Manastiri in Moldova

[gmarco16 483]

Am fost prin Moldova, timp de 10 zile, cu bicicleta, singur.
 
http://www.bikemap.net/route/1813124
 
Ziua 1 Straoane – Manastirea Bujoreni 121 km
 
Punctul de plecare a fost de la mine de la tara. Se anuntau 3 zile de caldura (cod galben), motiv pentru care m-am pornit devreme, la 6:30. La ora asta erau deja 24 de grade, iar zona era de deal.
 
Prima coborare si prima urcare din nenumaratele din aceasta prima zi.
 

 
Pana la Paunesti a fost placut. Eram si odihnit si cu mare pofta de pedalat. Am oprit si pentru un strugure de dimineata (de vin, ca altul n-am gasit).
Din Adjud pana aproape de Barlad a fost teroare: deal-vale in continuu, fara plat, vant puternic din fata si din lateral, masini de tonaj carand bitum incins (multe), pentru vreo mare asfaltare, caldura mare asezonata cu praf din cand in cand. Saracie mare din punctul meu de vedere: n-am reusit sa gasesc la vreun magazin satesc vreo piersica sau alt fruct cu zeama. In conditiile astea am oprit la poroambe:
 

 
Siretul in dreptul Adjudului, dupa o vara secetoasa:
 

 
In Podu Turcului lumea era nervoasa intr-un magazin: injura de mama focului. Am reusit sa gasesc 4 rosii cu 70 de bani si asa am avut cu ce sa mananc branza de acasa.
 
Inca un deal de urcat:
 

 
Pe varful unui deal, pe un vant asa puternic de mi-a zburat din mana o bancnota (am gasit-o pana la urma intr-un lan de porumb) am ‘baut’ primul pepene, unul din cei mai gustosi din toata plimbarea.
 
Nenea care-l vindea:
 


Avea chef de vorba, iar la plecare a vrut sa-mi dea un pepene galben, dar n-am vrut sa mai car si de el.
 
Barladul n-are centura si tot traficul greu il traverseaza. Cu toate astea mi-a placut centrul, nu foarte mare. Un parculet, muzeul Vasile Parvan, un observator astronomic si o inghetata la fix.
 


Aici am aflat si de Man. Bujoreni, stiuta ca primind drumeti.
 
Cerul a inceput sa se acopere si nu ma grabeam pentru ca nu mai era mult pana la manastire. Intr-un sat un copil pe bicicleta a avut un mod original sa-mi ceara bani: “ma puteti imprumuta cu 1 leu?”. Nu puteai sa nu-i dai.
 
M-a prins furtuna (cu tot tacamul) exact cand am parasit soseaua spre destinatia acestei zile. Era un drum impadurit. Din fericire n-a plouat foarte tare.
 
M-au cazat intr-un pod in care era o caldura de nu puteai sta (se incinse tabla batuta de soare). M-au asezat la o masa imbelsugata. Apoi m-au pus la treaba: de curatat un lighean de vinete coapte. Tot de aici am cumparat ghidul manastirilor si schiturilor din Romania care urma sa-mi fie de ajutor pentru restul calatoriei.

[gibonu 6,012]

@ gmarco16

 

Felicitari pentru tura.

Interesanta povestea, asteptam continuarea.

 

Ca sugestie, in masura in care se poate:

- detaliaza putin traseul fiecarei zile, in sensul de a mentiona si cateva localitati intermediare, nu doar cele de plecare / sosire;

- pune si nr. de kilometri pe care i-ai facut in fiecare zi.

 

Bafta.

 

P.S. Sper ca nu te superi pentru ca ti-am marit putin pozele (1600 in loc de 600).

[cn-bike 267]

Nu ar fi rau sa ne spui si in ce perioada a verii ai fost in tura, in rest numai de bine.

[gmarco16 483]

@ gibonu multumesc.

 

Am sa scriu cateva nume de localitati, insa traseul a fost mare parte prin sate care nu spun mare lucru. O sa mentionez si distanta.

M-am gandit ca atunci cand vor fi mai multe poze se va incarca mai greu topicul. O sa pun si eu pozele la 1600 sa se vada mai bine.

 

Am fost intr-o perioada cand n-ar fi trebui sa fie asa cald: 21-30 august.

[gmarco16 483]

Ziua 2 Man. Bujoreni – Murgeni – Man. Schimbarea la fata (Husi) 99.6 km

 

M-am trezit cu greu dupa noaptea fara prea mult somn din sauna uscata. Un preot care m-a vazut spre iesirea manastirii mi-a pus o intrebare care m-a facut sa ma balbai: “Tu n-ai pantaloni la tine?” (eram in colanti scurti). Am aburit-o: cica sunt cu bicicleta.

 

Manastirea Bujoreni:

 

 

La intoarcere spre asfalt a fost mult mai placut prin padure. Fara graba, cu vreme blanda. Am observat si o portiune cu multi tei. Ce nebunie trebuie sa fie aici cand sunt in floare.

In mijlocul padurii e o cale ferata:

 

 

Murgeni era urmatoarea localitate importanta. Un mirean (Ionut), cu care ma imprietenisem seara trecuta, glumea, zicandu-mi sa trec cu viteza prin aceasta localitate, pentru ca risc sa mi se fure plasa din mana. Binenteles e o localitate plina cu tigani (si numele sugereaza).

 

La inceput am vazut multi albi. In centru s-a schimbat proportia.Multi tiganusi curiosi: de unde vin? Ma plateste cineva sa fac asta? (e vreo ‘sfaraiala’?). Era un loc interesant si ma pregateam sa iau masa aici. Dar cand s-au strans mai multi in jurul meu mi-am luat cumparaturile si am continuat drumul. La iesire din sat, un copil ‘indian’ mi-a dat un branci la bicicleta din mers. M-am ratoit la el, dar nu s-a lasat afectat.

 

Localitatea cu pricina, de pe un delusor:

 

 

Am cotit-o spre nord si astfel mi s-a indeplinit cea mai mare dorinta a ciclistului: vant din spate.

Unele izvoare aveau apa maloasa altele erau bune de baut. Se poate ca seceta sa fie de vina pentru asta.

La unul din izvoare am citit o strofa care mi-a placut:

 

 

Am mers buna parte prin Lunca Prutului. Ofera un peisaj sterp, asemanator cu saraturile din judetul Braila.

Gura Vaii, m-a scos catre Husi. Am cautat vinoteca din Husi, dar in curtea Liceului Agronomic a fost de negasit. Alte obiective turistice indicate de cetateni: palatul episcopal, muzeul eparhial.

 

Urcand spre manastire am putut vedea mai bine orasul prin care am hoinarit putin.

 

[gmarco16 483]

Era deja spre seara.

 

Am avut norocul sa intalnesc o maica de treaba, care avea si putere de decizie in manastire, pentru ca altfel nu stiu daca ma primeau. Era bolnava saraca, si arata mult mai rau decat varsta spusa. Mi-a dat ceva de post (era miercuri) si apoi m-a condus spre o chilie.

[gmarco16 483]

Ziua 3 Man. Schimbarea la Fata – Raducaneni – Tomesti - Man. Cetatuia (Iasi) 112 km

 

Ca din arcuri am sarit cand a sunat mobilul, la 5:40. Voiam sa vad rasaritul de soare. Pe varfuri m-am strecurat spre iesire prin labirintul manastiri, ca sa nu trezesc maicutele.

 

La rasarit:

 

 

Am prins cateva cadre si cu momentele de timiditate ale soarelui:

 

 

 

 

Ca si in restul zilelor si aceasta nu a avut multe astfel de momente, caci arsita se pregatea sa intre in scena. Ca de obicei, maxime de aproape 40 de grade.

 

Europeanul de la Albita era potrivit pentru role, asa de fin era asfaltul. Am mers si la vama spre Republica Moldova si daca aveam pasaportul as fi dat o raita dincolo de Prut. N-am vazut nimic deosebit in afara de 3 tiruri unguresti care trepidau sub tropaitul incarcaturii vii: porci.

 

 

Drumul s-a apropiat de cateva ori de Prut, fapt ce mi-a permis sa calc pe zona de protectie a  frontierei. Am spart nuci pe bariera.

 

 

Dupa cativa km un politist dintr-o masina de politie de frontiera mi-a facut semn sa opresc. M-au intrebat mai intai de ce nu port vesta si daca am. N-aveam. Apoi m-au legitimat si m-au intrebat daca nu cumva sunt urmarit. La intrebarea daca merg noaptea am stiut ce sa raspund. Le-am spus ca oamenii intalniti pana acum sunt calzi cu mine, iar unul din ei, aratand peste Prut, mi-a raspuns ca in Basarabia sunt si mai calzi.

 

Si de la caldura dar si de la nemancat aveam o senzatie - stare de lesinat. Voiam ceva fructe dulci, sa ma energizeze, dar la magazine nu gaseam decat portocale si lamai. Prunele erau deja culese. Multe mirosuri de magiun au trecut pe la nasul meu pe tema asta.

Cu greu am gasit 3-4 prune, tragand de crengile de pe sus.

Granita:

 

La o fatana o baba care cara apa m-a poftit sa dorm la ea. Era totusi devreme, salvarea mea!Mi-a adus 2-3 kg de mere dulci si zemoase. La fix.

 

Caratul de apa cu carucioare, carute, masini sau alte mijloace era o activitate de baza a localnicilor.

 

Dupa faza cu baba iar m-a oprit un politist de frontiera. Oprea tot ce avea numar de Moldova. Mi-a cerut actele, dar cand i-am raspuns ca-s roman, mi-a facut semn sa plec.

 

Aproape de subiect, nu putea lipsi:

 

[gmarco16 483]

Pana la Iasi am fost buimac de caldura. Un pepene m-a ajutat sa-mi mai revin. In Iasi am “transportat” o pizza fara gust in stomac. Am facut un tur prin oras. Multe zone sunt in constructie: Palatul de Cultura – schela, biserica Sf. Paraschiva – schela, bulevarde intregi in reasfaltare.

Manastirea Golia:

 

 

Palatul Culturii:

 

 

Ditai mall-ul (cica ar fi cel mai mare si mai tare din nu stiu ce ….) langa Palatul Culturii:

 

 

In Copou am putut gasi linistea si la putin timp racoarea (dupa o furtuna).

 

 

Bojdeuca lui Creanga se inchisese, asa ca am putut vedea doar pe-afara

 

 

In fata bojdeucii este un zid pe care sunt stilizate secvente din opera marelui scriitor

 

 

Am trecut si pe la casa memoriala George Toparceanu, de asemenea inchisa.

 

 

Dupa indicatii contractorii ale trecatorilor (se confundau denumirele Golia si Galata) ajung la Manastirea Golia chiar cand incepuse sa picure. Fiind o manastire de maici si din cauza ca nimerii o maica acra am fost refuzat (“aici nu doarme barbat”) pentru innoptare, nici macar la cort. Din pacate n-am apucat decat sa fotografiez poarta de intrare.

 

 

Varianta B era Manastirea Cetatuia, amplasata pe dealul opus. Era ceva mai mult de urcat. Jos, la blocurile de la baza dealului se faceau gratare, pe urcare am intalnit alergatori, iar sus era ceva lume venita din oras cu masina pentru a lua parte la slujba.

Manastirea Cetatuia, de sec. 17, renovata de mai multe ori, o copie pe masura bugetului a Manastirii Trei Ierarhi din Iasi m-a gazduit in curtea ei (chiliile erau putine si toate ocupate), la cort, in spatele unui brad.

Inainte sa pun cortul a trecut o mini-furtuna cu o torentiala si m-am adapostit intre “morti si vii”.

[Pashasky 8]

Felicitari pentru tura! Asteptam continuarea.

[LucianTheOne 5,187]

Vezi ca se poate? Ma bucur ca in sfarsit te-ai decis sa ne impartasesti minunata ta plimbare moldoveneasca.

[gmarco16 483]

Ziua 4 Manastirea Cetateni – Stefanesti - Man. Guranda 105 km

 

La 6:20 eram in fund in cort. N-a fost destul ca sa prind rasaritul inca de la inceput. Am prins doar asta.

 

 

Terenul de sub cort nu mi-a deranjat somnul, chiar daca n-a fost prea moale si neted.

 

 

Bijuterie:

 

 

Am avut un mic hop de trecut la inceput de zi: poarta era destul de inalta, iar bicicleta destul de grea.

 

 

A fost putin straniu ca imediat dupa ce am iesit din padurea inmiresmata, sa dau de blocuri comuniste, iar maidanezii sa ma ia in primire. Cam apropiate cele doua senzatii opuse.

 

Ca sa o iau spre Vama Sculeni trebuia sa strabat din nou orasul Iasi. Era cam agitatie de dimineata, cu lumea care se ducea la munca, dar mi-a placut. M-am cinstit cu o branzoaica si un covrig mai special.

 

Portarul de la Stadionul Emil Alexandrescu a fost dragut si m-a lasat sa arunc o privire.

 

 

Intram si noi in rand cu lumea prin inmultirea acestor proiecte velo

 

[gmarco16 483]

Exista si in apropierea orasului meu de origine, Focsani, un rau cu numele asta, dar nu poate fi acelasi.

 

M-am cam lalait dimineata si n-am profitat prea mult de racoarea de pana la 9. Dupa 10 patura de nori s-a mutat la moldovenii de peste Prut, iar soarele n-a mai disparut pana la apus. A fost asa de cald incat merele din casoleta (super-incinsa) s-au copt ca si cum ar fi fost in cuptor. Au fost gustoase si asa.

Astazi iar m-a oprit politia de frontiera: 2 politisti intr-o dacie antica, 1310. Au fost simpatici. Faceau echipa perfect fiind complet diferiti. Unul ma lua la misto ("100 km si ceva e cam putin pentru o zi"; "am plecat ca prostu’ de-acasa unde puteam sa ma odihnesc") si avea de comentat ceva negativ despre orice (Stefan cel Mare, maici, lantul de la bicicleta); celalat zicea ca intelege omul care mai pleaca in lume din cand in cand, sa mai uite de cele de zi cu zi.

Am inceput cu harbuzul de devreme astazi. Un batran mi-a vandut un pepene de vreo 3 kg, la cantar i-a dat 4 si ceva, pretul fiind 60 bani/kg. Mi-a luat 2 lei. A fost proaspat cules si foarte gustos.

 

 

Peisajul plictisitor: pasuni semi-uscate, plat. Rar aparea cate o panta lina care ma perpelea si mai bine la soare. Mi-au tinut de urat numeroasele sate insirate pe drumul anost. Intr-unul din ele am gasit ‚ceva’, marca proprie:

 

 

Floarea soarelui care a reusit sa treaca cu bine peste seceta n-a trecut intreaga peste atacurile graurilor.

 

 

Si ele incercau sa negocieze caldura:

 

 

Stefanesti a fost o deziluzie. Pe harta aparea scris cu fonturi mai mari decat alte localitati din jur. Ma gandeam ca o sa dau macar peste o terasa unde sa mananc ceva bun si sa ma mai racoresc. Cucu – sat obisnuit. Doar gropile pareau mai mari.

 

De-aici pana la Manastirea Guranda am mai avut 10-15 km. A mai fost de urcat un deal pe un drum pietruit. Nu departe de marginea padurii, acompaniat de latratul unui caine ce parea urias dupa tonalitate, am intrat in curtea ei. In mijloc – plin de muncitori ce mestereau la viitoarea biserica. Unul din ei m-a intrebat daca nu cumva sunt eu ala cu betonul.

Am „ochit” o maica si i-am explicat dorinta mea Mi-a raspuns ca trebuie sa astept un pic pentru a vorbi cu maica stareta. Mai mult de 10 minute n-am asteptat si a revenit spunandu-mi ca are mai multe intrebari sa-mi puna. A pus doar una: daca-s bun crestin. A reiesit ca dava vin la 2:30 AM la slujba e bine. A ramas sa ma trezesc la ora aceea.

Intre timp am facut niste vizite la baie sa ma ud pe unde pot pentru a-mi micsora temperatura. Simteam ca iau foc de la caldura indurata.

Mi-au dat sa mananc la masa cu 3 muncitori. Am primit bors, mancare de cartoafe si niste rosii ‚divine’. Dupa masa a venit si betonul, pentru viitoarea biserica (4-5 betoniere).

 

 

[gmarco16 483]

Ziua 5 Man. Guranda – Botosani – Veresti – Suceava -  Man. Dragomirna 104 km

 

Buimac de somn, am oprit alarma la 2:35. Nu vroiam sa merg la utrenie. Promisesem. Cu mersul unui om de 90 de ani am intrat intr-una din chilii, intr-o camera cam cat o sufragerie mai mare, care tinea loc de biserica (nu aveau biserica propriu-zisa in care sa tina slujbe). Totul era amenajat, dar la o alta scara, era o mini-biserica. Credeam c-am ajuns primul, dar mai era si maica cu care vorbisem seara. Si era plina de energie, dupa miscari.

Ca sa nu mai lungesc povestea doar ea era asa. Toti gemeau de somn. Preotul se chinuia sa cante, se bataia, se foia ca sa scape de somn. Maicutele se aflau si ele la capatul puterilor. Unele erau racite sau nu stiu ce, ca tuseau pe rupte. Altele se sprijineau de pereti. Iar slujba vorbea si despre somnul lenes intre alte ispite, cat am putut sa retin. Totul tinea pana la 8. N-am reusit sa stau decat pana la 4:30, nu stiu cum.

 

La 7 cand m-am trezit eram ametit de parca bausem toata noaptea. Un gest oricat de simplu cerea mare concentrare. Ma luase si foamea si ramasesem si fara mancare. Noroc cu niste prune gasite pe marginea drumului.

 

Apoi, intr-un sat, am dat de un baiat care prajea gogosi, 1 leu bucata. Am luat 2 si le-am lasat pe un gard ca sa-mi aranjez niste lucruri. Daca nu erau 2 oameni de treaba ramaneam fara ele. O catea infometata era cat pe ce sa le suteasca.

 

La o ciusmea, un cuplu de oameni mai in varsta, intr-un matiz, opriti si ei pentru apa, mi-au dat multe rosii si mere ca sa am pe drum sa ma pot racori cu ele. Femeia mi-a mai zis ca de ce nu iesim noi tinerii bucuresteni in strada sa-l dam jos pe Basescu.

 

A urmat Botosani, cu o pauza in pustiul centrul istoric, un pepene deshidratat si o inghetata combinata  cu niste afine cumparate din piata.

 

 

 

Cel mai cald de-acum urma sa fie. In ritm de vacanta am mers ca sa nu ma ‘topesc’ cu tot cu bicicleta.

 

N-am avut prea mult de mers pana la Veresti. Cateva dealuri au mai incins atmosfera. Era planificat inca inainte de drumetie sa ma intalnesc cu mister Lucian (LucianTheOne). Era usor de ajuns la el la atelier (puteai intreba pe oricine din localitate si stia).

 

 

[gmarco16 483]

Am declinat o invitatia la bere. Mi s-a parut mult prea cald pentru asa ceva si de obicei berica o degust la final de zi. Prin urmare am stat la un pahar de vorba izotonica. Bautura din partea casei. N-o sa fac o caracterizare a lui Lucian pentru ca nu vreau sa se creada ca intentionez sa ma pun bine cu adminii de pe forum :P.

Pe un perete cateva diplome:

 

 

 

Locul 1 cica l-a castigat din cauza ca el a fost singurul participant. N-am cercetat cazul.

 

Nu mai stiu daca am mers mai intai la scaldat in Sucevita sau am impresionat senzorul CCD.

 

 

Cert e ca m-am simtit bine la Veresti si mi-a parut rau dupa aceea ca n-am ramas mai mult decateva ore. Era o idee buna sa fi plecat a doua zi.

O parte din trupa de soc din Veresti:

 

Lucian si un prieten de-al lui m-au insotit inca cativa km dupa Veresti. Ne-am luat ‘la revedere’ de mai multe ori si fiecare s-a intors la ‘casa’ lui.

 

Imi planificasem sa innoptez la Man. Dragomirna. Drumul a fost simplu, iar dupa Suceava a avut si pitoresc. Incepusera sa apara padurile, chiar daca de la distanta. Se mergea intre doua culmi paralele ce dadeau impresia de crescendo. De pe deal se vedea orasul Suceva aproape in intregime. Iar m-a prins apusul de soare pe drum:

 

 

Dupa satul Mitocul Dragomirnei ce parea ales de sucevenii cu dare de mana pentru a-si construi case de vacanta, au mai fost niste km de sosea pe un platou de pasuni inverzite, apoi am ajuns la manastire. Daca la Guranda abia daca erau bani pentru o biserica modesta ce abia se construia, la Dragomirna, Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor, existau multe campuri cultivate, chilii erau cate poftesti, se cresteau multe animale, maicutele comunicau, datorita distantelor mari, prin intermediul unei retele de telefonie fixa interna, difuzoare unde se putea asculta slujba erau peste tot. Si probabil ca erau multe alte lucruri care faceau viata mai usoara si pe care eu nu le-am observat.

Maicutei Iuliana i s-a parut ca plimbarea mea cu bicicleta era ceva iesit din comun asa ca mi-a aranjat sa mananc, chiar daca cina se incheiase demult. Mi-a dat si o chilie spatioasa dotata si cu dus, astfel ca ziua de azi a avut 2 bai incluse. Sic!

 

 

Am avut un somn lung si odihnitor care m-a refacut complet dupa nesomnul din ultima noapte.

[MaC® 5,501]

Oi, oi!

Poze din bârlogu' lupului :D

 

Mă mir c-ai putut... probabil oi fi avut acreditare :p

[gmarco16 483]

Ziua 6 Manastirea Dragomirna – Radauti – Putna -  Schitul Acoperamantul Maicii Domnului (Cacica) 139 km

 

M-am trezic cu chef de pedalat. Dar bicicleta nu inainte de obisnuitul mic dejun: lapte prafcu cereale.

 

Cateva fotografii de dimineata

 

 

Ansamblul de chilii unde am innoptat

 

 

Am crezut ca poarta de intrare in incinta manastirii este blocata si se deschide ceva mai tarziu. Voiam sa intru sa vad pe lumina edificiul fortificat asa ca am pierdut 15 minute asteptand sa vina cineva sa deschida. De fapt trebuia apasat mai tare pe clanta.

 

 

 

 

Intrand pe europeanul spre Siret au aparut vitezomanii pe 4 roti. Dupa ce am luat-o spre Radauti, vitezomanii au capatat un alt obicei: claxoane foarte dese. Si faceau asta cand erau aproape de mine, iar cand claxonul era strident ma speriam. Pe langa masinile de Italia au aparut si cele cu numar de Moldova si Ucraina, ca si cele cu volan pe dreapta. Pana la Man. Putna drumul a fost de cosmar, mai alex ca cele 2 benzi erau inguste. Cred ca si sfarstitul de saptamana a avut un cuvant de spus in ce priveste traficul.

 

Dar pana acolo, Milisauti nu-si dezmite numele de ‘orasul varza’:

 

 

In Radauti Manastirea Bogdana, de sec. 14

 

 

Pista de biciclete in Radauti

 

[gmarco16 483]

In Radauti am facut piata si apoi am luat masa (shaorma) intr-un parc. Aici m-a abordat un nene care zicea ca bicicleta mea seamana cu o motocicleta. Avea probleme cu inima, bietul om.

La iesire din oras m-a ajuns din urma o biciclista mai dolofana (Coca) careia ii scartaia rau bicicleta. Spunea ca nu are ce-i face, a dus-o si la reparat. Scartaie asa de pe vremea cand avea 120 kg si pedala pe ea. Slabise mult de la miscare. Am mers alaturi 1-2 km, dupa care ea a facut stanga spre Hodorod.

 

Micuta biserica din lemn, Dragos Voda.

 

 

 

Manastirea Putna, unde este inmormantat Stefan cel Mare este impresionanta. Aici exista si o statuie a lui Mihai Eminescu.

(compunere copil cls. a 3-a care bate turca)

 

 

 

Nu exista taxa de intrare, insa taxa de fotografie de 10 lei se aplica si in curtea ei. Inauntru familii isi pozau odraslele cu mormantul lui Stefan.

 

M-am indreptat apoi spre chilia in care a trait doua decenii de viata Sf. Daniil Sihastru. Prezentul isi pune amprenta. Toata lumea e calare pe stanca in care e sapata si parca pangareste locul.

Doar un preot incearca sa pastreze, cat se mai poate, cele sfinte.

 

 

 

Cat am stat acolo venise si un bioenergitician. Voia sa puna afise despre auto-vindecare pe pereti. L-a trimis popa la munca si la plimbare, dar in cuvinte blande, fara ocara.

 

Am luat masa aici (rosiile si branza de la Radauti). Erau si doua toalete infecte care duhneau de la distanta, iar oamenii aveau curajul sa le foloseaca, chiar daca padurea era peste tot.

 

 

M-am intors pe acelasi drum aglomerat pana la Vicovu de Jos. Drumul in sine era fain de bicicleta: verdeata, paduri in departare, sate interesante. Partea cu traficul era mai dificila.

Ucraina e aproape

 

 

Localizasem pe ghid Manastirea Partestii de Jos, undeva intre Cacica si Paltinoasa.Acolo as fi vrut sa innoptez. Multe nunti se pregateau sa inceapa.

La Cacica mi s-a spus ca manastirea e in Partestii de Jos, dar ii zice Sf. Ilie, ca acolo a trasnit de Sf. Ilie si ca e posibil sa ma poata primi. Altii mi-au spus ca mai incolo e un schit, dar fara chilii, dar fara sa-mi zica despre drum. Am luat-o pana la urma spre Varfu Dealului. Chiar inainte de varf un om care vindea miere m-a sfatuit sa ma intorc pana la ultima casa unde intrebasem si sa merg pe un forestier de cativa km pana la schit. Pana in Gura Humorului nu mai era alternativa de acest gen, spunea. M-a atentionat si la cainii ciobanesti de la stani.

Era trecut de 8 si incepea sa se intunece asa ca am bagat viteza. Cu cainii m-am inteles ca de obicei: “mituire” cu paine.

Preotul de la schit, circumspect, nu prea a vrut sa ma primeasca. Pana la urma m-a lasat sa pun cortul. M-a intrebat de acte (“ca sa nu se trezeasca cu politia pe cap”). Nu mi-acerut pana la urma buletinul.

Mi-a dat ceva de mancare sa mananc in cort si m-a sfatuit sa stau cu o bata, pentru ca sunt mult caini de stana care bantuie noaptea si daca-mi fac probleme sa-i altoiesc.

Pana la urma a venit o furtuna violenta si m-a primit intr-o camera cu multe paturi pentru muncitori. In seara aceea nu erau acolo.

Am stat si urmarit fulgerele prin geam, pana am picat de oboseala.

[Claudiu Moga 4,508]

Excelent topic! Ma bucur ca ne impartasesti si noua cu multa expresivitate experianta ta. Astept cu interes continuarea si sper sa deschizi si alte topicuri despre turele tale aventuroase din Peninsula Balcanica.

Bafta multa!

[gmarco16 483]

Multumesc mult Claudiu pentru mesaj.

 

Se spune ca frumusetea sta in ochii privitorului. Nu stiu cat de mult reusesc eu sa redau frumusetea locurilor si intamplarilor prin care am trecut. Acestea pot fi vazute ca niste lucruri comune, dar pentru mine inseamna mult pentru ca le-am trait eu :).

 

Din pacate in plimbarea din balcani nu am tinut un jurnal, astfel ca o sa-mi fie destul de greu sa descriu mai detaliu. A trecut ceva vreme de atunci. Poate o sa scriu ceva mai pe scurt daca o sa ma mai intalnesc cu timp liber.

[gmarco16 483]

Ziua 7 Schitul Acoperamantul Maicii Domnului – Gura Humorului – Man. Voronet – Capul Campului 59,5 km

 

Incepand cu aceasta zi am scapat definitv de caldura. Dimineata era racoaroasa, tocmai ce se oprise ploaia.

 

 

Era un loc destul de retras. Nu exista niciun indicator catre schit.  Singurul ‘semn’ era putin inainte de schit, o cruce din crengi.

 

 

Dimineata am intalnit-o si pe sotia preotului care mi-a facut un pachet mare de manare. Branza, de 2 feluri, era regina intre toate.

Amandoi se mirau cum de-am gasit locul, pentru ca nu sunt indicatoare. Se vedea ca nu le place sa vina laicul peste ei. Dovada si anuntul simpatic inainte cu cateva sute de metri de retrasul loc.

 

 

Schitul se afla undeva intr-o vale. Se mergea intai pe un fel de creasta

 

 

Apoi se cobora abrupt

 

 

Am citit multe sentinte marca Ocolul Silvic. Pe asta n-o stiam:

 

 

Nu plouase foarte mult peste noapte, asa ca a fost o placere drumul pana la sosea.

 

 

 

Singurul caine cu care am mai avut de-a face a fost unul sperios, care a confundat codrul depaine cu o piatra.

Mi-am facut pofta de mancare cu un mar gata spalat

 

 

si-apoi am dat iama in branza

 

 

Preotul facea comert cu branza, trimitandu-si marfa probabil undeva intr-o piata, caci tocmai ce pleca cu loganul ticsit de asa ceva.

[gmarco16 483]

Iesit in asfalt am vazut un indicator cu Cacica si m-am intrebat “ce-ar fi sa cobor in salina?”.

Vremea era inchisa, racoaroasa, vantul abia daca adia. Asfaltul incepea sa se usuce. Se anunta o zi perfecta pentru pedalat.

10 lei m-a costat incursiunea in dealul cu sare. Inauntru era pregnant un miros de combustibil. Cu toate astea erau parinti cu copii veniti sa faca tratament. Nu stiu cat de sanatoasa poate fi combinatia aer sarat si toxine. La iesire am aflat ca mina este inca in exploatare si de aici mirosul.

 

 

Lifturile erau de mult scoase din uz. Nu prea s-au facut in ea reconditionari caci lemnul iiputred, iar fierul ruginit. Mi-a placut crucea sculptata in sare si siluetele incremenite in 2 pereti, alei Evei si lui Adam.

 

 

 

Avand frontala pe cap si cu imbracamintea murdara, o femeie din Constanta m-a luat drept miner si a vrut musai sa faca o poza cu mine. Sotul ei a punctat – proba de divort.

 

Terasament ingust mina:

 

 

Experiment astro-fizic:

 

 

 

 

Sala de bal:

 

[gmarco16 483]

Vis-à-vis de mina se afla o biserica catolica (1907) cu statuia Papei Ioan Paul al 2-lea tronand in fata ei. Era construita pentru comunitatea locala ce s-a dezvoltat intens odata cu descoperirea zacamintelor de sare gema.

 

 

Intamplarea a facut ca in acel moment sa aibe loc o inmormantare. Am fotografiat fara sa intreb daca am permisiunea.

 

 

Nu mai intrasem pana atunci intr-o biserica catolica unde se tine o slujba. N-am stat mai mult de 10 minute si nu mi-a displacut felul curgerii predicii. Frumos si la ei.

 

De aici mi-am indreptat bicicleta spre Gura Humorului. Era tarziu si nu mersesem cine stie ce.

 

Anunt scurt si la obiect:

 

 

Am mai avut de urcat inca o data delusorul de ieri. Acum nu mai eram asa grabit si puteam savura mai bine.

 

 

Cand am iesit in drumul aglomerat ce leaga Gura-Humorului de Falticeni a inceput sa picure, iar apoi sa ploua din ce in ce mai tare. Torentiala s-a declansat aproape de Gura-Humorului. La prima terasa m-am oprit sa ma adapostesc.

 

 

De pe la 12 pana la 17-18 nu s-a oprit asa ca mi-am petrecut mare parte din zi aici. Era un magazin bine dotat si m-am putut si aproviziona.

M-am intretinut cu musterii, pufuleti, covrigi, mere si scris.

Dupa ce a stat ploia m-am hotarat sa innoptez la Voronet. Era tarziu.

 

Raul Moldova dupa ploaia diluviana

 

 

Timp era asa ca m-am deplasat agale spre albastrul celebru.

Voronetul a prima manastire din drumetie unde am platit taxa de intrare. Am aflat asta dupa ce-am vizitat-o.

 

 

Maica pe care am intrebat-o daca pot pune macar cortul m-a trimis sa dorm in parcare.

 

Albastrul de Voronet este identic cu cerul Bucovinei din perioada culesului strugurilor. Pacat ca era innorat cand am ajuns acolo. Culoarea are o rezistenta deosebita la intemperiile meteorologice. Totusi, pe partea nordica, fresca a avut mult de suferit.

 

 

Conform ghidului si cu conditia ca drumul sa fie cat de cat spre sud, schitul Poiana Arsitei era cel mai apropiat. Mai exista Man. Gura Humorului dar parea tot ceva mult prea turistic si nu-mi doream.

 

Imediat ce-am parasit europeanul spre Capu Campului, soseaua s-a transformat intr-un sarpe gri intr-o mare de verde. Aerul era curat si racoros dupa ploaie, dar eram grabit si n-aveam vreme sa ma bucur.

 

O babuta m-a indrumat precizand ca acolo e un singur preot si sigur ma va primi. A ezitat o secunda ca voi putea urca ultima panta prin padure avand in vedere ploaia de azi, dar a considerat ca ma descurc eu.

 

Oamenii locului nu apreciau prea bine distantele. Imi spunea numere de km contradictorii.

 

Ultima poza de astazi:

 

 

Dupa ce-am parasit ultimul sat, Capu Campului, am intrat intr-o padure salbatica. Forestierul era acceptabil. Dupa vreo 5 km ruta parasea forestierul facand stanga spre o urcare abrupta pe ceva care se putea numi poteca. Mai erau doar 1,2 km, conform indicatorului. M-am gandit ca si daca as face push-bike cu 2-3 km/h, tot as ajunge in 30 de minute.

N-am reusit sa inaintez decat cateva sute de metri pentru ca bicicleta s-a umplut de noroi, iar rotile nu se mai invarteau. Am alunecat de cateva ori spre rapa, iar o data era sa scap bicicleta cu totul la vale. Mai erau si multe radacini ude si santuri de sarit facandu-mi viata si mai grea. Nu era de inaintat pe acest drum de taf.

 

M-am intors la forestier. Raul de langa m-a ajutat sa desfac rotile si sa curat lantul de noroiul lipicios.

 

Intre timp se intunecase si incepusese sa ploua. Mi-a fost teama sa pun cortul in padurea pecare imaginatia mea, ajutata si de circumstante, o numea "ciudata". Dupa aceea mi-am dat seama ca nu aveam de ce sa ma tem (nu cred ca erau animale periculoase in acea padure, iar oamenii erau departe) si mai bine ramaneam acolo.

 

M-am intors pana in sat si am intrebat pe primul nene din cale daca imi permite sa-mi pun cortul la el in curte.

 

Mi-a pus bicicleta la adapost, in grajd, langa cal si m-a primit in casa. Apoi mi-a dat un lighean sa ma spal pentru ca eram plin de noroi pe picioare.

Mi-au dat sa mananc o ciorba cu ceapa si niste parizer. Era o familie saraca cu mai multi copii. 3 dintre ei, care erau mai mici (1-5 ani) aruncau cu biscuiti in mine. Omul citea pe silabe, dar cel putin stia sa citeasca. (l-am intrebat pe harta despre niste locuri).

Am dormit intr-un pat cu o perna si o plapuma imense. Cred ca erau purici sau altceva. M-a piscat ceva toata noaptea.

[rapsohigh83 870]

Cred ca si un titlu gen "Aventuri prin Moldova si Bucovina" ar fii mers destul de bine citind cele de mai sus
Destul de frumos povestesti,trebuie sa recunosc.

[gmarco16 483]

Multumesc rapsohigh83.

 

 

Ziua 8 Capu Campului – Malini – Targu-Neamt – Man. Agapia – Man. Varatec – Man. Horaita 102 km

 

Cele 14 grade de dimineata in comparatie cu canicula din prima parte a drumetiei m-au determinat sa iau tot ce aveam mai calduros la mine. Mi se parea ca sunt in frigider.Treptat m-am incalzit si m-am bucurat de vremea excelenta.

Stiam ca se anunta racire puternica a vremii si ma asteptam sa sufle vantul dinspre nord. Surpriza a fost taria acestui vant. Pe plat nici nu mai era nevoie sa pedalez, asa tare sufla din spate.

 

 

Soarele gasea tot mai des sparturi in patura de nori. Era semn ca vremea se indrepta.

 

Pe la Valea Moldovei am pierdut asfaltul pentru 3-4 km si am avut multe balti de ocolit, inclusiv de trecut un paraias, dar n-am avut probleme

 

 

In Malini am intrebat un trecator de casa memoriala Nicolae Labis.

Demn de tinut minte:

 

N-am mai avut rabdare sa caut omul cu cheia asa ca m-am multumit cu o privire aruncata pestegard chiar daca acolo era un frumos anunt care te incuraja sa nu faci doar o poza din strada.

 

De foame a fost bun si un croasant cu ciocolata de la o patiserie, chiar daca acesta fiinta de mai mult de 3 zile.

Am intrebat despre drum un localnic. Nu mi-am dat seama ca era acelasi om pe care-l mai intrebasem ceva mai devreme. El m-a facut sa inteleg cat de multe lucruri trec prin fata ochilornostri, iar noi, chiar daca avem ochii deschisi, nu le vedem.

Mi-au placut aceste locuri, de pe langa Malini si mi-ar placea sa ma reintorc sa hoinaresc pe dealurile acestea in amanunt.

Nu prea am inteles notiunea de padure certificata.

La traversarea raului Moldova vantul puternic din lateral era sa ma tranteasca. M-am tinut bine de ghidon.

 

Am iesit inapoi in eropean ca sa evit portiuni de drum cu vant din lateral. Astfel, pe plat, mergeam constant cu 40km/h fara mari eforturi. Pe varful unei coline am gustat din perele de Radaseni. Niste delicatese zemoase, dulci-acrisoare. 4 pe loc. Un tirist ce oprise si el la aprozarul campenesc si care se indoia de originea fructelor mi-a spus ca ar fi fost ceva de capul meu daca mergeam invers, cu vantul in fata.

 

Neatentia asta …

Pana in Targu Neamt, urcarile n-au fost urcari, iar coborarile au fost si mai coborari.

 

Am batut orasul lui Creanga in lung si-n lat dupa o shaorma. Locuitorii nu prea m-au ajutat nici ei. Am ajuns la concluzia ca nu se fabrica acest fel de mancare aici. Am dat-o pe o pizza ce se comercializa la suta de grame.

Cu stomacul plin altfel se puteau vizita obiectivele.

[gmarco16 483]

Primul a fost casa memoriala Veronica Micle, “casa in care s-a nascut si a locuit vremelnic muza marelui nostru poet, luceafarul poeziei romanesti”. Nascuta in acelasi an ca si Eminescu si sinucisa la 50 si ceva de zile dupa moartea lui, ea a scris un singur volum de poezii legate de sentimenele profunde pentru botosanean. Casa e induiosatoare, iar "poezia" spusa deghid (o femeie) e plina de lucruri interesante. Sunt haine purtate de ea, obiecte personale ceas, calimara, birou, oglinda). 

Fotografiatul 10 lei. Am incarcat doar memoria mea, nu si a aparatului.

 

Foarte prezent in casa este Mihai Eminescu, cu portrete, citate, poezii. Mi-a atras atentia – Veronica Micle catre Mihai Eminescu – "Ale lui pentru mine si ale mele pentru dansul" – Dragoste si poezie.

 

Lunga si romantata povestea celor doi.

 

Peste “Ozana cea frumos curgatoare si limpede ca cristalul, in care se oglindeste cu mahnire Cetatea Neamtului de atatea veacuri!”:

Am trecut intr-un alt regim sufletesc pe la casa memoriala Ion Creanga. Dar inainte de asta,"La cirese.

Interiorul casei nu mi s-a parut foarte interesant. Obiecte arhaice de pe vremea lui, piese de muzeu etnografic, fara legatura directa cu el. Insa foarte multe citate, placute la citire. Ce-am retinut: "Omul invatat, intelept va fi si pe cel neinvatat sluga-l va avea".Oare se mai aplica astazi?

 

Tanti de la poarta m-a lasat sa fac o singura poza fara sa platesc taxa foto.

De la Sacalusesti am facut dreapta spre Agapia. O urcare lenta spre una dintre cele mai marimanastiri de maici din Romania (300 – 400 maici), locul 2 ca "populatie dupa Varatec.

 

Aici am vazut singura bicicleta "cicloturista" din tot turul, dar fara proprietar. Era parcata in fata manastirii.

 

Chilii

 

Agapia, cu nefotografiatele fresce ale lui Nicolae Grigorescu:

 

Spre Pestera Sf. Teodora era un forestier si n-am mai luat-o. Ar fi meritat.