MirceaU

Membru
  • Content Count

    7
  • Joined

  • Last visited

  • Days Won

    2

MirceaU last won the day on April 7

MirceaU had the most liked content!

Community Reputation

36 Excellent

1 Follower

About MirceaU

  • Rank
    Newbie

Profile Fields

  • Localitate
    Suceava
  • Biciclete
    RR520 26er
  • Ocupaţie
    Inginer SW
  • Arii de interes
    Ciclism, hiking

Recent Profile Visitors

The recent visitors block is disabled and is not being shown to other users.

  1. MirceaU

    Hehe, am făcut tura într-o zi superbă de octombrie, în 2018. Traseul este superb, noi am pus ca țintă Tăul Zânelor, dar drumul era plin de noroi și-am renunțat. Totuși, a ieșit asta: Povestea, în curând. Deocamdată sunt în urmă cu tura la Colibița din 2016...
  2. MirceaU

    Mulțumesc mult! Cum prind puțin timp, scriu continuarea Legat de detalii, inițial mi-era frică de faptul că n-o să-mi amintesc mare lucru, dar surprinzător, mi-am amintit mai mult decât am crezut că am reținut din experiența respectivă. Trebuie doar să iei cronologic întâmplările. E interesant cum funcționează memoria asta...
  3. MirceaU

    @ all Vă mulțumesc tuturor pentru primire! Pe cât posibil, în limita timpului, voi scrie despre toate turele frumoase făcute din 2016 încoace. Îmi cer scuze pentru eventuale greșeli de ortografie, încerc să le corectez în timp util. Recitind acum povestea din ziua 2, îmi vine să râd grozav, zici c-am mers la mâncat și la băut, nu la plimbare cu bicicleta. :)))
  4. MirceaU

    Cu bicicleta la Colibița, 11 iulie 2016 - Ziua 2 Managementul resurselor După vreo 10 ore de somn, ne trezim pe la 8, destul de târziu după programul omului de la munte, care trudește de la răsărit pân’ la apus. Probabil aș mai fi lenevit în pensiune puțin, dar scopul era să stăm cât mai mult în natură. “Tolăniți în pat, putem sta și-acasă” - ne-am spus. Pensiunea Ily la orele dimineții Ne echipăm cu ceva haine lejere, de plimbare, luăm bicicletele din camera în care au fost încuiate cu o seară înainte și când ieșim din pensiune rămânem uimiți din nou de cât noroc am putut avea cu vremea: atmosferă clară ca-n octombrie la mijloc de iulie. Niciun pic de vânt, cerul albastru, făr’ un nor, iar când te uitai spre lac, nu-ți dădeai seama care-i cerul și care-i lacul. Las fotografiile să descrie mai bine ce-am văzut noi atunci. Eram cumva în dilemă: nu voiam nici să pierdem micul dejun, nu voiam nici să pierdem momentele acelea de liniște de dimineață, pe care, dacă ai noroc, le prinzi doar o dată pe an. Urcăm pe biciclete și coborâm încet spre punctul de intrare în “stațiune”. În drept cu poarta pensiunii Fisherman’s, ne amintim că au ponton și ne punem de-acord că n-ar strica să mergem până acolo, până la malul lacului. Nici vorbă să fi fost prima dată când vedem niște munți și-un lac de acumulare, dar în acele momente, eram ca Jerry în New York, în episodul acela… Ne uitam de jur împrejur, fermecați de peisaj. Oglindă La Fisherman's Mânați totuși de foamea dimineții, hotărâm să plecăm spre restaurant, “ca nu cumva să rămânem pe dinafară”. Încă era răcoare Comandăm un mic dejun adevărat (așa ceva trebuia ieri, înainte de cățărări), câte o cafea și-o porție de pancakes cu ciocolată, privim lacul la o cafea și nu ne mai dăm duși de-acolo. Planul pe ziua respectivă era să ne plimbăm cu bicicletele în jurul lacului, dar fără a ne rupe prea tare, că în ziua următoare dăm piept cu Tihuța “dinspre Bârgaie spre Dorna”. Am adunat totuși vreo 800m diferență pozitivă de nivel. Plecăm de la restaurant, cu direcția baraj Colibița. Fiind în plină vară, zona era destul de circulată, iar la baraj am așteptat câteva minute bune până să prindem liber pentru câteva poze regulamentare. Trecem de dig, urcând încet pe drumul care duce în munți, prin Poiana Slătinița. Fiind orientați pe relaxare și conservarea energiei, n-am urcat prea mult. Ce-am pierdut atunci din punct de vedere al experienței și peisajului, am recuperat în 2018, în tura despre care voi scrie în viitorul apropiat. Making of la poza de mai sus Kamaz austriac Ne-am mai plimbat în deal și-n vale, dar timpul a trecut și cum foamea a început să ne zăhăie iar, am tras pe dreapta la restaurant pentru 2in1-ul ciclistului: prânz + cină. Îi dăm pe gât cu niște proteină animală, udată cu ceai de hamei și plecăm de unde-am venit. Nu, încă nu spre Suceava, ci spre partea cealaltă a satului, spre pensiunea Ily. Dacă e ceva ce am planificat prost în excursia asta, a fost partea de alimentare. Așa că dacă în primele zile am rezolvat cumva cu masa, mai târziu ne-am dat seama că nu aveam cum lua micul dejun la ora la care voiam noi să rupem lanțu a treia zi; și cum Colibița nu are niciun magazin/market disponibil, trebuia găsită o soluție urgent*. După ce plătim nota pentru consumație, Cristina își face curaj și o întreabă pe tipa care ne servea (și care e și patronul pensiunii, după cum am aflat mai târziu - poate și ăsta e motivul pentru care totul a fost foarte ok acolo, servire, mâncare, prețuri) dacă nu e posibil, contra cost, să ne pregătească ceva sandwichuri la pachet pentru a doua zi. Explicăm situația și cu mare mirare, ne roagă să așteptăm, dar nu garantează nimic, pentru că riscau să rămână fără pâine. Teoretic restaurantul funcționa ca orice alt restaurant, deci nici vorbă să ceri așa ceva: sandwich-uri. Unde s-a mai pomenit? Vă dați seama că am fost subiect de glume ceva timp: “au fost 2 nebuni pe biciclete, de la Suceava și au cerut sandwichuri la restaurant”, ha ha ha! Glumesc. Dar poate chiar așa a fost. După 15 minute, tipa se întoarce cu 4 sandwich-uri cu de toate: carne, cașcaval, verdeață, tot ce vrei. Cică-s din partea casei. Lăsăm 30-40 de lei, insistă că e prea mult și că vrea să ne ajute, noi insistăm la rândul nostru în semn de recunoștință și bucuroși că cineva ne-a rezolvat cu benzina pe-a doua zi, mulțumim și plecăm. Nu înainte ca bucătarul, ieșit cu treabă în curte (vorba vine) să ne măsoare din cap până-n picioare. A, ăștia-s ăia… Ok. *(update 2019: nici în 2019 nu există așa ceva, pentru cei care nu au fost, informația poate fi utilă. Singurele locuri de alimentare sunt restaurantele pensiunilor. Atât.) Vedere spre baraj Vedere spre locul din care a fost făcută poza de mai sus Marea de la munte cică i se mai zice Panoramă din zona barajului Ajunși la Ily, am parcat bicletele, după care am urcat pe dealul din spatele proprietății, căutând un punct de belvedere. La întoarcere, băgăm spaima într-un biet iepure care o taie rapid într-o tufă de lăstari. Mai tragem de câte o bere, respectiv cidru pe terasa pensiunii, stăm la povești cu gazdele și cetățenii veniți la pedalat prin munți, iar apoi trecem pe modul “găină” și tragem pe dreapta destul de devreme. Dimineață la 5: DREPȚI! Câteva date tehnice: Distanță: 20.01 Km Diferență pozitivă de nivel: 842m Viteză medie: 15.3 Km/h Viteză maximă: 72.7 Km/h (aici e cu cântec, a dat-o Strava prin bălării) Timp pedalat: 1h22m Timp total hălăduială: 4h22m Va urma...
  5. MirceaU

    Cu bicicleta la Colibița, 11 iulie 2016 - Ziua 1 Vara anului 2016, iulie, vreme bună și căldură din plin. Proaspăt întorși acasă, după o vacanță pe minunatul litoral românesc și o vizită scurtă pe Transfăgărășan, cu o altă săptămână rămasă disponibilă din concediul de vară, ne-am gândit (a se citi M-AM gândit) că ar fi păcat să nu plecăm cu bicicletele pân’ la Colibița. Tura asta era planificată dinainte, în secret cumva, plictisit fiind de același peisaj pe care-l vedeam deja la fiecare tură de un an și un pic încoace (aprilie 2015 fiind momentul de cotitură, în care mi-am cumpărat prima bicicletă după vreo 8 ani de pauză de pedalat). Planul călătoriei, pe care l-am și urmat negreșit, era să ne trezim într-o luni dimineață cu noaptea-n cap, să luăm trenul Regio Suceava - Ilva Mică din gara Suceava (Burdujeni) la ora 5:15 cu ținta Coșna. De aici încolo, am încălecat caii și am setat cap compas Colibița, traversând Pasul Tihuța. Zis și făcut - trezirea la 4:00, băgat la ghiozdanele din față micul dejun (cam jumulit și sărac caloric comparativ cu ce-ar fi trebuit să avem în rezervoare), la ghiozdanele din spate am pus cele necesare pentru 3 zile trăite la modul minimalist, am umplut bidoanele, am salutat motanul, am luat bicicletele și pedală cu mult flow spre gară! Ajunși la Burdujeni, cumpărăm bilete pentru toți 4, ieșim pe peron și așteptăm trenul pentru îmbarcare. Afară era răcoare, plăcut chiar, dar se anunța caniculă: 30 de grade la Vatra Dornei. Urcăm în tren, așezăm bicicletele și ne facem comozi pe scaune, fără a le scăpa din ochi. Avem la dispoziție aproximativ 4 ore pentru pălăvrăgeală, citit știri, făcut și refăcut planuri pe zilele vitoare sau admirat satele Sucevei prin jegosul geam al vagonului. Vedere spre munții Stânișoarei. Satele care se observă la poale sunt Mălini, respectiv Pâraie Trenul acesta nu are niciun fel de vagon pentru biciclete, dar cum spuneam, am cumpărat bilete și pentru “cai” - 5 lei bucata. Fiind un tren sămsărit de către CFR, “recent adus din Franța, nu bate, nu troncăne, kilometri reali”, un CFL Série 250 "Moulinex", am avut spațiu berechet pentru biciclete, fără să incomodăm în niciun fel călătorii navetiști care se folosesc de ruta aceasta pentru a ajunge la muncă: din Lucăcești, Berchișești, Păltinoasa spre Gura Humorului, din Frasin, Molid, Vama spre Câmpulung Moldovenesc, și tot așa. De-a lungul timpului, în alte ture, pe Rarău, prin Obcina Feredeului, ne-am folosit la fix de trenul ăsta, avantajul sau dezavantajul - pentru cei care nu-s foarte matinali - fiind ora de plecare. În cazul unei ture pe Rarău de exemplu, la ora 7:05 eram deja în traseu și aveam timp berechet până la ora 16:00, când același tren, de data aceasta pe rută inversă, avea să ne aducă înapoi acasă. Dar socoteala de-acasă nu se prea pupă cu cea din gară întotdeauna, astfel că, la întoarcere dinspre Colibița, hârbanul de CFL 250 s-a defectat pe undeva prin zona Sihloasa, iar noi ne-am întors, înghesuiți, într-un singur vagon al trenului. Despre asta, imediat. Înainte să trec la povestea cățărării din Pasul Tihuța, trebuie să menționez ceva despre segmentul de cale ferată Floreni - Sihloasa, care este o zonă absolut superbă, magistrala CFR 502 străbate munții Bârgăului prin nouă tuneluri, cu o lungime totală de 2.38 km și 190 de poduri și podețe. Linia urcă din Vatra Dornei până la Grădinița, la 896m altitudine, după care coboară preț de 50Km, până în Lunca Ilvei, la aproximativ 400m altitudine. Perspectivă 3D Google Earth asupra segmentului de cale ferată despre care povestim Pentru pasionații de plimbări cu trenul, am găsit o povestire interesantă. În cele ce urmează, am avut parte de priveliști absolut superbe, mai ales datorită faptului că în aceste zile am avut norocul unei atmosfere extraordinar de clare pentru perioada aceea a anului. Căldura în schimb, ne-a cam dat peste ochi. Stimați bicicliști, vă prezint extremitatea sudică a Obcinei Mari, în zona satului Bucșoaia, într-o (încă) răcoroasă dimineață de iulie Cele 4 ore au trecut într-un final și ajunși în gara Floreni, am sărit entuziasmați din tren și nici n-am ieșit bine de pe ulița gării, că am dat piept cu prima urcare a zilei. Nu mult, un deal lejer, destul cât să ne facem încălzirea, pedalând ușor, într-un raport mic. Imediat cum trecem de Aerodromul Floreni, ne oprim puțin să ne hidratăm cu apa care încă-i bună și rece, tragem câteva poze Oușorului, pe care-l tot vom vedea în spate până prin vârful Pasului Tihuța, și plecăm agale pe-un fals plat spre Poiana Stampei. Panoramă asupra satului Floreni Vârful Oușorul (1639m), din Munții Suhard. În spatele casei este Aerodromul Floreni Odată ajunși în Poiana Stampei, oprim la un aprozar pentru alimentare cu biscuiți și apă și-i dăm pedale mai departe. Diferența de nivel era încă prietenoasă, dar căldura începuse deja să ne dea bătăi de cap (la propriu). Dacă pe bucata dintre Coșna și Poiana Stampei, pe acel fals-plat, mai simțeam răcoare de la vânt, pe 10%, cu 6-7 Km/h numai bine nu era. Cum am ieșit din Căsoi, drumul ne-a lăsat ușor într-o coborâre scurtă, abia sesizabilă, iar după prima tură, hodoronc tronc, am dat piept cu prima cățărare adevărată. Pasul Tihuța ne aștepta în față, cu pante care mai de care mai abrupte și mai lungi. Jumătatea mai bună a echipei. În spate, Oușorul, bineînțeles, iar mai la dreapta, Vârful Giumalău. După primele rampe, deja începeam să simțim oboseală. Spun după primele rampe pentru că Tihuța, mai ales bucata dinspre Vatra Dornei, nu e o cățărare continuă de jos până sus, ci îți mai dă câteva momente de respiro, ba cu o coborâre de 3-4%, ba cu un fals plat, lucruri de care ai nevoie mai ales într-o zi toridă de vară. De fapt, nu oboseală e cuvântul, ci mai degrabă moleșeală, toropeală. Puțin push bike, n-a omorâr pe nimeni Cu toate acestea, priveliștea din pas ne ridică moralul. Nimic nu se compară cu senzația pe care o avem atunci când, cu fiecare pedală, ni se arată în fața ochilor vârfuri și văi din munții care ne înconjoară: în dreapta avem munții Bârgăului, în spate lăsăm ușor ușor în depărtare munții Suhard, cu vârful Oușoru în prim plan, iar în stânga și-n față, cât cuprindem cu ochii: munții Călimani, spre care ne îndreptăm și noi (și spre care vom reveni pentru o tură superbă spre Tăul Zânelor, în octombrie 2018). Pășune montană, străjuită din depărtare de Munții Suhard: Vârful Omu (1932m) în stânga, iar cocoașa din spatele brazilor este Vârful Fărăoane (1715m) Înainte de vârful pasului, mai facem o oprire pentru rehidratare, cu o apă deja încălzită puternic de caniculă. Nu contează, bine că-i udă măcar! Luăm și-o gustare dulce, ne împrietenim cu un cățel băștinaș și pornim cu ultimele pedale pe foaie mică, spre vârf - ha ha, ce naivi eram! Vara în Pasul Tihuța Peisaj autentic de munte, cu creasta Suhardului de la nord la sud. Se pot recunoaște, de la stânga la dreapta, vârfurile: Omu, Fărăoane și Oușorul. El nu s-a plâns deloc de cele câteva înghițituri de apă caldă, cu gust de bidon Spectaculoasă priveliște! Acum mă-ntreb de ce atunci n-am intrat să cerem apă rece din fântână. În spate, se zăresc Munții Rodnei, cu Ineu (2279m), Ineuţ (2222m) și Roșu (2113m) După o coborâre care ne-a revigorat la fix până la Piatra Fântânele, oprim la Hotel Castel Dracula pentru a ne umple bidoanele. Acolo observăm câteva mașini cu biciclete de-asupra - erau câțiva cetățeni din zona Bistriței care veniseră de la ceva tură de prin Călimani. Ca o paranteză: de aici, de la Dracula se poate face o buclă foarte frumoasă coborând înapoi spre Poiana Stampei pe asfalt, iar la un momentat cotind la dreapta din drumul principal, pe unul de macadam, ajungem la Dornișoara, de unde urcăm înapoi, pe alt drum, spre Hotel Dracula. Tura asta e pe listă de mult, vedem poate trece nenorocirea cu boala asta și reușim s-o facem. Povestea aici, evident. Lăsăm în spate repede Hotelul, dar bucuria se termină la fel de repede: iar urcare. Exact ce povesteam mai sus, Pasul Tihuța fiind “vălurit” nici de coborâre nu te poți bucura! Într-un final, după aproape 14 Km de coborâre plină de adrenalină, ajungem și la ultima bucată a traseului: drumul spre Colibița și intrarea în Parcul Național Călimani. Acea bucată de drum, de vreo 3.5 Km, avea să fie cea mai grea parte a călătoriei: pietriș proaspăt, praf, căldură infernală, foame - toate la un loc pe o medie de 6%, cu 204 m diferență de nivel. Cu multe pauze - pentru poze, ce credeați - cătinel, încetinel, am ajuns și-n vârf. De aici lacul se vedea extraordinar de frumos, cu mulții Călimani în spate, priveliște care ne-a mai dat un boost de energie până la pensiunea la care am oprit să mâncăm. Eh, recunosc că am avut și puțină coborâre. Aceste zone cu umbră veneau rar și treceau repede Cățărarea cu medie de 6%. Acum drumul a fost lărgit și asfaltat. Ne rezervaserăm dinainte cazare, două nopți, la pensiunea Ily, dar ceea ce n-am gândit noi prea bine a fost partea cu masa, deoarece Ily nu are restaurant, ci doar o bucătărie utilată unde ne-am fi putut găti mânare. Ori nouă numai de gătit nu ne ardea atunci. De obicei, când e vorba de mâncat în locuri noi, consultăm atent interneții, căutăm păreri ale oamenilor care au mai fost prin locurile respective - cu cât mai multe, cu-atât mai bine. De data aceasta însă, ne-am aruncat la propriu în curtea primei pensiuni cu restaurant care ne-a apărut în cale: Casa Dani. Parcăm bicicletele, cățelul paznic ne asigură că e cu ochii pe ele, așa că ne așezăm pe terasa cu vedere spre lac și spre vârfurile Călimanilor. Până să vină mâncarea, pe nerăsuflate, dau peste cap o Nenea Iancu rece, care intră ca-n nisip. O dată cu a doua, vine și mâncarea, neașteptat de gustoasă. De fapt, experiența pe care am avut-o în acel moment la Casa Dani, ne-a făcut să revenim de câteva ori acolo. Pur și simplu ne-a plăcut și cu această ocazie recomand locul - este bike friendly. Vedere spre Mureșenii Bârgăului, din vârful drumului spre lac Aș mai fi luat 2-3 și în bidoane. Parol! Casa Dani. Terasa cu vedere spre vârfurile Călimanilor. . După ce-am dat gata meniul din poze, și după cele 2-3 nefiltrate reci, mai urnește-te să pleci la cazare dacă poți… Pensiunea Ily, căci acolo ne-am făcut rezervare, este amplasată în partea opusă a “stațiunii”, pe un deal nenorocit, care ne obligă la un push bike rușinos, mai ales cu burțile pline. Gazdele ne așteptau deja de mult timp. Oamenii nu locuiau acolo, ci în Bistrița sau Prundu Bârgăului (nu-mi mai amintesc exact), noi le comunicaserăm că am oprit la masă și că vom întârzia, dar cel mai probabil au crezut până-n ultima clipă că le-am tras o țeapă cu cazarea, căci erau pe picior de plecare când am ajuns. Pensiunea era deschisă foarte recent, de fapt eram printre primii lor clienți, totul era nou și aranjat, iar noi singuri în pensiune. Abia a doua zi au mai ajuns câțiva cetățeni bicicliști, dornici să rupă-n două potecile din Călimani. Drumul spre cazare. Cu toate că și aici erau peste 30 de grade, briza lacului și aerul muntelui făceau cumva temperatura suportabilă. Un fenomen interesant, pe care nu-l mai trăiserăm Am plătit cazarea, 240 de lei pentru două nopți, am primit bon fiscal, cheie de la frigiderul cu băuturi reci și destul de ieftine având în vedere locația și la insistențele noastre, am primit cazare sub cheie și pentru bicle. Vedere din cameră Pensiunea geamănă de mai la vale După o bere/cidru pe terasa pensiunii Ily și un duș pe modul zombie, am dormit rupți până dimineață. Mă rog, eu am dormit rupt până dimineață, că jumătatea mai bună a echipei a avut de ronțăit în mijlocul nopții un Snickers uitat prin rucsac. Ce am învățat după această primă zi e că niciodată nu trebuie să ne mai pornim la drum neantrenați. Atât. A doua problemă pe care am avut-o pe drum, după lipsa de antrenament a fost căldura. În rest nimic, șoferii ne-au umiti, niciun claxon, camioanele depășeau la distanță, totul ok. Bine, și drumu-i destul de lat. Fiind un amator de date/cifre/statistici, iată-le pe ale noastre: Distanță: 47.05 Km Diferență pozitivă de nivel: 862m Viteză medie: 15.2 Km/h Viteză maximă: 64.8 Km/h Timp pedalat: 3h5m Timp total: 6h12m Va urma...
  6. MirceaU

    Salutare, Citesc forumul ciclism.ro deja de multișor, dar până acum, n-am avut cont aici. De obicei nu-s tipul povestitorului, sunt mai degrabă un tip introvertit, dar citind poveștile din seria BBB sau despre turele lui @RobertS sau ale lui @EyesOnly pe meleagurile acestea, am clacat; poate și din cauza zilelor de izolare pe care le petrec în mare parte în fața PC-ului, m-a lovit o nostalgie și-o poftă de pedalat, ceva de speriat. Cum clasicele de primăvară lipsesc din peisaj (am văzut totuși astăzi Turul Flandrei pe home trainere), m-am apucat de căutat poze și filmulețe făcute în turele vechi și mi-am zis: da’ ia să scriu eu frumos pe forum pe unde-am fost și ce-am trăit, că și așa nu prea a mai postat nimeni în ultima vreme, ori din lipsă de timp, ori în era Facebook-ului și Instagram-ului fiind, ne mulțumim să postăm 2-3 poze și-un status scurt și aia e (din aceasă categorie, făcând parte cu succes și subsemnatul). Voi folosi acest prim post pe forum ca un fel de cuprins către celelalte “cronici de tură” pe care le voi scrie, în viitorul mai mult sau mai puțin apropiat. S-au adunat câteva, ba pe la Colibița, ba prin Obcinile Carpaților Orientali care fac trecerea domoală, ca niște trepte, de la munții înalți către podișul Sucevei, ba chiar ture prin satele din împrejurimile Sucevei. Pe măsură ce reușesc să-mi fac timp și să scriu poveștile, le voi posta în alte thread-uri, iar link-urile respective le voi pune aici. Un preview din ceea ce urmează:
  7. MirceaU

    Salut, @RobertS Există vreo șansă să poți reuploada pozele de la turele povestite? Deocamdată, citind povestea, îți pune imaginația la lucru, dar ar fi super dacă s-ar putea vedea și pozele.