daniel_edn

Membru
  • Content Count

    425
  • Joined

  • Last visited

  • Days Won

    1

daniel_edn last won the day on June 10 2012

daniel_edn had the most liked content!

Community Reputation

75 Excellent

1 Follower

About daniel_edn

  • Rank
    Membru
  • Birthday 08/21/1977

Profile Fields

  • Localitate
    Ploiesti

Recent Profile Visitors

The recent visitors block is disabled and is not being shown to other users.

  1. daniel_edn

    Deci sa nu aud ca ratam un weekend fara un traseu, macar micut, de OFFROAD. Da nenea Dornea, imi erea dor si am reusit sa rezolv problema. VREAU OFF!!! In alta ordine de idei, disponibilitatea mea este relativa (posibil sa muncesc) dar as vrea sa vad idei de ture. HAHAHAAAAA !!! aim bec
  2. daniel_edn

    Da slab sezon. Cel mai slab sezon de cand stiu eu ciclism.ro. Pai sa treaca luna si sa nu fie o tura de citit sau de scris, chiar ca imi tebuie un mtb.
  3. daniel_edn

    Hai ca daca tot o ia Petrolu pe coaja, asa ca mai bine o poveste sa povestim ca sa nu fie tuica bauta de tristete. Am sa incep cu : HAI PETROLU !!! indiferent de rezultat ramane echipa mea de suflet. Gata cu tristetea si cu suferinta. Uite ca nenea Iene se puse pe pedalat iarasi. De data asta mi-am promis un Ploiesti-Brasov-Ploiesti, asa ca am ajuns la Piatra Arsa. Am considerat ca un antrenament pentru marea aroganta ar fi mai bine venit inainte de a ma arunca direct catre Brasov. Este foarte important sa cunosti traseul la turele lungi dar sa sti cam ce iti poate fizicul. Conteaza foarte mult pentru dozarea efortului. Nu spun ca Ploiesti-Brasov o sa fie mai usor dar 200 km in conditii de diferente mari de nivel sunt chiar o provocare (pentru mine) asa gandeam, numai ca am adunat ceva peste 170 km in tura de antrenament. Teoria este aparent simpla asa ca argumentele alegerii mele pot parea puerile. Ziua dinaintea turei era conceputa pentru a ma concentra pentru Brasov. Odata cu trecerea timpului atentia imi fu atrasa de ideea de a merge la Piatra Arsa. Cumparaturile s-au axat pe hrana compacta: batoane cu cereale, Q-fort cu l-carnitina si unul proteic au fost singurele sustinatoare de efort plus un ceai din menta, sunatoare si fructe de padure pentru hidratare. Bagajul pregatit, hrana, hidratare si echipament pentru racoare si umezeala. Coburile mele antice isi fac datoria si inmagazineaza cele trebuincioase. Ora 7:20 in fata blocului, dau drumu la GPS si START. Gandesc ca un ritm de plimbare ar fi mai potrivit. Nu exagerez cu viteza, ramanand pe la 25km/h. Nu o sa ma mai plang de vant. De data asta am considerat ca e un amanunt pe care trebuie sa il tratez cu respect si atat. Kilometri ii adunam lenes. M-am oprit de cateva ori doar pentru a preveni senzatia de foame si am introdus in organism cate un baton de cereale la 20 km parcursi. Punctele de hidratare erau precise. Prima alimentare izvorul de pe Posada. Pana atunci mai era drum lung de facut. Am gasit la Nistoresti traditionalele tarabe cu produse traditionale romanesti made in china, peruci, palari de cauboi, moristi etc... Trec peste paradox si pornesc mai departe. aveam senzatia ca pedalez pe o banda rulanta. Drumul Ploiesti Campina a fost unul de mare uzura: Drept, vant, camioane. Nistorestiul vine cu 11 km de parcurs pana la Posada in asteptarea provocarii. Dupa fiecare curba asteptam Posada. In cele din urma se arata si incepe. Punct in care vad un nene ce scoate un telefon si oarecum se parea ca ma pozeaza. Viorel imi facu mare surpriza si ma incuraja cu cateva cuvinte si cu promisiunea ca filmarea o sa fie postata. O neprogramata pauza dar intalnirea cu un veteran al biciclitului chiar imi dadu putere. Posada a trecut destul de repede cu o alimentare exact pana in Muzeul Cinegetic. Apa rece, in cele doua bidoane golite pana aici, plus inca un bidon golit pe loc. Cateva coborari scurte au odihnit oasele obosite de acumularea diferentei de nivel. Ajung neasteptat de repede la intersecta catre Targoviste. Cateva poze si tzusti inainte. Simteam ca multumita prudentei in abordarea traseului acum parca prindeam aripi. Cativa metri pedalati in picioare m-au pus repede pe ganduri fiind suficient sa ma gandesc ca trebuie sa ma mai si intorc. Asa ca nenicule, funduletul pe sa, foaie mijlocie si pinioane maricele pentru restul de drum. Doar pe cateva portiuni din Posada am abordat foaia mica, in rest mijlocia. Acum intru iarasi in ritmul de mos doritor de km in pedale. Urcarea din Sinaia este foarte inselatoare daca te iei dupa indicatoarele catre hotelurile din zona. Asa ca am apelat la amintiri si am dozat efort pana la Cuibul Dorului. Aerul de padure ma reconforta. Daca ar fi fost mai cald nu cred ca ar fi fost un moment bun pentru mine. Cum spuneam, Cuibul Dorului, pauza, poze. Daca pana acum m-am jucat cu batonase cu cereale si fructe confiate, era cazul sa apelez la ceva mai hotarat, la arderea grasimilor. L-carnitina cea aducatoare de energie prin arderea grasimilor si hohooooo (!!!!!) existau resurse serioase. Norocul burtosului ca avea resurse sa ajunga pe culme. Parea ca nimic nu ma v-a impiedica catre Saua Dichiului. Si totusi. Nu sunt de fier. A trebuit sa mai fac cateva pauze de alimentare. Ursul pedalator mai avea nevoie de miericica, cereale si fructe; toate gasibile in batoanele cu cereale, miere si fructe. In sfarsit simteam ca luasem exact ce imi trebuie la mine. Am uitat sa mentionez ca in Comarnic am achizitionat una bucata lipie mult folositoare mai tarziu. Si mai tarziul se facu perfect simtit in Saua Dichiului. Aici am ajuns dupa cel mai ciudat tronson al traseului. Belvederea de la granita dintre Prahova si Dambovita - Saua Dichiului. Aici chiar daca prima parte este o urcare normala, la un moment dat, desi pare ca urcarea continua, apare o portiune unde destul de repede ai senzatia ca poti cocheta cu un 30km/h. Putin inainte de sha ma trezesc la realitate si adun in mici kilometri la ora intr-un efort consistent ultimele sute de metrii pana la intersectie. Bine-meritata pauza. Alune, lipie si ceai au dus la linistirea foamei ce se instaurase de curand. Admir inprejurimile si constat ca nu sunt singurul biciclist din zona. Un Fisher ce sfida timpul era "sprijinit" de un fir de iarba langa un biciclist ce isi odihnea linistit organismul in beatitudinea peisajului. Socializam repede si formam o echipa ce urma sa atace ultima parte catre Piatra Arsa. Gooooooool Grozavu !!! Hai Peeeeeetroooooooluuuu !!! ups !!! nu m-am putut abtine. Dupa cateva schimburi de povesti, circa 20 de minute, dupa ce micsoram cantitatea de lipie si alune; sus in sa si pedale. Soseaua inselatoare dadea senzatia ca urmeaza mici coborari. Cand ma uit la gps vad ca sunt doar portiuni unde urcarea doar se indulceste putin. Metri se adunau si pe orizontala si pe verticala. Ritmul este unul izvorat din dorinta de a topi ultima parte. Il trag si pe Marcel (scuze ca nu am facut prezentarile!!) un erou calare pe o bicicleta pe care multi ar fi refuzat sa mearga in parc. Respectul si Felicitarile mele !!! Ajungem cu zambetul pe fizionomie la capatul asfaltului. Marcel vroia sa mearga catre Babe, eu aveam cap-compas Piatra Arsa. Ne salutam, stabilim detalii privind o comunicare ulterioara. Biciclistii din Calarasi sa fie mandrii ca au in grupul lor un astfel de om. Chiar ii invidiez. Mi-au fost prezentati ca un grup unit, numeros si care dau pedale de multe ori impreuna. JOS PALARIA !!! Ultima portiune m-a delectat cu un off-road dulce ce imi starni chef de zgaltaiala asa ca am abuzat putin fortand urcarea finala catre cabana. AAAAAAAAAAAM AAAAAAAAAAAAAAJUUUUUUUUUNS !!!! imi venea sa urlu de fericire. Totodata putin dezamagit dar nu stiu din e motiv. Parca ma asteptam sa fie ceva mai inedit, mai mult peisaj, mai.... nu stiu cum. Tot ezitam sa intru in cabana. Ezitarea imi fu intarita de un grup de turisti care s-au vaitat de preturile dinauntru si de modul cum au devenit posesorii unei note aparent mult incarcata. Nefiind neaparat un mod in care imi doream sa imi creez o amaraciune, aleg sa ma pitulesc dupa un boschet si sa imi schimb hainele ude de transpiratie. Iarba verde, aer curat, alimente proteice plus cateva alune savurate intr-o tolaneala pe mirificul covor de iarba; delicii ale satisfactiei ca am atins punctul propus. M-am trezit la realitate cu gandul ca vroiam sa ma intorc pana acasa tot pe bicicleta. Nu aveam de facut mare lucru decat sa "curg" la vale. O satisfactie maxima dupa atata urcare. Totusi am atacat q-fortul cu proteine pentru a fi asimilat in timp util pentru a il utiliza pe aparentul si ucigatorul plat aparent de la Campina. Si... DAAAAAA !!! Dupa ce am zgaltait orgnele interne, bicicleta si alte cele agatate de dumneaei pe potecuta pana la asflat, urma mareeeeee desfatareeeee. O lunga coborare ce aduna in minute putine orele urcate pana aici. Am avut satisfactia de a fi lasat sa depasesc de cateva masini. Mare mirare ca am intalnit soferi minunati. Doamne ajuta si la mai multi!!! Abia reusesc sa franez la Cuibul Dorului...bidon apa plin, alimentez cu cateva guri de apa si organism doritor de a continua coborarea. Fal-fal-fal-fal... nu fu un sunet de zbor ci doar un mare tep lemnos tras cu nesat prin camera. Un vis de pana. Gauroi in cauciuc si trei gauri in camera. Am reparat totusi camera din doua petice fara sa scot roata. Am invatat de la cei mai buni cum sa repar o pana daca stiu unde e tzeapa. Mai timid la inceput dar vindecat repede, ma zvarl pe coborarea Posadei Distractia continua. Nu va puteti imagina cat de repede am trecut pe acolo pe unde cu ceva minute sau chiar cateva ore in urma gafaiam. Istoria fu plina de amintiri frumoase si se pare destul de suficiente pana la Banesti. Vant din spate si coborare aducatoare de multi km/h in roti, vis schimbat cu vant sustinut de fata. Schimbare brusca de plan. Din seful soselei am ajuns amarutul pedalator. Si totusi adun in mod constant ultimii 20 de km. Tura asta as mai faceo dar cred ca as ocoli ideea de a mai strabate DN-ul pana la Campina. De aici cred ca Nistorestiul ar fi o buna incalzire pentru ceea ce urmeaza. In sfarsit, una peste alta tura este mirobolanta daca prestezi antrenament si ai grija sa nu iti lipseasca alimentatia potrivita. Surse de apa prezente si de incredere cu apa impecabil de racoritoare, important sa existe recipiente suficiente (eu am avut 3 bidoane de 650ml) fapt ce mi-a asigurat permanent o rezerva de min un bidon apa. In cazul meu 6 batoane de cereale cu merisoare si mere; un baton q-fort proteine si unul cu l-carnitina. Poze ba pe feisbuc ba pe iutube; va descurcati voi. P.S: AM AVUT TIMP
  4. daniel_edn

    Momentan doar pe facebook. Multumesc pentru apreciere!
  5. daniel_edn

    A fost odata ca niciodata ... aaaaaaaa .... la naiba. A fost ieri o zi mirobolanta datorita mie. Nu stateam prea bine prin casa nereusind sa imi gasesc un scop al zilei asa ca, sub influenta zilei precedente cand ma batuse (pe la coaste) un gand de genul " Ce ar fi sa dau o fuga pe la Targoviste ?!", am aruncat un ochi la ceas, unul la bicicleta, unul la lada cu echipamente si unul a cazut pe jos deoarece mi s-a desprins o lentila de la ochelari si am zis " OK ". Ce naiba or insemna toate astea astept sa imi spuneti voi mie. Pur si simplu am hotarat ca aceasta prima zi oficiala de concediu sa o petrec partial pe sa. O mica pregatire, o aruncatura de privire pe meteo si decizia a fost consemnata. Orele 10 ale diminetii au fost startul in marea nebunie. Repede constat ca o sa am un prilej bun de a mai da din sunci jos. Nici nu ies bine din oras ca ma si trezesc impingand la masele de aer ce se constituiau intr-un vant fatis destul de incapatanat. Gandeam ca pe asa vreme nu am cum sa strabat cei aproape 50 km pana la Trgoviste. Ma gandesc sa lucrez la partea psihologica si sa imi impun un ritm de minim 20 km/h. Spre surprinderea mea cochetam chiar cu 23-24. Fac repede o socoteala, evaluez starea de spirit a organismului si constat ca as putea tine ritmul asta cca 2 ore si jumatate cu pauzele de riguare. Soseaua se arata impecabila, diferentele de nivel doar cat sa mai schimbe din cand in cand cifra unitatilor pe gps, rar cate o zecimala. Curand vantul se juca intr-un dans frapant cu biciclistul de mine. Ba din fata, ba din lateral imi tot dadea coate. Masini mari treceau destul de aproape de mine dar totusi la o distanta ce nu ma periclita. Imi doream prezenta camioanelor care mai imi dadeau cate un imbold. A mers pe minunat asfalt nederanjat nici macar de o gropicica. Abia la intrare in Targoviste cu cca 6-7 km am intalnit acel asfalt cutat si pe alocuri crapat. In rest recomand cu caldura cursieristilor. Na ca ma vazui si in Targoviste. Ce naiba sa fac si pe unde sa o apuc? Noroc ca orasul este relativ mic si indicatoarele ar putea scuti de confuzie un turis mai atent. Nu si in cazul meu, invatat ca la tzara la mine sa intreb atunci cand nu cunosc satul. Asa am reusit sa iau cateva puncte de reper si sa incep a colinda la pas marunt prin oras. Orasul relativ frapant, parca prea contrastant. Cladiri comuniste itite in jurul unor vestigii arheologice dezvelite intr-o doara. Cladiri vechi cu parterul renovat iar etajul statea sa pice. In sfarsit, gasesc potrivit sa caut simbolul orasului, adica Turnul Chindiei. Batranul si inca incoronatul turn isi purta maretia nu departe de primul meu popas (Consiliul Judetean). Intru in alta lume, Parchul Chindiei ce te rupe de griul de beton urban si iti deschide ochii cu un verde crud, ingrijit, pe alocuri chiar impecabil. Ma plimb prin parc mergand paralel cu resturile unui zid ce strajuia odinioara minunat asezamant. Nu scap ocazia de a face cateva poze. Caut o varianta de a trece dincolo de ziduri. 9 roni au fost suficienti pentru a ma apropia de minunata arhitectura. Inauntru stupoare. Vestigii de secol XIV protejate cu un chicios model de bolte din plastic ce se dorea o protectie pentru minunatele vestigii dar care aduceau mai degraba cu un solar in curtea unui gospodar satesc. Usile din termopan veneau sa inchida peisajul grotesc nestiind daca ma aflu intr-un asezamant muzeal sau in vreun mol parasit. Am axclus destul de repede minusurile si am cautat sa simt energia locului. Biserica Domneasca cu al ei altar in renovare stand trista la intrarea in complexul muzeal si dezvelind rece niste pereti ce inca cerseau atentia restauratorilor ma facu sa dau atentie mai mare urmatoarelor locuri. Iesind constat ca sunt pe cale sa calc pe dalele ce acopera oseminte stramosesti. Lipsa detaliilor ma face sa ocolesc din respect locurile de inhumare si sa regret ca nu pot afla cine s-ar putea afla sub ele. Intru putin prin "molul" vestigiilor cautand detalii pentru pietrele de mormant puse frumos intr-un beci la pastrare dar care in afara de piatra veche si simbolurile chirilice stateau tacute lasandu-te sa descoperi poate cu un goagal ce e cu ele pe acolo. Frumos dar trist un astfel de loc deschis pentru vizitare dar inchis pentru cunoastere. La intrare ma gandeam ca poate nu aveam fonduri pentru vizitare dar repede m-am dumirit ca si cei 9 Roni sunt mult prea mult pentru o vizitare tacuta si lipsita de detalii. Mi-am mai scos parleala intrand in turn. Foarte frumos renovat, cu detalii destul de bune date din etaj in etaj si cu o priveliste minunata dintre crenelurile ce ii incoronau semetia. Abia aici mi-am dat seama ca turnul e cel care atrage si pentru care chiar merita sa vi. M-am desfatat privind in jur. Dupa cateva ture in turn, dupa cateva fotografii, m-am hotarat cu greu sa cobor. Acesta fusese pana la urma principalul scop de a ajunge in Targoviste. Inchei deliciul medieval si ma intorc la betonul actual. Inainte de a lua drumul spre casa ma gandesc sa ma alimentez. Cateva prune si o para au fost aliment principal iar ca fermentatia sa nu imi deie de furca pe caldura am consumat si cateva felii de paine bine prajita. O ciocolata calda mi-a dat impulsul de a ma misca spre casa. O deplasare aparent haotica m-a dus si pe la Primarie unde am gasit minunat si intretinut parculet. Pentru un oras asa mic destule pasaje pietonale. Frumos pana la urma dupa gustul amar lasat de prima impresie. Gasesc chiar si Patriarhia ce mi s-a parut trista. Un bloc de caramizi asezat intr-o forma de biserica ce strajuia intr-un parc lipsit de amenajari recente. In spatele unui monument al eroilor o mare plasa pe care un artist nerecunoscut, cred ca pe nume Dorel, a emulat o insiruire de tub luminos in dorinta de a crea o imagine luminoasa reprezentativa. Trista inspiratie. Totusi aici gasesc o sursa de apa ce imi permite sa imi reimprospatez resursele. Stau putin la umbra, ma consult cu gps-ul din dotare pentru a gasi ruta catre casa si purced la drum. Numai gandul ca de data asta o sa am vant din spate ma facea nerabdator sa purced catre casa. Ghinion. In caldura ce se zamislise intre-timp vantul obosise ba chiar il luase si cu ameteala. Batea ba din stanga, ba din dreapta asa ca de multe ori mai mult ma incurca decat sa ma ajute. De cateva ori i-am simtit siretenia cand au trecut camioane ce i-au blocat drumul dar si pe mine m-au inghioldit cu cateva schibari bruste ale directiei de impingere eoliene. Experienta m-a facut sa nu ma pierd si sa nu imi pierd echilibru. In rest am simtit ca pot sa scot o medie de 30 pana acasa. Asa ca am dat pedale. Abia dupa Darmanesti, la o benzinarie am cutezat sa ma opresc pentru un respiro. Totusi faptul ca am dat drumu la cronometrare inainte de a iesi din oras mi-a dat de furca cu cresterea mediei. Nenea Iene nu se da batut. Am baut un litru de cola rece, am tras o pauza de maxim 10 minute, am mai bagat cateva felii de paine prajita si tzushti in pedale. Abia la iesire din Bratasanca am inceput sa simt ca vantul revine la ganduri mai bune si incepe sa imi impinga noada. Trag tare si incerc sa nu las sub 40. Greu de realizat dar pe anumite portiuni, Contador cel pensionat inca de la nastere, tinu ritm bun. La Selgros aveam medie buna. Pana acasa am reusit sa mai pierd foarte putin din cauza stopurilor dar scopul fusese atins. Peste 30 chiar peste 31. UAAAAUUUU !!! Obosit intru in casa si abia acum imi dau seama ca distantele sunt relative atata timp cat ai o bicicleta. Sper ca in curand sa va delectez cu o mare nebunie. O pedalare lunga si nebuna. Nu stiu cand, nu stiu cu cine dar de facut o sa o fac. Toate cele bune, vant din spate, asfalt uscat si kilometrii in pedale !!!!
  6. daniel_edn

    Liniste si pace prin preajma. In sfarsit fac si eu un efort si mai arunc un ochi n speranta de a mai citi despre ture de la altii ca baba de mine a amortit. Pana nu imi revin cu un MTB, nu ma mai incumet sa turesc ceva decat in ritm de baba pensionata, asa ca nu imi permit sa mai scot pe cineva la pensie. Bafta multa si sa ne vedem cu bine !!!
  7. daniel_edn

    Urmeaza Turul Pietrei Craiului ;)). Buni prieteni imi dau ocazia unor minunate iesiri. Sper sa pot onora off-roadele urmatoare de pe propriul mtb. Asta este un vis la care inca lucrez si sper ca cel tarziu sezonul urmator sa pot calari prorpiul mtb cladit asa cum sta bine unui turangiu hotarat si atunci sa te ti Dornele daca mai ratez eu ture minunate fie si putin noroite. Imi doresc ca mtb-ul ce il voi fauri sa fie dedicat turelor de off iar pentru oras sau sosea sa tin minunata doamna ce imi ofera un confort mirobolant. Sa ne auzim cu bine si drumuri uscate !!!
  8. daniel_edn

    Noi am vrut sa continuam spre Sotriile tot pe off, apoi sa iesim in Campina-Telega-Bustenari (portiune de asfalt) dupa care pana la Cocorastii Mislii un minunat off-road de viteza (numai coborare). Traseul ar fi adunat mai multi kilometrii. De data asta timpul petrecut la distractie si poze pe Baiului nu ne-a oferit ocazia unei arogante asa de mari. Totusi, mai in miez de vara nu ne lasam pana nu punem la punct lucrurile. Pe de alta parte nici traseul catre Sotriile nu a fost unul cert si am mai pierdut si pe acolo timp pretios. Una peste alta, ne-am testat fortele pentru ture lungi si, sper sa mai am ocazia unui mtb sezonul asta, aroganta maxima ar fi traseul enuntat mai sus, eventual cu variante de cat mai mult off. P.S: Sincer nici nu stiu daca as fi rezistat eu toata tura mai ales ca mare parte din traseu nu am stat pe sa.
  9. daniel_edn

    Uraaaaa !!! Tura epica !!! Un minunat traseu pus la cale de Stef a starnit curiozitatea mea. Partea nasoala a fost lipsa dotarii dar cu amabilitatea bunului prieten rezolvata. Toate datele au fost puse la punct, asa ca nu mai ramanea decat prezenta la startul turei. Startul a fost in Gara de Vest, undeva pe la ora 7:00. Am constatat si de data asta ca a te grabi nu inseamna neaparat un lucru bun ci o pierdere de timp pretios. Trenul urma sa plece pe la ora 7:43, eu ma bateam de musca nestiind daca sa iau bilete sau nu, eventual la ce tren (aveam de ales intre un Regio si un Inter Regio), numarul de participanti la tura. Se pare ca in euforia turei uitasem sa culeg date importante. O minunata dimineata ce anunta o vreme calda. Cateva ganduri legate de starea traseului ma cam macinau. Se auzea ca mai erau palcuri de zapada pe Baiului iar prima parte de urcare era pe partea umbrita a muntelui. posibil umezeala si noroaie. Luasem la mine aproape un rand complet de echipament de schimb ba chiar si ceva pentru frig. Cu muntele nu te joci. Am risipit repede framantarile odata cu venirea lui Stef. Acum detaliile referitoare la tura se lamureau, urma sa mai vina si Alex si cam asta era gasca. Am pus bani de bilete si Stef a fost cel care a facut onorurile de achizitionare. Cand a iesit victorios cu biletele in mana am crezut ca inebunesc, pentru cateva minute diferenta el luase la IR. Nu dupa mult timp s-a constatat ca a fost cea mai inteleapta alegere. Trenul R avea deja intarziere 70 de minute. Grijile se disipa, am gasit loc in vagonul de biciclete si drumul nostru era deschis de viteza magica a unui tren al companiei CFR ce se straduia sa induca senzatia ca merita sa platesti costul intreg al biletului. Glumele aferente timpului petrecut in preajma bitelor pana la Azuga au facut suportabila asteptarea. Gara Azuga, salutrea unor noi amici fauriti in asteptarea comuna alaturi de biciclete si startul catre aventura umpleau sufletele de bucurie. Urcarea catre Sorica a costituit adunarea unei diferente de peste 400 m altitudine in mai putin de 4 km. Push-bike, trecerea prin zone cu pomi cazuti in poteca, un ochi de vegetatie ce ne perimtea deliciul privelistii oferit de Muntii Bucegi. In cele din urma iesim din padure. Cateva alimente dulci si lichide au readus starea de confort a organismelor parca prea fortate inca din startul traseului. Partia Sorica ne-a dat prilej de vizualizare minunat peisaj, masa consistenta si un chef nebun de pedalt pe creasta. La plecare vedem companionii din tren cum se razboiau cu urcusul undeva inaintea noastra si ne dam seama ca ne vom alatura lor pe traseu. Ei urcasera cu telegondola. Aveau un avans consistent dar asta nu insemna ca o sa ii lasam singuri mult timp. Peisaje, poze, mai pe drum-mai pe zapada, putin noroi curat de munte, aer ... ingrediente pentru delectare. Rima acestei ture s-a cam defectat cand a trebuit sa coboram inspre Secaria. Drum foarte accidentat si pietros asa ca pentru bitele mai nehotarate a fost ocazia de a se razbuna pe calaretii lor. Dureri de maini, mici cazaturi si zdruncinaturi au facut parte din supliciile oferite. Chiar si noi ne cam tineam de sale apai omuletii calatori pe caluti DHS. In fine. Ritmul fiind din ce in ce mai lent si tura noastra tintind inca un drum catre Sotriile; au fost motivul pentru care Alex a renuntat, el resimtind oboseala din tura anterioara la mare iar minunatii DHS-isti resimtind duritatea fierului au facut ca in Secaria sa ne despartim. Traseul urma o ruta GPS destul de evidenta pe harta dar greu de ghicit in teren. Drumuri acoperite de vegetatie care ascundeau traiectul, mii de intersectii prin padure cu drumuri noi aparute multumita defrisarilor macabre; ne-au adus in imposibilitatea de a urma traseul initital ajungand sa mergem mai mult manati de intuitie. Incercand sa iesim inspre Vistiresti, am iesit undeva in drumul dintre Vistiresti si Sotriile. Bunghisisem relativ bine numai ca traseul nu corespundea descrierii facute de cei de la auto Off-road. Suplicii pe un pamant pavat cu gropi de copite au adus doua pene in cauciucuri, una lui Stef care a trebuit remediata pe loc si un mare tep in cauciuc ce a rezistat pana la asfalt la mine. Oboseala isi spunea cuvantul. Razbatem cu greu asfaltul pana la Campina unde gogosile achizitionate din centru pareau sa aduca forta necesara pentru a ajunge acasa. Am ocolit DN-ul iesind in Baicoi pe un traseu mult umblat. de aici istoria e simpla, viteze de 30-43km/h mancau asfaltul aducandu-ne catre casele noastre. Prafuiti, obositi dar fericiti ne strangem mana intr-un salut si multumire de mirobolant traseu si inchidem tura cu cateva pedale inainte de un dus, o bere rece si un somn adanc. La mai mare si mai multe !!! Multumiri lui Stef fara de care aceasta tura nu as fi putut avea ocazia a o povesti !!! Mare parte din poze aici.
  10. daniel_edn

    Lumeeee !!! Sambata sosea ceva ?!?! Eu as merge pana la Carbunesti. Genereaza cineva alta idee ?!?!
  11. daniel_edn

    Sa nu-mi spui mie biciclist daca nu voi povesti ce s-a intamplat saptamana trecuta!!! Ei bine, scosesem din batic o tura si m-am gandit sa zic de ea la mai multi. Multi au declinat invitatia dar, culmea, nu toti. Asa ca din singurul caraus pe bicicleta, am devenit insotit. Mihai, Totolino, Stef si Ghioe mi-au sugerat ca sunt singurul calaret de soselista (are cadru de dama) fapt care nu m-a intristat ci tare m-a minunat. Uraaaa !!! Tura incepuse. Era prma pe anul asta cu companie si tare m-am bucurat. Vax ... a inceput prost. in tura ni s-au adunat niste greieri alcoolisti care tineau mare chef in etrierul lui Adita (Totolino). Cum piticii mei nu suporta greierii, am ghidat trupa catre un refugiu dupa numai 3 km de pedalat pentru a scoate cantaretii si a ii lasa pe marginea drumului. De dat asta nu m-am bagat la surubarit. Franele pe disc pentru mine sunt un mare bau-bau. nu din nepricepere dar prea sunt fitoase si se apuca de greierit din te miri ce motiv. Stef a fost minunatul care a curatat piesele de cantareti astfel incat Adita ni s-a alaturat in liniste pentru tura propusa. Drumul a fost unul fara mari peripetii mult timp. La unii s-a resimtit pauza dintre sezoane, la altii s-a simtit ca nu au stat locului ba mai mult, ca si-au schimbat calutii cu iepe de sosea (sa spunem). Iesirile regulate (a se exclude conotatiile reproductive) au pastrat ungerea balamalelor si diferenta s-a vazut inca din Bai-domnule (a se citi Baicoi) cand cei mai statuti au urmat mai greu grupuletul. Spre marea mea rusine ca nu imi aduc aminte exact, parca pe undeva prin Paulesti, ni s-a mai alaturat pentru plimbare un mare actual si viitor ciclist Grozea cu un mic sprintar de sosea caruia (iarasi spre marea mea rusine) nu i-am retinut numele si, pe cale de consecinta, am sa ii spun Kinderelu'. Kilometrii se adunau in blanda mangaiere a unui soare primavaratec ce aduse pentru tura asta ceva grade in rucsac. Nu prea multe dar menite sa ne lase a pedala pe la manecutele goale si aducatoare de putina pigmenteala pe epiderma expusa. Prima pauza serioasa am suferito in Campina unde sandwichuri improvizate si cateva gogosi canonizate s-au varat in trupurile noastre usor flamande. Alte cateva alimente s-au pus la loc de cinste in rucsacel pentru a fi devorate cu proxima ocazie. Eheee ... de acum incepe adevarata urcare, Campina-Telega. Cei care stiau despre ce este vorba au abordat cu prudenta, altii au mers mai fioros dar s-au stins repede cand si-au dat seama in ce s-au bagat si uite asa, pas-pas, mai cu ajutorul lui Grozea, mai impinsi de duhul sfant, am ajuns in cap de panta. Mare incantare peisagistica intregita si de cateva shutinguri (cine stie cum se scrie corect sa taca) manageriate de fotograful de serviciu Stef; au intregit colectia de incantare si amintiri. Capatul de urcare ne-a oferit, normal, speranta unei coborari asidue, o mica sha inainte de urcare, de data asta pana la Bustenari. Cam pe aici, Kinderelul s-a hotarat sa ne arate ce bine este sa fi neatent si ne-a aratat o modalitate de a lua curba cu derapaj. Din pacate pentru el, derapajul a fost prea lung, intentia nu fusese asta asa ca s-a oprit tocmai dupa ce si-a facut rost de o julitura si o sperietura. Kinderelu' sugubat s-a ridicat repede, s-a remontat si, dupa ce i-a trecut jena, sa pus iarasi pe treaba de abia ne mai tineam dupa el. Bustenar-Cosminele, soseaua mult laudata de Dan Cube zis si iene ne-a intampinat cu o mica (,) coboirare, o mare panta, iarasi coborare, iarasi panta si iarasi una iarasi alta pana a aparut foisorul plin de minunatii oculare. Aici Grozea ne-a oferit ocazia unei pauze mai lungi. Putea sa ne spuna direct nu sa rupa lantul tocmai in cap de panta. Scule scoase, ulei pe maini, susoteala, presupuneri si propunei, Ghioe maestru, Grozea priceput si lucrarea este gata. Pozele de rigoare, devorat ce mai aveam prin rucsac cu exceptia chestiilor textile si a bidonului cu ulei de lant si pornim pe minunata coborare pe care se cam inghesuiau kilometrii pe ciclocomputere aratandu-mi la un moment-dat un saizeci si ceva (stiu, se scrie sasezeci). Aer curat, peisaj rural, si uitene pe "mirobolantul ciment" de care tot povesteam. In afara de asta, nu stiu in zona asta ce se mananca deoarece cateva reprezentante satesti din specie umanoida mi-au atras atentia de era sa ma bucur de curatenia santurilor din zona si a lipsei de parapeti pe unele portiuni. Recomandare: ori mergeti incet pentru a va bucura (vizual) de formele de relief ce salasuiesc in zona asta ori va concentrati pe drum pentru a nu va stresa organismul cu cine stie ce socuri. Am trecut si de incercarea asta de imi venea sa pup asfaltul cand rotile mele s-au asezat intr-o lafaiala relaxanta pe dansul. De acum ma bucuram iarasi de rotile mari si cauciucul ingust. Kilometrii se adunau dar tura devenea din ce in ce mai dificila pentru cei neiesiti pe bicle anul asta. Vantul din fata din ce in ce mai hotarat au micsorat dintr-o data viteza medie si au facut ca unii abia sa se tina. Grupul s-a frant si am pastrat contactul doar cu Ghioe care facuse imprudenta sa plece nemancat , greseala remediata repede cu cateva napolitane si niste paine prajita ce scapase devorarilor anterioare plus 3 mere ce tremurau ascunse intr-un colt de rucsac. Grupul s-a intregit la Gageni, Grozea si Kinderelu' au mers hotarat inainte iar noi am pedalat catinel-catinel catre casele de domiciliu. Cateva salutari la Albert au dat de inteles ca organismele noastre suferisera oboseli, asa ca nu am stat prea mult si fiecare si-a croit drum catre odihna. De retinut ca traseul este unul abordabil, viteza medie a fost de cca 18 km/h, urcarile sunt destul de solicitante si trebuie ceva antrenament pentru a le aborda plus ceva tehnica la schimbat de viteze pentru a nu rupe ritmul si a face treceri bruste de la viteza coborarii la urcari solicitante. Aici este alta tema si vom discuta odata si despre aspecte dastea de tehnica in ideea ca schimbarile haotice de rapoarte pot produce pagube atat la organismul biciclistului cat si organismuuil bicicletei. Toate bune si sa ne vedem la turele urmatoare cel putin tot atatia !!!
  12. daniel_edn

    Mai bine sa ne intoarcem la ture, sa nu rascolim orgolii. Eu unu am sa imi trag o palma serios de tare ca am fost magar la randul meu cel putin cu doua persoane, Costin si Killer. Ei stiu ce si cum. Cred ca este mai bine sa ne criticam singuri decat sa o faca alti, in concluzie ... eu ma intorc la ture. Sambata am un chef nebun de tura, astazi aflu daca am sa fiu liber lucru ce mi-ar oferi placerea unei PLIMBARI pe Campina-Telega-Bustenari-Cosminele-Valcanesti. Sunt curios cat de bine ma simt pe bicicleta mea de oras fata de alti insotitori cu biciclete hotarate. Plecare la ora 10:00 de la Spitalul Judetean. Tura se desfasoara pe asfalt, singura portiune mai dificila pentru soselisti este intre Cosminele si Valcanesti pe o portiune de 4-5km unde cimentul stramosesc si gaurit pe alocuri invita la ceva precautie. Viteza de deplasare medie de cca 23 km/h. Recomandare echipament: Jacheta vant/ploaie, casca si ceva alimente. Observatie: pe traseu ne vom opri pentru poze si delicii peisagistice asa ca nu va ganditi ca ne intoarcem prea repede acasa. Pentru confirmari, astept un telefon (0751121807-vodafone). Puteti sa imi faceti si surprize venind fara confirmare. In speranta ca nimic nu o sa imi tulbure programul de maine, va salut !!!
  13. daniel_edn

    Pentru mine aventura pe offroad ia o pauza. Incepand cu anul asta mi-am propus ture de sosea mai lungi, Ca tacamul sa fie complet, anul asta iarasi imi promit un Trans, ca o fi Fagarasan sau Alpina asta ramane de vazut poate ca am sa le abordez pe amandoua. Dar cum nemultumitului i se ia darul, ma multumesc cu macar una dintre ele. In rest, chiar daca ploua, asfaltul ofera oportunitatea unei ture cat de cat curate, tura care nu mai "roade" atat de tare bugetul macelarindu-mi piesele. Sambata ma bate gandul la o tura Comarnic-Secaria-Campina-Telega-Bustenari-Cosminele-Valcanesti-Ploiesti. Or sa se adune ceva km dar si ceva urcari. Astept incumetatori.
  14. daniel_edn

    Eu as indrazni sa propun ceva de genul Comarnic-Secaria-Valea Doftanei-Campina-Bustenari-Cosminele...Ploiesti. Cam la asta visez dupa ce am vazut minunatele poze facute de Marius si Alex. Un asfalt mirobolant in ciuda kilometrilor destul de seriosi. Cred ca o sa ne spetim. Daca o sa fie frig macar jumatate din tura as vrea pentru duminica (Ploiesti-Mislea- Campina-Bustenari-Cosminele...). Astept pareri sau propuneri.
  15. daniel_edn

    Si am stat in asteptare pana Duminica am ramas fara nimic de facut, asa ca am purces pana la Plopeni, apoi Cocoratii Misli si, dupa o informare defectuoasa cum ca ar fi asfaltat, am facut dreapta catre Bustenari. In perioada mea de glorie biciclista am mai fost pe drumuri forestiere dar asta ma zdranganea de ziceai ca merg pe piatra cubica. O varianta ar fi fost sa infig piciorul in pedale mai tare si sa strang mai multa viteza la deplasare dar culorile toamnei nu ma lasau sa trec indiferent. Acum sa nu credeti ca sunt un poet fara rima, pe jos erau portiuni cu mazga lipicioasa si noroi framantat de masinile grele care mergeau pe la sonde incat am ales varianta opririlor de relaxare si de prins cate un ochi de peisaj in aparatul foto (care era deghizat in telefon). Bustenariul m-a intampinat cu minunata urcare lunga, pietroasa si abrupta. Imi imbrac pielea de biciclist cumpatat si pedalez in ciuda melcului reusind sa urc panta pana la asfalt. Eheee !!! Nenea Iene de aici semana peisajul cu ce vazusi mataluta in poze. Asfaltul mult sperat era intre Bustenari si Cosminele breeee !!! Asa ca gandul unei ture viitoare numai pe asfalt a incoltit si ramane de iexperimentat mosulicaaa. Am servit o masa cu prajiturica magura, croisant si o cola si ... pedale-pedale. Am intrat pe telega in mare vant frontal. M-am tarat mai mult catre casa nereusind sa accelerez la mai mult de 30 km/h decat pe portiuni scurte. Un telefon primit de acasa mi-a accelerat dorinta de a acumula viteza. Vantul nu a fost de acord dar, in cele din urma a trebuit sa accepte macar un 30 din cand in cand pe portiuni ce alta data mediile sareau catre 35-40. Am salutat mai mult din mers pe Killer si pe Mihai (sunt repetent la memorat nume, sper ca am retinut macar de data asta corect) ce veneau de pe o tura propusa de mine dar care, spre marea mea rusine, nu am reusit sa o onorez cu prezenta (Comarnic-Secaria-Sotriile-Campina-Telega-Mislea-Ploiesti). In cele din urma am ajuns in Ploiesti, destul de inghetat pe un asa soare tomnatic. Fac o atentionare catre cei care merg pe ruta Judetean - Paulesti: -In fata la Shnitzel Hause in directia de deplasare Ploiesti-Paulesti este o margine de asfalt rupta si acolo este o gropita mica, adanca si cu marginile ascutite. Intra cam 80 cm in banda auto. Poate rupe o roata de cursiera. -In dreptul cartierului Irish Town, in sensul de deplasare catre Ploiesti, banda intai este dominata de o mare groapa.