Octombrie 2018
https://www.youtube.com/watch?v=Dy6MpsDPKts
"Oltenia de sub munte", un spatiu inzestrat cu o covarsitoare bogatie de locuri minunate, multe din ele inscrise in patrimoniile materiale si imateriale ale UNESCO.
O coteala din drumul ce leaga Ramnicul Valcii de Targul Jiului, undeva spre Costestii luptelor lui Radu Vasile cu minerii veniti sa mai educe ceva intelectuali, m-a adus in fata unei minunatii fara de seaman, careia i-am fagaduit pe loc o vizita. Cu trebile terminate, intr-o frumoasa dar friguroasa zi a lui octombrie, urcam in scaunul comod al sobolancei cu Hans cocotat deasupra pentru a ma opri in Bistrita Valcii, ceva mai de vale de manastire.
<div class='pixels-photo'><p><img src='https://drscdn.500px.org/photo/296550203/m%3D900/v2?webp=true&sig=07ed2d77e1deedbd032985b78e23b87716230fbf9d6b09e95483a895ee725917' alt='20181026_115940.jpg by Stefan Constantin | 500px.com'></p><a href='https://500px.com/photo/296550203/20181026-115940-jpg-by-stefan-constantin' alt='20181026_115940.jpg by Stefan Constantin | 500px.com'></a></div><script type='text/javascript' src='https://500px.com/embed.js' async></script>
Zidita la 1492-1494 de catre fratii Craiovesti, Barbu - ban, Parvu - vornicul, Danciu - armasul si Radu - postelnicul, una din cele mai puternice familii boieresti ale Olteniei, a fost atestata documentar pentru prima data in anul 1494 de catre Vlad Calugarul. In anul 1509 este distrusa in totalitate prin incendiere si punerea zidurilor ramase la pamant de catre Mihnea Voda in lupta sa cu Craiovestii. Fiu al lui Vlad Tepes, a fost supranumit "cel rau" pentru purtarile lui de adevarat si sangeros autocrat. Domnia i-a durat doar 2 ani dupa care, marile familii boieresti, cu ajutorul turcilor, l-au detronat. A fugit in exil in Transilvania in 1510 unde a fost asasinat la Sibiu, pe treptele bisericii parohiale. Gavril Preotul, calugar si hronicar al vremii il descrie: "Apucand domnia, indata se dezbraca lupul de pielea oii si isi astupa urechile ca aspida si ca vasiliscul, iar arcul si-l incorda si gati sageti de sageta, si sabia si-o fulgera, si mana si-o intarea spre a rani, si prinse pre toti boierii cei mari si alesi, muncindu-i cu multe munci cumplite si le lua toata avutia, si se culca cu jupanesele lor si cu fetele lor înaintea ochilor lor. Unora le-a taiat nasurile si buzele, pre altii i-a spanzurat si pre altii i-a inecat; iar el se imbogatea si crestea ca chedrul pana la cer si-si implinea toata voia sa".
In 1515-1516, boierii Craiovesti o reconstruiesc si o inzestreaza cu cea mai de pret relicva: moastele Sfantului Grigorie Decapolitul, cumparate din Turcia cu echivalentul greutatii lor in aur. Constantin Brancoveanul daruieste manastirii un clopot de mare valoare si o icoana a Sfintei Ana.
La 26 octombrie 1802 are loc, probabil, cel mai puternic cutremur din Romania (calificat ca fiind "catastrofic"), cu o intensitate estimata intre 7.9 si 8.2, cu o durata de 2 min si 30 secunde, care avariaza grav manastirea. Aceasta este rezidita intre 1846 si 1855, lucrarile fiind conduse de arhitectul Carol Benesch, silezian de orientare eclectica si istorista, actuala arhitectura a manastirii fiindu-i atribuita. Incepand cu anul 1850, pictorul Gheorghe Tattarascu incepe lucrarea de zugravire a interiorului in cursul careia ii portretizeaza ecumenic pe Barbu Craiovescu, Constantin Brancoveanul, Barbu Stirbey, Maria Doamna si Despina Doamna.
La 10 noiembrie 1508 este pomenita intr-un document prima carte scrisa aici in limba romana - "Liturghierul". Tot aici, la 1620, istoricul Mihail Moxa scrie "Cronograful Tarii Romanesti" - prima lucrare istorica a tarii in care trateaza, printre altele, Descalecarea pe teritoriul Moldovei, sprijinit de documente disparute intre timp. Acest manuscris se afla si astazi la... Moscova.
In anul 1959, manastirea este desfiintata de autoritatile timpului, iar calugaritele sunt trimise acasa. 200 de calugarite!!! In anul 1984, manastirea este reinfiintata sub pretextul organizarii unui muzeu al tipariturilor.
Manastirea Bistrita este incadrata ca monument istoric, bucurandu-se de toate facilitatile aferente acestui statut.
Depasind manastirea careia ii voi dedica in viitor o vizita speciala, ma indrept catre intrarea in Chei:
https://500px.com/photo/296550733/20181026-120500-jpg-by-stefan-constantin
Temperatura este mai mult decat civilizata avand in vedere si echipamentul de pe mine: pantaloni lungi, doua tricouri - din care unul termic, foita de fas si, in rucsac, o bluza termica groasa. La rezerva, manusi cu degete intregi, iar in picioare bocancii peste doua randuri de ciorapi. Adica pregatit rau!
Intrarea este marginita de un panou de prezentare:
https://500px.com/photo/296550839/20181026-120521-jpg-by-stefan-constantin
Si, iata-ma-s la intrare, la o noua oprire. Ar trebui sa spun ca mai mult am stat decat am mers, cascand gura si fotografiind minunile ce ma-nconjurau din toate partile.
https://500px.com/photo/296550853/20181026-120716-jpg-by-stefan-constantin
Din istorisirea unui localnic, am aflat cateva lucruri interesante, printre care si povestea podului de la intrarea in chei, rupt astazi:
https://500px.com/photo/296550869/20181026-121042-jpg-by-stefan-constantin
Acesta a permis trecerea turistilor pana in 2014 cand, in urma unei viituri, a fost smuls si aruncat in apa. Practic era o platforma de traversare ce se oprea in peretele opus, de unde continua cu o podina sprijinita pe o ingusta sustinere din beton, podina prevazuta cu balustrade. Podul a fost inregistrat ca monument istoric si numit "Podul Reginei Maria", tot in categoria monumentelor istorice intrand si cele doua cruci sapate in calcarul muntelui. Regina Maria indragea in mod deosebit cheile Bistritei si folosea acest acces pe podina in mod frecvent.
https://500px.com/photo/296550877/20181026-121122-jpg-by-stefan-constantin
https://500px.com/photo/296550893/20181026-121505-jpg-by-stefan-constantin
https://500px.com/photo/296550885/20181026-121344-jpg-by-stefan-constantin
Au mai ramas doar crucile. Dar putem sti, oare, cat se vor mai simti si acestea bine?
Si, iata-ma-s in chei. Temperatura scade brusc, iar privelistea este deosebita, jocul de lumini si umbre taindu-ti rasuflarea. Ma strecor, practic, printre peretii abrupti din calcar, iar linistea este tulburata doar de fasaitul apei ce-si face loc printre stanci si de tipetele acvilelor ce-si au cuibul in inaltul acestora.
https://500px.com/photo/296550895/20181026-121518-jpg-by-stefan-constantin
Merg poticnit pentru ca aproape in permanenta fac fotografii. Ma gandeam apoi, a doua zi, cat de frustrat as fi fost daca toate acestea s-ar fi intamplat cu cateva zeci de ani in urma, in vremea filmelor ORWO, costand o caruta de bani si mult timp si alti bani cu transpusul lor pe hartie.
https://500px.com/photo/296550901/20181026-121638-jpg-by-stefan-constantin
Urcusul nu este dificil si te poarta prin imparatia corniselor, surplombelor si a spectaculoaselor prabusiri.
https://500px.com/photo/296550909/20181026-121807-jpg-by-stefan-constantin
https://500px.com/photo/296550923/20181026-122018-jpg-by-stefan-constantin
Cred ca nimic nu ma fascineaza mai mult, cu exceptia miracolului vietii, ca trecutul si prezentul cheilor: o fascinanta lupta dusa timp de milioane de ani, in care rabdarea apei invinge intotdeauna.
Imi continui drumul cascand gura pe sus, ochii atintindu-mi-se asupra cuiburilor de acvile:
https://500px.com/photo/296550925/20181026-122021-jpg-by-stefan-constantin
Oricat ma dau eu lebada-n lighean cu vocabularul, de fiecare data cand trebuie sa descriu spectacolul naturii, realizez ca bagajul meu lingvistic nu e doar sarac ci, aproape mereu inexistent. O natura pe care nu o intelegem nici pe departe, dar pe care o distrugem cu o consecventa demna de o mult mai buna cauza...
https://500px.com/photo/296550941/20181026-122442-jpg-by-stefan-constantin
https://500px.com/photo/296550943/20181026-122538-jpg-by-stefan-constantin
Usor-usor, salbaticia dispare, lasand in loc un peisaj mai molcom. Iesit din chei, soarele isi recapata vigoarea, iar mie hainele incep sa-mi fie de prisos
https://500px.com/photo/296550955/20181026-122932-jpg-by-stefan-constantin
https://500px.com/photo/296550957/20181026-123341-jpg-by-stefan-constantin
Drumul incepe sa urce mai abrupt, iar in fata mea se iteste o parca o cusma, sau poate o capita de piatra
https://500px.com/photo/296550963/20181026-123648-jpg-by-stefan-constantin
Imi continui drumul pana la o bifurcatie in "V". Stiu ca trebuie sa continui pe ramura din dreapta, dar o intrebare nu-mi da pace: aici, langa cabanuta "Fata padurii", pe ramura din stanga a "V"-ului e un drum cu o bariera pe care nici pietonii n-o pot depasi usor. In spatele ei ce va sa fie? Asa ca, incerc marea (sau muntele) cu degetul, saltandu-l pe Hans peste opritoare.
https://500px.com/photo/296550969/20181026-125200-jpg-by-stefan-constantin
https://500px.com/photo/296550979/20181026-125232-jpg-by-stefan-constantin
Pai, ce sa fie? Un drum minunat pe care ma abat cu incantare de copil...
https://500px.com/photo/296550977/20181026-125501-jpg-by-stefan-constantin
Nu pentru multa vreme insa. Urcand abrupt, drumul se ingusteaza, iar padurea-ti vine-n cap. Mai multe umbre imi dau batai de cap si nu stiu daca sunt locuitori ai padurii, sau doar imaginatia mea imi joaca feste. Fluier tare si inteleg ca imaginatia e cuminte atunci cand zgomotul crengilor rupte de pasul greu al unui locuitor cu blana ma trezeste la realitate. Decid sa abandonez urcarea si ma intorc in goana cea mai mare catre bariera: o intalnire ratata, spre bucuria mea.
Reiau drumul pe ramura din dreapta a drumului, catre Gurgui, cu speranta ca voi inchide cercul turei pe la Manastirea Arnota si, apoi, prin cariera.
https://500px.com/photo/296550973/20181026-125229-jpg-by-stefan-constantin
E un fals plat care ma lasa sa iutesc ritmul din pedale. O noua intersectie in "V" ma face sa ma gandesc sa tin dreapta, pastrand directia de deplasare pe circumferinta cercului imaginar.
https://500px.com/photo/296550987/20181026-131153-jpg-by-stefan-constantin
Drumul urca tot mai abrupt, iar transpiratia incepe sa-si faca de cap. Nu e foarte cald, dar efortul se face simtit.
https://500px.com/photo/296550989/20181026-131156-jpg-by-stefan-constantin
O poteca se deschide in stanga, dar e pentru cei cu rucsac in spate si bocanci. O depasesc vazandu-mi de drum.
https://500px.com/photo/296550995/20181026-134910-jpg-by-stefan-constantin
Urc greu, dar nu-mi scapa locurile frumoase. Iar acolo unde apa-si face loc e intotdeauna loc de popas si fotografie
https://500px.com/photo/296551003/20181026-135817-jpg-by-stefan-constantin
https://500px.com/photo/296551015/20181026-140908-jpg-by-stefan-constantin
Drumul se strica intr-o oarecare masura, iar roata spate pierde aderenta rupandu-mi ritmul atat cat este:
https://500px.com/photo/296551019/20181026-140939-jpg-by-stefan-constantin
Urcand mereu, las raul undeva in vale, iar linistea devine nefireasca: totul tace, iar singurele zgomote sunt date de fasaitul cauciucurilor si de respiratia mea cea grea:
https://500px.com/photo/296551033/20181026-141729-jpg-by-stefan-constantin
Imi iau o pauza mai consistenta in care sa-mi astampar setea de tigara si sa-mi reumplu bidonul, de data asta cu apa muntelui. Ma cocot putin cu picioarele pana ajung in locul unde apa sa-mi reumple rezerva:
https://500px.com/photo/296551039/20181026-142428-jpg-by-stefan-constantin
E limpede si dulce si rece.
Reiau urcusul si, dupa o vreme las pe stanga drumul catre Cuca Mare. Consecvent, tin dreapta pe cercul imaginat, catre izvoarele Govorei:
https://500px.com/photo/296551041/20181026-142750-jpg-by-stefan-constantin
https://500px.com/photo/296551049/20181026-142912-jpg-by-stefan-constantin
Ma inham la greul drum in care pietricelele rostogolitoare de sub roti isi fac de cap, iar din versantul stang curg bucatele mici din munte ce se aseaza in drum zuruind usor:
https://500px.com/photo/296551057/20181026-151120-jpg-by-stefan-constantin
Inca mai bine de un kilometru ce-mi stoarce energia cu nesat si, ce sa vezi? Un semn de ... circulatie. O fi pentru mine? O fi pentru ursi? Ca cine naiba mai umbla pe-aici in afara de cate unul... ca mine...
https://500px.com/photo/296551059/20181026-151819-jpg-by-stefan-constantin
Il ignor cu superioritate si-mi continui drumul prin mijlocul unei alunecari
https://500px.com/photo/296551069/20181026-152036-jpg-by-stefan-constantin
Drumul se pierde, dar reapare mai departe, dupa un fel de curba in ac de par. Traversez un fel de pod, si ma inscriu pe o urcare innoroita:
https://500px.com/photo/296551065/20181026-152432-jpg-by-stefan-constantin
Vantul incepe sa-mi dea tarcoale, iar rotile incep sa patineze in toate partile. Ma dor muschii, iar transpiratia imi curge in ochi. Asteptam de-acum sa urmeze coborarea catre Arnota, dar geografia-mi statea impotriva. Continui urcusul cu incapatanare prin aceeasi liniste nefireasca.
https://500px.com/photo/296551083/20181026-153020-jpg-by-stefan-constantin
Fluier din cand in cand si lalai ca sa-mi fac curaj. Dar, nimic nu misca. Inca cateva sute de metri si totul se termina: drumul se opreste cu totul in buza unei rape de cateva zeci de metri adancime. Imi dau seama ca planul mea de a ajunge inapoi prin Arnota s-a cam dus "de rapa". Prapastia nu o puteam in niciun caz cobori, iar locul in care ma aflam era plin de urme ale animalelor ce-si faceau veacul prin ceea padure:
https://500px.com/photo/296551079/20181026-152952-jpg-by-stefan-constantin
Doar ca sa ma-ntarat ca sunt tare, curajos si ne-nfricat, mi-am pus fundul pe-un bustean si m-am imbracat de-o coborare cu vantul in fata, dupa care mi-am si aprins o tigara ca sa vad daca mi-e frica au ba
https://500px.com/photo/296551095/20181026-154256-jpg-by-stefan-constantin
Multumit de mica mea sfidare, am inceput coborarea catre punctul de plecare. E greu de imaginat cum m-am simtit daca nu ai facut niciodata asta: acea panta abrupta, acele pietroaie, acele pietricele rotunde si instabile ce tapetau drumul, au fost luate in piept in goana cea mai mare. Ma asteptau 20 de km de coborare aproape nefireasca.
O frana ca sa prind zapada ramasa pe creasta dupa acele cateva zile de lapovita si ninsoare trecute de dinainte de a ajunge eu pe-acolo:
https://500px.com/photo/296551093/20181026-154316-jpg-by-stefan-constantin
Apoi goana reluata. Niciodata nu am mers atat de repede pe macadam si parca niciodata nu am mers atat de la limita. La 50 de km pe ora esti ca un arc, iar sansele sa zbori sunt aproape de certitudine. Si am fost aproape rau: o linie dreapta si lunga, urmata de ac de par. Am stiut ca nu mai pot frana indeajuns, iar ochii mi-au fugit innebuniti dupa un loc mai moale in care sa aterizez.
https://500px.com/photo/296551099/20181026-155452-jpg-by-stefan-constantin
Zaresc inainte de podul ce urma sa ma arunce cine stie unde, un fel de platforma ce se ridica la inaltimea unui prag de zidarie pentru imblanzirea Govorei. Trebuia doar sa nu ajung dincolo de platforma, pentru ca nu stiam cat de inalta e aripa zidului si de la ce inaltime as fi cazut pe partea cealalta. Cu roata spate blocata si cu mana tremurand pe frana fata cat sa nu ma arunce in cap inainte de vreme, reusesc sa opresc exact pe muchia zidului, la marginea platformei providentiale.
https://500px.com/photo/296551101/20181026-155522-jpg-by-stefan-constantin
In spate nu era o inaltime care sa ma faca sa vin gramada, dar nici vreo saltea nu era: o adunatura de bolovani si trunchiuri de copaci tarati de rau sigur mi-ar fi dat o gramada de batai de cap. Tremurand inca - tigara!
Dupa care, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, am reluat goana la vale. Greu, daca nu imposibil, de descris cum ti se revarsa cantitati uriase de adrenalina in sange, in creier, cand pietrele macadamului pe care alergi sar in toate partile, in timp ce kilometrajul bajbaie in jurul valorii de 50 in fiecare ora :). A fost... fara cuvinte.
Cand panta s-a mai indulcit, am reiceput sa fac fotografii, bucurandu-ma de o alta lumina, mai apropiata de cea a inserarii. Desi inca mai era soare, frigul incepuse sa ma muste cu dinti ascutiti:
https://500px.com/photo/296551105/20181026-161042-jpg-by-stefan-constantin
Inca putin si reajung in vecinatatea cheilor. Imi fac curaj sa intru, dar repede, pentru ca acolo frigul e la el acasa:
https://500px.com/photo/296551119/20181026-161729-jpg-by-stefan-constantin
Le traversez rapid. Nu-mi vine sa ma opresc decat o data, iar in rest, dau pedale ca apucatul pentru ca tremur tot:
https://500px.com/photo/296551119/20181026-161729-jpg-by-stefan-constantin
Inca o data trec pe langa Manastirea Bistrita, dar ii arunc doar o privire, ocupat fiind cu pedalatul catre masina. Abia astept sa ajung si sa pornesc motorul ce-mi va da caldura. Putin dureaza cei cativa kilometri pana la sobolanca si, in timp ce motorul toarce, il urc pe Hans deasupra: s-a comportat exemplar pe cei 1000 de metri urcati si coborati!
Bagat in masina, stau cateva minute sa-mi revin din tremurat, apoi iau cei aproape 100 de km pana la Jiu. O baie fierbinte-fierbinte ma mai pune pe picioare, apoi coniacul din restaurant, chiar daca nu din cel ce-l beau de obicei, imi desavarseste starea de bine.
A fost o tura minunata, pe drumuri ascunse si neumblate din "Oltenia de sub munte", o prea frumoasa bucata de pamant pe care merita sa o vedeti.
Si unde vreau sa mai ajung!
PS: dar daca urc spre Arnota, oare nu reusesc sa escladez prapastia in dreptul careia m-am oprit, si sa inchid cercul? De data asta... levogir?
