FB_Rider

Membru
  • Content Count

    75
  • Joined

  • Last visited

  • Days Won

    2

FB_Rider last won the day on January 29 2013

FB_Rider had the most liked content!

Community Reputation

120 Excellent

About FB_Rider

  • Rank
    Membru
  • Birthday 03/16/1988

Profile Fields

  • Localitate
    Bucureşti

Recent Profile Visitors

1,411 profile views
  1. @Traveller: Thanks again for the info. @cpke: Mulțumesc pentru informație, cicade trebuie să fi fost atunci, într-adevăr. M-am lămurit. Concertele pe care le dau pot fi audiate pe youtube căutând după cicada. Parcă pornește un reactor (mai spre finalul filmului)l: Mulțumim tuturor pentru urări. :)
  2. @purix, Traveller: Mulțumim frumos! @Traveller: Mulțumesc pentru „repararea” hărții bikemap, nu am înțeles de ce vedeam doar cod. Ai adăugat cumva tag-uri [bikemap]? @niki4: Mulțumim pentru informație și pentru urare, nu știam că asfaltul este într-o stare așa bună. Noi voiam să ajungem cât mai repede la Dunăre și, analizând harta, DN-ul părea câștigător (varianta prin Cleanov este mai lungă cu 9 kilometri, într-adevăr). @cn-bike: Așa este, canicula ne-a cam stricat planurile și ne-a întârziat, cumulat, cu minimum 12 ore pierdute în pauze sau prin rulaj cu viteză redusă. Tot răul spre bine, puteam să fim plouați toată tura, nu? :) @crk: Prietena este o fire sportivă, așa că nu i-a fost greu să mențină ritmul. În plus, ea nu a avut de cărat decât o sticlă cu apă și câteva haine de-ale ei, eu ducând (cu plăcere) greul. Pe urcări se mai ducea înainte, nu putea să meargă în ritmul meu de melc. Trebuie să se țină seama că mai mergeam și noaptea până târziu (la Socol am ajuns după ora 23, la Tărtărău în jur de miezul nopții). Mulțumim pentru urări, așa vom continua. @gibonu: Am niște ani de când tot ies cu bicicleta pe coclauri și am învățat că mă simt „împlinit” doar dacă parcurg o porțiune cât mai întinsă de drum într-un interval cât mai mic, pentru niște condiții date. Ziua în care nu am putut înainta din cauza caniculei, de exemplu, nu mi-a adus satisfacții, dimpotrivă. Ăsta este cicloturismul pentru mine, când plec în tură trebuie să fiu constant „on the move” și să schimb cât mai des aerul/peisajul. În ceea ce o privește pe prietena mea, am aflat cu surprindere că își dorește, citez, „să merg de la răsăritul soarelui până la apus” și că „vreau să fac pauze scurte, să mă odihnesc puțin, iar apoi să pornesc din nou la drum”. Și ea spune că vrea să-și cunoscă limitele și sunt un mare norocos că împărtășim aceleași preferințe. @Claudiu Moga: În drumul nostru am întâlnit nenumărate izvoare de unde ne-am aprovizionat cu apă. Alt lichid în afara apei: un Pepsi la 0,3 l. Eu căram două sticle de 1,5 litri, prietena o alta tot de 1,5 litri. Eu sunt dependent de apă, așa că nu mă deranjează deloc să merg cu 3 litri după mine. Mâncarea a fost luată mai peste tot din Lidl-urile prezente în mai toate orășelele (Severin, Moldova Veche, Reșița, Hațeg), Carrefour (Caransebeș, Petroșani) sau din alte locații și consta în diverse produse de patiserie, batoane, pâine, brânză topită, lapte, iaurt. Primele nu-și meritau prețul, dar aveam la mine bani care trebuiau cheltuiți cumva. Data viitoare voi fi mai econom în privința asta. Ne mai cumpăram multă ciocolată sau alte dulciuri, în special când știam că urmează cățărări. O medie, pe persoană, ar veni cam la 150 de lei, din care se mai pot scădea dacă ești chibzuit. Transportul cu trenul a fost cel mai costisitor. Pentru mine, transportul București - Craiova a costat în total 68 de lei (10 lei bicicleta), iar de la Sibiu la București 81 de lei (prețul pentru biclă inclus) - prețurile au fost întregi. Prietena a beneficiat de reduceri, așa că a plătit aproape jumătate față mine. Prețul turei s-a ridicat, în cazul meu, la aproape 300 de lei (de unde CFR a mâncat o jumătate). @a_mic Mulțumim frumos pentru aprecieri. Ne bucurăm că v-am încântat preț de câteva momente. La cerere, două poze cu noi, protagoniștii excursiei (seara lângă Lidl Reșița):
  3. Ziua 6: Obârșia Lotrului - Jina - Săliște - Cristian - Sibiu (110 km) Dimineața mișunau în apropierea nostră tăietori de lemne. Matinali băieții, cine fură de dimineață departe ajunge. Locul unde am fost cazați: Transalpina ne așteaptă s-o coborâm: Lacul Oașa: În apropiere de barajul Tău-Bistra avem parte de prima pană. O sârmă groasă și încolăcită atacă roata spate a Cube-ului prietenei. Alt timp pierdut... Având în vedere intârzierile acumulate, nu mai puteam ajunge la Brașov la timp, așa că hotărâm să ne întoarcem cu trenul din Sibiu. Îmbărbătându-ne pentru cățărarea spre mărginime (ieșirea din Dobra): Nu duceam lipsă de nori, dar aceștia erau grupați cum nu se poate mai rău deasupra munților, neapropiindu-se de zona centrală dominată de mândrul soare. Prin urmare, am fost pârjoliți și uscați bine și pe această cățărare foarte abruptă și intensă, iar apa din sticle se ducea văzând cu ochii. Trebuie să ne întoarcem cândva să coborăm minunea asta, asfaltul este impecabil, panta mare, este cel mai bun loc de încins frâne din această tură. Ajunși sus, într-un final, ne punem veșnica întrebare: ne plouă sau nu ne plouă? Brrr, nu vrem ploaie: Aici e frumos cerul: Jina, te vedem: În Jina: Mărginimea Sibiului: Și a venit și ploaia. Bine, nu așa serioasă cum ne temeam. În Săliște și pe dublul european E68/E71, feuda tiriștilor pasionați de F1, am fost udați puțin. Furtuna cu adevărat serioasă se desfășura spre nord. Specatol electric, fulgere lungi și numeroase, bine că nu eram acolo. Bucuroși că am scăpat cu viață după întalnirea cu tirurile, suntem salutați cu piste de biciclete trasate pe carosabil. Tot în România suntem? Ah, e Sibiul: Urmează urcarea în trenul de București, somn, Gara de Nord... The rat race starts again. P.S. În caz că alți cicloturiști vor dori să parcurgă porțiuni din acest traseu, am notat independent trei factori pe care i-am considerat importanți pentru noi: calitatea drumului, intensitatea traficului și satisfacția personală (factorul cel mai subiectiv, unora poate le plac traseele fără diferențe mari de nivel etc.). Notarea s-a făcut pe zile de către fiecare din noi și reprezintă media acelei zile (care poate avea momente frumoase sau mai neplăcute/dificile). Ordinea notelor este următoarea: Calitatea drumului > Intensitatea traficului > Satisfacția personală Craiova - Severin - Bahna: 10 5 7 Bahna - Orșova - Socol: 10 10 8 Socol - Oravița - Reșița: 10 10 9 Reșița - Caransebeș: 10 9 6 Caransebeș - Densuș - Hațeg - Ob. Lotrului: 10 10 10 Ob. Lotrului - Jina- Sibiu: 10 8 9
  4. În Hațeg, în curând vom face o pauză pentru aprovizionare: Traversăm un râu care vine din Retezat. Câțiva kilometri mai departe, pe drumul european spre Petroșani (foarte liber!): Bineînțeles, nici astăzi nu am scăpat de caniculă. Nu erau copaci pe marginea drumului, așa că soarele ne izbea continuu cu razele-i nemiloase. Sincer, nu prea mai vrei să faci poze când afară ești într-un cuptor cu microunde, așa că lipsesc imaginile de pe traseu. După ce începusem urcarea serioasă spre Petroșani, norii s-au adunat pentru un mini-party, așa că ne-am echipat pentru ploaie. Mai mult de 2 minute nu a picurat, foarte probabil că stropii se evaporau înainte de a ajunge la noi. Norișorii cei zglobii ne-au făcut să pierdem timp cu echipatul/dezechipatul. În Petroșani am stat în cumpănă dacă să continuăm spre Obârșia Lotrului în condițiile în care era foarte posibil să plouă torențial. După o oră de agitație lăuntrică și de observare a cerului ne-am zis: fie ce-o fi, urcăm! În Petroșani, poză fără chef: Pe prima parte a urcării am avut un asfalt (sau beton, nu mai știu ce era) oribil, mă întrebam dacă mai ajung cu Merida întreagă acasă. Este neplăcut să urci cu o bicicletă încărcată pe un man-made offroad. În fine, trecem de această porțiune și la ora 19 eram în cheile Jiețului. Nu ne amenința nimic deaspura: Se făcea răcoare, iar eu munceam din greu la urcat „camionul”. Baraj natural: Pădurile patriei luând-o la vale (legal au ba): 19:45, urcăm: Pauză într-un ac de păr. Nu suntem deranjați decât rar de tot de câte o mașină. 21:00, în curând vom fi *noaptea* pe munte: Coborârea spre Obârșia Lotrului se va face pe un întuneric relativ, chiuind ca nebunii. Eu știam că la Obârșie sunt corturi, dar nu și unde. După ce ne-am intersectat cu Transalpina, ne-am tot uitat după alte corturi fără a vedea vreunul. Așa că ne-am continuat drumul spre Sebeș, urcând la peste 1600 de metri și punându-ne cortul la puțin timp după pasul Tărtărău, în spatele copacilor care mărginesc șoseaua. Pe această urcare eram depășiți regulat de camioane încărcate cu lemne și auzeam cum se tăiau copaci. Ilegal, bănuiesc, de ce ai vrea să tai copaci noaptea? Noaptea va fi friguroasă, dar reușim să ne odhinim îndeajuns. Ne-a fost un pic teamă de urși, dar mă gândesc că nu se apropie ei de drum, nu-s urși de Sinaia. Vă las pe voi să stabiliți gradul de inconștiență ;)
  5. Ziua 5: Undeva spre Rusca Montană - Sarmizegetusa - Densuș - Hațeg - Petroșani - Obârșia Lotrului (140 km) Facem ochi la 7:30. Vedere din cort: Stăpânul absolut a câțiva centimetri pătrați din pășune: Ajungem în Voislova, virăm la stânga, pasul Poarta de Fier a Transilvaniei e undeva departe: Ne bucurăm că ne-am abătut spre Rusca Montană, nu am fi avut unde campa altfel, căci dacă nu erau case pe marginea drumului, erau terenuri cu culturi. Popas la începutul urcării: Această cățărare este foarte blândă și plăcută, e drept nici altitudinea nu este impresionantă: în jur de 700 de metri. Am ajuns în vârf și vom părăsi Caraș-Severinul: După fix 30 de minute de coborâre suntem salutați de masivul Retezat: Privim înapoi și vedem de unde am venit: La 5 km după Sarmizegetusa facem stânga către Peșteana - Densuș. În Peșteana: Peisajul este superb între Peșteana și Densuș. Străluciții Densușieni (Ovid, Aron, Nicolae) au cunoscut acest cadru mirific (no pe bune, chiar era mai mișto decât arată pozele): Zărim și biserca în stil romanic din Densuș http://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_Sf%C3%A2ntul_Nicolae_din_Densu%C8%99, obiectivul pentru care ne-am abătut de la drum. Râul din apropierea bisericii ne răcorește: Vremea se îmbunătățise destul de mult ca temperatură, iar nori înalți, posibil vestitori de ploi violente, ne amenințau la orizont. Noi am prins o furtună cu descărăcări electrice pe Transalpina, așa că le-am prins frica norilor aducători de fulgere. În pozele care urmează se va observa grija mea de a fotografia „dușmanul”. Ne udă sau nu ne udă? Dar ăsta ce-are de gând? La periferia Hațegului, privind îngrijorați cerul:
  6. Trecem de Carașova (foto) și atacăm ultimul deal care ne desparte de Reșița (13 km). Lung a mai fost! Coborâm în Reșița la 20:20, unde facem o pauză lungă pentru alimentare. Dacă în prima zi am campat prea devreme, în cea de-a treia am întârziat. Șoseaua spre Caransebeș era destul de intens circulată (în special de camioane de orice fel, tiruri, basculante, betoniere care se credeau la raliu). Am mărșăluit ba pe biciclete, ba pe lângă ele, până când am găsit un câmp pe care am ridicat cortul. Cu ocazia asta am învățat să fim mai prevăzători și să ne găsim loc de dormit înainte de apusul soarelui atunci când bănuim că ne-ar fi greu odată ce se înnoptează. Ziua 4: Soceni - Caransebeș - undeva spre Rusca Montană (55 km) Ne trezește un motor de tractor. Obosiți cum eram azi-noapte, amplasaserăm cortul chiar la intrarea pe o pășune de pe care tractorul nu mai putea ieși (ne întrebăm cum a intrat totuși). Îi facem loc repede, după care împachetam în tihnă totul. Era abia 8:40, iar soarele părea mai în formă ca oricând. Nicio umbră de nor nu se încumeta să-l provoace. Ziua se anunța crâncen de caniculară, așa că am purces la drum cu destinația „Pădurea-Umbroasă-În-Care-Să-Ne-Petrecem-Ziua”. Peisajele dintre Reșița și Caransebeș sunt caracterizate de dealuri golașe, nimic interesant deci. Înainte de plecare, terenul pe care l-am împărțit cu tractorul: Nu după mulți kilometri găsim pădurea respectivă. Aici ne vom petrece cea mai mare parte a zilei, recuperând o parte din somnul pierdut. Nu ne-am putut odihni cu adevărat, de vreme ce trebuia să fierbem la foc mic în cort pentru a nu fi atacați de toate gângăniile zăpăcite și ele de căldură. Vremea nu ținea cu noi și basta. Jungla ecuatorială și unul din locatarii ei: În jur de ora 17 învârtim roata. Gonind spre Caransebeș: Retezații în depărtare: Intrăm în Caransebeș, un orășel liniștit și mai arătos decât mi-l închipuiam. În centru, de sub un cort anti-caniculă: La 20:15 suntem deja pe drum și trecem rapid prin satele Obreja, Glimboca, Oțelu-Roșu. Noaptea asta trebuia să dormim bine. Satele prin care treceam erau întinse pe kilometri de-a lungul șoselei, deci nu am fi putut campa stealth. În localitatea Voislova ieșim de pe drumul național (liber, de altfel) și urcăm pe valea unui râu în direcția Rusca Montană. Nu mult după aceea zărim un spațiu prielnic la doar 100 de metri de drum, călcăm în goană iarba verde și ne instalăm baza. Ce bine ne-am pus, nicio așezare în jur, șoseaua e departe (nici farurile mașinilor nu ajung la noi), să sperăm că n-am nimerit pe o arteră rezervată vacilor! Noaptea care a a urmat a fost răcoroasă și am dormit cel mai bine din toată tura.
  7. Ziua 3: Socol - Nicolinț - Orșova - Anina - Reșița - Soceni (120 km) Câmpul blond ne desfată ochii de îndată ce ieșim din cort, ora 6:37: Drumul este absolut pustiu și îngust, mai beneficiem și de un asfalt excelent. Parcă a fost special gândit pentru noi. Undeva pe partea stângă, Nera se îndreaptă spre Dunăre și ne separă de sârbi: În Zlatița: Aleea noastră pentru biciclete: Nera trece acum pe partea dreaptă: Munții ne așteaptă să-i străbatem... azi! În apropierea comunei Lescovița: Gâște matinale: După ce ne intersectăm cu șoseaua care venea dinspre sud, dinspre Pojejena, drumul devine din pustiu în minunat din punctul de vedere al traficului. Dacă am face stânga, ne-ar despărți doar 130 km de Belgrad: Aici suntem în vârf de deal: Dealul pe care l-am coborât cu viteze amețitoare, Nicolinț (drumul este trădat de copacii din partea dreaptă a pozei): Soarele nu și-a pierdut nicidecum puterile. Ora 9:00, căldura crește: După încă o oră pe un drum ce a devenit monoton, presărat cu urcușuri pe dealuri și cu șoferi vitezomani, intrăm în Oravița: Aici ne vom odihni preț de 30 de minute, după care ne vom rătăci puțin încercând să ieșim spre Anina. Părea să fie cel puțin la fel de cald ca în ziua precedentă. Orșova stă prost la capitolul indicatoare rutiere. Drept urmare am ajuns pe drumul de camioane care urca abrupt pe culmea unui deal și am mers astfel în paralel cu drumul normal, din vale. Când ne-am reîntlnit cu el, nu mai știam care-i drumul bun, înainte sau înapoi: Și astăzi a trebuit să facem lungi popasuri pentru răcirea „motoarelor”. A trebuit să ne acoperim cefele care începuse să usture. A fost deosebit de dificil să urc Merida cea prea încărcată pe un munte interminabil în condiții de cod galben de caniculă, dar a fost frumos și mi-a plăcut mai mult decât la Dunăre. Drumul văzut din unul din locurile de popas: Ora 16:40, intrarea în Anina: Două ore mai târziu de pedalat prin pădure, orizontul devine larg - undeva în vale este Carașova: Peisajele sunt minunate, coborârea nebună:
  8. Calitatea drumului variază de la excelent la antebelic: Canicula ne dădea mari bătăi de cap, minune că nu începea să fiarbă însuși fluviul. Cu prima ocazie facem dreapta pe un drum lăturalnic sperând să găsim un loc cu umbră. Aici stăm și ne bucurăm de vegetație și de sunetele care răzbat până la noi prin aerul fierbinte, adăpostiți de copaci, timp 50 de minute: După această odihnă suntem iar pregătiți pentru noi ceasuri de caniculă. Niciun nor nu se împotrivea vrerii soarelui de a încinge oameni, biciclete, munți și ape când am intrat în județul Caraș-Severin. Suntem, oficial, în Banat (neoficial, acesta se „simte” de la Orșova): Kilometrii curg, peisajul se prezintă ca în urmă cu zeci de kilometri. Prinși între munți și Dunăre, se pare că nu ne vom elibera curând: Traversăm una din rarele și puțin populatele comune dunărene: Popasuri: Din cauza faptului că nu ne mai puteam bucura de drum la acele temperaturi, hotărâm să ne oprim definitiv și să plecăm mai pe seară. Un copac cu un coronament bogat, singurul de pe o suprafață întinsă, ne va găzdui pentru câteva ore la marginea șoselei: La ora 18, cu forțe proaspete, ne aventurăm în canicula vesperală și ne luăm rămas bun de la maiestuosul bătrân: Suntem foarte încântați, vedem umbre pe drum. Hai, soare, du-te de te culcă! Danubiul: Mori eoliene în vârf de munte: Călătoria devine din ce în ce mai plăcută pe măsura ce mai sus numitul se duce să-i mai pârjolească și pe alții. Toponimele și hidronimele slave abundă în regiune. Aici, pârâul Liborajdina: Străvechiul fort Golubac (Golubăț) http://en.wikipedia.org/wiki/Golubac, ora 19:00: Ne apropiem de Moldova Nouă, obiectivul de atins pentru astăzi. În imagine, podul către ostrovul Decebal: Pe lângă oraș Vom face la drepta și vom intra în Moldova Nouă pentru aprovizionare și alimentare, după care vom porni spre sud. Apoi intrăm în Moldova Veche unde găsim un Lidl. Limba sârba se poate auzi prin zonă și e tare melodioasă. Moldova Nouă (periferie): Ora 21 fără 10 minute, în curând o să vedem un asfințit superb: În comuna Pojejena suntem însoțiți de un sârb pasionat de ciclism: După ce părăsim localitatea, facem o pauză și intrăm pe o potecă pentru a ne energiza pentru pedalarea nocturnă: Lumină vom avea din belșug, s-a nimerit să prindem lună plină. În aerul cald al nopții de vară, pedalăm în liniștea întreruptă doar de hârâielile ruginite ale bătrânelor barje care se vântură pe apă. Zgomotele și vaietele acestora ne dau fiori, iar la lumina lunii ni le închipuim ca pe niște monștri acvatici care încearcă de atâta vreme să macine măruntaiele pământului. Reflectoarele din dotare nu fac decât să contribuie la crearea acestei imagini. Ne dorim să terminăm astăzi parcursul de-a lungul Dunării ajungând în localitatea de graniță Socol. Curând, peretele abrupt, răsărit din nou în drepta noastră după Pojejena, dispare, lăsând loc câmpiei ușor boltite. Știm că în curând ne vom odihni, așa că trecem de indicatorul care ne îndrumă spre centrul Socolului și ne instalăm cortul în umbra unor tufișuri de la marginea șoselei pustii. Nu apucăm să ne întindem oasele, că auzim o stație emisie-recepție și pași prin iarbă călăuziți de un reflector puternic. Suntem căutați, așa că ieșim în întâmpinarea poliției de frontieră. Fuseserăm luați drept hoți de cabluri! După legitimare ni se urează noapte bună și putem să adormim. Big Brother cel cu ochi infraroșii te vede, toate mișcările în apropierea graniței îți sunt urmărite. Concluzionând, știm că nu ne vom întoarce în viitorul apropiat să însoțim Dunărea pentru un număr așa mare de kilometri. Provocările și surprizele lipsesc atunci când te deplasezi exclusiv pe malul unui fluviu: știi că urci dacă mergi în amonte, cobori dacă mergi în aval, cățărările (elementul care ne atrage cel mai mult) sunt neînsemnate și nespectaculoase. Nu ne vedem prea curând pedalând de-a lungul oricărui Donauradweg.
  9. Ziua 2: Ilovița - Orșova - Moldova Veche - Socol (153 km) Ne trezim când afară este deja lumină. Este cea mai liniștită zi de luni de care îmi aduc aminte și va fi cea mai bogată în kilometri parcurși din toată tura. Împachetăm, strângem, încarc bicicleta și traversăm iar apa rece. Dacă ar rămâne temperatura ca acum, ce bine ar mai fi! Soarele nu se vede încă, este în spatele munților, și nutrim speranța ca astăzi să fie mai puțin furios, ca pădurile din jurul nostru să-și arunce scuturile noroase spre el. Dar suntem în Cuptor, iar acum este mai neînduplecat ca oricând. Gata de drum, în albia râului, o ultimă privire spre verdele care ne-a adăpostit: Ne bucurăm de răcoarea dimineții și de liniștea efemeră. Spre Dunăre: Apropiindu-ne de E70, privim inapoi spre nord: Malul sârbesc la vărsarea Bahnei: Ne despart puțini kilometri până în Orșova, care trec de altfel repede. Mașini puține (de parcă n-ar fi tot acel european de ieri!), vânt din spate, umbră. Vedem deja orașul la orizont cu acoperișurile roșiatice. Am scăpat de trafic! Spre centru, admirăm culorile dimineții orei 7:30: Ne aprovizionăm și străbatem orașul foarte liniștit la acea oră. Orșovenii au parte de un răsărit minunat, nu ne putem decât imagina ce frumos răsare soarele de după munți oglindindu-se în apele Dunării. Aproape de ieșirea din oraș urmează o cățărare abruptă care începe nu departe de aici: La finalul cățărării care ne-a încălzit bine de tot: După o coborâre rapidă ne revedem cu fluviul și intrăm în Eșelnița. Ne apropiem de Cazanele Mici: Viaduct pe malul sârbesc: Nu-l ratăm pe Decebal, care ține să ne informeze că „Dragan" l-a "fecit”. Despre personajul Drăgan mă abțin să comentez: Continuăm pe un drum pustiu. Eu îmi imaginam că e plin de turiști acest defileu, dar m-am înșelat din fericire: pe clisura Dunării și de la Socol la Nicolinț am avut parte de cele mai libere drumuri din această tură. Ziua nu se anunța mai puțin călduroasă decât precedenta, motiv probabil pentru afluxul redus de turiști. Intrarea în Cazanele Mari, mai jos. Acestea nu pot fi parcurse de-a lungul Dunării pentru că șoseaua face dreapta pe lângă masivul care mărginește fluviul. Străbatem un sat, ne cățărăm, pentru ca ne a ne reîntâlni cu tovarășa de drum: Ne bucurăm de coborâre și de șoseaua liberă: După câțiva kilometri, însă, nu mai suntem atât de entuziasmați. Avem în față un drum drept, fără diferențe de nivel, localități sau posibilități de evadare: în stânga aceeași apă, în dreapta același munte, kilometri la rând. Până în Modova Nouă, ținta care trebuia atinsă astăzi, mai era cale lungă. Și nu mai ajungem la cotul ăla spre dreapta odată! Sub un soare nemilos, ne apropiem de locul unde Dunărea își schimbă cursul spre stânga cu 90 de grade. În depărtare zărim localitatea sârbească Donji Milanovac: Pe anumite porțiuni avem impresia că mergem pe un teren de tenis, culoarea asfaltului devenind de culoarea zgurei de pe aceste terenuri. Roca din imagine este roșiatică și mă întreb dacă este așa datorită conținutului de fier: Ne apropiem de punctul din care vom înainta spre nord-vest. Intâlnm primul indicator bilingv din tură, vom intra în opștina Svinița: Încearcă să ne ajungă din urmă și întârziatul ăsta:
  10. Salutare tuturor, Ninge peste București, peste câmpii, ape și munți când scriu aceste rânduri. Ca-n povești ninge, numai că nu mă pot bucura de zăpadă și de frig când eu sunt iubitor al zilelor lungi și fierbinți de vară. În continuare voi prezenta o tură întinsă pe durata a șase zile și cu un parcurs de 720 km, tură pe care am realizat-o împreună cu prietena în iulie 2012. Traseul: http://www.bikemap.net/route/1667797 Ziua 1: Craiova - Drobeta Turnu-Severin - Ilovița (137 km) La ora 6 dimineața reușesc să urnesc „camionul”. Am emoții, este pentru prima oară când Merida este atât de încărcată. Merg încet la început, fiind atent la semnele pe care mi le transmite. Nu scârțâie nimic, niciun sunet de spiță răsucindu-se sau alt cârâit – ok! Mărim viteza. Suprinzător, viteza de deplasare nu este cu mult redusă față de cea obișnuită. Inerția compensează dezavantajele aerodinamice pe care niște genți montate pe lateralele bicicletei le creează. Ieșim din Craiova prin nord-vest, pe DN 6. Șosea este lată, iar traficul acceptabil. Termocentrala Ișalnița salutată de soare: Peste aproximativ o oră peisajul e în continuare monoton – urcăm ușor pe malul Jiului. Fiind duminică, șoseaua este liberă. Știm că munții ne așteaptă undeva, acolo, în capăt: După Filiași vom traversa Jiul, intrând în județul Mehedinți: Traficul este redus, iar șoseaua excelentă. Păcat că nu prea avem ce vedea. Primul efect al climei cu influențe submediteraneene (în zilele bune, noi am avut parte de o vreme ca la tropice) pe care îl întâlnim în tura noastră tocmai traversează agale șoseaua. Ne oprim, culegem călătorul de pe carosabil, îl punem în iarbă și îi facem educație rutieră: Din păcate, un prieten de-al lui nu a avut norocul să fie găsit de niște cicloturiști. Aveam să aflăm asta câțiva kilometri mai departe. Popas pentru alimentare (temperatura creștea sensibil de la minut la minut): La ora 11 a trebuit să ne udăm complet tricourile și părul. Formidabil de rece apa acestui izvor: Am avut parte de o surpriză foarte plăcută. Neconsultând harta fizică înainte de plecare decât pentru formele importante de relief, eram sigur că suntem la o altitudine joasă, foarte apropiată de cea a Dunării și chiar mă așteptam să mai urcăm puțin până în Drobeta. Nu departe de ieșirea din comuna Ghelmegioaia, însă, urma să ne bucurăm de o coborâre lungă de circa 5 kilometri, cu pantă de până la 6 %, cu serpentine și tot tacâmul. Chiar mă întrebam când am câștigat așa diferență de nivel. Coborâserăm de la 310 la 50 de metri altitudine. Intrarea în Drobeta Turnu-Severin pe caniculă (deja), ora 11:50: Din cauza căldurii nu am mai avut dorința de a poza. Aveam nevoie de o pauză, așa că am mâncat și am stat câteva ore în Severin, undeva la umbră, așteptând ca soarele să mai alunece puțin spre vest. Și ce încet o mai făcea! Dar ne plictisim de așteptat, așa că hotărâm să pornim la drum. Străbatem orașul toropit de căldură, găsim un alt izvor unde ne udăm bine și intrăm pe E70. Ce ne aștepta ne demoralizează puțin, fiind obișnuiți cu traficul lejer de până atunci. Împărțeam șoseaua cu nenumărate tiruri, mașini, motociclete care nu făceau decât să ne sporească disconfortul fizic datorat căldurii. Vederea versanților abrupți care fuseseră acoperiți de ciment, numeroasele tuneluri în care mergeai cu teama să nu fii lovit și nenumăratele semafoare care nu permiteau decât circulația pe un sens nu făceau decât să creeze un sentiment de natură claustrofobică. Încă de atunci am început să asociez clisura Dunării cu o forță care încearcă să strivească ceva, o mână încleștată din care nu poți scăpa. Continuăm să pedalăm, sperând să găsim o ieșire de pe drumul intens circulat. Eram în grafic, ne propuseserăm să trecem de Severin și am reușit, acum trebuia să ne căutăm locul de odihnă. Ora 15:00, undeva după barajul Porțile de Fier: După alte 30 de minute ajungem la o intersecție cu un drum care făcea dreapta, șerpuind molcom de-a lungul Bahnei. Cădem de acord că nu mai vrem să continuăm pe E70, așa că urcăm relaxați pe valea Bahnei în căutarea locului potrivit pentru cort. Deja ne aflăm parcă într-o altă lume. Mașinile trec una la două minute, pe partea dreaptă avem râul, pe stânga versanții, aerul e altul. Vegetația cu care ne-au obișnuit Ilfovul și Prahova este diferită, pe fundal se aud insecte stridente care nu contenesc cu ciorovăiala (nu am aflat ce specie sunt) și care pot fi auzite pe toata valea Bahnei. Trecem printr-un sătuc și cochetăm cu gândul ne a ne continua traseul pe aici, ajungând într-un final la Baia de Aramă. Dar Dunărea ne îmbia, pentru ea ne făcuserăm planurile, și știam că după Orșova vom scăpa măcar de camioane. Cine știe când și dacă ne vom revedea cu această zonă! Găsim loc de cort, traversăm o apă, instalăm „casa” și încercăm să dormim. Aș! Era ora 18:00, cald, lumină și gălăgie de la insectele mai sus amintite. Învățăm să nu mai punem niciodată cortul atât de devreme. Deși credeam că, traversând râul, nu vom fi deranjați de nimeni, la nici o jumătate de oră ne salutăm cu un localnic care-și mâna vitele spre casă cu aprige suduieli. Nimerisem deci pe drumul vacilor, iar data viitoare vom fi mai atenți la analizarea urmelor - iarba era culcată, deci exista trafic prin ceea ce credeam noi că e un loc „sălbatic”.De îndată ce s-a lăsat întunericul, căpătăm și liniștea dorită odată cu potolirea „greierilor” turbați și adormim.
  11. yo6ial are perfecta dreptate, am patit-o pe propria-mi piele. Tre' musai sac de dormit, altfel ingheti, cu tot cu hainele groase :roll: Succes!
  12. Eu nu fac in 24h 376 km :shock: Tare!
  13. FB_Rider

    Eu am mers cca 20km pe autostrada acum un an, intre Fetesti si Cernavaoda (alt drum nu exista) si pot sa spun ca m-am simtit foarte prost. Unu', pt. ca stiam ca daca ma prinde politia m-am facut de-o amenda, si doi, pt. ca , desi eram pe banda de urgenta (extrema dreapta), tirurile si masinile care au peste suta te fac sa-ntelegi ca locul tau nu-i acolo... Iti poti distruge atat viata proprie, cat si pe cea a potentialului sofer care intra-n tine (inchisoare, procese de constiinta etc.). Personal, n-o sa mai calc pe vreun drum "A", si nu sfatuiesc pe nimeni ;)! Referitor la politisti :mrgreen:: incercati sa nu-i suparati, dati-le dreptate, pt. sunt f. orgoliosi. Eu l-am enervat pe unu' urat de tot, pt. ca n-am oprit cand mi-a zis s-o fac (undeva intre Rosiori si Alexandria), asa ca omu' s-a suit in Logan-ul rural si a pornit dupa mine "in chase"...ma mir c-am scapat fara amenda, fiti cu_minti cu "organu'" ;)
  14. FB_Rider

    Pai alt mod de a ajunge la Tartasesti nu cunosc, cu exceptia DN7 :) E sosea cu 2 benzi pe sens, lata, cu asfalt excelent...pana-n Tartasesti aveti 2 poduri, si 3 km de padure - e un drum frumos. De la centura si pana la giratoriul de la iesirea din Tart. sunt 20 km aprox. Relax people!
  15. FB_Rider

    OFF TOPIC Eu sunt cam asa: :shock: :shock: :shock:! Unde-s pungile, sticlele, mizeriile de pe camp?! Mi-a picat fata sincer, ce tara e Germanica asta... Superbe poze :P