Search the Community

Showing results for tags 'ploiesti'.



More search options

  • Search By Tags

    Type tags separated by commas.
  • Search By Author

Content Type


Forums

  • Ciclism.ro
    • Articole Ciclism.ro
  • CICLISM SPORTIV
    • Competiții
    • Ranndonneuri în România
    • Cluburi şi Asociaţii
    • Calendarul competițional
  • BICICLETE
    • Biciclete de Sosea
    • Biciclete de Munte
    • Biciclete de Cicloturism
    • Ciclocros
    • Single Speed si Fixed Gear
    • Biciclete Utilitare
    • Downhill, Enduro si Freeride
    • Tandem
    • Biciclete hibride - Trekking, City, Cros
    • BMX, Trial, Street, Dirt
    • Recumbent, Cruiser, Chopper
    • Biciclete pentru Copii
  • TEHNICĂ
    • Centrul Tehnic
    • Piese si Componente
    • Centrul Sportiv
    • Ajutor! Am o întrebare
  • CICLOTURISM
    • Plimbări, Ture, Călătorii
    • Planuri şi Proiecte Cicloturistice
    • Chei şi Defileuri
    • Drumuri, Şosele şi Cazări
    • Transportul Bicicletei
    • Ture de Vis pe Alte Meleaguri
    • Călătorii Fără Bicicletă
  • FORUM REGIONAL
    • Bucureşti
    • Ardeal
    • Banat
    • Dobrogea
    • Moldova
    • Muntenia
    • Oltenia
    • International
  • CAFENEA
    • Biciclistul în România
    • Fanii Ciclismului
    • Fan Club
    • Divertisment
    • Timp Liber
    • Comenzi şi Magazine Online
  • ADMINISTRARE
    • Administrare Ciclism.ro
    • Recycle Bin

Find results in...

Find results that contain...


Date Created

  • Start

    End


Last Updated

  • Start

    End


Filter by number of...

Joined

  • Start

    End


Group


Localitate


Biciclete


Ocupaţie


Arii de interes

Found 4 results

  1. TRASEUL http://www.mapmyride.com/routes/view/679024628 Kilometri: 120 Diferenta de nivel: ~1260 metri (conform GPS-urilor) Cum nu aveam planuri de a pleca in provincie si tot vorbeam despre antrenamente, am schitat un traseu pentru o zi, cu plecare din Ploiesti. Doream sa includa destule dealuri si suficienta distanta cat sa ajungem spre inserat inapoi in gara Ploiesti Vest, preferabil destul de obositi. Asa ca am abordat zone tangente cu Drumul Vinului. Noi doi impreuna cu Marius vom parcurge tot traseul, in vreme ce Oana si Claudiu se vor opri la parinti, in Calugareni. S-a nimerit bine. Vremea se anunta superba. Iata-ne-n tren in dimineata primei zi de Pasti, 12 aprilie 2015. R3001. Pleaca la 6:20 AM. Nu-i chiar atat de gol pe cat ne asteptam, dar traficul este destul de redus. Soarele rasare-n toata splendoarea, anuntand o zi calda. Ceva ceata se formeaza deasupra baltilor de pe camp. Pe la 7:33 ajungem in Ploiesti Vest. Coboram relaxati si incepem a pedala. Orasul parca-i gol. Lumea doarme sau e amortita. Miroase a flori si, pe masura ce inaintam catre Est, a gaze si petrol. Trecem pe langa rafinaria Petrotel-Lukoil. Ajunsi la soseaua de centura a orasului, trecem pe sub aceasta si intram, in sfarsit, pe un drum de provincie. Foarte bine asfaltat, ca multe de prin Prahova. Avem soarele-n fata si ne incalzim repejor. Mergem in ritm destul de lejer si relaxat. In sfarsit, e primavara. Fata de tura de acum o saptamana, vremea este mult mai frumoasa. Flori prin gradini, prin copaci, in padurile mici prin a caror vecinatate pedalam agale. Lumea se mai dezmorteste. Doamnele din sate ies in poarta cu pomeni, spre a imparti vecinilor. Prilej sa dezbatem cat de buna este coliva pentru biciclisti, luand in calcul potentialul nutritiv. In scurta vreme ajungem in Albesti-Muru, unde intram pe DN1B pana in Albesti-Paleologu. Revenim pe drumuri judetene si comunale. Dupa intrarea in orasul Urlati cotim la dreapta si in vreo doi kilometri facem o pauza. Am parcurs deja aproape 50 de kilometri, insa au fost usori - pe alocuri in coborare lina. Dupa alimentare si ceva lenevit la soare, ne urcam din nou in sa. Un pic mai sustinut, caci incep urcarile. DJ102K ne poarta printre vii, iar dupa Gura Vadului cotim la stanga pe DJ100H, inspre Tohani. Viile sunt foarte atent lucrate. "La dunga". Prima urcare. Dupa Tohani ne regrupam chiar la intersectia cu DC72, ce ne va duce spre Boboci. Facem o pauza scurtuta imediat dupa ce intram pe drumul comunal. O alta zona frumoasa, un drum recent asfaltat (dupa cum arata asfaltul, nu o sa tina deloc mult). Coborarea este abrupta si spectaculoasa. Marius "danseaza" cu riscul si atinge 70 kmh. Dupa o coborare cu privelisti foarte frumoase, incepem urcusul constant catre Calugareni. Soarele e puternic si ne bronzam vizibil. Puterea sa este peste asteptari. Odata ajunsi in sat, ne regrupam iar Oana ne invita (impreuna cu Claudiu) sa oprim pret de cateva minute la un pahar de bere, in casa parintilor ei. Zis si facut. Cu mare placere ii cunoastem familia (fratele, parintii si bunica), suntem rasfatati cu putin cozonac si bere/vin. Se insista sa ramanem, insa planul este trasat de acasa iar avantul e pe masura, astfel ca promitem sa revenim in cunostinta de cauza (oprirea a fost un bonus, ca sa-i zic asa). Ne luam la revedere si multumim din suflet pentru ospitalitate, urmand a continua direct la deal catre Tataru. Marius "se infige" voiniceste in urcare. La fel si noi, dar mai incet. In departare se vad Bucegii incarcati cu zapada. Ne mai regrupam pe traseu. Drumul este valurit si dupa Gornet-Cricov, trecem pe langa multe curti din care duduie manele. La iesire Varbila (localitate pe unde am mai trecut toamna trecuta) dam de un soi de balci chiar intr-o mare poiana, langa padure. Cu boxe mari, multe focuri, multe gunoaie, tot tacamul. Cred ca atatea manele nu am auzit in viata mea intr-o singura zi.... Ne vedem de drum. Avem un traseu de terminat, in fond. Intre Iordacheanu si Harsa facem o pauza la marginea campului. Mai departe pe drumuri valurite, apropiinidu-ne de urcarea spre Galmeia si Seciu. O urcare foarte frumoasa, serpuita si ingradita de vegetatie. Este foarte cald iar aerul ii destul uscat. Ne mai oprim spre a ne trage sufletul. Pare ca ar ploua undeva in departare. Soarele mai intra in nori, fapt ce ne avantajeaza. Ne ustura buzele si bratele. Incepe sa apara oboseala. Cand credeam ca am terminat cu urcusul (in Galmeia, si anume), suntem intampinati cu inca vreo doua "cocoase" scurtute. A nu se intelege gresit. Ne place si urcam in ritmul nostru. Vreme este destula iar ore de lumina mai avem suficiente. Dupa Seciu incepe coborarea catre Boldesti-Scaieni. Am ales intentionat ruta asta caci nu suntem mari fani ai drumurilor nationale. Soseaua este rupta pe alocuri, dar practicabila. In vale cotim catre Sud, spre Ploiesti. Aceasta parte a periferiei ploiestene arata aproape la fel de oribil ca intrarile dinspre Vest catre Bucuresti. Plin de hoituri si gunoaie! Ne intersectam cu DN1A pentru o bucata scurta de vreme, ca mai apoi sa ocolim nitel prin Ploiestiori si in cele din urma, catre strada Valeni si intrarea in resedinta prahoveana. Continuam agale prin oras pana la gara Ploiesti Vest. Am luat bilete pentru R3010 (ora 19:30). Mai vedem un cuplu de cicloturisti romani. Probabil au facut o tura de doua zile, caci aveau cu ei cort si coburi. Aceeasi aberatie cu "locurile pentru biciclete epuizate" pe trenurile Regio. Doamnele de la casa de bilete au trebuit "sa sune la sef" pentru a vedea daca "se mai dau locuri". Nu inteleg absolut deloc cum functioneaza acest sistem. Vorba lui Marius, "facut de niste idioti, special ca sa te incurce". Garnitura e deja in miscare dinspre Brasov, deci nu e ca si cum i se va mai atasa un vagon in Ploiesti... In fine, dupa vreo 10 minute de asteptare aflu ca "s-au aprobat" locurile pentru biciclete. Parca tocmai a venit laptele la alimentara... Cumparam bere si ceva de rontait de la magazinul garii. Ne postam pe peronul liniei 3. Este ceva lume, dar mai sunt de venit vreo doua trenuri pana la al nostru. In cele din urma isi face aparitia si R3010. Bineinteles, are vagon etajat si zona speciala pentru biciclete. Unde nu este nici un biciclist. Deci, trenul era liber, locurile pentru biciclete erau libere, dar softul casei de bilete "anunta" ca locurile sunt epuizate (!!). Urcam bicicletele fara graba (trenul acesta zaboveste 7 minute in gara, pare-se). Pana la Bucuresti discutam despre biciclete, echipamente si planuri cicloturistice pentru anul in curs. A da! Si despre cat de lipiciosi si arsi suntem. Ma gandesc numa' la o crema cu care sa ma dau pe buze, caci abia mai pot vorbi.... O tura foarte frumoasa intr-o zi in care, vorba Nicoletei, "vremea si-a luat revansa". Zona viticola dinspre Buzau merita toata atentia, insa cred ca voi face tot posibilul ca pe viitor sa nu mai intru in Ploiesti prin zona de Nord-Est.
  2. Salut din nou. Cu toata ca relatarea este departe de ideea de cicloturism, e singurul loc unde m-am gandit ca pot inghesui fugareala mea de-o zi. Ca si Transfagarasanul extins de asta-vara, totul a inceput cu un "mi-as dori ca la un moment dat"... sa merg cu bicicleta de acasa pana la cealalta "acasa". Stiam ca drumul nu e in totalitate interesant dpdv cicloturistic dar nici pe departe banal sau plictisitor. Am evaluat 3 variante de traseu: 1. Brasov - Predeal - Ploiesti - Urziceni - Slobozia 2. Brasov - Siriu - Buzau - Slobozia 3. Brasov - Cheia - Valenii de Munte - Ploiesti - Urziceni - Slobozia Planul initial era sa merg pe la Siriu, tinand cont ca n-am fost niciodata pe acest traseu. Cu vreo 2 saptamani in urma, mi-am satisfacut partial curiozitatea intr-o tura mai scurta pana la baraj. Starea incerta a drumurilor si faptul ca toamna s-a instalat confortabil si ne-a rapit cateva ore bune de lumina, m-au facut sa exclud aceasta varianta. De clasicul DN1 m-am cam saturat si nu-mi mai misca nici o coarda, mai ales intr-o zi de sambata, cand tot poporul pleaca vijelios spre zari mai verzi. Asadar, am ales varianta de compromis: DN1A pana la Blejoi - Urziceni si Slobozia. Cu traseul stabilit, restul pregatirilor n-au fost decat niste detalii. Mi-am incropit un bagaj minimal din care nu au lipsit feluritele dulcegarii ce urmau sa ma tina in stare de functionare pe durata calatoriei. Am citit pe aici niste sfaturi extrem de pretioase legate de alimentatia din timpul turelor, le-am suprapus peste obiceiurile mele iar rezultatul a fost satisfacator. Increzator, am luat-o din loc putin mai tarziu decat mi-as fi dorit, la putin timp dupa ce Soarele s-a hotarat sa-si faca aparitia. Inca de la primul contact cu aerul de afara, m-am felicitat pentru alegerea vestimentatiei: fara pantalonii lungi, buff si manusi as fi renuntat dupa cativa km. Prima provocarea a zilei era celebra iesire din Sacele, care presupune traversarea celebrului cartier Garcini, populat de oameni care nu-s intotdeauna foarte prietenosi. Ora matinala si norocul m-au scapat de orice neplaceri si nu mi-a ramas decat s-o iau usurel la deal spre cel mai inalt punct al traseului, Pasul Bratocea, de unde ma drumul avea sa ma poarte, in general, la vale, prin racoarea deloc placuta a padurii. Pe fondul scartaielilor generate de semiremorcile care "zburdau" pe serpentine, n-am putut sa nu remarc, inca o data, competenta si viziunea oamenilor care au considerat ca DN1A este un drum foarte potrivit pentru camioane. Pana la Valenii de Munte, drumul a fost relativ liber si bun. Se mai lucreaza in vreo 2 locuri iar circulatia este semaforizata si se face pe o singura banda. Din pacate, aici s-a cam terminat zona peisajelor impresionante. In locul acestora au aparut multe masini, pe un drum care nu este foarte prietenos dpdv ciclistic. Tot aici am intalnit, in premiera, pista antibiciclisti. Acesta amenajare presupune frezarea razanta a unei fasii de vreo juma' de metru de asfalt de pe marginea drumului, fara vreun scop precis. Din nou combinatia cursiera-asfalt praf m-a zdruncinat serios. Trecerile razante ale soferilor care depasesc se pare c-au devenit si ele, o practica comuna. Sper ca o parte din urarile mele de viata lunga si imbelsugata sa-si fi atins destinatia. Aveam sa aflu ca pista antibiciclisti este o initiativa nationala, aceasta continuandu-se, cu mici intermitente, pana la Slobozia. De la Blejoi, am traversat zona viticola de la Valea Calugareasca, unde toata lumea era angrenata in activitati specifice acestei perioade a anului. Dupa Albesti, suprinzator, peisajele de campie cu lanuri de floarea-soarelui intarziata si tractoare m-au mai inveselit si chiar a fost o bucata agreabila de drum. Mai aveam o singura strangere de inima: trecerea prin celebrul Barbulesti, pe bicicleta. Am avut din nou noroc si n-am avut probleme, cu exceptia unor urlete neinteligibile, al caror scop n-am reusit sa-l deslusesc. De la Urziceni, au urmat 60 de km de drum plicticos. Genunchii au inceput sa protesteze timid iar eu am reusit sa stric anvelopa spate. Asfaltul proaspat turnat n-a ajuns pana marginea drumului iar la urcarea pragului la un unghi destul de mic, o parte din tesatura anvelopei s-a rupt, deformandu-se vizibil. Din fericire, in afara de o oscilatie usoara, n-am avut alte probleme in cei 30 de km care au urmat. Aproape la apus, am ajuns la destinatie, unde m-a asteptat recompensa consacrata, sub forma unei beri reci. Poze prea multe n-am facut, din pacate. In zona montana frigul mi-a taiat elanul iar campia nu prea m-a inspirat. A fost o tura pe care mi-am dorit mult s-o fac si care, chiar daca pare nepotrivita, mi-a adus o satisfactie deosebita. Totusi, sunt constient ca sentimentele pozitive au fost generate de natura foarte personala a punctelor de plecare si de destinatie si daca as evalua obiectiv traseul, rezultatul ar fi altul. Pe scurt, Valenii de Munte-Albesti si Urziceni-Slobozia sunt niste sectoare de drum pe care eu le-as ocoli daca as avea de ales. Constat, dupa fiecare tura mai lunga, cu o oarecare tristete, ca in minunatata noastra tara, la ales la sud de Carpati, cultura bicicletei ca mijloc de agrement, este cvasi-inexistenta. Soferii au de multe ori o atitudine aproape inumana si lipsita de orice ratiune, drumurile sunt cum le stim iar eu ma intreb cat de mult sens are folosirea unei cursiere in contextul asta. Din fericire, am la dispozitie o iarna intreaga pentru a-mi reconstrui optimismul.
  3. diorgulescu

    23 mai 2015 Traseul/track-ul Mai multe poze Trebuie sa recunosc din start ca avem o mare, mare dependenta. Ma rog, or fi mai multe, da' la sfarsit de mai doar una este mai accentuata, iar aceasta vizeaza ciresele. Cum in exact aceeasi perioada a anului trecut am infaptuit o tura ce a presupus admirarea unor sate linistite, cateva urcari si mancatul de cirese, ne-am gandit sa o reeditam cu mici modificari. Totodata, speram sa prindem si macii de la Lunca Prahovei, pe care i-am pozat anul trecut. Va fi o tura de plimbare, cu mai multe pauze si un plan sumar (adica stim exact de unde plecam si pe unde vom trece, insa nu stim unde ne vom opri). Ne-am mobilizat din scurt si iata-ne sambata in clasicul R3001, arhiplin, din Gara de Nord. E ora 6:10 AM iar vagonul cu rastel este deja ticsit si biciclistii continua sa vina in valuri. Ne gasim loc intr-o alta zona a trenului. Multa lume ce merge catre munte. De la grupuri cu multi copii pana la oameni in etate, echipati ca atare. Dupa cam o ora si nitel de stat in picioare, iata-ne-n Ploiesti Vest. Iesim catre Cocorastii Mislii prin Paulesti, chititi sa cumparam cirese. Avem coburile cu noi, deci suntem pregatiti. Gasim si cumparam cateva kilograme. Pietroase, proaspete, bune. Foarte bune. Iar pe masura ce am avansat catre Tiparesti in cautarea unei surse de apa (pentru a le spala nitel), pofta era si mai mare. Ne oprim in satul Goruna, in fata unei curti. O doamna foarte amabila ne spune ca putem folosi din apa de la cismeaua curtii pentru a spala cirese. Ii dam si dansei niste cirese si ne punem pe infulecat, stand in fund pe iarba. Traseul serpuieste prin sate foarte frumoase, cu oameni linistiti si foarte binevoitori (mai rar te saluti politicos cu lumea pe strada in sudul tarii). Fata de alte zone din judetul Prahova, aceasta este una aparte. Chiar contrastanta, in sensul cel mai bun. Pedalatul in caldura soarelui de inceput de vara si in compania dealurilor si a poienilor, ne poarta pe drumuri strajuite de foarte multi salcami ce ne ametesc cu mirosul lor dulceag si placut. Nu putem a ne abtine sa nu facem un lung popas intr-o poiana, cocotata ceva mai sus de DJ 218. Un loc ce te duce cu gandul la o campare. Poate este o idee de studiat. Din Poiana Trestiei, urcam DC 11C catre Bustenari. Pante superbe, la fel ca privelistile. Inca un popas in varful dealului. E pacat de cirese sa "stea degeaba". Coborand din Bustenari catre Telega, intalnim niste cursieristi ce urcau in sens invers. Ne salutam iar unul ma intreaba daca mai e mult. Ii spun ca mai este ceva, in ideea de a-si doza efortul. Jos in Telega, popas la magazinul central de unde ne luam de obicei cate-o bere. Doamna vanzatoare, care era pe afara, ne saluta calduros si ne ureaza "Bine ati venit!". "Radem" cate-o bere si/sau o vafa. In Campina nu mai oprim, caci nu aveam de ce. Intram direct pe DJ 101P catre Bobolia - Aricestii Rahtivani. In Lunca Prahovei oprim langa campul cu maci, care nu este la fel de bogat ca anul trecut, insa merita surprins. De acasa facusem o schita pana in Peris, in ideea ca poate o lalaim mai mult. Insa a inceput un vant destul de puternic (din fata/lateral stanga) pe masura ce ieseam din Valea Prahovei, iar soferii erau din ce in ce mai...balcanici. Asa ca, dupa o mica ratare a unei intersectii ce ne-a facut sa mergem 2.5 km pe DN72 pana spre Targsoru Nou, ajungem in Strejnicu. Oana si Claudiu decid a ramane in gara in vreme ce eu cu Nico vom da o fuga din nou pana in Paulesti, pentru a mai cumpara cirese. Sunt prea bune ca sa nu profitam de ocazie, iar timp este destul pana la tren. Zis si facut. Dupa o alimentare rapida cu niscaiva dulciuri si 11 km pana la aceeasi doamna de la care am cumparat de dimineata, iata-ne intorcandu-ne catre gara, in soarele dupa-amiezii, cu 7 kg de cirese in coburi (din care 3 pentru Oana si Claudiu). Trenul a fost un pic mai liber. Am ajuns relaxati inapoi in Bucuresti, bronzati in stilul tipic tractorist. Un traseu foarte frumos, de aproape 100 km (120 pentru mine si Nico), ce poate fi parcurs in regim lejer. Mai ales portiunea Cocorastii Mislii - Valcanesti - Poiana Trestiei - Telega. Ne dam intalnire a doua zi, dis de dimineata, pentru acelasi R3001. Caci a mai aparut un plan "din scurt", la sugestia unei alte prietene (si colege) comune, ce implica o drumetie pe Valea Rea din Baiului. Bineinteles, fara biciclete.
  4. TRASEUL http://www.mapmyride.com/routes/view/590465024 "Vezi ba, ti-am zis eu!....Dac-asa le place lor, ce sa le faci?...." am auzit zicand un cioban catre colegul sau, in timp ce-si manau oitele pe drumul de pe Valea Doftanei. Fix cand ceilalti trei biciclisti degerati din fata mea deja trecusera pe langa ei, in goana catre caldura unui local din Campina. Dar, s-o iau de la inceput. Planuiam noi o tura. Discutam pe la mijlocul ultimei saptamani din noiembrie ca n-ar strica o tura mai serioasa, cu multa urcare. Asa, ca poate-i ultima pe anu' asta si vremea pare ok (da, e frig dar stim ca daca te echipezi ok n-ai probleme). Stabilim pentru sambata, 30 noiembrie. Evident, prognoza parea sa mai joace feste, anuntandu-se ceva ninsori. Las' ca n-o da fix sambata, vedem noi. Nico ezita initial (din cauza temperaturilor) insa a ajuns rapid la concluzia ca nu i-ar placea sa rateze iesirea. Si bine a facut. Vineri seara am trecut pe la gara sa mai luam un bilet de tren :). Bilete la Regiotrans, apropo. Cum e mai frig si se lumineaza mai tarziu, am zis ca-i afacere sa plecam cu un tren la o ora mai decenta. Pe la vreun 8 si ceva adica. Inarmati cu termosuri in rucsaci, primele pedale spre Gara de Nord nu-s chiar asa de rele. Evident, aici e mai cald. Direct la tren ne vedem cu Marius si Cristi. Tren care a plecat cu intarziere si avea sa se opreasca de cateva ori pe parcurs. Noi eram echipati ok, pregatiti cu destule straturi de haine. Se simtea frigul. Din vorba-n vorba, Marius arunca ideea de a face si o drumetie asa, de duminica, fix in ziua urmatoare. Mai vedem cum ne simtim diseara. Ajungem in Ploiesti cu intarziere. Planul era maret: Mislea - Campina - Sotrile - baraj Paltinu - Secaria - Comarnic (vreo obj' de kilometri...adica 80). Incepem a pedala printr-un Ploiesti ce recent a intrat in santier. Cu bulevardele, de! Nisip, mazga si nervi peste tot, caci masinile nu prea mai aveau pe unde merge iar noi ii cam incurcam, pare-se. Nu ca ar avea unde sa se duca, la ce coada e mai in fata, dar asa-s unii bizoni. Iesim din oras pe o ruta deja parcursa de mai multe ori in acest an, catre Plopeni - Cocorastii Mislii. Copacii au cam fost deposedati de frunze si trebuie sa recunosc ca si aceasta priveliste imi place foarte mult. Are ceva misterios si oarecum contemplativ. Ne-am incalzit si pedalam la o temperatura optima. Este polei pe jos, insa cauciucurile late cu presiune un pic redusa fac fata fara probleme. Este totusi asfalt. Pe masura ce ne apropiem de Campina, altitudinea creste treptat. Temperatura scade insa iar la primul popas deja ne bucuram de albul copacilor si de gheata ce a imbracat absolut tot. Halim cate-un sandvis, bem ceai si palinca iar apoi ne decidem s-o luam din loc. Nu de alta, dar deja cam ne-a luat frigul. Daca nu esti atent si franezi brusc, ai toate sansele sa aluneci. Dar e foarte frumos. Un sentiment aparte sa pedalezi pe vremea asta. A si nins, pare-se. Urcam ce mai urcam si iata ca traversam Doftana - asta dupa o coborare frumoasa - si ne indreptam un pic spre Campina. Bineinteles, cotim dreapta catre Voila si incepem a urca spre Sotrile. Deja peisajul este si mai misterios. Frigul in schimb e din ce in ce mai concret. Merge un pic mai greu, dar merge. Ajungem langa o surpare de drum. In dreapta se vede nitel din Valea Doftanei. Incepe valureala. Bucati serpuite de coborare urmate de mai multa urcare. Mai e pana in Sotrile iar eu cam raman in urma. Prostia de a nu manca tocmai corect in saptamana ce a trecut a dus la o epuizare cam rapida a resurselor. Pe masura ce urcam, temperatura scade si mai mult iar oboseala mea e mai acuta. De fapt, nu oboseala, ci o stare de vlaguiala efectiva. Simt ca as putea sa alerg mult si bine, dar abia imi pot controla muschii. E clar, sunt varza. Apare indoiala cu privire la capabilitatea de a mai urca si Secaria. Marius si Cristi sunt ceva mai in fata. La fel si Nicoleta, care urca cu drag si spor. Ceata e din ce in ce mai densa. Sa fie doar -2.5? Ma rog, se resimt ceva mai putine. In cele din urma ii prind si pe ceilalti. Comunic faptul ca nu ma simt tocmai in parametri si vedem jos, spre Paltinu, cum evolueaza situatia. Nu-i vorba, ca si ceilalti resimt frigul. Doar ca sunt intr-o forma semnificativ mai buna. Din Sotrile, cotim dreapta pe scurtatura abrupta (si asfaltata) catre Paltinu, in coborare. Plin de polei si nisip. Incet, cu mare atentie. Imi pun polarul si manusile de munte, caci nu mai pot de frig. Asta pare mi-a fost..... Ne regrupam jos si ma recunosc invins. In loc sa se supere, toti zic "pai ne-a cam ajuns cu frigul plus ca oricum nu am fi avut timp sa facem si urcarea cealalta chiar daca erai si tu in forma....hai spre Campina, bem un vin, mancam o ciorba..". Zis si facut. Inca-un gat de palinca si o luam catre Campina. 13 kilometri pe care i-am pedalat la cadenta mare din dorinta de a ne incalzi mai repede. La mine apar si crampele fix inaintea Campinei. N-am mai avut crampe din 2009! Jenant! Antrenament sporadic la biciclit + hranire insuficienta => "au ce retard sunt!". Trecem si pe langa oite, ne incalzim si intram in Campina. Directia localului pe care deja-l stim. Aici e ceva petrecere de plozi, dar avem si noi loc. Nu, nu cu ei la masa facand pe clovnii degerati, ci la o masa intr-o cu totul alta zona. Ciorba de vacuta? Cam subtire,dar calda. Chelnerita? Cam praf de data asta (adica pare ca s-a lobotomizat recent) iar vinul....nefiert si prost. Dar decat nimic, tot e ok. Cum stam la masa si vorbim, se revine la ideea drumetiei din ziua urmatoare. Ca cica ar ninge la noapte si poate e chiar la fix. Mersul la pas e diferit de pedalat, asa ca zic da. E si dor mare de munte. Stiu ca daca mai mananc ceva acasa si ma culc (evident, ambele dupa un dus fierbinte), o sa fiu "resetat" dupa cateva ore de somn. Numa' bun de plimbat. Se mai dau 2 telefoane si iaca suntem 7 pe lista pentru duminica :). Cristi se gandeste doar la dusul cald de acasa. In gara din Campina, luam bilet la un Regiotrans. Si bine facem, caci platim putin si avem caldura in spatiul pentru biciclete. Ne uscam cagulele si manusile in vreme ce trenul marsaluieste catre Bucuresti. Biletele le cumparam direct din tren, doar ca prea seamana cu un bon de la ceva Cora/Carrefour, caci au fost tiparite legat. In gara mai facem o oprire pe la casa de bilete pentru a cumpara cele de trebuinta in vederea iesirii de a doua zi. O zi foarte frumoasa! Iar tura a fost pana la urma reusita. Un inceput numai bun pentru un week-end de miscare si recreere.