diorgulescu

Prin Elveția și Italia (2016)

Recommended Posts

Walenstadt-Lenz

12 iunie 2016

 

Restul fotografiilor


Avem plăcuta surpriză de a ne trezi sub un soare generos și un cer senin. Abia acum ne dăm seama de frumusețea văii în care ne aflăm. Suntem flancați de culmi ce se înalță până la cote cuprinse între 2500 și 3000+ metri, lucru aflat după ce am studiat un panou informativ din camping, ce descria traseele de schi și drumeție din zonă.


Pe marginea lacului sunt niște băncuțe, de care profităm pentru a face câteva fotografii în lumina dimineții. Câtă vreme am servit micul dejun, am ținut corturile la uscat, pe o zonă cu pietriș.

 

UxXHnZtO_Z93xWMt5Up3sB5k4DgpMKAAk2y6JlJU

 

syxkQpVrH7dQFFwHjPbzQDGOzpuddKgSZtFD6jqk

 

JH1Y3QaG-ausXBLXVPkxlfrkotrURm-KUK-BV3cP

 

U1OgJkTDyLkyEYuGRIfiT3z_anQyHU-xrLscdb3L

 

Până în Chur am pedalat pe plat. Fiind senin, am putut admira crestele munților din jur. Nici nu mi-am dat seama că am greșit traseul, când mă trezesc cu Marius lângă mine:


„- Bre, unde mergem încolo? Track-ul zicea înainte acum vreo doi kilometri, dar ai făcut stânga.”
Măi să fie! Mă uit pe GPS-ul meu și observ că suntem, totuși, pe un track.
„- Bre,”, îi zic, „al meu arată că suntem bine, plus că văzui că e și pistă și sunt destui bicicliști pe aci, deci cred că-i bine.”
„- Câți kilometri spune GPS-ul tău că am mai avea până la destinație?”, mă întreabă el cu o privire bănuitoare.
„- Păi vreo…83?!”, îi răspund destul de mirat și descumpănit.
„- Păi cum naiba?! Că mai avem doar 40 și un pic….Bă! Tu iar ai track-ul greșit!”


Așa a și fost. Am comis o eroare pentru două din track-uri și mi-am copiat două schițe mai vechi, din perioada când încă studiam traseul turei. Din fericire, Marius are track-urile corecte, pe care le-am trimis la un moment dat într-un e-mail, cu câteva zile înainte de plecare (le are chiar și pe laptop, deci le pot copia și eu pe cele din zilele următoare…ca să fiu sigur). Așa că ne-am întors, iar Marius a rămas antemergătorul grupului. Cu această ocazie, mi-am notat foarte bine în cap să verific de două ori track-urile de pe GPS înainte să plec de acasă.

 

2UMxb_MYSWdbFF8K8xi7vpPkBdx8kEG1opAFSYAS

 

E9kYOvYJugrRk_g3SWubjWEb0TbL5y9vCxg1OiYq

 

n7xZg5bnJ9sGwhap12ZVeiLN8opCKs5malLEuPZw

 

SK0TjImox-QPFIZCnPH1PuAE0Eztiy15p9rOD0Yw

 

LvNwwPnCa2Wlo1mbtG6d64zGAjVb2it43mEjkFkF

 

Din Chur a început urcarea susținută. Pistele ciclabile au dispărut (de fapt, aveam să aflu că pistele merg pe un alt drum, ceva mai lung) iar traficul auto este intens. Foarte multe mașini în ambele sensuri. Șoferii au fost în general OK, însă am avut parte și de suficiente „momente de românitate” din partea unora cu numere de Germania, Austria și Elveția. A, da! Și Italia, doar că de la italieni nu aveam pretenții de genul ăsta.


Din fericire, au fost excepții, iar singurul factor cu adevărat obositor și stresant a fost zgomotul. Am aflat că forfota se datora unui concurs cu mașini de epocă ce se desfășura chiar în acele zile în Lenz. Drumul este serpentinos și îngust, atributul din urmă făcându-mă să nu recomand această rută altor bicicliști. Noi am ales această variantă din considerente de timp și număr de kilometri. Altfel, am fi făcut un ocol de încă două zile pentru a ajunge spre pasul Albula.

 

6R_AJIWcND4QHxKfw3zUgYXb45ncVStM34M_AWiq

 

6RHpAfmRCxm9q2lQGOcjG8Xsvg_GMfmLjDCnzXm_

 

uGljhBmgF5Wxf3qm551w-v1IQBHeOwEUyXhYl5lP

 

Mai precis, parada automobiliștilor era în Lenzheimer, foarte aproape de Lenz. Ploaia a reînceput. S-a lăsat frig și ceață pe măsură ce urcam spre Lenzheimer. Din cauza evenimentului cu pricina, o bucată de drum era închisă, astfel că am fost nevoiți să ne întoarcem preț de un kilometru și să ocolim pe un alt drum secundar ce avea să ne poarte pe lângă un lac pitoresc, de mici dimensiuni. Înainte de a ocoli, am aruncat o scurtă privire pe la standurile și garajele paradei. Multe mașini de epocă, dar și mult zgomot și multe gaze de eșapament.

 

pGKJ_dxkxSAduAMSvsYpBN2NJU6GFTyOrW5YrntU

 

e46uXunwO507vd1oKniLFabb4xfpZT3WWbPIF-nB

 

După această mică deviere, ne apropiam de camping, în ușoară coborâre pe o șosea liberă. Per total, am parcurs 71 de kilometri și am urcat cam 1200 de metri în altitudine (mă refer la diferența de nivel adunată pe parcursul întregii zile). Campingul este foarte frumos amplasat, liber și cu niște locuri de cort pe care le vom ține minte. Multă verdeață, iar lângă loturi erau tufe de liliac înflorit.


Băile sunt foarte curate, cu apă fierbinte și calorifere la fel de fierbinți. Cu totul, 32.5 CHF/cort/2 persoane pentru o noapte. Suntem la 1400 de metri altitudine și, pe măsură ce apune soarele, temperatura coboară la 10 grade. Norii se joacă foarte frumos pe culmile de vis-a-vis, suficient de frumos cât să încerc a face un timelapse cu GoPro-ul.


Aveam un soi de foișor lângă zona de corturi, cu mese și băncuțe. Odată cu căderea nopții, s-a făcut sensibil mai frig și am gătit din nou la primus, bând și ceva pălincă cu ceai cald.

 

1YfB970x7s6r1r6D7iS525z888S9SjDdNOglsCw5

 

Mp-9guFJ8fewTB1Ny784eM59TDczRyriym_mjmbv

 

uZmt4R7fraG-k1i8bYvpv9vq6hmzrq6_r0GdD0Oy

 

Sunt curios cum va fi această primă noapte mai friguroasă.

  • Upvote 7

Share this post


Link to post
Share on other sites

Superr fain !!

 

M-a luat putin frigul la final :))

PS

Si pofta de haiducie !

  • Upvote 1

Share this post


Link to post
Share on other sites

@basso

Mulțumim! Păi, pofta trebe hrănită

 

Zernez-Lasa (ziua cea mai aventuroasă)

14 iunie 2016

 

Restul fotografiilor

 

IMG_6244-1040x693.jpg

 

A fost o noapte răcoroasă, dar foarte liniștită. Ne-a trezit un soare înșelător ale cărui raze reușeau să pătrundă printre bazii deși, încălzind puțin cortul. În camping este liniște. Noi ne-am trezit devreme pentru a ne asigura că avem timpul necesar pregătirilor matinale. Reușim să mai zvântăm puțin cortul, lăsându-l la „scăldat” în lumina caldă a dimineții. Marius și Alina au făcut aceeași militărie în „colțul” lor.

 

zvgZKcNejcNUneF6L4J9oo4FyJqX8ulSyUqxWtKr

 

kT3xW386j4owr8NT5Czqup9tIPfVWFh_ZQBf5Ywk

 

5vHJUJVQESBUZbIWbVDQaz_q0XpURwET4r_2KVjD

 

După mic dejun, ne punem destul de repede în mișcare, astfel că la ora 9:00 ieșeam din camping. Soarele încă nu ne-a părăsit și am avut parte de căldură pentru o bucată de drum. Ocazional, totuși, am fost puțin „stropiți”. A nu se înțelege că norii nu sunt prezenți…sunt acolo și ne așteaptă.


Începem urcușul către primul pas al zilei: Fuorn (2149 m). Totul decurge OK, urcăm încetișor, dar sigur. De la bun început mi-am propus să îmi găsesc un ritm cu care să mă simt confortabil și să îl mențin cât mai mult timp (preferabil, toată ziua). Marius și Alina ajung în pas cu ceva vreme înaintea noastră. Ne regrupăm, tragem fâșurile și mănușile pe noi, facem câteva poze și coborâm către St. Maria del Mustair. Tot în pas îl întâlnim pe un individ ce a fost în același camping cu noi, în Zernez. Ne salutăm și, cam atât.

 

ewyhVCgrwjYSAlzB7ROgwvNnKhgBVSjk1fGFSzUO

 

Kt66j4Ya8IR74BIfrqRgZlq9FH133qP_AYfdF5K2

 

MQSoNB3sftAGnqWtjDmSObLPM5dTt7JEMBzzXn05

 

MtG-tk8LEht_h2Rahvg_HomByyvfsQgUSxFzo06L

 

După o coborâre destul de lungă ce ne-a scăzut temperatura corporală, ajungem în Mustair. Ne-ar prinde bine un magazin, dar toate sunt închise pentru siestă. Semn clar că ne aflăm în zona italienească a Elveției. Rămâne să ne bazăm pe provizii, care sunt totuși destule.


Cum începem lunga urcare către pasul Umbrail, norii se adună cu ceva mai multă determinare și începe să plouă mărunt. Drumul este, pe alocuri, în mentenanță, însă doar pe porțiuni mici. Traficul în schimb, este mult mai aglomerat față de când am urcat pe Transfăgărășan în iulie 2015…o surpriză cam neplăcută.


Din fericire, șoferii sunt OK, dar nu este cea mai relaxantă urcare. Pe măsură ce câștigăm în altitudine străbătând și „dovedind” fiecare serpentină, temperatura scade sensibil. Ploaia nu ne slăbește, ba chiar se intensifică. Începe să se vadă, printre copaci, zăpada ce ne așteaptă sus.

 

nWJITCdsyC6k7GhC1nAT5Etb60paq-2U6QHRcpT0

 

_rbWFF0irp3TNrZNFFRgQZbHjwfNdCb7GAUWUxfN

 

DCZ-SgJ0ICeUroB_m_zAhMEtyS9CQjAT9F7M1tTZ

 

p1tCa9tDDYznNzKxfw_tc1UeXdZlvyy9vOnhXOpU

 

LHwkdZ_x6J_TMCQPcV1RVKi9uKAbBoNVSx-P3vwb

 

Mi-am găsit ritmul, așa că urc constant. Ceilalți sunt nițel mai în urmă. Mă mai opresc pentru a face câte-o poză și, înainte de ieșirea în golul alpin, iau o pauză ca să aștept și restul trupei. Mă ia puțin frigul în cele ~7 minute cât am stat pe loc, însă iată că apare „cavaleria”. Puțină ciocolată, trag iar pelerina pe mine și o iau din loc. Suntem la 2000 de metri altitudine. Mai avem încă vreo 500 pînă în Umbrail, după care urmează Stelvio. De asemenea, pasul Umbrail marchează intrarea în Italia.
De bine ce îmi găsisem ritmul, iată că-l pierd. Putere este, energie și entuziasm la fel, însă mă confrunt cu o problemă similară celei de pe Albula, doar că într-o formă acută.


Pelerina pe care o am nu pare a izola foarte bine. Pe lângă asta, nu respiră deloc iar ploaia care curge cumulată cu transpirația ce nu este evacuată de celălalt tricou negru Mammut (identic cu cel folosit în ziua precedentă, pe urcarea dinspre pasul Albula) face ca o senzație acută de ud leoarcă combinată cu frig să pună stăpânire pe mine. Pantalonii sunt singurii care își fac treaba bine, în vreme ce acoperitoarele pentru încălțăminte reușesc să îmi bage apă în șoșoni. Nu este de mirare că, imediat ce temperatura a scăzut și mai mult iar vântul a început să bată, moralul meu a scăzut drastic, mai ales când ploaia s-a transformat în lapoviță și ne biciuia sistematic fețele și mâinile.


Îmi dau seama acum, când scriu aceste rânduri, că nu a fost decât un blocaj mental care m-a încetinit și mai mult, blocaj pe care nu l-am anticipat deloc. Fiindu-mi din ce în ce mai frig, îmi trece prin minte ideea de-a abandona. Continui, mai ales când o aud pe Nico încurajându-ne pe mine și pe Alina. Marius este ceva mai în față și ne încurajează și el „din toți plămânii”.


Îi expun situația mea Nicoletei, iar ea mă încurajează și mai mult. E clar că-i în capul meu, ce naiba! Ea e psihologul echipei, cu o energie și un optimism fantastic ce ne-a mobilizat imediat. A fost exact de ce aveam nevoie.
După încă ceva serpentine, ploaia se oprește și apare soarele printr-o spărtură în nori. Temperatura urcă brusc la 14 grade (zice termometrul ciclocomputerului) și simt că fierb în pelerină. Oo, ce bine este să simți un pic de căldură! Mă gândesc că aș fi făcut cea mai mare prostie dacă m-aș fi întors din drum. Totodată, îmi dau seama că mă vait cam mult.

 

Peisajele sunt superbe, traficul s-a rărit semnificativ și, iaca atingem cota 2505 m. Suntem în pasul Umbrail.

 

7SJedcklyv3e_5nXRC4Gm4enpLKcVOCQaUoDFnOR

 

WPWplTrM4j5HKa9ayZc9WGiRk6Wf9xOxzuj-YMyR

 

9dBev75ieiTC5moV4uzi46WCBw29UohUJirjeL8d

 

pBUyxEQqq1ND-u8FLxVhuAOhaHOPCG9OSgv7Y0vB

 

7Kc1ciUUtYpzOy7Veaw4eDcPMhFMvG43qvkQzxpG

 

Cu toții suntem bucuroși. Vedem Stelvio cu ochii noștri, flancat de zăpadă și culmi semețe, la fel de înzăpezite. Facem poze și suntem toți un zâmbet. La revedere Elveția! Acum suntem în Italia.

 

xGuZfCfkBUwj0J81ove5ytk26L-owd_azr08yJ1p

 

Simt că prind aripi, deși pedalez la fel de încetișor. Opresc mai des pentru „piss-stop”, cel mai probabil din cauza frigului și umezelii ce mi-au intrat în oase (sunt chiar murat!).
Rămân ultimul, la scurtă distanță de Alina. Nu că ar conta cine ajunge primul…


În câteva minute, vremea se schimbă radical. Vântul bate din altă direcție, se lasă o ceață densă, temperatura scade în doar câteva minute de la 14 la 3 grade Celsius și…începe să ningă.
Pe asfalt se văd marcaje și mesaje rămase de la tururile cicliste din trecut, anunțând distanța rămasă până în pas. Întâlnim și câțiva alergători ce își fac antrenamentul pe marginea drumului. Ninge și mai tare, ceața e mai densă dar, iată că atingem 2757 m altitudine cu multe încurajări și strigăte de bucurie. Este cea mai înaltă urcare pe care am făcut-o vreodată pe bicicletă.

 

mJgCWOYID98fBqRJAcRk95ebK2hXr2lHMOxxhfPZ

 

mgPxnXSwWWunbOhfYvgH23OLq8keu0dICl9eZr8n

 

Oprim direct în fața hotelului-cabană din pas. Ninsoarea deja s-a depus pe asfalt și pe coburii bicicletelor. Intrăm la căldură și suntem bineveniți, întâmpinați cu pături și ceai cald în sala de mese. În vreme ce admirăm ce e afară și suntem încă plini de endorfine, comandăm mult ceai fierbinte și „Pizza Ciclista”.

 

xI3Rg_m2Im_8ZJuZ89hE8YQMyKply0i-nNKR_Y4y

 

Qj_zcpdZxirsoCOwm67GqXxhPvEJXfGbEXgY6wyO

 

Nr7Q8MRf97lsiVEdi8kQkQnw_ygPFWhKoAgcU2XQ

 

Am reușit! Bucurie mare pe capul nostru, greu de descris. Primesc haine uscate de la Nico, pe care le împrumut fără pic de jenă și mă duc să mă schimb în toaletă. Nu aș fi putut continua cu toate acele haine extrem de ude, mai ales că urma o lungă coborâre pe fondul unor temperaturi scăzute. Riscam ceva complicații.


Am stat cam o oră în restaurant, iar pe la 18:00 ne-am mobilizat pentru plecare. Ne-am mișcat mult mai bine decât ne-am fi așteptat, având un ritm bun pe parcursul întregii zile. Ninsoarea s-a oprit și parcă deja se cam topește stratul subțire proaspăt depus.


Admirăm serpentinele coborârii ce ne așteaptă și, ne dăm drumul la vale. Ceață densă, vizibilitate foarte redusă, 4 grade Celsius.

 

8YM8hwkQdfGSDSCaa40z7Uy1aUlrEu5B-FdZOSnA

 

ozsajHaZc1D1dPP0fOVIwLZLhY89GNyFxSYfO1cz

 

MdMRmg0jBC5pbublzXs19jmRLfGPbcX5Cfq1kmKz

 

ivvDLVqEXgfnFqPlPHyxN7Q98-IdkYd7PUm35hx8

 

x5SFfAQMSDbvisjS7DxQw5TE0qFl8r7zSUFA-Arn

 

Bineînțeles, pe măsură ce am coborât, temperatura a început să crească ușor. Suntem încă într-o transă plăcută și coborâm relaxați pe un asfalt chiar prost și, pe alocuri, plin de gropi. Am ajuns în campingul din Lasa pe lumină, în jurul orei 20:45 (ce bine-i vara, nu?). Găsim atât localitatea, cât și campingul, ca fiind foarte frumoase, cu un iz nemțesc. Lucru deloc neobișnuit prin aceste părți, căci regiunea Alto Adige (Tirolul de Sud) a fost populată de germani încă din vremuri istorice.


Despre camping, numai de bine: foarte frumos amenajat, cu băi foarte curate și încălzite, locuri de cort cu iarbă faină și chiar o pisică sociabilă ce dădea târcoale corturilor. Prețurile? În sfârșit normale! Cum campingul este deținut de cineva care are livezi de meri în zonă, am putut bea suc de mere și să servim ștrudel proaspăt (tot cu mere), ambele de la recepția campingului. Producție proprie.


Suntem lângă o linie de tren pe care trece câte-un Regio din când în când. Din nou, acel aer romantic dat de sunetul specific ce îmi place la nebunie. După ce ne spălăm, ne retragem într-o sală încălzită, de „lounge”, unde bem bere (Forster) în vreme ce scriem reperele principale ale zilei.


Campingul (Badlerhof) ne-a costat 48 de Euro pe toți patru, deci cam 24 de Euro/2 persoane/cort. Internet gratuit și duș fără fise. Tot aici ne reîntâlnim cu tipul pe care l-am văzut în pasul Fuorn și în campingul din Zernez. Pare englez și, după cum chiar el ne spune, merge fără un program stabilit. Ce înseamnă să ai mult timp la dispoziție…
O zi grea, dar nu așa de grea pe cât m-aș fi așteptat. O experiență frumoasă, din care am învățat multe.


Analizând tricourile ce mi-au dat de furcă în ultimele două zile, descopăr că au grave defecte la nivelul țesăturii: fisuri multe, ghemotoace, structură alterată. Nu-i de mirare că rămâneau îmbibate cu apă! Culmea, mai am tricouri de la Mammut, dar care nu au avut nici pe departe aceeași problemă (din contră, am unul vechi de 7 ani de care tot abuzez în turele montane, drumeții și chiar la alergat, care se comportă și se prezintă exemplar). Acestea două fac parte dintr-o gamă pe care în prezent nu o mai găsesc „la raft”, dar care se pare că a fost un eșec.

 

La final de zi, 88 de kilometri parcurși cu 2455 de metri urcați. Cele trei pasuri:

  • Fuorn (2149 m)
  • Umbrail (2501 m)
  • Stelvio (2757 m)

Cât despre Stelvio și drumul până acolo, pot spune că nu m-a impresionat chiar atât de tare. Un soi de Transfăgărășan la altitudine mai mare, dar cu serpentine ceva mai monotone (pe versantul nord-vestic). Mai spectaculoase sunt serpentinele pe care noi le-am coborât, doar că vremea nu prea a ținut cu aparatele foto pe acea bucată.


Cu toate astea, a meritat din plin și nu pot decât să vi-l recomand. Merită parcurs (pe bicicletă) cel puțin o dată în viață.

  • Upvote 9

Share this post


Link to post
Share on other sites

@diorgulescu

 

Foarte tare.

 

Cu voia ta, urcarea catre Stelvio dinspre Bormio [Lombardia] din iunie 2009.

 

BQf9SUtfxNBHfcsh_9uWXJV_27u0j2irhb-zZdjFylyNjcWAnATYdajpwDmbiOAq3YEnRt57DoRAPLHgUWDsayQN1eTsOSZs_gSvNM0OKuUYNdtsssnMTHpefadkRtYPVAF3vW3mVfQ-ThYlPdTJGfTtocRgKWC9L9FxdUaOw2lo0tppyVjNvEn8MtHeIaifsVRW_mMAlkJ3qY7ej7WC-wKqGwVi5b82tr76uUsxI93n9NDEGDDaYIfRnQgzrQNFksl21hHSmoexh3jlDcKeWtPDxMlBwdb1POdCS_TIUR2x-99lWkpGhTWAjTZxF-t5qpduZJhjKX0TJrFb6jQXIUmGgYecMauq1xlt5dAI44J8arCql48ur9BgRWDw3rj9u9kf7Y2-Ku20ZC0AUttRY5yXEeXo8ee8SoAB35FwDyAHjNk0lR9PIDenHIgY76bC6awEs4APp8Zxad9GS-OhFHomndu5akeoHcf9PL8dhOAGcmek3GZLZV9yDQBaab1tOs8Xe6aVh_VIk13TJQLW9ImCMpMIg3iFI6oWjQSaoS7xCWjNe9ubQXlodHwACnz42W1p7m1ftTkc-JoHs2S9m-pyJISUH7SGHeJmMDYk04v8bnvk54g3=w720-h540-no

 

Imi pare rau pentru ca ati prins vreme proasta, insa nu e in fiecare zi 23 August, mai ales la peste 2700 m altitudine.

Partea buna: vad ca ati avut trafic aproape zero pe coborare.

 

Asteptam continuarea.

 

P.S. Mai am cateva vorbe despre echipament, insa la sfarsitul povestii.

Share this post


Link to post
Share on other sites

@gibonu

Mulțam.

 

Da, arată cu totul altfel pe vreme faină :D. Și partea dinspre Bormio este de făcut la bicicletă, din punctul meu de vedere.

Vremea a fost într-adevăr un pic mai rece decât mă așteptam, dar aici a fost vina mea, căci am subestimat climatul montan (de parcă nu știu din drumeții cum e vremea prin iunie la altitudini mari....). Cu toate astea, a fost frumos și am rămas cu ceva amintiri.

 

Mențiuni despre echipament am și eu, în rubrica de „concluzii”. Urmează și continuarea (jurnalul este scris într-un caiet, e nevoie doar de timp și dispoziție să-l transcriu :D). Chiar sunt curios de sugestii din partea voastră.

 

Share this post


Link to post
Share on other sites

Lasa - Ora

15 iunie 2016

 

Restul fotografiilor

 

DSC_0320-750x498.jpg

 

Nu are sens să mai menționez faptul că, cu o seară în urmă, am adormit foarte repede odată ce m-am băgat în cort. Spre dimineață, am fost trezit pentru prima oară, destul de devreme. Ceasul din turnul unei biserici din apropiere a „sunat” destul de strident. Atâta doar că a tot sunat din jumătate în jumătate de oră după aceea.

 

În cele din urmă, am ieșit din cort. Cerul este senin, temperatura este destul de mică, iar zonele înalte ale culmilor din jurul nostru sunt acoperite cu un strat de zăpadă, semn că mica ploaie ce a căzut peste noapte (da, auzisem la un moment dat ceva bătând discret în foaia cortului) s-a transformat în ninsoare prin zona alpină. Arată de parcă fiecare munticel s-ar fi gătit cu un fes alb, din lână pufoasă.

 

Pe măsură ce soarele se ridica pe cer, temperatura creștea ușor, trenuri treceau pe lângă camping destul de des, transportând navetiști către treburile lor, iar ceasul bisericii nu contenea în a se asigura că ne-am trezit.

Cu o seară în urmă nu îmi amintesc să mai fi luat masa. Pizza „Ciclista” de la hotelul din Pasul Stelvio, împreună cu ștrudelul și sucul de mere servite imediat ce am ajuns aici, au fost mai mult decât suficiente.

 

Luăm micul dejun la soare, în vreme ce ne străduim să uscăm corturi, haine și încălțăminte. Părăsim campingul și, în loc să ne ținem de track-ul schițat de Marius, găsim niște indicatoare către piste ciclabile ce ne-ar duce exact în direcția dorită. Decidem să le urmăm și nu regretăm.

 

2RaALCForElf45bY_KmSRCL4s7gTR5sSv0ruOoYU

 

qc2rpmqFNnKQX759bNldkTRMXT1zErM4s-2bAqeZ

 

iF7y8PxpB3SeaF8gfUP9_v0UhWPdIbgmVjEoW11S

 

Multe, foarte multe livezi cu meri. Pista merge ori prin mijlocul lor, ori pe lângă, ori paralel cu drumul național. Este nouă, judecând după culoarea și calitatea asfaltului, ceea ce poate constitui motivul principal pentru care nici o aplicație de tracking nu îți face automat traseul pe aici (încă). Pista este perfect vizibilă pe ultimele hărți de la OpenStreet, un motiv în plus să mă bazez pe ele și în viitor.

 

 

După primii 25 de kilometri, intrăm pe niște piste pe care le urmărea și track-ul nostru. Vremea este destul de blândă. Avem parte de soare suficient cât să ne bucurăm de priveliști și să le imortalizăm din când în când.

 

I2T7VpJ7iAF7JWZ4gcIVIhgEvxfWvOhmn3vhKuC7

 

uMLS8z535wdjowLxq8KOvFmzHbEwnDLIv0C4RaB1

 

32qNGiduM8UrucD0gLdlhdJPXQF2Smxvz7SjmacV

 

Ceva plutește în aer, în grupul nostru. Nu e nimeni supărat, toți suntem relativ odihniți, totul decurge chiar mai bine decât plănuisem. Cu toate acestea, suntem puțin încordați și, în același timp, fiecare este un pic în lumea și ritmul lui.

 

Mă trezesc că pedalez împreună cu Nico într-un ritm comod, vorbind despre diverse lucruri ce nu au legătură cu tura. Observăm că am luat-o destul de mult înaintea celorlalți, așa că pe parcursul următorilor kilometri ne vom regrupa periodic. Ba Marius este în față, ba eu cu Nico.

 

Totodată, parcă nu mai avem așa de mult chef de glumă. Apar „fenomene”, simptome specifice coabitării de lungă durată, coroborate cu „stresul” pe care l-am avut în ultimele zile. Ne stătea un pic pe cap traversarea montană, mai ales că am avut parte de un regim milităresc în zilele respective. Acum, a trecut totul cu bine, ne-a plăcut, dar ne-am „destresat” prea tare. Dacă te mai gândești și la ce ai acasă sau la alte lucruri strict personale, se instalează melancolia.

 

Sunt stări perfect normale ce apar chiar și între prieteni, care în cele din urmă nu fac altceva decât să întărească și mai mult prietenia în sine. Totul decurge bine și pedalăm mai departe.

Am vizitat Merano și Bolzano, savurând câte-o delicioasă înghețată în fiecare. Înainte de Bolzano am zărit o căprioară pe lângă pistă. Am apucat doar să vedem puțin din centrul vechi al fiecărui oraș și am făcut câteva poze. În vreme ce unii vizitau la pas, ceilalți doi stăteau de pe lângă biciclete, fiecare parte având cam 45 de minute la dispoziție pentru bălăurit pe străduțe și alei.

 

Evident, să vezi un oraș în treacăt nu se cheamă că l-ai vizitat și că știi precis ce e cu el, dar decât nimic… Pe ultima bucată de drum, pedalând pe digul râului Adige, am avut parte de vânt frontal. Ne-a încetinit ceva, însă peisajele au compensat acest fapt.

 

JpWr-CsAAlih6bXX0pRfqrChON5SdH3tNgfA-U0E

 

3aieW2jpl1ZyEWWE0YEPoXsaHRx0odp_s3oxlJR9

 

D1AMo3xQdOlOhM7Mf6BhUaW8gNY8SYYVN8B59ph9

 

77zf6jm9w4No4aWQX1_FvBpaKEtoCmlQqUs_lDIm

 

bknjydIiPFPVe2Ed-T6vZ3v1UEOnmslJdR6UsZzQ

 

dZCDrhm27wksaYxDv9-FlDEwwG9RIhYASFp5i90Y

 

Fn4MKcc-JAbyp0ZxK1-DTPg7n_dFM4Nt7y4HNVKk

 

7owBttPy3Y77md1K_FPhmrwtE1z_djsDk7HnQsie

 

wiRv58PSXp72jrEqIbvVjifP9HlyPyfycFQPAuRq

 

Ajungem la Ora, implicit la camping. Este unul cât de cât OK, axat pe rulote. Aceleași costuri ca în cel din noaptea precedentă, dar sub nici o formă nu avem parte de aceleași condiții. Băile erau OK și curate, dar locurile de cort erau practic niște petice foarte mici de pământ, înghesuite atât printre rulote, cât și unele în altele. Cu greu înfigeai cuiele cortului.

 

Am gătit din nou paste la primus (ieftine, ușor de făcut și..destul de consistente, bune pentru zile la rând în care ai de pedalat distanțe considerabile – eventual cu diferențe de nivel pe măsură – deși, fie vorba între noi, ziua de azi nu a fost nicidecum obositoare) după care am încercat să dormim, dar cântecul a zeci de broaște ce sălășluiau chiar peste gard făcea foarte dificilă această mult necesară și prețuită activitate. Noroc că eu și Nico am avut dopuri pentru urechi (antifoane).

 

3gWjmNS9yHXdCG-KYW6v3heFo40vVMK9tDOTGgxy

 

Nu trebuie să uit a menționa că astăzi am apucat să mâncăm cireșe de pe marginea drumului, foarte bune. În turele anilor trecuți, acest lucru era la ordinea zilei, însă în Elveția nu prea vedeai cireși. Am apucat și acolo să mâncăm, în ziua în care pedalam, pe ploaie, către Walenstadt..parcă și în ziua în care mergeam spre Basel…

 

 

  • Upvote 7

Share this post


Link to post
Share on other sites

Super tare tura pana acu, Ma mananca talpile rau de tot. 

 

Incerc sa imi planific tura pentru la vara(Austria, Salzburg - Salzkammergut) si imi cam dau frisoane preturile de la cazari. Drept urmare am ajuns rapid la concluzia ca, anul acesta, cortul e optiunea de urmat(pentru 2 aventurieri)

Am vazut corturile din filmari/poze si sunt curios ce corturi ati folosit/folositi. Pana acum eu am studiat doua modele mai usoare de la Decathlon, de 2 si 3 persoane.

http://www.decathlon.ro/p/8245650_cort-quickhiker-ultralight-2-2-persoane.html#/2-254-_

http://www.decathlon.ro/p/8245651_cort-quickhiker-ultralight-3-3-persoane.html#

Am tot felul de dubii daca sunt sau nu OK pentru turele de bicicleala, daca e necesar sa fie de 3 persoane(loc ceva mai mult de bagaje la interior) sau de 2 persoane. 

 

Multumesc anticipat de sfaturi si sugestii si ma scuzati daca am dat-o prea mult spre offtopic.

Share this post


Link to post
Share on other sites

@EyesOnly

Mulțam pentru cuvinte.

Nu-i deloc offtopic, discuțiile despre echipament se poartă „la cald” (și @gibonu s-a înscris pentru niște comentarii/păreri/sugestii despre echipamente - cred că îmbrăcăminte pentru ploaie).

 

Eu cu Nico (soția) folosim un Zajo Montana 2 încă de prin 2013. Ni se pare ușor de montat, rezistent (am prins destule furtuni în el) și ușor de cărat: http://www.zajo.net/ro/campare/montana-2-tent-mosaic-blue.p4796-10.html

Are o singură intrare (ceea ce poate face un pic mai dificilă aerisirea dacă este cumplit de cald), iar veranda este suficientă pentru câteva lucruri. Coburii de obicei îi bag pe sub foaia de cort, pe lateral.

 

Dacă vă interesează un cort mai generos, pot sugera cortul folosit de Marius (unul de la Hannah, dar trebuie să recunosc că nu știu modelul):

IMG_4026.jpg

 

Este foarte încăpător pentru două persoane, iar coburii ambilor stau în interior. Îl are de ceva ani buni, dar recent și-a luat unul de la Salewa (doar pentru că a dorit neapărat, nu pentru că ar avea probleme cu cel de la Hannah).

Pot spune că am văzut acest cort al lui în multe ture, inclusiv drumeții montane cu campări în zone de creastă și goluri alpine/căldări, plus ceva furtuni montane :). Se ține bine.

 

Poate vreun alt coleg de forum ne poate ajuta cu numele modelului (acum nu dau de Marius, dar revin cum aflu).

 

  • Upvote 1

Share this post


Link to post
Share on other sites

@EyesOnly

 

Poate te ajuta la alegere si cortul Tordis 2, produs de polonezii de la Fjord Nansen.

Gasesti aici cateva vorbe si mai multe poze cu acest cort:

Am rugamintea ca discutia despre echipament sa o incepem la finalul acestei povesti de tura, pentru a nu fragmenta cursul povestii.

Multumesc frumos pentru intelegere.

  • Upvote 1

Share this post


Link to post
Share on other sites
în urmă cu 14 ore, diorgulescu said:

Poate vreun alt coleg de forum ne poate ajuta cu numele modelului (acum nu dau de Marius, dar revin cum aflu).

 

 

Hannah Covert S. Bun cort, foarte incapator, dormitorul de doua persoane are 1.50 metri latime, ceea ce altii catalogheaza ca fiind de trei persoane. 2 abside foarte generoase si 2.7 kilograme (la varianta cu bete din aluminiu)! Multe multe avantaje, un singur dezavantaj: se monteaza intai interiorul, apoi exteriorul (ceea ce nu este grav, decat in caz de ploaie).

  • Upvote 1

Share this post


Link to post
Share on other sites

Ora - Verona

16 iunie 2016

 

DSC_0392-750x498.jpg

 

Ultima zi de pedalat, pentru mine și Nicoleta. Marius și Alina vor continua către Sud încă vreo câteva zile.

Ziua aceasta debutează cu vreme faină și mult soare. Am ieșit din zona alpină de ceva timp și acest lucru se simte. Am reintrat pe pista de pe cheiul râului Adige, care face parte din ruta „Claudia Augusta”. Oboseala s-a acumulat iar vântul ce ne bate fix din față de vreo zi și jumătate devine chiar demoralizant. Partea bună este că am găsit mere la o tarabă, chiar pe pista ciclabilă.

 

9xRuLrUEwQiGFhl-yGi40ujr4sRyxSojvvS3bFmJ

 

GuI_EXBVQ5VCcHNK1ZdUkrggr-Exon_nvflcILSZ

 

Prima oprire a fost în Trento, un oraș frumos unde am făcut cu rândul la vizitat rapid centrul vechi. Am mâncat din nou înghețată apoi ne-am uitat la cum manevrau unii niște containere, cu o macara.

Cald. Marius a lipsit nițel mai mult. Am aflat că florile foarte frumos mirositoare pe care le tot vedeam pe la gardurile curților de când am intrat în Italia (seamănă cu tufele de „Mâna Maicii Domnului”, sau caprifoi) se numesc „Rincosperma”.

Continuăm către Roveretto, unde ne-am propus să ne interesăm de tren. Vântul și oboseala aduc o oarecare lipsă de chef și chiar lehamite în anumite momente, deși fiecare pedală este apăsată mereu cu același drag.

 

SqAbzdvgMgxnVIvwQZdCeNBx9_QESk0-aFXux72t

 

MlQxjana0Nwl77B4RYxXC-b7HXvP6oc2UxiJNix-

 

GutZqdCJxlT3VSBqXyfYR0tfbW2HVH0Glw3ig-dq

 

uqNZPk-umoXVER7uXdEKAuOIw6NShZjX85BcowH7

 

WbakRnpiHK-mqxilEhHqmHR0DoH_SE62ecXMuZ7c

 

mss5qPQhLTlV1VS620ZAqGXtlQx14KXJmjwcwrKV

 

9m1_2hZUWhW6boOj9GOzHxsXzzpSfLTnflf2623h

 

Iată-ne în Roveretto. Căutăm gara pe hărțile GPS și, cu un pic de hei-rup la o traversare, trecem bulevardul și ajungem în fața ei. Relativ aglomerat. Sunt multe automate de unde îți poți cumpăra bilete, chiar foarte simplu. Nu ne prindeam dacă este nevoie de bilet pentru bicicletă pentru tren Regio (nu era prea intuitiv meniul), așa că după ce am adresat o întrebare casierilor, am rezolvat-o și pe aceasta. Fetele au așteptat lângă biciclete în vreme ce eu cu Marius ne-am ocupat de procurarea biletelor.

 

Eu cu Nico ne-am hotărât, încă de cu o seară în urmă, să campăm direct în Verona, nu în Pacengo (cum a fost vorba inițial). Trenul cu care ar urma să mergem spre Viena pleacă dimineața devreme, iar Pacengo este la vreo 40 de km de Verona. Realist vorbind, nu am avea timp să ne ocupăm de toate cele necesare îmbarcării (includ aici demontarea și împachetarea bicicletelor). Astfel, Marius și Alina au cumpărat bilete până la Domigliare (aproape de Pacengo) iar noi până în Verona Puorta Nova (capăt de linie). Aveam să ne vedem ziua următoare în Verona, pentru vizitarea orașului, urmând ca ulterior ei să își continue călătoria spre Sud.

 

Scările din gara Roveretto nu au nici o platformă rulantă pe care să poți urca cu bagaje voluminoase sau biciclete. Nici măcar o rampă. Așa că ne-am simțit ca acasă atunci când a trebuit să ne luăm bicicletele pe sus, pe scări, pentru a ajunge la peronul liniilor 4 și 5. A fost un mic test de forță.

 

H15LSM7ISZ08y_iotjOGHz27rjmeTqDLW3qN56iD

 

La Domigliare, spargem gașca (temporar). Ne vom revedea în ziua următoare. Pe noi, trenul ne-a purtat încă vreo 15 minute până în gara din Verona. Era capăt de linie, deci nu ne-am grăbit. Ne-am orientat prin traficul orașului către campingul San Pietro, din centrul vechi. Am avut de urcat o pantă serioasă la final, dar a meritat.

 

Campingul este amplasat chiar în centrul vechi al orașului, pe o colină. Este terasat și frumos amenajat, locurile de cort sunt bune, dar avem în apropiere o stradă pe unde trec foarte multe motoare și scutere. Na, suntem în Italia…și se simte.

Cu o noapte în urmă, două din bețele de cort au plesnit longitudinal, astfel că am fost nevoit să încropesc o improvizație grosolană cu niște bride („șoricei”). Dezavantajul este că bețele nu mai pot sta în aceeași tensiune, fapt ce duce la un cort puțin „pleoștit”, dar cum e ultima campare, nu ne batem capul. Vom lua alte bețe odată ce ajungem acasă.

 

Ne validăm singuri biletele la automatul de pe peron și…așteptăm. Nu știm exact cum arată trenul cu care vom călători. În ultimul moment, un polițist e spune că trebuie să mergem cu bicicletele tocmai la capătul trenului, căci acolo avem vagonul special. Fix când trenul intra în stație, noi alergam pe peron. Vagoanele sunt „de clasă”, cu scări înalte. Ne-am mobiliat și am urcat totul în timp util. Spațiul pentru biciclete este unul geeros, cu niște cârlige de care îți poți atârna bicicleta. Fiind singurii, nu le-am ancorat, mai ales că erau încărcate cu bagaje. Insistențele conductorului („nașului”) ne-au făcut să ne mai opintim nițel, total fără sens, fapt ce cred că a creat o satisfacție morbidă a respectivului.

 

gHaHwIFh-F3O_gC7EvfmNfsZUer6IRZBy9YX4hRy

 

aG_7HulDlTJXUX_LtpscpeY-jfLI-BI4SugqvVhQ

 

WC-urile sunt de tip turcesc, este apă caldă la duș, iar priveliștea asupra orașului este remarcabilă, mai ales în lumina apusului.

Am coborât în oraș pentru a căuta ceva de mâncare. Traficul auto este e cum e, iar semafoarele sunt mai mult o sugestie decât o obligativitate legală. Ca să treci pe verde ca pieton, este o adevărată aventură. Magazine mari nu am găsit, așa că am servit o pizza și am cumpărat câteva fructe de la un soi de aprozar unde vânzătoarea ne-a spus insistent că nu avem voie să atingem sau să ne alegem singuri fructele.

 

Cum am spus la început, pentru noi a fost ultima zi de pedalat din acest tur. O călătorie interesantă, cu fel și fel de peripeții (ușoare) și..destul de lungă. Acum două săptămâni și jumătate nu ne gândeam chiar atât de serios la faptul că vom ajunge astăzi aici. Mâine vom vizita Verona, iar în ziua următoare, dis de dimineață, vom purcede spre gară, cu destinația Viena, de unde vom lua trenul CFR spre București

  • Upvote 2

Share this post


Link to post
Share on other sites

Verona

17 iunie 2016

 

DSC_0441-750x498.jpg

 

Gălăgia stradală a continuat toată noaptea. Noroc, din nou, că am avut antifoanele la îndemână. După micul dejun, am coborât în oraș. Un sentiment ciudat ne-a încercat toată ziua. Eram la final de tură și încă nu conștientizam ce am făcut, căci ritmul ultimei săptămâni a fost destul de susținut. Sunt micile și clasicele emoții legate de drumul spre casă.

 

Așa că, mai toată ziua am fost într-un soi de transă. Orașul era aglomerat și, recunosc, anumite lucruri le-am făcut doar din inerția turistului, mai ales că trebuia să treacă timpul într-un mod constructiv. Am luat câte un bilet-itinerariu de 6 Euro, ce ne-a permis accesul în mai multe biserici și alte obiective de interes turistic. Vremea a fost foarte faină, cu suficient de mult trafic pe străzile nepietonale. Orașul în sine este chiar frumos.

 

Marius și Alina vor ajunge ceva mai târziu, căci trebuie să găsească un mijloc de transport coerent între Pacengo și Verona.

Am vizitat bisericile Anastasia și Fermo, Ansamblul Catedralei și Muzeul Castelului Vechi. Merită să le descoperiți.

 

În piața Erbe era plin de tonete ce vindeau pahare cu mixuri de fructe. Ananas, pepene galben, struguri, mure, zmeură, mere, șamd. Nu am rezistat tentației și bine am făcut!

 

Apoi am mâncat câte două înghețate, ca Haplea. Foarte bune, dar ni s-a tăiat de ele. Ne-am întâlnit cu Alina și Marius. Am hotărât să vizităm separat anumite zone ale orașului, întrucât noi aveam deja ceva avans, iar după-amiază ne auzim.

Casa Julietei mi s-a părut cea mai penală chestie pe care am văzut-o vreodată. Plin-ochi de lume, plin peste tot de mâzgăleli pe pereți și „lacăte ale iubirii”, mulți oameni ce se pozau cu statuia Julietei în vreme ce-i pipăiau sânii…

 

bdbhj-jgL9wCH3RI2Qx3XHRBJsqtb-sg2seUJp0c

 

3nT3lOmmsJnncO2hIfgv8Oh9bTNk8tCOiisrJfp5

 

SwZpIci_7APbPemJvP1RIui88NiP8S8NsbIu6Q8e

 

EPnP7CFCd3D-N-iUJ-Xg9JF-eRzfr8EcVQYWRrWa

 

FCmtHSn8ndM6Fk27qWh-PhkgvA0FABFmTIblPHSM

 

HGE42V7xZ2v7IWnpN7P-N0FSEAukOgYuZjA6xHgW

 

PP6Mmci5MhVwVR7Fel35OMHGt1FvpOBAlBqeCuq6

 

q5MLoPeWf3XUYvUHk0dRIRSBkgLSLwys2oz-4m2O

 

n2ivfwjZtjo4OZ0sQqDCwd_VHzN3w2KdZ5PJVHnT

 

KopKcqnoyrZgohW_o2RY42qdDIQQUJu1V5-lpgbN

 

b_Kof6kd29KgsGj3EZqeF4Mhr6LIKad2NyY_AAV_

 

Reunim gașca în piața Erbe. Suveniruri, fructe, apoi mergem către un LIDL pentru aprovizionare. Îi conducem pe cei doi la autobuz, ne urăm drum bun și stabilim cum vom ține legătura până ajung și ei în țară. Rămași singuri, ne întoarcem în camping și luăm masa în lumina apusului, privind orașul de sus.

 

Mâine ne vom trezi foarte devreme și, fără să facem gălăgie, vom strânge tabăra și vom pleca spre gară. Bilete avem. Mâncare pentru cele două zile ce urmează să le petrecem pe drum până la București avem. Ba chiar avem și niscaiva dor de casă.

 

Așa că spunem „Noapte bună” orașului de pe Adige, cu tot cu aglomerația, motoarele și scuterele sale.

  • Upvote 3

Share this post


Link to post
Share on other sites

Drumul spre casă

18-19 iunie 2016

 

WP_20160618_08_11_55_Pro-750x422.jpg

 

Ne-am trezit devreme, am strâns catrafusele și am pornit spre gară. Orașul era gol, astfel că am ajuns destul de repede. Am împachetat bicicletele în genți, am pus coburii în sacii de rafie pe care i-am folosit și la venire, apoi ne-am dus în gară. Am confirmat la casa de bilete că nu am nevoie de bilet special pentru biciclete câtă vreme sunt împachetate/dezasamblate, apoi am tulit-o spre peron.

 

Trenul este operat de DB, deci „nașul” eeste neamț. Cum spre Geneva am avut parte doar de oameni normali și relaxați, mă aștept ca și acum să fie la fel. Doar este german de origine, patrie prietenoasă cu bicicliștii, nu? Mai ales că după tura din 2014 am rămas cu o părere foarte bună despre această țară.

 

Ei bine, de îndată ce am lăsat gențile într-un spațiu cu rastel – care nu era singurul din tren și, totodată, era total neocupat -, am fost abordați pe un ton foarte ferm cum că nu avem voie să le lăsăm acolo. E treaba noastră unde le punem, dar lui îi vor mai veni bicicliști pe tren.

 

Am ajuns astfel să stăm chirciți pe scaun, cu gențile în brațe, vreme de aproape trei ore, până în Innsbruck, unde trebuia să schimbăm trenul. Bicicliști nu s-au urcat pentru o bună bucată de vreme, dar când un alt călător a apărut cu o bicicleta împachetată în același tip de geantă și a plasat-o în zona rastelului gol (unde noi nu am avut voie), totul a decurs natural cu controlorul, a chiar cu zâmbete. Diferența este că acel biciclist vorbea germană și, probabil era tot neamț. Au existat chiar și schimburi deschise de amabilități.

 

Evident, nu am de unde ști dacă respectivul biciclist plătise și un bilet pentru bicicletă (mă îndoiesc, luând în calcul regulamentele feroviare din Europa ce permit clar să nu plătești câtă vreme e demontată și băgată într-o geantă), dar situația asta mi-a reamintit că oamenii sunt, în general, cam la fel peste tot. Diferă constrângerile sociale, economice și politice. Probabil eram un pic prea prins de soare pentru gustul domnului conductor, deși speculez cam mult.

 

Față în față cu noi stătea o doamnă de origine olandeză, ce a intrat în vorbă cu noi și nu putea înțelege de ce am fost tratați în acest fel. Tot de la ea am înțeles că acest tren este, de obicei, foarte aglomerat și, mai ales în perioada asta, plin cu refugiați. Ni s-au descris scene greu de digerat, în care femei și copii sunt efectiv târâți pe jos și scoși din tren cu forța, dânsa fiind de părere că problema este una foarte complexă iar acei oameni chiar au nevoie de protecție.

 

La frontiera italiano-germană am stat 30 de minute, acumulând o mare întârziere ce a început să ne dea emoții cu privire la legătura Innsbruck-Viena. Mulți grăniceri, mulți indivizi scoși din tren, patrule, controale, etc.

 

Din fericire, în Innsbruck am garat exact vis-a-vis de trenul de legătură, ba chiar la distanță de doar un vagon față de cel în care aveam locurile rezervate. Mai erau doar câteva minute, așa că am alergat să mutăm toate bagajele dintr-un tren în altul. În cel din Innsbruck, un domn austriac a sărit să ne ajute, fapt ce a ușurat cu mult toată operațiunea. Ulterior, trenul fiind liber, ne-a invitat să stăm lângă el și ne-am luat la vorbă. Avea o engleză nativă, pentru că era jumătate englez, jumătate austriac. Genul care îți povestește toată viața lui, cu copii, divorțuri, aventuri, familie, călătorii, decepții, probleme de sănăptate (suferise recent un infarct – de la fumat și băut) și multe, multe altele. De la un punct încolo, ne-a chiaunit.

 

Bicicletele erau tot într-o zonă cu rastel, deci nu ocupau deloc spațiu. Domnul cu care dialogam avea și el o bicicletă acolo. A coborât în Linz, iar noi am continuat până în gara centrală din Viena. Aici, am coborât relaxați și ne-am mutat la peronul unde trebuia să gareze trenul CFR. Am așteptat cam o oră și jumătate. Respectând tradiția, am luat mâncare chinezească la pachet plus alte două-trei suveniruri dulci. Au început să se adune și călători ce vorbeau românește.

Odată așezați în tren, după ce am închis ușa cabinei de dormit, am avut sentimentul finalului de tură. De aici, totul este familiar.

 

Am ajuns în București a doua zi, cu o întârziere cumulată de vreo 45 de minute. Acasă am găsit totul în ordine, iar motanul casei ne-a întâmpinat cu mare, mare bucurie.

 

Final de tură.

  • Upvote 7

Share this post


Link to post
Share on other sites

Felicitari pentru tura si pentru felul, plin de har, in care ne-a fost impartasita. Trebuie sa marturisesc ca am asteptat cu infrigurare fiecare episod.

Share this post


Link to post
Share on other sites

@kirditzu

Mulțumesc mult...vorbe prea mari :)

Share this post


Link to post
Share on other sites

@diorgulescu

 

Foarte tare povestea de tura (desi finalul a fost putin abrupt). Multumesc frumos pentru disponibilitate si bafta la turele viitoare.

Si nu in ultimul rand, felicitari tuturor participantilor.

 

Spuneai ca in Elvetia magazinele alimentare erau inchise duminica.

Asta inseamna ca pe acolo ori oamenii mor de foame ori ca nimeni nu munceste. Altfel nu se poate.

 

Pentru ca in RO s-a pus de cateva ori problema inchiderii magazinelor alimentare duminica si a sarit toata lumea de cur in sus, pentru ca romanii muncesc in restul celor 6 zile ale saptamanii si doar duminica pot sa isi cumpere mancare.

 

Parca spuneai ca ai ceva nelamuriri referitor la echipament?

Share this post


Link to post
Share on other sites

@gibonu

Finalul e un pic mai abrupt căci, după munți, am mers cu toții într-un soi de transă :). A fost o senzație ciudățică. Totodată, nu am mai făcut chiar atât de multe poze (iar legat de Verona, las pe alții mai experimentați în ghiduri turistice să aducă îmbunătățiri). Mai sunt câteva considerații personale (gânduri/concluzii) pe care le voi transcrie în perioada următoare, când mai prind un pic de timp.

 

Da, magazinele în Elveția sunt închise duminica, iar unele au program redus de funcționare și sâmbăta. Nu m-a surprins prea tare, căci și prin Austria am văzut acest lucru (cel puțin se aplică lanțurilor Hofer/ALDI). Nu pare că cineva ar muri de foame, restaurantele sunt deschise iar localnicii cred că se aprovizionează în avans. Ca să continui ironia drăguță, românul trebe să aibă mall și hipermarket deschis la orice oră din zi și din noapte, căci este un consumator convins care „nu irosește” și „nu aruncă” nici un gram din cele 3 cărucioare pe care le scoate din hipermarket :)

 

Legat de echipament: când scrisesem despre ziua urcării celor 3 pasuri (Fuorn, Umbrail și Stelvio), am descris niște probleme pe care le-am avut cu echipamentul, mai precis un anumit tip de tricou ce m-a ținut ud leoarcă de la început până pe Stelvio, când l-am dat jos. Știu că există și pelerine de ploaie mai bine gândite, cu aerisiri, etc., dar în general transpiri când depui efort pe durată mai lungă, iar echipamentul tehnic este de așteptat să îți ușureze din disconfort. Strict în acea situație, acest lucru nu s-a întâmplat. Te anunțasei parcă la momentul acela cu o remarcă :D

 

Mulțumim pentru aprecieri și urări.

 

 

Share this post


Link to post
Share on other sites

Superba tura. Frumoasa relatarea. Multumesc ca m-ai "plimbat" prin acele colturi de lume cu vorbele si pozele tale. 

La cat mai multe si cat mai frumoase ;)

  • Upvote 1

Share this post


Link to post
Share on other sites

Mulțumim mult pentru cuvinte și urări.

La cât mai multe ture și vouă, tuturor celor ce-ați citit/spicuit relatarea asta! :cheers:

 

Bineînțeles, întrebările remarcile și completările sunt mai mult decât binevenite.

Share this post


Link to post
Share on other sites
On 12.02.2017 at 16:59, diorgulescu said:

Pelerina pe care o am nu pare a izola foarte bine. Pe lângă asta, nu respiră deloc iar ploaia care curge cumulată cu transpirația ce nu este evacuată de celălalt tricou negru Mammut (identic cu cel folosit în ziua precedentă, pe urcarea dinspre pasul Albula) face ca o senzație acută de ud leoarcă combinată cu frig să pună stăpânire pe mine.

 

De la interior spre exterior.

Un tricou (functional) cu uscare rapida. Pe langa faptul ca se usuca repede, trage si transpiratia foarte bine.

Mergi pe o firma consacrata in domeniu. Pana acum, dupa mintea mea canadienii de la Arcteryx sunt tata lor in domeniu. Preturile sunt cam mari in Statele Unite iar in Europa te inteapa la inima cand le vezi.

 

Peste tricou, merge bine o bluza de lana.

Pentru ca multi se mira, lana nu inseamna puloverul tricotat de bunica care ocupa juma' de rucsac.

N-am nimic de la ei, insa par seriosi: 

https://merino-shop.ro/ro/content/4-despre-merinito-lana-merinos

 

In functie de temperatura de afara, o vesta da rezultate foarte bune.

Aici nu este nimic deosebit, ma impac foarte bine cu una de 50 de Lei de la Dechatlon.

 

Schimba pelerina cu o geaca de ploaie cu aerisiri. Nu face minuni, insa macar mai are niste locuri pe unde poate iesi surplusul de caldura si umiditate.

 

L.E. Geaca cu aerisiti pe care o folosesc din anul 2000 si care inca tine.

 

vwS27Ak8-c_fcSuYRKNZci8NuANoKRHEAi0hAY-FoEP5vkfKzoPg3K4AkW-_xRIOcm1Kz71akcHcVNoJIYuiYPGSPu_x3ra5xlqcS6uqT7MhWkoSxUC3_UVscN6QcoULhnMFcVKr2Q-lFd6MtF8CUBsQL9ZukoRUm1y1g-kbunma-XlSFhiiKHU_EWYfjbZw-4haAt8MAnHXqbc9H9eKkRobKqsWQtc6NrXqjAUl7KsDlA1BqITtYPeEj6MJin8GNSNEelSzfQSD6E26opOHXJ31eRMC2j4I0EuoOrsZ4BiP_T0fbJHGvCekL6_EqAl6QZ8IO5NY2YweFIsLE2gARBSTK0TAMqAHgavDh9z2_xyfHgE2Sq8Yb09JuqqhmBF1rnOrDh97XD05QGyBWJ7F_3YlfbqiWvynv2uuFg8X4jsxIn-Y2U1G-1o-cleMmPFj1l-A7jBptmjpUqefPM-__A_mMEg_nTIfFyexhsEGJJAELEh4kyRoNi-yGj2gesG8j3wY-gja0tdih_myifyxKqdBta_KWH59bVj_qlHtBN8xxpiAccRw1gji-tOVTPrmozxu9stT7BYjJPsNO5b6gPFIVZLhjp9ZqSgVlvKKj8vhIZEWAK6_=w1072-h804-no

 

Aerisile sunt in zona pieptului si a omoplatilor, sub sigla firmei.

 

On 12.02.2017 at 16:59, diorgulescu said:

Nu aș fi putut continua cu toate acele haine extrem de ude, mai ales că urma o lungă coborâre pe fondul unor temperaturi scăzute. Riscam ceva complicații.

 

Corect.

In plus, gandeste-te ca pe Stelvio ai avut un loc incalzit unde te-ai putut schimba.

Este posibil ca in turele viitoare sa ajungi prin pasuri precum Agnello sau Bonette (Cime sau Col) unde nu este absolut nimic, nici macar un sopron sub care sa te adapostesti de ploaie.

 

Ceea ce am spus mai sus sunt doar niste sugestii, nu ma dau expert in domeniu.

 

Bafta.

  • Upvote 2

Share this post


Link to post
Share on other sites

@gibonu

Mulțam mult de pont, nu aveam habar de Arcteryx. Chiar o să văd despre ce e vorba, căci nu aș vrea să retrăiesc o situație similară cu cea descrisă în postarea zilei respective.

 

Totodată, mulțam și pentru mențiunea pasurilor Agnello și Bonette :D. Adun material.

Share this post


Link to post
Share on other sites
în urmă cu 1 oră, gibonu said:

Peste tricou, merge bine o bluza de lana.

Pentru ca multi se mira, lana nu inseamna puloverul tricotat de bunica care ocupa juma' de rucsac.

N-am nimic de la ei, insa par seriosi: 

https://merino-shop.ro/ro/content/4-despre-merinito-lana-merinos

 

Am sosete din merino, le folosesc la alergare si bicicleala. Sunt excelente, experienta de 1 an incoace e foarte buna.

Deci planuiesc sa o extind si la tricouri/bluze. 

-end off-topic-

Share this post


Link to post
Share on other sites
în urmă cu 7 ore, diorgulescu said:

mulțam și pentru mențiunea pasurilor Agnello și Bonette :D. Adun material.

 

Daca nu l-ai citit deja, m-as bucura ca acest topic sa te ajute la o minima documentare:

Discutia despre echipament am continuat-o aici:

@Traveller

 

Multumesc pentru completare.
 

Share this post


Link to post
Share on other sites

Sper ca nu sunt prea off-topic.

 

Etapa 16 din Turul Italie (23.05.2017) pe final: Mortirolo - Bormio - Stelvio - Glorenza - Umbrail - Bormio.

Sper sa nu se anuleze din cauza vremii (s-a mai intamplat).

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now