paulrad

Membru
  • Content Count

    3,010
  • Joined

  • Last visited

  • Days Won

    81

paulrad last won the day on October 13

paulrad had the most liked content!

Community Reputation

2,364 Excellent

About paulrad

Profile Fields

  • Localitate
    Baia Mare
  • Biciclete
    Trek 4300, F-Si carbon 2016, Synapse carbon disc

Recent Profile Visitors

6,961 profile views
  1. O tură faină tare în Apusenii ce sunt distruși tot mai mult în fiecare an.
  2. paulrad

    Pe cursieră nu port mănuși niciodată, numai când e frig. Apropo de poziția pe trainer, am constatat că simt genunchiul cu probleme mult mai des/intens pe trainer decât afară.
  3. paulrad

    În stânga mea, geamul ”crăpat”, iar în dreapta, ventilatorul. Am luat ce am găsit pe emag la momentul respectiv, vreo 90 de lei.
  4. paulrad

    La noi, preț mai bun, echipare superioară. https://www.extremeriders.ro/1894-bicicleta-cannondale-synapse-disc-105-se-2019-graphite.html
  5. După ce am reușit să trec de camioanele cu lemne și taf-uri:
  6. paulrad

    Ziua III – Marți, 6 August: Kirchberg in Tirol – Lisi-Osl Trail – Bergbahn – Hahnenkamm (1712m) – Hahnenkamm Trail – Kitzbühel, 33km cu 1400m dif. de nivel Ne trezim cum ne-am și culcat, cu gândul la Lisi-Osl trail. Afară plouă, dar sperăm ca la Kirchberg să fie vreme mai bună, fiind la vreo 50km de noi. La micul dejun insist să mă înscriu în grupa lui Suzi și aflu că fetele vor face complet alt traseu, nu am cum să merg cu ele și să cobor cu băieții pe Fleckalm Trail. Până la urmă Robert desenează un track gpx pentru mine, să merg cu ei și să cobor pe forestier singur dacă nu vreau pe Lisi-Osl Trail. În jur de ora 10 începem pregătirile, iar la 11:00 ne pornim la drum cu mașinile. Eu mă duc cu Robert și facem o oprire la magazinul de biciclete să recuperăm mârțoaga. Ridicăm bicicleta cum am lăsat-o căci foaia pe care o aveau nu se potrivea, au încercat degeaba să o monteze. Când ești posesor de Cannondale lucrurile astea nu te mai surprind de la o vreme. Ne apropiem de Kirchberg, dar vremea nu dă semne că s-ar schimba. Într-un final ajungem și oprim în parcare înainte de intrarea în oraș. Până pregătim bicicletele de tură se oprește și ploaia complet. Începe în curând o urcare abruptă, evident, dar măcar e asfaltată mai mult de jumătate și pot merge în zig-zag unde e greu ca să țin o cadență mai mare. La terminarea asfaltului facem o regrupare activă. Adică Robert se întoarce și coboară un pic, iar Ucenicu se învârte în cerc și ne strigă să mergem mai departe fără să oprim. Foto: Adrian Crapciu Cu Robert, Ștefan și Ionuț. Foto: Adrian Crapciu Ieșim în curând din pădure și mai vedem și noi altceva înafară de asfaltul de sub roți. Picioarele merg bine, priveliștea e frumoasă. Fac o oprire pentru poze cu domnu` coleg George, iar apoi în scurt timp ne trezim în vârf, mai fresh decât mă așteptam. Domnu` coleg oprește la poză, opresc și eu. Gata urcarea. Deși de aici încolo eu aveam alt traseu pe GPS, se întâmplă un lucru care nu mi-e specific deloc. Mă gândesc că e păcat să fiu acolo și să nu mă duc să văd cu ochii mei ce are de oferit Lisi, chiar dacă o să merg pe lângă bicicletă. Îl întreb pe Robert cât de tare o să-mi strice buna-dispoziție. Îmi zice să mă uit pe trail în jos de la intrare și să mă decid acolo ce fac. Nu socotesc mult că sigur renunț, așa că las șaua jos cum face toată lumea care n-are dropper. Pleacă Octavian, plec eu și apoi Cosmin. Nu știu dacă răspunsul lui Robert a fost capcană, cert e că începutul trailului nu prevestea nimic din ce avea să urmeze. Am coborât câteva viraje pe bicicletă cât să dau bine în fața camerei, apoi am început cele 147 de încălecări-descălecări ale bicicletei. Foto: Adrian Crapciu Foto: Adrian Crapciu Apoi a urmat nebunia. Contrapante, podețe, rădăcini, etc. Când revin călare pe situație, îmi iese în cale indicatorul cu ”Control your speed!” și mă gândesc oare ce prăpăstii urmează. Aud cum coboară cineva vijelios, sigur nu e Cosmin, așa că mă cocoțez înafara trailului. Trec doi băieți și imediat se aude o bufnitură. Octavian care e vreo 2 viraje mai jos, nu se hotărăște cum să împartă o contrapantă cu băieții ăia și se dă de pământ. De la un momentdat mă satur de cât am tot încălcat și descălecat bicicleta așa că nu mă mai urc pe ea, dar nici pe jos nu-i prea ușor. Facem câte o regrupare, adică mă așteaptă lumea pe mine la fiecare intersecție a trailului cu forestierul. Ultima porțiune a coborârii a fost complet diferită și mi-a plăcut maxim, dar și aici am avut de descălecat că se lucra cu excavatorul într-o curbă. Foto: Adrian Crapciu E gata, am supraviețuit. M-a ajutat enorm că am lăsat șaua jos, nu de alta, dar la cât am încălecat și descălecat cred că făceam vreo întindere la mușchii inghinali dacă era șaua la înălțimea normală. Ne îndreptăm spre a doua urcare a zilei. Constat rapid că mersul la vale pe lângă bicicletă nu mi-a făcut bine deloc și mă dor genunchii, inclusiv dreptul care e cel sănătos de regulă. Robert cu băieții au luat-o deja în față, iar eu opresc să dau jos base layer-ul că a ieșit soarele și mi-e cald. Apare Cosmin care mă adoptă tacit la grupa lui, alături de Octavian. Ghidul adoptiv socotește rapid că mai avem 6km până la cabana unde bem un Cola, dacă e deschis. La cât de greu mergeau picioarele, distanța respectivă părea că o să ne ia o veșnicie. Paharul de Cola a devenit următorul mare target de bifat în existența noastră chinuitoare, dar frumoasă! Cosmin și Octavian Vedem multe cabane faine în stilul caracteristic zonei și oprim destul des, nu să le admirăm ci să ne tragem sufletul. Mă rog, eu opresc, mă ajung rapid băieții din spate și se opresc și ei. Oameni de treabă, nu voiau să mă odihnesc doar eu, singur. Într-un final zărim și terasa Ochsalm. Eu fără ochelarii de vedere dibuiesc doar că se plimbă cineva pe acolo, deci e deschis. Cosmin zice că e Robert cu trupa și după încă 2 serpentine suntem și noi la masă. După o porție de Cola și două batoane mă ridic de la masă cu mai multă viață în picioare. Ne apucăm de treabă să terminăm urcarea spre vârful muntelui Hahnenkamm. Între timp am aflat că nu o să mai facem Fleckalm Trail, fiind închis, dar o să coborâm un trail deschis recent. Aproape de intrarea pe Fleckalm Trail După ce atingem vârful coborâm puțin pe asfaltul din stațiune și apoi ne regrupăm la intrarea pe Hahnenkamm Trail. De jur împrejur e plin muntele de telegondole ce urcă aici, dar noi n-am fi meritat Cola de la terasă dacă n-am fi pedalat din greu. Intrarea pe Hahnenkamm Trail Robert cu câțiva băieți pleacă să vadă celebra pârtie de ski Streif, una din cele mai dificile din lume, iar când se întorc suntem în formație completă. Hahnenkamm Trail e un flow trail de 8km deschis vara aceasta, motiv pentru care n-a fost acoperit cu pietriș încă. Adrian pleacă înainte să se pună pe baricade pentru poze, iar noi lăsăm puțină distanță unul față de altul să nu călărim concomitent senzorul fotografului. Foto: Adrian Crapciu De 2x Adrian după ce ne-a făcut poze și fuge mai departe. Constat rapid că trailul e cam noroios și alunecă pe unele porțiuni. Îngândurat de aderența precară îl zăresc pe Cosmin după un gard și întreb cum a ajuns acolo. Păstor serios și grijuliu cu mioarele primite în sarcină, acesta sfătuiește oaia neagră (deh, eram ultimul ca de obicei) să tragă de poartă. Zis și făcut. Pun mâna pe bucata aia de țeavă PVC ce era drept poartă și trag de ea. Când am simțit că mă curentează bine, Cosmin deja râdea cu lacrimile în ochi. I-am dat drumul din mână și mi-a rămas sprijinită pe picior… După ce i-am zis vreo două vorbe dulci, am râs împreună. Foto: Adrian Crapciu Nu după mult timp îi dispare zâmbetul de pe față lui Cosmin. Noroiul de pe trail îi cam taie pofta de bicicletă. Când mă uit la el parcă mă văd pe mine în oglindă în zile precum cea din Munții Rodnei de la Purple Lines MTB camp când pushbike-ul mi-a zdrobit moralul și nu mai aveam chef de nimic. Deocamdată stau bine la capitolul moral. Mai rău stau pe bicicletă în contrapantele cu mult noroi. Când îl văd pe Cosmin că scoate un picior din pedală și o ia prin alunecare cum nimerește, mă descurajez și o iau pe jos. Foto: Adrian Crapciu Facem câte o regrupare în locurile în care trailul întâlnește drumul forestier. După o astfel de pauză intru ultimul pe trail, iar când îl văd pe Cosmin că se oprește 2 viraje mai jos îi strig să stea acolo să-l depășesc. Trec de el cu jumătate de bicicletă și când mă văd cu roata fața pe contrapanta plină de noroi mă opresc brusc în fața lui. O fi rămas el mască văzând așa manevră, dar descălecatul de pe bicicletă a fost și mai haios. Stăteam cu un picior rezemat de peretele contrapantei și nu mă puteam mișca să decuplez celălalt picior din pedală că aluneca și bicicleta și piciorul de sprijin. Am râs bine amândoi și mi-am reluat poziția în urma lui. Deși mi-a plăcut coborârea, din cauza noroiului m-am bucurat când s-a terminat. Dacă aderența ar fi fost mai bună, era o coborâre excelentă. Kitzbühel arată foarte frumos, cel puțin zona pietonală prin care am trecut. Ajungem înapoi la mașini după ce ne fugărește Robert pe câțiva kilometri de fals-plat cu o trenă rapidă în loc de cooldown. Primim un furtun cu apă de la bikeshop-ul din parcare și înșirăm bicicletele la spălat. Adrian ne pune la perete să imortalizeze starea de spirit cu care am coborât de pe munte, iar între timp apare și grupa fetelor care au pedalat mai mult ca noi. Foto: Adrian Crapciu Ajungem la pensiune după ora 20 și ne pregătim în fugă de mers la restaurant. După ce revenim de la cină Robert ne prezintă traseul și concursul de downhill din ziua următoare. Eu mă declar sceptic cu privire la arbitraj și ne distrăm povestindu-le de concursul de la Breb unde arbitrajul inițial mă dădea câștigător iar apoi s-a schimbat că era evident că-i o eroare. Va urma. <iframe height='405' width='590' frameborder='0' allowtransparency='true' scrolling='no' src='https://www.strava.com/activities/2596265139/embed/3bc04b68d714b3086a0e914bdb648d40a5ba598b'></iframe>
  7. paulrad

    @ciomby @EyesOnly mulțumesc! Ziua II – Luni, 5 August: Jausern – Schattberg-West (2096m) – Hacklberg Trail – Buchegg Trail – Hinterglemm – gondola Reiterkogel – Blue Line Trail – Hinterglemm, 29km cu 1580m dif. de nivel De dimineață e agitație mare. Robert își face apariția la 7:30 și umplem duba cu direcția supermarket. Nu pierdem prea multă vreme la magazin și ne întoarcem să luăm micul dejun. Meșterește Robert ceva la bicicleta mea și apoi îmi schimbă șaua, poate poate găsesc fericirea. Supărarea cea mai mare apare la fesierul stâng, probabil nervul sciatic e ofticat de wattii revărsați în pedală. Aproape la 10:30 luăm startul în tură și începem urcarea spre Schattberg-West, pe forestier, evident. Gondola e pentru alții. Avem 10km cu 1100m diferență de nivel, panta medie fiind doar 11% căci în primii 2km ne-am încălzit pe 8-10%. După bucata asta de ”încălzire” se termină asfaltul și începe dansul serpentinelor pe ritmuri de 14-16-18%. La doar 12 procente e relaxare, iar mai puțin de atât e ceva raritate. Robert în față și Ucenicu` în roata lui e singura constantă, drept urmare lansez ideea că dacă nu era Ștefan să-l ”fugărească” pe Robert ne era mult mai bine tuturor căci mergea și ghidul nostru mai încet. Până la sfârșitul zilelor cred că îmi găsesc și adepți. Adrian cu ebike-ul vâjâie pe lângă noi și ne așteaptă mai sus să ne transforme în pixeli. Robert, Ucenicu` și eu înainte să rămân brusc fără baterii. Foto: Adrian Crapciu Cam pe unde am făcut poza de mai sus îmi strigă Robert că merg bine, încurajare care aparent nu mi-a picat bine deloc. Nu trec mai mult de 3 minute că mi se aprind pe bord toate beculețele de avarie dintr-o dată. Pe următorul kilometru mă opresc de 7 ori. Disperare mare, parcă duc muntele pe umeri și am picioarele în gips, iar urcarea nu e gata nici pe jumătate. Brusc îmi aduc aminte că l-am întrebat pe Robert dacă să pun o foaie mai mică deoarece la Borșa m-am cam chinuit, iar el mi-a răspuns că nu trebuie, au austriecii niște forestiere ca în palmă. Rămân ultimul din grupă, dar trec pe lângă domnu` coleg care își face treabă cu niște poze. Mă opresc la o intersecție dubioasă și îl aștept. Intersecția buclucașă GPS-ul meu zice dreapta, apare George și la fel zice și al lui. Sărim peste barieră, socotim, trecem înapoi. Repetăm manevra până apare Cosmin și dezbatem. Se face conferință prin stație și se stabilește că trebuie tot înainte, dar eu cu domnu`coleg insistăm că GPS-ul zice dreapta. Până la urmă dăm close la navigation dacă tot se dovedește inutil trackul, apoi pornesc cu George mai departe, dar mă pierd repede de el. Contradicția cu traseul i-a dat un motiv bun lui Robert să mai bage niște km în plus așa că se întoarce din vârf, coborând vreo 300m alt ca să vadă pe unde suntem. Singur meditând la transmisia mea depășită de vremuri. Foto: Adrian Crapciu Mă ajunge cealaltă grupă din urmă. Foto: Adrian Crapciu Înaintând cu viteza melcului turbat, mă ajunge din urmă grupa lui Cosmin, formată din dânsul și Octavian. Da, băieții au propria grupă și în prima zi am auzit că au vizitat toate terasele de pe traseu așa că nu știu cât de bine e să intru în anturajul lor, dar n-am de ales. Cosmin Octavian Panta care ne chinuie în continuare La scurt timp ajungem la cabana Limbergalm unde ne așteaptă Diana și Nok. Ne tragem suflul de două ori și pornim mai departe. Fetele ne-o iau înainte cu ebike-urile și ne așteaptă la următoarea intersecție. De aici se vede finalul cățărării, dar nu arată bine deloc. Pe bucata asta aflu că și Octavian se chinuie cu transmisia și îi stă gândul la o foaie mai mică. Coborâm foarte puțin și apoi vine ultimul hop. Aici multă lume face pushbike, cei mai mulți fiind downhilleri ce vin de la telecabina cealaltă. Cu vreo 100m înainte de final mă opresc că deja garminul arăta 26% sau 28%, nici n-am văzut bine. Mai e și mâine o zi! Admirăm peisajul de jur împrejur și apoi mergem la stația telecabinei de pe vârful Schattberg-West. Vremea s-a schimbat, e înnorat și frig din cauza vântului așa că nu vrem să stăm tare mult pe vârf. Când să pornim, Adrian îi spune prin stație lui Cosmin să așteptăm să urce pe trail să ne facă poze, el fiind în față cu grupa lui Robert. Intrăm pe Hackelberg Trail (5.8km) și după puțin timp dăm de Adrian care ne imortalizează coborând mai mult sau mai puțin vijelios. Foto: Adrian Crapciu Foto: Adrian Crapciu Hackelberg Trail Evident că la intrarea pe trail am avut ceva emoții, altfel n-aș fi eu, dar coborârea mă cucerește rapid. Fotograful ne strigă ceva în momentul în care trecem pe lângă el, dar se pare că n-am auzit nici unul ce a zis. Mă opresc și mă uit înapoi să văd ce se întâmplă apoi îi dau mai departe. Aflăm mai târziu că ne-a strigat să ne oprim la lac să ne facă poze și acolo. Sursă foto: https://www.trailforks.com/photo/11208050/ Aici trebuia să așteptăm pentru poze. Sursă foto: https://www.trailforks.com/photo/13874103/ Dintre toate trail-urile făcute la Rock The Alps, ăsta îmi place cel mai mult. Nu numai că peisajul îți taie respirația, dar e și mult mai natural și cu zone lungi de flow. Facem o pauză la Hackelbergalm unde e și restul trupei. Robert pleacă mai repede și mă cheamă cu ei, dar îl refuz. Rămân cu Diana, Nok, Octavian, Cosmin și un pahar de Cola care e mai rău decât ăla de la dozator de pe vremea când eram tânăr. Intrarea asta pe trail e mai tricky, trebuie făcut un viraj brusc și abrupt la dreapta așa că iau modelul lui Octavian, trec de intrare, întorc și virez la stânga. E mai ușor când ești cu TIR-ul. Las 2 băieți să mă depășească, nu vreau să încurc și mă stresează dacă-i aud în spatele meu. Ieșim de pe Hackelberg Trail și traversăm niște garduri aiurea, crezând că trebuie să mergem în partea aia. Când apare Cosmin, se oprește mirat, nu înțelege cum am ajuns acolo, apoi ne face cu mâna și o ia în cealaltă parte. Sărim înapoi gardurile și îl urmăm spre Buchegg Trail (1.7km). Ieșirea de pe Buchegg Trail A fost drăguț și trailul ăsta, dar Hackelberg rămâne the best! După ce ieșim de pe Hackelberg continuăm pe forestier și apoi pe șosea. Lui Cosmin îi dă cu virgulă, se consultă cu GPS-ul, își ia virgula de-a umărul și mergem mai departe pe asfalt. Peste 2 zile când venim să facem un mic concurs pe Buchegg Trail, aflăm că ar fi trebuit să continuăm pe încă un trail, nu pe asfalt. Ieșim în Hinterglemm și din centru începem urcarea pe muntele de vis-a-vis unde e gondola Reiterkogel. Evident că nu luăm gondola și începem să pedalăm la deal, deși la cât de mort am fost pe prima urcare a zilei puteam să jur că pe asta nu o mai fac. E cald, nu e nici un metru de umbră și drumul abrupt, după Surprinzător, dar mi-am revenit destul de bine după chinul de pe cealaltă urcare și o iau înainte. Trag mai tare și de la un momentdat încep picioarele să protesteze, vor pauză, dar mă gândesc că dacă mă opresc sigur clachez iar. N-am nici o idee până unde trebuie urcat și opresc la o cabană unde mă ajunge foarte repede Diana cu ebike-ul așa că plec mai departe. Mai opresc o dată la intersecția cu niște trail-uri, mușc dintr-un baton și pornesc mai departe pe drum că sigur nu avem treabă pe trailurile alea. Când văd stația intermediară a gondolei mă decid să-i aștept pe restul și bine am făcut, nu trebuia urcat până în vârf. După ce ne regrupăm mergem spre Blue Line Trail (2.6km). Nimerim la intrarea pe PRO Line a cărui nume nu sună prea bine pentru noi, după care descoperim și Blue Line 50m mai încolo. Sursa https://www.trailforks.com/photo/12843757/ Trailul are multe podețe și contrapante de lemn, una chiar uriașă. Contrapantele astea nu prea îmi inspiră încredere și nu mă cocoțez pe ele, dar în poza de mai sus se vede începutul unei serii de 5-6 viraje ce mi-au plăcut cel mai mult din tot trailul ăsta. Restul nu pot să zic că nu mi-a plăcut, dar nu mi-a mers la inimă, mai ales că era plin de denivelări (breaking bumps) de sus până jos. Ajunși înapoi în Hinterglemm, după ce ne regrupăm la baza coborârii, plec cu Octavian la terasă unde era Iulia, Laura și Suzi. Descoperim că și Iulia caută o foaie mai mică pentru angrenaj așa că înainte de cafea dăm o fugă pe la magazinele din zonă, fără nici un succes. Cât stăm la terasă apare și Robert cu mașina. L-a adus pe Bogdan să-și repare o spiță ce a cedat. Robert zice să punem bicicleta mea pe suport și să căutăm foaie la un magazin ce e la 10km. Găsim foaie de 22T nu 24T cum aș vrea, dar lăsăm bicicleta să o monteze, operațiune ce costă 35-40 euro cu tot cu foaie. După cina pe care o servim la același restaurant, Robert ne prezintă traseul de mâine. Fiind că în zona noastră se anunță ploaie, facem o deplasare cu mașinile la Kirchberg unde sunt șanse să scăpăm de ploaie, dar veștile bune se opresc aici. Robert ne prezintă Lisi-Osl Trail astfel: ”E o coborâre faină, cu contrapate foarte abrupte. Anul trecut nu am făcut-o că până acuma nu a plăcut nimănui, dar m-am gândit să o facem anul acesta” (citat aproximativ). Panică! Mi s-au aprins toate semnele de exclamare cu triunghi galben. După un search rapid pe youtube eram convins că n-am ce căuta acolo și cer un formular de înscriere în grupa fetelor. A mai zis Robert ceva și de Fleckalm Trail pe care o să oprim să exersăm puțin tehnica, dar cred că toată lumea era cu gândul la Lisi-Osl. Ca să dormim și mai bine a început Cosmin să ne povestească trăirile lui pe coborârea respectivă și cum a picat grămadă peste Ștefan. Va urma. <iframe height='405' width='590' frameborder='0' allowtransparency='true' scrolling='no' src='https://www.strava.com/activities/2593819303/embed/be53d7e4ec130ae38a19103b96074c86a6f5be83'></iframe>
  8. paulrad

    Ziua I – Duminică, 4 august: Jausern – Viehhofen – Schönleiten – Asitz-Trail – Asitzbahn & Steinbergbahn – Hot Shots trail – Flow Link – Steinberg Line – Leogang – Steinbergbahn – Asitzkopf – Wurzel Trail – Panorama Alm – Monti Trail – Saalbach, 57km cu 2300m dif. de nivel Nu contează la ce oră mă culc, dar mă trezesc după programul obișnuit de pensionar și mă duc să studiez aparatele de făcut licoare magică, dar lipsește cafeaua. Între timp apare Cosmin, care se ocupă în fiecare dimineață de servitul mesei, ajutat de Suzi și la scurt timp vine Robert care pleacă la magazin. Câtă vreme aștept după cafea, fac câteva poze și încerc să nu-l împiedic pe Cosmin când e cu farfuriile în brațe. De regulă iau micul dejun pe la ora 11, așa că nu pot mânca prea mult dimineața, dar cu gândul la graficul urcărilor reușesc să mă surprind cu cât înfulec. Pe la ora 10 ne facem apariția în fața pensiunii, unii gata de aventură, alții aproape gata și reușim să pornim după vreo 20 de minute. Fetele merg cu Suzi, ele nu o să facă a doua urcare a zilei, iar restul facem o grupă cu Robert în față și Cosmin în spate. Foto: Adrian Crapciu Pornim spre Viehhofen pe o pistă de biciclete pe care înaintăm rapid. Trecem pe lângă restaurantul la care urmează să servim cina și începe distracția. Panta o ia razna rapid și ajunge din start la 18%, dar măcar deocamdată e asfalt, lux care nu ține foarte mult. Robert pleacă cu Ucenicu` în față, iar restul ne răsfirăm pe urcare, fiecare după puteri. La puls 185 și cadență 60-65 rpm se instalează rapid suferința. Facem o regrupare la izvor și apoi ne răsfirăm iar pe urcare. La o intersecție îl aștept pe Bogdan să vină din spate că nu aveam track-ul încărcat pe GPS. După noi mai e doar Cosmin cu Octavian. După mulți km de muncă asiduă la o pantă nemiloasă, se deschide în stânga noastră un peisaj superb. Regula zice să urmărim drumul principal. Mie mi se pare destul de bună și varianta asta, așa că îl aștept pe Bogdan Cu Bogdan și vârfurile înzăpezite/ghețari. Foto: Adrian Crapciu Drumul nu numai că ne oferă acest peisaj, dar ne mai lasă și să respirăm pe o pantă mai domoală puțin și apoi chiar o bucată scurtă de coborâre. Mănânc din mers un baton să nu mă pierd de Bogdan, dar nu apuc să înghit de 2 ori că apare o urcare pe la 20% în vârful căreia ne regrupăm și mai avem puțin până la Schönleiten. Aici facem o poză de grup, dacă tot e gata urcarea, iar apoi așteptăm după Adrian să se poziționeze pe cărare să ne facă poze. Nu întrebați ce făcea Robert. Inside joke. Foto: Adrian Crapciu Intrăm pe Asitz-Trail, o cărare naturală care ne duce la gondolele Asitzbahn și Steinbergbahn. Robert ne avertizează să avem grijă că sunt și hikeri și bicicliști din ambele sensuri. E greu să te concentrezi cu asemenea peisaj în jur, iar pe câteva bucăți scurte de urcare scot telefonul să fac câte o poză și las să treacă ceva bicicliști ce veneau din sens opus. Pe Cosmin și Octavian i-am pierdut pe urcare și eu nu mai coboară spre Leogang. Aflăm mai târziu că s-au dus și au luat la rând cârciumile de pe traseu. Admir peisajul de pe Asitz-Trail. Foto: Adrian Crapciu Foto: Adrian Crapciu Asitz-Trail Ajungem în zona gondolelor unde e aglomerație. Aici sunt câteva terase și e intrarea în Leogang Bike Park. Intrăm în bike park pe Hot Shots, un flow-trail de aproximativ 3.5km. După primele 2 contrapante mă prind cum funcționează treaba mai bine și începe să îmi placă. Kickerele mari îmi dau puțin emoții și frânez înaintea lor, mai ales după ce am luat unul mai tare și m-a cam aruncat de spate. Dacă eram mai priceput, sigur erau de vis. Îmi mai dau emoții și băieții nervoși ce veneau din spate, dar n-au fost foarte mulți. Foto: https://www.trailforks.com/photo/14531834/ Kicker. Foto: https://www.trailforks.com/photo/16016698/ Ne regrupăm și facem o bucată scurtă pe forestier până la următorul trail. Robert zice că am fost și pe partea inferioară a lui Hangman I trail, dar după cum mă uit pe hartă văd că l-am ocolit cu grație și am intrat pe Flow Link, Hangman I fiind unul dintre trailurile tehnice din zonă (așa zice Goagăl!). Facem o regrupare și apoi intrăm pe pe Hangman II să mai servim niște contrapante că Flow Link-ul a fost cam drept. La intrare pe Hangman II Final de Hangman II Continuăm pe partea inferioară a Steinberg Line care ne scoate la asfalt, iar cu asta încheiem prima experiență în bike park. Țin minte că domnul coleg George zicea la un momentdat pe coborâre că parcă îi e dor de urcare. Nu știu cum poți zice asta când urmează 12km cu 1100m diferență de nivel… Leogang La baza celei de-a doua urcări Am suferit un pic pe prima urcare a zilei, dar pe asta de la un loc zici că am murit. Singura consolare când vezi panta de 12-14-16% e că înghiți repede cei 1100m diferență de nivel. Mai oprim la o poză, la ronțăit un baton, iar când mai avem doar 400m de urcat (pe verticală) facem o regrupare. Peisajul face ca tot greul de pe urcare să merite. După ce ieșim din pădure vedem iar stațiile de gondolă de la intrarea în Leogang Bike Park, dar mai e de pedalat și panta e tot mai nervoasă. Ca să nu pedalăm doar pe forestiere abrupte, ne abatem de la drum și urcăm puțin și pe ceva trail, care cred că e pentru coborâre. Cu gândul la celelalte 5 zile, mai împing câte un pic de bicicletă, iar într-un final ajungem la punctul de belvedere Asitzkopf. Ultima luptă cu panta înainte de Asitzkopf. Dacă te dai jos și te uiți înapoi nu pierzi nimic! Trupa călare pe Asitzkopf. De pe Asitzkopf coborâm puțin și ajungem la Schönleiten de unde o luăm pe Wurzel Trail care după descrierea lui Robert nu o să-mi placă. Trailul ăsta e o curbă de nivel de 3.4km care începe frumos și civilizat cu o bucată ce îmi aduce aminte de Șaua Galațiului de la Borșa, dar pe care nu am probleme cu ”înălțimea”. Apoi intră în pădure și începe nebunia: bolovani, rădăcini, noroaie, rădăcini off camber, toate pe o cărare îngustă. Îmi dau silința să pedalez pe acolo, dar la un momentdat o iau la pas. Mă așteaptă băieții cam pe la jumătate și apoi pornesc mai departe cu Vlad, când pe bicicletă când pe lângă bicicletă. Întâlnim mai mulți bicicliști ce vin din sens invers. Cam peste tot unde nu erau trail-uri de coborâre, oamenii parcurgeau traseul invers față de noi. Intrarea pe Wurzel Trail, cam ca la Borșa. Se strică treaba și apelăm la tehnica push-bike Deși de obicei pushbike-ul îmi demolează rapid moralul și-mi piere pofta de viață, darămite cea de pedalat, aici n-a fost foarte lung și am privit partea plină a paharului că și așa tot zice Robert că-s cel mai negativist. Am scăpat intact și fizic și psihic de pe Wurzel Trail și intrăm pe Panorama Trail, o coborâre faină de 1.3km ce ne scoate la Panorama Alm, locul unde stăm să bem un Cola-apă-chioară, dacă tot e aproape gata tura. Zic specialiștii că așa e bine, să te oprești doar când ai croșetat toate urcările. Panorama Trail: Sursă: https://www.trailforks.com/photo/17402966/ Priveliștea de pe terasă. După ce am încărcat forțele la terasă, îi dăm drumul mai departe. Ultima coborâre e Monti-Trail cunoscută și ca Milka Line, cu o lungime de de 2.8km. Așteptăm cuminți la intrarea în potecă să se poziționeze pe coborâre fotograful Adrian și apoi pornim zâmbitori și la interval de 10secunde să întâlnim obiectivul maestrului. Milka Line. Foto: Adrian Crapciu Tot Milka Line. Aici ne-a rugat Adrian să nu-i cădem în cap, dar până la urmă s-a pus mai departe. Foto: Adrian Crapciu Mai departe o luăm pe pista de biciclete spre casă unde ne așteaptă o ultimă urcare, scurtă și abruptă. Chit că urc cât de încet pot, tot trece pulsul de 170bpm și facem un pic de cool down învârtindu-ne în cerc prin parcare. Prima întâlnire cu bike park-ul a fost superbă. Prima întâlnire cu forestierele austriece a fost chinuitoare, dar dacă mori în prima zi, nu ți se mai poate întâmpla nimic pe mai departe. Facem rapid un duș și mergem cu mașinile în Viehhofen la restaurant. După ce mâncăm continuăm poveștile la pensiune după ce Robert ne prezintă traseul următor. Va urma.
  9. paulrad

    Ziua 0: Baia Mare – Saalbach Visez de vreo 2 ani la camp-ul din Austria organizat de prietenii de la The North Quest. Anul trecut nu mi-a ieșit căci îmi făcusem planuri cu Franța, dar anul ăsta a sosit momentul și iată-mă, la ora 7:30, cu un troler plin de echipament pentru orice vreme și bicicleta curată bec sosind la punctul de îmbarcare. În același timp ajunge și Vlad cu care m-am mai întâlnit la Village Warrior și la Purple Lines. Apare un Robert somnoros și începe să pună bicicletele pe mașină, iar între timp se strâng și restul oamenilor: Iulia, Suzi, George, Cosmin, Ștefan aka Ucenicu`, Diana, Laura, Octavian, Ionuț, Adrian. Pe primi 5 îi cunosc, cu restul am vreme să mă împrietenesc până ajungem în Austria, majoritatea călătorind cu același van. Pe drum povestim, dormim, schimbăm locurile între noi, povestim iar. Ne auzim mai greu cei din față cu cei din spate, dar ne descurcăm. Râdem de Cosmin că ratează câteva ieșiri de pe autostradă într-un timp scurt. Măcar n-a întors să o ia pe contra-sens cum se practică pe Autostrada Soarelui. Intrăm și prin Budapesta să luăm 2 ebike-uri, ocazie cu care văd și eu pentru prima dată zona turistică a orașului. Plouă destul de mult pe drum, ceea ce mă îngrijorează, mai ales că în apropiere de Saalbach ploaia era în toi, iar prognoza meteo nu arăta tocmai bine. Cu toate astea, admirăm peisajul oferit de verdele crud al austriecilor și vârfurile stâncoase ale munților, gândindu-ne ce frumuseți ne așteaptă în zilele care vor urma. Într-un târziu, dar totuși pe lumină, ajungem în Saalbach. Pensiunea e cocoțată pe deal, lucru care ne oferă o cățărare scurtă și abruptă la fiecare final de zi, dar și o priveliște frumoasă asupra văii. Cosmin ne împarte camerele, urmând ca pentru săptămâna aceasta să fiu ”domnu` coleg” cu George. Toate zilele astea ne-am “domnit” adresându-ne unul altuia cu ”domnul Robert Dobai”, ”domnul Paul Rad”, etc. Formula asta lungă de adresare ni se trage de la juniorul Vlad care scria pe blog experiența de la Village Warrior și povestea despre ”domnul Robert Dobai”. Am râs bine citind de acest domn, dar ceva mai jos am citit de ”domnul Paul Rad” și a sunat cam grav. Revenind în Saalbach, Cosmin ne prezintă câteva reguli de bun-simț ca să conviețuim bine împreună săptămâna ce urmează, iar după ce ne luăm bagajele din mașină, apare și Robert cu restul trupei. Pe Bogdan l-au luat din Viena, iar Nok cu Antonio și copiii ajung cu mașina proprie. După ce dăm jos bicicletele de pe mașina lui Robert și le punem la adăpost, ne instalăm în sala de mese pentru prezentarea traseului de mâine. O urcare de aproximativ 9km cu 850m diferență de nivel, coborâre prin bike park pe cele mai ușoare trailuri dintre toate zilele, apoi încă o urcare de 12km cu puțin peste 1000m diferență de nivel. Fiind emoționat și stresat de întâlnirea cu bike park-ul, îl întreb pe Robert dacă o să fac pushbike pe coborâre. Răspunsul: dacă mâine faci pushbike pe coborâre te trimit acasă! Câțiva oameni rămânem la povești după ședința tehnică, dar în jur de miezul nopții terminăm cu fotosinteza că ne așteaptă o zi grea. Va urma.
  10. paulrad

    Poi asta face și garmin și wahoo și ce o mai exista.
  11. paulrad

    Asta depinde de atitudinea ta. Sunt oameni cărora nu le e frică pur și simplu, iar câinii fug. De exemplu am fost în weekend o gașcă mare prin Bucovina și era și un prieten care se tot laudă că lui nu-i e frică de nici un câine. La o stână erau 16 câini (numărați, probabil mai erau). Când a trecut colegul ăsta, au fugit câinii de la drum, iar apoi s-au întors la noi Edit: alt exemplu, mergeam în paralel cu același prieten, în altă tură, el pe marginea din dreapta a drumului. A ieșit un câine din partea dreaptă a drumului, l-a ocolit pe prietenul ăsta și a sărit la mine.
  12. paulrad

    Salutare, Între 3 și 10 August am participat la un camp de MTB în zona Saalbach-Hinterglemm din Austria. Împreună cu o trupă de oameni super faini am făcut 6 trasee epice ce au însumat 257km cu 10374m urcare. În curând (sper) o să fie gata și povestea acelor zile, dar până atunci vă fac poftă cu aftermovie-ul realizat de organizatori.
  13. paulrad

    Am Fenix 3 și poate fi încărcat în timp ce e utilizat.
  14. paulrad

    @feribotu uită-te la sistemele QL de la Ortlieb. Găsești piesele de cumpărat, gen: https://www.bike24.com/1.php?content=8;product=166934;menu=1000,5,75,307;mid[124]=1;pgc[13316]=13325 Cârligele alea de la mâner se închid când nu tragi de mâner, dar ideal ar fi să ai și așa ceva jos pe geantă ca să o agați de portbagaj în al 3-lea punct https://www.bike24.com/1.php?content=8;product=166984;menu=1000,5,75,307;mid[124]=1;pgc[13316]=13325 https://www.bike24.com/1.php?content=8;product=166990;menu=1000,5,75,307;mid[124]=1;pgc[13316]=13325;page=4 Mai multe despre sistemele Quick Lock găsești aici: https://www.ortlieb.com/us/service/technical/ql-systems/
  15. Po` să confirm. Am asortat MTB-ul (negru-verde și un pic de alb) cu echipamentul de factory team (negru-verde), merge brici. Apoi necaz pe capul meu, am luat o cursieră pe nepusă masă. Alb-negru. Acu nu-s mare specialist în asorteuri, dar cred că merge și așa