Search the Community

Showing results for tags 'bucegi'.



More search options

  • Search By Tags

    Type tags separated by commas.
  • Search By Author

Content Type


Forums

  • Ciclism.ro
    • Articole Ciclism.ro
  • CICLISM SPORTIV
    • Competiții
    • Randonneuring România
    • Cluburi şi Asociaţii
    • Calendarul competițional
  • BICICLETE
    • Biciclete de Sosea
    • Biciclete de Munte
    • Biciclete de Cicloturism
    • Ciclocros
    • Single Speed si Fixed Gear
    • Biciclete Utilitare
    • Downhill, Enduro si Freeride
    • Tandem
    • Biciclete hibride - Trekking, City, Cros
    • BMX, Trial, Street, Dirt
    • Recumbent, Cruiser, Chopper
    • Biciclete pentru Copii
  • TEHNICĂ
    • Centrul Tehnic
    • Piese si Componente
    • Centrul Sportiv
  • CICLOTURISM
    • Plimbări, Ture, Călătorii
    • Planuri şi Proiecte Cicloturistice
    • Chei şi Defileuri
    • Drumuri, Şosele şi Cazări
    • Transportul Bicicletei
    • Ture de Vis pe Alte Meleaguri
    • Călătorii Fără Bicicletă
  • FORUM REGIONAL
    • Bucureşti
    • Ardeal
    • Banat
    • Dobrogea
    • Moldova
    • Muntenia
    • Oltenia
    • International
  • CAFENEA
    • Biciclistul în România
    • Fanii Ciclismului
    • Fan Club
    • Divertisment
    • Timp Liber
    • Comenzi şi Magazine Online
  • ADMINISTRARE
    • Administrare Ciclism.ro
    • Recycle Bin

Calendars

  • Calendar

Found 4 results

  1. 31 iulie 2016 Mai multe fotografii Aveam de vreme bună în vizor acest traseu (de parcă nu avem o grămadă pe „listă”…), iar la final de iulie pare că am reușit să ne mobilizăm. Trupa: Nico, Oana, Marius și Dragoș. Oana a mai parcurs așa-zisa creastă a Balaurului cu vreo doi ani în urmă, astfel că reperele ei se vor dovedi foarte utile :). Ne-am folosit de IR-ul de ora 6:00 AM, ce ne-a lăsat în Bușteni la 7:46, cu timp suficient la îndemână pentru a parcurge traseul. Atâta doar că am reușit să „dictez” un ocol total inutil și o orbecăire ce ne-a costat cam o oră, ajungând să mergem puțin pe Bandă Galbenă pe lângă corturile de pe Valea Cerbului, vale deja intoxicată de gunoaie și grătare încă de la prima oră. Și se mai întreabă lumea de ce ursul coboară până aici…Păi dacă se fac grătare într-un parc național iar animalele sunt înfometate?! Din vorbă-n vorbă, ne intersectăm cu drumul ce duce spre Mălăiești, prin Pichetul Roșu. Urmăm traseul ceva vreme iar după ce atingem Valea Morarului, facem o pauză înainte de urcușul susținut ce ne așteaptă. Norii ne blochează priveliștile pentru moment. Urcând pieptiș vreme bună printre jnepeni, urzici și alte ierburi înalte, ajungem în cele din urmă în creastă. Norii se mai răresc și chiar apare soarele. Peisajele sunt încântătoare. Parcursul crestei oferă priveliști demne de luat în seamă: Valea Morarului, Valea Bucșoiului, Bucșoiul Mare și, bineînțeles, Creasta Balaurului – cea pe care mergem noi. Se pot folosi potecile laterale ce vă feresc de cățărarea neasigurată pe creasta matematică, oferind însă câteva pasaje expuse și foarte spectaculoase. Odată parcursă creasta, ne întâlnim cu traseul Omu-Bucșoiul Mare-Șaua Prepeleac, pe care-l urmăm după ce servim prânzul încercând să pândim culmea Țigăneștilor printre nori. Zărim și o capră neagră. Coborând din Bucșoiul Mare, se aciuează pe lângă noi un cățel negru, aparent corcitură dintre un soi de pitbull și o rasă de-a locului (săracul câine era cam sperios și avea coada tăiată, dar era ager și într-o forma foarte bună, zburdând pe pietre). Marius a stabilit foarte repede o legătură cu el, astfel ca după ce a primit puțină mâncare și apă, a continuat cu noi. Drumul Prepeleac-Bucșoiu este propice ascensiunii, nu și coborârilor. Ne chinuim nițel în câteva zone, însă avem spor. La una din trecerile asigurate cu lanț, câinele se sperie și ezită să coboare, începând să schelălăie. Marius se întoarce după el și, cu mici negocieri, îl ia în brațe și îl trece mai departe. Până în Bușteni ne-a însoțit fidel voinicește, unde i-am mai dat ceva de mâncare și apă de băut.Pe la Poiana Coștilei am prins o ploaie faină și caldă de vară. Câinele a băut apă dintr-un pârâiaș înainte de a continua către Căminul Alpin. Trenul avea întârziere de o oră, așa ca am cinstit cei 24 de kilometri ai acestei ieșiri servind mici cu pâine și muștar (plus berea aferentă) la birtul de lângă gară, destinzându-ne după o ieșire foarte faină pe un alt traseu sălbatic oferit de popularii Bucegi.
  2. 18 iulie 2015, Muntii Bucegi Daca cineva doreste indicatii suplimentare cu privire la accesul in prima vale (repere mai precise, track gps), sa-mi dea un mesaj privat. Astfel, nu expunem puncte de acces pe trasee nemarcate catre domnul Google :) Mai multe poze Un montaj video cu cele doua vai (rasfoiti prin el, caci va veti plictisi ;) ) Vaile de abrupt ale masivului Bucegi sunt cel putin imbietoare sau, dupa caz, provocatoare. Reprezinta trecerea de la traseele clasice de drumetie catre cele de alpinism. Exista insa si destule trasee populare, marcate, de dificultate ridicata (ex: creasta nordica a Pietrei Craiului, Nordica Builei, "La Lanturi" din Piatra Craiului, etc.), dar vaile de abrupt presupun parcurgerea unor zone ce presupun o abordare considerabil mai responsabila si necesita spirit de orientare. Fiind vreme ideala pentru munte, ne-am orientat spre o tura de-o zi, avand ca plan sa parcurgem Valea Priponului (traseu alpin de grad 1A) pana in creasta cu acelasi nume, ca mai apoi sa coboram prin Valea Caldarilor (tot 1A). Am luat bilete de pentru R3001 (folositi cu incredere acele automate de eliberare a biletelor din gari - cele cu POS) si a ramas sa ne vedem sambata dimineata, pe la 6:15 AM. Bineinteles, aceeasi bataie de joc din partea CFR-ului. 4 vagoane pentru foarte, foarte multi oameni. Inghesuiala mare. Marius nu a aparut iar cand l-am sunat, l-am trezit. A avut o mica problema la telefon si a ratat alarma. Se intampla. N-are nimic, caci planul era oricum facut. Aveam insemnari, harti, tot (cartea lui Walter Kargel este esentiala ;) ). Trenul se taraie greoi dupa Ploiesti, iar Marius ne da un mesaj in care ne roaga sa-i lasam un semn la intrarea-n Valea Priponului, caci a luat un alt tren si ajunge cam cu 50 min. dupa noi, in Busteni. Hotaram sa ne regrupam in gara, bucurosi ca a dorit si reusit sa se mobilizeze, in ciuda costului mai ridicat al biletului pentru IR. In vreme ce-l asteptam la soare, observ un trenulet expus chiar langa peronul liniei intai din Busteni. Pana acum nu l-am observat, asa ca am profitat de ragaz pentru a ma lamuri in privinta "masinariei" (primul tren electric industrial din Romania). Pe la 10 si 5 minute soseste trenul lui Marius (un IR la fel de aglomerat). Pornim catre Caminul Alpin din Busteni, de unde incepem urcusul pe Triunghi Rosu (TR). Pana ne intram in ritm si ne acomodam cu umiditatea, transpiram :). In prima poiana, unde profitam de vizibilitate pentru a face cateva poze. Dupa stana, intalnim drumul catre Poiana Costilei - Valea Cerbului, marcat cu Banda Galbena (BG). Il urmam pana in poiana mentionata, unde facem un alt popas pentru a studia hartile si notitele cu care am venit de acasa. Marius e piscat de una din multele lacuste grase ce misuna prin iarba. Se vede intrarea pe firul vaii, cu cativa bolovani imensi pe post de cerberi. Valea poate fi abordata direct pe fir, sau se poate folosi poteca evidenta ce ocoleste putin prima saritoare. Prima "terasa" ofera un platou foarte frumos, cu un bordei folosit ocazional de catre ciobani. Firul vaii necesita un pic de catarare, dar puteti alege sa abordati potecutele ce va poarta printre jnepeni, in lateralele saritorilor (trebuie sa explorati putin, insa sunt destul de evidente pentru ochiul atent). Marius a abordat prima saritoare prin partea dreapta, printr-un "horn pamantos" (instabil, dar uscat). Eu cu Nico am ales sa cautam poteca. Odata gasita, ne-a scos exact langa locul in care ajunsese si Marius, deasupra primei saritori. Peisajele sunt superbe. Se disting foarte frumos Creasta Priponului si Acele Morarului (pe Brana Mare a Morarului se vedea un grup relativ maricel de oameni, iar chiar pe Ace alpinistii isi "faceau de cap"). Continuam ascensiunea. Destula balega de urs pe vale :). Capre negre nu vedem, din pacate. Norii se joaca cu lumina pe care soarele-o arunca asupra culmilor. Ajungand in caldarea superioara, luam ca reper cei doi stalpi ce s-ar zice ca sunt ramasitele unui vechi refugiu de vanatoare (din perioada comunista) si urcam "ca pompierii" panta inclinata, tinandu-ne de ierburi ("Parca iti infigi degetele in parul cuiva!", observa Marius). In creasta Priponului facem o pauza de realimentare si savurare a peisajelor. Nu tineam mortis sa ajungem la Omu, mai ales ca este multe lume pe platou astazi. Drept urmare, dupa inca nitel urcus, decidem sa coboram pe Valea Caldarilor, o vale spectaculoasa si foarte usoara atunci cand o privesti de sus, insa de jos se prezinta ca fiind mult mai stancoasa. Ne intersectam cu traseul turistic Valea Cerbului - Omu (BG), pe care-l vom urma in coborare catre Busteni. Destul de aglomerat. In cele din urma, la finalul unei coborari destul de rapida (ce a pus niscaiva presiune pe unghiile de la picioare), iata-ne inapoi la Caminul Alpin. Directia gara, dar facem o mica aprovizionare pe drum. Ne-am intors cu R 3012, pe care o sa incerc din rasputeri sa-l evit de acum inainte. Am mai avut de-a face cu el cand ne-am intors dintr-o tura de bicicleta (ni s-au vandut bilete pentru biciclete dar nu ai spatiu unde sa le depozitezi, iar vagoanele sunt clasice, nu etajate), insa de data aceasta a fost jalnic. Mizerie multa si o toaleta dezafectata ce, credem noi, se tot revarsa la fiecare plecare de pe loc a trenului. Caci mirosul era.... Lasand la o parte acest inconvenient, am prins mai mult avant inspre a explora vaile de abrupt din Bucegi.
  3. Ii mai putem spune prima tura cicloturistica, caci a fost prima tura de acest gen pe care am facut-o. A trecut ceva vreme de atunci si, uitandu-ne prin poze, am zis ca merita sa scriem cateva randuri si despre momentul producerii declicului cand vine vorba de aceasta activitate. Urmeaza evocarea unor amintiri care in prezent imi starnesc zambete si un pic de nostalgie, pe care le voi insoti cu poze de-o calitate indoielnica. Deci, o sa va plictisiti :) Tot citeam relatari de la alti oameni (mai ales pe forumul) si am vazut biciclete MTB cu portbagaje si genti (aveam sa aflu ca se numesc coburi) ce erau purtate prin diverse colturi ale tarii si lumii. Parea foarte interesant, mai ales ca unii mergeau si cu cortul dupa ei. Intr-un final, manat de impulsul de-a infaptui un "experiment" similar intr-o zona cunoscuta (Piatra Craiului), am comandat un portbagaj compatibil cu franele pe disc (asta dupa ce m-am documentat si consultat cu mai multa lume) pe care mi l-am montat cu nerabdare pe bicicleta (imi amintesc ca am ramas dupa program in curtea cladirii in care aveam serviciul la momentul respectiv, asambland "jucaria" printre stropi de ploaie specifici lunii mai) si inca un portbagaj mai mic, cu montura pe tija seii, pentru bicicleta Nicoletei (ideea de portbagaj nu o tenta, caci nu urma sa cumpere coburi vreodata... :) ). Mi-am luat si un set de coburi din Decathlon pe care le-am asigurat suplimentar cu cativa soricei. Ne-am facut bagajul, am schitat un traseu ce urma sa ne poarte din Predeal catre Zarnesti si Plaiul Foii, apoi catre Prapastiile Zarnestilor, Dambovicioara si ce-om mai considera de bun augur la fata locului, am cumparat biletele de tren si week-end-ul prelungit era asigurat. In dimineata plecarii am avut un sentiment ciudat, iar in drum spre gara mi-am dat seama ca gentile erau prost pozitionate. Am fost singurii cu biciclete pe acel IR, iar pana in Predeal am facut ceva vreme, caci inca se mai lucra la calea ferata. Odata coborati Predeal, ultimele reglaje pentru asigurarea bagajelor. Nico a pus un ghiozdan pe acel mic portbagaj, asigurat cu doua cordeline. Nici nu au trecut 300 de metri si, dupa 3 gropi, acel portbagaj s-a deplasat nitel. Iesim din Predeal pe drumul catre Rasnov, iar dupa prima urcare (pe care am facut-o destul de greu la acel moment..), conform indicatiilor de pe foi, parasim asfaltul si intram pe drumul catre Forban. La un moment dat stiu ca trebuie sa facem dreapta, cautand o potecuta ce urma sa dea intr-un drum forestier ce ne va scoate, la randu-i, spre Sohodol si Rasnov. Vremea era numa' buna. Din pacate, drumul acela care paraseste traseul Forban s-a pierdut prin gramezile de crengi si trunchiuri de copaci. Am orbecait ceva, incercand sa intuim drumul. Intr-un final, am luat-o de-a dreptul catre un forestier ce se vedea printre copaci si am reusit s-o scoatem la liman. Am avut parte de o coborare foarte frumoasa, pe un drum forestier intr-o stare foarte buna. Ajunsi in apropierea intrarii in Rasnov, facem o pauza mai lunga pentru stat pe iarba la soare, admirand creasta Pietrei Craiului ce se zarea in departare. Schita de pe foaie arata ca trebuie sa gasim un drum comunal care o scurteaza dinspre Sohodol direct catre Tohanul Nou, insa in vreme ce balauream pe coclauri ne-am trezit cu niste caini ciobanesti ce alergau cu viteza foarte mare spre noi. Ne-am speriat si am facut cale intoarsa. Si bine am facut, caci am intalnit si un cioban ce ne-a confirmat ca zona e impanzita de stani si cainii nu sunt deloc usor de stapanit. Ne multumim cu drumul asfaltat. In Zarnesti, fiind inca devreme pentru a merge spre Plaiul Foii (unde aveam aranjata o cazare - pe vremea aceea nu concepeam ideea de a merge cu cortul pe bicicleta), am cumparat doua beri si ne-am postat undeva pe malul Barsei, pe iarba, unde am stat la soare si am admirat zona. Un catel ne-a tinut companie. Norii erau prezenti, dar sparti. Cum este de obicei in luna mai prin zonele montane. In cele din urma am ajuns in Plaiul Foii. Ne-am cazat (pensiunea Panorama Pietrei Craiului) si am mancat la cabana Plaiul Foii (clasica ciorba de fasole servita in paine s-a dovedit irezistibila). Bicicletele au stat in perfecta siguranta in anexa pensiunii. A doua zi, aveam de gand sa incercam a ajunge la Coltul Chiliilor, asa ca am orbecait aiurea pe niste drumuri mai rupte, impingand bicicletele la deal. N-am reusit sa iesim corect, iar harta montana nu aveam la mine. De GPS nici nu se punea problema pe atunci. Asa ca am coborat pe un forestier dragut spre Zarnesti. De aici, am luat calea Prapastiilor, cu gandul de-a merge prin Cheile Pisicii. Nu stiu ce-a fost in mintea mea, caci acele chei nu sunt pentru bicicleta. Dar na, greseli de orientare/documentare specifice oricarui incepator entuziast. Nereusind sa razbim nici macar in prima parte a acestor chei, am facut cale intoarsa pana la Fantana lui Botorog, de unde am urcat pe drumul catre Magura. Norii s-au adunat pe crestele muntelui si, dupa cum se aude, e o furtuna in toata regula. Dar la noi nu a ajuns. Zona Magurei este superba. Stiu ca stiti, iar daca nu stiti, cautati poze (din alea bune :) ). In special in mai, cand inca este totul inflorit. Am coborat spre Moieciu si am inceput sa urcam inspre Rucar, oarecum. Deja ne mai obisnuisem cu pedalatul la deal. Am iesit pe DJ730, catre Sirnea si Ciocanu. Ne simteam un pic obositi si ne intrebam daca ajungem la timp la cazarea din Dambovicioara. Nu prea am constientizat noi pe unde am pedalat atunci, caci eram coplesiti de urcari si de peisaj (aveam sa revenim de mai multe ori in zona). Insa am ajuns intr-un final, spre seara, la pensiunea Casa Soarelui din Dambovicioara. Ne intrase frigul in oase, facusem febra musculara, iar caldura din camera ne-a dat gata. Am decis ca urmatoarea zi sa fie de pauza, la aceeasi locatie. Masa am servit-o in Podu Dambovitei, la un restaurant/bodega ce nu stiu daca mai exista acum. Nimic demn de mentionat, oricum. Urmatoarea zi am petrecut-o mergand fara bagaje prin zona Dambovicioarei, la plimbare. Asta, plus odihna si relaxare. In ultima zi am pornit dis de dimineata la drum, cu gandul de a urca asa-zisul "Rucar - Bran". Imi amintesc si acum ce multumiti am fost cand am ajuns in punctul de maxima belvedere. Simteam, totodata, ca pedalam mai cu spor fata de prima zi. Traficul a fost domol. De aici, la vale spre Bran - Tohanu Nou, cu directia Zarnesti. Odata ajunsi, ne-am oprit in gara. Am cumparat bilete catre Brasov. Ne-am incadrat in program. Si ce ne-a mai placut sa mergem cu acest Regiotrans, in ritm lejer, stand in vagonul de bagaje chiar langa biciclete, cu geamurile deschise... In Brasov ne-am mutat in trenul ce avea sa ne aduca spre Bucuresti. Fiind o zi de luni, doar noi eram cu bicicletele. Spre dupa-amiaza am ajuns acasa si inca nu realizam ce am facut. Nici nu stiu cati kilometri am strabatut. Si nici nu cred ca are vreo importanta, in fond. Nici prin cap nu ne trecea in acele momente ce avea sa urmeze in 2012, 2013, 2014, 2015....eram deja "compromisi".
  4. Traseul este urmatorul: http://www.bikemap.net/route/1710255 Plecam cu trenul IR 1745 la 6:15 din Bucuresti spre Sinaia. Ne intoarcem din Sinaia cu IR care pleaca la 18:19, 18.57 sau 19.44, in functie de ora la care ajungem. Casca este obligatorie.