Asadar, povestea de mai jos e scrisa de Memo, pe care poate il stiti de la Radio Guerrilla sau de pe la concursuri/evenimente
E destul de telegrafic insirat, dar daca sunt detalii care credeti ca v-ar folosi, va ajut cu drag oricand.
Cat despre transport si cazare, e destul de simplu: am mers pana la Pfunds cu masinile, le-am abandonat acolo si le-am recuperat dupa doua saptamani; cazarea a fost exclusiv la cort.
................
4 familii, 7 copii, 400 de kilometri prin Tirol
Dacă e să reduc una dintre călătoriile din acest an la câteva repere acestea ar fi cele din titlu. Dacă ar fi să dezvolt am nevoie de ceva timp și spațiu să transmit tot ce s-a trăit în cele 14 zile de călătorie. Prea mult timp n-am, spațiu ar fi… hai să vedem.
După ce anul trecut am auzit că o gașcă formată din câteva familii cu copii au mers două săptămâni cu bicicletele pe Valea Rinului, mi-am dorit o astfel de experiență. Știam că Bogdan Savin este cel care se ocupă de organizarea acestor tipuri de vacanțe și mi-a fost simplu să-l abordez. Îl știam din urmă cu câțiva ani când alături de soția sa, Iulia, au participat la Ciclaton (altă poveste frumoasă). L-am sunat undeva prin septembrie-octombrie 2018 și mi-a spus că plănuiește o vacanță pe biciclete pe Valea Innului între 15 și 30 iunie 2019. Mi-am anunțat intenția de principiu de a participa și am așteptat să treacă timpul. Cu cât mă apropiam de 15 iunie 2019 deveneam tot mai nerăbdător. La fel și familia. Mai ales Theea, care la 11 ani abia așteaptă să vadă toată lumea.
A venit data de 15 iunie și la ora 06:20 am reușit să plecăm din București. Planul era să ajungem în Viena până seara. Din cauză că n-am bifat pe Waze că am vignetă de Ungaria, aplicația mi-a configurat un traseu doar pe drumuri naționale, fapt ce ne-a încetinit. Nu doar pe noi. Alte două dintre familiile care au plecat din România în acea sâmbătă dimineață au mers pe același traseu, din același motiv. A patra familie a “furat” startul și a plecat cu câteva zile înainte la Veneția de unde s-au îndreptat spre Austria tot duminică.
Seara ne-am oprit la un camping în Gyor, urmând că a doua zi să plecăm spre Pfunds, în Austria, locul de unde pornea călătoria noastră pe biciclete.
Duminică dimineață, pe 16 iunie, noi am plecat spre Viena ca să vizităm centrul preț de câteva ore urmând ca pe seară să ajungem la Pfunds. Inițial ar fi trebuit să plecăm din Nauders, o localitate mult mai apropiată de Elveția și Liechtenstein, însă ar fi trebuit să plătim o vignetă de câteva zeci de euro care nu prea se justifica. Așa că Bogdan a hotărât să mute debutul călătoriei 20 de kilometri mai în avalul Innului, la Pfunds. Seara am ajuns în cochetul camping austriac din localitate și ne-am cunoscut cu toții. Eu îi știam doar pe Savini. Nevastă-mea și fii-mea nu cunoasteau pe nimeni. Savinii se știau cu Urșii, cu care merseseră și cu un an înainte pe Valea Rinului, dar și cu Șerbanii, cu care erau prieteni vechi. A fost chimie bună de la început.
Luni dimineață pe 17 iunie a început călătoria cu bicicletele. Șerbanii au avut o rulotă pe care au plimbat-o dintr-un camping în altul și astfel ei au cărat toate celelalte bagaje ale noastre, chestie care ne-a ușurat mult călătoria (mulțumim, Sorina și Cătălin). Așadar, luni am mers de la Pfunds până în Imst. 65 de kilometri. Grei. A fost, de altfel, cea mai lungă dintre ture. Nici nu ne știam, nici nu știam ce ritm să avem, deh, ca în prima zi. Dar am răzbit. Ajunși în Imst, ne-am trezit că nu aveam loc în camping. Deși nouă ni se părea că e suficient loc pentru a pune 3 corturi lângă rulotă, cel de la recepție ne-a zis că e plin. Pentru un latin era aproape gol campingul. Pentru ei era plin. În fine… Tot el ne-a ajutat și ne-a găsit loc în alt camping. Când le-am zis copiilor că mai trebuie să pedaleze încă 3 kilometri ne-am izbit de proteste. Dar n-au avut încotro. În acel camping am petrecut două nopți. Fain tare campingul.
Marți 18 iunie aveam programată distracție la Alpine Coaster Imst și o tură de hiking. În primă fază ne-am distrat în alpine coaster, după care am urcat pe munte până spre o cabană, apoi am mai coborât încă o dată cu alpine coasterul și la final am coborât până în Imst printr-un canion senzațional, Rosengarten. Seara am intrat repede în corturi pentru că a avut grijă o furtună de acest lucru.
Miercuri 19 iunie am plecat din Imst spre Innsbruck. 60 de kilometri. Pfoai, iar ne-au boscorodit copiii. Pe un câmp am găsit o plantație de căpșune pe care ne-am dorit să le culegem. Proprietarul ne-a lăsat pentru că pentru asta era plantația acolo. Căpșune culese de tine 3 euro kilul, culese de el 6 euro kilul. Abia la plecare am văzut chestia asta. Seara am ieșit la plimbare în frumosul oraș care se pregătește deja de jocurile olimpice de iarnă pentru masters. Campingul e amplasat lângă un aerodrom de unde ne-au survolat multe avioane de mici dimensiuni și planoare.
Joi 20 iunie am plecat de la Innsbruck la Wiesing. 50 de kilometri. Am reușit cumva să scăpam de ploaie pe drum. Nu și în camping. Dar copiii erau la adăpost în piscină când a venit. Aici am experimentat o situație mai puțin plăcută. Unuia dintre noi i-au dispărut pantalonii pentru piscină. Și după ce a văzut că toată lumea a dat dezinteresată din umeri a decis să sune la poliție, deși noi i-am zis că nu merită deranjul. El avea dreptate să procedeze așa pentru că era o chestiune de principiu. Acest lucru avea sa ne coste. A doua zi, o parte dintre cei care erau din administrația campingului s-au purtat foarte urât cu noi. Nu ne-am fi așteptat la o astfel de atitudine din partea austriecilor, dar au și ei uscăturile lor.
Vineri 21 iunie am plecat dis de dimineță trei dintre noi cu bicicletele să facem o urcare de vreo 7-8 kilometri cu 500 de metri diferență de nivel. Ne ardeau tălpile. Am revenit după vreo oră, după care am plecat spre lacul Achen, sau Achensee. Am luat un vapor din Pertisau și ne-am bucurat de o plimbare pe lacul de smarald până la Gaisalm, de unde am plecat pe o scurtă tură de hiking. Până să vină vaporul să ne ducă înapoi la Pertisau, ne-a prins și ploaia. Am coborât destul de greu spre Wiesing pentru că autobuzul circulă doar din oră în oră, iar noi l-am ratat pe primul.
Sâmbătă 22 iunie am plecat din Wiesing până la Kufstein unde am ajuns după amiaza mai târziu. Încă 40 de kilometri. Seara a plouat ușor, dar copiii au jucat baschet și Theea le-a cântat la chitară.
.
Duminică 23 iunie am plecat din Austria spre Germania la un lac, Simsee. Încă 53 de kilometri. Am găsit mulți fragi de care ne-am bucurat. S-a lăsat cu bălăceală multă.
Luni 24 iunie am schimbat lacul. Nu și țara. Am rămas în Germania și am ajuns la Chiemsee. Cea mai scurtă tură. Doar 29 de kilometri. Am găsit în drum un loc din acela de unde puteai cumpăra fructe sau legume și lăsai bani în funcție de grila afișată. Pe încredere.
Marți 25 iunie aveam să facem teoretic ultima tură. Până la Salzburg, înapoi în Austria. 51 de kilometri. A fost poate cea mai faină tură. Cu urcări lungi și coborâri asemenea. Cu super peisaje. Cu caniculă. Și cu final pe malul unui pârâiaș plin de păstrăvi enormi. Chiar în Salzburg. Ne-am amplasat corturile bine de tot în campingul situat la vreo 4 kilometri de centrul orașului. Aveam să stăm acolo 4 nopți.
Miercuri 26 iunie femeile și copiii au luat cu asalt Salzburgul în timp ce bărbații au plecat înapoi în Pfunds să recupereze mașinile. Ne-am întors pe seară.
Joi 27 iunie am plecat iar în Germania în zona unui lac, Konigsee. Acolo am luat telegondola până la Jenner Aussichtsplattform la 1874 de metri, de unde am coborât pe picioare până la lac, la 603 metri. În 11 kilometri. A durut un pic. La jumătatea drumului de coborâre Urșii ne-au părăsit. Au luat telegondola din punctul intermediar. Trebuiau să se întoarcă mai repede în țară. (Mulțumim și vouă, ursuleți simpatici).
Vineri 28 iunie era ziua dedicată vizitării Salzburgului pe biciclete. Dimineață au plecat și Șerbanii spre România. Ei mergeau cu o viteză mai mică față de a noastră, având rulotă după ei. I-am înțeles. Am rămas doar noi și Savinii. Cu ei am mers la Hellbrunn, iar la întoarcere am lăsat femeile și copiii într-o librărie timp în care noi ne-am plimbat pe la castel și prin centru. S-au mai adunat un pic peste 30 de kilometri cu această ocazie pentru copii. Seara am scăpat într-un magazin cu produse sportive. Pe trei nivele.
Sâmbătă 29 iunie cele două familii rămase aveam să plecăm din Salzburg până la Budapesta. Nu înainte de a mai trece pe la acel magazin pe care-l vizitasem în seara precedentă. La ei se închid majoritatea magazinelor în jur de ora 18. Așa că noi aveam ceva restanțe și bani necheltuiți din seara de dinainte. Ne-am dat întâlnire în Budapesta. În drum noi am oprit un pic și în Parndorf. Un pic pentru că și acolo se închid magazinele tot la 18. La ora 20 am ajuns la Budapesta. Ne-am instalat în camping și am plecat să vizităm orașul cu bicicletele. Se înserase deja. A fost spectaculos să descoperim Budapesta noaptea. Și ca să fie totul perfect am fost surprinși de focuri de artificii. Sigur erau pentru a marca finalul aventurii noastre. În total vreo 20 de kilometri. În total TOTAL 400 de kilometri pedalați.
Duminică 30 iunie dimineața am părăsit Budapesta. Seara pe la 21:30 am ajuns in București. Ăștia am fost: 4 familii, 7 copii cu vârste între 3 și 11 ani, 400 de kilometri pedalați, 2 ture de hiking superbe și o sumedenie de amintiri în 14 zile pe Valea Innului cu hălăduială prin Austria și Germania. GAME OVER!
Felicitări copiilor Matei și Ana, Teo și Deni, Matei și Maria, Theea!!!
P.S. Pentru 2020, Bogdan pregătește Valea Loirei. Cam în aceleași condiții. Lucrează deja la harta și caută campinguri și trasee. Până în septembrie sigur are ceva clar. Poate… cine știe...?!
