a_mic 3,934 Posted December 30, 2014 O istorie cu masina si bicicleta, despre care inca nu stiu sigur cum va continua si, cu atat mai putin, cum se va termina: Zilele minus unu şi zero N-aş fi crezut cǎ voi începe povestea unei cǎlǎtorii – acum la sfârşit de an. Dar aşa a fost sǎ este. Poate pentru cǎ zilele sunt scurte şi nopţile lungi? Cum nu am reuşit sǎ mǎ înţeleg cu tradiţionalii mei prieteni pentru sǎrbǎtorirea Anului Nou şi cum din anumite considerente nu am avut un back-up, am hotarat sa caut o zona mai caldǎ în care sǎ mǎ pot da şi cu bicicleta. Zona cu pricina ar fi trebuit sǎ-mi permitǎ şi cǎlǎtoria cu maşina, aşa cǎ, Insulele Borneo au cǎzut alǎturi de Yucatan. A mai rǎmas Grecia. Cum pentru muntele Athos ne trebuie ausweiss-uri, mi-au cǎzut ochii pe Meteora. Am început sǎ sap sǎ vǎd cu ce se mǎnânca, distanţe, cazǎri, obiective şi, în final, m-am hotǎrât. Am stabilit şi plecarea pentru 27/12 ora 18.00. Mi-am desǎvârşit pregǎtirile maşinii, ale bagajelor, am fǎcut socotelile, mi-am cumpǎrat provizii, am fǎcut rezervarea prin buching, iar la amiaza zilei de 26 am intrat sǎ revǎd prognoza meteo. Dupǎ veştile încurajatoare de acum o sǎptǎmânǎ, urmau deziluziile: frig, ploi… adicǎ ce am îndurat cu toţii în 2014. Tendinţa se menţine… Ziua de 26 a fost destul de închisǎ în Bucureşti, iar posturile tv transmiteau extinderea codurilor de ninsoare. Asa ca mi-am modificat ora plecǎrii din 27 de la 18.00 pentru 12.00. Trezit de dimineaţǎ, arunc un ochi cârpit de somn pe geam şi mǎ uit lung cum ninge. Iar ninsorile intrau dinspre sud… Bulgaria e la sud şi e renumitǎ pentru încâlcelile de trafic provocate de ninsoare. Ultimele lucruri bǎgate în franţuzoaicǎ au fost cele douǎ mici canistre de motorinǎ, ca rezervǎ. Mǎ aşteptau 1050 de km în cine ştie ce condiţii… La 11.45 ridic ancora cu stop de alimentare a canistrelor la Jilava. Iniţial am hotǎrât sǎ alimentez din Bulgaria pentru cǎ taxe combustibil, însǎ vremea mi-a schimbat planurile şi am vrut sǎ am disponibilǎ rezerva de la început. Drumul spre Giurgiu e acoperit de zǎpadǎ moale, iar temperature stǎ pe la -2 grd. Cu atenţie la derapaje, ajung pe la 1 şi un pic în vama Giurgiu. Coada la pod. Mare. MARE! Mǎ lǎmuresc de faptul cǎ un TIR nu a putut urca rampa şi aşteptǎm sǎ fie remorcat. Dupǎ o jumǎtate de orǎ ne urnim în coloanǎ. Vinietǎ pe douǎ sǎptǎmâni în BG (60 lei) şi iau drumul cǎtre Veliko Târnovo, cale de 130 km, prin zloata de pe sosea si prin bogǎţia fulgilor de nea. Merg încet şi cu ochii pe drum, ca roţile sǎ n-o ia razna şi sǎ pot feri şi un potenţial alt şofer cu dificultǎţi. Trec de V.T., iar la Garbovo am prima surprizǎ: intru pe un fel de centurǎ, mǎ înfig într-o rampǎ şi sesizez pierderea aderenţei pe roţile din faţǎ. Mǎ trec apele şi fac manevre de revenire, ca sǎ pot urca pe zǎpada sub care se afla gheaţǎ. Trec în treapta superioarǎ şi urc cu bine. Ajung la ieşire şi alimentez la plin. Urcarea în pasul Shipka îmi furnizeazǎ o a doua surprizǎ (de parcǎ îmi lipseau…). Panta este tare, temperatura este de -9 grd, dar constat cǎ apa din radiator a ajuns la 115 grd. Opresc puţin speriat şi dau sǎ mǎ uit la motor. Nu pot ridica frumuseţe de capotǎ de franţuzoaicǎ pentru cǎ este sudatǎ de zǎpadǎ. Îmi iau lanterna din maşinǎ sǎ studiez problema: la lumina ei constat cǎ toatǎ grila radiatorului este acoperitǎ de câţiva centimetri buni de gheaţǎ. Pǎi pe unde sǎ intre aer la motor??? Încerc sǎ o sparg, dar e prea tare. Renunţ şi-mi aprind o ţigarǎ. Dupǎ cele 10 minute regulamentare, la pornire constat scǎderea la 90 grd. Opresc din nou şi cotrobǎi dupǎ o şurubelniţǎ stea. Cu ea reuşesc sǎ dau cam 10 gǎuri în stratul gros de gheaţǎ şi pornesc. În 5 minute urcǎ temperatura la loc, dar o ignor cu atât mai mult cu cât afarǎ sunt déjà -11. În sfârşit ajung sus şi pornesc spre vale. Încet-încet, teribil de încet, temperatura motorului scade şi mǎ liniştesc. Trec de Stara Zagora şi fac iar plinul, ultimul din Bulgaria, la Kardzali (preţ: 2.09 leva / litru = 4.75 lei / litru) şi iau urcarea spre Makaza. La 23.30, dupǎ 12 ore de la plecare, în sfârşit ies din Bulgaria. De aici lucrurile se îmbunǎtǎţesc, grecii fiind mai grijulii cu şoselele, e drept cǎ şi într-un alt climat. La Makaza e pustiu şi mǎ întreţin cu o vameşǎ grecoaicǎ frumoasǎ de pica. Schimbǎm ceva banalitǎţi, mǎ întreabǎ de bicicleta ce se zǎrea în portbagaj, îi povestesc despre planurile mele şi, pânǎ la urmǎ, mǎ dezlipesc de ea… Coborârea de la Makaza debuteazǎ rapid cu primul tunel din şirul celor fix 30 ce vor fi traversate pânǎ la Meteora. Drumul este cu 4 benzi, inclusiv în tuneluri, spre deosebire de noua şosea ce urcǎ în punctul de trecere a frontierei pe partea bulgǎreascǎ care nu are decât douǎ benzi. Deşi e noapte, altitudinea îmi oferǎ frumoasa viziune a oraşelor din Grecia, întinse la poalele muntelui pe care îl cobor, feeric luminate: În dreapta mea, luna se gǎteşte de culcare: Odatǎ coborârea terminatǎ, intru pe autostradǎ. La greci nu se plǎteşte taxǎ de drum, dar autostrada costǎ 2.40 EU cam la fiecare 80-90 de km. Cum pe mine mǎ aşteaptǎ multi km de autostradǎ, mǎ voi tot scobi de bani… Trec de Komotini, Xanti şi Kavala şi, dupǎ aproape 300 de km de mers pe autobahn îmi sunt aproape luminile Salonicului: un oraş uriaş în care sigur voi avea probleme de orientare. Care şi apar dealtfel, de cum intru: nu existǎ panouri care sǎ indice direcţii. Mǎ rǎtǎcesc evident şi mǎ trezesc în partea greşitǎ a oraşului, pe malul opus golfului mǎrii Egee. Întorc şi ghicesc un “ring road” care mǎ scoate, în sfârşit spre Kazani. Tândǎlind prin Salonic la 4 dimineaţa am fost uluit sǎ vǎd ce de lume umbla creanga prin oras: un fel de Bucureşti de ora 9 seara, inclusiv autobuze de transport local pline de lume… Ciudat… Iau din nou autostrada în bot şi ratez ieşirea spre Kazani. Nu-i bai, cǎ mai e una pe care o depistez chiar mai aproape de ţinta cǎlǎtoriei mele: Grevena (cam sunǎ bulgǎreşte…) Ies perfect şi mǎ încadrez pe drumul spre Kalabaka (sau Kalabaki, sau Kalapaki, sau sa le ia naiba cǎ pe fiecare panou scria altceva…) Drumul e pustiu şi foarte frumos. Soarele se pregǎteşte sǎ rasarǎ, iar lumea e cuprinsǎ de culorile dimineţii. Deşi e frig, peisajele mǎ încǎlzesc. Opresc la trecerea peste podul ce traverseazǎ râul Venetikos, un preambul al celor ce vor urma. Pozele nu sunt grozave pentru cǎ e încǎ un fel de noapte amestecatǎ cu zi În depǎrtare se întrezǎresc crestele înzǎpezite. Eu caut Olimpul… Dar, pânǎ sa-l gǎsesc, soarele crud mǎ întâmpinǎ: Şi, în sfârşit, îl prind: Drumul continuǎ pustiu, iar eu tot trag gâţi din sticla cu ness în speranţa cǎ nu voi chiar adormi. Opresc mai mult ca sǎ-mi alung somnul decât pentru a obţine informaţii: Apar şi primele întrebǎri: ce caut io coleşica? Cǎ io veneam de la Gravena… Simţurile responsabile cu orientarea încep sǎ-mi joace feste şi voi face mai încolo chiar o boacǎnǎ mare de orientare. Ce-a mai rǎmas din crusta de gheaţǎ ce mi-a blocat aerisirea radiatorului: Primele stânci ale ansamblului muntos din vecinǎtatea Meteorei (nu chiar “vecinǎtate”, dar mie îmi plǎcea sǎ cred) Şi, cum mǎ pregǎteam sǎ schimb mia de kilometri… Fac un bilanţ: un drum foarte greu, cu multǎ zǎpadǎ la roţi, cu temperature scǎzute, cu 4 pasuri depǎşite, cu o maşinǎ destul de bine încǎrcatǎ însǎ, mânca-o-ar tata de franţuzoaicǎ: Undeva în drum gǎsesc un indicator care mǎ trimite la stânga spre Kalamika. In capul meu se declanşeazǎ confuzia şi mǎ gândesc cǎ este o altǎ denumire pentru Kalambaka. Apuc pe drumul indicat şi, dupǎ vreo 20 de km mǎ trezesc într-un “T” care trimite la Trikala sau spre Larissa. E clar cǎ e ceva greşit. Opresc o maşinǎ şi, în limba gimnasticǎ mi se spune sǎ mǎ întorc pentru cǎ mai am doar doi kilometri pânǎ la Kalambaka. Cei 2 se vor dovedi 25… VA URMA 13 Quote Share this post Link to post Share on other sites
a_mic 3,934 Posted December 30, 2014 Ajung totuşi cu bine în vecinǎtate, iar imaginile mǎ curenteazǎ: Încep sǎ merg încet şi tot opresc sǎ fac fotografii: Mi-a trecut şi somnul... În sfârşit, ajung pe la 10.40 în Kalacurumeu şi iau drumul cǎtre Kastraki unde locuieşte pensiunea mea. Ajung la 11, dupǎ aproape 24 de ore de drum. Acu’… eu anunţasem sosirea pentru ora 18, aşa cǎ (…) camera nu era gata. Am mai tândǎlit vreo orǎ dupǎ care mi s-a spus cǎ e gata camera. Între timp, o pusesem pe Helga pe roţi şi mǎ bucurasem de o cafea din partea gazdelor. Afarǎ, soare cu ceva dinţişori şi un vânticel incomod. Car bagajele în camerǎ şi îmi pornesc pisiu’: nema wi-fi! Cum aveam probleme şi cu colacul de wc şi apa caldǎ în care speram sǎ-mi las jegul de dupǎ 24 de ceasuri de drum, vorbesc cu gazda şi-mi schimbǎ camera. Mǎ mut! Sǎ nu credeţi cǎ aici plǎtiţi cazarea: aici plǎtiţi priveliştea de la fereastrǎ şi din balcon… Camera e aproape normalǎ dar, cǎldura se face la… aer condiţionat. Iar afarǎ, acum, sunt 0 grade… În plus, are nişte dulapuri cǎ, degeaba sunt eu mare cǎ nu ajung la ele :D Ies puţin pentru o pâine şi ceva peisaje: Aranjez o parte din bagaje, papa din traistǎ udatǎ din belşug cu palincǎ, duş fierbinte şi… ţuşt în pat. Dorm bine vreo 4 ceasuri, mǎ trezesc şi mai mǎnânc ceva şi iar nani… Ziua 1 Fac ochişori pe la 8.30 şi mǎ bucur de priveliştea pe care o vǎd de la fereastrǎ: soare şi doar ceva norişori negri, dar puţini, peste munţi. Îmi trece fericirea când ies pe balcon sǎ-mi beau ness-ul şi sǎ-mi fumez ţigara. E normal: sunt 2 grade prǎpǎdite. Mǎ uit pe net şi mi se promit 10 grade (e adevǎrat cǎ pe câmp, la Kalambaki!). Dinţii la control şi m-apuc de restul de bagaje, separându-le pe cele pentru tura plǎnuitǎ azi. Cum n-am mai mers de aproape 6 sǎptǎmâni, de la tura de Olǎneşti din cheile Folii, mǎ gândesc la doar o plimbare de loisir, deşi prognoza meteo îmi spune cǎ pânǎ pe 3 ianuarie nu voi mai vedea soarele. Aşa cǎ îmi propun o turǎ de fotograf. Bani, ochelari de vedere, o camerǎ, trusa de scule, aparatul mare de fotat, un tricou subţire peste care pun un termic, polar şi foiţǎ de ploaie, pantaloni termici peste care trag scurţii bazonaţi, o pereche de pluşaţi în picioare şi bocanci de iarnǎ blândǎ (singurele încǎlţǎri pe care le am la mine), suc în bidonul de 1 litru, mǎnuşi fǎrǎ degete şi unele cu degete în rucsac şi, la… …eram în şa. Temperatura? 4 grade simpatice. Drumul porneşte direct în urcuş aşa cǎ nu am timp de încǎlzit muşchi de picioare: Din fericire, în ciuda urcuşului ce-mi pare a fi sǎlbatic, uimirea mǎ ţine cu gura cǎscatǎ şi opresc din minut în minut pentru fotografii Sunt luat în primire şi de primii localnici cu care trebuie sǎ negociez… Împiedicat de peisaje, ies din Kastraki Lǎsând ultimele case în urmǎ Gâfâi din greu şi profit de un panou informativ ca sǎ-mi trag sufletul dupǎ primul kilometru… Las o parte din stânci în spate Privind cǎtre cele din faţǎ VA URMA 11 Quote Share this post Link to post Share on other sites
a_mic 3,934 Posted December 30, 2014 O primǎ mânǎstire cocoţatǎ se iveşte: Iar o stâncǎ parcǎ-mi face cu ochiul O a doua mânǎstire mi se dezvǎluie urcatǎ în vârf de stâncǎ Norii încep sǎ se învǎlǎtuceascǎ şi mǎ surprind cǎscând gura la încǎ una În ciuda lor, mie mi-e cald şi-mi scot foiţa, rǎmânând doar cu polarul peste termic. Continui sǎ urc, de data asta mai cu avânt. Chiar mǎ simt bine, deşi antrenamentul e doar o amintire. În spatele meu, cu mult rǎmasul în urmǎ Kastraki În stânga mea o altǎ mânǎstire agǎţatǎ Iar în dreapta mea, un fel de “babe la sfat” Peisajele sunt ameţitoare şi mǎ gândesc la faptul cǎ în curând voi rǎmâne fǎrǎ de cuvinte… În depǎrtare, crestele acoperite de zǎpadǎ Din nou pe stânga, drumul ce urcǎ la Mânǎstirea închinatǎ Sfântului Nicolae Un panou îmi spune parcǎ sǎ aleg un drum ce iese din cel principal Şi cum Sfântul Ştefan tocmai ce-a trecut, mǎ gândesc sǎ-mi fac un hatâr de ziua mea de nume Urcuşul e pe potriva înǎlţimii la care trebuie sǎ ajung, dar cu cât mai sus, cu atât mai frumos În fotografia de mai sus se vede Agia Trias. Pentru a ajunge la ea, se urcǎ 140 de trepte, este închinatǎ Sfintei Treimi şi este a treia ca vechime din zonǎ. Construcţia efectivǎ s-a desfǎşurat între anii 1458 şi 1476. Legenda spune cǎ a fost nevoie de 70 de ani pentru transportul materialelor, dupǎ care s-a desfǎşurat construcţia în sine. VA URMA 10 Quote Share this post Link to post Share on other sites
a_mic 3,934 Posted December 30, 2014 “Ace” înǎlţate spre cer… Fereastrǎ… Mânǎstirea din alt unghi Mânǎstirea Sfântul Ştefan Din pǎcate începe ploia şi fac schimb: scot polarul şi pun foiţa Pe ploaie Altǎ denumire pentru Kalambaka De aici se poate ajunge în mai rǎsǎritul orǎşel, însǎ eu continui sǎ urc cǎtre Ştefan În imagine, troliul-funicular ce transport cele necesare vieţii în mânǎstire “Prin fereastrǎ, Kastraki” Şi stâncile acoperite de muşchi Intâlnind ceva japonezi în vecinǎtatea mânǎstirii, i-am rugat sǎ facǎ o pozǎ autorului Nu am fǎcut niciun fel de echilibristicǎ pentru a ajunge chiar în mânǎstire, luând drumul spre înapoi, prin ploaie, la vale, cu cât mǎ ţineau cauciucurile pe ud. Şi m-au ţinut! J Reajuns în intersecţie, gândeam sǎ mǎ întorc cǎtre Marea Mânǎstire de la Meteora dar, în intersecţia în care o luasem cǎtre Sfântul Ştefan, îmi cad ochii pe un panou: spre eagle’s nest, 7 km. Hmmm… sǎ încerc? Sunǎ cam bine. Dar mai am cu ce? Vedem… Drumul urcǎ cu sǎlbǎticia pantelor de 14%, printre rafalele unui vânt rece ce coboarǎ dinspre îndepǎrtatele vârfuri înzǎpezite. Primul popas de iar dezbrǎcare… De unde veneam VA URMA 12 Quote Share this post Link to post Share on other sites
a_mic 3,934 Posted December 30, 2014 Încǎ o bucatǎ de urcuş şi o nouǎ pauzǎ lângǎ panoul ce-mi vorbeşte despre vulturul egiptean ce-şi face sǎlaş şi în aceste locuri Şi încotro mergeam: atât de sus încât norii îmi acopereau “cuibul” Kilometru dupǎ kilometru, mǎ apropii de ţinta anunţatǎ de un releu de telefonie, reper binecunoscut de prietenii mei de ture Olimpul printre nori Drumuri lǎsate în urmǎ Şi un zoom cǎtre Olimp Trec de reperul Bisericii din Vlahavas Şi mǎ avânt pe ultimii 2 kilometri de urcare, deşi verbul nu prea se potriveşte cu paişpele. În sfârşit ajung în zona Cuibului de Vultur unde mǎ aşteaptǎ o ultimǎ urcare de câţiva zeci de metri cu pantǎ cred cǎ 25%. Am pretenţia sǎ urc cǎlare şi-mi iese spre surpriza celor câţiva spectatori-meseni ce-şi iţeau privirile pe geam cǎtre evadatul de la Bǎlǎceanca. Ajung cǎlare dar PRAF! Meteora lǎsatǎ în urmǎ, din care se ghiceau câţiva colţi Intrarea în Cuib Şi Helga în “parcare” Olimpul printre sârmele stabilimentului VA URMA 10 Quote Share this post Link to post Share on other sites
a_mic 3,934 Posted December 30, 2014 Culori Din nou nebunia crestelor Olimpului, în altǎ luminǎ Pentru cǎ ştiam cǎ dacǎ vreau sǎ mǎnânc bine în Grecia trebuie sǎ aleg un fel cât mai clasic, mi-am ales un şniţel de pui cu un litru de vin, cu un antemergǎtor Metaxa-t. Şi n-am greşit: în câteva minute, într-o mare farfurie lunguiaţǎ poposea o juma de kil “în viu” de piept înşniţelit, clocotit, cu un morman de cartofi prǎjiţi la fel de fierbinţi alǎturi de un coş de pâine caldǎ. Vorba unor clasici în viaţǎ: “dǎcât se meritǎ!” Am mâncat ca vǎru’ Haplea, uscându-mi în ǎst timp foiţa în fata şemineului cu lemne adevǎrate, urmatǎ de şchinarea mea. O orǎ mai târziu, profitând de soarele generos din zonǎ (adicǎ nu de peste tot), am luat-o la vale. Urcuşul a fost atât de greu încât, la coborâre, în 5-6 secunde kilometrajul arǎta 50, iar în urmǎtoarele 10, a sǎrit de 75. Primii 4 kilometri i-am fǎcut în 6 minute dupǎ care am oprit ca sǎ mǎ asigur cu a doua pereche de mǎnuşi: încǎ 2 minute şi-mi degerau degetele. Coborârea a fost un regal de vitezǎ spre stupoarea unui şofer pe care l-am depǎşit atât de repede încât sunt convins cǎ a tras o spaimǎ. Ajung rapid în intersecţia cǎtre Marea Mânǎstire Meteora – Schimbarea la Faţǎ (Marele Meteor) unde era un vad de turişti… turisme gârlǎ, autocare aşijderea, inclusiv români. Eu am scǎpat: aveam fie faţa de Italian, fie de neamţ :D Actuala suprafaţǎ a Mânǎstirii este de cca 5000 mp, accesul fǎcându-se prin parcurgerea a 115 trepte sǎpate într-un culoar cioplit în stâncǎ. Vechile coşuri cu care erau aduse cele de trebuinţǎ au fost desfiinţate în 1923, astǎzi funcţionând unul singur pentru monahii neputincioşi aflaţi în vizitǎ. Bazele construcţiei ei sunt puse în anul 1382 de cǎtre Sfântul Atanasie. Stâncǎriile din vecinǎtate Nu am intrat, în parte şi din cauza puhoiului de lume, dar nu am uitat sǎ mǎ trag în pozǎ La plecare, dupǎ câteva sute de metri de coborâre, ochesc o platformǎ unde-mi fac hatârul… “Helga pe marginea prǎpastiei, privind prin fereastrǎ cǎtre câmpia Tessaliei” Drumul pe care urmeaza sǎ cobor în continuare Şi chiar o fac, cu pauze Mameloane din piatrǎ, tivite cu verdeaţǎ, iar pentru cei cu ochii ageri – brǎzdaţi de culoare cǎtre schituri Iar acasǎ mǎ aştepta… Mâine se anunţǎ ninsoare… VA URMA (?) 14 Quote Share this post Link to post Share on other sites
MaC® 5,503 Posted December 30, 2014 aveam fie faţa de Italian, fie de neamţ I'd rather say scottish. Midlothian, Scotland to be more precise. 1 Quote Share this post Link to post Share on other sites
sopinel 1,530 Posted December 31, 2014 Inca savurez povestea. La multi ani si sa ne incanti cu povestile calatoriilor si in 2015. 1 Quote Share this post Link to post Share on other sites
gibonu 6,012 Posted December 31, 2014 @a_mic In primul rand, felicitari pentru tura si multumesc pentru poveste. Asteptam continuarea. In al doilea rand, cu voia ta, cateva observatii despre Bulgaria. Vinietǎ pe douǎ sǎptǎmâni în BG (60 lei) A fost vreun motiv anume pentru care nu ai optat pentru doua vignete de cate o saptamana? Nu cumva te-au pacalit bulgarii si ti-au vandut vigneta pentru o luna? Personal, fara pretentia ca am dreptate, nu stiu sa existe vigneta pentru doua saptamani. "New vignettes, with added security features, go on sale on December 15 2014. For cars, the prices are 10 leva for a vignette valid for a week, 25 for a monthly one and 67 leva for a vignette for a year" Extras dintr-un articol din "The Sofia Globe" publicat la 02.12.2014. Sursa: http://sofiaglobe.com/2014/12/02/price-of-bulgarian-2015-vignette-road-stickers-unchanged/ In plus, nici pe site-ul Ministerului (bulgar) al Dezvoltarii Regionale si Lucrarilor Publice nu apare vigneta de doua saptamni: http://www.api.bg/index.php/en/vinetni-stikeri Trec de V.T., iar la Garbovo am prima surprizǎ Acum, in conditii de iarna, poate ca este mai bine sa se mearga prin pasul Shipka, drumul fiind mai circulat si riscul de blocare / inzapezire fiind mai redus. Insa vara, merita luata in calcul varianta DN 55 (Veliko Tarnovo - Kilifarevo - Gurkovo - Nova Zagora - Stara Zagora). Concret: DN 5 Veliko Tarnovo - Gabrovo - pasul Shipka - Stara Zagora are 140 km, cu ceva aglomeratie la Gabrovo, plus urcare - coborare a pasului Shipka. DN 55 Veliko Tarnovo - Kilifarevo - Gurkovo - Nova Zagora - Stara Zagora are 135 km, este mult mai lejer, pentru ca nu urca / coboara foarte mult. In plus, este si mai rapid pentru ca bucata de 40 de km intre Nova Zagora si Stara Zagora se parcurse pe autostrada (moca, in pretul vignetei). Iar cu putin noroc (vara) se pot vedea campurile de levantica (lavanda) din zona Gurkovo. Voi continua, in alt post cu cateva vorbe despre Grecia. 3 Quote Share this post Link to post Share on other sites
a_mic 3,934 Posted December 31, 2014 @@sopinel: multumesc si...asijderea! :) @@gibonu: corect, doua X 1 saptamana :). Cu drumurile, pasul Shipka imi place, iar de autostrazi mi-e o sila... Abia astept ca ai nostri sa termine dracului autostrazile alea ca sa nu merg pe ele. Pentru intoarcere, daca vremea va fi mai buna, intentionez sa fentez autostrada din Grecia. Ziua 2 Ninsoarea a început de cu seara aşa cǎ, atunci când am fǎcut ochi, déjà se aşezase. Am scos nasul afarǎ la cafea şi ţigarǎ şi mi-a cam trecut cheful de muncǎ şi viaţǎ: frig-frig. Cum nici în camerǎ nu a fost prea cald şi cum ieri mǎ cocoţasem cu Helga aproape de 1000 de metri, nu eram într-o dispoziţie prea grozavǎ. Deşi hotǎrâsem o turǎ de loisir, excursia de ieri s-a prelungit ştiind cǎ vremea urma sǎ se strice şi era posibil sǎ nu mai apuc sǎ urc în şa anul acesta. Aşa cǎ am decis sǎ plec la cumpǎrǎturile pentru noaptea dintre ani cu franţuzoiaca. Am curǎţat-o de zǎpada aşezatǎ pe ea şi am pornit la vale cǎtre Kalampuiimei. Un orǎşel tipic grecesc, aşezat în Câmpia Tessaliei, strǎbǎtutǎ de meandrele râului Pinios. L-am traversat destul de greu din cauza aglomeraţiei şi a “bunului” obicei – importat probabil de la români – de a lǎsa maşinile cu avariile pe te miri unde încurcând toatǎ circulaţia. La un moment dat, aruncându-mi privirea pe o stradǎ lateralǎ am sesizat cu coada ochiului un autobuz cu turişti, blocat de o maşinǎ opritǎ pe avarii… Adicǎ, au şi ei boii lor. La ieşirea din orǎşel am ghicit un supermarket unde m-am aprovizionat cu d’le burţii şi gâţilor. Din pǎcate, tot ce este din producţia internǎ este tapetat cu înscrisuri în alfabetul lor chirilic pe care chiar dacǎ-l dibui, înţelesul cuvintelor rǎmâne un mister nedesluşit. Cele de import însǎ au informaţii şi în alte limbi aşa cǎ, am fost nevoit sǎ renunţ la ideea de a ajuta producţia internǎ a Greciei şi sǎ mǎ orientez cǎtre intrǎrile din uniune. Am cǎscat gura prin magazine mai bine de un ceas, la care s-au adǎugat şi cele aproape 10 minute de stat la coadǎ la casǎ. Odatǎ ieşit cu coşul de cumpǎrǎturi afarǎ, am constatat cu stupoare cǎ nu se mai vedea maşina, alǎturi de multe altele acoperite cu un strat de zǎpadǎ de aproape un lat de palmǎ. Grecii, despre care se spune cǎ-şi iau puloverele de lânǎ (dacǎ le au…) atunci când temperatura scade sub 22 de grade, începuserǎ sǎ-şi cureţe maşinile cu mâinile goale pentru cǎ la ei nici mǎcar în supermarket nu gǎseşti scule dedicate maşinii acoperite cu gheaţǎ şi zǎpadǎ. Despre cauciucurile de iarnǎ asupra cǎrora voi reveni, sunt convins cǎ nici nu ştiu cǎ existǎ aşa ceva pe lume, codul lor rutier nefǎcând nicio referire la aceste accesorii complet inutile în mintea lor. Şi cum tot ce e inutil nu existǎ… Odatǎ localizatǎ franţuzoaica, am fǎcut exces de mǎturi, zgârieciuri şi curǎţitoare cu lamǎ de cauciuc pentru a-mi face maşina lunǎ, chit cǎ într-o parte o curǎţam în timp ce pe partea opusǎ se aduna la loc zǎpada. Se uitau grecii la mine cu obida… M-am urcat în maşinǎ cu gând sǎ mǎ întorc acasǎ, deşi planul îl fǎcusem sǎ trag o fugǎ pânǎ în Larissa sǎ-mi arunc un ochi asupra uneia din cele mai mari baze americane de aviaţie din Grecia. Ninsoarea însǎ m-a oprit. Cum eram în capǎtul opus al Kalampeneimele, a trebuit sǎ mai merg spre periferie pentru a gǎsi un loc de întors. Dupǎ câteva sute de metri însǎ, ochesc un drum la stânga cu semnalizare spre Vlahavas. Cum ştiam şi era în plan un circuit cu Helga care sǎ conţinǎ şi trecerea prin Kalabaka, am hotǎrât sǎ fac stânga sǎ vadǎ şi ochiul meu ce aveam în plan sǎ fac. Deşi ningea greu, am decis cǎ având maşina echipatǎ corespunzǎtor voi putea urca rampele ascuţite. Aşa cǎ am fǎcut stânga. Trec pe lângǎ indicatorul de ieşire din localitatea… Kalambaki (!) şi încep urcuşul. Douǎ viraje mai sus, dau déjà de zǎpada aşternutǎ pe şosea. Maşina stǎ bine, deci – continui. La intersecţia cu drumul cǎtre Mânǎstirea Sfântul Ştefan ajung din urmǎ un taxi, Merz, care se târa cu viteza întâi. Evident cǎ nu se punea problema sǎ-l depǎşesc în succesiunea de curbe, aşa cǎ doar m-am apropiat sǎ vǎd cu ce e încǎlţat: normaaaal!!! Gume de varǎ, de vitezǎ, cu şanturi longitudinal. În aceste condiţii era perfect explicabil comportamentul şoferului. Civilizat însǎ, cum gǎseşte o gaurǎ, se bagǎ în ea şi mǎ lasǎ sǎ o iau înainte. Schimb şi eu a doua şi merg mai normal. Normal-normal, dar cu mare grijǎ pentru cǎ era gheaţa peste care se afla un “praf” de zǎpadǎ Şi cum urcam eu atent la drum, acesta face dreapta cam 90 de grade, pe stânga fiind parapet fragmentat din beton, iar pe dreapta versantul. Din faţǎ îmi vine o mare şi frumoasǎ toyo, gris-petrol, cu un bǎrbat la volan şi o femeie în dreapta. Eu la deal şi ei la vale. Am sesizat cǎ vine prea tare şi nu va fi în stare sǎ ia curba la stânga, aşa cǎ m-am pregǎtit de ce e mai rǎu. Într-adevǎr, ia volan stânga, se sperie şi apasǎ frâna, iar maşina se înfige în parapeţi cu dreapta faţǎ, sare spre stânga şi vine mişcând de cur drept spre mine. Accelerez uşor blocându-mi instinctul de a apǎsa frâna, aderenţa îmi ţine şi scap de loviturǎ. Toyo îşi continuǎ drumul sub privirile mele aţintite în retrovizoare şi ricoşeazǎ din versant îndǎrǎt cǎtre parapeţi, într-unul din segmente oprindu-se. Mǎ bag cât mai pe dreapta şi opresc. Deja nu-i mai vedeam. Merg pe jos şi-i vǎd ieşiţi din maşinǎ, întregi, dar cu air-bag-urile sǎrite. I-am întrebat dacǎ au nevoie de ceva, dar bǎrbatul butona déjà la telefon. M-am întors la maşinǎ şi i-am lǎsat sǎ se descurce. Am fumat o ţigarǎ pe margine, mulţumind Celui de Sus cǎ am scǎpat doar cu spaima şi am pornit mai departe spre casǎ Doi kilometri mai departe, mǎ încrucişam cu o maşinǎ de teren, încǎlţatǎ cu botine regulamentare, cu benǎ de bagaje şi cu douǎ girofaruri roşii în acţiune. Probabil un fel de salvatori montani. Mi-am continuat drumul pe aiureala aia de drum pânǎ la parcarea din faţa pensiunii. Mi-am cǎrat cumpǎrǎturile în casǎ şi am mai pozat de pe terasa camerei blocurile de stâncǎ sub ninsoare… Cum prognoza meteo a transformat starea de fapt în cod roşu de ninsoare, cred cǎ mâine mǎ voi dedica lecturii din cǎrţile pe care le-am cǎrat cu mine… VA URMA (?) 9 Quote Share this post Link to post Share on other sites
gibonu 6,012 Posted December 31, 2014 @a_mic In continuare, cateva observatii despre Grecia (pentru a nu lungi prea mult postarea anterioara). îmi sunt aproape luminile Salonicului: un oraş uriaş în care sigur voi avea probleme de orientare. Care şi apar dealtfel, de cum intru: nu existǎ panouri care sǎ indice direcţii. Pe centura Salonicului este nevoie de putin atentie si de avut harta in cap. Concret, trebuie sa continui alergare pe Egnatia Odos (autostrada de pe care ai venit). Exista indicatoare spre Veroia (sau Veria), adica drumul pe care trebuia sa mergi, continuarea Egantiei Odos spre Meteora si final la Igoumenitsa. Apoi, la sud de Salonic, la intersectia cu autostrada care coboara spre Atena exista si indicator cu Kozani (pe langa Veria). Nici eu n-am reusit sa inteleg de ce nu au pus grecii indicator cu Igoumenitsa (punctul final vestic al Egnatiei Odos) in zona Salonicului. Iau din nou autostrada în bot şi ratez ieşirea spre Kazani. Nu-i bai, cǎ mai e una pe care o depistez chiar mai aproape de ţinta cǎlǎtoriei mele: Grevena (cam sunǎ bulgǎreşte…) Ies perfect şi mǎ încadrez pe drumul spre Kalabaka Era mult mai bine daca continuai alergare spre Metsovo, in loc sa iesi pe la Grevena. Langa Metsovo chiar este indicator pe autostrada catre Meteora. Iesirea asta spre Meteora este mai ciudata, probabil din cauza reliefului accidentat din zona. Concret, iesi de pe autostrada, te urci pe un pod care traverseaza autostrada, te intorci in autostrada (pe celalat sens de mers) apoi mai dureaza putin pana se iese spre Meteora. Se vede mai bine in poza de mai jos. Apoi, de la iesirea de langa Metsovo (cea din poza de mai sus) pana la Kastraki mai sunt doar 43 km. 2 Quote Share this post Link to post Share on other sites
a_mic 3,934 Posted December 31, 2014 E bine de stiut. Pana la urma insa, am reusit sa ajung :) Quote Share this post Link to post Share on other sites
gibonu 6,012 Posted December 31, 2014 corect, doua X 1 saptamana Deci te-au ars bulgarii cu 15 Lei, pentru ca doua vignete de o saptamana costa 10 Euro (maxim 45 Lei). Noi sa fim sanatosi, ca nu se face gaura-n cer pentru 15 Lei Pentru intoarcere, daca vremea va fi mai buna, intentionez sa fentez autostrada din Grecia Daca te ajuta cu ceva (nu stiu iarna cum se circula pe aici): Kozani - Ptolemaida – Edessa - Pella – Gefyra - Kilkis – Neo Petritsi – Promahonas/Kulata – Sofia – Plevna – Ruse – Bucuresti este OK, atat in ceea ce priveste calitatea asfaltului cat si semnalizarea rutiera. Am fost pe aici la inceputul lui octombrie 2014. 1 Quote Share this post Link to post Share on other sites
BodoC 1,875 Posted December 31, 2014 Multumim pentru povestire. La multi ani! Esti singur? 1 Quote Share this post Link to post Share on other sites
a_mic 3,934 Posted December 31, 2014 @@BodoC: cu multa si mare placere. Daca ar putea sa si continue, ar fi grozav... @@gibonu: studiez... Tx. Quote Share this post Link to post Share on other sites
acarus 1 Posted December 31, 2014 Frumoasă călătorie povestită La mulți ani 1 Quote Share this post Link to post Share on other sites
a_mic 3,934 Posted December 31, 2014 @@acarus: multumesc. Si, asemenea! @@BodoC: la multi ani si tie, distinse! Profilul si traseul turei: http://www.bikemap.net/ro/route/2874157-l-291214-meteora/#/z12/39.73134,21.65679/terrain Si, ca sa nu uit - ca am si eu o varsta, deh - LA MULTI ANI TUTUROR!!! Va doresc sa aveti parte de: :mtb: :wub: si :cheers: 2 Quote Share this post Link to post Share on other sites
iacobdoc 1,160 Posted December 31, 2014 La multi ani cu sanatate! Felicitari. 1 Quote Share this post Link to post Share on other sites
mihaighimpu 270 Posted January 1, 2015 Supertare dom' profesor, ca intotdeauna! La multi ani cu sanatate, fericire si noroc! :cheers: 1 Quote Share this post Link to post Share on other sites
diorgulescu 2,225 Posted January 1, 2015 @a_mic Hai maestre, ca la asta nu ma asteptam! Bravos! La multi ani si tie si toate cele bune! 2 Quote Share this post Link to post Share on other sites
a_mic 3,934 Posted January 1, 2015 @@mihaighimpu: la multi ani si tie, Mihai, si toate cele dorite in 2015! Si, sa ne vedem!!! @@diorgulescu: multumesc, multdistinse! Un An nou plin de bucurii iti doresc. Ziua 3 O zi care nu mi-a plǎcut. Ultima pe 2014, o zi în care am şi rǎbufnit. Poate vǎ veţi întreba “de ce”, aşa cǎ am sǎ vǎ rǎspund preventiv. Într-o oarecare mǎsurǎ sunt spiţǎ de oltean, aşa cǎ-mi voi permite o vagǎ criticǎ: oltenii sunt zgârciţi. Şi ştiu ce spun pentru cǎ am trǎit-o pe pielea mea. Dar MAI ZGÂRCIŢI sunt grecii, tatǎ… Dacǎ duminicǎ dupǎ-masǎ şi seara era destul de cald, iar eu suficient de obosit sǎ dorm şi sub un salcâm afarǎ în poziţie de drepţi, luni noaptea am avut o negativǎ revelaţie: am dormit cu ciorapii în picioare şi cu un tricou gros pe mine. Am dat iniţial vina pe efortul depus la urcarea celor aproape 1000 de metri, dar marţi mi-am dat seama cǎ e vorba de altceva. Camera este dotatǎ cu o instalaţie mare de aer condiţionat care a funcţionat permanent la maximul celor 32 de grade pe care display-ul zice cǎ le dǎ, dar cele 32 erau probabil mǎsurate la grilǎ, pentru cǎ la mine ajungeau 18, iar la picioare 10. În plus, nefǎcând faţǎ, din când în când se mai şi oprea. Dacǎ dǎdeam suflaiul la maxim, apǎi era un fel de vijelie rece. M-am tratat eu ce m-am tratat cu pǎlincǎ şi aşa s-a scurs şi ziua de marţi, când afarǎ sufla crivǎţul grecesc, ningea şi erau cam -6 grade. Miercuri dimineaţǎ însǎ, m-am trezit înfrigurat tot şi cu mucii sfoarǎ aşa cǎ, fǎcând abstracţie de faptul cǎ era o situaţie cu totul excepţionalǎ şi pentru greci aceastǎ manifestare meteo extremǎ, m-am hotǎrât sǎ cobor din turnul meu de fildeş şi sǎ le spun sǎ bage ceva în caloriferele alea ce stǎteau de décor în camera mea şi în toatǎ pensiunea. Mi-au promis cǎ rezolvǎ problema. Nu am fost tǎios, dar de destul de ferm în cererea mea. În doua ore s-au dezmorţit caloriferele, o veste bunǎ. Cum nu prea duceau însǎ, nǎdejdea tot în pǎlincǎ stǎtea. Din pǎcate, minunea a durat fix douǎ ore pentru cǎ pe la 3, pipǎind caloriferul am constatat cǎ era la fel de rece ca şi dimineaţǎ. De data asta chiar m-am enervat şi i-am chemat la raport, gǎzdoiul sosind precipitat în camera mea, înarmat cu o canǎ şi o şurubelniţǎ sǎ-mi aeriseascǎ caloriferul. Eu mǎ uit la el siderat şi-i explic faptul cǎ trebuie sǎ le aeriseascǎ pe toate, din toatǎ pensiunea, pentru cǎ toate sunt sloi. Nu ştiu ce-şi închipuia el cǎ vrea sǎ facǎ cu sculele alea, dar a renunţat rapid şi mi-a zis cǎ “I’m strong, no need warm”. Am fǎcut ochişorii mari la el şi i-am zis cǎ sunt şi eu “enough strong” astfel încât mâine sǎ-mi fac bagajele şi sǎ plec, iar pânǎ acasǎ am timp sǎ fac în minte o “composition” pentru buchingcom pe care sǎ o şi lipesc acolo de sǎ-i meargǎ fulgii. A schimbat imediat foaia şi mi-a zis cǎ în 15 minute rezolvǎ, dar altfel, pentru cǎ centrala pe care o are nu duce caloriferele pensiunii pentru cǎ nu s-au gândit la o asemenea situaţie când au montat-o. M-am întors destul de iritat în camera îngheţatǎ aşteptând rezolvarea. Care a şi venit înainte de expirarea celor 15 minute: un calorifer electric cu ventilator. Bun, am zis în sinea mea şi l-am şi pus la treabǎ pe maxim. Eeeee, drajii moşului, temperatura a crescut brux de la 11 la 18 grade ceea ce a permis pânǎ şi instalaţiei de aer condiţionat sǎ nu se mai opreascǎ. Şi iata-mǎ-s cu DOUǍ surse de cǎldurǎ, adicǎ un fel de boier. Trecerea dintre ani s-a fǎcut deci “la cald”, iar pe la 2 şi ceva când m-am culcat, chiar am renunţat la una din cele douǎ perechi de ciorapi cu care înnoptam în ultima vreme greceascǎ. Ziua 4 Mǎ trezesc pe la 5, în urma unui zgomot suspect. În camerǎ linişte deplinǎ. Gândex cǎ aceul şi-o fi luat pauzǎ. Cald şi bine în camerǎ fǎrǎ însǎ sǎ sesizez cǎ nici ventilatorul caloriferului nu mergea. Mǎ întorc pe ceea parte şi adorm la loc. Pe la 8 şi ceva fac ochişori şi merg la baie. Luminǎ ioc! Sǎ-mi vinǎ spumele! Pe intâi ianuarie, la 8 dimineaţa eu nu aveam curent. Mǎ fâţâi prin pensiune, linişte totalǎ. Mǎ întorc în camerǎ şi-mi dau seama cǎ pe holuri era luminǎ. “Deci dǎcât io!” Iau ochelarii şi merg iar prin pensiune în cǎutarea tabloului electric. Îl gǎsesc, dar n-am suficientǎ luminǎ sǎ citesc ce scrie în dreptul siguranţelor automate, care oricum, se aflau TOATE în aceeaşi poziţie. Deci nu era de-acolo. Îmi iau lanterna din camerǎ şi restudiez problema: în partea de jos, 3 siguranţe din porţelan cu martori luminoşi alǎturi. La una din ele, martorul stins. Aha! Zic în sinea mea… Între timp, apar şi ocupanţii camerei de vizavi, în papuci, cu pulovere pe ei şi cipilici în cap: nici ei nu aveau current. Aşa cǎ ne-am unit forţele: eu bǎteam pe la uşile gǎzdoaielor de la parter pe din afarǎ, iar ei clopoţeau la recepţie. În sfârşit îsi face apariţia omu’ Ascultǎ ce ascultǎ, dispare şi apare cu… un bec în mânǎ. Pe mine mǎ buşeşte râsul: omu’ voia sǎ schimbe nişte becuri. Îl iau de braţ şi-l duc la tablou. Îi arǎt, iar el reacţioneazǎ: “catastrofo, one line is down from the city, I go telephon”. Io rǎmân prost lângǎ tablou şi pânǎ la urmǎ mǎ aşez pe o canapéa. Apare iar omuşteanu’ şi zice:”catastrofo! No telephon answer. Is only 8 hour, catastrofo” şi pleacǎ nervos şi izbind uşile. Vecinii se duc la ei în camerǎ, iar eu ies pe terasǎ la ţigarǎ. Termin ţigara şi mǎ duc iar peste el, îl iau de braţ şi-l aduc la tablou şi-i explic. El îmi rǎspunde cǎ nu e electrician şi nu ştie. Iar m-am enervat şi am desfǎcut siguranţa: 35 A. Îl întreb dacǎ are una la fel. Se uitǎ recunoscǎtor la mine şi dispare un minut, revenind triumfǎtor cu siguranţa în mânǎ. Îi explic sǎ opreascǎ generalul, sǎ înşurubeze siguranţa şi sǎ reporneascǎ generalul şi, în sfârşit, rezolvǎ problema. Mǎ bate sǎnǎtos pe spate cu mult prea puternicǎ simpatie, îi rǎspund şi eu cu una dupǎ ceafǎ sǎ înţeleagǎ cât de mult mǎ bucurǎ efuziunile lui, îmi spune cǎ e nervos cǎ e singur cu toatǎ pensiunea, îi rǎspund cǎ dacǎ vrea sǎ-i uşurez munca pot sǎ-mi fac bagajele acum şi cǎ sǎ lase furiile în faţa turiştilor şi ne despǎrţim prieteni. Mǎ întorc în camerǎ, îmi dau drumul la toate cǎldurile, îmi fac ness-ul cu lǎptic de-acasǎ şi studiez prognoza: mǎ mâncau tǎlpile. Minus şapte cu tendinţǎ de încǎlzire şi o geanǎ de soare cǎtre prânz când maxima ajunge la -3. Vânt la mine-n Kastraki: 15 km/h. Mǎ hotǎrǎsc sǎ plec, dar nu chiar acum. Mai tândǎlesc vreo orǎ şi ceva, mai un la mulţi ani pe fb, mai un rǎspuns la mail-uri de felicitǎri şi se face 11. Încep pregǎtirile: vreau o turǎ în circuit, dar pe invers. Coborâre în Kalabaka, ieşire din oraş, stânga spre Sf. Ştefan şi Meteora cu urcare, coborâre în Kastraki. Îmi pregǎtesc ţoalele pentru cǎ la ieşirea de ţigara am constatat cǎ e groasǎ. Şi bine am fǎcut… Le-am si numerotat :D Pe la 12 fǎrǎ un sfert, blindat de sus pânǎ jos, iau drumul la vale. Frig rǎu, dar merge. Ajuns în Kalabaka, în sfârşit constat mai multǎ linişte, deşi nu foarte Opresc la o tutungerie în speranţa cǎ voi gǎsi Camel fǎrǎ filtru, dar se dovedeşte marfǎ rarǎ aici, atât de rarǎ încât nu o au… Mai opresc pentru ceva fotografii doar cǎ sǎ vedeţi ce imagini au trǎitorii din acest oraş Ajung în buricul târgului unde, evident, nu putea lipsi Taverna Syrtaki În sfârşit, foarte rapid, las orǎşelul în spate… Şi încep urcuşul pe care, sincer, îl aşteptam ca pe o jimblǎ caldǎ, parcǎ de mult timp nemaifiind atât de dorit… Pe mǎsurǎ ce urc, simt tot mai tare vântul şi, deşi pe sub cascǎ am o cǎciulǎ “demi”, îl cam simt în frunte. Mâinile sunt încǎ calde, iar picioarele asijderea. Urcuşul e destul de tare, panta medie pânǎ în vârf fiind aşezatǎ undeva la 8.5%. Dar asta e media… Stâncile Meteorei încep sǎ mi se înfǎţişeze. Era acel "alt unghi" pe care-l cautam: Dar soarele promis, cât o fi el de puţin, întârzie sǎ aparǎ Pauzǎ de respiraţie Urc destul de încet, deşi în mod clar pot mai mult, dar am o reţinere legatǎ de transpiraţie. Aş vrea sǎ nu se întâmple pentru cǎ nu ştiu cât de frig e sus şi pentru cǎ mǎ aşteaptǎ câţiva kilometri buni de coborâre, extreme de riscantǎ pentru sǎnǎtate dacǎ o fac transpirat. Kalabaka lǎsatǎ în spate, iar în plan secund, munţii vizibili, în cel terţ - doar ochii mei îi vǎd, nu şi ai Nikon-ului… Nu continui mult pentru cǎ sunt nevoit sǎ negociez. Ce credeaţi, cǎ numai în România câinii umblǎ liberi şi sar la biciclişti? Încǎ un zvâc de urcare, dupǎ care mǎ ia vântul în primire şi, déjà, simt dureri în frunte. Opresc sǎ-mi scot bandana şi sǎ o pun pe sub cǎciulǎ în speranţa cǎ va ajuta. O palǎ de vânt o ia pe Helga şi dǎ cu ea de pǎmânt. Sunt -7 grade în continuare, iar vântul a sǎrit de mult de 20 de km/h Şoseaua e curatǎ şi observ doar cantitǎţile uriaşe de sare curatǎ cu care au dat pe ea, ici şi colo: gumele mele sunt… albe. În depǎrtare, parcǎ un soare palid încearcǎ sǎ-şi facǎ loc printre nori O nouǎ scurtǎ pauzǎ ca sǎ evit transpiraţia şi un belle-vue spre Kalabaka, cu zoom VA URMA 7 Quote Share this post Link to post Share on other sites
a_mic 3,934 Posted January 1, 2015 În depǎrtare, un ac de stâncǎ ce pare a sta într-un precar echilibru Mǎ voi apropia de ea şi voi face o pozǎ “prin fereastrǎ”, dar pânǎ acolo mai am sǎ mǎ bat cu vântul care devine, pe mǎsurǎ ce urc, tot mai rǎu cu mine Şi vine şi momentul pe care încerc sǎ-l imortalizez, chiar cu mâinile îngheţate Fac stânga cǎtre Mânǎstirile Sfânta Treime şi Sfântul Ştefan, privind cum se modeleazǎ fracturile stâncilor şi în zilele noastre De aici am mari probleme cu vântul îngheţat care tinde sǎ mǎ dea jos cu tot cu bicicletǎ. Opresc sǎ-mi treacǎ spaima primei rafale care m-a aruncat mult în lateral şi, printre zbaterile capacului ce protejeazǎ obiectivul, mai fac o fotografie cu mâini tremurânde (de fapt, am facut vreo 4 incercari :) ) Într-o curbǎ, mai ferit de rafalele ce, probabil, sǎreau de 40, prind din nou Sfânta Treime Şi, din nou o “fereastrǎ” cǎtre lumea de jos, lǎsatǎ în urmǎ În depǎrtare, munţii asaltaţi de ceţuri Şi, din nou, leit-motivul acestei ture, “fereastra”: Lumea micǎ la picioarele mele cele mari Continui drumul, aruncat dintr-o parte în alta de rafalele îngheţate şi ajung, în sfârşit la Mânǎstirea Sfântului Ştefan pe care o am şi în plan s-o vizitez pe dinǎuntru Ajung îngheţat şi cu mucii sfoarǎ la uşa mânǎstirii la care bat ca un pelerin obosit… Dupǎ ce bat bine, descopǎr şi soneria… Trebuie sǎ mǎ mulţumesc însǎ doar cu bǎtutul şi sunatul pentru cǎ, nici dupǎ 10 minute nu se oboseşte nimeni sǎ deschidǎ. Or fi îngheţat cu toţii înauntru? Oricum, picioarele mele au devenit bocnǎ, şi cu degetele de la mâini aproape de neascultare, mai fac o fotografie hǎului deasupra cǎruia stau pe podul de acces la mânǎstire, dupǎ care iau drumul rapid îndǎrǎt O nouǎ rafalǎ-mi bagǎ gerul şi spaima în oase şi opresc sǎ-mi recapǎt rǎsuflarea şi sǎ profit de imaginea şarpelui şoselei ce se desface de pe ghem sub mine… Ajung, dupǎ urcare, la intersecţia spre eagle’s nest pe care în sinea mea, de dimineatǎ mi-aş fi dorit sǎ-l reverific la capitolul şniţele cât talpa mea nr. 47.5, dar vântul şi gerul m-au stors de energia necesarǎ unui urcuş de încǎ 500 de metri, acolo unde rafalele, probabil, m-ar fi fǎcut sǎ merg spumegând de blesteme, pe lângǎ Helga. Mai am de urcat pânǎ la intersecţia cu drumul spre Marea Mânǎstire Meteora, cu un interludiu de vreo 200 de metri de coborâre pe care accelerez. Îmi vine şi idea de a încerca frânele, iar rezultatele nu sunt deloc mulţumitoare. Frâna spate e déjà doar amintire, oricâte pompe aş bǎga eu în levier. De fapt, pare a ţine cu sincope, iar vinovatul evident e gerul nǎprasnic prin care am plimbat-o. Odatǎ ultima urcare realizatǎ, ţin drumul cǎtre vale, mǎrginindu-mǎ la un 30-35 ca sǎ şi pot opri dacǎ Doamne fer’. Ajung totuşi din urmǎ un Merz care mǎ ţine şi, pânǎ la urmǎ îl ard într-o linie dreaptǎ. Ajuns acasǎ, prima grijǎ, chiar înainte de a mǎ descǎlţa, desochelǎri, desmǎnuşa şi descasca, e sǎ sap la temelia lui Metaxu’, cu adevǎrat o mare realizare a civilizaţiei elenistice de care, marele Pericle, sunt convins cǎ este mândru şi în ziua de azi pe-acolo pe unde e el… VA URMA (?) 11 Quote Share this post Link to post Share on other sites
mihaighimpu 270 Posted January 2, 2015 Asa e dom' profesor, sunt in asentimentul d-voastra, licoarea minune ce Metaxa se numeste, mare realizare a grecilor, tovaras de nadejde in orice conditii, mai ales in cele suferite acolo, vorba aia ... cine stie, cunoaste! :drinking: 1 Quote Share this post Link to post Share on other sites
a_mic 3,934 Posted January 2, 2015 Ziua 5 (o zi de Grecia adevǎratǎ) Cred cǎ a fost cea mai geroasǎ noapte de când sunt aici: -10. Prognoza pentru astǎzi însǎ aratǎ aproape încurajator: dupǎ prânz vor fi temperaturi de pânǎ la 3 grade, soare 90% şi vânt domol de 7-10 km/h. Este şi dimineaţa în care m-am trezit cel mai târziu: ora 9. De ieri îmi fǎcusem un plan: sǎ vǎd podul de la Mikana care, conform fotografiilor de pe goguleerth, este impresionant, şi sǎ fac o incursiune prin munte, printr-un fel de trecǎtoare. Se va vedea mai târziu cǎ omul spune şi Şeful dispune… Am tândǎlit prin casǎ pânǎ pe la 10.30 când atenţia mi-a fost atrasǎ în timp ce-mi savuram ţigara pe terasǎ de o tânǎraǎ doamnǎ greceascǎ ce a intrat în curte. A strigat de câteva ori şi, normal, a apǎrut gǎzdoiul. Vorbesc ei un minut, dupǎ care omuşteanu’ se duce în fundul curţii şi apare cu un ponei legat cu o sfoarǎ. Mai vorbesc ei puţin, dupǎ care apropitarul leagǎ poneiul sub terasa mea. În ǎst timp apare şi soţul cu 3 puradei: unul de vreo 4 anişori, unul de vreo 6 şi unul, cred, puţin peste 7. Copiii încep hlizeala la cal, iar gǎzdoiul apare cu harnaşamentul: şa, dârlogi, mǎ rog, tot tacâmul. Deja plozii erau în extaz, ca şi pǎrinţii de altfel. Calu’ însǎ pǎrea a fi de altǎ pǎrere. Se face încercarea cu mezinul, tatǎl ţinând poneiul de dârlogi. Mama pune plodul sus, plodul se agaţǎ de mânerul şeii, tatǎl face un pas în faţǎ sub ochii atenţi ai stǎpânului, iar calul îşi aminteşte brux de videoclipurile vǎzute de el – calul – în tinereţe cu concursurile de rodeo. Drept pentru care, pe cât e de mic, pe-atât se face de-al dracu’. Se chinuie câteva secunde toatǎ lumea sǎ dea odoru’ jos din şa, dupǎ care apropitarul pleacǎ cu calul de dârlogi în fundul curţii unde are loc un monolog în care omu’ certa calu’. Dupǎ un minut se întorc şi scena se repetǎ. Omu’ ia iar calu’, merge în fundul curţii şi începe sǎ zbiere la el, fǎrǎ a-l atinge, în încercarea de a-i explica, probabil, cǎ vrea şi el neşte mǎlai de la turist. Calu’ pare convins de argument şi se întorc împreunǎ. A treia încercare cu plodu’ nu mai are loc întrucât ǎsta se pune pe zbierat când vede calu’. Tatǎl vrea sǎ-i demonstreze cǎ totul e ok şi dǎ sǎ se suie el pe cal, însǎ calului nu-i miroase a bine ce se întâmplǎ şi începe sǎ sarǎ de cur în toate pǎrţile. Panicǎ! Catastrofo! Zbierete! Calu’… nimic! Pânǎ la urmǎ omul reuşeşte sǎ coboare, îşi ia plozii şi nevasta şi pleacǎ. Apropitarul şi în acelaşi timp gǎzdoiul meu rǎmâne suduind cu calu’ de dârlogi. Îl leagǎ iar sub terasa mea şi intrǎ în casǎ zbierând de nervi, cel mai probabil la nevastǎ. Dupǎ spectacolul amintit, calu’ legat începe, probabil vexat de comportamentul stǎpânului, sǎ dea în toate oalele, strǎchinile, gǎleţile şi ghivecele la care ajungea aşa priponit şi, într-un minut face un dezastru în raza de acţiune a priponiturii: gǎleţi de tablǎ strâmbate, alea de plastic sparte, ghivecele fǎcute zob, pǎmântul din ele împrǎştiat, iar el sfârşeşte eroic înghiţind pe nemestecate plantele smulse de la locurile lor. Dupǎ ce spectacolul s-a încheiat cu gǎzdoiul dând la mǎturǎ şi strângând rezultatele rǎzmeriţei hipice, am intrat în casǎ şi am început pregǎtirile de plecare. Cum ieri mi-a fost extrem… extrem de frig, am decis sǎ mǎ îmbrac la fel: mai bine sǎ prisoseascǎ decât sǎ lipseascǎ. Mare parte din drum urma sǎ se desfǎşoare pe şosea, pe câmp, doar vreo 6 km urmând sǎ fie off-road. Schimb şi bacteria la ciclocomputador, iau rucsacul şi cobor sǎ o iau pe Helga din garaj. Evident, trec pe lângǎ calul ponei. Care cal, dupǎ ce stǎpân-su a fǎcut lunǎ, a gǎsit soluţia: s-a bǎlegat cât o herghelie pe jos, pe balustradǎ, pe bicicleta lui fii-su, adicǎ PESTE TOT. Dupǎ care a jucat totul în picioare de şi-a pus balegǎ şi pe cap. L-am ocolit uşurel ca sǎ nu-i dau de înţeles cǎ aş dori sǎ schimbǎm impresii despre starea vremii, am luat trotineta şi, p-aci ţi-e drumul… Am plecat la 12 fǎrǎ un sfert cu 4 grade mai puţin în buzunar decât în prognozǎ: -1. Am coborât câteva sute de metri spre Kalampuiimei, dupǎ care am fǎcut dreapta ieşind din drumul principal. Urma sǎ traversez câteva dealuri şi sǎ ies în “DN”6, mergând cǎtre nord-vest. Coborârea mi-a îngheţat mâinile rapid, în ciuda celor 2 perechi de mǎnuşi. Am mai coborât puţin, dupǎ care un deal se face în faţa mea: bun, zic! Şi dau grǎmadǎ pe el sǎ mǎ încǎlzesc. Las stâncile Meteorei în spate şi opresc sǎ-mi trag sufletul în vârf, într-un fel de adǎpost Fac ochii roatǎ şi dau de silueta singuraticǎ a stâncii aciculare pe care am mai surprins-o şi din alte unghiuri zilele trecute. N-o ratez… Ce-am urcat se face coborâre şi mai mult decât atât: 90 de metri de coborâre sinuoasǎ întinsǎ pe mai puţin de 700 de metri. Din pǎcate, nu pot sǎ-i dau cum aş vrea pentru cǎ frâna mea pe spete era cvasiabsentǎ… Intru în naţional şi iau calea asfaltului de bunǎ calitate, cu un “vânticel uşurel şi rǎcoros” din dreapta faţǎ. Deşi drumul îmi pare drept, trebuie sǎ depun eforturi serioase pentru 20 km/h, ceea ce îmi spune cǎ, de fapt, cam urc, drept pentru care renunţ şi stau la 15… Privire cǎtre munţii spre care mǎ îndrept: Pe marginea drumului am numǎrat vreo 8 pieţuci cu fructe, legume, dulceaţǎ, miere, vin şi ouzo. Preţuri: dulceaţa 10 EU/kg, mierea 15, vinul 4, ouzo 20. Preţuri de “staţiune” frate… Drumul continuǎ destul de liber, iar şoferii se poartǎ foarte frumos, depǎşindu-mǎ la distanţǎ. Dacǎ v-a pǎcǎlit cumva soarele generos, sǎ ştiţi cǎ vǎ înşelaţi: ţurţurii stau bine mersi şi la soare… Dupǎ ceva mai bine de 8 km de urcuş de varǎ, ajung la intersecţia cu “DN” 15 pe care urmeazǎ sǎ continui. Am sǎ pun o fotografie, în mod special, pentru cei care considerǎ poliţia româneascǎ un fel de hienǎ ce stǎ la pândǎ doar ca sǎ-i facǎ zile negre şoferului românex şi eventual sǎ-i ia banii: Si nu au fost singurii: am mai vazut doua echipaje la fel de bine ascunse... Nu numai cǎ i-a luat Merz-ului banii pe vitezǎ, dar i-a mai şi verificat toate luminile, semnalizatoarele, portbagajul… Numa’ la noi poliţia e a dreaq… adicǎ aşa cum şoferul românex nu o vrea… Naţionalul 15 debuteazǎ în urcare şi ştiu cǎ am în faţǎ 5-6 km pânǎ la primul obiectiv al turei: podul din Mikani Am descoperit o pozǎ cu el pe net şi m-a fascinat deşi… cam seamǎnǎ cu cel din ziua zero… de pe drumul spre Meteora… Da’ nu se poa’! Sub soarele cu dinţi ascuţiţi drumul continuǎ mǎrginit de copaci, semǎnând într-o oarecare mǎsurǎ cu drumul dinspre Târgu Jiu spre Baia de Aramǎ Pe dreapta, în versant, 1 metru şi mai bine mai sus, rigola din beton ce colecteazǎ apele pluviale, în acest fel drumul fiind protejat Şi iatǎ-mǎ intrat în Mikani Zona nu prea seamǎnǎ cu fotografia vǎzutǎ pe goguleerth, cel mai probabil fiind pusǎ în acel loc de un prostovan ce stǎ mizerabil cu geografia. Podul a cǎrui pozǎ fusese pusǎ era în mod clar cel de la Venetikos… Asta e… e doar un pod ca atâtea altele. Cum însǎ sunt fascinat de ele, îl aşez în memoria aparatului de fotat VA URMA 7 Quote Share this post Link to post Share on other sites
a_mic 3,934 Posted January 2, 2015 Dupǎ pod, la câteva sute de metri se face un drum la stânga, spre Ohineia, iar de-acolo, traversând o trecǎtoare pe off-road, sǎ ajung din nou în drumul 6. Pe notiţele mele, ar trebui sǎ trec de un “V” şi sǎ ajung în Hirocampos. Deci fac stânga şi continui. Pe drum, gǎsesc spre stânga un drum abandonat pe care hotǎrǎsc sǎ-l explorez puţin. Intru pe el şi ajung la un pod dezafectat lângǎ care mǎ opresc Revin în drumul meu şi ajung la intersecţia spre Hirocampos cǎtre care mǎ şi îndrept. Vântul s-a domolit, iar soarele prinde ceva putere. Sunt 5 grade şi încep sǎ-i simt cǎldura, aşa cǎ opresc sǎ dau jos polarul În faţa mea, munţii cu trecǎtoarea ascunsǎ Traversez un pod micuţ şi în faţa mea se înfǎţoşazǎ o bisericuţǎ ce parcǎ mǎ curenteazǎ. În întregime din piatrǎ, are afarǎ în fel de “închinariu” în interiorul cǎruia se aflǎ o piesǎ de mobilier bisericesc de o calitate cu totul aparte Un filigran în lemn, cel mai probabil, dupǎ culoare, de trandafir Dau roatǎ bisericii studiindu-i alcǎtuirea din piatrǎ Clopotniţa Grǎdina Soldaţi aliniaţi Cum intru în sat, mǎ iau câinii în primire şi trebuie sǎ opresc Le explic cu vorba bunǎ cum cǎ sunt un turist rǎtǎcit în Grecia pastoralǎ şi mǎ lasǎ pe moment în pace. Şmecher însǎ unul dintre ei, vine pe pitice din spate şi încearcǎ sǎ mǎ înşface de picior. Îl ghicesc şi-şi ia un toc de bocanc în bot. Un scheunat scurt şi fuge lângǎ frate-sǎu. La ieşirea din sat, începe zona de off-road ce duce cǎtre trecǎtoarea din capul meu. Un kilometru şi jumǎtate mai departe, o fermǎ. Când ajung cam la 200 de metri de ea, sǎ-mi vinǎ rǎu nu alta: cam 40 de cǎini de toate dimensiunile sar pârlezele şi vin mâncând pǎmântul cǎtre mine. Treaba e serioasǎ şi, imediat se prind şi oamenii din fermǎ. Mǎ dau jos de pe bicicletǎ, scot ochelarii, iau vreo 4 pietre în mâna stângǎ şi aştept atacul care nu întârzie: roatǎ în jurul meu, iar cel din spate se şi repede. Mǎ întorc şi-i transmit un pietroi de bun venit care-l nimereşte în plin. Din cei ce înainte erau în faţa şi acum erau în spatele meu dupǎ ce mǎ rotisem, vǎd vreo doi care se reped. Mişc bicicleta în faţǎ şi mǎ întorc iar luându-l pe unul mai de aproape la ţintǎ. Ratez da-l sperii. Mai iau vreo douǎ pietre de jos şi arunc spre ei, iar cercul se mǎreşte. Arunc o privire spre fermǎ sǎ vǎd cât îi mai trebuie omului cu bâta sǎ ajungǎ la mine. Câteva secunde şi acesta începe sǎ împrǎştie câinii cu bâta sa rotitoare. Doar cǎ nu se lǎsau aşa uşor duşi. Am mai ajutat şi eu cu câteva pietre cǎtre cei mai încǎpǎţânaţi şi, dupǎ cam un minut s-au cam potolit: Am încercat apoi sǎ îl descos pe om cu privire la drum. Acesta însǎ mi-a indicat foarte hotǎrât sǎ mǎ întorc din douǎ motive: “can’t go, can’t go. No road, no road. And waw-waw big”. Am cam înţeles ce voia sǎ-mi spunǎ: de fapt, cǎ s-ar putea sǎ nu mǎ mai pot descurca aşa de bine cu câinii mai sus. I-am mulţumit şi am fǎcut cale întoarsǎ. Ajuns din nou în sat, m-am gândit sǎ mai încerc totuşi pe un alt drum. Dar pânǎ atunci, am luat o pauzǎ la biserica din sat: VA URMA 5 Quote Share this post Link to post Share on other sites
