Leaderboard


Popular Content

Showing content with the highest reputation since 02/22/2017 in all areas

  1. 16 points
  2. 15 points
    Ieri la mănăstirea Muntele Rece din munții Gilăului:
  3. 15 points
    Din ~2300km făcuți cu cursiera, 1800, dacă nu mai mult, i-am făcut pe drumul ăsta. Ziceți voi, cum să te saturi?!
  4. 15 points
    O tură cu MTB-ul de 105km, 2200m diferență de nivel. BM - Pasul Gutai - Taurile Chendroaiei - Taul Morarenilor - Breb - Budesti - Schit Budesti - Pasul Neteda - Drumul Mariutii - Poiana Boului - Suior - BM Vf Gutâiul Mare (stânga) și Creasta Cocoșului (centru) Tăul Morărenilor și Creasta Cocoșului Poartă maramureșană în satul Breb Spre Schitul Budești (nepozat că nu m-a fascinat nimic) Peste dealuri să ieșim la șosea. Tăurile Chendroaiei și Creasta Cocoșului Poiana Boului
  5. 15 points
    A doa zi m-am trezit târziu, am luat un mic dejun iar la 9:30 eram pe drum. De data asta, cerul era limpede iar soarele lumina perfect peisajele. Am găsit pe cineva să îmi facă și poza tradițională de pe pasul Urdele. Multe mașini nu trec de panta asta. Nici eu n-am trecut decât cu împinge-bilcla. Lacurile de la pasul Fără Nume ”Toată lumea-mi zice lotru, C-am furat un lemn din codru.” Foarte mult mi-a plăcut coborârea de la pasul Tărtărău la lacul Oașa. Restul este banal. Aici găsiți linkurile traseelor din cele două zile. https://connect.garmin.com/modern/activity/1907771899 https://connect.garmin.com/modern/activity/1909757933
  6. 15 points
    M-am sculat devreme, pe la 2:30 iar la 4:00 eram gata de plecare, cu bicla pe mașină. Mi-am luat un avans considerabil dorind să profit de ziua lumină. Eram conștient că s-ar putea să clachez pe urcările principale, drept urmare, o rezervă de două ore lumină erau cruciale. La răsăritul soarelui, eram pe traseu. Principial, stabilisem mai multe etape: 1. Încălzire lejeră Sebeș - Șugag, Cam 25-30 km, 2. Șugag - lacul Oașa 37 km, 3. lacul Oașa - Obârșia Lotrului 25 km, 4. Obârșia Lotrului - Rânca 28 km Ulterior mi-am dat seama că înfapt ar fi următoarele etape: Șugag, lacul Tău Bistra, lacul Oașa, pasul Tărtărău, Oârșia Lotrului, pasul fără nume, pasul Urdele, Rânca. De la tura făcută cu @majikstone trecuse ceva vreme și amintirile îmi erau cam învălmășite. Am ajuns foarte bine la Șugag după ce am trecut de Căpâlna și fetele lor. Era ora 8:00 și aveam un avans de timp substanțial față de cel mai prost scenariu posibil. Am oprit lângă o benzinărie, unde am refăcut stocurile de apă, m-am hidratat și alimentat. Urma urcarea de la lacul Tău Bistra. Știam că porțiunea asta vine cu un prim cumul de metri de ascensiune dar care nu ar trebui să mă suprasolicite, ceea ce s-a și confirmat. Oricum eram destul de odihnit. pentru confirmitate era vorba de 441 m / 14 km. Drumul este frumos asfaltat și foarte plăcut la o oră atât de matinală, fără a fi suprasolicitant. În cele din urmă am ajuns și la lacul Tău Bistra. Era ora 9:25. Eram în grafic. Îmi făcusem probleme că nu voi găsi apă la lacul Tău Bistra. Oportunitățile de câștig sunt întotdeauna un stimul. Am găsit tonete de unde puteai lua mâncare și băutură. De altfel, inainte de a intra ”în pustie”, la cateva sute de metri de coada lacului Tău Bistra, există și un mic local unde am și adăstat cu @Majikstone, acum câțiva ani. Urma urcarea către lacul Oașa. Ceva mai dificil, cu cei 546 m / 19 km dar cu excepția cîtorva pante mai supărate, spre final, am avut parte de un traseu absolut agreabil. Am Încercat să îmi fac ceva poze pe urcare dar cam greu cu încadrarea în cele 10 secunde ale temporizatorului. Pe ansamblu: drum plăcut prin răcaorea dimineții, peisaja frumoase. La lacul Oașa am ajuns la 11:45. Moda anului asta erau plăcintele coapte pe piatră. Un moft. Am mâncat două dar nu pot să spun că am fost impresionat. Nu m-am grăbit să plec pentru că știam că urmează prima urcare mai importantă a zilei: pasul Tărtărău. Inițial am avut parte de cam 7 km de parcurs lejer pe marginea lacului Oașa, care au fost perfecți pentru a reintra in ritm. Pasul Tărtărău s-a dovedit a fi rău de tot spre final, poate și pentru că soarele începea să ardă necruțător, fără a mai beneficia de protecția brazilor de pe mergine. Știi că ai trecut de pas nu atât prin schimbarea rampei în pantă cât prin faptul că treci în alt județ. după o coborâre scurtă dar intensă, am ajuns la Obârșia Lotrului, etapă importantă, unde mi-am propus să fac o pauză mai lungă îngrijorat fiind dacă voi putea face față la cele două urcări care mă așteaptă înainte de a ajunge la Rânca. Era ora 13:45.
  7. 14 points
    Pârâul Mislea, afluent de dreapta al râului Teleajen (în care se varsă în apropiere de Plopeni), este la rândul său format din doua pâraie mai mici: Mislea Sărată, ce izvorăște în apropiere de Telega, și Mislea Dulce, care izvorăște de sub dealurile satului Buștenari. Ele se unesc în satul Mislea al comunei Scorțeni. La Cocorăștii Mislii, pârâul mai primește ca afluent Doftănețul, care izvorăște tot din Buștenari și traversează pădurea care este subiect al turei de față. Acum că am definit cadrul natural, și pentru că aveam o biclă de inaugurat, m-am decis să fac un traseu care să cuprindă toate văile mai sus menționate. Prietenii mei fiind ocupați cu treabă, tura am făcut-o singur în cele din urmă. Duminică 30 iulie m-am urcat în trenul Regiotrans la 8.50 și la 10.40 coboram în gara Câmpina. Ajuns în Telega, la sensul giratoriu am cotit dreapta spre Mislea, pe DJ 100E, coborînd ușor pe valea Mislii Sărate (pe panouri apare simplu Mislea). În satul Mislea, la intersecție, am luat stânga din ghidon, și am început să urc pe valea Mislii Dulci. Drumul comunal 5C e de fapt un drum de exploatare petroliera. Inițial este placat cu plăci de beton. Majoritatea sunt erodate, dar există și o scurtă porțiune în care sunt de foarte bună calitate. Zgomotele localității se estompează, pădurea ține un pic de răcoare. Drumul dă colaterale spre diverse instalații de foraj petrolier (fostul câmp de sonde Buștenari). La ieșirea din pădure dispar dalele de beton, inlocuite de macadam pietros, și ajungem în cătunul Țonțești, care numără vreo 3-4 case, în mijlocul pustietății. Panta deja s-a ascuțit, și așa o să rămână până la intrarea pe prima uliță din Buștenari, sat ascuns în zare către nord. Mă văd obligat să împing vreo 4-5 sute de metri spre vîrf, pe rampa care sărea de 12%. În Buștenari opresc întîi ca să pozez grădinița, care e găzduită de o casă veche. Alături e un monument al eroilor, dar acvila care probabil ședea pe piedestal a fost înlocuită, foarte prozaic, cu un bec de iluminat public. După ce am împins prin soare, era cazul să refac provizia de apă. Chiar înainte de bifurcația către Poiana Trestiei, respectiv Cocorăști, e un magazin mixt. Coborîrea din Buștenari către Cocorăști se face pe DC 133, macadam generos garnisit cu pietre și abrupt, o secțiune unde m-am dus cam sanie cu rigida, iar încheieturile s-au resimțit după cei peste 3 km în care am pierdut 250 m altitudine. După coborîre, drumul se angajează pe valea Doftănețului, decorul e reconfortant. După încă un punct de lucru petrolier, drumul cotește la dreapta, spre sud, și intră în pădure, unde era cam ud pe jos, după ploile recente. Am făcut un pic de slalom printre bălți. La un moment dat, la o bifurcație unde era un pod înainte, improvizat din dale de beton, am ales la dreapta și am ieșit din pădure (în același loc unde greșisem drumul acum niște ani, cu @SorinKiss). La loc comanda, am întors troaca și am reintrat pe traseul corect. Alături, pădurea era inundată. M-am intersectat cu vreo 3 temerari pe 4 roți, ieșiți la iarbă verde, care mergeau pe drumul ăsta cu viteză mai mică decât a mea. Pe unul cu un Golf l-am și depășit. Înainte de intrarea în Cocorăștii Mislii am oprit la recent semnalizatul gorun secular, unde un domn prof si eleva sa studiau la corn englez: Mi-a făcut o deosebită plăcere să-i ascult, relaxare totală! Revenit la asfalt, am cîrmit dreapta către Telega și Cîmpina. Am băgat piciorul în pedală, ca să prind Regiotransul de 15.38, cu o singură pauză, de-o Coca Cola în Mislea, pe treptele unui magazin mixt. Trenul l-am prins (bine, a avut 15 min întărziere oricum), bicla am testat-o, deci ieșeala a meritat! Traseul: https://ridewithgps.com/trips/16470460
  8. 14 points
    Vorba lunga, saracia omului, Rezultate, nu vorbe! Eu, de exemplu, intr-un an de zile am reusit sa scap de barba
  9. 14 points
    Obârșia Lotrului este un loc foarte interesant. Încă de la intrare, întâlnești culegătorii de ciuperci. Locul arată ca și cum ar fi centrul bursei de ciuperci din România. Undeva mai către intersecția drumului către Voineasa, regăsești acea aglomerare de localuri cu aer de improvizație și de barăci de lemn, unde se comercializează eternele ”prostii și prostioare” sau unde poți mânca ceva. Eram hotărât să rămân mai bine de o oră, ceea ce am și făcut. Am ras două beri cu suc (ca să nu le dau numele) și am mîncat o ciorbă de văcuță cu smântână și multă sare. Lângă mine, niște cupluri (tradiționale) de cehi, veniți cu motocicletele făceau și ei un binemeritat repaos. De la Obârșia Lotrului, drumul este plat cam 4 km, pe malul Lotrului dar imediat ce treci podul, încep serpentinele renumite ale TA. Urma prima din cele două urcări serioase ale zilei. Fiind în tură de cicloturim ”light”, aveam un bagaj redus la minim. Cu toate acestea, bicicleta ajunsese la 21 kg peste care veneau cele 85 ale mele. Împotriva forțelor naturii mă opuneam cu o transmisie pe 10 viteze 50/39/30 cu caseta de 11-36. Eu eram convins că voi putea urca orice pantă, oricât de mare în configurația asta. Vise frumoase. Până aici reușisem să nu folosesc mai mult de 39/36 și speram ca să rămân așa pe cea mai mare parte a urcării de pe TA. Nici n-am trecut de primele două serpentine că mi-am simțit picioarele fără vlagă așa că am trecut la 30/36 dar continua să îmi fie destul de greu. Pulsul se menținea în jur de 160. Am menținut-o tot așa destul de mult, până cam la 3 km de pasul Fără Nume, unde am dat de prima pantă de 14%, moment în care am făcut push-bike sau împinge-bicla, mai pe românește. Când pantele se mai domoleau, urcam din nou pe bicicletă și tot așa. Îmi era greu dar mă simțeam fericit că sunt acolo pe munte într-o zi absolut superbă. La 17:20 eram la pasul Fără Nume. Îi spun așa pentru că nu a primit nici un nume deși cred că ar merita să poarte unul. A urmat o coborâre scurtă dar consistentă după care ultima urcare către pasul Urdele. Soarele începea să își piardă din putere, drept urmare, nu mai alimenta curenții de aer ascendenți iar norii începeau să coboare în vale. Răcoarea mă făcea să mă simt bine dar, deja începea să îmi fie ciudă că nu voi putea face tradiționala poză de pe pasul urdele. Eram deasupra plafonului de nori. Coborârea către Rânca nu a fost tocmai de vis pentru că mă aflam în plafonul de nori iar vizibilitatea mă punea pe gânduri. Cazarea am ales-o la pură întâmplare, dar nici nu prea aveam multe opțiuni cu doar două zile înainte de plecare. Este vorba de cabana Brândușa. O cazare mai penibilă ca asta nu am avut niciodată. Nimic de zis, era curat și îngrijit iar oamenii foarte grijulii. Mi-au băgat bicicleta într-o magazie, sub cheie. Aparent totul în regulă. Singura chestie era că acea cameră de două persoane era mică, cu un singur pat și ăla, cu greu s-ar fi putut numi pat matrimonial (sau patrimonial după cine doarme în el). Cireașa de pe tort a fost că aveam o singură pilotă. În concluzie, dacă veneam cu prietenul meu de FB, cred că se ducea de râpă conceptul de familie tradițională. Altfel, repet, curat, îngrijit, plăcut și oricum eram prea obosit ca să mai comentez ceva. De mâncat, am mers în vecini. Nu puteam să spun că mă rupea foamea dar nici n-am dat de ceva genii culinare rătăcite prin munți.
  10. 14 points
    Episodul 07 - Navetiştii Londrei În primele luni nu am avut chei pentru atelier aşa că veneam mai devreme şi asteptam să aparăvreun coleg sau şef. Chiar îmi făcea plăcere să vin cu 15-30 minute mai devreme şi să admir cicliştii ce pedalau spre locurile de muncă. Dimineaţa între 8 şi 9 trec atât de mulţi ciclişti pe stradă că nici nu apuci să-i numeri. De obicei mă uit mai mult după fete, o dată am numărat 20 de cicliste într-un minut. Oricât de fricos şi de slab ai fi tot îţi vine cheful de pedalat când vezi atâţia ciclişti pe străzi. Toate vârstele, categoriile sociale şi tipurile de bicicletă sunt bine reprezentate. Bineînţeles sunt mai puţine femei decât bărbaţi, dar oricum sunt mai multe decât pot eu admira. Am văzut fete şi femei foarte frumoase, îmbrăcate elegant cu pantofi cu toc, fustă scurtă, pardesiu, părul despletit şi poşetă pe umăr, pedalând prin trafic la fel de repede ca mine. Copii de 5-10 ani mergând la şcoală însoţiţi de părinţi şi copii mai mari pedalând singuri. Femei cu părul alb echipate cu SPD-uri si colanţi gonind pe cursiere moderne. Şi celebrii bărbaţi îmbrăcaţi impecabil, ca la nuntă, cu servieta pe portbagaj sau geanta de curier pe spate. Un prieten din Germania m-a întrebat ce biciclete folosesc londonezii. Cred că bicicletele de oraş si cursierele sunt la egalitate pe primul loc. Posibil ca vara să apară mai multe cursiere iar iarna sa predomine navetistele clasice. Şoselele Londrei sunt într-o stare mult mai rea decât m-am aşteptat, asta fiind principalul motiv pentru care cursierele nu domină. SSP-urile ar fi pe locul următor deoarece Londra e preponderent plată. Totuşi sunt şi câteva zone cu pante serioase unde chiar şi un căţărător ca mine s-a chinuit cu pinionul mare. MTB-urile sunt rarităţi, iar cele full suspension sunt aproape inexistente. Or fi câteva dar nu sunt folosite pentru navetă. Moda Fixed Gear nu prea a prins la londonezi. Chiar daca aproape toate SSP-urile au butuc flip-flop, este folosit doar pinionul liber. Bicicletele pliabile cu roţi de 16 si de 20 ocupă un segment destul de important şi au o mulţime de fani fanatici. Destul de rar am văzut cargo bikes dar sunt câteva şi am reparat la ele. Englezii nu prea par să fie afectaţi de starea meteorologică. Văd navetişti care trec la aceeaşi oră, pe acceaşi bicicletă, cu aceeaşi viteză şi cu aceleaşi haine indiferent de temperatură sau precipitaţii. Avem de vânzare haine de ploaie, dar n-am vândut niciuna în 9 luni. Cu greu am vândut câteva mănuşi, cagule şi căciuli. Englezii sunt căliţi din copilărie şi învăţaţi să iubească natura şi ploaia. Intr-o zi ploioasă o domnişoară mi-a declarat că asta e vremea ei preferată. Un fapt plăcut şi îmbucurător este prietenia şi solidaritatea dintre ciclişti, indiferent de vârstă, sex, naţionalitate şi tipul bicicletei. Sunt deseori salutat de ciclişti necunoscuţi, fetele îmi zâmbesc mai tot timpul (mai ales alea de 40), daca ai o problemă eşti ajutat, practic nu există probleme în trafic între ciclişti.
  11. 13 points
    Salut. Ma numesc Gigi si toata viata mea am condus numai BMW-uri. Acu cateva zile am lovit din greseala ceva in stanga volanului si de atunci imi apare in bord un bec verde cu o sageata pe el si se aude un zgomot de clic-clac. Ii grav? Ce sa fac? Multumesc. Continuare: Am fost la reprezentanta. S-au uitat toti, de la mecanici pana la director, si nimeni nu stie ce-i aia. Noroc in nea Ion, portarul. A vazut multa lume adunata in jurul masinii mele si a venit sa vada ce se intampla. I-am povestit ce am patit si a zis ca ma rezolva el. Am ras, el merge cu bicicleta... n-are cum sa se priceapa la masini. A bagat capul pe geam, a apasat ceva pe acolo si problema a disparut. Sunt extrem de fericit. L-am intrebat care era defectul, dar el doar mi-a zambit si a plecat. Al naibi biciclisti astia, se cred tare destepti!
  12. 13 points
    Bucurându-mă de apusul de soare pe Râtu Penii, la câteva pedale de Cluj.
  13. 13 points
    Un lac pe lângă care trec foarte des cu bicicleta, dar îl vizitez foarte rar, iar cu aparatul foto și mai rar
  14. 13 points
    Astăzi tura ”clasică” de granfondo. O mai făcusem doar în sens invers. 112km cu 1780m urcare. Sus-jos pe sate, încălzirea pentru Pasul Neteda (8.6km cu medie 6%) Aproape în vârf. Pădurea distrusă de furtuna de luna trecută. off-topic: sâmbăta trecută am făcut pe jos traseul Pasul Neteda - Vf. 3 Apostoli - Vf. Gutâiul Mare - Creasta Cocoșului - Pasul Gutin. Am parcurs primii 4km în 3 ore. Coborârea a fost de vis. Zona Budești-Breb cu Masivul Gutâi în fundal. Un pic de soare ar fi făcut spectacol. Urcarea în Pasul Gutin(11km cu 4% medie) a fost mai grea ca alte dăți când veneam direct din Baia Mare așa că am oprit să fac o panoramă nereușită. În rest, bucurie de toamnă.
  15. 13 points
  16. 13 points
    Am petrecut 3 zile într-o tabără MTB în mții. Rodnei și Maramureșului. Pe cât de greu a fost, pe atât de frumos. Prima zi: Complex turistic Borșa - sub Vf Cearcănul - Pasul Prislop - Cascada Cailor Ziua 2: Complex Turistic Borșa - Valea Repedea - Șaua Puzdrele - Șaua Galațiului - Șaua Gargalau - Știol - Cascada Cailor Wouter Cleppe așteaptă răbdător restul grupei Aici a fost ceva de muncă, mai mult pe lângă bicicletă. Ziua 3: Baia Borșa - Refugiul Lucăciasa și înapoi în Baia Borșa pe un forestier căruia nu știu cum îi zice, dar se termină ”la plăcinte”. Peisaj dezolant pe prima urcare
  17. 13 points
  18. 12 points
  19. 12 points
  20. 12 points
  21. 12 points
    CUM SĂ FACI SEX CÂND COPIII DORM 1. Preludiul este o pierdere de vreme. La propriu. 2. Nuditatea totală este foarte riscantă. La fel și lipsa păturii, indiferent de anotimp. 3. Nu vă implicați 100%! Cel puțin o ureche trebuie să rămână concentrată la zgomotele din camera copilului. 4. Cu cât terminați mai repede, cu atât vă cresc șansele să apucați să vedeți și un film. 5. Dacă aveți chef, folosiți cu încredere jucării. Atenție mare însă la piesele mici de Lego, sunt groaznice dacă îți intră-n…. Sau în….. 6. Îl știți pe Mutulică din Albă ca Zăpada? Așa și voi. 7. Folosiți poziții care vă oferă un alibi. E ok să spuneți “Mami și tati stăteau îmbrățișați”. E mai greu de explicat de ce tati o împingea pe mami de la spate în timp ce-o trăgea de păr. 8. Să nu vă fie teamă că veți fi prinși. Copiii sunt ca animalele de pradă: miros frica. 9. Puneți în jurul patului jucării de-alea imbecile care chițăie când le apeși. Câteva secunde pot face diferența între un copil normal și unul traumatizat pe viață. 10. Dacă totuși sunteți prinși, spuneți adevărul: Nu e ceea ce pare! Tati are o problemă medicală la spate care impune ca mami să-i țopăie în brațe. 11. Dacă totuși chiar vreți să-i spuneți adevărul, e bine să știți că terapeuții buni de copii sunt destul de scumpi. 12. Nu vă dozați energia, că nu sunteți la maraton. E o cursă contracronometru. 13. Ăștia mici dorm iepurește. Așa trebuie să vă “iubiți” și voi. Și cele mai importante: A. Se poate să fie nevoie să întrerupeți “proiectul” în orice moment. Așa că fiți mereu pregătiți să rezolvați problema singuri, mai târziu. B. Nu uitați! Oamenii fără copii fac dragoste. Părinții ai căror copii dorm în camera cealaltă fac cardio.
  22. 12 points
    Ce faci când mercurul sau alcoolul din termometre amenință să dea pe dinafară după ora 12, într-o zi de duminică, dar tu ai chef totuși să faci măcar o ieșire scurtă, de relaxare? Întâi te conversezi cu prietenii să vezi cam care e disponibil și pe unde s-ar putea ieși în intervalul 8-12, cât să te bucuri în tihnă de-o pedală, fără să dai în fiert. La întrebarea asta au răspuns prezent @MaC® și @andidani, iar ultimul ne-a și preluat cu mașina dumisale, din care am coborît și troacele și pe noi în fața gării Periș, la 8.15. Ne propusesem un traseu de vreo 35 km prin satele și pădurile dimprejur, cît să ne încadrăm în timp și să bem și o bere/două liniștiți, la umbră. Întâi am cotit-o dreapta spre Ciocănari. Satul e în județul Dîmbovița, iar drumul de pământ care îl leagă cu Buriaș spre nord este DJ 101A și merge pe granița dintre Dâmbovița și Ilfov. Intrăm în Buriaș. Ieșim repede din el și traversăm Ialomița. Arșița Soarelui începea să se simtă. Și cum arșița trebuie contracarată, iar bidonul era pe trei sferturi gol, am adăstat la un magazin mixt din Poienarii Burchii. Aici, lume pestriță, de la un muncitor CFR cu subluxație externa a patelei (rotulei), care se deplasa pe bicicleta in ciuda bandajului gipsat, pâna la diverși alți consumatori aflați în trecere, toți pe 2 roți. Pimp my soul, babeee! MaC citise despre mânăstirea Pissiota din turele noastre de pe aici, dar n-o văzuse în mărime naturală, astfel încât am oprit s-o admire și el. După traversarea magistralei feroviare 1000, am luat (iar) dreapta către Poienarii Rali. Un IR care pare a fi 1621, al CFR, trece fără să oprească prin halta Crivina. Drumul fiind pustiu, am mers un pic pe contrasens, ca să ne bucurăm de umbra gardului viu de vegetație. Am parcurs satul în liniște, nederanjați de nici o mașină (de altfel în toată tura au fost foarte puține). La ieșire către lunca Ialomiței, am constatat că s-a jucat cineva cu tractorul pe drumul pe care îl știam neted. Acum striațiile de la cauciucul de tractor ne-au cam zguduit pînă la podul către Piscu. În Piscu am mers doar câteva zeci de metri pe asfalt și, în dreptul acvilei-monument, am cotit la dreapta, pe un drum de pământ către cartierul Poiana Florilor. Tot cu ajutorul lui @adi.murariu, speram să avem o traversare plăcută, pe poteci umbroase, către satul Bălteni. Eram prima data in trecere prin pădurea respectivă si imediat ne-au năpădit, cu sutele, cu miile!, tot felul de insecte supărătoare. Plus tratamentul antireumatic admministrat de ceva fire de urzici, pe genunchi și antebrațe. Pănă la urmă am trecut. Există și cîteva zone cu șleauri însă în general poteca e domestică și nu solicita prea mult tehnica biciclistului. Sau poate o fi fost roata mai mare care m-o fi ajutat mai mult. Ieșiți la liman. N-am făcut dreapta la timp către sat și ne-am trezit pe o limbă de pământ între ape, cu drumul blocat într-un gard. Dincolo de gard, un cerber ne-a comunicat monosilabic că da, suntem în Bălteni, dar nici vorbă să spună pe unde ar trebui s-o luăm. Ne-au răspuns gadjetele GPS. Astfel am ajuns la a doua pauză de bere, la ieșirea din sat spre pădurea Cocioc, adică spre Periș. Bineînțeles, pe șofer l-am cinstit doar cu Radler fără alcool. Restul alcoolului l-am păstrat pentru berile noastre și pentru termometrele care săreau deja de treij'dă grade. MaC a considerat că e momentul să încerce ceva nou. Cu tura aproape rezolvată, fără să fim prea fierți, ne-am îndreptat către mașina lăsată în gara Periș. O ieșire care ne-a ieșit, zic eu, din care am scos maximul posibil în condițiile date. Am descoperit și scurtătura Piscu - Bălteni, dar țânțărimii nu i-a plăcut prezența noastră. Poate primăvara sau toamna pe răcoare să fie o afacere. Dar, mai ales, am folosit canicula ca motiv ideal să ne întâlnim dimineața pe răcoare, să mai dăm o pedală, să mai stăm la taclale și să mai bem o bere, evident! LE - traseul: https://ridewithgps.com/trips/16657971
  23. 12 points
  24. 12 points
  25. 12 points
    Mutat de aici: Titlu ales de autor. Asadar "povestea turei": Nu am vrut decat sa plec cu bicicleta si cortul fara sa conteze prea mult destinatia. M-am gandit initial sa ma lase cineva la Calarasi (era o optiune gratis pt mine) iar de acolo sa ma intorc pana acasa in Brasov. Pentru ca nu am gasit pe nimeni amator de intovarasire, m-am gandit sa plec cu catelul. Asta presupunea ca nu pun coburi ci cos in spate si trebuia sa car echipamentul in remorca. Deja era mai dificil sa plec cu masina la Calarasi. Pentru ca vremea era mai buna miercuri decat joi, m-am gandit sa devansez plecarea si sa pornesc din Brasov cu bicicleta spre Buzau, pe la Siriu, apoi sa merg pe drumul gandit initial, urmand sa ajung langa Focsani apoi Lepsa, Covasna si Brasov. Gandisem un drum de 455 km pentru 3 zile si aproape 4.000m de urcat. Miercuri dimineata am reusit sa ies din Brasov la ora 9:15, dupa ce am pierdut mai bine de ora incercand pe la trei benzinarii sa bag aer la 6 bari in roti. Pana la urma m-am multumit cand am reusit sa ajung la 5,5 bari. . Vremea era foarte buna, asa ca am pedalat cu spor cam 30 de km pana am inceput sa dau de primul deal. Am facut o poza jos la iesire din sat, Teliu, apoi am mai facut una in varful dealului la limita de judet dintre Brasov si Covasna. Cand urcam dealul am scos catelul din cos si sub pretextul de a-l lasa sa se dezmorteasca m-am usurat de 10kg unde mi-era mai greu si l-am tinut cu o mana in lesa. In varful dealului am bagat catelul la loc in cos si ne-am dat drumul la vale, cat am putut de rapid. Am prins aproximativ 55km/h. Am trecut prin Intorsura Buzaului de unde m-am mai aprovizionat cu apa, o sana si coua cornuri si am continuat drumul stiind ca doar la Nehoiu mai gasesc magazine, cam dupa 40 de km. Drumul pana acolo a fost aproape gol. Cred ca am intalnit 20 de masini asa ca drumul a fost o placere. Mai urcam, mai coboram dar aveam si progres. La vale la un moment dat am pierdut steguletul de la remorca. Tot aluneca pe batul de plastic la viteze mari. Din loc in loc opream unde gaseam cate o apa pentru catel. Pe la Nehoiu mi-am dat seama ca e posibil sa nu ajung sa pun cortul dupa Plescoi. As fi ajuns de fapt dar chiar la lasarea intunericului si asta nu-mi convenea. Nu aveam de gand sa caut loc de campare disperat pentru ca riscam si sa stau intr-un loc rau dar si sa sparg salteaua autogonflabila in vreun spin. Prin Nehoiu am trecut ca acceleratul si m-am oprit la o benzinarie Petrom la intrarea in Patarlagele pentru un suc rece. Caldura ma cam terminase pana acolo. Vanzatoarea de la benzinarie admira catelul din cos si ma intreba daca l-am scos din oras la plimbare. Ea a crezut ca eram din Patarlagele si iesisem la plimbare iar acum ne intorceam. Nu avea rost sa-i pomenesc de Brasov care era la 100 de km pentru ca oamenii obisnuiti (ca sa nu zic normali) nu isi inchipuie ca sunt unii care se plimba sute de km cu bicicleta si mai au si catel pe deasupra - si nici nu eram intr-o zi de week-end. La Patarlagele "alimentez" pe catel cu niste carnati de Plescoi iar pentru mine gasesc o salata de boeuf cu carne de pui (?). O pastrez pentru mai tarziu si pornim hotarati spre com. Berca unde trebuia sa ne abatem de la soseaua nationala pe drum judetean, mai putin circulat (sau cel putin asa imi inchipuiam eu ca trebuie sa fie). Drumul urca si coboara, avem destule delusoare de urcat si cu atata greutate dupa mine folosesc intr-una schimbatoarele de ma gandesc sa nu fac bataturi la degete dupa 3 zile din astea. Fara bagaj cred ca imi era necesar jumatate din efortul pe care trebuia sa-l fac acum ca sa trag cu mine inca 40 de kg. M-am gandit de acasa ca ar trebui sa evit pe cat posibil sa ma intalnesc cu lupi noaptea. Urs pe dealurile de acolo nu cred ca exista dar prin padurile de pe dealuri cred ca umbla lupii. Stiu ca lor nu le displace un carnea de catel asa ca aveam de gand sa-i evit. Am trecut de Valea Lupilor si m-am gandit ca mai trebuie sa avansez macar 10km ca sa fiu cat de cat linistit in privinta lupilor. Apoi intr-o livada imi savurez salata de boeuf cu carne de pui si zambesc singur gandidu-ma ca totusi au fost curajosi cei de la Cris Tim sa faca salata cu pui. Mie in locul lor mi-ar fi fost frica pentru imagine. Altfel salata a fost foarte buna, nimic de comentat. Asta mi-a fost cina, era undeva intre ora 17 si 18 si nu aveam de gand sa mananc unde pun cortul ca sa nu las urme de miros apetisante salbaticiunilor si sa-mi fac noaptea palpitanta. Am pedalat mai departe, am trecut prin Viperesti si mi s-a parut mie ca vad un loc destul de bun pentru pus cortul. M-am gandit ca tocmai trecusem printr-o comuna mare, Valea Lupilor era departe, raul Buzau era aproape, pe malul lui putina padure, hai sa-mi incerc norocul. Am gasit un loc perfect zic eu pentru pus cortul. La 300m de sosea, pe malul Buzaului intr-un loc in care mi s-a parut mie ca obisnuiesc sa vina pescari. Este perioada de prohibitie la peste asa ca in mod normal nu trebuia sa am vizitatori. Pe de alta parte daca imi vedea careva cortul putea gandi ca sunt pescar, deci nu ieseam in evidenta. Am pus cortul pe indelete si mi-a ramas timp inca aproape o ora pana sa se intunece. Exact partea asta a zilei imi place cel mai mult si pentru asta am plecat cu bicicleta si cortul. Catelul daca la inceput era foarte agitat si fugea cu cate un bidon adus de ape, in gura, cand s-a lasat intunericul a devinit cam nesigur: a lasat coada jos si se holba la copaci. Nu a mai dormit in padure. O multime de pasari aveau ceva de comunicat dar unele chiar pareau din filmele de groaza: scoteau sunete foarte ciudate. In cifre rezumatul primei zile a fost cam asa: Am pornit la 9:15 din Brasov si am pedalat pana la 18:15, 9 ore, 135 km cu un consum de 9.000 calorii. Viteza medie a fost de 16,5km/h, maxima de 60km/h, un puls mediu de 129bpm cu un maxim de 154bpm. 1200m diferenta de nivel urcata.
  26. 12 points
    Lacul Albastru (Baia Sprie) Dl. Poca (787m) în față. Vf Igniș (1307m)
  27. 12 points
    Motto: A venit primavara si a inceput sezonul turelor de randonneuri si in Romania. Bineinteles, m-am gandit sa ma inscriu din nou la una. Insa traseele frumoase erau in afara Bucurestiului si nu aveam timp. La Bucuresti, o tura care s-a tinut pe 1 aprilie, nu ma atragea deloc traseul. M-am decis sa organizez o plimbare pe cont propriu. Zis si facut. Am inceput sa desenez un traseu cat mai ferit de drumuri nationale/europene, pe meleaguri cat mai pitoresti. Pe de alta parte nici sa ma invart singur cuc pe 200 km n-aveam chef, astfel incat am ajuns la formula ideala: o tura de 100 de mile cu prietenii, o clasica ce se practica de catre amatori la colegii de pedala de peste ocean. Pentru varianta asta s-au gasit doritori, pe care dupa o saptamana de gandire si planificare, sita i-a cernut pana au ramas 2: @BodoC si @Pandy. Ne pregatisem si 4 "puncte de control" pe traseu, unde voiam sa ajungem pana la anumite ore limita. Cu acesti domni m-am intalnit la orele 7.30 la statia de metrou Grozavesti. Primavara care cica ar trebui sa fie deja prezenta pe 8 aprilie, ne oferea la ora aia... 3 grade Celsius. Am apucat-o catre iesirea prin Chiajna. Soarele si-a facut aparitia timid dintre nori, deocamdata insuficient pentru a renunta la manusile de iarna, in favoarea celor de vara. Ca si in alte ture lungi, aveam in plan 5 minute de pauza la fiecare ora sau 15-20 km. Prima astfel de pauza s-a petrecut in Dragomiresti-Vale. In Sabareni am traversat Dambovita, care ne-a insotit pe primii 45 km ai turei. DJ 601 a ramas la fel de prost asfaltat pana la Slobozia Moara, unde am si facut urmatoarea oprire, la km 40. Aici era primul PC, orele erau 10.05. Timpul limita fiind 10.45, ne incadraseram lejer. Era in continuare frig, iar soarele ascuns dupa norii gri. Vizavi de magazinul mixt unde am mancat cate ceva si am baut o cafea, era o casa cu aspect de conac paraginit Am schimbat manusile de iarna, calduroase dar incomode, cu cele de vara. Dupa Racari calitatea drumului s-a imbunatatit vizibil. Plopii cu frunze galbene de pe marginea lui accentuau atmosfera care parea de toamna. Daca stii sa cauti, pe langa Bucuresti poti gasi destule drumuri ferite de trafic. Inainte de podul peste Colentina de la intrarea in Ghimpati cotim la stanga, pe un comunal asfaltat catre Colacu. Portiunea a fost una dintre cele mai frumoase. Drumul serpuieste de-a lungul Colentinei si ne da prilejul sa tragem si cateva cadre foto "cu dedicatie". Ajungem in Colacu, din nou cotim dreapta si, cand sa intram in Sabiesti, na belea! Judeteanul 711A, despre care citisem ca a fost asfaltat in vara lui 2016, era inca drum de pamant tasat, pregatit pentru asfaltare! Bodocul, cu slickuri de touring pe 29er, n-avea probleme. Pana la urma nici eu cu Pandy n-am avut, dar cei 4 km ne-au incetinit putin, adica a trebuit sa mergem cu 13-15 la ora. La iesire din Sabiesti drumul se prezinta sub forma unor dale de beton cam asa si asa, pentru vreo 6 km, pana la Iazu. Urmatorul punct de control era la un magazin mixt din Cojasca, si am trecut prin fata lui ca rapidul prin halta. Probabil unde nu ne convenea vecinatatea catorva conlocuitori adunati pe acolo. Oricum, am notat in minte ca era ora 12.05. De aici incolo traseul ne-a purtat de-a lungul luncii Ialomitei. Dupa intersectia cu DN1A am intrat si in judetul Prahova, mai precis in satul Tatarai al comunei Poienarii Burchii. Un indicator ruginit si inclinat al satului respectiv ne-a dat binete. Aveam nevoie de o pauza de mancare si beutura, dar ea a venit abia in urmatorul sat, Ologeni, unde un proprietar de magazin mixt ne-a dat nu doar de-ale gurii, dar si tacamuri de plastic si informatii. De ce tacamuri? Pentru ca la punga de chipsuri mi-a venit pofta de un borcan de zacusca. Ca o curiozitate geografica, daca putem s-o numim asa, Tatarai si Ologeni sunt singura bucata din judetul Prahova aflata la sud de raul Ialomita. Pe care l-am si traversat in urmatoarele minute. Bodocul nu a pierdut prilejul sa retina in memoria foto silueta aparte a manastirii Pissiota, care ne era deja cunoscuta. Imediat dupa traversarea magistralei feroviare 1000, in dreptul haltei Crivina, am tras de ghidon spre dreapta, catre satul Poienarii Rali. Ideea era sa ajungem la Gruiu fara a merge pe DN1, si asta s-a putut cu ajutorul unui pont oferit de @adi.murariu: exista un pod pietonal care leaga Poienarii Rali de Piscu din comuna Ciolpani. Legatura se vede doar pe modul OSM al hartii. Se termina drumul de asfalt in sudul satului si o coborare scurta te duce in lunca Ialomitei. De aici o poteca ne conduce spre pod. Este usor de parcurs chiar si pe cursiera. Podul e metalic, cu scanduri de lemn. Ne-a placut bucata asta, asa ca am alocat vreo 5 minute traversarii si fotografierii. Multumim inca o data lui Adi pentru sfat si recomandam si altor confrati aceasta legatura. Satul Piscu ne astepta pe celalalt mal. Acesta a fost ultimul din cei 4 km de offroad (usor) al turei noastre. Se pare ca si ploaia ne astepta, probabil suparata ca o tot fentasem prin numeroasele schimbari de directie de pana acum. Ajunsi la DN1, am facut usor stanga si, in dreptul unei statii Petrom, am traversat drumul pe o pasarela metalica. Dupa care am mai mers 50 m pe DN si am cotit la dreapta pe strada Fermei, iar in capat pe Soseaua Tiganesti (DJ 110H). Aici ne-a picurat nitel. Am abandonat soseaua si am intrat in satul Silistea Snagovului unde soarele ne-a zambit din nou. Insa ce vedeam inspre nord nu era deloc un zambet... Am continuat nestirbiti si, reintrati in judetean, l-am lasat pe Pandy sa declanseze un sprint care sa ne duca mai repede la Gruiu. Si ne-a dus, taman pe taman, ca ploaia incepea sa toarne exact cand ne turna si noua bucatarul de la Casa Leu ciorba in farfurii! Ajunsesem fix la ora 15. Aveam in spate 107 km, dar si o caciula de nori, care au turnat vreo jumatate de ora. Cu bateriile reincarcate fizic si psihic, dar si cu soarele reaparut pe cerul albastru, am lasat gecile de ploaie in rucsac si ne-am lansat catre treimea finala a excursiei. Padurea Lipia era o poezie verde, soarele se oglindea in asfaltul ud, iar pasarile cantau a primavara. Dupa manastirea Caldarusani, la intersectia cu DJ 101, am luat stanga spre Gradistea, iar nu dreapta spre Moara Vlasiei, cum facusem in zeci de randuri. Trebuie sa spunem ca pornind de la Gruiu am iutit nitel ritmul, in dorinta de a respecta pe cat posibil ora de sosire in punctul de control Stefanesti, 18.30. La Gradistea, in dreptul intersectiei cu calea ferata, Bodocu mai surprinde inca o data norii cu care ne-am tot jucat de-a prinselea. Din acest punct, aflandu-ne pe ultima linie dreapta catre Bucuresti, am bagat piciorul in pedala, cat de voiniceste puteam, si la 18.15 eram la benzinaria de la centura Stefanesti. Acolo m-am recompensat cu o ultima bucata de halva si o Coca Cola . La soseaua Petricani colt cu Dimitrie Pompeiu ne-am strans mainile, multumiti ca ne-a iesit randoneala, si ne-am indreptat spre casele noastre, unde am ajuns pe la 19.30. Traseul arata la final asa: https://ridewithgps.com/trips/13822438 A fost o zi de primavara inceputa cu temperaturi hibernale si continuata cu toane autumnale, dar la sfarsit soarele ne-a zambit.
  28. 12 points
    El: Vreau sa te cunosc mai bine, pari o fata de o inteligenta deosebita. Ea: Pe dracu, vrei doar sa mi-o tragi. El: Vezi, ti-am spus ca esti inteligenta.
  29. 11 points
  30. 11 points
  31. 11 points
  32. 11 points
  33. 11 points
    Ziua 7, prima parte: Din nou foarte valurit dar parca au fost un pic de nori si soarele nu sa simtit atat de puternic. Dimineata ca de obicei pe la 9 am luat-o din loc. Prima oprire a fost castelul din Saumur chateau-saumur.com. Am ajuns prea devreme asa ca am avut timp de o cafea chiar la poarta castelului. Pana la castel e ceva de urcat. Bicicletele au fost legate la poarta de intrare in castel intr-un loc special, dar nepazit. Oricum am lasat toate bagajele pe bicleta si am luat doar ce era de o valuare mai mare si bineinteles actele. Cautatorii de diamante. Este frumos inauntru dar mai impresionant este pe afara. Dupa ce am vizitat ce era de vizitat am plecat si nu prea departe am gasit o bere de abatie asa ca ... Piste de biciclete. Apoi intram intr-o zona foarte interesanta, casele trogloditilor http://uk.france.fr/en/information/troglodyte-sites Unde fac baie trogloditii. Si locul de unde beau. Ziua asta a fost lunga cu o multime de locuri de vizitat asa ca a trebuit sa plecam mai departe. va urma
  34. 11 points
  35. 11 points
    Baia Mare - Câmpia Tineretului & Muzeul de etnografie Pe Vf. Pietricica Vf Igniș sub ceață Spre vârf. Panoramă de pe Vf. Igniș Stațiunea Izvoare (părăsită) Lacul de acumulare al orașului
  36. 11 points
    Inca 2 poze de pe dune. In aceasta excursie de o zi am fost fara bagajele mari dupa noi, acestea au ramas la gazde . Cea de a 3-ia zi a fost si ziua de transfer catre Nantes de unde urma sa pornim pe Valea Loarei. Din nou caldura mare inca de dimineata noi plecand in jur de ora 10. Cam astea au fost conditiile de cazare la prima gazda airbnb. Pregateam bagajele. Rola de folie cu bule am carato cu noi tot drumul fiindca era foarte usoara si nu ne incurca prea mult Prima oprire dupa plecare, prima boulangerie (aveau sa fie multe). Am avut trenul spre Nantes pe la ora 17 asa ca am avut ceva timp sa dam o tura de Bordeaux. Din nou nu cred ca viteza maxima a fost de 57km/h dar nici nu afost motivul pt care am dat drumul la Strava . Am mers cu aplicatia pentru a reface mai tarziu traseul si eventual pentru a vedea numarul de km facuti. Am avut de gand sa mergem la Parc de l'Ermitage Sainte-Catherine dar Google maps ne-a dus pe niste stradute foarte abrupte iar apoi la foarte multe trepte pe care trebuia sa le urcam cu bicicletele incarcate asa ca am renuntat si ne-am indreptat din nou spre centru. Pana la acest parc am trecut peste Pontd'Aquitaine care este destul de abrupt. Garonne (nu bautura ca aia e cu 2 de r) Pe pod. Si dupa el. De pe celalat pod: Pont Jacques Chaban Delmas. Intre cele 4 turnuri este o platforma care se ridica pentru a face loc vaparelor de croaziera, noi am vazut si un semn care indica ora pana la care se pote trece peste el dar nu am inteles ce era cu acel semn decat pana mai tarziu. Am putut admira pe afara si https://www.tripadvisor.com/Attraction_Review-g187079-d10200972-Reviews-La_Cite_du_Vin-Bordeaux_Gironde_Nouvelle_Aquitaine.html Apoi am ajuns pe faleza plina de restaurante si magazine. Pauza de hidratare , afara cred erau peste 40 de grade. Pe asa ceva am petrecut cam 10 ani din viata (nu pe biciclete). Am avut nevoie si de ceva umbra asa ca am gasit ce cautam. Cat am stat la umbra a plecat si vaporul. Am plecat si noi mai departe si am ajuns la Apoi am mers la gara unde aveam biletele deja cumparate de acasa care au costat 64 E cu tot cu biciclete cu intercity. Problema mare a fost ca am nimerit intr-un vagon unde nu mergea aerul conditionat si ne coceam la propriu. Conductorii au rezolvat problema lasandu-ne sa mergem in alt vagon unde era aer conditionat. Noi aveam bicicletele si bagajele aranjate asa ca am mers cate unul in acel vagon. Erau doar cateva locuri pentru biciclete (cred ca 10) in tot trenul asa ca rebuie facuta rezervare. Si pentru ca era asa caldura, trenul a avut cativa km in care de abia mergea asa ca am ajuns in Nantes pe la 11 seara in loc de 10. Pe drum am dat telefon la camping sa ma asigur ca putem campa peste noapte chiar daca ajungem asa tarziu, si ni s-a spus ca nu e nici o problema. Catre camping am avut inca 10 km si am ajuns pe la ora 12 noaptea dar dupa cum am spus nu a fost o problema cu administratorii ci poate doar cu alti cicloturisti care ne-au atras atentia ca tragem de prea multe ori fermoarul la cort si ei nu pot sa se odihneasca. Traseul pana la camping-belleriviere.com, unde am mers primii km pe langa Loara. Parcarea peste noapte. Dupa ce ne-am instalat, dus si la somn.
  37. 11 points
  38. 11 points
    Celebrii tenori Placido Domingo si Luciano Pavarotti stateau la o sueta la un pahar de vin bun... Dupa mai multe pahare, Domingo o ia pe ulei si incepe sa se laude cu performantele sale concertistice. - Auzi bai paisane, fii atent aici ! Eram la Madrid in Piata Spaniei, in fata a 300.000 de spectatori... si am cantat atat de frumos si de divin ca a lacrimat icoana fecioarei Maria in catedrala. bai, iti dai seama... ! La care, Pavarotti, usor agasat spune: - bai campesino... ce spui tu e fix pix ! Fii atent aici ! Eram la Vatican in piata... erau 500.000 de oameni, o liniste de auzeai un bat de chibrit cazand Si am cantat atat de frumos si de divin incat a coborat Isus de pe cruce, a venit la mine si mi-a spus: EHHH... ASA DA ! ASTA DA CANTARE ! NU CA BOCCIUL ALA CARE A FACUT-O PE MAMA SA PLANGA LA MADRID !!!
  39. 11 points
    Ziua 1 - Col du Galibier via Lautaret (traseu) - 115 km / 2100 m / 2645m altitudine maxima Dupa o noapte agitata si dormita destul de prost, m-am trezit destul de devreme, cu gandul de a avea cat mai mult timp la dispozitie pentru etapa din acea zi, teoretic cea mai lunga dintre cele 4. Cu toate astea, fiind o putoare ordinara, n-am plecat pe traseu decat abia la ora 10. Bineinteles, raceala nu-mi trecuse si febra paream sa am in continuare, asa ca m-am imbracat ceva mai gros decat ar fi fost cazul si am plecat la drum. Primii kilometri, care traverseaza comunele Allemont si Bourg d'Oisans imi erau deja familiari. Dupa 15 km de incalzire, urma sa ma lovesc de prima bucata de catarare serioasa a zilei, din Le Clapier pana la barajul Chambon de pe lacul omonim. Aici, cu doi ani in urma, se afla calcaiul lui Ahile al planului meu de a ataca Galibierul - tunelul de 750 de metri sapat in stanca pe malul lacului, la momentul respectiv partial surpat. Intre timp, autoritatile s-au miscat si au reusit sa asfalteze un drum secundar care ocolea lacul pe partea cealalta, accesibil vehiculelor sub 3.5 tone si bicicletelor, dar si sa redeschida traficul prin tunel. Aveam, deci, doua variante prin care puteam ocoli lacul, dar am decis sa raman fidel traseului original, de pe D1091, si sa trec prin tunelul candva distrus, dar nu inainte de a face o mica pauza pe barajul Chambon. De aici urma o lunga si relativ domoala catarare catre Col de Lautaret. Planul meu era sa nu ma epuizez prea tare inainte sa ajung la altitudine, in special tinand cont de faptul ca transpiram mult mai tare decat de obicei din cauza racelii si a indoparii cu Paracetamol. Acestea fiind spuse, mi-am propus sa fac cate o pauza mai generoasa la fiecare 300-400m urcati si sa tin pulsul cat de jos se poate. Am pornit agale, nu foarte fericit nici cu ritmul in care mergeam, nici cu starea in care eram, dar cumva mergeam mai departe fara mari emotii. Dupa cativa kilometri de panta de maxim 4-5%, ma trezesc claxonat si salutat foarte entuziast de o gasca de tineri indesati intr-o masina incarcata la refuz cu biciclete. Unul dintre ei era un coleg de facultate cu un an mai mic decat mine, din sectia de RAID (alergare, orientare si MTB) a facultatii, care, vazandu-ma purtand tricoul de ciclism al sectiei lor sportive, m-a luat drept un coleg de-al lui. Cateva sute de metri mai incolo, baietii s-au oprit, am lamurit dilema identitatii noastre, ne-am intins la povesti si am aflat ca ei se duceau catre Briançon, unde aveau sa participe la Etape du Tour, competitie pentru amatori care urma traseul etapei a 18a a Turului Frantei. De aici, fiind impins literalmente de la spate de un vant destul de constant, nu m-am mai oprit pana in La Grave, unde am ajuns cu cateva minute inainte sa se inchida unul dintre putinele magazine ale comunei. Mi-am luat o Coca-Cola, am mancat niste batoane de ciocolata pe care le luasem cu mine si am plecat mai departe. De aici catararea incepea sa devina ceva mai consistenta, cu pante de 7-8% in loc de cele de 4-5% de pana atunci, dar si mult mai frumoasa. Dupa inca 300 de metri urcati, am dat de primele ace de par ale zilei, de unde peisajul incepea sa devina cu adevarat spectaculos. De aici, lant intins pana la Col du Lautaret. Apa curgea siroaie pe mine, dar nu aveam de gand sa mai fac pauze pana acolo. Ajuns la Lautaret, la o altitudine de 2058 m, ma bag in vorba cu un ciclist scotian trecut de 50 de ani care venise si el pentru Etape du Tour si care inca nu era decis daca e o idee buna sa urce pe Galibier sau nu cu o zi inaintea cursei. L-am indemnat sa mearga totusi, pentru ca peisajele merita vazute, iar daca merge potolit nu are cum sa se consume prea tare pentru ziua urmatoare. Apoi m-am bagat in prima cafenea iesita in cale, unde am baut un espresso dublu si un pahar de Coca-Cola. Toate cafenelele, terasele si magazinele erau intesate de biciclisti, de sosea sau mountain bikeri, veniti sa se profite si ei de catarare. Nu mai are rost sa mentionez ca pe toata durata zilei m-am intersectat cu zeci, poate chiar sute de biciclisti de toate varstele si toate nivelurile de antrenament. Dupa un popas de poate jumatate de ora, am purces la drum catre ultimii 9 kilometri de catarare. Deja lucrurile incepeau sa devina mai dificile, din cauza altitudinii, a vantului deloc de neglijat, dar si a oboselii acumulate. Incet-incet, cu viteze de 9-10 km/h, am luat-o catre destinatia finala, motivat de vremea excelenta si de peisajele spectaculoase. Dupa 2 pauze scurte, una pricinuita de intalnirea cu scotianul de mai devreme, care acum cobora de pe Galibier si imi multumea ca l-am incurajat sa urce, am ajuns si la flamme rouge, ultimul kilometru al catararii, de altfel si cel mai dificil, cu pante si de 12-13%. Motivat de cei cativa ciclisti care se apropiau furibund din spatele meu, am decis sa dau tot ce pot pe final "etapei". Bineinteles, am atacat à la Chris Froome, fara sa ma sinchisesc sa ma ridic din sa, stimulat si de sedinta de doping de la cafeneaua de pe Col du Lautaret, dar a fost suficient cat sa nu ma depaseasca nimeni in acest ultim kilometru al catararii. Ajuns in varf, reusesc si eu cu greu sa (imi) fac cateva poze, mica zona de parcare fiind intesata de biciclete, motociclete, masini si proprietarii lor. Reusesc totusi sa imortalizez momentul sosirii mele pe Galibier, cel mai inalt punct la care reusisem sa ajung pana atunci (precedentul maxim fiind detinut de Transalpina noastra si ai sai 2145 metri altitudine). De aici, am luat-o la vale in ritm alert pe drumul pe care am venit, nu inainte de a porni camera GoPro de pe ghidon. Pe masura ce ma apropiam de casa, incepeam sa devin destul de epuizat. Cele 4-5 batoane de ciocolata (Snickers & compania) pe care le mancasem, alaturi de micul dejun compus din 100 de grame de alune, se dovedeau a fi relativ insuficiente, asa ca nu visam decat la o pizza si o bere, iar ultimii 15 kilometri, plati, s-au dovedit a fi mai anevoiosi decat mi-as fi dorit. Colac peste pupaza, cu cativa kilometri inainte sa ajung inapoi in Allemont, o viespe a decis sa ma muste de cap, motiv pentru care a trebuit sa mai trec si pe la o farmacie pentru o crema antiinflamatoare si sa imi aman cina cu o jumatate de ora. In fine, ajung si la camping, fac un dus, ma dau cu maglavaisul luat de la farmacie si ma duc tintit catre pizzeria in care, cu cativa ani in urma, mi se spusese ca nu e inca ora mesei si ca n-au cum sa ma serveasca. De data asta am ajuns la ora regulamentara, mi-am luat o pizza foarte proteica, o halba de bere "serioasa" (ca sa o citez pe chelnerita, careia ii explicam ca vreau o halba mare, si nu una de 0.33, iar ea a concluzionat ca vreau o bere serioasa). Cu toate astea, definitia mea de bere serioasa implica o nefiltrata germana servita intr-o halba de un litru, asa ca am avut si eu o figura destul de serioasa cand am vazut un pahar de 0.5 litri, complet normal pe plaiurile mioritice, in care totusi mi-a fost servita o bere locala chiar buna la gust. Si pentru ca nimic nu merge mai bine cu o bere decat o a doua bere, am mai luat o bere serioasa. Nu mai conta ca gatul imi era praf, prima zi - cea mai lunga, de altfel - trecuse, ajunsesem pe Galibier, picioarele nu protestau, iar a doua zi urma sa fac o tura scurta, "de relaxare".
  40. 11 points
  41. 11 points
    Duminică, 11.06.2017 Cherbourg Cazarea la Cherbourg a fost la Hotel Angleterre. 118 Euro / 2 nopţi / cameră dublă, fără mic dejun, luat de pe booking.com Camera a fost OK Baia la fel (cabina de duş era în spatele dulapului). Erau câteva camping-uri în zonă, însă am considerat că este mai util ca primele două nopţi să le dormim la hotel. În primul rând, recunosc cinstit că mi-a fost frică să las cortul (cu tot echipamentul în el) peste zi în camping. Ulterior, după ce am văzut despre ce e vorba în camping, n-am mai avut nicio problemă (detalii mai târziu). În al doilea rând, erau prea multe variabile: zborul low-cost cu posibilitate de întârziere, sau cele două trenuri dintre care unul l-am pierdut. Astfel, s-a dovedit o opţiune bună rezervarea cazării la hotel pentru primele două nopţi. Încă un amanunt interesant: la ora 21:00 hotelul se închidea, în sensul că nu mai era nimeni la recepţie (uşa de la intrarea oricum era tot timpul închisă). Înainte de a pleca de la Paris am sunat la hotel, le-am spus că vom întârzia iar doamna proprietară mi-a dat codul de acces în interior (4 cifre) şi mi-a indicat numărul camerei. Mi-a mai spus ca bicicletele să le las pe holul hotelului. Cand am ajuns la Cherbourg, în jurul orei 22:30 am constatat că toate hotelurile erau închise, posibil un Mercure de 4 stele să fi fost deschis. Astfel, fără o rezervare făcută, chiar nu ştiu cum m-aş fi descurcat cu cazarea. În plus, aporoape de ora 23:00 era puţin cam peste mână să caut campingul şi să mă apuc de montat cortul. La hotel am ajuns aproape pe la ora 23:00, am deschis uşa de la intrare şi la recepţie am găsit o cheie cu numele meu pe ea. Deşi am încercat să facem cât mai puţin zgomot proprietăreasa ne-a auzit când am venit (locuia şi ea în hotel), ne-a urat bun venit iar bicicletele mi-a spus să le las la parter, într-o cameră de hotel perfect funcţională. Frumos din partea ei. Hotelul văzut din exterior. O stradă din Cherbourg. Numele străzii. Traducerea: “Strada Paul Talluau. Şef al reţelei Delbo Phenix din 1942 in 1944. Membru al Rezistenţei deportat. 1918 – 1944” Talluau a fost arestat în ianuarie 1944 şi a murit în lagărul de la Melk (Austria) în august 1944, la puţin timp după ce Cherbourg-ul a fost eliberat de către aliaţi. Momument ridicat în memoria Martirilor Rezistenţei din (peninsula) Cotentin. Cotentin este peninsula in capatul carei se afla Cherbourg-ul. Diverse locuri prin care nemţii i-au plimbat pe cei din Rezistenţa franceză. Mesajul de la baza monumentului. Traducerea: "Aici se află cenuşa martirilor noştri. Trecătorule, reculege-te." Franceza mea este de baltă, aşa că îi rog pe vorbitorii de franceză să nu ezite să corecteze traducerile făcute de mine. Ce se vede în pozele de mai sus sunt într-o distanţa de sub 200 de metri. Altfel spus, cum ştiu alţii să îşi comemoreze eroii. Ajungem într-un dintre porturile turistice ale Cherbourg-ului. Datorită ciclului flux-reflux, aproape totul este mobil. Pilon pe care culisează pontonul. Roţi pe care culisează pasarele de acces pe ponton. Turul porturilor din canalul Mânecii. Macara care ridică bărcile direct din apă. Ală pădure de catarge.
  42. 11 points
    In ciuda modei cu 29er , si 26er sunt foarte fun pe poteci , asa ca am luat una si abia astept sa o scot la joaca.
  43. 11 points
    Peisaje superbe mai departe, trafic foarte redus, asfalt bun, vant de fata si dealuri si vai din belsug. In Kogalniceanu mi-a atras atentia: In Constanta am oprit la o benzinarie unde mi-am scos pastele si am pus sa mananc. Dupa m-am invartit prin centrul vechi al Constantei si am stat pe o banca, pe faleza pana s-a facut ora pentru mers la gara. Casa cu lei Arta urbana Catedrala Sf. Anton Pe str. Vantului Si...marea Au iesit 130 de km, cu vreme buna si vant intens, cu peisaje superbe si trafic redus. Am inteles ca drumul spre Chei se poate face si prin Gura Dobrogei - Casian...probabil o fi traseul facut in 2008. E un traseu foarte frumos pe care il recomand oricui dornic de o hoinareala in pustiu. Multe nu sunt de zis, am lasat pozele sa vorbeasca de la sine. In speranta ca poate intereseaza/foloseste cuiva postarea mea, va doresc: drumuri bune sa aveti!
  44. 11 points
    O tura de la Sibiu-Poplaca-Orlat-Sibiel-Crint si retur...70km. Rasplata pentru ca am ajuns sus in Crint la 1300m Cupa nu e asa de mare :D. Totusi am zis sa ne rasfatam cu o inghetata si un vin de casa.. In drum spre casa...in fundal Vf. Suru din M-tii Fagaras.
  45. 11 points
    Confuzie totala In 1944, în timpul celui de-al doilea război mondial, a avut loc o recepție la Rio de Janeiro și ambasadorul ungur a fost printre invitați. Ambasadorul ungur, purtand uniforma de ceremonie, a intrat în cameră și a adresat un salut nazist. Gazda recepției, un bancher influent, a luat act de venirea ambasadorului și s-a apropiat de el. "Excelență, ați salutat cu Heil Hitler. Presupun că oamenii din țara dumneavoastră aparțin rasei nordice?" Ambasadorul a răspuns: "Nu, noi suntem de origine mongolă." Bancherul a fost curios și a continuat. "Cred, aşadar că țara dumneavoastră ar trebui să fie situată în Asia?" "Nu, Ungaria face parte din Europa Centrală." "Știu că există un război în Europa Centrală. Este Ungaria implicată în asta?" "Da, într-adevăr. Ne luptăm împotriva Uniunii Sovietice." "Și aveți oarece pretenții teritoriale față de Uniunea Sovietică?" "Nu, noi nu avem nicio pretenție teritorială față de sovietici. Cu toate acestea, avem față de România și Slovacia." "Deci, România și Slovacia trebuie să fie vrăjmașii voștri, atunci?" "Nu, ei sunt aliații noștri." Bancherul a fost ușor confuz de răspunsurile ambasado-rului, dar în cele din urmă el a văzut o insignă regală pe uniforma lui și a continuat: "Eu socotesc că Ungaria este un regat. Ce face Regele vostru?" "Nu avem un rege. Suntem conduşi de un amiral." "O, de un Amiral? Deci Ungaria trebuie să aibă acces la mare." "Nu. Suntem o ţară fără ieșire la mare." Bancherul a fost şi mai mult nedumerit. "Oricum, cum e amiralul tău?" "El a fost capturat de germani." "Ei sunt, de asemenea, vrăjmașii voștri?" "Nu, germanii sunt cei mai mari aliați și prieteni ai noștri." Bancherul a fost complet pierdut. "La naiba! Chiar nu înțeleg. Locuiți în regatul fără ieșire la mare, în inima Europei, care este guvernat de un amiral, care a fost capturat de cei mai mari prieteni ai lui. Sunteți în luptă o cu țară de la care nu doriți un singur hectar de teren. Pe de altă parte, aveți pretenții teritoriale față de aliații dumneavoastră. Asta este o situație cu adevărat bizară!" "Nu, domnule, este noua ordine europeană!"
  46. 10 points
    Lacul Morii Lacul Mihăilești Lacul Herăstrău
  47. 10 points
  48. 10 points
    Duminica, 11.06.2017 - Partea a II-a Cherbourg Placutz bilingv. Apa din Canalul Manecii parea foarte curata. Unii se plimba cu bicicleta altii cu velierul. O pilotina. Ferryboat-ul care venea din sudul Angliei, de la Portsmouth sau de la Poole [cel putin asta se vede pe site-ul linie de ferry]. Pista de bicicleta la vest de Cherbourg. La reflux. Lansare la apa. Gramada de barci, vazute din spate si din fata. Unul dintre digurile Cherbourg-ului, dinspre mal si dinspre larg. Drept in fata este Anglia. Jandarmeria maritima. Alta gramada de barci.
  49. 10 points
  50. 10 points
    Au trecut lunile de iarna care ne-au cam tinut pe bara, astfel incat, impreuna cu @BodoC, @MaC®, @a_mic, @Artistul33 si @diorgulescu am decis sa facem introducere abrupta in problema biciclitului pe 2017. Abrupta pentru ca ne-am decis sa facem o plimbare pe sosea pe dealurile de la Bustenari. Initial gandita ca offroad, tura s-a mutat pe sosea datorita ploilor si umezelii din teren. Sambata, 25 martie, ne-am intalnit la orele 7.20 in fata Garii Basarab. Aveam deja bilet de minigrup luat de Dragos la RE3003, care pleca la 7.44. Bicicletele aveam sa le achitam in tren. Care tren ne-a depus in Campina peste fix doua ore de la plecare. Aici, sub un cer cam plumburiu, dar cu asfalt uscat, si cu un vant cam rece, ne-am pus in miscare spre Mislea. De punerea sangelui nostru in miscare s-a ocupat catararea spre Telega. Din Telega, de la sensul giratoriu, am facut dreapta si imediat stanga, pe valea paraului Mislea, de-a lungul careia am inceput o lunga si lina coborare. Paraul, traversat de numeroase podete, ar fi foarte pitoresc daca nu ar fi folosit de localnici pe post de tomberon, din loc in loc... Casa cu aspect de mic conac in Mislea, in curs de renovare. La 100 de metri de ea ne-am oprit la un magazin mixt, sa-si potoleasca amicul si Leo foamea cu niste paine si parizer :). Dupa Cocorastii Mislii facem stanga, parasim valea Mislii si incepem sa urcam usor pe valea Cosminei. Traficul e aproape zero, vantul nu mai bate si ne simtim bine. In comuna Cosminele ignoram (deocamdata) indicatorul care duce catre respectabila catarare de la Podul Ursului, si ne angajam intr-o nu mai putin respectabila urcare spre Poiana Trestiei. Inainte de a baga piciorul in pedala serios, dupa 40 km de vilegiatura, nu putem sa nu ne amuzam de amplasamentul strategic al usii de pe cladirea din intersectie. Ne astepta o ascensiune de 200 m pe o lungime de 2.5 km. Urcarea e grea, dar peisajul merita fiecare metru (si pe verticala, si pe orizontala). In varf e un foisor unde ne-am odihnit si am lasat si troacele noastre credincioase sa-si traga sufletul. A se observa MTB-ul Canyon albastru, al doilea din stanga, al carui apropitar este a_micul, acest MTB fiind acum succesorul Helgai. Am mai urcat 2 dealuri in Bustenari si Telega si ne-am intors la orele 16 in Campina, unde in lipsa de alte oferte, am luat niste placinte si o bere la o patiserie din centru. Dupa care ne-am dus la trenul Regiotrans de la 17.30, multumiti dar si storsi de energie. In tren am motait la caldurica sau am vorbit verzi si uscate despre cum o sa se invarta roata anul asta. Ture frumoase tuturor in 2017! Traseul: https://ridewithgps.com/trips/13568378
This leaderboard is set to Bucharest/GMT+02:00