Traveller

Hârtibaciul, Târnava, Berile și Bicicliștii

Recommended Posts

E la copt. Ca sa iasă bun, trebe pitrocit.

Share this post


Link to post
Share on other sites
24 iulie, ziua 1 

 

Teoretic ziua cea mai lungă, pe hartă ne așteptau 98 km. Evident, în pofida prezenței tradiționalei bufnițe nocturne care e MaC, am decis la unison să ne trezim devreme, la ora 7. Bufnița noastră nu numai că nu a obiectat, dar a fost printre primii care au făcut ochi. Planul era ca a doua zi sa facem tura ușoară și scurtă, ca să fim în formă ulterior, la plecarea spre Sighișoara. Au și zilele astea de tranziție între baze merchezul lor... Dar pînă atunci mai avem, și chiar în clipa de față luăm un mic dejun cu bunătăți la pensiune, din care amintesc, fie și numai în treacăt, zacusca, pasta de măceșe și gemurile de casă.  Să tot pedalezi după astea!

 

După care ne-am urcat în șei (Gheorghiță în șaua veche dar cu tijă nouă!) și am tăiat-o 4 km pe DN către Mihai Viteazu. De aici prima stradă la dreapta pe marcaj CA în urcare. Primii 2 km 8% dar abordabil în șa. Remarcăm deja o schimbare de roluri. Artistul nostru are 0 km pe biclă dar mulți în picioare, fie la schi, fie urcați pe munte. Cățărările nu mai sunt o problema pentru dumnealui. Astfel că rolul de erou chinuit ca în filmele cu Van Damme / Stallone / Arnold îl preia Bodocu. Avea să îl ducă la capăt cu brio.

 

28855932165_010fa521ca_o.jpg

 

28824816906_1809765b0d_o.jpg

 

Ne lăsăm apoi duși de un dulce interludiu plat-coborîre, ca să-și tragă băjeții sufletul, după care drumul se transformă în potecă înierbată care urcă abrupt către nord, spre un 15%. Împingem voinicește la deal, pe culmea căruia se află o cruce albă. Norocul nostru a fost reprezentat de marcajul frecvent, altfel sculele GPS încă mai au oarece ezitări pe trasee din astea off-road sălbatic.

 

28241132543_df40816e7d_o.jpg

 

28238634324_1ee2bcae6c_o.jpg

 

28855927365_52c9fb22bc_o.jpg

 

28824810836_a93bf6b7f0_o.jpg

 

De aici, coborâre continuă întîi prin iarbă, apoi se intră pe un drumeag de pământ, până în Archita. Traversările astea de dealuri, cînd tot ce rămâne din drum e o urmă firavă de iarbă călcată de bicicliștii dinaintea ta, când miroase a mentă și iasomie, cînd arde soarele dar vântul îi ostoiește arșița, când cauciucurile fâșâie prin iarbă iar respirația mea și a prietenilor mei se îmbină cu ciripitul păsărilor și zumzetul lanțurilor, toate astea au definit tura prin Transilvania săsească, poate mai mult decât trecerea prin așezările omenești, pe la poalele cetăților fortificate acum peste 500 de ani.

 

28824809466_21208461aa_o.jpg

 

28855925265_4251d8b2ef_o.jpg

 

28855923585_63a392255d_o.jpg

 

E momentul pentru un Radler în centru, lângă cetatea impresionantă. Era animație la crâșma unde am poposit, lume colorată, dar inofensivă. Profit de ocazie să spun că ne-am simțit în siguranță oriunde am fost, indiferent de componența etnică a populației locale. Faptul că am fost un grup de călători care s-au purtat civilizat peste tot pe unde au trecut cred că a contat. Iar localnicii, de la ăia mici care țipă după bobo, la ăia mari care te salută cordial, sunt deja obișnuiți cu turiștii pe 2 roți.

Nu am vizitat fortificația pe interior, pur și simplu am sorbit din bere în spațiul verde din fața ei, am înconjurat-o la pas și am admirat casele cu arhitectură specifică locului de pe uliță.

 

28241204813_a4947ce682_o.jpg

 

28272817773_e6ec442c5a_o.jpg

 

28241204113_2af50f45e5_o.jpg

 

28855921125_1ddb9e4943_o.jpg

 

large.jpg

 

Archita a fost probabil fondată în jurul anilor 1200, dar menționată în documente abia în 1356 sub denumirea de Ercud. Biserica evanghelică fortificată, azi cea mai mare din județul Mureș, a fost și ea construită în secolul al XIII-lea. Aceasta este o incintă dublă, cu șase turnuri, cu rol de apărare, rămase din cele nouă turnuri care au fost ridicate inițial. În cadrul lucrărilor de consolidare și fortificare fosta bazilică romană cu trei nave a fost transformată în biserică gotică de tip hală. Interesantă este și clopotnița bisericii, care a fost edificată înaintea fortificării, probabil în secolul al XIV-lea. 


 

Am continuat la dreapta pe DJ 133 spre Dârjiu, traversând întâi magistrala CF 300. Drumul e macadam cam pietros, ne-a zguduit nițel. După trecerea în județul Harghita, adică intrarea oficială, pentru câțiva vremelnici dar frumoși kilometri în secuime, apare o bifurcație - stânga către Mujna, înainte către Dîrjiu. De aici apare și asfaltul, în stare excelentă.

 

28824737326_839b8079dc_o.jpg

 

28751034932_25d4a9ea67_o.jpg

 

Una dintre cele mai fascinante chestii pentru mine în timpul călătoriilor  o reprezintă indicatoarele astea antice, bătute de ploi, înclinate de vânt, mîncate de rugină (după caz), eventual scrise de o mînă fie stângace, fie talentată, cu ce vopsea s-a găsit la îndemână. Indicatoarele astea te transportă undeva în trecut, mai ales dacă sunt înfipte la marginea unui drum de pământ prăfuit, pierdut în timp și spațiu.

 

28770553672_668bb66e93_o.jpg

 

-va urma-

  • Upvote 4

Share this post


Link to post
Share on other sites
24 iulie, ziua 1 - continuare

 

În Dârjiu am vizitat biserica, singurul edificiu secuiesc de acest fel care e monument UNESCO. Citez din wikipedia: Biserica unitariană fortificată din Dârjiu este un monument istoric și de arhitectură din sec. XIII-XIV, una din cele șase biserici fortificate din Transilvania incluse în anul 1999 pe lista UNESCO a patrimoniului cultural mondial (alături de Biertan, Câlnic, Prejmer, Saschiz, VAlea Viilor și Viscri). Biserica reprezinta una dintre cele mai importante biserici fortificate secuiești, ea fiind prezentă în toate referințele unor astfel de monumente din Transilvania datorită picturilor murale (în mare parte distruse) din înteriorul bisercii dar și arhitecturii fortificațiilor ce o înconjoară.

 

28843972436_dde02644c8_o.jpg

 

Ceas solar de la 1622 de pe turnul de sud-est al fortificației, la strada principală (Kossuth).

 

28770552592_6e623e864b_o.jpg

 

28843971896_da3be0cb7e_o.jpg

 

Biserica are la bază o veche bazilică romanică ale cărei elemente datează din secolul al XIII-lea. Ridicarea edificiului actual a început în secolul al XIV-lea și a fost terminată în secolul al XV-lea, fortificațiile fiind înălțate în secolul al XVI-lea, având în componența lor cinci bastioane, turnuri-clopotniță și ziduri de apărare din piatră. Biserica a dobândit forma actuală în secolul al XV-lea, cu ocazia unei extinderi în stil gotic. Deosebit de valoroase sunt frescele care reprezintă legenda sfântului Ladislau în care apare și imaginea unui războinic migrator cuman. Legenda se referă la bătălia de la Chiraleș din 1064. Aceste picturi murale au fost acoperite cu ocazia Reformei și au fost redescoperite în secolul al XIX-lea. Fortificația a fost terminată în anul 1530, ea având înglobată în structură spații de depozitare folosite de locuitorii satului, cum ar fi camere de provizii, de cereale și renumita slănină care are rezervat un turn din fortificație. Sãtenii îsi tin si acum cerealele în hambarele aflate în cetate (pe care noi le-am putut observa), iar slãnina si suncile se pãstreazã în bastioanele cetãtii. Cerealele se pot lua acasã în fiecare dimineatã, iar slãnina doar o singurã datã pe sãptâmãna.

 

28843971356_631c9f4101_o.jpg

 

Țesătură de pe care aflăm că "Unul este Dumnezeu".

 

28770548872_051b5ae979_o.jpg

 

Fresca de la 1419 înfățișându-l pe Sf Ladislau (dar și pe războinicul cuman, cel cu tichie), pe peretele nordic al bisericii. Se observă consolele ce sprijină arcadele noului acoperiș, reconstruit după arderea celui  inițial de către austrieci la 1602, conduși de generalul Basta, aceste console invadând spațiul ocupat de fresce. Fresce care, la rîndul lor, fuseseră văruite după 1517, odată cu Reforma Bisericii Creștine.

 

28814577621_1f729676d4_o.jpg

 

Scena cu războinicul cuman văzută mai de aproape, cu o înscripţie din anul 1640 deasupra, care ne informează că lucrările ar fi fost finanţate şi de Principatul Transilvaniei sub voievodatul lui Rákóczi György.

 

28770546212_364e641777_o1.jpg

 

*sursa, website aparținând comunei, pe care cu plăcere l-am studiat - http://szekelyderzs.com/languages/romana/biserica.html

 

Miniatură a bisericii.

 

28843951546_e8fb98805a_o.jpg

 

Spre strada principală, printr-o ferestruica de sud-est a turnului sud-vestic (cel cu ceasul solar).

 

28260185103_1b3b00d5b0_o.jpg

 

Înainte de vizită, amicul a reușit să se înfigă cu roata față într-un grilaj de canalizare, ceea ce s-a soldat cu o trântă, fără urmări nefericite. După vizită ne-am ostoit setea la un magazin mixt secuiesc, cu Csikisör.

 

28824737006_5350e3979c_o.jpg

 

Deși nu vindea vin , ci beri, și nu cred că ne aflam în vreo faimoasă zonă viticolă, magazinul avea gardul ornat cu struguri și frunze de viță.

 

28770541152_5096c74c40_o.jpg

 

După bere și refacerea proviziei de apă, urmează al doilea deal sănătos, parcurs tot în șa, pe o potecă double trail spre sud, care se desprinde din strada principală în capătul vestic al satului, pe unde intrasem. Poteca urmează să se transforme apoi în drum înierbat pe creasta dealului, spre Beia. Superbă traversare, hrană pentru trup și suflet! Ce frumos se vedea Dârjiul de sus de pe deal, și ce frumos șerpuia drumul-ce-va-deveni-potecă...

 

28843950796_c0aa7b57ab_o.jpg

 

28260176643_449bcfe682_o.jpg

 

28260173593_74f604fc73_o.jpg

 

28779954931_e33e549934_o.jpg

 

28799665281_e4d6483df4_o.jpg

 

28260170993_a7eda50d65_o.jpg

 

28590890570_cf1f9c9862_o.jpg

 

28779964301_2b2c2c6fab_o.jpg

 

28779963921_99c057e73e_o.jpg

 

-va urma-

  • Upvote 4

Share this post


Link to post
Share on other sites
24 iulie, ziua 1 - continuare

 

În fine, după o traversare ca-n basme, departe de chinurile de pe dealul Potocului de la Sasca Montana, de acum un an (cunoscătorii își aduc aminte!), am coborât în DJ  137A, care ne-a condus spre sud, către jumătatea turei. Prin Paloș am trecut ca un marfar grăbit printr-o haltă părăsită. 

 

 

28779954861_ebe2678ab1_o.jpg
 

 

 

În Cața ne-am oprit să admirăm biserica dar și piațeta cu case vechi, ea în ansamblu fiind clasată ca monument istoric (Ansamblul rural "Piața Centrală", Construcțiile de pe cele patru laturi ale pieței, sec. XIII-XIX).

 

 

28799655061_33ba851c65_o.jpg

 

 

28860422496_313155fa9d_o.png

 

 

 

La răscrucea din centrul satului se găsește biserica fortificată evanghelică a comunității săsești din localitate. Conform wikipedia, biserica poartă hramul Sfântului Nicolae, ea fiind construită ca bazilică în stil romanic în secolul al XIII-lea. Ansamblul fortificat are prevăzute două incinte poligonale fortificate la o distanță de două secole. Cea interioară a fost datată însecolul al XV-lea și cealaltă în secolul al XVII-lea. La sfârșitul secolului al XV-lea, biserica a fost reconstruită cu structuri fortificate de apărare. Turnul vestic s-a prăbușit în anul 1894, el nefiind reconstruit. Altarul a fost datat în 1894, mobila în secolul al XIX-lea, orga în 1803 și amvonul în 1864.

 

 

Dar biserica din Cața este și locul unde între fortificația exterioară și cea interioară (spațiu numit zwinger, loc de ambuscadă pentru dușmanul ce reușea să treacă de primul rînd de fortificații) a fost construită o budă pentru școlari. Că alt amplasament n-a găsit onor Primărie. Se afla în apropierea școlii, care e clădirea renovată din stînga - http://www.cetati.medievistica.ro/pagini/Monumente%20asediate/texte/WC%20Cata/WC.htm

 

 

28275901443_b7b4209247_o.png

 

 

 

Aveam de gînd să ne abatem peste încă un deal, la Mercheașa, unde se află cel mai bătrân gorun al țării, de vreo 900 de ani, însă era deja amiază, de mîncare și băutură nu prea mai aveam, astfel încît prânzul în Rupea a devenit o țintă mult mai atractivă.

 

 

Înainte de Rupea. Homorodul ne-a primit în parcul său central, unde am golit rezervele de prin genți, inclusiv o sticlă de cidru de-o cărase amicul până aici, tocmai de la Dârjiu!

 

 

28816384481_590fc7b1c0_o.jpg
 

 

 

În cursul secolului al XII-lea, în vremea regelui Géza al II-lea, s-au așezat aici coloniști originari din Flandra (hospites flandrenses). Ei s-au stabilit pe o colină din apropierea satului Homorod de astăzi, iar localitatea se numea pe atunci Petersdorf, după Sf. Petru, care era patronul bisericii. Biserica evanghelică fortificată din Homorod a fost construită în secolul XIII pe baza unei vechi bazilici romanice datată din secolul al XII-lea. Ansamblul bisericii evanghelice fortificate format din biserică, incinta fortificată, cu drum de apărare, două turnuri, două bastioane și turn de poartă este monument istoric.

 

 

Interiorul, conform celor povestite de Bogdan Balaban (ale cărui povești de pe blog au avut un rol important în planificarea turei), seamănă cu cel al bisericii din Cloașterf. Aici însă vorbim de mai mult decât o simplă biserică fortificată. e de-a dreptul o cetate de proporții monumentale. Ea, după cum afirmă autorul, nu a fost niciodată cucerită: http://bogdanbalaban.ro/?action=articole_full&id=57

 

 

În Rupea am ajuns repede, am căutat cu râvnă o terasă și am și găsit-o. E vorba despre Casa del Gusto, de pe strada Sergent Boieru Nicolae - cum vii dinspre Homorod, la dreapta în dreptul bisericii evanghelice și apoi prima la dreapta. Noi am făcut a doua la dreapta pe str. Cetății și am mai bănănăit nițel.

 

28843950046_09ed154b37_o.jpg
 

 

 

O ciorbă și o bere ne-au readus pe linia de plutire,apoi am reluat drumul în șa. Cât despre cetatea Rupea, nu ne-am manifestat dorința de a o vizita pe dinăuntru, ne-am mulțumit cu câteva cadre de jos.

 

 

28590886210_c98cb8787e_o.jpg

 

 

28260160903_8b742a1b1b_o.jpg

 

 

 

Am părăsit Rupea pe DJ 105A spre Dacia. Biserica satului e mică, discretă și zveltă, cu un turn clopotniță în stil baroc . Satul e atestat documentar la 1309 sub numele Stein (Piatră). În secolul al XIII-lea a fost edificată o bazilică romanică cu 3 nave fără turn. În 1500, această biserică este fortificată, navele laterale sunt demolate și arcadele dintre nava principală și colaterale sunt zidite. În cor se păstrează strane gotice datate 1526, cu detalii caracteristice atelierului lui Johannes Reichmut din Sighișoara. Altarul ridicat în 1815 este opera sculptorului Michael Wolf din Sighișoara și a fost pictat în 1835 de Josef Lob din Viena. În secolul al XV-lea, biserica este înconjurată de o incintă pe plan aproximativ pătrat, iar zidul de incintă are o înălțime de 6-8 m și este realizat din piatră de râu. În 3 din colțurile dreptunghiului se păstrează turnuri așezate parțial în fața zidului de incintă, iar în nord un bastion.

 

 

28590885150_b3162c888b_o.jpg

 

 

28260160143_29938aab31_o.jpg

 

 

 

Era o pustietate de netulburat în sat, pe care biserica o patrona tristă, așa că am schimbat din nou direcția și ne-am îndreptat către nord, spre Viscri. Trebuie să spun că drumul spre Viscri a fost macadam din ăla cu denivelări frecvente, cam enervant sub arșița după-amiezii. Ne-am refăcut printr-o pauză la o mică prăvălie, cu înghețată și coca-cola.

 

 

28260158563_9c9e4bcb09_o.jpg

 

 

28260156893_8b934ac917_o.jpg

 

 

28238628114_02a905d618_o.jpg
 

 

 

Am părăsit Viscri în urcare, pe un asfalt rupt, care pe noi, suiți pe MTB, nu ne deranja, însă le scotea peri albi celor câțiva șoferi care se întrebau ce sat de fițe e ăsta, legat de lume prin niște căi de comunicație de pe timpul sașilor.  După urcare, am ajuns pe o culme și până la Bunești am tot coborât. După podul peste pârâu, chiar înainte de biserică. am intrat pe un single trail fenomenal către casă. Observați biserica din Bunești, bucureștenilor cu siguranță că li se pare cunoscută. având în vedere că seamănă destul de mult cu Bărăția.

 

 

28843952146_6ff6ec1dcf_o.jpg

 

 

28799653671_0ba4c52529_o.jpg
 

 

 

Poteca single-trail a fost parcursă ață, era și ușor în coborâre. Senzația nu prea se compara cu nimic din ce am simțit calare pe MTB. Distracție pură! Nici o poză, doar distracție! Știam că o s-o parcurgem a doua zi dimineață mai pe îndelete, ce-i drept.

 

 

O încheiere perfectă a unei zile foarte reușite!

 

 

 

  • Upvote 5

Share this post


Link to post
Share on other sites

Poteca Bunesti-Criț este bună in loc de înviorare.
O parcurgi inainte de a-ti incepe treaba si altfel te simti in ziua aia.

  • Upvote 2

Share this post


Link to post
Share on other sites

Ziua 1, 24 Iulie 2016

Traseu: Criț-Mihai Viteazul-Archita- Dârjiu-Paloș-Cața- Homorod- Rupea- Dacia-Viscri-Bunesti-Criț.

Ziua 1 a debutat devreme, doar era cea mai lunga zi.
Inițial, traseul era programat sa fie parcurs a doua zi, dar experiența băieților spunea că ar fi bine sa ajungem mai devreme la cazare în preziua transbordării la altă bază, pentru a ne strânge calabalâcul. Ca atare,  am inversat traseele zilelor 1 si 2.
La 7:30 ne așteptau gazdele la masa, asa că am pus sa sune ceasul pe la 6:00. Nici când merg la serviciu nu ma trezesc la ora asta. In ce m-am băgat?
Am făcut ochi cu un ness, și m-am bucurat ca toți băieții erau treji.

Z1_00003.jpg

Unii erau mai puțin treji. Pentru bieții de ei, noaptea a fost mai scurtă.
SINCER, nu m-am gândit deloc la aspectul asta, și am omis sa le spun ca eu... SFORĂI.
Nevasta-mea îmi mai spunea uneori sa merg la motorinolaringologie® sa-mi scoată drujba din gât, dar am crezut ca exagerează, fiind invidioasa pe somnul meu (de obicei când pun capul pe pernă, dorm deja de 5 minute). De ceva vreme nu mi-a mai spus, si eu am crezut ca i-a trecut invidia. Să înțeleg ca s-a obișnuit? Când am ajuns acasă am întrebat-o dacă mai sforăi. A ras în hohote. Ouch! Băieți, scuze! Aveați dreptate.
Ca sa-i îmbunez, m-am oferit sa le prepar și lor câte un ness dimineața. Cu nevasta-mea ține. Eu prepar cafeaua când ne prinde dimineața pe amândoi acasă.

Ne-am echipat și am plecat spre "sala de mese" urmând sa plecam direct după ce vom mânca.
Bucatele au fost iarăși la înălțime, si nu pot sa spun ca am mâncat cu precădere ceva anume. Era un "must" să guști din tot ce era pe masă. Alegerea a fost grea. Atât am gustat, că m-am săturat. Odată energizați, am zis sa nu-i dam răgaz mâncării sa se depună pe mai vechile depozite de grăsime, asa ca am plecat sa o consumăm sub forma de energie.

După ieșirea din sat, traseul debutează pe european cale de vreo 4 Km până în Mihai Viteazul. Traficul era aproape inexistent duminică la ora aia.
Odată părăsit europeanul, am început un urcuș ușurel pe un drum de pământ care pe parcurs a început sa se acopere cu iarba, devenind într-un final o dungă abia vizibila pe o pășune. La un moment dat a trebuit sa împingem la biciclete până am ajuns pe vârful unui deal (mie mi se părea Moldoveanu, arză-le-ar focu' de țigări).

Z1_00028.jpg

Soarele încă nu făcuse țuști prea sus pe cer, si vedeam de la inaltime dealurile din jur si câte un sat așezat cu bun gust de un peisagist talentat. Lumina venea puțin din lateral si scotea în evidenta formele dealurilor. Ne bucurăm de priveliște, și ne urnim la vale prin iarbă pe o coborâre ușoara spre satul Archita.

Z1_00040.jpg

Z1_00043.jpg

Z1_00050.jpg

Z1_00069.jpg

Z1_00089.jpg

Satul a avut si perioade mai bune.
"La un moment dat Archita era foarte bogată, fiindcă se afla pe vechiul drum care făcea legătura între prima capitală a scaunului, Saschiz, și zona Secuimii. Ulterior, traseul s-a modificat și datorită dezvoltării Sighișoarei, drumul spre Secuime a început să treacă pe la Vânători, peste Târnavă, către Cristuru Secuiesc.
Datorită poziției sale geografice a devenit o localitate izolată — acum trece calea ferată prin zonă, dar în vechime era mai izolată. De exemplu, sighișorenii râdeau de cei din Archita că în 1848 au aflat abia după trei ani că au trecut rușii prin zonă."

Detalii aici

Z1_00120.jpg

Z1_00150.jpg

Z1_00185.jpg

Ne refacem deficitul de lichid din trupuri și plecam spre alt punct al traseului, satul Dârjiu, jud Harghita.
Traseul urmează DJ 133 cale de vreo 10 Km, pe un macadam puțin sâcâitor pe alocuri.

Z1_00198.jpg

După intrarea în jud. Harghita apare și asfaltul. Ajungem în sat, unde a_mic a vrut să se oprească să pozeze biserica, doar ca roata fața nu a observat un șanț ascuns în iarba, și... bâldâbâc balșoi caleașca. Pentru scurt timp ne-am schimbat profilul in SMURD-Descarcerare, l-am extras pe a-mic de sub biclă (nu știu cum s-a înnodat, că de unul singur nu prea reușea să iasă). Am stat puțin sa își revină -s-au zguduit nițel celulele în el- și când s-a dovedit că e demn sa rămână pe partea corectă a ierbii, am intrat sa vizitam lăcașul de cult, monument din patrimoniul mondial UNESCO:

Biserica Unitariană fortificată din Dârjiu.
Nu a fost nevoie sa-l cautam pe omul cu cheia, căci duminica fiind, lumea se pregătea de slujba, asa ca biserica își aștepta enoriașii și vizitatorii.
Noi am vizitat-o chiar în timp ce se aduna lumea pentru slujbă, și acest lucru a fost de bun augur. Enoriașii îmbrăcați ca de sărbătoare, animația din curtea bisericii, iarba nu crescută prea mult, dădeau viata locurilor, scoteau frumosul la suprafața.
Asa cum a spus și @Traveller, sătenii își țin și acum cereale în hambare, slănina și șuncele se păstrează în bastioanele cetății, și se respectă reguli stricte pentru aprovizionare. De ce ai face asta acum în secolul XXI, dacă nu din respect pentru înaintași și pentru tradiție? Asta denotă bun simt, și se vede în modul în care arată satul.
M-am simțit foarte bine aici. Am avut un sentiment de liniște, de normalitate.
Se cuvine o bilă albă oamenilor locului și încă una pentru expediția noastră.

Z1_00337.jpg

Z1_00247.jpg

Z1_00319.jpg

Z1_00345.jpg

Z1_00330.jpg

Z1_00350.jpg

hotii.jpg

(va urma)

  • Upvote 4

Share this post


Link to post
Share on other sites

Ziua 1, continuare

După vizită, având în grup doi medici care au fost de acord ca avem nevoie de carbohidrați, am cautat o sursa de încredere, dar cum nu aveam rețetă, ne-a fost oferit un substitut la liber, bere CSÍKI SÖR. Bine că nu am avut rețetă, că cine știe ce zămârcă primeam întru hidratare. Ne-am bucurat de calitate și de ospitalitate, apoi am făcut cale întoarsă, urmând sa virăm stânga și să trecem încă un deal pe un drum ce începe cu pământ, si mai târziu se va acoperi cu iarba. Urcușul nu a ridicat probleme, întrucât intre timp mi-am găsit un ritm al meu (mai lent, ashea!) și chiar mă simțeam bine. Bineînțeles, fără înțelegerea de care au dat dovadă de fiecare dată ceilalți băbăjeti care mă așteptau mereu răbdători în moțul dealului, nu aș fi avut aceleași sentiment de bucurie. Încă odată, mulțumesc pentru înțelegere.

Căutăm din priviri vestitele antene din vârf de deal ce însoțesc traseele bicicliștilor doritori de peisaje frumoase, și le zărim pe un deal alăturat. Îl întrebam pe Traveller dacă am greșit drumul. Ne răspunde zâmbind că nu.
Cum?! Nu avem antene în meniu? O noutate în traseele BB-iștilor.
Eu ma bucur și plec sa culeg recompensa  pentru cocoțarea pe care tocmai am învins-o. Deși scenariul se repetă (drum prin iarbă, flori de câmp, miros îmbietor, larmă de gâze), nici gând să te plictisești și ai mai vrea și la "reexaminare". E de-abia prima zi, și vor mai fi și alte ocazii.

Z1_00404.jpg

Z1_00413.jpg

Z1_00465.jpg

Ajungem la asfalt în apropiere de Beia, pe care nu o mai tranzitam deși era în program și continuam alergarea pe un fals plat în coborâre de vreo 10 Km prin Paloș până în Cața. Reducem viteza fiind în localitate și admirăm satul. Drumuri largi, ca mai peste tot prin ținutul săsesc, case îngrijite, curățenie, oameni bucuroși sa ne salute, copii care ne însoțesc cu bicicletele (unii dintre ei ne-au depășit zâmbind, arătându-ne că "ei pot mai mult decât noi") .

Z1_00498.jpg

Z1_00499.jpg

Z1_00506.jpg

Zăbovim puțin pentru câteva poze în "Piața Centrală" și punem cap compas Rupea via Homorod, renunțând la un drum dus-întors până la Mercheasa pentru a admira poate cel mai vârstnic stejar din țară (aprox. 900 ani)
Acum, după ce a trecut cu bine acea zi, mă dau "cocoș" și cred că nu ne creea probleme nici la timing nici la resurse dacă am fi făcut efortul să mergem să îl admiram.
Cum ar fi fost sa stai la umbra lui, stiind ca avea vreo 240 de anisori cand s-a nascut Mircea cel Bătrân iar Ștefan cel Mare era cu stră-străbunicul lui la vânătoare?
Motiv să revenim!

În Homorod ne oprim în dreptul parcului să pozăm cetatea... și berze bineînțeles.
Un fapt amintit de Traveller, aici am "poștit" conținutul unei sticle de cidru căreia a-mic  i-a crescut valoarea transportând-o în cârcă peste deal de la Dârjiu. (nu am băut-o, că nu avem voie în parcuri. :) ).
Observ că de ceva vreme a intrat mai activ pe piață cidrul. Ei bine, acesta este o bună alternativă la hidratare.
Nu ai apă, bei cidru.

Z1_00538.jpg

Hopa henț!
Dacă am început să vad alb-negru, înseamnă că mi-e foame. Deci cu toată viteza, spre mâncare!
Eh, nu chiar cu toată, căci pe drum nu știu care a fost momentul ce a inspirat o replică, și unde nu s-au pornit Leo și Mac® sa interpreteze un cover după o scenetă celebră!

 

Pedalam și râdeam. Ba nu. Râdeam și pedalam. Cum sa nu te întorci mai gras din tură?

Intrăm în Rupea, vedem cetatea cocoțată,

rupea.jpg(Foto, Irina Manea, http://www.historia.ro)

Z1_00543.jpg

și îl întreb pe Traveller dacă știe drumul până la telegondolă. Mă asigură ca s-a interesat el și este în revizie.
Heliportul?
Se asfaltează.
Trupele de menținere a păcii?
Sunt in misiune. Caută Pokemoni.
Au mamă! HAI CU MASA!!!!
Ne oprim sa ne informăm despre vreo cârciumă unde să putem mânca și ni se indica un stabiliment. Mergem acolo și suntem întâmpinați cu:
-Bună ziua, ce doriți?
- O ciorbă.
-Aaah, mâncare?! Nu avem noi domne-așa ceva!
Normal, e rău de trăsnet, ne dăm noi seama.
Ne mai interesăm și ni se indică "Casa del Gusto" și pornim într-acolo. Urcăm o rampă numai bună de făcut poftă de mâncare (nu mai aveam nevoie de poftă) și constatăm ca am cam greșit drumul. Și ce face omul modern? Scoate gajeturile să se orienteze. Până să ne împrietenim noi cu sateliții, ah n-am semnal, nu intra gogu, expresia aia cu verbul "a face"etc, o rezolvam analogic.
O pală de vânt ne aduce pe la senzorul de miros o mostră de arome din meniu. Intuim direcția, și voilà! Era la 50 de metri sub nasul nostru la baza penții®. Coborâm ce am urcat, parcăm cărătoarele, și victorie!

Nu comandăm...

Z1_00549.jpg

... ci încercăm ciorbele. Bune și aducătoare de pace-n stomac.
Aici îi las a-micului plăcerea completării. :)

După ce ne punem burțile la cale, ne înhămăm și plecăm la drum. Am traversat "Europeanul", și-am luat drumul Daciei.
Nefiind prea circulat, după masă fiind, pedalăm alene ca la fo 7 Km până la o răscruce.
Dreapta Viscri, tot înainte și prima stânga, Biserica fortificată din Dacia. Noi alegem varianta a doua și ajungem imediat.
Prin zona se executau ceva lucrări la infrastructura, peisajul era mai puțin estetic, asa ca ne-am mulțumit cu câteva poze. Ne întoarcem la indicator și urmăm prima variantă, spre Viscri.

Citisem în alte relatări că ambele drumurile ce duc spre Viscri, atât dinspre Dacia cât si dinspre Bunești sunt proaste. Aveam sa ne convingem și noi.
Un macadam prăfos probabil finisat cu un excavator ce și-a marcat pecetea  zeci de mii de peceți în carosabil... mă rog... partea aia care ar trebui sa se numească așa.
Ajungem în Viscri cam cu frâna de mână trasă, și dam sa ne scuturam de praf la o Prăvălie. Când am reușit, trece o flotă de SUV-uri și pune praful la loc, și de n-a plouat, mai plutește și acum prin aer.

Ne-am curățat iosofagurli cu coci, pepși, înghețăți si ape așezați pe terasă. Podeaua din scânduri suspendate făcea ca la cea mai mică mișcare sa se clatine tot. Astfel că Gheorghiță a redenumit Prăvălia,  Groapa cu lei, că nu știai ce se află sub podeaua aia și nici că voiam să aflăm.

Z1_00586.jpg

 

Z1_00589.jpg

Ne urnim și de aici urmând ca a doua zi sa ne întoarcem.
Până în Bunești mai avem de trecut un deal.
Gata, s-a terminat cu macadamul prăfos. Acum avem în meniu urme de asfalt printre gropi. Și dă-i și pedalează, și ocolește, și mai dă și-n ele, ce mai? Am ajuns cu bine în Bunești.
Ne regrupăm și pornim spre Criț. Mult a fost, puțin a mai rămas.
Urmăm indicatorul și ajungem îndată la traseu.

Z1_00607.jpg

Traseu pe care se intră chiar pe lângă Pensiunea Bike Check Inn de la al cărei administrator a împrumutat Gheorghiță tija de șa.
Păi cum să treci pe lângă niște oameni amabili și să nu-i saluți? Și cum lucrurile bune au în componență și câte o pauză, ne oprim sa-i salutăm.

IMG_20160724_182608.jpg

Zăbovim puțin să bem un pahar cu apa, și să gustăm un dulce caracteristic zonei, lichiu pe numele lui, și apoi în șei.

Așa voiam noi.
Doar că Mac® s-a clipsat cu stângul și când sa-l prindă și pe dreptul, a început sa dea ca hamsteru' că... nema transmisie. Căzuse lanțul între angrenaj și cadru.
Asta nu ar fi fost vreo problemă.
Problema a apărut când centrul de greutate al ansamblului bicicleta-Mac® a început să aibă proiecția pe partea... ghici care!
Răspuns corect: stângă.
Ca urmare, neexistând vreun sprijin pe respectiva parte, piciorul fiind clipsat, până când centrul de greutate nu s-a suprapus EXACT pe proiecția sa pe sol, ansamblul mai sus menționat nu s-a oprit.
Totuși pe parcursul deplasării din poziția de echilibru instabil spre cea de echilibru stabil, ( cca două secunde) au putut fi remarcate câteva referiri ce aveau de-a face cu o conjugare a verbului A BĂGA, însă nici asta nu a ajutat.
OUCH! Asta chiar a durut!
Ne bucuram că nu sunt urmări, și pornim iar la drum.

Poteca șerpuiește pe lângă pădure de-a lungul pârâului Scroafei și aparent este în coborâre. Este îngustă, virajată și în plan orizontal și pe alocuri și în plan vertical, pavată cu pietriș bine tasat, în unele curbe are și niște mici contrapante, o minunăție.
Fochistul se pregătea de aterizare, lu' ăla micu' i-am dat să pape, și mie îmi venea să mă opresc. Voiam sa fac poze. Dar am auzit o voce care țipa la mine:
-Nu te opri, nu te opri!
In față nimeni. Ma uit în spate, nimeni. Cine strigă, bre?
Era un pitic pe creier care răcnea ca apucatul la mine să nu mă opresc.
-Mergi! Mergi! Strigă el la mine.
-Ce-ai măh cu mine? Vreau sa fac poze. Uite ce frumos este!
-Dă-le încolo de poze, faci mâine. Parcurgi prea des un trail ca asta? Dă-i inainte!
Avea dreptate fraieru'. (Sau cred  că eu eram fraier dacă mă opream.)
Am ajuns în Criț, și toți radiam de bucurie.
O zi de toată isprava, încheiată asa cum se cuvine.

E inutil sa spun că cina a fost de vis, că m-as repeta.

  • Upvote 5

Share this post


Link to post
Share on other sites

@BodoC Foarte frumos povestit. Felicitari!

Imi pare rau ca nu reusesc sa imi gasesc timp sa va tin isonul la povestit.

Nu pot sa nu multumesc baietilor de la Bunesti care au dat dovada de un caracter si o camaraderie greu de exprimat in cuvinte. Oamenii acestia nu doar ca si-au propus niste obiective dar traiesc "ciclismul" prin toti porii. Fac trasee, sar in ajutorul confratilor in necaz si nu o fac pentru scopuri mercantile. Pur si simplu cred ca sunt chemati sa schimbe lumea. Culmea e ca le iese foarte bine. Lumea este deja schimbata in jurul lor.

Le multumesc inca o data pentru sprijinul acordat.

  • Upvote 2

Share this post


Link to post
Share on other sites

Offtopic

Ca o clarificare:

în urmă cu 5 ore, iacobdoc said:

[...]Fac trasee, sar in ajutorul confratilor in necaz si nu o fac pentru scopuri mercantile[...]

Cand @iacobdoc spune ca "fac trasee", nu se refera la faptul ca le parcurg, sau ca le deseneaza cu GPS-ul urmand poteci deja existente.

Nu. Ei le construiesc, le amenajaza cu lopata in mana, cu buldozerul, cu caruta plina de balastru, cu maiul, cu roaba, prin discutii (uneori aprinse) cu autoritatile locale, sau cu localnicii. 
De aici reiese caracterul si camaraderia lor.

  • Upvote 2

Share this post


Link to post
Share on other sites

THBBB Z2

25 Iulie 2016

Traseu: Criț-Bunești-Viscri-Meșendorf-Criț. 38 Km
https://ridewithgps.com/users/232538/activities



În dimineața celei de-a doua zi am hotărât sa ma trezesc tot devreme deși traseul număra putini kilometri și ne propusesem să mergem la masă pe la 8:00-8:30. Nu de alta, dar voiam sa lenevesc în voie la nessul de dimineață.
Mai mult, locuind trei suflete în aceeași camera , am zis sa fur un pic startul la baie, ca să apuce fiecare cavaler să călărească cum se cuvine  "calul cel alb".

Prepar nessurile, fac ochi si ceilalți băieți colocatari și îmi dau vestea ce mi-a înveselit dimineața. Noaptea ce trecuse nu am interpretat decât uvertura, fără sa mai continui si cu "capodopereta" la tubă. Sau poate ziua trecută i-a obosit si au dormit mai adânc iar eu am prestat fără auditoriu?

Ne adunăm în curte și observ că buna dispoziție nu lipsește în ciuda faptului ca Gheorghiță a descoperit ca bicicleta lui are pană. Leo îl asistă, dorind sa deprindă și el meștesugul secret al depanării penelor, iar cei fără probleme ne grijim comorile cu tratamente uleioase.

DSCN6269.jpg

IMG_20160725_075042.jpg

Deja ne-am obișnuit cu topografia pensiunii, astfel ca pentru a ne pregăti de plecare nu mai bănănăiam după fiece obiect. Practic, ne-am simțit asa bine la pensiune, că eram ca acasă.
După micul dejun (se stiee!) ne îndreptam spre ieșirea din sat pentru a ne începe traseul.

Intru pe trailul ce cu o seara înainte ne-a bucurat nespus, decis ca astăzi sa fac și opriri pentru pozat. Abia pe la jumătatea lui, cu greutate am tras de frâne, știind ca undeva în spatele meu mai sunt prieteni ce pot servi ca fotomodele în natură. Ne depășim rând pe rând, pozăm unul altuia, ne regrupam și cădem de acord ca trailul ăsta e în coborâre în ambele sensuri. (WTF?)

IMG_20160725_100812.jpg

IMG_3532.jpg

IMG_20160725_101057.jpg

IMG_20160725_102032.jpg

Ajungem parcă prea repede în Bunești, bem o gura de apa, și hai să urcam ce am coborât ieri pe asfalt.

Băieții înainte, eu le asiguram spatele. La un moment dat am zis sa cresc puțin ritmul, ca sa nu-i fac sa mă aștepte îndelung. A mers, dar nu chiar cât as fi vrut eu. Când am dat cu limba de ghidon, am zis ca mai bine fac niște poze.

IMG_20160725_110653.jpg

Mi-am revenit repede, și am pornit iarăși pe ritmul pe care deja îl știam. Ca o paranteză, spre sfârșitul turei acest ritm a crescut, reușind sa ajung uneori odată cu ei.

DSCN6283.jpg

Fotografie1887.jpg

IMG_20160725_112013.jpg

IMG_20160725_112114.jpg

Ne regrupam la intrarea în Viscri, și băieții ma asigura că nu au ajuns de mult. Dragii de ei! Cu cât tact ma încurajează ei pe mine! Le mulțumesc și totuși privind cât apucase a_mic să tragă din țigară, ma gândesc că este posibil.

Suntem la unison cu propunerea să ne alimentam cu apă și plecăm spre Groapa cu lei. O găsim închisă. Eh, mai găsim noi un alt magazin. Ne îndreptăm spre cetate, și ghici ce ne iese în cale.
Flota de SUV-uri de ieri. Azi erau mai mulți, și mai grăbiți. Praful, pe măsură. Așteptăm puțin înainte de a porni, ca sa vedem și noi pe unde mergem. Tușim, pedalam anevoios prin pietrișul de pe drum și zărim în față niște umbreluțe, semn de magazin/crâșmă.

Fotografie1889.jpg

Uite dom-le, magazin.
Da, e-nchis.
Eh, mai e unul la casa următoare. Uite are și băncuțe.
Da, e-nchis.
Hmm. Na, că s-a instituit siesta-n România!
Ne decidem sa mai încercăm după ce vizitam biserica.

Leo se retrage întrucât o văzuse în urma cu un an și rămâne om de bază la paza cărătoarelor noastre.

IMG_20160725_113606.jpg

IMG_3542.jpg

Fotografie1894.jpg

IMG_20160725_114118.jpg

IMG_20160725_113957.jpg

Biserica si fortificația...

Plină de istorie,  strategic amplasată, în stare foarte bună mai ales după renovare, fotogenică, dar nu m-a electrocutat.
Poate pentru că doar turiștii aflați în vizită nu reușeau să trezească la viață lăcașul, poate datorită drumurilor de acces spre prea-vestitul sat, poate datorită prafului de pe drum, poate grija că nu prea avem de unde cumpăra apă, poate insensibilitatea mea, poate un spirit cam mercantil sesizat de mine, poate câte puțin din fiecare, m-au făcut să zic: veni, vidi, hai să mergem.
Mult mai atins am fost cu o zi înainte la Dârjiu, în pofida faptului ca acea biserică este mai izolată și nu are promovarea pe care o are cea din Viscri. Deh, omul sfințește locul.
Cei care aveți în plan sa o vizitați, nu va luați după gura unui bătrân întors pe dos ca mine.

După vizită, continuam sa căutăm un magazin ca să ne alimentam cu apă și cum trecuse ceva vreme de la ultima hidratare, sa bem și noi o bere ca să confirmăm titulatura expediției.
Dibuim o curte cu funcție cumulată și de magazin, stăm să bem o bere și la drum.

Traseul îl găsim imediat. De asemenea îl găsim foarte înclinat și destul de accidentat. Reușesc sa stau în șa o bucata de drum, dar m-am dezechilibrat la un moment dat și m-am oprit. După asta, mi-a fost imposibil sa ma mai urc în șa. Asa ca avem să ma sprijin de bicicletă până când rampa sau terenul îmi va permite. Eram cu Gheorghiță alături, care s-a gândit sa îmi tina companie și am greșit pentru puțin traseul (nici nu era prea greu prin hățișul din bucata aia de pădure). Ne dam rapid seama de eroare (Orux rules!), ne întoarcem vreo suta de metri până identificăm traseul corect, dar eram singuri, ceilalți băieți nefiind, lipseau.

DSCN6314.jpg

DSCN0936.jpg

DSCN6313.jpg

Continuăm pe poteca și Gheorghiță, mai tehnic și mai forțos pe cățărare, se îndepărtează. Îl las să se bucure de pedalare iar eu mă mai chinui pe niște porțiuni mai accidentate decât mi-ar fi plăcut și după câteva minute încep să aud voci. ( nu, nu aveam auzenii). Crezând că sunt băieții care mă așteaptă în vârf, ma gândesc ca nu mai e mult. Într-adevăr, în curând am ajuns sus, ieșind din pădure într-o poiană, dar ma "așteptau" alți doi băieți, tot bicicliști. Oops! Ne salutăm, și-i întreb dacă au întâlnit 4 bicicliști în drumul lor. Nu. Numai pe unul. Ăsta e Gheorghiță, gândesc eu. Dar restul, pe unde or fi? În scurt timp aud iar voci. Ieșeau băbăjetii din pădure, dar pe alta  "ușă" decât cea pe care ieșisem eu. Mă bucurasem degeaba ca am ajuns înaintea lor. Se rătăciseră mai rău decât noi, deci nu se pune. Treci la loc în ariergardă!

Ne luam rămas bun de la ceilalți bicicliști și pornim sa pedalam pe ceea ce avea să fie vedeta zilei, poteca ce ne conduce până în Meșendorf.

Reintrăm în pădure pe o poteca vizibila de data asta, și asa avea sa fie de acum încolo.

DSCN6325.jpg

IMG_3558.jpg

IMG_20160725_132808.jpg

IMG_3576.jpg

Poteca se strecoară prin pădure și nu prea îți da răgazul sa admiri peisajul, pentru ca având flow, endorfinele tropăie prin organism și te îndeamnă sa rulezi în continuu, viraj după viraj.
Intrăm și ieșim din pădure de câteva ori și reușesc să scap de o căzătură ce se anunța urâtă. O insecta s-a prins de buza mea și nu am reușit sa o expulzez, mai mult, își înfigea ghearele destul de dureros. A trebuit să o conving cu mâna exact când urma să sar peste un șanț apărut brusc în iarbă, la care aveam mare nevoie să controlez ghidonul cu ambele mâini. Am reușit sa țin albă tabela de căzături.

img_20160725_144740

img_20160725_142333

img_20160725_144759

Dar poteca minunilor are și ea doua capete. Pe unul am intrat, pe cel de la ieșire l-am întâlnit când poteca s-a vărsat într-un forestier asezonat și cu niscaiva pietre instabile, mici șleauri și doua-trei zone înnoroite, numai bun sa dea savoare plimbării unor biciclari dornici sa rupă rutina citadină. Iar dacă drumul are și priveliști încântătoare, atunci rețeta este de succes. Trupă sa ai, ca voia bună vine singură.
Și a tot venit.

DSCN6336.jpg

Fotografie1943.jpg

Forestierul ne-a condus până în Mesendorf, un sat cu nume cu ceva rezonanță. O fi avut-o mai demult, ca acum peisajul este cam dezolant. Un sat în care asistența sociala cred că are birou permanent.
Suntem întâmpinați încă de la intrarea în sat de către un reprezentant al minorității majoritare, un băiețel care a întins mâna a gimme 5 cu noi. Cei din fata fiind mai departe de el nu au reușit sa se salute cu el. Eu, fiind mai în urmă, l-am văzut din timp și m-am apropiat de de el întinzând mana a salut, ca să nu traumatizăm copilul pe motiv de discriminare.
În momentul în care deja nu mai era cale de întoarcere, mâinile noastre urmând sa se atingă în fracțiuni de secundă, mi-o trântește pe-aia greaua strigând la mine:
-NEGRULE!
Șah mat!
Măh, da' a strigat de cred ca a răgușit după asta, că l-au auzit și băieții din față.
E adevărat ca sunt mai brunet de felul meu, dar țâncul ala era mai negru ca pianu'. Pe bune?

Un hohot de râs s-a potopit din gâții noștri și a făcut ca pauza de hidratare ce a urmat, dar și alte momente ale turei sa aibă motive suplimentare de buna dispoziție.

Acum când adăugam poza de mai jos, m-a trăsnit o idee.
Cumva Traveller s-a retras singur pe puntea ce traversa "fluviul" pentru a sta mai departe de mine doar pentru ca sunt mai negru?

DSCN6344.jpg

Iar poza asta degeaba este asa în contre-jour, subexpsă? Ce a vrut sa exprime artistul?

Fotografie1952.jpg

Și eu care pregăteam planuri de salvare în caz că pică în apă de pe puntea aia!
Eh las' ca m-am răzbunat noaptea ce a urmat. Păi cu cine credeți că a dormit în cameră?

După ce ne-am ostoit setea, am pornit spre biserica fortificata si mai apoi peste ultima gâlmă din acea zi, dealul ce desparte Mesendorful de Criț.
Biserica am vizitat-o iarăși de la poartă, bucurându-ne de umbra de acolo si de răgazul pentru a încerca ceva reglaje la bicicleta lui Leo care scotea niște sunete sacadate din zona frânei spate.

 

wp-1481417163828.jpg?w=792

img_20160725_162422

img_20160725_162402

După ce am zis noi ca "acum e bine", am pornit sa căutăm drumul care ne introduce pe traseu. 
Macu' mai pedalase pe același traseu în urma cu vreo trei ani și recunoștea locurile dar, ntz. S-a modificat schimbarea.
Un localnic cu simțul proprietății mai dezvoltat a zis că pe terenul lui, nu buni bicicliștii și a investit într-un gard. Astfel că precum segmentele de autostradă ce nu au noduri de legătură cu drumurile naționale, era traseul, dar intrarea trebuia improvizată. Si ne-am răsfirat si-am luat la puricat zona întru căutarea traseului. Cu ochii în GPS-uri și bicicletele sub nivelul ierbii am răzbit de-am intrat în pădure. Dacă ne-o fi văzut cineva de la distanta, probabil că a crezut că suntem în căutare de pokemoni, dar noi aveam lucruri mai bune de făcut.

fotografie1962

fotografie1959

img_3618

Odată ajunși în pădure, am început să pedalam pe poteca ce era similară cu cea dintre Viscri și Mesendorf, dar sensibil mai puțin întreținută. Altminteri, o plăcere sa pedalezi în inima pădurii. 

fotografie1963

fotografie1964

fotografie1965

fotografie1968

Când totuși s-a cam sfârșit pădurea, iarăși am avut ceva probleme cu orientarea, că a început GPS-ul să strige la mine cum că sunt departe de traseu. Garminul lui Gheorghiță îl contrazice pe Oruxul meu, și îi dăm crezare Garminului. Teapă! Ne-am trezit prin lăstăriș, lanuri de porumb, coame de dealuri, dar având voia bună cu noi ne-am amuzat și am întors rezultatul în favoarea noastră. La un moment dat, Oruxul mi-a afișat chiar că sunt pe traseu. Eu eram pe câmp, fără vreun indiciu ca pe acolo ar fi fost vreodată vreo urma de drum, poteca sau orice altceva sa te îndrume. 
Traveller (traselogul de serviciu) nu are nicio vina, el a preluat traseul de pe net și l-a adaptat dorințelor noastre. Deci, fie era eronat originalul, fie la fel ca în Mesendorf, traseul a fost strămutat din dorința localnicilor. A doua variantă mi se pare cea corectă. 
Dacă cineva dorește sa ia de bun traseul nostru, vă informăm ca acesta ajută la socializare, întrucât trece prin curtea unui localnic din Criț. Amabil omul, stați fără grijă. Sau poate a rămas fără reacție când a văzut șase bicicliști venind din fundu' curții lui? Ce-o fi zis omul?
"No, pana mea! P'ăștia când mama zmeilor i-am plantat? 
Da' uite ce mari or crescut. Oare-s buni la caltaboș sau sa-i pun la afumat?"

fotografie1976

fotografie1979

dscn0973

Ne-am amuzat de incident, ne-am bucurat ca avea câinele legat, dar ne-am si "întristat" când am aflat ca suntem în Criț. Pe când eram în moțul dealului, a zis  Travellerul asa într-o doară, cum că jos, ce se vede la poalele dealului, ar fi Bunestiul, deci încă o porție de potecă single-trail respectiv încă o porție concentrată de plăcere pe două roți. N-a fost să fie așa. Până la pensiune ne oprim la Mallul satului la o repriză de shoping si când sa plecam spre casa, Mac-ul descoperă ca e pe pană. Cum a doua zi urma sa ne mutăm la Sighișoara, hotărâm sa rezolvam pana în grup, ca să nu pierdem timp prețios a doua zi. Motiv suplimentar sa ne degresam și sa ne dezinfectăm gâții cu câte o guriță de palincă adusă de Gheorghiță și "uitată" cu premeditare in congelator. Doar nu era sa mâncam pe burta goală.

Cina, nu știam ce surpriza ne va mai rezerva, dar de un lucru eram siguri. Nu avea cum sa nu ne placă. Și așa a fost. În plus, aveam vecini noi la pensiune și la masa. Un grup de trei tineri, doi ei și o ea, de prin trei colțuri ale lumii, ce vizitau zona pe biciclete închiriate. Ușor, ușor am înfiripat o discuție cu ei, urmând ca destul de greu să ne despărțim pentru a ne odihni. A doua zi, urma prima transbordare.

Asta fuse și se duse ziua a doua din șapte. 

  • Upvote 4

Share this post


Link to post
Share on other sites

Acum ca a dat Bodocu cep la Ziua a doua, sa continuam.

 

După micul festin (că să-l numim doar dejun ar fi o subapreciere) ne înfigem în single trail spre Bunești, de data asta parcurs în (foarte ușoară) urcare, cu pauze strategice de fotografie. Poteca e fascinantă, cred că am mai zis și o să mai zic. Dacă ieri seară am parcurs-o fără oprire, că vorba aia, aveam flow, ne mîngîia soarele la apus și nu ne-am fi dat jos din șa pentru nimic în lume, acum am luat-o pe îndelete. 29019173585_7eb332cca6_o.jpg

1469464703191-3fbc3bf7a0c152c0-3fe82310f

28751036012_00206f779b_o.jpg

 

Din Bunești am început să urcăm pe cvasi-asfaltatul DJ 104L. Din Viscri, sat aparținător de comuna Bunești, tocmai ieșea un convoi de jeepuri, învăluind ulița într-un nor de praf. Trebuie spus că ulița asta, din cauza pietrișului cu granulație mare cu care era acoperită, era destul de greu practicabilă pentru troacele noastre. 
28799953061_9c34cd34b8_o.jpg

 

Biserica fortificată, una dintre puținele biserici-sală romanice ale secolului XIII (are o soră mai mare la Homorod, în rest toate celelalte fie exprimă tranziția romanic-gotic, fie sunt construite de la bun început în stil gotic), e amplasată pe un deal în nord vestul așezării.

 

Poate că e momentul să spunem câteva cuvinte în legătură cu stilurile arhitecturale care definesc aceste construcții monumentale, pe care am venit să le admirăm aici între Hârtibaciu și Târnave. Am să citez câteva caracteristici de bază, privite comparativ.

"Perioada de gestație a primului stil istoric de artă european, pe care astăzi îl numim romanic, a durat aproximativ patru secole, elementele prefigurate aparând încă in sec VII si până către mijlocul sec. IX,  când se constituie caracteristicile ordonate a unui 'stil'. Denumirea de 'stil romanic' era data la inceput modului de constructie care pornea de la monumentele romane (modo romano), adica acelor cladiri care nu erau din lemn, precum vechile constructii barbare, ci din piatră si cu acoperisuri boltite. Astăzi înțelegem prin stil romanic totalitatea artei vest-europene din sec. XI si până în prima jumatate a sec. XII. Arhitectura romanică și-a gasit manifestarea cea mai pregantă in edificiile religioase. Cea mai reprezentativă construcție, care a și fost mulți ani cea mai mare biserică din lume (pâna a fi ridicată Catedrala Sf. Petru din Roma), este biserica mânăstirii Cluny din Franța.

 

Bisericile romanice mai vechi erau acoperite cu o şarpantă din lemn, înlocuită mai tarziu cu o bolta de piatră sau cărămidă de formă cilindrică, denumita boltă în leagan sau boltă în cruce, rezultată din întretaierea  a doua bolţi cilindrice cu raze egale. Aceasta din urma nu putea fi construită decât pe un spaţiu pătrat sau "aproximativ" pătrat. Pentru a uşura construcţia unei bolti in cruce şi pentru a mări rezistenţa, în romanicul tîrziu, constructorii intretăiau muchiile diagonale cu nervuri numite ogive (care vor deveni caracteristice stilului gotic) care se sprijină pe pilaştri, coloane angajate sau stâlpi, dar şi pe niste umeri de piatră prinşi in perete denumite console. Arcurile care leaga un rând de coloane sau de stâlpi poarta denumirea de arcade, cele romanice fiind întotdeauna semicirculare, în perioada de trecere spre stilul gotic apărând arcurile frante cu vârf ascutit.

Ferestrele romanice erau încoronate de un arc semicircular, care putea fi simplu sau geminat  (împerecheat). Un element esențial este portalul având statui în basorelief, iar în centrul frontonului era plasată o fereastra sub forma de cruce sau rotundă denumită oculus, element constructiv preluat de arta gotică sub denumirea de rozasă (din fr. rosace).

 

De remarcat influenţa mediului ambiant asupra arhitecturii romanice, determinându-i anumite particularităti regionale. În regiunile nordice (Anglia), unde cerul este mai mult timp acoperit, deschiderea ferestrelor este mai mare pentru a permite să intre cât mai multa lumina zilei; în regiunile sudice însă ferestrele sunt mult mai mici pentru a împiedica patrunderea masiva a luminii. De asemenea, în aceste regiuni acoperişurile sunt mult mai joase si mai plate, in timp ce in regiunile nordice cu ploi si zapezi abundente acoperisurile sunt mult mai inalte si mai ascutite. Bisericile erau de obicei unicelulare, cu o singura navă de forme si proportii clare si simple (biserica-hală).

 

Dacă stilul a fost cel mai probabil adus la maturitate de școlile franceze din Provența și Normandia, pe noi ne interesează în mod direct școala germană. În Germania, arta romanica este tot atat de timpurie ca si in Franta, însă va avea o viață mai lungă decât in alte părți ale Europei - până in sec XIII.

Spre deosebire de arta romanică, creată și dezvoltată în mediul monastic, arta gotică este preeminent urbană, este prima formă de manifestare a unei culturi general-europene, orășenești și moderne. Are loc o teoretizare a tehnicii creatiei artistice, artistul ocupă un loc si un rang bine definit in societate iar tehnica progresiva proprie goticului îl elibera de problema dogmei caracteristice artei bizantine si romanice. Arhitectura gotică a fost urmarea logica a nevoii, simțită pretutindeni, de a se ajunge la mai multă lumină și la mai mult spațiu.

 

O tendință în analiza comparativa a celor două stiluri este afirmația că, de obicei, o biserică romanică este scundă, greoaie, masivă, săracă în elemente decorative, iar o biserică în stil gotic are o structura complicată cu aparență ușoară și aeriană, cu un interior bine luminat, cu o evidentă tentă spre verticalitate. Comparația - deși in linii generale concordă cu cele afirmate - nu poate fi absolutizată de vreme ce bisericile romanice pot avea o structura mai complicată, bine luminate și cu ornamentație bogată, iar pe de alta parte există și biserici gotice cu un plan simplu si ornamentație sărăcăcioasă. Totuși, este evident, catedralele gotice, prin volum și înălțime, întrec cu mult si cele mai mari catedrale romanice.

 

În general arta gotica se poate defini ca 'arta ogivei', fiindca arcul in ogiva este baza acestui stil arhitectonic. Marea inovatie a fost asezarea boltii pe o incrucisare de ogive pe armatura de nervuri diagonale de sub bolta care porneau de la nasterea arcelor frante. Bolta deci sta pe un schelet de nervuri care preiau o mare parte din sarcina boltii si o convertesc in apasari care se propaga prin planurile verticale ale nervurilor. Deci presiunea nu se mai exercita pe segmente ci se localizeaza spre punctele de rezistenta. Arcul frânt reduce apasarile verticale permitand reducerea grosimii zidului; greutatea boltii se descarca pe contrafortii zidului exterior, acesta fiind sprijinit pe arc-butanti degajati de ansamblul constructiei sustinand peretii navelor laterale si inaltati deasupra acestora. Arcul-butant echilibreaza apasarea laterala a boltii de piatra, opunandu-i o apasare inversa tocmai in punctele unde presiunea boltii este mai puternica. Acest lucru permite ca zidurile sa fie inaltate cat mai sus, sa le dea o mai mare stabilitate si sa deschida ferestre mari in nava centrala. Datorita acestor inovaţii tehnice, catedralele gotice capătă o anumită măreţie, nu doar dimenisiune impresionantă.

 

Germania s-a lasat destul de greu "cucerită" de gotic, abia în 1230 (la un secol de la apariţia stilului) se menţioneaza primele constructii de acest tip. Însă tot Germania va fi cea care va contribui in mod decisiv la răspandirea stilului gotic in Europa Centrala si de Sud-Est." Coloniștii denumiți în mod generic sași au adus cu ei aceste cunoștințe de construcție și influențe stilistice, inițial făcând uz de elemente romanice, ulterior (și vizibil la majoritatea bisericilor fortificate) de elemente gotice, fie exprimate de la bun început, fie supra-adăugate cu ocazia numeroaselor intervenții de renovare sau fortificare.

*sursa: http://www.scritub.com/arta-cultura/ARTA-EVULUI-MEDIU-STILUL-ROMAN55331.php

 

Iată mai jos un exemplu de profil sagital al unei bazilici gotice, via wikipedia.
28988442646_08542b80e4_o.png

 

Dar să revenim la oile noastre, adică la caprele noastre pe 2 roţi. Depășind ulița, le-am parcat în curte și am urcat per pedes către biserica din Viscri.
28799953431_62b9316452_o.jpg

 

E foarte frumoasă, de proporții reduse și bine conservată, criteriu care înțeleg că a fost esențial pentru desemnarea siturilor UNESCO. Altminteri, sunt și altele cel puțin la fel de frumoase. Poziția retrasă a așezării explică și apariția sa relativ târzie în documente. Abia pe la 1400, "Alba ecclesia" apare într-un registru al localităților pentru plata impozitului datorat episcopatului, al comitatului de Rupea (Kosd). Pe la 1500, Viscri este enumerată printre comunele libere ale Scaunului de Rupea, cu 51 de gospodării, trei păstori, un dascăl și doi săraci. Aici, ca și în alte comune, vechimea bisericii confirmă că așezarea coloniștilor germani a luat ființă la sfârșitul secolului XII când a fost colonizată și partea apuseană a viitorului Scaun al Rupei.

28799951341_4e183ff190_o.jpg

 

28258351914_90ffcf9867_o.jpg

 

28770814452_36105f1c6e_o.jpg

 

28875689695_e132dc27fc_o.jpg

 

28770809982_53aa10a72e_o.jpg

 

Privind pe o ferestruică în exterior, am făcut un pas înapoi și am dat cu casca într-o onorabilă bucată de slănină.

T9IvJ0KbDtysl0TfsCvs7SCAXDtJHVJ9x6vbSCwD

  • Upvote 4

Share this post


Link to post
Share on other sites

25 iulie - ziua 2, continuare

Nu am simțit nevoia de vreun suvenir. Cei 8 lei pentru vizitare fără îndoială că merită. Cine dorește poate să-și ia o pereche de șosete de lână de pe străduța care conduce turistul la cetate. Am coborât de la înălțimea acesteia pentru a căuta un magazin care să ne permită reaprovizionarea cu apă și bere, că era cald rău și urma să urcăm pe culmea dealului. Am găsit cu greu unul deschis. Greutatea asta, dar și faptul că intrarea pe poteca turistică marcată cu BR a fost deosebit de abruptă, ne-au diluat un pic avântul.

 

Colac peste pupăză după urcarea grea, ne-am mai și rătăcit (eu, amicul, Leo și MaC, pentru că Gheorghiță și Bodocu au reușit să nu piardă poteca). Trebuie multă atenție aici, sunt câteva potecuțe care te derutează, crengi căzute în drum, marcajul pierdut de pe copaci.  Ne-am regăsit cu cei doi exploratori de succes mai sus și am intrat pe poteca pietruită de pe culmea dealului, care e excelentă. În 13 km (de la ieșire din Viscri pînă la intersecția cu drumul de Meșendorf unde am coborât spre nord-est) se urca 280 m și se coboară 150, valonat și variat. Se intră și se iese din pădure de vreo 3 ori, peisajul e fantastic și mereu în schimbare, te ține în priză continuu, însă în același timp e bine să mai arunci cîte o privire pe GPS. Apropo de el, al meu a decis să își dea obștescul sfârșit în dimineața asta. Se pare că a murit senzorul în sine, componenta hardware. Așa că am rămas cu indicațiile de la Garminul lui Gheorghiță, orux maps de pe mobilul lui Bodo și aifonu lu MaC (în caz de urgențe). 
28779962541_371c1b663c_o.jpg

 

28241127223_6eb9f216c8_o.jpg

 

28238637824_4e30ab449c_o.jpg

 

28779962091_480d4460a2_o.jpg

 

28571600150_afa8ba55a2_o.jpg

 

28238645584_1192152dd8_o.jpg

 

28238637144_0fb74a0e4d_o.jpg

 

Înainte de a începe coborârea, single trailul a ocolit un deal prin soare pe curba de nivel, era o senzație deosebită, care imediat a fost dublată de o coborâre pe serpentine frumos desenate prin pădure. După care am ieșit într-un forestier lat și umbros spre Meșendorf, augmentat cu oarece bălți. Au fost câteva căzături pe coborâre. L-am înfipt pe Gheo în ceva noroi. MaC a căzut singur, nu l-am ajutat eu. Nimic serios. E campionul căzăturilor, în orice caz. SPD-urile lui nu vor sa se desprindă de pantofi în caz de urgență, adicătelea nu a deprins el mișcarea încă. La un moment dat, o spărtură în pădure ne-a permis să vedem frumos Meșendorful de sus de pe deal. Era din nou un moment din ăla sublim în care biciclistul își vede ținta de la distanță, vede că eforturile nu-s în van și mai c-ar atinge-o cu mâna, se simte injectat cu optimism și încredere, indiferent de cîte urcări în gât sau cine știe ce alte greutăți l-au canonit până atunci. Bine, nouă nu ne statuseră în cale mari obstacole, din contra, mai multe fuseseră frumusețile care răsplătesc retina și inima.28855918145_3a272ab37b_o.jpg

 

28779961741_b510068cf3_o.jpg

 

28855917335_3710069d25_o.jpg

 

După coborârea pe forestierul pietruit, ne-am oprit la magazinul mixt pentru chipsuri, înghețată și bere în Meșendorf. Pe urmă iar lait-motivul explorării acestor poteci: capetele sunt greu accesibile, iar capătul dinspre Meșendorf ne-a supus unui mic chin până să nimerim pista făcută acum 5 ani spre Criț.

Traversând Meșendorful, sat atestat documentar în 1289, către biserica fortificată și iluzoria potecă.28824741016_1f1ef7c7b0_o.jpg

 

Biserica era închisă, dar nu am sunat după omul cu cheia, ne-am mulțumit s-o admirăm de la poartă. Conform celor citate de Bogdan Balaban, aceasta a fost construita in sec XIV, mai întâi în stil romanic, iar ulterior în stilul goticului timpuriu. Biserica a fost fortificată la 1495 cu un nivel pentru apărare deasupra incintei si a corului. Altarul dateaza din 1653, iar orga din 1765, adusă de Johannes Hahn din Sibiu, înlocuită cu cea actuală în 1914. Fortăreața are o incintă cu o poartă-turn dublată in partea sudică (de unde e făcută și fotografia noastră) de un al doilea zid de apărare (adică prezintă un zwinger, ceea ce in arhitectura fortificata inseamna acel spatiu îngust între exteriorul zidului principal și un al doilea zid mai scund, paralel cu primul, cu rol de obstacol, capcană in fata invadatorilor care trec de primul zid).28855914945_0f42e9a224_o.jpg

 

După care ne-am angajat în căutarea potecii. MaC o știa din 2012, dar de atunci cursese multă apă pe Pârâul Scroafei... Ceea ce am trasat pe hartă este poteca așa cum o redă Ride with GPS în modul OSM Cycle. În realitate însă, odată cu supărarea unui localnic căruia poteca îi trecea prin pășune, intrarea a trebuit strămutată. Și iată-ne bănănăind prin iarbă înaltă de 1 metru, prin spatele gospodăriilor, Gheorghiță cu ochii în Garmin, MaC în aifon, Bodocu în 1+.

28571589150_b38c3833a5_o.jpg

 

Odată intrați în pădure am nimerit poteca și am înaintat rezonabil. Se vede că a rămas în urmă cu întreținerea și că niște vandali și-au mai făcut de cap, dar e ciclabilă, chiar dacă stratul de pietriș a fost spaălat de ape și acoperit de frunze.28241182413_3638f72994_o.jpg

 

28241131443_97db8e911c_o.jpg

 

Marcajul nu prea mai e vizibil, ca atare la un moment dat, ieșim din pădure și ne trezim iar printre ierburi înate și ciulini, în bătaia soarelui. Gadjetele indicau chestiuni contradictorii. Am înaintat mai mult în virtutea bunului simț geografic, pînă cînd am văzut Crițul de sus de pe deal. Bine, eu credeam că e Buneștiul, eram nițel dezorientat și un pic cătrănit că GPS-ul se hotărăse sa-mi tragă clapa, ultima lui clapă, chiar azi cînd era cea mai mare nevoie de el...28241180743_ecfd24fc39_o.jpg

 

28241180073_13f8775cc9_o.jpg

 

28241126863_527f183cf5_o.jpg

 

Ne-am dat drumul la vale cum o fi și am intrat pe la un sătean prin curte, ceva mai la vest decât ar fi trebuit. Asta numai după ce amicul a făcut turul gospodăriei, strigînd după proprietar. Omul ședea la poartă, nici prin gând nu i-ar fi trecut că în fundul curții dumisale au nemerit niște bicicliști dornici de aventură pe coclauri.

28799954731_4bebd2e7e8_o.jpg

 

28241178033_4c00cc9042_o.jpg

 

Zi demențială, ce să mai vorbim încolo și-ncoace... Încheiată cu deja obișnuita cină de excepție la pensiune, unde ne așteptau gazdele cu ciorbă și friptură de ied. Și cu niște turiști straini, o franțuzoaică (nu a amicului, alta), un american și un australian cu care am flecărit diverse par-anglais.

 

Traseul: https://ridewithgps.com/trips/10250271

  • Upvote 3

Share this post


Link to post
Share on other sites

Z3, 26 iulie. Dimineața, deși ușor amețiți după ziua...hm... scurtă de ieri, ne-am trezit devreme. Am avut o noapte plină de aventuri, pentru că oboseala i-a făcut pe MaC și Bodo să dea drumul la un concert de sforăituri pe 2 voci, care m-a expediat pe canapeaua din hol. Aici am dormit vreo 3, hai 4 ore. Totuși, după foarte rapidă împachetare a bagajului minimal pe care îl cărasem după mine, m-am prezentat la micul dejun într-o stare cel puțin mulțumitoare. Achitasem plata cu o seară înainte, 125 de lei pe zi de căciulă. O sumă de-a dreptul modică, dacă luăm în considerare bunătațile cu care am fost răsfățați. Pe scurt, recomandăm tuturor pensiunea Elena din Criț.

 

În drumul spre Sighișoara am trecut nu doar pe lîngă simpaticul han Tranzit, dar și prin Saschiz, cu a sa biserică fortificată monument UNESCO. Pe locul unde altă dată se afla o bazilică romanică, s-a ridicat în 1493 o mare biserică fortificată în onoarea regelui Ștefan I al Ungariei. Biserica masivă, construită din piatră de carieră, în stil gotic, este de tip sală, întărită cu 22 de contraforturi. Sala este foarte lată și lungă, iar corul este închis pe trei laturi. În 1496 a fost terminat corul bisericii, iar în 1525 toate lucrările. Turnul de apărare are un aspect masiv și are prevăzute niveluri cu guri de tragere. El a fost construit la o distanță de circa 10 metri de sacristie. Ultimele caturi sunt ridicate din cărămidă, celelalte fiind din piatră. Transformarea sa în clopotniță s-a realizat o dată cu construirea turnului cu ceas din Sighișoara, în anul 1677. După puțin timp de la transformare a avut loc un incendiu care l-a distrus aproape în întregime. Trecând prin încă un incendiu, aspectul pe care-l are astăzi se datorează refacerii sale din anul 1832.1469633132705-3fe9a97c07d465d0-3fce9145f

 

La Sighișoara am găsit repede pensiunea La Castel, unde urma să ședem 3 nopți. Se află pe strada Cloșca, destul de aproape de Cetate, într-un fost conac cu vârsta de 120 de ani. Am dat bună ziua, ne-am dus bagajele în camere și am încălecat în șei. Prima zi aici a însemnat o nouă porție consistenta de off-road. De altfel, cititorii care cunosc aventurile precedente ale trupei BBB probabil că au remarcat tendința de a renunța progresiv la șosele în favoarea drumurilor lăturalnice. Iar configurația drumurilor din zonă ne-a ajutat din plin, nu doar potecile proiectate pentru biciclete, dar si diverse comunale sau chiar județene fiind complet rupte de "civilizația" asfaltului. Dar să nu anticipăm...

 

Întâi am ratat ieșirea spre Breite și ne-am întors. Am urcat pieptiș dealul până pe cărarea marcată cu BR. Rampa e țeapănă, ne-a urcat pulsul în mod consistent și insistent.

28241176063_04fea50de3_o.jpg

 

28241175153_d1ab26a974_o.jpg

 

E drum în toată regula sus, forestier lejer, cvasi-plat. Rezervația naturală Stejarii multiseculari Breite conține peste 600 de stejari, fiind cea mai mare colecție de arbori multiseculari din estul Europei. Pe websitul rezervației suntem informați că la marginea pădurii se află probabil cel mai bătrân stejar din rezervație, cu circumferința de peste 7.1 m și o vârstă estimată de peste 700 de ani. Cam asta ar trebui să fie zona, în apropierea stejarului prăbușit în 2009 din cauza vârstei și a invaziei carpenului. Pentru a se impiedica acest fenomen, au fost defrișate peste 15 ha de lăstăriș de carpen și s-a introdus pășunatul controlat (cu oi și capre): Breite

 

Cel mai probabil decanul de vârstă se află în plan depărtat stânga, nefiind semnalizat nu l-am dibuit la fața locului, noroc cu fotografia.

28241172143_4a72f988bf_o.jpg

 

28751080772_73068f827a_o.jpg

 

28241131043_42bdc569a6_o.jpg

 

2 ciobănești s-au lipit de noi și nu ne-au părăsit decât la Stejareni.

28751078212_f5bd93c095_o.jpg

 

Am părăsit rezervația pe poteca amenajată, cu același marcaj BR, spre sud, pe cumpăna apelor dintre Hârtibaciu și Tîrnava Mare. După cum am zis, nu e potecă ci drum forestier pietruit.

28241159353_94495daed2_o.jpg

 

28751073422_e4cff00ddf_o.jpg

 

28751070512_4c6d740787_o.jpg

 

28824738616_0b9c92b2f3_o.jpg

 

Din forestier se desprinde o potecă în coborâre spre Stejărenii. Coborârea spre sat e marcată cu BA și e fenomenală, însă necesită atenție din cauza stratului de frunze arămii depuse peste pământ.

28241150743_f86b51ca6e_o.jpg

 

La un moment dat ajunge pe o curbă de nivel și ieșirea din pădure oferă o panoramă uluitoare spre nord, asupra unei vâlcele alungite, în care țăranii din Stejăreni au cultivat oareceva. Nu contează ce. Am rămas muți, nu ne reveneam. Doar a_micul a apucat să articuleze că acolo eram în rai. În rest... liniște și cei 2 ciobănești credincioși. Fotografiile cu vâlceaua asta nu pot să redea sentimentul de pace și armonie care se scoborâse asupra noastră. Trebuie să ajungi acolo ca să-l simți.

28751061752_462805d138_o.jpg

 

28779959001_7260fbd63b_o.jpg

 

28423539324_354c5ce634_o.jpg

 

Cu greu ne-am revenit și am continuat coborârea de nota 10, cu cîteva serpentine largi, pe potecă în forma unei jumătăți de cilindru, ca la carte. Am ieșit la capătul unei ulițe din Stejăreni.

28241138793_3c2acd0f34_o.jpg

 

28779979131_d51bf0a5e3_o.jpg

 

28241137093_0a73e4f62c_o.jpg

 

Dupa o cola, am urcat și coborât iute dealul către Criș, pe macadam.

 

Stejărenii și amintirile lor de neuitat, de pe vârful dealului.

28779972241_2ee925e05f_o.jpg

 

În Criș aveam ca principal obiectiv castelul Bethlen, zis cel mai frumos castel renascentist din Transilvania. Familia Bethlen a fost una dintre cele mai puternice si influente la vremea aceea in Transilvania, urme ale epocii lor de glorie regasindu-se prin intreaga zona (Castelul Bethlen de la Arcalia - Bistrita Nasaud, Castelul  Bethlen Haller din Cetatea de Balta - Alba, Castelul de la Boiu - Mures, Castelele din Bahnea - Mures, Castelul Bethlen-Brukenthal din Sanmiclaus - Alba, resedintele Bethlen de la Beclean pe Somes - Bistrita, Palatul Bethlen de la Sibiu, Palatul Bethlen-Nemes de la Cluj, castelul si cripta lui Lajos Bethlen din Chirales - Bistrita si castelul Sukosd-Bethlen-Teleki de la Racu-Brasov).

28262019113_1448ef519c_o.jpg

 

*sursa - Jurnal de hoinar

  • Upvote 2

Share this post


Link to post
Share on other sites

Ziua 3, continuare

 

Castelul e în renovare și la intrare se cer 10 lei, pentru care am și primit bon. De la wikipedia aflăm că acest castel "a fost construit între sec XIV-XVIII, ca reședință nobiliară fortificată, de mică amploare. Are o incintă fortificată de plan pătrat, cu bastioane circulare la colțuri și turn de intrare pătrat, structură tipică arhitecturii militare medievale târzii, anterioară castelului de pe latura de sud. Reședința are două nivele, un impozant turn circular (Turnul Arcașilor) și o logie cu deschideri arcuite semicirculare, sprijinite pe coloane cilindrice scunde. După construirea castelului, sistemul de fortificații a fost completat cu o semi-incintă cu bastioane pană."

1469633132705-3fe9a97c07d465d0-3fe7a5150

 

28262038473_23d4dfafc5_o.jpg

 

28260081304_193eaef389_o.jpg

 

28260079514_9509f979a6_o.jpg

 

28260077654_4c2be1b2c2_o.jpg

 

28262033273_6fc2174feb_o.jpg


După acest intermezzo renascentist am continuat neștirbiți spre sud pe “DJ 143” către Iacobeni. Acest drum județean e o legendă. El se desprinde din DN14 la Daneș, ca drum asfaltat de foarte bună calitate. La ieșirea din Criș pierde asfaltul și devine drum de macadam.

28846023796_bc939a9631_o.jpg

 

Începe încet-încet să și urce către frontul de dealuri ce desparte valea Târnavei Mari de valea Hârtibaciului. Se transformă întâi într-un drum de căruță double-trail, apoi în potecă înierbată de-a dreptul! Mă rog, chiar și noțiunea de potecă e discutabilă, potecă e ce a făcut făcut fundația ADEPT, asta e o dâră prin iarbă, mulțumită trecerii unor bicicliști din când în când. Asta nu înseamnă că nu ne-a plăcut. Ne plăcea la maxim, chiar dacă era deja cam înclinată și opunea rezistență la înaintare. Dar nu poți să nu iei în discuție, filozofic, sistemul de clasificare a drumurilor județene de pe meleagurile noastre. :)

28824740666_06cd0dc15c_o.jpg

 

28846020356_f92c0be19e_o.jpg

 

28846018436_35245168f5_o.jpg

 

Aici credeam că după colț e cumpăna apelor și începem coborârea. Dar nu, întâi alte cumpene!

28824736126_96720fc076_o.jpg

 

MaC mai face încă o dată contact cu pământul României (tocmai depășisem zona cu iarbă, nici măcar n-a căzut și el pe moale :P). Pe urmă iarba, ca într-o conspirație, reapare, însă firavele urme de biciclete dispar, și ne lasă paf, vorba lu Pet Shop Boys, "Left to my own devices"! Adică gadjetele, vezi bine! Discuțiile despre traseul corect ne-au transformat tura din turism pe MTB într-una de orientare.

28238631784_1f0e6abbd4_o.jpg

 

Bineînțeles că maeștrii gadjetelor s-au pus de acord și am continuat până în punctul unde poteca de creastă (BR, părăsită înainte de Stejăreni) se întersectează în unghi drept cu județeanul. Harta ADEPT însă are o eroare: nu mai arată coborârea spre Iacobeni, ci doar spre Stejărișu.

28824740116_f61cf4bc0d_o.jpg

 

Logica geografică a triumfat și ne-am continuat drumul spre sud, ajungând unde trebuia, după o coborâre pe un forestier cu câteva șleauri. Am intrat în Iacobeni peste resturi de țiglă și cărămidă. Imediat, pană amic! Până s-o rezolvăm, niște gumă turbo pentru copiii care ne dădeau târcoale, gumă cu care venisem pregătit în borseta de șa.

28846007406_2131b7bf38_o.jpg

 

28846014406_65d91e841d_o.jpg

 

Iacobeni nu părea cel mai fericit colț de lume, ca atare am fotografiat doar de la distanță biserica fortificată despre care citisem că a fost renovată cu ceva termopane și neoane chicioase albastre (!!!): Iacobeni, via B. Balaban

 

Pe urmă am apucat-o spre casă pe DJ 106, stânga la prima intersecție. Deja vedeam spre est nori întunecați. Am mărit nițel ritmul și am intrat în Netuș. Biserica fortificată și vechea școală sunt în centru, lângă drum. Localitatea este atestată documentar la 1309. Stim ca Netus a fost comuna libera in Scaunul Sighisoarei si ca in 1448 apare amintita biserica cu hramul Sf. Nicolae. Ridicata in secolul XIV ca o biserica sala cu turn pe latura de vest si cor poligonal, va suferi in veacul urmator modificari substantiale. 

28262023363_ae4eb3e3fa_o.jpg

 

Ploaia era inevitabilă și se îndrepta spre noi.

28846011706_6f3b2a4ecf_o.jpg

 

În depărtare spre sud, sătucul Noiștat, cu a sa turlă de biserică.

28846012556_6d9177c2dd_o.jpg

 

Am intrat în singurul magazin mixt deschis pentru a ne adăposti de ploaie, mâncat cipsuri și bere. Plus trigoane vanilie, că foamea era mare. În magazin îți făcea veacul un vajnic reprezentant al minorității locale, care se mândrea cu câți copii și nepoți are el și cum nu stă el linistit pe ajutorul social. a_micul a căutat să-i mai reducă prea-plinul de sine.

28262022443_36e465cd87_o.jpg

 

Ploaia s-a mai domolit după vreo oră, așa că ne-am luat inima-n dinți și ne-am suit din nou în șei. Râulețul care ne-a servit drept inspirație și chemare pentru tura de față, Hârtibaciul, curgea molcom prin centru la Brădeni. Era liniște și răcoare.

28846010676_a02aa38b75_o.jpg

 

Una bucată cățărare (era să zic ultima, dar a mai fost una înainte de a intra în Sighișoara) ne-a permis să vedem Apoldul de la înălțime.

28262021683_eff5c9b048_o.jpg

 

28846009736_882e8791e6_o.jpg

 

Așezarea de la Apold exista înainte de a veni coloniștii sași. Localitatea Apold și-a făcut prima apariție documentară într-un înscris din 1309, an în care Nikolaus de Apoldia a fost consemnat printre cei care-l dădeau în judecată pe episcopul de Alba Iulia.

 

Nu se poate stabili cu exactitate ordinea fazelor de construcție a bisericii fotificate, dar s-a presupus că o parte dintre structuri datează din secolul al XIII-lea. Totuși, ansamblul din jurul bisericii fortificate din Apold a fost închegat în decursul secolelor al XV-lea și al XVI-lea. Fortificația are o incintă dublă și neregulată. Zidurile interioare măsoară azi doar un metru, diferența până la înălțimea originală de patru metri pierzându-se în decursul timpului. Începând cu anul 2001, un tânăr din Germania, pe numele său, Sebastian Bethge, s-a stabilit în interiorul ansamblului fortificat și încearcă să revitalizeze comunitatea locală și biserica. Sebastian este membru al Fundației Korona din Berlin, fundație care a finanțat și inițiat lucrările de restaurare și întreținere a bisericii.

28955752772_6a99459294_o.jpg

*sursă text și foto - wikipedia, Daniel Tellman (pentru că ploaia ne-a cam gonit spre casă).

 

Prin Șaeș am trecut repejor. Biserica nu se poate vizita, fiind in pericol de prabusire. Parcurgând șoseaua spre Sighișoara, vedeam apa șiroind de pe versanți, semn al diluviului ce se abătuse asupra orașului (cetatea fusese inundată). 

28824738316_1750261964_o.jpg

 

Asta, cât și multe altele legate de bicicleala de fiecare zi, ni le-a povestit @pacus. Cu Sergiu aveam să ne întâlnim în fiecare seară, de fiecare dată în altă parte în oraș. În stilul nostru caracteristic, nu ne-am făcut timp să ne plimbăm prin așezarea care ne-a găzduit, însă fiecare dintre noi vizitase cetatea per-pedes în alte ocazii. Am terminat cina la ora 0 și ne-am întors la pensiunea Castel să băgăm cornu-n pernă. Și am și dormit, dat fiind că aici eram câte 2 în cameră, eu trăgând bățul norocos, cu un partener silențios în persoana amicului ;).

28824735836_377639854e_o.jpg

 

Traseu: Ziua 3

  • Upvote 4

Share this post


Link to post
Share on other sites

THBBB Ziua a.III.a

 

26 Iulie 2016

Sighișoara-Platoul Breite- Stejăreni-Criș-Iacobeni- Netuș-Apold-Șaeș-Sighișoara, 66Km

Traseul aici

 

Cum urma o zi plină, iar m-am trezit devreme ca să baie, ness, țigara, în plus strâns bagaje, îmbărcat, verificat, mâncat, plecat, toate astea cât mai devreme ca să deplasat Sighișoara, debarcat, echipat, plecat în tură.
După igiena de dimineață mă îndrept spre bucătărie să prepar nessurile. Pe drum, oricât de adormit eram, nu am putut să nu observ un amănunt.
În pensiune există un hol în zona comună, în care se află o canapea, ce avea așternutul deranjat, semn că cineva a dormit acolo. Mi-am amintit că de ieri aveam trei vecini (doi ei si o ea) și m-am gândit că... poate pentru cineva a cântat cocoșul noaptea trecută și altcineva a eliberat scena din cauză de intimitate. Frumos din partea lui, gândesc eu și ajung în bucătărie zâmbitor.
Prepar nessul, ies pe terasă și normal, nu am cum sa mă trezesc înaintea a_micului. Era afară cu cafeaua băută, treaz, vesel și gata de acțiune cu bicla cocoțată pe mașină, cărând mărunțișuri spre portbagaj. Omu' ăsta nu are somn?
Scurg ceva cafea pe iosofag, duhănesc un tutun si apare Travelleru cu capul cam mare, că abia reusea sa se strecoare prin cadrul usii.
Tineti minte zâmbetul de mai devreme? Mi-a trecut.
El dormise pe canapea. Deci cocosul cântase la noi? Eh, se pare ca nu cocosul cântase, ci urșii. Se face ca eu in duet cu Macu am interpretat o "irezistibilă" simfonie la mușchii cu tonus scăzut ai gâtului. Adică am sforăit în tandem.
M-am simțit cam ca Bulă în bancul cu nevasta-sa în camera lui Banderas. Îmi era jena.
Sau nu? Tineti minte poza de ieri din Mesendorf? Aia cu negrul. Eh, m-am răzbunat! Nu stiu Macu ce-o fi avut cu el, dar eu mi-am găsit coleg de cameră. De acum încolo, avea să dormim împreună. prea ne potriveam.

 

img_20160726_071617

 

Reusim să încărcăm mașinile, mergem să mâncăm si plecam spre noua bază, Sighisoara. Pe drum, remarc cu regret biserica si cetatea din Saschiz, pe care nu am avut timp să le vizităm, dar ne-am zis că un motiv în plus ca să revenim, e bine venit.

 

img_20160726_081852

 

img_20160726_081638

 

Ajunși la pensiunea "La Castel", ne pregătim pentru plimbare bucuroși că vremea este superbă, deși specialiștii în meteo anunțau ceva ploaie prin zonă.
Plecăm repede, luam drumul ce duce spre Agnita, urmând să-l părăsim curând pe o potecă în dreapta ce ne va cocoța pe platoul cu stejarii seculari, Breite.

 

img_3628

 

Ratăm poteca, și mai parcurgem vreun kilometru pe sosea. Când ne dam seama, nu ne întristăm ci spunem că face bine la încălzire, căci știam că până pe Breite e o rampă strașnică de urcat.

 

dscn6359

 

img_20160726_100509

 

fotografie1983

 

img_3631

 

fotografie1986

 

Și a fost. Fiecare fibra musculară a avut de suferit. Chiar si cele de a căror existență nu aflasem. O porțiune a potecii se afla în plin soare, așa că fiecare por era câte o mica arteziană. Ajunși sus pe platou la umbră, nimic nu amintea de ce era cu doar o sută de metri în urmă. Nu degeaba îi spune platou. O atmosferă liniștită de-ti auzeai gândurile,  arbori falnici dătători de umbră deasă, bucuria ca am scăpat de ascensiune, un grup minunat de prieteni, m-au revigorat și mi-au dat încrederea că iarăși va fi o zi de pomină.

 

img_20160726_103751

 

fotografie1987

 

dscn0986

 

După ce ne-am odihnit, am pornit pe drumul umbros îndreptându-ne spre Stejăreni.

La un moment dat observăm doi dulăi de stână că se îndreaptă spre noi si devenim mai atenți. Când ne-am întâlnit, ne-am si lininistit. Cât erau de mari, erau plini de chef de flocăială si dornici de afecțiune. Cu greu ne-am despărțit de ei, căci noi aveam drum lung de străbătut.

 

dscn0993

 

img_20160726_104559

 

Lung, dar cel puțin, era bun. Un forestier bine tasat ce urca abia vizibil prin pădurea deasă, ce ne ferea de soarele ce începuse să încingă bine.

 

fotografie1990

 

fotografie1993

 

fotografie2001

 

fotografie2004

 

fotografie2006

 

fotografie2007

 

fotografie2002

 

Traseul părăsește brusc forestierul, continuând pe o potecă vizibilă prin pădure. După o serie de urcări și coborâri, când ne oprisem pentru o regrupare, privind în spate, vedem cățeii de pe Breite cum veneau pe urmele noastre.

Dragii de ei! De la efort aveau limbile mai mari decât cozile, dar ei tot veseli erau. Am încercat sa le dau să bea apă din palmă, dar nici nu voiau sa audă. Nu aveau astâmpăr și trăgeau sa mergem mai departe, parca anticipând ce avea să urmeze.

 

fotografie2009

 

dscn0996

 

( Va urma)

  • Upvote 1

Share this post


Link to post
Share on other sites

ZIua a.III.a continuare

 

Plecăm si după o coborâre virajată prin pădure, ieșim într-o zonă golașă sub lizieră, pe o curba de nivel.

 

dscn1000

 

dscn1002

 

Mac® a ajuns primul și s-a oprit ca să ne facă poze. Am ajuns și eu, m-am oprit, am dat bicicleta din drum și când m-am întors, am avut poate cea mai mare surpriză de când biciclesc. Știu că am strigat de uimire. Nu am strigat conștient. Acel strigăt a fost performat involuntar. A fost furat, ca o consecință a uimirii a ceea ce vedeam. M-am așezat în fund pe iarbă. Creierul a fost nevoit sa dea shut down la toate procesele voluntare, rulându-le doar pe cele ce țin de reflexe: respirat și activitate cardiacă. Era prea ocupat cu perceperea acelei imagini.

 

img_20160726_114535

 

Eram pe o coasta concavă, pe marginea unei căldări. Fundul acesteia era plat, foarte bine definit, șerpuia până după flancul din dreapta adâncind misterul. Sus, unde eram noi, era umbra. Platoul, fundul căldării, era inundat de soare si umbrele unor mici norișori se mișcau dinamizând tabloul. Eram ca în tribunele unui imens amfiteatru și așteptam ca de după deal sa apară cavalerii întrecându-se într-un turnir. Îmi amintesc cum a_micul a bâiguit cum că suntem în rai iar Gheorghiță a tras concluzia:
"Așa ceva nu există!"

 

fotografie2020

 

Nu-mi amintesc cine a spus ca ăsta este un Amfiteatru Dacic. Pentru noi așa i-a rămas numele.
Pozele, panoramele, nu reușesc să redea nici măcar o fărâma din imaginea sau bucuria de acolo. Trebuia sa fii acolo.

 

dscn6406

 

img_20160726_114604

 

fotografie2011

 

dscn1014

 

Într-un târziu apar și prietenii noștri, cățeii și în ciuda oboselii acumulate, țopăiau în jurul nostru, de la unul la altul, parcă cerându-și bine meritatul drept la mângâieli, drept răsplată pentru că în pădure ne-au grăbit ca să ajungem aici.

Cu mare greutate ne hotărâm să plecăm. Cu coada ochiului mai privim o dată Amfiteatrul înainte de a intra în pădure, ca nu cumva să înceapă turnirul si să îl ratăm. Cred că nu fusese programat în ziua aceea. Poate data viitoare.
Ca sa nu ne cuprindă regretul ca am plecat de la Amfiteatru, traseul ne mai oferă o surpriză. Poteca pe care ne deplasăm, este în coborâre și se aseamănă cu un imens tobogan sau pistă de bob, accentuând senzația de viteză. Ce montagnes rousses? Ce lanțuri? Ce carusele? MTB tată! Distractie garantată!

 

dscn6413

 

dscn6411

 

dscn6396

 

In câteva minute ajungem în Stejăreni si ne oprim să-i așteptam și pe mai noii noștri prieteni, cățeii, cu gândul să-i invităm în sat la "Mixt" pentru a le oferi ceva de mâncare, că meritau.

 

fotografie2022

 

fotografie2024

 

Au sosit, a mai urmat o repriză de flocăială dar nu au mai continuat drumul cu noi, poate pentru ca nefiind pe teritoriul lor, câinii din curțile localnicilor s-au pus pe hămăit. Ne-a părut rău ca nu au venit cu noi, dar noi tot ne-am oprit pentru a ne reface proviziile de apă dar si să mai privim la pozele de mai devreme in jurul unei beri.

 

dscn1020

 

Drumul peste deal până în Criș nu a avut istoric,  nu a fost mult de urcat, dar a fost prin plin soare, și m-a cam tuflit căldura, dar m-am racorit pe coborâre.

 

fotografie2030

 

Doar imaginea Stejarenilor a căror amintire o voi păstra la capitolul "Best of...".

 

fotografie2033

 

In Criș am făcut un mic ocol pentru a vizita castelul Bethlen, declarat cel mai frumos castel renascentist Transilvan.
Am făcut o înțelegere cu Travellerul: El vizitează singur castelul si noi il așteptăm odihnindu-ne la umbră, apoi schimbăm impresii.
Noi am aflat de la el despre castel ca este în renovare dar este foarte frumos și va merita vizitat iar el a aflat de la noi că bordura pe care ne-am odihnit a fost cam incomodă dar ne-am obișnuit.

 

fotografie2041

 

dscn1028

 

Pe când pedalam prin Criș am schimbat o vorbă cu o doamnă, interesându-ne de drumul spre Iacobeni si ne-a avertizat să grijim la cei câni de la stâna din deal. Am luat aminte si am mers mai departe pe asfaltul încă bun. Nu mult, pentru că la început s-a deteriorat, apoi a cedat locul macadamului, apoi pământului, apoi...  peisajul era frumos, nimic de zis,

 

fotografie2067

 

doar că noi eram pe drum și drumu-n iarbă.  Ah, am uitat să vă spun. Drumul ăla era botezat DJ 143 si se află in jurisdicția CNAIR, fosta CNADNR.

 

img_3641

 

fotografie2068

 

dscn1034

 

Deci, drumul este o pajiște cu un gazon comparabil cu cel de pe Wembley in zilele in care responsabilul este în concediu și parcurge un culoar mărginit de dealuri împădurite, este în urcare și pe culoarul acela se formează un curent de aer ce-ți oferă certitudinea că te deplasezi în direcția corectă. Cu alte cuvinte, îți suflă drept în față. În depărtare, culoarul virează brusc la dreapta și îți rezervă dreptul de a nu ști cât se va mai lungi calvarul.
Un cumul de factori meniți să-mi macine nervii, mușchii și energia.
Iar băbăjetii ceia se mișcau mult mai natural decât mine, ceea ce făcea rău la psihic. Colac peste pupăza, descopăr că mai am un pinion mai mare nefolosit și când dau cu dejtu' să trec lanțu' pe acesta, ghici ce: Lanțul își ia avânt prea puternic, face țuști peste ultimul pinion și aterizează intre grup și spițe. Mă dau jos, rezolv umplându-mă de mecanică pe mâini, dar nu duc treaba până la capăt si las lanțul tot pe penultimul pinion. Când am încercat din nou să schimb, problema s-a repetat, doar că de data asta nu mai reușeam nici să extrag lanțul dintre spițe, nici să înjur mai încet ca să nu-i traumatizez pe distinșii mei parteneri de tură. Gheorghiță îmi sare în ajutor, domesticește lanțul nărăvaș și după o scurtă pauză în care ne-am răcorit în curentul de aer de pe culoar, am luat cu asalt si următoarea porțiune de ascensiune curioși fiind dacă după curbă mai urcăm mult.

 

dscn6431

 

Norocul, a făcut ca de acolo "DJ-ul" să se domolească si chiar să intre brusc în pădure.
Nu pentru mult timp, dar pe un drum județean cu mult mai mult decât accidentat, cu "crevase" și "ravene" pe alocuri. În scurt timp, ieșim iarăși în "poieniță" iar județeanul era cât pe ce să ne joace feste. Pe de-o parte părea că intră din nou in pădure, pe de altă parte trackul ne ducea prin iarbă înaltă neumblată.

 

dscn1040

 

dscn6434

 

img_3647

 

Alegem varianta cu iarbă și în curând ne amintim de avertismentul femeii din Criș privitor la câinii de la stână. Erau doi ciobănași însoțiți de de niște căței. Le-am dat binețe, ne-am interesat de drum și după ce ne-au confirmat direcția pe care deja apucasem, am plecat mai departe până la următoarea nedumerire ce a apărut imediat. Era o "intersecție" de drumuri (chiar la mejdia dintre județele Mureș si Sibiu), era și un panou cu o hartă, dar de pe care lipsea tocmai drumul nostru. 

 

img_3651

 

Întrunim un consiliu științific ad-hoc si purcedem pe ceea ce părea cel mai puțin a fi drum. Bun consiliul, corect drumul.

 

dscn6432

 

dscn1043

 

(va urma)

  • Upvote 4

Share this post


Link to post
Share on other sites

(continuare)

 

La celălalt capăt al lui, Iacobeniul. Am ajuns cu bine, nu înainte de a încasa o pană prin reprezentantul nostru, a_mic, pe o pantă lungă pavată rustic cu țigle sparte, resturi de cărămizi, bolovani și crengi, pe care am coborât-o cam riscant în viteză. Iar ne întrunim în consiliu, de data asta tehnic.

 

img_20160726_155444

 

img_20160726_155751

 

Am avut chiar si serviciu de protocol, prin Traveller care a împărțit gume Turbo la copiii care s-au ginit că e rost de "ajutoare sociale".
Prin Iacobeni am trecut cam în goană, căci "se cam intunecase priveliștea."

După iesirea din sat, cam intr-un Km facem stânga pe DJ 106 si spre Sighișoara. Nu de alta, dar in depărtare se întuneca priveliștea la propriu.

 

fotografie2096

 

Nu mergem mult, că în Netuș ne întâlnim cu ploaia. Galanți din fire, îi acordăm prioritate lăsând-o să treacă în timp ce noi ne adăposteam într-un magazin sătesc.

 

fotografie2101

 

fotografie2102

 

Toată lumea era fericită: Noi că nu ne plouă, vânzătoarea că are consumație, si clientul cu caracter permanent al locului, că are cui se lăuda.
Era un nene minoritar, pe la vreo 62-63 de veri însorite rău, ca tare bine s-a prins bronzul de el. Pe bune, eu prima oară am crezut ca e indian. Nu avea nici un fir alb de păr. A fost moșul în Danemarca, Suedia parcă si în Germania. Eu speram că măcar la cântat. Ei, aș! La cerșit. Avea vreo 6-7 copii si vreo 30 de nepoți. Trai neneacă!
Ne cam prinsese foamea din urmă, asa că am mâncat parizer cu cipsuri, niste chestii de patiserie si am beut bere, apă sau ce-a vrut fiecare.

 

img_20160726_165835

 

Cum de dimineață am văzut vreme frumoasă, mi-am lăsat pelerina de ploaie acasă. Așa că am zis sa cumpar niste saci menajeri sa-mi fac o plelerină. Nu stiam ce "marime" port la sacii menajeri, așa că am cumpărat ce aveau mai mare. După ce desigilez sulul, constat că mă cam strângea și că aș avea nevoi de unul mai mare. Intră a-micu si decretează:
-Doamnă, ăsta are nevoie de un sac de gunoi, d-ăla de 180 de litri.
-Am unul, zise doamna, bucuroasă că mă poate ajuta. Și uite-așa i-am dat 3 găuri si m-am făcut cu vestă de ploaie. Sacii pe care deja îi cumpărasem, nu i-am aruncat. Am făcut niște overshoes clasa I din ei.

 

dscn1052

 

După vreo oră, când aproape că s-a oprit ploaia, am plecat și până in Sighișoara ne-am mai oprit doar pentru regrupări.

 

fotografie2106

 

dscn1054

 

Înainte de a intra în oraș de pe drăguțul de platou Breite curgeau șuvoaie de apă cu noroi care brăzdau șoseaua, semn că pe aici a plouat cu mult mai tare decât în Netuș. Am avut confirmarea pe rând de la recepționerul pensiunii, de la Pacus și de la TV unde am văzut imagini cu Sighișoara inundată.
Am ajuns la pensiune obosiți, puțin înfrigurați, dar cu un zâmbet larg pe buze dar mai ales în suflet. Trecuse cea mai intensă zi cel putin până acum.

 

fotografie2111

 

Nu pot să nu amintesc de a-mic, mama răniților, care a făcut ture prin toate camerele, să ne oblojască cu câte o gură de Metaxu întru încălzire individuală.

După binemeritata îmbăiere am ieșit in oraș să luăm masa împreună cu @pacus și Cornel, amicul din Bunești de zilele trecute, alături de care am uitat de oboseală și am vorbit despre... multe rău.


Sfârșitul zilei a III a.

  • Upvote 4

Share this post


Link to post
Share on other sites
în urmă cu 17 ore, BodoC said:

Drumul ăla era botezat DJ 143 si se află in jurisdicția CNAIR, fosta CNADNR.

 

Din cate stiu, fiind vorba despre un drum judetean, acesta face parte din proprietatea publica a judetului si drept urmare se afla in jurisdictia / administrarea Consiliului judetean.

CNAIR se ocupa de autostrazi, drumuri expres, drumuri nationale si centuri.

 

In rest, interesanta povestea, asteptam continuarea.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Acuma pe noi nu ne-a suparat starea drumului, ca doar pentru reteaua de poteci neasfaltate ne dusesem acolo (printre altele), ci doar am facut haz de rangul propus de onor CJ, si chiar adoptat. :D

Share this post


Link to post
Share on other sites

Si s-ar putea constitui intr-o pilda pentru cei care necunoscând starea unui drum, să se încreadă intr-o dunga trasata pe o harta.
Ca e un drum gen Bunesti-Viscri (vezi descrierea de mai sus "urme de asfalt printre gropi") deci neîntreținut, e una si alta este ca "dunga" sa nu aiba corespondență in teren. Indiferent cine administreaza inadvertența.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Noroc cu fundatiile ADEPT si Mihai Eminescu, practic au "legitimat" acest drum / traseu.

  • Upvote 1

Share this post


Link to post
Share on other sites

27 iulie, ziua 4.

 

 După o zi 3 cu de toate, un pic de oboseală își făcuse apariția. Bodo voia să tragă un pic pe dreapta azi. Cum îmi manifestasem intenția de a simplifica traseul, adică să mergem doar pe asfalt până la Mălâncrav și retur, Gheorghiță a purces la a-l convinge că merită să se odihnească activ, nu să stea, mai ales că frescele pe care trebuia să le vedem sunt rara avis (și nu doar în România). În cele din urmă a avut succes.

M-am trezit devreme, suficient cât să surprind ceața învăluind cetatea medievală la răsărit.1469636091259-3fdb295a661bd4b8-3f77fbdcb

 

Am luat micul dejun în pivnița amenajată a pensiunii. Ceva standard, fără mențiuni speciale, dar curat și civilizat.28986727116_3311a1b01b_o.jpg

 

Tura n-am început-o direct. Dacă tot era relaxare de doar 50 km și asfalt, am mers întâi ... la Deichmann, unde mi-am înlocuit galoșii găuriți. Pentru că nu am catadicsit să le fac o verificare înainte de plecare, încă din ziua 2 am simțit că e ceva în neregulă. Noroc că aveam o pereche de branțuri mai strașnice din decathlon, altfel ajungeam să pedalez desculț pe valea Hârtibaciului, nene, nu alta! Scena a fost imortalizată în toată splendoarea ei. Aplauze și felicitări pe bordură, o sută de lei cheltuiți cu succes!
28238627094_eb6a987ab6_o.jpg

 

28824735556_71facf08ee_o.jpg

 

Dacă nu știați unde se duc adidașii când le vine vremea să se ducă, aflați din imaginea de mai jos. :D
28238626894_1678c52941_o.jpg

 

Din Sighișoara am ieșit spre vest, pe DN 14. Asta presupune trecerea unui deal care ne-a devenit binecunoscut, deal care ne obliga să urcăm vreo 60 de metri pe verticală, de-a lungul a 1.3 km (pe fiecare dintre versanți). În Daneș nu am oprit, am făcut direct stânga spre Laslea. Comuna are prima atestare documentară în 16 septembrie 1309, sub denumirea latină Sanctus Ladislaus, care este reflectată și în numele ce-l poartă în prezent. Cele mai vechi date despre populația săsească din localitate datează din 1488, când au fost recenzate 77 de gospodării, o școală cu un învățător, o moară cu un morar și 16 case părăsite. Populația se poate estima la circa 330 de persoane.

 

De remarcat că localitatea avea deja în 1488 o școală sătească. Avea, evident, și o biserică evanghelică, și o mai are și acum, doar că e în părăsire și uitare. Ne-am oprit preț de câteva clipe în curtea ei. Turnul bisericii, construit în 1456, păstrează și acum urmele de mortar, până unde a ajuns acoperișul bisericii vechi. Turnul clopotniță are o galerie de apărare din lemn. În jurul anului 1840 vechea biserică s-a dărâmat. Construcția noii biserici a fost începută în 1842 sub conducerea maestrului sighișorean Samuel Teusch. Lângă biserică s-a clădit un nou turn clopotniță, dar înainte de terminare s-a dărâmat și nu a mai fost reconstruit. 
28262371913_10c16cdbfa_o.jpg

 

Laslea are evident și un birt, exact în intersecția următoare, unde se face la stânga spre Mălâncrav. Cum sorbeam noi din bere la o mesuță din curte, am fost abordați de un tip ce voia să ne vândă un 29er "adus din Germania". Am refuzat cu eleganță și ne-am văzut de drum.

Pin_3e4Gsqh4dmVk3-92T48kFMfmtAgMcNf54CG5

 

Care drum ne ducea într-un fals plat în urcare spre sud, printre dealuri verzi, printre plantații de hamei și chiar pe lîngă ceea ce ar fi trebuit să devină un teren de antrenament pentru lotul olimpic de atletism (!?!).

28824735166_c76ed4624f_o.jpg

 

28802060561_6534643e2a_o.jpg

 

 

28772928002_a96b4aab48_o.jpg

 

Mergeam alene, până când Leo constată că și-a pierdut piulița laterală de la o pedală. Avea pedale NukeProof noi, luate înaintea turei, ale căror pini (mă rog, niște șuruburi) începuseră să cadă încă din primele zile de offroad! Ciudată calitate... Iar de bicla lui Leo, la fel de puțin verificată precum vechii mei adidași, ce să mai zicem... Că scârțâia săraca din diverse încheieturi! Piulița n-am găsit-o, în ciuda eforturilor (Bodocu și acuma o mai caută chiar la el în spatele blocului!) :D

 

Mălâncrav ne-a întâmpinat cu un aer de sat chivernisit, care ne-a lăsat o impresie plăcută. Conform celor scrise pe situl Mihai Eminescu Trust, satul  atestat documentar din anul 1305 are încă o populaţie de saşi mai mare decât orice alt sat din Transilvania. În 1340 comuna şi terenul înconjurător au devenit proprietatea familiei princiare Apafi, doi dintre membrii acestei familii conducând Transilvania în sec. XVII. În anul 1775 Mălâncrav, împreună cu alte proprietăţi ale familiei Apafi, trece în proprietatea familiei nobiliare Bethlen printr-un decret regal. Ultimul proprietar al acestui sat a fost contesa Susanne Haller.28824734976_245c4dec81_o.jpg

 

28802058801_b5369b90ce_o.jpg

 

Nu am urcat direct la biserica fortificată, pe scările la poalele cărora ne-am oprit, ci am preferat să căutăm întâi conacul Apafi.28772924482_a8b561e39f_o.jpg

 

28802046911_f4c2398086_o.jpg

 

Până la el, am găsit biserica romano-catolică, datând de la 1865.

28802056931_9a2aa1f779_o.jpg

 

L-am găsit numai după ce renunțasem a-l mai căuta. Căutarea ne-a dus până în capatul sudic al satului. De acolo am revenit în centru și am urcat o uliță bolovănoasă, până pe vîrf de deal unde se află atît conacul , cât și biserica. Conacul a fost construit de familia Apafi timp de 400 de ani, până în secolul XVIII. La sfârșitul secolului, după moartea familiei Apafi a trecut în proprietatea familiei Bethlen. Din 1920 este proprietate a Bisericii Evanghelice, iar în regimul comunist a devenit cămin cultural, după care a fost abandonat. După 1989 a fost restituit Bisericii Evanghelice, care l-a vândut Fundației Mihai Eminescu Trust, cea care l-a refăcut și l-a inclus în circuitul turistic. Lucrările s-au încheiat în 2007, s-au deschis o bibliotecă și spațiu pentru conferințe si expoziții. La ora vizitei noastre era închis.

28802056061_4a6b84e43f_o.jpg

 

De aici, cu bicicletele de mână, ne-am îndreptat spre biserică.

28802055391_c06fc256c5_o.jpg

 

28802051001_8857b0fa7e_o.jpg

 

28802050271_0131202a67_o.jpg

 

- va urma -

  • Upvote 3

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now