Remi

Members
  • Content count

    122
  • Joined

  • Last visited

  • Days Won

    2

Remi last won the day on November 30 2016

Remi had the most liked content!

Community Reputation

66 Excellent

About Remi

  • Rank
    Membru Senior

Informații personale

  • Sexul
    Masculin
  • Arii de interes
    Fotografie, alpinism, astronomie si nu in ultimul rand, Bicicleta.
  • Biciclete
    Multe...
  • Localitate
    Montreal
  • Ocupaţie
    Inginer
  1. Foarte tare tura! Stiu ce insemna sa urci pe bicla pante de 17-20%. Felicitari!
  2. Frumos, felicitari!
  3. Cu scuzele de rigoare, adaug abia acum hartile traseului facut in iulie 2015.
  4. Multumesc pentru aprecieri! Da gibonul, am fost si cu trenul, am sa revin cu precizari. Multumesc Claudiu pentru invitatie, insa de cand mama a plecat de pe aceasta lume revin destul de rar in Romania.
  5. In vara aceluiași an, am vrut sa merg si cu fica mea pe P'tit train du nord, sa facem o mică porțiune din traseu. Am hotărât de acord comun sa plecam din Sainte Adèle si sa mergem pana in Val David, adică sa facem o porțiune foarte frumoasa a traseului. Pentru ca fata mea are un MTB, in acea zi mi-am luat si eu bătrânul meu MTB. Am îmbarcat totul in mașina si la drum pe autostrada 15 N. Odata ajunși la destinație, lăsam mașina in parcarea gratuită din fata gării, debarcam bicicletele si pornim mica noastră excursie. La ieșirea din gara, pista e aproape plata, însă in curând traseul se aspreste si panta devine destul de importantă. Avansam încetișor, in ritmul Cristinei. In sfârșit atingem vârful dealului, Cristina se mai imbuneaza, apoi pana in Val David rulam pe un platou. Destul de mulți cicliști întâlnim, cu toate ca e o zi lucrătoare. O data ajunși in gara, ne oprim pentru toaleta si pentru a lua apa, facem câteva poze si apoi ne întoarcem spre St Adèle, nu înainte de a lua câte o înghețată. Fiecare kilometru e marcat printr-o borna ca aceasta: Drumul spre mașina mi se pare ca o plimbare de duminica seara, după ce depășim platoul, practic încetam sa mai pedalăm. Peisajul e frumos, asa ca ne oprim pentru a-l admira. Ajungem voioși la mașina, mâncam ce avem prin traista, si apoi propun sa mai mergem pana in cea mai apropiată gara la sud de St Adèle. Dorința este mare, însă după vreo 3 km Cristina îmi spune ca nu mai poate, așa ca ne întoarcem resemnați dar fericiți la masina. Îmbarcăm bicicletele si pornim către casa, fericiți de mică noastră tura.
  6. Poti sigur ca poti, dar de ce sa te comporti ca un animal cand ai toalete aproape la tot pasul?
  7. Duminica 12 iulie 2015 Mt-Tremblant St-Jerome 95,4 km, 696m urcati. Este ora 7:00 cand J.F. ma trezeste. Ma uit la el buimac si vad ca este deja echipat de biciclat. Si eu nici macar nu m-am dat jos din pat! Baietii imi spun ca ma asteapta jos, in spatele hanului, la remiza de biciclete. Fug repede la toaleta, ma imbrac, imi predau cearsafurile de pat si ies in spatele hanului. Baietii sunt voiosi si poaspeti, eu sunt in continuare cam adormit. Cablurile, trei la numar, ce au legat bicicletele sunt repede inlaturate, ne punem bagajele pe toacle si pornim catre acelasi restaurant de aseara pentru a lua micul dejun. Un mic dejun copios pentru 8$. Umplem bidoanele cu apa si pornim la drum, nu inainte de a ne fotografia in gara Mt-Tremblant village. Ne consideram norocosi pentru ca pe urmatorii 12 km vom rula pe o pista ciclabila asfatata, cu asfaltul ca o masa de biliard si in plus este si maturat zilnic de o masina a primariei. Pornim incetisor, ca de obicei, insa J.F. zice ca n-o sa ne tina mult viteza asta moderata, ca in curand vom rula din nou " à fond". Asa e, dupa vreo 5 km de incalzire viteza ajunge din nou la 28-30 km/h, insa drumul incepe sa urce binisor catre punctul lui culminant. Pana la Saint Faustin Lac Carré urcam vreo 300 de metri altitudine, pe pante care depasesc 5% si asta in conditile de pietris pentru ca din pacate, asfaltul s-a terminat din nou... Viteza in urcare este multumitoare, cca 18 km/h, insa de cateva ori Sylvain imi striga sa o las mai usor pentru ca-l "pierdusem" pe J.F. Doamna care este responsabila de gara Saint Faustin Lac Carré, ne spune ca portiunea cea mai dura a urcusului a trecut, ca ne raman vreo 2 km de urcus pe o panta de 2% si apoi este in general o coborare continua pana la St-Jerome. In general, adica drumul mai urca si mai coboara, cunoastem deja. Ne luam ramas bun de la amabila doamna si incepem ultima portiune a urcusului spre punctul culminant al traseului, care-l depasim fara probleme, punct marcat pe traseu cu o placa indicatoare. Ma uit la altimetru care-mi indica 410 metri. Urmeaza un platou lungut, o adevarata placere dupa o urcrcare sustinuta de vreo 12 km. Bineanteles, acum ma trag in spatele lui Sylvain, alta viata la aspiratie! Ajungem la St. Agathe des Monts obositi si prafuiti, eu personal am pietris pana si sub ceas! Insa de aici urmeaza un traseu mai placut ciclistilor, cu multe coborari (placerea lui J.F. care ne "trage" dupa el cu 36-38 km/h, pedaland), multe gari bine amenajate, unde mancam inghetate si bem sucuri. Dupa gara din Prevost, ultima inainte de St-Jerome, in care zabovim multa vreme, Sylvain abia mai merge, J.F. adoarme pe o banca, mie ca de obicei imi e o sete nebuna (erau vreo 28 grade la umbra), pornim " incetisor" cu 28 km/h catre St-Jerome. La vreo 8 km de de oras intalnim din nou asfaltul care nu ne va parasii pana la destinatie. Sub un pod baietii se opresc, e racoare bine, de fapt imi dau seama ca nu e un pod (doamne ce obosit sunt), e un tunel, e ca intr-un frigider inauntru. Sylvain zice ca am facut exact pana-n acel punct 200 km si e tare fericit! Ne stangem mainile, J.F. spune ca nu e cel mai bun loc pentru a ne bucura, e frig si intuneric, tunelul e iluminat doar de 4 becuri pe care abia le vedem. Apoi, incet-incet ne apropiem de civilizatie, masini, oameni multi pe biciclete, claxoane, poluare... Si apoi vedem arcul cere marcheaza sfarsitul oficial al renumitului "P'tit train du nord" si intrarea in marea gara din St-Jerome. Cand trecem pe sub arc, salut victoria prin ridicarea maini drepte cu pumnul strans! Pentru noi este o victorie impotriva comfortului de acasa, impotriva mustelor, tantarilor si a viespilor ce ne-au atacat pe parcursul calatoriei, impotriva fricii de a pleca in necunoscut, impotriva crampelor musculare si a privatiunilor de tot felul. Fericiti, ne instalam la o terasa si comandam ceea ce a devenit un obicei in aceasta tura, bere Boreale rouse bineinteles! Initial, Sylvain dorea sa continuam tura pana in Laval, pret de inca 30 km, dar e asa de obosit ca-si cheama sotia prin telefon pentru a ne recupera. Imi sun si eu sotia si fica pentru a le spune ca am ajuns la final de calatorie fara probleme, doar J.F. a avut o spita rupta pe spate, insa isi da seama doar cand isi pune bicicleta pe rack-ul masinii lui Sylvain. Si apoi drumul catre casa, fara istorie, doar aglomeratia obisnuita la sfarsit de week-end pe autostrada 15N. Ajuns in fata blocului, multumesc mult doamnei lui Sylvain si lui insusi, urc in casa si mananc ce prind de prin frigider. Urmeza dusul care inlatura efectiv sedimentele de pe mine, ma instalez apoi la TV pentru a vedea etapa din TdF, pentru ca fetele mele nu sunt acasa, sunt plecate in vechiul port al Montrealului unde vara sunt tot felul de activitati. Adorm privindu-i pe Contador si ceilalti pana cand intra sotia si fica mea, sunt imbratisat ca un adevarat invingator, ce bine e sa ai pe cineva acasa care te iubeste! Sfarsit.
  8. Dupa inca 18 km ajungem in frumoasa gara Labelle, nu degeaba se numeste asa! Dupa umplerea bidoanelor cu apa proaspata, parasim spre regretul nostru asfaltul, pentru ca de aici si pana in Mt-Tremblant incepe renumita poussiere de roche. Ajungem si in halta La Conception, halta pentru ca gara nu se poate numi. Si apoi tragem tare, cu toate fortele ce ne-au mai ramas sa ajungem in fruoasa statiune Mont Tremblant. Sylvain se uita pe foaia de rezervare si ne indica drumul spre hanul unde vom inopta. O pensiune simpla, patronata de de o asociatie de studenti, insa in ea poti dormi intr-un pat curat, face un dus si incuia bicicleta intr-o remiza pentru 35 $ canadieni. Suntem cazati intr-o camera impreuna cu alti 4 anglofoni, tineri simpatici si simtiti. Dar foamea ne da tarcoale, asa ca dupa dus ne ducem sa mancam ceva la un restaurant ce l-am vazut pe drumul spre han. Dupa masa, berea rosie aluneca fara probleme si cand se innopteaza ne retragem la culcare. Va urma.
  9. Le P'tit train du Nord E magica atractia nordului in Canada. Are ceva de neanteles in ea. Pe deoparte e salbaticia locurilor, pe de alta parte e frumusetea acestei salbaticii, poate si izolarea oraselelor de aceste locuri, puritatea naturii (aproape) neatinsa de oameni. Am visat multi ani sa fac macar o parte din acest traseu mitic de cicloturism care se numeste aici in Quebec, "Le P'tit train du Nord". N-am indraznit sa sper ca o sa-l fac in intregime si asta in doua zile (majoritatea cicloturistilor il fac in 3-4 zile). Totul a inceput intr-o zi de primavara, cand fiind in pauza de masa in bucataria unde ne adunam toti colegii de serviciu pentru a manca, dar si pentru a discuta tot felul de subiecte. La un moment dat, Sylvain spune ca el vrea sa faca intr-o singura zi, celebrul P'tit train du Nord. Ma uit la el cu neancredere, crezand ca glumeste si ii spun ca e foarte greu de parcurs intr-o singura zi, avand in vedere lungimea si pavajul traseului. Pentru ca e lung, are 200 km ce valoneaza pe si printre dealurile Quebecului si circa 100 km sunt acoperiti cu asfalt iar restul cu celebra "poussiere de roche", adica un pietris fin si bine compactat. Ii spun lui Sylvain ca daca accepta sa-l faca in doua zile vin si eu cu el. Jean-Francois zice ca ar venii si el. Si apoi trec vreo 2 zile cand Sylvain ne zice ce e de acord sa-l facem toti 3 in 2 zile. Bucurie mare pentru noi, ceilalti colegi ne privesc ca pe niste exploratori usor dusi cu pluta... Acum un mic istoric al traseului. In urma cu multi ani exista un tren care facea legatura intre St. Jerome si Mont Laurier, pentru transportul de marfa si calatori. Vagoanele si locomotivele erau de o conceptie mai speciala, cu o lungime redusa, probabil pentru a se strecura mai usor printre dealuri. Dupa dezvoltarea retelei rutiere in zona, trenul a decazut ca importanta si la un moment dat a fost abandonat (ani '80). Mai marii Quebecului au hotarat sa elimine linia ferata si sa construiasca o minunata pista ciclabila in locul ei (chapeau messieurs!). Prima zi 11.07.2015 Mont Laurier-Mont Tremblant 114,5 km 630m urcati Dupa cum m-am inteles cu Sylvain, la 7:15 vine in fata blocului cu minivanul lui. Soferul de intoarcere este si el prezent in masina, se numeste Mathieu si e fiul cel mare al lui Sylvain. Imi pun bicicleta de ciclocross pe rack-ul din spatele masinii si pornim spre Laval, pentru a imbarca pe Jean-Francois. Sylvain, care locuieste intr-un orasel satelit al Montrealului, se "minuneaza" de starea asfaltului de pe strada care locuiesc. Ii spun ca urmeaza oricum sa fie sapata in intregime pentru a-i schimba canalizarea si intre timp primarul Montrealului a lasat-o abandonata... Vremea e minunata, soare si nu prea cald (circa 24 grade C) iar pana in Laval nu ne trebuie decat vreo 20 de minute. Sylvain are o memorie formidabila, cu toate ca nu a fost niciodata la J.F., a memorizat de acasa harta traseului pe care trebuie sa-l facasi iata-ne in fata casei lui J.F. Imbarcam MTB-ul pe rack si pornim cu adevarat catre Mt. Laurier. Din Laval pana la destinatia noastra sunt vreo 230 km care-i parcurgem fara oprire in circa 2ore urmand autostrada 15 N si apoi soseaua nationala 117 N. Ajunsi in Mt. Laurier suntem usor intimidati de nori grosi si de cateva picatusi de ploaie. Debarcam bicicletele, ne luam ramas bun de la Mathieu si pornim la drum. In gara ce mai nordica a fostei linii ferate, Mt. Laurier, sunt cateva indicatoare cu privire la distantele de parcurs pana la diferite destinatii pe pista ciclabila. Privesc cel care ma intereseaza, St. Jerome - 200 km cu un deosebit respect... Facem vreo 2 km si ni se pare ca saua lui J.F. e cam jos, el nici nu stie cat trebuie sa fie de inalta, Sylvain i-o ajusteaza si pornim din nou, usurel cu vreo 20 km/h. Iesim rapid din acest orasel si intram in nemarginita salbaticie a Marelui Nord canadian. Linistea e deplina, auzim doar fosnetul cauciucurilor pe asfaltul pistei. Cata diferenta fata de Montreal... Destul de rar intalnim alti ciclisti din sens contrar, niciodata unul in acelasi sens cu noi. Dupa 25 km ajungem la o prima statie, Guenette care are un adapost in forma de vagon de cale ferata si langa e o toaleta pe care o folosim! Insa apa nu este, asa ca plecam resemnati, nu inainte de a regla o mica problema la roata fata a lui Sylvain. Peisajul e fabulos, insa baietii nu prea au chef de poze, asa ca ramanem doar cu imaginile in memoria noastra personala, nu a aparatului foto! Ajunsi la refugiul Lac Saguay, schimbam cateva vorbe cu un barbat si o femeie care s-au adapostit acolo de frica catorva picaturi de ploaie. Ei ne spun ca au trecut prin Nominigue (urmatoarea si adevarata gara pe care o s-o intalnim) si ca in acel sat gasim un restaurant, un mic market, apa in gara etc. Este incurajatoare informatia, avand in vedere ca eu nu mai am decat cativa mililitri de apa pe fundul bidonului. Insa pana acolo sunt inca 18 km asa ca setea va fi mare odata ajunsi in acea gara. Traseul pistei ciclabile urca si coboara, selectia naturala isi face simtita prezenta, asa ca in urcari eu conduc micul nostru pluton, pentru ca sunt cel mai scund, pe loc plat Sylvain pentru ca e cel mai inalt si in coborari J.F. pentru ca e cel mai putin experimentat si antrenat. Ajungem in sfarsit la Nominigue, beau multa apa, folosim toaleta cu apa curenta, nu ca cele chimice intalnite pana acum. Sylvain se intereseaza la punctul de informatie unde putem manca ceva, vine inapoi cu un pliant al unui mic restaurant de langa gara si cu o alta informatie despre un minimarket la vreo 1 km de gara. Meniurile oferite de restaurant nu ni se par prea convingatoare, asa ca luam drumul catre Boni Choix. Acolo ne luam cate un sandwich de 12 inci fiecare, cate o sticla de apa cu vitamine si minerale si ne intoarcem in gara unde , la umbra, mancam. Cu greu ne ridicam de la masa, dar nu avem ce face, pentru ca pana la Mt-Tremblant mai avem circa 50 de km. La iesire din orasel, trecem pe langa lacul care da numele localitati, imens si cu ceva vilegiaturisti. Dupa ceva vreme trecem prin gara Anonciacion, unde la cererea mea ne oprim. Ma duc sa caut robinetul de apa, vad ca nu a mai fost deschis de mult, dar setea este inca prezenta, asa ca beau o apa cu gust de rugina, dar beau... Fac si o poza la tabla indicatoare a profilului, interesant de stiut cam pe unde vei urca sau sa cobori. Intalnim din nou Riviere Rouge (Raul Rosu) pe malul caruia vom calatorii pana aproape la Mt-Tremblant. Pe podul ce-l traversam se observa foarte bine cum un pod de cale ferata a devenit un pod pentru ciclisti.
  10. Formidabila tura! Felicitari pentru forta si anduranta dovedita!
  11. Uite ca se poate face cicloturism si in plina toamna. Foarte frumoasa tura ai facut! Felicitari!
  12. Faina povestea, faina-i si tura. Felicitari!
  13. Senzationala calatorie ati facut! Felicitari si multumiri pentru frumoasa relatare.