LucianTheOne

Membru
  • Content Count

    10,404
  • Joined

  • Last visited

  • Days Won

    83

Everything posted by LucianTheOne

  1. LucianTheOne

    De fapt bicicliştilor li se permit multe, prea multe. Poate şi de asta sunt atât de mulţi. Am auzit despre câteva cazuri izolate în care poliţia a sancţionat biciclişti ce mergeau pe trotuare sau comiteau alte ilegalităţi, dar sunt excepţii. Am fost văzut de mulţi poliţişti în timp ce ocoleam (ca să nu spun încălcam) regulile şi nici nu s-au sinchisit. Am să fac un episod despre poliţie, infractori şi altele asemenea. Acum englezii şi-au mai revenit şi recunosc că de fapt ei circulă invers Dar măcar circulă bine! M-am adaptat foarte repede la mersul pe stânga, parcă mi se pare mai logic şi mă gândesc cu groază cum mă voi simţi la întoarcerea în ţară.
  2. LucianTheOne

    Episodul 06 - Un început timid Incă din prima zi mi-am anunţat şefii că vreau să cumpăr o bicicletă şi să fac naveta călare pe ea. Cei 11km mi se păreau un fleac, în România obişnuiam să pedalez zilnic mai mult de atât, uneori şi peste 50km pe zi. Dar ezitam să pornesc în această nouă aventură. Traficul londonez mă cam punea pe gânduri aşa că am decis ca pentru o săptămână să folosesc transportul în comun. Cartierul în care locuiesc nu îmi place deloc, e aglomerat, zgomotos, fără nimic interesant de văzut. Şi nici biciclişti nu sunt. Am rămas aici deoarece Alina şi-a găsit de lucru pe aproape, avem un supermarket est-european la parterul clădirii, două staţii de autobuz în faţa casei şi metroul la câteva sute de metri. Deşi e aproape la marginea Londrei, datorită metroului şi a câtorva autobuze putem ajunge în centru în 20-30 de minute. În Londra contează mult să ai mijloace de transport aproape de casă. Pentru a ajunge la atelier trebuia să călătoresc cam 20 minute cu autobuzul şi apoi 25 minute cu trenul. Din fericire aveam legaturi foarte bune, staţia de bus e chiar lângă cea de tren, iar gara chiar peste drum de atelierul vechi. Practic ieşi din gară şi intri in atelier. Cu tot cu aşteptatul vehiculelor pierdeam cam 60 minute dus, tot atâta la întors şi un total de aproape 6 lire pe zi. Când am fost mutat la atelierul nou m-am decis. Era la peste un kilometru de mers pe jos de la gară, cele 6 lire/zi atârnau tot mai greu şi în plus am găsit o biclă tare faină şi pe măsura mea. Forţat şi încurajat de aceste evenimente, într-o seară am hotărât să pedalez spre casă. Mi-am legat smartphonul cu elastice de pipă, am setat traseul si am pornit. Mai am doar câteva amintiri neclare din acele prime zile de velo-navetist, creierul meu tinde să şteargă întâmplările şocante şi traumatizante. Ţin minte că primul drum a durat peste 60min, deci am circulat cu 10-11km/oră! Traseul între casă şi atelier este incredibil de complicat, cu zeci de semafoare, treceri, cotituri, intersecţii, giratorii, pasarele, ganguri şi alte obstacole. Ce m-a surprins este că după trei zile nu am mai avut nevoie de GPS şi că foarte rar m-am rătăcit. Comparativ, când lucram la Avon aveam de pedalat doar 4km, fără prea multe îmbârligături, dar după o săptămână încă mă rătăceam zilnic. Probabil creierul mi-a intrat într-o stare superioară de supravieţuire extremă şi a făcut să pară totul mai uşor. În fiecare zi căutam rute noi, am descoperit niste scurtături binevenite pe alei pietonale, pasarele şi străduţe lăturalnice. GPS-ul de fapt mă baga pe un traseu de 13km, dar am reuşit să-l scurtez cu 2. Sunt nevoit să pedalez aproape 1km pe trotuar pe lângă o stradă cu sens unic, să traversez pe o pasarelă ce afişează semnul interzis bicicletelor şi să mă strecor printr-un gang mai îngust de 2 metri. Vorba unei colege de la Avon - I have a bike and I'm not afraid to use it! Intr-o zi am să filmez treseul şi am să postez filmul că o descriere în cuvinte nu e relevantă. Aştept zile mai călduroase şi mai lungi că din noiembrie până în martie mă pornesc pe întuneric şi mă întorc pe întuneric.
  3. LucianTheOne

    Episodul 05 - Şefi şi Colegi Martin apare în acte ca proprietarul celor două ateliere. Irlandez la origine, locuieşte în Londra de peste 20 de ani dar încă nu şi-a pierdut accentul. Uneori şi nevastă-sa se plânge că nu-l înţelege. Ce să mai zic de mine... Pentru cuvintele bike, bank, back, bag foloseşte acelaşi sunet ce seamănă cu behăitul unui berbec răguşit. E meseriaş foarte bun în aproape toate domeniile; la fel de bine poate să contruiască o casă, o bicicletă sau o maşină. În trecut a lucrat mult la ateliere dar acum are altă slujbă aşa că abia îl văd o dată pe săptămână. Când vrea e amuzant şi distractiv, se poartă foarte frumos cu absolut toate femeile şi se pare că trăieşte doar cu carne şi bere. Carmen este de fapt şefa noastră ce conduce şi organizează atelierele. Nu face nimic însă fără să ceară părerea celor trei mecanici. Nu ne consideră angajaţii ei ci parteneri, colegi şi prieteni. Fiindcă sunt nou stă aproape non-stop cu mine şi în ciuda diferenţei de vârstă, naţionalitate, religie, etc, am devenit foarte buni prieteni. M-a tratat ca pe un egal încă din prima zi şi nu uită să repete fiecărui client că sunt un mecanic foarte bun din România. Vorbim foarte deschis unul cu altul despre absolut orice şi chiar am ajuns să ne permitem mici insulte şi înjurături. Facem schimb de mâncare, uneori mâncăm cu aceeaşi lingură şi bem din aceeaşi cană sau sticlă. Ne-a apropiat mult şi faptul că e şi ea vegetariană, dar la fel ca mine nu e extremistă, din când în când mai bagă un ou sau un peşte, un vin sau o bere. Şi mai are patru fete intre 15 si 28 de ani, toate vegetariene, frumoase şi sexoase. Mi-a şi zis că dacă nu eram însurat mi-o dădea pe oricare voiam Cypress e colegul meu român, un mecanic cel puţin la fel de bun ca mine şi un om foarte de treabă. Lucrează de mic copil în domeniu, a fost mecanicul unor echipe profesioniste de ciclism chiar a lucrat şi pentru Eduard Novak. E un meseriaş multitalentat, ştie orice de la construcţii la sudură, de la mecanică la vopsitorie, de la calculatoare la maşini. In plus e modest, calm, darnic şi simpatic. Are puţin peste 30 de ani dar ştie mai multe chestii decât o grămadă de ingineri la un loc. E cel mai vechi la firmă si cel mai de încredere, e aproape ca un fiu pentru Carmen şi Martin. E foarte plăcut când lucrăm împreună şi facem schimb de idei şi experienţe. E pasionat de sport, ciclism montan, trial, culturism şi a participat la multe competiţii în ţară. Şi el mănâncă sănatos, e bucătar amator, caută şi aplică reţete şi tratamente naturiste. Cu siguranţă e cea mai apropiată persoană de felul meu de a fi. Ray este celălalt coleg, originar din Letonia, dar stabilit de mai bine din cinci ani în Londra. E sub nivelul meu, e mai mult vânzător decât mecanic şi nu-i prea place meseria asta. E bun la vânzări şi la convins clienţii să cumpere piese şi să accepte servicii care nu prea le trebuie. Vine la fix si pleacă la fix şi nu vrea să lucreze mai mult de 40 de ore pe săptămână. Odată s-a apucat să monteze un lanţ pe o bicicletă dar s-a făcut ora şapte şi a plecat acasă lăsând lanţul să atârne neîncheiat, pe angrenaj... Ii lua un minut să termine treaba! Continuă să lucreze aici deoarece e foarte aproape de casă, e plătit binişor şi munca nu e grea. E o persoană instruită, fost profesor de istorie, chitarist într-o formaţie de muzică punk-rock şi priceput la calculatoare şi internet. Mă înţeleg bine cu el dar nu ezită să mă pârască şi sa dea vina pe mine când ceva merge rău. Nu-i bai, patroana ştie că el e vinovatul! Cam ăştia suntem, o afacere mică de familie în care toţi suntem prieteni şi lucrăm pe încredere. In fundal e Carmen şi Martin lucrând în timp ce eu îmi făceam selfie
  4. LucianTheOne

    Episodul 04 - The New Shop După o săptămână am fost mutat la atelierul nou ca să învăţ mişcările şi pe acolo. Distanţa dintre cele două ateliere este puţin peste 1km şi în unele zile am parcurs-o de mai multe ori. Atelierul nou este mai mic, e plin de biciclete expuse iar spaţiul de lucru e de asemeni mic şi prost organizat. Când vin mulţi clienţi situaţia devine disperată. Atelierul vechi are o curte mare în care se pot depozita foarte multe biciclete, dar atelierul nou are doar o debara de 3x3m, cu totul insuficientă. Mecanicul de aici este originar din Letonia, se numeşte Raimonds dar normal, toată lumea îi spune Ray. La început patroana l-a instruit să mă supravegheze şi să mă înveţe, dar după câteva zile au început să se schimbe rolurile. Acum el e cel ce îmi cere sfaturi şi ajutor. Iniţial am urât atelierul nou, după câteva luni mi-a devenit egal, iar acum îmi place mai mult aici. Profitând de lunile lejere de iarnă, am rearanjat şi optimizat spaţiul după dorinţele şi necesităţile mele. Sculele erau frumos aranjate insă am avut mult de furcă cu zecile de cutii şi cutiuţe umplute la nimereală cu tot felul de şuruburi, şaibe, piuliţe şi alte piese mărunţele. Zilnic îmi dedic cel puţin o oră pentru a sorta piesele, componentele şi mărunţisurile amestecate prin cutii, pungi, borcane şi alte recipiente. In atelierul vechi se primeşte doar cash dar în ăsta nou avem casă de marcat, PC cu touch screen şi cititor de carduri bancare. Alte chestii noi şi enervante de învăţat... Am amenajat şi un colţ de bucătarie, am convins-o pe patroană să ia un cuptor cu microunde, aparate de cafea şi ceai avem două, veselă am adus toţi de pe acasă. Firma face cinste cu cafea, ceai, lapte, zahăr şi patroana chiar s-a supărat când am cumpărat şi eu un borcan de ness. Baia era cam dezastru, dar după două ore de muncă am făcut-o curată ca acasă. Şi aici iarna nu-i ca vara şi numărul cicliştilor s-a mai subţiat (oricum circulă mai mulţi decât în România vara). Incă lucrez alternativ la ambele ateliere (mai mult la ăsta nou) dar când începe szonul am de gând să mă stabilesc în atelierul nou. Patroana are alte gânduri dar cred că am să o conving!
  5. LucianTheOne

    Episodul 03 - The Old Shop Nefiind încă familiarizat cu transportul în comun londonez, am decis să mă deplasez până la atelier cu un taxi. Insoţit de Alina am ajuns acolo înainte de amiază şi brusc m-a cuprins un val de emoţii. Nu mai intrasem într-un atelier de aproape 10 luni şi acum aveam ceva îndoieli. Am zăbovit puţin pe afară admirând împrejurimile apoi am intrat. Am fost întâmpinat de un baiat tânăr, simpatic şi vesel căruia m-am prezentat şi i-am explicat scopul vizitei. - Da ştiu, zise el, eu ţi-am trimis emailul. De unde eşti? - Din România! - Minunat, şi eu la fel. Mă numesc Ciprian, dar toată lumea îmi spune Cypres. - Eu sunt Lucian, dar toată lumea îmi spune Luşiăn sau Lusien sau Lusian sau Lucio sau Luciano. Atelierul arăta aproape identic cu al meu, ceea ce m-a dezamăgit puţin, mă aşteptam la ceva mult mai elevat de la un workshop londonez. Cypres mi-a povestit că patronul mai deţine un atelier mai nou, mai modern şi mai luxos, plin cu biciclete şi piese noi. Am discutat despre bani şi iarăşi am fost puţin dezamăgit - urma să primesc 7.5Ł pe oră pe când celălalt atelier ma ispitise cu 10 pe oră. Cypres m-a liniştit explicându-mi că din ăia 10 voi plăti taxe şi impozite la greu, pe când aici urma să primesc toţi banii în mână. După un scurt calcul am realizat că la celălalt atelier aş fi rămas cu aproximativ 7 lire/oră. In plus era cu 4km mai departe. Deci: salar mai mare, distanţa mai mică, coleg român - concluzia era clară - am decis să rămân aici şi să declin invitaţia concurenţei. Mai urma bineînţeles să trec testul practic, dar nu aveam de ce să-mi fac griji pentru asta, nu-i aşa? Am început să lucrez împreună cu Cypres şi după nici o oră s-a declarat foarte mulţumit de prestaţia mea. Mi-a spus că mă mişc mult mai repede decât un alt fost coleg. - Păi stai puţin că asta nu-i nimic, acum lucrez cu viteza a doua, dar o am şi pe a treia iar la nevoie pot băga şi a patra! Nu lucrasem de 10 luni, atelierul nou, sculele greu de găsit, deci prestaţia mea a fost scuzabilă. Colegul mi-a dat oricum nota de trecere, mai urma să fiu validat şi de şefi. Proprietarul atelierelor e un simpatic nene irlandez de peste 50 de ani, dar pentru că mai are o slujbă în alt domeniu, de organizare se ocupă soţia lui, o lady englezoaică pe nume Carmen. Chiar ea a apărut în scurt timp şi a început să mă interogheze. Faptul că sunt român a contat enorm si fără multe discuţii am fost angajat. Urma să încep a doua zi la ora 9, timp de 10 ore pe zi, 7 zile pe săptămână!
  6. LucianTheOne

    Episodul 02 - Un nou început Intr-o vineri seara am ajuns nervos şi încruntat într-un cartier mărginaş al Londrei. Aveam 12 bagaje şi încă lăsasem în Corby o grămadă de lucruri - doi saci cu haine mai vechi, o dulap mare, unul mic, patru biciclete plus câteva cadre, furci şi roţi plus multă mâncare. Am plătit transportul, chiria, avansul şi am constatat că după 9 luni de muncă în afară eram la fel de bogat ca înainte. Adică deloc. Nu-i nimic, începem de la zero, primul an în străinătate e doar ca să capeţi experienţă. Imi sun prietenii şi îi întreb de un loc de muncă... Păi să vezi că locul ăla s-a ocupat, apoi trebuie să vină frate-meu şi întâi caut pentru el, nu-i aşa uşor, de munca este dar trebuie să-ţi cauţi, nu-ţi dă nimeni mură-n gură, bla, bla, bla. Mulţumesc dar nu trebuia, zic şi închid. Deci am lăsat un loc de muncă bun şi sigur ca să vin aici si să fac ce? Nici soţia nu a avut noroc - sora ei a zis că ea a găsit de lucru după trei luni de căutări şi aşteptări, deci răbdare şi încredere. Am răbdare, am încredere dar nu îmi place să pierd timpul. Sâmbătă am intrat online şi am început să caut la nimereală locuri de muncă. Tot timpul am zis că dacă ceva există pe net eu îl voi găsi. In mai puţin de o oră am găsit două anunţuri de mecanic de biciclete, unul de lăcătuş-mecanic şi unul de întreţinere sisteme PC. Am trimis CV la toate iar după câteva ore am primit răspuns şi invitaţie de la ambele ateliere velo. Caut adresele, mă uit pe hartă şi decid să merg întâi la cel mai apropiat, situat la 11km.
  7. LucianTheOne

    Episodul 01 - Mai bine decât m-am aşteptat Am câţiva prieteni ce lucrează de mulţi ani în Londra şi care mă tot ispiteau să vin şi eu acolo. Am ezitat vreo doi ani şi acum, după şase luni în capitala Britanică, simt un mic regret. Auzisem de Londra doar chestii negative - smog, ploaie, ceaţă, suprapopulaţie, aglomeraţie, imigranţi, atentate, regină, circulaţie pe stânga, prize atipice, unităţi de măsură anapoda, accent enervant, rasism şi lista rămâne deschisă. Uram Londra dinainte să o cunosc... Una din surorile soţiei se mutase de curând în Londra, mai aveam doi buni prieteni plus câteva cunoştinţe şi toţi ne chemau într-acolo. Haideţi că e bine, locuri de munca pe alese, salarii mari, oportunităţi fără număr, câini cu colaci in coadă, cai verzi pe pereţi şi porci zburători. Soţia a cedat insistenţelor (şi dorului pentru sor-sa) iar eu am cedat de dragul ei. Mai târziu am cunoscut o persoană ce a venit în Londra cu mari aşteptări şi speranţe, ca la tărâmul făgăduinţei. Ajunsă aici a fost foarte dezamagită şi deprimată. Eu însă am venit gata dezamăgit, fără speranţe, aşteptându-mă la tot ce-i mai rău. Spre surpriza mea London nu era nici pe departe atât de rea... Am trăit toată viaţa intr-un mic sătuc din România iar mutarea într-o mega metropolă ar fi trebuit să mă şocheze şi doboare. Dar m-am adaptat atât de repede încât mă simt că stau aici de o viaţă şi uneori mă descurc prin Londra mai bine decât prin Suceava. Cam tot ce ştiam despre capitala englezilor s-a dovedit a fi fals şi incorect. Nu pot compara Londra cu nimic, e mai mult o ţară decât un oraş. După şase luni încă nu pot să-i fac o caracterizare sau să emit o părere obiectivă iar când sunt întrebat spun "it's complicated"!
  8. LucianTheOne

    Episodul 00 - Inainte de a începe Pe la începutul anului 2015 am decis la unison cu soţia că trebuie să părăsim ţara pentru o perioadă nedefinită. Am fost forţaţi de un mare număr de factori personali şi externi printre care amintesc politicieni, popi, doctori, profesori, familie, prieteni. In octombrie 2015 am ajuns în Corby, un mic oraş situat exact în centrul Angliei. Alina avea deja un contract de bonă, mai urma să-mi găsesc şi eu ceva de lucru. Am venit pregătit de munci grele, mi-am adus un sac cu haine de lucru, plus jumate din sculele din atelier. A treia zi am ieşit cu soţia la o plimbare mai lungă prin Corby şi în timp ce admiram împrejurimile am văzut o angenţie de angajări. Zic, hai să intrăm şi să întreb ce acte şi chestii îmi trebuie pentru angajare. Intru, o domnişoară ne ia în primire şi după ce îi spun vreo trei vorbe despre situaţia mea, mă intrebă dacă nu vreau să lucrez la Avon. Da, Avon the Company for Women, ăia cu cosmeticele. Dar încă nu am acte, card, adresă, încerc eu să mă eschivez... Nu-i nimic, le aduci mai târziu. Totuşi eu sunt mecanic, electrician, it-ist, mai fac o încercare. Deocamdată asta e tot ce avem! Săptamâna următoare păşeam pragul singurului centru de distribuţie Avon de pe tărâmul Britanic. Mi-am ales schimbul doi, de la 14 la 22, opt ore de muncă cu două pauze de 20 minute incluse. Condiţii de lux, cald şi curat, băile impecabile, vestiar, cantină cu de toate, inclusiv două TV şi net gratis (dar fără băuturi alcoolice). Magazin pentru angajaţi cu produse Avon de 4-5 ori mai ieftine, parcare păzită, standuri acoperite pentru zeci de biciclete, locuri pentru fumat şi recreere şi multe alte chestii faine. Nu ştiu prin ce ironie a sorţii s-au ocupat toate locurile de manipulanţi aşa că am fost încadrat la ambalare, cu fetele. Care fete erau peste 50 pe un schimb, majoritatea tinere est-europence. Mai erau 4-5 băieţi dar uneori lucrau şi pe alte secţii aşa că deseori mă găseam într-o poziţie de... invidiat? Probabil voi prezenta mai târziu alte detalii din Corby şi Avon că simt că devin prea offtopic. După nouă luni, iarăşi forţati de împrejurări, am decis să ne mutăm în Londra.
  9. LucianTheOne

    Am sters din greseala topicul meu preferat si nu s-a mai putut recupera... Patroana a zis ca imi mareste salariul de anul asta dar s-a razgandit... Lira sterlina iar s-a dus la vale exact cand a trebuit eu sa cumpar ceva in euro...
  10. LucianTheOne

    2017 fericit la toata lumea!!! P.S. Imi lipseste pinionul de 22... Are cineva unul disponibil?
  11. Recent am avut cateva probleme cu postarea unor fotografii gazduite pe Google Photos (Google +). Google a asimilat Picasa si a inceput sa se joace cu adresele fotografiilor facandu-le aproape imposibil de distribuit pe alte saituri. Am discutat cu cativa colegi pe alt topic dar am sters respectivele postari si ii rog sa revina aici cu noi comentarii si experiente. Intre timp mi-am amintit ca in 2007 mi-am facut cont pe DropShots dar eram limitat la 500 de poze asa ca l-am abandonat. Am revenit pe DropShots mi-am facut cont Premium, ca tot era la reducere de Craciun, si am sa-mi bag acolo urmatoarele poze.
  12. Abia amu am citit subiectul ăsta și trebuie să spun că am savurat lecția lui CPKE. Nu știam ce zace în omu ăsta, pe bune, cred că ar trebui să-l facem moderator.
  13. LucianTheOne

    Dar ce, poți să bei 5 beri? Am trecut la programul de toamnă. Lucrez full în fiecare weekend și am liber trei zile în cursul săptămânii. În schimb Alina lucrează toată săptămâna și e liberă în weekend.
  14. LucianTheOne

    A venit Majikstone în Londra și m-a vizitat la atelier. Și sunt frustrat că nu am făcut și noi o poză împreună să vadă lumea cât de frumoși suntem (sau eram)... Și nici bere nu a adus
  15. LucianTheOne

    Mda, patronul meu e irlandez. Sta de 20 în Londra și încă vorbește în limba aia a lui. Uneori și nevastă-sa se plânge că nu-l înțelege. La Avon am avut un șef de secție scoțian. Altă limbă - altă distracție!
  16. LucianTheOne

    Clima e mult mai năprasnică în Scoția sau Irlanda. De băutură nu-mi fac griji, beau doar bere poloneză și letonă.
  17. LucianTheOne

    Azi se împlinește fix un an de când sunt în Anglia. Și aproape trei luni de când m-am mutat în Londra. Prima bicicletă ce mi-am luat-o aici mi-a fost furată după o săptămână. Ziua, de pe un trotuar circulat. Cablu tăiat cu cleștele. I-am văzut pe CCTV, la fel și vreo patru polițai dar până acum nici o urmă. Londra e... cumva interesantă și pe alocuri îmi place. Dar asfaltul e groaznic, mult mai rău decât ce am văzut prin România. Cred că îmi iau furcă cu suspensii, încheieturile mă omoară. Mi-am găsit un serviciu mai bine plătit dar dacă mai coboară lira mă întorc în țară că s-ar putea să câștig mai bine. Noua prim ministră vrea să scape în primul rând de români că cică muncesc prea mult, sunt prea pricepuți și le iau locurile de muncă englezilor.
  18. LucianTheOne

    Credeam că ești în Franța... Mâine și în weekend lucrez. De fapt nici nu ar trebui să mai folosesc cuvântul weekend că nu mai există de mult în viața mea. Locuiesc undeva prin nord-vestul Londrei.
  19. LucianTheOne

    Habar n-am... Așa am cumpărat-o. Manetele de frână sunt compatibile cu frânele, deci probabil așa a venit din fabrică.
  20. LucianTheOne

    Amintesc și de birtul ăla ce avea în meniu mici mari și mici mici :-P Însă micii pot avea mărimi diferite, dar oră mai mare sau mai mică încă n-am văzut pe planeta asta. Sau poate da? Nu spunea nenea Albert că totul e relativ? :-?
  21. LucianTheOne

    Eu am mini-v pe troaca cu care fac naveta prin Londra și le-aș da bucuros pe niște cantilevere vechi de la Shimano. Manetele de frână au vreo 15cm și în combinație cu ghidonul scurt și drept chiar ca sunt moartea pasiunii. Dar na, asta am găsit la repezeală după ce trei londonezi bronzați mi-au luat cu împrumut prima bicicletă...
  22. LucianTheOne

    Mulțumesc de urări Bodo. N-am laptop nici pc și nu suport să navighez pe www cu telefonul. Dar se rezolva curând.
  23. LucianTheOne

    Voi chiar vreți să auziți frustrări de la un român ce a prins Brexit-ul în Anglia? Ați văzut cât e lira? Mai bine lasă...
  24. LucianTheOne

    De vreo două luni contul bancar arată cam aceeași sumă deși continui să lucrez. Asta înseamnă un singur lucru, câștigurile sunt egale cu cheltuielile. Plănuiesc o vacanță la mare, deci ar fi cazul sa strâng cureaua. Tare!
  25. LucianTheOne

    Open again. Friday 13 >:)