diorgulescu

Membru
  • Content Count

    1,988
  • Joined

  • Last visited

  • Days Won

    47

diorgulescu last won the day on December 7 2021

diorgulescu had the most liked content!

Community Reputation

2,251 Excellent

2 Followers

About diorgulescu

  • Rank
    Amator
  • Birthday 06/04/1986

Profile Fields

  • Localitate
    Bucuresti, Romania
  • Biciclete
    Kona Fire Mountain 2009, Gazelle Esprit 3TV
  • Ocupaţie
    IT-ist

Recent Profile Visitors

7,595 profile views
  1. Ole ole! Careva interesat să ni se alăture, cu tot cu copii, la o drumeție pe Valea Grecului, cu plecare din Azuga? Sâmbătă acuși, pe 21 mai.
  2. diorgulescu

    @gibonu Mulțam pentru luxul de amănunte. Știu zona lacului de mulți ani, am și locuit în apropiere în perioada 2005-2009. Mă bucur că se fac lucrări de reabilitare prin zonă. Cum în această perioadă fiul ăl mare a dat drumul la pedalat mai serios, sunt mai atent să caut zone propice pentru „antrenamente” și plimbări, iar Lacul Morii era pe listă cu semnul întrebării. Astfel, incursiunea ta documentată a venit la fix. @Traveller Iar eu care doream să dau o fugă zilele astea :). N-are nimic, așteptăm. Mulțam de pont, că nu am bătut drumul degeaba cu juniorul până acolo.
  3. @gibonu Mulțumim frumos. Legat de urși, nu am văzut nicio urmă și nici n-am auzit ceva. Era o liniște de mormânt în pădure la un moment dat și, în afară de niște pițigoi de brădet, n-am reperat nimic. Am auzit și eu diverse lucruri cu privire la „invazie”. Despre Bușteni nu știu, de Sinaia am idee (sunt mai mulți în zonă de ani buni), însă mergem tot timpul cu fluiere după noi iar în caz că suntem grup mai mic, le folosim preventiv. Nu pot spune că am o frică de urși, deși caut să fiu precaut (concret, nu m-aș duce cu copiii în zona Sinaia - Vulpărie - Stâncile Franz Jozef în perioada asta). Animalele vin oriunde există mâncare. Să ajungi să vezi poze cu urși ce stau la marginea asfaltului (pe Transfăgărășan sau oriunde-n altă parte) mai ceva precum niște câini abandonați, este foarte trist și spune multe. Habitatul s-a redus, clima nu mai e aceeași iar hrănitorile din pădure nu mai sunt alimentate coerent. Instinctul împinge animalele către sursele de mâncare. Nu sunt conspiraționist, însă de-a lungul ultimilor 10 ani am observat că panica mediatică legată de atacurile urșilor este mult mai pronunțată atunci când pe ordinea de zi a Ministerului Mediului se află propuneri de liberalizare a vânătorii de trofee. Cumva, dacă publicul este speriat de ideea că există urși (normal, ești la munte....) și află că 50 de urși au fost omorâți (eventual ilegal), vor spune „aoleu, ilegal? păcat...dar oricum erau prea mulți, deci să-i ia pe toți”.
  4. Știți cum e când te bucuri că dai jos câteva kilograme (din multele pe care le-ai adunat de-a lungul unui an ticsit cu obligații casnice și profesionale, cumulate cu un program haotic), fiind convins că nu te mai atingi de dulciuri niciodată? Nici eu, motiv pentru care fix în ziua de dinaintea plecării m-am pus pe făcut un castron cu salam de biscuiți (găsisem multe resturi prin casă, aveam rahat, nuci, unt, stafide și cacao, așa că...): Dar nu despre rețete diabetice vreau să vă povestesc azi, ci despre o drumeție montană făcută împreună cu 5 copii având vârste cuprinse între 1 și 9 ani (mă rog, 4 dintre ei au mers pe picioarele lor, având mai mult de 4 ani ). În urma unor discuții rapide cu părinții lor (prieteni vechi de-ai noștri și foști colegi), ne-am mobilizat 5 adulți și ceata de 5 descrisă anterior. Unii au venit cu mașina (nemaigăsind bilete disponibile în seara de dinainte), restul cu trenul. Cert e că ne-am găsit în gara Azuga, pe la 9:50 AM. Pădurea se prezenta foarte interesant, cu o linie clară de delimitare între zona atinsă de zăpadă sau chiciură și restul (cumva am ratat cu toții să pozăm treaba asta). Fără a pierde prea mult vremea, ne-am pus în mișcare. Ieșind în DN1, traversăm și mergem înspre Predeal, pe trotuarul semi-dezafectat de pe margine, preț de vreo 100 de metri. Apoi intrarea în traseul Azuga - Clăbucetul Taurului - Cabana Gârbova - Pârtia Clăbucet - Predeal, marcat cu Triunghi Albastru. Traseul este din start atractiv pentru copii, ei bucurându-se că văd zăpadă pentru prima oară în acest sezon. Țopăială ocazională, mângâiat de brăduți și chinuiala de-a face bulgări mici. Pe măsură ce urcăm, zgomotul anvelopelor ce biciuiesc asfaltul de pe DN1 lasă loc liniștii ocazional întrerupte de suava goarnă a câte unui tren ce gonește prin vale. Urcușul pe acest traseul este „în trepte”, adică urci pieptiș vreme de câteva sute de metri, apoi mergi lin. Și tot așa, până ajungi într-o zonă superbă cu brazi înalți printre care linia traseului răzbate spre partea mai greuță a drumului. Ultima oară am parcurs această potecă împreună cu soția, pe 24 decembrie 2016, când Filip (băiatul nostru cel mare ce pășește acum cu încredere în fața mea, folosindu-se de un băț de trekking) era doar un punctuleț abia vizibil pe ecograf. Atunci am avut parte de zăpadă multă și frig, iar înaintarea nu a fost problematică pentru noi. Acum, pe măsură ce soarele se ridică pe cer, temperaturile cresc peste 0 grade Celsius și se simte noroi sub stratul subțirel de zăpadă. Nimic prea dificil, dar pentru copii este oricum un efort mare. Paul și Andra (cei mai mari din grup, 9 și 7 ani) avansează cot la cot cu Nico (soția mea), ea la rându-i cărându-l pe Radu (frățiorul lui Filip) într-un sistem dedicat de purtat mini-plozi (cu „montare” pe față). David și Filip urcă în ritmul lor. Pe parcurs, ne mai răsfirăm nițel, dar momentele de regrupare apar regulat. Ultima parte a urcării a fost cea mai dificilă pentru mini-oameni, căci le obosiseră nițel picioarele (ceea ce e perfect normal la vârsta lor - nici nouă nu ne era tot timpul ușor), dar cu încurajări, hopuri și strâns din dinți, iată-ne la baza vârfului Clăbucetul Taurului. Au trecut 3 ore de când am plecat din Gară, mergând 3.7 km în urcare până la altitudinea aproximativă de 1460 m. Cerul a fost de-un albastru curat, soarele urmând a ne însoți până la finele traseului. Nu i-am mai împins încă 20 de minute până în vârf efectiv (noi, ăștia mari, băleam la belvederea de acolo, dar ne mulțumim cu orice), căci riscam un scandal generat de oboseală. În schimb, după nicaiva consultări, ne-am dat seama că nu era o idee bună să coborâm pe unde tocmai urcasem (s-ar fi lăsat cu căzături multe și eventuale răni), drept urmare am decis să mai mergem 30 de minute spre cabana Gârbova unde aveam a poposi pentru ceaiuri și vin fiert (mai ales pentru ăl mic, de 1 an și..tare cred că i-ar fi plăcut...). Apoi, spre Predeal. Moralul cetei a crescut subit și au început să meargă pe potecă în pas alert, dorind să fie ei primii. Priveliștile ne încântau oricum, zăpada era deja ca-n povești, scârțâind sub bocanci la fiecare pas. Hop, hop, ajungem la Gârbova. Salutăm Cerberii pașnici și blănoși din fața cabanei și ne oprim în sala de mese. Preț de 20 de minute, alte sandvișuri, gustări și câte-un ceai cald sau un vin fiert fierbinte (băut în grabă). Mai aveam cam 40-45 de minute ce mers până la telescaun, iar când cei mici au văzut că au iar de urcat odată ce-au ieșit din cabană, au continuat cu entuziasm redus (la care a contribuit și moleșeala firească). Noroc că le-am zis de telescaun și că nu mai avem mult, moment în care frunțile s-au descrețit din nou. Am fost acompaniați de o „cățelușă” albă, de sorginte ciobănească, până la telescaun. Acolo, eu unul aveam o dilemă: era prima oară în telescaun pentru Nico și Filip, iar eventualele reacții erau imprevizibile. Nici eu nu sunt mare fan, dar bănuiam la ce să mă aștept. Am pozat în stoici veritabili și ne-am suit. Evident, după 1-2 minute de acomodare, s-a dovedit a fi un moment frumos și memorabil pentru toată lumea. Priveliștea către Postăvaru, Piatra Mare și Predeal a meritat din plin, încununând cu brio efortul inițiatic depus de cei mici pe parcursul a 6.9 km cu 670 m urcați (măsurați de Garminul meu din Gara Azuga și până la telescaun - probabil cu o mică abatere). A urmat un mers agale către gara din Predeal, unde am intrat la căldurică. Am servit pufuleți, bombonele, sandvișuri și ceaiuri, iar gândul la Moș Nicolae era omniprezent. La 16:20 a sosit Softrans-ul. Singurele bilete pe care le-am mai putut cumpăra vineri seară au fost 2 locuri. Am hotărât să ne urcăm așa, cu toții, urmând a ne orienta după locuri prin tren. Mihaela, Paul și Andra au coborât în Azuga pentru a se întoarce la mașina lor. Restul, am continuat până la București. Am avut noroc să găsim libere niște scaune cu o măsuță, perfecte pentru David și Filip care s-au apucat de colorat, jucat „spânzurătoarea” și rezolvat labirinturi (Apropo: dacă e careva interesat să-și genereze felurite labirinturi, de la complexe la triviale, să arunce un ochi pe www.mazegenerator.net - este gratuit și, prin experimentare, te prinzi repede ce parametri poți modifica; cele generate pot fi exporate în format PDF, numai bune de scos la imprimantă). La acest aspect, orice motor de căutare vă ajută dacă dați o căutare de genul „obiect_de_interes sketch”, unde „obiect de interes” poate fi înlocuit cu chestii de genul: train, tree, mountain, cat, house, etc.. Și cam aia a fost. Excursia a luat sfârșit acasă, după o baie caldă. Apoi am făcut o oală de floricele („old-school”, cu porumb, ulei și sare) și am pregătit ghetuțele pentru Moș. „Ză end” și-o așteptăm pe următoarea. P.S: Per ansamblu, este un traseu foarte bun pentru „rodat” copiii pe munte, indiferent de anotimp. Lor le-a plăcut, nouă și mai mult. P.P.S.: Legat de echipament, pantaloni de iarnă, polar și colanți + bocanci de 3 sezoane, toate de la raionul de drumeții din Decathlon. Sunt mai mult decât decente. Cine dorește, un băț de trekking sau un băț din pădure :). Chiar dacă la o primă vedere poate părea exagerat/prea mult pentru un copil, țineți minte că nu vreți să umblați pe frig cu un copil ce a transpirat și are hainele ude pe piele ori șosete ude și înghețate. Urmările pot fi destul de grave, așa că-i bine să previi. Mai mult decât atât, cei mici se vor simți mai responsabilizați cumva, plus că vor vedea că „au haine de munte ca oamenii ăia mari”.
  5. Salutare! Voi reveni cu un „jurnăluț” în topic separat. Nesperat de multă zăpadă în zonele înalte, o urcare mai dificilă dinspre Azuga spre Clăbucetul Taurului, grație temperaturilor în creștere ce transormau pământul de sub stratul de zăpadă în noroi. Dar a fost OK, piticii au tras voinicește și am optat pentru o reconfigurare din mers: ajunși spre Clăbucetul Taurului (după 3 ore, timp în care toți cei mici au tras pe propriile picioare, cu protestele ocazionale de rigoare pe final), am continuat spre cabana Gârbova unde i-am momit cu ceai cald. Apoi, spre telescaunul de la Predeal, pentru a lua Softransul de acolo. A ieșit nesperat de bine, iar cei mici au rămas rumeni în obraji. Detalii pe seară sau cel târziu mâine (să scap de serviciu). La mai multe!
  6. Dumincă, 5 decembrie 2021 => Azuga - Clăbucetul Taurului și retur Traseu: Triunghi Albastru. Plecăm din Gara Azuga și urcăm până la Vf. Clăbucetul Taurului (o chestie cheală), de unde putem admira una dintre cele mai faine priveliști asupra Bucegilor. Lungimea traseului este de 3.8 km (din Azuga până în Clăbucetul Taurului). Schița e aici. Transport: IR 1586 (CFR), cu plecare din București la ora 8:11 AM, sosire-n Azuga la 9:52 AM. RE2021 (Softrans), cu plecare din Azuga la 16:28 și ajunge-n București Nord la 18:13 (cam aglomerat, fiind „din scurt”, dar de obicei nu se ocupă chiar tot din prima) În caz că mai dorește cineva să ni se alăture, îmi poate da un semn. Numai bine!
  7. Salutare tuturor! E vreme bună de când nu am mai apucat să scriu pe aici, pauza mea datorându-se, pe scurt, extinderii familiei și înghesuirea tuturor obligațiilor profesionale și personale. De data asta, chiar am început să simțim că recâștigăm teren, iar băiatul nostru cel mare (4+ ani) e deja fan înrăit al trenurilor și drumețiilor. Frățiorul lui încă e purtat precum un rucsac prin toate escapadele, dar prinde gustul din mers și vrea să-l copieze pe fratele cel mare. Cu toate acestea, nu ar strica să mai găsim alți părinți cu copii dornici de mișcare-n natură, departe de ecranele telefoanelor și/sau tabletelor. Observarea naturii, participarea la discuții și jocuri „analogice/offline” în aer de munte nu cred că are cum să dăuneze unor copii în plină formare. Drept urmare, m-am gândit să deschid acest topic. Poate mai este cineva pe aici care dorește ceva similar și nu știe pe unde să caute. Voi posta aici orice intenție/plan de tură pe care-l avem (data, ora, transport, traseul propus, etc.), iar odată înfăptuită ieșirea, măcar un jurnal al turei respective. Mersul cu copiii pe munte e un pic diferit, în sensul că trebuie să iei timpi mult mai generoși, să nu ataci trasee dificile când cei mici sunt încă..mici, iar ca părinte să fii pregătit cu de toate: sandvișuri, ceai (dacă e frig), apă, RĂBDARE, planșe de colorat/labirinturi/etc., 1-2 cărți de citit pentru tren, șamd. Regula ar fi să nu folosim telefoane absolut deloc pe parcursul ieșirii și în tren. E un execițiu prielnic pentru părinți și copii deopotrivă. În caz că n-am nimerit secțiunea, rog un moderator să mă ajute prin mutarea acestui topic în zona potrivită. Până una-alta, numai bine!
  8. diorgulescu

    Salut! Hai că nu am apucat să mai intru pe aici de multă vreme, dar „se rezolvă”. Dacă te referi la încălțările Vivo Bearfoot, nu. Am renunțat la ele după vreun an. În prezent, când alerg, folosesc o pereche simplă, ieftinache, de la Decathlon. Ceva Kalenji aerați pe la vreo 40-50 RON perechea. I-am luat cu un număr mai mare. Sunt foarte ușori, talpă foarte flexibilă și cu profil neutru. Au adunat deja niște kilometri și nu mă plâng, mai ales că am avut și o oscilație aiurea de greutate anul trecut, lucru ce mi-a stresat tendoanele, dar nu am mai avut manifestări ITB de mult timp. Ce-i drept, de luni bune am introdus și exerciții în casă, cu 1-2 kettlebell-uri (de 8 și 12 kg), plus fandări și sărituri pe saltea „de lucru”. Consider că ăsta e factorul care m-a ajutat în privința durerilor.
  9. Mulțumesc pentru răspuns. Desigur, copierea unei tehnologii inventate de altcineva nu este în sine o problemă. Dacă ar fi să mergem pe ideea asta, nu am folosi nici dușuri sau WC-uri, pentru că nu noi le-am inventat. Realizez pe deplin asta. Ai dreptate în privința unor aspecte, totuși. Faptul că terenurile au fost vândute în mod parșiv și execrabil e de blamat. A fost mult mai ușor pentru mafia de atunci să pună interesele meschine pe primul plan, în detrimentul ideii de a moderniza ce aveam. Ca să faci ceva presupune muncă, ori indivizii ăia (la fel ca ăștia din prezent) nu erau prieteni cu conceptul ăsta și nu prezentau interes pentru vreun folos comun. Da, în prezent nu prea se produc prea multe lucruri autohtone (cu câteva excepții). Ziceai ceva acum mai multe postări, cum că prin clădirile din sticlă se produc mailuri și tabele. În mare parte cam așa e, oarecum ( e o simplificare forțată). Limitându-ma la domeniul IT, aproximativ 70% din angajații firmelor mari sunt destul de atehnici sau cu competențe foarte slabe. Pretențiile sunt însă mari, ba chiar nesimțite. Am văzut deja suficienti studenți care vin la interviu pentru un post de începător și habar nu au ce e cu ei. Primele întrebări sunt "în cât timp pot ajunge șef de echipă?" și "incepem de la un salariu de 1000 de Euro, da?". Mai sunt și cei care zic că fac și dreg, dar ard YouTube și Facebook la birou și prin ședințe. Prima grijă a zilei e de unde dai comandă de mâncare (că doar nu ești ratat să vii cu mâncare de acasă), apoi să bagi 30 de minute de cafea cu țigări, la o vorbă cu lumea. Pe urmă, te faci că muncești, pe la prânz te vaiti în ședință că tu încerci să rezolvi problema de două zile, dar încă nu merge, greu, nasol și alții sunt de vină (cel mai probabil). Apoi masa de prânz, după care mergi la sala de relaxare, să o freci la biliard, Xbox, ping pong, etc. Doar firma îți oferă, nu? În restul timpului, faci minimul de muncă strecurat printre comenzi pe Amazon și eMag. Dacă înainte se fura din fabrici în draci, în prezent se fura voalat: te arăți stresat în fața unui monitor și muncești efectiv doar vreo două ore din cele 8 pentru care ești plătit. Deci, tot un furt. Restul de 30% sunt angajații competenți, eventual pasionați de ceea ce fac și care chiar își dau interesul să facă totul cât pot de bine. Sunt și cei plătiți uneori mai prost, dar și modești și încărcați cu muncă suplimentară, pasându-li-se munca pe care trebuiau să o facă ceilalți. Treaba asta nu va ține la infinit, dar cumva e încă rentabil pentru investitori să dai salarii unor cimpanzei parveniți ce merg cu borcanul de Starbucks în mână și îmbrăcați mai cu ștaif printre gunoaie, flegme, bătrâni rămași pe străzi și clădiri decrepite. Așa s-a născut o falsă clasă de mijloc. E enorm de lungă discuția, iar cauzele sunt destul de subtile și nu ai legătură neapărat cu vreun regim politic. Comunismul a eliminat "Dumnezeul" și a pus în loc un lider, un "tătuc". Modernismul exagerat vine cu doctrina nihilistă și corectitudine politică. Niciuna din aceste extreme nu duce la ceva benefic. Și nu, nu mă refer la Dumnezeul ăla căruia i se ridică biserici poleite cu aur, ci la arhetipul moral, un ideal către care omenirea ar dori să tindă ca să se poată socoti pe drept omenire. Deci, calea de mijloc. Dar cu cine ataci problema asta și cum? P.S.: singura chestie de care mi-e dor când vine vorba de comunism și de anii imediat următori este sentimentul (chiar și aparent) al unei comunități. Pentru că eram cam toți la fel de rupți în fund, eram mai umili. Fala era ceva demn de rușine, să nu ajuți un vecin la ananghie era inacceptabil și nu contau posesiile chiar atât de mult. Mă rog, asta era în cartierul muncitoresc în care am copilărit. Darasta nu are treabă cu comunismul, e un comportament social normal care a dispărut în prezent și fix asta ar trebui să ne spună că facem ceva greșit. PS2: îmi cer mii de scuze că am participat la poluarea și compromiterea topicului unei simple relatări. Poate totuși e nevoie cumva să avem și discuțiile astea (câtă vreme ne menținem raționali și n-o dăm pe ambiții și pasiuni înfocate), să începem să ne punem problema și altfel, nu doar să ne luăm la cioace.
  10. Ce se făcea la ICE Felix București (e doar un exemplu, căci mai era o fabrică pe la Timișoara, dacă nu mă înșel) era integral bazat pe microprocesorul MMN80CPU, creat tot de inginerii de la București după ce le-a intrat pe mână un procesor Z80 (făcut de Zilog, niște americani) de pe Spectrum Sinclair ZX-ul englezesc. Z80 a intrat în producție prin 1976. În 1985 a apărut Intel 8086, sau celebrul 386, care a cam schimbat radical treaba. Deci, ce se producea pe plan local în materie de „personal computing” (evident că nu exista conceptul ăsta pe la noi, din mai multe motive) era bazat pe o clonă ad-literam a unui procesor considerat deja învechit (de cei din domeniu și restul lumii). HC-urile de la Felix (85, 90 și 91 cel puțin) aveau procesorul ăsta și s-au mai vândut un pic inclusiv în prima parte a anilor 90. Erau puternic depășite tehnic. Utile să înveți un pic de programare elementară pe ele (aveai BASIC nativ pe post de sistem de operare) sau să te joci niște joculețe de pe Sinclair ZX, aduse „pe sub mână” pe câte-o dischetă d-aia mare. Ai zice că na, nu aveai nevoie de mai mult ca individ, dar câți își permiteau așa ceva în casă? Mi-a intrat pe mână un HC-90 prin 1996, dar nu nou, ci de la gunoi (la propriu, casat de o școală și azvârlit cu tot cu un monitor rusesc alb-negru de 12 inchi). Am avut noroc și mi-a schimbat traseul vieții. Nașul meu de botez însă, a fost IT-ist pe acele vremuri (forțez termenii, evident). Lucra la sistemele de centralizare a datelor de la Ministerul Economiei din acele vremuri (știu că se numea altfel și era altă organizare, dar o formulez așa ca să fie pe înțelesul tuturor). Deși în mod oficial țara duduia de microprocesoare și sisteme de calcul inovatoare autohtone, toată munca serioasă se făcea pe sisteme CP/M și VAX, sisteme americane produse începând cu mijlocul anilor '70. De ce? Pentru că alea aveau totul implementat corect, dețineau puterea de calcul și stocare necesară operațiunilor cu foarte multe date și, cel mai important, foloseau niște standarde tehnologice stabile, fiabile și de actualitate. Ar mai fi de zis destule, dar am fost oricum prea tehnic deja :). În rest, este în continuare fascinant să citesc anumite discuții ce izvorăsc pe aici în mod neașteptat. Credeam că nimic n-o va depăși pe aia legată de gratuitățile de pe CFR, dar iată că a venit Gerilă un pic mai devreme. N-a adus portocale (nu-mi aducea, căci nu avea de unde, iar eu am fost copil fără pretenții - cică....), dar merge. Cred că tot trendul ăsta de nostalgie „brainless” ce dă naștere multor idei crețe cam peste tot în lumea civilizată (sau măcar cu numele, cum e pe la noi) vine pe fondul unei acute lipse de probleme reale. Ca societate, nu mai avem provocări serioase și imediate (făcut rost de mâncare pentru o săptămână, asigurarea unei case pentru un copil, războaie, foamete, etc.) și ni se urăște cu binele. Grav. Utopia spunea că excesul de timp disponibil al oamenilor va duce în viitor la preocupări față de lucruri mai abstracte, mai fundamentale oarecum. Paradigme, inginerii SF, experimente, șamd. În fapt, casele de pariuri, farmaciile, chiloțăreala (fie ea pe TV sau pe PornHub) și datul din taste „pă net” (culmea, liber și fără opreliști serioase de exprimare!) sunt la cote maxime. Vorba celebrului poet Cătălin Ștefan: „Prostia relaxează, noi sărbătorim prostia Și ne merge tare rău aici, la noi, în România. Vechile ideologii funcționează Într-un sistem tare lent, ajuns la metastază.” @Trevizes - doar pentru că „faci ceva” nu înseamnă că acel ceva este și bun, calitativ sau competitiv. @gibonu - Mulțam de relatare. Astfel am aflat că acel loc poate fi vizitat. Noroc! P.S.: Pentru cei interesați, VAX-ul n-a murit și e acum proiect open source, pe nume OpenVMS. Pentru restul sistemelor antice, există în prezent tot felul de emulatoare. P.S 2: Întâmplător, lucrez în domeniu. Nu, n-am lucrat înainte de '89, căci încă eram prea mic pentru asta, însă acest naș al meu (tip tânăr pe atunci, ne-securist și destul de sărac - mai ca restul) m-a învățat o grămadă pe la mijlocul anilor '90, printre care Linux și niscaiva istorie (tehnică și nu numai). Apoi, cu niște cărți vechi pe mână și cu trecerea anilor, am pus și singur lucrurile în context BIBLIO/referințe online (am și cărți, dar mai greu să scot de-acolo slove detaliate): - http://zx.interface1.net/clones/hc85.html - https://en.wikipedia.org/wiki/Intel_80386 - http://www.seasip.info/Cpm/index.html - http://simh.trailing-edge.com/dsarchive.html - http://simh.trailing-edge.com/
  11. @Traveller Treaba asta cu Văcăreștiul are un potențial mare, dar nu se poate să nu mă apuce tristețea și un gust amar atunci când văd gunoaiele și aspectul dezolant de pe digul din beton. Asta cu gunoaiele și molozul e valabilă mai pentru toate satele din Sud, de fapt. Și pentru DJ-uri. În rest, foarte fain că vă plimbați. Tineretului parcă începe să arate un pic mai bine în ultimul an.
  12. diorgulescu

    @Invitat special Bicicleta menționată de tine este un MTB care are alt nivel de pretenții și un alt „target”. Asta a celor de la Pegas pare un moped electric. Din start e altceva și nu prea poți compara. Plus că ar fi aceeași discuție ca „MTB vs. Bicicletă de oraș”. Făcute pentru scopuri diferite, fiecare cu specific. Eu unul din 2014 fac naveta prin oraș doar cu o biclă de oraș (are apărători, alte rapoarte, roți mari, portbagaj, etc.), după ce vreo 5ani am mers doar cu MTB-ul și cam depindeam de orice ploaie sau spălare a străzilor. O bicicleta sau un „vehicul” dedicat unui context sau tip de utilizare anume este potrivit în general. Cred că asta poate spune oricine a încercat să-și facă „struțocămile”. Legat de greutate și siguranță, da, e un aspect. Plus că trebuie încărcată cumva ziua.
  13. diorgulescu

    @purix După ce am încercam mai multe chestii, am rămas la o pelerină de ploaie de la Decathlon și o pereche de pantaloni de ploaie de la Carrefour. Am avut și chestii mai scumpe de la Trimm, dar s-au „mâncat” repede și m-am lecuit. Toamna folosesc niște ghete de la Salomon, cu GoreTex. @adi.murariu Recunosc că și mie-mi trece prin cap, măcar ca vis, ideea de-a zbura din oraș (cu domiciliul). Transportul e problema, mai ales timpul petrecut pe drum. Normal, nu vreau să renunț la bicicletă, dar citind ce povestești, mă întreb dacă ar prezenta avantaje un „vehicul” de genul ăsta.
  14. diorgulescu

    După ce citești „Arhanghelul Raul” al lui Eftimie, te uiți altfel la controlorii de pe CFR Atlassib știu că livrează biciclete în țară și oriunde în Europa există depozite/centre mai mari de-ale lor (includ aici și Bruxelles, căci mă interesasem acum vreo doi ani). Singura condiție e să trimiți bicicleta însoțită de acte doveditoare că-ți aparține (copie după actele de achiziție, etc.). Trebuie să te interesezi. Costurile nu erau mari (spre exemplu, București - Bruxelles costa 22 E/bicicletă). S-ar putea să fie mai comod să trimiți bicicleta în avans la destinație iar tu să mergi doar cu bilet pe IR pentru tine, fără tocmeli și alte chestii.
  15. @Traveller Foarte frumos! Felicitări! Văd că-l scoți pe junior, nu glumă Problema cu locomotiva a apărut la un tren al unui operator privat?