silviusm

Members
  • Content count

    760
  • Joined

  • Last visited

  • Days Won

    88

silviusm last won the day on January 30

silviusm had the most liked content!

Community Reputation

2,294 Excellent

About silviusm

  • Rank
    Membru
  • Birthday January 8

Informații personale

  • Sexul
    Masculin
  • Biciclete
    Merida HFS 2000; Kona Dew Plus; Stevens Fluent SLX
  • Localitate
    Bucureşti
  • Ocupaţie
    videofoto Graf

Metode de contact

  • Website URL
    http://www.silviustan.ro

Recent Profile Visitors

5,564 profile views
  1. câteva Statistici din America de Sud II (2015-2016) Benzină: 21 Litri; Offroad: 1500 km (80km deșertul de sare); Sare: 1 Kg; Zahăr: 11 Kg; Ulei f. soarelui: 3.5 L; Ulei măsline: 0,25 L; Apă filtrată: 55 L; Orez: 14 Kg; Paste: 13 Kg; Lapte: 7L; Lapte praf: 10 Kg; Dulce de Leche: 13 Kg; Banane: 765 bucăți; Mandarine: 150 bucăți; Camping: 22 nopți; Hostel: 3; Warmshowers: 1; Aeroport 1; Autogară 1; Autobuz: 3; Gară: 4; Dușuri: 32 (reci: 7).
  2. Ziua 142 – 6 aprilie – 62km Cozmin: “Pe la 1:30 simt pe piciorul drept ceva care mă gâdilă. Dau cu mâna și pare ceva mărișor. După ce aprind lumina…am crezut că sunt într-un vis. Partea de la picioare a cortului era roasă de termite, intraseră deja înăuntru, erau pe mine.” În toiul nopții aud o pocnitură tare și apoi niciun zgomot. După treizeci de secunde țipă Cozmin tare: “Bă ce mi-au făcut astea!”. Furnici îi mâncau din cort. L-am ajutat să se mute la mine în cort. Adorm greu. De dimineață apare un moșulică care ne întreabă ce-am făcut aici. După ce i-am povestit ce facem și cum ne plimbăm, a început să repete de câteva ori: “Que barbaro…” și se uita dacă avem motoare la bicicletă. Plecăm și la șosea vedem unul din polițiștii ce ne-au vizitat aseară. Pe drum dăm de o chipărie și rămânem aici puțin blocați. Mâncă trei chipe tradiționale și un ceai “cocido” ce avea gust de tutun. La final face și chipele cu cașcaval, așa că mai luăm câteva. Plecăm super plini. În următorul orășel ne oprim la o înghețătorie. Ușa larg deschisă și nimeni înăuntru. Batem din palme, strigăm și fluierăm. Până la urmă apare un nene și ne servește. Stăm întinși la umbră și după vreo oră ne apucăm sa facem cartofi natur cu ouă și brânză. Cozmin: “Oprim la o farmacie să cumpăr o soluție de urechi. Mă dor probabil de la săritul din copac în apă. Își ia și Silviu o soluție pentru unghii. Prețurile sunt mici.” Fac calculele de bani, să vedem cât datorăm unul altuia și apoi scriu statisticile cu ce am consumat până acum. La prima benzinărie ne udăm cu furtunul de apă. Cumpărăm banane și pere. Mai pedalăm puțin și ne campăm pe un teren de fotbal, aproape de șosea. Cozmin: “Cred că am puțină febră și mă dor timpanele. Iau o pastilă și îmi fac doape din tifon pentru urechi. Silviu îmi toarnă soluția în urechi. Ne vom trezi la 5:30.” Ziua 143 – 7 aprilie – 61km – Brazilia – Foz do Iguazu Ne trezim la 5 30 și este răcoare afară. Ne oprim la chipărie să mâncăm. Eu trei chipe clasice și Cozmin o empanadă plus o cola. Apar două benzi pe sens și pedalăm puțin mai lejer. La farmacia din Ciudad del Este, am fost recunoscuți de doamnele care lucrează acolo. Au zis că ne-au crescut bărbile. Le cerem parola de la internet și apoi ne luăm la revedere de la ele, dând mâna cu ele. Ne-au spus că ne mai așteaptă pe aici. Mergem la cascada Saltos del Monday. La intrare plătim aproape 4$. Este măricică și ca să luăm un lift care ne duce până la baza cascadei mai plătim încă 2$. Mergem câteva minute cu fluturi pe umeri. În supermarket-ul GranVia cumpăr ceai mate pentru acasă. Mai păstrez 13000 guarani pentru o înghețată. Vama o trecem repede și intrăm în Brazilia. Schimbăm 20$ în Foz de Iguazu și mai mâncăm o înghețată. Acum pedalăm spre Casa de Ciclistas. Ajungem pe stradă, dar nu găsim casa. Din fericire suntem îndrumați de vecini. Casa este la 7km de centru. Nu este nimeni aici și vecinii ne spun să îl așteptăm pe Luciano, cel care se ocupă de casă, la farmacia veterinară pe care o deține și este la 3 minute de căsuță. Aici aflăm că bicicliștii care stau la Casa de Ciclista sunt plecați la cascada Iguazu. Stăm înăuntru la aer condiționat și un pahar de apă rece. Apare și Luciano care ne spune că mai sunt doi români cazați aici. Mergem la căsuță și suntem primiți de Luis, un nene ce se pare că doarme aici și are grijă de casă. Apare un cuplu de francezi, apoi chilianul și poloneza, pe care i-am întâlnit acum două săptămâni. Vin și cei doi români, un el și o ea. Au avion din Rio de Janeiro și mâine pleacă cu autobuzul spre Sao Paulo. Dormim afară, în casă fiind prea cald. Zilele 144 – 150 8-14 aprilie – Foz do Iguazu Zilele ce-au urmat am stat la Casa de Ciclista. Am rămas noi doi și Luis. În timpul ăsta am mâncat multe salate de fructe și câteva pizza. Am mai intrat în Paraguay ca să căutăm cutii de biciclete și să mai cumpărăm una alta. Până la urmă am găsit cutii de biciclete în Foz de Iguazu. Ne-am hotărât să mergem și la un mare duty free din Argentina, care a fost foarte neinteresant. Pașaportul s-a umplut de vize cu un du-te vino între Argentina – Brazilia – Paraguay. Luciano ne-a făcut rost de bilete pentru cascada Iguazu, partea braziliană. Ca o concluzie, merită văzute neapărat ambele părți. Nu se pot compara una cu alta. Luis ne-a făcut rost de o mașină pentru aeroport. Avionul era dimineața devreme. Noi ne-am trezit la timp și Luis la fel, doar că nu mai apărea mașina să ne ia. Ieșim la poartă și îl vedem pe Luis cum țipă la poarta omului. Deja intrasem în panică și voiam să fac rost de altă mașină, dar de unde la o oră așa târzie. După vreo 20 de minute de urlete se trezește și omul. Am mers cu un pick-up ca în fimele americane. Toți patru stăteam în față și goneam pe o străduță îngustă spre aeroport. Mulțumim Luciano și Luis pentru găzduire! Ziua 144 Ziua 145 Ziua 146 Ziua 147 Ziua 148 Zilele 149-150
  3. Ziua 135 – 30martie – 45km – Balneario – Itacurubí de la Cordillera Dimineață apare un nene cu scuterul, apoi încă unul pe cal. Intră pe terenul cu vacile. Vine și propietarul care ne întreabă dacă am dormit bine. Este înorat afară, așa că mai stăm în cort vreo oră. Ne oprim la magazinul unde ne-am întâlnit cu Fernando, acum 4-5 luni (în ziua 7). Luăm o înghețată și o fanta pentru băieți. Ajungem în dreptul casei lor. Era fratele lui Fernando și ne întreabă dacă ne-am întors din turul lumii. Suntem câțiva strânși. Frasu împarte mate terere continuu. Ascultăm muzică și pasăm matele. În oraș, găsim niște biscuiți integrali cu semințe. Cei mai buni biscuiți! Facem o pauză în curtea bisericii, întinși la umbră. Plimbându-ne pe străduțe, ne strigă câțiva dintr-o curte. Suntem invitați înăuntru, unde stăm puțin la vorbă. Au vrut să ne dea whisky. Erau curioși cum arată actul de identitate din țara noastră. În drum spre balneariu, dăm de multe tarabe cu fructe. Luăm un sac de mandarine (2$) și trei grefuri imense. Puțin mai în față, de la o doamnă, luăm arahide și două sticle sirop de arahide. Travesăm orașul pe noapte. La balneariu intrăm direct și ne vede puștiul de data trecută. Îi spun c-am revenit și întreb cât costă pe noapte. Ne spune să campăm și vorbim zilele ce urmează. Cozmin: “După ce montăm corturile, mergem să facem o baie în râu. Îmi pierd un papuc. Se simt vibrații de la camioanele încărcate ce traversează podul.” Adorm în hamac. Zilele 136-139 – 31martie – 3aprilie – Balneariu relaxare 136: 137: 138: 139: Ziua 140 – 4 aprilie – 80km – Balneario – Itacurubí de la Cordillera Aseară am dormit în hamac, fiind foarte cald. Facem ultima baie în râu și ne luăm la revedere de la oameni. Am rămas uimit că am plătit foarte puțin față de data trecută. Pentru cinci zile ne-a undeva la 10$ pentru amândoi, iar acum 5 luni plătisem 6$ pentru o noapte. Oprim puțin la internet, apoi trecem pe la panaderie să luăm câte o mini pizza. 38 grade la umbră și umiditatea este la maxim. Cumpăr un sac de mandarine. Mai oprim la o înghețătorie. Doamna de aici ne-a ținut minte de acum o săptămână. Trecem și pe la supermarket să luăm super biscuiții integrali. Din păcate nu mai aveau. Ne întreabă un nene dacă nu ne este frică prin Paraguay. Înainte, spune el, era mult mai bine aici. Acum: “drogas i corupcion”. În Cnel. Oviedo avem de ridicat laptopul lui Cozmin, trimis de Silvia din Asuncion. Găsim sediul unde este pachetul. Aici două fete ne dau coletul și chicotesc. Prin oraș sunt multe fete pe scutere. Stau drepte și au atitudine. Îi trimitem banii Silviei, prin banca Familiar. După oraș urmează o urcare lunguță, apoi o coborâre la fel de lungă. Cozmin oprește la o vulcanizare ca să ia apă. Îl stropesc cu furtunul de apă și plecăm. Ne oprim la terenul de fotbal, unde am campat în ziua 7. Găsesc și un râu bun de făcut un duș. Ziua 141 – 5 aprilie – 88km Mă trezesc la 5 dimineața și stau așa până la 6. Plecăm pe un fel de răcoare. În Caguazu face Cozmin pană. Cât repară el pana, eu mă duc să cumpăr o docenă de pomelo. Arată altfel decât cel din România și cu un alt gust. Este căldură mare. După ce mai pedalăm 10-15km, ne oprim și montăm hamacele. Din păcate este gălăgie mare de la șosea. Stăm în hamac vreo două ore. Am mâncat multe fructe astăzi. La scurt timp după ce plecăm mi se strică siguranța de la frâna față. Fac schimb cu cea de pe spate, ca să rămân cu frâna pe față funcțională. Apare un cicloturist australian din sensul opus. Îl cheamă Tom, vine din Ushuaia și se duce în Canada. Ajungem în orașul unde acum 5 luni defilau oamenii cu scutere, motoare și mașini, pe o arteră paralelă cu cea principală. Acum este liniște. Mergem la un supermarket, unde au înors toate casierele capul după noi. Suntem o apariție peste tot. Acasă o să scăpăm de această atenție oferită de străini. Facem aici un sendviş cu brânză, roșii, praz. Plecăm pe noapte și mai pedalăm așa vreo 20km. Este răcoare și bine. Facem stânga pe un drum lateral, ajungem în capăt unde facem dreapta. Aici suntem văzuți de un nene ce stătea liniștit la casa lui. Vine încet spre noi. Plecăm repede și găsim un loc pe intrarea unui teren agricol. Ne apucăm de montat corturile și la scurt timp apare o mașină de poliție. Erau anunțați de oamenii care ne-au văzut pe uliță. Ne întreabă de ce nu dormim la comisariat, pentru că aici este periculos și dacă avem arme de foc. Ne asumăm responsabilitatea de a dormi aici și pleacă.
  4. Ziua 124 – 19martie – 50km – Uruguaiana Brazilia Cozmin: “Sunt trezit în toiul nopții, de Silviu care sufla în micul dejun pentru că intraseră multe furnici micuțe. Adorm la loc greu și dimineață mă trezesc obosit, mănânc și mă culc la loc.” Ne trezim și plouă, așa că mai dormim un pic. După ce mă trezesc fac câteva flotări ca să mă trezesc. Abia la 13 00 plecăm. Fără soare afară, este puțin răcoare. Bine că este traficul mai relaxat. Ajungem în Paso de Los Libres și mâncăm o înghețată la Grido. Descărcăm și harta pentru Brazilia (osmand). Mai avem vreo 30 de pesos și îi cheltuim pe toți în VEA (supermarket). La graniță, ne-am băgat în fața mașinilor așa cum facem de fiecare dată. Ei ce să vezi, un jandarm tânăr și plin de zel, ne-a zis că trebui să stăm la coadă cu toate mașinile. Ca să inhalăm noi toate noxele așa. La verificarea pașaportului este totul bine și când să plecăm apare iar un jandarm, la fel de corect ca cel de dinainte și îi spune celui de la verificarea actelor că nu putem trece cu bicicletele granița. Nu avem voie pe pod pentru că nu este loc de biciclete, ca să îți dai seama. Mai aveam puțin și renunțam la Brazilia, chiar dacă aveam viza de ieșire din Argentina. Mergem unde stau camioanele la coadă și facem autostop pentru trecerea podului. Avem noroc cu un brazilia de treabă care ne ia. Mai întâi verifică cu jandarmerița dacă e ok să ne ia. Orașul Uruguaia pare liniștit și mai dezvoltat. Pentru locul de campare, zicem să îl căutăm pe lângă râu. Mergem noi așa și la un moment dat țipă la noi niște oameni ce erau pe o terasă deasupra noastră. Ne spun să nu mergem mai departe pentru că sunt bandiți și ne-o luăm. Până la urmă coboară unul dintre ei și ne invită la ei în Clube Pesca Martim Pescador. Oamenii erau strânși mai mulți la o masă în familie. Mâncăm cu toții un risotto cu rucolla și roșii. Bem și câteva beri. Un băiat vorbește engleză, vreo doi spaniolă și cu restul în portugheză combinată cu spaniolă. Cozmin: “Cea mai rapidă barcă de aici ajunge la 140km/h. Silviu încearcă să spună ceva despre mâncare și îi iese o înjurătură în portugheză.” Cortul l-am pus între bărci. Mă duc mai devreme la somn și Cozmin mai rămâne la vorbă. Ziua 120 – 15martie – 95km – Concordia Ne trezim la 7, este răcoare și bine. Deja de la 9 este cald în soare. Ne mai oprim la un magazin pentru răcorire cu apă și înghețată. Avem 34 grade la umbră. În Concordia dăm de un Grido. Apoi mergem la râul Uruguay pentru puțină plajă și baie. Mergem să găsim un loc de campare. Văd pe osmand o pădure și ne îndreptăm spre ea. Ne iese un polițist în față și ne zice să nu o luăm pe aici. Să nu intrăm în pădure, pentru că sunt golani prin zonă. Facem cale întoarsă și campăm în apropiere de castelul orașului, lângă râul Uruguay de unde vedem Uruguay și orașul Salto. aici am dormit: http://tinyurl.com/gqx8f8e Ziua 121 – 16martie – 90km – Chajari Cozmin: “Mă trezesc pe la 7 și îl aud pe Silviu mișcându-se. Când deschid veranda îl văd cum privea în zare răsăritul. Îi zic să lase răsăritul în pace și să o ușchim de aici până nu vine căldura. Vizităm rapid castelul și plecăm. Vedem o casă unde se vând portocale și cumpărăm vreo 4-5kg. Mai pedalăm un pic și zic să facem pauză, chiar lângă o livadă de mandarini. Sunt puțin verzi, dar sunt cele mai bune din viața mea. Adunăm câteva în gențile de ghidon și plecăm.” Foarte cald afarăăă. Mâncăm niște Grido și mai stăm așa în parc, la umbră. Vrem să schimbăm bani, doar că este închis peste tot. Aflu că putem schimba la patronul unei benzinării. Ajung acolo și vorbesc cu domnișoara de la tejghea care dă un telefon. Din păcate cursul este prost și nu schimbăm. Ieșim din orașul Chajari când se întuneca. Găsim un loc bun și aerisit. Se pare că a murit kindle-ul. La vreo 50 de metri avem o casă de unde ne-a adulmecat un câine și ne latră de acolo continuu. Doamna de la casă tot urlă la el “Tioooo Tiooo” (Unchiulee Unchiuleee) ca să tacă. Cozmin: “Pleacă câinele și când ajunge la ea își ia câteva palme de la stăpână.” Ziua 122 – 17martie – 82km – stație YPF Plecăm devreme ca să pedalăm mai pe răcoare și vântul bate din față. Înainte de orășelul Mocoreta, Cozmin ia ceva în cauciuc și i se desumflă instant. Stăm aici aproape 40 de minute. Suntem limitați la 16km/h din cauza vântului. Facem o pauză sub un palmier și mâncăm mandarine. Cât stăm noi aici trece și un biciclist cu rucsac în spate, iar după ce plecăm îl vedem și pe el oprit undeva la umbră. Ultimii 13 km au fost cei mai lungi. 39 grade la umbră. Ne oprim la benzinăria YPF. Avem net și umbră. Un cerșetor tânăr adună bani de la oamenii ce opresc la benzinărie. După vreo oră se instalează și el în benzinărie cu o sticlă mare de Sprite și empanade. Un francez cu rulota era uimit de noi și ne-a felicitat. La fel de uimit eram și eu de el, la cât de bine arăta pentru vârsta lui (79ani). Campăm în spatele benzinăriei. Observ pe hartă că urmează să intrăm în Brazilia, și nu Uruguay cum credeam. Ziua 123 – 18martie – 70km Plecăm devreme pe răcoare și cu nori la răsărit. Șoseaua este pustie la ora asta. Vedem, din păcate, un piton călcat. Un castor se sperie și face o săritură în cap, direct în apă. Cozmin: “Văd o vulpe pe șosea ce s-a speriat de noi. Când a vrut să schimbe direcția brust, a alunecat și s-a dus ca berbeleacul pe asfalt. Ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, s-a ridicat și a dispărut.” Gata, vântul bate tare din față și s-a umplut de camioane. Ajungem, într-un final, în primul sat ce era la 50km distanță. Este căldură mare. Luăm ceva de mâncare, câte o bere și mergem în parc. Aici ne montăm hamacele și adormim. Pe la 15 00 începe să bată vântul tare și vedem mari nori ce vin spre noi. Începe furtuna. Ne adăpostim la vechiul spital, o casă micuță cu verandă. În spatele casei este un madarin necopt și mâncăm câteva. După ce se oprește ploaia, ies și copiii de la școală. Se mai animează satul. Plecăm și ne prinde ploaia pe drum. Este bine că e cald afară. Cozmin pedalează în tricou. Oprim la o benzinărie și campăm în parcare, la adăpost. Apare poliția când făceam de mâncare. Bate din palme ca să ieșim din cort. Un polițist mare întreabă și cel mic scrie. Cozmin: “Îi dau pașaportul polițistului și Silviu îl scapă pe al lui în băltoacă. Pleacă după ce ne pun niște întrebări stupide. Una dintre ar fi la ce oră plecăm mâine. Silviu le-a zis că pe la nouă. Eu îi zic c-ar fi trebuit să le spunem că nu avem oră de plecare, doar suntem în concediu. Plouă cu fulgere și tunete.” Ziua 125 – 20martie – Uruguaiana Ne trezim la 6 jumătate. Îmi zice Cozmin că la ora 12 suntem așteptați la masă și apoi la o plimbare cu barca pe râu. De la 7, ies câțiva pescari cu bărcile pe râu. La 11 apar oamenii care au fost aseară plus un alt grup. Un nene a fost anul trecut în România, într-un tur cu autocarul. Se pregătesc grătare de oaie, pește, pui cu diverse salate și deserturi. Primim mâncare de la ambele grupuri. Bem vin chilian și bere. Super ospăț. Apar multe întrebări despre România și călătoria noastră. Un patron ce are un magazin cu tobe de mașină, ne arată filmulețe cu imensul pește Dorado, ce bântuie în râul din fața noastră. Ne mai arată poze cu clubl când plouă mult. Râul se umflă mult și apa se ridică cu peste 7m în înălțime, iar aici sus, unde este clubul, apa ajunge la jumătate de metru. Plecau oamenii cu bărcile direct din parcare. Tânărul care vorbește engleză, ne povestește de ce bea și fumează mult. La 15 ani i-a murit un văr, iar la 19 ani încă unul. De atunci se trezește cu mari dureri de cap și se liniștește cu băutură. Este destins că poate vorbi cu noi despre orice, pentru că rudele lui nu înțeleg nimic din engleză. Nașa lui are barca ce prinde 140km/h. Ne-a zis că suntem plăcuți de toată lumea și că ar vrea să mai stăm pe aici cât dorim noi. O fată cu ochii verzi are un ceai mate diferit de cel pe care îl știam, cu altă culoare și gust. Un nene ne întreabă dacă femeile din România sunt dezghețate., făcând aluzie la femeia lui. Este camionagiu și îmi râde puțin fața când aud. Era mirat că nu am avut probleme în astea cinci luni. Ne spune: “Eeei, aici sunteți în Brazilia. Să aveți grijă mare. Dacă vedeți dubioși să dați pedală mai tare. Dormiți în benzinării. This is BRASIL!”. Mâine vom pleca. Ziua 126 – 21martie – 75km Pe la 1 dimineața, mă duc să dorm afară. După ce mâncăm micul dejun, ne aranjăm lucrurile ca să plecăm de aici. Ne-au spus aseară să ne luăm din congelator ce vrem noi. Alegem niște risoto congelat, care o să ne țină o zi. Plecăm la ora două. Schimbăm 35$ la cursul de 3.5 reali pe dolar. În timp ce pedalăm, suntem strigați de nenea ce are magazinul cu tobe de eșapament. Ne oprim la panaderie. Prețurile sunt ok. Orașul este liniștit și nu am auzit claxoane. Ieșim pe rută și este o plăcere. Destul de pustiu cu puțin vânt din spate. Pe marginea drumului vedem Miel. Cumpărăm de la o doamnă miere, câte 500g de fiecare. Ne spune că mai sunt în față doi bicicliști, tot cu bagaje. Chiar de unde am luat mierea este un copac cu fructe necunoscute, care arată ca niște măsline. Ne îndeamnă doamna să gustăm și seamănă cu coacăzele. Pe marginea drumului, vedem mulți papuci și chingi elastice. Ne întâlnim și cu cicliștii de care ne spunea doamna. Este vorba de Vernie Gonzales din Polonia și Pateo Aguila din Chile. S-au întâlnit pe drum și au rămas să pedaleze împreună, de câteva luni bune. El are un mare rucsac în spate. Și ei sunt miel addicted. Trecem două poduri cu un singur sens. Așteptăm să luăm verde de la semafor și plecăm. Ultimul pod este lung și suntem așteptați de mașinile ce aveau verde pe cealaltă parte. Noi am mai lungit-o puțin cu câteva opriri pe pod. Campăm lângă pod. Îi vedem și pe Vernie+Pateo cum traversează podul. Cozmin: “Silviu își prepară micul dejun doar pentru el, eu făcându-mi o salată mâine dimineață din: ananas, banane și portocale.” Ziua 127 – 22martie – 142km – San Tome Argentina Cozmin: “Mă trezesc și îmi fac salata de fructe. Iese o nebunie de salată, din cauza portocalei care este puțin amăruie, îmbinându-se perfect cu dulcele ananasului și bananei.” Plecăm la 8 30 și este răcoare. Pe la 10 oprim să îl încălzim pe risotto. Încă este puțin congelat. În timp ce mâncăm, apare și un șoricel drăguț între picioarele mele. Cozmin rămâne puțin mai în spate și îl aștept. Se oprește o mașină, mă întreabă dacă sunt bine și îmi dă o cutie de Pepsi rece. Observăm că în Brazilia, femeile se bagă în seamă cu noi și ne întreabă una alta despre călătorie. Avem vânt din spate și ajungem repede în Sao Borja. Aici îi întâlnim, la o benzinărie, pe Vernie și Pateo. Stăm puțin de vorbă, apoi îi lăsăm și mergem prin oraș la o înghețată. Cheltuim restul de reali la o panaderie. Pedalăm spre pod și dăm de indicatorul cu interzis bicicletele, doar că vama este în Argentina și nu are cine să ne oprească. La vamă îmi confundă pașaportul cu unul Especial și durează puțin să se sfătuiască oamenii. Căutăm să schimbăm pesoși și găsim pe nenea care schimbă bani, după o serie de întrebări. Cursul este de 15 pesos la 1$. Campăm în campingul municipal care este doar un spațiu cu grătare, cu o baie care este inundată și nu prea merge folosită. Ziua 128 – 23martie – 104km Aseară, pe la 12, apare o muzică din mașină unor argentinieni. Era aceeași melodie, un fel de tehno electro care s-a repetat până dimineața, la un volum deranjant. Vântul bate ușor din față. Două camioane mă forțează să părăsesc carosabilul, un fel de bine ați reveni în Argentina. Mașinile merg cu viteză. Ajungem în următorul sat, care era la 70km. Luăm Grido vărsat, la cutie. După 5km ne oprim într-o pădure de pini, unde mâncăm și dormim puțin, la răcoare. Văd pentru prima oară o plantație de ceai mate. Mai pedalăm vreo 30km în viteză. Oprim lângă un sediu de poliție rutieră și întrebăm dacă putem campa aia. Ne iau datele cât montăm noi corturile. Mai avem o mână de zile și terminăm călătoria. Ziua 129 – 24martie – 90km – Encarnacion Cozmin: “Mă trezesc cu urechea stângă țiuind. Având corturile aproape de șosea, a fost gălăgie și parcă au circulat mașinile mai rău ca ziua.” Dimineață este înorat și umezeală la greu. Oprim în primul sat să mâncăm. Pedalăm spre Posadas, oraș la granița cu Paraguay. În oraș oprim la o cascadă artificială unde facem două poze și se oprește. Găsim Grido în centru și mâncăm două înghețate, fiind ultima oară. Nu avem voie să trecem granița pe pod, cu bicicletele. Așa că mergem cu trenul, care costă 36 pesos (2.5$). Ajungem în Paraguay. Plouă binișor afară. Ne oprim la magazinul unui nene, unde schimbăm bani și stăm la adăpost. Se bagă nenea în seamă cu noi, facem schimb de facebook-uri, ne dă o cola la 1.5 L, îi dăm lui fisu o bancnotă de 1 leu, fisa ne dă la schimb o bancnotă de 2000 guarani (1.5 lei valoare). Apar mai mulți din familia lui. Tatăl lui ne spune că putem dormi la ei, dar până la urmă plecăm mai departe după o oră. Mergem pe o ploaie ușoară cu temperatura de 20grade. Ieșim din oraș și facem dreapta pe un drum secundar ca să campăm. Găsim un loc ce pare final și sperăm să fie așa pentru că nu am mai dormit bine de câteva nopți. Mâine cică ar ploua toată ziua. Ziua 130 – 25martie Aseară ne-am băgat în cort să dormim. Și apare poliția care ne spune să ieșim din cort. Ies din cort în chiloți și maiou. Îmi bagă insigna în față și mă întreabă de unde avem aprobare. Îmi spune că am campat pe un drum, un fost drum pentru că iarba este înaltă și nu a mai mers nimeni pe aici cu mașina. Spune că va suna la comisariat, ca să vadă cum rezolvă problema. Pleacă. La 21 30 apar alți doi polițiști. Bat din palme ca să ieșim din cort. De data asta unul din ei este înarmat cu un shotgun și stă cu el în mână. Afară plouă și polițiștii vor să ne gonească. Cică nu este sigur pentru noi aici (da, sigur). Nu reușesc să o scot la capăt, așa că trebuie să plecăm. Strângem și pedalăm spre un nou loc. Cozmin: “Văd pe marginea șoselei un copac cu fructe mari, ce arată ca niște roșii. Iau trei fructe și le mâncăm. Unul din ele este mai copt și altul ne lasă gura pungă. Găsim un drum lateral, trecem de un cimitir, ne împotmolim în noroaie un pic și găsim un loc undeva pe iarbă. Montăm corturile pe ploaie.” A plouat toată noaptea și încă plouă. Ies să iau tot ce trebuie pentru micul dejun. Ascult radio, dorm, fac gimnastică și flotări, totul în cort. Trec două motoare și o mașină, la o oră fiecare și toți ne claxonează. Trec și doi oameni pe lângă cort. Când ies afară văd că au mers în picioarele goale prin noroi. Cozmin: “Picăturile sunt atât de dese pe cort, că abia pot vorbi cu Silviu, care are cortul la numai câțiva metri. Îmi aduce Silviu micul dejun la cort și un mic kit de supraviețuire ce constă în banane și biscuiți. Stau un pic să se așeze mâncarea și fac exerciții în cort (abdomene, flotări..).” Pe la 17 00 se oprește ploaia. Facem popcorn și ne uităm pe hartă. Apare un cățel drăguț și timid. Îi dăm floricele. Ne hotărâm să mergem pe ruta 1 si ruta 8, ca să ajungem la puștii pe care i-am întâlnit acum 5 luni. După care să ne campăm la balneariu. A trebuit să îmi măresc jurnalul cu niște ac și ață. Când stăteam amândoi pe salteaua mea, a început să se audă un zgomot ciudat. Aveam impresia că merge un șarpe pe sub cort. Dar se dezlipea salteau și a făcut bulă. Ziua 131 – 26martie – 50km – Carmen del Parana Plouă dimineața, dar plecăm. În fața cimitirului avem un robinet cu apă și ne curățăm de noroi. Cumpărăm 12 banane cu 2.5 lei și avocado cu 1.5lei. Oprim să mâncăm o milanesa și 6 prăjiturele. Ne oprim pe coasta râului Parana. Apa este caldă și vântul bate tare. Cozmin servește un hamburger la McDonalds și stăm puțin pe internet. Pedalăm pe RN1 cu vânt din față și cu ploi mărunte și intermitente. În Carmen del Parana, oprim la benzinăria PetroBras ca să schimbăm benzina proastă din Brazilia. Cerem voie să campăm aici. Avem o mare masă și dușuri. Spălăm haine și pregătime niște bruschete. Prin benzinărie, este un puști ce vinde bilete la loto. Stă lipit de noi și ne pune multe întrebări. Ziua 132 – 27martie – 73km – Carmen del Parana De dimineață ne trezesc niște artificii gălăgioase. Cozmin: “Încep și strâng. Am o mică ceartă cu Silviu pe tema unei oale. L-am rugat de aproape o săptămână să nu o mai spele, dar el și-a ținut obiceiul lui.” În următorul oraș, la 10km, ne oprim la două chiperii (chipa este un del de pâine cu cașcaval în ea) să mâncăm una alta. Când plecăm, vedem un accident: un scuterist intră într-o scuteristă ce nu a dat prioritate. Scuterista este respinsă ca la popice, pe contrasens. Nimeni nu a pățit nimic. Ruta 8 este perfectă, fără trafic. În ultimele două zile a trecut un singur camionagiu pe lângă noi. Toți se uită la noi cu ochii mari. Facem pauză la o terasă închisă. Ne mai uscăm din haine și pregătim masa. Apar trei fete pe scutere ce ne întreabă dacă este închis toată ziua. Nu am știut să ne băgăm în seamă, doar le-am răspuns că da. Ultima pleacă cu demaraj și își așează fundul mai bine în șa. Un alt scuterist se oprește la noi și ne spune că este directorul liceului colegiului agricol și că ne poate găzdui la colegiu cât vrem noi. Apare și propietarul terasei, puțin supărat. Îi explicăm că nu am făcut nimic rău. Afară este răcoare și liniște. Facem dreapta după un pod și traversăm o porțiune inundabilă ca să campăm pe marginea râului. Ziua 133 – 28martie – 100km Mă trezesc, în mijlocul nopții, crezând că este ora 6. Totul din cauza lunii care îmi lumina cortul. Așa că ies puțin pe afară și fac câteva poze. Mă trezesc puțin înainte de răsărit, la ora 6. Este ceață. Înainte de primul orășel, se termină asfaltul. Aflăm că asfaltul ar apărea peste 80km. Toată lumea este pe motoare și scutere. Se duc la muncă și la școală. Mâncăm trei chipe (un fel de pateu cu cașcaval), de la un nene ce nu prea mai avea voce. Cafeau este inclusă, care mai mult seamănă cu un ceai foarte dulce. Un domn ne pune întrebări despre călătoria noastră. După ce pleacă, aflăm de la un vânzător că cel cu care am vorbit este propietarul clădirii de vizavi. Observăm că fetele de pe motoare sunt tare drăguțe. Pedalăm pe pământ, împreună cu multe alte motoare. Ne oprim într-un sătuc de unde luăm o cola. Un puști ne punte câteva întrebări. Cozmin îi dă lui și amicului câte un leu. Puștiu încearcă să citească Banca Națională a României. Drumul este destul de rupt, dar frumos și pustiu. Seamănă cu mama Africa. În următorul oraș dăm de o înghețătorie de unde ne luăm câte șase cupe de fiecare. Trec pe lângă noi două mulatre pe motoare. În următorul oraș ne oprim să ne spălăm la un furtun și să ne alimentăm cu apă. Găsim un mic drum lateral și apoi o intrare pe un teren cu gardul dat la o parte. Câțiva copii intră pe teren cu scuterul și îl întreb pe cel mare dacă putem campa aici. Spune că nu știe, închide gardul și pleacă. Ziua 134 – 29martie – 120km Aseară, înainte de culcare, ne latră un câine 30 de minute. Ne trezim pe la 5 jumătate. Apar vacile și încep să ne analizeze. În următorul orășel, căutăm chipe și nu găsim nimic. Stăm puțin pe internet apoi îi zic lui Cozmin să mai luăm și alte banane, în afară de cele din geantă. Oprim la un magazinaș de unde aleg șase banane și le plătesc. Apare patronul magazinului și îi spune vânzătorului să îmi pună mai multe, cadou. Așa că primim șase banane cadou și șase portocale. Apare și un nene, ce are o panaderie, și ne dă o pungă cu pâinici bune. O fată cumpăra legume și Omar (patronul magazinului) îmi zice: Uite, poți să o iei pe domnișoara ca logodnică. Când să plecăm, Omar ne mai aduce un salam și două pateuri. La ieșirea din oraș ne oprește un domn pe scuter. Spune că are un hotel și ne invită la un mate terere. Are un băiat ce îi place să vorbească în engleză. Este insistent, dar îl refuzăm. Din următorul oraș ne luăm înghețată la cutie. În apropiere de Coronel Oviedo începem să căutăm loc de campare. Intrăm pe o străduță laterală care se înfundă. Sunt multe fete drăguțe, pe scutere. Intrăm în Oviedo și la ieșirea din el facem dreapta pe un teren foarte denivelat, unde ne atacă țânțarii. Ajungem pe ruta națională 2, pe unde am pedalat acum 5 luni. Fugim de aici și găsim alt drum lateral. Punem corturile pe marginea drumului. La vreo 20 de minute apare un jeep cu multe lumini. Era propietarul terenului, lângă care campasem. Are casa undeva sus pe deal și a văzut lumini. Îi era teamă să nu fim hoți de animale.
  5. Ziua 120 – 15martie – 95km – Concordia Ne trezim la 7, este răcoare și bine. Deja de la 9 este cald în soare. Ne mai oprim la un magazin pentru răcorire cu apă și înghețată. Avem 34 grade la umbră. În Concordia dăm de un Grido. Apoi mergem la râul Uruguay pentru puțină plajă și baie. Mergem să găsim un loc de campare. Văd pe osmand o pădure și ne îndreptăm spre ea. Ne iese un polițist în față și ne zice să nu o luăm pe aici. Să nu intrăm în pădure, pentru că sunt golani prin zonă. Facem cale întoarsă și campăm în apropiere de castelul orașului, lângă râul Uruguay de unde vedem Uruguay și orașul Salto. aici am dormit: http://tinyurl.com/gqx8f8e Ziua 121 – 16martie – 90km – Chajari Cozmin: “Mă trezesc pe la 7 și îl aud pe Silviu mișcându-se. Când deschid veranda îl văd cum privea în zare răsăritul. Îi zic să lase răsăritul în pace și să o ușchim de aici până nu vine căldura. Vizităm rapid castelul și plecăm. Vedem o casă unde se vând portocale și cumpărăm vreo 4-5kg. Mai pedalăm un pic și zic să facem pauză, chiar lângă o livadă de mandarini. Sunt puțin verzi, dar sunt cele mai bune din viața mea. Adunăm câteva în gențile de ghidon și plecăm.” Foarte cald afarăăă. Mâncăm niște Grido și mai stăm așa în parc, la umbră. Vrem să schimbăm bani, doar că este închis peste tot. Aflu că putem schimba la patronul unei benzinării. Ajung acolo și vorbesc cu domnișoara de la tejghea care dă un telefon. Din păcate cursul este prost și nu schimbăm. Ieșim din orașul Chajari când se întuneca. Găsim un loc bun și aerisit. Se pare că a murit kindle-ul. La vreo 50 de metri avem o casă de unde ne-a adulmecat un câine și ne latră de acolo continuu. Doamna de la casă tot urlă la el “Tioooo Tiooo” (Unchiulee Unchiuleee) ca să tacă. Cozmin: “Pleacă câinele și când ajunge la ea își ia câteva palme de la stăpână.” Ziua 122 – 17martie – 82km – stație YPF Plecăm devreme ca să pedalăm mai pe răcoare și vântul bate din față. Înainte de orășelul Mocoreta, Cozmin ia ceva în cauciuc și i se desumflă instant. Stăm aici aproape 40 de minute. Suntem limitați la 16km/h din cauza vântului. Facem o pauză sub un palmier și mâncăm mandarine. Cât stăm noi aici trece și un biciclist cu rucsac în spate, iar după ce plecăm îl vedem și pe el oprit undeva la umbră. Ultimii 13 km au fost cei mai lungi. 39 grade la umbră. Ne oprim la benzinăria YPF. Avem net și umbră. Un cerșetor tânăr adună bani de la oamenii ce opresc la benzinărie. După vreo oră se instalează și el în benzinărie cu o sticlă mare de Sprite și empanade. Un francez cu rulota era uimit de noi și ne-a felicitat. La fel de uimit eram și eu de el, la cât de bine arăta pentru vârsta lui (79ani). Campăm în spatele benzinăriei. Observ pe hartă că urmează să intrăm în Brazilia, și nu Uruguay cum credeam. Ziua 123 – 18martie – 70km Plecăm devreme pe răcoare și cu nori la răsărit. Șoseaua este pustie la ora asta. Vedem, din păcate, un piton călcat. Un castor se sperie și face o săritură în cap, direct în apă. Cozmin: “Văd o vulpe pe șosea ce s-a speriat de noi. Când a vrut să schimbe direcția brust, a alunecat și s-a dus ca berbeleacul pe asfalt. Ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, s-a ridicat și a dispărut.” Gata, vântul bate tare din față și s-a umplut de camioane. Ajungem, într-un final, în primul sat ce era la 50km distanță. Este căldură mare. Luăm ceva de mâncare, câte o bere și mergem în parc. Aici ne montăm hamacele și adormim. Pe la 15 00 începe să bată vântul tare și vedem mari nori ce vin spre noi. Începe furtuna. Ne adăpostim la vechiul spital, o casă micuță cu verandă. În spatele casei este un madarin necopt și mâncăm câteva. După ce se oprește ploaia, ies și copiii de la școală. Se mai animează satul. Plecăm și ne prinde ploaia pe drum. Este bine că e cald afară. Cozmin pedalează în tricou. Oprim la o benzinărie și campăm în parcare, la adăpost. Apare poliția când făceam de mâncare. Bate din palme ca să ieșim din cort. Un polițist mare întreabă și cel mic scrie. Cozmin: “Îi dau pașaportul polițistului și Silviu îl scapă pe al lui în băltoacă. Pleacă după ce ne pun niște întrebări stupide. Una dintre ar fi la ce oră plecăm mâine. Silviu le-a zis că pe la nouă. Eu îi zic c-ar fi trebuit să le spunem că nu avem oră de plecare, doar suntem în concediu. Plouă cu fulgere și tunete.”
  6. Ziua 119 – 14martie – 65km De dimineață avem mare umezeală pe corturi. Ne-a mai rămas o lună de umblat. Un nene apare cu mașina și Cozmin avea cortul pus pe drum. Nu contează pentru că oricum nu putea trece și a venit să vadă la picior dacă se poate ajunge cu tractorul jos la râu. Nenea ne întreabă dacă România face parte din Rusia. Am pană de la plecare. Mai mergem puțin până la o benzinărie și repar acolo. Este căldură mare. Oprim în San Jose și stăm un pic mai mult la umbră. Preparăm niște piure cu ouă, apoi mergem la Grido. La ieșirea din oraș vedem un indicator cu miere. Mergem după el și mai cumpărăm câte 1kg de fiecare. Mai pedalăm vreo 30 km și oprim la o benzinărie cu duș și internet. Campăm în benzinărie.
  7. Ziua 117 – 12martie – 85km – Gualeguaychu Nu au avut nici o treabă oamenii cu grătarul și pescuitul. Toată noaptea au vorbit, râs și țipat. La un moment dat a urlat Cozmin la ei din cort și au tăcut o vreme, după care au reluat distracția. Luăm apă de la poliție. Zilele trec și se face din ce în ce mai cald. Înainte de Iguazu, mai avem de mers până în Asuncion – Paraguay, ca să recuperăm laptopul lăsat la Silvia, fata care ne-a luat de pe drum și ne-a adus la ea acasă. A apărut și banda de urgență pe care putem pedala în siguranță. Vântul bate încet din față. În oraș ne oprim la Grido și apoi mergem lângă râu unde ne preparăm mâncarea. Intrăm cu picioarele puțin în apă. Mergem spre marele parc de la marginea orașului și campăm lângă un gard ce împrejmuiește niște clădiri în construcție și părăsite. Cozmin se culcă mai devreme, iar eu după ce fac un duș mă apuc de citit și somn de pe la 22 00. Ziua 118 – 13martie – 78km – Concepcion del Uruguay Aseară a fost interesant. Pe la 23 mă trezește Cozmin să mă întrebe dacă mă mișc eu pe lângă cort. Era un nene cu lanterna, de la securitate. Ne-a zis că nu putem campa aici, pentru că este propietate privată. Îi spun că suntem campați după gard, nu pe propietate și că dormim doar o noapte. A zis că va trece poliția pe aici. Noi ne-am culcat la loc. Cozmin: “Ce credeți, retardul a chemat poliția. Vin 2 polițiști cu mașina și unul cu motocicleta.” Un polițist zbiară lângă cortul meu să ies. Domnul polițist este cu pistolul în mână. Cică este propietatea poliției aici. Polițistul nu știe să vorbească, el țipă. Cozmin: “Silviu îi spune că nu este niciun semn de teren privat aici, iar el urlă și mai urât, dând cu piciorul în cortul meu ca să ies din el. Polițistul la fel cu mâna pe pistol. Nici măcar nu ne-au legitimat, nu ne-au întrebat din ce țară suntem.” Sub supravegherea lor strângem corturile și plecăm. Găsim un câmp mare și mergem după niște copaci. Chiar când să începem montarea corturilor, apare o mașină ce se îndrepta fix spre noi, la vreo 30m. Nu ne văd, că suntem după boscheți. Stăm așa nemișcați vreo 10-15minute, apoi merg eu pe furiș aproape de mașină să văd ce e cu mașina. Nu reușesc să văd nimic și ne retragem ușor de acolo. Abia la ora două ne-am băgat în cort. Este haos în Argentina atunci când este weekend. Toată lumea petrece, peste tot. Măcar mă trezesc cu o frunză în formă de inimă pe cort. Cozmin: “Am visat numai porcării. Am reținut doar că i-a furat unu bicicleta lui Silviu. Eu am plecat în urmărirea lui și mi se părea ciudat că el nici nu s-a trezit. Vedem velodromul municipal, unde intru și dau câteva ture. Găsim la supermarket mandarine la ofertă, iar la un magazin mic de fructe banane și pere. Luăm multe că e prețul bun.” Înainte de a pleca din oraș mai luăm un Grido. La benzinărie merg să umplu bidoanele. Benzinarul, curios de cum călătoresc, îmi dă un croissant cald. Vântul este din față și traficul ok. La 50km ne oprim la o benzinărie ca să mâncăm. De aici mai pedalăm 28km și ne campăm. Gunoaie aruncare din autocarele ce tranzitează Argentina în lung și în lat
  8. Ziua 115 – 10martie – 52km Cozmin: “Deși suntem aproape de aeroport, am dormit ca un prunc. Strângem, mâncăm și o luăm din loc.” Azi ieșim din Buenos Aires și în loc să mergem pe autostrada cu 5 benzi, încercăm să traversăm prin oraș și suburbii. Mai dăm de un Grido și ne oprim inevitabil. Grido ar rămâne ca singurul dulce, momentan. Ne oprim și într-un Carrefour cu prețuri mari. Legumele și furctele trebuie să le cumpărăm de la magazinașe mici. Mâncăm câte o jumătate de pizza cu mozarella. Plouă mărunt și km trec repede. Ajungem la un mare Shell, de unde voi încerca mâine să mai întreb câțiva șoferi pentru Rosario – Santa Fe. Un polițist mai în vârstă mă întreabă dacă suntem bine și cum se poartă oamenii cu noi. La plecare dăm o strângere de mână apăsată. Campăm în spatele benzinăriei. Ziua 116 – 11martie – 110km Cozmin: “Peste noapte am simțit un mare animal trecând în viteză pe la picioarele mele. Am auzit și zgomote, deschid veranda și afară era Silviu.” Când ne-am trezit noi, nu mai era niciun camion prin parcare. Mai stăm vreo oră și plecăm pe biciclete. În Campana dăm de un Grido, unde îi rog să îmi arate cât de mare este o cupă. Îmi arată o cupă mică de tot și nu mai cumpărăm. Cozmin: “Oprim la o panaderie și doamna care avea magazinul ne face reducere la pâine, pentru că îi place cum călătorim. De la 28pesos kg la 20.” În Zarate găsim Grido cu cupă bună. Începem să pedalăm spre Gualeguaychu. Vântul este bun și soarele în nori. Multe camioane pe șosea, cu șoferi disperați de viață. Vedem castori. Casele sunt inundate din cauza umflării râului. O luăm pe un drum lateral ca să găsim loc de campat. Găsim undeva lângă râu. După ce mâncăm, apar două mașini. Mă întreabă șoferul dacă se poate pescui aici. I-am zis că nu știu și că cel mai bine întreabă la poliție. Oamenii se opresc aici și se pregătesc de grătar fix lângă noi. Le-am zis că noi suntem cu bicicletele, după cum se vede, și că vrem să ne odihnim. Degeaba. Cozmin: “Zona arată ca o mică deltă. Ne îmbrăcăm bine și țânțarii ne pișcă prin haine.”
  9. Da, la partea de jos mă refeream. Știu ce am testat și cum se comportă. Geanta s-a deteriorat, dar în rest prinderea funcționează ca nouă. Sunt sigur că și Crosso este bun, dar nu are oricum ce vreau eu. Adică genți mai mici, cum sunt cele de Ortlieb cu 25L. Am luat de la bike-c pentru față spate de 25 L (50L total) cu 90euro pe pereche.
  10. Ziua 113 – 8martie – 75km – Azul De dimineață am văzut că am dormit lângă un hipodrom. Cozmin: “După ce strâng cortul mă duc să mănânc și văd două oale cu fidea. Întreb pe Silviu ce e cu ele și îmi zice că de astăzi nu mai mănâncă zahăr, lapte, sare pentru că nu sunt sănătoase.” Un nene învață un cal să meargă după el. Ne oprim la benzinărie pentru wifi, ca să trimitem un La mulți ani mamelor. Aflăm de la benzinărie că din Ollavaria merge tren spre Buenos Aires, dar doar câteva zile pe săptămână. Miercuri pleacă trenul din Azul. Pedalăm spre Azul cu puțin haos din cauza camioanelor care vor să ne omoare?! Cozmin: “Iar am probleme cu aripa de față. Nu mai am răbdare să o aranjez și o rup.” Vedem pe margine o reclamă cu miere și ne oprim să vedem despre ce e vorba. Locul se numește Los Nogales. Tanti este vorbăreață și prețul mierii este de 20 lei pe kg. Prima oară luăm câte 0.5 de fiecare, după care schimbăm 0.5 cu 1kg. Doamna pleacă la ea în căsuță și noi mâncăm puțin din miere. După puțin timp sunăm din clopoțel ca să vină doamna și mai luăm încă un kg de fiecare. Ne întreabă dacă am mâncat și îi zic că nu. Așa că ne pregătește câte un sandvici cu salam, cașcaval și pâine, toate de casă. La gară deschide abia peste o oră. Găsim Grido și servim câte o înghețată cu cupele foarte mici. Îi întreb dacă e normal așa și spun că da, deși la celelalte Grido primeam dublu ca mărime. Dăm de balneariul municipal, adică un râu cu malul amenajat de baie. Apa este puțin rece. Trenul pleacă la 4 dimineața și costă 100pesos/om plus 70pesos/bicicletă și actele de bicicletă le facem aici, după 12 noaptea. Se bagă mulți oameni în seamă cu noi și ne pozează. Mâncăm în parc și vedem tinerii terminați de care povestea un camionagiu. Cei care nu vor să facă nimic, să nu muncească. Mai mâncăm un Grido, în altă parte, cu cupele mari. Vedem centrul pe noapte. În timp ce pedalez se bagă în vorbă un biciclist, apoi apare și un motociclist. Mergem toți trei în paralel și vorbim. În gară ne întindem pe bancă și așteptăm. Ziua 114 – 9martie – 300km tren + 25km bicicletă – Buenos Aires Pe la două dimineața apare un tren din care coboară mulți hipioți (tineri nerespectuoși și cu durere de ****). Se duc cu toții la nu știu ce concert. S-au întins cu toții pe jos. Un cuplu se “arde” sub pătură, chiar dacă în gară sunt alți oameni și copii. Bicicletele le urcăm în vagonul special de bagaje. Trenul este vai vai de el. Nu am mai văzut așa ceva. Zici că suntem în India. Abia reușim să găsim două locuri. Se bălăngăne rău și merge încet, cu 40-60km h. Toată lumea din tren este ruptă de somn. În 6 ore reușim să facem 300km. Ajungem în Buenos Aires și pedalăm direct spre centru, la pizza Uggis pe care o știu din 2014. Este aglomerat prin oraș. Pizza nu mai este la fel de ieftină. Schimbăm 70$ pe strada Florida. Dau de mâncare biscuiți la porumbei și papagali. Prindem și podul rotativ în mișcare. Mergem să campăm acolo unde am mai stat în 2013 și anume la campusul universitar. La benzinărie nu vor să îmi umple bidonul. Din fericire mă vede un motociclist și îmi dă de la el, gratis. Paznicul de la benzinărie tot încerca să vorbească în engleză cu noi, deși nu știa. Eu vorbeam în spaniolă și el în engleză. La final ne urează Good Luck! Este puțin schimbat locul de acces de la universitate. Mergem după vorbele a doi studenți, spre “locul de campare”?! Începe o zonă cu plăcuțe de lemn. Scrie zonă experimentală. La o bifurcație apare un Jean, ce zici că era caratist din filme. Ne spune unde putem merge să campăm, să ne prezentăm grupului (?!?) și să vorbim despre noi. De România nici nu a auzit, deși părea cult omul. Mai apare o femeie ce se bagă în seamă cu el și avem un bun prilej de evadare. Zici că voia să ne bage într-o sectă. Am fugit de el. Găsim și locul unde am campat în 2013. Eu sunt la corturi și Cozmin s-a dus la “toaletă”. Este surprins de poliție, poliție care vine la mine cu întrebări, desigur cu mâna pe pistol. Mă întreabă ce mâncăm, de unde avem bani, ce muncim… Destul de ostili domnii.
  11. Ziua 112 – 7martie – 113km – Olavarria Încercăm și azi la camioane fără succes. Mergem în oraș să mai mâncăm un Grido și să cumpărăm banane, pere. Oamenii se bagă în seamă cu noi. O femeie mă întreabă ce facem când ne îmbolnăvim. I-am spus că nu ne îmbolnăvim și ne urează : Dumnezeu fie cu voi. Pedalăm cu vânt ușor din față. Avem probleme cu mașinile. Când se întâlnesc mașini de pe sensuri diferite, iese cu haos. Nu vor niciodată să încetinească. Un autobuz mă depășește așa de aproape încât am reușit să îi dau o mare palmă în geam, din mers. Un alt camion trece tot la fel de aproape. Retarzi. Așa că îmi pun cricul să iasă 1m în exteriorul bicicletei, cu o cutie de lapte în vârf. De atunci m-au depăsit cum trebuie, doar că înjurau și claxonau. Un camion cu două mașini sunt nevoiți să se oprească ca să mă depășească. Trec toți cu geamul jos și înjurând. Ultima mașină, prea atentă să mă înjure pe mine, mai avea puțin și făcea un accident frontal cu cel de pe contrasens. Un alt camion, cu două remorci, vine cu claxon lung din spate și din față alt camion. Sunt nevoie să mă dau jos de pe drum și camionul nu încetinește deloc, trage de volan tare dreapta și mai avea puțin să se răstoarne. Cozmin: “Cu 30 km de oraș ne oprim să mâncăm. Suntem cam supți de puteri.” Orașul Olavarria este mare. Cumpărăm una alta de la Wallmart și ne campăm pe un teren privat drăguț. Cozmin: “După o serie de bruschete mă bag la cort și ascult o poveste la căști (Cel ce a văzut moartea).”
  12. Ziua 107 – 2martie – 3km + 450km Ne trezim pe la 8. Plaja este goală și cormoranii fac ca niște porci, grohăie. Mergem să ne încercăm norocul cu autostopul. Ajungem la benzinăria de la ieșirea orașului. Aici întreb un tirist, ce avea remorcile goale, dacă ne poate lua. Ne trimite la cel din spatele lui, că cică el este gol. Iar cel din spate ne trimite iar la cel din față. Apare un Freightliner și îl întreb pe șofer dacă merge spre Nord. Îmi zice că doar până în Comodoro Rivadavia, la 90km. Îi spun că este bine pentru noi. Aruncăm biclele pe platformă, fără să le legăm și sus în cabină. Avea camionul de doar două zile și și-a cerut scuze de dezordine. A vrut o bancnotă românească și i-am dat 1 leu. Un șofer tăcut. Ne lasă la ieșirea din Comodoro Rivadavia, tot într-o stație cu multe tiruri. Întreb câțiva și majoritatea așteaptă marfa ca să plece. Începe ploaia. Apare canadianul, pe care l-am cunoscut în La Paz. Cel care trecuse granița dintre Peru și Bolivia fără să treacă prin vamă. Era pe jos, bicicleta era în Cordoba și a făcut autostop ca să ajungă la concertul Manu Chao. Mai întreb câțiva șoferi dacă merg spre Nord și mâncăm sandviciuri și gogoși din benzinărie. Întreb un șofer ce avea remorcile cu prelată. Spre surprinderea mea a zis că ne ia și merge până în Trelew (360km). De data asta mergem cu un Volvo ce are 1.7 mil km. Este vorbăreț șoferul și vorbim ceva. Drumul este cam plictisitor de pedalat pe el. Se urcă până la 700m și vântul bate tare din față. Vedem și o mașină răsturnată pe marginea drumului. Îi spunem șoferului că filmăm/pozăm la nunți noi. El ne spune: “…aaa pozați tristețea oamenilor la nuntă, că atunci se termină viața”. Drumul a durat 4 ore. La intrare în Trelew începe și mare ploaie, care se oprește când ajungem la următoarea stație de camioneros. Campăm în stația de camioane, undeva în spate. După ce mâncăm, Cozmin se culcă și eu merg să fac un duș. Pe la 1 dimineața se pornește cel mai mare vânt de până acum. La 2 30 începe și ploaia cu piatră și vânt. Apoi somn profund până dimineață. aici ne-am teleportat cu Camioneros: https://goo.gl/sJdlTn Ziua 108 – 3martie – 4km + 710km Șoferul care ne-a adus până aici pleacă la 7 20. Încep să întreb șoferii dacă ne duc mai aproape de Buenos Aires. Mai sunt încă două fete care fac autostopul, până la Puerto Madryn. Traversez șoseaua ca să întreb un șofer ce abia oprise ca să își verifice camionul. Ne-a zis că merge doar până la Puerto Madryn. Încărcăm bicicletele în spate. Apar și fetele care îl întreabă pe șofer dacă le ia și pe ele, dar nu mai este loc. Camionul este un Scania destul de nou, cu 400 000km. Trece de Puerto Madryn și nu ne mai spune să coborâm, se pare că ne-a plăcut. Am văzut că are panglicile roșii cu Gauchito Gil. Ne povestește de el cum că era sărac și fura de la bogați ca să îi ajute pe cei amărâți. Un Robin Hood argentinian. Prins de poliție este omorât, dar nu înainte de a îi transmite comisarului că băiatul lui se va îmbolnăvi în trei zile (sau ore?) și va muri dacă nu îi va construi un sanctuar (lui Gauchito). Comisarul nu crede, dar copilul se îmbolnăvește, așa că îi face un sanctuar în Mercedes. Emiliano, șoferul, nu credea în Gauchito, dar trecând cu mașina pe lângă un mare sanctuar și neoprind, i s-a defectat mașina. De două ori s-a întâmplat asta, apoi a început să oprescă și să creadă. Ne-am oprit cu toții la Gauchito ca să lase ceva acolo. Ne povestește de Argentina în care poți face orice ilegalități, mai ales dacă ești străin. Se duce în vacanță prin Spania și spune că a fost greu să ia viza, având loc de muncă, nevastă și copil. Bem mate împreună și face cadou un pachet de mate. După 300km ne lasă în San Antonio del Oeste. Aici începe mare furtună și ne adăpostim la Shell. După ce se oprește mergem să mâncăm și mai întreb câțiva șoferi. Mulți dintre ei sunt puși la somn. Ne primește un șofer care are un băiat pe nume Emiliano, la fel ca numele șoferului anterior. Camionul este un Renault cu 1 mil de km. Ne-a zis că dintr-o lună ajunge acasă doar 3-4 zile, în rest conduce până nu mai poate (900-1200km zi). După 100km ne lasă pentru că a primit un telefon și trebuie să facă cale întoarsă. Fiind noapte ne uităm după un loc de cort. Doar că ne abordează un șofer care ne întreabă unde mergem. Așa că a spus că ne mai duce el 300km, până în Bahia Blanca. Plouă tare afară. Jenel are 30 ani, școala primară, lucrează la fel de mult și pe acasă tot câteva zile pe lună ajunge. Are doi copii și nevasta a divorțat de el, ea având 28 de ani cu o minte de 15 ani (așa vede el). Câștigă 1500-2000 $ lunar și se întreabă dacă merită să își irosească viața așa. Apa pentru mate o fierbe chiar în cabină, cu un arzător pe gaz. Îi este somn și probabil că de asta ne-a luat cu el. Mașina este un Ford cu 500 mii km. Ajungem la 1 30 dimineața și ne lasă într-o stație de camioane. Plouă și campăm la adăpost. Ziua 109 – 4martie – 22km + 200km – Bahia Blanca – Guamini La 7 jumătate ne trezim cu gălăgie de la motoarele tirurilor. Mergem în centru. Se bagă doi polițiști în seamă și cu ocazia asta îi întrebăm de camping. Din păcate este închis, suntem în extrasezon. Ne întreabă un bătrân de unde suntem. I se luminează față și ne spune că bunicul lui a fost basarabean și a venit din Moldova tocmai în Argentina. Alți doi polițiști întră în vorbă cu noi și ne avertizează de Buenos Aires, că este periculos. Ajungem la stația de camioane să vedem ce mai găsim. Un camionagiu ne spune că ne poate duce tocmai până la Iguazu (1800km). Ne-a dat puțin de gândit, dar am termina excursia mult prea repede. Mai văd un alt șofer ce mesteca frunze de coca. Mi-a spus că a cumpărat de la vulcanizare. Doar că este f scumpă, 250g cu 250pesos. Îl văd pe Cozmin că vorbește cu o fată și râde. Îi zic ola și ea răspunde cu bună. O româncă plecată de 16 ani din România și de 5 ani se plimbă prin lume. Tare ciudat să vorbești română cu altcineva decât Cozmin. Găsim un nene ce zice că ne duce mai în nord vest, puțin pe altă rută. Îl întreb dacă de acolo vom găsi mai departe camion și a zis că în mod sigur. Camionul este un Mercedes cu 800 mii km și este al lui. Are o nevastă și este pe drumuri de 20 zile. Mâine va fi ziua lui și ajunge acasă. Campăm în stația YPF. Cozmin: “Ne facem un vin fiert, gătim și somn.” Ziua 110 – 5martie – 90km – Guamini – Daireaux Ne trezim devreme, la 7. După ce mâncăm mă plimb printre camioanele care nu sunt. Trece timpul și fac un mate. Abia reușesc să întreb câțiva șoferi. Este tare pustiu aici și uite așa se face ora 15 00. Plecăm pe biciclete. Cozmin o ia în față și pedalez singur. Este liniște, se aud doar cauciucurile cum rulează pe asfalt. Seamănă cu partea de sud a României. Orașul Daireux este tare drăguț, seamănă cu un mic sătuc spaniol. Vedem pe aici fete drăguțe, cicliști și alergători. De astăzi renunțăm la dulciuri. Am consumat prea mult zahăr până acum. Le vom înlocui cu fructe. Campăm la marginea orașului, lângă o fostă stație de benzină. Ziua 111 – 6martie – 90km – Bolivar Mă trezesc chiar la răsăritul soarelui. Este ceață de doar câțiva metri înălțime. Peste noapte au dat târcoale câțiva câinei, iar la 6 dimineața îi latră lui Cozmin chiar lângă cort. Mai facem o ultimă încercare de autostop la benzinăria PetroBras, dar este tare pustiu. Pedalăm mai departe și vedem pe marginea drumului broaște, salamandre și niște tatu călcați de maișini. Vedem și un animăluț necunoscut, de vreo 20cm. Un tirist încetinește și merge în paralel cu mine. Vreme de câteva minute îmi pune întrebări. În stația de camioane din Bolivar este pustiu. În oraș servim o înghețată identică cu Grido, dar cu alt nume. Ne oprim la benzinăria YPF și ne campăm aici, cu bunăvoința angajaților. Spălăm haine și duș.
  13. M-ar fi tentant, doar că sunt prea mari și parcă tot mai mare încredere am sistemul de prindere Ortlieb. De data asta voi lua și pe spate tot genți mici, așa că în total vor fi 50L, în loc de 65L. Ca să mai restrâng din bagaj :D.
  14. Vine timpul să îmi schimb gențile Ortlieb. Le am din 2011 și au strâns undeva la 30-40 000km. Materialul s-a dus, nu mai ține. La orice fel de atingere de copăcei, borduri apar găuri. De exemplu am în una din genți ~20 petice plus alte 20 găuri ce trebuie să le fac. Așa că gențile ORTLIEB classic nu sunt pe viață, poate doar dacă le folosești pe șosea. Ce ziceți de cele cu cordura? Sunt mai rezistente?
  15. Ziua 105 – 29februarie – 60km – Piedra Clavada Ne trezim cu claxoane de la mașini. Dacă vedeți pe marginea drumului oameni campați, nu claxonați după ei. Observ că am pană pe față și schimb camera. Vântul și-a schimbat direcția și bate din față, așa că pedalăm cu 13-15km/h. În Las Heras am fi vrut să vedem dacă mai merge trenul ca să îl luăm până la ocean, dar nu mai funcționează. Stăm puțin pe net la YPF. La Anonima un câine se bagă în noi ca nebunul. Îl împing și tot revine. Chiar are o problemă. Mergem spre ruta provincială 16 și vedem că nu este asfaltată, în schimb e plin de mașini și praf. Revenim pe ruta 43 și ne oprim la YPF unde încercăm să facem autostopul. Vreo oră tot încercăm, așa că plecăm mai departe pedalând. Oprim undeva pe margine ca să mâncăm. Șoferii sunt disperați, trec cu mare viteză și claxonează ca nebunii. La Piedra Clavada credeam că este un sat după hartă, dar este doar o stație de tren părăsită. Campăm în clădirea stației de tren. Nu mai gătim nimic. Desfacem o șampanie de la gauchito gil, apoi mă bag la citit cu un Frac lângă mine. Cozmin: “Mă duc în cortul meu unde scriu la jurnal. Dorm cu paharul de vin la cap, ca bețivanii.” Ziua 106 – 1martie – 113km – Caleta Olivia Pică rouă din acoperiș pe corturi. Vântul pare că bate invers, dinspre Chile. Ajungem repede în primul sat, cu o medie de 30km h. Mâncăm o înghețată. În următorul orășel ajungem la fel de repede. Stăm puțin pe net în piața din oraș. Luăm apă de la benzinărie și mergem. Ne-am schimbat puțin direcția, iar vântul la fel. Așa că următorii 55km mergem cu vânt din față. Mai luăm niște vin pentru diseară. Toată ziua avem parte, la fel, de claxoane la greu. Ajungem în oraș, unde mâncăm o înghețată, apoi mergem la ocean. Cozmin se aștepta la ceva mai spectaculos. După ce ochim locul de campare, pe plajă, mergem să ne mai plimbăm prin oraș un pic. Seara mai era un cuplu de jongleri. După ce își montează cortul, începe să se audă muzică tare de la ei. Mâine încercăm să facem iar un autostop. aici am dormit : https://goo.gl/Dazu77