egox 34 Posted September 2, 2008 Oricum, traseul era foarte bine marcat si permitea parcurgerea la lanterna lejer.Asta nu e valabil chiar peste tot. Porţiunea de traseu dinaintea de intrarea în Pădurea Dumbrava (cea în care se trecea şi prin pârâu) ar fi putut fi dificilă pe întuneric. Trebuie să recunosc că eu şi pe lumină m-am uitat lung în vreo două intersecţii după marcaje. Ba am adus-o pe calea bună şi pe o tipă (http://www.sibiul.ro/poze/geiger-mountain-bike-challenge-2008/3721/) care o luase în direcţia greşită. Ca să parafrazez pe cineva de mai sus, pentru mine a fost cel mai fain maraton. Şi cel mai urât. Cel mai dur dar şi cel mai lejer. Într-un cuvânt... primul. Deşi înainte de start aş fi zis altfel, cu siguranţă nu va fi ultimul. :rolleyes: Despre organizare nu e cinstit să mă pronunţ, pentru că sunt subiectiv (sunt sibian, mă mai ştiu cu unii cu alţii, am chiar pus mâna pe ici - colo). În rest... mi-a plăcut atmosfera din „pluton”, atât la start cât şi pe traseu. Pedalatul cu adrenalina generată de concurs a fost o experienţă plăcută şi neaşteptată, drept care se cere repetată. Share this post Link to post Share on other sites
Andreas1 0 Posted September 2, 2008 Pedalatul cu adrenalina generată de concurs a fost o experienţă plăcută şi neaşteptată, drept care se cere repetată. Acelasi efect l-a avut si asupra mea maratonul. :rolleyes: Share this post Link to post Share on other sites
Lysergo 29 Posted September 2, 2008 Cu deosebita placere va anunt ca am postat rezultatele pe www.ciclism.ro/maraton si toate pozele din dotare in Galeria foto a site-ului nostru. Inca o observatie pentru la anu': poate ar fi bine sa aveti o limita minima, de exemplu 4-5 participanti, pentru constituirea unei categorii. Daca nu, sa se comaseze. De exemplu cred ca nu avea rost sa impartiti fetele de pe traseul lung in atatea categorii cu cate 1-2 persoane. Share this post Link to post Share on other sites
sdl 0 Posted September 3, 2008 STRASNIC Maraton. GO! GO! GO! Share this post Link to post Share on other sites
robert89 2 Posted September 3, 2008 scuze , da nu gasesc 'galeria foto' oare unde-o fi ? Share this post Link to post Share on other sites
Andreas1 0 Posted September 3, 2008 scuze , da nu gasesc 'galeria foto' oare unde-o fi ? http://www.ciclism.ro/?page_id=475&show=gallery Enjoy. :rolleyes: Share this post Link to post Share on other sites
MBZ 4,653 Posted September 3, 2008 oare unde-o fi ? Pe dumnealui il cautati? Iata-l! Share this post Link to post Share on other sites
mcatalin22 320 Posted September 3, 2008 Foarte faine pozele. Insa nu se putea pune sigla ciclism.ro intr-un colt? Chiar trebuia pusa in centrul pozelor? Din cate am observat pe traseu s-au facut poze si undeva pe zona de coborare de pe Magura aproape de varf. Nu cred ca sunt puse si acele poze pe site. Stie cineva ceva despre asta? Share this post Link to post Share on other sites
creizi 1 Posted September 3, 2008 Din pacate, plugin-ul nu poate aplica watermark-ul decat in centrul pozei. Share this post Link to post Share on other sites
DragosXC 1 Posted September 3, 2008 Excelent maraton! Felicitari lui Ovidiu si tuturor celor care au pus umarul la organizarea si buna desfasurare a evenimentului. Traseul a fost o adevarata provocare, in special cel lung (dupa cum am inteles de la cei ce l-au parcurs, spre deosebire de mine). Din lipsa de antrenament (birou si masina la greu toata vara:() am abandonat cursa de 92 km si am ales sa parcurg traseul scurt de 45 km. Stiu ca pe Magura Cisnadiei era cineva care facea poze la toti concurentii. Daca ai cumva o poza cu nr 375 te rog da-mi un semn. Mersi mult! Share this post Link to post Share on other sites
Lysergo 29 Posted September 3, 2008 Din pacate, plugin-ul nu poate aplica watermark-ul decat in centrul pozei.atunci macar fa-l semi-transparent si fara culori :confused: Share this post Link to post Share on other sites
jacsu 1 Posted September 3, 2008 pozele la care va referiti cred ca erau facute de Otniel, poate ia cineva legatura cu el sa vedem si noi pozele Share this post Link to post Share on other sites
g.popovici 75 Posted September 3, 2008 Si mie mi-a facut poza si mi-a cerut id de mess, dar cred ca la acel moment nu mai stiam nici numele meu:D! Cu siguranta ne va da poze ! Sper sa nu stric farmecul acestui forum , dar revin cu rugamintea mea: Cine a gasit sau va gasi o protectie de cadru(impotriva picaturilor de ulei cazute de pe lant) va rog contactati-ma . Multumesc! Share this post Link to post Share on other sites
mcatalin22 320 Posted September 3, 2008 Intradevar si Otniel a facut poze, dar mai jos un pic mai era cineva. Nu stiu daca facea parte dintre organizatori sau nu... Share this post Link to post Share on other sites
veteranu 2 Posted September 4, 2008 Nu am putut sa ma despart de munte si abia acum am ajuns acasa. Ovidiu si compania au fost al inaltime : traseu cu urcusuri dure si coboriri tehnice , PA indestulatoare, premii substantiale. BRAVO voua !!! , a meritat sa fac 510 km pina la Sibiu. Poate la anul va ginditi si la cei batrini asa cum o fac de 2 ani cei de la Baia Mare ! Share this post Link to post Share on other sites
maus 1,299 Posted September 4, 2008 ''Sfatul uriasilor'' Poate la anul va ganditi si la ''uriasi''.(adica la lichidul ala auriu ) Share this post Link to post Share on other sites
Flip 10 Posted September 4, 2008 Am fost si eu la concurs, dar m-am dat pe traseul pentru domnisoare (doar 45 km). Mi-au placut foarte mult zona strabatuta, atmosfera, participarea numeroasa si vremea superba de care am avut noroc. Urcarea pe Magura care a avut vreo 9 km si a fost in cea mai mare parte pe poteca prin padure a fost una dintre cele mai faine chestii facute de mine pe bicicleta. Singurele probleme au fost o mica ratacire a traseului cu gasca la inceput si unele portiuni de coborare care pentru mine au fost prea extreme, fiind abordate pe doua picioare si nu calare. Dar astea nu mi-au stricat distractia. Am inteles ca am fost peste 200 la start. Ultima parte a ascensiunii, dupa iesirea din padure. Traseul scurt a fost facut mai mult cu zambetul pe buze. In timp ce eu fac poze altii fac progrese... ...sau isi astampara setea. De aici urmeaza coborarea. De frica sa nu ma duc in cap peste ghidon cobor pe jos si nu am altceva mai bun de facut decat sa-i pozez pe cei mai curajosi. Fetele termina impreuna traseul scurt. Iulian si al sau credincios Gary Fisher la finish. Super-fata Cati completeaza traseul de 92 km. Mai multe poze si la rezolutie mai mare puteti descarca de aici: http://www.sendspace.com/file/mazygj Printre ele se pot regasi concurentii cu numerele 58, 86, 125, 135, 146, 284, 306, 321 pe traseu si cei cu numerele 10, 12, 14, 20, 21, 23, 52, 127, 134 la sosire... fara scris in mijlocul pozei. Share this post Link to post Share on other sites
hcampian 1,840 Posted September 5, 2008 Super, inca o poza cu mine :rolleyes: Mersi... Share this post Link to post Share on other sites
egox 34 Posted September 11, 2008 Plecând de pe blogul lui Horaţiu, am dat de o galerie destul de generoasă în ceea ce priveşte traseul lung (dar fără ce-a fost dincolo de ultimul punct de alimentare unde - după cum se vede în poze - se dăduse stingerea, astfel că fotografiile continuă pe Valea Ştezii, la festivalul ţuicii şi prin Răşinari). Selectez, nu chiar la întâmplare, o imagine emblematică pentru coborârea la Gura Râului: Share this post Link to post Share on other sites
Andreas1 0 Posted September 11, 2008 Si pe traseul scurt a fost o astfel de coborare(nu prea lunga, dar asemanatoare cu cea din imaginea de mai sus). Prin padure. Am incercat sa cobor pe bicicleta, dar de unde...dupa vreo 10 metri imi venea sa o arunc jos si sa cobor lejer, in mers. :D Share this post Link to post Share on other sites
vera 240 Posted September 11, 2008 Acum m-am uitat si eu la rezultate si am fost impresionata de numarul fetelor de la maraton. Chiar si la traseul lung. Bravo lor!!! Share this post Link to post Share on other sites
egox 34 Posted October 1, 2008 Cornelia David scrie un articol la hotnews despre cum s-a văzut maratonul de la ghidonul bicicletei ei. Share this post Link to post Share on other sites