Search the Community

Showing results for tags 'turcia'.



More search options

  • Search By Tags

    Type tags separated by commas.
  • Search By Author

Content Type


Forums

  • Ciclism.ro
    • Articole Ciclism.ro
  • CICLISM SPORTIV
    • Competiții
    • Randonneuring România
    • Cluburi şi Asociaţii
    • Calendarul competițional
  • BICICLETE
    • Biciclete de Sosea
    • Biciclete de Munte
    • Biciclete de Cicloturism
    • Ciclocros
    • Single Speed si Fixed Gear
    • Biciclete Utilitare
    • Downhill, Enduro si Freeride
    • Tandem
    • Biciclete hibride - Trekking, City, Cros
    • BMX, Trial, Street, Dirt
    • Recumbent, Cruiser, Chopper
    • Biciclete pentru Copii
  • TEHNICĂ
    • Centrul Tehnic
    • Piese si Componente
    • Centrul Sportiv
  • CICLOTURISM
    • Plimbări, Ture, Călătorii
    • Planuri şi Proiecte Cicloturistice
    • Chei şi Defileuri
    • Drumuri, Şosele şi Cazări
    • Transportul Bicicletei
    • Ture de Vis pe Alte Meleaguri
    • Călătorii Fără Bicicletă
  • FORUM REGIONAL
    • Bucureşti
    • Ardeal
    • Banat
    • Dobrogea
    • Moldova
    • Muntenia
    • Oltenia
    • International
  • CAFENEA
    • Biciclistul în România
    • Fanii Ciclismului
    • Fan Club
    • Divertisment
    • Timp Liber
    • Comenzi şi Magazine Online
  • ADMINISTRARE
    • Administrare Ciclism.ro
    • Recycle Bin

Calendars

  • Calendar

Found 7 results

  1. Septembrie 2011 Micul dejun dintr-un hotel de doua stele situat aproape de zona centala a Izmirului. Dupa micul dejun am iesit la plimbare, relaxat, fara nici un fel de graba pentru ca aveam de petrecut toata ziua in Izmir. Una dintre experientele interesante ale turei a fost vizita la frizerie. Nu pentru tuns ci pentru barbierit (n-am mai carat sculele de barbierit cu mine), prima data cand m-am dus la frizer pentru asa ceva. Barbieritul in sine nu a fost ceva deosebit: brici cu jumate de lama de barbierit si turcul foarte atent care m-am facut baiat gigea. Tunsul parului din urechi a fost foarte tare sau mai bine spus parlitul acestuia. Frizerul turc are o sarma, cu o bucata de vata imbitata in alcool in varf pe care o aprinde. Apoi, cu sarma in mana dreapta, frizerul misca, foarte rapid, flacara prin dreptul lobului urechii iar cu stanga acopera si oarecum directioneaza flacara. Pe scurt, foarte, foarte tare si eficient iar toata afacerea [barbierit si parlit parul din urechi] a costat putin pentru 1 euro. Un ceai (de fapt au fost trei) baute intr-un local neturistic, plic de turci care jucau table si remi. Plata cu card, posibila si la o mica macelarie de cartier. Partea noua a bazarului din Izmir, unde se vand de toate, de la tevi si robinete pana la uniforma pe care o poarta boracii in ziua circumciziei. Din care stiu, fara sa am pretentia ca am dreptate, circumcizia (cel putin la turci) se face undeva inainte de pubertate. Neaparat intr-o zi de duminica, cand circumcisul se imbraca festiv, in costumul din poza de mai sus. Ziua respectiva este o sarbatoare pentru tot neamul, in care se trece neaparat pe la moschee si personajul principal primeste daruri. Partea mai veche (si mai mica a bazarului) unde se vand doar bijuterii, suveniruri si obiecte de artizanat. Interiorul moscheeii Hisar, una dintre cele mai importante din Izmir. La un moment dat, in timp ce facem poze, am vazut ca un turc, venea destul de vijelios spre mine. Credeam ca vrea sa imi spuna ca n-am voie sa fac poze si ma pregateam sa bag aparatul in husa. Plus ca era in pantaloni scurti. De fapt, turcul venea sa imi spun ca nu-i nicio problema si ca pot sa fac cate poze vreau. Locul unde se lasau incaltarile (inainte de intrarea in moschee), cu cheie, ca la supermarket. Baschetii mei, nr. 47 au intrat cu greu intr-o singura cutie. Zona central a Izmirului, bulevarul care merge paralel cu coasta. Una dintre multele zone pietonale. Accesul motocicletelor strict interzis pe pista de biciclete. Cheiul Konak, una din punctele de referinta ale Izmirului, proiectat de catre Gustave Eiffel, in 1890. Interiorul. Exteriorul. Izmirul vazut de pe cheiul Konak. In anul 2003 a fost restaurat, iar din anul 2004 functioneaza ca un fel de mall mai mic. Adica este pline de magaziene din domeniul vestimentar si al parfumurilor, plus o libratie, cu multa carte in engleza. Tot in libraria asta am gasit ghidul Lonely Planet – Istanbul, ultima editie de atunci. Pana aici nimic deosebit, in afara de pret, deoarece pe carte era semnul Lirei si cifra 16 iar io am crezut ca era vorba de lire turcesti si am crezut ca am dat lovitura. M-am dus direct la casa, foarte bucuros de afacerea pe care urma sa o fac insa gagica de acolo si-a dat seamna repede care are de-a face cu un fraier si m-a linistit imediat cand mi-a spus, direct in engleza “These are pounds, not Turkish lira”.
  2. Hai noroc la toată lumea. Turcia mi se pare o ţară fascinantă care are enorm de multe de oferit. Nu mă dau cunoscător al Turciei pentru că n-am reuşit până acum să depăşesc linia imaginară Samsun – Ankara – Izmir – Ceşme (colţul nord-vestic al ţării) Iar o tură în nord-estul Anatoliei sau la Mediterana turcească mă atrage de foarte mult timp. Că să nu mai vorbesc despre Iran (era şi Siria pe listă, însă acum şi probabil ceva timp de aici înainte nu va fi cazul). În perioada 2010 – 2012 am fost de două ori pe an în Turcia, ultima data în septembrie 2012. Pe scurt, îmi era dor de Turcia. Îmi era dor de spectacolul străzii, îmi era dor de mâncarea şi ceaiul turcesc, îmi era dor de felul de a fi al turcilor şi de deschiderea şi bunăvoinţa pe care o au faţă de străini. Am încercat anii trecuţi să ajung în Turcia,, dar din diverse motive nu am reuşit. Însă anul asta au mers toate bine şi, după o pauză de 4 ani, m-am întors în Turcia. Aşadar. Joi, 06.10.2016 Am intrat în Turcia pe la Derekoy, la sud de Burgas (pe partea bulgară se numeşte Malko Târnovo). În Bulgaria, cum mai puţin de 1 km înainte de graniţă este o benzinărie Lukoil, tocmai bună pentru un plin, deşi în Turcia preţul benzinei a mai scăzut, nu mai este fix 2 Euro / litrul cum era în 2012. La graniţa, doar control sumar la bagaje şi acte din partea bulgarilor. În Turcia, prima data se ajunge la o gheretă cu barieră deservită de un turc îmbrăcat în trening. I-am dat omului paşaportul, acesta a tastat ceva în computer, după care mi-a restituit paşaportul şi mi-a ridicat bariera. Urmează ghiseul Poliţiei de frontieră turceşti. Aici am găsit un turc în uniformă, care a scanat paşaportul, a mai butonat ceva în computer şi mi-a pus ştampila de intrare în paşaport. Următorul ghiseul este cel la care se înregistrează vehiculul. Din câte ştiu, din motive de taxe relativ mari, înregistrarea vehiculului se face pentru a preîntâmpina vânzarea acestuia în Turcia. Ieşirea din Turcia nu se poate face fără vehicul, excepţie fiind excursiile în insulele greceşti aflate lângă staţiunile de la marea Egee precum Bodrum, Marmaris sau Kuşadasi. Când am ajuns la ghişeu, turcul (în civil) tocmai pleca, spunandu-mi doar “five minutes”. N-au trecut mai mult de două minute pentru ca la ghişeul a apărut o gagică în blugi şi camaşă albastra, coafată, rujata, fardată, aranjată şi cu unghiile făcute. Asta pentu că tot cunosc nişte meseriaşi care susţin că Turcia este o ţară islamică unde femeile umblă cu vizetă pe faţă. Gagica a fost foarte operativă, talon – cartea verde – paşaport şi în mai putin de 30 de secunde am rezolvat-o şi cu înregistrarea vehiculului. A urmat controlul vamal, unde un turc mai bătrân, la costum şi cravată mi-a inspectat sumat bagajul, după care mi-a spus “OK, you can go”. Înaite de ieşirea din zona vămii mai este o ghertă cu barieră, unde turcul de ghişeu (în uniformă) probabil îi verifică pe turcii dinaintea lui, pentru că se uită doar în paşaport fără a mai butona ceva la computer. Aşadar, eram în Turcia. Toată treaba de la graniţa a durat sub 10 minute, faţă de vreo juma de oră cât a durat în 2012 (tot pe aici am intrat). Acum, turcii pareau mai fluenţi şi mai bine organizaţi, plus că toată treaba mergea cursiv, de la un ghişeu la altul. În 2012, intrai într-o cladire mare şi te tot plimbai, aparent fără nicio logică, pe la mai multe ghişee. Acum, clădirea respective parea părăsită. Limitele turceşti de viteză. Începe drumul prin Turcia. De la graniţa cu Bulgaria până în Georgia, Iran, Iraq şi Siria se merge doar printr-o singură ţară. Ar mai fi şi Armenia, însă graniţa este închisă de mult timp (enclava azeră Nakhchivan nu o mai luăm în calcul). Punctul de frontieră Derekoy. Traducerea a ceea ce se vede scris în poza de mai sus “poarta vamală Derekoy”. Derekoy – Kirklareli - Babaeski – Luleburgaz nimic deosebit. Doar că m-am salutat cu niste turci cu care am stat puţin de vorbă la Lukoil-ul din Bulgaria de lângă graniţă. Deocamdata Luleburgaz nu are centură şi trebuie traversat tot oraşul. Nu este o problemă, deoarece traversarea oraşului se face pe un bulverad larg, de două benzi pe sens. La un moment dat, după ce am plecat de la un semnafor, la vreo 500 de metri am oprit la o trecere pentru pietoni. Văzându-mă pietonii se uitau aproape socaţi la mine iar maşinile din spate au început să clazoneze discret. Uitasem că în Turcia trecerea de pietoni are mai mult caracter decorativ. După Luleburgaz am virat dreapta spre Muratli şi apoi Tekirdag, destinaţia finală a zilei. Pe aici, calitatea drumului mai scade, asfaltul este pe unele porţiuni vălurit, însă nimic de speriat. În schimb, centrura Tekirdag-ului este coală de hârtie.
  3. Salut, Eu impreuna cu un prieten din copilarie ne-am gandit sa plecam spre Asia pe biciclete, urmand in mare vechiul Drum al Matasii. Deoarece suntem pe ultima suta de metri, timpul ne preseaza cu pregatirile, astfel ca nu voi plictisi lumea cu prea multe cuvinte. Traseul: Traversam partea de est a Bulgariei, vom parcurge centrul Turciei si Cappadocia, apoi autostrada Tabriz, Teheran, desertul din Tukmenistan si Uzbekistan, vom intra in tinutul muntos al Tadjikistanului, urmand apoi sa parcurgem autostrada Pamir (al doilea cel mai inalt drum international din lume) catre Kirghistan. Mai departe speram sa completam Drumul Matasii spre China. Bugetul la care ne-am gandit, excluzand costul vizelor, va fi de 7-10 euro/zi. Plecarea va fi din Bucuresti, undeva intre 23-26 martie, functie de vreme. Bicicletele: - bicicleta mea: construita din piese comandate pe net pe un cadru+furca Surly-Troll. - bicicleta lui Petru: construita manual de Oxford Bike Works (Anglia) (Daca cineva vrea detalii despre biciclete, revenin cu un post detaliat.) Durata turei: Nu avem limita de timp, ci doar de bani. Speram ca vom pedala peste 6-9 luni. Vize: le vom procura pe drum (din tara vecina). Echipament: In mare parte echipamentul folosit va fi acelasi cu cel luat pentru un tur prin Europa. Daca cineva vrea detalii, pot raspunde. Cazarea: Low cost, preponderent la cort. Pentru capitole suplimentare legate de tura, va raspund cu placere.
  4. Pentru anul acesta ne-am propus o vacanta cu bicicletele prin Turcia pe un traseu de aproximativ 1400km. Prin "ne" inteleg eu impreuna cu familia mea: sotia si doua copile, una in varsta de 6 ani si cealalta in varsta de 9 ani. Dupa ce am facut cunoscut planul nostru, prietenului George din Bistrita, acesta a hotarat sa ni se alature, asadar am plecat 5 in vacanta. Planul initial suna cam asa: 1. Plecat cu masina din Brasov prin Istanbul pana in Cappadocia - 2 zile 2. Stat o zi in Cappadocia 3. Plecat pe biciclete in directia Mediteranei prin Tarsus, Mersin pana la Erdemli la un camping 4. 3 nopti petrecute la camping 5. Plecare pe biciclete mai departe spre Nemrut Dagi apoi intoarcerea printre munti la masina in Cappadocia 6. In Cappadocia montam bicicletele pe plafonul automobilului si in doua zile ne intoarcem prin Anakara, Istanbul la Brasov. Am plecat cu echipament complet de campare, cautand sa fim independenti pe cat posibil. Stiam ca in Turcia campingurile sunt foarte rare, acestea existand doar in zonele turistice. Bagajul familiei insuma aproximativ 50 de kg, fiind impartit cam asa: - pe bicicleta mea aveam coburi fata si spate, geanta de ghidon si o ştangă cu care urma sa agat copila de 6 ani - 35 kg - pe bicicleta sotiei a fost un set de coburi "de jucarie" cumparate din Selgros si o geanta de ghidon care insumau 6 kg - pe bicicleta copilei mari a fost un set de coburi de 2x15 litri din Decathlon plus o geanta de ghidon ce cantareau 8 kg - pe bicicleta copilei mici urma sa punem pe portbagaj un saculet cu jucarii de plaja George a venit cu doua coburi pe portbagajul din spate si o remorca in care am planuit sa se odihneasca atunci cand o sa fie obosita, copila mica - Sara. Pe toata perioada vacantei noastre turcii s-au aflat in Ramadan ceea ce inseamna ca majoritatea toata ziua posteau si doar dupa ce apunea soarele se asezau la masa sa bea si sa manance. Ziua 1: Brasov - Istanbul - cu masina Dimineata devreme, impreuna cu George am instalat cele 5 biciclete pe plafonul Fiat-ului Panda si apoi am incarcat bagajul in masina. A trebuit sa indes ca lumea bagajul dar am fost bucurosi ca a incaput totul. La ora 9 am plecat si traversand Bulgaria am ajuns la ora 22 la aproximativ 50km de Istanbul la un hotel aflat pe autostrada, unde aveam rezervare. Nimic deosebit pana aici.
  5. Status dupa aproape 1500 de kilometri si 19 zile, toate bune si frumoase mai putin vremea care a fost dezamagitor de ploioasa in prima parte a lui martie, din 19 zile abia 3 fiind cu soare. De la atata ploaie o sa trebuiasca sa schimb sabotii mai devreme cat planuiam si nici lantul nu are viata prea lunga, cu tot cu chainglider cu tot. O sa incerc sa pun si sa aranjeze in urmatoarea perioada si cateva postari si pe forum. Deocamdata postarea despre plecare: Pe masura ce s-a apropiat ziua plecarii timpul a parut ca se contracta si nu putine au fost momentele in care nu eram deloc sigur daca voi reusi sa rezolv toate lucrurile pe care voiam sa le rezolv la timp. Astfel incat lista cu lucruri ce trebuie facute, s-a lista lunga s-a scurtat in lista cu lucruri ce trebuie facute neaparat inainte de plecare urmata de inca o scurtare la lista de lucruri critice. Totul a culminat cu ziau de vineri, in care m-am impartit intre rezolvat o lista destul de lunga de lucruri si petrecut timp cu parintii si cu Mihaela. Punctul culminant a fost in schimb probabil momentul in care am luat de la Decathlon cateva piese de echipament esentiale pentru a putea pleca, respectiv cortul, incaltamintea si o pufoaica usoara, la ora 7:30 in seara de dinainte de a pleca. Dupa care o ultima masa de seara impreuna cu parintii, socrii si cu Mihaela urmata de definitivarea bagajelor care s-a terminat seara la 23:30. La un moment dat am renuntat sa le mai organizez, si pur si simplu le-am aruncat in cob-uri in speranta ca voi avea mai mult timp pe drum pentru a vedea ce si unde va sta. Si dupa o noapte scurta vine si marea dimineata, cu o burnita neanuntata si cu atmosfera bacoviana numai buna de inecat corabiile. Mai montez pe ultima suta de metri un suport de bidon, fac un dus rapid si facand pe pace-bycicle pentru parintii mei fac drumul de la usa blocului pana in Tineretului. De ce am ales in Tineretului? Poate pentru ca aici am muncit aproape 6 ani de zile, poate ca era oarecum pe directia prin care urma sa iesim, poate pe de o parte pentru ca ar fi fost un loc de plecare ca si oricare altul. E greu de spus ce a fost in mintea si in inima mea in momentul in care am facut drumul pana acolo. Un amestec de entuziasm cu teama de a nu fi uitat ceva important. Si un ciclocomputer prost calibrat, care imi arata ca merg cu 10km/h cand eu aveam probabil de doua ori pe atat. La Tineretului prietenii incep sa apara unul cate unul, si chiar ma bucur pentru fiecare mana pe care am strans-o acolo. Pe multi ii stiu de ani buni de zile iar altora cred ca le-a placut mult ideea unei calatorii lungi pe bicicleta cert e ca s-au strans suprinzator de multi oameni pentru o plecare destul de matina intr-o sambata dimineata. Multumesc inca odata. Si dupa o jumatate de ora de glume, planuri, poze si chiar un mic interviu pentru o televiziune care habar nu aveam ca o sa fie acolo si dupa despartirea de parintii ne urcam pe bicicleta si ne asternem la drum. Spun “ne” pentru ca in prima zi de pedalat am avut o mica echipa de insotitori care au facut plecarea putin mai usoara. Si din nou le multumesc pentru asta. Primii kilometri la iesirea din Bucuresti in schimb sunt foarte uzi si murdari mai ales ca multi dintre oameni nu si-au gasit la timp aparatorile de noroi pentru ploaia neauntata. Pe masura ce ne departam de Bucuresti si de drumurile principale asfaltul se zvanta si cum se mai si incalzeste pedalatul incepe sa devina din nou o placere. Cerul in schimb a ramas plumburiu si bacovian pana la sfarstiul zilei, un cer complet nefotogenic care face sa dispara orice urma de contrast din poze. Din Comana urmeaza o mica bucata pe drumuri mai rupte, in schimb in momentul in care ajungem pe national intindem velele si cu un vant prielnic ajungem pe la 15:30 in Giurgiu, de unde ne facem si cumparaturile pentru masa de seara. Trecem si podul prieteniei si nu reusesc sa impresionez din pacate vamesul bulgar cu viza de Kyrgystan. In minte jucase deja urmator dialog: - Si, pana unde mergeti? - Pai pana aici aproape, pana in Kyrgystan. - Pana unde?! - Pana in Kyrgystan, vedeti ca e si viza pe pasaport. Realitatea a fost in schimb formata din cateva cuvinte balmajite in bulgara si un semn de a trece mai departe. Prin Ruse trecem prin parc si prin centru pentru a schimba ceva bani si pentru a cauta un operator de telefonie mobila pentru o cartela de bulgaria. Daca primul punct a fost simplu la al doilea mi-am dat seama ca o sa fie interactiv prin Bulgaria cu engleza, dar am aflat prin metode de comunicare mono-silabice ca Vodafone e Mtel in Bulgaria si ca toate magazinele sunt cam inchise la ora asta. Nu-i nimic, sper sa rezolv in urmatorul oras mare luni dimineata. Ultimii 15 kilometri pana in Basarbovo ii facem pe intuneric si cu ocazia asta imi amintesc ca nu-mi place de nici o culoare sa merg noaptea. In schimb acum stim ca ne asteapta locul de cort de langa falezele de catarat, unde ajungem dupa un deal redutabil pe care nu l-am observat pana acum cand veneam aici la catarat pe bicicleta. A urmat o ultima seara cu prietenii si o ultima noapte cu Mihaela inainte de cele 9 luni de calatorie. Datele zilei: Distanta: 110km. Diferenta de nivel: 200m. Moral: 9. Peisaj/Obiective: 6. Prietenii stransi inainte de plecare. Pinguin bulbucat. La poze. La kilometrul 0. Plutonul care m-a insotit. Fara aparatori, rastignit. Nu trebuie sa mergi departe pentru a da de locuri mai salbatice. Suspendat. Catre comana. Pe camp. Masa campeneasca.
  6. O mare parte din frumusetea unei expeditii pe bicicleta, e ca poti sa o incepi chiar de la usa casei tale, si in general se incheie in acelasi loc din care a inceput. Si totusi in lumea grabita in care traim acum, timpul necesar pentru o asemenea experienta e un impediment, astfel incat alegem sa scurtcircuitam lucrurile, si in felul acesta si experienta, cu ajutorul masinii, al trenului sau al avionului. Imi imaginez de pe acum momentul in care voi pleca de acasa, cu 9 luni in fata mea si cu o lume intreaga de explorat in fata. Drumul matasii Inainte de drumul matasii, va trebui sa traversez Bulgaria si Turcia, calatorind spre sud-est catre Iran si catre primavara. Caci pentru a avea timp pentru intreaga expeditie voi porni la jumatatea lui Februarie, cu o prima parte a calatoriei care va fi destul de infrigurata. Sper sa gasesc primavara undeva intre Turcia si Iran, si de aici sa continui mai departe pe drumul matasii, prin amestecul de culturi si natii care pot fi intalnite si astazi de-a lungul lui. Pe cat posibil voi incerca sa folosesc cat mai mult drumurile laturalnice si mai putin umblate, si voi incerca sa documentez calatoria prin fotografii si prin jurnale. Drumetia pana in tabara de baza Dupa calatoria de 7000 de kilometri prin Asia centrala, ar trebui sa ajung la poalele muntilor Tian Shan, la granita dintre Kyrgistan si China. De aici incepe partea a doua a expeditiei, o drumetie de 2 saptamani si 60 de kilometri pe unul din cei mai lungi ghetari din lume pana in tabara de baza a Khan Tengri-ului, unde sper sa ajunga si echipentul de alpinism pe care il voi trimite din tara. Muntele Stapanul Spiritelor, sau Khan Tengri, e piramida de 7000 de metri de stanca si gheta, si discutabil unul din cele mai estetice varfuri din lume. Si e in acelasi timp si un tel perfect pentru o calatorie atat de lunga, cel putin pentru cineva care e pasionat si de alpinism si de bicicleta. Si mai e si frumusetea de a ajunge pe un astfel de varf, plecand din Romania, doar prin forta propriilor picioare. In acelasi timp nu pot decat sa sper ca voi avea parte de conditii bune pe munte, de vreme buna si de sanatate. Intoacerea la casa pe doua roti Dupa munte, calatoria nu e decat la jumatate, si urmeaza drumul spre casa, in primul rand cu trimiterea echipamentului de alpinism inapoi in tara. Dupa acesta urmeaza drumetia pe ghetarul Inylchek, cu speranta ca voi gasi bicicleta si tot echipamentul de cicloturism in locul in care le voi lasa. Nesfarsitele stepe Ruta inapoi catre Romania va trece prin stepele nesfarsite ale Kazakhstanului si ale Rusei, intrecandu-ma cu toamna si mai tarziu cu iarna pe drumul catre casa. Si chiar daca pot parea pustii si nespectaculoase, eu cred ca e o frumusete aparte si in stepe, o frumusete pe care o simtim atunci cand ochii pot sa hoinareasca in voie pe intinderile nemarginite. Poate ca frumusetea aceasta e ingropata undeva adanc in subconstientul indo-european, si atunci cand Mongolia e prea departe pentru cele 9 luni pe care le am la dispozitie, va trebui sa ma multumesc cu ce e mai aproape de noi. Dupa marea Caspica, in functie de timpul ramas voi incerca sa merg prin nordul Caucazului si de-a lungul tarmului de nord al Marii Negre, pana inapoi in Romania. Intoarcerea acasa Daca ar fi sa fac un exercitiu de imaginatie, sunt trei momente care imi vine acum un minte. Unul e momentul plecarii, atunci cand stii ca ai 9 luni in fata, cel de-a doilea e pe undeva pe la jumatatea calatoriei, pe drumul matasii pierdut in mijlocul pustietatii pe undeva prin Asia Centrala, iar ultimul e momentul intoarcerii acasa, la toate lucrurile familiare, la muntii si la oamenii care imi sunt dragi. Si fiecare dintre momente are propria frumusete, dar nu pot exista unul fara de celalalt. Cam aceasta ar fi descrierea putin mai poetica a calatoriei pe care o voi intreprinde anul care urmeaza. Detaliile mai pragmatice ale muncii de organizare o sa incerc sa le detaliez pe masura ce ma lovesc de ele si pe masura ce le rezolv. Nu am sa fac un site separat pentru expeditie, pe de o parte pentru ca nu e nici prima, si mai mult ca sigur nu va nici ultima, si dupa parerea mea e mult mai bine sa ai toate informatiile la un singur loc. Astfel incat voi incerca sa pun update-uri pe blog si aici pe masura ce inaintez cu planificarea. Tot legat de calatorie, am inscris-o intr-un concurs de proiecte initiat de oamenii de la rexona, astfel incat daca vi se pare interesant si daca vreti sa o sustineti, o puteti vota aici.
  7. Iata ca a sosit si fericita zi de 21 aprilie, o zi cu totul speciala pt. mine pe care o asteptam de atatea luni cu maxima nerabdare. Vine momentul cand eu Carpaticus si velodromaderul meu Radon trebuie sa pornim spre tarile calde, spre Orient, spre lumea musulmana, spre marea aventura. Vom supravietui oare? Ce ni se va mai intampla in lunga calatorie care ne cheama ca un magnet? Imi iau toate catrafusele necesare: gioarsa mea de cort gaurit dar care a vazut mai toata Europa, sacul meu de dormit uzat primit din Bosnia - acesta pe post de saltea, sacul meu de dormit Quechua primit din Belgia,combinezonul de ciclism primit de la Camelia din Timisoara, tricoul meu personalizat primit de la Harry din Munchen si restul de echipamente si chestii necesare. Imi iau la revedere de la parintii Dan si Mariana si de la scumpa mea catelusa Candy. La revedere casa parinteasca si mica urbe unde am copilarit! Ramaneti cu bine! Pedalez pe ruta clasica spre Tara Motilor. Vremea este buna, prima pauza de hidratare o fac la Buteni. Dupa inca cativa km. opresc la o pizzerie sa mananc ceva bun. Suntem la intrare in depresiunea Gurahont. Mai pedalez o ora pana ajung la Gurahont iar de aici incepe o zona frumoasa impadurita. De aici drumul o ia pe langa Crisul Alb, raul copilariei mele de care sunt legat afectiv.