Archived

This topic is now archived and is closed to further replies.

iacobdoc

Povesti de adormit copii. Cum am ajuns sa urc singur pe Transalpină sau "Măsoară-ți vorbele Gheorghe!”

Recommended Posts

Anul ăsta a fost cel mai prost din câți am avut pe bicicletă. Treburi, stres, restricții pe care doar viața știe să ți le rânduiască. Chiar îmi doream să stau potolit, când fulgerul a lovit.

Să vă povestesc.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Ia deapănă, măi Gheorghiță! :popcornsoda:

Share this post


Link to post
Share on other sites

Undeva, candva, în timpul verii, citesc o postare pe facebook, a unui cunoscut jurnalist român, care, din când în când, dar fără să rupă munții în piept, organizează tot felul de ture de bicicletă, recreaționale.

Până aici, nimic deosebit.

”Dăcât” că pe la mijlocul verii se decide să organizeze o praticipare românească la ”L'Etape du Tour”, adică, nici mai mult, nici mai puțin, să urce pe Col d'Izoard, cam 3500 de metri pe o distanță de 181 km.

Inițial am crezut că nu citesc bine dar era pe bune.

Il stiam de anul trecut, când am iesit cu el la o pedală, în una din turele organzate de el prin Transilvania. Eu nu m-aș fi încumetat la o așa întreprindere cum este L'Etape de Tour și de aceea eram cu atât mai curios cum o va scoate la capăt.

A mai postat că a luat legătura cu un antrenor care i-a indicat un regim de antrenament și i-a dat un pomelnic de suplimente nutritive de te și întrebai la ce îi mai trebuie mâncare.

Rezultatul nu m-a mirat. La primul punct de control a mai găsit banane dar la următoarele, se pare că organizatorii ”au fugit” cu apa plată. Stiind că este pe la o vârstă similară cu a mea și că este sub nivelul meu de performanță fizico-biciclistică, i-am trimis mesaje prin care l-am sfătuit să nu exagereze. Nu mi-a dat feed-back dar a descoperit și singur că ”are inimă” la un puls de 190 bpm, absolut exagerat. Înca nu urcase nici măcar o pantă importantă. Desigur că n-a parcurs traseul.

Una peste alta, demersul lui este demn de toată lauda pentru că a dus un grup de români să participe la această cursă și sunt foarte sincer când spun asta.

Stăteam și cugetam că dacă ar fi vrut, unde s-ar fi putut antrena sau măcar să afle că mai bine stă acasă?

Uite-așa m-am pomenit, eu, invalidul funcțional, că postez pe facebook o provocare la discuție. Nu doream mai mult decât o discuție. Spuneam că pănă la Izoard sau alte col-uri, de ce să nu faci mai întâi Sebes - Col d'Urdele? Chiar nu mi-am dorit decât o discuție, handicapat cum mă simțeam în momentul ăla. Ei, dar aici au intervenit prietenii de facebook și încă prieteni de ăia răi de tot.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Întotdeauna mi-a plăcut să îmi împărtășesc convigerile, mai ales cele care, eu cred că ”pot face bine umanității”. Chiar îmi face plăcere.

Așa am ajuns să cunosc un amic de facebook pe care nu l-am văzut în viața mea, cu care nu am pedalat niciodată dar cu care am discutat la telefon de multe ori, făcându-ne planuri de iesit cu bicicleta. Să nu mă înțelegeți greșit. Îmi mențin opinia că este un tip serios dar ca și mine, are un pic de talent de vânător-povestitor în el. Până la urmă, ce s-ar alege de lumea asta dacă nu am visa, oricât de nebunești ar fi visele noastre?!

Ei bine, și cum lansez eu discuția sare în schemă cu propunerea: ”Hai să mergem!”.

Din puncut meu de vedere era împotriva oricărui bun simț. În primul rând că, neantrenat fiind eram în sindrom de supraantrenare. Pre paradoxal dar consecințele stresului fizic nu diferă de cele ale stresului psihic ori, pe ansamblu, incasasem destul stres anul asta. Nu numai, eram și neantrenat fizic dar să zicem că mai aveam două săptămâni ca sp dreg busuiocul. Ceea ce mă mira, în schimb, era determinismul prietenului meu de FB. Stiam că anul trecut, a vrut să facă transalpina undeva toamna târziu, ceea ce mi se părea o aiureala pentru ca la 2000 m, după septembrie te aștepți la temperaturi negative. Apoi aveam dubii privin capacitatea lui de a-și elabora strategii credibile. Ori de câte ori am discutat de ieșiri menționa de mașină de asistență ceeea ce e un punct slab. Dacă ceva se întâmplă ceva și nu poți dispune de mașina de asistență, ce faci? Ai un plan de rezervă? Te-ai gândit la așa ceva? Ce faci dacă ești termnat, singur, în vârful muntelui? Cum te deescurci?

Oamenii se mai schimba, mai învață din proprile erori plus că avea o vârstă apropiată de a mea, deci puteai presupune că are o anume paturitate.

Mie mi-a conveit situația pentru că îmi doream să pot face Sebeș - Rânca, cu retur adoua zi și aveam un pretext ca să nu îmi sperii soția că mă duc singur prin creierii munților.

Am început prin a ține cont de opinia altor prieteni de FB că ar fi mai bine în cursul săptămânii din motive de trafic și am inițiat un eveniment privat la care l-am invitat pe vestitul meu prieten și pe mai vechii prieteni reali și de nădejde.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Aveam avantajul că mai făcusem o dată Transalpina, împreună cu @Majikstone, într-o tură în care, în prima zi am urcat de la Sebeș la Rănca, a doua zi am coborât la Novaci și am mers prin sud până la Arefu, a treia zi am traversat pe Transfăgărășan și am mers până la Cârța iar a patra zi am scurtat-o, din motive familiale, până la gara din Mediaș, de unde am luat cam trei trenuri până în Cluj-Napoca. Puteam spune că știu despre ce vorbesc.

Având unele dubii privind principalul participant la eveniment, alături de mine, încep prin a descrie și împărți traeul în etape, cu puncte de realimentare, cu descrierea pantelor, a distanțelor, a dificultăților, cu puncte în care putem anula tura, etc. A fost un exercițiu bun pentru că în felul acesta mi-am putut pregăti tactic tura.

Ce m-a deezamăgit, nu a fost că am plecat singur, că sunt suficient de experimentat să o fac si singur, ci că ”prietenul meu de FB” a încetat să îmi mai răspundă la telefon în ultimele două zile înaintea plecării, ceea ce mi s-a părut un comportament imatur, mai ales pentru un individ trecut de 40 de ani. Drept urmare, mi-am tras rapid o cazare la Rânca, mi-am pregătit masina, am găsit unde să o las în siguranță până la întoarcere și dă-i bătaie.

Aveam o oarecare reținere. Puteam să renunț la tură și să fac clasicul mini-circuit al Apusenilor (Cluj-Napoca, Mărișel, Poiana Horea, pasul Ursoaia, Horea, Albac, Câmpeni, Buru, Băișoara) cu aceleași satisfacții personale dar mă simțeam obligat să demonstrez că proiectul evenimentului este fezabil așa că am pornit la drum.

Share this post


Link to post
Share on other sites

M-am sculat devreme, pe la 2:30 iar la 4:00 eram gata de plecare, cu bicla pe mașină.

 

20818851_2011624512404248_49224594028821

 

Mi-am luat un avans considerabil dorind să profit de ziua lumină. Eram conștient că s-ar putea să clachez pe urcările principale, drept urmare, o rezervă de două ore lumină erau cruciale.

La răsăritul soarelui, eram pe traseu.

20901387_2011642749069091_22235924050840

 

Fotografia postată de Gheorghita Iacob.

 

Principial, stabilisem mai multe etape:

1. Încălzire lejeră Sebeș - Șugag, Cam 25-30 km, 

2. Șugag - lacul Oașa 37 km,

3. lacul Oașa - Obârșia Lotrului 25 km,

4. Obârșia Lotrului - Rânca 28 km

Ulterior mi-am dat seama că înfapt ar fi următoarele etape: Șugag, lacul Tău Bistra, lacul Oașa, pasul Tărtărău, Oârșia Lotrului, pasul fără nume, pasul Urdele, Rânca.

 

De la tura făcută cu @majikstone trecuse ceva vreme și amintirile îmi erau cam învălmășite.

 

Am ajuns foarte bine la Șugag după ce am trecut de Căpâlna și fetele lor. Era ora 8:00 și aveam un avans de timp substanțial față de cel mai prost scenariu posibil. 

 

20728702_2007370279496338_40243492637684

 

Am oprit lângă o benzinărie, unde am refăcut stocurile de apă, m-am hidratat și alimentat.

Urma urcarea de la lacul Tău Bistra.

Știam că porțiunea asta vine cu un prim cumul de metri de ascensiune dar care nu ar trebui să mă suprasolicite, ceea ce s-a și confirmat. Oricum eram destul de odihnit. pentru confirmitate era vorba de 441 m / 14 km.

20776446_2011784615721571_55100429633885

 

Drumul este frumos asfaltat și foarte plăcut la o oră atât de matinală, fără a fi suprasolicitant.

În cele din urmă am ajuns și la lacul Tău Bistra. Era ora 9:25. Eram în grafic.

Îmi făcusem probleme că nu voi găsi apă la lacul Tău Bistra. Oportunitățile de câștig sunt întotdeauna un stimul. Am găsit tonete de unde puteai lua mâncare și băutură.

20819332_2011784605721572_56148219455809

 

De altfel, inainte de a intra ”în pustie”, la cateva sute de metri de coada lacului Tău Bistra, există și un mic local unde am și adăstat cu @Majikstone, acum câțiva ani.

 

20863313_2011784595721573_28458412035471

 

Urma urcarea către lacul Oașa. Ceva mai dificil, cu cei 546 m / 19 km dar cu excepția cîtorva pante mai supărate, spre final, am avut parte de un traseu absolut agreabil. Am Încercat să îmi fac ceva poze pe urcare dar cam greu cu încadrarea în cele 10 secunde ale temporizatorului. Pe ansamblu: drum plăcut prin răcaorea dimineții, peisaja frumoase.

 

20799446_2011850909048275_20947345708203

 

20819592_2011850369048329_38318697606410

 

20819148_2011851899048176_51553874576639

 

20786051_2011848825715150_30563674443545

 

20786119_2011850652381634_79569194986944

 

20776411_2011848272381872_86389476931935

 

La lacul Oașa am ajuns la 11:45. Moda anului asta erau plăcintele coapte pe piatră. Un moft. Am mâncat două dar nu pot să spun că am fost impresionat. Nu m-am grăbit să plec pentru că știam că urmează prima urcare mai importantă a zilei: pasul Tărtărău.

Inițial am avut parte de cam 7 km de parcurs lejer pe marginea lacului Oașa, care au fost perfecți pentru a reintra in ritm.

Pasul Tărtărău s-a dovedit a fi rău de tot spre final, poate și pentru că soarele începea să ardă necruțător, fără a mai beneficia de protecția brazilor de pe mergine.

 

20819457_2011849152381784_20611457049174

 

20776401_2011848699048496_83748344054391

Știi că ai trecut de pas nu atât prin schimbarea rampei în pantă cât prin faptul că treci în alt județ.

 

20785967_2011848749048491_60029506867603

 

după o coborâre scurtă dar intensă, am ajuns la Obârșia Lotrului, etapă importantă, unde mi-am propus să fac o pauză mai lungă îngrijorat fiind dacă voi putea face față la cele două urcări care mă așteaptă înainte de a ajunge la Rânca.

 

20863649_2011848269048539_66540109912779

Era ora 13:45.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Obârșia Lotrului este un loc foarte interesant. Încă de la intrare, întâlnești culegătorii de ciuperci. Locul arată ca și cum ar fi centrul bursei de ciuperci din România.

Undeva mai către intersecția drumului către Voineasa, regăsești acea aglomerare de localuri cu aer de improvizație și de barăci de lemn, unde se comercializează eternele ”prostii și prostioare” sau unde poți mânca ceva.

Eram hotărât să rămân mai bine de o oră, ceea ce am și făcut. Am ras două beri cu suc (ca să nu le dau numele) și am mîncat o ciorbă de văcuță cu smântână și multă sare.

Lângă mine, niște cupluri (tradiționale) de cehi, veniți cu motocicletele făceau și ei un binemeritat repaos.

De la Obârșia Lotrului, drumul este plat cam 4 km, pe malul Lotrului dar imediat ce treci podul, încep serpentinele renumite ale TA.

Urma prima din cele două urcări serioase ale zilei.

Fiind în tură de cicloturim ”light”, aveam un bagaj redus la minim. Cu toate acestea, bicicleta ajunsese la 21 kg peste care veneau cele 85 ale mele. Împotriva forțelor naturii mă opuneam cu o transmisie pe 10 viteze 50/39/30 cu caseta de 11-36. Eu eram convins că voi putea urca orice pantă, oricât de mare în configurația asta. Vise frumoase.

Până aici reușisem să nu folosesc mai mult de 39/36 și speram ca să rămân așa pe cea mai mare parte a urcării de pe TA. Nici n-am trecut de primele două serpentine că mi-am simțit picioarele fără vlagă așa că am trecut la 30/36 dar continua să îmi fie destul de greu. Pulsul se menținea în jur de 160.

 

20900594_2011848239048542_17297321749520

 

Fotografia postată de Gheorghita Iacob.

 

Am menținut-o tot așa destul de mult, până cam la 3 km de pasul Fără Nume, unde am dat de prima pantă de 14%, moment în care am făcut push-bike sau împinge-bicla, mai pe românește. Când pantele se mai domoleau, urcam din nou pe bicicletă și tot așa.

Îmi era greu dar mă simțeam fericit că sunt acolo pe munte într-o zi absolut superbă.

 

20785812_2012019089031457_25180931647552

 

Fotografia postată de Gheorghita Iacob.

 

La 17:20 eram la pasul Fără Nume. Îi spun așa pentru că nu a primit nici un nume deși cred că ar merita să poarte unul.

A urmat o coborâre scurtă dar consistentă după care ultima urcare către pasul Urdele. 

Soarele începea să își piardă din putere, drept urmare, nu mai alimenta curenții de aer ascendenți iar norii începeau să coboare în vale.

 

20861672_2012019005698132_38642051363735

 

Răcoarea mă făcea să mă simt bine dar, deja începea să îmi fie ciudă că nu voi putea face tradiționala poză de pe pasul urdele. 

Eram deasupra plafonului de nori.

 

20785714_2012019092364790_29630111093577

 

20776507_2012019732364726_56682464034031

 

Coborârea către Rânca nu a fost tocmai de vis pentru că mă aflam în plafonul de nori iar vizibilitatea mă punea pe gânduri. 

 

Cazarea am ales-o la pură întâmplare, dar nici nu prea aveam multe opțiuni cu doar două zile înainte de plecare. Este vorba de cabana Brândușa. O cazare mai penibilă ca asta nu am avut niciodată. Nimic de zis, era curat și îngrijit iar oamenii foarte grijulii. Mi-au băgat bicicleta într-o magazie, sub cheie. Aparent totul în regulă. Singura chestie era că acea cameră de două persoane era mică, cu un singur pat și ăla, cu greu s-ar fi putut numi pat matrimonial (sau patrimonial după cine doarme în el). Cireașa de pe tort a fost că aveam o singură pilotă. În concluzie, dacă veneam cu prietenul meu de FB, cred că se ducea de râpă conceptul de familie tradițională. Altfel, repet, curat, îngrijit, plăcut și oricum eram prea obosit ca să mai comentez ceva.

De mâncat, am mers în vecini. Nu puteam să spun că mă rupea foamea dar nici n-am dat de ceva genii culinare rătăcite prin munți.

 

 

Share this post


Link to post
Share on other sites

A doa zi m-am trezit târziu, am luat un mic dejun iar la 9:30 eram pe drum. De data asta, cerul era limpede iar soarele lumina perfect peisajele.

 

20819086_2012019565698076_81872004240816

 

Am găsit pe cineva să îmi facă și poza tradițională de pe pasul Urdele.

 

20786083_2012020709031295_70854155821774

 

Multe mașini nu trec de panta asta. Nici eu n-am trecut decât cu împinge-bilcla.

 

20861857_2012020399031326_17098279906124

 

Lacurile de la pasul Fără Nume

20863692_2012020292364670_51980359343442

 

20818951_2012019535698079_23010235505824

 

”Toată lumea-mi zice lotru,

C-am furat un lemn din codru.”

20861799_2012020479031318_82062572864265

 

Foarte mult mi-a plăcut coborârea de la pasul Tărtărău la lacul Oașa.

 

20785756_2012385478994818_86816403863690

 

Restul este banal.

 

 

 

Aici găsiți linkurile traseelor din cele două zile.

https://connect.garmin.com/modern/activity/1907771899

https://connect.garmin.com/modern/activity/1909757933

Share this post


Link to post
Share on other sites

Felicitari. Pasul acela fara nume nu cumva este Muntinu?

Eu asa imi amintesc: Urdele si Muntinu....

Share this post


Link to post
Share on other sites

@crkCred ca da ca acolo e varful Muntinul Mare si lacul din poza e Iezerul Muntinului.

Eu tot pe OSM si acolo nu e mentionat.

Share this post


Link to post
Share on other sites

@iacobdoc

Foarte tare. Felicitari pentru tura si multumesc pentru disponibilitate.

 

Daca se poate, niste poze cu bicicleta si mai alesi cu bagajele de ea cred ca ar fi foarte utile.

Tot in aceiasi idee, poti te rog, sa ne zici cateva vorbe despre far.

 

Multumesc.

Share this post


Link to post
Share on other sites

@gibonu Multumesc pentru felicitari.

Povestea cu bagajele e cam asa:

Am doua genti Ortlieb, foarte bune dar prea voluminoase pentru iesiri de tipul "hit and run". In schimb au un sistem de prindere absolut remarcabil. Bagajul de cicloturism light, asa cum il vad eu ar trebui sa includa un rand de haine, inclusiv ceva mai pentru frig, echipamentul pentru ploaie (foita impermeaila, protectii la papuci si protectia pentru sea), ceva de imbracat suplimentar daca e frig pe bicicleta, ceva scule pentru pana si un minim de scule pentru reparatii de urgenta (de fapt mai mult reglaje daca e cazul), o pompa performanta dar mica, rezerva de apa si alimente. Pentru toate astea mi-am facut o gentuta de prins la seaua Brooks, o geanta de prins pe portbagaj iar recent doua genti laterale cu un volum de cam 3 litri fiecare (30/20/5 cm). Toate gentile sunt din piele naturala si sunt cusute manual de mine.

Astea le stiati:

17834134_1935908183309215_41841266197138

 

Si au mai aparut astea doua, folosind sistemul de prindere de la Ortlieb.

20799470_2019198328313533_56248181046418

 

20799182_2019198004980232_48449029741438

 

20841926_2019197791646920_48733361081807

Din pacate vanzarea de piele pe piata romaneasca este foarte inconsistenta. Mi-as fi dorit sa gasesc aceeeasi piele ca cea din care am facut primele doua genti (cromata, 3 mm, foarte moale si rezistenta) dar a trebuit sa ma multumesc cu asta, care nu numai ca are alta culoare dar e de doar 1,8 mm insa suficient de rezistenta.

 

Farul este un IXON IQ premium care scoate 80 lux, 4xAA baterii sau acumulatori, identic cu cel al lui @Majikstone. Mi-am odrit sa pot arunca multa lumina pe sosea dar la cat de bine lumineaza, ma gandesc daca nu m-am lacomit in detrimentul duratei de functionare.

In realitate, m-am plictisit de bricolaje pe tema farurilor. Ba nu se mai gaseste lentila potrivita, ba nu gasesti un far donor decent, ba sistemul de prindere e prost, se rupe usor si nu ai cu ce il inlocui.

Consider ca farul asta este foarte bine construit din toate punctele de vedere. E robust, are sistem de prindere care poate fi inlocuit, distribuie lumina pe latimea si lungimea benzii de circulatie, permite schimbarea foarte usoara a bateriilor sistemul de inchidere fiind sigur si robust. 

Daca ar fi sa ma mai gandesc, as lua modelul de doar 40 lux pentru ca da suficienta lumina dar tine mult mai mult timp.

 

Share this post


Link to post
Share on other sites
On 8/15/2017 at 5:22 PM, iacobdoc said:

La 17:20 eram la pasul Fără Nume. Îi spun așa pentru că nu a primit nici un nume deși cred că ar merita să poarte unul.

 

Îi spune pasul Muntinu. Este trecut pe mai multe hărți „open” (velomap, openmtb). Îi zice de mult timp așa ;)

 

Foarte faină tura. Remarca ta cu privire la urcarea acestor pasul pe vreme de toamnă mi-a amintit de o tură din 2013, undeva pe 13 octombrie, când sus am prins -3 grade cu ceață și un pic de lapoviță (iar eu eram în echipament de vară, căci era cald în rest :)) ).

E un traseu ce merită făcut. Mie unul mi-a plăcut mai mult decât Transfăgărășanul.

 

Gențile sunt cel puțin remarcabile.

Share this post


Link to post
Share on other sites

@iacobdoc

Foarte tari acele genti. Imi place sa vad oameni care sfideaza societatea de consum si isi confectioneaza singuri diverse lucruri.

In masura in care este posibil, in topicul dedicat

 

 

cred ca ar fi utile expunerea detaliilor constructive ale gentilor respective. Cu siguranta i-ar ajuta si pe altii.

 

Multumesc.

 

 

Share this post


Link to post
Share on other sites

@diorgulescu Cred ca atunci cand am mers cu @majikstone si stiam dar cand am schitat traseul, nu am vazut nici pe google maps, nici pe open maps in diferitele forme, nici pe vector map al lui Galileo. E adevarat ca nici nu stiam de velomap si nici de openmtb. Culmea e ca nici macar varful Muninu Mare nu e mentionat pe harti si cred ca pe o harta, cu totul intamplator am gasit mentionat Iezerul Muntinului.

Gentile nu sunt cea mai mare fericire. Sunt bine construite adica: se pun si se dau jos in siguranta, au spatele protejat prin material plastic astfel incat nu se indoaie sa intre la spite, sunt ceva mai aerodinamice fiind de doar 5 cm grosime iar constructia este suficient de protectiva pentru ploaie. Pielea se umezeste dar nu lasa apa sa intre. Oricum hainele se pun individual in pungi.

Partea proasta e ca, amandoua vin cu un total de 1150 g dar sa zicem ca e un sacrificiu acceptabil.

Share this post


Link to post
Share on other sites

@iacobdoc    Super povestea calatoriei, cinstita si fara laude inutile. Felicitari! 

Share this post


Link to post
Share on other sites

Bravo. Felicitari. Am stat 9 zile plecat prin tara,diverse zone,cu 1,5 kg bagaj.  In bagaj am avut o pereche de incaltaminte tip espadrile,doua tricouri si un sort,pompa si periuta de dinti. Incearca sa nu te mai cari cu  atatea lucruri dupa tine si ciclismul va fi si mai fain.

Share this post


Link to post
Share on other sites
On 8/15/2017 at 5:39 PM, iacobdoc said:

 

Multe mașini, nu trec de panta asta. Nici eu n-am trecut decât cu împinge-bilcla.

 

 

20861857_2012020399031326_17098279906124

 

He, he, asta e urcarea pe Muntinu.

Uite cum arata in 2008. Aproape am reusit sa o urc cu un ciclocross, insa chiar in partea de final o piatra m-a dezechilibrat si mi-a stricat bucuria :)

P1020588.JPG

Share this post


Link to post
Share on other sites

@VladG Cool!

Iepurasul incerca sa il convinga pe urs sa se arunce de pe o stanca si sa zboare. 

In cele din urma il convinge si se arunca. Cum cadeau ei liber, iepurasul il intreaba pe urs:

- Ursule? ai parasuta?

- Nuuu!

- Ce cool esti ursule.

@rapsohigh83 Poate ca as putea sa mai reduc.

 

Share this post


Link to post
Share on other sites

Mi-a placut foarte mult povestea si mai ales imaginile.

 

Si, pentru ca am trecut pe Transalpina cu masina, iar panta dinainte de Pasul Muntinu nu mi-a facut probleme foarte mari (ca doar de aceea au masinile vitezele 1 si 2), faptul ca tu ai trecut cu "impinge bilcla" m-a facut curios sa aflu ce inclinatie are acea rampa. Asta vineri seara.
 

On 15.08.2017 at 17:39, iacobdoc said:

Multe mașini, nu trec de panta asta. Nici eu n-am trecut decât cu împinge-bilcla.

 

20861857_2012020399031326_17098279906124

 

Drept urmare, sambata dimineata m-am urcat in masina, am parcat la Polovragi si de-acolo catinel, m-am dus cu bicla pana-n Pasul Muntinu, iar apoi m-am intors, sa-mi iau masina si sa ma duc acasa.

 

Asa am aflat ca pe ciclocomputerul meu rampa cu pricina are o inclinatie de 13%. M-am mirat, mai ales ca si in fotografie si la fata locului arata mai infricosator.

Apoi, mirare, am constatat ca pe drumul din Pasul Muntinu spre Urdele, cand incepi sa urci spre Pasul Urdele, chiar inainte de serpentine, unde in poze (http://www.hartis.ro/transalpina.html) se vede o rampa lunga si frumoasa, aproape la orizontala, si care pare usoara, ciclocomputerul (pe care nu-l banuiesc de lucruri necurate) mi-a aratat, pe o distanta de vreo 200 m (comparabila cu rampa-sperietoare), cam asa: 10, 11, 13, 11, 13, 13, 13, 12, 10...

Adica cam ca pe rampa-sperietoare dinainte de Muntinu.

Concluzie1: rampa pare sperietoare, deoarece ai comparat-o cu segmentul de drum dinaintea ei, care are o inclinatie mult mai mica (de la 0 la 6%).

Concluzie 2: daca atunci cand te-ai dus spre Ranca ai urcat Urdele fara sa impingi bicla, inseamna ca te-ai uitat prea mult la rampa-sperietoare in timp ce te apropiai de ea si te-ai demotivat. Spre Urdele nu te-ai demotivat, deoarece inainte de sectiunea de 10 - 13% inclinatia este de 8 - 10% si te pregateste pentru ce urmeaza.

Daca in timp ce ai urcat Urdele ai impins bicla, nu inseamna ca n-ai putut sa urci, ci ca bicla ta nu rezista la inclinatii mari, ameteste, si ca urmare trebuie sa ai grija de ea si sa te deplasezi cu viteza mica, eventual tinand-o dragastos de ghidon.

 

Cam asta-i.

Multumesc pentru initiativa povestirii, care m-a determinat sa ma duc din nou pe Transalpina cu bicla. Anterior am mai fost o singura data, dar m-am oprit in Urdele, caci se apropia seara (tura a fost in octombrie) si nu stiam in cat timp ajung in Muntinu si inapoi. Si am ramas cu parerea de rau ca nu am ajuns acolo pe bicla. Acum am ajuns si stiu si in cat timp: 28 minute dus si alte 28 intors.

Sanatate!

Share this post


Link to post
Share on other sites

@raz_on_bike Multumesc de informatie. E posibil sa ai dreptate. Totusi, pe panta aia m-am oprit cand ciclocomputerul mi-a aratat 17%. Pe urcarile dispre Obarsia Lotrului spre pasul Muninu am dat si eu de pantele alea in linie drepta care nu spun nimic, doar te lovesc. Pe alea aveam 14% pe ciclocomputer.

Totusi, Ride with GPS e de parere ca ar fi si ceva 21%, pe acolo. Este adevarat ca este si o iluzie optica pentru ca panta incepe dintr-o mica coborare pe care creierul o interpreteaza ca drept sau ascensiune.

Cred ca asta este portiunea:

21015748_2025487844351248_15432951334557

Share this post


Link to post
Share on other sites

Superb. Si motivational. Suma respectelor!

Share this post


Link to post
Share on other sites
în urmă cu 11 ore, iacobdoc said:

Ride with GPS e de parere ca ar fi si ceva 21%, pe acolo

Da, aceea este portiunea.

Si nu este exclus sa fie adevarat ca ar fi 21%. Eu am un ciclocomputer Sigma Rox 9.1 care nu are treaba cu GPS-ul ci calculeaza inaltimea pornind de la presiunea mediului ambient. Ca urmare, eu am masurat 13% la soare, cu vant moderat :)).

Contrargumentul meu este ca o rampa de 16% (urcata de mine in alta parte) eu stiu ca se simte altfel. Aici picioarele mele au impins ca pe o rampa de maxim 14-15%, de aceea am incredere in ce mi-a aratat ciclocomputerul.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Eu am un 9.0. Tot Sigma. Iar altimetrul barometric de la Sigma e o mică glumă*.
Nu cred că te poți baza pe el, mai ales când apar variații de presiune atmosferică (gen vreme schimbătoare)... Dacă tu te bazezi doar pe el e cam nașpa. 
*poate 11-le  de acu' să fie ceva mai ok, dar nu cred. 
Garmin Edgeul lui iacobdoc are ȘI gps ȘI barometric ȘI glonass. 

Dar suntem mega off topic.
Poate că ar trebui să ne mutăm undeva la performanțe? 
 

Share this post


Link to post
Share on other sites

Discuția cu și despre gadjete întotdeauna duce la contradicții fără substanță. Important e că prietenul nostru a urcat, a coborât, a pozat, a fost el cu el pe Transalpina și ne-a povestit și nouă.

Cifrele sunt ok, dar sunt seci, nu prea transmit sentimente. Asta e o tură cu mult sentiment, hai să-l lăsăm așa cum e.

Share this post


Link to post
Share on other sites