Search the Community

Showing results for tags 'franta'.



More search options

  • Search By Tags

    Type tags separated by commas.
  • Search By Author

Content Type


Forums

  • Ciclism.ro
    • Articole Ciclism.ro
  • CICLISM SPORTIV
    • Competiții
    • Ranndonneuri în România
    • Cluburi şi Asociaţii
    • Calendarul competițional
  • BICICLETE
    • Biciclete de Sosea
    • Biciclete de Munte
    • Biciclete de Cicloturism
    • Ciclocros si Gravel
    • Single Speed si Fixed Gear
    • Biciclete Utilitare
    • Downhill, Enduro si Freeride
    • Tandem
    • Biciclete hibride - Touring, City, Cross, Electrice
    • BMX, Trial, Street, Dirt
    • Recumbent, Cruiser, Chopper
    • Biciclete pentru Copii
  • TEHNICĂ
    • Centrul Tehnic
    • Piese si Componente
    • Centrul Sportiv
    • Ajutor! Am o întrebare
  • CICLOTURISM
    • Plimbări, Ture, Călătorii
    • Planuri şi Proiecte Cicloturistice
    • Chei şi Defileuri
    • Drumuri, Şosele şi Cazări
    • Transportul Bicicletei
    • Ture de Vis pe Alte Meleaguri
    • Călătorii Fără Bicicletă
  • FORUM REGIONAL
    • Bucureşti
    • Ardeal
    • Banat
    • Dobrogea
    • Moldova
    • Muntenia
    • Oltenia
    • International
  • CAFENEA
    • Biciclistul în România
    • Fanii Ciclismului
    • Fan Club
    • Divertisment
    • Timp Liber
    • Comenzi şi Magazine Online
  • ADMINISTRARE
    • Administrare Ciclism.ro
    • Recycle Bin

Find results in...

Find results that contain...


Date Created

  • Start

    End


Last Updated

  • Start

    End


Filter by number of...

Joined

  • Start

    End


Group


Localitate


Biciclete


Ocupaţie


Arii de interes

Found 10 results

  1. Salutare, tuturor! Mă gândeam să împărtășesc și cu domniile voastre cea mai frumoasă și de durată călătorie pe care am făcut-o vreodată cu bicicleta. Corectez: vreodată. Punct. O călătorie a cărei anvergură pe toate planurile (fizic, mental, emoțional) nu a fost egalată de turele ulterioare și nici va fi putea fi, cel puțin pe sol european, unde am bifat tot ce mi-am propus. Deși, dacă-s sponsori dispuși să-mi rezolve problema (gravă (!) ) de a nu mai avea unde merge și doresc să mă trimită spre Asia/Tibet, accept cu mare plăcere! Ofer poze, dau fundă! Nea Bezos, please PM if interested! Anul 2017 a fost anul în care Trump a devenit președinte în SUA, a izbucnit criza refugiaților în Myanmar și Snapchat s-a listat la bursă. Dar a fost anul și anul în care am pedalat, în sens orar, pe următorul traseu: O experiență intensă, ale cărei momente cheie îmi sunt încă foarte vii în memorie. Din păcate, cei 4 ani care s-au scurs au acoperit cu o pâclă destul de densă o parte din detalii. Cu puțin noroc, prin intermediul acestei relatări în p r e m i e r ă (nu schimbați canalul, nici nu știți ce pierdeți!), sper să reușesc să le readuc la viață, ajutat fiind de fotografiile și notițele editate sumar pe tabletă la finalul lungilor zile de pedalat. Cum asta probabil fi-va cea mai lungă tură descrisă pe ciclism.ro, preambulul nu va fi nici el mai prejos. Este destul de mult de citit, enjoy! Să începem cu niscaiva statistici: -------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- Distanța totală: 12.092 km Distanța zilnică (medie): 117,4 km Număr de zile: 103 (6 mai - 16 august 2017) Număr de zile de pauză: 0 Număr de obiective culturale/muzee vizitate: 0 (acesta nu va fi un jurnal cultural, eu-s mai de la țară cu capu'; doar drumurile, munții, apa și cerul mi se par demne de admirat, povestit, temut) Număr de nopți la cort: toate Cea mai bună zi (distanță): 184 km (Spania, Burgos și Pasul Brújula) Cea mai slabă zi (distanță): 46 km (Portugalia, „convalescent” - ghilimele pentru că mi-am făcut-o cu mâna mea atunci) Metri urcați pe zi (medie, conform Bikemap): 1283 m Cea mai bună zi (metri urcați): 3310 m (Italia/Austria, pasurile Jaufenpass și Timmelsjoch) Cea mai slabă zi (metri urcați): 60 m (Ungaria/România, Sátoraljaújhely - Satu Mare) Viteza maximă: 73,9 km/h (Austria, Pasul Timmelsjoch); 71,1 km/h (Franța, Mont Ventoux); 70 km/h (Spania, Pasul Brújula) Viteza medie: 14,14 km/h Timp zilnic în șa (medie): 8h 13m (cât timp s-a învârtit roata, R(idingT(i)M(e) pe vitezometru) Cea mai lungă zi (în șa, același RTM): 10h 52m (Franța, Cime de la Bonette - Guillaume, 129 km, 11,9 km/h media, 63,6 km/h max) Cea mai scurtă zi (în șa, același RTM): 3h 37m (Portugalia, zona Moura, „convalescent”, 46 km, 12,8 km/h media) Altitudinea maximă: 3355 m (Spania, Pico del Veleta) Număr de zile în care am ajuns la peste 2000 m: 12 (Italia, Austria, Franța, Andorra, Spania) Număr de zile în care am ajuns la peste 2500 m: 4 (pasurile Stelvio, Gavia, Col de l'Iseran, Cime/Col de la Bonette) Pasuri mai mult sau mai puțin celebre: Timmelsjoch, Stelvio, Gavia, Giau, Pordoi, Col de l'Iseran, Cime/Col de la Bonette, Mont Ventoux Orașe importante (prin care am trecut ca acceleratul prin Dâlga; doar am zis că-s țărănete și nu-mi arde de culturalizare): Barcelona, Valencia, Gibraltar, Lisabona, Paris, Praga Greutate bicicletă: 30 kg medie, probabil 35 kg când o încărcam cu apă/mâncare (dacă îmi amintesc bine, în Spania căram după mine 6 litri de apă, de frică; nu era nevoie, dar nu puteam ști cât de dese sunt cișmelele la spanioli) Pene: 9 (aproximativ) Lanțuri schimbate: 1 (Franța) Probleme tehnice (spițe rupte, saboți tociți etc.): 0 Cască: niciodată Vârsta: 29 Greutate: între 62 și 72 kg (care-i la plecare, care la sosire vă prindeți voi) Miopie: forte Cheltuieli (fără echipament): ~3.900 lei (da, lei. Sub mia de euro la acea dată, și aș fi putut ieși și mai ieftin dacă nu pierdeam anumite lucruri pe care a trebuit să le cumpăr iar; deci apă, paie (carbohidrați ieftini) și bătaie ) Noroc: gârlă (de ce să mint, se puteau întâmpla multe nasoale, accidente, furturi. Dar n-am pățit nimic. Un exemplu de care mă temeam constant: se rupe/demagnetizează cardul, nu mai merge, cu ce plătesc? Canci backup, canci asigurare. Fking cyclotroubadour! ) -------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- De ce? tl;dr Pentru că îmi place la nebunie să călătoresc cu bicicleta. Pentru că munți, pentru că pitici. Cum spuneam, sunt și eu un soi de ciclotrubadur - Carpaticus nu-i singur - , însă eu sunt specia „bagabondus autofinantatus”. Cu bani. Care tre' câștigați prin muncă, which sucks. Big. Time. Dar destul cu asta (Bezos, sir? Meagre donation? Trăiască familiea tah!) Detalii în Partea I: Muntele și Partea a II-a: Piticii. Partea I: Muntele Să vorbim un pic despre munți, în special ăi' mari din centrul Europei. Va trebui să ne întoarcem destul de mult în trecut. Tânăr și ușor impresionabil la 19 ani, după ce-n ziua anterioară pedalasem taman de la București până după jumătatea lacului Vidraru, dis-de-dimințeață încep să urc pentru prima oară în viață Transfăgărășanul, cu ghiozdanul în spate, pe o bicicletă obosită, grea și din oțel, pe chinezescu-i brand: „First Bike”. Nu prea mai fusesem la munte până atunci, îi văzusem mai mult în poze. Știam geografie bine, îmi plăcea să stau cu nasul în hărți. Dar practic nu prea mă văzusem la față cu reprezentarea fizică a cafeniului de pe hartă. Nu eram obișnuit cu relieful înalt, fiind din București și fără „la țară”. Ce dealuri sunt în București, în nord - nord-vest? Nici măcar groapa de gunoi de la Rudeni nu se făcuse „deal”. La acea vreme nu exista Google Street View, Google Earth era la începuturi, toată zona Făgărașului era extrem de pixelată,.. doar culmile principale se distingeau, nici vorbă de panglică a vreunui drum. Nu știam cum arată traseul, ce peisaje or fi, nu știam că-s urși pe acolo, efectiv habar nu aveam de nimic. Doar că o să urc... Cât? Cât o fi... Aveam o hartă rutieră, dar fără un profil de altitudine, un GPS, era inutilă. Eram în aer, națiune! Și iată-mă la munte. Și nu orice munte, cel mai înalt din țară, masivul Făgăraș. Cu o zi înainte, mă impresionaseră tunelurile de la Vidraru, lacul și cele două vârfuri care veghează de departe (Negoiu și Lespezi). A doua zi drumul pustiu și bombardat ce însoțea lacul în răcoarea neobișnuită a dimineții (pentru un bucureștean, da?), primul șoc la Curba lui Zavate (ups, se strică treaba!), Cabana Capra din ce în ce mai mică, eu tot uitându-mă spre cer fără a ști cât mai e de urcat, push bike și sentimentul ăla al rușinii, frumusețea altitudinii, lungul tunel de la Bâlea, Transilvania aurie la picioare și fenomenala coborâre spre Cârțișoara m-au marcat profund. Acolo, sus pe munte, era fericirea, da! Virajele în ac de păr, înclinarea la 40 la oră,... Poezie în mișcare, ce mai! Bineînțeles că totul e explicabil pentru un specialist în biochimie. În acele momente a avut loc un proces prin care s-au brăzdat niște șanțuri la mine pe creieraș. Din neted a devenit cu gropi și șanțuri. Nu de-alea bune! Imprinting à la Lorenz, caz de manual Niciodată nu voi uita detaliile acelor zile! OK, știam că-mi place pe munții înalți. Mai vreau. Ce munți mai sunt în România, mai tari ca Făgărașii, străbătuți de drumuri asfaltate? Niciunul? (Nu era asfaltată Transalpina, nu auzisem de ea, cum posibil nici voi nu știți acum de Strategica, urcată cu bagaje în 2014 și de care mi-e tare dor) Păi dacă în România nu mai e nimic, cum o fi în Alpi, că ăștia-s și mai înalți? Sunt și în țări civilizate, wow, ce mișto ar trebui să fie! Întrebarea „cum o fi în Alpi”, m-a urmărit ani și ani de-a rândul... N-a ajutat nici că citeam chiar aici pe forum de Ötztaler Radmarathon și Timmelsjoch. Că vedeam numerele alea (2474 m altitudine pentru ultimul, sau citeam despre Stelvio cu ai săi 2757 m) care-mi zgândăreau imaginația („moamă, dacă a fost așa mișto să cobor de la Bâlea, cum o fi să mă dau prin Alpi?!”, sau că se mai plimba musiu Moga prin Austria și ne arăta verdele ăla pe care nu-l găsim la noi... Alpii au fost motivul pentru care m-am apucat să învăț germana și cu care ulterior chiar mi-am câștigat o pâine, deși scopul inițial era „ce fac dacă mi se întâmplă ceva în munții lor și nu pot vorbi nemțește?”. Copil... Ironia e că dacă aș fi făcut această tură atunci, n-aș mai fi învățat-o, ci probabil luam cărțile de franceză la tocit (spoiler alert: nu m-au dat pe spate nici Austria, nici Germania). Primul răspuns, nesatisfăcător pe mai multe planuri, la întrebarea „cum e în Alpi” mi l-am dat în vara lui 2015 când, între joburi fiind, am pedalat de la București la Viena (cu trenul, la întoarcere), trecând și prin Alpii Austrieci. Scopul final era, evident, rezolvarea obsesiei din tinerețe, Timmelsjoch. Cum în drum spre el treceam pe lângă cel mai înalt pas austriac, Großglockner, Transfăgărășanul lor, un drum cu taxă care urcă până aproape de 2500 m, am zis că nu trebuie ratat. Era cu 500 m mai sus decât Bâlea. Experiența pe acel munte rămâne în continuare cea mai urâtă dintre cele pe care le-am avut pe șosele alpine: fiind perioada concediilor, drumul era intens circulat de motociclete, mașini și (wtf) autocare! Eu, care mă așteptasem la aer curat și liniște, nimerisem în raiul motorizaților. Erau și mașini de epocă, multe beșini... pardon my French. E un clip pe YouTube cu unul care urcă cu un tractor! Dar motocicletele, motocicletele sunt absolut oribile, zgomot infernal la munte, asta lipsea! Mai merg și în cireadă... A fost groaznic! Urma să sufăr din cauza lor și în această tură, în Croația, pe Coasta Dalmată, dar acolo măcar nu erau urcări de sute de metri. Așa că de la Großglockner am tulit-o spre Viena și n-am mai continuat spre vest, spre țelul inițial. Obosisem, nu mai eram dispus să îndur traficul intens, îmi făcusem o parte din dambla (văzusem verdele austriac și urcasem pe cel mai înalt pas al lor), iar ghidonul flat-bar stock îmi cauza mari dureri la încheieturi (de atunci am trecut la ghidon de cursieră la toate bicicletele, slăvită fie sfânta treime a pozițiilor pentru mâini: hoods, tops și drops, acum și pururea și-n vecii vecilor, amin!). Acasă au reînceput gândurile. Că nu știu cum e sus pe munte la 2700 m, apoi, în background... (va urma) Partea a II-a: Piticii După ce înveți să zbori, nu îți mai vine să te târăști prin colbul pământului. Acestei frumoase metafore, care nu îmi aparține, îi voi da două interpretări: În contextul modalităților de a călători, nimic nu mi se pare mai satisfăcător decât bicicleta. Nu reușesc să rămân cu amintiri de calitate (dacă rămân cu vreuna, de fapt) în urma folosirii mijloacelor motorizate. Pur și simplu. În contextul petrecerii nopților pe durata unei călătorii, după ce vezi cât de mișto e să dormi la cort fără să dai socoteală nimănui, cort pe care-l pui unde vrei, la ce oră vrei, pleci când ai chef, totul mai fiind și moca pe deasupra, nu-ți mai vine să stai la pensiuni, în special dacă ești super calic pe deasupra. Detest să dorm la pensiuni/cabane/hoteluri, pur și simplu nu-s fericit în patul și-ntre pereții altora, experiență care mai și costă destul de mult. Ăsta-i piticul pe creier number one. Piticul pe creier number two „e” de fapt doi: boala pe mașini și pe avioane, în cadrul mai larg al poluării inutile. Dacă în 2017 nu aveam nici permis, nici mașină, în prezent le dețin pe ambele. Deși nu mai sunt „pur” și am fost excomunicat din Biserica Ecologisto-Extremistă al cărei membru de vază eram în AD 2017, hater de mașini și șoferi deopotrivă, și deși mi se pare în continuare o barbarie să mergi cu mașina în oraș pentru nimicuri gen casă-job, boala pe avioane a rămas la fel de acută; ideea fixă că, din nou, este barbar să mergi cu avionul la distracție (concedii, sitibreic etc. - repet: distracție, consumerism) e înfiptă bine la mine-n țăpăcână. Măgăoile alea poluează prea mult, la altitudini prea mari, sunt prea câh. Prin urmare n-am păcătuit încă în acest sens și sper să n-o fac. (Din fericire vederea nu-mi permite să devin pilot de avion, căci poate vă scriam peste niște ani între două curse OTP - LHR, viitorul e imprevizibil ) Poate o să-mi iau hate, dar chiar m-am bucurat că au mai luat o pauză avionașele în pandemie de la cărat biomase aiurea la all-inclusive. (Normal că nu salvez eu planeta că nu zbor cu avionul. Dar piticul de mai sus e mulțumit dacă stau la sol, și nu vreau să-l supăr ) (Degeaba îmi folosesc mașina strict ca să-mi car bicla în locuri în care, în trecut, ajungeam pe ea sau cu trenul (CFR-ul are și el o parte din „vină” că m-a-mpins spre școala de șoferi prin minunatele „facilități” oferite bicicliștilor!) - nu mai pot fi ecologist extremist, cu talon pe numele meu Bașca e Euro 4... o să ard în iad!) Revenind la pitici, gașca veselă mă cam împiedica (și încă o face) să văd lumea „ca omu' normal”. Cum puteam eu să-i țin liniștiți dacă pentru a vedea un loc celebru ar trebui să merg la aeroport, apoi să mă cazez „La 4 Pereți”? Imposibil! Dorința e suferință, zice Buddha, nu mai bine îmi iau eu gândul de la vizitat locuri îndepărtate? (continuare)... apoi, în background, gândurile rulau și rulau: nu știu cum e sus la munte la 2700 m, n-am văzut și eu lumea civilizată, nu știu cum e la munte la 2700, n-am văz... Vestul... Lumea civilizată! Covrigii în coadă... În Macedonia de Nord sau Bulgaria mai fusesem eu, tot călare. Dar ăia nu-s „civilizații”. Par example, nu văzusem Parisul. Marele oraș care apare în manualul de franceză dintr-a doua, ăla cu iepurele Rin-Rin și hipopotamul. Orașul care are și el Arc de Triumf. Cum ar fi să văd Tour Eiffel și Notre-Dame, că le știu și acum desenele din carte? Sau Barcelona, poveste similară. Aveam din copilărie niște vederi cu Sagrada Família, le tot analizasem, ciudată și frumoasă chestia, singura biserică ce-mi place, voiam să văd the real thing. Dar aceeași problemă: e departe, nu vreau avion, ioc mașină și oricum poluez imens atâția kilometri, nu vreau cazare. Restul Apusului, ca Londra, Amsterdam, sau țările nordice n-au munți sau e prea frig (Norvegia), vremea-i nașpa, am zero interes pentru ele. Mda, aș cam vrea să văd Parisul și Barcelona în viața asta! Totul pleacă din copilărie, v-ați prins, da? -------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- Această călătorie a fost provocată de munți și... pitici! -------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- Eram iarăși între joburi. Bani destui. E clar! De plecat, trebuie, acum! Risitas, adu paelleras! Ard tălpile! Vamos! (R.I.P.) Configurare traseu (I): Cam pe unde? Hai să încerc să pedalez până la Barça. De iese pasiența, n-ar strica să încerc și Gibraltarul, e un punct extrem al Europei (aproape extrem, căci există o peninsulă alăturată și mai sudică). Poate reușesc să văd și Africa de pe mal (ce tare!) și, dacă tot am ajuns până acolo, Lisabona cu tramvaiele ei. Iar apoi merg la Paris. Și pe urmă pe cel mai scurt drum până acasă, dar totuși trec și prin Praga că-i aproape și gata, pot să zic că am văzut Europa! Dar mai întâi și mai întâi, aveam un obiectiv clar și obligatoriu: Alpii cu Timmelsjoch în frunte! Restul destinațiilor erau opționale, depindeau de starea tehnică a biclei, pe care nu o puteam anticipa. Orice eroare apărea în lanț, verigile ulterioare ar fi fost abandonate și o tuleam spre casă pe drumul cel mai scurt. Nu știu cum m-aș fi descurcat dacă mi s-ar fi rupt cadrul, de exemplu. Poate îmi făceam altă biclă pe drum, poate luam avionul (ce oroare) sau autocarul spre casă. Ce bine că nu a fost cazul! Configurare traseu (II): Cam pe unde, mai exact? Nu voiam să bat tot traseul în cuie, ar fi fost o pierdere teribilă de vreme și deloc amuzant, dar totuși trebuia să-mi iau niște puncte de reper. Bam, deschid Wikipedia! Și iată, așa cum lui Moise arătatu-i-s-a tabla cu legile pe munte, tot așa descărcatu-mi-s-a în cel mai divin mod cu putință (viteza pe fibra optică nu poate fi decât divină, nu?) lista celor mai înalte drumuri asfaltate din Europa prin mijlocirea arhanghelilor TCP și IP. Acest sacru tabel venea la pachet cu următoarele porunci ce trebuiau respectate întocmai, altfel Sfinții Grăunți de Aluminiu din Cadrele De Bicicletă Taiwaneze m-ar fi pedepsit rupându-mi sărmanul cadru 6061, lăsându-mă pe drumuri prin cine știe ce colț de lume: 1. Urcă tot ce poți din Top 20 Sfânta Listă (T20SL) care nu te-ndepărtează de la calea dreaptă spre Gibraltar! 2. Să nu te prindă iarna pe drumul de întoarcere! 3. Să nu faci push-bike! 4. Have fun! Reguli pe care am avut grijă să nu le încalc... flagrant. E drept că am urcat doar 7 din acel top (sub jumătate), pe unele rampe ce însoțeau autostrăzile în Spania mai făceam câte un scurt push-bike ca să nu forțez/rup lanțul și au fost momente în care numai distracție n-a fost pe drum. Dar n-am supărat Sfinții Grăunți, iar cadrul a rămas intact până în zilele noastre (face 11 ani săracul)! Am purces la analizat T20SL, să văd ce e de bifat. Constatasem existența unui drum în Austria ce sare de 2.800 m, i-ar fi venit rândul imediat după Timmelsjoch. Al naibii de înalt. Dar cum nu suport fundăturile și-mi place să trec dintr-o zonă în alta, fără a fi nevoit să mă întorc pe unde am venit, l-am trecut la opționale. Și opțional a rămas, fără niciun regret: vremea era proastă când am ajuns în zonă, eram obosit, și urma să ajung și mai sus dacă aș fi continuat spre vest. Din fericire, tot ce mi-am propus să urc din T20SL, de acasă, am reușit: Veleta (3355 m) - drum-fundătură, ajunge până aproape de vârful Veleta din munții Sierra Nevada în sudul Spaniei (ocazie cu care aflu că ăia din America n-au fost primii denumiți astfel). Am zis că nu-mi plac astfel de drumuri, dar era cel mai înalt drum „asfaltat”, cică, și trebuia bifat. Asfaltul se termină cu (nu mai țin minte) sute de m sau peste un 1 km înainte de vârf. Ultima, ultima porțiune tre' urcată la picior până sus, n-am mai făcut-o. Cime de la Bonette (2802 m) - o buclă scurtă care pleacă din Col de la Bonette (a se vedea mai jos). Descrisă aici pe forum. Col de l'Iseran (2770 m) - pas alpin Stilfserjoch / Passo dello Stelvio (2757 m) - pas alpin Col de la Bonette (2715 m) - pas alpin Passo di Gavia (2621 m) - pas alpin Timmelsjoch / Passo del Rombo (2474 m) - pas alpin (Marele absent este Col du Galibier (2645 m). Am ales o rută care credeam că va fi mai interesantă decât a fost în realitate, rută care ocolea acest pas. Țeapă. Din păcate nu merită să fac altă „expediție” doar pentru el. Galibier și companionul Telegrafu' sunt singurele mele regrete...) Multe alte pasuri au fost adăugate la traseu pentru că-mi stăteau în drumul spre „vedete”. După ce voi fi terminat cu pasurile mari din Italia, urma să merg spre Franța la șes, în Câmpia Padului, la relax! Unele pasuri franceze, Cayolle și Allos, le-am adăugat pentru că erau „prin zonă ”, în drum spre Mont Ventoux-ul celebru printre cicliști, munte pe care eram de asemenea curios să-l urc (o să-l fac de râs când îi va veni vremea). Dacă tot urma să traversez Pirineii, am zis s-o fac cu stil. Let's visit Andorra! Pentru Spania, după ce urma să văd Barcelona aveam de gând să părăsesc coasta. Nu sunt înnebunit după mare. Dar ce s-a-ntâmplat în târg nu s-a potrivit cu ce plănuisem acasă... Voi povesti la timpul cuvenit. Din păcate nu reușesc să-mi amintesc în ce context am aflat de existența Observatorului Astronomic Calar Alto, situat în sudul Spaniei, în vârf de munte - 2.168 m. Albele-i cupole mi-au rămas în minte totuși cu acea ocazie, și ca pasionat de astronomie era inevitabil să nu-l adaug pe listă în trecerea mea spre Gibraltar. Ziua în care am urcat la observator a fost printre cele mai frumoase din tur. Imagini live pot fi observate aici. Iarna este interesant să observați cât de puțină zăpadă este la o altitudine mai mare decât la Bâlea! Cum ajungeam din Gibraltar la Paris și Praga, nu mai conta. Nu mi-am făcut niciun plan. Și am terminat de planificat jumătatea vestică! Să trecem la est... Hmm, aș vrea să văd Pula, pentru că, na, Pula e Pula... (serios, singurul motiv pentru care am pus localitatea croată pe listă nu a fost anticul amfiteatru roman (în prezent, și pulan? ) vechi de peste 2000 de ani, ci modul obscen în care pronunță/scriu croații numele italian original al orașului, Pola - asta arată și ce nivel de maturitate am, dar nu le poți avea pe toate! ). Trebuia să am o poză cu bicla în Pula, nu? Gata, gata! Mai știam că vreau să parcurg Clisura Dunării pe malul sârbesc, ar fi fost ceva nou. Deci Serbia, apoi merg glonț spre Croația? N-ar fi mai bine să trec și prin Muntenegru? Configurare traseu (III): Cam pe unde, și mai exact? Dacă T20SL este un text neinteresant, ca orice canon, în schimb site-ul Dangerous Roads este o comoară pentru cicliștii cățărători duși cu pluta! Am petrecut ore întregi aici, planificând în detaliu traseul prin Muntenegru, Bosnia, Croația și Slovenia. Mă gândeam că Alpii sunt totuși cam prea departe: dacă va trebui să mă întorc mai devreme acasă din cauze necunoscute? Așa că am avut grijă să-mi iau devreme porția de aventură, haiducind prin munții Peninsulei Balcanice... și oh, ce frumos a fost! Drumuri superbe, înalte, abrupte, neasfaltate (Bosnia) - totul sub amenințarea frigului și vremii capricioase de mai, cu ploi și fulgere! Extrem, extrem de intense amintirile. Nici nu știu unde mi-a plăcut mai mult, în Alpi sau în Balcani... Mostre pentru ce va urma: Canionul Tarei, traversarea Masivului Durmitor, serpentinele de la Kotor, ascensiunea pe Lovćen (1675 m) cu marea la picioare și, regina turului balcanic, pasul sălbatic și neasfaltat din Bosnia, 1735 m, urcat pe ploaie, 40 km de offroad prin sălbăticie (ziua a 16-a, cea mai plină de adrenalină zi)... Încheiere Cu Europa mi-am făcut damblaua definitiv. A fost o tură de „ori suntem golani, ori nu mai suntem”. Mi-am pus în meniu tot ce mi-a poftit inimioara, ca să spun așa, am mers la all-inclusive, dormit la 5 stele, cumpărat iahturi, mers pe Lună! Îmi pare rău că nu mai pot repeta o asemenea experiență, într-un fel e trist... dar cine știe, poate într-o zi voi răspunde iar chemării drumului (eurasian, de astă dată). Vagabonțeala e incurabilă. (Bezos, sir... no PM yet?) Am de gând să povestesc toate cele 103 zile aici. Pentru mine, să-mi reamintesc... pentru ceilalți, pentru a oferi ceva la schimb și, poate, pentru a inspira. Ami cer scuze la domni Imgur, o sa bag poze multe la iei pa sait. Nu stau așa bine cu timpul, nu fac promisiuni cu privire la frecvența relatărilor. E suficientă cea pe care mi-am făcut-o mie, anume să ajung la ziua 103 și aici, virtual. Probabil că de la Paris încolo, spre România, o să vedeți aceleași și aceleași poze monotone. Sau să vă plictisiți prin arida Spanie, țara care nu se mai termină. Well, la fel de greu a fost și pentru mine drumul în realitate, so bear with me. Pe măsură ce povestesc, e posibil să descriu și echipamentul, dar întrebările sunt binevenite încă de pe acum. Ca să închei acest prolog, mai spun doar că niciunul din pasurile urcate sau locurile văzute nu au reușit să detroneze Transfăgărășanul din jilțul masiv unde s-a instalat acum 15 ani: în continuare rămâne cel mai frumos drum din lume!
  2. EyesOnly

    Salutare, O sa incerc sa va povestesc cum ne-am plimbat pe Valea Loarei (si putin prin vecini) in vara anului 2018. Participanti: EyesOnly & Siri Perioada: 27 Iulie - 17 August Transport: masina, avion. tren, autocar. BICICLETE Dupa indelungi dezabateri si tinand cont de detaliile de logistica Valea Loairei a castigat(de data asta) in fata Normandiei ( Orice tura serioasa are nevoie si de publicitate asa ca nu putea sa lipseasca un plan si pentru tura noastra. Cat din planul asta urma sa se realizeze ramanea de vazut.
  3. Salutare, Cu chiu cu vai, aproape am terminat de scris povestea turei planificată în topicul acesta. Am constatat că mă pornesc foarte greu la scris, dar mai am doar două zile de povestit, așa că între timp o să redau și aici povestea. Înainte de a începe vreau să mulțumesc lui @majikstone și @gibonu pentru ajutorul în planificarea turei cât și colegilor de forum care de-a lungul vremii au postat povești pe forum și mi-au alimentat dorința de a pleca în lume pe 2 roți. ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- După ce mult prea multă vreme am tot citit poveștile altora din turele de cicloturism, a venit rândul să scriu propria poveste. Franța parcă a fost o alegere naturală, fiind o țară frumoasă și bike-friendly. În plus am avut transport din Baia Mare fără bătăi de cap și am avut și la cine merge acolo. Ziua I – Duminică, 2 Septembrie: Paris | Lyon – Condrieu pe ViaRhôna, 68.37km cu 241m dif. de nivel 5:30 a.m. sună alarma după ce nu m-au lăsat să dorm foarte bine cele 1 milion de gânduri ce-mi treceau prin cap. La 7:36 trebuie să iau trenul din gara Paris Bercy cu destinația Lyon Part Dieu așa că mă echipez în grabă și cobor bicicleta și bagajele în fața blocului. Aici mă chinui cu fixatul bagajelor pe bicicletă datorită improvizației cu rucsacul deasupra port-bagajului pe care până la urmă îl iau în spate că nu mai e timp de pierdut. Pornesc pe Garmin track-ul GPS până la gară, îmi iau rămas bun de la mătușa și unchiul ce m-au găzduit și pornesc în direcția greșită, evident. În sfârșit văd pe GPS încotro mă duc și mă întorc, dar la primul giratoriu încerc toate ieșirile până dau de cea bună. ”Southeast on Cycleway” nu e tocmai o indicație ajutătoare când n-ai pe ecran busolă și nici nu vezi marcaje cu pista de bicicletă pe șosea. Măcar traficul este aproape inexistent la ora asta și după câteva mici rătăciri intru pe Champs-Élysées unde opresc neaparat să fac o poză cu Arcul de Triumf. Nu prea mi se vede stopul pe spate, dar mă bazez pe reflectorizantele de la Ortlieb care sunt foarte vizibile. Pornesc mai departe, iar apoi opresc pe Pont de la Concorde să pozez Sena și Turnul Eifel, iar apoi trag repede o poză și cu Place de la Concorde. Îmi dau seama că stau destul de prost cu timpul așa că încep să mă grăbesc și nu mai opresc la poze, dar freacă ceva la roată și trebuie să mă opresc. Văd că sacul nu stă prea bine pe portbagaj și alunecă, îl rearanjez și pornesc grăbit mai departe. După ce mă mai chinui un pic cu orientarea pe Garmin ajung la Gare de Lyon, dar eu nu acolo aveam treabă așa că pornesc Google Maps pe telefon, ceea ce ar fi trebui să fac de la început. Sunt pe drumul cel bun, dar timpul e extrem de limitat. Mă învârt o tură pe lângă Gare de Lyon până o iau în direcția bună și mă apropii la 600m de Gare Bercy când iau un viraj într-o intersecție și bang: 1300m. Aici m-am învârtit de am înnebunit, de parcă eram în căutarea acului în carul cu fân. Google Maps îmi arăta când 400m până la gară când +1km, în funcție de intersecția pe care o ratam. Într-un final am ajuns la intrarea în gară la ora 7:38, adio tren. Mi-a trebuit 1h:23min să fac cei 18km până la gară. Mă duc la casa de bilete: TGV nu pot lua, ceea ce știam deja, iar următorul TER e la ora 9:20 și trebuie să iau alt bilet, 65 euro. Întreb de Intercity de la ora 8:00, dar se pot cumpăra bilete doar online, ceea ce încercasem cu o zi înainte și nu am reușit din cauză că era full vagonul de biciclete. Până iau eu portmoneul din geantă, doamna de la bilete se răzgândește și îmi spune că dacă vreau să iau TER-ul de la ora 9:20 pot să merg cu biletul ce îl am, deși scria clar pe bilet că nu se poate schimba. Am vreme destulă să mă plictisesc, să mănânc, să mă duc să studiez un vagon de biciclete să văd cum e urcarea în el, iar la ora 9:00 mă duc să văd la ce peron vine trenul meu. După ce întreb de 2 ori dacă ăla e trenul spre Lyon, dau jos bagajele de pe bicicletă și urc bicicleta în tren, apoi bagajele. Ocup grațios toate 3 locurile de bicicletă de pe o parte a vagonului, las bagajele jos și le leg de bicicletă pe post de contragreutate, să nu se răstoarne bicicleta dacă se zgâlțâie trenul. Lyon – Condrieu pe ViaRhôna După 5h:23min ajung în Lyon, încarc bicicleta cu bagajele pe peron și ies din gară după ce zgâlțâi foarte bine toate bagajele pe niște scări ce mi-au ieșit în cale. La ora 15:12 m-am urcat iar pe bicicletă, mult prea târziu pentru cei 70km planificați, așa că planul a devenit ”să pedalez cât mai mult din cei 70km”. Ca norocul, prin Lyon m-am descurcat mai bine cu orientarea astfel că am ajuns repede pe malul fluviului Ron. Clădirea ciudată este Musée des Confluences Pista de biciclete este exact pe malul Ronului și e plină de oameni pe bicicletă, alergători sau plimbăreți. Traversez Ronul și continui pe pista de biciclete care e destul de îngustă în zona asta și despărțită de trotuar printr-o bordură care îmi dă emoții când din față vine câte o bicicletă. La un momentdat apare din față un recumbent (bicicletă orizontală) care așteaptă după mine la intrarea pe pistă căci nu era cale să încăpem amândoi. Nu pierd vremea deloc prin Lyon și o iau spre Vienne. Deși am dat de indicatoarele ViaRhona, într-o intersecție am pierdut pista și am luat-o pe altundeva, dar tot în direcția bună, urmând să reintru pe pista de biciclete câțiva km mai încolo. Pista apare și dispare, nu are continuitate, dar chiar și în zonele fără pistă nu e nici un stres cu șoferii chit că pe site-ul traseului e recomandat să iei trenul pentru a evita porțiunea aglomerată de la ieșirea din Lyon. Mai traversez încă o dată fluviul Ron ca apoi să am o surpriză neplăcută. După pod traseul face dreapta prin spatele zonei industriale și merge exact pe malul Ronului, doar că nu este asfaltat și e un dezastru total. Sunt unele zone nisipoase și bolovănoase astfel încât mă dau jos de pe bicicletă de câteva ori atât la deal cât și la vale. Așa s-a năruit și planul meu ”să pedalez cât mai mult din cei 70km”. După ce dau de asfalt de câteva ori, marcajul mă duce iar la o urcare abruptă pe malul Ronului unde trebuie să descalec și să împing din greu la bicicletă. După asta mă jur că nu mai urmez marcajul cu ”itinéraire provisoire” dacă îmi mai iese în cale. Trec scurt prin departamentul Isère apoi revin în departamentul Rhône traversând fluviul pe un pod unde trebuie stat la semafor ca să poți traversa, de altfel fiind destul de des întâlnite astfel de poduri de-a lungul Ronului. Din Loire-sûr-Rhône urmează o porțiune de pistă asfaltată pe malul fluviului, dreaptă cât vezi cu ochii, dar de care mă bucur fiind că înaintez repede. Aici oamenii se plimbă, fac sport, stau la plajă și destul de mulți fac chiar și grătare. Mă opresc la umbră lângă o terasă și încep să caut camping deoarece e aproape ora 6 seara deja. Găsesc un camping la 10km exact pe traseu și pornesc mai departe după ce fac o poză. Depășesc un cuplu de cicloturiști și apoi opresc să fotografiez ruinele castelului medieval din Vienne. Îi ajung iar din urmă pe cei doi și schimbăm câteva vorbe. Astfel aflu că sunt francezi, merg și ei pe ViaRhôna până la Mediterană, dar au luat trenul ca să treacă de Lyon și îmi mai spun că vor să pedaleze la anul pe malul Dunării prin România. O iau înainte și începe o porțiune de pistă ce are o mulțime de porți de lemn puse în zig zag, iar între 2 porți de alea era o bară de metal cu balamale ce nu se putea deschide de tot că era lungă și dădea în porțile de lemn. A fost o adevărată ”distracție” să treci cu bicicleta încărcată prin așa ceva. Trebuia să mă dau jos și să fac câteva manevre înainte-înapoi ca să pot lua ”virajele” căci bicicleta nu o puteam ridica de jos să o întorc. Înafară de asta pista era foarte frumoasă și din loc în loc erau niște observatoare de lemn deasupra Ronului. Fix ăla la care m-am hotărât eu să opresc era plin de oameni și era și ultimul, așa că m-am mulțumit cu o fotografie făcută după ieșirea din pădure. Se poate vedea Ingineria într-o poză de pe Google Maps Imediat după Centre d’Observation de la Nature de l’Ile du Beurre La scurt timp am ajuns în campingul L’ile des pêcheurs care era exact pe traseu, pista de biciclete trecând pe lângă gardul campingului. A fost primul camping în care am pășit vreodată așa că nu știam cu ce să-l compar, dar mi-a plăcut că în zona de cort aveau mese unde puteai sta să mănânci omenește sau să-ți împachetezi lucrurile fără să umbli în 4 labe. În plus aveau un cort mare ce avea câteva mese înăuntru și suficient loc să te muți cu cortul tău acolo dacă era prea frig peste noapte. Cazarea a costat 12.5 euro. După ce am instalat cortul mi-am luat un Cola și m-am luptat o vreme cu WiFi-ul care n-a mers nici cum. Va urma.
  4. Salutare, Dupa 3 ani cu ture prin Germania & Austria (+ traversari ale Slovaciei si Ungariei) am hotarat ca ar fi momentul sa mai schimb peisajul, mancarea, bautura si limba straina si sa incercam Franta. Am pornit de la 2 idei: Valea Loirei sau Normandia (cu accent pe tot ce e legat de D-Day) sau o combinatie din cele doua. Valea Loirei era de mult in mintea mea, cu tot ce s-a scris si pe acest forum. Mutumita lui @gibonu si turei povestita de el Normandia a crescut in preferinte, facandu-mi decizia si mai grea. Pe parcurs mi-am dat seama ca nu ar avea rost sa incerc sa le combin si cel mai bine ar fi 2 ture distincte. Cred ca Valea Loirei va castiga in fata Normandiei (anul acesta). Ramane de vazut pana la momentul in care o sa bat in cuie traseul. Valea Loirei e Valea Loirei, Normadia si D-Day au un loc aparte in mintea mea (istorie, carti, filme) Plan (foarte incomplet) curent de tura: - Momentan 2 participanti: EyesOnly (eu) si Sirianul (prietena mea, cu limba franceza fluenta la purtator); - durata turei: 2,5-3 saptamani +/-; - plecare: final de Iulie - inceput de August / mijlocul lui August cu intoarcere in septembrie (depinde de planificarea unui alt concediu premergator si de la locul de munca); - plecare/intoarcere cu avionul Sibiu - Beauvais - Sibiu; - cazare initiala la pensiune sau gazda warmshowers pentru T|ille/Beauvais(aterizarea o sa fie tarziu, la ora 20.30); - deplasare cu trenul de la Beauvais spre punctul de start / spre Beauvais de la punctul de final; - cazare pe parcursul turei 95% la cort. Avand in vedere ca oricare din zone as alege, aeroporturile vor fi aceleasi (Sibiu si Beauvais) incerc sa definitivez zi de start si de final pentru a achizitiona biletele de avion cat mai repede si, evident, cat mai ieftin. Un calcul facut in acest moment ar duce pretul lor intre 1900 si 2500 lei (2 persoane + 2 biclete + 2 bagaje de cala). In momentul in care stabiliesc 100% ce zona ar fi de vizitat o sa incerc sa iau si biletele de tren in avans. Pentru transportul bicicletelor am 2 variante in minte: - husele de la Vaude (deja testate in 2 ture cu drum dus doar cu avionul); - cutie de bicicleta de carton (inca nu am testat nici macar cum ar incapea in ea). Pentru Valea Loirei iau momentan in calcul un traseu Nevers - Saint Brevin. O medie de 80km pe zi si cu ceva zile de pauza (cel mai probabil Orleans, Blois, Tours, Angers, Nantes si plaja la Saint Brevin). Ar insemna trenuri Beauvais-Nevers si Nantes - Beauvais (dupa ce am gasit pe site SNCF, un maxim de 200E cu bilete luate din timp). Cu sfaturi / sugestii / aprecieri / huiduieli nu ezitati sa sariti. (Revin eu cu intrebari concrete, garantat :-D) Vant din spate, EyesOnly & Siri @majikstone probabil ca o sa indraznesc sa cer ceva informatii cand o sa am nevoie. Momentan sunt curios de "PS: sa fiti pregatiti pentru vant constant si puternic." - era valabil pentru traseul pe Valea Loirei? Multumesc!
  5. majikstone

    Salutare tuturor! De cateva saptamani am inceput sa-mi fac planurile de umblat hai-hui pentru vara viitoare. Dupa ce in ultimii ani am descoperit treptat muntii Vosgi si Alpii francezi, am decis ca vara asta sa petrec o saptamana intreaga luptandu-ma cu diverse catarari dintr-o regiune a Alpilor pe care nu am explorat-o inca. Inca nu am ales perioada exacta (depinde de programul meu de lucru, dar si de alte evenimente cicliste la care vreau sa particip la inceputul lunii iunie), dar doua posibile perioade pentru expeditie ar fi 16 iunie - 24 iunie, respectiv 7 iulie - 15 iulie, cel mai probabil urmand sa aleg perioada de la sfarsitul lunii iunie. Nu e vorba de cicloturism "in adevaratul sens al cuvantului", pentru ca nu ma voi deplasa cu bagaje dupa mine, ci va fi mai degraba un fel de cantonament montan, cu deplasare cu masina intre diversele puncte de camping de pe traseu. Planul, pe scurt, ar fi urmatorul: Transport: cu masina din Paris (am loc lejer in masina pentru 2 persoane, 2 biciclete si bagaje pentru o saptamana, posibil si pentru o a treia, dar bagajele vor fi ceva mai inghesuite), respectiv intre diversele locuri de camping de pe traseu Cazare: in camping, la cort, in 4 localitati diferite (Beaufort - 1 noapte, Bourg-Saint-Maurice - 2 nopti, Saint-Martin d'Entraunes - 2 nopti, Saint-Etienne de Tinée - 3 nopti) Masa: cum se nimereste, intre mancat "in fata cortului" si mers la terase/restaurante, in functie de context si localizarea magazinelor si restaurantelor din apropiere Regim de mers: relativ sportiv, dar mai ardeleneste, molcom, cu fainoșag, pauze, facut de poze, admirat natura Mai in detaliu, planul defalcat pe zile ar fi urmatorul la momentul de fata (cu tot cu linkuri catre RideWithGPS): Ziua 1 (S): drum cu masina Paris - Beaufort (~630 km) Ziua 2 (D): Cormet de Roselend (49 km / 1680 m / 1968m alt. max.) + drum cu masina Beaufort - Bourg-Saint-Maurice (~75 km) Ziua 3 (L): Col de l'Iseran (94 km / 2550 m / 2760 m alt. max.) Ziua 4 (M): drum cu masina Bourg-Saint-Maurice - Saint-Martin d'Entraunes via Feissons-sur-Isère, de unde se urca catre Col de la Madeleine (~330 km in total) + Col de la Madeleine (51 km / 1800 m / 1995 m alt. max.) Ziua 5 (M): Col de la Cayolle + Col des Champs (79 km / 2590 m / 2325m alt. max.) Ziua 6 (J): drum cu masina Saint-Martin d'Entraunes - Saint-Etienne de Tinée (~85 km) + Col de la Moutière (38 km / 1358 m / 2435m alt. max.) Ziua 7 (V): Col de la Lombarde (71 km / 1990 m / 2345 m alt. max.) Ziua 8 (S): Cime de la Bonette (53 km / 1773 m / 2835 m alt. max.) Ziua 9 (D): drum cu masina Saint-Etienne de Tinée - Paris (~800 km) In total vor fi 7 zile de pedalat, 435 km, respectiv 13700m de ascensiune totala. Daca nu era evident, va fi o tura in care va fi mult de muncit. Partea buna e ca, cu exceptia zilei 4, in care programul va fi destul de strans (implicand probabil plecarea la o ora destul de matinala), in restul zilelor se poate merge practic oricat de lent, avand multe ore de lumina la dispozitie pentru a aborda respectivele trasee. Ritmul de mers cu siguranta nu va fi unul rapid, in special pentru a evita pe cat se poate acumularea oboselii pana la finalul turei. Am pastrat punctul culminant (Cime de la Bonette, cu ai ei peste 2800m altitudine) pentru ultima zi. O parte dintre varfurile abordate (Madeleine, Iseran, Bonette) sunt deja faimoase, in timp ce pe altele le-am descoperit ori multumita lui Mike Cotty si a filmelor geniale de la The Col Collective, ori explorand eu insumi pe Google Street View zona montana. Unul dintre varfurile extrem de putin cunoscute, dar cu un drum care trece printr-o zona fenomenala, e Col de la Moutière, unde se gaseste si una dintre fortificatiile liniei Maginot. Toate traseele sunt asfaltate, unele impecabil, altele intr-o stare mai proasta, dar in mod normal toate sunt abordabile cu o bicicleta de sosea, chiar si echipata cu cauciucuri de 23mm. De asemenea, unele trasee sunt mai izolate decat altele, ceea ce implica inclusiv unele zile in care mancarea si in special apa nu pot fi gasite pe traseu, ci doar la punctul de start (deci trebuie prevazute pentru durata intregii zile de pedalat). La momentul de fata nu am alti tovarasi de tura si foarte probabil voi merge singur, dar am deschis acest topic pentru ca poate-poate se gaseste altcineva interesat sa mi se alature. Cum spuneam, in masina mai am 1-2 locuri (inclusiv pentru biciclete, in interiorul masinii si nu pe suporti externi), iar in cort as mai avea un loc disponibil (desi as prefera sa nu impart cortul decat daca e nevoie, in special in cazul celor care sforaie ). In principiu singurul aspect organizatoric de care ar trebui sa se ocupe doritorii ar fi transportul pana in Paris (cea mai evidenta solutie fiind cu avionul pana la Beauvais, cu WizzAir sau BlueAir), de restul urmand oricum sa ma ocup eu local (transport cu masina, planificare, rezervari in campinguri, etc.). Pentru cei realmente interesati, pot face si o estimare grosiera a costurilor de cazare si transport, desi aproape sigur costul deplasarii pana la Paris si inapoi cu avionul si cu bicicleta "la pachet" va fi comparabil cu restul costurilor de transport si cazare. Bineinteles, planul e posibil sa mai sufere mici modificari, iar in functie de starea meteo in saptamana respectiva anumite trasee e posibil sa fie inversate sau, in cazuri extreme, anulate. Si, repet, nici perioada exacta nu e batuta in cuie, dar as zice ca sunt peste 50% sanse ca saptamana cu pricina sa fie cea dintre sambata 16 iunie si duminica 24 iunie.
  6. gibonu

    Am plecat de la fotografia de mai jos postata de @majikstone aici: Asa am aflat ca in Franta exista o Federatie de Cicloturism: https://ffct.org/ De asemenea, de pe site-ul federatie am ajuns aici https://veloenfrance.fr/ Sper sa va ajute site-ul de mai sus la documentarea si planificarea viitoarelor ture in Franta.
  7. Salutare dragi prieteni! Azi 10 decembrie voi incepe o traversare europeana pe 2 roti in drum spre Londra Voi pedala spre Budapesta, Bratislava, Viena. Passau, Munchen, Paris, Calais, Dover, Londra! In caz ca doreste cinedva sama intalneasca pe trasseu raspund la nr de telefon 0734 092 564 Sa auzim doar de bine! CLAUDIU
  8. Prolog Iunie 2015. Cea de-a doua mea vizita in Alpii francezi, una umbrita de imposibilitatea de a urca pe faimosul (si foarte inaltul) Col du Galibier. Desi a fost o tura de pomina, mi-am propus atunci ca, intr-o buna zi, sa urc pe Galibier. Daca anul trecut escapadele mele montane au fost mai degraba prin muntii Vosges, anul acesta am decis ca e timpul sa revin la lucruri mai serioase. In plus, iarna asta mi-am luat si eu, in sfarsit, permisul de conducere si o masina veche, dar functionala si in special incapatoare, a carei scop principal a fost, de la bun inceput, transportul bicicletei mele (si de ce nu, si ale altora) catre nenumaratele zone alpine ale Frantei. Planul Iulie 2017. Cum Ziua Nationala a Frantei a cazut intr-o zi de vineri, aveam un weekend prelungit la dispozitie. Am decis ca daca tot imi misc fundul pana in Alpi, sa imi iau cateva zile de concediu in plus si sa profit la maxim de perioada respectiva. Zis si facut, mi-am facut planul pe 6 zile, dintre care 4 erau de pedalat exclusiv. Pe ordinea de zi? In primul rand, Col du Galibier, cu ai sai 2645m altitudine. Apoi, dupa o analiza a regiunii, dar si a traseului Turului Frantei (care, din pacate, imi punea piedici atat din perspectiva deplasarii, cat si a traseelor pe care le pot practica), am decis sa atac doua alte catarari de anvergura: Col d'Izoard, la o altitudine de 2360m, prezent anul acesta pe traseul Turului Frantei si mult mai putin cunoscutul Col Agnel, situat pe granita dintre Franta si Italia, la o altitudine de 2744m. In fine, una dintre zile avea sa fie "de tranzitie", in care sa ma recuperez dupa urcarea pe Galibier si sa am si timp la dispozitie sa ma deplasez de la unul dintre campinguri la celalalt. Plecarea (14 iulie 2017) Cu o zi-doua inainte de plecare, aveam motive de bucurie, dar si motive de ingrijorare. Prognoza meteo se arata aproape perfecta, in schimb eu eram racit destul de zdravan si cu febra. Daca in mod normal m-as fi tras pe cur, am decis ca voi pleca indiferent de starea in care ma aflu. Am impachetat cortul si restul acareturilor, am facut o revizie rapida a bicicletei, am umplut o geanta cu echipamente de ciclism, le-am incarcat in văcuța mea Renault Scenic si dus am fost, cu destinatia Allemont - aceeasi comuna aflata la poalele catararii catre Col de la Croix de Fer in care am mai stat si in trecut. Aici urma sa petrec 2 nopti, urmand ca urmatoarele 3 sa le petrec in Guillestre, o comuna aflata pe drumul catre Izoard si Col Agnel. Drumul a fost plictisitor pana in Lyon (mers pe autostrada, taxa a fost de aproximativ 35€ pentru cei aproximativ 450 km), unde m-am intalnit cu o fosta colega de facultate in Place des Terreaux. Dupa un sandwich si o cafea, am facut plinul (fiind considerabil mai ieftina benzina in oras decat in benzinariile de pe autostrada) si am plecat catre Allemont. Pana in Grenoble a fost tot autostrada (pentru care am platit undeva in jur de 10€ daca retin corect), dupa care au urmat cateva zeci de km de drum national (RN) prevazuti in mare parte si cu piste de biciclete pentru nenumaratii ciclisti care viziteaza regiunea. Am ajuns undeva in jurul 18:00 la destinatie, campingul Le Plan din Allemont, la care nu am facut rezervare in prealabil, si am achitat plata pentru cele 2 nopti "si jumatate" de cazare, mai exact 20€ fara cativa centi. Acea "jumatate" de zi, pentru care am platit 3€, a fost datorata faptului ca urma sa plec dupa ora 12:00, iar unele campinguri cer, intr-o forma sau alta, o taxa suplimentara in acest caz, in special in perioadele de sezon. Mi-am instalat cortul si m-am dus sa vanez ceva de mancare. De data asta am mers la ora potrivita, asa ca am profitat de meniul festiv si de berea de la restaurantul L'Aguille situat la 100 de metri de camping, intr-un fel de piateta centrala a comunei. Racit si inca febril (berea cu siguranta nu m-a ajutat in acest sens), am decis sa ma culc devreme, in speranta ca a doua zi ma voi trezi in forma maxima pentru asaltul asupra Col du Galibier.
  9. AdiGhiv

    Salutare! Sunt nou pe aici asa ca imi cer scuze daca am postat gresit. Saptamana trecuta mi-a venit ideea "nebuneasca" dupa parerea prietenilor de a veni acasa, in Romania pe bicicleta. Momentan sunt student ERASMUS in Nisa, Franta. Mentionez ca nu am experienta in cicloturism, iar cu bicicleta m-am dat doar ocazional in ultimii ani. Fiind "infectat" mi-am cumparat o bicicleta la buget redus si ma gandesc sa-mi incep antrenamentul. Tarile pe care vreau sa le parcurg m-am gandit sa fie Franta, Italia, Slovenia, Croatia, Serbia/Bulgaria si Romania. Ma gadesc sa parcurg minim 100 km pe zi cu pauze, iar cazarea mi-o va asigura natura, in cort si o sa apelez de asemenea la Couchsurfing. Am citit cu interes multe sfaturi si thread-uri de pe acest forum care-mi sunt de real folos. Dupa parerea voastra cu ce ar trebui sa incep pentru a-mi indeplini dorinta? Am atasat o poza cu bicla achizitionata. Va multumesc!
  10. Salutare! Ma numesc Vlad, iar in perioada ce urmeaza doresc sa va prezint excursia mea de ciclism pe care am facut-o prin Italia si Franta in luna septembrie 2013. Aceasta s-a desfasurat in perioada 11-20 septembrie si a avut ca scop cucerirea unor catarari si pasuri montane mai mult sau mai putin celebre. O sa incerc sa fac o descriere cat mai frumoasa a excursiei cu text, track-uri GPS, poze, dar si filmari, deci un jurnal video ca sa zic asa. M-am intors cu aproape 95GB de material foto-video cu peisaje, catarari si coborari care mai de care mai spectaculoase. Sunt destul de multe, iar pe masura ce le voi sorta si edita voi intra aici sa le impartasesc cu voi. O sa incerc sa postez odata la cateva zile. Intr-un fel poate este un lucru bun, deoarece va creste suspansul. :P Marea majoritate a excursiei s-a petrecut in Italia, iar timpul petrecut in Franta a fost de doar doua zile. In Italia am stat acasa la prietenul si colegul meu de facultate Nicco, fara de care aceasta excursie nu ar fi fost posibila. Multumesc! El sta in oraselul Manta (langa Saluzzo) la aproximativ 65 km Sud-Vest de Torino si la aproximativ 63km Est de granita montana cu Franta, deci intr-o zona perfecta pentru ciclism. Toata vara am facut pregatiri pentru acesta excursie, iar aici ma refer la antrenamente, dar si la achizitionarea diverselor accesorii si la pregatirea bicicletei. Cursiera care mi-a fost alaturi este arhicunoscutul btwin Triban 3, dar care a primit modificari serioase cum ar fi linie Ultegra&Tiagra, roti mai bune si mai usoare etc, modificari care m-au ajutat extrem de mult in aceasta excursie, in special raportul minim 34-30. Nu voi intra in detalii inutile despre bicicleta, voi pune doar o poza cu ea, iar cei care vor sa afle mai multe despre cursiera o pot face in topicul de pe forum de: Aici! Asadar aceasta este bicicleta: "Febra" excursiei a inceput cu adevarat cu cateva zile inainte de plecare, adica in 5 septembrie cand a trebuit sa ambalez bicicleta, alaturi de cateva accesorii. Am facut rost de o cutie de biciclete si am trecut la treaba. A doua zi (vineri, 6 sept) am expediat-o catre sediul Atlassib din Torino. Am trimis-o prin Posta Atlassib si m-a costat 20 de euro (tarif fix pentru biciclete). A ajuns in Torino exact asa cum trimis-o, cu ambalajul intact si nedesfacut, ba chiar m-au sunat marti (10 sept) cei de la Posta Atlassib Torino sa ma intrebe daca doresc sa mi-o livreze undeva, deci +1 din partea mea pentru Atlassib. Puteam sa transport bicicleta si impreuna cu mine cu avionul, dar totusi Atlassibul mi s-a parut o varianta mai ok. Transportul prin avion ar fi costat 180 lei (dublu) si ar fi fost foarte incomod sa ma plimb dupa mine prin aeroporturi cu ditamai cutia. Pregatirea pentru expediere: Trebuie sa recunosc ca in cele cateva zile trecute de cand am trimis bicicleta si pana am ajuns si eu in Italia am fost cam stresat. Pe de-o parte din cauza ca eram cu gandul la bicicleta sa nu pateasca ceva, iar pe de alta parta din cauza ca era vreme frumoasa in Timisoara, iar eu stateam pe tusa, neavand cu ce sa ma plimb. Am mai facut unele pregatiri, am mai cumparat una alta, iar pana la urma acele zile au trecut destul de repede si a sosit marea zi a plecarii. Asadar... Ziua 1 11.09.2013 Timisoara-Italia Miercuri, dimineata devreme, am decolat spre Italia. Am aterizat la Bergamo, acolo unde m-a asteptat Nicco cu masina. De acolo directia a fost spre Manta, dar desigur cu o pauza la Torino pentru a ridica bicicleta de la Atlassib. In prima zi nu am pedalat, ci a fost mai mult o zi de acomodare. M-am instalat, am facut cunostinta cu parintii si prietenii lui Nicco, dar si cu modul lor foarte complex de reciclare al deseurilor casnice, impartit in vreo 7 categorii diferite. O poza din avion, dar si ultima parte a zborului cu aterizare la Bergamo: O poza din Manta, oraselul de unde ii Nicco si in care am stat: Acest prim post a fost unul introductiv in care sper ca v-am captat atentia si nu v-am plictisit. Din postul urmator (adica din ziua 2) vor incepe in forta zilele de pedalat. Ca sa nu ziceti ca sunt rau o sa va zic doar atat: Colle dell'Agnello, Alpe d'Huez, Galibier si nu numai.