Rubyca

2013.06.07-09 - Bike 3 Mountains - Crai, Bucegi, Leaota - Recomandat Ciclism.ro

Recommended Posts

Ediţia a IV-a Bike 3 Mountains va avea loc în perioada 7-9 iunie 2013 şi are în program la fel ca si ediţia din 2012
- o cursă de trei etape în echipe de doi
- o cursă de o etapă, individuală
- o cursă de copii

Ediţii anterioare:
2010: prima ediţie, cursă individuala, două zile, două trasee lungi şi două scurte. Participarea nu a fost numeroasă, dar organizatorii susţin ca a fost de calitate.
2011: s-a organizat “o tură de doua zile între prieteni”, s-a participat individual dar s-a rulat în grup pe traseele de concurs.
2012: s-a organizat o cursa de trei etape în echipe de câte doi, o cursă de o etapă individuală şi o cursă de copii.

Pentru mulţi dintre noi este dificil să ne gândim la o cursă pe week-end, nicidecum la trei una dupa alta. Dar, în acelaşi timp viaţa ne provoacă zi de zi. Poate că a venit timpul să încerci şi provocarea 3Munţi!
Ceea ce spunu organizatorii la prima ediţie rămâne la fel de actual: ”… Maratonul celor 3 Munţi este o cursă dificilă, solicitantă, care cere permanentă atenţie şi experienţa participarii la alte maratoane. Este o cursă cu urcări tari şi coborâri tehnice, cu împins şi cărat bicicleta, pe poteci singuratice şi pe drumuri cu trafic deschis, pe piatră, pământ sau iarbă, prin apa, pe asfalt sau pe rădăcini, este o cursă care sunt convins că va naşte trăiri diverse …”

Vă puteți înscrie pe site-ul CarpathianMan.

Share this post


Link to post
Share on other sites

"Probabil cel mai greu dar si cel mai frumos Marathon de MTB din Romania"

Acesta este motto-ul prin care as descrie acest concurs.

  • Upvote 1

Share this post


Link to post
Share on other sites

Eu unul,sunt in mare dilema, etapa individuala inteleg ca e pe 7, anul trecut am participat si cistigat la mosii de peste 50, a fost cel mai dur  si frumos traseu la care am participat in 2012.  Pe 8 este maratonul vinului de la urlati, nu am categorie peste 50 dar este un concurs frumos, am fost la primele doua si nu as vrea sa-l ratez nici a treia oara.  Problema este,  ma tin balamalele la doua concursuri dure, unul dupa altul ? As incerca dar mi-e sa nu alerg dupa doi iepuri... in tot cazul,grea alegere.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Trebuie sa ma corectez,anul asta ambele sunt pe 9 iunie, mare pacat, se pare ca voi renunta la vin ptr crai...

Share this post


Link to post
Share on other sites

Trebuie sa ma corectez,anul asta ambele sunt pe 9 iunie, mare pacat, se pare ca voi renunta la vin ptr crai...

 

Pai nu, 3Munti e pe 8 nu pe 9. De obicei cursa de o zi era in a 2-a zi.

 

L.E. M-am prins de unde e confuzia, traseele de pe site la 3Munti sunt de anul trecut, datele la fel, scrie chiar la inceput ca nu au definitivat traseul si informativ le pun pe cele de 2012. Anul trecut sambata a fost 9.06

 

In alta ordine de idei, asta e concursul pentru care as lipsi si de la propria nunta, asa ca poa' sa se suprapuna si cu al treilea razboi mondial, nu-mi pasa.

  • Upvote 6

Share this post


Link to post
Share on other sites

Subscriu la Horatiu. Asta a fost un concurs in care m-a umplut de bucurie faptul ca alergam pe muntii aia....m-am oprit si-am facut poza in mijlocul concursului.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Nu mai inteleg nimic,

 

traeul individual la 3 munti este pe 8 sau pe 9 ??????

 

 

 

Pai nu, 3Munti e pe 8 nu pe 9. De obicei cursa de o zi era in a 2-a zi.

 

L.E. M-am prins de unde e confuzia, traseele de pe site la 3Munti sunt de anul trecut, datele la fel, scrie chiar la inceput ca nu au definitivat traseul si informativ le pun pe cele de 2012. Anul trecut sambata a fost 9.06

 

In alta ordine de idei, asta e concursul pentru care as lipsi si de la propria nunta, asa ca poa' sa se suprapuna si cu al treilea razboi mondial, nu-mi pasa.

Share this post


Link to post
Share on other sites

E sambata 08.06.2013 :) , mai jos e un citat din Conditii de participare de pe site-ul organizatorului :

"Validarea înscrierii
- pentru M3: joi 06 iunie, orele 17.00-20.00 si vineri 07 iunie, orele 06.00-07.00 la Caminul Cultural Stoenesti
- pentru M1: vineri 07 iunie, orele 17.00-20.00 si sambata 08 iunie, orele 06.00-07.00 la Complexul Cheile Gradistei Fundata, BV
- pentru cursa Family: sambata 08 iunie, orele 16.00-18.00 la Complexul Cheile Gradistei Fundata, BV"

 

Ne vedem M3 :)
 

Share this post


Link to post
Share on other sites

Cine si unde a zis ca traseul individual e pe 9 de o inteles asa toata lumea? Nu inteleg.

Share this post


Link to post
Share on other sites

bun asta, acum putem se incercam si marvin daca pica in zile diferite....

Share this post


Link to post
Share on other sites

Exact, pentru cine nu merge la 3 zile, plus ca nu sunt departe, in 2-3 ore faci drumul intre ele.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Am citit si eu cate una alta pe pagina concursului si vad ca taxele sunt in euro..

M-am inscris dar n-am gasit nici o modalitate de plata...

 

Organizatorii sunt pe aici sa ne lamureasca un pic ca deja mi-a scazut entuziasmul....

Share this post


Link to post
Share on other sites

Organizatorii (mai corect organizatorul) alearga acum toata creasta Muntilor Carpati, cu start si sosire la Sarmizegetusa Regia, momentan e doar a 4-a zi. Mai multe informatii pe site, http://transcarpathianrun.wordpress.com - probabil o sa se ocupe de inscrieri cand termina.

 

Cand Lucian a terminat traversarea Carpatilor Meridionali de la Predeal la Herculane in 2011 ne-a spus intr-o doara….voi alerga tot arcul carpatic!

Desigur …noi l-am crezut, era doar o problema de timp…
2013 a venit si Lucian a decis ca la inceputul lunii aprilie va lua startul in noul lui proiect: parcurgerea integrala a lantului carpatic combinand alergarea cu schiul de tura!

De ce aprilie? In aprilie natura revine la viata, mai este inca zapada in unele zone pentru a folosi si schiurile si nu in ultimul rand pentru a incununa finalizarea proiectului in 11 Mai alergand  “EcoMarathon” la Moieciu de Sus, eveniment organizat din aceeasi pasiune pentru alergarea montana si preocupare pentru protejarea naturii si a unei destinatii eco-turistice din zona Tara Branului.

In acest proiect Lucian alearga pentru o viata petrecuta mai aproape de natura si protejarea acesteia, pentru a atrage atentia asupra numeroaselor destinatii eco-turistice din Romania, pentru placerea de a descoperi inca o data frumusetea tarii noastre, pentru a fi luat exemplu si a incuraja alti pasionati in a-si urma visele!

Lucian alearga solitar, insa cu siguranta daca cineva doreste sa-l insoteasca o zi, doua, mai multe …este binevenit!

Startul va fi in 13 aprilie 2013 dimineata devreme, din Sarmisegetuza Regia, prima etapa fiind alergarea unei distante aproximative de 60km pana la Ampoita – poarta Apusenilor. Lucian are o masina de asistenta pe toata durata turei, precum si prieteni care vor incerca sa-l ajute din cand in cand!

Pe parcurs vom posta etapele, numarul de kilometrii, diferenta de nivel acumulata precum si cateva impresii la cald!

Share this post


Link to post
Share on other sites

A fost o greseala de copy, paste. Nimic mai mult. Am patit-o si eu la 2 editii Arges Race, cand am copiat ce era scris la editia anterioara si am mai gresit o data sau ceva asemanator.

3 Munti are loc in perioada 7-9 iunie, cursa individuala fiind pe 8 iunie (8-10 a fost anul trecut).

 

S-a corectat problema semnalata si pe site.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Ne vedem sigur Viorel. Pe la punctele de realimentare pe unde stai tu, nu aduci si ceva apa sfintita de Pitesti ? Pai la cit de dur e traseul,ceva foc nu ar strica...

Share this post


Link to post
Share on other sites

Astazi Luci a terminat, dupa 27 de zile de mers pe jos, parcurgerea arcului Carpatilor. Din cate stiu va participa sambata si la EcoMaraton la Moeciu dupa care, dupa o odihna probabil, se va apuca cu siguranta de 3Munti.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Ceva noutati? Niste date updatate, programul zilei...etc?

Share this post


Link to post
Share on other sites

Ceva noutati? Niste date updatate, programul zilei...etc?

 

Astazi a fost actualizat site-ul cu ultimele detalii despre competitie. 

Daca sunt intrebari suplimentare fata de ceea ce este pe site intrebati aici si va pot da lamuriri eu.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Sa inteleg ca plata se poate face la fata locului, inclusiv in dimineata cursei M1?

Vad ca taxa a rams in euro, cum se face plata?

Share this post


Link to post
Share on other sites

Sa inteleg ca plata se poate face la fata locului, inclusiv in dimineata cursei M1?

Vad ca taxa a rams in euro, cum se face plata?

 

Plata se poate realiza in urmatorul cont, la cursul BNR din ziua platii :

 

Grind Adventure

T. Vladimirescu, 4, 505800 Zarnesti, BV, Romania

CUI: 30128177, Nr. Reg. Comertului: J8/650/2012

CEC Zarnesti, IBAN RO83 CECEBV 1930 RON 0856131

cu mentiunea: Pachet 3Munti - M3 sau M1 (in functie de cursa la care v-ati inscris)

 

Se actualizeaza acum si va aparea la conditii de participare pe site.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Un stimulent pentru cei indecisi:

 

  • Upvote 6

Share this post


Link to post
Share on other sites

Fain trailer.

 

Am fost saptamana trecuta pe traseul de ziua 3 si o parte importanta din cel din ziua 2, in plimbare. Pot spune ca mi s-a parut ca terenul s-a imbunatatit, pe prima coborare prin vale din ziua 2 (nu cea prin apa, cea de dupa start) s-a depus nisip printre bolovani si se parcurge mai usor, acelasi lucru mi s-a parut ca s-a intamplat si pe urcarea in Leaota din ziua 3 care cu exceptia a doua push-bike-uri de vreo 100-200 m diferenta de nivel la inceput si la sfarsit am reusit sa o parcurg in sa. Pe coborarea din Strunga m-am speriat ca vor fi copaci multi cazuti, dar nu e chiar asa grav, a fost o furtuna si s-a facut prapad pe o bucata de traseu dar cei de la Ecomaraton au refacut o carare si acolo erau si forestierii care curatau (ca doar n-or pierde asa ocazie).

 

Pe traseul din ziua 1 n-am fost, da' m-am gandit la o ruta usoara de recuperat masinile, coborare pe valea Cheii si apoi continuat pe valea Dambovitei pana in Stoienesti, ar trebui in 2 ore lejere sa se faca din complex de la finish. N-am apucat sa o studiez varianta decat pe harta, dar stiu ca s-au pierdut unii pe acolo si au ajuns in Podul Dambovitei, unde trebuie.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Restore formatting

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.