majikstone

Alpii francezi 2017 - la (cat mai) mare altitudine

Recommended Posts

On 6/24/2015 at 11:19 AM, majikstone said:

Seara se lasa treptat, asa ca pedalez destul de alert catre camping. Pe drum am parte de o noua surpriza neplacuta: unul dintre afisajele de informare rutiera de pe drum anunta ca D1091 este inchis incepand de la barajul Chambon si ca, pentru a ajunge in La Grave, trebuie ocolit prin Briançon - adica un ocol urias. Ceva nu mi se pare deloc in regula, astfel incat, o data intors in camping, incerc sa ma informez cu privire la situatie. Iar ceea ce aflu nu e deloc placut. Se pare ca in primavara anului acesta, tunelul de langa lacul Chambon, construit in 1935, s-a fisurat in mod periculos si a fost inchis. Daca initial se discuta de lucrari de consolidare care n-ar fi trebuit sa dureze foarte mult, studiile geologice au aratat faptul ca o intreaga bucata din versant se surpa, cu tunel cu tot, si ca singura solutie viabila pe termen lung e construirea unei noi sosele pe partea cealalta a lacului. In concluzie, tunelul a fost inchis pe o perioada nedeterminata, iar singura solutie viabila de a ajunge pe Galibier era un ocol enorm prin Briançon.

 

Prolog

Iunie 2015. Cea de-a doua mea vizita in Alpii francezi, una umbrita de imposibilitatea de a urca pe faimosul (si foarte inaltul) Col du Galibier. Desi a fost o tura de pomina, mi-am propus atunci ca, intr-o buna zi, sa urc pe Galibier. Daca anul trecut escapadele mele montane au fost mai degraba prin muntii Vosges, anul acesta am decis ca e timpul sa revin la lucruri mai serioase. In plus, iarna asta mi-am luat si eu, in sfarsit, permisul de conducere si o masina veche, dar functionala si in special incapatoare, a carei scop principal a fost, de la bun inceput, transportul bicicletei mele (si de ce nu, si ale altora) catre nenumaratele zone alpine ale Frantei.

 

Planul

Iulie 2017. Cum Ziua Nationala a Frantei a cazut intr-o zi de vineri, aveam un weekend prelungit la dispozitie. Am decis ca daca tot imi misc fundul pana in Alpi, sa imi iau cateva zile de concediu in plus si sa profit la maxim de perioada respectiva. Zis si facut, mi-am facut planul pe 6 zile, dintre care 4 erau de pedalat exclusiv. Pe ordinea de zi? In primul rand, Col du Galibier, cu ai sai 2645m altitudine. Apoi, dupa o analiza a regiunii, dar si a traseului Turului Frantei (care, din pacate, imi punea piedici atat din perspectiva deplasarii, cat si a traseelor pe care le pot practica), am decis sa atac doua alte catarari de anvergura: Col d'Izoard, la o altitudine de 2360m, prezent anul acesta pe traseul Turului Frantei si mult mai putin cunoscutul Col Agnel, situat pe granita dintre Franta si Italia, la o altitudine de 2744m. In fine, una dintre zile avea sa fie "de tranzitie", in care sa ma recuperez dupa urcarea pe Galibier si sa am si timp la dispozitie sa ma deplasez de la unul dintre campinguri la celalalt.

 

Plecarea (14 iulie 2017)

Cu o zi-doua inainte de plecare, aveam motive de bucurie, dar si motive de ingrijorare. Prognoza meteo se arata aproape perfecta, in schimb eu eram racit destul de zdravan si cu febra. Daca in mod normal m-as fi tras pe cur, am decis ca voi pleca indiferent de starea in care ma aflu. Am impachetat cortul si restul acareturilor, am facut o revizie rapida a bicicletei, am umplut o geanta cu echipamente de ciclism, le-am incarcat in văcuța mea Renault Scenic si dus am fost, cu destinatia Allemont - aceeasi comuna aflata la poalele catararii catre Col de la Croix de Fer in care am mai stat si in trecut. Aici urma sa petrec 2 nopti, urmand ca urmatoarele 3 sa le petrec in Guillestre, o comuna aflata pe drumul catre Izoard si Col Agnel.

 

Drumul a fost plictisitor pana in Lyon (mers pe autostrada, taxa a fost de aproximativ 35€ pentru cei aproximativ 450 km), unde m-am intalnit cu o fosta colega de facultate in Place des Terreaux.

aZoZg5d.jpg

 

Dupa un sandwich si o cafea, am facut plinul (fiind considerabil mai ieftina benzina in oras decat in benzinariile de pe autostrada) si am plecat catre Allemont. Pana in Grenoble a fost tot autostrada (pentru care am platit undeva in jur de 10€ daca retin corect), dupa care au urmat cateva zeci de km de drum national (RN) prevazuti in mare parte si cu piste de biciclete pentru nenumaratii ciclisti care viziteaza regiunea.

 

 

Am ajuns undeva in jurul 18:00 la destinatie, campingul Le Plan din Allemont, la care nu am facut rezervare in prealabil, si am achitat plata pentru cele 2 nopti "si jumatate" de cazare, mai exact 20€ fara cativa centi. Acea "jumatate" de zi, pentru care am platit 3€, a fost datorata faptului ca urma sa plec dupa ora 12:00, iar unele campinguri cer, intr-o forma sau alta, o taxa suplimentara in acest caz, in special in perioadele de sezon. Mi-am instalat cortul si m-am dus sa vanez ceva de mancare. De data asta am mers la ora potrivita, asa ca am profitat de meniul festiv si de berea de la restaurantul L'Aguille situat la 100 de metri de camping, intr-un fel de piateta centrala a comunei.

 

PeATMNj.jpg

 

Racit si inca febril (berea cu siguranta nu m-a ajutat in acest sens), am decis sa ma culc devreme, in speranta ca a doua zi ma voi trezi in forma maxima pentru asaltul asupra Col du Galibier.

  • Upvote 5

Share this post


Link to post
Share on other sites

@majikstone

Foarte tare.

Felicitari pentru tura si multumesc pentru disponibilitate. Asteptam continuarea.

 

Doar pacat ca sunt prea putine poze.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Da, nu am facut chiar atat de multe pauze incat sa fac poze multe pe traseu. Am in schimb destul de multe filmari cu GoPro-ul, poate mai scot niste cadre interesante din ele :D

Share this post


Link to post
Share on other sites

Ziua 2 - Gravel grinding si relaxare (traseu) - 45 km / 1050m / 1660m altitudine maxima

 

Daca prima noapte a fost cum a fost, a doua m-a chinuit si mai tare. Dupa ce vreo doi ani de zile nu ma mai confruntasem cu nici o durere in zona vertebrelor sacrale, catararea lunga pe Galibier mi-a pus capac. Pe la miezul noptii m-am trezit incercand sa ma intorc de pe o parte pe cealalta, moment in care am realizat ca ma durea spatele. Grozav, asta mai lipsea... Colac peste pupaza, spre dimineata m-am ales si cu un reflux gastric, un alt fenomen cu care ma confrunt extrem de rar. Pe scurt, m-am trezit destul de ciufut si lipsit de chef, fiind pe jumatate decis sa renunt la tura din ziua asta si sa ma pastrez pentru urmatoarele doua zile.

 

Cu toate astea, vremea excelenta de afara m-a motivat sa plec la tura, una scurta si nu foarte solicitanta. M-am echipat, ceva mai subtirel de data asta, si am plecat in aceeasi directie ca in ziua anterioara - catre Bourg d'Oisans. De data asta in schimb am virat dreapta inainte sa ajung in comuna antementionata, abordand catararea catre Col d'Ornon, alt varf de pe traseul Turului Frantei din acest an. 

 

SHv1QYN.jpg

 

Desi catararea era una destul de populara, am decis sa ma abat de la traseul ei dupa cam 4 kilometri. Din drumul principal catre Col d'Ornon se bifurca un drum secundar, care initial coboara cateva zeci de metri, iar apoi urca din nou catre Villard-Reymond, un sat montan destul de izolat. O data ce drumul incepe sa urce din nou, intra intr-o padure deasa si racoroasa, prin care serpuieste cu o panta aproape constanta de 8-9%. Abordez o strategie mai conservatoare de data asta, propunandu-mi sa fac pauze scurte la fiecare 200 de metri urcati si, o data ajuns in sat, sa fac o pauza mai lunga.

 

O data ajuns pe la 1400 de metri altitudine, drumul iese din padure si ofera o priveliste asupra varfurilor din jur si, in final, si asupra satului. Masinile lipseau aproape cu desavarsire, la fel ca biciclistii de altfel, singurii biciclisti intalnindu-i imediat dupa ce am parasit drumul catre Col d'Ornon.

 

gvcT5PS.jpg

raIw1Gq.jpg

 

O data ajuns in sat, soseaua se termina subit, de aici incepand adevarata distractie: 5 kilometri de drum pietruit, construit pe creasta muntelui, care urma sa ma duca in Villard-Notre-Dame. Primele cateva sute de metri erau inca in urcare si destul de greu practicabile cu o niste cauciucuri de sosea de 28mm, dar asta nu m-a impiedicat sa strang din dinti si sa ajung in punctul de maxima altitudine a zilei, nu inainte de a auzi un francez spunandu-i ironic sotiei lui ca nu stia ca Turul Frantei va trece anul asta pe acolo (mai exact pe drumul pietruit pe care imi fortam eu norocul).

 

FyPLufd.jpg

 

Cu toate astea, nu eram singurul nebun. Cat am stat sa ma relaxez cu privelistea asta in fata ochilor, un alt soselist, pe o cursiera ceva mai veche, de otel, aborda acelasi traseu ca mine, dar in sens invers. La un moment dat realizez ca incepe sa-mi fie putin cam frig, asa ca o iau la vale, pe un drum care devenea din ce in ce mai spectaculos.

 

wVnQEtF.jpg 

 

In ciuda pietrelor destul de colturoase si a ocazionalilor bolovani, am reusit sa trec fara mari emotii si fara sa distrug vreun cauciuc de primii kilometri ai traseului. Pe masura ce coboram, drumul devenea din ce in ce mai bine amenajat, cu pietrisul destul de bine compactat.

 

Rmq8th2.jpg

 

Intr-un final, dupa cateva sute de metri mai dificili chiar la intrarea in Villard-Notre-Dame, ajung inapoi la asfalt, un asfalt de altfel aproape perfect, care serpuia catre un segment de asa-numite "balcoane" - drumuri construite in stanca, paralel cu valea Oisans, care deschid o priveliste de vis catre varfurile si satele din jur. Tot in departare se vad si acele de par ale legendarului Alpe d'Huez, pe care l-am parcurs cu cativa ani in urma.

 

kQ0uuJ0.jpg

CMoKyAX.jpg

J5xXECJ.jpg

 

Coborarea e sublima si ma bucur de fiecare moment din ea, asta pana cand mi se taie macaroana. Pe traseul meu se aflau patru tuneluri neiluminate sapate prin stanca, nu in linie dreapta. Bineinteles, singura sursa de lumina pe care o aveam la indemana era lanterna telefonului, pentru ca cine isi cara dupa el farul la o tura de zi... asa ca, muncitoreste, cu sfincterul anal strans de emotie si telefonul strans in mana, am bajbait prin fiecare din cele patru tuneluri, cu o lumina mai mult decat insuficienta, dar care imi permitea macar sa ma deplasez cu o viteza de 10-15 km/h. Intr-un final am trecut si de ele, am ajuns inapoi in vale, iar de aici am mers in ritm alert catre camping.

 

 

Decid sa castig niste timp si sa ma opresc la o pizza inainte sa trec prin camping. Daca pana atunci durerea de spate parea sa se fi calmat, o data ce m-am asezat la masa si am stat sa mananc linistit, s-a instalat la loc si ea. Asta e, aveam sa sufar a doua zi, si a treia. Intre timp scapasem de febra, dar incepusem sa tusesc. Pe scurt, eram bun de dus la revizie, dar nu aveam de gand sa ma dau batut asa usor.

 

O pizza, o clatita si o cafea mai tarziu, plec inapoi in camping sa-mi adun catrafusele. Era deja cam ora 14, dar aveam timp berechet sa ajung cu masina in Guillestre. Ca sa ajung acolo, urma sa plec pe exact acelasi traseu pe care l-am parcurs in prima zi, catre Col de Lautaret, de unde aveam sa cobor in Briançon si apoi sa ma indrept spre Guillestre. Chiar la baza primei urcari, catre Le Clapier, decid sa ma opresc si sa iau cu mine un tanar care facea autostopul si pe care l-am dus pana in Briançon. Desi nu practica ciclismul, era un privitor pasionat si avea o cultura vasta asupra subiectului, asa ca am avut ce discuta pana la destinatia lui. De acolo am ajuns rapid in Guillestre, am facut plinul, iar apoi m-am instalat in noul camping, Saint James.

 

ppcwTuj.jpg

 

Campingul era considerabil mai mare si ceva mai bine echipat decat cel din Allemont. Aici am decis sa imi fac si rezervare (si sa platesc online un avans), de teama ca nu vor mai fi locuri disponibile din cauza proximitatii de traseul Turului Frantei. Nu stiu daca era neaparat nevoie, dar am decis ca voi fi mai linistit asa. Am platit 35.8€ pentru trei nopti, deci aproximativ 12€ pe noapte. Pe langa un restaurant cu preturi decente, campingul mai avea si o zona de joaca pentru copii si chiar si o piscina, situata la cateva sute de metri distanta. Singura surpriza neplacuta am avut-o chiar la sosire cand apa de la dusuri era aproape complet rece. Nefiind prima oara cand faceam dusuri reci, am injurat printre dinti si m-am spalat chiar si asa. Dupa asta m-am dus la restaurant, unde am decis sa raman fidel dietei campionilor mondiali la cicloturism, pizza si bere. Servit fiind de aceeasi doamna care era si la receptie pe timpul zilei, i-am transmis ca apa de la dusuri era rece, si-a cerut scuze si a spus ca va trimite pe cineva sa rezolve problema. Ca chiar a trimis pe cineva sau s-a rezolvat problema de la sine, cert e ca a doua zi dimineata apa de la dusuri era din nou calda, si asa a ramas pe toata durata sejurului meu.

 

Cu stomacul plin si capul ceva mai plutitor, ma indrept catre cort, unde ma pregatesc pentru un somn care nu stiam ce-mi va oferi de data asta. Dar, dincolo de toate, picioarele nu dadeau nici cel mai mic semn de oboseala, asa ca nu conta ce alte dureri voi mai dobandi pana a doua zi, aveam sa ma catar pe Col d'Agnel, cel mai inalt punct de frontiera rutier din Europa.

  • Upvote 8

Share this post


Link to post
Share on other sites

Ziua 3 - Col Agnel (traseu) - 88 km / 2000 m / 2744m altitudine maxima

 

Dupa inca o noapte dormita prost, din cauza acelorasi probleme antementionate, m-am trezit cu foarte mult greu, in mare parte din cauza ca spatele ma chinuia atat de tare incat realmente nu reuseam nici sa ma aplec sa imi leg sireturile. Chiar si asa, dorinta mea de a urca pe Col Agnel era mult prea puternica pentru a ceda durerii. In plus, Nurofenul luat de dimineata si dusul de data asta cald m-au mai dezmortit parca putin inainte de plecare.

 

Tot undeva intre 9 si jumatate si 10, cam ca zilele trecute, pornesc din camping catre drumul departamental (judetean) D902, drum care ducea atat catre Col d'Izoard cat si catre Col Agnel. Daca zilele trecute imi permisesem sa ma incalzesc pe primii 10-15 kilometri ai traseului, de data asta nu ma mai bucur de acelasi lux: de la prima pedala sunt nevoit sa urc, intai pe pante de 4-5%, pana la iesirea din Guillestre, apoi pe o panta destul de consistenta de 7-8%. De bine de rau efortul nu dureaza decat cativa kilometri, pana ajung la o altitudine de 1100m, de unde urmeaza o usoara coborare si apoi cativa kilometri buni de fals plat, prin Cheile Guil (Gorges du Guil), sapate de raul omonim prin rocile din zona.

 

l7pgsTr.jpg

 

De aici ma mai linistesc, ajutat si de un vant destul de consistent din spate. Pot spune de altfel ca toata nesansa pe care am avut-o din perspectiva starii de sanatate a fost compensata cu varf si indesat in fiecare zi de vremea excelenta si de vantul consistent din spate avut pe zonele de catarare. Astfel, fara prea mari emotii si fara sa trebuiasca sa fortez, ma apropiu de baza catararii catre mult mai popularul Col d'Izoard. Desi initial aveam de gand sa pastrez Col Agnel, punctul de maxima altitudine al excursiei mele, pentru ultima zi, starea mea de sanatate imprevizibila si riscul ca in ultima zi sa se strice vremea m-au facut sa ma indrept pentru moment catre granita cu Italia, urmand de aici cursul drumului D947.

 

vjPgpni.jpg

 

La scurt timp dupa ce trec de baza Izoardului, in fata mea rasare castelul din Château-Ville-Vieille, un sat cu o arhitectura ce mai degraba respira influente italiene decat franceze. Chiar la intrarea in sat, panta devine ceva mai consistenta, iar traficul e restrictionat pe un singur sens pe care se circula alternativ. O data ajuns in centrul satului, ma hotarasc sa ma opresc pentru o cafea si pentru a-mi umple la loc unul dintre bidoane, care desi parcursesem doar putin peste 20 de kilometri, devenise destul de gol.

 

LUCXAog.jpg 

yW7lYvC.jpg 

 

Scurta catarare de dinainte de cafea urma sa se transforme intr-o scurta coborare post-cafea. De aici aveam sa ajung rapid pe ultimii kilometri de traseu plat ai zilei, pana in cartierul La Casse al aceluiasi Château-Ville-Vieille, de unde incepea "adevarata" catarare catre Col Agnel. Ma aflam la o altitudine de aproape 1400 de metri, urmand sa mai am deci inca aproximativ 1350m de catarare. Pantele incep sa devina relativ serioase, cu medii de 6-8% si, ocazional, segmente care se apropiau de 9-10%. Deja nici vantul nu ma mai prea ajuta, pentru ca schimbasem cu aproximativ 90 de grade directia de deplasare. Cu toate astea, imi propun sa mentin o cadenta cat mai mare pentru a-mi menaja spatele si, daca se poate, sa fac pauze la fiecare 300 de metri urcati. Astfel, ma opresc la 1700 de metri altitudine, in Molines-en-Queyras.

 

jw9BrXf.jpg 

 

Drumul, desi ducea spre Italia, nu era tocmai circulat. Biciclistii erau destul de putini, cel putin comparativ cu cei intalniti pe Galibier sau, in trecut, pe Alpe d'Huez, masinile treceau destul de rar, iar motociclistii nu erau nici ei foarte prezenti. De aici panta incepe sa mai dea ocazional semne de slabiciune, dar oboseala incepe sa se acumuleze. Cu toate astea, raman fidel cadentei relativ ridicate si programului de pauze, asa ca urmatoarea oprire e la cota 2000.

 

pQ2pYgU.jpg

 

De aici pantele urca din nou spre valori de 7-8%, astfel incat la momentul urmatoarei opriri, la 2300m altitudine, realizez ca incep sa devin destul de epuizat, probabil si din cauza altitudinii si a oxigenului ceva mai greu de gasit. Cu toate astea, peisajele sunt sublime, iar vremea e excelenta pentru pedalat.

 

XTxZwLw.jpg

 

De aici, in schimb, avea sa inceapa suferinta: sectoare cu pante de 10-11%, care ma obligau sa am o cadenta mult mai joasa decat ma simteam confortabil. Le abordez cu oarecare entuziasm, dar realizez ca nu mai aveam prea multa energie, ca spatele ma deranja de cate ori ma infigeam mai puternic in pedale si ca, desi nu mai aveam decat sub 5 kilometri pana in varf si cam 350m de urcat, mai aveam sa fac cateva pauze inainte sa ajung la destinatie.

 

QHClykP.jpg

 

Ma arunc pe ultimele rezerve de batoane de ciocolata, constat cu ingrijorare ca apa din bidoane se cam termina si ea si, intr-un final, mai fac o ultima pauza cu doar 50 de metri de catarare inainte de final.

 

qttZwmu.jpg

 

Dupa o ultima fortare pe pante de 8-10%, ajung victorios si extrem de emotionat in varf - cel mai inalt punct de frontiera rutier si, cel putin din datele gasite de mine, a opta cea mai inalta sosea din Europa.

 

s3zOwFX.jpg

 

Peisajele sunt fantastice. Multa lume compara soselele din Alpi intre ele sau le compara cu Transfagarasanul si Transalpina, dar adevarul e ca fiecare catarare si fiecare peisaj au propriul lor farmec si, dincolo de toate, sentimentul pe care il ai cand parcurgi un traseu sau ajungi intr-un varf de munte nu poate fi ordonat in clasamente. Din nou, emotionat, si poate si afectat de lipsa de oxigen, savurez ambele peisaje - atat cel francez, de unde veneam, cat si cel italian, catre care, cel putin de data asta, nu aveam sa ma indrept.

 

X3Tb58b.jpg

 

Daca inspre Franta norii erau razleti si mai degraba cu rol decorativ, cei de pe partea cealalta acopereau in mod spectaculos serpentinele.

 

KO225JY.jpg

yYhql9P.jpg

0lr2jcU.jpg

 

Inainte de-a pleca inapoi, sunt abordat de un pensionar curios de transmisia pe care o foloseam pe bicicleta. Ii explic ca am urcat cu un raport minim de 33/32, iar el imi spune cu oarecare mandrie ca in tinerete ei urcau cu pinioane de maxim 26 si, in cel mai bun caz, pedaliere triple cu foaia mica de 30. Cu toate astea, e impresionat de faptul ca in epoca fibrei de carbon eu foloseam o furca de otel (asta in timp ce chiar langa bicicleta mea era parcata o bijuterie de Trek Emonda considerabil mai usoara decat a mea). Apoi discutia se indreapta catre munti, inclusiv cei din Romania pe care m-am distrat de minune inainte sa am ocazia sa descopar Alpii, iar, intr-un final, dupa ce nevasta lui lasata de izbeliste il rapeste din compania mea, pornim fiecare in drumul nostru. Chiar la plecare, observ o placa in memoria lui Michele Scarponi, creata probabil de unul dintre fanii sai si asezata chiar in stanga placii care indica punctul de granita dintre Franta si Italia.

 

T2qRRAC.jpg

 

De aici aveam sa ma intorc pe acelasi traseu pe care am urcat, avand ca prim obiectiv sa gasesc un loc unde sa imi umplu bidoanele, care erau aproape complet goale.

 

 

Cobor fara oprire pana inapoi la cota 2000, unde ma opresc la un popas improvizat pe marginea drumului. Aici beau o cafea si niste Coca-Cola, dar din pacate nu reusesc sa fac rost de apa. Cu toate astea, doamna care servea imi spune ca, o data ajuns inapoi in Molines-en-Queyras, voi gasi cateva fantani publice la care apa e potabila. Cativa kilometri mai tarziu, gasesc si respectivele fantani, intreb si niste localnici daca apa e intr-adevar potabila, fac plinul si plec mai departe. Mai fac un scurt popas in Château-Ville-Vieille, la aceeasi cafenea de mai devreme, iar de acolo, cu forte proaspete, abordez ultimii kilometri ai zilei, in care usoara coborare era compensata de data asta negativ de vantul destul de puternic. Chiar si asa, nu ma mai opresc pana in camping, unde ma duc direct la dus, iar apoi dau o fuga cu masina pana la Carrefour, de unde imi mai cumpar una-alta pentru ultima zi de pedalat si pentru drumul de intoarcere.

 

Seara servesc acelasi meniu ca pana atunci, de data asta si cu un desert pe baza de ciocolata, iar doamna care servea observa ca m-am bronzat destul de puternic in decursul zilei. Discutam putin despre cat de nebun si antrenat trebuie sa fii ca sa urci cu bicicleta la altitudinile astea, iar apoi imi savurez pizza, desertul si berile si, la lasarea serii, ma indrept catre cort. Mai consult o data prognoza meteo, care ma ameninta cu furtuni in a doua jumatate a zilei urmatoare pe Col d'Izoard, iar apoi, cu mare greutate, ma pregatesc de culcare, fericit totusi de noile culmi pe care le atinsesem, atat la propriu, cat si la figurat.

  • Upvote 6

Share this post


Link to post
Share on other sites

Ziua 4 - Col d'Izoard (traseu) - 66 km / 1600 m / 2360m altitudine maxima

 

Ultima zi, ultimul atac, dupa o noapte in care cred ca mai mult am fost treaz decat am dormit. Culmea, desi ziua anterioara fusese destul de solicitanta, spatele nu ma mai durea atat de tare. Cu toate astea, eram destul de contra-cronometru, pentru ca prognoza meteo anunta in continuare furtuni dupa-amiaza. Chiar si asa, lenes fiind, plec abia pe la ora zece din camping.

 

Primii 20 de kilometri au evoluat exact ca in ziua anterioara, fiind pe acelasi traseu si in cam aceleasi conditii. In ciuda prognozei meteo, cerul era inca senin. Din pacate, de data asta nu mai aveam ocazia sa fac o pauza de cafea in Château-Ville-Vieille, care era dincolo de punctul de cotitura catre Col d'Izoard. Ajuns la baza catararii, fac o pauza mai consistenta, ma hidratez bine si ma pregatesc de lupta. Primii kilometri sunt destul de abordabili, cu pante de 6-7%. In jurul meu e plin de biciclisti, unii mult mai motivati si mai antrenati decat mine, dintr-o multitudine de tari. Fara prea multa drama, ajung la intrarea in Arvieux, unde sunt atras de un grup mare de ciclisti opriti langa o fantana. Imi spun ca e un moment bun sa imi refac proviziile de apa, dar o data oprit descopar si un "salon de ceai" (salon de thé), la care ma opresc si savurez un espresso dublu. Asa, de buna dimineata.

 

9X9DNgE.jpg

 

Reincarcat cu energie si cu apa, ma intorc la pedalat. De la iesire din Arvieux urmeaza o lunga si, pe alocuri, abrupta linie dreapta, care trece prin mai multe sate, iar apoi se continua cu o serie de serpentine care reprezinta si cei mai grei kilometri ai catararii, cu pante de 9-10%. Desi ma asteptam sa ma resimt destul de tare dupa zilele trecute, reusesc sa imi gasesc un ritm chiar constant si sustenabil. Mai fac totusi cateva pauze, pentru a admira privelistea oferita de satele prin care tocmai trecusem.

 

JPPzYbS.jpg

rTfeYT9.jpg

 

Incet-incet, ma apropiu de zona "de liniste" de dinaintea ultimilor kilometri, cunoscuta sub numele de Casse Déserte - o zona de usoara coborare pe o sosea ce trece printr-o zona de grohotis dolomitic si care ofera o priveliste si o senzatie unice. Linistea si sentimentul de izolare sunt aproape coplesitoare, intr-un mod extrem de pozitiv, iar chiar daca Izoardul nu era cel mai inalt punct al excursiei mele, cu siguranta avea cel mai dramatic final.

 

a3OBm8v.jpg

 

O data incheiata coborarea, urma sa ma confrunt cu ultimii 2 kilometri de catarare, ambii cu o panta medie de 10%, de-a dreptul ucigatori. Terenul era deja pregatit pentru finalul de etapa a Turului Frantei ce urma sa aiba loc dupa doua zile, soseaua fiind protejata cu garduri metalice de ambele parti. Ma hotarasc sa dau absolut tot ce pot pe ultimul kilometru, astfel ca pe ultima suta de metri ma trezesc dand si eu cateva pedale ridicat din sa. Ajuns in varf, stau cam un minut intins pe ghidon pana respiratia imi revine la un ritm normal, iar apoi imi fac si eu loc prin marea de ciclisti prezenti, incercand sa fac cateva poze. Furtuna anuntata de prognoza meteo nu era de gasit in schimb...

 

1bkdg0v.jpg

H3SKgYt.jpg

CZi2bih.jpg

 

Conform inscriptiei de pe stela din spatele meu, soseaua ce urca spre Col d'Izoard a fost, alaturi de alte astfel de sosele, un drum strategic construit de mai multe batalioane de vanatori de munte si a fost inaugurata in 12 august 1934. In plus, a fost adaugata de Clubul de Touring Francez, ce a existat intre 1890 si 1983, pe traseul Route des (Grandes) Alpes, itinerar turistic cu o lungime de 720 de kilometri ce trece peste 17 varfuri montane si leaga Lacul Geneva / Léman de Nisa. Un traseu pe care, foarte probabil, il voi adauga pe bucket list.

 

Profit de ultimele momente la altitudine, imi iau ramas bun de la munte, iar apoi pornesc inapoi spre Guillestre. Pe drum ma mai opresc o data la cafeneaua unde ma oprisem dimineata, de data aceasta alegand sa savurez si o tarta cu afine faite maison. De acolo plec in ritm alert catre camping, unde ajung destul de devreme. Cum nu mai aveam mare lucru de facut si cum noaptea de dinainte fusese destul de agitata, decid sa dorm putin inainte de cina, la care mananc, macar o data, si altceva in afara de pizza.

 

 

Epilog

 

Seara ma gaseste incercand sa caut o ruta de intoarcere pentru ziua urmatoare. Din cauza etapei Turului Frantei care trecea pe Galibier, principalul drum care lega Briançonul de Grenoble, iar apoi de Lyon si Paris era inchis traficului rutier. Aveam de ales intre a ma intoarce prin Italia sau a face un ocol destul de mare prin Gap, ocol care implica si cam 350 de kilometri de drumuri departamentale si nationale. Cum nu ma simteam pregatit sa fac un ocol prin alte tari, ma decid asupra traseului prin Gap, iar apoi ma apuc sa imi impachetez marea majoritate a lucrurilor, urmand ca dimineata sa plec cat mai devreme posibil. Surprinzator, reusesc sa dorm aproape neintrerupt pana a doua zi, iar apoi sa plec la drum foarte odihnit. Reusesc sa ajung inapoi in Paris undeva in jurul orei 8 seara, dupa un drum de aproape 800 de kilometri si o noua escala in Lyon, tusind ca un magar si destul de intepenit de spate.

 

Dar nu mai conta. Per total, tura a fost excelenta, iar micile probleme de sanatate nu m-au facut decat, in cel mai rau caz, ceva mai lent decat daca as fi fost sanatos tun. Vremea a fost de vis, forma mea fizica a fost mai mult decat rezonabila, iar peisajele si sentimentele pe care mi le-au indus au meritat cu varf si indesat orice efort si suferinta.

 

Vorba cantecului, pentru toate celelalte exista MasterCard.

  • Upvote 7

Share this post


Link to post
Share on other sites
On 30.07.2017 at 4:48, majikstone said:

ajung victorios si extrem de emotionat in varf - cel mai inalt punct de frontiera rutier

 

Uite ca la asta nu m-am gandit niciodata, ca Agnello a fi cea mai inalta frontiera rutiera.

Tot referitor la frontiera, pe partea italiana punctul de control era undeva la baza catararii, imediat dupa satul Chianale. In septembrie 2010 acolo mai erau doar niste cladiri parasite iar locul se numea "Chianale ex Dogana" (Chianale fosta vama).

Pe partea franceza n-am retinut unde era punctul de control.

 

Ca sugestie, poate apuci sa urci Agnello si pe partea italiana. Mi s-a parut mult mai frumoasa comparativ cu cea franceza.

 

Nu in ultimul rand, felicitari pentru tura si multumesc pentru disponibilitate.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now