Recommended Posts

Hai noroc la toată lumea.

 

Deşi excursia a avut loc in aprilie 2013, cred ca multe lucruri nu s-au schimbat de atunci şi povestea poate fi utilă, măcar ca minimă documentare.

Nu voi insista asupra cazărilor pentru că în 3 ani se schimbă multe.

Voi insista însă asupra locurile pe care le-am văzut, unele dintre ele cu mii de ani de istorie în cârcă.

Şi mai adaug că nu am văzut multe locuri de la Mediterana, însă din ceea ce am apucat să văd pănă acum, Peloponezul le bate pe toate.

 

În loc de introducere:

Greece is where western civilisation began; drama, democracy, language, science, philosophy and medicine all originated from here. This country has given the world so much, leaving an enduring legacy on the fabric of our everyday life.”

Sursa: Joanna Lumley's Greek Odyssey

Greek Odyssey este un film documentar, realizat în urmă cu câţiva ani, in 4 episoade, prezentat de Joanna Lumley.

Desi nu mai este la prima tinerete, Joanna are un farmec aparte.

Iar primul episod al filmului este dedicat in proportie de 80% Peloponezului.

Este un film de gasit (a fost pe Travel Chanel nu foarte demult) pe care il recomand cu toata caldura.

 

Prima zi din Peloponez am povestit-o aici:

http://www.ciclism.ro/forums/index.php/topic/18464-calea-ferată-îngustă-diakopto-–-kalavryta/

 

Olimpia.

La Olimpia am ajuns pe lumina, ceea ce a fost o mare realizare.

Si mai important a fost ca la Olimpia am apucat sa beau primul sprtiz la carciuma, desi eram de doua zile in Grecia.

In plus, am mai stat de vorba, afara la o tigara cu doamna carciumareasa.

Care printre altele, mi-a spus ca am facut foarte bine ca am venit la Olimpia la inceputul lui aprilie, doarece vara este ingrozitor de cald si foarte aglomerat.

 

Pentru cei pasionaţi de antichitate şi arheologie, cu siguranţă muzeul arheologic din Olimpia este ceva deosebit.

Cum despre antichitate nu ştiu aproape nimic şi nici arheologia nu mă pasionează, doar am văzut în fugă muzeul.

 

In poarta situ-ului arheologic, inscris pe lista UNESCO.

 

01.JPG

 

Sit-ul asta vroiam neaparat sa-l vad, din motive de Jocuri Olimpice moderne, aprinderea flacarii olimpice, o alergare pe vechiul stadion olimpic, etc.

Ruine, copaci colorati si nori de ploaie.

 

02.JPG

 

Nemtii au inceput sa mai dea inapoi din ceea ce au furat din Grecia (din cate stiu, englezii si francezii deocamdata n-au ganduri din astea).

 

03.JPG

 

04.JPG

 

Templul zeitei Hera (zeita protectoare a casniciei, caminului si femeilor maritate).

Corespondentul ei roman este Iunona.

Noroc ca exista Wikipedia, ca spre rusinea mea Legendele Olimpului nu le-am citit.

 

06.JPG

 

07.JPG

 

Altarul zeitei Hera, locul in care se aprinde, incepand cu anul 1936, flacara olimpica.

 

08.JPG

 

09.JPG

 

Altarul si tempulul zeitei Hera.

 

10.JPG

 

Intrarea in vechiul stadion olimpic.

 

11.JPG

 

Stadion pe care intrau "doar" 45.000 de oameni.

 

12.JPG

 

Ca fapt divers, cel putin din ceea ce scrie pe Wikipedia, azi in Romania doar Arena Nationala are peste 45.000 de locuri.

 

Stadionul.

 

13.JPG

 

14.JPG

 

15.JPG

 

Daca tot am ajuns aici, era mare pacat sa nu alerg o tura de stadion.

Spre suprinderea mea chiar am reusit sa fac tura fara sa ma opresc. Conteaza mai putin ca la final am durat vreo 3 minute ca sa-mi revin.

Singurul loc cu scaune de pe stadion, acolo unde stateau arbitrii in Antichitate.

Azi cred ca s-ar numi tribuna oficiala.

 

16.JPG

  • Upvote 4

Share this post


Link to post
Share on other sites

Olimpia – continuare

 

Ruinele templului lui Zeus din Olimpia.

Coloana care se mai vede azi am inteles ca este refacuta, pentru ca vizitatorii sa isi faca o idee cam cat de mare era templul in Antichitate.

 

17.JPG

 

18.JPG

 

19.JPG

 

Tempul in care se afla stauia lui Zeus, una dintre cele 7 minuni ale lumii antice.

Statuia era opera lui Fidias, avea 12 m inaltime si era construita construita din lemn ornat cu aur si fildes.

 

20.JPG

 

21.JPG

 

Se pare ca a fost dusa la Constantinopol, unde a ars intr-un incendiu in anul 475.

Deja incepuse iar ploaia, asa ca la ruinele atelierului lui Fidias n-am mai facut poze.

Undeva langa orasul Archea Olimpia se afla locul unde este depusa inima baronului Pierre de Coubertin (fondatorul Jocurilor Olimpice moderne), conform dorintei acestuia.

 

22.JPG

 

23.JPG

 

24.JPG

  • Upvote 3

Share this post


Link to post
Share on other sites

Vasta (Biserica Sfanta Teodora) 

 

Vasta este un sat mic, situat aproximativ intre Tripoli si Kamalata, la vest de autostrada A7 (Moreea).

 

N-am mers prea mult pe autostrada A7.

Pe harta pe care o aveam nu era prea bine individualizata iesirea corecta.

Asa ca am oprit intr-o benzinarie si am vorbit cu un grec iar acesta m-a lamurit ca trebuie sa ne intoarcem vreo 6 km pana gasim indicatorul spre Vasta.

Ne-am intors, am gasit indicatorul si am continuat alergarea pe un drum destul de virajat, intr-o zona de dealuri mai inalte.

 

25.JPG

 

Dupa vreo 20 km de drum virajat am ajuns intr-o intersectie.

 

26.JPG

 

In dreapta, satul Vasta.

 

27.JPG

 

In stanga, se continua inca 6,5 km spre Biserica Sfanta Teodora, pe un drum mai ingust si mai inclinat.

 

28.JPG

 

Nu a durat mult si am ajuns la Biserica Sfanta Teodora.

 

29.JPG

 

Nu sunt prea multe de spus despre Biserica Sfanta Teodora.

Doar ca este o biserica mica, pe acoperisul careia au crescut niste copaci, iar radacinile copacilor, fara a fi vizibile, coboara spre sol prin zidurile bisericii.

Oricum ar fi, nu este un lucru care se poate vedea in fiecare zi.

Nu spun ca biserica asta este unica in Lume. Spun doar ca pana acum, n-am apucat sa vad ceva asemenator.

Exteriorul bisericii.

 

30.JPG

 

31.JPG

 

32.JPG

 

Acoperisul bisericii, vazut mai de aproape.

 

33.JPG

 

34.JPG

 

Interiorul.

 

35.JPG

 

36.JPG

 

Tavanul.

 

37.JPG

 

38.JPG

 

Altarul.

 

39.JPG

 

Grosimea zidurilor interioare (icoana din planul indepartat se sprijina pe un fel de fereastra).

 

40.JPG

 

Restrictii si recomandari.

 

41.JPG

 

De vanzare, intr-un mic chiosc de langa biserica.

 

42.JPG

 

Biserica vazuta din drumul asfaltat pe care am venit.

 

43.JPG

 

Legenda bisericii.

Teodora era o femeie care vroia sa lupte impotriva talharilor care atacau satele din zona.

Ca femeie nu putea lupta, asa ca s-a degizat in barbat.

A fost ucisa in lupta, iar inaite de a muri a spus ceva de genul:

Fie ca trupul meu sa se transforme intr-o biserica,

Sangele meu intr-un rau

Parul meu intr-o padure”

Localnicii, impresionati de curajul Teodorei, au construit o biserica la mormanul acesteia.

Apoi, un rau si-a schimbat cursul, pentru a trece pe sub biserica, iar capacii au inceput sa creasca pe acoperisul bisericii.

 

Mai spre zilele noastre, niste cercetatori de la Universitatea din Patras au folosit o soricarie sofisticata numita georadar si au ajuns la concluzia ca radacinile acelor copaci coboara in sol prin peretii bisericii.

Mai multe detalii: https://en.wikipedia.org/wiki/Vastas

  • Upvote 4

Share this post


Link to post
Share on other sites

Scuze anticipate pentru ca iti stric cursul povestirii, sunt fan.

 

Specific Peloponezului traditional sunt terminatiile numelor de familie in -opoulos asa cum in Creta numele originare se termina in -akis.

Cam toata Grecia se aliniaza la logica asta a sufixelor.

 

Asa ca daca intaniti pe cineva din Romania al carui nume se termina in -opol, de ex. Zisopol, Fotopoulos (Dumnezeu sa-l ierte!), Flamaropol (asijderea) asta inseamna ca in mod aproape sigur stra-stra-mosul sau se trage din Peloponesos (Sparta) chiar daca el nu mai stie précis asta.

Share this post


Link to post
Share on other sites

@Trevizes

 

Nu se pune problema de stricat cursul povestii si nici de cerut scuze.

Forumul este activ, dinamic, viu, se misca, nu este ceva static. Daca as fi vrut doar sa imi auto-admir creatia, as fi scris povestea asta pe un blog, unde nu exista nimic inter-activ, doar niste comentarii la final, de genul "felicitari" sau "foarte frumos".

 

Multumesc pentru completare. 

Foarte interesant, habar nu aveam de acele terminatii ale numelor de familie.

 

Cand povestea va ajunge in peninsula Mani, vor fi cateva detalii despre urmasii spartanilor si cum locuitorii de acolo se considera cei mai greci dintre greci.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Mistra

 

Sau minunea bizantina a Peloponezului

 

La Mistra am ajuns pe intuneric, asa ca ne-am dus direct intr-o carciuma.

Friptura de miel a fost buna, insa nu m-a dat pe spate.

 

44.JPG

 

Ceea ce m-a dat pe spate a fost focul din semineu, cu lemn de maslin.

Am mai stat pana acum la foc de foioase sau rasinoase, insa maslinul le da rusine.

Pur si simplu a venit un grec care a aruncat o mana de lemne in semineu, iar acele lemne au ars aproape doua ore cat am stat in carciuma.

E drept ca am pus mana pe vatrai si am mai aranjat lemnele, astfel incat arderea sa fie completa.

 

45.JPG

 

Ii admir pe greci si nu ii consider deloc lenesi sau delasatori, insa exista si exemple contrare, precum cel de mai jos.

In menu-ul carciumii exista si limonada.

Am comandat una, crezand ca va fi limonada clasica, poate cu zahar in loc de miere.

Asta avand in vedere ca arbori de lamai sunt peste tot iar in luna aprilie lamaile pur si simplu cadeau din pom.

Insa, spre surprinderea noastra, grecul ne-a adus o sticla de Fanta de lamaie.

 

Despre Mistra se pot spune multe lucruri.

Au scris altii carti, asa ca nu voi inista prea mult.

A fost capitala bizantina a Moreei (denumirea medievala a Peloponezului).

Aici a fost despot Constantin al XI-lea Paleologul, ultimul imparat bizantin.

Cel care a murit in lupta, la asediul final, aparand Constantinopolul, desi Mahomed a II-lea Cuceritorul i-a propus sa-l lase despot in Moreea, in schimbul predarii capitalei.

Tot aici, la inceputul anului 1449 Constantin al XI-lea Paleologul s-a incoronat imparat, intr-o ceremonie restransa, deoarece, din diverse motive, interne si externe, nu a mai fost posibila desfasurarea cu fast a ceremoniei la Constantinopol, in catedrala Sfanta Sofia.

Turcii au cucerit Mistra abia in 1460, la 7 ani dupa caderea Constantinopolului.

Pana la cucerirea otomana, Mistra era un important centru cultural, care aduna mai toata crema Bizantului, in domenii precum filozofie, arta si arhitectura.

Dupa cucerirea otomana, crema Bizantului s-a mutat la Roma si Florenta, unde se pare ca au dat o mare mana de ajutor Renasterii italiene.

Pe scurt, din punctul meu de vedere Mistra este o minune bizantina.

Pe care am mai vazut-o odata in 2007 si la care vroiam de mult timp sa ma intorc.

Azi, Mistra este un sat mic si linistit, asezat la baza unui deal.

Pe deal, se afla manastiri, biserici si ruine bizantine.

Iar in varful dealului se afla ruina unui castel construit de franci, dupa ce au luat cu japca Moreea de la greci bizantini, dupa anul 1204.

Cam asa arata dealul vazut din sat.

 

46.JPG

 

Constantin al XI-lea Paleologul in piata centrala a Mistrei.

 

47.JPG

 

48.JPG

 

49.JPG

 

O statuie identica a lui Constantin al XI-lea Paleologul se afla la Atena, in apropierea pietei Syntagma.

Mistra nu putea lipsi din patrimoniul UNESCO.

 

50.JPG

 

Ruinele castelul franc, din varful dealului.

 

51.JPG

 

Am urcat acolo in 2007, pe o caldura inabusitoare.

Acum nu era cald, insa, in afata de o priveliste fumoasa, nu prea este mare lucru de vazut la acele ruine, motiv pentru ca n-am mai urcat pana in varful dealului.

In afara de ruina castelului franc, dealul este impartit in partea superioara si cea inferioara.

Exista cate o poarta de acces pentru fiecare parte, iar biletul de intrare este valabil toata ziua, indiferent de la care poarta a fost luat.

Noi am intrat pe poarta partii inferioare.

Vroiam sa vedem partea asta, apoi sa mergem cu masina la poarta partii superioare, aceasta fiind in drum spre Kalamata.

Teoretic planul suna bine, insa in Grecia teoria uneori nu prea are treaba cu practica.

Ruine si copaci colorati.

 

52.JPG

 

Catedrala Sfantul Dumitru, careia i se mai spune si Metropolis.

Exteriorul.

 

53.JPG

 

54.JPG

 

55.JPG

 

56.JPG

 

Curtea interioara.

 

57.JPG

 

Interiorul.

 

58.JPG

 

59.JPG

 

60.JPG

 

Cupola.

 

61.JPG

  • Upvote 1

Share this post


Link to post
Share on other sites

Mistra – partea a II-a

 

Altarul.

 

62.JPG

 

In fata altarului se afla locul cel mai important din biserica, si probabil unul dintre cele mai importante locuri ale Mistrei.

Locul in care, marcat cu o stema bizantina din marmura, s-a incoronat Constantin al XI-lea Paleologul.

 

63.JPG

 

64.JPG

 

Am inteles ca exista anumite controverse printre istorici referitor la locul incoronarii ultimului imparat bizantin, deoarece mai exista teoria potrivit careia evenimentul ar fi avut loc in Palatul Despotilor, putin mai sus de catedrala Sfantul Dumitru.

Insa, cel putin din punctul de vedere al grecilor, in proportie de 99% imparatul s-a incoronat in catedralei Sfantul Dumitru.

Sau cel putin asa mi-a spus o doamna custode, de la alta biserica din Mistra.

Campia Spartei, vazuta din curtea interioara a catedralei Sfantul Dumitru.

 

65.JPG

 

Catedrala, vazuta mai de la distanta.

 

66.JPG

 

Urmeaza doua biserici, care din pacate erau inchise.

Evanghelistria.

 

67.JPG

 

68.JPG

 

Sfantul Teodor.

 

69.JPG

 

Biserica Hodegetria / Aphendiko (cel putin asa scris pe zid, in caractele latine).

Biserica asta era deschisa si am stat putin de vorba cu doamna custode.

Auzind de unde sunt, mi-a spus ca grecii si romanii au fost singurii din Europa care au luptat cu adevarat impotriva turcilor si astfel au protejat Occidentul.

Ca nu este chiar asa, conteaza mai putin.

Oricum, gagica era cu capsa pusa pe turci.

Exteriorul.

 

70.JPG

 

71.JPG

 

Interiorul.

 

72.JPG

 

73.JPG

 

74.JPG

 

Satul Mistra vazut de pe deal.

 

75.JPG

 

Inca odata campia Spartei.

 

76.JPG

  • Upvote 1

Share this post


Link to post
Share on other sites

Mistra – partea a III-a

 

Manastrirea Pantanassa.

Daca nu ma insel, cred ca este traducerea in greaca a notiunii de “Maica Domnului”.

 

77.JPG

 

Este o manastire de calugarite, singura locuita de la Mistra.

 

78.JPG

 

79.JPG

 

80.JPG

 

Interiorul.

 

81.JPG

 

82.JPG

 

83.JPG

 

84.JPG

 

Altarul.

 

85.JPG

 

Terasa manastirii.

 

86.JPG

 

87.JPG

 

Locul in care, in 2007, pe o caldura infernala a inceput sa adie vantul.

Poate am luat-o razna, insa atunci am avut senzatia ca Dumnezeu a pornit aerul conditionat.

Poteca coboara spre poarta inferioara.

 

88.JPG

 

Manastrirea Pantanassa, vazut de la distanta.

 

89.JPG

  • Upvote 1

Share this post


Link to post
Share on other sites

Te urmaresc cu sufletul la gura  :)

Am fost anul trecut acolo, baza a fost langa Gytheion (de unde am batut intregul Mani, Vatheia, Mystras, Elafonissos [inainte de incendiile care au devastat zona Neapoli], Monemvasia, Sparta, Kalamata) si ce m-a uimit au fost grupurile de ciclisti care luasera in piept drumul spectaculos dintre Kalamata - Kardamyli - Areopoli - Vatheia in plina luna iulie, pe o caldura naucitoare.

Dupa numarul acestora si dupa masinile de insotire as fi zis ca a fost o competitie sau un tur mai deosebit, dar nu am gasit nimic in legatura cu ceva de acest gen. Pe de alta parte presupun ca in cazul unei competitii noi nu am fi avut ce cauta cu masina pe sosea, in trafic.

 

Superba soseaua dintre Kalamata si Sparta!

 

Scuze de intromisiune, dar tineam [si] sa te incurajez in relatare :)

Share this post


Link to post
Share on other sites

@BlueKing-69

Vor urma cateva fotografii cu soseau Sparta - Kalamata.

 

Nu se pune problema de vreo "intromisiune".

Ca un cunoscator al zonei, daca vrei sa completezi povestea asta, inclusiv cu poze, te rog nu ezita.

Nu in ultimul rand, multumesc pentru incurajare.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Mistra – partea a IV-a

 

Alte ruine.

 

100.JPG

 

Am iesit, ne-am urcat in masina si ne-am oprit la poarta superioara.

Aici, alt exemplu de greci muncitori.

Era abia ora 15.00, era luna aprilie si in mod normal toata Grecia functiona pe orarul de vara, care inseamna ca obiectivele turistice raman deschis cel putin pana la ora 19.00.

Insa atunci cand am ajuns la poarta de intrare, custodele grec ne-a spus nonsalant ca este inchis, deoarece  “Atat timp cat este zapada pe munte, insemana ca e iarna”.

 

Si chiar grecii aveau dreptate, pe munte inca mai era zapada.

 

101.JPG

 

Palatul Depotilor, pe care n-am mai apucat sa-l vedem din cauza de “zapada pe munte”.

Oricum, din care stiu era inchis, datorita unei restaurari care nu se mai termina.

 

102.JPG

 

Ar mai fi fost de vazut si Biserica Sfanta Sofia, insa nu ne jucam cu zapada de pe munte.

Intr-o curte din apropiere, niste iezi la joaca.

 

103.JPG

 

I-am lasat pe iezi sa se joace, iar noi am taiat-o spre Kalamata.

Drumul Sparta/Mistra – Kalamata traveseaza muntii Taygetos, cel mai inalt punct fiind pasul Langada la 1524 m. altitudine.

Pana in pas, sunt cateva bucati care merita o poza.

 

104.JPG

 

105.JPG

 

106.JPG

 

107.JPG

 

Din pas pana in Kalamata nu mi s-a parut ceva iesit din comun.

Poate doar faptul ca in pas era frig, ceata si umezeala, iar 30 de min mai tarziu in Kalamata era soare, cald si bine.

Schema asta cred ca este foarte utila vara, cand la malul marii te coci iar 30 de minute mai tarziu te poti racori putin la munte.

  • Upvote 2

Share this post


Link to post
Share on other sites

Ptiu, faina e si Peloponesia...nu am ajuns inca pe acolo, dar pare ca merita din plin (e pe lista pentru..candva)

Share this post


Link to post
Share on other sites

@diorgulescu

Eu zic ca merita vazut Peloponezul (nu pe bicicleta, dupa gustul meu).

Poate povestea asta te va ajuta la o minima documentare, pentru ca Peloponezul are enorm de multe de oferit.

 

 

Peninsula Mani

 

Din Kalamata am continuat alegarea spre sud, practic am intrat in peninsula Mani (peninsula centrala din sudul Peloponezului).

Locuitorii peninsulei se dau cei mai greci dintre greci.
Pe de o parte, se pare ca sunt urmasii spartanilor, retragandu-se in acesta peninsula izolata dupa declinul Spartei.
Pe de alta parte, sunt singurii greci care nu au fost niciodata total cuceriti de divese alte puteri ale vremurilor.

Erau organizati in clanuri, iar principala lor activitate era lupta cu alte clanuri, lupte care uneori durau si cateva generatii.
Cand se nastea o fata era o tragedie, iar cand se nastea un baiat era o bucurie, pentru ca familia/clanul mai avea o gura de tun.

Cel mai adesea se lupta pentru pamant care sa poate fi cultivat, lucru cam greu de gasit prin zona.
Tot datorita luptelor, au aparut turnurile de aparate (si de multe ori de grandomanie).
Turcii au realizat repede cu cine au de-a face, si, cu mici exceptii, i-au cam lasat in pace pe locuitorii din Mani.

Se pare ca ultima lupta intre clanuri a avut loc pe la 1870, lupta care a fost oprita prin interventia armatei, dotata cu artilerie.

Peninsula Mani, coasta vestica.

 

108.JPG

 

109.JPG

 

110.JPG

 

La tot pasul se gasesc pe marginea drumului niste biserici mici, vechi si din pacate inchise.

 

111.JPG

 

112.JPG

 

Golful Limeni, la ceas de seara.

 

113.JPG

 

114.JPG

 

Coborarea spre malul golfului.

 

115.JPG

 

Cazare in seara respectiva a fost la Neo Itilo, chiar in fundul golfului Limeni.
O localitate mica, intinsa pe cateva sute de metrii de-a lungul golfului, cu majoritatea caselor inchise si doua carciumi deschise.
Pe scurt, locul ideal din punctul meu de vedere.

Salata greceasca, cu sare de mare.

 

116.JPG

 

Daca tot am ajuns la mare, era pacat sa nu incerc o caracatita.
Chiar daca era congelata (lucru mentionat in menu-ul carciumii) si nu arata prea apetisant in farfurie, mi-a placut.
Si chiar m-am saturat dintr-un singur tentacul.

 

117.JPG

 

Desertul, primit moca din parte carciumarului grec.
Niste mere, niste scortisoara si putina miere.
Simplu si delicios.

 

118.JPG

 

Si unul dintre cele mai bune exemple din care rezulta ca grecii (ca si turcii) stiu sa iti ia banii cu gratie.

Pe carciumar in costa maxim 50 de eurocenti ceea ce se vede in poza de mai sus, insa efectul pe care il are asupra clientului cu siguranta ca valoreaza inzecit mai mult.

Plus ca cei 50 de eurocenti ii poate adauga fara probleme in pretul altor produse din menu.

  • Upvote 1

Share this post


Link to post
Share on other sites

Peninsula Mani – Partea a II-a

 

Terasa camerei in care am stat in Neo Itilo.

 

120.JPG

 

Golful Limeni vazut de pe terasa camerei.

 

121.JPG

 

122.JPG

 

Masura greceasca pentru combarerea evaziunii fiscale.

 

123.JPG

 

Cam asa arata hotelul in care am stat.

 

124.JPG

 

Complexul hotelier Limeni Bay din apropiere arata si mai bine, insa aici cazarea era 90 de Euro / noapte, mult peste gustul meu.

 

125.JPG

 

Golful Limeni, vazut din poarta complexului hotelier Limeni Bay.

 

126.JPG

 

Apa limede.

 

127.JPG

 

Niste nori pufosi.

 

128.JPG

 

O biserica mica (si inchisa) pe marginea drumului, deasupra golfului Limeni.

 

129.JPG

 

Curtea bisericii si clopotnita.

 

130.JPG

  • Upvote 1

Share this post


Link to post
Share on other sites

Areopoli

 

Areopoli este considerat capitala peninsulei Mani.

Strazi inguste, pe care oricat ar parea de ciudat, se circula si cu masina (e drept ca sunt cu sens unic).

 

132.JPG

 

Biserica Arhanghelilor (Church of Taxiarhes in engleza).

Denumirea in greaca de pe zidul bisericii.

 

133.JPG

 

Biserica vazuta doar de afara, pentru ca (desi nu mai are rost sa mentionez) era inchisa.

Mi-as fi dorit mult sa vad biserica asta.

 

134.JPG

 

Turla bisericii.

 

136.JPG

 

Deasupra intrarii in biserica.

 

137.JPG

 

Spre piata centrala din Aeropoli, o alta biserica, mai mica,

 

138.JPG

 

pe care am gasit-o deschisa.

 

139.JPG

 

Icoana cu argint si burete pentru izolat tevi, folosit probabil pentru florile care ornau icoana.

 

140.JPG

 

In piata centrala din Aeropoli se afla statuia lui Petrobey Mavromihalis.

 

141.JPG

 

142.JPG

 

Pe langa faptul ca sabia este aproape cat el de mare, Mavromiahalis este cel care a condus lupta locuitorilor din Mani impotriva turcilor, in preajma razboiului grec de independenta.

Dupa ce au terminat lupta cu turcii si o parte din Grecia actuala a devenit independenta, Mavromihalis a facut parte din primul Senat grec.

Aici nu prea s-a inteles cu Ioan Capodistria (primul presedinte al Grecie) deoarece acesta dorea introducerea unei administratii regionale centralizate, in locul dominatiei diverselor clanuri (cum era cazul in Mani).

Pe scurt, Capodistria l-a arestat pe Mavromiahalis.

Insa rusinea arestarii a fost prea mare pentru familia lui Mavromiahalis, asa ca Constantin si George (respectiv fratele si nepotul lui Mavromiahalis) l-au asasinat pe Capodistria in octombrie 1831.

Asasinarea a avut loc pe scarile bisericii Sf. Spriridon din Naflio, intr-o zi de duminica.

Initial, cei doi asasini au vrut sa-l impuse pe Capodistria, insa nu l-au nimerit, asa ca l-au rezolvat cu cutitul.

Se pare ca urmele gloantelor care l-au ratat pe Capodistria se afla si azi pe zidul bisericii din Sf. Spriridon din Naflio.

Si mai interesant este faptul ca Petrobey Mavromihalis, a condamnat public gestul fratelui si nepotului sau.

Diverse momente importante din istoria relativ recenta a Greciei, fac corp comun cu soclul statuii lui Mavromiahalis.

 

143.JPG

 

Intervalul 1917 – 1922 marcheaza participarea Greciei la Primul Razboi Mondial precum si campania greceasca din Turcia (1919 – 1922), unde din pacate pentru ei, grecii si-au luat-o rau de tot.

 

Pe langa asta, probabil cea mai grava consecinta a acestei campanii pierdute a fost schimbul de populatii intre Grecia si Turcia.

Altfel spus, peste 2000 de ani de cultura si civilizatie greaca de pe costa sudica a marii Negre şi coasta estica a marii Egee au incetat.

 

Pietre intr-o forma mai ciudata.

 

144.JPG

 

Inainte de pleca din Areopoli am intrat intr-un magazin care vindea de toate.

Inclusiv sare de mare, asa ca am iesit de acolo cu o punga de un kil’ jumate’ (parca 3,50 Euro).

A fost excelenta in salata, aproape 1 anu dupa intoarcerea din Peloponez.

Dupa care, am continuat alergarea spre sudul peninsulei Mani.

  • Upvote 2

Share this post


Link to post
Share on other sites

Peninsula Mani – Partea a III-a

 

O scurta oprire in Gerolimenas.

 

150.JPG

 

151.JPG

 

152.JPG

 

Indicator de atentionare, referitor la “pana prostului”.

 

153.JPG

 

154.JPG

 

Spre Porto Kagio.

 

155.JPG

 

Privesliste spre nordul peninsulei Mani.

 

155a.JPG

 

Casele de piatra din satul Vathia.

 

156.JPG

 

Din nou spre nord.

 

157.JPG

 

Drumul se ingusteaza, insa calitatea asfaltul ramane buna.

 

158.JPG

 

Deasupra marii.

 

159.JPG

 

Drum ingust si virajat.

 

160.JPG

 

Apa limpede 

 

161.JPG

 

pe langa drumul care merge la Kokkinogia, ultima localitate din extremitatea sudica a peninsulei Mani.

 

162.JPG

  • Upvote 1

Share this post


Link to post
Share on other sites

Imi cer scuze de intrerupere cu o intrebare aiurea, dar tu ai obturat data fotografiilor cu patrulaterul ala gri?

Pentru estetica, mai bine decupai marginea inferioara a pozelor intr-un program de editare (dadeai "crop").

Share this post


Link to post
Share on other sites

@Traveller

 

Nu-i nevoie sa iti ceri scuze si nici intrebarea nu mi se pare aiurea.

 

Nu am obturat data, ci denumirea altui forum pe care activez. Odata postata o poza pe acel forum, poza este automat "marcata" (daca asta o fi denumirea corecta).

Pozele si textul le iau de acolo, pentru ca imi este mult mai simplu asa.

 

In 2013 nu exista pe ciclism.ro acesta sectiune, drept pentru care nu am avut unde sa scriu acesta poveste (si altele similare).

 

Prin "crop" imi pare ca se pierde mult din poza.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Capul Tenaro (cunoscut si sub numele de Matapan)

 

Relativ repede am ajuns in Kokkinogia, care este un catun cu cateva case si o parcare.

In aceea parcare drumul de masina se termina si incepe o poteca care merge spre farul de la capul Tenaro (Matapan).

 

163.JPG

 

Initial, poteca coboara la malul marii, iar marea de aici nu are nevoie de nicio prezentare, pentru ca orice as spune ar fi aiurea.

 

164.JPG

 

165.JPG

 

166.JPG

 

167.JPG

 

168.JPG

 

Catunul Kokkinogia, in planul indepartat.

 

169.JPG

 

Poteca propriu-zisa, care merge spre far.

 

170.JPG

 

Primul contact vizual cu farul.

 

171.JPG

 

In apropierea farului poteca devine putin tehnica, iar coborarea necesita putina atentie, insa nimic iesit din comun.

 

172.JPG

 

Farul.

 

173.JPG

 

Drept inainte, spre Sud nu mai este nimic pana in Africa (mai precis pana in Libia, in apropiere de Derna).

 

174.JPG

 

Daca tot am ajuns la capul Tenaro (Matapan), trebuie mentionat faptul ca aici este unul dintre cele mai sudice puncte ale Europei continentate.

Uneori, vrajeala greceasca (ca in multe alte cazuri), spune ca aici se afla cel mai cel mai sudic punct al Europei continentale

Din cunostintele mele de geografie, cel mai sudic punct al Europei continentale este considerat Punta de Tarifa, in Spania.

Concret, din coordonatele rezulta ca Punta de Tarifa se afla la 36 00 15 N iar capul Tenaro (Matapan) se afla la 36 23 06 N.

Asadar, desi conteaza mai putin, capul Tenaro (Matapan) nu este punctul cel mai sudic al Europei continentale.

Soparla in mai multe culori.

 

175.JPG

 

Albastrul Mediteranei, vazut de pe terasa farului.

 

176.JPG

 

Dupa care, cu regret, ne-am intors spre masina.

Planta tepoasa inflorita.

 

177.JPG

 

Troliu pentru scos barcile din apa, care pare ca nu a mai functionat de mult timp.

 

178.JPG

 

Desi era cam rece, chiar ar fi fost pacat sa nu bag piciorul in apa.

 

179.JPG

  • Upvote 2

Share this post


Link to post
Share on other sites

Peninsula Mani – Partea a IV-a

 

Marea si drumurile din zona.

 

180.JPG

 

181.JPG

 

Drumuri fara parapet sau alta protectie laterala, astfel incat daca nu esti atent, sigur faci baie.

 

182.JPG

 

183.JPG

 

Nu cred ca mai este necesar sa mentionez ca asfaltul era impecabil pe acele drumuri.

Astfel, oricat de lenesi mi s-au parut grecii in alte situatii, tot respectul pentru acele drumuri.

La revedere Mani (coasta estica).

 

184.JPG

 

N-a mai durat mult pana am ajuns la Gythio, unde scoicile Saganaki (cu branza) au fost delicioase.

 

185.JPG

  • Upvote 2

Share this post


Link to post
Share on other sites

Tot respectul pentru tine / voi... pentru parcurgerea coastei estice a Mani. Mi s-a parut superb acel sector de drum si in parte explica de ce nu a fost cucerita cu adevarat niciodata populatia acelui areal. In anumite contexte, unicul acces pentru localitatile din zona era doar o poteca intre ele si mare.

Respecte maxime pentru Vatheia (pe unde am haladuit o juma' de zi) si Cap Tenaro.

Legat de Cap Tenaro... langa acel far exista o grota (vizibila de pe mare?) unde ar salaslui Hades... si unde ar fi intrarea in Iad  :)

 

Mie drumurile din zona mi s-au parut dementiale (la fel a fost intre Neapoli si Monemvasia, pe partea estica a celui de-al treilea brat al Peloponezului)... mai ales cand treceam printr-o localitate si realizam ca daca am fi avut un auto cu un gabarit mai mare am fi avut [putin spus] o problema >:)   .

 

Jos palaria... mi-ar placea sa te cunosc in aceasta viata!  :)

Share this post


Link to post
Share on other sites

@BlueKing-69

 

Daca n-ai citit-o deja, imi permit sa iti recomand cartea Mani scrisa de Patrick Leigh Fermor.

Detalii (nu stiu sa fi fost editata si in limba romana): 

http://www.amazon.com/Mani-Travels-Southern-Peloponnese-Classics/dp/1590171888/ref=sr_1_3?s=books&ie=UTF8&qid=1456569502&sr=1-3&keywords=patrick+fermor

 

Cat despre Patrick Leigh Fermor, omu' chiar a fost foarte tare (o legenda, cum i-ar spune corporatistii pe facebook).

A calatorit pe jos de la Londra la Istanbul prin anii '30, a dat o mana de ajutor rezistentei cretane in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial unde a reusit performanta (unica din cate stiu) de a rapi un general german (Heinrich Kreipe), a scris o gramada de carti.

Printre altele, a trait o perioda cu printesa Balasa Cantacuzino la conacul familie din Baleni, judetul Galati.

 

Mai multe detalii:

https://en.wikipedia.org/wiki/Patrick_Leigh_Fermor

 

L.E. 

Cartea asta pare un fel de poveste a vietii lui Fermor:

http://www.amazon.com/Patrick-Leigh-Fermor-Artemis-Cooper/dp/159017674X/ref=sr_1_7?s=books&ie=UTF8&qid=1456571832&sr=1-7&keywords=patrick+leigh+fermor

 

Vad ca Balasei Cantacuzino ii este dedicat un capitol, plus alt capitol dedicat Romaniei.

Tin minte ca am citit mai demult un interviu intr-un ziar englezesc cu Fermor si acolo spunea ca prin anii '50 - '60 a reusit sa vina cateva zile in Romania, sub acoperirea de ziarist britanic.

Ocazie cu care a reintalnit-o pe Balasa, care (specific acelor vremuri) traia intr-o mizerie crunta.

 

Robert Kaplan in cartea "Iarna la Mediterana" ii dedica un capitol si il numeste pe Fermor "Ultimul pasa de la Mediterana" (dupa ce l-a vizitat pe acesta in casa lui din Mani, unde Fermor l-a sevit cu branza de capra si Retsina).

Cartea asta a fost publicata in limba romana si zic ca merita citita: 

http://www.polirom.ro/catalog/carte/iarna-la-mediterana-tunisia-sicilia-dalmatia-si-greci-1484/

 

Nu in ultimul rand, multumesc pentru aprecieri si poate ne vedem odata la un spritz.

  • Upvote 1

Share this post


Link to post
Share on other sites

Sparta
 
Inapoi in Sparta, pe unde am trecut cateva zile mai devreme, in drum spre Mistra.
Motivul intoarcerii in Sparta a fost “Muzeul Maslinei si al uleiului grecesc de masline”.

 
186.JPG
 
187.JPG
 
Dupa cum se observa din poza de mai sus, acest muzeu face parte din reteaua muzeelor create si finantate de Banca Piraeus, prin intermediul Fundatiei Culturale a Grupului Bancar Piraeus.
Site-ul fundatiei, unde sunt descrise pe larg toate muzeele pe care le administreaza pe teritoriul Greciei:

http://www.piop.gr/

 

Sunt niste muzee excelente, pe care le recomand cu toata caldura.
Pana la muzeul din Sparta am apucat sa mai vad Muzeul Productiei Industriale a Uleiului de Masline din insula Lesbos si Muzeul Fortei Apei din Dimitsana.

Revenind la muzeul din Sparta.
Raspandirea maslinului in bazinul Mediteranei si coastele de la Atlantic ale Spaniei si Portugaliei.

 
188.JPG
 
Mozaic reprezentand un maslin.
 
189.JPG
 
Ce ne da maslinul noua?
 
190.JPG
 
Maslinul si Crestinatatea.
 
191.JPG
 
Mediul natural in care creste maslinul.
 
192.JPG
 
Recoltarea maslinelor.
 
193.JPG
 
Procesul tehnologic al producerii uleiului de masline.
 
194.JPG
 
195.JPG
 
Automat unde se puteau tipari diverse retele culinare bazate pe masline si ulei de masline.
Ecran tactil (touch screen), selectat reteta, apoi print.
Imi pare rau ca n-am facut o poza atunci cand iesea foaia tiparita din aparat.

 
196.JPG
 
Instalatii pentru separarea pulpei de sambure, in vederea presarii pulpei.
 
197.JPG
 
198.JPG
 
Evolutia preselor de masline.
Actionare cu ajutorul unor bolovani.

 
199.JPG
 
Actionare cu ajutorul unei franghii (sincer n-am inteles metoda asta de actionare).
 
200.JPG
 
Actionare cu ajutorul unui surub – oarecum similar cu presa pentru struguri de prin partile noastre.
 
201.JPG
 
Reproducere la scara mica a unei plantatii de maslini.
 
202.JPG

  • Upvote 2

Share this post


Link to post
Share on other sites

Sparta – Partea a II-a

 

Despre era pre-industriala a producerii uleiului de masline si remuneratia primita de animale.

 

203.JPG

 

Instalatia actionata de catre magarusi.

 

204.JPG

 

Presa manuala, unde nu mai era nevoie de magarusi.

 

205.JPG

 

Cantar si diverse recipiente metalice.

 

206.JPG

 

Machete din perioada de inceput a producerii industriale a uleiului de masline.

 

207.JPG

 

208.JPG

 

Cu privire la aceasta perioada, exista Muzeul Productiei Industriale a Uleiului de Masline din insula Lesbos 

Mai multe detalii:

http://www.piop.gr/en/diktuo-mouseiwn/Mouseio-Biomixanikis-Eleourgias/to-mouseio.aspx

 

Despre sapunul facut in casa.

 

209.JPG

 

210.JPG

 

Instalatie pentru ştanţat (arhaism pentru branduit) sapunul.

 

211.JPG

 

Mostre de sapun.

 

212.JPG

 

O lista a celorlate muzee dedicate maslinei, din bazinul Mediterantei.

 

213.JPG

 

Nu puteam pleca din Sparta fara a-l saluta pe regele Leonida.

 

214.JPG

 

Constantin Paleologu are o strada si in Sparta, ca doar Mistra este la 5 km distanta.

 

215.JPG

 

Undeva langa Sparta, piscurile inzapezite ale muntilor Taygetos

 

216.JPG

 

privite dintr-o livada de maslini,

 

217.JPG

 

sau de portocali.

 

218.JPG

  • Upvote 2

Share this post


Link to post
Share on other sites

Monemvasia
 
Monemvasia este o peninsula care de pe tarm nu prea spune mare lucru.
 
220.JPG
 
221.JPG
 
Cina din seara respectiva, ultima mancata la malul marii.
 
222.JPG
 
223.JPG
 
Pana in anul 375 d. Hr. Monemvasia era unita cu Peloponezul, cand, in urma unui cutremur a devenit insula.
Azi este peninsula, deoarece este din nou unita cu Peloponezul printr-un dig.
Cam asa arata harta aeriana a Monemvasiei.

 
224.JPG
 
Din harta de mai sus, se observa ca in partea de Sud-Est a peninsulei se afla o mica localitate.
Acesta se numeste Kastro si este considerat a fi orasul vechi, comparativ cu localitatea din Peloponez (de la capul digului) care se numeste Gefyra.
 

Numele Monemvasia se traduce prin “singura / unica intrare” (moni = singura iar emvasia = intrare).
Uneori, Momenvasia este considerata a fi echivalentul grecesc al muntelui Saint Michel din Franta.

Drumul de acces catre orasul vechi.

 
225.JPG
 
Poarta de intrare in orasul vechi, sau unica intrare, de unde provine si numele.
 
226.JPG
 
Prin orasul vechi.
 
227.JPG
 
228.JPG
 
229.JPG
 
230.JPG
 
231.JPG
 
232.JPG
 
233.JPG
 
234.JPG
 
Piata centrala.
 
235.JPG
 
Un acoperis cu o forma mai ciudata.
 
236.JPG

  • Upvote 2

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now