a_mic

Ne-a fost bine, chiar daca vantul si-o facut di cap. Insa, vorba unui participant la tura, vantul e cel mai bun antrenor!

Cu Helga, pana sa-si dea sufletul, am mers 16000 de km in 6 ani si-un pic si a urcat 132.500 m. Hans s-a bagat in viata mea intr-un moment foarte aglomerat: decembrie 2016, iar in 2017 a apucat sa mearga doar vreo 500 de km cu 6500 m diferenta de nivel. In 2018 a intrat de fapt in paine si a adunat 3500 km cu 14.000 m urcati. A fost un an aproape bun din punctul de vedere al biciclelii si nu numai. Pentru anul in curs, am inceput mai slab decat mi-am dorit, dar trag nadejde sa recuperez (pentru ca am planuri ).

Traseul facut: https://www.bikemap.net/en/r/4686078/#/z14/45.1876931,24.0683413/terrain

@CristiRadulian: ma bucur ca ti-a placut povestea. Dupa cum istorisesti, ai mers pe ramura de est, iar eu pe cea de vest. Cheile Costestilor le am si eu in plan si-mi doresc tare mult sa ajung anul acesta. Cand timpul imi va ingadui, voi atasa si harta traeului. Imi face placere sa gasesc calatori dedicati aici. Vant din spate sa ai!

Da' si ce coborare pentru aia cu capu' :)))

Am folosit 500px... din pacate pune doar link, nu si poza. Tre' sa dai click pe el

Octombrie 2018 https://www.youtube.com/watch?v=Dy6MpsDPKts "Oltenia de sub munte", un spatiu inzestrat cu o covarsitoare bogatie de locuri minunate, multe din ele inscrise in patrimoniile materiale si imateriale ale UNESCO. O coteala din drumul ce leaga Ramnicul Valcii de Targul Jiului, undeva spre Costestii luptelor lui Radu Vasile cu minerii veniti sa mai educe ceva intelectuali, m-a adus in fata unei minunatii fara de seaman, careia i-am fagaduit pe loc o vizita. Cu trebile terminate, intr-o frumoasa dar friguroasa zi a lui octombrie, urcam in scaunul comod al sobolancei cu Hans cocotat deasupra pentru a ma opri in Bistrita Valcii, ceva mai de vale de manastire. <div class='pixels-photo'><p><img src='https://drscdn.500px.org/photo/296550203/m%3D900/v2?webp=true&amp;sig=07ed2d77e1deedbd032985b78e23b87716230fbf9d6b09e95483a895ee725917' alt='20181026_115940.jpg by Stefan Constantin | 500px.com'></p><a href='https://500px.com/photo/296550203/20181026-115940-jpg-by-stefan-constantin' alt='20181026_115940.jpg by Stefan Constantin | 500px.com'></a></div><script type='text/javascript' src='https://500px.com/embed.js' async></script> Zidita la 1492-1494 de catre fratii Craiovesti, Barbu - ban, Parvu - vornicul, Danciu - armasul si Radu - postelnicul, una din cele mai puternice familii boieresti ale Olteniei, a fost atestata documentar pentru prima data in anul 1494 de catre Vlad Calugarul. In anul 1509 este distrusa in totalitate prin incendiere si punerea zidurilor ramase la pamant de catre Mihnea Voda in lupta sa cu Craiovestii. Fiu al lui Vlad Tepes, a fost supranumit "cel rau" pentru purtarile lui de adevarat si sangeros autocrat. Domnia i-a durat doar 2 ani dupa care, marile familii boieresti, cu ajutorul turcilor, l-au detronat. A fugit in exil in Transilvania in 1510 unde a fost asasinat la Sibiu, pe treptele bisericii parohiale. Gavril Preotul, calugar si hronicar al vremii il descrie: "Apucand domnia, indata se dezbraca lupul de pielea oii si isi astupa urechile ca aspida si ca vasiliscul, iar arcul si-l incorda si gati sageti de sageta, si sabia si-o fulgera, si mana si-o intarea spre a rani, si prinse pre toti boierii cei mari si alesi, muncindu-i cu multe munci cumplite si le lua toata avutia, si se culca cu jupanesele lor si cu fetele lor înaintea ochilor lor. Unora le-a taiat nasurile si buzele, pre altii i-a spanzurat si pre altii i-a inecat; iar el se imbogatea si crestea ca chedrul pana la cer si-si implinea toata voia sa". In 1515-1516, boierii Craiovesti o reconstruiesc si o inzestreaza cu cea mai de pret relicva: moastele Sfantului Grigorie Decapolitul, cumparate din Turcia cu echivalentul greutatii lor in aur. Constantin Brancoveanul daruieste manastirii un clopot de mare valoare si o icoana a Sfintei Ana. La 26 octombrie 1802 are loc, probabil, cel mai puternic cutremur din Romania (calificat ca fiind "catastrofic"), cu o intensitate estimata intre 7.9 si 8.2, cu o durata de 2 min si 30 secunde, care avariaza grav manastirea. Aceasta este rezidita intre 1846 si 1855, lucrarile fiind conduse de arhitectul Carol Benesch, silezian de orientare eclectica si istorista, actuala arhitectura a manastirii fiindu-i atribuita. Incepand cu anul 1850, pictorul Gheorghe Tattarascu incepe lucrarea de zugravire a interiorului in cursul careia ii portretizeaza ecumenic pe Barbu Craiovescu, Constantin Brancoveanul, Barbu Stirbey, Maria Doamna si Despina Doamna. La 10 noiembrie 1508 este pomenita intr-un document prima carte scrisa aici in limba romana - "Liturghierul". Tot aici, la 1620, istoricul Mihail Moxa scrie "Cronograful Tarii Romanesti" - prima lucrare istorica a tarii in care trateaza, printre altele, Descalecarea pe teritoriul Moldovei, sprijinit de documente disparute intre timp. Acest manuscris se afla si astazi la... Moscova. In anul 1959, manastirea este desfiintata de autoritatile timpului, iar calugaritele sunt trimise acasa. 200 de calugarite!!! In anul 1984, manastirea este reinfiintata sub pretextul organizarii unui muzeu al tipariturilor. Manastirea Bistrita este incadrata ca monument istoric, bucurandu-se de toate facilitatile aferente acestui statut. Depasind manastirea careia ii voi dedica in viitor o vizita speciala, ma indrept catre intrarea in Chei: https://500px.com/photo/296550733/20181026-120500-jpg-by-stefan-constantin Temperatura este mai mult decat civilizata avand in vedere si echipamentul de pe mine: pantaloni lungi, doua tricouri - din care unul termic, foita de fas si, in rucsac, o bluza termica groasa. La rezerva, manusi cu degete intregi, iar in picioare bocancii peste doua randuri de ciorapi. Adica pregatit rau! Intrarea este marginita de un panou de prezentare: https://500px.com/photo/296550839/20181026-120521-jpg-by-stefan-constantin Si, iata-ma-s la intrare, la o noua oprire. Ar trebui sa spun ca mai mult am stat decat am mers, cascand gura si fotografiind minunile ce ma-nconjurau din toate partile. https://500px.com/photo/296550853/20181026-120716-jpg-by-stefan-constantin Din istorisirea unui localnic, am aflat cateva lucruri interesante, printre care si povestea podului de la intrarea in chei, rupt astazi: https://500px.com/photo/296550869/20181026-121042-jpg-by-stefan-constantin Acesta a permis trecerea turistilor pana in 2014 cand, in urma unei viituri, a fost smuls si aruncat in apa. Practic era o platforma de traversare ce se oprea in peretele opus, de unde continua cu o podina sprijinita pe o ingusta sustinere din beton, podina prevazuta cu balustrade. Podul a fost inregistrat ca monument istoric si numit "Podul Reginei Maria", tot in categoria monumentelor istorice intrand si cele doua cruci sapate in calcarul muntelui. Regina Maria indragea in mod deosebit cheile Bistritei si folosea acest acces pe podina in mod frecvent. https://500px.com/photo/296550877/20181026-121122-jpg-by-stefan-constantin https://500px.com/photo/296550893/20181026-121505-jpg-by-stefan-constantin https://500px.com/photo/296550885/20181026-121344-jpg-by-stefan-constantin Au mai ramas doar crucile. Dar putem sti, oare, cat se vor mai simti si acestea bine? Si, iata-ma-s in chei. Temperatura scade brusc, iar privelistea este deosebita, jocul de lumini si umbre taindu-ti rasuflarea. Ma strecor, practic, printre peretii abrupti din calcar, iar linistea este tulburata doar de fasaitul apei ce-si face loc printre stanci si de tipetele acvilelor ce-si au cuibul in inaltul acestora. https://500px.com/photo/296550895/20181026-121518-jpg-by-stefan-constantin Merg poticnit pentru ca aproape in permanenta fac fotografii. Ma gandeam apoi, a doua zi, cat de frustrat as fi fost daca toate acestea s-ar fi intamplat cu cateva zeci de ani in urma, in vremea filmelor ORWO, costand o caruta de bani si mult timp si alti bani cu transpusul lor pe hartie. https://500px.com/photo/296550901/20181026-121638-jpg-by-stefan-constantin Urcusul nu este dificil si te poarta prin imparatia corniselor, surplombelor si a spectaculoaselor prabusiri. https://500px.com/photo/296550909/20181026-121807-jpg-by-stefan-constantin https://500px.com/photo/296550923/20181026-122018-jpg-by-stefan-constantin Cred ca nimic nu ma fascineaza mai mult, cu exceptia miracolului vietii, ca trecutul si prezentul cheilor: o fascinanta lupta dusa timp de milioane de ani, in care rabdarea apei invinge intotdeauna. Imi continui drumul cascand gura pe sus, ochii atintindu-mi-se asupra cuiburilor de acvile: https://500px.com/photo/296550925/20181026-122021-jpg-by-stefan-constantin Oricat ma dau eu lebada-n lighean cu vocabularul, de fiecare data cand trebuie sa descriu spectacolul naturii, realizez ca bagajul meu lingvistic nu e doar sarac ci, aproape mereu inexistent. O natura pe care nu o intelegem nici pe departe, dar pe care o distrugem cu o consecventa demna de o mult mai buna cauza... https://500px.com/photo/296550941/20181026-122442-jpg-by-stefan-constantin https://500px.com/photo/296550943/20181026-122538-jpg-by-stefan-constantin Usor-usor, salbaticia dispare, lasand in loc un peisaj mai molcom. Iesit din chei, soarele isi recapata vigoarea, iar mie hainele incep sa-mi fie de prisos https://500px.com/photo/296550955/20181026-122932-jpg-by-stefan-constantin https://500px.com/photo/296550957/20181026-123341-jpg-by-stefan-constantin Drumul incepe sa urce mai abrupt, iar in fata mea se iteste o parca o cusma, sau poate o capita de piatra https://500px.com/photo/296550963/20181026-123648-jpg-by-stefan-constantin Imi continui drumul pana la o bifurcatie in "V". Stiu ca trebuie sa continui pe ramura din dreapta, dar o intrebare nu-mi da pace: aici, langa cabanuta "Fata padurii", pe ramura din stanga a "V"-ului e un drum cu o bariera pe care nici pietonii n-o pot depasi usor. In spatele ei ce va sa fie? Asa ca, incerc marea (sau muntele) cu degetul, saltandu-l pe Hans peste opritoare. https://500px.com/photo/296550969/20181026-125200-jpg-by-stefan-constantin https://500px.com/photo/296550979/20181026-125232-jpg-by-stefan-constantin Pai, ce sa fie? Un drum minunat pe care ma abat cu incantare de copil... https://500px.com/photo/296550977/20181026-125501-jpg-by-stefan-constantin Nu pentru multa vreme insa. Urcand abrupt, drumul se ingusteaza, iar padurea-ti vine-n cap. Mai multe umbre imi dau batai de cap si nu stiu daca sunt locuitori ai padurii, sau doar imaginatia mea imi joaca feste. Fluier tare si inteleg ca imaginatia e cuminte atunci cand zgomotul crengilor rupte de pasul greu al unui locuitor cu blana ma trezeste la realitate. Decid sa abandonez urcarea si ma intorc in goana cea mai mare catre bariera: o intalnire ratata, spre bucuria mea. Reiau drumul pe ramura din dreapta a drumului, catre Gurgui, cu speranta ca voi inchide cercul turei pe la Manastirea Arnota si, apoi, prin cariera. https://500px.com/photo/296550973/20181026-125229-jpg-by-stefan-constantin E un fals plat care ma lasa sa iutesc ritmul din pedale. O noua intersectie in "V" ma face sa ma gandesc sa tin dreapta, pastrand directia de deplasare pe circumferinta cercului imaginar. https://500px.com/photo/296550987/20181026-131153-jpg-by-stefan-constantin Drumul urca tot mai abrupt, iar transpiratia incepe sa-si faca de cap. Nu e foarte cald, dar efortul se face simtit. https://500px.com/photo/296550989/20181026-131156-jpg-by-stefan-constantin O poteca se deschide in stanga, dar e pentru cei cu rucsac in spate si bocanci. O depasesc vazandu-mi de drum. https://500px.com/photo/296550995/20181026-134910-jpg-by-stefan-constantin Urc greu, dar nu-mi scapa locurile frumoase. Iar acolo unde apa-si face loc e intotdeauna loc de popas si fotografie https://500px.com/photo/296551003/20181026-135817-jpg-by-stefan-constantin https://500px.com/photo/296551015/20181026-140908-jpg-by-stefan-constantin Drumul se strica intr-o oarecare masura, iar roata spate pierde aderenta rupandu-mi ritmul atat cat este: https://500px.com/photo/296551019/20181026-140939-jpg-by-stefan-constantin Urcand mereu, las raul undeva in vale, iar linistea devine nefireasca: totul tace, iar singurele zgomote sunt date de fasaitul cauciucurilor si de respiratia mea cea grea: https://500px.com/photo/296551033/20181026-141729-jpg-by-stefan-constantin Imi iau o pauza mai consistenta in care sa-mi astampar setea de tigara si sa-mi reumplu bidonul, de data asta cu apa muntelui. Ma cocot putin cu picioarele pana ajung in locul unde apa sa-mi reumple rezerva: https://500px.com/photo/296551039/20181026-142428-jpg-by-stefan-constantin E limpede si dulce si rece. Reiau urcusul si, dupa o vreme las pe stanga drumul catre Cuca Mare. Consecvent, tin dreapta pe cercul imaginat, catre izvoarele Govorei: https://500px.com/photo/296551041/20181026-142750-jpg-by-stefan-constantin https://500px.com/photo/296551049/20181026-142912-jpg-by-stefan-constantin Ma inham la greul drum in care pietricelele rostogolitoare de sub roti isi fac de cap, iar din versantul stang curg bucatele mici din munte ce se aseaza in drum zuruind usor: https://500px.com/photo/296551057/20181026-151120-jpg-by-stefan-constantin Inca mai bine de un kilometru ce-mi stoarce energia cu nesat si, ce sa vezi? Un semn de ... circulatie. O fi pentru mine? O fi pentru ursi? Ca cine naiba mai umbla pe-aici in afara de cate unul... ca mine... https://500px.com/photo/296551059/20181026-151819-jpg-by-stefan-constantin Il ignor cu superioritate si-mi continui drumul prin mijlocul unei alunecari https://500px.com/photo/296551069/20181026-152036-jpg-by-stefan-constantin Drumul se pierde, dar reapare mai departe, dupa un fel de curba in ac de par. Traversez un fel de pod, si ma inscriu pe o urcare innoroita: https://500px.com/photo/296551065/20181026-152432-jpg-by-stefan-constantin Vantul incepe sa-mi dea tarcoale, iar rotile incep sa patineze in toate partile. Ma dor muschii, iar transpiratia imi curge in ochi. Asteptam de-acum sa urmeze coborarea catre Arnota, dar geografia-mi statea impotriva. Continui urcusul cu incapatanare prin aceeasi liniste nefireasca. https://500px.com/photo/296551083/20181026-153020-jpg-by-stefan-constantin Fluier din cand in cand si lalai ca sa-mi fac curaj. Dar, nimic nu misca. Inca cateva sute de metri si totul se termina: drumul se opreste cu totul in buza unei rape de cateva zeci de metri adancime. Imi dau seama ca planul mea de a ajunge inapoi prin Arnota s-a cam dus "de rapa". Prapastia nu o puteam in niciun caz cobori, iar locul in care ma aflam era plin de urme ale animalelor ce-si faceau veacul prin ceea padure: https://500px.com/photo/296551079/20181026-152952-jpg-by-stefan-constantin Doar ca sa ma-ntarat ca sunt tare, curajos si ne-nfricat, mi-am pus fundul pe-un bustean si m-am imbracat de-o coborare cu vantul in fata, dupa care mi-am si aprins o tigara ca sa vad daca mi-e frica au ba https://500px.com/photo/296551095/20181026-154256-jpg-by-stefan-constantin Multumit de mica mea sfidare, am inceput coborarea catre punctul de plecare. E greu de imaginat cum m-am simtit daca nu ai facut niciodata asta: acea panta abrupta, acele pietroaie, acele pietricele rotunde si instabile ce tapetau drumul, au fost luate in piept in goana cea mai mare. Ma asteptau 20 de km de coborare aproape nefireasca. O frana ca sa prind zapada ramasa pe creasta dupa acele cateva zile de lapovita si ninsoare trecute de dinainte de a ajunge eu pe-acolo: https://500px.com/photo/296551093/20181026-154316-jpg-by-stefan-constantin Apoi goana reluata. Niciodata nu am mers atat de repede pe macadam si parca niciodata nu am mers atat de la limita. La 50 de km pe ora esti ca un arc, iar sansele sa zbori sunt aproape de certitudine. Si am fost aproape rau: o linie dreapta si lunga, urmata de ac de par. Am stiut ca nu mai pot frana indeajuns, iar ochii mi-au fugit innebuniti dupa un loc mai moale in care sa aterizez. https://500px.com/photo/296551099/20181026-155452-jpg-by-stefan-constantin Zaresc inainte de podul ce urma sa ma arunce cine stie unde, un fel de platforma ce se ridica la inaltimea unui prag de zidarie pentru imblanzirea Govorei. Trebuia doar sa nu ajung dincolo de platforma, pentru ca nu stiam cat de inalta e aripa zidului si de la ce inaltime as fi cazut pe partea cealalta. Cu roata spate blocata si cu mana tremurand pe frana fata cat sa nu ma arunce in cap inainte de vreme, reusesc sa opresc exact pe muchia zidului, la marginea platformei providentiale. https://500px.com/photo/296551101/20181026-155522-jpg-by-stefan-constantin In spate nu era o inaltime care sa ma faca sa vin gramada, dar nici vreo saltea nu era: o adunatura de bolovani si trunchiuri de copaci tarati de rau sigur mi-ar fi dat o gramada de batai de cap. Tremurand inca - tigara! Dupa care, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, am reluat goana la vale. Greu, daca nu imposibil, de descris cum ti se revarsa cantitati uriase de adrenalina in sange, in creier, cand pietrele macadamului pe care alergi sar in toate partile, in timp ce kilometrajul bajbaie in jurul valorii de 50 in fiecare ora :). A fost... fara cuvinte. Cand panta s-a mai indulcit, am reiceput sa fac fotografii, bucurandu-ma de o alta lumina, mai apropiata de cea a inserarii. Desi inca mai era soare, frigul incepuse sa ma muste cu dinti ascutiti: https://500px.com/photo/296551105/20181026-161042-jpg-by-stefan-constantin Inca putin si reajung in vecinatatea cheilor. Imi fac curaj sa intru, dar repede, pentru ca acolo frigul e la el acasa: https://500px.com/photo/296551119/20181026-161729-jpg-by-stefan-constantin Le traversez rapid. Nu-mi vine sa ma opresc decat o data, iar in rest, dau pedale ca apucatul pentru ca tremur tot: https://500px.com/photo/296551119/20181026-161729-jpg-by-stefan-constantin Inca o data trec pe langa Manastirea Bistrita, dar ii arunc doar o privire, ocupat fiind cu pedalatul catre masina. Abia astept sa ajung si sa pornesc motorul ce-mi va da caldura. Putin dureaza cei cativa kilometri pana la sobolanca si, in timp ce motorul toarce, il urc pe Hans deasupra: s-a comportat exemplar pe cei 1000 de metri urcati si coborati! Bagat in masina, stau cateva minute sa-mi revin din tremurat, apoi iau cei aproape 100 de km pana la Jiu. O baie fierbinte-fierbinte ma mai pune pe picioare, apoi coniacul din restaurant, chiar daca nu din cel ce-l beau de obicei, imi desavarseste starea de bine. A fost o tura minunata, pe drumuri ascunse si neumblate din "Oltenia de sub munte", o prea frumoasa bucata de pamant pe care merita sa o vedeti. Si unde vreau sa mai ajung! PS: dar daca urc spre Arnota, oare nu reusesc sa escladez prapastia in dreptul careia m-am oprit, si sa inchid cercul? De data asta... levogir?

Impresionant! Asa-mi vine sa-mi iau un an sabatic... FELICITARI!!!

Domnilor, tonul folosit in discutie este total nepotrivit subiectului. Topicul ia o pauza de cateva zile. Multumesc.

Chapeau bas, @bike1!!!!

Ziua 6 A fost ultima seara la cea mai frumoasa si primitoare pensiune a periplului nostru, unde doi oameni gospodari au reusit, intr-un colt uitat de lume, sa construiasca in jurul unui fel de monument industrial - un loc atat de deosebit... Ne indreptam astazi spre Berzeasca, dupa un ultim mic-dejun copios la Casa cu Platani, sfarsit cu un calduros drum-bun din partea dragutelor noastre gazde. Odata cazati, hotaram o ieseala de sosea catre Svinita unde intentionam sa mancam. Povestea zilei a istorisit-o complet multdistinsul @@Traveller, asa ca nu voi mai puncta decat evenimentele ce nu si-au gasit locul in istorisirea lui din diverse motive. Unul din ele este ca am ramas in urma ca sa fotografiez ruinele Cetatii Drencova, cu care fac cuvenita completare: inecata de apele Lacului Portile de Fier Prabusirea de versant ajunsa pe DN, ca orice alta manifestare extrema a naturii, fascineaza, iar noi / eu nu facem exceptie. Punct de sprijin: Aproape de stanca Trescovat: Sa mai retinem ca, imbrobodit de reclama piscicola facuta zonei, distinsul @@Traveller, impreuna cu Gheorghita, au comandat cate un... pastrav, punadu-li-se sub nasurile fine cei mai mici-pitici-nani pastravi de pe pamant. Greu de uitat fetzele lor atunci cand le-au sosit farfuriile... =)) Seara, dupa cate o burta de mure de pe marginea drumului, obositi de cei treij da chiolometri facuti cu vantul in fata, la pensiunea din Berzeasca, multpreadistinsul nostru prieten aflat intr-o mare schiza: "Sa fumez, sa beau? Sau poate ca deja am fumat si-am baut?" :))

Anul acesta, pentru mine si nu doar, pentru ca marea majoritate a celor care am fost in tura Banatului Montan am fost in aceeasi situatie, programul a fost daramator. Am ramas in urma nu doar cu cele pe care as fi vrut sa le povestesc aici, ci si cu inca multe alte obligatii mai mult sau mai putin asumate. Parca niciun an nu mi-a fost atat de incarcat si, poate, cand mai pui un an in carca, greutatile programului de zi cu zi atarna parca cu mai mult spor (pentru ele :) ) Cateva mici completari legate de ziua 5, despre care n-am apucat sa scriu: Intr-una din casele parasite din Ilidia (remarcati sonoritatea elena a toponimului) asezata pe marginea drumului, curiozitatea m-a manat sa intru: Peretii culoarului de acces erau pictati, sau mai degraba zugraviti in dulcele stil al artei naive. Evident ca aceste lucruri se vor pierde foarte curand, daca nu cumva au si disparut cu tot cu peretii suport in timpul anului trecut... Pornind noi la drum, mai departe, raman in urma scufundat intr-o vaga si bleaga discutie cu multdistinsul alde Leo. Chiar daca ne dadea ceva batai de cap caldura, mai tanarul meu prieten se bucura ca un copil de peisajele deosebite ce ne-au insotit toata excursia. Sunt convins si ca nu doar peisajul il incanta, ci si vorbele mele pline de profunzimea adancimilor necuprinse decat rar in cuvintele oamenilorde rand. Asa ca, fermecat de multsensul si claritatea expunerilor mele, cu totul subjugat de vastitatea cugetarilor ascultate dinspre partea mea despre viata, teluri inalte, acerba moralitate, implicare sociala si critica constructiva, se hotaraste sa fotografieze imprejurimile cu mine centrat in imagine, ca un adevarat invatator, pol de gravitatie al incercarilor lumesti, precum si al concentricitatii opiniilor vectorial indreptate catre mine. Si, in timp ce actiona declansatorul aparatului de fotografiat intr-un gest larg de cuprindere a naturii si omului, privindu-ma cu evlavie si netarmurit respect, vede cu coada ochiului (stang) un posibil minor obstacol in calea manifestei sale fervori, si-i f#^e-o frana frate, de fata cu stanga, declansatorul cu pricina initiind o sarabanda de necontrolat a evenimentelor: buninteles ca trotineta se opreste brux, buninteles ca al nostru Leo ia viteza peste ghidon, iar soseaua se umple de diverse materiale: aparat(e) de fotografiat, un telefon mobil imprastiat in cele 4 zari, precum si diverse alte chestii apartinatoare eroului nostru sau calului ce l-a purtat cu credinta. Rupt de cele lumesti, imaginea m-a readus in mijlocul unei lumi zbuciumate in care amintirea unei clavicule insirate de un alt multdistins domn pe drumurile patriei, a revenit cu gratie din cine stie ce neuron zbanghit de-al meu. Desi nu trebuie sa acorzi prea multa atentie ucenicilor si invataceilor in ale discursurilor inaripate si pline de zemuirea intelepciunii, am trecut peste orgolii si m-am plecat din preainalt asupra lui. Babaieti, lu' asta ii patinau ochii in cap si amesteca literele in cuvinte de neinteles. Asa ca mi-am bagat ceva in ea de clavicula a lui Mac, si am incercat sa ma concentrez pe prietenul meu patinator in ale lumii imagini si sunete. Din fericire nu a durat mult si cumatrul Leo a redevenit un demn biciclist incepand sa-si faca griji de aparatul de f(o)tat si de telefon. Gluma-gluma, dar se belise bine. Ceilalti babaieti, privati fiind de emisiile adancii mele mintzi, erau la cateva sute de metri in fata. Evident ca primul lucru la care m-am gandit a fost: "In plm, pleci cu doi doctori la drum si astia sunt plecati la curve taman cand ai nevoie de ei, lasand matematicienii si inginerii sa salveze cultura umanitatii condensata intr-un artist de mare valoare, tot in plm" Asa ca i-am dat un "sezi! culcat! bea! si rabda palinca pe rana!" pana cand, din sens opus, un mare vapor negru cu V6, opreste in dreptul nostru. Intre timp, unul din doctorii a revenit in zona accidentului. Insa, ca in "M.A.S.H.", din vapor se scoboara 2 barbati si doua femei catre noi. Eu le ingaim ca avem medic, iar ei ne spun: "pai, daca aveti nevoie, si noi 4 (PATRU !) suntem medici". Ramasei prost. Targa le lipsea si cuierul ala cu perfuzii... Ma uitam la ei si nu-mi venea sa cred: aveam deja 5 medici pe 20 de metri patrati, iar al 6-lea se pregatea sa ajunga si el calare cu pletele-n vant, cocotat pe Rosinanta sa! Ui, mah!!! "Radem, glumim, dar nu parasim incinta" - vorba unui clasic: Leo s-a ales cu spaima, un vag traumatism la caputz ce i-a trimis un ochi catre slanina si altul spre faina, un tricou rupt, un telefon ciufulit, un tricou gaurit si o dezinfectie de l-au usturat toate, inclusiv cezariana lu' maica-sa, dar peste toate, gata sa reia calareala pe brava lui ferotenie. Si eroii nostri: unu-i cu clavicula, altu-i cu palinca, hotarati sa ne arate ca nu mor caii cand vor cainii! Acuma... ca suntem doar intre noi coleshica, evident ca pentru a-i face in ciuda caldurii, precum si de teama ca microbii din jurul nostru sa nu ne atace cu arme specifice, mi-am mai bagat si eu botu-n palinca si i-am dat si multdistinsului Artist ca sa nu pateasca ceva, cumva, pe dinlantrul domniei-sale :D Hehehehe... ce ras aveai! Mai departe, drum frumos, intrepatruns printre frumosii arbori ai padurii sau printre stancile cheilor. Preahotaratii: Si Eroul de la Termopile, sau mai pe scurt - termopilistu': I se mai spunea (in cercurile de cunoscatori) si "Specialistu'": Si totul e bine cand se gata cu bine... :)

Excelent!

Iar nu merge... De pe imgur, BBCode... You are not allowed to use that image extension on this community.

A avut matrici pe creieras... Azi a mers cu aceleasi poze din acelasi loc... :)