Sign in to follow this  
Dr2005

Cuca Măcăi

Recommended Posts

Deşi multă lume foloseşte expresia ,,la Cuca-Măcăii" pentru a desemna un loc inexistent sau prea depărtat, în judeţul Vâlcea există o comună numită Cuca, ce are în compunere un sat numit Măcăi (cu un singur i). De altfel, Cuca-Măcăii (cu doi de i) înseamnă fix satul Cuca al comunei Măcăi... situaţie întâlnită până acum câteva zeci de ani (între timp Cuca a devenit comună şi Măcăi sat).

Comuna Cuca numără vreo 2000 de suflete, împărţite în mai multe sate (Cuca, Bălţata, Bărbălani, Cârceşti, Cotu, Crivăţ, Lăunele de Sus, Măcăi, Măneşti, Sineşti, Stănicei, Teodoreşti, Valea Cucii, Vonigeasa), răsfirate pe vreo 3 dealuri.

 

Cum zona e relativ aproape de Bucureşti (3 ore până la Piteşti cu CFR-ul sau 2 cu Regiotransul, ambele la 21 lei cu tot cu biclă/sens), m-am gândit că nu ar strica o plimbare cu bicicleta spre comuna sus-amintită. Cum pe 25 octombrie a nins şi pe 1 noiembrie am fost la un Drum peste dealuri,  sâmbătă, 8 noiembrie 2014, pe la ora 6 eram prezent în Gara de Nord, urcându-mi bicicleta într-un vagon 21-80 ce urma să mă ducă până la Piteşti. Planul era să merg spre Cuca, apoi o pauză de mici la Dealu Negru şi după aia în jos spre Piteşti pe DN7, cu un mic ocol, totul lejer, că trenul de întoarcere pleca după 19. Ulterior aveam să modific ruta.

Iniţial, mi-am dorit să nu fi călătorit singur... chiar am făcut şi eveniment pe Facebook. Da'  cum nu lucrez în Armată ca alţii şi nu am nici grup de feisbuc despre ciclism, lumea nu prea mă urmează, deci am plecat singur, ceea ce n-a fost rău, că am putut merge în ritmul meu.

 

Traseul parcurs a fost:

http://www.bikemap.net/ro/route/2815546-pe-drumurile-patriei-i/

  • Upvote 4

Share this post


Link to post
Share on other sites

Pe la 9 sunt pe peronul staţiei Piteşti. Cum coborârea din tren pe ,,peron" (care peron, că Piteştiul e în lucru, se coboară direct pe terasament, de la vreo 1m înălţime!) mi-a rupt 2 prinderi de aripă, mă apuc să le lipesc cu super-glue, fără să observ o fisură în tubul de lipici, care îmi lipeşte şi vreo 3 degete...

 

Odată rezolvată problema cu aripile, la 9:10 decolez...  găsesc greu Pădurea Trivale, că indicatorul ,,spre Trivale" mă scoate în drumul de Drăgăşani... îmi aduc aminte că am mai luat ţeapa asta şi în primăvară şi la cimitir fac dreapta, apoi stânga în primul giratoriu, dreapta după ultimul bloc, apoi stânga (treabă piteşteană) şi sunt în parcul amenajat într-o porţiune a pădurii. Fiind destul de puţină lume pe acolo sâmbăta la 9:30, trec destul de repede pe acolo şi mă înscriu pe DJ 703E. Deşi starea acestuia nu e deosebită, peisajul arată frumos:

10372210_743566299063219_179333769808736

 

Aici se vede mai bine că drumul urcă:

10614366_743566295729886_306122921285455

 

Trec repede de Lupueni şi Babana, iar înainte de Făcăleţeşti mai opresc pentru o poză cu o altă pădure:

1374228_743566409063208_8550787489910818

 

10516775_743566415729874_314492579934149

 

Nu zăbovesc prea mult nici la Făcăleţeşti (aoleu, cum sună numele satului):

16795_743566452396537_589680919131880390

 

10409708_743566515729864_339015955938569

 

 

Traficul e destul de lejer... această pisică îşi permite să stea liniştită în mijlocul drumului, chiar în curbă (nu ştiu cât de sănătos e pentru ea):

10354684_743566499063199_257290202730527

 

Mă înscriu pe drumul spre Popeşti... urc ceva serpentine împădurite, trafic aproape inexistent:

1374041_743566549063194_2527580926546353

 

10424310_743566552396527_390511425346077


De la Popeşti începe distracţia... DJ 703 continuă spre N-V, dar asfaltul e înlocuit cu un macadam relativ decent:

10599723_743566555729860_316369770286122

 

10612755_743566589063190_672376825144834

 

11584_743566599063189_161172430087255378

 

10641066_743566632396519_715835230566776

 

10428032_743566642396518_113034448255192

 

Intersecţie... eu merg înainte, spre Cotu:

10313677_743566689063180_273985158737968

 

La stânga spre Săliştea:

10407524_743566645729851_181120445711471

 

De unde am venit:

1376653_743566699063179_4502858443743073

 

După câteva minute, dinspre Cotu apar două doamne, cărora le mai cer indicaţii despre cum ajung la  Braniştea. Din acest punct, nu mai există drumul pe Google Maps, iar Google Earth nu am pe telefon. Nici satelitul nu e util, că mă arată în vârfu' dealului, neavând hartă cu drum. Urmează întrebarea ,,Da' la cine mergeţi în Braniştea?" şi, evident, ,,De unde veniţi?", apoi ,,Şi aţi venit pe bicicletă de la Piteşti? Înseamnă că aveţi viteze la ea!" :)

1460028_743566749063174_7768506738351770

 

Oamenii sunt foarte credincioşi pe dealurile din Argeş şi Vâlcea... am văzut foarte multe troiţe, iar toată lumea se salută cu ,,Doamne ajută":

10734208_743566712396511_133596138945805

  • Upvote 7

Share this post


Link to post
Share on other sites

Ajung şi la Cotu:

10686866_743566759063173_794076134595086

 

Aici o să virez la stânga spre Uda şi... Ciomăgeşti. Sincer, chiar simţeam nevoia să îl ciomăgesc pe ăla care a dat ordin să se arunce pietriş mărunt pe drumul până la Uda, apoi să-i introduc acel pietriş în... bănuiţi voi unde. A trebuit să merg 5 km cu 5 km/h, încercând să stau cât mai mult pe pământul de pe marginea drumului.

10532365_743566799063169_801561862311539

 

O coborâre aşa frumoasă şi pitorească... şi violată de acel pietriş nenorocit!

10410848_743566852396497_140815639052926

 

10155978_743566859063163_256146708025299

 

Ajung la asfalt!

1897661_743566905729825_3085466802290625

 

Da' e ţeapă, doar podul e asfaltat, fiind refăcut de curând:

1897935_743566902396492_6639913000493651

 

Zăbovesc vreo 15 minute acolo, pentru că observ că mă plouă pe piciorul drept... cum afară nu ploua, opresc fix pe pod (ştiu că e ilegal... da' acolo am constatat problema) ca să văd ghiozdanul meu fleaşcă şi apa curgând din el... sticla mea de 2,75l fusese perforată. Am transvazat ce mai era în ea în sticla de 2l de pe cadru... şi mă trezesc că o rafală de vânt mi-o zboară de pe pod. Cum nu nu erau gunoaie în zonă, nu am putut să o las acolo, aşa că am coborât şi eu pe o potecă sub pod şi am recuperat sticla, care avea să îşi găsească sfârşitul tocmai în trenul de întoarcere, până atunci asigurând prinderea corectă a şufei peste ghizdanul meu.

După staţionarea neprevăzută - timp în care nu a trecut nimeni prin zonă (!) - o iau din nou la drum, urcând încă un deal (unul la Trivale, unul la Babana, unul la Popeşti, ăsta ar fi al 4lea deal pe ziua respectivă, cred). Opresc să las o căruţă să coboare şi să îl întreb pe căruţaş cât mai e de urcat... ,,Domnule, vreo 300m aşa". Valea din care am urcat:

10653298_743566909063158_119953232475157

 

Nenorocirea aia de pietriş e mai rărită pe urcare:

10384449_743566959063153_611979919221288

  • Upvote 5

Share this post


Link to post
Share on other sites

Trec rapid (adică cu vreo 5 - 6 km/h, că atât permitea pietrişul) de Uda (în faţa Primăriei erau câţiva şmecheri locali şi manelele de rigoare... ăia erau pe jos de râs uitându-se la mine cum încercam să merg prin balastul de pe drum, care din mărund ajunsese balast de cale ferată) şi mă înscriu pe DC 187 spre Giuclani... drumul ăsta nu e asfaltat, că pleacă din Argeş, trece prin Olt şi intră iar în Argeş:
10153728_743566955729820_889929365994897

Deşi e din pământ bătătorit, e o adevărată relaxare faţă de pietrişul de pe ultimul deal... uit şi ce drum e şi ce biclă am şi mă trezesc coborându-l cu vreo 30 km/h.
10615544_743566965729819_540114107723254

1016892_743567005729815_2062061919678478

 

Al 5lea deal e abordat pe acest drum de pământ foarte bine bătătorit, dar şi extrem de puţin folosit...

16207_743567009063148_414281306084573277

 

 

Merida mea ce credincioasă... observaţi, pe portbagaj, şi sticla buclucaşă

10805659_743567019063147_643877966173638

 

Trec rapid pe lângă câteva case din satul Romana (nu se văd în poze). Drumul continuă înainte:

10675783_743567069063142_914450762140772

 

Dinspre Romana vine un tractor:

10403406_743567072396475_518216155164853

 

De unde am venit:

10374488_743567075729808_173111093191777

 

Drumul devine şi mai pitoresc... e acceptabil pentru un off-road, ba chiar foarte bine bătătorit, se poate merge şi cu 30 km/h cu multă atenţie, că nu ştim ce se poate ascunde sub covorul de frunze moarte. E foarte mare linişte în zonă, se aude doar sunetul cauciucurilor călcând pe frunze şi cel al lanţului... chiar îmi vine să mă opresc câteva (zeci de) minute acolo şi să mă bucur de linişte, dar faptul  că nu trece nici dracu' pe acolo şi că sunt singur mă cam descurajează, aşa că prefer să merg mai departe.

10153737_743567129063136_466993965656168

 

10624700_743567132396469_720312955344154

 

Ajung într-o vale, care e un fel de no man's land... teoretic, ar trebui să aparţină de satul Ungureni, judeţul Olt (pădurea prin care tocmai am trecut m-a dus din Argeş în Olt), dar satul Ungureni e după următorul deal (se vede în faţă). La vreo 200m în dreapta e un cioban, dar câinii lui nu mă bagă în seamă, aşa că merg înainte.

1486625_743567125729803_2646319029942846

 

10801577_743567179063131_513689163292374

 

De aici am venit:

10801950_743567185729797_763992386766420

 

Urc şi al 6lea deal al zilei...

10686996_743567195729796_767520010812062

 

Şi descopăr asfaltul!! Asfaltul merge înainte, după această intersecţia intrându-se în Judeţul Vâlcea. La stânga e satul Ungureni (Olt), fără asfalt.

10451329_743567232396459_318184321300967

 

10374488_743567245729791_152815896141711

 

Asfaltul de pe acest drum comunal (!) e ca în palmă... îi dau tare până la intersecţia cu DJ 703.

1609728_743567252396457_7285509563891739

  • Upvote 3

Share this post


Link to post
Share on other sites

Ajung repede la drum. Drumul spre Cuca - DJ 703 - cică e reabilitat prin SAPARD în 2004... asta sună bine, nu?
10407051_743567275729788_658116317870197

10527346_743567302396452_700263911998551

10805844_743567315729784_428772841742124

Fericirea nu durează decât vreo 100 de metri... e drum judeţean, nu comunal, îţi trebuie rovinietă ca să mergi pe el... de ce l-ar asfalta cineva?! Totuşi, macadamul e bun, am prins 38 km/h pe coborâre pe el.

10342406_743567335729782_858618153548552

Prin  Brătia am trecut repede:

1016467_743567372396445_1210166689679972

10805720_743567385729777_140977787254219

De la Cungrea drumul se strică... mult nisip pe el, devine tot mai îngust...

1969269_743567429063106_6072659742462750

Drumul e îngust pe alocuri, nu încap 2 maşini... cred că panoul ăla cu SAPARD era o glumă sau, varianta 2 , clasic românească, firma a pupat contractul, a făcut ceva lucrări (tronsonul Giuclani - Cungrea e mai lat şi pământul e bine nivelat) şi apoi a dat faliment pe hârtie, patronul fugind cu banii.

Al 7lea deal:
10521973_743567455729770_527963351933776

10409652_743567462396436_319080019825051

  • Upvote 4

Share this post


Link to post
Share on other sites

Şi ajung la Cuca, sat Teodoreşti:

10471431_743567489063100_869281268109909

 

Drumul devine ceva mai lat, acoperit cu macadam:

10805644_743567495729766_199112955459360

 

Centrul satului:

10806319_743567512396431_114052486131679

 

64741_743567549063094_711547276652632016

 

Căminul cultural... undeva înăuntru (sau în curte în spate) mixa un DJ de răsuna tot satul!

10801950_743567525729763_561201315881277

 

De la Lăunele de Sus începe asfaltul!

64729_743567582396424_399673475871301628

 

10678812_743567562396426_826086478829396

 

Sat Bălţata:

10168117_743567589063090_733842143029861

 

10471431_743567612396421_701619260147726

 

10730094_743567642396418_773394245188991

 

10603642_743567652396417_341448991437835

 

10349010_743567672396415_185120244474343

 

Sat Sineşti:

10644807_743567752396407_428227152596899

 

10390969_743567759063073_547523632493795

  • Upvote 4

Share this post


Link to post
Share on other sites

Mă gândesc ce trenuri am spre Bucureşti... la 15:28 (Regiotrans) şi la 16:27 (CFR). Decid să îi dau mai tare şi să renunţ la micii de la Dealu Negru, de dragul unei sosiri pe lumină în Piteşti.

 

O iau spre DN 7:

1920495_743567769063072_6825278238548542

 

10517447_743567802396402_244752185686398

 

10686996_743567885729727_508758296559272[

 

10423702_743567889063060_585109106386088

Ajung la DN7:

 

1925354_743567959063053_1046883457716266DN

 

DN7 e un drum foarte aglomerat, plin de TIRuri şi fără acostament... e foarte periculos să mergi pe el. Eu aveam impresia că TIRurile nu mai au voie, dar se pare că cei de la CNADNR au cârpit alunecarea de teren de la Deduleşti şi au permis din nou circulaţia maşinilor grele :(

 

Mai erau 36 km până la Piteşti, ce urmau a fi parcurşi într-o oră şi 48 minute, cu tot cu 10 minute pauză de masă.

10730094_743568095729706_344602430283732

 

Opresc 10 minute la intersecţia cu drumul spre Poiana Lacului...

10407524_743568135729702_509977950827263

 

1533867_743568152396367_5432435876374558

 

10620645_743568079063041_862005185494070

 

10685715_743568185729697_668603046946805

  • Upvote 3

Share this post


Link to post
Share on other sites

După aia nu am mai făcut poze, am tras tare să ajung la tren. De la Valea Ursului şi până la gara Piteşti am prins un vânt din faţă de credeam că nu mai prind trenul. Am ajuns în gară la 16:20 (trenul fiind la 16:28)... casiera mă anunţă că ,,e ăla mai din faţă", în fapt trenul era la o linie fără peron... din fericire, m-a ajutat naşul să urc bicla, astfel călătorind la clasa I cu biclă cu tot în compartiment.

 

După ce mă aşez, văd pe geam Regiotransul de la 15:28, întârziat! Să-mi bag piciorul, puteam să fi mers cu ăla, da' nu m-am uitat, aşa că am călătorit cu CFR, cu opriri în toate haltele, puradei (Naş: ,,ai mare grijă de bicicletă, mai ales până la Mătăsaru unde coboară puradeii ăştia"), jeg şi... gândaci de bucătărie:

10649861_743568249063024_716685407217174

 

Gândacii ăştia se plimbă doar la clasa I, am mai prins acum câţiva ani pe un personal Feteşti - Obor.

 

Livret Piteşti - Dealu Negru:

1511171_743596549060194_3152522782470176

 

Livret Dealu Negru - Piteşti (am mers pe varianta 2):

10409520_743596552393527_854957327647119

  • Upvote 6

Share this post


Link to post
Share on other sites

Un traseu frumos, chiar daca multora dintre noi nu ne-ar fi dat prin cap sa-l facem. Merita explorata zona... Felicitari pentru idee, povestire si poze!

Share this post


Link to post
Share on other sites
Iniţial, mi-am dorit să nu fi călătorit singur... chiar am făcut şi eveniment pe Facebook

 

Cred ca aveai mai multe sanse daca faceai o propunere de tura ori aici la Cicloturism, ori la Forumul Regional.

 

In rest, interesanta tura si multumesc pentru poveste. 

Share this post


Link to post
Share on other sites

Beautiful...nastrusnica ideea...felicitari!

Urmatoarea tura: Fundu Racaciunii (gasesti tu)

Share this post


Link to post
Share on other sites

Sincer, următoarea mă gândisem să fie (de fapt, să includă tronsoanele) Lungeşti - Măciuca, iar după tura aia una Miroşi - Profa. Că Fundu e cam departe.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Lungesti - Maciuca cred ca vrea toata lumea, dar Timis e mai departe ca Bacau de Bucuresti

Share this post


Link to post
Share on other sites

Sincer, chiar simţeam nevoia să îl ciomăgesc pe ăla care a dat ordin să se arunce pietriş mărunt pe drumul până la Uda, ...

 

O coborâre aşa frumoasă şi pitorească... şi violată de acel pietriş nenorocit!

 

Iubesc astfel de drumuri - aici poti fi "tu" - tu, bicicleta si pietrisul ;) ...

Share this post


Link to post
Share on other sites

Frumoasa tura, felicitari. Daca scriai pe aici de initiative, cred ca 99% the puteam insoti.

Din pacate forumul local e mort, lumea tot pe FB discuta. (Am aceeasi problema cu "vecinii" - eu nu folosesc FB).

Imi pare rau ca nu ai ajuns la mici, practic AI cost la 500 m de ei cand ai iesit in DN, puteai as faci pauza acolo.

Ca informatie suplimentara din Bascov, intrarea in Pitesti dinspre Valcea, si pana la gara de sud regiotransul mai are 2 opriri: una chiar in Bascov alta in Pitesti nord, asta daca e cineva in criza de timp :).

Share this post


Link to post
Share on other sites

Da, ştiu opririle, dar la Bascov era la 15... or eu la 14:27 ieşeam în DN7. Cam greu...

 

Dacă era vară, mai mult ca sigur că trăgeam şi la mici. Dar când am văzut că au dat drumul la TIRuri pe DN7, mi-a pierit cheful de a mă aventura pe acolo pe înserat, mai ales că la 17 deja e întuneric.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Restore formatting

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

Sign in to follow this