Diaconescu.Radu

Membru
  • Content count

    82
  • Joined

  • Last visited

  • Days Won

    2

Diaconescu.Radu last won the day on July 9 2013

Diaconescu.Radu had the most liked content!

Community Reputation

331 Excellent

About Diaconescu.Radu

  • Rank
    Amator
  • Birthday 02/03/1983

Informații personale

  • Sexul
    Prefer să nu declar
  • Localitate
    Berlin

Metode de contact

  • Website URL
    http://www.diaconescuradu.com/
  1. Am zis sa le pun si aici daca tot am pierdut ceva timp ca-mi amintesc care e parola de pe forum :)
  2. @@VladG Am trecut intradevar pe foreca si e mult, mult, mult mai ok decat meteo blue, pana acum a mers cam ceas. Legat de vize o sa sintetizez planul si ce am facut pana acum: Iran: se ia din Trabzon in cateva ore, fara scrisoare de invitatie, costa 75 de euro. E locul perfect pentru asa ceva (spre exemplu in Romania ai nevoie de scrisoare de invitatie si dureaza 2 saptamani) Tadjikistan: nu e nevoie de scrisoare de invitatie, am luat-o din Istanbul si a durat 1 ora, 50 usd. Uzbekistan: e nevoie de scrisoare de invitatie, costa 70 usd scrisoarea de invitatie, viza urmeaza sa o iau din Teheran, scrisoarea o am deja. Turkmenistan: o sa iau tranzit, o sa aplic in Teheran si o sa o ridic in Mashad Kyrgystan: se ia de la noi de la ambasada Kazakhstan-ului, costa 35 de euro. Motivul principal pentur care am luat-o mai prin nord dupa Safranbolu a fost ca trebuia sa ajung in Trabzon pentru viza pentru Iran, si Turcia e o tara suficient de mare pentur ca fiecare ocolis pentru un obiectiv sa insemne 300-400 de kilometri in plus. Turcia ar merita cam 3 luni de biciclit pe indelete doar pentru ea. Ca si scara, pedalez de cam 1500 de kilometri prin Turcia si mai am inca 500 de kilometri pana la granita cu Iran. Ce pot sa spun in schimb despre Turcia e ca merita si ca turcii pe care i-am intalnit pana acum au fost super de treaba.
  3. Status dupa aproape 1500 de kilometri si 19 zile, toate bune si frumoase mai putin vremea care a fost dezamagitor de ploioasa in prima parte a lui martie, din 19 zile abia 3 fiind cu soare. De la atata ploaie o sa trebuiasca sa schimb sabotii mai devreme cat planuiam si nici lantul nu are viata prea lunga, cu tot cu chainglider cu tot. O sa incerc sa pun si sa aranjeze in urmatoarea perioada si cateva postari si pe forum. Deocamdata postarea despre plecare: Pe masura ce s-a apropiat ziua plecarii timpul a parut ca se contracta si nu putine au fost momentele in care nu eram deloc sigur daca voi reusi sa rezolv toate lucrurile pe care voiam sa le rezolv la timp. Astfel incat lista cu lucruri ce trebuie facute, s-a lista lunga s-a scurtat in lista cu lucruri ce trebuie facute neaparat inainte de plecare urmata de inca o scurtare la lista de lucruri critice. Totul a culminat cu ziau de vineri, in care m-am impartit intre rezolvat o lista destul de lunga de lucruri si petrecut timp cu parintii si cu Mihaela. Punctul culminant a fost in schimb probabil momentul in care am luat de la Decathlon cateva piese de echipament esentiale pentru a putea pleca, respectiv cortul, incaltamintea si o pufoaica usoara, la ora 7:30 in seara de dinainte de a pleca. Dupa care o ultima masa de seara impreuna cu parintii, socrii si cu Mihaela urmata de definitivarea bagajelor care s-a terminat seara la 23:30. La un moment dat am renuntat sa le mai organizez, si pur si simplu le-am aruncat in cob-uri in speranta ca voi avea mai mult timp pe drum pentru a vedea ce si unde va sta. Si dupa o noapte scurta vine si marea dimineata, cu o burnita neanuntata si cu atmosfera bacoviana numai buna de inecat corabiile. Mai montez pe ultima suta de metri un suport de bidon, fac un dus rapid si facand pe pace-bycicle pentru parintii mei fac drumul de la usa blocului pana in Tineretului. De ce am ales in Tineretului? Poate pentru ca aici am muncit aproape 6 ani de zile, poate ca era oarecum pe directia prin care urma sa iesim, poate pe de o parte pentru ca ar fi fost un loc de plecare ca si oricare altul. E greu de spus ce a fost in mintea si in inima mea in momentul in care am facut drumul pana acolo. Un amestec de entuziasm cu teama de a nu fi uitat ceva important. Si un ciclocomputer prost calibrat, care imi arata ca merg cu 10km/h cand eu aveam probabil de doua ori pe atat. La Tineretului prietenii incep sa apara unul cate unul, si chiar ma bucur pentru fiecare mana pe care am strans-o acolo. Pe multi ii stiu de ani buni de zile iar altora cred ca le-a placut mult ideea unei calatorii lungi pe bicicleta cert e ca s-au strans suprinzator de multi oameni pentru o plecare destul de matina intr-o sambata dimineata. Multumesc inca odata. Si dupa o jumatate de ora de glume, planuri, poze si chiar un mic interviu pentru o televiziune care habar nu aveam ca o sa fie acolo si dupa despartirea de parintii ne urcam pe bicicleta si ne asternem la drum. Spun “ne” pentru ca in prima zi de pedalat am avut o mica echipa de insotitori care au facut plecarea putin mai usoara. Si din nou le multumesc pentru asta. Primii kilometri la iesirea din Bucuresti in schimb sunt foarte uzi si murdari mai ales ca multi dintre oameni nu si-au gasit la timp aparatorile de noroi pentru ploaia neauntata. Pe masura ce ne departam de Bucuresti si de drumurile principale asfaltul se zvanta si cum se mai si incalzeste pedalatul incepe sa devina din nou o placere. Cerul in schimb a ramas plumburiu si bacovian pana la sfarstiul zilei, un cer complet nefotogenic care face sa dispara orice urma de contrast din poze. Din Comana urmeaza o mica bucata pe drumuri mai rupte, in schimb in momentul in care ajungem pe national intindem velele si cu un vant prielnic ajungem pe la 15:30 in Giurgiu, de unde ne facem si cumparaturile pentru masa de seara. Trecem si podul prieteniei si nu reusesc sa impresionez din pacate vamesul bulgar cu viza de Kyrgystan. In minte jucase deja urmator dialog: - Si, pana unde mergeti? - Pai pana aici aproape, pana in Kyrgystan. - Pana unde?! - Pana in Kyrgystan, vedeti ca e si viza pe pasaport. Realitatea a fost in schimb formata din cateva cuvinte balmajite in bulgara si un semn de a trece mai departe. Prin Ruse trecem prin parc si prin centru pentru a schimba ceva bani si pentru a cauta un operator de telefonie mobila pentru o cartela de bulgaria. Daca primul punct a fost simplu la al doilea mi-am dat seama ca o sa fie interactiv prin Bulgaria cu engleza, dar am aflat prin metode de comunicare mono-silabice ca Vodafone e Mtel in Bulgaria si ca toate magazinele sunt cam inchise la ora asta. Nu-i nimic, sper sa rezolv in urmatorul oras mare luni dimineata. Ultimii 15 kilometri pana in Basarbovo ii facem pe intuneric si cu ocazia asta imi amintesc ca nu-mi place de nici o culoare sa merg noaptea. In schimb acum stim ca ne asteapta locul de cort de langa falezele de catarat, unde ajungem dupa un deal redutabil pe care nu l-am observat pana acum cand veneam aici la catarat pe bicicleta. A urmat o ultima seara cu prietenii si o ultima noapte cu Mihaela inainte de cele 9 luni de calatorie. Datele zilei: Distanta: 110km. Diferenta de nivel: 200m. Moral: 9. Peisaj/Obiective: 6. Prietenii stransi inainte de plecare. Pinguin bulbucat. La poze. La kilometrul 0. Plutonul care m-a insotit. Fara aparatori, rastignit. Nu trebuie sa mergi departe pentru a da de locuri mai salbatice. Suspendat. Catre comana. Pe camp. Masa campeneasca.
  4. Chiar sotie, dar nu am reusit sa o conving pana la urma. Ar fi fost sigur putin cam mult pentru ea si la un moment dat i s-ar fi luat (cu sanse destul de mari cu plecarea in februarie, mai ales daca vremea ramane asa cum e acum). Asta e, trebuie sa ramana cineva sa si munceasca... Acum fara gluma calatoritul singur are si dezavantaje dar si avantaje, dar sunt convins ca nu o sa fie usor 9 luni de zile despartiti...
  5. Grant-ul se rezuma in fonduri pentru o parte expeditie si in ceva imbracaminte de la Patagonia, si nu in ultimul rand un fel de recunoastere ca proiectul e interesant si merita sustinut, de la oameni care fac chestia asta de 20 de ani si care au vazut extrem de multe proiecte interesante.
  6. Zilele acestea am primit cea mai buna veste de pana acum de anul acesta, respectiv ca proiectul a castigat un grant de la Polartec. Desi credeam ca sansele sunt destul de mici atunci cand am inscris proiectul in decembrie, uite ca totusi ceva s-a legat. Comunicatul oficial de presa e aici: http://polartec.com/polartec-challenge/polartec-challenge-grant-winners-2014.aspx
  7. In mai ar trebui sa fiu deja in Tadjikistan pe autostrada Pamir si eventual pe culoarul Wakhan, estimez ca as intra in Iran la inceput de aprilie...
  8. Cred ca daca nu o cauti cu lumnarea nu ai nici un fel de problema prin satele de tigani, sau cel putini eu nu am intalnit niciuna. Acum nici nu a trecut traseu prin cine stie ce asezari intemeiate de tigani, sau oricum nu ca in alte locuri din tara.
  9. Trebuie sa le comand inainte de a pleca, desi as fi tentat sa plec cu cele pe care le am acum. Practic fiind putin tensionante mi se pare ca stau coburile ceva mai fixe, sau ceva mai fixe decat cele spate. Legat de panzertape ma gandeam initial la ceva banda de teflon (stiu ca erau si ele destul de rezistente), dar si panzertape suna destul de ok. Cu Powertape am mai incercat pe spate dar trebuie inlocuita destul de des...
  10. Cicloturism de iarna prin meleaguri Prahovene, marea noroiala Cred ca anul acesta a hotarat sa sara iarna din program. E aproape jumatatea lui ianuarie si temperaturile si vremea sunt mai degraba de toamna tarzie decat de inceput de ianuarie. Daca initial visam la macar cateva ture de iarna inainte de a pleca in expeditie imi dau seama ca sunt mici sanse sa cata doua zapezi consecutive si sa se mai si aseze zapada cum trebuie inainte de a pleca. Dar cum tot raul e spre bine macar e soare in zonele mai inalte si vremea e destul de buna pentru bicicleta, astfel incat am zis sa fac mica tura de test pentru a vedea cum e sa mergi pe teren accidentat cu bicicleta incarcata ca pentru expeditie si cu bagaje si in fata. Si cum stiam ca drumurile ar trebui sa fie uscate planul era sa ma avant pe creasta muntilor Tataru catre cimitirul din tabla Butii si de aici catre Siriu. Stiu ca terenul nu e neaparat potrivit pentru cicloturism, dar totusi aveam nevoie de un test pentru a vedea cum se comporta bicicleta in conditii mai dure. Astfel incat plec din cetosul Bucuresti destul de tarziu, pentru prima data singur la o tura de cicloturism de mai multe zile. Planul e ca in prima seara sa urc pe piciorul care urca catre Tataru dinspre barajul de la Maneciu, pe acelasi traseu pe care l-am facut in alergare impreuna cu Mihaela acum 2 ani de zile. Tura ar trebui sa fie una cu privelisti si cu o deschidere numai buna de facut poze, asta in cazul in care se potrivesc condtiile de drum cu planul de acasa. Singura problema e ca de data aceasta nu prea s-au potrivit, problema cea mai mare fiind noroiul care se formeaza pe partile mai umbrite ale oricarei portiuni de drum. Practic soarele fiind foarte jos si neajungand peste tot, in zonele respective chiciura si bruma de peste noapte impreuna cu zapada netopita contribuie pentru a forma o plastelina consistenta numai buna de framantat. Si e ciudat pentru ca in zonele batute de soare traseul e complet uscat, astfel incat totul e o alternanta intre colb si pamant uscat si noroaie considerabile. Tinand cont de conditii, si tinand cont ca in zonele cu noroi mai mult mergeam pe langa drum decat pe drum, nici ca se putea sa-mi imaginez conditii mai bune de test. Doar ca dupa 2 ore si ceva si 10 kilometri inaintati imi dau seama ca nu are cum sa fie mai bine mai sus, si ma hotarasc sa ma intorc si sa-mi croiesc pentru a doua zi tura prin zone cu ceva mai mult astfalt. Apusul m-a prins cu putin inainte de ultima urcare catre creasta muntilor Tataru, unde am avut prima intalnire mai aparte din tura, cu padurarul care se ocupa de versantii situati la est de barajul de la Maneciu. Dupa o prim moment de uimire in care omul se mira ce caut pe acolo si era convins ca o sa ma manance lupii pe acolo am stat de vorba cu el vreme de aproape o jumatate de ora, timp in care el a asteptat sa-i vina echipa pe care o supraveghea. Omul facea drumul pe care eram acum aproape in fiecare zi, si a stat si a povestit mult despre padurea lui de care era foarte mandru, despre taierile ilegale, despre padurea statului si padurile private (si ochiometric de unde stateam atunci era o diferenta de la cer la pamanat), despre planificarea monumentala a comunistilor, despre viata pe munte si prin padure. Omul incerca sa ma convinga sa ma intorc inapoi, lucru pe care l-am si facut in momentul in care mi-am dat seama ca noroiul o sa fie asa si in continuare. Si din discutie nu au putut sa lipseasca discutiile despre politica, despre felul in care toti sunt niste nenorociti toate amestecate cu o nostalgie a vremurilor de dinainte de revolutie. Locul in care ma oprisem in mod intamplator era sub un cires batran, si din vorba in vorba am aflat ca acolo unde stateam a fost odata o casa, si in momentul in care s-a dus omul s-a dus si casa, ramanand in urma doar ciresul. Dupa despartire si dupa inca o tura de noroiala in momentul in care cobor spre Slon, dau in sfarsit de asfaltul visat si continui sa pedalez prin noapte catre Drajna si catre Nucsoara in cautarea unui loc de cort. Trec prin sat dupa sat si ghidat in parte de Google Maps si de smartphone-ul pe care voiam sa-l testez si pe el gasesc un loc prielnic fix langa o biserica-troita ridicata in varf de deal de langa Valea Plopului. Cerul e plin de stele, si luna pe jumatate da o lumina numai buna pentru cateva poze pe care le fac in vreme ce duduie primusul cu benzina caruia inca ii mai descopar secretele si pe care inca nu mi-am dat seama cum sa-l amorsez cum trebuie. Noaptea e frumoasa dar totusi mi-e putin urat singur in varf de deal, mai ales ca singur ma misc de doua ori mai incet la toate lucrurile. Clar pe viitor o sa trebuiasca sa ma organizez si sa-mi fac un sistem ceva mai eficient de a face lucrurile mai legat. Si obisnuit fiind cu turele cu Mihaela deocamdata chiar imi lipseste sa am pe cineva cu care sa impartasesti impresiile la sfarsitul zilei. Dorm dus toata noaptea si dimineata ma gaseste privind rasaritul peste satele din jur. E incredibil cat de mult poate sa conteze soarele la moralul omului si corabiile scufundate de pedalatul prin intuneric din seara dinainte ies din nou la suprafata odata cu dimineata luminoasa. Si odata ce ma urc din nou in sa totul devine si mai roz, caci zona chiar e superba pentru cicloturism sau pentru plimbari cu bicicleta, si nu pot decat sa o recomand pentru plimbari viitoare. Incropesc din mers o mica bucla la est de Valenii de Munte, folosind din nou smartphone-ul pentru a naviga locurile. Despre pedalatul cu bagaje e o diferenta cu coburile fata, dar nu mi s-a parut chiar asa de mare. Problema vine la urcat, mai ales ca sunt cateva serpentine destul de serioase in zona dar pana la urma testul a fost incurajator si pana la sfarsitul zilei s-au strans cam 80 de kilometri cu destul de multa diferenta de nivel. Pe drum am vazut si doua biserici faine de lemn de pe la 1700 toamna, biserica “Cuvioasa Paraschiva” din Starchiojd si biserica de lemn din Voievozii din varf. Mici, modeste si fara a sti de ele de acasa chiar mi-au placut cele doua bisericute, luate dintr-o alta vreme in care nu dimensiunea era cea mai importanta. Drumul a fost presarat si de o gramada de intalniri cu localnici si dupa primul contact in care lumea te priveste putin cu suspiciune mi se pare incredibil cat de usor se incalzesc romanii si cat de mult chef de vorba au. Prin comparatie, in 3000 de kilometri pedalati prin vestul europei am intalnit doar un mos cu chef de vorba (pe de alta parte la felul in care sunt croite pistele nici nu simti nevoia sa interactionezi cu localnicii). Alta lectie invatata e ca mereu e mai bine sa te iei dupa indicatiile localnicilor decat dupa google maps, chiar daca cateodata e mai bine sa ceri si o a doua parere. Astfel am aflat povesti despre poarta de lemn de 30 de ani in care a intrat unu cu masina, despre povestea catunului din Voievozii din Varf, despre povestea unui acordeonist care fusese si prin Germania toate insotite de eterna intrebare “De unde esti de loc si de unde vii?”. In schimb nefiind o calatorie lunga ci doar o tura de test era greu sa te orientezi in spatii si sa pui o poveste in spate. Drumul de intoarcere la masina m-a dus inapoi in Valenii de Munte, dupa care pe DN1A spre Moeciu, moment in care mi-a reamintit ca indiferent de distanta si de conditiile de drum mereu e mai bine sa-ti croiesti traseul pe drumuri laturalnice. Track-ul turei aici. Ca si concluzii: coburile fata stau surpinzator de bine, chiar daca clemele cu care vine din fabrica modelul de Frontroller de la Ortlieb sunt prea inguste pentru Lowrider. Teoretic ar trebui sa iau alte cleme care sa se potriveasca, desi mie mi se pare ca stau destul de bine si asa. google maps functioneaza suprinzator de bine si daca ai semnal gaseste pozitia in care esti foarte repede. Pe de alta parte te face si mai lenes pentru ca iti spune de fiecare unde esti, planul ar fi sa-l folosesc decat ca solutie de rezerva. In schimb sunt foarte multe drumuri comunale destul de rupte care apar pe google maps, pe unde nici localnicii nu o iau. Bateria de la smartphone-ul Qetchua tine surpinzator de bine si ecranul e mai mult decat lizibil afara, estimez cam 3-4 in conditiile in care pornesc internetul si gps-ul atunci cand am nevoie. Trebuie sa iau cateva protectii de cauciuc pentru porbagaje in locurile de contact cu coburile. Oranizarea trebuie sa fie ceva mai buna dar cred ca asta se face pe parcurs. Trebuie sa-mi iau un sistem de prindere pentru bidon mai generos, si unul care sa-mi permita sa pun un bidon si sub cadru. Trebuie sa-mi iau mai mult timp pentru facut poze, daca nu iti propui sa faci lucrul acesta e destul de simplu sa treaca orele fara sa faci nici o poza. Traseul trebuie sa-l fac neaparat pe drumuri secundare, experienta de a conduce prin trafic pe DN1A nu e deloc roz. Primul contact cu noroiul. Catre Muntii Tataru. Cumpana. Noroiul lipicios. Pe locul fostei case inainte de intalnirea cu padurarul. La ceas de seara. Locul de cort. Sus pe deal. Biserica "Cuvioasa Paraschiva" din Izvoarele. Imbinare. Fierastruica. Copacul, cicloturistul si bicicleta. Paradisul cicloturistic. Ler-ul nu l-am gasit, in schimb am gasit-o pe Lera. Mare adevar. Pregatita de expeditie. Poarta de intrare in sat. Fontul vopselei uscate. Cautand biserica de lemn din Voievozii din Varf. Biserica de lemn.
  11. Cadrul ar fi destul de complicat de schimbat, practic ar trebui sa iau unul care sa fie compatibil cu Rohloff si ele nu sunt nici foarte ieftine nici simplu de gasit. Sunt multe avantaje, si nu neaparat sudura ci faptul ca amortizeaza mult mai bine socurile. Am avut vreme un MTB cu cadru de otel care mi se parea genial. Pe de alta parte si pretul e un factor, si e mult mai ieftin sa adaptez ce am deja... Fix acesta e modelul pe care il am, chiar daca e destul de zgmotos nu se compara uzura lantului cu sau fara.
  12. Am urmarit si site-ul oamenilor de la intotheworld dar e putin diferit pentru ca ei au fost cu motorul si au putut acoperi in cu totul alt timp. In acelasi timp mi se pare foarte interesant ca acum sunt si ei pe bicicleta prin sud-estul Asiei. Pana una alta urmeaza pregatirea bicicletei pentru drum: Bicicleta cu care voi pleca e un Maxcycles Townlite, model din 2009 toamna probabil, pe care am cumparat-o sh inainte de pleca calatoria de acum 2 ani catre Mont Blanc. In momentul in care am luat-o m-am gandit ca va fi bicicleta de oras si de cicloturism pentru urmatorii 10 ani, astfel incat pretul piperat (cel putin dupa standardele mele) sper sa se justifice in timp. E a patra bicicleta in 20 de ani, prima fiind un Pegas cu suspensii, a doua un Neuzer Matrix, un MTB care a vazut multi ani de Bucuresti si ceva ture la munte, a treia o Kona Fire Mountain care era putin cam mare pentru mine. Dupa ele a venit Maxcycles-ul, cu care cred ca am pana acum cam 15.000 de kilometri in total. Mi se pare foarte interesant pe de o parte ca nici una din bicicletele pe care le-am avut pana acum nu a fost noua, si ca toate bicicletele sunt inca functionale si sunt folosite de cunoscuti. Ba chiar Kona Fire Mountain-ul a fost bicicleta scoala pentru doi prieteni. Privind lucrurile intr-un mod mai animistic menirea unei biciclete e sa fie folosita, sa stranga kilometri, astfel incat ma bucura ca bicicletele respective inca sunt folosite si isi indeplinesc menirea. Dar acum revenind la Maxcycles Townlite, bicicleta e un combinatie ciudata. O parte din piese au scris cicloturism de anduranta pe ele (Rohloff-ul , dinamul SON, franele HS33, cadrul care are o geometrie potrivita), pe cand o parte din piese sunt gandite pentru a scadea din greutate (Furca de carbon, cele cateva piese din Titan, portbagajul din Titan, jentile si spitele). Practic bicicleta cred ca se vrea, dupa cum spune si numele, o bicicleta usoara de oras cu care poti face si cicloturism. Si din punctul acesta de vedere, pentru ture prin Europa chiar e o bicicleta ideala, si nu-mi dau seama de ce ai vrea mai mult. Stiu foarte bine ca am bagat-o singur prin locuri care ar fi strigat dupa un MTB, dar atat timp cat mergi mai incet e incredibil ce fel de teren poti sa abordezi cu ea. Da, nu poti sa cobori cu 40 la ora la vale pe bolovani, dar oricum nu ai face asta in momentul cand ai bagaje dupa tine. Inima bicicletei totusi mi se pare ca e reprezentata de cadru, pe care ma simt foarte bine, si pe care nu am de gand sa-l schimb, chiar daca e de aluminiu. A doua inima e butucul Rohloff, care merge, si merge, si merge, si merge... . Cred ca sunt in momentul de fata butuci cu 100.000 de kilometri in spate care functioneaza fara probleme... Rotile. Cred ca rotile sunt extrem de importante la cicloturism, si o roata buna poate sa tina mult si bine fara prea multa bataie de cap, in vreme ce o roata proasta poate sa cauzeze o multime de probleme. Bicicleta a venit cu un set de Alexrims AT400, destul de usoare dar nu foarte rezistente. In cazul meu, pe spate janta e deja fisurata pe o portiune de 30 de centimetri si trebuie schimbata. Cea de pe roata din fata e inca in stare destul de buna, dar va fi si ea schimbata. Pentru o roata buna e nevoie de 3 lucruri, o janta buna, un set de spite potrivite, si un mester de roti bun. Dupa putina munca de cercetare la capitoul jenti am ramas cu urmatoarele variante : Mavic A719 - destul de usoare si cu review-uri destul de bune Rigida Sputnik / Rigida Andra - ieftine, ceva mai grele, si cu avantajul ca Rigida Andra e gandita special pentru Rohloff sau pentru butuci echivalenti. Totusi la 815gr Rigida Andra nu e deloc usoara. DT Swiss TK 540 - cea mai usoara, cea mai scumpa, supporta pana la 130 de kilograme. La 545 de grame e totusi o mica mare diferenta fata de cele 815 grame ale Andrei, dar si pretul e dublu. La capitolul construit roata, cel mai probabil o sa le fac in Berlin inainte de a pleca spre Romania, chiar daca e un pic mai scump. Pe de o parte pentru ca va trebui sa schimb si pinionul de la Rohloff cu unul mai mare, si scula respectiva nu stiu daca se gaseste prin magazinele de biciclete din Romania. Pe de alta parte sunt cateva ateliere in Berlin care sunt cunoscute pentru rotile bune pe care le fac (si de la care am aflat la recomandarea lui Frank). Cauciucurile. Aici dilema nu prea e dilema si din experienta mea de pana acum (sunt la al doilea set de Schwalbe Marathon) chiar daca pretul pare initial mare, raportat la cat tin, chiar se merita un set de Schwalbe Marathon. Si cum Mondial-ul a inlocuit fosta vedeta si are si review-uri destul de bune (cazuri in care au tinut 15000 de kilometri), decizia e simpla de luat. Din nou, daca te raportezi la durata de viata a unui cauciuc mai ieftin pana la urma cu banii cred ca tot acolo ajungi. Singura dilema e grosimea, in cazul meu fiind limitat de cadru la varianta de 42, cu mici sanse variante de 47. Desi mi-ar place un cauciuc mai gros pentru mai multa amortizare in off-road, s-ar putea ca totusi varianta de 42 sa fie suficienta. Furca fata. Nu am de gand sa plec cu o furca de carbon intr-o expeditie de genul acesta, astfel incat va fi o inlocuita cu o furca simpla de otel, care sa aiba si prinderi pentru portbagajul fata. Sincer nu prea imi dau seama ce ar trebui sa stie o furca, si nu e ca si cum s-ar mai gasi prea multe modele de otel, deci atat timp cat are prinderi pentru portbagaj toate sunt bune si frumoase. Portbagajele. Si aici lucrurile sunt destul de simple. Am deja un portbagaj spate Tubus Airy care e foarte usor (233gr), problema e ca dupa 2 ani si ceva are deja semne de uzura, si nu e genul de portbagaj care e facut sa tina o vesnicie. Astfel incat o sa merg tot pe mana oamenilor de la tubus, cu un Logo pe spate si cu un Tara pe fata. Sunt portbagaje care sunt garantate sa tina o viata, sau dupa cum zic ei cel putin 30 de ani. Coburile. Si aici lucrurile sunt simple, am deja un set de backroller classic care mi se pare absolut suficient pentru Europa, dar pentru lucrurile de iarna si pentru echipamentul pe care o sa-l am dupa mine am nevoie si de unset de frontroller classic care ar tebui sa fie absolut suficient pentru spatiul de stocare de care am nevoie. Chainglider. Si probabil unul din principalele avantaje ale unui Rohloff e ca poti sa izolezi destul de bine toata transmisia intr-un chainglider, care limiteaza extrem de mult cantitatea de praf si de nisip care ajunge pe lant. Si in acelasi timp dupa o zi de pedalat prin ploaie sigur nu ramai fara pic de ulei pe lant. E ceva mai galagios, dar intre zgomot si mententanta transmisiei as alege intotdeauna zgmotul, cu care pana la urma te obisnuiesti. Ghidonul. In momentul de fata am un ghidon de Titan destul de usor, si cel mai probabil o sa fie lasat la vatra de data aceasta. Variantele ar fi un ghidon classic de aluminiu cu ergon-uri pentru ceva ergonomie, sau varianta low cost pe care o sa merg probabil, un ghidon stil fluture pe care il am pe acasa. Trebuie sa ma joc cu el sa vad daca e ok pentru asa ceva. Saua. Selle SMP TRK. Oamenii cand au facut saua asta cred ca au facut-o special pentru fundul meu. Am acelasi model de 3 ani, si desi unii lauda Brooks, si unii se planga de Selle ca e prea lata, pentru mine e saua perfecta. Singura problema e ca dupa 3 ani pielea artificiala s-a crapat si o sa trebuiasca sa iau una nou, acelasi model binenteles. Punandu-le cap la cap ai zice ca e o bicicleta complet noua, dar nu e chiar asa, si inima ramane neschimbata. Tot ce se schimba sunt lucruri mai mult sau mai putin necesare pentru o expeditie mai lunga pe drumuri nu foarte bune. Si da, sunt convins ca multe din ele poate nu sunt cu adevarat necesare si ca probabil as putea sa plec cu ea asa cum e acum. Sunt pana la urma oamenii care sunt plecati in jurul lumii cu biciclete extrem de low-cost, si pana la urma mult mai importanta e dorinta de a pleca, si nu bicicleta cu care pleci.
  13. Legat de viza pentru Iran mai erau si oamenii de la http://www.iranianvisa.com/ care au review-uri destul de pozitive. Cel mai probabil o sa trebuiasca sa fac rost de viza inainte ta astfel incat o sa-ti dau un feedback. Planul e sa o iau de pe drum din unul din orasele din Turcia unde are Iranul consulat. Mutlumesc, sper sa nu fie chiar asa de rau si sa prind prin Bulgaria si prin Turcia cateva zile frumoasa de primavara (ar trebui sa fie inceput / mijloc de martie pe acolo). Dupa asta o sa inghet probabil din nou in momentul in care o sa fac trecerea spre Iran. Fetele de la cyclingsilk au inceput in ianuarie in Turcia deci se poate si mai devreme si pana la urma vorba aia ce suntem noi barbati sau carlige de rufe.... Cel mai probabil da, o sa se traduca in ceva bani in plus dar in timp castigat in lupta cu birocratia si cu autoritatile.
  14. Multumesc de urari, Pregatirile sunt in toi si lista cu lucruri ce trebuie facute arata putin infricosator. Culmea e ca deocamdata nu imi fac prea mari probleme de vize, si cel mai probbil o sa incerc sa colaborez cu o agentie care se poate ocupa de asa ceva. Pe de o parte multe din stan-uri nu au consulat in Romania, pe de alta parte vizele oricum trebuie folosite in interval de 3 luni de zile, si pentru majoritatea ai nevoie de o scrisoare de invitatie. Astfel incat e ceva mai simplu (dar si mai scump), sa colaborez cu o agentie si sa le iau pe masura ce inaintez din orasele ce au consulate. Deocamdata in schimb prima grija e pregatirea bicicletei.
  15. O mare parte din frumusetea unei expeditii pe bicicleta, e ca poti sa o incepi chiar de la usa casei tale, si in general se incheie in acelasi loc din care a inceput. Si totusi in lumea grabita in care traim acum, timpul necesar pentru o asemenea experienta e un impediment, astfel incat alegem sa scurtcircuitam lucrurile, si in felul acesta si experienta, cu ajutorul masinii, al trenului sau al avionului. Imi imaginez de pe acum momentul in care voi pleca de acasa, cu 9 luni in fata mea si cu o lume intreaga de explorat in fata. Drumul matasii Inainte de drumul matasii, va trebui sa traversez Bulgaria si Turcia, calatorind spre sud-est catre Iran si catre primavara. Caci pentru a avea timp pentru intreaga expeditie voi porni la jumatatea lui Februarie, cu o prima parte a calatoriei care va fi destul de infrigurata. Sper sa gasesc primavara undeva intre Turcia si Iran, si de aici sa continui mai departe pe drumul matasii, prin amestecul de culturi si natii care pot fi intalnite si astazi de-a lungul lui. Pe cat posibil voi incerca sa folosesc cat mai mult drumurile laturalnice si mai putin umblate, si voi incerca sa documentez calatoria prin fotografii si prin jurnale. Drumetia pana in tabara de baza Dupa calatoria de 7000 de kilometri prin Asia centrala, ar trebui sa ajung la poalele muntilor Tian Shan, la granita dintre Kyrgistan si China. De aici incepe partea a doua a expeditiei, o drumetie de 2 saptamani si 60 de kilometri pe unul din cei mai lungi ghetari din lume pana in tabara de baza a Khan Tengri-ului, unde sper sa ajunga si echipentul de alpinism pe care il voi trimite din tara. Muntele Stapanul Spiritelor, sau Khan Tengri, e piramida de 7000 de metri de stanca si gheta, si discutabil unul din cele mai estetice varfuri din lume. Si e in acelasi timp si un tel perfect pentru o calatorie atat de lunga, cel putin pentru cineva care e pasionat si de alpinism si de bicicleta. Si mai e si frumusetea de a ajunge pe un astfel de varf, plecand din Romania, doar prin forta propriilor picioare. In acelasi timp nu pot decat sa sper ca voi avea parte de conditii bune pe munte, de vreme buna si de sanatate. Intoacerea la casa pe doua roti Dupa munte, calatoria nu e decat la jumatate, si urmeaza drumul spre casa, in primul rand cu trimiterea echipamentului de alpinism inapoi in tara. Dupa acesta urmeaza drumetia pe ghetarul Inylchek, cu speranta ca voi gasi bicicleta si tot echipamentul de cicloturism in locul in care le voi lasa. Nesfarsitele stepe Ruta inapoi catre Romania va trece prin stepele nesfarsite ale Kazakhstanului si ale Rusei, intrecandu-ma cu toamna si mai tarziu cu iarna pe drumul catre casa. Si chiar daca pot parea pustii si nespectaculoase, eu cred ca e o frumusete aparte si in stepe, o frumusete pe care o simtim atunci cand ochii pot sa hoinareasca in voie pe intinderile nemarginite. Poate ca frumusetea aceasta e ingropata undeva adanc in subconstientul indo-european, si atunci cand Mongolia e prea departe pentru cele 9 luni pe care le am la dispozitie, va trebui sa ma multumesc cu ce e mai aproape de noi. Dupa marea Caspica, in functie de timpul ramas voi incerca sa merg prin nordul Caucazului si de-a lungul tarmului de nord al Marii Negre, pana inapoi in Romania. Intoarcerea acasa Daca ar fi sa fac un exercitiu de imaginatie, sunt trei momente care imi vine acum un minte. Unul e momentul plecarii, atunci cand stii ca ai 9 luni in fata, cel de-a doilea e pe undeva pe la jumatatea calatoriei, pe drumul matasii pierdut in mijlocul pustietatii pe undeva prin Asia Centrala, iar ultimul e momentul intoarcerii acasa, la toate lucrurile familiare, la muntii si la oamenii care imi sunt dragi. Si fiecare dintre momente are propria frumusete, dar nu pot exista unul fara de celalalt. Cam aceasta ar fi descrierea putin mai poetica a calatoriei pe care o voi intreprinde anul care urmeaza. Detaliile mai pragmatice ale muncii de organizare o sa incerc sa le detaliez pe masura ce ma lovesc de ele si pe masura ce le rezolv. Nu am sa fac un site separat pentru expeditie, pe de o parte pentru ca nu e nici prima, si mai mult ca sigur nu va nici ultima, si dupa parerea mea e mult mai bine sa ai toate informatiile la un singur loc. Astfel incat voi incerca sa pun update-uri pe blog si aici pe masura ce inaintez cu planificarea. Tot legat de calatorie, am inscris-o intr-un concurs de proiecte initiat de oamenii de la rexona, astfel incat daca vi se pare interesant si daca vreti sa o sustineti, o puteti vota aici.