Search the Community

Showing results for tags 'kalambaka'.



More search options

  • Search By Tags

    Type tags separated by commas.
  • Search By Author

Content Type


Forums

  • Ciclism.ro
    • Articole Ciclism.ro
  • CICLISM SPORTIV
    • Competiții
    • Randonneuring România
    • Cluburi şi Asociaţii
    • Calendarul competițional
  • BICICLETE
    • Biciclete de Sosea
    • Biciclete de Munte
    • Biciclete de Cicloturism
    • Ciclocros
    • Single Speed si Fixed Gear
    • Biciclete Utilitare
    • Downhill, Enduro si Freeride
    • Tandem
    • Biciclete hibride - Trekking, City, Cros
    • BMX, Trial, Street, Dirt
    • Recumbent, Cruiser, Chopper
    • Biciclete pentru Copii
  • TEHNICĂ
    • Centrul Tehnic
    • Piese si Componente
    • Centrul Sportiv
  • CICLOTURISM
    • Plimbări, Ture, Călătorii
    • Planuri şi Proiecte Cicloturistice
    • Chei şi Defileuri
    • Drumuri, Şosele şi Cazări
    • Transportul Bicicletei
    • Ture de Vis pe Alte Meleaguri
    • Călătorii Fără Bicicletă
  • FORUM REGIONAL
    • Bucureşti
    • Ardeal
    • Banat
    • Dobrogea
    • Moldova
    • Muntenia
    • Oltenia
    • International
  • CAFENEA
    • Biciclistul în România
    • Fanii Ciclismului
    • Fan Club
    • Divertisment
    • Timp Liber
    • Comenzi şi Magazine Online
  • ADMINISTRARE
    • Administrare Ciclism.ro
    • Recycle Bin

Calendars

  • Calendar

Found 1 result

  1. O istorie cu masina si bicicleta, despre care inca nu stiu sigur cum va continua si, cu atat mai putin, cum se va termina: Zilele minus unu şi zero N-aş fi crezut cǎ voi începe povestea unei cǎlǎtorii – acum la sfârşit de an. Dar aşa a fost sǎ este. Poate pentru cǎ zilele sunt scurte şi nopţile lungi? Cum nu am reuşit sǎ mǎ înţeleg cu tradiţionalii mei prieteni pentru sǎrbǎtorirea Anului Nou şi cum din anumite considerente nu am avut un back-up, am hotarat sa caut o zona mai caldǎ în care sǎ mǎ pot da şi cu bicicleta. Zona cu pricina ar fi trebuit sǎ-mi permitǎ şi cǎlǎtoria cu maşina, aşa cǎ, Insulele Borneo au cǎzut alǎturi de Yucatan. A mai rǎmas Grecia. Cum pentru muntele Athos ne trebuie ausweiss-uri, mi-au cǎzut ochii pe Meteora. Am început sǎ sap sǎ vǎd cu ce se mǎnânca, distanţe, cazǎri, obiective şi, în final, m-am hotǎrât. Am stabilit şi plecarea pentru 27/12 ora 18.00. Mi-am desǎvârşit pregǎtirile maşinii, ale bagajelor, am fǎcut socotelile, mi-am cumpǎrat provizii, am fǎcut rezervarea prin buching, iar la amiaza zilei de 26 am intrat sǎ revǎd prognoza meteo. Dupǎ veştile încurajatoare de acum o sǎptǎmânǎ, urmau deziluziile: frig, ploi… adicǎ ce am îndurat cu toţii în 2014. Tendinţa se menţine… Ziua de 26 a fost destul de închisǎ în Bucureşti, iar posturile tv transmiteau extinderea codurilor de ninsoare. Asa ca mi-am modificat ora plecǎrii din 27 de la 18.00 pentru 12.00. Trezit de dimineaţǎ, arunc un ochi cârpit de somn pe geam şi mǎ uit lung cum ninge. Iar ninsorile intrau dinspre sud… Bulgaria e la sud şi e renumitǎ pentru încâlcelile de trafic provocate de ninsoare. Ultimele lucruri bǎgate în franţuzoaicǎ au fost cele douǎ mici canistre de motorinǎ, ca rezervǎ. Mǎ aşteptau 1050 de km în cine ştie ce condiţii… La 11.45 ridic ancora cu stop de alimentare a canistrelor la Jilava. Iniţial am hotǎrât sǎ alimentez din Bulgaria pentru cǎ taxe combustibil, însǎ vremea mi-a schimbat planurile şi am vrut sǎ am disponibilǎ rezerva de la început. Drumul spre Giurgiu e acoperit de zǎpadǎ moale, iar temperature stǎ pe la -2 grd. Cu atenţie la derapaje, ajung pe la 1 şi un pic în vama Giurgiu. Coada la pod. Mare. MARE! Mǎ lǎmuresc de faptul cǎ un TIR nu a putut urca rampa şi aşteptǎm sǎ fie remorcat. Dupǎ o jumǎtate de orǎ ne urnim în coloanǎ. Vinietǎ pe douǎ sǎptǎmâni în BG (60 lei) şi iau drumul cǎtre Veliko Târnovo, cale de 130 km, prin zloata de pe sosea si prin bogǎţia fulgilor de nea. Merg încet şi cu ochii pe drum, ca roţile sǎ n-o ia razna şi sǎ pot feri şi un potenţial alt şofer cu dificultǎţi. Trec de V.T., iar la Garbovo am prima surprizǎ: intru pe un fel de centurǎ, mǎ înfig într-o rampǎ şi sesizez pierderea aderenţei pe roţile din faţǎ. Mǎ trec apele şi fac manevre de revenire, ca sǎ pot urca pe zǎpada sub care se afla gheaţǎ. Trec în treapta superioarǎ şi urc cu bine. Ajung la ieşire şi alimentez la plin. Urcarea în pasul Shipka îmi furnizeazǎ o a doua surprizǎ (de parcǎ îmi lipseau…). Panta este tare, temperatura este de -9 grd, dar constat cǎ apa din radiator a ajuns la 115 grd. Opresc puţin speriat şi dau sǎ mǎ uit la motor. Nu pot ridica frumuseţe de capotǎ de franţuzoaicǎ pentru cǎ este sudatǎ de zǎpadǎ. Îmi iau lanterna din maşinǎ sǎ studiez problema: la lumina ei constat cǎ toatǎ grila radiatorului este acoperitǎ de câţiva centimetri buni de gheaţǎ. Pǎi pe unde sǎ intre aer la motor??? Încerc sǎ o sparg, dar e prea tare. Renunţ şi-mi aprind o ţigarǎ. Dupǎ cele 10 minute regulamentare, la pornire constat scǎderea la 90 grd. Opresc din nou şi cotrobǎi dupǎ o şurubelniţǎ stea. Cu ea reuşesc sǎ dau cam 10 gǎuri în stratul gros de gheaţǎ şi pornesc. În 5 minute urcǎ temperatura la loc, dar o ignor cu atât mai mult cu cât afarǎ sunt déjà -11. În sfârşit ajung sus şi pornesc spre vale. Încet-încet, teribil de încet, temperatura motorului scade şi mǎ liniştesc. Trec de Stara Zagora şi fac iar plinul, ultimul din Bulgaria, la Kardzali (preţ: 2.09 leva / litru = 4.75 lei / litru) şi iau urcarea spre Makaza. La 23.30, dupǎ 12 ore de la plecare, în sfârşit ies din Bulgaria. De aici lucrurile se îmbunǎtǎţesc, grecii fiind mai grijulii cu şoselele, e drept cǎ şi într-un alt climat. La Makaza e pustiu şi mǎ întreţin cu o vameşǎ grecoaicǎ frumoasǎ de pica. Schimbǎm ceva banalitǎţi, mǎ întreabǎ de bicicleta ce se zǎrea în portbagaj, îi povestesc despre planurile mele şi, pânǎ la urmǎ, mǎ dezlipesc de ea… Coborârea de la Makaza debuteazǎ rapid cu primul tunel din şirul celor fix 30 ce vor fi traversate pânǎ la Meteora. Drumul este cu 4 benzi, inclusiv în tuneluri, spre deosebire de noua şosea ce urcǎ în punctul de trecere a frontierei pe partea bulgǎreascǎ care nu are decât douǎ benzi. Deşi e noapte, altitudinea îmi oferǎ frumoasa viziune a oraşelor din Grecia, întinse la poalele muntelui pe care îl cobor, feeric luminate: În dreapta mea, luna se gǎteşte de culcare: Odatǎ coborârea terminatǎ, intru pe autostradǎ. La greci nu se plǎteşte taxǎ de drum, dar autostrada costǎ 2.40 EU cam la fiecare 80-90 de km. Cum pe mine mǎ aşteaptǎ multi km de autostradǎ, mǎ voi tot scobi de bani… Trec de Komotini, Xanti şi Kavala şi, dupǎ aproape 300 de km de mers pe autobahn îmi sunt aproape luminile Salonicului: un oraş uriaş în care sigur voi avea probleme de orientare. Care şi apar dealtfel, de cum intru: nu existǎ panouri care sǎ indice direcţii. Mǎ rǎtǎcesc evident şi mǎ trezesc în partea greşitǎ a oraşului, pe malul opus golfului mǎrii Egee. Întorc şi ghicesc un “ring road” care mǎ scoate, în sfârşit spre Kazani. Tândǎlind prin Salonic la 4 dimineaţa am fost uluit sǎ vǎd ce de lume umbla creanga prin oras: un fel de Bucureşti de ora 9 seara, inclusiv autobuze de transport local pline de lume… Ciudat… Iau din nou autostrada în bot şi ratez ieşirea spre Kazani. Nu-i bai, cǎ mai e una pe care o depistez chiar mai aproape de ţinta cǎlǎtoriei mele: Grevena (cam sunǎ bulgǎreşte…) Ies perfect şi mǎ încadrez pe drumul spre Kalabaka (sau Kalabaki, sau Kalapaki, sau sa le ia naiba cǎ pe fiecare panou scria altceva…) Drumul e pustiu şi foarte frumos. Soarele se pregǎteşte sǎ rasarǎ, iar lumea e cuprinsǎ de culorile dimineţii. Deşi e frig, peisajele mǎ încǎlzesc. Opresc la trecerea peste podul ce traverseazǎ râul Venetikos, un preambul al celor ce vor urma. Pozele nu sunt grozave pentru cǎ e încǎ un fel de noapte amestecatǎ cu zi În depǎrtare se întrezǎresc crestele înzǎpezite. Eu caut Olimpul… Dar, pânǎ sa-l gǎsesc, soarele crud mǎ întâmpinǎ: Şi, în sfârşit, îl prind: Drumul continuǎ pustiu, iar eu tot trag gâţi din sticla cu ness în speranţa cǎ nu voi chiar adormi. Opresc mai mult ca sǎ-mi alung somnul decât pentru a obţine informaţii: Apar şi primele întrebǎri: ce caut io coleşica? Cǎ io veneam de la Gravena… Simţurile responsabile cu orientarea încep sǎ-mi joace feste şi voi face mai încolo chiar o boacǎnǎ mare de orientare. Ce-a mai rǎmas din crusta de gheaţǎ ce mi-a blocat aerisirea radiatorului: Primele stânci ale ansamblului muntos din vecinǎtatea Meteorei (nu chiar “vecinǎtate”, dar mie îmi plǎcea sǎ cred) Şi, cum mǎ pregǎteam sǎ schimb mia de kilometri… Fac un bilanţ: un drum foarte greu, cu multǎ zǎpadǎ la roţi, cu temperature scǎzute, cu 4 pasuri depǎşite, cu o maşinǎ destul de bine încǎrcatǎ însǎ, mânca-o-ar tata de franţuzoaicǎ: Undeva în drum gǎsesc un indicator care mǎ trimite la stânga spre Kalamika. In capul meu se declanşeazǎ confuzia şi mǎ gândesc cǎ este o altǎ denumire pentru Kalambaka. Apuc pe drumul indicat şi, dupǎ vreo 20 de km mǎ trezesc într-un “T” care trimite la Trikala sau spre Larissa. E clar cǎ e ceva greşit. Opresc o maşinǎ şi, în limba gimnasticǎ mi se spune sǎ mǎ întorc pentru cǎ mai am doar doi kilometri pânǎ la Kalambaka. Cei 2 se vor dovedi 25… VA URMA