Search the Community

Showing results for tags 'grecia'.



More search options

  • Search By Tags

    Type tags separated by commas.
  • Search By Author

Content Type


Forums

  • Ciclism.ro
    • Articole Ciclism.ro
  • CICLISM SPORTIV
    • Competiții
    • Randonneuring România
    • Cluburi şi Asociaţii
    • Calendarul competițional
  • BICICLETE
    • Biciclete de Sosea
    • Biciclete de Munte
    • Biciclete de Cicloturism
    • Ciclocros
    • Single Speed si Fixed Gear
    • Biciclete Utilitare
    • Downhill, Enduro si Freeride
    • Tandem
    • Biciclete hibride - Trekking, City, Cros
    • BMX, Trial, Street, Dirt
    • Recumbent, Cruiser, Chopper
    • Biciclete pentru Copii
  • TEHNICĂ
    • Centrul Tehnic
    • Piese si Componente
    • Centrul Sportiv
  • CICLOTURISM
    • Plimbări, Ture, Călătorii
    • Planuri şi Proiecte Cicloturistice
    • Chei şi Defileuri
    • Drumuri, Şosele şi Cazări
    • Transportul Bicicletei
    • Ture de Vis pe Alte Meleaguri
    • Călătorii Fără Bicicletă
  • FORUM REGIONAL
    • Bucureşti
    • Ardeal
    • Banat
    • Dobrogea
    • Moldova
    • Muntenia
    • Oltenia
    • International
  • CAFENEA
    • Biciclistul în România
    • Fanii Ciclismului
    • Fan Club
    • Divertisment
    • Timp Liber
    • Comenzi şi Magazine Online
  • ADMINISTRARE
    • Administrare Ciclism.ro
    • Recycle Bin

Calendars

  • Calendar

Found 8 results

  1. Protagonist - Pantani Carpaticus, cicloturist autohton. Bicicleta Dulcinea Rozalina - campioana judetului Arad la ture cicloturistice. In 28 iulie in timpul unei ture de antrenament prin zona, la Silindia mi se pune pata sa ma intorc spre casa si tarziu la ora 17 deja o pornesc catre Moneasa cu gandul sa ajung in insula Thassos sa incep o viata noua, sa-mi caut un loc de munca pe Insula de Smarald. Imi iau la revedere de la dealul copilariei mele, de la dealul Mocrii. Va marturisesc caci pedalez si fac ture ca sa ma reintorc in copilaria apusa macar prin intermediul visarii si al emotiei traite. Day 1, Ineu - Silindia - Ineu - Moneasa, 76km. Felicit si multumesc domnului primar al Ineului, Calin Abrudan pt. drumurile excelente prielnice ciclismului din zona noastra. Prima oprire o fac la Dezna unde in varful unui deal se afla ruinele unei vechi cetati medievale.
  2. Hai noroc la toată lumea. În ideea că poate ajuta pe cineva, ca punct de oprire intermediar, în drumul spre / dinspre coastele vestice sau sudice ale Greciei, câteva vorbe şi mai multe poze despre cele două oraşe. Nu pot spune că am văzut acele oraşe, deoarece am ajuns în fiecare dintre ele seara şi am plecat a doua zi în jurul prânzului. Însă, din cât ma apucat să văd, mi s-au părut nişte oraşe interesante si potrivite pentru o pauză intermediară. Aşadar, fără prea multă introducere pentru că nu are rost. Komotini - 15.09.2016 Bulgaria am traversat-o pe traseul clasic deja Ruse – Veliko Tarnovo – Kilifarevo – Gurkovo – Nova Zagora – autostrada A1 – Stara Zagora – Dimitrovgrad – Haskovo – Kardjali – Makaza. Deja ştiu drumul asta cu ochii închişi, din 2014 l-am tot parcurs în fiecare toamnă. La Komotini am ajuns pe la ora 22:00, plecare din Bucureşti fiind mult întârziată de diverse probleme care trebuiau rezolvate, plus că a trebuit să ducem câinele la un cabinet veterinar care se ocupă şi cu găzduirea, contra-cost a câinilor. Oricum nu a contat prea mult ora, pentru că lângă hotel am găsit o sticlă de Retsina Malamatina pe care am baut-o pe balconul camerei de la hotel. Sau altfel spus “bun venit în Grecia”. Vineri, 16.09.2016 Cazare în Komotini a fost hotelul Anatolia: http://anatoliahotels.gr/komotini/ 65 de Euro / camera dublă / noapte, plus mic dejun. Camera a fost OK, baia la fel. Micul dejun este generos iar parcarea este gratis, într-o parcare publică mare din faţa hotelului. Din ce scrie în Lonely Planet, am înţeles că aproape jumătate din populaţia oraşului este de origine turcă, Komotini fiind cel mai musulman oraş şi Grecia. Fântâna arteziană din parcul central. Clădiri vechi care arată bine. Pentru că tot am vorbit despre comunitatea turcească din Komotini, reprezentanţa una dintre cele mai importante bănci turceşti. La un moment dat chiar am văzut pe stradă autocarul care face regulate cursa Salonic – Istanbul. Cam ce ar fi de văzut în Komotini. Am fi vrut să vedem muzeul bisericesc, însă vineri era deschis de la ora 17. Biserica bizantină în care funcţionează muzeul pare interesantă chiar şi văzută din stradă.
  3. Hai noroc la toată lumea. După o juma de zi în Veria (http://www.ciclism.ro/forums/index.php/topic/18582-veria-%C5%9Fi-drama/) am taiat-o spre Monodendri, un sat mic din munţii Pindului. De la Veria am mers pe Egnatia Odos până la Ioanina iar de acolo am continuat alergarea spre nord-vest, direcţia graniţei cu Albania, pe DN 20. La vreo 20 de km de Ioanina am virat dreapta spre cheile Vikos si zona Zagori. Despre zona Zagori: https://en.wikipedia.org/wiki/Zagori Imediat apare şi indicatorul spre Monodendri, destinaţia acelei zile. Traficul era foarte lejer, am văzut mai multe capre decât maşini. Drumul este bun Iar peisajul spectaculos. Monument ridica în memoria femeilor din munţii Pindului care au ajutat (cu cârca) la aprovizionarea armatei greceşti în timpul războiului greco-italian desfăşurat în perioada octombrie 1940 – aprilie 1941. Voi reveni asupra acestui război mai spre sfârşitul poveştii. Daca există vreun vorbitor de greacă (inscriptia de la baza monumentului). Privelişte de la monument. Pe Google Maps abia se văd satele din zonă, în pe teren situaţia este foarte bine semnalizată. Practic nu este nevoie de GPS. Satul Vitsa, cu casele aranjate parcă una peste alta. De la Vitsa am mai urcat puţin. Apoi am ajuns la Monodendri. Presupun că diferenţa dintre Monodendri (aşa cum apare pe hartă) şi Monodentri (aşa cum apare pe indicatorul din poza de mai sus) ţine de vreo subtilitate lingvistică grecească pe care nu o cunosc. Seara s-a încheiat cu o carafă de vin local (nu prea bun şi cam făcut sprit direct în carafă) pe o terasă din piaţa centrală a satului, sub un copac (bănuiesc că era platan) imens.
  4. Hai noroc la toată lumea. Veria (în greacă Veroia) şi Drama sunt două oraşe măricele din nordul Greciei. Pe lângă asta, după mintea mea şi fără pretenţia că am dreptate, ideale pentru tranzit de o noapte spre / dinspre sudul sau vestul Greciei. De exemplu pentru mers în Lefkada, pe mine unul nu mă ţin balamale să fac drumul direct din Bucureşti, fără nicio oprire intermediară. Iar Veria şi Drama păreau nişte oraşe interesante pentru o oprire de-o noapte. Aşadar, fără prea multă introducere pentru că nu are rost. Veria - 17.09.2015 Ne-am organizat excelent, ca de fiecare dată şi am plecat din Bucureşti la ora 11.00. Drumul clasic deja Bucureşti – Giurgiu – Ruse – Veliko Tarnovo – autostrada A1 - Nova Zagora – Stara Zagora – Haskovo – Kardjali – Makaza – Komotini – Kavala – Salonic – Veria. Pe centura Salonicului, cu puţină atenţie nu este niciun fel de problem de rătăcire deoarece toate intersecţiile sunt foarte bine pre-semnalizate şi semnalizate. GPS-ul l-am pornit la intrarea in Veria pentru a ajune la hotel. Dacă nu mă înşel, am ajuns în Veria pe la ora 22.00, aşa că mă declar mulţumit că am parcurs 800 km în 11 ore. Relaxat, fără nicio grabă, plus că aveam şi caiacul pe maşină, aşadar mai mult de 110-120 km/h n-am mers. Momentul în care am simţit cu adevărat că am ajuns în Grecia. Luate de la un supermarket de lângă hotel (se gasesc şi la chioşcurile de ziare) şi băute pe balconul camerei de hotel. Exista multe tipuri de Retisna, nu le-am încercat pe toate, însă până acum Malamatina îmi place cel mai mult. Iar cu sifonul la 0.33 ml iese un sprit perfect. Veria - 18.09.2015 Cazarea în Veria a fost la Vila Elia, chiar în centrul oraşului: http://www.hotel-villaelia.gr/en/hotel.html Luat de pe booking.com, 55 Euro / camera dublă / noapte, cu mic dejun. Plus un loc de parcare în mica parcare a hotelului, cu condiţia să îi laşi cheia maşinii grecului de la recepţie, pentru a putea muta maşina în cazul în care alta vrea sa iasă. Camera este OK. Baia la fel, plus o cabină de duş de dimensiuni relativ generoase. Micul dejun este bun, aşadar o locaţie de recomandat. Caiacul a stat pe maşină peste noapte, fără niciun fel de problemă (e drept că l-am asigurat cu un cablu subţire, care poate fi tăiat fără probleme cu cea mai mică foarfecă pentru tăit fierul beton). Plus că a mai şi mutat grecul de la recepţie maşina. Dacă nu mă înşel, biserca Sfântul Anastasie. Biserica şi turla văzute mai de la distanţă. Cişmelele din curte bisericii parcă seamănă cu cele de la moschee, unde se spală musulmanii (măcar pe picioare) îninte de rugăciune. Posibil să fie vreo moştenire turcească. Colecţie de copaci coafaţi în curtea bisericii. Borduri de marmură, care urmau să fie montate. O biserică mai mica, construită sub nivelul străzii (probabil vreo restricţie impusă de turci) Numele unui magazin. Pasiune pentru crom, faruri şi oglinzi. Rodii în copaci.
  5. Hai noroc la toată lumea. Grecia nu înseamnă doar mare, soare şi splendoare. Pe lângă faptul că este o ţară fascinantă, în care am fost de multe ori şi unde mă întorc de fiecare data cu plăcere, Grecia are enorm de multe de oferit. Nu am văzut toată Grecia continentală şi nici toate insulele. Însă, din ceea ce am apucat să văd până acum, Peloponezul este crema. Aşadar. Aprilie 2013 Excursie cu maşina, deoarece avionul Bucureşti – Atena şi apoi închirierea unei maşini era o opţiune prea scumpă. Pe atunci, Aegean Airlines încă nu reluase zborurile Bucureşti – Atena, iar de Ryanair nu se punea problema. Diakopto se afla în nordul Peloponezului, pe malui sudic la golfului Corint. Motivul pentru care am stat o seara la Diakotpto a fost trenul Diakopto – Kalavritsa. Adica 22 km de cale ferata ingusta (ecartament 750 mm) dintre care vreo 3 km de cremaliera, 750 metri diferenta de nivel, chei, semi-tuneluri, etc. Acum trenul este unul modern, cu locomotiva diesel si aer conditionat in vagoane. 19 Euro biletul dus-intors si aproximativ o ora de mers pe un sens. Intre Diakopto si Kalavritsa exista o sinugura oprire, la Zahlorou (km 22 de la Diakopto). Mai multe detalii despre calea ferata: http://www.odontotos.com/index-en.htm Pe site-ul indicat mai sus de se pot vedea o grămadă de poze, mult mai reuşite decât ale mele. Fiind intr-o zi de duminica, am considerat ca ar fi util, din motive de aglomeratie, sa luam primul tren care pleca din Diakopto, la ora 08.45. In final s-a dovedit a fi o decizie foarte buna. Prin mica gara din Diakopto, înainte de plecarea trenului spre Kalavryta. Una dintre locomotivele cu abur din perioada de inceput a exploatarii liniei. Si un turn de apa, probabil pentru alimentarea locomotivelor. Trenul cu care urma sa mergem. Niste date tehnice ale trenului, pentru cine le intelege in greaca. Interiorul vagonului. Incepe urcarea. Linie dubla pe interiorul curbei. In curand apare prima cremaliera. 15 km/h, in urcare pe cremaliera, mi se pare o viteza chiar mare. 10 Semitunel. Alta cremaliera. Gara si mai mica din Kalavryta. Si un rezervor de apa mai mic. Pe langa gara, miere si nuci, probabil la borcan de 5 kile. In Kalavryta, pe langa trenul care vine de la Diakopto, exista un muzeu la Holocaustului. Nu este vorba despre evrei, ci despre greci. Mai exact, la inceputul lunii decembrie 1943 germanii (care luasera locul italienilor) au inceput o operatiune de neutralizare a grupurilor de partizani greci din zona Kalavritsa. Ocazie cu care 78 de soldati germani au fost luati prizonieri de catre greci si executati. Ulterior, germanii au ajuns in Kalavritsa si au triat populatia. Femeile si copii sub 14 ani au fost inchisi in scoala din oras si ulterior eliberati, desi s-a pus problema incendierii scolii. Toti barbatii de peste 14 ani au fost dusi sub escorta pe un deal din apropiere si executati pe 13.12.1943. In total, vreo 700 de morti si o gramada de sate distruse in zona. Episodul Kalavritsa este considerat a fi cel mai important caz de crime de razboi savarsite de germani in Grecia in timpul celui de-al Doile Razboi Mondial, dupa deportarea a aproximativ 80% din populatia evreiasca a Greciei. Pe 18.04.2000, presedintele federal german Johannes Rau a vizitat Kalavritsa pentru a-si exprima sentimentele de rusine si intristare fata de ceea ce s-a intamplat aici in decembrie 1943. Insa, a refuzat diplomat sa vorbeasca de vreo compensare materiala acordata Greciei. Fosta scoala, azi sediul muzeului. In muzeu fotografiatul este interzis, asa ca singura poza am facut-o in curte, unui grup statuar trist, legat de masascrul din 1943. Trenul sta destul de putin in Kalavritsa (muzeul Holocaustului l-am vizitat in aceiasi zi, cand ne-am intors cu masina in Kalavritsa, in drum spre Olympia).
  6. O istorie cu masina si bicicleta, despre care inca nu stiu sigur cum va continua si, cu atat mai putin, cum se va termina: Zilele minus unu şi zero N-aş fi crezut cǎ voi începe povestea unei cǎlǎtorii – acum la sfârşit de an. Dar aşa a fost sǎ este. Poate pentru cǎ zilele sunt scurte şi nopţile lungi? Cum nu am reuşit sǎ mǎ înţeleg cu tradiţionalii mei prieteni pentru sǎrbǎtorirea Anului Nou şi cum din anumite considerente nu am avut un back-up, am hotarat sa caut o zona mai caldǎ în care sǎ mǎ pot da şi cu bicicleta. Zona cu pricina ar fi trebuit sǎ-mi permitǎ şi cǎlǎtoria cu maşina, aşa cǎ, Insulele Borneo au cǎzut alǎturi de Yucatan. A mai rǎmas Grecia. Cum pentru muntele Athos ne trebuie ausweiss-uri, mi-au cǎzut ochii pe Meteora. Am început sǎ sap sǎ vǎd cu ce se mǎnânca, distanţe, cazǎri, obiective şi, în final, m-am hotǎrât. Am stabilit şi plecarea pentru 27/12 ora 18.00. Mi-am desǎvârşit pregǎtirile maşinii, ale bagajelor, am fǎcut socotelile, mi-am cumpǎrat provizii, am fǎcut rezervarea prin buching, iar la amiaza zilei de 26 am intrat sǎ revǎd prognoza meteo. Dupǎ veştile încurajatoare de acum o sǎptǎmânǎ, urmau deziluziile: frig, ploi… adicǎ ce am îndurat cu toţii în 2014. Tendinţa se menţine… Ziua de 26 a fost destul de închisǎ în Bucureşti, iar posturile tv transmiteau extinderea codurilor de ninsoare. Asa ca mi-am modificat ora plecǎrii din 27 de la 18.00 pentru 12.00. Trezit de dimineaţǎ, arunc un ochi cârpit de somn pe geam şi mǎ uit lung cum ninge. Iar ninsorile intrau dinspre sud… Bulgaria e la sud şi e renumitǎ pentru încâlcelile de trafic provocate de ninsoare. Ultimele lucruri bǎgate în franţuzoaicǎ au fost cele douǎ mici canistre de motorinǎ, ca rezervǎ. Mǎ aşteptau 1050 de km în cine ştie ce condiţii… La 11.45 ridic ancora cu stop de alimentare a canistrelor la Jilava. Iniţial am hotǎrât sǎ alimentez din Bulgaria pentru cǎ taxe combustibil, însǎ vremea mi-a schimbat planurile şi am vrut sǎ am disponibilǎ rezerva de la început. Drumul spre Giurgiu e acoperit de zǎpadǎ moale, iar temperature stǎ pe la -2 grd. Cu atenţie la derapaje, ajung pe la 1 şi un pic în vama Giurgiu. Coada la pod. Mare. MARE! Mǎ lǎmuresc de faptul cǎ un TIR nu a putut urca rampa şi aşteptǎm sǎ fie remorcat. Dupǎ o jumǎtate de orǎ ne urnim în coloanǎ. Vinietǎ pe douǎ sǎptǎmâni în BG (60 lei) şi iau drumul cǎtre Veliko Târnovo, cale de 130 km, prin zloata de pe sosea si prin bogǎţia fulgilor de nea. Merg încet şi cu ochii pe drum, ca roţile sǎ n-o ia razna şi sǎ pot feri şi un potenţial alt şofer cu dificultǎţi. Trec de V.T., iar la Garbovo am prima surprizǎ: intru pe un fel de centurǎ, mǎ înfig într-o rampǎ şi sesizez pierderea aderenţei pe roţile din faţǎ. Mǎ trec apele şi fac manevre de revenire, ca sǎ pot urca pe zǎpada sub care se afla gheaţǎ. Trec în treapta superioarǎ şi urc cu bine. Ajung la ieşire şi alimentez la plin. Urcarea în pasul Shipka îmi furnizeazǎ o a doua surprizǎ (de parcǎ îmi lipseau…). Panta este tare, temperatura este de -9 grd, dar constat cǎ apa din radiator a ajuns la 115 grd. Opresc puţin speriat şi dau sǎ mǎ uit la motor. Nu pot ridica frumuseţe de capotǎ de franţuzoaicǎ pentru cǎ este sudatǎ de zǎpadǎ. Îmi iau lanterna din maşinǎ sǎ studiez problema: la lumina ei constat cǎ toatǎ grila radiatorului este acoperitǎ de câţiva centimetri buni de gheaţǎ. Pǎi pe unde sǎ intre aer la motor??? Încerc sǎ o sparg, dar e prea tare. Renunţ şi-mi aprind o ţigarǎ. Dupǎ cele 10 minute regulamentare, la pornire constat scǎderea la 90 grd. Opresc din nou şi cotrobǎi dupǎ o şurubelniţǎ stea. Cu ea reuşesc sǎ dau cam 10 gǎuri în stratul gros de gheaţǎ şi pornesc. În 5 minute urcǎ temperatura la loc, dar o ignor cu atât mai mult cu cât afarǎ sunt déjà -11. În sfârşit ajung sus şi pornesc spre vale. Încet-încet, teribil de încet, temperatura motorului scade şi mǎ liniştesc. Trec de Stara Zagora şi fac iar plinul, ultimul din Bulgaria, la Kardzali (preţ: 2.09 leva / litru = 4.75 lei / litru) şi iau urcarea spre Makaza. La 23.30, dupǎ 12 ore de la plecare, în sfârşit ies din Bulgaria. De aici lucrurile se îmbunǎtǎţesc, grecii fiind mai grijulii cu şoselele, e drept cǎ şi într-un alt climat. La Makaza e pustiu şi mǎ întreţin cu o vameşǎ grecoaicǎ frumoasǎ de pica. Schimbǎm ceva banalitǎţi, mǎ întreabǎ de bicicleta ce se zǎrea în portbagaj, îi povestesc despre planurile mele şi, pânǎ la urmǎ, mǎ dezlipesc de ea… Coborârea de la Makaza debuteazǎ rapid cu primul tunel din şirul celor fix 30 ce vor fi traversate pânǎ la Meteora. Drumul este cu 4 benzi, inclusiv în tuneluri, spre deosebire de noua şosea ce urcǎ în punctul de trecere a frontierei pe partea bulgǎreascǎ care nu are decât douǎ benzi. Deşi e noapte, altitudinea îmi oferǎ frumoasa viziune a oraşelor din Grecia, întinse la poalele muntelui pe care îl cobor, feeric luminate: În dreapta mea, luna se gǎteşte de culcare: Odatǎ coborârea terminatǎ, intru pe autostradǎ. La greci nu se plǎteşte taxǎ de drum, dar autostrada costǎ 2.40 EU cam la fiecare 80-90 de km. Cum pe mine mǎ aşteaptǎ multi km de autostradǎ, mǎ voi tot scobi de bani… Trec de Komotini, Xanti şi Kavala şi, dupǎ aproape 300 de km de mers pe autobahn îmi sunt aproape luminile Salonicului: un oraş uriaş în care sigur voi avea probleme de orientare. Care şi apar dealtfel, de cum intru: nu existǎ panouri care sǎ indice direcţii. Mǎ rǎtǎcesc evident şi mǎ trezesc în partea greşitǎ a oraşului, pe malul opus golfului mǎrii Egee. Întorc şi ghicesc un “ring road” care mǎ scoate, în sfârşit spre Kazani. Tândǎlind prin Salonic la 4 dimineaţa am fost uluit sǎ vǎd ce de lume umbla creanga prin oras: un fel de Bucureşti de ora 9 seara, inclusiv autobuze de transport local pline de lume… Ciudat… Iau din nou autostrada în bot şi ratez ieşirea spre Kazani. Nu-i bai, cǎ mai e una pe care o depistez chiar mai aproape de ţinta cǎlǎtoriei mele: Grevena (cam sunǎ bulgǎreşte…) Ies perfect şi mǎ încadrez pe drumul spre Kalabaka (sau Kalabaki, sau Kalapaki, sau sa le ia naiba cǎ pe fiecare panou scria altceva…) Drumul e pustiu şi foarte frumos. Soarele se pregǎteşte sǎ rasarǎ, iar lumea e cuprinsǎ de culorile dimineţii. Deşi e frig, peisajele mǎ încǎlzesc. Opresc la trecerea peste podul ce traverseazǎ râul Venetikos, un preambul al celor ce vor urma. Pozele nu sunt grozave pentru cǎ e încǎ un fel de noapte amestecatǎ cu zi În depǎrtare se întrezǎresc crestele înzǎpezite. Eu caut Olimpul… Dar, pânǎ sa-l gǎsesc, soarele crud mǎ întâmpinǎ: Şi, în sfârşit, îl prind: Drumul continuǎ pustiu, iar eu tot trag gâţi din sticla cu ness în speranţa cǎ nu voi chiar adormi. Opresc mai mult ca sǎ-mi alung somnul decât pentru a obţine informaţii: Apar şi primele întrebǎri: ce caut io coleşica? Cǎ io veneam de la Gravena… Simţurile responsabile cu orientarea încep sǎ-mi joace feste şi voi face mai încolo chiar o boacǎnǎ mare de orientare. Ce-a mai rǎmas din crusta de gheaţǎ ce mi-a blocat aerisirea radiatorului: Primele stânci ale ansamblului muntos din vecinǎtatea Meteorei (nu chiar “vecinǎtate”, dar mie îmi plǎcea sǎ cred) Şi, cum mǎ pregǎteam sǎ schimb mia de kilometri… Fac un bilanţ: un drum foarte greu, cu multǎ zǎpadǎ la roţi, cu temperature scǎzute, cu 4 pasuri depǎşite, cu o maşinǎ destul de bine încǎrcatǎ însǎ, mânca-o-ar tata de franţuzoaicǎ: Undeva în drum gǎsesc un indicator care mǎ trimite la stânga spre Kalamika. In capul meu se declanşeazǎ confuzia şi mǎ gândesc cǎ este o altǎ denumire pentru Kalambaka. Apuc pe drumul indicat şi, dupǎ vreo 20 de km mǎ trezesc într-un “T” care trimite la Trikala sau spre Larissa. E clar cǎ e ceva greşit. Opresc o maşinǎ şi, în limba gimnasticǎ mi se spune sǎ mǎ întorc pentru cǎ mai am doar doi kilometri pânǎ la Kalambaka. Cei 2 se vor dovedi 25… VA URMA
  7. Topic deschis la rugamintea lui @@Claudiu Moga.
  8. Iata ca a sosit si fericita zi de 21 aprilie, o zi cu totul speciala pt. mine pe care o asteptam de atatea luni cu maxima nerabdare. Vine momentul cand eu Carpaticus si velodromaderul meu Radon trebuie sa pornim spre tarile calde, spre Orient, spre lumea musulmana, spre marea aventura. Vom supravietui oare? Ce ni se va mai intampla in lunga calatorie care ne cheama ca un magnet? Imi iau toate catrafusele necesare: gioarsa mea de cort gaurit dar care a vazut mai toata Europa, sacul meu de dormit uzat primit din Bosnia - acesta pe post de saltea, sacul meu de dormit Quechua primit din Belgia,combinezonul de ciclism primit de la Camelia din Timisoara, tricoul meu personalizat primit de la Harry din Munchen si restul de echipamente si chestii necesare. Imi iau la revedere de la parintii Dan si Mariana si de la scumpa mea catelusa Candy. La revedere casa parinteasca si mica urbe unde am copilarit! Ramaneti cu bine! Pedalez pe ruta clasica spre Tara Motilor. Vremea este buna, prima pauza de hidratare o fac la Buteni. Dupa inca cativa km. opresc la o pizzerie sa mananc ceva bun. Suntem la intrare in depresiunea Gurahont. Mai pedalez o ora pana ajung la Gurahont iar de aici incepe o zona frumoasa impadurita. De aici drumul o ia pe langa Crisul Alb, raul copilariei mele de care sunt legat afectiv.