Search the Community

Showing results for tags 'sviniţa'.



More search options

  • Search By Tags

    Type tags separated by commas.
  • Search By Author

Content Type


Forums

  • Ciclism.ro
    • Articole Ciclism.ro
  • CICLISM SPORTIV
    • Competiții
    • Ranndonneuri în România
    • Cluburi şi Asociaţii
    • Calendarul competițional
  • BICICLETE
    • Biciclete de Sosea
    • Biciclete de Munte
    • Biciclete de Cicloturism
    • Ciclocros
    • Single Speed si Fixed Gear
    • Biciclete Utilitare
    • Downhill, Enduro si Freeride
    • Tandem
    • Biciclete hibride - Trekking, City, Cros
    • BMX, Trial, Street, Dirt
    • Recumbent, Cruiser, Chopper
    • Biciclete pentru Copii
  • TEHNICĂ
    • Centrul Tehnic
    • Piese si Componente
    • Centrul Sportiv
    • Ajutor! Am o întrebare
  • CICLOTURISM
    • Plimbări, Ture, Călătorii
    • Planuri şi Proiecte Cicloturistice
    • Chei şi Defileuri
    • Drumuri, Şosele şi Cazări
    • Transportul Bicicletei
    • Ture de Vis pe Alte Meleaguri
    • Călătorii Fără Bicicletă
  • FORUM REGIONAL
    • Bucureşti
    • Ardeal
    • Banat
    • Dobrogea
    • Moldova
    • Muntenia
    • Oltenia
    • International
  • CAFENEA
    • Biciclistul în România
    • Fanii Ciclismului
    • Fan Club
    • Divertisment
    • Timp Liber
    • Comenzi şi Magazine Online
  • ADMINISTRARE
    • Administrare Ciclism.ro
    • Recycle Bin

Find results in...

Find results that contain...


Date Created

  • Start

    End


Last Updated

  • Start

    End


Filter by number of...

Joined

  • Start

    End


Group


Localitate


Biciclete


Ocupaţie


Arii de interes

Found 2 results

  1. Hai noroc la toată lumea. N-am apucat să văd toate judeţele ţării, însă din câte am văzut până acum, Caraş-Severin mi se pare cel mai frumos. Zona sudică (Cheile Nerei – Beuşniţa, Anina, Oravita, Mărghitaş, cantonul forestier Comarnic) am batut-o cu piciorul şi rucsacul în cârcă cateva toamne la rand, pe la sfârşitul anilor ’90. Apoi, într-un sfârşit de septembrie nu cu mulţi ani în urmă a fost tura de pe clisura sârbească, tură care a începtul cu o zi şi jumătate de pedalat prin sudul Caraş-Severinului: http://www.ciclism.ro/forums/index.php/topic/3419-baile-herculane-vidin/?hl=vidin Îmi doream să revin în Caraş-Severin, deşi tot traseul turei de faţă îl ştiam, fiind parcurs cu maşina în alte perioade. Nu a existat magia descoperirii unui drum nou, însă asta nu m-a deranjat deloc. Tura asta o aveam în plan de mai mulţi ani, însă tot timpul s-au găsit alte destinaţii s­au nu am putut să îmi iau concediu. Aşa că, anul asta când a apărut oportunitatea unei săptămâni libere în prima jumătate a lunii iulie n-am mai ratat ocazia. Aşadar, fără prea multă introducere pentru că nu are rost. Duminică, 06.07.2014 La ora 15.00 am plecat, cu bicicleta pe maşină la Orşova. Cu o zi înainte a trebuie să particip la o nuntă, că altfel aş fi plecat mai devreme, că doar aveam ce face prin Caraş-Severin. După 5 ore de condus relaxat şi la răcoarea aerului condiţionat intram în Orşova. Înainte de intrarea în Orşova, la Radio România Actualităţi, Alex Ciocan vorbea despre Turul Franţei care abia începuse. Înainte de a pleca, mi-am rezervat telefonic toate cazările din tură. La Orşova am rămas puţin surprins de preţurile cam mari, însă până la urmă am găsit o pensiune cu 80 Lei camera simplă pe noapte. Pensiunea se numea Wanted şi conform hărţii era situată pe strada Graţca, cam la 1 km din locul în care se termină oraşul. Bineînţeles că nu am văzut placa (cam mică, după cum a recunoscut şi proprietarul) cu numele pensiunii. Am continuat alergarea până când strada Graţca s-a înfundat, în curtea unei pensiuni în construcţie. Spaţiu strâmt, căteva manevre şi înapoi spre oraş. L-am sunat în preabil pe proprietarul pensiunii Wanted, rugându-l să îmi dea un punct cât de cât clar de reper cu pensiunea lui. Omu mi-a indicat “un bemveu auriu chiar în faţa porţii” şi doar am bănuit că este maşina lui, pentru ca altfel era ca ca aiurea punctul de reper indicat. Am ajuns la pensiune, am parcat maşina în curte, a apărut proprietarul care mi-a spus că îi pare rău însă nu mă poate caza deoarece are un grup deja cazat, grup care urma să se mărească în seara respectivă. Mi-a spus ceva de nişte studenţi în practică şi un profesor care vine (duminică seara) să stea cu ei, însă n-am insistat asupra subiectului pentru că oricum părea cam minciună. Însă, tot proprietatul de la pensiunea Wanted mi-a spus că mă poate caza la altă pensiune din zonă. Am mai avut parte de întâmplări similare şi prin alte ţări, aşa ca nu mi s-a părut o problema prea mare. Astfel, am ajuns la pensiunea Patricia, situată chiar la intrarea pe strada Graţca: http://www.turistinfo.ro/orsova/cazare-orsova/vila_patricia-c94300.html Aici însă preţul era 120 lei camera / noapte, fără mic dejun, faţă de 80 cât ar fi fost la cealaltă pensiune. Condiţiile de cazare erau mai mult decât OK. Camera era la primul etaj. Dacă era la etajul 2 ar fi fost puţin cam greu de ajuns, având în vedere dimensiunea redusă a treptelor scării. Pare că acea scară nu a fost proiectată odată cu restul clădirii. Am întreabat unde pot mânca ceva şi mi s-a recomandat cârciuma Damiro, ca fiind un loc în unde se mănâncă foarte bine. Cârciuma asta este pe faleza Orşovei, în zona centrală, cam la 2 km de pensiunea Patricia. Am deschis menu-ul şi printre altele, pe o pagină special dedică era pleşcaviţa cu cartofi prăjiţi şi ceapă, parcă 20 de lei. Mi s-a părut puţin cam scump, însă m-am gandit că apropierea de Serbia face pleşcaviţa bună. Din păcate nu a fost aşa, semn că românii nici la copiat mâncare nu se descurcă prea bine. Ce se vede în poza de mai jos nu are nicio treabă cu pleşcaviţa originală din Serbia, pentru că la mama ei acasă pleşcaviţa nu arată ca un mic mai mare, ci ca o chftea plată, care acoperă aproape toată farfuria. Măcar a fost bine prăjită, deşi cam aţoasă. După tentativa de pleşcaviţa l-am întrebat pe chelner de o porţie de clătite. Omu’ mi-a spus că nu ştie dacă mai are şi că se duce la bucătărie să întrebe. Şi dus a fost, pentru că n-a mai apărut deloc toată seara iar nota am achitat-o la colega lui. Luni, 07.07.2014 Orşova – Iablaniţa (cu trenul) – Petnic - Prigor – Bozovici 53 km Mi s-a părut mai comodă deplasare cu trenul până la Iablaniţa, mai ales că nu avem niciun chef de pedalat pe un drum naţionat (DN 6) cu trafic destul de intens. Trenul pleca din Orşova abia la ora 13.35 (Regio 9553), timp suficient pentru văzut câte ceva din oras, ca să nu mai amintesc faptul că nu era necesară trezirea prea matinală. Biletele de tren (pentru mine şi bicicletă) le-am luat cu o seară înainte din gara Orşova. Oricum în drum spre oraş treceam prin faţa gării şi am vrut să mă asigur că trenul nu are vreo restricţie de circulaţie. Trebuie menţionat faptul că atunci când am intrebat-o pe doamna casieră, cam cu juma’ de gură, dacă îmi poate da şi bilet de bicicletă, răspunsul ei a fost, cu tot cu zâmbet “Bineînţeles, costă 5 lei”. Maşina am lasat-o în faţa pensiunii Patricia după ce proprietarul m-a asigurat că parcarea nu costă nimic. Bicicleta gata de plecare. Prima oprirea a fost la 200 de metri de pensiune, acolo unde se antrenează unul dintre loturile naţionale de canatoaj academic. Un fel de monument al schifului. În curtea complexului, mi-am adus aminte că în urmă cu 20 de ani încăpeam şi eu într-un astfel de schif şi fumam doar două ţigări pe zi. Faleza Orşovei. Golful Cernei. Podul peste Cerna, care marchează graniţa istorică între Banat şi Oltenia, chiar dacă azi, în mod convenţional, Orşova cu trecutul ei austro-ungar, satul sârbesc Şviniţa sau satul cehesc Eibenthal sunt considerate localităti olteneşti. Voi reveni asupra acestui aspect. Cuştile cânilor Poliţiei de Frontieră şi căteva bărci, probabil defecte. Reguli de pescuit şi A.V.P.S. Dunărea albastră. O hartă a Parcului Natural Porţile de Fier. Mai multe detalii despre acest parc: http://www.pnportiledefier.ro/index.html Intrarea în parcul General Ion Dragalina, care practic este o mica peninsulă în golful Cernei. General Ion Dragalina, s-a născut la Caransebeş, a absolvit al Academia militară de la Viena şi a activat o perioada în cadrul armatei austro-ungare. În anul 1887 a demisionat din armata austro-ungară, s-a mutat în România şi a fost încadrat în armata română cu gradul de sublocotenent. În august 1916 a comandat trupele române care au eliberat Orşova. Mai multe detalii despre general: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Dragalina Canotorii erau deja la antrenament. Orşova, văzută din parcul General Ion Dragalina. Eminescu prezent şi el în parc.
  2. Planurile de cicloturism au fost inca de anul trecut, dar tot timpul a aparut ceva care sa dea peste cap totul...tu nu ai patit asta niciodata? La inceput planul era sa mergem in Delta Dunarii, sa prindem 1 Mai acolo, cu peste, cu tantari, nisip si poate ceva soare, dar conditiile meteo si zecile de zile anuntate sub cod galben de ploi, ne-a indemnat sa schimbam traseul si sa ne indreptam spre munte. Planul era urmatorul: Hunedoara - Hateg (prin Hasdat) - Caransebes - Slatina Timis - Brebu Nou - Valiug - Cuptoare - orasul Anina - Oravita - Sasca Montana - Moldova Noua - Orsova - Baile Herculane - Baia de Arama - Runcu - Cheile Sohodolului - Traversarea muntilor Valcan - Uricani - Lupeni - Petrosani - Obarsia Lotrului - Lacul Oasa - Cabana Sureanu - Cugir - Hunedoara. 25 Aprilie 2014 Ziua 1– Alex si Dorin Plecam din Cluj cu directia orasul Hunedoara. Bicicletele pe masina infrunta ploaia puternica ce cade fara incetare. Stergatoarele masinii aproape ca se desprind de pe parbriz. Ne intrebam " cum vom face noi tura asta pe bike, in conditiile astea" ? Ajungem in Hunedoara, in parcarea hotelului Rusca, unde spre surprinderea noastra vremea este super placuta, cu soare printre nori si fara pic de sanse de ploaie. Incepem pregatirile, care nu dureaza foarte mult. Masina o lasam in seama d-lui Victor, tatal unei bune prietene. Plecam! Pfiu, ne urnim cam greu, parca trebuie imblanzite bicicletele astea!!! Incepem cu o prima urcare spre satul Hasdat. O urcare lina, dar lunga. In apropierea unei stane, cainii dau un spectacol cu noi in rolul principal. Urlam, tipam, strigam la ei, intr-un final cedeaza si se intorc la oile lor. Noi continuam urcarea . Directia noastra Hateg! Drumul ne poarta prin poienile di raristile de padure pana in Salasul de Jos, de unde din greseala pierdem drumul si cotim dreapta spre manastirea Prislop. Nu am vazut indicatorul cu Hateg si din greseala pornim in urcus sustinut spre manastire. Pe masura ce ne apropiem de manastire, incepe si balciul si aglomeratia, prostia si naivitatea romanului. Nu ne venea a crede ce imbarligaciuni in trafic, ce scandaluri si ce porcarii se puteau vinde pe la tarabele din zona. Daca tot am ratat drumul , am zis sa ne punem sa mancam niste virsli, ca tot pareau fresh si gustoase. Am mancat in timp ce studiam circul din zona. Ne terminam treaba si plecam spre Hateg. Ne suim pe cai si continuam drumul, in coborare spre Salasul de Jos, unde ajungem in cateva minute. Din sat, drumul urca in doua serpentine seriose, pana intr-un mic pas, ca apoi sa coboare vijelios spre Hateg. Aici prindem viteza faina si nici prin gand nu ne trece sa franam. Profitam la maxim de coborare si ne si trezim in centrul Hategului. Din oras prindem drumul spre Caransebes. Ne cam ia cu durere de cap gandindu-ne cum va fi drumul asta european spre Caransebes. Continuam drumul nostru, trecand prin localitatile Totesti, Paclisa si ajungem la Sarmisegetuza. Drumul pana aici a fost cam chin. Nu din cauza traficului, sau a inclinatiei. Drumul a fost mai mult in linie dreapta si tirurile prea putine, dar asfaltul a fost teribil. Era o diferenta de nivel intre straturile de asfalt, iar intalnirea intre straturi era chiar pe unde ar fi trebuit sa mergem cu rotile. Aveam de ales : fie ne chinuim pe diferenta aia de asfalt, fie iesim in sant sau in mijlocului carosabilului. Pana la Sarmisegetuza a fost cam chinuitor. La Sarmisegetuza luam o pauza mica de alimentare, si sa dam si noi un ochi peste gard la ruine. Clatim ochii si o luam din loc. Drumul isi revine, asfaltul se schimba si in sfarsit simtim ca rotile trag mai bine, sau mai bine zis impingem noi in pedale ceva mai bine. Trecatoarea Poarta de Fier a Transilvaniei se vede in fata noastra si vedem cum drumul isi croieste traiectorie prin padurea de fag. Intr-o urcare frumoasa si lina, in cateva serpentine suntem la granita dintre judetele Hunedoara si Caraseverin. Aici in pas luam pauza de masa. Nu stam foarte mult, mai ales ca am pierdut mult timp cu abaterea de la manastirea Prislop. Sarim pe cai, nu inainte de a ne echipa de coborare. Ne luam un polartec pe noi si coboram. Prindem viteza. Cauciucurile urla pe soseaua perfecta, gentile stau bine, mainile pregatite pe manetele de frana, satele curg rand pe rand pe langa noi, Bautar,Marga, Voislova, toate raman in urma intr-un ritm foarte alert. Ajungem in Otelul Rosu. Un oras pe care-l trecem rapid, mai ales ca nu ai de vazut nimic, si chiar nu era in plan de vizitare. Trecem de oras si ne indreptam pe un drum destul de aglomerat spre Caransebes, traversand satele Glimboca, Obreja si Iaz. La intrarea in Caransebes, decidem sa nu o luam pe centura ocolitoare, si sa intram in oras pentru alimentare. Gasim in imediata apropiere un supermarket de unde mai cumpar cate ceva de mancare. E deja destul de tarziu. Gustam putin din ceva snacks-uri si plecam. Orasul e destul de pustiu. Putinii oameni pe care-i vedem parca bat bulevardul aiurea. Cateva intersectii, si deja suntem in afara orasului pe un pod suspendat. Continuam pedalatul, cu directia Orsova, pe un drum european ceva mai aglomerat decat cel dinte Hateg si Caransebes. Tirurile trec in mare viteza si curentii ce-i dezvolta sunt destul de puternici. Intr-o parcare de dupa satul Buchin, studiem harta si vedem ca putem merge in paralele cu drumul european, dar pe un drum printre satele insirate de-alungul raului Timis. La intersectia cu drumul spre Petrosnita, cotim si noi dreapta si intram in satul Petrosnita. Buna alegere am facut. Satul este foarte linistit si lipsit de trafic. Pedalam prin sat unul langa altul si ne bucuram ca putem palavragii in liniste fara sa ne deranjeze vreo masina. Iesim din sat, si in scurta vreme intram in satul Bucosnita. Zarim in stanga noastra drumul aglomerat pe care am fi continuat daca nu intram pe drumul acesta. Tot in stanga muntii Tarcu isi etaleaza culmile domoale, acum petecite cu zapada. Dupa satul Bucosnita, drumul asfaltat se termina si continuam pe un drum de tara. In scurt timp intram si in satul Slatina Timis, de unde va trebui sa prindem soseaua ce duce spre Brebu Nou-lacul Trei Ape. Trebuie sa gasim si un loc de campare, pentru ca aici va trebui sa innoptam, mai ales ca ora e deja tarziu si curand cade intunericul. Ne plimbam putin prin centrul satului, si intrebam de drumul nostru. Un domn ne indica drumul, si continuam cale de 2 km, speriati de ce vedem. Drumul e strajuit de stanci si abrupturi si ne gandim pe unde vom pune noi cortul...dupa aproape 2km gasim o poienita frumoasa, peste parau. Va trebui sa traversam paraul, pe niste craci de salcii. Ne chinuim noi pe-acolo, si traversam intr-un final. Parcam caii, fericiti ca am ajuns la prima noapte de campare. Ne punem pe montan cortul, sacii de dormit, saltelutele, apoi legam bicicletele, le acoperim cu husa si plecam la parau la spalat. Dupa ce ne toaletam, punem de mancare. E deja intuneric. Pe primusul lui Alex se gateste orez cu ceva carne, iar pe al meu pregatim un ceai cald. Am luat cu noi doua primusuri tocmai din faptul ca putem pregati in acelasi timp doua chestii. Mancam si ascultam paraul cam galagios. Mancarea parca intra cam greu, poate din cauza oboselii adunate. Cu burtile pline, ne retragem spre cort, unde avem deja inghesuite coburile, iar sacii de dormit ne invita la visat. 129,49 km conform GPS-ului. 26 Aprilie, ziua 2. Trezirea. E ora 7.30 iar la ora 9:30 avem plecarea. Cam nedormiti pot spune. Nu prea am dormit din cauza apei care parca suna din ce in ce mai tare. Ceva animale sovaiau prin padure si le auzeam pasii prin frunze. Trecem pe pus de cafea si in acelasi timp pregateam bagajele. Din cand in cand mai beam o gura de cafea, apoi mai puneam cate ceva prin genti. Am apucat sa strangem totul, apoi am pus de o mica masa. Stiam ca nu vom putea manca mult, si mizam pe faptul ca dupa o perioada de pedalat vom manca pe undeva. Pregatim biclele si pornim. Traversam paraul si iesim in drumul proaspat asfaltat ce duce inspre Brebu Nou. Drumul urca lin, in serpentine, tinand strans firul apei. Urcam intr-o liniste deplina, doar vantul adie usor printre crengile proaspat inverzite. Inaintam palavragind continuu despre cum a fost noaptea si cum va fi probabil tura noastra. Ne oprim din loc in loc pentru alimentare, apoi incepem sa prindem altitudine prin cateva serpentine mai dure. Oprim, atrasi de culmile muntilor Tarcu si chiar Godeanu. Pe varfuri e inca multa zapada. Pe Semenicul nostru, unde suntem noi, ciresii abia infloresc. Mai continuam si pe cand sa iesim in golul alpin, in apropiere de Brebu Nou, vantul sufla cu putere si ne obliga sa ne imbracam. Zarim satul Brebu Nou, si lacul Trei Ape. Toate sunt asezate parca intr-o imensa oala. Serpetine largi, in coborare, ne duc pana in sat, unde luam o mica pauza de masa pe malul lacului Trei Ape. Vantul s-a jucat putin cu noi, la coborare, si de multe ori avea tendinta sa ne impinga de pe carosabil. Acum ne bucuram de o masa buna, si de linistea ce-o ofera luciul apei. “ Caii” se odihnesc si ei, dar nu pentru multa vreme. Ne pregatim deja, si continum drumul nostru prin Brebu Nou, apoi, intram in satul Garana. Vorbim putin despre festivalul ce se tine aici si continuam. Urcam din satul Garana trecand pe langa un parc de sculptura. Ajungem in scurta vreme la intersectia cu drumul spre statiunea Semenic. Lasam in stanga noastra Statiunea, si continuam intr-o adevarata coborare spre satul si lacul de acumulare Valiug. Coborarea este de vis. Lunga, cu curbe stranse, viraje de raliu, padure proaspat inverzita, vant rece, combinat cu vant cald in zonele unde soarele patrunde prin frunzisuri, vuiet de cauciucuri...Valiug! Satul este insirat pe vale, inconjurat de muntii Semenicului. Din centrul satului, cotim la stanga spre Resita. Un drum cu asfalt bun, fara trafic si in urcare lenta. Facem mici pauze, si salutam cate un biciclist care coboara in viteza pe langa noi. Intr-o parcare oprim sa regalm una din frane, care freaca pe discul de frana si scoate un suierat enervant. Terminam rapid treaba si urcam in continuare, pana langa o troita de unde ne lansam intr-o alta coborare spre satul Cuptoare. Acasa, studiind harta, imi aduc aminte ca intre Cuptoare si orasul Anina, este un drum forestier care strabate muntii Aninei de la nord la sud. In poiana Bichii, langa cantonul silvic facem o pauza. Alex trage o fuga in canton sa intrebe de drumul de acces. Primi informatii ca drumul este forestier, se poate merge cu bicicleta si sa nu ne speriem daca nu dam de case ca vom ajunge in final in Anina. Ok, ne lasam pe mana padurarului si intram in drumul forestier. Prima parte a drumul este foarte frumoasa. Drumul ne poarta prin frumoase zone calcaroase pline de doline, cu multa vegetatie si copaci frumosi. Drumul forestier parcurge o uriasa curba de nivel, traversand mici ravene de apa, acum secate, sau care curg pe sub pamant datorita zonei calcaroase. Ne intalnim cu un motorist pe o motocicleta de enduro care parea cam ratacit. Ne continuam drumul si ajungem in saua Baciului unde intalnim si o trupa de biciclisti cu mountain bike-uri. Luam cateva informatii de la ei si continuam drumul, dand de intersectia cu satul Iabalcea. Noi continuam spre Anina, pe drumul noroios si bolovanos. Drumul merge in coborare usoara, dara nici o sansa sa prinzi viteza sau sa poti merge repede, datorita bagajelor de pe spate. O mare parte din traseu am stat numai pe pedale. Intram intr-o frumoasa poienita de unde prindem o mica vedere spre Cheile Carasului. Vegetatia in zona este foarte dezvoltata. Padurile sunt acoperite cu leurda, dar totul in jur e o mireasma de usturoi. Drumul devine tot mai noroios, mai ales in zona pesterii Comarnic. Trecem pe langa cantoane silvice, iar la cantonul silvic Jervani gasim pe cineva, care ne spune de o scurtatura spre Anina. Continuam prin noroaie si prin zone uscate, urcand si coborand, ba tinand firul apei, ba urcand prin padure. O usoara durere de glezna ma ia. Simt undeva spre zona Achile, o durere ciudat. Continuam drumul, iar dupa o scurta vreme gasim si primele indicatoare. In departare, pe dealuri zarim si cateva cladiri ce par a fi mine abandonate. Luandu-ne dupa harta, ne dam seama ca putem prinde si scurtatura vorbita de cei de la ocolul silvic. O pauza mica, si decidem sa luam drumul care presupunem noi ca ar fi scurtatura. Pedalam, dar parca nu mai ajungem in orasul Anina. Deja nervii se cam intind la maxim, mai ales ca durerea mea parca creste in intensitate. Intr-un final iesim langa o casa de vacanta, de unde avem si o priveliste asupra Aninei, insirata pe o vale adanca. Intram pe drumul din oras si cautam o fantana si un loc de campare. Intrebam pe un domn de loc de apa si de cort si ne trimite spre un post de pompieri. Aici primim apa si informatia ca mai jos pe vale sunt livezi unde am putea pune cortul. Ne suim pe “ cai” si in coborare accentuata, parasim si Anina si ne trezim intr-o intersectie cu pod suspendat, cu pereti de stanca in jurul nostru si nici vorba de livezi. Aici gasim drumul spre Oravita pe care trebuia oricum sa mergem. Intram spre Oravita si incepem urcarea de 10% precum era scris pe indicator. Cale de 1 km am tot urcat, apoi pe dreapta vedem un loc fain de cort, intr-o padurice. Ne bagam in zona respectiva si trecem pe actiune. Deja stim fiecare ce-are de facut. Montam cortul, sacii de dormit saltelele, legam bicicletele. Decidem sa ne dam si altceva de facut. Vrem foc in seara asta. Eu ma duc dupa niste lemne, si reusesc sa si aprind focul, iar Alex se sterge cu niste servetele umede. Focul arde, dand o lumina frumoasa locului de campare. E randul meu la “ spalat”, iar Alex intre timp pregateste ceva de mancare si un ceai cald. Mancam o supa calda, apoi ne trantim langa foc, cu o cana de ceai in care am pus putina tuica. Studiem harta cu traseul pe care l-am parcurs si cu ceea ce vom parcurge in zilele urmatoare. Glezna mea da semne de oboseala si ma cam duc spre cort. Turnam ceva apa pe foc, mai aduc niste pamant ca sa-l innabusim bine si ne retragem la cort. Ma ung cu o crema pe baza de diclofenac si dam somn. 86,81 Km conform GPS-ului. 27 aprilie, ziua 3 Ora 7 AM. Ne trezim. Glezna cam doare...Noaptea a fost linistita, dar parca tot nu am putut dormi cum trebuie. Ma simteam de parca am stat de paza toata noaptea. Ne punem rapid pe rutina noastra: cafea, facut bagaje, masa. Plecarea! Directia Oravita. Drumul in urcare usoara, ne poarta prin pasuni si paduri frumoase, iar din cand in cand peisajul este “ zdruncinat” de minele si cladirile abandonate din zona. Intr-o curba gasim o parcare cu izvor. Decidem sa oprim si sa spalam echipamentul plin de noroi de pe drumul forestier de ieri. Stam cam jumatate de ora in care spalam ce putem, de la cadru la coburi. Apa este foarte rece si foarte curata. Inainte de a gasi izvorul acesta paraiale peste care am trecut aveau o culoare aramie, si nici prin gand nu ne trecea sa punem mana in ea... Ne suim pe bicicletele curate si ne continuam drumul, in urcare mai sustinuta de data aceasta. Nu ne deranjeaza nici o masina, parca mergem pe un drum pustiu. Intr-un urcus mai sustinut iesim intr-un pas, de unde pare a fi o coborare lunga. Ne echipam de coborare. Fiind dimineata, e inca rece, si probabil pe coborare vom ingheta. Lasam bicicletele sa coboare. Prindem viteza mare, iar serpentinele tind sa se accentueze in grad de inchinatie, si mai ales curbele care parca se inchid. Franam cu putere, dar avand greutate, “ trenul” pare de neoprit. Pfiu...ne cam obosesc mainile si mai facem cate o pauza mica. Ne dam seama ca drumul asta poate fi periculos daca iti dai drumul ca nebunul. In scurta vreme intram in orasul Oravita, pe un vant usor. Facem o mica pauza in parcarea din Oravita, unde studiez problema cu glezna. Imi dau seama ca e destul de urata treaba, dar cat timp ma lasa sa pedalez, zau ca incerc sa nu bag de seama. Plecam din Oravita cu directia Moldova Noua. Drumul este foarte prost, cu o multime de denivelari, crapaturi si damburi. In departare zarim muntii Locvei, iar in spate lasam impaduritii munti ani Aninei. Intram in satul Racasdia, pe care-l parcurgem foarte repede, iar apoi intalnim satul Ciuchici, de unde cotim stanga spre Sasca Montana. Drumul spre Sasca este dureros de prost. Denivelari, crapaturi, vant destul de puternic...cheful parca scade. Drumul coboara si urca pe dealurile din zona, si incet incet ne apropiem de munti. Trecem de Slatina Nera si intram pe ultima portiune de drum spre satul Sasca Montana. De la intrarea in sat ne dam seama ca este o asezare miniera. In sat e forfota mare. Lumea iasa de la biserica, iar noi cautam un loc sa mancam. Vedem un indicator cu pensiunea Nera, pe care-l urmam. Pana la pensiune, drumul urca destul de vijelios, ca apoi sa coboare. La pensiune, mancam bine si stingem totul cu o bere. Luam o pauza mai lunga unde ne minunam de glezna mea. De-aici urmeaza partea de urcare serioasa. Dupa pauza lunga de la pensiune, plecam spre Stinapari-Carbunari. Un sat, cocotat undeva pe culmea muntilor Locvei. Trecem satul Sasca Montana, ne minunam de blocurile triste din zona, si incepem urcarea. Un drum ingust, foarte prost si in urcare grea, cu serpentine largi, dar inclinate. Soarele arde cu putere si cautam umbra padurii. In cativa kilometrii de urcare, zarim si placuta cu satul, iar in departare zarim Oravita si campia prin care am trecut...pare atat de departe. In sat ne alimentam cu apa si ne continuam drumul spre Moldova Noua, care de data asta pare drum de tara, fara asfalt. Drumul e mult mai bun decat cel din muntii Aninei, dar tot se simte lipsa asfaltului. Nu ca ne doream atat de mult asfaltul, dar la denivelarile de pe drum, glezna mea urla de durere. Trecem prin paduri frumoase de fag, pline de leurda si alte flori. Din cand in cand facem cate o pauza. Intr-o vale ascunsa, dam de o femeie care-si pastea vacile si luam ceva informatii. Urmeaza o urcare usoara, ca apoi sa ne coboram pe un drum ceva mai bun spre Moldova Noua. Intram intr-un final in Moldova Noua si abia asteptam sa dam ochii cu Dunarea. Pana sa ne scaldam ochii la uriasa Dunare, ne luptam cu drumul prost din Moldova Noua. La un magazin de colt, mai luam ceva de mancare si ceva bere pentru diseara. Ne continuam drumul, spre Orsova si cautam un loc de campare. Apare si Dunarea care straluceste puternic sub razele soarelui. Suntem pe un drum foarte prost, intr-un fel de zona industriala, ujnde si vantul isi bate joc de noi si ne loveste cu putere. Avem vand de fata si inaintam greoi. Vedem malul sarbesc si ne minunam de largimea Dunarii. In fata noastra placuta indicatoare a satului Coronini. Trecem rapid prin sat, si ar cam trebui sa gasim loc de cort. Pe partea stanga a drumul vedem si un loc de cort pe care-l atacam si deja suntem si la montan de cort. Rutina de cu seara: cort, saci de dormit, saltelutele, legat bicicletele, acoperite, spalat si pus de mancare. Dupa ce-am mancat ne bem berea cu lamaie si studiem glezna mea. Maine ar trebui sa fim la Herculane unde, avand in vedere ca ne-am dat doua zile de odihna, speram sa treaca si glezna. Seara se lasa foarte repede, si sacii de dormit ne cheama, lasand in urma noastra amurgul care se joaca pe suprafata linistita a Dunarii. 93,46 Km conform GPS-ului 28 Aprilie, ziua 4. Trezirea la ora 7 AM. Deja ne trezim fara ceas. Am dormit super bine, dar glezna e praf! Ma gandesc la groaza cu drumul spre Herculane. Nu ideea de lungime ma sperie, ci faptul ca nu ma pot bucura de privelistile ce vor urma. Strangem totul conform rutinei si plecam. Tinem strans Dunarea si inaintam pe soseaua spre Orsova. Dunarea ne ofera privelisti superbe, atat pe malul romanesc cat si pe cel sarbesc. Nici urma de masini pe acest drum. Totul e linistit, doar vantul incepe sa-si faca de cap. Trecem pe rand satucele insirate de-alungul Dunarii, golfurile create de Dunare si din cand in cand mai facem cate o pauza de masa si de alimentare. In urma noastra raman multi kilometrii si ne apropiem tot mai mult de cazanele Dunarii. Cum trecem de satul Svinita, tragem pe dreapta la un loc de parcare unde avem si apa si masute unde putem sta sa mancam. Pauza e destul de lunga. In fata vedem si urcarea spre satul Dubova. Ne suim iarasi pe biciclete si continuam traseul nostru avand in drepta noastra Dunarea, care scalda malurile Romaniei si Serbiei. Ajungem la urcarea spre Dubova. Urcam strans, iar in spate o priveliste superba spre Dunare. Ne miram la cat am pedalat astazi si cat de usor a fost. Mai putin vantul de fata care in mare parte ne-a cam chinuit. Urcarea e dura, dar scurta. Ne-am indepartat de Dunare si suntem in pas, gata de coborare spre Dubova. Coboram intr-o serpentina lunga ca apoi sa urcam din nou spre capatul satului. De-aici ne lansam intr-o lunga coborare pana in golful Dubova de unde avem o frumoasa priveliste spre golf. Ajungem usurel spre zona faina a Dunarii, cazanele! Drumul se ingusteaza foarte mult, iar Dunarea “chinuita” de peretii de calcar, creaza vartejuri periculoase. Suntem langa golful Mraconia, unde zarim manastirea si sculptura lui Decebal. Facem o pauza mica de poza. Nu pot spune ca ne impresioneaza sculptura, care pare mai degraba o joaca de copil. Peisajul este magnific, iar traficul inexistent. Stim ca de-acum peisajele scad in intensitate. Plecam in drumul nostru si dupa cateva pedalari, ajungem si in satul Eselnita. Spre surprinderea nostra satul asta are mai multi caini decat oameni. N-am fost atat de latrati niciodata, mai ca ne scoate din minti fiecare gard de casa. La iesirea din Eselnita, doua serpentine dure si o coborare la fel de“ nervoasa” ne scoate pe malul Dunarii, pe faleza portului Orsova. Aici ne luam o pauza mai mare si ne uitam la drumul european ce vine dinspre Drobeta Tr. Severin si merge spre Caransebes, lasan acces spre Baile Herculane, unde va trebui sa ajungem noi. Sunt cam 17 km pana la Herculane. Mizeria din apa ne atrage atentia imediat. Atat de multe PET-uri si gunoaie n-am vazut niciunde pe traseul noastru. Plecam din Orsova si ne inscriem in drumul spre Herculane. E foarte aglomerat, plin de tiruri si masini mici, care mai de care mai grabit. Avem noroc ca este o banda destul de larga unde incapem cu totii. Continuam sa pedalam si ne bucuram de soarele bland si de asfaltul bun. In scurta vreme intalnim si indicatorul cu Baile Herculane, de care ne bucuram ca niste copii,mai ales eu care ma sacaie glezna de numa. Trecem de satul Toplet si Barza ca apoi sa cotim la dreapta spre Baile Herculane. Zarim si versantii stancosi ce strajuiesc orasul si statiunea. La intrarea facem o mica pauza la bancomat, de unde dam si cateva telefoane sa ne informam de o pensiune. Ne continuam drumul si inaintam spre statiune. Totul devine tot mai gri si mai prapastios...nu din ounctul de vedere al peisajului care este magnific, ci din cauza cladirilor in paragina. Ajungem la pensiune. Ne cazam, legam bicicletele intr-o anexa a pensiunii, apoi sarim in camera. Ne despachetam cateva lucruri, apoi facemn cate un dus cald. Stam putin in camera, apoi plecam sa mancam ceva. La slabutul restaurant din oras, mancam niste mici cu cartofi prajiti, apoi luam un taxi care sa ne duca la Sapte Izvoare la bazinele de pe marginea drumului, nu inainte de a vizita copacul Sequoia din centrul statiunii- probabil singurul “dinozaur” care arata bine! Cladirile sunt intr-o stare jalnica si parca ai senzatia ca esti intr-un oras fantoma. Ajunsi la Sapte Izvoare, ne bucuram de apa calda si ascultam toate porcariile din jurul nostru. Fiecare cu povestile lui. Nu cred ca stam mai mult de 10 min si intram in discutii cu niste speologi din Brasov. La plecare, dupa vreo 40 min de stat la apa, cei din Brasov ne ajuta si ne duc ei cu masina pana in statiune. Sarim direct in pat si ne luam somn. Eu imi “ ling” glezna si ma gandesc daca va trece sau nu. Luam in calcul sa renuntam la tura ce-am propus-o si eventual sa ne intoarcem spre Hunedoara. Somn... 117,35 Km conform GPS-ului. 29 Aprilie. Ne trezim si punem de un cafe. Destul de nervos pe glezna mea, luam hotararea ca tura se inchide aici. Acum urmeaza sa vedem cum gfacem sa aducem masina din Hunedoara, sa puteam lua bicicletele.. intr-un exces de nervi si de suparare, ma arunc in haine, imi pun cateva lucruri in handle bar bag si plec. Iau o dubita spre gara din Herculane. Sunt decis sa plec sa aduc masina. De la gara fac autostopul spre Caransebes. Prima masina oprita ma si urc. Ma uit la sofer, era tot taiat. Urme de sabie si de cutite pe mainile lui, unele mascate de tatuaje nereusite. Cateva ghiuluri si ceva lantoaie de aur atarnau de el. Ma decid sa cobor pe motiv ca a intervenit ceva. Chiar nu era cazul sa refuz, dar nu aveam curaj sa merg cu el. O a doua masina opreste si ma urc, de data asta cu succesc pana la Caransebes. Ajuns in oras, intreb un taximetrist de unde iau autostopul spre Hateg. Stau la autostop si nimeni nu opreste. Intru intr-un service auto si cer o coala de hartie si un pix. Imi fac repede un afis cu “ HATEG” si ma arunc in drum. Pac! Prima masina si sunt deja in drum spre Hateg. Spre Norocul meu, omul merge pana la Deva. Cobor in Calan la interesectia cu Hunedoara, si cum ma dau jos prind si autobuzul spre Hunedoara. In cateva minute sunt in Hunedoara, unde ma vad cu Dl Victor. Imi iau masina, si sunt in drum spre Herculane. Opresc la Hateg, iau ceva de mancare si rup motorul spre Herculane, unde ajung dupa 2 ore de condus. Seara mergem la bazine, ca apoi sa bem un vin pe terasa pensiunii, cu ochii la Cerna. Somn lin!!! 30 aprilie. Plecarea cu masina spre Cluj. Drumul e lung, si ajungem destul de tarziu la Cluj. Fac un dus, mananc ceva si plec spre urgente ortopedie. Stau vreo ora pana sa ma bage si pe mine in seama, apoi intru, ma verifica si primesc rezultatul: tenosinovita crepitanta tendon achilian drept. Repaus 4-5 zile si fara sport pentru cel putin 1 luna. Aici harta traseului: http://www.bikemap.net/ro/route/2580027-touring-bike-hunedoara-anina-moldova-noua-baile-herculane/#/z8/45.26715,22.17864/terrain Aici mai multe poze: https://picasaweb.google.com/117370476933742801184?noredirect=1 Va doresc pedalare placuta ! Dorin