Search the Community

Showing results for tags 'maneciu'.



More search options

  • Search By Tags

    Type tags separated by commas.
  • Search By Author

Content Type


Forums

  • Ciclism.ro
    • Articole Ciclism.ro
  • CICLISM SPORTIV
    • Competiții
    • Randonneuring România
    • Cluburi şi Asociaţii
    • Calendarul competițional
  • BICICLETE
    • Biciclete de Sosea
    • Biciclete de Munte
    • Biciclete de Cicloturism
    • Ciclocros
    • Single Speed si Fixed Gear
    • Biciclete Utilitare
    • Downhill, Enduro si Freeride
    • Tandem
    • Biciclete hibride - Trekking, City, Cros
    • BMX, Trial, Street, Dirt
    • Recumbent, Cruiser, Chopper
    • Biciclete pentru Copii
  • TEHNICĂ
    • Centrul Tehnic
    • Piese si Componente
    • Centrul Sportiv
  • CICLOTURISM
    • Plimbări, Ture, Călătorii
    • Planuri şi Proiecte Cicloturistice
    • Chei şi Defileuri
    • Drumuri, Şosele şi Cazări
    • Transportul Bicicletei
    • Ture de Vis pe Alte Meleaguri
    • Călătorii Fără Bicicletă
  • FORUM REGIONAL
    • Bucureşti
    • Ardeal
    • Banat
    • Dobrogea
    • Moldova
    • Muntenia
    • Oltenia
    • International
  • CAFENEA
    • Biciclistul în România
    • Fanii Ciclismului
    • Fan Club
    • Divertisment
    • Timp Liber
    • Comenzi şi Magazine Online
  • ADMINISTRARE
    • Administrare Ciclism.ro
    • Recycle Bin

Calendars

  • Calendar

Found 4 results

  1. Mai multe fotografii Track GPS Sa gasesti trasee noi relativ aproape de locul in care locuiesti devine mai dificil pe masura ce apuci sa "bati" zonele tangibile in ture ce se intind pe parcursul unei singure zile. Mai ales daca locuiesti in Bucuresti (si in sudul tarii, in general), muntele este un pic mai departe iar dealuri sa te imbie la catarat si explorat gasesti mai greu. De aceea m-am bucurat cand am descoperit varianta Valenii de Munte - Maneciu. Transportul este facil si pe placul nostru (cu trenuri ce "se leaga" destul de bine ca ora, in special dimineata), satele sunt mai aranjate si localnicii mai binevoitori pe masura ce te indrepti spre munte iar peisajele iti clatesc ochii in orice anotimp. Raman la ideea ca a bicicli pe dealuri in compania florei si faunei locale in vreme ce te delectezi cu "tablouri" in culori vii si simti cum soarele-ti incalzeste urmele de sudoare este printre cele mai frumoase moduri de-ati petrece o zi de week-end, conectandu-te cu ceva ce conteaza mult mai mult decat e-mail-uri, termene limita, birou, trafic, muzica ascultata la volum mare sau orice alta interferenta degajata de mediul urban. Stiam sigur de unde vom incepe traseul si pana in ce punct acesta este stabilit cu exactitate, insa ramanea ca la fata locului sa decidem care va fi punctul de final. Odata ajunsi in Maneciu si coborati din tren, am purces catre baraj iar mai apoi pe drumul ce urca pe "platoul" de vis-a-vis de Clabucetul Maneciului, drum din care la un moment dat se ramifica si forestierul catre valea Telejanelului. Dealurile ofera o panorama limpede a Maneciului si imprejurimilor acestuia. Tot admirand in stanga si-n dreapta, pedalam pana spre Slon. Inca o mica urcare si avem parte de-un alt punct de belvedere (de parca n-ar fi oricum la tot pasul pe-aici...). Despre Slon se stie ca este un sat din comuna Cerasu (judetul Prahova), amplasat la altitudinea de 750 m, pe ruta comerciala ce lega vechiul judet al Săcuienilor (Tara Romaneasca), de Braşov - Săcele (Transilvania). Vechi punct de frontiera, ruta comerciala pe care este amplasat satul Slon, este de fapt construita pe ruinele unui drum roman de coasta ("Via Strata"), ce lega Moesia Inferior de Moesia Superior. Ca o dovada, in vecinatatea satului sunt atestate documentar un castru roman, si doua fortificatii de frontiera construite pentru a controla traficul de marfuri intre Transilvania si Tara Romaneasca (sursa: Dr. Bogdan David, 2006 - wikimapia.org). Istoria acestei zone este semnificativ mai incarcata, iar cum izvoarele istorice moderne cam lipsesc, am adunat cateva informatii in acest document (bibliografia integrala este mentionata la finalul acestuia) pe care va invitam sa-l descarcati si sa-l cititi daca doriti sa aflati mai multe despre istoria Slonului, dar si a Prahovei. De la jumatatea satului dam de asfalt si avem parte de-o coborare lunga pana in Ogretin. Verdele crud si linistea "deranjata" de pasari ne sunt tovarasi de drum. Soarele arde ca de vara, asa ca poposim la o bere. Am zabovit ceva mai mult in prima parte, profitand de potentialul fotografic al zonei Maneciului. Astfel, probabil ca nu vom prinde trenul din Valenii de Munte. Avem variante, dar pana la a lua o decizie mai avem de urcat doua dealuri, ceea ce facem cu bucurie. In Posesti gasim un panou informativ ce face trimitere la "Drumul Fructelor" iar un pic mai incolo, in Tarlesti, gasim un "stalp" ce seamana izbitor de mult cu asa-numitii Maibaum, des intalniti in Stiria (Austria) si prin anumite comunitati sasesti de pe la noi. Cumulat cu cateva case foarte vechi zarite in Slon ce aveau acoperisuri in stil sasesc, putem trage concluzia ca, de-a lungul timpului, comunitatile de-o parte si de alta a muntilor s-au intrepatruns. Probabil de aceea satele si catunele dinspre munte (Maneciu, Homoraciu, Slon, Nucsoara, Drajna, Catunu, Poienile, etc.) au un aspect mai ingrjit fata de ce se gaseste la doar cateva zeci de kilometri mai la sud. Undeva prin Podenii Noi luam decizia sa continuam pana in Ploiesti. Mai avem de parcurs 47 de kilometri iar "tinta" este trenul Regiotrans de la ora 18:24, cu plecare din Ploiesti Vest. Ne punem pe treaba, insa exact asta face si vantul. Batuse nitel si pana acum, doar ca fiind printre dealuri nu l-am sesizat atat de tare. Acum insa ne este o adevarata frana. Mergem la trena, cu schimbul. Nicoleta a facut pana la roata spate, chiar la intrarea in Urlati. Am remediat rapid problema si ne-am continuat drumul. Pentru a evita pe cat posibil drumurile nationale ce intra in Ploiesti, am apelat la cateva comunale si judetene (drumuri de altfel libere si cu un asfalt bun) ce ne-au purtat printre lanuri de rapita inflorita (prilej de facut poze) si ulterior ne-au "lasat" la intrarea estica a urbei prahovene, in zona rafinariei Lukoil. Timp inca aveam suficient, insa vantul ne chiaunise si cei 40+ km de pedalat contra sa ne-au obosit. Orasul parca nu se mai termina, dar la ora 18 am ajuns pe peronul Garii de Vest. Deindata am cumparat bilete, bere si pufuleti si ne-am postat pe peron. Trenul a avut mers de IR pana in Bucuresti, astfel ca pe la 19:15 eram in Gara de Nord, cu bratele arse de soarele la care ne-am expus pe parcursul intregii zile. O tura "cu de toate": peisaje, urcari, vant sustinut din fata (se spune ca daca pedalezi si nu esti contra vantului, te deplasezi in directia gresita) si mult soare. Ne-a placut pe la Maneciu, garantat ne vom mai intoarce.
  2. 28 februarie 2016 Mai multe poze Track GPS Cum iarna se pare ca a decis sa plece mai devreme in acest an, am avut parte de cateva saptamani cu vreme pe cat de neobisnuita, pe atat de enervanta. Neobisnuita pentru ca am avut si 20+ grade Celsius in luna februarie si enervanta pentru ca zilele insorite s-au nimerit fix in timpul saptamanii, atunci cand muschii fesieri sunt presati in scaunul de la birou si te uiti cu jind pe fereastra atunci cand gasesti cateva clipe de ragaz. Dupa vreo doua amanari, reusim sa ne mobilizam in ultimul week-end din februarie, cand prognoza era foarte optimista. Ne adunam vreo 11 insi (in ordine pur aleatoare: Cristi, Nico, @a_mic, Mihai, Marius, Catalina, @@MaC®, @@BodoC, Mircea, @@Traveller si subsemnatu') si decidem a pleca duminica, 28 februarie, cu "legendarul" R3001 (ce pleaca la 6:23 AM) pana in Ploiesti Vest, de unde vom pedala pana-n Gara de Sud pentru a lua un tren operat de TFC pe ruta Ploiesti Sud - Maneciu. Sambata dimineata insa, m-am trezit la auzul unui zgomot cunoscut. Parca ploua afara. Cand m-am uitat pe fereastra, chiar asa si era. Ba chiar o ceata densa punea si mai mare presiune pe situatie. Verificam starea vremii si se pare ca in ziua turei vom avea vreme noroasa, dar fara ploaie. E bine, asa ca sa vina dimineata de duminica. Fiecare s-a trezit cum a putut. Pentru cei ce nu mai sunt obisnuiti cu ore atat de matinale a fost un real efort, insa nimeni nu s-a dezis. Toate bune si frumoase la CFR inca de la plecarea din Bucuresti, iar din Ploiesti Vest pana in Sud am pedalat pe strazi pustii. Ajunsi la trenul de Maneciu, seful de tren ne trimite la casa de bilete pentru a cumpara suplimentele pentru biciclete, in contextul in care am achizitionat online biletele pentru noi. La casa mi se spune ca nu pot emite biletele pentru biciclete caci aplicatia le poate oferi doar la un loc cu un bilet pentru un adult. Cum noi le avem deja luate online, se ajunge la discutii intre seful de tren si dispecerat in vreme ce noi suim bicicletele in tren. \ Odata suiti, alta dandanaie: pentru biletele cumparate deja online (pe care le-am si tiparit, conform regulamentului) seful de tren ne tipareste un alt set de bilete, insa cu un om in minus. "Asa a generat aplicatia!". Cum numarul maxim de persoane pentru care poti cumpara bilet TFC online intr-o singura tranzactie este de 6, noi avem doua bilete online: unul cu 6 persoane si un altul cu 5. Persoana despre care sistemul spune ca ar absenta este foarte prezenta. Dupa cateva discutii suplimentare intre seful de tren si dispeceratul TFC (pe parcursul carora l-am auzit pe om zicand "Da doamna, scrie foarte 6 si foarte 5...egal 11!") ce ne-au amuzat teribil, se constata o eroare in aplicatie si se tiparesc biletele pentru biciclete. Ajunsi in Maneciu, coboram catrafusele, tragem o poza de grup si o luam din loc catre malul Teleajenului, pe care l-am gasit sub forma unui drum destul de mocirlos si cu dale din beton ici-colo, "garnisit" cu destul de multe gunoaie. E destul de racoare, astfel ca urcarea spre Drajna de Sus vine la fix pentru a ne mai incalzi. Nici n-apucam sa trecem de Faget ca-l aud pe a_mic strigand "Panaaa!". Ce sa vezi, chiar a facut pana (la cat de tocite sunt cauciucurile, nici nu ma mira), astfel ca ne adunam ca "injinerii" pe langa pagubit in vreme ce acesta-si "serviseaza" roata (evident, a primit si asistenta :) ) iar noi halim sandvisuri si banane. Odata rezolvata si problema asta, ii dam inainte. Trecem pe langa Castrul Roman - care era inchis si in renovare - si incepem o coborare destul de lunga pana in Valenii de Munte. Ma rog, am mai si urcat cate-un pic, ici-colo. DN-ul e relativ aglomerat iar cum noi preferam linistea, cotim repede pe stradute,indreptandu-ne catre Vest. Traversam calea ferata si, dupa o mica urcare, poposim la biserica Sf. Spiridon unde surprindem cateva cadre si servim cate-o gustare. Coborarea de pe langa Muntele Verde este destul de abrupta si presarata cu "ace de par". Datorita zgomotului ritmic, dalele din beton din care este alcatuit drumul iti creeaza senzatia ca ai fi un tren. Regrupare si niscaiva poze cu peretele din piatra verzuie. Nu intram efectiv in Slanic ci cotim catre Schiulesti, pe un drum judetean liber ce pare foarte abordabil. Atata doar ca acest aparent atribut este inselator, caci dupa prima urcare (de fapt, imediat ce am trecut de-o pensiune) drumul devine un veritabil drum comunal neasfaltat, pamantos si lutos. Cum tocmai a plouat acum cateva ore, noroiul cleios incepe a se lipi de rotile bicicletelor inca din primele sute de metri. Nu-i doar noroiul, caci pietricelele si firele de iarba se aduna si se ascund prin orice "cotlon" gasesc. Asa se face ca ultima bucata a acestui judetean, chiar pana la intrarea in Schiulesti, am parcurs-o intr-un ritm de melc, impingand bicicletele, injurand pe-alocuri, ridicandu-le-n spate si curatand des lutul ce se aduna la furci si deraioare. Cand am ajuns in culme si eram convinsi ca incepe asfaltul, am suferit o mica dezamagire. Deja ne puneam problema de-a ne opri in Homoraciu (traseul initial presupunea sa ne intoarcem tot in Maneciu) si nu stiam exact cati kilometri urma sa parcurgem in astfel de conditii. Singura grija era sa nu pierdem trenul, care era ultimul dinspre Maneciu catre Ploiesti. Figurile ni se lumineaza cand auzim masini in apropiere si mai ales cand vedem asfaltul. A urmat o sesiune de curatat transmisii si scuturat noroiul de pe roti, in vreme ce grupul se reintregea (ne-am rasfirat nitel pe ultimele sute de metri). Ne dam drumul la vale catre Homoraciu. Bulgari de lut zboara in toate directiile, dar noi suntem oricum "porciti" din cap pana-n picioare. In scurt timp intram in Homoraciu si ajungem direct la gara. Aici, o parte din noi am mers la un magazin din apropiere pentru a cumpara (in sfarsit!) niste bere, apa si cateva de-ale gurii. Urmeaza o sesiune foto cu placuta pe care sta scris numele garii. Taman cand ne lua frigul, apare si trenul. Lungut. Avem un pic de emotii in privinta timpului disponibil pentru a urca bicicletele in tren (nefiind capat de linie) insa ne relaxam total cand vedem ca mecanicul de locomotiva isi pune mainile-n cap in vreme ce noi ii facem prietenos cu mana :). Trenul este format din doua garnituri mai mici. Una se va opri la Ploiesti, celalata va continua pana in Bucuresti. Ne urcam in a doua (mai putin Marius care gaseste mai rapid sa se urce la celalalt capat al trenului). A urmat o alta poveste cu TFC-ul. Seful de tren (altul decat cel de dimineata) era depasit de situatie. Fiind singur intr-un tren atat de mare si asaltat de foarte multi oameni, a avut reale dificultati in a ne calcula biletele. In egala masura, locurile pe care ne asezasem erau rezervate pentru casa din Ploiesti Sud (o aberatie a aplicatiei de la TFC) fapt ce a dus la situatia in care noi, avand bilet platit cu tot cu loc, a trebuit sa cedam locurile altor pasageri ce-si cumparasera bilete din Ploiesti Sud, in vreme ce ar fi trebuit sa mergem in celalalt capat al trenului (lucru imposibil de facut) pentru a ocupa alte locuri. Am preferat sa raman in picioare. La momentul scrierii acestui jurnal, o sesizare a fost deja trimisa catre TFC in legatura cu cele doua situatii din aceasta zi. Astept un eventual raspuns. In Bucuresti ne-am dat mainile si, multumiti de tura ce-a iesit, ne-am imprastiat fiecare pe la casele noastre. ------ Ii invit pe colegii de tura (si forum) sa completeze cu impresii, poze, pareri, etc. :D
  3. Restul de poze Aveam in vizor valea Telejanelului inca de cand am gasit-o prezentata pe forum. Cum in week-end-ul 23-24 ianuarie a trebuit sa dam o fuga pana la Cheia spre a onora o prieteneasca invitatie, Nicoleta a venit cu o idee foarte frumoasa: sa mergem cu trenul pana la Maneciu-Ungureni iar de acolo sa continuam la pas pana in Cheia. Detaliile le-am stabilit impreuna si asteptam cu nerabdare sa vina ziua de sambata. Traseul este destul de lung (26 km - o premiera pentru noi), insa cu urcare destul de putina (cumulat, ~800 metri) si ar trebui sa ajungem fara probleme in Cheia, spre dupa-amiaza. Transferoviar Calatori efectueaza curse pe linia Ploiesti Sud - Valenii de Munte - Maneciu, o cale ferata de altfel foarte pitoreasca (in special dupa Valenii de Munte). Pentru a va "lega" de trenurile lor in directia Maneciu, folositi orice tren ce ajunge in Ploiesti Sud (sau chiar Ploiesti Vest, cu conditia sa aveti suficient timp pentru a ajunge la cealalta gara, autobuzul liniei 2 facilitand aceasta legatura). Holbandu-ne pe fereastra trenului ce sepuieste printre casele si gradinile pitoresti ale localitatilor dintre Faget Teleajen si Maneciu, timpul trece destul de repejor si iata-ne la destinatie, la ora 9:40 AM. Localitatea este foarte linistita, lumea este rumena-n obraji si toti dau binete. Pornim catre barajul Maneciu, a carui constructie a ingreunat foarte mult accesul catre valea Telejanelului, ajutand indirect la conservarea acesteia. Nu exista un drum direct de acces (oficial) pe conturul lacului de acumulare. Traversam barajul si urcam destul de accentuat o prima culme pe al carei platou avem a merge cativa kilometri, acompaniati de liniste, privelisti frumoase si...o vulpe (ma rog, pe dansa am zarit-o fugitiv, insa de la o distanta destul de mica). Rezulta destul de multe fotografii, mai ales ca vremea ne ofera un cer senin si mult soare (cu frigul specific lunii ianuarie). Intr-un final, coboram spre valea Telejanelului si incepem a-i parcurge firul. Un drum necirculat, flancat de paduri dese. Am avut rara ocazie de-a vedea o bufnita suficient de-aproape incat s-o putem fotografia. Drumul este pretabil pentru biciclit chiar pana in Poiana Stanii, de unde se poate urca foarte repede in Pasul Boncuta iar mai apoi, in functie de timp si dorinte, se poate face cale intoarsa sau continua catre Vama Buzaului si Brasov. Pe masura ce urcam, zapada este din ce in ce mai prezenta. Dupa ~18 km am parasit forestierul vaii si am inceput a urca pe niste drumuri si drumeaguri nu prea umblate, ce ne-au purtat mai aproape de stancaria Ciucasului. Multe urme de animale, in special mistreti. Padurile de conifere din aceasta zona sunt foarte dense si iti lasa senzatia ca, odata intrat printre copaci, vei fi absorbit de o alta lume in care soarele nu reuseste sa patrunda. Un peisaj ce pare desprins din atmosfera melodiilor mai vechi ale celor de la Agalloch, cunoscuti prin fascinatia lor pentru natura (in special fata de munti) si existentialism. Facem jonctiunea cu poteca turistica marcata cu Banda Albastra si incepem un urcus sustinut catre o alta intersectie, de aceasta data cu traseul Cruce Rosie, pe care aveam sa-l urmam pana in Cheia pret de aproape o ora. In jurul orei 16 am ajuns la pensiunea in care erau cazati prietenii nostri. Concluzii: Daca doresti sa ajungi la Cheia sau spre Ciucas, o poti face si fara a depinde de masini Zona "promite" foarte multe drumetilor si biciclistilor Linia ferata catre Maneciu merita din plin parcursa, mai ales daca sunteti amatori ai calatoriilor cu trenul Daca doriti sa va intoarceti din Cheia, trebuie sa va interesati de orarul microbuzelor. Cu ajutorul unei scurte calatorii pana in Maneciu, va puteti "lega" de trenurile TFC catre Ploiesti Sud Am vazut cateva stani pe drum, insa in perioada iernii acestea sunt parasite. Ar trebui totusi un pic de precautie in celelalte anotimpuri.
  4. Tot planuiam cu doi buni prieteni, @@Traveller si @[member=MaC®] o tura fie in zona Noroiosilor, fie in zona Ciucasului. Era cat pe ce sa chiar plecam spre Noroiosi insa, in ultima clipa, vremea ne-a obligat sa stam frumusel acasa. In saptamana ce tocmai s-a incheiat, am tot stat cu ochii pe site-urile dedicate meteorologiei, cu speranta unei ferestre de vreme buna si, deja de joi apele s-au mai limpezit: urma sa avem o sambata insorita, cu temperaturi de 12 grd in Ciucas. Asa ca s-a pus de-o mica sedinta vineri si... am plecat doar doi: Cristi, presat de obligatii profesionale a trebuit sa renunte. Cum io mi-s planificatorul-sef al trezirilor de dimineata, am impus ca ora de intalnire din Bucuresti sa fie 6 si 1/4, ora greu de compilat pentru cealalta jumatate a participantilor la tura. Facusem socoteala astfel ca sa putem ajunge din nou la masina inainte de lasarea intunericului. Distinsul prieten @@Traveller nu a indraznit sa protesteze avand in vedere varsta mai inaintata a stanga-semnatului si, chiar cu doua minute inainte de ora convenita, isi facea aparitia in fata Bisericii Elefterie. Cateva vorbe scurte de dimineata la lumina felinarelor, si a trecut la treaba: demontat roti si urcat minunea peste Helga, in frantuzoaica. Am beneficiat in ultima clipa si de ajutorul nepretuit al lui Cristi, care ne-a pus la dispozitie trei bucati de buret care sa separe cele doua fiare asezate una peste cealalta. La 6.22 porneam motorul si luam azimut Ploiesti. Dupa depasirea acestuia, pauza de tigara ca sa nu moara soferul intrat in sevraj: Soarele ne face cu ochiul printre nori si contabilizam 8 grade C. Mult distinsul, gatindu-se de plecare, hotaraste ca avem nevoie de auguri favorabili, asa ca aduce o jertfa pe altarul aventurii noastre: (Parca si acum ii simt mirosul ) Doua aparate de fotografiat, aceeasi perspectiva: Si cele doua caratoare, eroinele povestilor noastre: Traversam barajul, porniti la fix 8.50 si fotografiez din mers palnia deversorului de ape mari al barajului: Imediat dupa baraj, urcusul se ascute brusc, pe un forestier instabil, printre cele cateva case de la marginea Maneciului. Dupa primul kilometru, lasam casele in urma si intram in padurea aramita: Inca avem nevoie de haine groase pe noi: racoarea diminetii dublata de racoarea intrinseca a padurii nu ne lasa sa ne simtim mai comod... Iesim in sfarsit la "gol", ceea ce ne prilejuieste o prima panorama asupra lacului si a barajului. Imortalizare marca @@Traveller: Si o imagine cat o mie de cuvinte: Drumul care urca sustinut, dar de buna calitate, impreuna cu peisajele calde ale toamnei, ne fac sa ne oprim destul de des ca sa retinem amintiri digitale: Eu, mai calduros din fire, mai arunc din cele hantze... VA URMA