majikstone

Alpii francezi 2018

Recommended Posts

Salut!

 

Dupa ce anul trecut am reusit sa ajung in cateva locuri memorabile pe bicicleta, anul asta am pornit cu planuri mari din punct de vedere ciclist. Pe langa participarea la doua cyclomontagnarde, de care m-am achitat cu brio, voiam sa petrec o saptamana in Alpi si sa abordez o serie de noi varfuri montane, unele aflate la foarte mare altitudine, altele pur si simplu spectaculoase. Pana la urma socoteala de acasa nu s-a potrivit decat partial cu cea din targ, au intervenit niste schimbari in programul meu pe durata verii, astfel incat a trebuit sa "sparg" planul initial in mai multe bucati, prima dintre ele reusind sa o pun pe roate in weekendul prelungit dintre 29 iunie si 3 iulie.

 

Prima parte - Ziua 1 - 29 iunie - Mont Bisanne

 

Cu concediul pus in zilele de vineri si luni, am plecat devreme spre Lyon, unde urma sa o recuperez pe Gabrielle, prietena unei foste colege de facultate pe care o cunoscusem cu cateva saptamani in urma. Pasionata si ea de ciclism si de munte, a decis sa vina cu mine intr-o parte din escapada mea. Dupa ce-am luat pranzul in Lyon si apoi am asteptat sa termine de supravegheat niste studenti restantieri care abia asteptau si ei sa plece in vacanta, i-am incarcat bicicleta si bagajul in masina si am plecat de urgenta catre prima noastra destinatie, campingul Domelin din Beaufort. Ajunsi cu putin inainte de ora 19, ne-am instalat cortul si ne-am pregatit pentru o scurta dar intensa escapada pe biciclete: urcarea pe Mont Bisanne, la aproape 2000m altitudine.

 

Pe la 8 fara un sfert seara eram pe drum. N-am apucat sa ne incalzim, nu stiam cat de in forma e celalalt si cine va astepta pe cine, dar am dat piept rapid cu pantele care n-au intarziat sa ajunga la valori de 10% si peste. Planul era sa prindem apusul in varf, asa ca n-am ezitat sa fortam poate mai mult decat era cazul. Partea buna, totusi, era ca in ciuda unei considerabile diferente de gabarit care o favoriza evident pe ea, amandoi urcam cu cam aceeasi viteza si sufeream cam la fel de mult.

 

Pe la jumatatea urcarii am facut prima pauza de cateva minute, am mancat cate un gel, ne-am rehidratat si apoi ne-am vazut de drum. Amandoi pornisem destul de greu, resimtindu-se oboseala dupa o saptamana de lucru si dupa drum, dar nu aveam de gand sa ne dam batuti.

 

iNDlYjP.jpg

p2iTlx4.jpg

 

Cu soarele ascunzandu-se tot mai tare dupa versantul pe care il urcam, am decis sa ne grabim pe cat se poate sa ajungem in varf. Am mai facut vreo 2 pauze scurte, cat sa mai mancam cate un gel, iar apoi am facut un ultim forcing catre varf, unde se gasea un restaurant (inchis) si o statie de telescaun.

 

goegeQI.jpg

 

Din pacate am ajuns la cateva minute dupa ce soarele apusese, dar chiar si asa peisajele erau superbe. Cu toate astea, n-am stat prea mult, pentru ca temperatura scazuse destul de puternic, iar eu dupa modelul stabilit in anul anterior am plecat din nou racit la munte. Am reusit totusi sa facem o poza in varf, iar apoi ne-am lansat pe coborare.

 

t9dgJqC.jpg

 

Coborarea a fost senzationala. Daca pe primii cativa kilometri inca ne-am mai bucurat de lumina naturala, ultima ei jumatate a fost facuta exclusiv la lumina farului meu B&M Ixon Premium. O buna parte din soseaua aleasa la coborare a fost de o calitate impecabila, recent asfaltata din cauza includerii in traseul Turului Frantei (in etapa 11), astfel incat am putut cobori cu viteze de 40-50 km/h (si chiar si peste) in deplina siguranta la lumina farului.

 

QIDXqvg.jpg

PkWNYVF.png

 

Gabrielle cred ca a fost destul de speriata la inceput, pentru ca nu avea atat de multa experienta pe coborari, dar a decis sa imi urmeze riguros traiectoria si viteza de coborare, asa ca am reusit sa ajungem inapoi in camping fara incidente undeva inainte de ora 11. Dupa un prim test reusit, de 37 km si undeva in jur de 1400 m de ascensiune, ne-am pregatit rapid pentru somn si pentru a doua zi, care avea sa fie tot una relativ scurta, dar la fel de dura.

  • Upvote 5
  • Like 3

Share this post


Link to post
Share on other sites

Prima parte - Ziua 2 - 30 iunie - Cormet de Roselend via Col de Pré

 

Dupa o noapte de somn linistit, ne-am trezit pe la 7 si jumatate, cu suficient timp inainte de trecerea prin camping a unui boulanger local. Am mancat un mic dejun à la française, dar si vreo doua batoane cu cereale, am adunat o parte din acareturile din cort, ne-am pregatit de plecare si am pornit la drum, undeva in jurul orei 9. Urma o zi cu peisaje de poveste, dar care incepea la fel de dur, fara sa avem prea mult timp pentru incalzire.

 

Am incercat totusi sa pornim ceva mai prudent decat in seara anterioara, mai ales ca stiam ca ne asteapta din nou niste kilometri buni de pante de 9-10%. In plus, o buna parte din traseu urma sa fie in bataia soarelui, fara tare multa umbra. Din Beaufort, punctul nostru de plecare, aveam doua variante sa ajungem catre Cormet de Roselend, destinatia noastra aflata la 1968m altitudine - una directa, dar cu o panta medie mai mica si alta care implica un ocol pe Col de Pré si pe langa barajul Roselend. Am ales sa urcam intai spre Col de Pré si sa coboram pe celalalt traseu, acesta fiind si traseul propus de Mike Cotty de la The Col Collective.

 

Deja din primii kilometri ai catararii catre Col de Pré caldura devenea destul de sufocanta, dar peisajele meritau cu varf si indesat suferinta.

 

8yXvxJv.jpg

zypUnDz.jpg

 

Ultimii kilometri ai catararii catre Col de Pré au fost foarte duri, cu pante medii de 9-10% si maxime de 13-14%. In mod surprinzator, eu ma simteam ceva mai bine pe sectoarele foarte dure ale catararii decat Gabrielle, in schimb ea recupera simtitor de cate ori panta devenea ceva mai usoara. Per total, am urcat in acelasi ritm fara sa ne incurcam unul pe celalalt, si chiar si pauzele au venit destul de natural pentru amandoi. Dupa cateva pauze scurte de alimentare, am decis sa facem una mai lunga la umbra, pe o banca plasata convenabil la 4 km de varful primei catarari a zilei.

 

pYPJdiu.jpg

 

De aici, lant intins pana in varf, ultimul kilometru fiind foarte lejer. La un moment dat aveam dubii daca nu cumva am trecut deja de varf, dar in final am descoperit si panoul care marca altitudinea maxima.

 

lCzyJyc.jpg

 

De aici a urmat o superba coborare catre barajul si lacul Roselend. Drumul ingust, serpentinele care duceau catre baraj, linistea si peisajele ne-au facut pe amandoi sa coboram mult mai incet decat am fi facut-o in mod normal. 

 

GvQQCqZ.jpg

 

Am traversat barajul la ralenti, iar apoi am dat piept cu un ciot de urcare destul de abrupta care ne ducea catre drumul principal care urca din Beaufort, drum pe care urma sa coboram la intoarcere. La scurt timp dupa intrarea pe drumul principal am decis sa facem o pauza de cafea si sa ne mai bucuram o vreme de perspectiva asupra lacului.

 

xjUQNHJ.jpg

 

De aici urmau vreo 2-3 kilometri de plat si usoara catarare, numai buni sa ne reintram in ritm, iar apoi ultimii 6 kilometri de catarare catre Cormet de Roselend. Cu o panta simtitor mai mica decat in prima jumatate a zilei, cu valori medii mai degraba in jurul valorii de 6-7%, am putut in sfarsit sa urcam mai relaxati si sa stam de povesti. Cu nici 2 kilometri inainte de finish am trecut pe langa o cascada, asa ca am profitat de moment pentru cateva poze si putina racoare.

 

MDKgh4Q.jpg

uvfHK7x.jpg

 

Deja eram la o altitudine destul de mare, temperaturile fiind ceva mai scazute decat in vale, dar chiar si asa aerul rece antrenat de cascada a fost binevenit. De aici am pornit in forta catre varf, unde am ajuns fara tare multe emotii.

 

5zESUS6.jpg

OirggM0.jpg

 

In varf ne asteptau diverse tarabe unde comerciantii locali vindeau branzeturi (branza de Beaufort fiind una destul de populara) si carnati. Cum si-asa nu stiam ce sa mancam la pranz si aveam o bagheta cumparata de dimineata de la boulangerul local, am cumparat o portie zdravana de branza si un cârnat uscat cu piper si le-am indesat in buzunare. Dupa inca niste poze si mici discutii cu ceilalti ciclisti ajunsi in varf, am luat-o la vale, bucurandu-ne din nou de peisaje.

 

xlmGx76.jpg

 

Dupa o coborare destul de dificila, o buna parte din sosea fiind de proasta calitate, am ajuns inapoi in camping, unde ne-am spalat, am mancat cate un sandwich consistent cu branza si carnatul luate din varful muntelui, iar apoi ne-am pregatit de plecare. Desi in mod normal ar fi trebuit sa plecam din camping inainte de ora 12, doamna de la receptie ne-a spus ca nu e nici o problema sa plecam si mai tarziu. Asadar, undeva pe la ora 3 am plecat catre Bourg-Saint-Maurice, destinatia noastra finala, aflata la cam 80 km distanta.

 

Am ajuns in campingul Huttopia din Bourg-Saint-Maurice undeva in jurul orei 5. Ne-am instalat rapid si apoi am plecat cu masina catre centrul comunei, unde am ajuns in zona populata de baruri si restaurante cu doar cateva minute inaintea finalului meciului dintre Franta si Argentina. Cand am sosit, toate localurile erau pline ochi de suporteri, care o data ce s-a terminat meciul au sarbatorit zgomotos (de inteles, Franta tocmai batuse in mod spectaculos Argentina piticului din poveste) iar in nici 10 minute au lasat localurile goale. Perfect pentru noi - am mancat cate un burger, ne-am rehidratat, iar apoi am mai cumparat una-alta de la un supermarket si ne-am intors in camping, unde am petrecut seara in jurul catorva sticle de bere artizanala cumparate de la receptia campingului. Urma ziua cea mare, in care aveam sa atacam cel mai inalt pas rutier din Europa.

  • Upvote 5
  • Like 3

Share this post


Link to post
Share on other sites

Prima parte - Ziua 3 - 1 iulie - Col de l'Iseran

 

Desi de data asta am dormit destul de prost, fiind galagie pana destul de tarziu in camping si in preajma lui in seara anterioara, ne-am trezit la 6 dimineata, hotarati sa plecam cat mai devreme catre Col de l'Iseran. Urma sa fie o zi lunga, cu 47 km de pedalat pana in varf, dintre care mai bine de 30 de catarare efectiva. Desi zilele anterioare fusesera destul de obositoare, eu ma simteam foarte in forma si pregatit sa ajung la un nou punct de altitudine maxima, dupa ce anul trecus urcasem pe Col Agnel, la 2745m. Asadar, dupa un mic dejun improvizat, la 7 si jumatate eram amandoi pregatiti de plecare, cu buzunarele pline de geluri si batoane pentru lunga zi ce ne astepta.

 

Am plecat domol din Bourg-Saint-Maurice, primii 8 km ai traseului fiind in mare parte plati, usor valonati, doar buni pentru incalzire. De altfel catararea pana pe Col d'Iseran putea fi impartita in 2 catarari de denivelari si pante medii similare, una pana la barajul Chevril de pe lacul de acumulare omonim, iar cealalta pana in varf, fiecare fiind precedate de 8-9 km de plat usor valonat. Temperatura era excelenta, iar soarele era in mare parte ascuns dupa muntii din jur. Ajunsi in Sainte-Foy-Tarentaise, ne-am confruntat cu primele serpentine ale zilei, dar pantele de pana in 7-8% erau mai mult decat binevenite dupa suferinta din zilele precedente. Reusind sa pastrez constant o cadenta mai mult decat decenta, am urcat cu destul de mult spor pana la barajul Chevril, fiind in cea mai mare parte a timpului la umbra, la adapostul stancilor, si, din cand in cand, racoriti de-a binelea de aerul rece din preajma cascadelor de pe marginea drumului. Bineinteles, din cand in cand am mai facut pauze de alimentare, hotarati fiind sa nu ne lovim de vreun zid pe drum.

 

L0dbAqm.jpg

 

Ajunsi la baraj, am facut o noua pauza, de data asta mai mult pentru poze.

 

9S9chwi.jpg

WuXBmRt.jpg

 

De aici au urmat cativa kilometri de plat, o buna parte din ei traversand statiunea de ski din Val d’Isère, una dintre cele mai populare din Franta. Cum dimineata nu apucasem sa beau o cafea, am decis sa ne oprim la prima cafenea pe care o gasim deschisa si sa facem o pauza mai consistenta, fiind oricum in avans fata de estimarile noastre initiale. Cu bateriile reincarcate, am parasit statiunea Val d’Isère, aflata la o altitudine de 1800-1900 metri, si am abordat etapa finala a traseului nostru, mult mai salbatica si complet expusa soarelui. Desi temperaturile din vale se anuntau de binisor peste 30 de grade, la altitudinea la care eram temperaturile erau mai mult decat rezonabile, in jurul valorii de 20-25 de grade. Cu pante in mare parte la fel de domoale ca pana atunci, rare fiind segmentele de peste 8-9%, ne-am vazut linistiti de drum.

 

YgmryCR.jpg

 

Dupa inca vreo 300-400 de metri urcati, am ajuns intr-un punct in care statiunea Val d'Isère putea fi admirata in toata splendoarea ei. In plus, soseaua pe care urcam noi se intersecta (sau chiar mergea in paralel) cu diverse partii de ski care tin de domeniul skiabil. Mai tarziu, cand am decis sa mai facem o pauza la finalul unei linii drepte lunga de aproape 2 kilometri, am avut ocazia sa il vedem pe nimeni altul decat Thibaut Pinot coborand in viteza pe langa noi, urmat la cateva secunde de o dubă cu insemnele echipei FdJ. Desi initial nu eram 100% siguri ca era el, Strava ne-a confirmat ca intr-adevar el a fost cel care trecuse pe langa noi. Desi Gabrielle incepea sa resimta lipsa de oxigen, am continuat lupta cu muntele, care era din ce in ce mai spectaculos. 

 

Yhwf7Xa.jpg

G6KSUGL.jpg

 

Pe la 2600 de metri altitudine, dupa un mic forcing facut pe un segment ceva mai abrupt, am simtit si eu mici ameteli din cauza lipsei de oxigen, asa ca m-am calmat rapid si am revenit la un ritm mai conservativ. Cu toate astea, pe ultimele sute de metri am decis sa dau totul si sa fortez un atac pana in varf. Era momentul ala de "acum ori niciodata", voiam sa vad cat mai pot dupa o zi intreaga la mare altitudine. Am ajuns in varf epuizat, cu vreo 10 secunde in fata Gabriellei, care pentru singura data in weekendul respectiv nu s-a putut tine dupa mine.

 

Ajunsi in varf, am putut savura in sfarsit berea Guinness pe care o carasem cu mine intr-unul dintre buzunare de la plecarea din Bourg-Saint Maurice.

 

muQ0zzr.jpg

ERquRlX.jpg

Ivakbd1.jpg

 

De la oboseala acumulata si lipsa de oxigen, pe amandoi ne-au luat ametelile destul de rapid. Dupa o asteptare indelunga, am reusit sa ne facem si niste poze cu panoul rutier din varful montan.

 

EgQgQUn.jpg

9bIesMZ.jpg

 

Fara sa zabovim foarte mult, am pornit inapoi la vale, Gabrielle prevenindu-ma ca va cobori foarte incet primii kilometri din cauza ca se simte usor ametita. Eu am profitat de asta ca sa ma opresc de cateva ori pe coborare pentru niste poze in plus. Urma sa ne regrupam in Val d’Isère, unde aveam de gand sa mancam ceva la terasa la care ne oprisem mai devreme pentru cafea.

 

i2hlnwX.jpg

rDpPPOi.jpg

cRqTMCd.jpg

c8xB3XV.jpg

 

Dupa cate o tartină savoyardă si un suc, am continuat coborarea catre Bourg-Saint-Maurice.

 

P8JrWVe.jpg

 

Am ajuns intr-un final inapoi in Bourg-Saint-Maurice, cu vreo ora inainte de ora planificata, asa ca Gabrielle a decis sa mai pedalam prin comuna pana ajungem la 100 de kilometri facuti in ziua respectiva. Din aproape in aproape am ajuns sa abordam si primul kilometru al catararii din sensul opus catre acelasi Cormet de Roselend urcat cu o zi inainte, iar apoi am luat-o catre camping, unde am ajuns in jurul orei 15:30. Dupa ce ne-am spalat, am incarcat in masina toate lucrurile Gabriellei, iar apoi am mers sa mancam si sa bem cate un pahar de Sangria.

 

E1AJRFM.jpg

 

In final, am condus-o pe Gabrielle la gara din Bourg-Saint-Maurice, ea fiind nevoita sa se intoarca cu trenul in Lyon duminica seara, iar apoi mi-am petrecut seara ascultand la radio meciurile din cupa mondiala si pregatindu-ma psihic pentru ultima zi a expeditiei.

  • Upvote 6
  • Like 2

Share this post


Link to post
Share on other sites
On 06.07.2018 at 11:13, majikstone said:

Gabrielle cred ca a fost destul de speriata la inceput, pentru ca nu avea atat de multa experienta pe coborar

 

Norocul ei că nu cobori tare.

 

Na, că am înfipt și eu cuțitul pe unde am putut! 🙄

  • Haha 1

Share this post


Link to post
Share on other sites
6 minutes ago, paulrad said:

Norocul ei că nu cobori tari.

 

Ei, lasa ca chiar si asa era sa decolez de vreo 2 ori pe coborarea de pe Iseran din cauza unor denivelari. Si nu aveam decat cam 50 km/h. Aia care coboara cu 70-80 km/h clar nu au toate tiglele pe casa.

  • Upvote 1

Share this post


Link to post
Share on other sites

@majikstone

 

Felicitari pentru tura si multumesc pentru disponibilitate.

De asemenea, felicitari si pentru capacitatea de organizare. Un pas la 2000 m. alt cu bicicleta si 650 km de condus mi-ar fi luat 3 zile.

 

Bafta in tura viitoare. Sunt curios sa aflu cum ti s-a parut Cime de la Bonette compatativ cu restul pasurilor din Alpi pe care le-ai parcurs deja.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Mersi! Sper sa revin si cu partea a doua cat de curand.

 

Just now, gibonu said:

Un pas la 2000 m. alt si 650 km de condus mi-ar fi luat 3 zile.

 

 

Cand ii faci pe autostrazile din Franta sa stii ca nu sunt chiar atat de multi. 650 km de condus in Romania sunt cu totul alta poveste, aia e mare lucru daca ii faci fara sa fii lovit de vreun idiot care conduce ca pe autostrada prin localitate...

Share this post


Link to post
Share on other sites

@majikstone

Stiu ca-i altceva sa conduci pe autostrada, insa nici pe acolo masina nu merge singura. Chiar asa, cat costa (taxe de autostrada) cei 650 km?

Share this post


Link to post
Share on other sites

Nu mai retin exact suma totala, dar Lyon-Paris a fost 35€, iar pentru restul segmentelor, pana in Lyon, a fost in jur de 15-20€. Deci sa zicem 50-55€ pentru cei 650 km, dar dintre care cam 50-100 au fost diverse sosele de centura sau segmente fara plata.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Multumesc.

 

Despre campingurile prin care ai stat poti sa ne spui cate ceva (conditii, preturi, etc)?

Share this post


Link to post
Share on other sites
39 minutes ago, gibonu said:

Despre campingurile prin care ai stat poti sa ne spui cate ceva (conditii, preturi, etc)?

 

Pe scurt, in ambele campinguri am fost foarte placut impresionat de curatenia din grupurile sanitare si de prezenta hartiei igienice (stiu ca e un detaliu marunt, dar pana acum de fiecare data a trebuit sa vin cu ea de acasa, aici nu a fost cazul). In plus, la campingul Huttopia (care, de altfel, e un fel de lant national de campinguri), dincolo de blocul sanitar impecabil, curatat de cateva ori pe zi de angajati, la receptie se puteau cumpara diverse produse locale (bere artizanala, marmelade, sucuri de fructe naturale). In plus, ambele locuri de camping au fost uriase, pe langa masina ramanand spatiu pentru cel putin 2 corturi de 3-4 persoane si o gramada de spatiu de manevra. Cand am fost pe Mont Ventoux de exemplu, spatiul de camping era chiar stramt, o parte dintre sardinele de fixare ale cortului fiind aproape sub masina.

 

Despre preturi, la primul camping (cel din Beaufort) pretul a fost destul de standard (daca retin bine, putin sub 10 euro pe noapte pentru un spatiu de cort + masina, dar fara alimentare electrica - nu am avut nevoie), in timp ce in campingul Huttopia din Bourg-Saint-Maurice a fost 16 euro pe noapte. La Bourg-Saint-Maurice mai aveau si multe alte facilitati (piscina, zona de joaca pentru copii, un soi de living room cu TV si canapele) de care in final nu am profitat.

  • Upvote 1

Share this post


Link to post
Share on other sites
în urmă cu 5 ore, majikstone said:

faimoasele Lacets de Montvernier

 

nț nț. la un momentdat îmi trecea prin cap să urc cu toată șandramaua pe bicicletă pe acolo, asta tot din cauza ta. Până la urmă fac în sens invers și o să cobor serpentinele alea. Între timp mai dau cu niște diclofenac pe ”genunche”.

  • Haha 1

Share this post


Link to post
Share on other sites

Eu am văzut o cursă de șosea de la Zalău. Pluton, 40-50km/h.... să vezi cum zburau ăia peste cap, grămadă. Am zis că așa ceva nu o să încerc niciodată, chit că io nu-s așa fricos ca tine pe coborâri 😛 Prefer o cursă de MTB unde să mă driblez cu 2-3 participanți și cu copacii de pe margine. Mă rog, prefer îi mult spus că mergeam doar la 1 cursă pe an și nici aia nu se mai ține...

  • Upvote 1
  • Sad 1

Share this post


Link to post
Share on other sites

Pe sosea nu cobor nici eu chiar atat de lent de obicei, in principiu daca soseaua e curata ma duc cu 50-60 km/h, ocazional si peste, dar coborarea de pe traseul asta a fost extrem de periculoasa. Dincolo de asfaltul grunjos, mai era si plin de pietris in viraje (cum de altfel a fost si pe coborarea scurta unde s-au produs accidentele de care vorbeam). Probabil ca daca mergeam cu cauciucurile de 32 mm coboram altfel, dar cu alea de 25 a fost crima si pedeapsa.

 

Cat despre mersul in pluton, de bine de rau marea majoritate a celor prezenti chiar aveau o gramada de experienta in sensul asta si umpleau fiecare centimetru ramas liber fara sa faca miscari bruste si periculoase pentru cei din jur. Cazaturi in pluton nu s-au produs, desi la start au fost cateva sute de persoane. In cazul unui neinitiat ca mine, in schimb, creierul imi era suprasolicitat de faptul ca trebuia sa controlez bicicleta cu o precizie mult mai mare decat de obicei si cu timpi de reactie de multe ori mai redusi decat cand rulez singur sau cu maxim 2-3 persoane in fata mea, mai ales ca orice miscare necontrolata in lateral implica acrosarea altor biciclisti. A fost o experienta interesanta si utila, dar pe care nu cred ca o voi mai repeta prea curand, cel putin nu "in regim competitional", pentru ca oricat de rapid si eficient energetic ar fi mersul in pluton, riscurile aferente sunt pentru mine mai relevante decat satisfactia oferita.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Partea a doua - Ziua 3 - 13 august - tranzit & Col de la Cayolle - dubla 1

 

O noua zi, o noua trezire matinala, de data asta anticipand o lunga zi de condus pe care o aveam in fata. Din La Chambre aveam doua variante sa ajungem in Saint-Martin-d'Entraunes, urmatoarea noastra destinatie: una implica tranzitul prin Italia, pe autostrada, cealalta implica trecerea peste cateva varfuri montane din Alpii francezi. Cum sofatul pe drumuri de munte imi place aproape la fel de mult precum pedalatul pe drumuri de munte, decizia a fost usoara in cazul meu. In cazul colegei mele de tura, lucrurile stateau exact pe dos: pe cat de mult ii placea cu bicicleta la munte, pe atat de mult nu suporta mersul cu masina.

 

Am facut un compromis si am mers pe drumurile de munte.

 

Primul atacat, Col du Glandon, pe o sosea destul de umeda, abrupta si nu foarte larga, dar pe care eram destul de singuri din cauza ca era luni dimineata, iar traficul auto (si cel de biciclisti) erau cvasi-inexistente. Gabrielle a decis sa doarma in timp ce eu imi faceam de cap pe serpentine, asa ca nu a durat foarte mult pana am ajuns in varf.

 

WxmBWoq.jpg

iWmDzAQ.jpg

 

De aici, am coborat catre Allemont, sosea pe care am traversat-o candva cu bicicleta (dar si cu masina iarna trecuta), apoi spre Bourg d'Oisans, indreptandu-ne catre Col de Lautaret, alt varf pe care l-am urcat in prealabil cu bicicleta. Catararea catre Lautaret a fost mult mai domoala si lipsita de serpentine, asa ca nu au fost prea multe proteste de pe scaunul din dreapta. Ajunsi in varful Col de Lautaret, am decis sa ne oprim si sa luam pranzul, copios de altfel, iar apoi sa ne continuam drumul catre Briançon. 

 

akwxksa.jpg

 

De acolo au urmat cateva zeci de kilometri pe un drum national spre Guillestre, alta comuna prin care am mai trecut, iar apoi a urmat cel de-al treilea varf al zilei, Col de Vars, prezent anul trecut pe traseul L'étape du Tour, iar serpentinele au revenit in meniu. Cu toate astea, Gabrielle incepea sa se obisnuiasca cu ideea, asa ca de data asta nu a mai dormit, ci doar m-a rugat sa conduc ceva mai potolit. Nu ca as fi condus eu dincolo de limitele bunului simt, dar toleranta ei era mult sub limitele de viteza, respectiv limitele masinii mele deloc sportive. Intr-un final am trecut si de Col de Vars si am coborat catre Jausiers, iar apoi Barcelonette, crezand ca am terminat pe ziua respectiva cu varfurile montane. In Barcelonette am facut si cumparaturile pentru urmatoarele zile.

 

njmKJx3.jpg

XmP2hCx.jpg

 

Dar asta nu avea sa se intample. Intre Barcelonette si Saint-Martin-d'Entraunes mai ramanea Col de la Cayolle, unul dintre varfurile pe care urma sa le abordam si care m-a lasat complet fara cuvinte. In special pe versantul dinspre Barcelonette, soseaua care serpuia cu o panta foarte domoala catre varful muntelui oferea o suita de peisaje extrem de diferite unul de celalalt. Totul incepea cu o zona de chei, cu o sosea foarte ingusta (de multe ori cu o singura banda), intr-o zona stancoasa si arida. Mai departe urma o zona in care incet-incet se deschidea perspectiva asupra muntilor si ceva mai plina de vegetatie, dar si de asezari umane. Al treilea segment, care incepea de pe la 1800 de metri altitudine, era bine impadurit, cu niste pante ceva mai abrupte, urmand ca ultimii 4-5 kilometri sa fie din nou intr-o zona cu o deschidere fantastica spre vaile si varfurile din jur. Apoi, ajunsi in varf, a urmat o coborare tehnica si sinuoasa catre Saint Martin d'Entraunes, pe un drum ceva mai larg, dar care trecea prin cateva tuneluri sapate in stanca.

 

Am ajuns in campingul Le Prieuré destul de tarziu, bine dupa ora 6, astfel incat sansele pentru o iesire cu bicicleta in seara respectiva scadeau destul de puternic. In plus, prognoza meteo era si ea nefasta, anuntand o furtuna care urma sa ne viziteze la lasarea serii. Gabrielle a decis ca ea nu isi asuma vreun risc din punctul asta de vedere, in schimb eu cu siguranta nu aveam de gand sa ratez ocazia. Ne-am instalat cortul, m-am echipat, iar apoi am plecat destul de avantat catre varful pe care tocmai il coborasem cu masina.


Primii kilometri ai catararii au fost chiar calmi, cu pante de pana in 3-4%, excelente pentru incalzire. Apoi, incet-incet, pantele au inceput sa oscileze intre valori de 7-10%, dar in ciuda oboselii acumulate dupa ziua anterioara, am mentinut pe toata durata catararii viteza peste 10 km/h, pe alocuri urcand chiar catre 13-14. Avand farul la mine si pregatit fiind pentru o intoarcere pe intuneric, mi-am propus sa urc pana in varf indiferent cat de tarziu voi ajunge acolo. Cu toate astea, undeva intre Saint-Sauveur si Estenc, ultimele doua sate de dinaintea varfului, am inceput sa obosesc putin si sa reduc usor ritmul, iar pe langa asta temperatura a inceput sa coboare vertiginos. La iesirea din Estenc soarele coborase deja dupa muntii din jur, iar temperatura ajunsese la 10 grade, motiv pentru care am decis sa imi reevaluez planurile. Initial m-am gandit sa ma opresc la cota 2000, apoi am decis sa continui pana la borna care anunta inca 4 kilometri pana in varf, de altfel kilometrii cei mai plini de serpentine.

 

vzyRpnL.jpg

 

Era ora 20:10 cand am inceput coborarea, iar intensitatea luminii de afara scazuse suficient de mult incat sa fie deja prudent sa apelez la far. Am pornit la vale ceva mai agresiv decat de obicei si nu m-am oprit decat de 2 ori pentru poze, lumina de afara fiind departe de a fi suficienta pentru poze de calitate. Am ajuns in mai putin de 30 de minute inapoi in Saint-Martin-d'Entraunes, iar o data ajuns la soseaua care ducea catre camping am realizat ce ma urmarise tot drumul: o serie de nori amenintatori, care nu ezitau sa isi faca de cap. Nici n-am apucat bine sa intru pe ultimul kilometru de drum de dinainte de camping ca ploaia a inceput sa cada torential. In plus, la intrarea in camping ma astepta adevarata dificultate a zilei: o bucata de cam 100-200 de metri de panta de peste 15%. Cu chiu, cu vai, si in uralele spectatorilor adunati pe margine, am reusit sa-i dau de capat cu un atac pe care l-ar fi facut invidios chiar si pe tovarășul astmatic Chris Froome si am ajuns in camping cu cateva minute inainte sa inceapa tunetele si fulgerele. Pana am apucat sa mananc si sa-mi pun bicicleta inapoi in masina, intunericul s-a lasat complet.

 

Seara, cu ploaia pe fundal, am decis ca a doua zi sa renuntam la planurile pe care le aveam initial si sa mergem din nou, impreuna, pe Col de la Cayolle. Eu aveam de gand sa cobor pana in Barcelonette, Gabrielle nu se simtea neaparat in forma si cu siguranta nu voia sa-si asume, din nou, riscul de a fi prinsa de furtuna. Urma sa vedem a doua zi ce vom face concret, dar pana atunci aveam amandoi nevoie de odihna.

 

 

  • Upvote 3
  • Like 1
  • Thanks 1

Share this post


Link to post
Share on other sites

Partea a doua - Ziua 4 - 14 august - Col de la Cayolle - dubla 2

 

Ne-am trezit ceva mai tarziu de obicei, profitand de o zi in care nu aveam prea multe restrictii de timp. Din fericire, vremea parea sa tina cu noi, astfel incat in momentul in care am scos nasul afara din cort am descoperit un cer perfect senin si o vreme excelenta pentru pedalat. Dupa un mic dejun rapid, am pornit la drum cu aceeasi destinatie ca in ziua anterioara.

 

Astazi am plecat ceva mai domol ca in ziua precedenta, pe de o parte pentru ca eu aveam de gand sa ajung cat mai departe pe partea cealalta a versantului, iar Gabrielle din cauza ca inca suferea dupa ziua de cursa. Cum dimineata incepuse fara cafea, am decis sa ne oprim la o cafenea din primul sat, Entraunes, si sa bem cate o cafea, pana acolo profitand de pantele mai domoale pentru a ne dezmorti putin. Dupa pauza de cafea au inceput si pantele mai abrupte, moment in care am asistat la un moment istoric - daca pana atunci Gabrielle era cea care trebuia sa mearga ceva mai lent decat ar fi vrut pentru a se adapta ritmului meu, rolurile s-au inversat si aveau sa ramana inversate pana la finalul sejurului nostru. Cu un ritm de pedalat totusi decent, am mai facut doua pauze intermediare, una in Estenc si cealalta la cateva sute de metri de locul unde ma oprisem in seara precedenta. Mai aveam mai putin de 4 kilometri pana in varf, iar vremea era, in continuare, excelenta pentru pedalat, chiar daca norii incepeau timid sa isi faca aparitia la orizont.

 

pW2Uh9J.jpg

 

De aici intram pe un taram inca neexplorat pe bicicleta, iar pantele ramaneau destul de consecvent peste valori de 8%. Am continuat impreuna pana in ultimul kilometru, cand am anuntat-o pe Gabrielle ca s-ar putea sa incerc sa imi iau zborul la un moment dat. Cu 700 de metri inainte de varf, am plecat ca din pusca, am urcat pulsul la peste 180 BPM si am ajuns in varf cu cateva zeci de secunde inaintea ei. Ma gandeam ca o sa regret mai tarziu aceasta mica escapada, dar in final nu avea sa fie cazul. Fara sa zabovim prea mult, am facut o poza alaturi de piatra care marcheaza punctul de maxima altitudine al soselei, la 2326m altitudine. 

 

bxDk8Xr.jpg

 

De acolo, dupa o serie de negocieri esuate, Gabrielle a decis sa plece inapoi catre camping, mi-a dat apa dintr-unul dintre bidoanele ei si m-a lasat sa imi fac de cap si sa plec catre Barcelonette. Desi norii incepeau sa fie din ce in ce mai vizibili, eram destul de hotarat sa cobor toti cei aproape 40 de kilometri pana in Barcelonette inainte de a ma intoarce, chiar si cu riscul de a fi prins de ploaie. Fara alte discutii, am luat-o la vale, destul de prudent din cauza soselei nu foarte largi si nu de foarte buna calitate. Prima oprire am facut-o langa o cascada aflata in jurul cotei 2000.

 

qdDMTCw.jpg

iFLDFNS.jpg

17dTGcq.jpg

 

Am continuat coborarea si, o data ajuns la sub 1900m altitudine, pantele au inceput sa se domoleasca semnificativ, ba chiar pe alocuri sa alterneze cu sectoare de plat si de usoara urcare. In plus, uitandu-ma in urma mea, am observat ca norii incepeau sa se adune destul de amenintator. In concluzie, am decis sa cobor pana in jurul cotei 1700, la iesirea din Bayasse.

 

GOSBDzM.jpg

 

Dupa o pauza de realimentare, am pornit inapoi catre Col de la Cayolle, ajutat si de un vant din spate destul de consistent. Puteam in sfarsit sa profit de minunatele peisaje care se deschideau in fata mea.

 

n2CbKbw.jpg

zVhpKVF.jpg

n8KQTV5.jpg

 

Incet-incet, am ajuns inapoi in zona impadurita unde pantele de 3-4% erau inlocuite de pante de 7-8% si ocazional chiar si peste 10%. Dupa un mic forcing, soseaua a devenit din nou destul de lina, cu pante de 5-6% si o panorama superba asupra muntilor din jur.

 

zuifWIo.jpg

B5A5fMZ.jpg

0EVu4g4.jpg

 

Fara sa mai fortez prea mult, am ajuns inapoi in varf, unde vremea era inca rezonabila, asa ca m-am oprit pentru inca o serie de poze.

 

fGZFNI2.jpg

 

De aici incolo urma sa abordez fara prea multa graba o serie fascinanta de serpentine.

 

FM4Dh7Z.jpg

oSMxYev.jpg

UhFf9QJ.jpg

 

Distractia a continuat pentru cativa kilometri, cand am inceput sa simt cateva picaturi reci de ploaie in spate. Am facut o ultima pauza foto, cu o vedere asupra satelor din vale, iar apoi am plecat cu avant muncitoresc catre camping.

 

42Aw51l.jpg

bBEITx3.jpg

 

Cu putin noroc, am ajuns uscat inapoi in camping, unde, dupa nici o ora ploaia incepea sa cada din nou. Am mancat, am facut un dus, iar apoi mi-am petrecut restul dupamesei odihnindu-ma, iar Gabrielle citind. La lasarea serii ne-am indreptat catre barul din incinta campingului, unde am ras cateva beri, am jucat un meci de Monopoly si apoi am mancat cate o portie de midii cu cartofi prajiti, pregatindu-ne pentru etapa cea mai importanta a sejurului nostru: atacarea Cime de la Bonette si a varfurilor din jurul comunei Saint-Etienne-de-Tinée.

 

 

 

  • Upvote 5
  • Like 3
  • Thanks 1

Share this post


Link to post
Share on other sites

Ce să mai zic și eu ? Super, ultra-reportaj !

  • Thanks 1

Share this post


Link to post
Share on other sites

Partea a doua - Ziua 6 - 16 august - Col de la Lombarde

 

Ne-am trezit devreme, am verificat prognoza meteo, ne-am pregatit de plecare si am pornit agale pe la ora 9 si jumatate catre Isola, comuna care marca debutul catararii catre Col de la Lombarde. Vremea se anunta din nou destul de instabila, dar sanse reale de ploaie erau abia in a doua jumatate a zilei, asa ca nu eram tare ingrijorati cu privire la asta. La iesirea din Saint-Etienne-de-Tinée, dupa o scurta urcare, am avut ocazia sa admiram comuna care avea sa ne gazduiasca pentru trei nopti.

 

KMcmREs.jpg

 

De aici drumul a fost in usoara coborare pana in Isola, o parte din el parcurgandu-l pe o pista de biciclete paralela cu soseaua principala. Doar o mica portiune a ei era obligatorie, dar am decis sa o folosim oricum, pentru ca era curata si linistita. Pe drum ne-a ajuns din urma un ciclist cu care am povestit despre cursa de 24 de ore de la Le Mans... pentru biciclete, pe care voia sa o castige (si avea sanse reale tinand cont de rezultatele anterioare) cu o echipa mixta de 6 sau 8, fiind in cautarea unei cicliste cu nivelul adecvat pentru o asemenea provocare. Gabrielle a fost foarte interesata de idee, dar dupa ce a aflat cu ce medii de viteza se merge, a decis ca va trebui sa mai astepte macar un an pana sa isi puna problema de asa ceva.

 

Noul nostru tovaras de drum ne-a insotit pana in Isola, unde ne-am oprit la o cafenea si am savurat o delicioasa cafea italiana. Acolo am aflat cateva detalii cu privire la catarare, si anume faptul ca primii trei kilometri, respectiv ultimii 2-3, vor fi foarte dificili, cu pante medii de 10%, iar ca restul catararii va fi destul de linistita. Am decis sa abordam primii trei kilometri cu calm si rabdare, iar apoi, daca e nevoie, sa marim putin ritmul. Dupa ce a trecut greul, am inceput sa ne bucuram de o serie de serpentine care intersectau cursul raului Chastillon, iar prima pauza am facut-o la 1500m altitudine.

 

q3JUSRH.jpg

 

Tinand cont de faptul ca panta depasea rar 7% si ca amandoi urcam oricum cu o frecventa cardiaca destul de scazuta, de 160 BPM, am decis ca nu prea mai are rost sa facem pauze inainte de cota 2000. Astfel, incet-incet, ne-am apropiat de statiunea de ski omonima, Isola 2000, unde abia in capatul ei superior am reusit sa gasim o cafenea deschisa. Am mai baut cate o cafea si/sau cate un Pepsi, ne-am refacut proviziile de apa, iar apoi am plecat catre varf. Mai aveam 4 kilometri de parcurs, norii incepusera sa se adune, dar simteam deja ca victoria e aproape. 

 

scDy5yF.jpg

 

Am mers impreuna pana cu aproape un kilometru inainte de final, unde am simtit ca Gabrielle nu mai poate sustine ritmul de pana atunci, probabil din cauza pantelor mai abrupte, asa ca mi-am luat tălpășița. Cu un ultim efort am ajuns in varf si am traversat granita cu Italia. Pana mi-am recuperat suflul, a sosit si Gabrielle, iar apoi am trecut la formalitatile de rigoare.

 

aPkwv7X.jpg

 

Cateva zeci de metri mai sus se afla un butic improvizat care servea sandwichuri calde si cartofi prajiti. Cum nu mancasem mare lucru in ziua respectiva, am decis sa ne luam niste hot-dogi si niste cartofi prajiti, toate facute pe loc si care cu siguranta ne-au priit pe moment. Pana am asteptat sa fie gata mancarea, ni s-au alaturat o mama si fiul ei de vreo zece ani, care urcasera pe e-bike-uri dinspre Italia. Ne-am intins la povesti cu ei, afland ca doamna fusese (si inca era) o foarte buna ciclista de sosea, parcurgand trasee care noua ni se pareau inca mult peste nivelul nostru. Motivul pentru care erau pe e-bike-uri era, evident, cel mic, care inca nu era in stare sa abordeze genul asta de catarari, dar il prinsese cu siguranta microbul. Le-am lasat pe fete sa continue discutiile, iar eu mi-am continuat sedinta foto.

 

Llz5pPI.jpg

IdeEAn6.jpg

W4XoMuQ.jpg

 

Fortificatia din poza de mai sus, construita pe versantul francez, este una dintre multiplele fortificatii ale liniei Maginot. De cealalta parte, in Italia, se putea observa partea superioara a comunei Vinadio, care adapostea Sanctuarul Saint'Anna di Vinadio, pe care initial ne gandisem sa-l vizitam, dar am renuntat din cauza conditiilor meteo care devenisera din ce in ce mai amenintatoare.

 

yXW5MB9.jpg

 

Dupa ce discutiile s-au incheiat si mancarea s-a asezat, am pornit inapoi catre Isola, respectiv catre Saint-Etienne-de-Tinée, admirand o lunga serie de serpentine spectaculoase.

 

MkJRN9d.jpg

vszBR3b.jpg

KYiLIBs.jpg

 

Ne-am regrupat la cafeneaua din Isola 2000 unde ne oprisem mai devreme, iar apoi am coborat fara evenimente notabile pana in Isola. De acolo, drumul avea sa urce incet-incet pana inapoi in Saint-Etienne-de-Tinée, iar dupa scurt timp am inceput sa regret mica escapada culinara din varful catararii. Gabrielle era hotarata sa ajungem cat mai rapid inapoi la destinatie, in timp ce eu aveam reflux gastric din cauza mancarii de mai devreme, inca departe de a fi digerata, de cate ori imi crestea pulsul peste 150 BPM. N-a avut incotro decat sa ma astepte, dar chiar si asa am ajuns inapoi in camping cu putin timp inainte sa inceapa ploaia. Am mancat rapid niste conserve de paste si ton, iar apoi Gabrielle a decis sa citeasca si sa doarma in timp ce eu mi-am spalat cateva echipamente de ciclism.

 

Cum ne plictiseam destul de tare, am decis sa vizitam din nou terasa din seara anterioara, unde descoperisem intre timp ca se serveau pentru un pret chiar rezonabil platouri cu specialitati locale (branzeturi si mezeluri), ceea ce suna ca un plan excelent pentru cina, alaturi de o tarta cu fructe de padure si o sticla de vin. Din vorba in vorba, platoul cu specialitati s-a transformat intr-un al doilea platou, prima sticla de vin s-a transformat in a doua si apoi a treia sticla de vin, iar tarta cu fructe ne-a fost oferita in final din partea casei. In concluzie, aproape de miezul noptii, pe ploaie, cu oarecare greutate si pe considerabil mai multe carari decat cu alte ocazii, am ajuns inapoi in camping, unde am adormit instantaneu, oarecum ingrijorati de capacitatea noastra de a ne urca pe biciclete in ziua urmatoare, dar convinsi ca ne-am meritat cu varf si indesat excesele culinare si bahice din seara respectiva.

  • Upvote 4
  • Like 3

Share this post


Link to post
Share on other sites

Partea a doua - Ziua 7 - 17 august - Col de la Moutière

Dimineata, oarecum. Din motive lesne de inteles, mahmureala era la cote maxime. Cum fiecare aveam propriile metode de a scapa de ea, a mea implicand sa merg cu bicicleta iar a ei implicand sa mai doarma cateva ore, ne-am facut planurile pentru ziua respectiva. Eu aveam sa urc singur pe Col de la Moutière, indiferent de vreme, la decizia Gabriellei de a nu urca in ziua respectiva contribuind si faptul ca o avertizasem ca soseaua va fi destul de prost asfaltata, iar relieful foarte salbatic.

Cu oarecare greutate, m-am echipat si m-am pregatit de plecare. Ma asteptau 17 km de urcare pana la o altitudine de 2444m. Plecand in aceeasi directie ca in ziua anterioara, am mers destul de potolit pana la intersectia dintre soseaua catre Col de la Bonette si cea catre Col de la Moutière. De data asta am luat-o la stanga si, dupa destul de scurt timp, am ajuns in Saint-Dalmas-le-Selvage.

a27ohmF.jpgrNIVcq9.jpg

Pana aici, soseaua a fost de buna calitate, iar pantele destul de domoale, cu valori medii de pana in 7-8%. De la iesirea din sat, in schimb, situatia a luat o alta turnura: pantele erau constant in jurul cifrei de 10%, calitatea soselei era comparabila cu cea a soselelor de munte din Apuseni, iar latimea drumului era de multe ori insuficienta pentru ca doua masini sa circule in paralel. Am facut o pauza de alimentare undeva aproape de jumatatea catararii, de unde lucrurile incepeau sa devina cu adevarat interesante.

ZJtka0S.jpgeeyN0Za.jpg

Cu mahmureala evaporandu-se incet-incet, am continuat munca asidua. Desi afara incepuse sa se incalzeasca, soseaua continua sa urce in mare parte la umbra padurii. Pe alocuri am fost nevoit sa ma opresc pentru a lasa masinile sa treaca in siguranta pe langa mine, dar altfel catararea a continuat destul de linistit si misterios pana in jurul cotei 2000, unde padurea incepea sa devina din ce in ce mai rarefiata si sa lase loc golului alpin. Am facut o noua pauza de alimentare si am savurat, alaturi de un gel, si linistea pustietatii in care ma aflam.

zZHdb3Z.jpgALUtPHo.jpg

In scurt timp am ajuns cu adevarat in mijlocul muntilor. Creste, stanci, roci si linistea muntelui intrerupta din cand in cand de tipetele unei pasari de prada. Cele cateva masini care urcasera pana aici se oprisera la marginea padurii, iar biciclistii erau si ei foarte putini. Norii care incepeau sa se adune si umbrele pe care le lasau pe creste faceau spectacolul sa fie complet. Incet-incet, am ajuns sa vad si punctul de maxima altitudine din zona, din varful Cime de la Bonette.

NcaMf5H.jpg

Deja destul de obosit, am ajuns fata in fata cu ultimii doi kilometri ai catararii, care aveau sa ofere pante de 15-16%, facand punctul culminant, pazit si el de una dintre multele fortificatii ale Liniei Maginot, foarte greu de atins. Relieful din jur era senzational, asa ca oboseala si durerea treceau pe planul secund. Desi nu a fost nici cel mai dificil, nici cel mai inalt varf din saptamana asta, ultimii lui kilometri au fost cu siguranta printre cei mai frumosi, spectaculosi si memorabili facuti vreodata pe bicicleta.

6S661BO.jpgrLvrzPj.jpgpg8HOb7.jpg

Cu un ultim efort, am ajuns si in varf, unde am zabovit destul de mult, in ciuda vantului destul de rece si a norilor care se adunau pe versantii din jur.

Iqarqik.jpgKuiw6JV.jpg

In partea cealalta a versantului, soseaua cobora pana la intersectia cu urcarea spre Col de la Bonette dinspre Jausiers, la o altitudine de 2600m, si oferind posibilitatea unei bucle excelente cu plecare din Saint-Etienne-de-Tinée. Cu toate astea, 3 kilometri din segmentul respectiv nu erau asfaltati, iar cei care trecusera pe acolo spuneau ca respectivii kilometri sunt greu practicabili chiar si cu un gravel bike veritabil. In concluzie, aveam sa cobor pe exact acelasi drum pe care urcasem.

Coborarea a fost destul de dificila pana in Saint-Dalmas-le-Selvage, rar reusind sa depasesc 40 km/h din cauza asfaltului prost, ingust si plin de pietris sau nisip. Cum spuneam, calitatea soselei era comparabila, as zice chiar inferioara, celei a soselelor de munte de prin Apuseni, dar suferinta de pe coborare merita cu varf si indesat satisfactia de pe urcare. Chiar si asa, am ajuns destul de devreme inapoi in camping, asa ca dupa ce-am mancat niste paste si peste la conserva, dar si niste branza si masline proaspat cumparate de Gabrielle din piata saptamanala din centrul comunei in lipsa mea, am decis sa ne petrecem restul zilei incercand sa exploram zona din jur.

YSDKo7i.jpg

Tot in centrul comunei se afla si o statie de telecabina, folosita iarna pentru accesul la partiile de schi de la altitudine mai mare si deschisa si vara pentru cei care voiau sa urce pe versant. Pretul era modic, de 1€ pe urcare, asa ca am decis sa urcam si sa vedem ce e de facut mai sus. Din pacate nu am apucat decat sa urcam si sa savuram o cafea si un desert la o cafenea aflata in capatul superior al telecabinei, pentru ca vremea incepuse sa se strice, iar cei care operau telecabina urmau sa o inchida o data ce vantul devenea prea puternic. Am coborat deci oarecum dezamagiti si am decis sa ne mai plimbam prin centrul comunei.

91JIs69.jpgWw9hQHu.jpg

Intr-un final ne-am intors si in camping, unde eu am decis sa-mi petrec dupamasa facand ordine in masina care ajunsese deja o cocina dupa atatea zile de calatorie cu bagaje si echipamente de camping. Mi-a tinut companie o pisica foarte prietenoasa, aciuiata prin camping si, destul de evident, foarte bine hranita de toata lumea.

MRrqGKU.jpgGSbeC7v.jpg

Cu o ultima zi de condus si pedalat in fata, am adormit mai devreme decat de obicei si ne-am pregatit intr-o buna masura pentru o plecare matinala in ziua urmatoare. Cea mai importanta parte a sejurului tocmai se incheiase, dar peripetiile aveau sa continue si in ultima zi pe biciclete.

  • Upvote 4
  • Like 3
  • Thanks 1

Share this post


Link to post
Share on other sites

Partea a doua - Ziua 8 - 18 august - Montagne de Céüse (si altele)

Ne-am trezit la o ora matinala, destul de odihniti, pregatindu-ne pentru ultima zi de pedalat a sejurului nostru. Punctul de plecare era Montmaur, o comuna situata in apropiere de Gap, iar ca sa ajungem acolo trebuia in primul rand sa trecem peste Cime de la Bonette, de data asta cu masina. Am impachetat tot ce mai ramasese de impachetat, le-am incarcat in masina si am plecat la drum. Cum cafeaua a lipsit de dimineata, am decis sa ne oprim la cafeneaua unde ne oprisem cu cateva zile inainte, la aproape 2000 de metri altitudine in drumul catre Cime de la Bonette, iar apoi ne-am continuat ascensiunea catre varf. Cum vremea era exceptionala si mai ales pentru ca nu urcasem pana in punctul de maxima altitudine, aflat la 2862m, am decis sa facem un mic popas in varf si sa profitam de peisaje. Desi o parcare nu e amenajata in adevaratul sens al cuvantului in varf, soseaua care face bucla in jurul Cime de la Bonette are o a treia banda chiar in virajul final, folosita mai mult sau mai putin oficial de toata lumea ca loc temporar de parcare. Lasand masina pe avarii, romaneste, am parcat si am luat-o la pas catre varf.

Dupa cateva minute de urcare pe o poteca foarte ingusta, dar practicabila cu o bicicleta de sosea (dovada fiind urmele proaspete de cauciucuri, dar si un biciclist cu care ne-am intersectat), am ajuns la punctul de orientare din varf, iar peisajele pe care le vedeam de jur imprejurul nostru ne taiau rasuflarea. Pentru ca nu am ce sa mai adaug, voi lasa imaginile sa vorbeasca de la sine.

6VW7f8z.jpgyTKOP4Z.jpgrSVE2MG.jpgxUv8Mo6.jpgpEzJHDs.jpg

Am savurat frumusetea si linistea locului pret de cateva minute, iar apoi am inceput coborarea catre Jausiers, oarecum jenat de prezenta catorva soferi incapabili sa conduca pe sosele de munte. De acolo ne-am continuat drumul catre Gap si apoi Montmaur, facand o pauza de pranz in apropierea lacului Serre-Ponçon, aflat la cateva zeci de kilometri de destinatie. Am ajuns intr-un final si in campingul Mon Repos din Montmaur, in care Gabrielle fusese cu un an in urma.

Traseul zilei respective nu il mai facusem eu de data asta, ci il alesesem dintr-o lista de trasee propuse pe pagina https://www.mountnpass.com/, recomandata tot de Gabrielle. In particular, am ales traseul 24 de sosea, care trecea prin Montmaur si care urca pe Montagne de la Céüse, catarare pe care Gabrielle o mai abordase in trecut si pe care mi-o recomandase calduros. Ajunsi in camping, am decis sa ne odihnim pentru o ora-doua, timp in care Gabrielle a citit iar eu mi-am curatat bicicleta. Am plecat pe traseu, care a inceput cu o lunga si excelenta coborare si a continuat cu cateva cioturi de catarare scurte, dar abrupte.

yyKobFr.jpg

A venit intr-un final si prima catarare mai consistenta a zilei, care trebuia sa urce pana in Rabou, dar pe care am decis sa o scurtam cu cativa kilometri pentru a ne intoarce totusi in camping inaintea furtunii. 

8azlSMD.jpg1z0mRWC.jpg

Am șuntat deci bucla dintre Haute Corréo si Rabou si am coborat direct catre La Freissinouse. Dupa nici cativa kilometri, stupoare: soseaua pe care trebuia sa continuam se transforma intr-un gravel road veritabil. Daca pe mine acest lucru nu facea decat sa ma amuze, stiind ca in mod normal ar trebui sa pot aborda fara probleme sectorul respectiv, Gabrielle nu era deloc incantata de idee.

GNhgYGO.jpg

A mers cateva sute de metri pe bicicleta, iar apoi a decis sa continue sa mearga pe jos, ceea ce cu incaltamintea si pedalele ei SPD-SL era in continuare o aventura, chiar daca isi luase cu ea capacele de protectie ale placutelor. Intr-un final, asfaltul a revenit la locul lui pret de cateva sute de metri, eu aflandu-ma in fata si incurajand-o pe Gabrielle sa urce inapoi pe bicicleta. Dupa alte cateva sute de metri de asfalt, timp in care Gabrielle m-a ajuns din urma, am dat peste un viraj in care asfaltul a fost din nou inlocuit de pietris, care ascundea inclusiv cateva gropi adanci. Eu am trecut primul printr-o astfel de capcana si am derapat, reusind sa redresez bicicleta in ultimul moment. Pana am mai apucat sa strig ca sa o previn pe Gabrielle, inevitabilul s-a produs: ea a franat mai tare decat era cazul, a alunecat si a cazut pe o parte. Ne-am oprit sa evaluam daunele, din fericire parea sa fi scapat doar cu umarul stang usor julit, fara contuzii sau fracturi, iar bicicleta avea doar maneta stanga usor deplasata.

Am stat cateva minute sa isi revina, apoi am continuat coborarea. Ajunsi inapoi la drumul principal care ne ducea inapoi in Montmaur, iar ploaia facandu-si simtita timid prezenta, am decis totusi sa incercam macar sa abordam catararea catre Montagne de la Céüse, iar daca vremea se strica cu desavarsire, respectiv daca Gabrielle realiza ca nu mai poate urca din cauza cazaturii, aveam sa ne intoarcem. Din fericire, astrele s-au aliniat, ploaia s-a oprit complet chiar inainte sa ajungem noi pe catarare, iar Gabrielle parea sa fi trecut peste socul initial. Fara sa mai fortam sau sa ne mai grabim, am continuat catararea pana la altitudinea de 1500 de metri, in centrul statiunii de ski omonime. Ultimii kilometri ai soselei aveau sa fie foarte inconfortabili, atat pe urcare cat si pe coborare, suprafata asfaltului fiind acoperita de pietris compactat, cu o textura foarte dura, dar asta nu ne-a impiedicat sa ajungem destul de bine dispusi in varf.

VLBhlV2.jpg

Cum seara incepea deja sa se apropie si temperatura sa scada, am pornit inapoi la vale, Gabrielle cu chiar mai multa prudenta decat de obicei, iar eu profitand pentru a face cat mai multe fotografii.

4nZZdbC.jpg73CA4Zz.jpg8YCTpoq.jpgqeeq8br.jpg

Am ajuns cu bine inapoi in vale, unde am decis ca nu mai are rost sa facem si ultima catarare a zilei si am pornit inapoi catre camping.

3qutVlt.jpg

Am ajuns inapoi inainte de asfintit si ne-am petrecut seara alaturi de cateva beri servite la barul din incinta campingului si o cina improvizata, facand "revista presei" turelor din saptamana ce tocmai se incheiase si visand cu ochii deschisi la alte locuri prin care am vrea fiecare sa ajungem in viitor. 

EPILOG

Duminica dimineata am plecat spre Lyon, unde am luat pranzul impreuna cu prietena noastra comuna, fosta colega de facultate de-a mea, iar apoi am mai stat la taclale pana pe la 4 dupa-amiaza. Am plecat apoi inapoi spre Paris, unde am ajuns cu bine dupa asfintit, evitand traditionalele ambuteiaje de duminica seara.

H8HNIi9.jpg

Gabrielle avea sa primeasca in schimb vesti proaste in timpul asta, palma ei stanga incepand sa se umfle, iar a doua zi descoperind ca isi fisurase unul dintre oasele degetului mare in momentul cazaturii de sambata. Urmau 2 saptamani fara bicicleta pentru ea, cu palma imobilizata intr-un soi de orteza si probabil multe luni sau chiar ani in care nu va mai vrea sa auda de gravel.

  • Upvote 2
  • Like 1
  • Thanks 1
  • Sad 1

Share this post


Link to post
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Restore formatting

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.