Registration Terms

Ciclism.ro şi forumul Ciclism.ro sunt proiecte care au luat naştere din dorinţa de a crea un loc de întâlnire virtual pentru persoanele pasionate de ciclism. Precizăm de la bun inceput că în momentul în care ai tastat adresa site-ului ai intrat pe o proprietate privată. Persoanele care deţin acest website au dreptul să îl administreze şi să îl intreţină. Acest principiu guvernează orice comunitate în viaţa de zi cu zi ţi se aplică pe orice site din spaţiul web.

Cele precizate mai sus nu trebuie să vă sperie. Acest forum a fost creat pentru dumneavoastră, pentru a face schimb de informaţie.Totuşi, intenţia noastră este să formăm o comunitate bazată pe respect reciproc şi pentru ca această comunitate să crească dorim să stabilim nişte reguli minime, bazate pe niște principii elementare de bună cuviinţă.
Suntem de acord că este posibil ca principiile noastre să nu coincidă cu ale dumneavoastră, în acest caz puteţi renunţa la frecventarea forumului său, eventual, îl puteţi frecventa fară să interveniţi în discuţie.

Ca o ultimă remarcă, am încercat să concepem acest regulament pentru a proteja utilizatorii oneşti, care sunt în căutare de informaţii din lumea ciclismului sau care vor să cunoască alte persoane cu care să împărtăşească această pasiune.

Regulamentul ciclism.ro

1. Scrieţi corect!

Pentru o comunicare cât mai armonioasă şi lipsită de eforturi inutile între membrii acestui forum, vă rugăm să respectaţi următoarele reguli gramaticale:

-evitarea scrierii folosind sh, tz, k, looooooooooooooooool etc.
-evitarea folosirii a mai mult de trei semne de exclamare: !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
-evitarea folosirii a mai mult de trei puncte de suspensie: Am fost………….. la Bâlea si a fost,,,,,,,,,,,,,,, frumos!!!!!!!!!!!!!!!!!!
-propoziţiile şi frazele încep cu literă mare, numele proprii, de asemenea;
-scrierea nejustificată cu majuscule, litere îngroşate, italice, subliniate este interzisă;
-este recomandat să scrieţi cu diacritice, dar nu este obligatoriu.
-folosiţi cu încredere www.dexonline.ro

în general, ţineţi cont de faptul că un post trebuie să poată fi citit rapid. Orice abatere de la regulile de mai sus îngreunează parcurgerea textului şi enervează inutil cititorul. Cine doreşte cu orice preţ să iasă în evidenţă, o poate face în alt mod, nu „chinuind” ceilalţi membri ai comunităţii.

2. Rasism, xenofobie etc.

Forumul ciclism.ro este deschis tuturor persoanelor, indiferent de naţionalitate, sex, religie, clasă socială etc. Orice discuţie cu un caracter rasist este interzisă. încălcarea acestei reguli va duce la blocarea permanentă a accesului la forum.

3. Soluţionarea unor probleme

în cazul în care aveţi o problemă şi doriţi ajutorul utilizatorilor vă rugăm să menţionaţi cât mai multe detalii legate de problemă (cum s-a întâmplat, ce aţi încercat, detaliile tehnice ale bicicletei etc.). Mesajele de genul „Am o problemă la schimbătorul spate, nu mai merge!!!” nu vor fi luate în considerare. în plus, folosiţi un titlu sugestiv, nu ceva general:

Aşa nu: Problema HEEEEEEEEEEEEEELP!!!
Aşa da: Dereglare schimbător spate Deore LX.

4. Clone

Este interzisă utilizarea de clone pe acest forum. Prin clonă se întelege crearea unui nou cont de utilizator în cazul în care posedaţi deja unul. în cazul în care aţi uitat parola apelaţi la funcţia Forgot your password sau apelaţi la ajutorul unui administrator/moderator pentru recuperarea ei.

5. Număr redus de smilies

Utilizarea de smilies într-un post este acceptată, dar cu măsură. Posturile cu 8-10-20 de smilies vor fi editate sau şterse.

6. Funcţia Search este prietena dumneavoastră

Funcţia Search a forumului ciclism.ro există tocmai pentru a vă ajuta la rezolvarea problemelor dumneavoastră. Astfel, înainte de a deschide un nou subiect de discuţie este neapărată nevoie să verificaţi dacă nu s-a discutat deja ceea ce doriţi să postaţi.

7. Pornirea unei discuţii pe un topic care tratează o altă problemă

Evitaţi să deviaţi o discuţie de la cursul său iniţial prin pornirea unei alte discuţii pe acelaşi topic. Acest lucru va produce confuzie şi va duce la amestecarea nedorită a mesajelor.

8. Argumentarea posturilor

Nu este permisă postarea mesajelor de genul: "Eu am cursieră Merida şi e bună deci restul sunt mult inferioare acestei mărci!". Astfel de remarci vor duce la discuţii interminabile şi chiar la flame-uri.

9. Mesaje de umplutură

în cazul în care nu aveţi nimic de adăugat, vă rugăm să nu postaţi mesaje doar de dragul de a o face. Exemple: cool, asa e mane, corect, lol,

10. Respectul faţă de ceilalţi participanţi la discuţie

Este strict interzis să faceţi orice fel de remarci deplasate la adresa unui utilizator al acestui forum sau să înjuraţi.

Totodată, discuţiile în contradictoriu se vor purta prin intermediul mesajelor private, dar şi aici într-o anumită măsură. Abuzul se va pedepsi.

11. Spam

Este considerat spam orice fel de mesaj publicitar sau de oricare altă natură care se repetă la nesfârşit pe unul sau mai multe topicuri de discuţie.
Este interzisa utilizarea unui proxy la conectare!

12. Mesaje private

Nu trimiteţi mesaje cu conţinut personal sau mesaje nesolicitate (spam) membrilor forumului. Mesageria privată, ca mijloc de comunicare în cadrul forumului, trebuie folosită doar la cererea uneia dintre părţile aflate în discuție. Abuzul, în această privinţă, poate duce la desfiinţarea contului.

13. Promovarea altor magazine

Promovarea succesivă a magazinelor sau a site-urilor care pun în vânzare diverse produse sau oferă servicii plătite sau gratuite fără acordul administraţiei va duce la blocarea accesului pe forum a utilizatorului vinovat.

14. Semnătură

Semnătura (text sau imagine) nu va depăşi înălțimea de 100 pixeli sau 3 linii de text. Avatarele nu vor depăşi 120x120 pixeli. Bannerele sau linkurile de recrutare în semnătură sunt interzise.

15. Nickname

Este interzisă folosirea unui nickname asemănător cu unul deja existent (se poate crea confuzie), precum şi folosirea drept nickname a numelui unei societăţi sau a unei pagini personale web (sancţiunea este banarea imediată).

16. Ataşamente

NU ataşaţi fişiere mai mari de 2 MB şi nu utilizaţi această funcţie decât cu un scop bine definit. (Text şi imagine); ataşamentele de tip video nu sunt acceptate.

Pozele nu trebuie sa depăşească lăţimea de 800 pixeli.

17. Drepturi de autor

întrucât legislaţia în acest domeniu s-a îmbunătăţit de-a lungul timpului iar munca intelectuală a diverselor persoane este protejată pe drept de către aceasta, vă rugăm să respectaţi următoarele îndrumări:
- în cazul în care site-ul oferă posibilitatea copierii unui text sau a unei imagini şi postarea acestora pe un alt site, obligatoriu specificaţi provenienţa sub formă de link;
- în caz contrar, specificaţi doar legătura (link-ul) către textul sau imaginea respectivă.
- nu este permisă distribuirea materialelor (fie doar și informații) ce ar putea încălca legile copyright-ului (fișiere torrent, warez, serials, cracks, mp3 etc); încălcarea va atrage suspendarea imediată a contului. La fel, cererea de soft piratat, cracks, seriale sau alte materiale aflate sub incidența legilor privind drepturile de autor va atrage suspendarea temporară a contului sau, în caz de recidivă, suspendarea definitivă.

18. Aplicarea regulamentului

în cazul nerespectării acestor reguli, administraţia ciclism.ro va recurge la atenţionarea utilizatorului şi/sau chiar blocarea accesului pe forum pentru o perioadă determinată/nedeterminată de timp, în funcţie de gravitatea faptelor.

19. Competiţii promovate

Organizatorii de concursuri private, cu profil MTB, şosea, duatlon şi triatlon, beneficiază de reclamă gratuită pe forum sau pe prima pagină a ciclism.ro.
Promovarea acestora în aria Competiţii Naţionale se face la cererea acestora. Odată aprobată această solicitare, competiţia este înscrisă în site şi forum numai de un administrator ciclism.ro.
Excepţie de la cele enumerate mai sus fac competiţiile care sunt organizate de, cu participarea sau implicarea Federatiei Romane de Ciclism.


20. Postarea in aria Cicloturism, sectiunea “Ture, Plimbari, Expeditii

La postarea in aria Cicloturism, sectiunea “Ture, Plimbari, Expeditii” se va tine cont de un set de reguli specifice.
Setul de reguli specifice se regaseste aici:
http://www.ciclism.r...easta-sectiune/
Celelalte 19 articole ale Regulamentului Ciclism.ro (inclusiv recomandarile pentru userii Ciclism.ro) raman pe deplin aplicabile in aria Cicloturism, sectiunea “Ture, Plimbari, Expeditii”.


21. Postarea in aria Cicloturism, sectiunea "Planuri si Proiecte de Ture".

La postarea in aria Cicloturism, sectiunea "Planuri si Proiecte de Ture" se va tine cont de un set de reguli specifice.
Setul de reguli specifice se regaseste aici:
http://www.ciclism.ro/forums/index.php/topic/14620-reguli-specifice-pentru-postarea-in-aceasta-sectiune/
Celelalte 20 articole ale Regulamentului Ciclism.ro (inclusiv recomandarile pentru userii Ciclism.ro) raman pe deplin aplicabile in aria Cicloturism, sectiunea “Planuri si Proiecte de Ture”.


Recomandări pentru userii Ciclism.ro:

I. Nu vă asumaţi rolul de moderatori. încercarea de a acţiona ca un moderator este interzisă şi sancţionabilă. Pentru orice problemă întâlnită, folosiţi butonul “REPORT POST”.

II. Nu provocaţi moderatorii sau administratorii în mod deliberat. Mesajele care au ca scop crearea de conflicte între utilizatori şi moderatori vor fi şterse, iar autorii vor fi sancţionaţi.
Nu răspundeţi la provocări. Rraspunsurile agresive la mesajele jignitoare sunt sancţionabile!

III. Pentru a depune o plângere împotriva unui alt membru vă rugăm să folosiţi sistemul intern de mesagerie sau butonul "Report". Este interzis să faceţi acest lucru pe forum.

IV. Mesajele personale vă privesc şi nu aveţi voie să le publicaţi pe forum.

V. Trataţi-i pe ceilalţi cu respect şi menţineţi discuţiile în limitele bunului simţ. Nu uitaţi că pe forum sunt membri de vârste diferite şi a căror experienţă diferă de la caz la caz, motiv pentru care vă rugăm să fiţi răbdători dacă uneori apar întrebari care pot părea "stupide" sau "infantile".

VI. Vă rugăm să evitaţi reproşurile cu privire la greşelile gramaticale sau de scriere la adresa membrilor. Dăca greşelile gramaticale sau de scriere ale unui membru sunt atât de mari încât conţinutul mesajului se pierde, puţeţi raporta acel post. Un administrator sau un moderator se vor ocupa de acea problemă.

VII. Atunci când utilizaţi funcţia Quote, încercaţi pe cât posibil să păstraţi doar segmentele de interes din postul unui utilizator sau dintr-o altă sursă, nu să puneţi întregul conţinut al textului. Motivul este simplu: topicul se va aglomera iar ceilalţi utilizatori vor pierde timp preţios pentru a extrage informaţia de interes.