Search the Community

Showing results for tags 'inapoi'.



More search options

  • Search By Tags

    Type tags separated by commas.
  • Search By Author

Content Type


Forums

  • Ciclism.ro
    • Articole Ciclism.ro
  • CICLISM SPORTIV
    • Competiții
    • Randonneuring România
    • Cluburi şi Asociaţii
    • Calendarul competițional
  • BICICLETE
    • Biciclete de Sosea
    • Biciclete de Munte
    • Biciclete de Cicloturism
    • Ciclocros
    • Single Speed si Fixed Gear
    • Biciclete Utilitare
    • Downhill, Enduro si Freeride
    • Tandem
    • Biciclete hibride - Trekking, City, Cros
    • BMX, Trial, Street, Dirt
    • Recumbent, Cruiser, Chopper
    • Biciclete pentru Copii
  • TEHNICĂ
    • Centrul Tehnic
    • Piese si Componente
    • Centrul Sportiv
  • CICLOTURISM
    • Plimbări, Ture, Călătorii
    • Planuri şi Proiecte Cicloturistice
    • Chei şi Defileuri
    • Drumuri, Şosele şi Cazări
    • Transportul Bicicletei
    • Ture de Vis pe Alte Meleaguri
    • Călătorii Fără Bicicletă
  • FORUM REGIONAL
    • Bucureşti
    • Ardeal
    • Banat
    • Dobrogea
    • Moldova
    • Muntenia
    • Oltenia
    • International
  • CAFENEA
    • Biciclistul în România
    • Fanii Ciclismului
    • Fan Club
    • Divertisment
    • Timp Liber
    • Comenzi şi Magazine Online
  • ADMINISTRARE
    • Administrare Ciclism.ro
    • Recycle Bin

Calendars

  • Calendar

Found 1 result

  1. deschid acest topic in ideea ca aici vom putea posta chestii (altele decat cele legate de ciclism) gasite pe net, vazute live sau patite de noi, carti citite, filme vazute, chestii care ne-au placut, impresionat, zguduit, scarbit, etc etc. hai sa fim si oameni obisnuiti in afara de lumea exclusivista a ciclismului, hai sa ne conturam mai bine profilul si, de ce nu, sa ne gasim pasiuni comune. eu incep cu postarea unui articol scris de iulian comanescu in dilema veche despre internet si comunicarea pe el> Iulian COMÃNESCU Unde duce jurnalismul colectiv Jurnalismul colectiv/cetãþenesc, care se manifestã mai ales pe Internet, în construcþii de tip Web 2.0, este considerat de unii ca asasinul (colectiv) al mijloacelor de informare clasice, în timp ce alþii îl iau cu greu în seamã sau, dacã ºtiu ceva despre el, îl persifleazã. Cît ºi cum vor schimba noile modalitãþi de comunicare faþa lumii, pînã la urmã? Deºi e prea devreme pentru un rãspuns definitiv, cîteva caracteristici ale fenomenului sînt în acelaºi timp premisele unui rãspuns la întrebare. Despre ce e vorba, pînã la urmã? ÃŽn ultimii ani, pe Internet, oameni fãrã experienþã de comunicare au început sã-ºi dea cu pãrerea sau sã furnizeze informaþie în cele mai variate domenii. Ceea ce în presa clasicã exista doar marginal, sub forma scrisorilor pe adresa redacþiei sau a interviului colectiv pe stradã (aºa-numitul vox pop), a devenit un fenomen cvasigeneral. Toatã lumea nu numai cã are ceva de spus, dar o ºi spune prin intermediul unor platforme uºor de mînuit ºi, în plus, gratuite. Blog, Wiki, Youtube. Platformele de exprimare în acest stil (adicã paginile de Internet ºi facilitãþile oferite de acestea) sînt nenumãrate, însã cele mai de succes pot fi încadrate în trei categorii. Se ºtie despre blog cã a însemnat, pînã nu de mult, jurnal personal, adicã o succesiune de însemnãri aºezate pe pagina de Internet, de la coadã la cap, dar în ultima vreme programele ºi site-urile de blog sînt folosite pentru cele mai diferite conþinuturi, de la cãrþi începute pe Internet ºi destinate tiparului, pînã la site-uri aproape clasice de ºtiri. Softurile de tip Wiki permit organizarea ºi prezentarea informaþiei în stilul celebrei Wikipedia, adicã în pagini care corespund articolelor. Noutatea principalã se referã la faptul cã articolele pot fi, în general, create ºi editate de cãtre oricine. Curios, acest sistem a funcþionat foarte bine pentru domeniile cele mai diverse (pornind de la generalitãþile de pe Wikipedia.org), fiindcã e mult mai greu sã distrugi o paginã, decît sã revii la forma anterioarã, bunã sau cel puþin acceptabilã, a textului. ÃŽn fine, YouTube, Google Video ºi celelalte platforme din aceeaºi categorie sînt stomace de struþ în care se stocheazã cele mai diferite tipuri de filme ºi filmuleþe. ÃŽn general, e vorba de clipuri de cîteva minute, multe din ele originale, altele decupate din seriale, lungmetraje, emisiuni TV produse de profesioniºti. Tot acest ansamblu de practici este destul de vag desemnat cu numele de Web 2.0, care se referã, în acelaºi timp, la conþinut, la platformã ºi la modalitatea de utilizare. Democratizarea comunicãrii. Dacã „democratizarea artei“ s-a referit mai curînd la accesul la creaþie al întregii societãþi, odatã cu fenomenul Web 2.0 se poate vorbi de o „democratizare a comunicãrii“ care priveºte mai curînd producþia de conþinut. Numãrul total al blogurilor existente în întreaga lume se ridicã, dupã unele surse, la peste 100 de milioane. Cu alte cuvinte, cam 1 din 50 de locuitori ai Terrei ºi-a fãcut un cont pe un site gratuit ca Blogger.com sau Wordpress.com. Nu întotdeauna însã a ºi scris folosind acel cont ºi, dacã a scris, nu în toate cazurile a fost citit. La fel, numãrul enciclopediilor Wiki e considerabil, ca ºi al articolelor din enciclopedii, iar filmele personale puse pe YouTube sînt nenumãrate. Jurnalismul colectiv este aºadar un succes din punctul de vedere al producþiei de conþinut. Din punctul de vedere al receptãrii, „prea puþine flori poartã rod“, deºi în cazurile de succes se poate vorbi de cifre notabile. YouTube a depãºit 100 de milioane de vizionãri de clipuri pe zi, iar un blog românesc popular, despre fotbal, precum al lui Cãtãlin Tolontan, are cam 6.500 de vizitatori pe zi, în timp ce cotidianul Sport Total vinde, cu cheltuieli infinit mai mari, 3800 de exemplare zilnic. Niºa. Un blog deschis la unul din marii provideri gratuiþi nu costã nimic (dacã nu punem în calcul conexiunea la Internet), iar un altul, cu domeniu propriu ºi gãzduire specialã pe un server, costã cam 150 de euro în primul an. La astfel de cheltuieli, conceptul e sustenabil pentru domenii înguste, de la creºterea porumbeilor la aparate foto cu film. Nimeni nu te poate împiedica sã începi ºi o minienciclopedie pe aceeaºi temã, cu aceleaºi costuri, iar a pune filme pe YouTube se reduce la preþul camerei digitale, de 2-300 de euro. Este motivul pentru care Web 2.0 are efectiv succes în zone de acest tip ºi îmbogãþeºte informaþia existentã în mediile de informare clasice. Legãturile. Web 2.0 nu înseamnã însã doar o „coadã lungã“ de astfel de miniresurse de informaþie, ci ºi motoarele de cãutare tip Google, care te duc la ele, ºi hãþiºul greu de descris de legãturi dintre ele. E vorba de listele de pe pagina de intrare (blogroll), dar ºi de subsolul blogului, unde se poartã discuþiile, de agregatoare de bloguri (care grupeazã conþinutul cîtorva sute de jurnale) º.a.m.d. Pe o astfel de reþea poate avea loc aºa-numita promovare viralã, în care o pozã sau un clip amuzant, dar cu un mesaj publicitar nedominant, este lansatã ºi trimisã mai departe în comunitatea de mini-site-uri. Cultura fragmentului. ÃŽntr-o astfel de înlãnþuire hipertextualã, disciplinele teoretice, în accepþiunea lor de edificiu, îºi pierd identitatea ºi structura, devin o amorfã colecþie de „curiozitãþi“. Acest tip de prezentare induce, desigur, o culturã mozaicatã la cei care beneficiazã de ea, adicã în curînd întreaga omenire. Ceea ce e rãu, fiindcã profunzimea e rareori atinsã în astfel de condiþii. Dar este în egalã mãsurã bine, fiindcã un astfel de minienciclopedism sau wikipedism corespunde curiozitãþii naturale a omului ºi îl vindecã de boala supraspecializãrii. Adevãrul statistic. Ioan Mãrgãrit, editorul HotNews.ro, se referea la „verificarea statisticã“ a informaþiei, pe motoarele de cãutare. Cea mai simplã formã a ei se referã la ortografia unui nume strãin. Google, de pildã, dã ceva mai puþin de 700 de rezultate pentru „Jean Baudrilard“, cu un „l“, dar peste 2,6 milioane pentru „Jean Baudrillard“, aºa cã putem presupune cã forma corectã e cea de-a doua. Pe acest gen de criteriu de adevãr se poate construi, desigur, o logicã probabilisticã, mai difuzã, dar mai utilã azi decît Organonul lui Aristotel. Pseudonimitatea. E un cuvînt de datã recentã, care se referã la cvasianonimatul de care poþi beneficia pe Internet. De la apariþia acestuia, oamenii îºi iau pe Web nume de împrumut, în scopuri ne-oneste (atacuri la adresa altuia, pe forumuri) sau din amuzament. Gradul de anonimat pe care îl asigurã în realitate Internetul e foarte redus, fiindcã orice comunicare lasã urme. ÃŽnsã pseudonimele folosite corespund, în ultimã instanþã, unui anume comportament ºi caracter virtual, care le completeazã pe cele din viaþa concretã. Personalitãþile noastre se accentueazã, pe Internet, sub pseudonim, ca în timpul unei beþii. Ceea ce iarãºi dã naºtere unui caracter apãsat retoric. Entertainment-ul. Lumea vrea mai puþin sã se informeze, pînã în pînzele albe, pe Web 2.0, dar ºi la televiziunile comerciale sau în tabloide. Trebuinþele de pe nivelele de bazã ale Piramidei lui Maslow sînt satisfãcute, aºa cã noua comunicare – ºi nu numai Internetul – se ocupã mai mult cu distracþia, decît cu „terapia cognitivã“ pe care o asigurã tradiþional presa. E drept însã cã în interiorul entertainment-ului apar noile probleme politice, referitoare la gen, etnie, ecologie, trai sãnãtos ºi aºa mai departe. Concluzie. Facilitãþile copioase oferite de Internet duc la „balonare informaþionalã“. Mulþi scriu, puþini citesc, iar de la un nivel minim al discursului încolo, succesul depinde de întîmplare ºi promovare, mai curînd decît de calitatea deosebitã/noutatea/relevanþa mesajului. E prea devreme ca sã putem ºti cum va ieºi omenirea din aºa-numita „Revoluþie Web 2.0“ sau, mãcar, dacã aceastã revoluþie are rost. Cert e doar faptul cã zgomotul a început sã se aglutineze în serii cu sens, pe Wikipedia, blogurile vizitate sau YouTube. Tandemul presã tradiþionalã-new media nu este încã pus la punct, dar, la un moment dat, din el va rezulta o lume coerentã din punct de vedere informaþional. Diferitã de cea de azi, dar nu întoarsã pe dos.