Traveller

Moderator
  • Content Count

    9,762
  • Joined

  • Last visited

  • Days Won

    236

Traveller last won the day on October 4

Traveller had the most liked content!

Community Reputation

6,523 Excellent

About Traveller

  • Rank
    Consultant traseolog
  • Birthday 09/14/1979

Profile Fields

  • Localitate
    Bucureşti
  • Biciclete
    Specialized Camber & Force 9r
  • Ocupaţie
    medic specialist farmacologie clinică
  • Arii de interes
    trenuri, bicle, chimicale, muzici metalice și baroce

Recent Profile Visitors

26,083 profile views
  1. Traveller

    Așa cred că ăia din poza aia de pe perete. Mai vedem.
  2. Traveller

    Caucioacele trag greu, dacă-s de 29 au cam 1 kil bucata. Arată excelent, să faceți numai ture frumoase împreună!
  3. Traveller

    Ziua 6 - 5 august Azi a fost rîndul unui nou traseu de picior - La Tunele, în cheile Nerei: https://www.komoot.com/tour/873416918 În 2015, venind pe biciclete dinspre Sasca Montană, am evitat Tunelele urcînd peste deal direct în Potoc. Încă de atunci le-am pus pe listă și am vrut să ne întoarcem la ele. Am văzut că unii s-au băgat și cu bicicleta pe traseul ăsta, dar n-aș recomanda - bicicleta mai degrabă devine un minus pe poteca asta îngustă și prin tunelele strîmte. Am lăsat mașinile în parcarea amenajată după Potoc, înainte de Podul Bei, și imediat în dreapta se intră pe poteca marcată cu bandă roșie, de pe malul drept al Nerei. Tunelele sunt de maxim 1.80 m înălțime, iar potecă are în dreapta perete de stîncă și în stînga hăul săpat de Nera. Pașii noștri deranjează locuitorii de drept ai locului. Tunelele 3-4 sunt cele mai pitice și legate cu un mic "vestibul" între ele. Vestibulul are și o ferestruică. De aici poteca va ieși dintre stînci, temporar, pînă la malul drept al Nerei. Poteca urcă din nou spre peretele de stîncă, urmează o zonă cu lanțuri, unde se deschide un hău în stînga noastră, vedem rîul de sus și peisajul e și mai spectaculos. E cam greu să fac prea multe comentarii pe marginea peisajului, fotografiile vorbesc ele singure prea bine. Deja poteca iese complet dintre stînci și începe să coboare din nou spre malul apei, către podețul care duce în Sasca Montană. Într-o poieniță de dinainte de podeț ne-am oprit și am făcut cale întoarsă. Parcurgînd traseul în sens invers ai alte revelații, alte senzații, vezi alte cadre foto. Întorși la Podul Bei, am decis să-i arătăm și lui @BodoC cel puțin cascada La Văioagă, cam singura care are un debit semnificativ chiar și pe secetă. Ca să nu mai zic că o bere și-un păstrăv la camping Bei sunau la fel de tentant. - va urma -
  4. Traveller

    Da, cu automotorul care pleacă la 7.58 din Gara de Nord spre Tîrgoviște. 7 lei bicicleta. Eram 3 inși, singura problemă e că biletul de bicicletă trebuia luat din gară, în dimineața plecării.
  5. Traveller

    Traseele care: - unesc centrul (terminalele Piața Unirii, Sf. Vineri și Sf. Gheorghe, Cobălcescu) cu periferia - au traseu inelar sunt foare importante dacă vrei să minimizezi folosirea mașinii. Ori, dacă traseul inelar e pe bulevarde largi, cele radiale trec pe străzi înguste , cel puțin între centru și inel, că așa e construit Bucureștiul. Între tramvai și mașini, soluția e să cam scoți mașinile. Uite soluția adoptată pe calea Moșilor veche, o stradă la fel de îngustă precum Viitorului. Presupun că introducerea de sensuri unice totale/parțiale sau interzicerea accesului auto rămîne soluția. Iar pe Viitorului ai deja linie modernizată, intergrată în asfalt, deci cînd o să dea drumul tramvaiului 5*, o linie cu tradiție, dar importantă și prin fluxul actual de călători, vor trebui să ia măsurile astea, complementar. Nu mai zic că trebui continuat cu interzicerea parcării aiurea în apropierea liniei de tramvai și amendarea la sînge. Că nu mai e loc de trecut ca pieton simplu în unele locuri, nu mai zic de tramvai, troleu, părinți cu copii în căruț. În toate ecuațiile astea cea care trebuie să piardă va fi mașina personală. Toți ăilalți trebuie să cîștige, pentru că așa nu se mai poate trăi - trafic pietonal, biciclistic, transport public, pompieri și ambulanțe. *mă refeream să-i dea drumul pe linia complet modernizată, că așa deja circulă, și stă după mașini împreună cu 16, pe Vasile Lascăr.
  6. Traveller

    Tramvaiul, mai ales dacă vorbim de o aglomerație urbană mare, deși pare contra-intuitiv, are avantaje nete față de autobuz sau troleu. Sistemele de autobuze și trolee au costuri de achiziție mai mici, dar costurile de operare sunt mai mari, iar salariile reprezintă de obicei aproximativ 80% din costurile unui sistem de tranzit. Nu aș folosi cuvântul „tramvai”, ci „Metrou Ușor" (Light Rail Vehicle - LRV, într-un sistem Light Rail Transit LRT) - pentru că tocmai posibilitatea evoluției unui simplu tramvai la un metrou ușor e avantajul. Ai patru LRV-uri cu o capacitate de 200 de pasageri per LRV, obții o capacitate de 800 de pasageri. Asta comparînd cu troleele sau autobuzele, care transportă de obicei 80 de pasageri. 800 de pasageri într-un șir de 4 LRV, cu 4 conductori , față de 10 trolee/autobuze cu 10 șoferi. Aici costurile de operare ale autobuzelor încep să depășească costurile de capital ale sistemelor LRT. Sistemul LRT are capacitate mai mare decât sistemele de autobuze. Dau aici exemplul orașului canadian Calgary, unde s-a trecut de la sistemul de transport rapid cu autobuze la LRT când numărul de pasageri a devenit suficient de mare, pentru a justifica investiția în linii ferate și achiziția LRV. Conform calculelor primăriei lor, pragul a fost de aproximativ 2000 de pasageri pe zi. Pe ăștia îi poți căra cu trolee sau autobuze de 33 x 60 de pasageri sau LRV-uri de 10 x 200 de pasageri. Plătești 33 de șoferi sau 10 conductori. În acel moment, LRV-ul a devenit avantajos dpdv economic. Calgary transportă în prezent aproximativ 300.000 de pasageri pe zi pe sistemul său LRT. Au cuplat 4 LRV de 200 de locuri, deci cu o capacitate de 800 de pasageri fiecare: - 300.000 împărțit la 800 pasageri per tren = 375 curse de metrou ușor. - 300.000 împărțit la 60 pasageri per autobuz = 5000 curse de autobuze. Astfel, Calgary a ajuns preia veniturile excedentare generate de sistemul LRT pentru a-și subvenționa sistemul de autobuze, de care are nevoie pentru a alimenta pasagerii în sistemul LRT (autobuzele la periferie, LRT prin centru). Zic ei că LRT rulează echivalentul unei autostrăzi cu 16 benzi de navetiști chiar în mijlocul centrului orașului, fără probleme sau deranjamente de trafic. Cred că se califică și Bucureștiul, care e de vreo 5 ori mai mare. Bineînțeles, replicînd experiența cu 41, nu cu tramvaie care vin o dată la un sfert de oră, pe șine vechi în longrine, care îți rearanjează pietrele de la colecist sau rinichi.
  7. Traveller

    Ziua 5 - 4 august Traseu: https://ridewithgps.com/trips/99050867 A fost o zi dedicată unui tur al munților Dognecei. @BodoC a lipsit motivat, pentru că... Traseul a început din satul Secășeni, din care se iese printr-o urcare și coborîre destul de abrupte, dar scurte, în județeanul 581 spre Reșița. Drumul urcă lent pînă în Lupac, după care urmează vreo 3 km cu medie 3%. Vine momentul în care lăsăm bifurcația spre Reșița în dreapta și purcedem să urcăm vîrtos spre stînga, pe DJ 586. Aici un șugubăț a mînărit indicatorul spre Ocna de F(i)er. Începem urcușul pe asfalt, ceva mai susținut. După 2 km urmează o porțiune relativ plată, în care depășim o groapă de gunoi, iar asfaltul se termină și intrăm în pădure. O luăm da capo cu urcarea, 2 km cu 100 hm, pe alocuri destul de pietroasă. Cu asta am terminat urcările pe ziua de azi și urmează să coborîm (mai mult sau mai puțin) fluierînd. Forestierul se termină în DJ 586A, coborîrea spre Dognecea continuă! Pînă pe malul lacului Dognecea se coboară 5 km, și ar fi o coborîre deosebit de plăcută, în umbra pădurii, dacă și asfaltul ar fi lipsit de gropi care apar ici colo, nu rareori la ieșirea din curbe. Pe malul lacului e o terasă, la care cu grăbire ne-am prezentat, pentru a suplini deficitul hidric instalat pe urcările de pe dealurile Dognecei (că sunt dealuri, nu munți). S-a mîncat, s-a beut, s-a relaxat, s-a tot. Am lăsat bicicletele să curgă pe asfaltul din Dognecea, care la ieșire din sat dispare. Coborîrea continuă alene, pe județeanul devenit forestier, pe malul pîrîului Dognecea (afluent de dreapta al Carașului, în care se varsă chiar la sud de Secășeni, destinația noastră). Drumul e foarte plăcut, din an în paște trece cîte o mașină sau motoretă. Și ne-am întors acasă, am trebăluit pe lîngă grătar, unii pe lîngă șezlong, apoi pe lîngă masă, pînă cînd au răsărit stelele, frumos surprinse aici de Leo.
  8. Am fost și eu azi La Coclau, din păcate am găsit doar ceva resturi glorioase dintr-o potecă, restul fiind ras și nivelat...
  9. Traveller

    120 de ore.
  10. Traveller

    Pe alea entry și mid level le face la Reșița și Timișoara https://www.decathlon.ro/landing/comunicat-presa-fabricat-in-romania/_/R-a-comunicat-presa-fabricat-in-romania
  11. Salut, Vali! În 2020 arată precum au filmat turiștii de mai jos, de la minutul 9 încolo. E cel mai recent clip pe care l-am găsit, în care să apară filmat aproape întreg drumul. https://youtu.be/2shwSGYatkQ
  12. Traveller

    Ziua 4: 3 august - continuare Poteca iese dintre pereții de stîncă și ajunge din nou la malul Carașului, unde traversăm pe podeț în poiana Prolaz (trecere, în sîrbo-croată). Din poiana asta se poate ajunge: - spre N-V, pe deasupra Cheilor, la ruinele Cetății Turcului și de acolo înapoi în Carașova (adică traseul nostru) - spre N, către satul Iabalcea, intrînd pe Via Transilvanica - către E, tot pe deasupra cheilor, spre peștera Comarnic. Am șezut nițel pe iarbă, împreună cu cățelul care ne-a însoțit pînă aici. Odihniți, salutăm turiștii care mai treceau pe acolo și ne angajăm într-o urcare abruptă pe triunghi roșu. După 200 m scăpăm de rampa care cocheta cu 30% și facem stînga pe poteca spre Cetatea Turcului. De aici încolo privirile ne vor fi atrase de multe ori spre abruptul cheilor din stînga noastră. Ieșim din pădure și înaintăm prin fînețe. Punct de inflexiune lîngă un canton, unde drumul spre Iabalcea se desparte spre dreapta, către N, iar noi facem stînga către V. Toată lumea e cu nasul în hărți. Urcarea e cam gata, mergem pe curba de nivel și căscăm gura la hăul din stînga. Un stejar respectabil oferă din umbra sa Cavalerilor Apocalipsei. Umbra lui a picat la fix, pentru că soarele începuse să ardă serios. Ne apropiem de cetate, iar pînă acolo dăm de un punct de belvedere amenajat. Zaglavac e chiar dealul pe care se află cetatea, la o altitudine de 400 m. Iniţial acolo fusese un punct de observaţie folosit de romani, poziţia sa strategică fiind una foarte bună, la marginea Cheilor Caraşului şi cu posibilitatea de a supraveghea drumul care trecea prin zonă şi trecătorile montane. Cetatea fost atestată din anul 1200 sub denumirea de Cetatea Regală (Castra Regalis), apoi în 1323 drept Castrum de Crassou. Distrusă şi reconstruită mai târziu de către turci, ea avea să facă parte din sistemul de fortificaţii al Banatului. Până astăzi, numele sub care este cunoscută de către localnici este de „Turski grad” (Cetatea Turcului), amintind perioada stăpânirii otomane. Am escaladat cîțiva bolovani și ne-am învîrtit prin interiorul și pe meterezele ei. Această cetate se întindea pe o suprafaţă de 2.500 mp (azi rămînînd exploratorului doar 1000 mp) şi avusese iniţial o formă ovală, fiind alcătuită din blocuri mari de piatră. Pe latura nord-estică are două şanţuri de apărare săpate în stâncă, aceea fiind de altfel şi singura cale de acces. Zidul de incintă, din care se mai păstrează unele fragmente pe latura de nord, are grosimi cuprinse între 1,7 şi 3,2 m. Interesant de menţionat că în incinta cetăţii se observă foarte bine şi acum urmele unui rezervor circular de apă, despre care o legendă locală spunea că ar fi fost un puţ săpat în stâncă până la o peşteră situată mai jos de ea, existând în acest mod o sursă permanentă de apă pentru cei aflaţi în interior. De la cetate se coboară printr-o pădurice, pînă în șosea. Haiducii coborînd și cîntînd de mama focului pe stînga șoselei. Vedem și Carașova de deasupra, înainte de a coborî pe străzile ei. Bine ați (re)venit în Carașova! De aici ne-am întors la mașini și acasă în Ilidia, cu tolba plină de amintirea spectaculoaselor chei ale Carașului, un loc de neratat dacă veniți în Banatul Montan.
  13. Turele MTB cu prietenii se lasă mai mereu cu impresii bune și foarte bune. Uneori excepționale, cum a fost ieri. Am fost cu @a_mic, @BodoC și @Artistul33 să ne dăm pe dealurile de la nord de Mizil, în plin Drum al Vinului, o zonă care mustește de trasee frumoase, atăt de șosea cît și de MTB. A ieșit o tură zi-lumină cu de toate: https://ridewithgps.com/trips/103207385 La 9.30 dădeam prima pedală, după ce mașinile fuseseră parcate lîngă gara Mizil. Biserica de lemn, în stil maramureșean, din parcul central. De aici am luat-o prin Vadu Săpat, care își merită pe deplin numele, prin aceea că pîrîul Tohăneanca și afluentul lui Budureasca au săpat adînc în maluri și au format un mini-canion. Pentru el am făcut special un mic ocol prin sat. Între cartierele de pe maluri opuse există scări și o podișcă metalică. Pe urmă am luat Drumul Vinului la pedală. Încălzirea de pe drumul de macadam s-a terminat, am depășit turiștii veniți la plimbări și degustări prin podgorii și am făcut la dreapta în șoseaua către Malu Roșu (DJ 238) intrînd direct în urcare. Sunt de urcat 220 hm de-a lungul a 4 km, dintre care primii 2 sunt mai duri, pînă în cătunul Bozieni, avînd medie 8%. În dreapta se desfășoară primele peisaje promițătoare. După Bozieni panta se mai îndulcește, dar norii se adună deasupra noastră și ne stropesc nițel. Chiar după semnul de intrare în Malu Roșu suntem invitați de proprietarul unei noi pensiuni, încă nedeschise (Arta Chalet), să ne adăpostim în foișorul lor, ceea ce nu refuzăm. Sticla n-am băut-o, ci doar i-am admirat eticheta în stil Art Deco. După vreo jumătate de oră în care devenea clar că am scăpat de ploaie, am pornit din nou la drum. Imediat apare intersecția unde alegem dreapta spre Tătaru și ieșim de pe asfalt. Drumul (județean 236!) pe creasta dealului dintre Malu Roșu și Tătaru e o poezie! Alternează porțiuni cvasi-plate cu scurte urcări și coborîri, porțiuni de macadam curat cu pietriș. Cum vremea era în continuă ameliorare, ne-am bucurat de el la maxim! Spre nord-est, deasupra satelor Tătaru și Călugăreni, veghează releul de pe vîrful Ciortea (600 m). I-am pus gînd rău și, într-un viitor cît mai apropiat, sper să ajungem și la el. Ultima rampă a drumului, abruptă și pietroasă, ne scoate la asfalt, într-un ac de păr al șoselei. De aici urma să ne lansăm în luuunga coborîre de pe Tătaru, însă roata spate a a_micului a dorit altceva și a căpătat - un petic. Singura impresie de pe coborîrea prin Tătaru, în rest doar dat la vale. După asta, stînga și cap-compas pe restaurantul Dealu Mare din Urlați, deja gazda noastră tradițională, cu o mică pauză în care s-a constatat că roata aia spate continuă să piardă aer. După o matură gîndire, s-a decis să fie înlocuită camera cît așteptam pizza pe terasă. După porția de pizza, bere și o cafea, am revenit cu sentimente foarte bune în șa, sentimente amplificate și de atmosfera senină care învăluia podgoriile dintre Urlați și Ceptura de Jos. Am ieșit din Urlați pe vechiul traseu pentru familii de la Maratonul vinului (cartierele Valea Crîngului și Mărunțiș). De remarcat că pe toată lungimea șoselei se construiește ceva ce pare a fi pistă de biciclete (și am și încercat-o). Traficul la apus era atît de redus, încît aveam la dispoziție toată șoseaua ȘI pista de biciclete, de multe ori. O tură care ne-a umplut traista mulțumirii cu toată gama de sentimente pozitive, ba a dat și pe dinafară!
  14. Traveller

    Ziua 4: 3 august - continuare Alte impresii din chei, de la coechipieri. Peștera Văleagă, văzută de aproape. Poiana cu popas, înaintea începerii urcării de pe malul sudic.
  15. Traveller

    Nu știi sau te doare mîna să cauți? Ăștia sunt cei 3 producători: 1. Decathlon 2. Eurosport DHS 3. Atelierele Pegas Salariile mici sunt impuse de la UE - trebuie să fii într-un fel să faci o astfel de afirmație. Într-un mare fel! Un privat dă salariu cît își permite. Ca să dea un salar ipotetic de 5000 de lei net (în mînă), mai dă vreo 3500 taxe la stat. Ia deschide-ți tu afacere, fabrică de bicle sau ce mai vrei tu și dă salarii mari pentru posturi cu răspundere mică, gen asamblare pe bandă, cîtorva sute sau mii de angajați. Fii tu primul! Pegas ce dracu e, nu firmă autohtonă? Băieții care au reînviat-o sunt 2 români.