Search the Community

Showing results for tags 'prahova'.



More search options

  • Search By Tags

    Type tags separated by commas.
  • Search By Author

Content Type


Forums

  • Ciclism.ro
    • Articole Ciclism.ro
  • CICLISM SPORTIV
    • Competiții
    • Randonneuring România
    • Cluburi şi Asociaţii
    • Calendarul competițional
  • BICICLETE
    • Biciclete de Sosea
    • Biciclete de Munte
    • Biciclete de Cicloturism
    • Ciclocros
    • Single Speed si Fixed Gear
    • Biciclete Utilitare
    • Downhill, Enduro si Freeride
    • Tandem
    • Biciclete hibride - Trekking, City, Cros
    • BMX, Trial, Street, Dirt
    • Recumbent, Cruiser, Chopper
    • Biciclete pentru Copii
  • TEHNICĂ
    • Centrul Tehnic
    • Piese si Componente
    • Centrul Sportiv
  • CICLOTURISM
    • Plimbări, Ture, Călătorii
    • Planuri şi Proiecte Cicloturistice
    • Chei şi Defileuri
    • Drumuri, Şosele şi Cazări
    • Transportul Bicicletei
    • Ture de Vis pe Alte Meleaguri
    • Călătorii Fără Bicicletă
  • FORUM REGIONAL
    • Bucureşti
    • Ardeal
    • Banat
    • Dobrogea
    • Moldova
    • Muntenia
    • Oltenia
    • International
  • CAFENEA
    • Biciclistul în România
    • Fanii Ciclismului
    • Fan Club
    • Divertisment
    • Timp Liber
    • Comenzi şi Magazine Online
  • ADMINISTRARE
    • Administrare Ciclism.ro
    • Recycle Bin

Calendars

  • Calendar

Found 4 results

  1. Mai multe fotografii Track GPS Sa gasesti trasee noi relativ aproape de locul in care locuiesti devine mai dificil pe masura ce apuci sa "bati" zonele tangibile in ture ce se intind pe parcursul unei singure zile. Mai ales daca locuiesti in Bucuresti (si in sudul tarii, in general), muntele este un pic mai departe iar dealuri sa te imbie la catarat si explorat gasesti mai greu. De aceea m-am bucurat cand am descoperit varianta Valenii de Munte - Maneciu. Transportul este facil si pe placul nostru (cu trenuri ce "se leaga" destul de bine ca ora, in special dimineata), satele sunt mai aranjate si localnicii mai binevoitori pe masura ce te indrepti spre munte iar peisajele iti clatesc ochii in orice anotimp. Raman la ideea ca a bicicli pe dealuri in compania florei si faunei locale in vreme ce te delectezi cu "tablouri" in culori vii si simti cum soarele-ti incalzeste urmele de sudoare este printre cele mai frumoase moduri de-ati petrece o zi de week-end, conectandu-te cu ceva ce conteaza mult mai mult decat e-mail-uri, termene limita, birou, trafic, muzica ascultata la volum mare sau orice alta interferenta degajata de mediul urban. Stiam sigur de unde vom incepe traseul si pana in ce punct acesta este stabilit cu exactitate, insa ramanea ca la fata locului sa decidem care va fi punctul de final. Odata ajunsi in Maneciu si coborati din tren, am purces catre baraj iar mai apoi pe drumul ce urca pe "platoul" de vis-a-vis de Clabucetul Maneciului, drum din care la un moment dat se ramifica si forestierul catre valea Telejanelului. Dealurile ofera o panorama limpede a Maneciului si imprejurimilor acestuia. Tot admirand in stanga si-n dreapta, pedalam pana spre Slon. Inca o mica urcare si avem parte de-un alt punct de belvedere (de parca n-ar fi oricum la tot pasul pe-aici...). Despre Slon se stie ca este un sat din comuna Cerasu (judetul Prahova), amplasat la altitudinea de 750 m, pe ruta comerciala ce lega vechiul judet al Săcuienilor (Tara Romaneasca), de Braşov - Săcele (Transilvania). Vechi punct de frontiera, ruta comerciala pe care este amplasat satul Slon, este de fapt construita pe ruinele unui drum roman de coasta ("Via Strata"), ce lega Moesia Inferior de Moesia Superior. Ca o dovada, in vecinatatea satului sunt atestate documentar un castru roman, si doua fortificatii de frontiera construite pentru a controla traficul de marfuri intre Transilvania si Tara Romaneasca (sursa: Dr. Bogdan David, 2006 - wikimapia.org). Istoria acestei zone este semnificativ mai incarcata, iar cum izvoarele istorice moderne cam lipsesc, am adunat cateva informatii in acest document (bibliografia integrala este mentionata la finalul acestuia) pe care va invitam sa-l descarcati si sa-l cititi daca doriti sa aflati mai multe despre istoria Slonului, dar si a Prahovei. De la jumatatea satului dam de asfalt si avem parte de-o coborare lunga pana in Ogretin. Verdele crud si linistea "deranjata" de pasari ne sunt tovarasi de drum. Soarele arde ca de vara, asa ca poposim la o bere. Am zabovit ceva mai mult in prima parte, profitand de potentialul fotografic al zonei Maneciului. Astfel, probabil ca nu vom prinde trenul din Valenii de Munte. Avem variante, dar pana la a lua o decizie mai avem de urcat doua dealuri, ceea ce facem cu bucurie. In Posesti gasim un panou informativ ce face trimitere la "Drumul Fructelor" iar un pic mai incolo, in Tarlesti, gasim un "stalp" ce seamana izbitor de mult cu asa-numitii Maibaum, des intalniti in Stiria (Austria) si prin anumite comunitati sasesti de pe la noi. Cumulat cu cateva case foarte vechi zarite in Slon ce aveau acoperisuri in stil sasesc, putem trage concluzia ca, de-a lungul timpului, comunitatile de-o parte si de alta a muntilor s-au intrepatruns. Probabil de aceea satele si catunele dinspre munte (Maneciu, Homoraciu, Slon, Nucsoara, Drajna, Catunu, Poienile, etc.) au un aspect mai ingrjit fata de ce se gaseste la doar cateva zeci de kilometri mai la sud. Undeva prin Podenii Noi luam decizia sa continuam pana in Ploiesti. Mai avem de parcurs 47 de kilometri iar "tinta" este trenul Regiotrans de la ora 18:24, cu plecare din Ploiesti Vest. Ne punem pe treaba, insa exact asta face si vantul. Batuse nitel si pana acum, doar ca fiind printre dealuri nu l-am sesizat atat de tare. Acum insa ne este o adevarata frana. Mergem la trena, cu schimbul. Nicoleta a facut pana la roata spate, chiar la intrarea in Urlati. Am remediat rapid problema si ne-am continuat drumul. Pentru a evita pe cat posibil drumurile nationale ce intra in Ploiesti, am apelat la cateva comunale si judetene (drumuri de altfel libere si cu un asfalt bun) ce ne-au purtat printre lanuri de rapita inflorita (prilej de facut poze) si ulterior ne-au "lasat" la intrarea estica a urbei prahovene, in zona rafinariei Lukoil. Timp inca aveam suficient, insa vantul ne chiaunise si cei 40+ km de pedalat contra sa ne-au obosit. Orasul parca nu se mai termina, dar la ora 18 am ajuns pe peronul Garii de Vest. Deindata am cumparat bilete, bere si pufuleti si ne-am postat pe peron. Trenul a avut mers de IR pana in Bucuresti, astfel ca pe la 19:15 eram in Gara de Nord, cu bratele arse de soarele la care ne-am expus pe parcursul intregii zile. O tura "cu de toate": peisaje, urcari, vant sustinut din fata (se spune ca daca pedalezi si nu esti contra vantului, te deplasezi in directia gresita) si mult soare. Ne-a placut pe la Maneciu, garantat ne vom mai intoarce.
  2. 28 februarie 2016 Mai multe poze Track GPS Cum iarna se pare ca a decis sa plece mai devreme in acest an, am avut parte de cateva saptamani cu vreme pe cat de neobisnuita, pe atat de enervanta. Neobisnuita pentru ca am avut si 20+ grade Celsius in luna februarie si enervanta pentru ca zilele insorite s-au nimerit fix in timpul saptamanii, atunci cand muschii fesieri sunt presati in scaunul de la birou si te uiti cu jind pe fereastra atunci cand gasesti cateva clipe de ragaz. Dupa vreo doua amanari, reusim sa ne mobilizam in ultimul week-end din februarie, cand prognoza era foarte optimista. Ne adunam vreo 11 insi (in ordine pur aleatoare: Cristi, Nico, @a_mic, Mihai, Marius, Catalina, @@MaC®, @@BodoC, Mircea, @@Traveller si subsemnatu') si decidem a pleca duminica, 28 februarie, cu "legendarul" R3001 (ce pleaca la 6:23 AM) pana in Ploiesti Vest, de unde vom pedala pana-n Gara de Sud pentru a lua un tren operat de TFC pe ruta Ploiesti Sud - Maneciu. Sambata dimineata insa, m-am trezit la auzul unui zgomot cunoscut. Parca ploua afara. Cand m-am uitat pe fereastra, chiar asa si era. Ba chiar o ceata densa punea si mai mare presiune pe situatie. Verificam starea vremii si se pare ca in ziua turei vom avea vreme noroasa, dar fara ploaie. E bine, asa ca sa vina dimineata de duminica. Fiecare s-a trezit cum a putut. Pentru cei ce nu mai sunt obisnuiti cu ore atat de matinale a fost un real efort, insa nimeni nu s-a dezis. Toate bune si frumoase la CFR inca de la plecarea din Bucuresti, iar din Ploiesti Vest pana in Sud am pedalat pe strazi pustii. Ajunsi la trenul de Maneciu, seful de tren ne trimite la casa de bilete pentru a cumpara suplimentele pentru biciclete, in contextul in care am achizitionat online biletele pentru noi. La casa mi se spune ca nu pot emite biletele pentru biciclete caci aplicatia le poate oferi doar la un loc cu un bilet pentru un adult. Cum noi le avem deja luate online, se ajunge la discutii intre seful de tren si dispecerat in vreme ce noi suim bicicletele in tren. \ Odata suiti, alta dandanaie: pentru biletele cumparate deja online (pe care le-am si tiparit, conform regulamentului) seful de tren ne tipareste un alt set de bilete, insa cu un om in minus. "Asa a generat aplicatia!". Cum numarul maxim de persoane pentru care poti cumpara bilet TFC online intr-o singura tranzactie este de 6, noi avem doua bilete online: unul cu 6 persoane si un altul cu 5. Persoana despre care sistemul spune ca ar absenta este foarte prezenta. Dupa cateva discutii suplimentare intre seful de tren si dispeceratul TFC (pe parcursul carora l-am auzit pe om zicand "Da doamna, scrie foarte 6 si foarte 5...egal 11!") ce ne-au amuzat teribil, se constata o eroare in aplicatie si se tiparesc biletele pentru biciclete. Ajunsi in Maneciu, coboram catrafusele, tragem o poza de grup si o luam din loc catre malul Teleajenului, pe care l-am gasit sub forma unui drum destul de mocirlos si cu dale din beton ici-colo, "garnisit" cu destul de multe gunoaie. E destul de racoare, astfel ca urcarea spre Drajna de Sus vine la fix pentru a ne mai incalzi. Nici n-apucam sa trecem de Faget ca-l aud pe a_mic strigand "Panaaa!". Ce sa vezi, chiar a facut pana (la cat de tocite sunt cauciucurile, nici nu ma mira), astfel ca ne adunam ca "injinerii" pe langa pagubit in vreme ce acesta-si "serviseaza" roata (evident, a primit si asistenta :) ) iar noi halim sandvisuri si banane. Odata rezolvata si problema asta, ii dam inainte. Trecem pe langa Castrul Roman - care era inchis si in renovare - si incepem o coborare destul de lunga pana in Valenii de Munte. Ma rog, am mai si urcat cate-un pic, ici-colo. DN-ul e relativ aglomerat iar cum noi preferam linistea, cotim repede pe stradute,indreptandu-ne catre Vest. Traversam calea ferata si, dupa o mica urcare, poposim la biserica Sf. Spiridon unde surprindem cateva cadre si servim cate-o gustare. Coborarea de pe langa Muntele Verde este destul de abrupta si presarata cu "ace de par". Datorita zgomotului ritmic, dalele din beton din care este alcatuit drumul iti creeaza senzatia ca ai fi un tren. Regrupare si niscaiva poze cu peretele din piatra verzuie. Nu intram efectiv in Slanic ci cotim catre Schiulesti, pe un drum judetean liber ce pare foarte abordabil. Atata doar ca acest aparent atribut este inselator, caci dupa prima urcare (de fapt, imediat ce am trecut de-o pensiune) drumul devine un veritabil drum comunal neasfaltat, pamantos si lutos. Cum tocmai a plouat acum cateva ore, noroiul cleios incepe a se lipi de rotile bicicletelor inca din primele sute de metri. Nu-i doar noroiul, caci pietricelele si firele de iarba se aduna si se ascund prin orice "cotlon" gasesc. Asa se face ca ultima bucata a acestui judetean, chiar pana la intrarea in Schiulesti, am parcurs-o intr-un ritm de melc, impingand bicicletele, injurand pe-alocuri, ridicandu-le-n spate si curatand des lutul ce se aduna la furci si deraioare. Cand am ajuns in culme si eram convinsi ca incepe asfaltul, am suferit o mica dezamagire. Deja ne puneam problema de-a ne opri in Homoraciu (traseul initial presupunea sa ne intoarcem tot in Maneciu) si nu stiam exact cati kilometri urma sa parcurgem in astfel de conditii. Singura grija era sa nu pierdem trenul, care era ultimul dinspre Maneciu catre Ploiesti. Figurile ni se lumineaza cand auzim masini in apropiere si mai ales cand vedem asfaltul. A urmat o sesiune de curatat transmisii si scuturat noroiul de pe roti, in vreme ce grupul se reintregea (ne-am rasfirat nitel pe ultimele sute de metri). Ne dam drumul la vale catre Homoraciu. Bulgari de lut zboara in toate directiile, dar noi suntem oricum "porciti" din cap pana-n picioare. In scurt timp intram in Homoraciu si ajungem direct la gara. Aici, o parte din noi am mers la un magazin din apropiere pentru a cumpara (in sfarsit!) niste bere, apa si cateva de-ale gurii. Urmeaza o sesiune foto cu placuta pe care sta scris numele garii. Taman cand ne lua frigul, apare si trenul. Lungut. Avem un pic de emotii in privinta timpului disponibil pentru a urca bicicletele in tren (nefiind capat de linie) insa ne relaxam total cand vedem ca mecanicul de locomotiva isi pune mainile-n cap in vreme ce noi ii facem prietenos cu mana :). Trenul este format din doua garnituri mai mici. Una se va opri la Ploiesti, celalata va continua pana in Bucuresti. Ne urcam in a doua (mai putin Marius care gaseste mai rapid sa se urce la celalalt capat al trenului). A urmat o alta poveste cu TFC-ul. Seful de tren (altul decat cel de dimineata) era depasit de situatie. Fiind singur intr-un tren atat de mare si asaltat de foarte multi oameni, a avut reale dificultati in a ne calcula biletele. In egala masura, locurile pe care ne asezasem erau rezervate pentru casa din Ploiesti Sud (o aberatie a aplicatiei de la TFC) fapt ce a dus la situatia in care noi, avand bilet platit cu tot cu loc, a trebuit sa cedam locurile altor pasageri ce-si cumparasera bilete din Ploiesti Sud, in vreme ce ar fi trebuit sa mergem in celalalt capat al trenului (lucru imposibil de facut) pentru a ocupa alte locuri. Am preferat sa raman in picioare. La momentul scrierii acestui jurnal, o sesizare a fost deja trimisa catre TFC in legatura cu cele doua situatii din aceasta zi. Astept un eventual raspuns. In Bucuresti ne-am dat mainile si, multumiti de tura ce-a iesit, ne-am imprastiat fiecare pe la casele noastre. ------ Ii invit pe colegii de tura (si forum) sa completeze cu impresii, poze, pareri, etc. :D
  3. 23 mai 2015 Traseul/track-ul Mai multe poze Trebuie sa recunosc din start ca avem o mare, mare dependenta. Ma rog, or fi mai multe, da' la sfarsit de mai doar una este mai accentuata, iar aceasta vizeaza ciresele. Cum in exact aceeasi perioada a anului trecut am infaptuit o tura ce a presupus admirarea unor sate linistite, cateva urcari si mancatul de cirese, ne-am gandit sa o reeditam cu mici modificari. Totodata, speram sa prindem si macii de la Lunca Prahovei, pe care i-am pozat anul trecut. Va fi o tura de plimbare, cu mai multe pauze si un plan sumar (adica stim exact de unde plecam si pe unde vom trece, insa nu stim unde ne vom opri). Ne-am mobilizat din scurt si iata-ne sambata in clasicul R3001, arhiplin, din Gara de Nord. E ora 6:10 AM iar vagonul cu rastel este deja ticsit si biciclistii continua sa vina in valuri. Ne gasim loc intr-o alta zona a trenului. Multa lume ce merge catre munte. De la grupuri cu multi copii pana la oameni in etate, echipati ca atare. Dupa cam o ora si nitel de stat in picioare, iata-ne-n Ploiesti Vest. Iesim catre Cocorastii Mislii prin Paulesti, chititi sa cumparam cirese. Avem coburile cu noi, deci suntem pregatiti. Gasim si cumparam cateva kilograme. Pietroase, proaspete, bune. Foarte bune. Iar pe masura ce am avansat catre Tiparesti in cautarea unei surse de apa (pentru a le spala nitel), pofta era si mai mare. Ne oprim in satul Goruna, in fata unei curti. O doamna foarte amabila ne spune ca putem folosi din apa de la cismeaua curtii pentru a spala cirese. Ii dam si dansei niste cirese si ne punem pe infulecat, stand in fund pe iarba. Traseul serpuieste prin sate foarte frumoase, cu oameni linistiti si foarte binevoitori (mai rar te saluti politicos cu lumea pe strada in sudul tarii). Fata de alte zone din judetul Prahova, aceasta este una aparte. Chiar contrastanta, in sensul cel mai bun. Pedalatul in caldura soarelui de inceput de vara si in compania dealurilor si a poienilor, ne poarta pe drumuri strajuite de foarte multi salcami ce ne ametesc cu mirosul lor dulceag si placut. Nu putem a ne abtine sa nu facem un lung popas intr-o poiana, cocotata ceva mai sus de DJ 218. Un loc ce te duce cu gandul la o campare. Poate este o idee de studiat. Din Poiana Trestiei, urcam DC 11C catre Bustenari. Pante superbe, la fel ca privelistile. Inca un popas in varful dealului. E pacat de cirese sa "stea degeaba". Coborand din Bustenari catre Telega, intalnim niste cursieristi ce urcau in sens invers. Ne salutam iar unul ma intreaba daca mai e mult. Ii spun ca mai este ceva, in ideea de a-si doza efortul. Jos in Telega, popas la magazinul central de unde ne luam de obicei cate-o bere. Doamna vanzatoare, care era pe afara, ne saluta calduros si ne ureaza "Bine ati venit!". "Radem" cate-o bere si/sau o vafa. In Campina nu mai oprim, caci nu aveam de ce. Intram direct pe DJ 101P catre Bobolia - Aricestii Rahtivani. In Lunca Prahovei oprim langa campul cu maci, care nu este la fel de bogat ca anul trecut, insa merita surprins. De acasa facusem o schita pana in Peris, in ideea ca poate o lalaim mai mult. Insa a inceput un vant destul de puternic (din fata/lateral stanga) pe masura ce ieseam din Valea Prahovei, iar soferii erau din ce in ce mai...balcanici. Asa ca, dupa o mica ratare a unei intersectii ce ne-a facut sa mergem 2.5 km pe DN72 pana spre Targsoru Nou, ajungem in Strejnicu. Oana si Claudiu decid a ramane in gara in vreme ce eu cu Nico vom da o fuga din nou pana in Paulesti, pentru a mai cumpara cirese. Sunt prea bune ca sa nu profitam de ocazie, iar timp este destul pana la tren. Zis si facut. Dupa o alimentare rapida cu niscaiva dulciuri si 11 km pana la aceeasi doamna de la care am cumparat de dimineata, iata-ne intorcandu-ne catre gara, in soarele dupa-amiezii, cu 7 kg de cirese in coburi (din care 3 pentru Oana si Claudiu). Trenul a fost un pic mai liber. Am ajuns relaxati inapoi in Bucuresti, bronzati in stilul tipic tractorist. Un traseu foarte frumos, de aproape 100 km (120 pentru mine si Nico), ce poate fi parcurs in regim lejer. Mai ales portiunea Cocorastii Mislii - Valcanesti - Poiana Trestiei - Telega. Ne dam intalnire a doua zi, dis de dimineata, pentru acelasi R3001. Caci a mai aparut un plan "din scurt", la sugestia unei alte prietene (si colege) comune, ce implica o drumetie pe Valea Rea din Baiului. Bineinteles, fara biciclete.
  4. TRASEUL http://www.mapmyride.com/routes/view/669530448 Inspirat de un videoclip postat de @@Dr2005 pe canalul sau de YouTube (multumesc mult! :) ), am schitat o ruta cu plecare din Floresti Prahova (pentru a scapa de santierele de prin Ploiesti) ce avea ca "tinta" niste drumuri comunale si judetene de prin preajma limitei administrative dintre Prahova si Dambovita. Aruncand ideea in "eter", si-au anuntat prezenta mai multi oameni, printre care si doi colegi noi. Astfel,ne intalnim in dimineata zilei de sambata, 4 aprilie 2015, cu Marius, Lavinia, Cristi, Adi si Mihai in fata garii Basarab din Bucuresti. In vreme ce ne asteptam, tot veneau oameni calare pe biciclete. Ba cu copii dupa ei, ba in grupulete mici. Cativa au oprit langa noi, intrebandu-ne daca mergem la Urlati. Clar, alt grup. Maricel. O sa mergem si spre zona Urlati, in curand. Marius a cumparat biletele cu o zi in urma. Au fost niscaiva dificultati, caci pentru biletele de bicicleta nu s-a putut face emiterea din prima. A trebuit sa revina. Oricum, R3003 (ce pleaca din Basarab la ora 7:40 AM) nu are nici o treaba cu acele vagoane frumoase, etajate si reconditionate de pe R3001 (care pleaca din Gara de Nord la ora 6:20 AM - pentru tura asta considerat ca fiind prea devreme), astfel ca ne trezim nevoiti sa inghesuim bicicletele pe culoarele unor vagoane clasice, in ciuda posesiei biletelor de 5 RON pentru bicicleta. Sa-mi fie invatare de minte, caci numa' R3001 scrie pe mine de-amu'. Ne punem in miscare si, in aproximativ 1 ora si 54 minute, ajungem in Floresti Prahova. Seful de tren ne asigura ca nu e cazul sa ne grabim. Ne va astepta pana ne dam jos din tren. Pe peron, cateva mici reglaje la doua dintre biciclete si, o luam din loc. Cum trecem de perimetrul garii, ne ia in primire un caine mult prea indraznet. Dupa cateva injuraturi, ne-a lasat. Cristi este cu cursiera, caci traseul a fost schitat doar pe asfalt. Ma intreaba amuzat daca vor fi surprize pe drum (portiuni neasfaltate) insa ii zic convins ca nu. In scurt timp parasim DJ 720 si intram pe DJ 145 pana dupa Magureni, de unde drumul continua in regim comunal, dar foarte bine asfaltat, sub denumirea DC115B. Vremea tine cu noi. Liniste, oite, cer albastru cu cativa nori. Si incepem urcarea. In varf, o regrupare. Pare ca e o zona cu mici alunecari de teren, caci asfaltul a luat-o partial la vale. Cristi, Adi si Marius coboara mai repede. Surpriza: asfaltul dispare chiar pe linia limitei judetene. Clar, o sa ma injure Cristi (de acasa m-am uitat pe multe portiuni din traseu cu Google Street View, insa fix pe bucatica asta nu am ajuns, fiind convins ca e asfaltata, din moment ce din Magureni este asfalt iar un pic mai jos, spre Iedera, e din nou drum facut). Dupa niscaiva sleauri, drumul devine mai batatorit. Se lateste si lasa loc asfaltului in maxim un kilometru. Tot la vale in coborare lina, pe un drum foarte frumos si liber, numa' bun de biciclit. Cristi a coborat pe cursiera zona "MTB", cu mici exceptii. Din fericire, nu s-a suparat. In Iedera de Jos facem dreapta si ne oprim la magazinul ANTO, care are si o mica terasa. E soare, asa ca hotaram sa stam la o bere. Un magazin foarte prietenos cu biciclistii. Au si rastel iar personalul este chiar interactiv pe marginea acestui subiect. Merita sa faceti un popas aici daca sunteti prin zona. Soarele a mai intrat in nori, dar avea sa revina. Continuam catre Sultanu. Lui Cristi ii suna cunoscut. Cica ar fi una din urcarile mai zdravene, chiar mai accentuata decat Sotrile. Si este. Dupa ce pedalam pe un drum comunal asfaltat, valurit si cu peisaje frumoase, incepem urcarea. Din cate am inteles, pe alocuri ar avea 18-20% inclinatie. Urmeaza o coborare la fel de accentuata pana in Provita de Jos. Aici, o alta mica realimentare si, desi planul initial era sa continuam pana in Ploiesti (timp era, la fel si lumina), se voteaza oprirea in Campina, la localul deja consacrat in ultimii 4 ani. Insa mai avem urcarea de la Poiana Campina. Asta in schimb decurge lin, caci fata de Sultanu este o nimica toata. Cu grija, coboram in Campina. Drumul e mai prost, au aparut mult mai multe gropi fata de anul trecut. In Campina, direct la local. Cate-o bere, cate ceva de mancare si pe la 17:00 mergem catre gara, caci la 17:30 avem un tren de la Regiotrans catre Bucuresti. In tren, acelasi loc generos pentru biciclete cu care ne-au obisnuit. Si aceeasi caldura. Ne molesim si motaim pana in Gara de Nord. O tura frumoasa, de "deschidere a sezonului"/dezmortire. Totodata, ma bucur ca am apucat sa vad despre ce-i vorba in zona Magureni. Sunt destule variante si pe acolo, ce vor fi explorate. Cu siguranta, caci sunt aproape de Bucuresti.