vera

Membru
  • Content Count

    973
  • Joined

  • Last visited

  • Days Won

    2

Posts posted by vera


  1. Văzut cicliști echipați, ieri, (14, adică) la Clubul Țaranului. Pe la ora 5 jumate, stăteau la terasă, la masa de langă intrare. Le-am zâmbit dar deh, nu a fost timp de mai multe.

    Au fost și cicliști veniți pentru lansare, dar nu se pun, că erau „în civil”. :P


  2. Nu știu dacă topicul asta își mai găsește locul printre cele ce sunt, momentan, la cafenea dar să încercam:

    Zilele trecute, în timp ce mergeam pe lângă bicla, în sensul opus venea o doamnă în vârstă, care când m-a văzut a început să exclame și să zâmbească "Uau, bravo, măi, asta n-am mai văzut, bravo". M-a bătut, prietenește, pe spate și a zis în urma mea "Foarte frumos!".

    în final, nici nu știu cine zâmbea mai mult: ea fiindcă m-a văzut sau eu fiindcă am întâlnit așa o persoană entuziastă.

    • Upvote 3

  3. Eu, pe de altă parte, aș vrea să folosim (și când zic „folosim", mă refer la aștia de ne numim „români"), mai multe cuvinte pe care, din păcate, nu le mai auzim atât de des în lumea de astazi, din cauza invaziei de cuvinte noi si uzul extragerat al altora. Unii dintre voi îmi stiu doleanța.

    Iubesc cuvintele/structurile pline de sens și cu istorie în spate. Cele mai multe nu sunt, încă, arhaizate dar, pur si simplu, nu mai sunt folosite.

    Gen: a nădăjdui, nădejde/ deznădejde; care va să zică, va să zică; adicătelea; așijderea; cătrănire, a se cătrani; povață, a povățui; cumpănit, a sta un cumpănă; cumpătat; voios, voioșie, s.a.m.d.

    Știu, îmi veti spune că limba este in continuă schimbare și că este firesc sa dispară...dar eu prefer să folosesc „voios” în detrimentul lui "happy", și „a povățui” nu „a consilia” și...

    • Upvote 3