Search the Community

Showing results for tags 'hamzabeyli'.



More search options

  • Search By Tags

    Type tags separated by commas.
  • Search By Author

Content Type


Forums

  • Ciclism.ro
    • Articole Ciclism.ro
  • CICLISM SPORTIV
    • Competiții
    • Randonneuring România
    • Cluburi şi Asociaţii
    • Calendarul competițional
  • BICICLETE
    • Biciclete de Sosea
    • Biciclete de Munte
    • Biciclete de Cicloturism
    • Ciclocros
    • Single Speed si Fixed Gear
    • Biciclete Utilitare
    • Downhill, Enduro si Freeride
    • Tandem
    • Biciclete hibride - Trekking, City, Cros
    • BMX, Trial, Street, Dirt
    • Recumbent, Cruiser, Chopper
    • Biciclete pentru Copii
  • TEHNICĂ
    • Centrul Tehnic
    • Piese si Componente
    • Centrul Sportiv
  • CICLOTURISM
    • Plimbări, Ture, Călătorii
    • Planuri şi Proiecte Cicloturistice
    • Chei şi Defileuri
    • Drumuri, Şosele şi Cazări
    • Transportul Bicicletei
    • Ture de Vis pe Alte Meleaguri
    • Călătorii Fără Bicicletă
  • FORUM REGIONAL
    • Bucureşti
    • Ardeal
    • Banat
    • Dobrogea
    • Moldova
    • Muntenia
    • Oltenia
    • International
  • CAFENEA
    • Biciclistul în România
    • Fanii Ciclismului
    • Fan Club
    • Divertisment
    • Timp Liber
    • Comenzi şi Magazine Online
  • ADMINISTRARE
    • Administrare Ciclism.ro
    • Recycle Bin

Calendars

  • Calendar

Found 1 result

  1. Hai noroc la toată lumea. Turcia mi se pare o ţară fascinantă care are enorm de multe de oferit. Nu mă dau cunoscător al Turciei pentru că n-am reuşit până acum să depăşesc linia imaginară Samsun – Ankara – Izmir – Ceşme (colţul nord-vestic al ţării) Iar o tură în nord-estul Anatoliei sau la Mediterana turcească mă atrage de foarte mult timp. Că să nu mai vorbesc despre Iran (era şi Siria pe listă, însă acum şi probabil ceva timp de aici înainte nu va fi cazul). În perioada 2010 – 2012 am fost de două ori pe an în Turcia, ultima data în septembrie 2012. Pe scurt, îmi era dor de Turcia. Îmi era dor de spectacolul străzii, îmi era dor de mâncarea şi ceaiul turcesc, îmi era dor de felul de a fi al turcilor şi de deschiderea şi bunăvoinţa pe care o au faţă de străini. Am încercat anii trecuţi să ajung în Turcia,, dar din diverse motive nu am reuşit. Însă anul asta au mers toate bine şi, după o pauză de 4 ani, m-am întors în Turcia. Aşadar. Joi, 06.10.2016 Am intrat în Turcia pe la Derekoy, la sud de Burgas (pe partea bulgară se numeşte Malko Târnovo). În Bulgaria, cum mai puţin de 1 km înainte de graniţă este o benzinărie Lukoil, tocmai bună pentru un plin, deşi în Turcia preţul benzinei a mai scăzut, nu mai este fix 2 Euro / litrul cum era în 2012. La graniţa, doar control sumar la bagaje şi acte din partea bulgarilor. În Turcia, prima data se ajunge la o gheretă cu barieră deservită de un turc îmbrăcat în trening. I-am dat omului paşaportul, acesta a tastat ceva în computer, după care mi-a restituit paşaportul şi mi-a ridicat bariera. Urmează ghiseul Poliţiei de frontieră turceşti. Aici am găsit un turc în uniformă, care a scanat paşaportul, a mai butonat ceva în computer şi mi-a pus ştampila de intrare în paşaport. Următorul ghiseul este cel la care se înregistrează vehiculul. Din câte ştiu, din motive de taxe relativ mari, înregistrarea vehiculului se face pentru a preîntâmpina vânzarea acestuia în Turcia. Ieşirea din Turcia nu se poate face fără vehicul, excepţie fiind excursiile în insulele greceşti aflate lângă staţiunile de la marea Egee precum Bodrum, Marmaris sau Kuşadasi. Când am ajuns la ghişeu, turcul (în civil) tocmai pleca, spunandu-mi doar “five minutes”. N-au trecut mai mult de două minute pentru ca la ghişeul a apărut o gagică în blugi şi camaşă albastra, coafată, rujata, fardată, aranjată şi cu unghiile făcute. Asta pentu că tot cunosc nişte meseriaşi care susţin că Turcia este o ţară islamică unde femeile umblă cu vizetă pe faţă. Gagica a fost foarte operativă, talon – cartea verde – paşaport şi în mai putin de 30 de secunde am rezolvat-o şi cu înregistrarea vehiculului. A urmat controlul vamal, unde un turc mai bătrân, la costum şi cravată mi-a inspectat sumat bagajul, după care mi-a spus “OK, you can go”. Înaite de ieşirea din zona vămii mai este o ghertă cu barieră, unde turcul de ghişeu (în uniformă) probabil îi verifică pe turcii dinaintea lui, pentru că se uită doar în paşaport fără a mai butona ceva la computer. Aşadar, eram în Turcia. Toată treaba de la graniţa a durat sub 10 minute, faţă de vreo juma de oră cât a durat în 2012 (tot pe aici am intrat). Acum, turcii pareau mai fluenţi şi mai bine organizaţi, plus că toată treaba mergea cursiv, de la un ghişeu la altul. În 2012, intrai într-o cladire mare şi te tot plimbai, aparent fără nicio logică, pe la mai multe ghişee. Acum, clădirea respective parea părăsită. Limitele turceşti de viteză. Începe drumul prin Turcia. De la graniţa cu Bulgaria până în Georgia, Iran, Iraq şi Siria se merge doar printr-o singură ţară. Ar mai fi şi Armenia, însă graniţa este închisă de mult timp (enclava azeră Nakhchivan nu o mai luăm în calcul). Punctul de frontieră Derekoy. Traducerea a ceea ce se vede scris în poza de mai sus “poarta vamală Derekoy”. Derekoy – Kirklareli - Babaeski – Luleburgaz nimic deosebit. Doar că m-am salutat cu niste turci cu care am stat puţin de vorbă la Lukoil-ul din Bulgaria de lângă graniţă. Deocamdata Luleburgaz nu are centură şi trebuie traversat tot oraşul. Nu este o problemă, deoarece traversarea oraşului se face pe un bulverad larg, de două benzi pe sens. La un moment dat, după ce am plecat de la un semnafor, la vreo 500 de metri am oprit la o trecere pentru pietoni. Văzându-mă pietonii se uitau aproape socaţi la mine iar maşinile din spate au început să clazoneze discret. Uitasem că în Turcia trecerea de pietoni are mai mult caracter decorativ. După Luleburgaz am virat dreapta spre Muratli şi apoi Tekirdag, destinaţia finală a zilei. Pe aici, calitatea drumului mai scade, asfaltul este pe unele porţiuni vălurit, însă nimic de speriat. În schimb, centrura Tekirdag-ului este coală de hârtie.