diorgulescu

Membru
  • Content Count

    1,967
  • Joined

  • Last visited

  • Days Won

    46

diorgulescu last won the day on February 15

diorgulescu had the most liked content!

Community Reputation

2,200 Excellent

About diorgulescu

  • Rank
    Amator
  • Birthday 06/04/1986

Profile Fields

  • Localitate
    Bucuresti, Romania
  • Biciclete
    Kona Fire Mountain 2009, Gazelle Esprit 3TV
  • Ocupaţie
    IT-ist

Recent Profile Visitors

5,391 profile views
  1. diorgulescu

    Recunosc că sunt suficient de norocos încât îmi încarc cardul RATB o dată la 3 săptămâni cu 40-50 de lei și plătesc direct în orice tramvai sau autobuz m-aș urca. Cum suma asta nu este o problemă pentru mine, nu mi-am bătut capul să țin minte exact valoarea unei călătorii și nici nu am căutat această informație atunci când am scris postarea. Greșeala mea. Ok, nu știam. E bine că s-a reglat lucrul ăsta. Evident, avem puncte de vedere diferite (ceea ce e super OK). Îmi pare exagerat ce spui. E cam ciudat ca, în 2019, dacă te hotărăști miercuri seară să faci o drumeție pe munte și vrei să pleci cu R3001 sau IR1631/IR1586, să nu poți rezerva un bilet pe unul din aceste trenuri. Poate că tu îți planifici până și o ieșire de 30 de minute prin parc cu o săptămână în avans, însă sunt convins că mulți muritori de rând nu dețin(em) acest nivel de time management. Aici ai dreptate în sensul că fiecare (dar absolut fiecare) dintre noi e responsabil de situația societății și sistemelor publice. Cu fiecare demers, fiecare șpăguță sau închidere a ochilor atunci când vedem și știm că se petrece ceva anormal și/sau ilegal, nu am făcut decât să construim treptat acest „iad” din care dorim să fugim, de multe ori. Asta ține probabil de expunerea noastră către un sistem ostil (la modul soft) pe perioade îndelungate de timp. Sisteme ce parcă nu te lasă să trăiești normal (de la spitale la administrație publică și transport) și ajungi să percepi orice autoritate sau impersonare a unei instituții ca pe ceva ce te încurcă și cu care trebuie „să te înțelegi” pentru a își atinge scopul. Sau, și mai rău, ai o urgență medicală gravă cu un părinte, soție sau copil și ajungi la spital, unde nu găsești de niciunele și nu te bagă nimeni în seamă. Atunci e greu să mai ai principii, căci îți moare cel(cea) drag(ă), așa că te apuci să decartezi (uneori tot degeaba), susținând sistemul ăsta. Asta e discuție lungă și complicată, pe care merită să o avem pe alt topic, dacă există/se dorește/se poate/e timp. Sunt de părere că educația se face acasă. Dacă cine s-a ocupat de tine nu te-a învățat niște lucruri de bază despre cum e normal să funcționezi într-o societate (da, adică să te învețe să faci curat după tine, că nimic nu ți se cuvine, care e valoarea muncii și a obiectelor, etc.), n-o s-o facă vreo instituție de învățământ (dacă așa le putem spune școlilor și facultăților din prezent), iar armata ar putea rezolva treaba parțial, prin forță, căci la 18 ani cam greu să reeduci pe cineva cu vorbă bună. Da, ar fi ideal ca prin școli să se practice ce spui tu (cunosc un caz, cu mulți ani în urmă, unde chiar se făceau lucruri similare într-o școală de provincie, în ciclul primar), dar aia ar trebui să vină peste o bază pusă temeinic în ăia 7 ani de acasă. Ori, acum, părinții nu au chef să stea de copii. Îi lasă pe la grădinițe și creșe private de la 8 dimineața până la 19, iar când îi iau de acolo îi pun în mașină, îi duc în casă (ferească Ăl de Sus să stea cu ei pe afară) și le aruncă o tabletă sau un telefon sub nas, căci pe ei îi doare capul după ce au muncit jumătate de zi la corporație/ghișeu/stat iar cealaltă jumătate s-au certat cu oameni pe Facebook. Plus că vor să se uite și ei pe Netflix sau să pună la pariuri, deci copilul „să mă mai lase”. Adaugi și mania de a da 500 000 de jucării și obiecte copilului, plus 4 sărbători și petreceri de Crăciun pe an la care primește câte un cadou și ajungi la o altă problemă gravă: copilul ăla nu poate aprecia valoarea unui singur obiect, căci e obișnuit să primească non-stop altceva nou și crede că-și permite să le arunce, să își bată joc de ele sau să facă o criză de alint, căci „se rezolvă”.
  2. diorgulescu

    Sunt de acord că gratuitatea pe orice mijloc de transport nu este altceva decât o formă de autosabotare. Apropo, încă trăiam cu iluzia că la operatorii privați studenții n-au gratuitate, dar aparent m-am înșelat (probabil de aceea Softransul este permanent rezervat complet pe 1-2 săptămâni). Să o luăm altfel. La nivel local, transportul în comun avea rolul de a duce oamenii care au o treabă (adică ăia de muncesc ceva) la locul unde trebuie să-și desfășoare activitățile. Valabil și pentru București, mai ales dacă te uiți pe hartă și corelezi cu vechile platforme industriale (actualmente zone imobiliare „dă vis”). Ori, administrația din București ce face? Ține călătoria la un preț foarte mic (2,5 RON, parcă) și dă gratuități și reduceri în draci (pensionari, copii, studenți). Iar prețul călătoriei e orientativ, căci foarte mulți merg fără bilet și nu-i întreabă nimeni de sănătate. Când faci un serviciu public gratuit, automat apar utilizatorii care nu prețuiesc acel produs. Mai mult, la noi apar și efecte mai vizibile, căci așa e gena: ăia de trebuie să curețe tramvaiele, autobuzele, trenurile, șamd sunt plătiți mizer și nu își prea dau interesul, căci oricum se umple totul la loc de gunoaie la următorul transport studenții și cei ce merg gratuit își permit să lase mizerie și să vandalizeze, pentru că așa e când ai ceva moca iar tu ești un fanfaron prost crescut investiții și dezvoltări ale infrastructurii nu se fac, pentru că nu ai cu ce, întrucât banii merg la mite precum pensii mărite artificial, gratuități pentru categorii sociale ce nu produc nimic și subvenții de căldură (serios, gigacaloria e subvenționată în București în proporție de 60% și tot se vaită lumea că întreținerea e mare iarna; păi ia să plătești exact cât ar face, să vezi atunci cum ieși în stradă să ceri reformarea RADET-ului, căci pierderile alea te ard la bugetul de bere, semințe sau cablu TV) Treaba cu „studenții nu produc acum nimic, dar vor produce și trebuie să privim asta ca pe o investiție în viitor” e cam pe lângă. Investiție în viitor e să-l faci p-ăla conștient că orice serviciu costă. Trenul, tramvaiul, autobuzul, toate astea sunt conduse, reparate și curățate de oameni, care la rândul lor au nevoie de bani pentru a își susține existența într-o societate. Iar asta poate duce la o șlefuire în plus a moralității și așa șubrede. Unde mai pui că e vorba aia veche, „așa cum le păstrezi, așa le ai”. Am o colegă de serviciu ce are părinții în Constanța. De ani de zile merge cu trenul, mai ales de când calea aia ferată e reabilitată și faci puțin pe drum. De când cu gratuitatea vieții, e o mare problemă să își găsească bilet. A asistat la o discuție între două studente: - Auzi, tu, cu ce tren pleci? - Nu știu, fă, încă. Ete-aci, me-am loat trei bilete cu loc la trei trenuri. Văd io cu care m-oi duce Deci, tipa aia (sigur studentă Magna cum Laude la vreo univesitate de prestigiu, la cum vorbea și gândea...) a blocat trei locuri în trei trenuri distincte din aceeași zi și pe aceeași rută, iar ea nici nu era hotărâtă să plece. La situații de genul ăsta (și multe altele) se referă @gibonu când spune că sunt goniți plătitorii de bilete din trenuri. Iar asta te face să te gândești la a lua și mașina dacă chiar nu mai găsești loc la tren. Și așa fac mai mulți, iar aglomerația crește. Și cum suntem un popor frustrat și constant nervos de context, conducem mai aiurea, mai neatent sau grăbit și comitem accidente. Sau nici măcar: mergi regulamentar și te ciocnește unul care depășea-n curbă cu 140 kmh în localitate, pentru că el avea o treabă cu fundul uneia și alea 30 de secunde salvate contau enorm.
  3. 1-2 iunie: București - Landeck Cum s-a nimerit ca 1 iunie să fie zi liberă, gara din București era plină. Pe la orele prânzului am ajuns și noi, după ce am cărat bagajele prin tramvaiul 1. Stăm pe peron, ne hidratăm și ne tot întrebăm „cum va fi?” (așa cum facem de fiecare dată) în vreme ce așteptăm să gareze trenul. Iaca apare. Cabina noastră, deși aveam bilet pentru una dublă, era cu trei paturi și foarte îngustă. După un pic de negociere cu însoțitorul de vagon, suntem mutați într-una dublă (conform cu ceea ce plătisem, de fapt). Drumul a decurs la fel de lent ca în ultimii ani, după Brașov. Nu se știe când se vor finaliza eternele șantiere de pe calea ferată. În Viena am ajuns a doua zi de dimineață, cu o întârziere nesemnificativă. Aici aveam de așteptat un pic pentru legătura către Landeck. Trenul nostru era prost afișat, fără indicativ, iar cei de la casa de bilete nu prea le aveau cu engleza. Nici măcar cei tineri. Trenul s-a dovedit a fi cel pe care l-am intuit noi. În el, dăm de altă încurcătură, cu locurile. Mai mulți călători s-au trezit în situația în care 2-3 bilete erau emise pentru același loc, din același vagon. Șefa de tren a descâlcit situația foarte elegant, iar nouă ni s-au oferit alte locuri, unele lângă altele, la pachet cu scuze insistente pentru situația creată. Un tren foarte aglomerat (un RailJet). Se stătea efectiv în picioare, iar lângă noi era un grup de copii extrem de gălăgioși care trăncăneau atât de arogant încât ar fi fost buni pentru un studiu comportamental. La 15:50 am ajuns în Landeck, orașul din capătul vestic al văii Innului. Culmea, pe hartă suntem foarte aproape de pasul Stelvio și Elveția, motiv pentru care ne amintim de tura din 2016, când am avut ocazia să urcăm mai multe pasuri din acea zonă alpină (pe biciclete, cu bagaje și vreme foarte schimbătoare). Prindem în ultimul moment autobuzul către Prutz, căci acolo avem campingul, la vreo 20 de kilometri de Landeck. Totodată, campingul a fost un real șoc, mai ales când luăm în calcul experiențele din trecut și ratingul oficial al facilităților. Locurile pentru cort sunt oribile, pline de piatră și aproape de un drum național intens circulat (cele pentru rulote erau într-o zonă mai ferită, cu mai mulți copaci). Atmosfera este una foarte gălăgioasă, cam ca prin Eforie Nord. Se fac grătare prin mai multe locuri (la cort sau direct pe aleea campingului, nu în locuri amenajate special), grupuri gălăgioase, mulți „superbikeri” (motocicliști de „viteză”, dar cam fără echipament) și downhill-iști (ăștia erau mai calmi, probabil fiind obosiți). Tipa de la recepție era destul de arogantă (s-a uitat pieziș când i-am spus că am venit pe cu autobuzul, apoi pe jos încă doi kilometri), iar accesul la Internet costa 3 Euro pe zi (am preferat să folosesc conexiunea de date de pe telefon pentru câteva informații). Am pus cortul pe un vânt insistent și puțin soare, după care a început ploaia. Am realizat că vom dormi amândoi cu antifoanele în urechi, pentru a mai masca din gălăgia care s-a întins cu mult în noapte. În altă ordine de idei, e prima oară când stăm în noul cort. Un Hannah de trei persoane, cu verande extrem de generoase. Pentru alimentare, am mers pe jos până la un magazin Spark. Deși eram într-un orășel, pe segmentul acela (de cam un kilometru) nu exista deloc trotuar (deși erau clădiri destule pe acolo), astfel că am mers direct pe DN, „șterși” de mașini, cam cum mergi pe DN1 în zone precum Potigrafu, Românești sau alte asemenea. Magazinul s-a dovedit a fi scump, dar măcar pâinea era bună. Am servit masa pe o bancă, aproape de cort, iar apoi ne-am băgat înăuntru pentru a ne adăposti de ploaie. Nu am făcut poze, căci nu aveam la ce (în afară de cort). Am primit un card de transport pentru Landeck. Ne gândim ce să facem mai departe.
  4. @BodoC, @gibonu - Mulțumim Introducere Cochetam de ceva vreme cu un „scenariu” de călătorie: ideea de a îți planifica un concediu în care singurul mijloc de transport ales pentru a de deplasa între punctele de interes să fie trenul. Probabil că este și efectul documentarelor din seria „Great Continental Railway Journeys”, pe care le-am tot urmărit și stimat, dar am dorit să vedem cum este. Din capul locului ne-am asumat faptul că nu vom avea aceeași flexibilitate pe care ți-o dă bicicleta, dar am fost bucuroși (și norocoși) să putem face un concediu la cort, în „condiții de sarcină”. Cum era clar că Nicoleta nu va putea căra bagaje mari, m-am orientat din timp și am cumpărat un sac mare de 100 de litri, din material textil, cu două bretele atașate. Practic, un rucsac în stil militar (cumpărat chiar de la Military Shop). S-a dovedit a fi de foarte mare ajutor (și încă este, la aproape doi ani de la achiziția sa), căci pe lângă acesta am avut de cărat și rucsacul meu mare de munte. Nico s-a rezumat la un rucsac de 30 de litri. La fel ca în alte ocazii, am oscilat între două planuri: Valea Rinului și Tirolul de Nord. Partea bună este că am documentat Rinul destul de bine iar acest lucru se va dovedi util în viitor, când chiar vom ajunge pe acolo (cu avionul ). Am ales Tirolul, fiind convinși că vom găsi campinguri și zone feerice, așa cum ne-a oferit Austria în anii trecuți. Luarăm bilete de tren pe ruta București-Viena-Landeck (și retur, toate cu ajutorul doamnelor de la casa internațională a Gării de Nord din București), apoi am făcut bagajele și am plecat din start cu ideea că ne întoarcem oricând, dacă va fi nevoie(biletele erau de tip Open, valabile o lună de la data plecării din București). Ca de fiecare dată, ne-am despărțit cu greu de Tomiță (celălalt copil-felină), dar știam că va trece zilnic pe la el o persoană de încredere și iubitoare de animale.
  5. Salutare tuturor! Am avut o perioadă de absenteism de pe forum și am acumulat câteva restanțe în materie de relatări demne de-a fi împărtășite pe aici. Motivul principal este venirea pe lume a unui nou membru al familiei, fapt ce a dus la o reorganizare a timpului personal, scrisul prin jurnale rămânând ultimul pe listă. Cum lucrurile s-au cam așezat acum, încep cu o poveste de călătorie un pic diferită. În vara lui 2017, Nicoleta (soția, adică) a decis să fie precaută și să lase bicicleta de-o parte o bucată de vreme, din cauza sarcinii pe care o purta. Și bine a făcut, căci cred că ar fi fost un pic dificil să pedaleze la acel moment (deși ulterior ne-am dat seama că acest lucru ar fi fost perfect posibil câtă vreme nu ar fi dorit să mai urce încă o dată pasul Stelvio). Cum nu ne imaginam să treacă o vară fără a călători pe undeva cu cortul, ne-am schițat un alt proiect: mers cu trenul și la pas prin Tirol (cel de Nord, de data asta), cu campare. Bagajele urmau a fi cărate de către subsemnatul, în cea mai mare parte a timpului. Am călătorit cu trenul pe ruta București - Viena - Landeck, iar de acolo am luat-o ușor înapoi către Salzburg, cu opriri în Imst, Schwaz și Innsbruck. Din Salzburg am luat tren către Viena (nu înainte de a vizita orașul, bineînțeles), iar de acolo înapoi spre București. Pe valea Tirolului ne-am folosit de trenul Regio și Regio Express. Da, a cam fost o aroganță, dar și un experiment. A fost o experiență interesantă, pe care voi încerca să o povestesc fără a vă plictisi prea tare.
  6. @gibonu Chiar la refugiu nu am fost, am trecut doar prin poiana „La Verdeață” și am continuat pe vale (refugiul e un pic în dreapta..e o potecă/brână pe care se poate merge ușor). Da, ai o priveliște foarte faină încă de acolo, iar acestea devin și mai faine pe măsură ce urci. Două poze dintr-o iarnă: O să pun pe forum un text mai vechi cu jurnalul turei respective. Oricum, am cam revenit după o perioadă de absență și am ceva restanțe. Le reglez eu Legat de traseu, îți pot trimite niște detalii în privat (track GPS) dacă te va interesa, deși poteca e destul de ușor de urmărit dacă pleci de la copacul pe care l-ai menționat și tu mai sus. „Finețurile” potecii încep pe firul văii. Practic, poți ocoli toate săritorile folosind poteci de pe lateral, dar uneori nu sunt foarte evidente. Vara e chiar ușor, cu un pic de atenție.
  7. (completări, cu voia autorului) Da, este vorba de traseul Văii Albe. Este nemarcat în prezent, dar după vreo 10 minute de mers pe potecă se poate vedea vechiul marcaj (Triunghi Galben) pe anumiți copaci și pe câteva pietre. Acesta a fost primul traseu de acces către Platou. Odată cu amenajarea traseului de pe Jepii Mici, acesta a fost scos din itinerariul oficial și a rămas „în caietele” celor pasionați de văi alpine și alpinism (pentru alpiniști, este un important punct de intrare către Peretele Văii Albe, care este plin de trasee ce ajung până la gradul 6B - dacă îmi amintesc corect). Are gradul 1A, două săritori importante (ce pot fi ocolite dacă dibuiești poteca alternativă) și e destul de bolovănoasă. Vara poate fi parcursă destul de ușor (fără echipament special, deși aș recomanda măcar casca de biciclist sau de zidar, căci mai cad mici pietricele și nu vrei să te izbească în diblă ) de către oricine a mai mers pe traseul „La Lanțuri” din Piatra Craiului, cu condiția ca participanții să fie atenți la vreme (este o vale celebră pentru torenții ce urmează furtunilor de vară). Iarna, neapărat colțari (am o amintire un pic tensionată de acum 6 ani, când nu ninsese dar era o pojghiță de gheață în părțile superioare ale văii). Alte trasee similare (dar mai ușoare) din Bucegi ar fi Valea Priponului, Creasta Balaurului (astea două au grad 1B, dar vara sunt chiar mai ușoare decât Valea Albă) și Brâul lui Răducu. Informații precise cu privire la punctele de intrare în trasee se pot găsi în cartea lui Walter Kargel („Munții Bucegi”). Scuze de polologhie, dar mi-ai trezit amintiri frumoase într-o perioadă în care nu apuc să cutreier pe munți (cu piciorul sau bicicleta) :).
  8. diorgulescu

    @Invitat special Bicicleta menționată de tine este un MTB care are alt nivel de pretenții și un alt „target”. Asta a celor de la Pegas pare un moped electric. Din start e altceva și nu prea poți compara. Plus că ar fi aceeași discuție ca „MTB vs. Bicicletă de oraș”. Făcute pentru scopuri diferite, fiecare cu specific. Eu unul din 2014 fac naveta prin oraș doar cu o biclă de oraș (are apărători, alte rapoarte, roți mari, portbagaj, etc.), după ce vreo 5ani am mers doar cu MTB-ul și cam depindeam de orice ploaie sau spălare a străzilor. O bicicleta sau un „vehicul” dedicat unui context sau tip de utilizare anume este potrivit în general. Cred că asta poate spune oricine a încercat să-și facă „struțocămile”. Legat de greutate și siguranță, da, e un aspect. Plus că trebuie încărcată cumva ziua.
  9. diorgulescu

    @purix După ce am încercam mai multe chestii, am rămas la o pelerină de ploaie de la Decathlon și o pereche de pantaloni de ploaie de la Carrefour. Am avut și chestii mai scumpe de la Trimm, dar s-au „mâncat” repede și m-am lecuit. Toamna folosesc niște ghete de la Salomon, cu GoreTex. @adi.murariu Recunosc că și mie-mi trece prin cap, măcar ca vis, ideea de-a zbura din oraș (cu domiciliul). Transportul e problema, mai ales timpul petrecut pe drum. Normal, nu vreau să renunț la bicicletă, dar citind ce povestești, mă întreb dacă ar prezenta avantaje un „vehicul” de genul ăsta.
  10. diorgulescu

    @Roman Zapatrin Mulțumiri pentru link! M-ai făcut curios tare Succes în tura pe care o plănuiți! Dacă mai putem fi de ajutor cu alte sugestii, dă-ne un semn ( @Traveller a menționat deja niște trasee foarte frumoase și ușor de abordat).
  11. diorgulescu

    Salutare! Da, podul Ruse-Giurgiu poate fi traversat pe biciclete. Este destul de îngust, dar nu atât de lung și sunt bicicliști care fac asta zilnic. Foarte interesant că folosiți biciclete pliabile pentru „touring”/cicloturism. Dacă se poate, la un moment dat ar prinde bine o prezentare a echipamentului (2-3 poze, câteva link-uri, etc.) pentru cei de pe forum. Am mai urmărit turiști care folosesc pliabile pentru tururi lungi și cochetez chiar și eu cu ideea asta, la un moment dat. Mult spor!
  12. @Trevizes Nu e hobby ieftin dacă „o arzi” cu echipamente scumpe și te duci peste mări și țări. Am citit destule relatări (sunt și pe forum) de la oameni ce au făcut plimbări de 3-4 zile cu o bicicletă de supermarket, niște coburi de la Decathlon, un cort simplu, mâncare de la LIDL și mers cu tren Regio. Așadar, depinde la ce te înhami. Și cred că sunt oameni care merg prin Europa cu un buget extrem de mic.
  13. În primul rând, definiția: Caracteristici ale unor „ture/plimbări cicloturistice”: Trasee de week-end, în care participantul (sau participanții) se deplasează exclusiv cu bicicleta, cu sau fără bagaje, cu scopul de-a vizita locuri de interes turistic sau simpla petrecere a timpului într-un cadru natural. Cazarea se poate face la cort sau oricum altfel, în funcție de preferințe, dorințe și posibilități. Trasee de mai multe zile, săptămâni, luni sau ani, ce se pot lungi până la traversarea continentelor. Nu există competiție (decât, cel mult, cea cu propria persoană), clasamente, cronometrări sau vreo organizare formală Traseele alese sunt, preferabil, drumuri secundare cu trafic cât mai redus (deși uneori nu pot fi evitate 100%), drumuri forestiere și/sau montane. Nu există limite sau constrângeri, fiecare este liber să își aleagă drumul dorit Activitatea nu are legătură cu suplimentele nutritive, senzori de cadență, izotonice, etc. Nici nu sunt interzise, evident, dar nu sunt nici pe departe scopul sau obiectul de interes. Percepția în societatea românească Două exemple Ce-i drept, un pic mai veche, dar ilustrează perfect sensul termenului. O revistă cu un titlu legat de cicloturism care se ocupă cu mondenități, teste de echipamente „profi”, interviuri cu comentatori de pe la Eurosport, etc. Decathlon Militari, august 2018: Deși da, se poate folosi cam orice tip de bicicletă, nu poți asocia „ciclismul pe șosea” (era standul cu cursiere și echipamente de concurs...nu știu ce căuta pliabila aia acolo, dar na) cu cicloturismul. Pot fi tangente, dar în mod clar nu sunt sinonime. Exemple de reviste/publicații/bloguri despre cicloturism: https://www.bicycletraveler.bicyclingaroundtheworld.nl/ https://bicycletouringpro.com/ http://travellingtwo.com/ https://www.petandem.ro/ https://www.crazyguyonabike.com/doc/?o=1mr&doctype=journal ..iar tone de astfel de site-uri/bloguri găsiți inclusiv prin intermediu rețelelor sociale. Scopul acestui topic nu e de a crea vreun „flame” (fiecare merge cu ce, cum și pe unde are el chef iar asta nu înseamnă că cei care fac ture faine cu o bicicletă de DH sau AM ar trebui să arate cu degetul către „talibanii” ăștialalți; și nici invers!), ci de a avea o dezbatere. Poate ceva util iese din asta, poate nu.
  14. diorgulescu

    @ciomby Mă tot gândesc dacă o publicație de acest tip (format electronic și un bi-anual tipărit) ar avea audiență pe la noi... Nu de alta, dar ar fi o metodă bună de-a stârni interesul populației pentru plimbările pe bicicletă, fie că-s prin Europa, fie că-s prin țară. Resurse s-ar găsi, dar nu mi-e clar cum e cu audiența On topic: Foarte faină tura, iar detaliile sunt utile! Nurnberg e pe listă de ceva vreme
  15. diorgulescu

    Interesant. La momentul acela mi-au spus că sunt niște verificări europene prin vămi, din cauza numărului mare de biciclete furate.