Berlin

[gibonu 6,093]

Hai noroc la toată lumea.

 

La Berlin îmi doream să ajung de foarte mult timp, mai precis din anul 1989 când au fost părinţii mei acolo (Berlinul de Est) intr-o excursie cu ONT-ul.

De vreo doua ori am fost aproape să ajung, însă de fiecare data a apărut câte ceva şi n-am mai ajuns.

Însă, acum lucrurile au mers bine şi am reuşit într-un final, după foarte mulţi ani de aşteptare, să ajung la Berlin.

 

Ştiam că la Berlin sunt o grămada de lucruri de văzut, motiv pentru care am făcut o selecţie (grea, ce-i drept) a ceea ce vreau să văd, în ordinea descrescătoare a atracţiei pentru obiectivul respectiv.

Motivul principal a fost ca acolo unde reuşesc să ajung să pot vizita liniştit şi fară grabă, nu pe fugă şi doar să “bifez” că am ajuns într-un anumit loc.

Din acest motiv sunt o grămadă de locuri, celebre să le zic, pe care n-am ajus să le văd, însă nu regret alegerea făcută.

Mai ales că acele locuri nu pleacă nicăieri şi tot acolo rămân.

 

Va fi o poveste lungă, cu multe poze, pentru că aşa e în Gemania: ai foarte multe lucruri de văzut şi de fotografiat.

 

Date tehnice.

Zbor:

Air Berlin, două persoane şi un bagaj la cală (dus-intors) = 292 Euro

Biletele le-am luat la inceputul lui martie pentru jumătate lui mai.

 

Cazare:

Ibis Budget (fostul Etap) Berlin Ost, camera dublă, 2 persoane, 8 nopti cu mic dejun = 514 Euro.

Ţin minte că în martie când am căutat cazare la Berlin, la 500 de Euro pentru 8 nopţi pe booking am găsit doar pat în dormitor de 20 de locuri si cu baie pe hol, la vreo două hostel-uri.

În rest, doar nişte preţuri care porneau de la 800 de Euro.

Ibis-ul asta se află în estul Berlinului, într-un cartier construit de RGD-işti prin anii ’70, la vreo juma de oră de mers cu S-Bahn-ul din gara centrală.

 

 

Aşadar.

Sâmbătă 14.05.2016

 

Din motive de stat la muncă, apoi dus şi cazat căteii la veterinar (aveam 4 atunci), facut bagaje şi pierdut timpul, am reuşit să mă culc la ora 02:00 cu trezire la ora 04:00 pentru că avionul decola la ora 06:30.

Pe scurt, eram cam împuşcat.

 

Zborul a decurs fără probleme, iar la ora (locală) 08:00 eram la o ţigară în faţa aeroprtului Tegel (aeroportul Berlinului de Vest, despre care voi mai vorbi).

N-am apucat să termin ţigara pentru că am îngheţat, la propriu, cred ca afară erau vreo 12, maxim 15 grade.

Iar eu, băiat deştept, aveam în valiză inclusiv două perechi de pantaloni scurţi.

 

Deschis valiza, scos aproape toate bulendrele (mai puţin pantalonii scurţi) şi pus pe mine, după care am plecat spre staţia de autobuz.

 

Cum era de aşteptat, frigul si oboseala nu se împacă prea bine, aşa că in loc să ne urcăm in autobuzul care mergea la gara centrală ne-am urcat în cel care mergea la gradina zoologică.

 

Nicio problemă, aveam ocazia să vedem Berlinul la ora 08:00 dimineaţa la pas, spre Poarta Brandembrug.

 

A fost nevoie de doar 5 minute de mers pe strada cu valiza (pe roti) după mine că să realizez că Berlinul este un oraş gândit pentru oameni şi nu pentru maşini.

Trotuarele erau late, trecerile de la borduri erau egalizate, nicio denivelare în asfalt sau dalele de pavaj.

Traficul auto era aproape zero, însă am crezut că aşa este de obicei sâmbăta dimineaţa.

 

Revenind la plimbarea matinală cu valiza de 17 kg după mine, de la grădina zoologică la Poarta Brandenburg sunt vreo 4 km.

Se vede mai bine în poza de mai jos.

 

 

În cei 4 km, nici nu am simţit că trag valiza, pentru ca totul mergea lin şi nu era nevoie să o ridic de jos.

În Bucureşti, nici nu vreau să mă gîndesc cum ar fi să merg 4 km cu valiza după mine.

 

La un moment dat, am avut impresia că am luat-o razna şi că văd iepuri prin zona centrală a Berlinului.

De fapt, nu o luasem razna şi chiar era un iepure.

Animalu’ era foarte relaxat şi obişnuit cu oamenii, pentru că a durat ceva până am scos aparatul foto iar pe iepure nu l-a deranjat prea mult prezenţa mea la vreo 10 metri de el.

 

 

 

Văzând acel iepure, am fost foarte plăcut impresionaţi de câtă verdeaţa este in Berlin (măcar în anumite zone).

Fără să ne dăm seama am ajus la Tiergarten.

Nemţii îi spun parc, însă după minte mea este o pădure, în  suprafaţa este de 210 hectare în mijlocul oraşului.

Mai multe detalii: https://en.wikipedia.org/wiki/Tiergarten_(park)

 

Aşadar, primul exemplu de cât de idioţi sunt nemţii pentru că păstrează 210 hectare de spaţiu verde în mijlocul oraşului.

Păi dacă acest parc era în RO, nu “făcea” românii un centru comercial, o parcare betonată, un complex rezidenţial, un mol, nişte fast-fuduri.

Ca aşa e frumos, mai bine să fie decât să nu se ajungă.

 

Aşa, nemţii idioţi ţin 210 hectare de spaţiu verde pentru nisţe ciudaţi care se plimbă pe jos, pe role sau pe bicicletă, aleargă sau stau pe iarbă să se relaxeleze.

 

Despre gara centrala din Berlin am spus aici cateva vorbe si niste poze:

http://www.ciclism.ro/forums/index.php/topic/18791-fotografii-si-discutii-pe-teme-feroviare/?view=findpost&p=717116

 

Căteva vorbe despre dulapurile automate în care se pot lăsa, contra-cost bagajele.

Din motive de securitate, acestea sunt amplasate undeva lânga parcarea gării, adică într-o zonă cu ziduri groase de beton (în caz că vreun baiat vesel vrea să facă vreo glumă explozivă).

În zona acestor dulapuri se intră fără niciun fel de control iar inainte de a ajunge la dulapuri există un automat care schimba bancnote în fise.

 

Dulapurile sunt de mai multe dimensiuni şi preţuri.

A trebuit să îl aleg pe cel mai mare care costă 6 Euro / 24 de ore / o singură deschidere.

Cam asa arata.

 

 

Uşa este deschisă, bagi valiza în dulap, apoi 6 Euro (doar fise) după care închizi uşa cu cheia dulapului.

 

 

Inutil să precizez că până n-ai băgat banii în aparat cheia nu se poate răsuci în broască.

 

In momentul în care ai răsucit cheia în broască, banii cad în burta aparatului şi cheia se poate lua.

Cheia cu numarul dulapului pe ea.

 

 

Apoi, când vrei să pleci, deschizi uşa normal, cheia rămâne blocată în uşa dulapului, iei valiza şi asta e.

În cazul în care vrei sa mai laşi valiză în dulap, mai bagi 6 Euro în aparat.

 

Râul Spree care trece prin mijlocul Berlinului.

 

 

Ambasada Elveţiei, (partea mai veche din stânga) despre care se spune că a fost singura clădire din centrul Berlinului care a scapat neatinsă în primavara lui 1945.

 

[mumus 724]

8->

[fizikant 670]

Aștept cu interes continuarea. Pentru mine, Berlin a fost o uriașă dezamăgire - poate o să-mi schimbi părerea post factum...

[gibonu 6,093]

@fizikant

Vine si continuarea, insa cum spuneam la inceput, va fi o poveste lunga.

Pentru mine Berlinul a fost fascinant, desi multe lucruri importante n-am apucat sa le vad.

 

Cel putin in ceea ce priveste Al Doilea Razboi Mondial si Razboiul Rece nu cred ca sunt multe orase din lume care sa poata concura cu Berlinul.

Discutam la final motivele pentru care [pentru tine] Berlinul a fost "o uriasa dezamagire".

[gibonu 6,093]

Sâmbătă 14.05.2016 - Partea a II-a

 

Cateva vorbe despre sistemul de transport public din Berlin.

 

Deoarece am stat in periferia estica a Belinului, cel mai utilizat mijloc de transport public a fost S-Bahn-ul. Daca am inteles bine, S-Bahn = Stadt [oras] Bahn [cale ferata].

Pe scurt sunt niste mini-trenuri care fac legatura intre suburbii si centrul orasului.

Mai multe detalii: https://www.berlin.de/en/public-transportation/1746751-2913840-sbahn.en.html

 

Trenul.

 

 

Una dintre statii.

 

 

 

Berlinul este imparit in 3 zone de transport public, respectiv A, B si C.

A-ul este zona centrala, B-ul zona mai putin centrala, iar zona C cred ca din punct de vedere turistic se gasesc doar aeroportul Schonefeld si orasul [satelit al Berlinului] Potsdam.

Tarifele sunt diferentiate in functie de zone, de la bilet simplu valabil 2 ore pana la abonament valabil 7 zile.

Mai multe detalii: http://www.s-bahn-berlin.de/en/tickets-fares/tickets

 

Mai exista si posibilitatea achizitionarii unui card turisitc numit Berlin Welcome Card.

De fapt arata la fel ca un bilet de S-Bahn, doar cu alte informatii tiparite pe el. In plus, acest card ofera reduceri de pana la 25% din tariful de la muzee, carciumi, tururi turistice, etc.

Mai multe detalii: https://www.berlin-welcomecard.de/en/content/berlin-welcomecard#ticket-versions-prices

 

Noi l-am luat pe cel valabil 4 zile in zonele AB, pret 31,50 Euro pentru ca asta mi s-a parut cea mai eficenta varianta [inclusiv cu reducerile acordate la muzee].

 

Biletele de la o zi in sus sunt valabile din momentul validarii pana la ora 03:00 a zilei urmatoare iar validarea este obligatorie la prima urcare.

Concret, se introduce biletul intr-o masinarie existenta pe peron sau in mijlocul de trasnport care tipareste pe bilet data si ora de la care incepe valabilitatea acestuia.

 

Controalele mi s-au parut rare.

Atunci cand controlorii sunt nemti totul este OK, atunci cand sunt turci [germanizati] incepe un fel de tocmeala ca in bazar la Istanbul [detalii mai tarziu pe parcursul povestii].

 

Biletele se pot cumpara de la ghiseu sau de la aparatul automat existe pe orice peron de S-Bahn, in statiile de tramvai si in tramvai [in S-Bahn n-am vazut sa existe automat pentru bilete].

Aparatul care vinde bilete.

 

 

 

Apartul functioneaza in 6 limbi, inclusiv limba turca.

 

 

Pentru plata se pot folosi fise, bancnote [5, 10 sau 20 Euro] sau carduri.

 

 

Am inteles ca se pot folosi si banconotele mai mari de 20 de Euro, insa in cazul asta aparatul elibereaza un fel de bon care se poate deconta doar la ghiseele din garile Berlinului [sau cel putin asa mi-a spus o gagica vanzatoare la un chiosc de pe peron cand am intrebat-o daca aparatul imi da rest la o banconta de 50 de Euro].

 

Statiile de metrou mult mai mici si mult mai dese fata de cele din Bucuresti.

 

 

 

Interiorul unui metrou.

 

 

Cu tramvaiul am mers foarte putin iar cu autobuzul doar de la si spre aeroport la venire / plecare.

 

Cel mai tare mi s-a parut faptul ca biletul, indiferent de perioada de valabilitate a acestuia se poate folosi la toate mijloacele de transport public: S-Bahn, metrou, autobuz sau tramvai.

Troleibuze n-am vazut in Berlin [asta nu inseamna ca n-ar exista].

 

Ca si in alte orase din RO [nu este cazul la Bucuresti] in fiecare statie, indiferent de mijlocul de transport exista un afisaj care indica ora de sosire a urmatoarelor 2-3 vehicule.

Inutil sa mentionez ca acel orar se respecta la nivel de minut.

 

La fel, nu mai mentionez faptul ca intreg sistemul de transport este foarte bine gandit, cu foarte multe statii de legatura intre S-Bahn si metrou. Sunt peste tot indicatoare si harti ale sistemului de transport, practic este imposibil sa nu te descurci.

 

In final, ca exempul de eficienta: exista doua linii paralele de S-Bahn in jurul zonei centrale a Berlinului. Una merge in sensul acelor de ceas cealalta in sens invers.

[Traveller 5,949]

Daca am inteles bine, S-Bahn = Stadt [oras] Bahn [cale ferata].

 

S-Bahn = Stadtschnellbahn - tren rapid (sub)urban

[diorgulescu 2,226]

@@gibonu

Fain!...Fain de tot!

Tiergarten a fost o surpriza foarte placuta si pentru noi.

[gibonu 6,093]

@Traveller

Multumesc pentru completare.

 

@diorgulescu

Multumesc.

 

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

 

Sâmbătă 14.05.2016 - Partea a III-a

 

Ansamblul monumental sovietic din parcul Treptow.

 

Staţia de S-Bahn Treptower Park.

 

 

Spre parcul Treptow şi aleea Puşkin.

 

 

La ieşirea din staţia de S-Bahn am aflat că mai sunt 850 de metri până la ansamblul monumental sovietic.

 

 

In traducere (Google Translate) pe indicator scrie “cenotaful sovietic din …”.

 

Recunosc cinstit că până acum nu am auzit cuvântul “cenotaf” aşa că a trebuit să mă uit în Dex, de unde am aflat că cenotaf = “monument funerar ridicat în amintirea unei persoane decedate ale cărei oseminte se găsesc în alt loc sau au dispărut.”

 

Aşadar, noroc cu ostaşul sovietic că am mai învăţat un cuvânt nou.

 

9 Mai abia trecuse, aşa că afişele cu evenimentele comemorative încă erau pe garduri.

 

 

 

Titlul principal al afişului: “9 Mai, ziua Victoriei” (încă mai ţin minte câteva cuvinte ruseşti).

 

 

Fotografia originala este asta:

 

 

Fotografie de propaganda, in care apar [de la stanga la dreapra] sublocotenentul american  William Robertson si locotenentul sovietic Alexander Silvashko, facuta la 26.04.1945 si care comemoreaza momentul din la 25.04.1945, cand pentru prima data pe teritoriul german, trupele sovietice si cele americane s-au intalnit. Locul intalnirii a fost pe malul Elbei, langa Torgau.

 

Sursa fotografiei si a informatiile de mai sus: https://en.wikipedia.org/wiki/Elbe_Day

 

Un fel de mini arc de triumf marcheaza intrarea in ansamblul monumental.

 

 

Cam asa se vede de sus.

 

 

Cateva explicatii,

 

 

din care am aflat ca ceea ce se afla azi in parcul Treptow este cel mai mare ansamblul monumental sovietic situat in afara fostei Uniuni Sovietice.

 

 

Chiar se spune ca pana la inaugurarea, in 1967, a ansamblului monumental de la Stalingrad [azi Volgograd, Federatia Rusa]  ansamblul din parcul Treptow era cel mai mare loc de comemorare sovietic.

 

Steagul sovietic arborat pe clardirea Reichstag-ului pleaca spre "buna pastrare" la Moscova, la 20.05.1945.

 

 

 

N-am inteles daca este vorba despre steagul sovietic arborat in seara zile de 30.04.1945 sau de cel din celebra fotografie facuta pe 02.05.1945.

Voi reveni pe parcursul povestii asupra acestui subiect.

[gibonu 6,093]

Sâmbătă, 14.05.2016 – Partea a IV-a

 

Statuia doamnei care plânge.

 

 

Am înţeles că acestă doamnă reprezintă Uniunea Sovietică care îşi plânge fii căzuţi în lupta cu nazismul (şi capitalismul).

 

Tot legat de subiect, urmeaza o bucată cu sălcii plângătoare (probabil şi copacii îl plâng pe ostaşul sovietic).

 

 

Două blocuri placate cu granit roşu fac trimitere la steagul soviectic.

 

 

Unul dintre blocuri văzut mai de aproape.

 

 

Pentru vorbitorii de limba rusă.

 

 

Soldatul sovietic de la baza fiecărui bloc.

 

 

 

Dacă nu mă înşel, arma este un PPSh 41.

 

 

Decoraţiile n-am reuşit să le identific.

 

 

[gibonu 6,093]

Sambata, 14.05.2016 - Partea a V-a
 
Inscriptie bilingva, in rusa si germana.
 

 
Conform Google Translate [din germana] pe placa scrie "Patria mama nu isi va uita eroii".
 
Urmeaza aleea principala flancata cu 16 sarcofage, cate 8 pe fiecare parte.
 

 
Despre aceste sarcofage.
 

 
Referitor la cele 16 republici unionale mentionate in poza de mai sus, in perioada 1940 - 1956 a exista Republica Sovietica Socialista Karelo-Finlandeza sau pe scurt Karelia Sovietica.
Este vorba despre [aproximativ] jumatatea estica a Kareliei finlandeze, anexata, cu mare greutate de catre Uniunea Sovietica in martie 1940, dupa Razboiul de Iarna [noiembrie 1939-martie 1940] impotriva Finlandei.
Intreaga populatie finlandeza a regiunii, vreo 422.000 de oameni, nu a avut ocazia sa se intalnesca cu Armata Rosie si eventual sa primeasca o excursie gratuita in Siberia pentru ca a fost in totalitate evacuata in Finlanda. 
In anul 1956 Karelia Sovietica a fost incorporata in cadrul RSS Ruse sub denumirea de RSS Autonoma Kareliana iar azi este Republica Karelia in cadrul Federatiei Ruse.
A fost singurul caz din istoria Uniunii Sovietice cand o republica unionala a fost desfiinatata.

 

Azi este Republica Karelia din cadrul Federatie Ruse.
 
Sursa informatiilor de mai sus:
https://en.wikipedia.org/wiki/Karelo-Finnish_Soviet_Socialist_Republic
 
Revenind la cele 16 sarcofage, aceste prezinta, sub forma de bazorelief, diverse scene din Marele Razboi de Aparare a Patriei.
 
Cateva dintre ele.
Uniunea Sovietica este atacata de Germania nazista,
 

 
ocazie cu care un cetatean sovietic ridica pumnul cu manie proletara.

 

 
Partizanii sovietici isi incep activitatea in padurile din Ucraina si Bielorusia.
 

 
Imi pare ca tovarasa partizan lupta fara sutien.

 

 Ofensiva germana continua.
 

 
Fratia dintre muncitori si soldatul rosu.
 

 
Armata Rosie incepe ofensiva
 

 
si devine "Armata Rosie Eliberatoare".

 

Fiecare sarcofag are pe lateralul dinspre aleea centrala cate un citat din Stalin [mare ganditor, criminal si nu in ultimul rand, betiv].
Pe o parte sunt scrise in rusa.
 

 
 
iar pe cealalta parte sunt scrise in germana.

 

[gibonu 6,093]

Sambata, 14.05.2016 - Partea a VI-a

 

Statuia ostasului sovietic, vazuta mai de la distanta.

 

 

Si mai de aproape.

 

 

Prim plan.

 

 

Una dintre decoratiile de pe pieptul ostasului sovietic este Ordinul Razboiului Patriotic - clasa I-a.

 

 

Svastica zdrobita cu sabia, la picioarele ostasului.

 

 

Despre simbolistica statuii si misiunea "eliberatoare" a Armatei Rosii.

 

 

Detalii referitore la dimeniuni, constructia de la la Leningrad [azi Sankt Petersburg] si expedierea acesteia pe bucati la Berlin.

 

 

 

Revenind la statuie, la baza acesteia exista un bazorelief circular pe care se repeta de mai multe ori succesiunea de cuvinte Ruhm [germana] si Slava [rusa] care ambele inseamna glorie.

 

 

Sub statuie se afla [daca am inteles bine] o piatra funerara.

 

 

Mozaicul din spate infatiseaza mai multe categorii de cetateni sovietici care probabil participa la niste funeralii.

 

 

In extremitatea stanga a mozaicului se observa un cetatean sovietic din republicile din Asia Centrala [stan-uri, cum li se spune azi].

 

 

Mi s-a parut interesanta prezenta acestuia in mozaic, avand in vedere ca republicile din Asia Centrala au fost "elibertate" de Armata Rosie cu vreo 20 de ani inaintea Europei de Est.

 

Cu ocazia vizitei in parcul Treptow am aflat ca, incepand cu anul 1992, de ingrijirea monumentelor sovietice se ocupa Germania.

 

 

Si un exemplu despre cum se ocupa Germania de monumentele sovietice.

 

 

 

Si pentru final, probabil motivul pentru care Germania se ocupa in continuarea de monumentele sovietice.

 

 

In caz ca nu se intelege prea bine din poza de mai sus "Mourning the dead and remembering the breakdown of civilization under the National Socialist regime are vital to Germany's understanding of its own history."

 

Dupa mintea mea, cam asta inseamna civilizatie, cand iti asumi trecutul si apoi mergi inainte.

[gibonu 6,093]

Dumincă, 15.05.2016
 

Piaţa de vechituri (flee market, in engleză şi flohmarkt în germană) Arkonaplatz.
Piaţa este destul de mică, amenajată într-un parc de cartier.
Despre piaţa asta se spune că aici ar predomina obiectele din fosta RDG, iar cu ocazia vizitei în piaţă am aflat că există cuvântul “Ostalgic” care desemează pe cineva nostalgic după marfa care se producea în RDG.
 
Prin piaţă.

 

 

 

Cateva obiecte care mi-au atras atenţia.

Fabricat în Germania de Vest.

 

 

O cheie cam mare, care nu ştiu la ce folosea.

 

 

Au existat vremuri când mobila se făcea din lemn şi nu din pal.

 

 

 

Vechi şi nou faţă în faţă.

 

 

Relativ aproape de Arkonaplatz se află piaţa din Mauerpark.
Aici totul este trasformat în industrie, marfa se aduce cu duba şi se depozitează în containere, iar mai mult de jumătate din cei care vând sunt turci.
Nu mi-a atras nimic atenţia cât să merite o poză.
 
Cel mai tare lucru din piaţa mi s-a părut mâncarea venezueleană făcută într-o rulotă special amenajată.
Am luat un fel de sandwich cu diverse prin el, printre care şi fasole la ceaun.
Fasolea a fost de vis, chiar mi-a părut rău că n-am vorbit cu venezuelenii să îmi mai dea încă o porţie, doar fasole.

[gibonu 6,093]

Duminica, 14.05.2016 - Partea a II-a

 

Una dintre multele zone de pe traseul Zidului Berlinului care azi sunt obiective turisitice.

 

Un stalp

 

 

pe care este amplasat un ecran

 

 

iar de sub ecran se selecteaza unul dintre cele 4 filme disponibile.

 

 

Filmele, majoritatea in germana sunt subtitrate in engleza.

 

Despre prima victima a zidului.

 

 

Berliner Mauer = Zidul Berlinului [ridicat in 1961 si demolat in 1989].

 

 

Partea estica a zidului in anul 1982.

 

 

11.11.1989, ziua cand zidul Berlinului a incetat sa mai existe.

 

 

Mai interesant mi s-a parut faptul ca in ziua caderii zidului RDG-istii turnau asflat [sau smoala].

 

 

"Studioul de la sarma ghimpata" semn ca la propaganda se pricepeau foarte bine si RFG-istii.

 

 

 

Ca in orice oras care se respecta si in Berlin exista biciclete care se pot inchiria automat [este necesar un abonament si un card cu bani pe el] si care se pot lasa la orice statie de biciclete din oras.

 

 

Unele [ nu toate] au schimbatorul de viteze in butuc.

 

 

Portbagaj spate foarte solid, probabil pentru transportul copiilor.

 

 

Gagica din poza nu cred ca o primesti odata cu bicicleta.

 

 

O cismea la scara mai mare.

 

 

Cismeau este amplasata in parcul unde dimineata era piata de vechituri Arkonaplatz.

 

Pentru pasarele.

 

 

[gibonu 6,093]

Luni, 16.05.2016

 

Nimic nu era deschis iar pe strada traficul auto era aproape inexistent.

Deja ma intrebam daca in Germania munceste cineva, insa ulterior am aflat ca ziua respectiva erau libera, fiind a doua zi dupa Rusaliile catolice si protestante.

 

In mai multe gari am vazut ca exista o diorama

 

 

 

in care bagi o fisa si te joci cu trenul [n-am incercat].

 

 

Pozele de mai sus sunt din gara Berlin Lichtenberg.

 

Garaj pentru biciclete [sper ca am inteles bine].

 

 

Fiind luni si zi de sarbatoare nelucratoare mai toate muzeele erau inchise, mai putin muzeul STASI. STASI = Securitatea Est Germana.

 

Intrarea in muzeu.

 

 

Despre partidul comunist est german si sistemul de securitate al acestuia. Nimic nou, cel putin fata de ceea ce a fost in RO.

 

 

La loc de cinste statuia lui Felix Edmundovici Drejinski, primul director al CEKA [serviciul de securitate al partidului bolsevic], oarecum predecesoarea KGB-ului si a actualului FSB [serviciul Federal de Securitata din Federatia Rusa].

 

 

Un amanunt interesant: poate cei mai batrani isi amintesc de aparatele foto FED [am avut acum mult ani model 5C]. Numele fabricii de aparate foto FED [din Harkov, Ucraina] vine de la Felix Edmundovici Drejinski.

 

Despre un "sifonar".

 

 

 

Si despre performantele la care a ajuns STASI.

 

 

 

Willy Brandt a fost unul dintre cei mai eficienti politicieni vest-germani, insa de STASI nu a scapat.

 

Arborarea stegului sovietc pe cladirea Reichstag-ului.

 

 

 

Primul steag sovietic a fost arborat pe cladirea Reichstag-ului in seara zilei de 30.04.1945, insa din cauza intunericului nu s-au putu face poze, iar a doua zi steagul a fost dat jos de catre germani.

 

Mai interesant este faptul ca sovieticii considerau cladirea Reichstag-ului ca fiind centrul puterii naziste, insa pentru nazisti acesta cladire reprezenta chiar opusul ideologiei lor, fiind un simbol al unei Germanii democratice, cu mai multe partide politice.

In plus de la incendiul controversat din 1933 si pana la cucerirea lui de catre Armata Rosie, Reichstag-ului a fost inchis iar sedintele partidului nazist s-au desfasurat la Opera Kroll.

 

Revenind la fotografie, la o privire mai atenta se observa cele doua ceasuri ale "bravului ostas sovietic eliberator".

 

 

Fratia intre muncitorul est-german si cel sovietic.

 

 

 

Pare ca est-germanul cu sublerul in buzunar este oarecum superior sovieticului cu doar doua chei in buzunar. Chiar si stema RDG-ul, in locul secerei, alaturi de ciocan era un compas.

[gibonu 6,093]

Luni, 16.05.2016 - Partea a II-a

 

"Scutul si sabia Revolutiei" in varianta sovietica.

 

 

 

"Scutul si sabia Partidului" in varianta est-germana.

 

 

 

La unii a fost un cizmar, la altii a fost un montator de acoperisuri.

 

 

 

Erich Honecker a fost omolgul est-german al lui Ceausescu, in perioada 1971 - 1989.

 

Din nou despre Felix Edmundovici Drezinski si notiunea de "cekist".

 

 

 

 

Discutii intre RDG si RFG. Nu m-ar mira ca organizatorii sa fi asezat deliberat una langa alta cele doua delegatii germane.

 

 

 

Schema de crestere a numarului de angajati a ministerului de interne est-german, de la sub 3.000 in 1950 la peste 90.000 in 1989.

 

 

Nimic nou pentru unul care vine din RO.

 

 

Erich Mielke, seful STASI in perioada 1957 - 1989 dadea "indicatii pretioase" inclusiv cu privirea la aranjarea mesei pentru micul dejun.

 

 

 

La fel, nimic nou despre pionierii est-germani. Doar ca in RO deveneai pionier din clasa a II-a.

 

 

 

Despre UTC-istii est-germani. La UTC n-am mai apucat sa ajung pentru ca in 1989 aveam doar 12 ani.

 

 

Pentru cei mai tineri, UTC = Uniunea Tineretului Comunist.

 

UTC-isiti veseli si zambitori.

 

 

[gibonu 6,093]

Luni, 16.05.2016 – Partea a III-a

 

Aparatură din dotarea STASI.

 

Portofel cu cameră foto.

 

 

 

Haină cu cameră foto si pompă de aer.

 

 

 

Haina era fabricată la Smederevo, pe atunic in Iugoslavia (azi în Serbia).

 

 

Echipamentul de înregistrare al STASI, pe vremea respectivă cu caseste audio şi benzi de magnetofon.

 

 

 

Un fel de strămoş al copiatorului.

 

 

 

Set de şperacluri.

 

 

 

Cam asta a fost, pe scurt, muzeul STASI.

După vizită mă întrebam ca prostu’ când vom avea un muzeu similar în România. Probabil niciodată.

 

Suport de biciclete pe un autocar aparţinând FlexiBus.

 

 

Am înţeles că FlexiBus este o reţea foarte avantajoasă de autobuze în Germania şi alte ţari.

Văd ca au si site în română: https://www.flixbus.ro/

[gibonu 6,093]

Luni, 16.05.2016 – Partea a IV-a.

 

Cateva vorbe despre Blocada Berlinului şi podul aerian.

 

Dupa finalul Celui de-al Doilea Război Mondial, Berlinul (ca şi toată Germania), a fost împărţit în zone de ocupaţie de către Aliaţii invingători.

Partea estică a rămas în zona soviectică, iar partea vestica a fost împărţită între Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa.

Cam aşa arătau zonele de ocupaţie din Berlin.

 

 

Partea vestica este cunoscută sub numele de Berlinul de Vest, care era practic e enclavă RFG-istă în raiul comunist est-german.

 

Se pare că Stalin a insistat foarte mult ca Franţa, care nu a avut vreo mare contribuţie la înfrângerea Germaniei naziste, să primească o zonă din Berlin.

Motivul: să creeze, prin prezenţa Franţei, o oarecare stare de animozitate între aliaţii occidentali, având în vedere în principal rivalitatea istorică dintre Franţa şi Marea Britanie.

 

Ulterior, Stalin s-a gândit că ar fi bine să ii forţeze pe aliaţii occidentali se se retragă din Berlin, aşa că în anul 1948 Armata Roşie a sigilat Berlinul de Vest.

Concret, toate legăturile rutiere, feroviare şi navale (fluvial) ale Berlinului de Vest au fost blocate, astfel încât nimic nu mai putea intra pe cale terestră sau navală în oraş.

 

Americanii s-au speriat rău pentru că în niciun caz nu doreau un război cu Uniunea Sovietică şi aproape se pregăteau să evacuze Berlinul de Vest.

Singurul care nu s-a speriat a fost preşedintele Harry Truman, care printr-o propoziţie acum celebră a decis “We stay in Berlin. Period”.

 

Astfel, singura cale de aprovizioanare a Berlinului de Vest a rămas pe cale aerului.

Greul l-au dus americanii, urmaţi de britanici ajutaţi de canadieni, australieni, neo-zeelandezi, sud-africani şi cam atât.

Franţa, cea dorită de Stalin în Berlin, nu prea s-a băgat să dea o mână de ajutor, partial pentru că nici nu prea avea cu ce (avioane sau piloţi).

 

Uniunea Sovietică a fost de acord ca aliaţii occidentali să folosească două coridoare aeriene spre Berlinul de Vest şi un singur coridor aerian spre teritoriul RFG-ului.

Coridoarele se văd mai bine în poza de mai jos (inclusiv zonele de ocupaţie ale RFG-ului).

 

 

Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Berlin_Blockade

 

Revenind în Berlinul de azi, un loc pe care vroaim neapărat să îl văd.

 

 

Platz der Luftbrucke = Piaţa Podului Aerian, pod aerian care a ţinut în viaţă Berlinul de Vest în perioada 1948 – 1949.

Monumentul din piaţă, care face trimitere la coridoarele aeriene menţionate mai sus.

 

 

 

La baza munumentului sunt menţionate numele aviatorilor (39 de britanici şi 31 de americani) care au murit în timpul aprovizionării Berlinului.

 

 

 

Plus inscripţia de la bază (deasupra listei cu numele celor decedaţi).

 

 

Traducerea (luată de pe Wikipedia): “Si-au dat viaţa pentru libertatea Berlinului (de Vest) în timpul podului aerian 1948/49”

[gibonu 6,093]

Luni, 16.05.2016 - Partea a V-a

 

Langa "Piata Podului Aerian" se afla aeroportul Tempelhof.

 

A fost construit de catre nazisti in anii '30 insa niciodata finalizat conform planurilor initiale. De exemplu, acoperisul aeroportului era gandit ca un fel de stadion de pe care spectatorii sa admire spectacolele aeriene, insa razboiul a oprit aceste planuri.

 

Cateva vorbe despre arhitectura aeroportului

 

 

si despre constructia acestuia.

 

 

Referitor la acest aeroport, Sir Norman Foster, considerat unul dintre cei mai renumiti arhitecti contemporani a spus ca este "the mother of all airports".

 

Aeroportul a fost inchis in anul 2008 si de atunci zona pistelor de aterizare a fost transormata in parc, unde, la fel ca si in Tiergarten,  oamenii vin sa se relaxeze.

 

Un fel de harta a parcului.

 

 

Cladirile aeroportului azi sunt inchise si, din cate am reusit sa inteleg azi sunt un fel de centru pentru refugiati.

 

Daca nu ma insel, intrare principala a aeroportului.

 

 

 

La Bucuresti liliacul trecuse demult, la Berlin abia inflorea.

 

 

Au si nemtii cocalarii lor.

 

 

Moment in care crestea pipota-n mine de mandrie patriotica.

 

 

Calea ferata care deservea aeroportul.

 

 

Parte din cladirea aeroportului.

 

 

Aeroportul Tempelhof a reprezentat si o cale spre libertate a celor din Europa de Est, inclusiv din Romania.

 

 

 

 

[gibonu 6,093]

Luni, 16.05.2016, Partea a VI-a

 

Intrarea şi regulile de vizitare ale parcului (fosta pistă) a aeroportului.

 

 

Orarul de vizitare, în funcţie de luna din an.

 

 

Despre cum unii ştiu să păsteze istoria locului respectiv.

 

 

 

Apa din bazin era suficient de curată pentru a fi folosită de rate.

 

 

O rampă de încărcare.

 

 

 

Parcul propriu-zis.

 

 

 

Un aeroport divizat intr-un Berlin divizat.

 

 

Cum se ateriza pe Tempelhof in anul 1694.

 

 

[gibonu 6,093]

Luni, 16.05.2016 - Partea a VII-a

 

Indicatoarele specifice unui aeroport au ramas.

 

 

 

 

"Firma" originala.

 

 

Daca nu ma insel, avionul care se vede in poza de mai sus este un Douglas C-54 Skymaster.

 

Vazut mai de aproape.

 

 

Ce-a mai ramas din baza aeriana americana.

 

 

Americanii au stat aici din 1945 pana in 1994, cand in cadrul unei ceremonii solemene, Bill Clinton a pus lacatul pe usa.

 

 

 

Cea mai ramas din poligonul de tir al americanilor.

 

 

 

Printre cei care au aterizat pe Tempelhof.

 

 

Doamna este Anne Buydens Douglas, nascuta in 1919, casatorita cu Kirk Douglas din 1954 si mama vitrega a lui Michael Douglas.

[gibonu 6,093]

Luni, 16.05.2016 - Partea a VIII-a

 

 

Despre evolutia aeroportului, din 1950 pana in prezent.

 

 

 

Pentru final, in amintirea podului aerian.

 

 

 

Azi avioanele nu mai sunt aici.

 

C 47 este agatat de Muzeul Tehnic German [va urma] iar cu C 54 nu stiu ce s-a intamplat.

 

Revenind la Podul aerian, o imagine de atunci cu un sir de avioane C 47.

 

 

Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Berlin_Blockade

 

Cateva vorbe de Podul aerian.

 

In 1948 armata americana nu era la fel de bine dotata ca acum, mai ales cu avioane de transport marfa. Astfel, odata Podul aerian inceput, americanii si apoi britanicii au realizat ca au stationate in Europa doar un numar limitat de avioane.

 

Americanii au inceput sa adune avioane C 47 si C 54 de peste tot, iar pentru ei peste tot insemna inclusiv Alaska, Hawaii sau Guam.

Britanicii nu prea aveau de unde sa adune asa ca au trecut la rechizitionari, inclusiv de la un club de fitze din Londra care avea un C 47 pe care il folosea ca sa isi transporte clientii pe Coasta de Azur.

 

 

Genialii strategi de la Washington, care nu aveau nicio treba cu ceea ce se intampla in realitate la Berlin, au emis un ordin anti-fraternizare, care presupunea ca americanii din Berlin nu aveau voie sa interactioneze in niciun fel cu popupatia germana.

Ordinul era atat de absurd, incat americanii erau obligati sa toarne benzina pe mancarea pe care o aruncau la gunoi pentru ca acea mancare sa nu fie luata de catre germanii infometati.

Din fericire, aproape niciun american din Berlin nu a respectat acest ordin, de multe ori pe motivul "germanii luau mancarea din gunoi pentru a-si hrani copii".

 

Mai greu a fost cu americanii care s-au insurat cu nemtoaice, pentru ca aici birocratia era mare iar in unele cazuri obtinerea aprobarilor a durat si cativa ani.

 

Revenind la germanii infometati, in perioada 1948 - 1949 populatia germana a Berlinului de Vest era de 2,1 milioane de persoane. Toata aceasta populatie a supravietuit in perioada Podului aerian cu ceea ce s-a adus pe calea aerului, de la carbune la faina.

 

Uniunea Sovietica, "sensibila" la starea de infometare a germanilor din Berlinul de Vest le-a oferit acestora posibilitatea de a se inscrie la ratiile alimentare din Berlinul de Est, ratii mult mai generoase fata de ceea ce reuseau americanii si britanicii sa aduca prin aer. Doar 85.000 de vest-berlinezi [din totalul de 2,1 milioane] au acceptat oferta sovietica.

 

Britanicii aveau si ei ratii alimentare acasa, asa ca pilotii RAF inainte de a pleca in permisie, treceau pe la popotele americane pentru a luat lapte pentru copii lor.

 

In final trebuie amintit faptul ca in anul 1945 americanii si britanicii bombardau Berlinul iar doar 3 ani mai tarziu, multi dintre pilotii acelor bombardiere salvau Berlinul de Vest. Plus admiratia germanilor carora nu prea le venea sa creada ca fostii inamici fac un efort colosal [pentru vremea respectiva] pentru a-i ajuta sa supravietuiesca.

 

Informatiile de mai sus sunt din cartea "Daring Young Men: The Heroism and Triumph of The Berlin Airlift-June 1948-May 1949" autor Richard Reeves.

 

Pana la urma, Stalin a realizat ca aliatii occidentali pot tine in viata Berlinul de Vest pe calea aerului si in 1949 a ordonat ridicare blocadei.

[gibonu 6,093]

Marţi, 17.05.2016

 

Peşte afumat, vândut direct dintr-o afumătoare mobilă.

 

 

N-am încercat, pentru că eram cu burta plină după micul dejun.

 

Alt loc pe care doream neapărat să-l văd a fost clădirea din sud-estul Berlinului în care s-a semnat, în mai 1945, capitularea necondiţionată a Germaniei naziste

Azi, clădirea respectivă se numeşte  Muzeul Berlin-Karlshorst (se observă indicatorul bilingv în germană şi rusă).

 

 

Mai este cunoscută şi sub numele de Muzeul Germano - Rus Berlin-Karlshorst.

 

 

Până la muzeu, modul în care se face reciclarea sticlei într-o ţară civlilizată, unde cetăţenii dau o mână de ajutor la sortarea iniţială.

Container pentru sticlă maro.

 

 

Container pentru sticlă incoloră.

 

 

Container pentru sticlă verde.

 

 

Cu ocazia acestor containere am aflat că “Nur fur braunglas” = numai pentru sticlă maro.

Şi mă mai gîndeam cât de în urma este România la domeniul reciclării, unde nu prea există niciun fel de interes pentru colectare selectivă şi apoi transport la containerele de recilcalare de pe stradă (sau la centrul de reciclare).

Sau cum cei care reciclează în RO sunt priviţi ca nişte ciudaţi.

La final, vor fi căteva vorbe despre cum Guvernul Federal German a rezolvat problema reciclării plasticului şi a sticlei prin implicarea benevolă a ceţătenilor şi impunerea unor obligaţii către supermarket-uri.

 

Muzeul Muzeul Germano – Rus.

 

 

 

Orarul de funcţionare, de asemenea scris bilingv.

 

 

 

Diversele utilizari ale clădirii, de-a lungul timpului.

Popotă.

 

 

Cartier general.

 

 

Sediu central.

 

 

 

Muzeul al capitulării necondiţionate.

 

 

Muzeul actual.

 

[gibonu 6,093]

Marţi, 17.05.2016 – Partea a II-a

 

Ziua Victoriei, luna mai, anul 1945.

 

Pentru aliaţii vestici această zi este 08.05.1945 iar pentru Uniunea Sovietică şi statele est-europene această zi este 09.05.1945.

 

 

Prima capitulare a Germanie a fost semantă la Reims (Franţa) unde era Cartierul General al Forţelor Expediţionare Aliate, la 07.05.1945, urmând să intre în vigoare pe 08.05.1945.

 

Uniunea Sovietică nu a fost de acord cu acestă capitualre de la Reims, din mai multe motive, unul dintre ele fiind acela că actul capitulării trebuia semnat în capitala invinsului şi nu într-un teritoriu ocupat şi ulterior eliberat.

 

Mai mult detalii despre subiect: https://en.wikipedia.org/wiki/German_Instrument_of_Surrender

 

Actul original al capitulării semnate la Belin.

 

 

 

 

Semnatarii actului de la Berlin.

 

 

Sala în care a fost semnat actul capitulării.

 

 

Mobilierul nu mai este cel original, deoarece de-a lungul timpului, după cum s-a văzut în pozele de mai sus, clădirea a avut diverse utilizări.

 

Mobilierul care se vede azi provine din recuzita unui studiou de film.

 

Pe un ecran destul de mare, rulează tot timpul un film cu imagini de la semnarea actului de capitulare.

 

 

[gibonu 6,093]

Marţi, 17.05.2016 – Partea a III-a

 

La etajul clădirii se află un muzeu de istorie care conţine lucruri interesante şi foarte interesante.

Despre frumoasa colaborare germano-sovietică din perioada interbelică şi a avantajele reciproce ale acesteia.

 

 

 

Lampa lui Ilici.

 

 

 

Spirtierele astea (cu sprit solid) există şi azi iar forma si probabil spirtul nu diferă prea mult.

 

 

Despre masascrul evreiesc de la Odessa (23-24.10.1941) şi implicarea trupelor române.

Durch = prin (intermediul).

 

 

 

Mai multe detalii: https://ro.wikipedia.org/wiki/Masacrul_de_la_Odesa

 

Cum se distruge o cale ferată.

 

 

Luptătorul pentru liberatate.

 

 

Despre avioanele trimise de Statele Unite in Uniunea Sovietică pe ruta Alaska – Siberia ştiam câte ceva (multe au fost duse până în Alaska de echipaje compuse din femei).

 

 

Însă despre covoaiele maritime din Pacificul de Nord, pe ruta Seattle – Alaska – Vladivostok nu ştiam nimic.

Şi se pare că nici japozenzii n-au făcut prea multe, deşi aceste convoaie treceau chiar pe sub nasul lor.

 

 

Odă pe vinil, adusă ostaşului sovietic (se putea asculta la câşti).

 

 

 

În faţa muzeului de află un tanc T34/85, considerat “arma victoriei”.

 

 

 

Dacă nu mă înşel, inscripţia de pe tanc s-ar traduce cu “pentru patrie”

 

Date tehnice.

 

 

Şi o coroană de flori în culorile steagului Federaţiei Ruse.

 

[gibonu 6,093]

Marţi, 17.05.2016 – Partea a IV-a

 

Cateva dintre exponatele din curtea din spate a muzeului.

 

Tancul IS 2m.

 

 

Tunul autopropulasat ISU 152.

 

 

Tunul autopropulasat SU 100.

 

 

 

Intre timp Sverdlovsk a revenit la numele de Ekaterinburg.

 

Lansatorul de rachete BM 13, cunoscut mai bine sub numele de Katiusa.

 

 

 

 

Imbinare intre vechi si nou, langa gara Warschauer Strasse.

 

 

O conducta.