am pus Google Maps să mă ducă în Monteux. Nu am pedalat decât 13km, dar în Monteux opresc pe strada principală la o boulangerie și mănânc o bucată de pizza. Strada principală din Monteux Mă învârt pe trotuar, poate poate își revine GPS-ul Traseul ce îl am pe Garmin începe chiar de pe strada asta, iar după scurta pauză de alimentare pornesc spre Avignon. După câteva zeci de metri zbârnăie Garminul să fac mă întorc în direcția din care am venit. Opresc navigația și încarc traseul din nou, dar face la fel. Îl ascult și mă întorc, merg câțiva metri și urlă iar la mine să fac un U-turn. E clar că-i rătăcit complet așa că-l bag pe Gogu Hărți la înaintare cu direcția Avignon. Mă ghidează Gogu de parcă suntem la el în spatele casei până când ajung în boscheți. Mă întorc până în primul sens giratoriu, Gogu tot pe acolo zicea să o iau. Între timp se trezește la viață Garminul care îmi arată să o iau pe o șosea de mare viteză pe care n-am voie cu bicicleta. După ce pierd mai bine de o oră învârtindu-mă aiurea, ascult de Garmin și comit infracțiunea. Pe ceva drum pe care sigur n-aveam voie Merg 900m și apare prima ieșire. După traseul de pe GPS nu-mi dau seama dacă ar trebui să continui pe aici sau să ies. Mă uit de câteva ori în spate la trafic și îmi dau seama că sunt șanse mici să trec de ieșire fără să mă calce mașinile care ieșeau în viteză așa că părăsesc și eu drumul acesta. Se pare că am făcut alegerea bună și continui pe un drum departamental liniștit ce mă duce în următoarea localitate, Vedène. Ca în orice localitate și aici există cel puțin un vestigiu istoric foarte bine păstrat. Biserica Saint-Thomas (XVIII) Următoarea localitate importantă e Avignon, capitala departamentului Vaucluse. Deși orașul este foarte aglomerat nu am deloc probleme cu traficul. La joncțiunea cu o arteră aglomerată ce venea din dreapta mea mă gândesc cum trec eu pe prima bandă să mă deplasez mai departe pe lângă bordură. Mă uit prima dată în dreapta să văd cum e traficul, iar când mă uit a doua oară deja o mașină se oprise să mă pot băga eu. Asta fără să apuc să semnalizez intenția și fără ca șoferul să aibe cedează trecerea. Uimit de faptul că la mașinile francezilor se apasă mai ușor frâna decât claxonul, trec prin centrul istoric. Aici sunt mai multe monumente incluse în lista patrimoniului UNESCO și întreg centrul este înconjurat de un zid de 4.3km în interiorul căruia se află și Palatul Papilor, cea mai mare și cea mai importantă clădire gotică medievală din Europa. Intrarea în Universitatea Avignon Zidul orașului Pont d’Avignon Orașul are în total 4.3km de astfel de ziduri Pont d’Avignon văzut de pe Pont Édouard Daladier Și un filmuleț bun de admirat orașul de sus. Din Avignon reintru pe ViaRhona și după rătăcirea tehnologică de mai devereme mă bucură apariția marcajelor, cu toate că pista mă plictisește destul de repede și e foarte cald. După o vreme GPS-ul mă scoate de pe pistă pentru a merge spre Arles. Deșia pista de biciclete duce tot acolo, mă decid să o iau pe șosea după ce văd indicatorul ViaRhôna cu Itinéraire provisoire 20km. În plus e și mai scurt pe șosea. Depășesc turistul din poza de mai sus, care se deplasează pe jos și trage un cărucior după el, iar apoi ajung în Tarascon. Collégiale Royale Sainte Marthe Castelul din Tarascon văzut de pe podul ce traversează Ronul Imediat după ce traversez Ronul ajung în Beaucaire și sunt surprins când văd portul de la intrare în oraș. Aici opresc la un supermarket și fac cumpărăturile, apoi stau pe o bancă la umbră câtă vreme mănânc niște fructe și beau un Cola. Până în Arles mai am aproximativ 20 de kilometri pe șosea. La un momentdat am parcurs o distanță măricică printr-un roi de musculițe. Erau atât de multe încât îmi acopeream gura și nasul cu mâna și tot mâncam câte una. Drumul D15 trece pe un pod pe care e voie să intre maxim 3 mașini deodată. În Arles se pregătește centrul orașului pentru ceva serbare câmpenească, pe bulevard instalându-se garduri mari de metal. Opresc la Camping City pentru a înnopta. La cei 18e plătiți a fost cel mai scump camping din toată tura. Din păcate a fost și cel mai prost: apa rece la dușuri, iar locurile de cort n-aveau pic de verdeață. Am umplut de praf și de nisip toate lucrurile. Va urma.
  32. Ziua 2 Budapesta - Munchen 5 km Dimineata trenul pornea in jur de 7.30 ora locala, ora României 06.30. Nu am avut un somn odihnitor stresat find sa aud telefonul sa nu pierdem trenul. Ne-am trezit am mâncat si cu un anumit nivel de stres am montat bagajele pe bicicleta. Cazarea a fot in jur de 225 ron. Am ales acest hostel deoarece era aproape de gara si dacă făceam o pana pe drum pana la gara tot ajungeam la timp la tren si dacă împingeam bicicleta. Plecarea din curtea hostel-lui Copii erau teleghidați, Rares (cel din dreapta cu albastru pe echipament) cam nedormit, dar am sa aflu numai peste 3 săptămâni cand am ajuns acasă RAILJET OBB Dupa vagoanele MAV (CFR-ul unguresc) care nu diferă la miros si aspect foarte mult de cele ale CFR-ului numai ca merg cu 120km/h constant am trecut la alt nivel de călătorie. Vagon pe perina de aer, aer condiționat, ferestre închise (nu se pot deschide geamurile), internet wii-fii, vagon restaurant. Viteza maxima prinsa pe ruta Budapesta - Viena a fost 190km/h. Constant se afișează pe niște ecrane viteza trenului si următoarea gara de oprire Biletul de tren pe distanta Biharkerestes-Budapesta pt un adult si bicicleta a fost sub 5000 ft ~ 75 RON Biletul de tren Budapesta - Viena a costat 34 EUR/persoana/bicicleta din care 19 eur/adult, 12 eur/bicicleta, 3 eur/rezervare loc bicicleta. Pe bilet imi apărea nr locului pt bicicleta. Știam din ce citisem pe acest forum ca sunt rastele pt bicicleta verticale si trebuia sa dam gentile jos de pe bicicleta ca sa le putem adăuga in rastel. Având informația respectiva știam la ce sa ma aștept si asa a si fost. Am ajuns in gara înainte de a fi garat trenul, după ce a fost garat am mers la vagonul repartizat pe bilet si am început operațiunea de dat jos gentile si suit in tren. Totul s-a desfășurat conform planului. Dupa ce am suit catrafusele in tren am început sa ne cauta locurile de pe bilet, surpriza, noi oameni nu aveam locuri specificate cu nr pe bilet ce numai bicicletele. Am întrebat nasul dacă este ok si a zis ca da. Ne-a spus ca putem sa stam pe cele 4 locuri (2 cate 2 fata in fata cu măsuța intre ele) chiar lângă biciclete. In tren exista locuri speciale intre scaune pt bagaje mari (gen kerion) care nu pot fi ridicate si puse sus). Cel de langa mine este Rares, băiatul prietinilor noștri, are 15 ani (avea anul trecut in poza) si el are o poveste interesanta. In copilărie pe la 7-8 ani a fost diagnosticat cu necroza la capul femurului. A fost operat la Viena cu succes dar după operație a trebuit sa stea in ghips imobilizat complet câteva săptămâni, din aceasta cauza are un ușor șchiopătat. Comparativ cu handralăii mei de copii el are o constituție mai firava si nici un cunoscut de-a lui Rares nu l-a crezut capabil ca va fi in stare sa facă expediția alături de noi in afara de părinții lui si mine. Pentru el a fost o experiență care l-a ajutat sa-si întărească stima de sine. Gara din Viena Dupa cum am specificat mai sus, m-am auto-tepuit când am luat biletele. Nu la preț ce la altceva. Biletele Budapesta - München le-am cumpărat direct de pe site-ul OBB. In momentul când mi-a afișat disponibilitatea trenurilor la Viena imi afisa ceva ce au am perceput ca trebuie sa schimb trenul intr-un interval de 9 min. In Budapesta după ce m-am suit in tren am conștientizat ca trenul in care eram merge defapt pana la München dar eu aveam bilete pana la Viena si trebuia sa aștept 2 ore in Viena sa iau următoarea garnitura care venea tot de la Budapesta Pe site imi afișa ceva cu 9 min, eu am crezut ca trebuie sa schimb garnitura sa iau bagajele si bicicletele sa ajung la cealaltă garnitura si am zis ca sigur in 9 minute nu ajung sa fac acest lucru si am ales sa fac o oprire de 2 ore in gara din Viena sa pot face transbordarea liniștit si fără stres ca un ardelean adevarat. Defapt care era șmecheria. La garnitura care venea de la Budapesta se mai adăuga o garnitura la Viena. De la Viena trenul mergea cu 2 garnituri in loc de una, eu asta am văzut pe site dar nu am priceput acest lucru ce am crezut ca-i garnitura separata. Dar fiind in vacanta nu a fost o problema ca am pierdut 2 ore pe peronul gării din Viena. Garnitura de mai sus aștepta sa vina pe cea de la Budapesta sa le lipească si sa meargă la Munchen. Viena - Munchen. Viteza maxima pe aceasta ruta. Trenul a trecut peste macaz intr-o gara cu 190km/h. I-am si trimis SMS unui prieten bun care-i CFR-ist sa-i spun. Somn de voie. Loc de bagaje vizavi de rastelul cu biciclete. Garnitura avea numai 5 locuri pt biciclete. Știam de pe acest forum ca trebuia sa iau bilete din timp din cauza bicicletelor. Daca nu ai loc pt bicicleta nu te poți sui cu ea in tren. De la Budapesta la Viena am întrebat nasul dacă pot sa-mi continui călătoria fără sa schimb trenul, a zis ca eu pot dar dacă la Viena sunt alții care urca cu biciclete pe locurile noastre (de bicicleta) nu mai pot. Asa a si fost, in Viena ne-am dat jos si au urcat alți biciclisti. Daca eram fără biciclete puteam merge pana la München fără sa schimbam trenul in Viena. Peisaj nemțesc Cazarea la saltele in campingul The Tent din centrul Munchen-lui. https://www.the-tent.com/ Prin pădure spre Lidl pt. aprovizionare și așteptăm să se oprească ploaia sa ne întoarcem în camp. Pe drum la întoarcere printr-un cartier cu puține parcări de mașini și multe parcări de biciclete. Pt la noapte se recomandă dopurile de urechi. Mâine vizitam Dachau și parcul olimpic. Pt. 9 eur/zi am dormit 2 nopți la München pe jos intr-un cort imens Noaptea a fost foarte frig din cauza ca nu era izolata podeaua si cred ca au montat corturile primăvara târziu când pământul era umed si rece, peste zi se făcea cald in cort dar noaptea erau 6-8 gr, campingul fiind situat într-o zona împădurita. Noi am dormit cu echipamentul gros pe noi in saci de dormit si paturile primite de la recepție In postarea următoare o sa va spun mai multe despre aceasta locație. In fiecare seara se făcea foc de tabăra. Era o gălăgie de nedescris, dar surprinzător fix la ora 0.00 se dădea stingerea si era o tăcere mormântală, puteai dormi fără dopuri de urechi. VA URMA
  33. Galeria de poze a lu Gogu nu mai e ce trebuie, pentru distribuire pe forum. Trebuie mutat în altă galerie. În altă ordine de idei: o nouă tură blitzkrieg, cu @BodoC, la palatul MoGoShuaia (cu berea regulamentară dinainte de ora 12) și prin pădurea Quitila (plus pista de cicloturism și parcul dendrologic) - https://ridewithgps.com/trips/29453086 Poteca single-trail, de vreun kilometru, care leagă șoseaua Chitila de malul lacului e foarte plăcută.
  34. paulrad

    Trageți adânc aer în piept și apoi dați click să vedeți traseul nostru de road. De sus. 360*. https://kuula.co/post/7PQz9
  35. Astăzi am zis că mă menajez pt tura de mâine din Apuseni. Am sfârșit prin a umbla pe drumuri pe care n-am mai fost, 95km în total. Creasta Cocoșului Se vede ”playground-ul” din extra-sezon.
  36. Tot eu cu șchioapa mea. Ne-am mai bucurat de o zi de toamnă super caldă.
  37. Perceptia in Romania? Foarte simplu: cand merg cu trekkingul cu coburi si echipament, sunt salutat cu Gutten Tag sau Hello!, where are you from?
  38. majikstone

    Cu o oarecare intarziere, revin cu povestea celei de-a doua portii de munte de anul acesta. Prolog Dupa ce, din motive tehnice, n-am putut sa ajung pe toate varfurile pe care mi le propusesem initial, cea mai mare datorie ramanand fata de Cime de la Bonette, am incropit un plan pentru 4-5 zile, in care sa atac in primul rand varful antementionat, dar si Col de la Cayolle, Col de la Moutière si Col de la Lombarde. Dupa ce mi-am rearanjat putin restul obligatiilor, am reusit sa imi eliberez o saptamana si asta intr-o perioada in care si Gabrielle era libera. In concluzie, a trebuit sa venim cu niste idei in plus pentru restul zilelor, iar dupa cateva zile de brainstorming Gabrielle a venit cu doua idei excelente: participarea la o ciclosportiva (prima pentru amandoi), respectiv un traseu printr-o zona de munte ceva mai "domol" in apropiere de Gap. Ca sa mai castigam o zi, am decis sa plec la Lyon de vineri dupamasa, pentru ca sambata dimineata sa avem doar 3 ore de condus, iar dupamasa sa avem timp pentru primul traseul. Partea a doua - Ziua 1 - 11 august - Lacets de Montvernier Dupa un mic dejun frugal, am (re)incarcat masina cu bicicletele si bagajele amandurora si am pornit la drum. Destinatia? La Chambre, punct de plecare al Cyclosportive de la Madeleine, una dintre cele mai dure ciclosportive din Franta. Dar cum asta avea sa se intample duminica 12 august, aveam o dupamasa la dispozitie sa ne dezmortim putin picioarele pe alt obiectiv din apropierea localitatii La Chambre, faimoasele Lacets de Montvernier. Am ajuns la campingul Le Bois Joli (unde facusem in prealabil rezervare, stiind ca multi dintre cele cateva sute de participanti vor lua cu asalt campingurile din zona), ne-am instalat rapid, ne-am pregatit de tura si am plecat sa ne recuperam pachetele de start pentru competitia de a doua zi. Elementele esentiale din pachet erau chipul de cronometrare (pe care trebuia sa-l returnam la final), placuta cu numarul de concurs, o baterie externa primita cadou din partea organizatorilor si, in cazul meu, un tricou dedicat punctului central al ciclosportivei, faimosul Col de la Madeleine, pe care aveam sa-l urc din partea cealalta. Tricoul a fost extra fata de pachetul de start, fiind oferit contra cost celor care doreau sa-l achizitioneze. Ne-am intors cu jucariile in camping, iar apoi am plecat la tura. Am inceput usor, cu o bucla de 18 km de plat pe care sa ne incalzim inaintea serpentinelor, a caror baza era altfel foarte aproape de La Chambre. Dupa o lupta destul de asidua cu un puternic vant din fata, am reusit sa ne relaxam pe a doua jumatate a buclei si am atacat serpentinele veseli si plini de energie. Daca initial aveam de gand sa urcam pana mult dincolo de serpentine, respectiv pana in varful Col de Chaussy (aflat la o altitudine de 1533m), canicula si faptul ca a doua zi urma sa ne confruntam cu un traseu foarte dur ne-a facut sa renuntam la acest plan si sa abordam doar faimoasele serpentine. Desi panta medie era in jur de 8%, iar segmentele de peste 10% erau destul de frecvente, atat eu, cat si Gabrielle ne-am simtit in forma si am inceput sa mergem mai tare decat ne asteptam. Cu toate astea, dupa ce am vazut ca imi trece pulsul de 180 BPM am decis sa ma potolesc si sa o las sa isi faca de cap. Chiar si asa, pana pe final am ajuns sa o prind din urma, cam in stilul lui Tom Dumoulin de anul asta, iar in varful serpentinelor am decis sa continuam totusi urcarea pana la intrarea in primul sat, Montvernier. Ne-am umplut bidoanele cu apa ceva mai rece de la o fantana publica (marcata ca fiind cu apa potabila), iar apoi am pornit la vale, pe o coborare pe o sosea foarte ingusta si tehnica. Partea buna a fost ca, probabil din cauza caldurii, biciclistii care urcau erau extrem de putini, iar masinile evitau aproape cu desavarsire respectiva sosea. Dupa cateva pauze pentru poze, am ajuns intr-un final inapoi la baza coborarii, unde ne-am imortalizat cu serpentinele proaspat cucerite pe fundal, iar apoi am plecat agale inapoi catre camping, aflat dincolo de primul kilometru din catararea catre Col de la Madeleine. A fost o zi scurta, cu doar 35 km si 570 m de catarare, dar tinand cont de ce avea sa ne astepte zilele urmatoare, nu am regretat deloc decizia de nu a urca pe Col de Chaussy cum planificasem initial. Avand in vedere ca de data asta ne-am propus sa mai reducem din costurile cu mancarea (lasand astfel mai multe resurse pentru bere si alte licori bahice), am mancat niste ravioli si ton la conserva, asigurandu-ne rezervele de energie pentru ziua urmatoare. Ne-am pregatit bicicletele si echipamentul pentru a doua zi, iar apoi fara sa mai zabovim dupa lasarea serii, ne-am culcat devreme, in speranta ca trezirea la 6 si jumatate dimineata nu va fi un chin atat de puternic.
  39. Traveller

    Vorba titlului, de ce nu și cu cei mici, dacă au crescut mai mari și s-au suit pe bicla de 26? Și de ce nu un traseu cu de toate, să simtă omul gustul unei ture ca lumea călare pe MTB, cît e ziua de lungă? Așa că la orele 9 și un sfert (academic) eram cu Mircea al meu acasă la @MaC®, se suiau 4 oameni (Mac fiind împreună cu consoarta) și 4 bicle pe și în mașina dumisale, după care puneam Waze azimut pe mânăstirea Sf. Niculae Balamuci din satul Sitaru. Desenasem o buclă care includea Fierbinți (cu obiectivele lui ”turistice” aferente serialului tv omonim), Gruiu cu cîrciuma La Leu și cîteva sate și drumuri mai pitorești și mai puțin circulate. La 10.45 o luam din loc. Era senin, cald. Știam că după amiază ne paște o amenințare de ploaie, dar am mers înainte. În Fierbinți am făcut un tur al străduțelor, până la barul lui Bobiță. La bar era animația obișnuită din weekend. Ne-am luat și noi o bere și-o cola și am stat afară la o buturugă pe malul Ialomiței. Stîrnite de agitația turiștilor, toate gîștele își mutaseră domiciliul în apă. Cu o gustare și-o hidratare la bord am continuat Le Tour de Fierbinți. Din satul de reședință se trece Ialomița spre nord, în Fierbinții de Jos. Acasă la Celentano (pe str. Bisericii, unde e și magazinul La Oaie, dacă aveți nevoie de ceva de mîncat sau de băut): Pentru că Ride with GPS dădea rateuri (adică tăcea din gură cînd era vorba de unele viraje), era să o luăm înapoi, dar am remediat iute și am continuat pe macadam spre vest, adică spre Micșuneștii Mari. Spre Micșunești Moară se continuă pe asfalt, tot cu mașini foarte puține. Drumul cotește spre sud și traversează din nou Ialomița, spre satul Balta Neagră. Ialomița era învolburată și plină de aluviuni de la ploile din ultima vreme. În sat ne-au dat binețe niște copii mici pe biciclete. Balta Neagră e legată de Lipia printr-un drum care traversează o pădure. Drumul ăsta comunal era cu macadam, după știința mea, dar un primar de treabă îl asfaltase ca-n palmă, ceea ce nu putea decît să ne bucure. Am traversat pădurea în fîșîit de cauciucuri, la răcoare. Din Lipia am vrut să intrăm în Gruiu ”pe centură”, adică pe niște drumuri de pămînt lăturalnice și pe un pod peste A3 aflat mai la sud decât cel principal. Din nou surpriză - traseul este asfaltat integral și la fel de puțin circulat de mașini! La Casa Leu din Gruiu ne-am relaxat la umbră, am mâncat bere, am băut care mici cu #cartoprăjiț, care pizze și-o cafea, după care am purces către Balamuci, pe scurtătură. De la cîrciumă traseul a luat-o pe străduțele din spate, apoi direct printre tarlale, ca să iasă direct la podul obișnuit peste A3. Un drum destul de răscolit de cauciuc de tractor. Odrasla mea a tăiat-o fără să-i pese de șleauri, lăsînd boșorogii în spate. În Lipia roata spate a lui MaC s-a gîndit că trebuie să avem o tură cu de toate și s-a bosumflat. Pană, pe care a rezolvat-o la umbră, în curtea unui magazin mixt. Ieșiți din pădurea Balta Neagră nu am mai trecut podul, ci am făcut dreapta pe drum de căruță, pe cîmp. Drumeagul apare pe RwGPS în modul OSM Cycle și e vizibil pe harta din satelit. Are și bifurcații, după copacul solitar din mijlocul luncii. Nu trebuie să vă abateți în dreapta către pădure, ci să țineți stînga, către Ialomița, pe marginea lanului de porumb. După poteca inițial înierbată și micile șleauri de tractor/căruță, drumul prin lan se remarcă datorită pămîntului plat ca asfaltul! Ieșim la liman, chiar la intrarea în Sitaru, în dreptul canalului de irigații. De aici încă 1 km la dreapta către mînăstirea care e monument istoric de la 1627. Acum amenințată de oarece nori, care aveau să-și verse năduful numai după ce vom fi încheiat noi tura, că așa-i frumos! Și, deși nu sunt mai frumoase decît amintirile, sunt frumoase și cifrele uneori (mai ales pentru ”cei mici” care sar pentru prima dată de 50 km într-o zi): Traseul: https://ridewithgps.com/trips/26060616
  40. cafe6am

    Dupa aproape 2 ani, acest cadru a fost salvat de la moarte. Cineva ii sudase ghidaje de cablu, pe toptube. Au fost taiate si inlocuite cu unele pe colier. Gaurile in care se prinde emblema fusesera astupate cu alama, au fost refacute. Probabil acelasi destept ii daduse, in mod grosolan, si cateva gauri in BB. Au fost astupate cu metal topit. Downtube-ul era indoit. Teava a trebuit indreptata.
  41. Mookyama

    Tipul ăsta și-a pus numere personalizate. Mașina e înscrisă regulamentar în Suedia🇸🇪A venit omul în țară cu mașina și îl oprește Poliția Rutieră peste tot🙄😂! ps: nu e PS.
  42. Nu tare o mers treaba astăzi. N-am avut nici vlagă nici chef. Pe urcarea tehnică m-am oprit de vreo 5 ori, concentrare 0. Am zis că ies la asfalt și merg acasă, dar mi-a venit pofta de pedalat pe coborâre și până la urmă au ieșit 38km.
  43. Traveller

    Am ieșit cu @BodoC să bem o bere în tihnă, într-un apus în nuanțe de bere artizanală. Bicla a fost așaaa, pretext.
  44. gibonu

    Luni, 03.06.2018 - Partea a IV-a Kelheim - Dietfurt 49 km Daca inteleg bine, semnul de mai jos indica planul inclinat pe care se lanseaza / extrag barcile la apa. Cadru metalic care ajuta la lansarea / extragerea barcii din apa. Se poate folosi precum caruciorul de la supermarket, doar ca putin mai scump. Ecluza Riedenburg. Selfi. Pauza. Spre amonte. Macadamul ramane bun. In multe locuri erau afise [doar in germana] despre fauna si flora din zona. Pe malul unui lac. Instalatie pentru traversat o apa statatoare. Capacitate 6 persoane sau 500 kg. Culiseaza pe un cablu. Si este actionata manual de o cordelina circulara. Pe mal sunt rolele pe care culiseaza cordelina din poza de mai sus. In cazul in care n-am fost prea clar in explicatiile de mai sus, am avut noroc ca a aparut un neamt pe malul celalat care a traversat apa. Bineinteles ca n-am ratat ocazia sa ma dau si io cu soricaria asta [fara bicicleta].
  45. gibonu

    Luni, 03.06.2018 - Partea a III-a Kelheim - Dietfurt 49 km Un castel in varf de deal. Vechi si nou. Pe un lac de langa canal. Un stavilar mai vechi si sistemul sau de actionare. Riedenburg. Folosirea eficienta a unor stalpi din lemn. Pod rutier peste canal. Drumul ramane bun.
  46. majikstone

    Prima parte - Ziua 4 - 2 iulie - Col de la Madeleine Cum asta era ultima zi a periplului meu alpin si aveam de bătut o cale destul de lunga pana inapoi in Paris, m-am trezit din nou devreme, am adunat cortul si restul lucrurilor in masina, m-am echipat pentru tura si am plecat cu masina catre Feissons-sur-Isère, punctul de start al catararii nordice catre Col de la Madeleine. Dupa cateva zeci de kilometri de condus, am ajuns la destinatie si, la indicatiile unei doamne de la un bar din comuna, am parcat masina intr-o parcare destinata in mare parte ciclistilor care veneau sa atace faimoasa catarare. Fiind o zi de luni si relativ devreme, parcarea era aproape goala, asa ca n-a fost o problema sa gasesc un loc. Desi am plecat inainte de ora 9, caldura era deja apasatoare de pe primele pante, cu care am dat piept aproape imediat dupa plecare. De bine de rau, soseaua a inceput sa urce prin padure, iar sectoarele cu pante de 9-10% alternau cu cele de pante mai domoale, de 5-6%. Am facut o prima pauza pe la 1000m altitudine, unde am reusit sa imortalizez ceea ce cred eu ca era un șoim (sau vreo ruda franceză de-a lui). Dupa cativa kilometri de platou, cu usoare urcari si coborari, catararea a reinceput in forta in La Chezalet si a continuat in La Thuile, unde am decis sa ma mai opresc la un restaurant care parea deschis. Din cauza ca singura fiinta prezenta in restaurant era un caine de dimensiunile mele, dar pasnic de altfel, a mai trebuit sa astept cateva minute bune pana cand a aparut proprietarul, un domn foarte in varsta. Am baut un suc, mi-am umplut unul dintre bidoane, iar apoi am continuat urcarea pana la iesirea din comuna. Daca prima parte a catararii a fost in mare parte la adapostul padurii, iar de la inceputul celor cativa kilometri de platou alternau zonele expuse bataii soarelui si cele protejate de padure, de aici incolo aveam sa fiu aproape exclusiv in bataia soarelui. Dupa inca niste kilometri buni de forcing pe pante care se apropiau ocazional si de valori de 10%, a urmat inca o zona de platou, in care pantele nu depaseau valori de 3-4%, numai buna pentru a admira peisajul si pentru a mai odihni putin picioarele si inima. La finalul platoului incepeau ultimii 5 km ai catararii, de departe cei mai spectaculosi, cu multe serpentine, pante pe alocuri abrupte, dar si ocazionale treceri pe langa cascada care traversa tot versantul si care aducea cu ea cate un val de aer rece si proaspat. Din fericire, fiind deja la o altitudine de peste 1500 de metri, temperatura era oricum mai mult decat rezonabila, desi in vale se situa in jurul valorii de 35 de grade. Ajung si la 1800 de metri altitudine, unde decid sa ma opresc langa unul dintre pasajele cascadei pe sub sosea si sa-mi racoresc putin picioarele in apa rece de munte. De aici am decis sa nu ma mai opresc pana in varf, dar imaginile senzationale cu serpentinele care se desfasurau sub mine m-au facut sa imi incalc cuvantul si sa ma opresc oricum pentru poze. Ultimul kilometru al catararii, foarte domol ca panta, mi-a permis sa fac o ultima accelerare si sa ajung in varf pe foaia mare, o mica "victorie" dupa o catarare destul de dura pe alocuri, dar chiar si asa mai usoara decat cele din primele doua zile ale sejurului meu. Ajung si in varf, unde ma imortalizez alaturi de constructia care marca punctul de maxima altitudine. Cum in fata aveam o zi destul de lunga de șofat, am decis sa mananc ceva si sa beau o cafea la unul dintre restaurantele din varful catararii, unde spre surprinderea mea placuta se putea plati si cu cardul (desi in Franta cam peste tot se accepta plata cu cardul, am patit in cateva randuri ca in varfuri de munte acest serviciu sa fie inaccesibil). Mi-am comandat o poutine cu branza Reblochon. Poutine e un fel de mancare specific canadian, un fel de cartofi prajiti (si/sau copti) cu branza, carne grasa de porc, putina ceapa si niste sosuri. Si bonus niste bucati zdravene de branza Reblochon. Numai buna pentru a reface stocurile de energie. Dupa o pranz mancat ardeleneste, in tihna, in compania catorva caini neimpresionati de tusea mea, dar ocazional deranjati de vantul care batea pe versantii din jur, am mai aruncat o privire la varfurile din jur si am pornit inapoi la vale. Coborarea a fost fantastica, desi soseaua era pe alocuri destul de denivelata. Serpentinele si peisajele mi-au amintit destul de mult de Transfagarasanul urcat dinspre Cartisoara, cel putin pe ultimii lui kilometri, de la Balea Cascada incolo. De data asta nu m-am mai oprit pe coborare, cel putin pana cu cativa kilometri inainte de locul unde lasasem masina, unde soseaua fusese blocata de niste lucratori care, din ce am dedus, faceau niste detonari controlate, probabil pentru spargerea unor stanci care riscau sa cada pe sosea. Am asteptat vreo 20 de minute in compania unui grup de ciclisti britanici, iar apoi ne-am vazut de drum. Am ajuns intr-un final si la masina, ceva mai tarziu decat planificasem (din cauza pauzei de masa, dar si a drumului blocat), mi-am pus bicicleta in suportul din portbagaj si am plecat inapoi spre Paris. Dupa un drum de cam 650 km facut pe o caldura care a testat serios limitele aerului conditionat al masinii, am ajuns inapoi acasa, visand deja cu ochii deschisi la urmatoarele obiective montane, dintre care cel mai important va fi, de departe, ascensiunea pe Cime de la Bonette.
  47. gibonu

    Duminica, 03.06.2018 - Partea a V-a Kelheim - Regensburg si retur cu trenul 56 km N-am plecat in tura fara capitolul Bavaria din Lonely Planet - Germania [2,99 Lire sterline, plus comisionul de schimb valutar de la BCR, online, PDF, descarcat in telefon]. Din Lonely Planet am aflat ca in Regensburg exista o casa in care a locuit Oskar Schindler in perioada noiembrie 1945 - septembrie 1946. Nu stiu deloc germana, insa placa de mai jos nu are nevoie de traducere. Schindler este singurul membru al partidului National Socialist inmormantat in cimitrul [catolic] Muntele Sion din Ierusalim. Mai multe detalii despre Oskar Schindler: https://en.wikipedia.org/wiki/Oskar_Schindler Revenind in prezent. O vitrina. Daca inteleg bine, ultimul mesaj [cel din dreapta] este in limba bavareza, inca vorbita prin Bavaria, Austria si Tirolul de Sud. Daca poate cineva sa dea mai multe detalii despre acesta limba, il rog sa nu ezite. In vitrina unei librarii [inchise duminica dupa-amiaza], volumul nr. 5 din traseul ciclabil al Dunarii, bucata Belgrad - Marea Neagra. Fiind vorba, in principal de RO si Bulgaria, este cam fortata exprimarea cu traseu ciclabil. Insa mi-a placut ca, cel putin pe coperta, apar cetatea Enisala, cazinoul din Constanta si Delta Dunarii, adica nimic din Bulgaria. Mi-ar fi placut mult sa rasfoiesc volumul asta, insa din pacate n-am mai ajuns la librarie in zilele urmatoare. Alte ghiduri despre diverse trasee ciclabile din Europa. Sursa de inspiratie pentru turele viitoare: canalul Rin - Ron. Primaria veche. O piata al carei nume nu l-am retinut. Piata Bismarck. Orchestra fara sonor. Parcarea amenajata pentru biciclete de langa gara centrala din Regensburg.
This leaderboard is set to Bucharest/GMT+03:00
  • Newsletter

    Want to keep up to date with all our latest news and information?
    Sign Up