Recommended Posts

Super fain tot, mai putin cu vremea...

Intrebare, ca tot imi povesteste lumea de Zoncolan si Mortirolo, cat sunt de nasoale. Cum le-ai compara fata de bucata de sus de pe Kitzbuheler Horn, cea de la restaurant la releu?

Share this post


Link to post
Share on other sites

Ziua 9, duminica, 15 iulie 2012. Traseu: San Vigilio-Pasul Furcia-Kronplatz-San Vigilio-Piccolino-Passo delle Erbe-Passo Rodella-Rina-San Vigilio

lungime: 80 km

diferenta de nivel pozitiva: 2810 m

http://www.bikemap.net/route/1437122

In jurul orei 9, ca de obicei, dupa micul dejun suntem gata de drum spre Kronplatz. Stim ca drumul din Pasul Furcia pana sus la Kronplatz nu este asfaltat iar acolo sunt cateva rampe destul de lungi unde panta ajunge la 24%. Nu stim daca putem urca pe cursiere, dar vom incerca.

Aseara, am discutat cu un localnic pasionat de bicicleta care ne-a spus ca nu se poate urca pe biciclete de sosea, sau cel putin ca va fi foarte dificil. Eu, dupa aventura de pe Zoncolan, am hotarat ca voi merge pana acolo cu pedale normale si pantofi sport, de strada. Dava va trebui din nou sa cobor sau sa urc pe langa bicicleta, macar sa nu mai fiu in pantofii de ciclism.

Aveam la mine si pedale normale.

Cerul este tot inourat dar nu ne mai sperie. Pornim catre primul obiectiv al zilei, Pasul Furcia(1760m) si Kronplatz(2273m).

Imagine postată

profilul catararii Kronplatz din San Vigilio.

Se stie ca bucatile acelea extrem de inclinate sunt pe ultimii kilometri ai catararii pe Kronplatz dar nici urcarea pana in pasul Furcia nu este usoara. Daca in primii kilometri inclinatia fluctueaza intre 2 si 10%, in ultimii 4 ea ajunge pana la 16%. Drumul este insa bun si nu avem probleme.

Vreo 7.5 km urcam pana in pas de unde sunt linii de telegondola spre Kronplatz.

Imagine postată

Imagine postată

...acum imi dau seama de ce i-au spus Furcia:)

De acolo, gasim si drumul care urca pana sus...neasfaltat. De fapt e un fel de asfalt, ecologic ii spun ei, care initial e bun dar care, in timp se biodegradeaza transformandu-se in pietricele. Nu intram bine pe acel sector ca dam deja piept cu pantele de 20% pe care abia ne tinem echilibrul. Rotile ne aluneca pe pietricele dar reusim sa inaintam.

Sunt 5.3 km de astfel de drum pana sus. Dupa vreo 3 km urmeaza o portiune de fals plat de vreun km pe un platou, iar apoi, dupa un ac de par spre stanga, ultimul kilometru.

Imagine postată

Aici lucrurile devin extreme. Portiuni de panta care ating 24-25% ne pun serioase probleme de echilibru. Nu atat prin inclinatie cat prin suprafata pe care rulam. De fapt au si fost cele mai inclinate portiuni pe care le-am intalnit in intraga noastra tura. A trebuit de vreo 2-3 ori sa punem piciorul jos ca sa nu cadem, dar, pana la urma invingem si acest ultim kilometru. Poate va amintiti etapele de contratimp individual pe catarare ale Turului Italiei din 2008 si 2010, desfasurate chiar pe aceste pante, la Kronplatz. Atunci insa "asfaltul" era foarte bine curatat de pietricele pentru ca baieurile sa aibe aderenta.

Imagine postată

Cocosul, simbolul Kronplatzului, pe care l-am vazut peste tot in zona.

Imagine postată

Sus la una din statiile de gondola

Kronplatz nu este nici o statiune, nici un loc cu vreun restaurant in varful muntelui. Mai degraba ceva intre. Sunt foarte multe statii de telecabine si gondole, cateva restaurante si alte locuri unde sa-ti petreci timpul. Iarna e activitate intensa, fiind o sumedenie de partii de ski dar si vara sunt tot felul de atractii turistice. De pilda, acum, era un program cu o tabara de indieni, cu corturile lor, copiii se plimbau cu poneii imbracati in indieni cu pene si alte de-astea.

Cat despre ciclism, aici urca foarte multi mtb-isti cu telegondolele si se dau pe trasee ce coboara in toate directiile, si cu diverse nivele de dificultate. Nu prea se urca pe biciclete si mai ales pe cursiere.

Noi hotaram sa coboram pana in pasul Furcia cu telegondola. Scutim astfel cei 5 km de coborare pe acel drum. Si in plus a si inceput sa ploua. Ne costa 6 euro telegondola unde abia incapem amandoi cu bicicletele tinute vertical, cu roata de fata in sus. Gondola coboara abrupt si ne ofera senzatii interesante. Dupa vreo 5 minute ajungem in pas la 1750 m. Ploua si mai tare. Stam adapostiti vreun sfert de ora pana se mai domoleste dupa care pornim pe sosea spre San Vigilio unde incheiem prima jumatate a etapei de astazi si luam masa de pranz.

Dupa scurta pauza suntem iarasi gata de drum spre al doilea obiectiv al zile Pasul Erbe(2004m).

Coboram in Longega unde studiem putin harta. Sunt 2 variante pe care putem urca spre pas: mai mergem 5 km pana in Piccolino si urcam pe unde avem catararea repertoriata spre Ponte Ru sau facem imediat dreapta prin Rina si ajungem tot la Ponte Ru de unde urmeaza ultimii 6.5 km pana in pas.

Imagine postată

Hotaram sa urcam din Piccolino urmand ca la coborare sa ne intoarcem prin Rina.

Imagine postată

profilul catararii pe pasul Erbe din Piccolino.

Catararea are 15.5 km, 922 m diferenta de nivel, o panta medie de 6.1% si maxim 14%. Panta medie din nou induce in eroare, fiind scazuta foarte mult de o coborare de vreo 3 km. Primul kilometru este foarte inclinat, constant peste 10%, pana la 13%...unde drumul urca pana la Castelul Tor. De acolo continua cu panta sustinuta pana pe o galma de unde coboara in Ponte Ru. De aici ultimii 6.5 km sunt mult mai grei, panta medie fiind pe acestia de 9.2% urcand de multe ori la 14%.

Imagine postată

pe urcarea din Ponte Ru

Ajungem, in sfarsit in pas. Incepe sa ploua. Noi hotarasem, uitandu-ne pe harta, sa coboram inca vreo 5-6 km si sa atingem si Pasul Rondella(1867m). Daca stiam ca nu e mare lucru pe acel asa zis pas nu mai coboram, mai ales ca si ploua si nici indicator pentru poza nu este.

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Pe Erbe, in timp ce ne echipam cu gecile de ploaie pentru coborarea spre Rondella ne intretinem cu un domn in varsta ce ne admira bicicletele si ne spune ca a facut si el ciclism in tinerete dar ca bicicletele erau cu totul altfel atunci...oteluri...

Coboram prin ploaie pana in Rondella, facem cateva poze cu "indicatorul", care lipseste si urcam inapoi in Pasul Erbe de unde continuam coborarea spre Ponte Ru si Rina, pana in Longega.

Imagine postată

pasul Rondella

Imagine postată

De acolo urcam si ultimii 4-5 kilometri ai etapei noastre de azi, pana in San Vigilio, tot pe ploaie. O etapa frumoasa de 80 km, cu 2 catarari grele dar care a fost putin umbrita de ploaie in partea a doua a ei.

Imagine postată

Imagine postată

Dupa cina ne culcam urmand ca maine sa ne deplasam catre Bolzano pentru o noua etapa. Va fi zi de pauza in care nu am stat totusi degeaba si am facut una dintre catararile dure ale turului nostru si care a fost si gazda a Turului Italiei chiar in acest an, Alpe di Pampeago.

Edited by gibonu
  • Upvote 3

Share this post


Link to post
Share on other sites

@Gibonu

Nu, chiar nu este lumina in tunel si nici nu stiam sa fi fost vreodata dar nu te contrazic ca a fost. Intr-adevar, catarari de palmares...eu nu m-as mai duce pe Zoncolan fara triplu. M-am chinuit tare cu 34/30.

@hcampian

Zoncolanul nu l-as compara cu nicio catarare pe care am facut-o pana acum. E unica si extrema. Nu se compara nici cu Mortirolo nici cu Kitzbuheler Horn. Pe Mortirolo mi s-a parut mult mai lejer, panta constanta pe la 12% cu cateva accente de 15 pana la 18%. Iar pe Kitzbuheler pana la Alpenhaus e sub media de 13% cu doar o portiune de vreun km unde ai 14%. De acolo pana la antena, intr-adevar, ai cateva portiuni care pe graficul de jos zice ca trec de 25% dar sunt scurte. Tii bine de ghidon si urci. Mie bucatile de la kronplatz mi s-au parut mai inclinate desi acolo zic baietii ca e 24%. Poate din cauza drumului cu pietricele.

Pe Zoncolan insa, acei 6 km nu te lasa deloc sa-ti tragi sufletul. Pur si simplu e chin(sau placere, pentru unii). Si ai acolo un km intreg de aproximativ 20%. Mortirolo si Kitzbuheler le-as pune in aceasi categorie dar Zoncolanul e alta poveste. Asta e parerea mea.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Simt ca inebunesc, Nu mai am stare pe scaun la munca. La anu' trec si eu pe acolo, fac cumva si ajung. Povestirea este superba cu o multme de detalii. Felicitari baieti pentru acest tur.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Super, parca nu mai am rabdare pana la anu', cred ca o sa trec pe-acolo luna asta, poate imi aloc o zi pentru Zoncolan cand ma intorc de la concurs din Solden. Abia astept, ca m-ati innebunit :) Mai doream sa ma opresc sa dau si un Kitzbuheler Horn si una noua, Halltal, da' o sa ma opresc acolo la dus, si ma intorc atunci prin Italia si prin Villach-Graz. Ca nici la Halltal n-as renunta, de mult vreau sa o fac pentru ca:

Imagine postată

Share this post


Link to post
Share on other sites

Desi putin off-topic.

Pentru cei care mai ajung prin Dolomiti, o sugestie.

La vreo 90 km sud de Cortina d'Ampezzo se afla pasul San Boldo.

Doua poze (luate de pe Internet) cred ca sunt suficiente.

Imagine postată

Imagine postată

Cred ca merita facut, chiar daca nu are inclinatii prea mari ale pantei.

Scuze pentru off-topic.

  • Upvote 4

Share this post


Link to post
Share on other sites

Oh daaaaaa.... Pus pe lista, clar!

Share this post


Link to post
Share on other sites

Felicitari, baieti! :)

Share this post


Link to post
Share on other sites

Ziua 10, luni, 16 iulie 2012. Etapa 5.5. Traseu: San Vigilio-Bolzano-Appiano-Ganda di Sopra-Tesero(cu masina); Tesero-Passo Pampeago-Tesero(cu bicicleta)

Lungime: 24 km

Diferenta de nivel pozitiva: 1035 m

http://www.bikemap.net/route/1602172

Cu putin timp inainte de a pleca in tura, mai precis dupa ce am vazut etapa din Turul Italiei de anul asta cu finishul la Alpe di Pampeago, mi-am spus ca trebuie neaparat sa ajungem si acolo. Cum etapele au fost deja facute, am tot cautat solutii pentru a putea ajunge si acolo in Val di Fiemme.

Solutia de a o introduce intr-o etapa deja facuta, a picat. Ar fi iesit o etapa prea lunga. Asa ca ne-am uitat la zilele de pauza si am gasit solutia. Dupa etapa cu Kronplatz si Erbe, avem zi de pauza cu deplasare in zona Bolzano, de unde va urma o etapa mai usurica.

Foarte multi kilometri nu erau de condus asa ca ne-am propus ca, dupa ce ne vom caza, vom merge cu masina si bicicletele pana in Val di Fiemme, in Tesero de unde vom urca la Alpe di Pampeago.

Zis si facut. Pornim dimineata spre Bolzano pentru a cauta sa ne cazam undeva in zona. Am gasit dupa ceva cautari intr-o comuna numita Appiano, mai precis intr-un sat al ei, Ganda di Sopra.

Imagine postată

Dimineata, plecam de la gazda noastra din San Vigilio, pensiunea Garni Iosc.

Imagine postată

spre Bolzano

Imagine postată

O masina de epoca, in zona Bolzano.

Dupa ce descarcam bagajele si ne instalam, plecam fara sa stam mult pe ganduri spre Tesero. Drumul coboara in frumoasa Vale a Vinului, trece pe langa Lacul Caldaro si urca apoi abrupt trecand o culme muntoasa de unde coboara usor in Val di Fiemme. Cred ca vreo 50 km sunt de unde ne-am cazat noi, pana in Tesero.

Suntem deja echipati. Dam repede bicicletele jos de pe masina si pornim pe celebra catarare Alpe di Pampeago.

Imagine postată

profilul catararii Pampeago

O lungime de putin peste 10 km unde se urca o diferenta de nivel de 1035 m, cu o panta medie de 10.2% si o maxima de 16%, face din aceasta catarare o nuca destul de greu de spart.

Vremea este excelenta, e soare. Initial, stiam ca doar pana in Alpe di Pampeago, la 1750 m drumul este asfaltat, dar acolo am avut parte de o surpriza foarte placuta. Chair anul acesta, cu putin timp inainte, italienii au asfaltat tot drumul pana sus in pas la 2006 m si chiar si coborarea in Obreggen. Poate pentru Turul Italiei din acest an, poate pentru ca Alpe di Pampeago va fi in aceasta iarna gazda camionatelor mondiale de ski nordic, poate pentru ambele. Totusi etapa din Turul Italiei s-a terminat la 1750 m in statiune.

Catararea incepe usurel in primul kilometru, cam 5-6 %, apoi pana la km 4 se duce la 9-10%. De acolo, insa, de la intersectia cu pasul Lavaze urmeaza 4 kilometri duri, cu panta constanta de 12-14% si chiar 16 la un moment dat, pana in Alpe di Pampeago. Drumul trece si prin 3 tuneluri. Asfaltul este impecabil, soseaua lata.

Imagine postată

Ajungem in mica statiune si mergem pana unde se termina asfaltul, doar ca...supriza. Dupa cum am spus e asfalt pana sus... Drumul ingust de aici urca inca 3-4 kilometri pana in pas la 2006 m cu o panta medie pe la 10%, 9.7 mai precis.

Ajungem in pas, ne facem poze stam un sfert de ora sa admiram peisajul si coboram.

Imagine postată

In pasul Pampeago

Imagine postată

Imagine postată

La coborare facem poze si la intrarea in Alpe di Pampeago.

Imagine postată

Bicicleta roz, inclinata sugestiv,la intersectia cu pasul Lavaze, ii anuta pe ciclist ce urmeaza .

Imagine postată

Ajungem jos, punem bicicletele pe masina si ne intoarcem in Appiano dupa ce incheiem o semietapa de vreo 25 km cu o catarare excelenta.

Spre seara vizitam centru din Appiano si dupa cina, ne culcam, odihnindu-ne pentru etapa de maine.

  • Upvote 4

Share this post


Link to post
Share on other sites

Ziua 11, marti, 17 iulie 2012. Traseu: Ganda di Sopra-Passo Mendola-Passo Palade-Tesimo-Appiano-Ganda di Sopra.

lungime: 75 km

diferenta de nivel pozitiva: 2000 m

http://www.bikemap.net/route/1736722

Ziua de astazi avem o etapa ceva mai usoara, programata inaintea unor etape cu adevarat grele ce vor urma. Catararile pe Pasul Mendola(1363m) si Pasul Palade(1518m) sunt principalele obiective ale zilei.

Se anunta o zi cu soare si vreme excelenta. Dupa obisnuitul mic dejun, pornim direct catre prima catarare a zilei, pasul Mendola.

Imagine postată

profilul catararii spre pasul Mendola dinspre Appiano

Cei aproape 15 km cu o diferenta de nivel de 958 m si panta medie de 6.5%, fac din aceasta catarare nu una chiar foarte usoara. In schimb, peisajul este superb. Soseaua ce urca spre pas este suspendata pe versantul drept al Vaii Vinului.

Numita Vale a Vinului este o zona de-a lungul raului Adige, la sud de Bolzano unde predomina culturile de vita de vie si livezi cu diferiti pomi fructiferi si unde se produc faimoase vinuri. Zona, chiar daca se afla in nordul Italiei, este influentata de clima mediteraneana. E cald iar vegetatia cuprinde palmieri si alti copaci si plante specifice zonei mediteranene.

Pe parcursul intregii catarari si pe masura ce castigam altitudine, avem o perspectiva excelenta asupra vaii. Drumul este sapat in stanca. Avem un sentiment foarte placut. Ne intalnim cu foarte multi ciclisti de toate varstele. Nu ne vine sa credem ochilor cand vedem un domn care cred ca avea spre 80 de ani urcand pe bicicleta spre pas. Si asta nu e tot...a doua zi, cand ne-am deplasat cu masina spre Bormio, l-am vazut din nou facand acelasi exercitiu. E uimitor sa vezi ce poate insemna ciclismul intr-o tara ca Italia.

Imagine postată

Imagine postată

perspectiva asupra Vaii Vinului

Dupa 15 km cu panta constanta, fara accente deosebite, ajungem in pas. Foarte multa lume acolo. E si foarte cald. Facem o scurta pauza pentru cateva fotografii si ne pregatim de coborare spre Fondo.

Imagine postată

Imagine postată

Coboram lejer vreo 12 km, pana in Fondo, localitate aflata la aproape 1000 m de unde incepem urcarea spre pasul Palade, al doilea obiectiv de azi. Asta chiar este o catarare usoara. Usoara in comparatie cu celelalte ale turei, dar comparabila cu majoritatea urcarilor de pe la noi.

Lunga de 13 km, urca pe o diferenta de nivel de 530 m pe o panta medie de doar 4.1%. E mult mai usoara decat Mendola.

Imagine postată

Ajungem fara probleme in pas, de unde coboram spre Tesimo.

Coborarea e ceva mai inclinata si avem iarasi perspectiva frumoasa asupra vaii Adige.

Imagine postată

pasul Palade

Imagine postată

Imagine postată

Valea Adige

Din Tesimo continuam coborarea spre firul vaii pe niste drumuri secundare prin cateva satucuri foarte frumoase, specifice acestei zone. Intr-unul din ele am si oprit pentru a manca o portie de spaghete, de pranz. E o retea de drumuri in acea zona si nu stii exact pe care sa-l urmezi, cam toate duc pana la urma tot spre Bolzano.

La un moment dat am coborat vreo 3 km dintr-un sat suspendat pe o panta ametitoare, cu bucati de 15-16%. Atentia ne-a fost solictata la maxim in virajele stranse unde, daca greseai punctul de franare, te trezeai aruncat peste parapeti si aterizai in prapastie.

Am trecut de partea cealalta a raului, pe sub autostrada, si am intrat pe o pista de biciclete excelent intretinuta ce leaga orasul Merano de Bolzano.

Imagine postată

Imagine postată

Pista insoteste raul Adige si trece printre viile din zona. Strugurii nu sunt copti inca asa ca nu ne ploua prea tare in gura. Parasim la un moment dat pista pentru ca nu vrem sa ajungem in oras, in Bolzano. Il ocolim pe niste stradute care urca iarasi pana la baza muntilor din dreapta vaii si unde avem si ceva portiuni off road dar foarte placute, printr-o padure la umbra.

In sfarsit ajungem si in Appiano si apoi in Ganda di Sopra unde suntem cazati dupa o etapa placuta si oarecum de relaxare. Profitam de timpul pe care-l mai avem pana se insereaza si vizitam San Michelle, centrul comunei Appiano.

Maine avem de mers cu masina spre Bormio, in nord, de unde vor urma 2 etape regina ale turului nostru.

  • Upvote 4

Share this post


Link to post
Share on other sites

bravo baieti,abia astept sa va intalnesc pentru a va felicita personal,dar pana atunci imi incant privirea cu superbele imagini din calatoria voastra,

Share this post


Link to post
Share on other sites

Ba da. Nu stiu cu exactitate milimetrica dar am facut pe biciclete 965 km iar diferenta de nivel, aproape 30.000 metri, cred ca vreo 29.000. Trebuie adunate diferentele din toate etapele. Conform ciclocomputerului meu sunt inregistrati 29.000 metri, dar, am mai spus-o mi-am dat seama ca pierdeam pe acele inregistrari intre 50 si 100 metri cam la fiecare catarare. Deci undeva intre 29 si 30 de mii am urcat.

Azi sper sa apuc sa scriu despre etapele din Bormio, etapele cu cele mai mari diferente de nivel si cele mai mari altitudini ale expeditiei.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Care sunt preturile in zona pentru cazare? Nu mai intereseaza exact, doar un interval orientativ...

Share this post


Link to post
Share on other sites

Preturile pe care le-am platit pentru cazare au fost intre 23 si 38 euro/pers/zi cu mic dejun inclus. 23 euro am platit in Semonzo, in etapa cu Monte Grappa, cam 25-30 euro prin Dolomiti iar 38 euro am platit in Bormio si in Kitzbuhel(Austria).

Share this post


Link to post
Share on other sites

Ziua 12, miercuri, 18 iulie 2012. Traseu: Appiano-Passo Mendola-Passo del Tonale-Passo dell' Aprica-Bormio(cu masina)

Dupa etapa de ieri, astazi pornim spre vest, peste pasurile Mendola, Tonale si Aprica pentru ca apoi sa luam directia nord spre Bormio, celebra statiune de ski din nordul Italiei, foarte aproape de granita elvetiana.

Dupa ce ne luam ramas bun de la gazdele noastre din Ganda di Sopra(Appiano), suntem gata de drum. Pasul Tonale(1884m), urcat de multe ori in Giro, ne-a impresionat prin frumusetea peisajului. Poate il vom face si pe biciclete intr-o viitoare tura in Italia.

Imagine postată

Gazdele noastre si pensiunea unde am stat in Ganda di Sopra

Imagine postată

Spre Pasul Tonale

Urmeaza apoi pasul Aprica(1176m), dupa care urcam spre nord catre Bormio. Intram in Parcul National Stelvio iar soseaua trece prin mai multe tuneluri cu lungimi variind intre 2 si 8 km. Trecem si prin Grosio si vedem indicatorul spre Mazzo;). Maine vom ajunge aici pe biciclete. Ajungem in sfarsit si in Bormio unde ne punem pe cautat cazare, pentru buzunarele noastre. Nu prea reusim. Bormio este o statiune foarte scumpa. Pana la urma ne cazam la un motel cu 38 euro/pers/zi. Avand in vedere ca vom sta aici trei nopti, ne-a cam usturat dar, nu venim aici in fiecare an, asa ca...

Imagine postată

Albergo Giardino, "casa" noastra pe parcursul a trei nopti.

Dupa ce ne instalam, dupa amiaza, iesim la o tura prin oras. Am facut si cateva poze:

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Statiunea se inscrie in specificul celor din nordul Italiei cu un centru pietonal vechi, cu multe magazine, restaurante si terase. Cred ca Bormio este statiunea "de casa" pentru cantonamentul de vara al echipei Genoa. Peste tot am vazut steaguri si tot felul de insemne cu culorile echipei, la fel cum in Auronzo am vazut cu echipa Lazio.

Dupa cina si plimbarea de seara, ne retragem la camera. Avem nevoie de odihna pentru etapele ce vor urma maine si poimaine. Am schimbat gumele sabotilor de frana. Cele vechi nu prea mai tin asa ca le punem pe cele noi, de rezerva.

  • Upvote 4

Share this post


Link to post
Share on other sites

Ziua 13, joi 19 iulie 2012. Traseu: Bormio-Mazzo-pasul Mortirolo-Ponte di Legno-Pasul Gavia-Bormio.

Lungime: 119 km

Diferenta de nivel pozitiva: 3300m

http://www.bikemap.net/route/1736735

A venit din nou vremea etapelor "serioase". Pentru astazi ne-am propus doua catatari mitice, incarcate de istorie in acest sport, Mortirolo si Gavia.

Luam un mic dejun consistent si pornim cat de dimineata putem, pe la ora 9, spre Mazzo, celebra localitate de unde incepe catararea pe pasul Mortirolo.

O incalzire de vreo 30 de kilometri in aval precede prima catarare a zilei. Trecem prin toate tunelurile prin care am trecut ieri cand am venit. Exista si un drum paralel, chiar cu pista pentru biciclete care nu trece prin aceste tuneluri lungi si considerate periculoase. Noi am mers insa prin tuneluri.

Pe drumul paralel probabil ar fi durat mult mai mult. Suntem avertizati de catre unii soferi prin tuneluri. Ce-i drept nu am mai vazut ciclisti pe acea sosea dar nici indicatoare care sa ne interzica nu erau. Om fi fost in ilegalitate, n-om fi fost... nu stiu. Cert este insa ca depasim portiunea cu tuneluri si ajungem in Grosio unde facem stanga spre Mazzo.

Cand am facut traseul etapei, sa fie in acord cu restul, am cautat sa urcam cele doua pasuri pe versantele cele mai dificile. Pe Mortirolo sunt multe drumuri care urca, anul acesta chiar s-a urcat in Giro pe un versant in premiera. Cel mai greu insa ramane versantul din Mazzo.

Facem o poza chiar unde incepe catararea, urcam lanturile pe pinioanele cele mai mari si incepem sa ne luam la "tranta" cu muntele.

Imagine postată

Imagine postată

profilul catararii Mortirolo din Mazzo

Imagine postată

planimetrie Mortirolo

Char la plecare cineva ne intreaba ce raporturi avem la biciclete si da din cap cam suspicios cand ii spunem. Probabil un triplu ar fi fost recomandat din punctul lui de vedere.

O catarare mitica pe care Lucio Herrera o numea in 1991: "Queen climb of Europe" iar Lance Armstrong, dupa ce a urcat-o in 2009, a spus ca a fost cea mai grea catarare pe care a facut-o in viata lui. Acum, facand o gluma cu adevarat deplasata, i-am putea sugera lui Lance sa mearga pe Zoncolan sa vedem daca isi mentine afirmatia. Repet, e o gluma proasta.

Acum, ca si parere personala... Mortirolo e o catarare cu adevarat grea. Lunga de 12.4 km, urca pe o panta medie de 10.5%, o diferenta de nivel de 1300 m. Panta maxima care se atinge este de "doar" 18%. Ca si Zoncolanul are o portiune mediana de 7 km, de la km 2 la km 9, unde panta medie este de 12%.

O catarare grea, sustinuta cu portiuni destul de lungi unde se depaseste 15% dar si cu momente de respiro. Din punctul meu de vedere si al altora care au urcat si Zoncolanul nu prea se compara, balanta atarnand foarte clar spre Zoncolan in ceea ce priveste dificultatea. Clar mai greu Zoncolanul, din toate punctele de vedere.

M-a amuzat un comentariu al cuiva care spunea ca daca te chinui pe Mortirolo, atunci nu e cazul sa te pui cu "Monstrul din Ovaro".

Urcam incet prin padure si in putine locuri avem belvedere catre valea pe unde am venit dinspre Bormio. Pe urcare, sunt destul de multe masini de la diverse echipe de ciclism, de MTB. Banuim ca se va organiza vreo cursa in zona.

Cei 12 km ai catararii se scurg intr-un mod placut. Nu am avut dificultati. Ne-am oprit pentru poze la monumentul dedicat legendei italiene, Marco Pantani, Il Pirata.

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Semanam?:)

Imagine postată

Ajungem in varf unde vedem si mai multe masini de la echipe de ciclism. Intrebam despre ce e vorba si ne lamureste un nene de la Merida Multivan. Este in desfasurare a sasea etapa din prestigiosul concurs de MTB, Transalp. E un concurs pentru elita mondiala de MTB, un fel de Turul Frantei sau al Italiei la sosea.

Foarte interesant sa ajungem pe Mortirolo chiar inainte de sosirea elitelor MTB. Nu suntem noi foarte cunoscatori in ceea ce priveste lumea MTB dar banuim ca e unul din concursurile tari. Mai stam putin de vorba cu neamtul de la Merida care ne spune ca doar aici pe Mrtirolo e o portiune de sosea, in rest, traseul este off-road.

Facem si noi cateva poze pe varf, si cu primii concurenti si pornim la vale spre Monno si valea Fiume Oglio de unde urcam usor spre Ponte di Legno.

Imagine postată

Primii ciclisti sositi pe pasul Mortirolo.

Imagine postată

Etapa din Transalp nu avea finishul pe varf, ciclistii urmand sa coboare. La un moment dat ne punem si noi in miscare pe coborare. Mai jos putin la o mica intersectie este un punct de realimentare pentru participanti. Noi am crezut ca vor cobora pe sosea, pe unde coboram si noi si ne tot uitam in urma sa fim pe faza, sa nu-i incurcam. Dar nu, ei au parasit la un moment dat soseaua intrand pe drumuri off road, prin padure.

Pe drumul spre Ponte di Legno, circulatia se oprea pentru perioade scurte, in doua locuri pentru a permite ciclistilor sa isi continue cursa. Veneau de sus din stanga noastra, traversau soseaua si continuau tot pe off road, pana in Ponte di Legno.

  • Upvote 2

Share this post


Link to post
Share on other sites

Undeva aproape de Ponte di Legno am oprit si noi pentru masa de pranz, o portie mare de spaghete.

Din P d L urmeaza sa urcam pe cea de-a doua catarare a zilei, Pasul Gavia(2621 m). Fiind cam in aceeasi zona cu Stelvio, Gavia sta putin in umbra "regelui" catararilor din Italia. La 2621 m, este al doilea pas ca altitudine al Italiei iar catararea se desfasoara pe lungimea a 17.3 km, pe o panta medie de 7.9% cu maxima de 16%. Pana pe pas se urca o diferenta de nivel de 1363 m.

Imagine postată

profilul catararii pe pasul Gavia din Ponte di Legno

Nu as face o comparatie cu Stelvio dar pot spune ca in "favoarea" Gaviei sta panta medie de 7.9%, superioara celei de pe Stelvio, si cateva portiuni chiar de peste 1 km unde am avut senzatia ca am ajuns inapoi pe Mortirolo. Ciclocomputerul indica panta de 15-16%, iar bucatile, cum am spus, erau destul de lungi. Soseaua serpuieste printr-un peisaj mirific. Spre deosebire de Dolomiti, aici muntii sunt mai masivi, mai inalti, cu ghetari vesnici. Seamana cu alpii francezi sau elvetieni. Drumul este in general de buna calitate, cu portiuni in care se ingusteaza la doar 2,5 m, creand blocaje uneori.

Noi ne vedem de urcarea noastra si simtim spre final aerul rarefiat de la peste 2500 m. Chiar ultimii kilometri au o panta foarte inclinata, 11-13% iar nivelul scazut al oxigenului ne pune ceva probleme. Nu fortam, insa. Trecem si printr-un tunel de un kilometru, la un moment dat, unde panta este de 9-10%.

Imagine postată

spre pasul Gavia

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

In tunel ne facem niste poze...fantomatice

Imagine postată

un lac, aproape de finalul catararii. Sus este unul mult mai mare.

Imagine postată

ultimele pante spre Gavia ne amintesc de frumosul nostru Transfagarasan.

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Dupa ultimii kilometri pe care "i-am simtit" din cauza aerului rarefiat, ajungem in varf, fericiti. Pante de peste 10% se simt cu totul altfel la altitudini de peste 2500 m fata de 1500, de exemplu. Este o realitate pe care o putem confirma.

Ne felicitam, ne pozam si pornim la vale spre Bormio. Coborarea necesita atentie sporita pe drumul foarte ingust. Dupa o coborare de vreo 25 km ajungem in Bormio incheind o etapa grea, cu binisor peste 3000 m diferenta de nivel urcata. Nu stam prea mult sa pierdem timpul. Ne culcam devreme pentru a ne odihni pentru etapa de maine care va fi inca si mai grea.

  • Upvote 4

Share this post


Link to post
Share on other sites

@ sebisascau

Daca imi permiti, o mica completare.

Si anume inscriptia care se afla sub statuia lui Pantani (urcarea catre Mortirolo).

Imagine postată

Intr-o traducere aproximativa (italiana de balta + Google translate):

"Voua cicilistilor !!!, Voua trecatorilor !!!, Voua !!!

Cer doar un mic gest

un mic salut

un mic gand

pentru acest mare om caruia ii placea sa ne faca sa visam,

ii aducem un omagiu PIRATULUI !!

Si ne amintim ca aceasta este catararea lui

varful lui

felul sau de a ne face sa simtim emotiile

emotii adevarate

emotii pe care le simteam doar cand eram copii

Nu te vom uita niciodata"

  • Upvote 2

Share this post


Link to post
Share on other sites

Da. multumesc Gibonu. Am facut si noi poza cu aceste versuri dar la selectie am scos-o. Si asa pun destul de multe poze...

Merci pentru completare...versuri pline de emotie

Share this post


Link to post
Share on other sites

Ziua 14, vineri, 20 iulie 2012. Traseu: Bormio-Pasul Stelvio-Umbrail Pass-Santa Maria(CH)-Prato-Pasul Stelvio-Bormio

lungime:111 km

diferenta de nivel pozitiva: 3500 m

http://www.bikemap.net/route/1736747

Eiii,... astazi este etapa "regina" a turului nostru. Si asta din mai multe motive: avem Cima Coppi, cel mai inalt pas din Italia, cea mai mare diferenta de nivel si doua catarari memorabile. Daca pentru mine personal, cea mai grea etapa a fost cea cu Zoncolan si Crostis, coechipierul meu Tudor, a dat acest titlu celei de astazi. Si, din multe puncte de vedere, i-am dar si eu dreptate, doar ca fiecare am considerat ca "cea mai grea etapa", pe cea in care ne-am simtit cei mai obositi la sfarsitul ei. Chestie subiectiva. Dupa cifre, clar cea de astazi ar trebui sa primeasca titlul de etapa "regina". S-o luam cu inceputul, insa.

Dupa etapa de ieri, de asemenea cu diferenta de nivel de peste 3000 m, astazi, cum am mai spus, avem una si mai grea. Vom urca pe pasul Stelvio pe ambii versanti, cel din Bormio si cel din Prato.

Dimineata, dupa ce mancam cat de cosistent putem, pornim plini de incredere pe prima catarare a zilei, pasul Stelvio, versantul din Bormio.

Imagine postată

profilul catararii pe Stelvio dinspre Bormio

Etapa regina a Turului Italiei din acest an a avut finishul exact pe acest versant, lung de 21.5 km, cu o panta medie de 7.1% si un maxim de 13%, pe o diferenta de nivel de 1533 m.

Imagine postată

la plecare...

Pornim, asadar, de la motelul nostru situat undeva aproape de iesirea din Bormio spre Bormio 2000, o alta catarare care se poate face din celebra statiune de ski. Dupa ce traversam statiunea, o serpentina spre dreapta ne avertizeaza ca suntem la prima din cele 40 ale urcarii.

Vremea este buna, si sunt multe grupuri de ciclisti care vor urca astazi pe Stelvio. Noi mergem in ritmul nostru, astazi totusi, o idee mai tare decat pana acum. Catararea lunga de peste 20 km se desfasoara printr-o vale spectaculoasa, flancata de versanti stancosi pe ambele parti. Panta nu este exagerat de inclinata si destul de rar avem portiuni de peste 10%. In schimb, este lunga. Ne simtim bine. Pe masura ce castigam in altitudine peisajul devine din ce in ce mai alpin, mai spectaculos.

Trecem si prin cateva tuneluri nu foarte lungi.

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

La kilometrul 19 ajungem la intersectia spre pasul Umbrail(2503m), de unde se poate cobora in Elvetia, in localitatea Santa Maria. Urcam si noi cele vreo 2-3 sute de metri pana in pas sa ne facem o poza.

Imagine postată

Apoi ne continuam ascensiunea catre Stelvio. Ultimii kilometri au panta mai inclinata, preponderent peste 10%. Incepe sa bata vantul destul de violent, in rafale. Nu ne pune totusi probleme. Ajungem in sfarsit in pas. Ne felicitam, facem poze, stam la "coada" sa ne urcam pe podiumul cu Cima Coppi unde se pozeaza toti ciclistii care ajung pe Stelvio si ne pregatim de coborare catre Prato.

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

serpentinele dinspre Prato.

In pas, foarte multa lume, multi ciclisti, si multi motociclisti veniti din toate colturile lumii. Pasul Stelvio este un loc care atrage ca un magnet. Este considerat de catre multi drept cel mai frumos pas din Alpi. Sus s-a dezvoltat o adevarata statiune. Multe baruri, restaurante si hoteluri mari. O linie de telecabina urca la un hotel la mult peste 3000 metri. Se poate schia pe ghetarii din jur. Stam vreun sfert de ora sa mai admiram imprejurimile. Suntem fascinati. Tudor zareste un drum care pare sa urce undeva spre o cabana aflata la cateva sute de petri de pas.

Imagine postată

cabana Tibet(2800m)

Imi propune sa incercam sa urcam si noi, sa vedem unde duce drumul. Sunt de acord. Intr-adevar, drumul urca spre cabana Tibet aflata exact la altitudinea de 2800 m si acolo se opreste. Pe acele cateva sute de metri vedem o masina de Buzau, una dintre putinele masini cu numar romanesc pe care le-am vazut in toata tura.

Il salutam, ne intreaba daca suntem romani. Da!...Apoi ma intreaba daca sunt din Bacau...?!?. Da, ii raspund. Imi spune: "vezi ca e Florin sus"... Nu prea inteleg dar ma face curios. Ajungem la Tibet.

Acolo o cabanuta cu restaurant, bar, terasa. Aflam despre Florin...este ospatar acolo. Stam sa bem o bere pe acea terasa, si schimbam cateva vorbe cu el, un baiat din Cluj care lucreaza acolo de 5 ani, de fapt cam 4 luni pe an...atat este sezon pe Stelvio. Stim ca sunt destul de multi romani care lucreaza pe Stelvio. Eu am mai ajuns in 2007 intr-o alta expeditie pe Stelvio si am cunoscut acolo cativa romani. Aflam de la Florin ca este un baiat chiar din Bacau, care acum sta in Bormio si care face si ciclism. Cu el m-a confundat cel din Buzau.

In timp ce savuram berea in compania clujeanului, ii povestim despre traseul nostru iar el ne sugereaza sa nu coboram direct in Prato, ci s-o luam prin Elvetia, prin Umbrail. Nu luasem in calcul aceasta varianta, nestiind cati kilometri avem in plus. El ne spune ca sunt doar vreo 7 care in realitate vor fi vreo 15.

Ne surade ideea cu Elvetia. Tudor n-a mai fost niciodata in tara cantoanelor. Dupa ce ne luam la revedere, ne pozam si la capatul drumului, la 2800 m, si pornim inapoi spre Umbrail.

Imagine postată

punctul de altitudine maxima atins, exact 2800 m.

Imagine postată

Ajungem repede in pas unde se afla si frontiera elvetiana. Nu este nimeni acolo. Incepem coborarea pe serpentine. La un moment dat drumul nu mai este asfaltat dar este totusi foarte bine intretinut si nu ne pune pribleme. Ajungem jos si traversam micuta localitate Santa Maria dupa care, dupa alti cativa kilometri reintram in Italia. Aventura noastra elvetiana s-a terminat dupa vreo 25-30 km. Urmeaza pana in Prato cativa kilometri usor valuriti unde vantul bate din fata. Este si foarte cald.

Ne dam seama ca nu ne simtim deloc bine pe fals plat si vant din fata, si mai ales pe caldura.

Cred ca peste 90% din tura noastra ne-am aflat ori pe urcare, ori pe coborare. Ne-am obisnuit asa iar aceasta portiune de plat parca e mai grea decat uphill-ul sau downhill-ul.

Ajungem in Prato foarte obositi. Ni s-a facut si foame. Trebuie sa ne refacem...urmeaza versantul din Prato!

Mancam o pizza care sa ne dea forta pentru urcare. De fapt n-o mancam pe toata...este foarte mare si nu vrem nici sa ne incarcam stomacul prea tare.

Imagine postată

La pizzeria din Prato. Fetele noastre nu sunt prea optimiste.

Pornim apoi spre pas, pe una ditre cele mai grele, solicitante catarari ale Europei, Stelvio dinspre Prato.

Imagine postată

profilul catararii pe pasul Stelvio, dinspre Prato.

Catararea dinspre Prato se desfasoara pe lungimea a aproape 25 km, pe o panta medie de 7.5% si o diferenta de nivel de 1851 m. Panta maxima oficiala este de 12% dar noi am vazut pe ciclocomputer, chiar de mai multe ori, 14%. Ultimii 14.2 km ai urcarii au o panta medie de 8.6%. Toate aceste date combinate cu altitudinea, fac din aceasta catarare una dintre cele mai grele din Europa. Tudor a spus ca pentru el a fost cea mai grea a turului.

Urcarea te solicita din toate punctele de vedere, mai ales daca vine dupa o alta, aproape la fel de grea. Kilometrii par interminabili. Panta nu este inclinata ca pe Zoncolan sau Mortirolo dar lungimea si altitudinea precum si lungile portiuni cu pante de peste 10-12%, te fac s-o simt intr-adevar. Daca la catararile care ajung la 1500-1800 m conteaza foarte mult antrenamentul, la cele cu altitudini de peste 2500 e alta poveste. Aici conteaza adaptarea organismului cel mai mult si un ciclist foarte bine antrenat poate sa clacheze la aceste altitudini. Si asta n-am spus-o noi, ci multi ciclisti profesionisti.

Noi inaintam cuminti spre pas. Luam apa in bidoane din ultima localitate, Trafoi. Ajungem si la prima din celebrele 48 de viraje ale catararii, care fac din aceasta portiune una dintre cele mai lungi sectoare virajate din Alpi.

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Nu avem timp de foarte multe poze. Tacem si pedalam. Drumul parca este din ce in ce mai greu. Vedem serpentinele pe care le avem de urcat si diferenta de nivel care ne descurajeaza. Suntem obositi, iar inclinatia trece frecvent de 10%. Ultimii 6 km sunt marcati pe sosea, fapt ce ne da un sentiment de cursa. Urcam inconjurati de peisajul mirific. Este dupa-amiaza, spre ora 17. NU prea mai intalnim ciclisti la aceasta ora. Nici masini sau motociclete nu mai abunda ca dimineata.

Ajungem in sfarsit in varf... suntem aproape epuizati, dar fericiti. Este aproape pustiu. Tudor abia mai gaseste un magazin deschis si-si cumpara ceva suveniruri. Incepe usor sa ploua. Ne grabim sa coboram. Ploaia se opreste pentru a reporni jos, aproape de Bormio. E o ploaie calda, de vara, dar foarte rara. Nu ne-a udat.

Ajungem si la motelul nostru dupa cea mai solicitanta etapa a turului, o etapa pe care ne-o vom aminti toata viata, cu siguranta. Nu zabovim prea mult si ne culcam. Am terminat cele doua etape foarte grele din Zona Bormio si suntem fericiti. Adormim repede si visam frumos:)...Maine ne vom deplasa cu masina spre Semonzo unde vom avea un circuit destul de scurt cu una din cele mai frumoase catarari ale turului, Monte Grappa.

  • Upvote 7

Share this post


Link to post
Share on other sites

@ sebisascau

Felicitari.

Poate exagerez putin, dar nici profesionistii din Turul Italiei nu urca Stelvio pe ambele fete si Umbrail in aceaisi zi.

Mi-a facut mare placere sa revad locuri prin care am fost acum 3 ani.

Ca noi am facut Bormio - Stelvio - Prato - Glorenza - Santa Maria - pasul Umbrail - Bormio in 3 (trei) zile conteaza mai putin.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Multumim Gibonu. Si noi te felicitam pentru realizari. Si nu conteaza in cate zile faci acele trasee, important e sa ajungi acolo si sa te simti bine, sa te bucuri de acele mununatii de zone.

Noi nu am urcat pe Umbrail ci am coborat pe acolo, urcand inapoi pe Stelvio, din Prato.

Share this post


Link to post
Share on other sites

@ sebisascau

Da, corect referitor la Umbrail, n-am fost atent.

Oricum, sa urci Stevio pe ambele parti in aceasi zi tot este o pereformanta.

Intr-adevar, nu conteaza nr. de zile in care parcurgi un anumit traseu.

Cat despte simtit bine si bucurat le-am facut pe ambele, din plin.

Si sper sa ajunga cat mai multi pe acolo si prin alte pasuri din Alpi.

Chiar merita.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Ziua 15, sambata 21 iulie 2012. Traseu: Bormio-Passo del Tonale-Trento-Bassano del Grappa-Semonzo(cu masina)

Astazi, avem ceva sute de kilometri de condus. Dupa cele doua etape grele din zona Bormio, avem bine-meritata zi de pauza in care ne deplasam spre Bassano del Grappa, localitatea aflata la vreo 40 km nord de Padova si care sta la baza muntelui Grappa, tinta urmatoarei noastre etape.

O parte din drumul pana acolo l-am mai facut la venire spre Bormio. Evenimente neplacute nu am avut in aceasta zi, totul a mers conform planului.

Spre dupa-amiaza am ajuns in Semonzo, localitate aflata langa Bassano del Grappa, si de unde porneste versantul cel mai dificil spre varful muntelui Grappa.

Gasim cazare la un pret convenabil, ne instalam si, daca imi aduc bine aminte, vedem la televizor penultima etapa a Turului Frantei, cea de contratimp individual, care a consfintit victoria lui Bradley Wiggins in marea bucla din acest an.

Poze nu am facut prea multe astazi. Doar trei, din masina, spre pasul Tonale:

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Dupa cina si o plimbare de seara, ne culcam si asteptam etapa de maine pe Monte Grappa.

  • Upvote 3

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now