Recommended Posts

Ziua 2 (continuare)

Drumul se lărgește și simțim ca nu mai e mult (cam terminaserăm rezervele de batoane, semințe și apă.. mă rog, în ceea ce mă privește, e vorba de izo-chestii. 'Eftine, de la DM, că nu-s campion să-mi permit isostar. Și au și alea ieftine electroliți și minerale)

DSCN0345.JPG
  
Și brusc ni se deschide în față o panoramă tristă. Apocaliptică. 
Am ajuns la marginea Aninei.

DSCN0346.JPG
 
DSCN0347.JPG
  
Știu, au mai pus și alții poze asemenea. Poate că e o repetare bună, care să ne aducă aminte că există oameni  extrem de sărmani. 
M-a frapat faptul că printre găurile alea hâde de apartamente nicicând locuite ale unor blocuri comuniste construite la îndemnul unor idioți cu putere,  mai vedeai câte unul cu geamuri termopan afumate de o țeavă pe post de coș de sobă... Semn că acolo locuiește cineva. În condițiile alea. Cu câteva rufe atârnate la uscat, o pată de culoare palidă peste gri-ul și negrul găurilor apartamentelor vecine.
N-am apucat să mai fac poze. Era o atmosferă ușor sinistră, o liniște îngrozitoare care se suprapunea ciudat peste liniștea de cu totul alt tip din timpul drumului prin natură.

Ne grăbeam, începuse să fie cald, apa se terminase...

Ce vedeam noi acolo erau blocurile aflate pe Str. Orașul Nou. 
Ce oraș frumos. Fabrici și uzine. Mmmmmm...
Oamenii de acolo aveau și câteva cuști de găini, am văzut chiar și câțiva măgăruși priponiți ce pășteau iarba galbenă și pipernicită...

Postez o captură Google maps... noi veneam din stânga ( zona bisericii noi, curate, proaspete :( ) și aveam să facem stânga la vale, prin spatele mașinii din poză.

Scrin%2520shot%252010.10_%25202015-12-09
 
Drumul la vale însă avea să fie și el o mică încercare. Cum bine zis-a @@Traveller în descrierea dumisale.
Plăcile astea de beton erau brăzdate în diagonală de șanțuri (și o diagonală luuuungăăă...că deh, injinerii locali au ales varianta în unghi ascuțit) ale unor lucrări prost făcute și prost finisate.
Deci ne-am grăbit și nu prea către papa și apa binefăcătoare din centrul fortăreței muncitorești Anina...
 
Care arată frumos văzută de sus, odată ajunși la DN

DSCN0348.JPG

Când  am "înțepat" DN-ul am oprit la un mic magazin să întrebăm unde poa' să mănânce și gura unor bicicloturiști.
Tot acolo aveam să punem niște întrebări la întoarcerea către minunatul castel care ne aștepta cu drag printre zidurile sale. Dar vom reveni...)

Am aflat deci unde am putea să ne refacem nițel forțele și-am luat-o la vale.
Iuhuuuu
Ăăă, ba pardon. 
Că acest iuhuuuu o să fie peste foarte puțină vreme uuuuhui.
Și cu burta plină.
Și pe căldură.
Corporatist ne-am zis în barbă: "never mind". Targetu' e  ahead.
Pițeria.

Unde am adăstat. Și-am schimbat câteva vorbe cu fata care ne servea. Și de la care am aflat câteva mici "insighturi" (nah, m-am pornit pe limbaju' corporatist) despre economia locală.
Care e extrem de tristă. Se pare că Reșița era un pol al economiei zonei , asta după ce mineritul Aninei s-a închis.
Într-o vreme făcea naveta Anina-Reșita dar era extrem de greu (și e simplu să ne dăm seama și să ne imaginăm cum e iarna pe acolo). Dar nici Reșita n-a prea mai rămas o soluție, așa că a revenit înapoi în Anina (alt oraș zombie) și "o vedea ea ce-i rezervă viitorul"

Mâncat-am așadară și cu burțile pline am luat-o înapoi la uuuuhui.
Pardon. La deal.

Ajungem ceva mai greu înapoi la punctul unde drumul dinspre Mărghitaș înțeapă DN-ul.
Oprim din nou la tanti de la magazin, care ne-a îndrumat bine către păpica bună din orașul fost minier semi-mort. Refacem proviziile de apă. Și punem întrebări. Deh, orășeni obosiți și curioși ;)
(iată și magazinașul) 
 
YMBnjkS.png
 
În timp ce umpleam bidoanele, întreb un nene aflat și el p-acolo prin magazin, cam cum e drumu' de acolo către Reșița (da, sunt misogin, nu prea are rost să întrebi o femeie despre detalii geografice, orientare și elevații – nici nu știu cum să mă exprim ca să fiu politically correct: să întrebi o reprezentantă a sexului slab? wtf, o să-mi sară în cap feministele... S-o denumim colocvial "o gagică". Deci bottom-line, nu prea întrebi o gagică despre detaliile unui drum)
 
Deci masculu' cu priceperea orientării în timp și spațiu zice: "Aaaa, păi e numa' la vale".
Mintea-mi lucrează febril. Mno' cam așa e cum zice.
Că dacă Anina-i cam la 600m iar baza străzii care urcă către Club Chateau de Reshitza e la 250m, apăi cam ar fi la vale (chiar dacă reședința temporară unde faci o baie și mânci bine dă seară și faci nani bun e la 294. Te descurci tu cumva cu ăia 40)
 
Wrong. Greșît.

Zicea nenea ceva de cimitir. Așa e. Cobori pân-acolo. Dar puțin. Cât să zic? 2 km?
Habar n-am.
Că Roxu' iar mi-o trage.
Nu mai vrea să afișeze viteză, cadență și inimă deloc. Iar.

Dar mă "luminează" @@iacobdoc
(poza cockpitului nu e din ziua respectivă, dar face lumină   privind sincopele ciclocomputerului Rox. Vom reveni asupra cockpitului și a gadgeturilor de care s-a tot pomenit. La timpul potrivit)

 

DSCN0832.JPG

 

Aflu așadar (chestie confirmată mai apoi la revenirea acasă și după ceva săpături pe net) că apar interferențe între ciclocomputerele wireless și lumini. Mai ales alea "chinezării"
Or' exact asta făceam eu pe coborâri.
Incluzînd cele 2 din ziua precedentă. Și pentru care eram nervos că nu am aflat datele ;)
Porneam  lumina lu' Solar Stormu', chiar pe zi, pentru a fi vizibil de către șofeorii de pe contrasens (mai ales că chinezăria asta dă cam 2000 de lumeni) Siguranța înainte de toate.
Se pare carevrazică că nu poți să le ai pe toate.
Deci solar stormu' era prabliema.

Cu inima ușurată că am aflat buba, încep să urc. Exact d-acolo, din zona cimitirului. Și să urc. Și să urc??? 
Ce zicea nenea ăla de la magazin? Hă? Era cumva o gagică deghizată? :P
Deja gadjeturile arătau mulți metri in sus.
Asta după ziua precedentă, care după cum văzurăm/citirăm, n-a fost chiar o plimbare pe tipsie.

Dar orice urcare are un vârf undeva. Cândva. Mai devreme sau mai târziu. 

 

Prilej de pozat. Pentru încă o panoramă

0yJ8vdcHAobjMAUWtva-Y9751eoSdFmJf1RX_MKf

Și-apoi a urmat acea coborâre.

Mă uit la pozele puse de colegii de tură  în care se zice că eram moamă-moamă de fericiți acolo pe podul din Carașova. Mă uit la mine (și nu numai) și-mi dau seama că astea au fost texte de PR. Am un zâmbet trist. Și tâmp. Încă nu-mi revenisem după coborâre.
Pentru că am aflat cauza sincopelor gadjeturilor și n-am mai aprins faru' am putut să văd că am ajuns și spre aproape 65 la oră. Mi-a fost frică de mai mult. Nu eram cu caucioacele Vittoria slick (deh, am ales să merg in tură cu Continentalele RaceKing luate de pe Devronu' jumătății mele a' mai bune) în ideea că avem destul de mult off-road.
Și am simțit bine în curbe că sunt cu cramponate și nu cu slickuri.

 

Și am ajuns carevrazică în Carașova.
Poze de pe pod ați văzutără.
Nu mai pun și eu că n-are rost.
Și văzut-ați și poze către zarea de sus unde era antena.
Acolo trebuia s-ajungem? Da.
$%$^%&*& 

După o zi atât de plină, fiecare metru la deal era un chin.

Și am revenit peste traseul care dimineață părea uța-uța încetișor.
Acum avea să capete un alt chip.
Mult mai urât. Uadăfac, mai urcăm mult în plm?? :D

 

Dar am ajuns undeva într-un punct denumit "sus", adică vârful. 
Moment magic.
Încep niscai picuri de ploaie.
Deși, dacă vă uitați la pozele postate, nimic nu avea să anunțe ce avea să urmeze.

Ok, ne echipăm (deși eu iar bodogăneam totemul magic aflat în rucsac: geaca de ploaie care părea să-și fi pierdut puterile magice. Dar până la sfârșit hu zăfaccherz?)
Și urmează ultimii km la vale către Reșița.

Parcurși pe o ploaie epică.
Ne-am regrupat sub pod. 

 

Zp4x9_Gg8_nOppKdQzBn9Bxjh_dE_xZeqhXJAILg

 

Cu rânjete pe față.

 

O ploaie mega faină. 

Trec repede peste drumul până la pensiune.

Urmează un duș cald și rapid. Și un scurt drum în oraș. La nonstop ;)

Ăăă, care oraș?  

@@iacobdoc ai legătura. :D

  • Upvote 7

Share this post


Link to post
Share on other sites

Imi place, fiecare a trecut printr-o gramada de simtaminte in tura asta, prin urmare, fiecare chiar are ce povesti fara sa fie redundant. Si cu vorbe, si cu fotografiile luate din propriul unghi de vedere. :)

 

Carevasazică... am isprăvit perioada petrecută la Resita (sau mai degrabă imprejurul ei). Urmează, in consecintă, Ciclova Montană. Unde, dupa neajunsurile depăsite la Vila Castel, ne asteptam la cine stie ce alte surprize. Se va vedea insă că am găsit acolo exact contrariul. Să purcedem asadar la...

 
Ziua 3 – 28 iulie 2015
 
Azi programul ne obligă la o oră de trezire matinală, pentru că ne mutăm la a doua bază de cazare şi mai avem şi trenuleţul Oraviţa – Anina, care pleacă la 11.15 din gară. Ca atare, a rămas să ne reunim la 11.00 în faţa gării Oraviţa. Lucru care se întîmplă, cu oarecari emoţii din partea trioului Artistul33+MaC+Traveller, care ajunge după o cursă pasionantă în maşina primului la destinaţie, fix la oră fixă.
De bilete se ocupase deja iacobdoc, pe care l-am găsit instalat în vagon. Ne-am instalat bicicletele, cu 1-2 roţi scoase, apoi ne-am aşezat gata de călătorie. 
DSCF0765.jpg
 
Asta cu ”aşezatul” e un fel de-a spune, că ne-am foit tot timpul între locurile noastre şi coada trenului, pentru poze şi impresii. Intră şi „naşul”, care cumula şi funcţia de ghid şi custode al „muzeului ambulant” care circulă pe calea ferată Oraviţa – Anina o dată pe zi, tur-retur. 
DSCF0798.jpg
 
DSCF0799.jpg
 
Omul nostru ne controlează biletele, care sunt nişte tichete deosebite de ceea ce vezi pe celelalte linii.
Apoi se aşează muncitoreşte pe băncuţa de lemn şi varsă asupra noastră o avalanşă de poveşti, vederi vechi şi pliante. :D
DSCF0804.jpg
 
Are şi un fluier de la 1904 (sper că am reţinut corect anul).
DSCF0805.jpg
 
După rondul naşului, suntem liberi să căscăm gura la peisajul unic pe care îl străbate prima linie de cale ferată montană de pe teritoriul României de azi. Spaţiul de la capătul ultimului vagon e locul de elecţie pentru toţi pasionaţii.
 
Halta Lişava.
DSCF0818.jpg
 
IMG_2368.JPG
 
DSCF0831.jpg
 
DSCN0444.JPG
 
Avem un fan trenulist venit din Germania special pentru a vizita linia asta. A coborît la Gîrlişte, cred că a luat-o la pas şi s-a întors cu trenul de retur.
DSCF0843.jpg
 
DSCF0844.jpg
 
This is how real men shoot! :D
DSCF0846.jpg
 
DSCF0853.jpg
 
Halta Gîrlişte.
DSCF0874.jpg
 
DSCN0430.JPG
 
Interior de vagon refăcut. Natură vie cu troacă.
DSCF0897.jpg
 
Ne apropiem de Anina, se vede oraşul de la înălţime.
DSCF0901.jpg
 
Debarcăm triumfal în gara Anina.
DSCF0909.jpg
 
DSCF0910.jpg
 
DSCF0914.jpg
 
-va urma-
  • Upvote 6

Share this post


Link to post
Share on other sites
Mare plăcere ne-a făcut plimbarea asta cu trenul, o adevărată întoarcere în timp. Faptul că s-au cheltuit nişte bani pentru renovarea materialului rulant e de bine pentru viitorul liniei, care a trecut nu o dată pe lîngă suspendarea traficului, pînă la urmă CFR Călători reducînd frecvenţa de operare de la 3 la 2 şi apoi la o cursă pe zi tur-retur. Voiam de multă vreme să ajung aici, iar faptul că am ajuns în dublă calitate, de biciclist şi fan trenulist, nu putea decît să fie o mare satisfacţie pentru mine.
%25255BGroup%2525202%25255D-DSCN0463_DSC
 
DSCF0915.jpg
 
Pînă acum am avut activitate, e timpul să ne relaxăm la aceeaşi terasă ca ieri, doar că azi nu mai au ciorbă, deci ne  mulţumim cu o pizza. La ora 15 terminam cu prînzul, nu ne-am grăbit pentru că ştim că ne aşteaptă o întoarcere de doar 32 km pînă în Oraviţa. 
Întîi avem o mică abatere de la drumul direct, ca să vizităm lacul Buhui, la sud-est de Anina. Drumul spre lac e forestier, odată asfaltat. Urcă bine de tot vreo 2 km, apoi coboară tot atît.
IMG_2480.JPG
 
Doar că nici nu începusem să coborîm bine prin pădure, că face pană artistul nostru. Ca să vă faceţi o idee despre atmosfera care a domnit peste trupa noastră de-a lungul turei, trebuie să spunem că penele (şi au fost vreo 6) au fost unele dintre cele mai vesele momente ale excursiei, prilej de respiro şi caterincă. ;)
Comitetul de urgenţă se reuneşte şi rezolvă problema. 
DSCF0916.jpg
 
Artistul venise boem, fără scule de reparat pana. Comitetul de miştocăreală preia controlul la finalizarea reparaţiei penei şi îl pune să dea la pompă, ceea ce nu-l întristează defel :D.
DSCN6017.JPG
 
Amicul îl ia la mişto legat de echiparea deosebită cu care s-a prezentat, motiv pentru care este penalizat 5 minute mai tîrziu, tot cu pană. Altă pauză, alt mişto la greu. Ne întrebăm dacă n-o fi o problemă de karma a drumului sau ceva, dar problema pe drumul pietros cred a fost mai degrabă un rest de cioburi de sticlă. 
 
Drumul prin pădure continuă apoi… eram un pic tulburaţi de cele 2 pene dar coborârea scurtă şi frumoasă pînă la lac ne-a făcut să le dăm uitării. Cel puţin pentru 48 de ore :P. Lacul e frumos, a fost creat prin zăgăzuirea pîrîului Buhui, afluent al Caraşului.
DSCF0921.jpg
 
Pe malul său e o cabană, care acum era ocupată, fusese în totalitate rezervată în prealabil. Am schimbat cîteva vorbe cu cabanierul, care ne-a refăcut provizia de apă şi ne-a dat nişte indicaţii despre traseul de întoarcere. Noi intenţionam să o luăm prin Steierdorf, cartier sudic al Aninei. El ne-a propus să o scurtăm direct de la bifurcaţia de Buhui, în partea opusă.
Ajunşi aici în linişte, fără incidente, ne oprim să evaluăm situaţia. Drumul arată destul de rău şi abrupt, astfel că întrebăm un localnic de la o casă. Dialogul cu amicul devine antologic:
Bună ziua, vrem să ajungem la Marila, e bun drumul pe aici?
Replica moşuleanului vine inexorabil:
Da de unde veniţi?
Da ce contează?
Da cum să-ţi zic, dacă nu ştiu de unde veniţi?
 
Era enervant şi amuzant în acelaşi timp omuleţul, ca un calculator care-ţi cere parola înainte să-ţi permită accesul la date. Din fericire a încercat să intervină şi un tînăr (fiul, ginerele?) care a apucat să spună că drumul ajunge unde vrem, dar e rupt şi abrupt, deci el recomandă să o luăm prin Steierdorf, cum spunea şi traseul nostru încărcat  în GPS.
 
Steierdorf e întemeiat de imigranţi austrieci veniţi din provincia Steier (Ştiria) în 1773, istoria locului putînd fi citită mai pe larg aici:
 
Din Anina spre Steierdorf coborîm lejer pe asfalt, apoi căutăm bifurcaţia la dreapta spre Marila şi începem să urcăm pe dale de beton şi piatră cubică. Alesesem trasa asta pe DJ 572B ca să mai scurtăm şi să evităm o urcare lungă pe DN 57B. 
IMG_2503.JPG
 
IMG_2500.JPG
 
DSCN0476.JPG
 
DSCN0480.JPG
 
După terminarea ultimelor case drumul devine forestier pietruit.
IMG_2511.JPG
 
DSCN0482.JPG
 
Trecem de o zonă cu aspect lugubru, plină cu deşeuri ale activităţii umane, miniere şi nu numai… Ulterior drumul devine din ce în ce mai greu practicabil, nefiind întreţinut deloc.
IMG_2514.JPG
 
În ciuda indicaţiilor GPS, fiind nişte trestii gînditoare, avem dubii despre traseu. Un şofer de basculantă ne confirmă că suntem pe drumul bun şi la intersecţia unde se face dreapta spre Brădet, noi s-o ţinem tot înainte. O ţinem, cu fundurile mai mereu ridicate din şa. Apropo de şa, şaua Brooks a fost foarte confortabilă pe offroad în ăste 3 zile, n-a trebuit să mă gîndesc prea mult la vreo durere de fund. 
Începem şi coborîrea pe drumul cel rupt. Pauze au fost dese pînă acum, fiind totuşi cald.
DSCN0489.JPG
 
Ajungem la intersecţia cu DN57B, în Marila. Aici începe un nou bonus pentru băieţii buni – o coborîre de mare angajament pînă în Oraviţa, lungă de 6 km, pe asfalt foarte bun. Am gustat-o cu toată plăcerea, bineînţeles! Jos, iar i-am găsit pe coechipierii mei cu zîmbete „din alea” pe buze. :P
 
De aici a mai fost o aruncătură de băţ până la gară, unde am recuperat maşinile. Pensiunea Casa cu Platani din Ciclova Montană ne aştepta, noi eram cam cu inimile îndoite după Reşiţa, din fericire pensiunea şi oamenii ei ni s-au părut, în unanimitate, ireproşabili. Pentru 100 de lei pe noapte cazarea era impecabila, iar pentru 10 lei micul dejun de tip bufet suedez era un ospăţ de-a dreptul. 
În curte era amenajată terasa unde am luat cina în cele 3 seri. Asta a fost prima şi am sărbătorit cum se cuvine încă o zi foarte reuşită.
%25255BGroup%2525200%25255D-DSCN0495_DSC
 
DSCF0926.jpg
 
  • Upvote 6

Share this post


Link to post
Share on other sites
Intră şi „naşul”, care cumula şi funcţia de ghid şi custode al „muzeului ambulant” care circulă pe calea ferată Oraviţa – Anina o dată pe zi, tur-retur

 

Foarte tare acest nas, cu tot cu fluierul din 1904.

Banuiesc ca activitatea de ghid si custode o face benevol, pentru ca nu cred ca il plateste CFR-ul in plus.

 

 

Avem un fan trenulist venit din Germania special pentru a vizita linia asta. A coborît la Gîrlişte, cred că a luat-o la pas şi s-a întors cu trenul de retur.

 

Cateva vorbe si mai multe poze despre bucata Garliste - Ciudanovita, parcursa, la pas, pe calea ferata:

http://www.ciclism.ro/forums/index.php/topic/14369-calea-ferat%C4%83-oravi%C5%A3a-%E2%80%93-anina-%C5%9Fi-muzeul-locomotivelor-cu-abur-re%C5%9Fi%C5%A3a/?view=findpost&p=665180

Share this post


Link to post
Share on other sites

Fluierul era și mai vechi. Eu rețin ceva cu 1860...sau 1880.
Artistul ar putea să confirme (poate).

 

Da, o face benevol și se vedea că e împătimit și că-și iubește meseria. Avea o colecție impresionantă de vederi (ce era în respectivele albume erau cópii pe care să le arate călătorilor) și ne-a povestit că adună tot felul de chestii vechi legate de trenuri.


Biletul de tren

 

5uW_zbOr0oR2kBRKhtwMHpGEIwRrsJ0ISt4Jc5zf

 

 

și biletul de bicicletă

 

158AIQjS9mRSLSBSjtoNBWYatXM4rBVjRTvIG0P5

  • Upvote 4

Share this post


Link to post
Share on other sites

@MaC®

Ma bucur sa vad ca exista astfel de oameni, pasionati benevol de ceea ce fac. Si imi pare rau ca nu l-am prins si eu pe acest nas in iulie 2014 cand am fost ultima data pe calea ferata Oravita - Anina.

Si multumesc pentru biletele de tren. Pe mine nu m-a dus capu' sa le fac o poza.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Cu plăcere. Pentru cei împătimiți, le am scanate la 600dpi. Pot da linkurile ;)

 

A fost o reală plăcere discuția cu el. Cred că a durat spre vreo 20-30 minute... Pe de altă parte însă, asta ne ținea cumva pe loc lângă domnia sa. Și am pierdut câteva peisaje. Noroc că eram mai mulți în echipă :D

  • Upvote 1

Share this post


Link to post
Share on other sites

Biletele sunt cele obişnuite, se folosesc peste tot la trenurile CFR Călători, acolo unde nu există sistemul electronic xSell.

 

Biletul Bianco se foloseşte la tarife speciale (cum e pe Oraviţa - Anina) sau dacă vrei bilete cu schimbare de tren (în acest din urmă caz doar când pleci din staţii cu xSell unde nu funcţionează sistemul din diverse motive - pană de curent, defect, intervalul zilnic de mentenanţă).

 

Biletul verde e şi el standard, ţi-l dă naşul şi dacă, de exemplu, urci în tren de la Bucureşti Basarab h.. Dar în cazul ăsta nu poţi primi bilet cu schimbare la mai multe trenuri. S-a făcut un artificiu acolo, s-a dat un bilet de elev... pentru ăsta se mai dau 5 lei de la Ministerul Educaţiei şi se dă şi subvenţia pe călător-km, nu prea e legal, nu ar fi trebuit postat.

 

Mai există şi bilete în stilul celor de autobuz, se rup în funcţie de preţ. Înainte erau de 2 feluri, în sensul că cele de la casa de bilete erau şi pentru tarif redus, cele din tren doar pentru tarif întreg (deci un elev/student primea biletul verde, care se completează greu). Acum am impresia că naşul are din ambele.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Zi 3

 

 

 

Ce sa inteleg eu din ziua 3? Doar ca a fost o zi extrem de plina, in care am schimbat sumedenie de peisaje, am intalnit oameni deosebiti, m-am impotmolit in K-land-ul din Resita, am alergat cu masina, am ajuns in ultima clipa la gara, m-am dat cu trenul, am traversat o minunatie de bucata de tara, am gasit o fata frumoasa in tren, am facut sute de poze si m-am bucurat de cele gasite seara la Ciclova. Adica mult-mult...

 

Dar sa pornim cu inceputul: trezit de dimineata, am strans rapid bagajele dintr-un loc ce, intr-o oarecare masura, nu mi-a prea fost pe potriva. Resita m-a dezamagit, iar daca n-ar fi fost prietenii si imprejurimile batute calare, cel mai probabil ca dupa o singura zi as fi taiat-o in alta parte. 

 

Nici promisiunile pentru a doua pensiune nu erau foarte bleau-ciel: aveam stiinta de cel putin o convorbire telefonica intre cel ce s-a ocupat de cazari si proprietar… nu ne asteptam la cine stie ce si, ca sa fiu drept pana la capat, chiar ma asteptam la oarece conflicte cu gazda inca din prima seara, avand in vedere tonul pe care-l folosise in relatia cu noi.

 

Planuisem sa plec ceva mai devreme ca sa scot niste bani de pe card, pe la 8 fiind déjà cu Helga impachetata in frantuzoaica. Vreme innourata, oras pustiu. Il traversez rapid, ma lamurex cu banca si-mi vine o idée: ce-ar fi sa le iau eu ceva baietilor? Ca la “Castelu’” lu’ Peste ne lipsisera destule: ma gandeam la ceva dulce si la cate o bere mai altfel putin.

 

Zis si facut: ma infiintez la K-land, gasesc niste biscuiti, cred austrieci, cu unt intr-o cutie misto si pun mana si pe un bax de 6 doze de bere nemtesti, asa ca pentru obraji fini ca ai nostri. Ditamai magazinul cu 2 case deschise. Ma asez disciplinat la coada, cu ochii insa pe ceas. Totul se misca in cea mai mare viteza: un pas inainte, doi pasi inapoi, doi inainte, apoi doar unul inapoi. In sfarsit ajung la casiera care-mi scaneaza biscuitii, tigarile si se propteste in bere: no scan… “Pai, cheama un prieten!” Care vine… inregistreaza plangerea casierei si pleaca in cautarea unui alt bax de bere. Si… dus e! Ma frasui 5 minute si-i zic casierei sa faca ceva. Tanara pune mana pe telefon si-si cheama sefa. Care si vine… Povestea de la capat, iar sefa pleaca in cautarea baietului care plecase in cautarea berii.

 

Ma uit la ceas din ce in ce mai ingrijorat. Revine sefa: “stiti… nu l-am gasit pe baiat”. Eu fac ochisorii mari si intreb ingenuu: “pai… dupa baiat v-ati dus sau sa rezolvati problema cu berea?” Se fastaceste si pleaca din nou… Dupa o vreme apare baiatul: “stiti… n-am gasit berea”. Incep sa ma infoi si-l intreb cum de a gasit pantalonii de dimineata cand a plecat la serviciu... Nu intelege intrebarea... Casiera ii spune atunci sa se duca si sa aduca eticheta cu codul berii. Baiatul pleaca. Vine fata-sefa cu un bax de bere… neagra, e adevarat ca aceeasi marca. Ma uit la berea mea, ma uit la berea ei si-i spun ca ne da cu virgula. Fata nu intelege ce-i spun si-i repet. Tot nu intelege, asa ca o las balta si plec doar cu biscuitii. Am reusit sa stau aproape o ora in magazinul numit...

 

E tarziu, dar inca nu-mi fac griji. Hotarasc sa o iau prin Anina ca e drumul mai bun si… cunoscut. Dupa Anina imi dau seama ca sunt in criza cand realizez ca mai am aproape tot atatea minute pana pleaca trenul cati kilometri mai am. Cum drumul este bine virajat, ma las cu toata greutatea pe talpa piciorului drept si iau virajele cu scartz. Cateva depasiri in care colegii de trafic mi-au inghesuit ceva tocatura in frigider, un peridoc cu lemne chiar la intrarea in Oravita care ma tine o vreme si pe care-l fac “in gat” pana la urma si iata-ma-s la gara. Bun… si io unde parchez? Ca masini peste tot, trenul se gateste de plecare si Helga e-n frantuzoaica. Gasesc la cateva sute de metri o gaura strajuita de o mare balta, intre doua alte masini si ma bag acolo. Cand incep sa dau jos cicleta, telefonul: Iacob!

-       Ce faceti, bre? Un’i sunteti?

-       Pai… io mi-s in balta mergand tiptil pe varfuri, iar de bajeti nu stiu nica…

-       Hai ca asta pleaca!

 

Ma ocup rapid de Helga. Aveam la mine si o pereche de gume de asfalt pe care ar fi trebuit sa le dau mai intai jos. Le cobor si le urc pe plafonul masinii, asamblez Helga, iau rucsacul, nu gasesc tigarile, injur, bag gumele la loc, caut tigarile, le gasesc, cade bidonul in balta, il culeg, il sterg c-o carpa si plec Calare. La jumatea drumului spre gara imi aduc aminte ca am lasat portofelul in portiera. Asta pentru ca imi uitasem si manusile…

 

Revin, iau portofelul si, in sfarsit, in tren, chiar inaintea bajetilor.

 

E2vXTRH.jpg

 

Vin si bajetii, gafaind, cu ochisorii mari si, in sfarsit, mirabila comunitate se reface in integralitatea ei.

 

WqpCmP7.jpg

 

Prima imagine pe fereastra…

 

JkTrJrx.jpg

 

Hmmm…

 

Din fericire, peisajul se schimba repede si lasam in urma depresiunea Oravitei

 

xGGHbNS.jpg

 

ZnLQCf6.jpg

 

Baietii incep dialogul, de fapt fiind mai mult auditori ai vedetei trenului, conductorul multstiutor de istorie si inarmat cu un album de fotografii vechi suprapus unui discurs hronicaresc privind trecutul si prezentul caii ferate.

 

zflcaXL.jpg

 

Eu, mai tentat de imagini, fug primul in spatele trenului incercand sa prind cat mai multe. Si prind una din goana trenului…

 

“Intrare”

 

hV7S2rQ.jpg

 

ThtfLO8.jpg

 

Il iau si pe domnu’ ce cujeta la nemurirea sufletului si viata fara de moarte dupa ce era sa piarda trenu’ cu bajeti cu tot... C io nuuuu...J

 

XY9vwDh.jpg

 

Postindustrial…

 

dOxMSlj.jpg

 

Inghesuiala mare la usa din spate

 

eqhLct1.jpg

 

Fluierand dupa pasari J

 

UhBXCDK.jpg

 

Practic, trenul strabate o padure, copacii insotindu-ne si pe o parte si pe alta, iar zgomotul crengilor ce se freaca de vagoane fiind unul complet nou pentru un traseu feroviar

 

9gBpHRi.jpg

 

NUablXh.jpg

 

Trenul urca cu incetucul, scartaind parca din toate incheieturile. In vale se zbate apa, iar noi nu mai prididim cu pozele

 

1wRWM62.jpg

 

“Statie”

 

0HgxXJK.jpg

 

Iesiti din padure

 

K5I9m8S.jpg

 

Suntem fascinati de peisaj si schimbam putine vorbe intre noi, singurele activitati pe care ni le permitem in afara apasatului pe butoanele declansatoarelor fiind schimbarea reciproca a pozitiilor

 

Cum incep si tunelurile, suntem tot mai excitati de farmecul drumului

 

X1GTln5.jpg

 

VA URMA

  • Upvote 8

Share this post


Link to post
Share on other sites

 

Intram din nou in padure... fascinant drum si isi merita cu prisosinta statutul de minune a Romaniei

 

u2laDxc.jpg

 

Parca a dat strechea-n mine, incercand tot timpul sa surprind in memoria aparatului de fotat fiece moment al calatoriei si fac un fel de joc din solduri iesind cu capul in afara sa prind imagini si, imediat ce o creanga ma ameninta, ma retrag rapid ca, apoi, sa o iau de la inceput. Sunt atat de incantat incat nu mai bag sama la cate un sfichi peste umar, mana, aparat...

 

Tunel de verdeata lasat in spate...

 

7z7fo0R.jpg

 

ReGzsCr.jpg

 

Canton... nici nu stiu daca nu cumva m-as bucura sa lucrez acolo... an dupa an, in mijlocul padurii...

 

ccq9DOd.jpg

 

Revin in compartiment pentru a mai fi cateva minute martor al discursului ceferistic, insa parca nu vreau sa pierd imaginile, asa ca revin in capat de tren si... ce sa vezi? Mandra Ileana cuminte si asteptatoare... Cum imaginea m-a surprins, cu atat mai mult cu cat eu ma asteptam la altceva, ce sa fac? I-am facut o poza si apoi ne-am asezat la snoave si povesti. Cum era prea eleva, am stat cuminte desi... pana la final, mai ca si-ar fi luat si ea o bicicleta :)

 

FKUVWMl.jpg

 

Ileana, Ileana... bine ca nu aveai 18 ani...

 

Si bine ca ai coborat aici

 

hQXrkYa.jpg

 

En traverse...

 

qEMiXFi.jpg

 

1868... doar 147 de ani... doar...

 

4VRie1X.jpg

 

Zid de sprijin al versantului din vecinatatea terasamentului

 

AaIySmj.jpg

 

Printre stanci... cata munca la mana...

 

ssWAlRB.jpg

 

Ma gandeam ca am facut mai bine de 600 de fotografii si oricat de sever as fi in alegerea lor, marea majoritate vor ramane doar pentru mine, alaturi de parerea de rau ca nu vi le pot arata pe toate... multe, foarte multe dintre ele nu au nevoie de niciun comentariu. Poate doar cate un cuvant care sa incerce sa le prinda esenta...

 

dsCFLMY.jpg

 

o5Ba2BY.jpg

 

HMxEIK5.jpg

 

hw0Xb4T.jpg

 

Luminita de la capatul tunelului...

 

54g1MxO.jpg

 

 

VA URMA

  • Upvote 7

Share this post


Link to post
Share on other sites

 

Nu numai frumusetea strabatuta te pune pe ganduri, nu numai munca oamenilor care au facut sa existe aceasta minune fascineaza, ci si imagini stranse parca dintr-o alta lume, o lume in care lucrurile nu functioneaza asa cum am fost obisnuiti... Acces:

 

mMkAALg.jpg

 

Un tip incantat de cele vazute :)

 

HseLBxN.jpg

 

Ba chiar doi...

 

7fymFt5.jpg

 

Desi, cel mai incantat, tot eu eram... ;)

 

Milimetric...

 

KPgmakg.jpg

 

Revazand fotografiile in succesiunea lor, capturate cu rapiditate, mi se desfasoara in fata ochilor un adevarat film ce-mi trezeste din nou amintirile unei calatorii cu adevarat deosebite.

 

Intrarea in civilizatie, bornata de postindustrialism, stare careia din pacate, inca nimic nu i-a luat locul pe acele meleaguri... stafii ale unei vremi demult apuse...

 

KjNiVZr.jpg

 

Ce ironie a sortii: timpul ce decanteaza cu intelepciunea-i necesarul adevarat de cel futil dar multridicat in slava...

 

7L7XWvQ.jpg

 

SWw0kFD.jpg

 

Intrat in Anina, parca as fi coborat nu dintr-un tren, ci dintr-un vis... 

 

Nici nu stiu foarte bine ce ni s-a mai intamplat acolo. Poate si pentru ca eram ceva mai putin nemancati decat data trecuta... asa ca fata care a venit la aceeasi carciuma sa ne serveasca, parca nu mai era atat de apetisanta cum ni se paruse prima data :). In plus, pentru ca ciorba de la nunta se cam terminase, a trebuit sa ne multumim cu o pizza (asa se scrie, da?) cam uscata dupa gustul meu. Am compensat insa cu bere... :)

 

Luat seile in funduri si... azimut Oravita, cale de treizecisiceva de kilometri. Co o mica ocolire, insa... Lacul Buhui. Pana acolo insa, daca ma lua gura pe dinainte si ma apuca facutul de misto, Al de Sus vede si nu da cu parul: da cu pana :D. Asa ca, alaturi de prieteni, mi-am furat-o si eu....

 

Un lac cu totul deosebit: creatie artificiala, este un lac cu un baraj din piatra zidita cu mortar, avand la baza o latime de 15 metri, iar la coronament, de 8. Construit intre anii 1904 si 1908, este primul baraj construit pe actualul teritoriu al Romaniei, necesitatea lui fiind data de consumul industrial al Aninei. Beneficiaza de o solutie tehnica cu totul exceptionala, din acest punct de vedere fiind un unicat: golirea de fund a lacului conduce apa printr-o galerie subterana, de tip carstic, pe o lungime de cca 3200 de metri pana la Pestera Buhui de unde este preluata printr-o conducta pana la Uzina de Apa Anina. S-au exploatat cu maxima ingeniozitate altitudinea in raport cu orasul, morfologia naturala propice amplasarii constructiei de barare, galeria subterana naturala si, nu in ultimul rand, materialele locale folosite in mod prietenos.

 

nNvX5e7.jpg

 

3pyrMUI.jpg

 

La cabana forestiera din vecinatate, stand de vorba cu seful de ocol, am aflat despre un lucru de care habar nu am avut: in zona creste... Seqoia, unul din extrem de putinele locuri din Europa unde s-a adaptat acest gigant al arborilor, ocolul silvic fiind in posesia a cativa cu inaltimi de peste... 80 de metri. Pentru cei ce nu stiu, Intercontinentalul din Bucuresti masoara fix... 77 m.

 

Revenind in bifurcatia in care ne-am abatut pentru Buhui, dupa spumosul dialog avut cu un omusteam bastinos atat de bine povestit de antescriitorul meu, am luat drumul spre Steierdorf si apoi Marila, pe un drum ce ne-a cam scos sufletul...

 

jj5arJH.jpg

 

tLANUSr.jpg

 

lpmPDws.jpg

 

 

VA URMA

  • Upvote 8

Share this post


Link to post
Share on other sites

 

Chiar ma simteam asa... drumul minunat, chiar daca greu, impestritat cu intarsii de carbune in stancile ce ne margineau urcusul... paream a merge prin vis, poate si pentru ca nu m-am asteptat deloc sa intalnesc acest fel de manifestare al naturii si al omului in zona...

 

pPdtFrF.jpg

 

Ajungand intr-o intersectie in care gepeseurile ne dadeau indicatii contradictorii, acea localitate "Bradet" ramanand o taina pentru noi. Sau, poate o fo fost si nu mai e...

 

WZvyH1H.jpg

 

zcGSacE.jpg

 

In stanga noastra, un drum recucerit de natura, pe care as fi dorit sa intru putin in explorare, dar mlastina ce bara accesul m-a facut sa ma razgandesc rapid...

 

8dgZLWj.jpg

 

11WUjXP.jpg

 

De aici incepe coborarea pe un drum facut dintr-o piatra miscatoare pe care, buninteles ne-am lansat din toate puterile, ridicand praful in urma noastra, fix pana in Marila unde cu totii am simtit nevoia sa spalam cu ceva beri praful adunat. Si aveau o chelnerita la terasa aia.... uffffffffffffff :D

 

Mai departe, vorba distinsului @@Traveller, baietii buni ajung in iad... asta... rai! vreo 6 km de asfalt intr-o coborare nebuna ce face ca fetele noastre sa se lateasca sub povara nemasuratelor ranjete...

 

Masini, aburcat fiare si... Ciclova Montana

 

Am ajuns pasa-pasa ca sa nu ne batem din prima cu gazda. Dar... 

 

J18C0C0.jpg

 

Surpriza a fost mai mult decat placuta: un tip exceptional, o sotie pe masura, platani de 200 de ani intr-o curte aqmenajata in spatiul vechii fabrici de bere, o camera minunata cel putin pentru mine, o cafea perfecta, un vin si o masa minunate... In Ciclova, acest loc este o adevarata oaza... intr-un adevarat desert...

 

Desi as fi vrut sa pun link-ul... ma stapanesc pentru ca vreau doar eu sa ajung acolo ;)

 

 

Distinsi prieteni de tura si nu numai de tura, aveti legatura!

  • Upvote 8

Share this post


Link to post
Share on other sites

“Ca să nu mai rămâie repetent şi anul acesta, mam'mare, mămiţica şi tanti Miţa au promis tânărului Goe să-l ducă-n Bucureşti de 10 mai.”
D-l Goe, I.L. Caragiale


Ziua a treia mă făcea să fiu puțin îngrijorat pentru că trebuia să gestionez situații cu multe necunoscute iar programul era destul de strâns. De fapt, trebuia să ajungem la timp să putem urca în renumitul tren Oravița - Anina. Pe lângă că plecam în trei grupuri separate nu știam nici care este situația reală, adică dacă vom avea în ce urca. Bicicletele puteau fi o problemă. Cu toții știm că între reclamă și ce găsești la fața locului poate fi o mare diferență iar îngrijorarea mea nu era chiar nejustificată. Lista putea fi mai lungă. De exemplu, nu știam dacă voi avea unde să îmi parchez mașina.

 

Nu mi-a părut rău că mă despart de Reșița. Reșița este ca și cum ai căuta esența vieții într-un cimitir de dinozauri. O parte a orașului are o frumusețe dar este o frumusețe încremenită. Liniile vechi de tramvai se dispun în lungul drumului, așa cum a fost croit de la concepție. Stâlpii sunt încă acolo dar firele de curent lipsesc și desigur că nici un tramvai nu se află pe linii, măcar ca un schelet într-un muzeu. Dar nu e numai asta. Cu o seară înainte a trebuit să merg să cumpar ceva de mâncare și de băut căci ajunsesem ca în una din balade: “ ... și cînd a ajuns la stână, foc nu era, de mâncare nu era, nimic absolut.” Din activitatea informativă specifică de teren făcută de ceilalți am aflat că ar exista un non-stop de tip shaorma, adică unul cu de toate. L-am luat pe @@MaC® și ne-am dus cu căruța mea.

 

A fost o sumă de experiențe neplăcute. Prima din ele a fost că servirea se făcea la geam. N-am înțeles de ce. Erau două vănzătoare și încă doi malaci înăuntru. Poți presupune că oamenii sunt pățiți și nu își permit să mai treacă print-un jaf armat în urma căruia să rămână fără stocurile de conserve cu fasole. Dilema mea era că magazinele în țară nu vând toate aceeași marfă ci au variații în funcție de cerințele locale. Îmi era evident că degeaba vreau eu să cer caviar dacă ei nu au decât șprot sărat. Era mai mult decât logic să îmi fac o imagine privind ceea ce se găsea în magazin. Până la urmă, socoteala din târg și cea de acasă, nu e nevoie să se potrivească. Îmi exprim nemulțumirea.
- Nu pot să intru să văd ce aveți de vânzare? întreb eu.
- Spuneți-mi ce doriți și vă aduc eu. Cu ce să vă servim? întreabă vânzătoarea.
- Nu știu ce aveți. spun eu.
- Spuneți ce doriți, insistă ea.
- Vreau două conserve de fasole. spun eu, cu o nuanță de iritare în voce.
- De care doriți?
- Aduceți-mi să văd de care aveți. zic eu obișnuit fiind să mă bazez pe ce văd cu ochii.
Deja mă abțineam să nu fie prea evident că mă enervez. Mă gândeam, dați-mi numai un prilej să îmi revărs frustrarea pe situația asta de toată jelea (a se citi situație maro).
În cele din urmă aduce două-trei sortimente de conserve de fasole din care aleg două.
- Aș vrea și bere. continui eu cu speranța că dacă am trecut de ce mi se părea mai dificil, chestia cu băutura se va rezolva de la sine. Da de unde!
- De care doriți?
- Două sticle de Grolsch, vă rog.
- N-avem.
- Atunci două sticle de Tuborg la 750 ml. îndrăznesc eu.
- N-avem. Avem Beck’s și Ursus.
Cred că glumea. Am venit din Cluj ca să beau Ursus la Reșița.
- Atunci două Stella Artois la juma’ de litru.
- N-avem.
- Cum doamnă să nu aveți Stella Artois la juma’! zic eu.
Din spate apare o doamnă care spune că e patroana magazinului.
- Nu avem decât Beck’s și Ursus că suntem distribuitori Beck’s.
Atât am așteptat. Am început să îi explic că deși nu sunt de aici și nu contez pentru cererea locală, nu e normal să aibă o atitudine față de clienți de parcă ar fi o turmă oligofrenă la care să le spună ea ce să își dorească. Auzi ce tupeu din partea mea să vreau să beau Stella Artois la juma de litru când ea are doar la 300 ml. Ce ignorant sunt că nu știu ce probleme sunt cu returnarea sticlelor de juma’. Adică după ce că își face pomană cu noi să ne vândă marfă pe banii noștri amărâți, mai avem și pretenții.
Ar fi meritat să îi dau înapoi marfa și să îi spun că mă ... în el de magazin dar cum se spune: goliciunea înconjură dară foamea dă de-a dreptul. N-am avut tupeul să renunța la conservele de fasole cumpărate cu atâta efort.

 

Am plecat frustrat dar ceva mai încolo, surpriză! am găsit o dughenă, tot non-stop, plină cu toate sortimentele de bere. Frustrarea mea a luat sfârșit. Aveam și mâncare și băutură, dar turismul în Reșița a devenit o experiență pe care nu aș mai repeta-o prea curând chiar dacă știu că am ajuns la o concluzie extrem de subiectivă.

 

Dar să revenim. Planul era simplu în aparență dar destul de complicat de pus în practică pentru că trebuia să prindem un tren la ora 11:00, în Oravița.
Am plecat în trei grupuri distincte. @A-mic’ul a plecat primul cu franțuzoaica lui care era puțin cam bolnăvioară. S-a gândit să nu o surmeneze prea tare. Eu, cu căruța mea, am plecat din timp pentru că sunt un șofer și lent și leneș și să am destul timp. Dacă bine țin minte, ultimii au plecat @@Traveller, @@MaC® și @@Artistul33 care era și șofer.

 

Eram îmbrăcat în hainele de ciclism că oricum nu aveam cum să mă schimb în piața publică. Am setat GPS-ul cap compas Oravița și dăi bice. Mă gândeam că o să îl ajung din urmă pe @A-mic și că voi fi ajuns din urmă de @@Artistul33. Nu s-a întâmplant nici una, nici alta pentru simplul motiv că eu am mers pe la Grădinari iar ei au mers pe la Anina, dar să fie primit.

La un moment dat îl sun pe @@MaC® să aflu pe unde sunt, ocazie cu care aflu că l-au ajuns pe @A-Mic și au oprit în ceva magazin pe la Anina.
- Cum la Anina? Nu mergem la Oravița? zic eu crezând că fac niscaiva confuzie de pomenit în analele cicloturismului.
- Cum ce căutăm la Anina? Pe aici se ajunge la Oravița.
După o scurtă perioadă de derută, dau și eu cu “zumul” pe GPS și văd cele două trasee alternative. Consecința a fost că eu am ajuns primul, cu o ora înainte de plecarea trenului.

 

Încă speriat de mania ridicării mașinilor parcate neadecvat, opresc în rând cu unșir de mașini din fața gării și încep să îmi fac planuri. Primul gând al ardeleanului coborât de la munte către Dunăre e că lumea e mai negricioasă la față nu neapărat din cauza soarelui, observație nu întru totul neîndreptățită. Practic, în fața tuturor gărilor există câte un mai mic sau mai mare festival al fustelor viu colorate. Fiind ardelean, deci mai lent la minte, mi-a luat cam 15 minute până să mă prind unde este parcarea dar mai ales până să prind un loc de parcare eliberat.
Lumea era destul de pestriță dar pe ansamblu, m-am bucurat că prezenta mea nu a stârnit nici un fel de interes așa că am coborât și mi-am pregătit bicicleta. Restul bagajelor le-am dosit in portbagaj și am plecat către gară să mă lămuresc că ce și cum.

2cyPhuh.jpg

Mă întreb cine nu are idei preconcepute?! Bunăoară, mă așteptam ca la casa de bilete să dau de ceva figură acră și impersonală cu care să îmi fie foarte greu să comunic și mai ales să empatizez, doar venisem atâta amar de drum ca să merg cu trenul asta, nu?! Spre surpriza mea am dat de o doamnă dezgnețată la minte și cu o privire prietenoasă. Am început cam ca in reclama aia cu “... iubi al meu e meloman și eu am crezut că asta înseamnă să iubești mierea ...”
- Sărut-mâna! spun eu în buna tradiție românească. Fac parte dintr-un grup de cinci cicliști care vrem să mergem cu trenul până la Anina.
În mintea mea mă socoteam: oare sigur suntem cinci? dacă o fi aglomerație și nu mai prindem locuri? deci, A-micul, Leo, Mac, Traveller și eu, da cinci.
- Sigur. Cinci bilete? mă întreabă ea?
- Da, confirm eu. Pentru biciclete se plătește separat sau e inclus în preț?
- Aha, sunteți cu bicicletele? și urmează o lungă pauză de gândire.
Hm, dubios. Să vezi că nu ne lasă cu bicicletele în tren, îmi spun eu. Și Traveller ăsta, pune botul la toate poveștile. Dar ce vină are el!? Ce, eu nu puteam să mă interesez? Știți cum e, într-o situație critică, cel care zâmbește e cel care știe pe cine să arunce vina.
Ca să las puțin loc de manevră îi spun.
- Doamnă, suntem într-un circuit prin țară (băteam apropouri la biletele CFR în circuit prin țară din vremea lui osânditu’) și am venit special să facem acest traseu. Ținem neapărat să putem merge pentru că traseul înapoi vrem să îl facem pe bicicletă. Noi am venit știind că sunt permise bicicletele în tren. Nu e așa?!
Doamna mai stă puțin și în cele din urmă îmi spune:
- Vă rog să așteptați puțin să vorbesc cu impiegatul de mișcare. Noi tocmai ce am terminat de renovat vagoanele și nu vrem să le stricăm mai ales că așteptăm turiști străini, dar vorbesc și vă spun.
Deja era 10:30. Trenul urma să plece la 11:00. Prietenii nu se vedeau încă la linia orizontului. În cele din urmă doamna s-a întors.
- Am vorbit. O să vă spună unde să puneți bicicletele, undeva în ultimul vagon, dar vă rog să aveți grijă să nu stricați vagonul.
Și a urmat o lungă completare manuală de bilete. Anumite lucruri par a nu se schimba niciodată.

Kg0H3Jw.jpg

Victorios, cu biletele în mână, mă duc la tren. Apare și impiegatul de mișcare, altul decât nașul.
- Urcați repede în ultimul vagon și puneți bicicletele la capăt.
Bine gândit îmi spun eu dar când să trec la fapte, constatăm că ultimul vagon era deja ocupat.
- Urcați aici în vagonul ăsta și puneți bicicleta între scaune.
- Să știți că mai trebuie să vină încă patru, tot cu biciclete ...

 

Impiegatul și-a păstrat firea dar mi-a explicat că în zilele următoare așteptau un grup de străini cu bani adevărați care închiriau tot trenul pentru o călătorie de plăcere. Li se organizase spectacol cu dansuri, cîntece tradiționale, distilat triplu de fermentat de prună și cine mai știe ce.
Urcarea în tren pare mai dificilă ca Transfăgărășanul, după care vine problema depozitării bicicletei. Am fost sfătuit să o așez (vroiam sa scriu “să o pun” dar am renunțat datorită conotației peiorative) între două banchete dar să am grijă să nu le zgârii vopseau proaspătă. Zis și făcut, după acare am tot așteptat. În cele din urmă au apărut și amicii.

Depozitarea biciceltelor în trenul ăsta e o problemă pentru că bicicletele sunt mai lungi decât latimea unei banchete, drept urmare oricine vrea să treacă, se împiedică de ele. Nu există un spațiu amenajat pentru asta. În capătul ultimului vagon, devine logic și general agreat de către personalul trenului.
Surprinzător, deși trenul avea doar două vagoane și doar câțiva călători cu altă față decât a noastră, era un permanent dute-vino. Eu nu m-am simțit în siguranță. Nu mi-am permis să plec de lângă biciclete decât dacă am știut că rămâne cineva acolo dar ce am văzut a fost impresionant.
În primul rând, un @A-mic în plină vervă fotografică, probabil cum aș fi fost eu dacă urma să fotografiez autopsia unui extraterestru dar n-a fost cazul.

Vl9wTK6.jpg

Ce să spun. Lume fericită, vreme superbă, tinerețe-tinerețe.
Eu eram nici-cum. Îmi place să fiu alături de oameni fericiți care îmi transmit starea lor de bine și, adesea, pentru că sunt dependent de fericirea celor din jurul meu, mă străduiesc să îi fac să se simtă bine chiar cu riscul de a obține contrariul, uneori.
De unde sunt eu, încă există o mocăniță din acelea pe aburi și cărbuni așa încât nu pot spune că am fost foarte impresionat de această călătorie dar merită făcută.

7jGAN6p.jpg

Mi-au plăcut tunelurile lăsate “natur”, adeea în salbă și mi-au plăcut și peisajele cu totul aparte precum și “pădurile” de ferigi. Am fost impresionat de aspectele post-apocaliptice ale peisajelor industriale în degradare și de impactul modernismului în lumea “satului fără câini”. Mi-am amintit că sunt multe localități rurale în care dacă chemi țigăncile la muncă nu vin dar stau toată ziua în fața televizorului să își urmărească serialele.

MalAxbA.jpg

Nbl5e1H.jpg

TbeVt4t.jpg

bOsx2h7.jpg

pBWvbks.jpg

BvGnqXe.jpg

Din când în când drumul se apropia de calea ferată.

Tl4HVk5.jpg

La un moment dat, cam toți eram cu capetele scoase pe geam.
- Bă băieți! Vedeți voi drumul ăla? Cred că pe aici o să ne întoarcem, zic eu cu oarece ironie în glas, gândindu-mă că sigur nu ne va fi ușor la întoarcere. @@MaC® fiind fază, a surprins momentul.

5mZdz4r.jpg

4fz3rmp.jpg

În cele din urmă am ajuns și la gara din Anina.

g8iobm5.jpg

Din gara Anina, am luat cap compas bodega unde ne-am dedat la mâncat, la băut și cam atât că la femei nu aveam dezlegare. Dupe care am purces la drum.
Prima parte a fost relativ lejeră. Chiar credeam că toată ziua va fi așa. Ei da!

După o urcare prietenoasă pe asfalt am cotit către lacul Buhui. Drum frumos chiar dacă plin de pietre. Dintr-o dată, trăznetul lovește. Leo avea pană. Momentul s-a dovedit absolut superb. Distracție totală. @A-mic’ul a ținut și un workshop pe tema: “Cum să ne împodobim și să ne dezpodobim pomul de Crăciun.” adică un scurt tutorial pe tema penelor. S-a vorbit destul pe tema asta.

Lacul Buhui este o oază de liniște, un loc foarte plăcut unde e recomandat să vii.
La întoarcere, eu am rămas puțin mai în urmă. Când am ajuns la intersecția cu drumul asfaltat, @A-mic’ul era în plin război. Aveam impresia că tocmai am nimerit în mijlocul conflictului dintre Rusia și Turcia, exact în momentul în care Turcia tocmai doborâse avionul rusesc. Priveai și nu aveai cuvinte. Orice era posibil. Eu unul mă gândeam la ce va urma:
a) îl blagoslovește,
b) îi trage una,
c) amândouă variantele,
d) nici un răspuns nu e valabil.
În fapt a fost un fel de c) imaginar.

 

Dar ce s-a întâmplat?! @A-mic’ul vine ca tot omul decent și întreabă:
- Cum putem ajunge ....
Iar răsăpunsul vine impalcabil:
- Da’ de unde veniți?
- Da’ ce te interesează de unde vin?
- Păi cum să îți spun cum să ajungi acolo dacă nu îmi spui de unde vii?
Era un dialog de-a dreptul socratic iar acest “Da’ de unde vii?” a rămas memorabil. Bine, a mai fost un pic de sare și piper în discuția lor dar esența asta este.
A urmat un drum dificil dar interesant. Până la urmă, ăsta este farmecul, să descoperi ceva nou și să fii impresionat de ceea ce vezi.
Zona pe care am parcurs-o este permanent presărată de roci de culoare negricioasă, de multe ori având impresia că mergi pe zăcămintele de cărbune. În fapt sunt roci care au un conținut oarecare de carbon dar care sunt extrem de dure și impermeabile la apă, foarte bune pentru construcții dar asta aveam să aflăm în ziua următoare.

MrduUPk.jpg

Știam că Leo continua să simtă lipsa de antrenament pentru ciclism, drept urmare eram permanent preocupat să îl protejez. Știți cum e, când ești în dificultate nu vrei să recunoști ca să nu fii o povară pentru cei din jur. Drept urmare, având aroganța că sunt dintre cei mai antrenați din grup încercam să dictez pauzele.
- În vârf facem pauză, strig eu.
Ajuns în vârf, Leo întreabă cu năduf:
- Nu înțeleg de ce trebuie să oprim de fiecare dată în vârful pantei? Nu e mai logic să oprim după ce coborâm?
Am rămas mut. Mă uit disperat la cei din jur așteptând ca cineva să spună ceva cu sens. Nimic. Să mă bată soarele dacă știam ce să răspund la întrebarea că de ce oprim de fiecare dată în vârful pantei. În disperare de cauză reușesc să articulez:
- Cum de ce?! Ca să pregătim coborârea.
De atunci orice urcare s-a numit pregătire de coborâre.

 

În cele din urmă am apucat o coborâre fericită până la Oravița de unde ne-am luat mașinile și am mers la Ciclova Montană ca să ne refacem după o zi plină cu vârf și îndesat.
Ca să fim siguri că totul e în regulă, @@Traveller dă telefon găzdoaiei să anunțe că sosim și că ne trebuie un loc unde să punem bicicletele în siguranță la care întrebarea găzdoaiei e: “Dar aveți papuci de ciclism cu crampoane?”. Tot ne-am perpelit că cine știe ce urâcios de patron o fi ăla.
În schimb am avut parte de o primire absolut remarcabilă, de o găzduire de excepție, de un meniu, practic împărătesc. Omul era preocupat sincer să nu își strice podelele dar fără a fi absurd și având, din păcate, ceva experiențe nu tocmai fericite cu alți confrați cicloturiști.
Nota 10 cu felicitări pentru locația de la Ciclova Montană. O încheiere apoteotică pentru această zi.

I9gZSxY.jpg

Și noapte bună!

  • Upvote 7

Share this post


Link to post
Share on other sites

Niciodata pana acum nu invatasem sa ma pregatesc pentru o coborare.

Pana in tura asta. Aici am facut-o cu repetitie, cu metoda si cum se cade!

  • Upvote 3

Share this post


Link to post
Share on other sites

Si au fost oarece pregatiri de coborare absolut remarcabile.

  • Upvote 3

Share this post


Link to post
Share on other sites

Ne pregateam de gafaiam de atata pregateala :)

  • Upvote 2

Share this post


Link to post
Share on other sites

Ne pregateam de gafaiam de atata pregateala :)

 

Normal sa gafai daca nu stii de unde vii.  :)>-

  • Upvote 2

Share this post


Link to post
Share on other sites

Pfuaaii, ce rău îmi pare! Sau: i-i-ii, ce ciudă mi-i!
Că n-aţi ciripit 'nică la vremea pregătirilor. Aş fi sărit cu oarece idei, poate v-ar fi... rînjit. Ca de paregzamplu:
- în zona Văliug, în loc de Semenic (pe care, aţi ginit că nu prea e nimic de văzut şi nici apocalipticu' nu-i chiar aşa de îndesat), aş fi zis de Gărîna, Brebu Nou, peste deal la satul părăsit Lindenfeld;
- pe la Doman, mina de suprafaţă;
- 582C între Iabalcea şi Minda (Reşiţa). Poate, dacă au mai rămas, cuptoarele de var medievale de la... Cuptoare;
- pe la Anina - Mărghitaş, un fost terasament de CF îngustă. (Se pare că taine d'astea ştie şi domnu' @gibonu, poate şi @VladG);
- eventual "g"azare pe la Caraşova sau chiar la un canton silvic (Padina Seacă sau Comarnic), dacă tot ziserăţi c-aţi fost în haiducie, de capul la dumneavoastră... Poate că lumea bună nu-şi bagă maşchineta pe drumuri din alea, dar cine ştie... (iomiobag!);

 

iomiobag:

 

dHkf6nm.jpg?1

 

- Cheile Gîrliştei!

 

qyRJSSE.jpg

 

Şi, şi, şi!!!
Aia n-o fo' cheile Caraşului! Văleu, ce beşteleală meritaţi... Cheile-s pe gios, pe lîngă apă, şi-s îngrozitor de meseriaşe. Nu-s de beciuclet, da's relativ scurte.
https://sites.google.com/site/romanianatura27/home/carpatii-apuseni/anina/cheile-carasului

 

FJmA5uZ.jpg,

 

8WOgqxM.jpg

 

Peştera Comarnic e mega-mişto şi-i penibil de simplu de parcurs. C-o vorbă zvîrlită înainte, ca buzduganu', veneau băieţii de la clubul speo din Reşiţa sau Caraşova, cu cheia şi ghizdu'. Poate că e cheie şi la un canton.

 

qJWLWtf.jpg

 

OV5QOPY.jpg

 

Ştiu că mereu e lipsă de timp, dar uneori se pot combina chestii. De pildă, cu ceva organizare (vorba bancului), intră într-un asemenea circuit chiar şi cheile Nerei, care-s lunguţe, dar zău că merită. Cu tot cu ramificaţia pe la Ochiu Beului.
Şi cheile Şuşarei:
https://sites.google.com/site/romanianatura15/home/carpatii-apuseni/locvei/cascadele-susara

Aşa că bănăţoşenia din mine vă roagă mult frumos să mai mereţi o dată pe coclau'. Chiar separat, chiar pe bucăţi, da' mereţi... Acu' aştept cu drag să văd ce (n-)aţi mai nimerit! (Glumesc, evident...).

Am pus aici o adunătură de fotăciuni, hărţulii şi altele. Dacă binevoiţi, descărcaţi-le (29 MO), că ăia le mai ţin acolo vreo 9 zile:
http://filesharing.md/download.php?id=5ada27c0931e1e015a746bdf9fb10b8f
No!

 

P.S. MaC®:

(http://www.ciclism.ro/forums/index.php/topic/18202-banatul-montan-berile-şi-bicicliştii/?view=findpost&p=704494)
Mişto feştila!
(Nu pune la suflet, se ştie doar că aşa se întîmplă cînd circulezi cu ghiteza luminii: aparatele de bord o iau razna... Orice-ar fi, meri cu Şhfortza!).

  • Upvote 9

Share this post


Link to post
Share on other sites
- pe la Anina - Mărghitaş, un fost terasament de CF îngustă. (Se pare că taine d'astea ştie şi domnu' @gibonu, poate şi @@VladG);

 

Te referi la terasamentul fostei cai ferate forestiere Anina – Mina Secu – Resita.

Mai multe detalii in tura lui @@VladG din zona:

http://www.ciclism.ro/forums/index.php/topic/15519-muntii-almaj-eftimie-murgu-cascada-bigar-anina-marghitas-valiug-iunie-2013/?view=findpost&p=611614

Share this post


Link to post
Share on other sites
Aşa că bănăţoşenia din mine vă roagă mult frumos să mai mereţi o dată pe coclau'.

 

Evident ca vom mai merge. Eu niciodata nu vizitez tot ce e de vizitat pe unde ma duc, ca sa am motiv sa revin dar de ce vad vreau sa ma bucur iar chestia cu pestera e cam asa si asa. Putea fi afisat un program de vizitare si lasate cateva numere de telefon. Daca nu e pentru vizitat, asa cum se putea deduce din panoul afisat la usa metalica, atunci nu vreau sa vizitez. Daca era de vizitat, atunci ar trebui mai mult determinism.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Nu poate fi vizitat si planificat totul din prima, in 7 zile de tip "zi-lumina". Pentru un prim contact, io zic ca a iesit binisor :). Dupa cum se va vedea si in cele ce urmeaza.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Mie mi s-a parut ca toata zona aia se-ascunde, cumva, de lume. Vrea sa ramana asa, mai neumblata, ceea ce nu-i chiar rau.

 

 

Frumoasa calatorie, va invidiez.

  • Upvote 3

Share this post


Link to post
Share on other sites

Îmi pare rău că v-am supărat...  (Şi, cel puţin treaba cu "determinizmu'" n-am prins-o deloc...).

Evident că n-am vrut aşa ceva. Pur şi simplu m-a pocnit aşa o ciudă cînd am văzut cît de milimetric aţi trecut pe lîngă cheile Caraşului. Restul sînt avînturi de-ale unui umblător pe coclauri. Şi n-am crezut că se pot vedea toate locurile într-o singură tură cu timp limitat. Mă gîndeam doar la mai multă informaţie, să fie de comparat şi ales.

Îmi pare rău. Ştergeţi, uitaţi şi nu vă supăraţi (prea tare), vă rog...

Multe, multe drumuri frumoase şi La Mulţi Ani! 

Share this post


Link to post
Share on other sites

Nu ne-ai suparat. Doar ca noi am facut o plimbare in primul rand din saua bicicletei. Dupa cum urmeaza sa prezentam, ne-am bazat si pe autopicioare in ziua 4. In rest am admirat cam tot ce puteam parcurge pe bicicleta, la o prima vizionare. :)

Pentru chei spectaculoase (Caras, Nera) bicicleta trebuie lasata deoparte. 

Share this post


Link to post
Share on other sites

@@cpke

Imi cer iertare daca am lasat impresia ca sunt suparat.

Ai avut perfecta dreptate.

Sa dau un exemplu. Pestera Meziad. Ai cale de acces pana in buza pesterii. Acolo ai program de vizitare afisat si numere de telefon. Iti explica frumos ca nu se scoala din pat pentru mai putin de 10 turisti si asta e. Totusi, e clar ca se poate vizita si in ce conditii.

Repet. Daca e important sa protejam zona, nici nu vreau sa o vizitez. Daca se poate vizita, mi-ar fi placut sa fie ceva mai clar.

Repet. Ai avut perfecta dreptate in tot ce ai spus si o sa tinem minte daca vom mai relua traseele.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now