Franța - Valea Ronului și Coasta de Azur

[paulrad 2,465]

Salutare,

Cu chiu cu vai, aproape am terminat de scris povestea turei planificată în topicul acesta. Am constatat că mă pornesc foarte greu la scris, dar mai am doar două zile de povestit, așa că între timp o să redau și aici povestea.

 

Înainte de a începe vreau să mulțumesc lui @majikstone și @gibonu pentru ajutorul în planificarea turei cât și colegilor de forum care de-a lungul vremii au postat povești pe forum și mi-au alimentat dorința de a pleca în lume pe 2 roți.

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

După ce mult prea multă vreme am tot citit poveștile altora din turele de cicloturism, a venit rândul să scriu propria poveste. Franța parcă a fost o alegere naturală, fiind o țară frumoasă și bike-friendly. În plus am avut transport din Baia Mare fără bătăi de cap și am avut și la cine merge acolo.

 

Ziua I – Duminică, 2 Septembrie: Paris | Lyon – Condrieu pe ViaRhôna, 68.37km cu 241m dif. de nivel

 

5:30 a.m. sună alarma după ce nu m-au lăsat să dorm foarte bine cele 1 milion de gânduri ce-mi treceau prin cap. La 7:36 trebuie să iau trenul din gara Paris Bercy cu destinația Lyon Part Dieu așa că mă echipez în grabă și cobor bicicleta și bagajele în fața blocului. Aici mă chinui cu fixatul bagajelor pe bicicletă datorită improvizației cu rucsacul deasupra port-bagajului pe care până la urmă îl iau în spate că nu mai e timp de pierdut. Pornesc pe Garmin track-ul GPS până la gară, îmi iau rămas bun de la mătușa și unchiul ce m-au găzduit și pornesc în direcția greșită, evident. În sfârșit văd pe GPS încotro mă duc și mă întorc, dar la primul giratoriu încerc toate ieșirile până dau de cea bună. ”Southeast on Cycleway” nu e tocmai o indicație ajutătoare când n-ai pe ecran busolă și nici nu vezi marcaje cu pista de bicicletă pe șosea. Măcar traficul este aproape inexistent la ora asta și după câteva mici rătăciri intru pe Champs-Élysées unde opresc neaparat să fac o poză cu Arcul de Triumf.

 

 

Nu prea mi se vede stopul pe spate, dar mă bazez pe reflectorizantele de la Ortlieb care sunt foarte vizibile.
Pornesc mai departe, iar apoi opresc pe Pont de la Concorde să pozez Sena și Turnul Eifel, iar apoi trag repede o poză și cu Place de la Concorde.

 

 

 

Îmi dau seama că stau destul de prost cu timpul așa că încep să mă grăbesc și nu mai opresc la poze, dar freacă ceva la roată și trebuie să mă opresc. Văd că sacul nu stă prea bine pe portbagaj și alunecă, îl rearanjez și pornesc grăbit mai departe. După ce mă mai chinui un pic cu orientarea pe Garmin ajung la Gare de Lyon, dar eu nu acolo aveam treabă așa că pornesc Google Maps pe telefon, ceea ce ar fi trebui să fac de la început. Sunt pe drumul cel bun, dar timpul e extrem de limitat. Mă învârt o tură pe lângă Gare de Lyon până o iau în direcția bună și mă apropii la 600m de Gare Bercy când iau un viraj într-o intersecție și bang: 1300m. Aici m-am învârtit de am înnebunit, de parcă eram în căutarea acului în carul cu fân. Google Maps îmi arăta când 400m până la gară când +1km, în funcție de intersecția pe care o ratam. Într-un final am ajuns la intrarea în gară la ora 7:38, adio tren. Mi-a trebuit 1h:23min să fac cei 18km până la gară.

Mă duc la casa de bilete: TGV nu pot lua, ceea ce știam deja, iar următorul TER e la ora 9:20 și trebuie să iau alt bilet, 65 euro. Întreb de Intercity de la ora 8:00, dar se pot cumpăra bilete doar online, ceea ce încercasem cu o zi înainte și nu am reușit din cauză că era full vagonul de biciclete. Până iau eu portmoneul din geantă, doamna de la bilete se răzgândește și îmi spune că dacă vreau să iau TER-ul de la ora 9:20 pot să merg cu biletul ce îl am, deși scria clar pe bilet că nu se poate schimba. Am vreme destulă să mă plictisesc, să mănânc, să mă duc să studiez un vagon de biciclete să văd cum e urcarea în el, iar la ora 9:00 mă duc să văd la ce peron vine trenul meu. După ce întreb de 2 ori dacă ăla e trenul spre Lyon, dau jos bagajele de pe bicicletă și urc bicicleta în tren, apoi bagajele. Ocup grațios toate 3 locurile de bicicletă de pe o parte a vagonului, las bagajele jos și le leg de bicicletă pe post de contragreutate, să nu se răstoarne bicicleta dacă se zgâlțâie trenul.

 

 

 

Lyon – Condrieu pe ViaRhôna

 

După 5h:23min ajung în Lyon, încarc bicicleta cu bagajele pe peron și ies din gară după ce zgâlțâi foarte bine toate bagajele pe niște scări ce mi-au ieșit în cale.
La ora 15:12 m-am urcat iar pe bicicletă, mult prea târziu pentru cei 70km planificați, așa că planul a devenit ”să pedalez cât mai mult din cei 70km”. Ca norocul, prin Lyon m-am descurcat mai bine cu orientarea astfel că am ajuns repede pe malul fluviului Ron.

 

 

Clădirea ciudată este Musée des Confluences

 

Pista de biciclete este exact pe malul Ronului și e plină de oameni pe bicicletă, alergători sau plimbăreți.
Traversez Ronul și continui pe pista de biciclete care e destul de îngustă în zona asta și despărțită de trotuar printr-o bordură care îmi dă emoții când din față vine câte o bicicletă. La un momentdat apare din față un recumbent (bicicletă orizontală) care așteaptă după mine la intrarea pe pistă căci nu era cale să încăpem amândoi.

 

Nu pierd vremea deloc prin Lyon și o iau spre Vienne. Deși am dat de indicatoarele ViaRhona, într-o intersecție am pierdut pista și am luat-o pe altundeva, dar tot în direcția bună, urmând să reintru pe pista de biciclete câțiva km mai încolo.

 

 

Pista apare și dispare, nu are continuitate, dar chiar și în zonele fără pistă nu e nici un stres cu șoferii chit că pe site-ul traseului e recomandat să iei trenul pentru a evita porțiunea aglomerată de la ieșirea din Lyon.
Mai traversez încă o dată fluviul Ron ca apoi să am o surpriză neplăcută.

 

 

După pod traseul face dreapta prin spatele zonei industriale și merge exact pe malul Ronului, doar că nu este asfaltat și e un dezastru total. Sunt unele zone nisipoase și bolovănoase astfel încât mă dau jos de pe bicicletă de câteva ori atât la deal cât și la vale.

 

 

 

 

Așa s-a năruit și planul meu ”să pedalez cât mai mult din cei 70km”. După ce dau de asfalt de câteva ori, marcajul mă duce iar la o urcare abruptă pe malul Ronului unde trebuie să descalec și să împing din greu la bicicletă. După asta mă jur că nu mai urmez marcajul cu ”itinéraire provisoire” dacă îmi mai iese în cale.

 

 

 

Trec scurt prin departamentul Isère apoi revin în departamentul Rhône traversând fluviul pe un pod unde trebuie stat la semafor ca să poți traversa, de altfel fiind destul de des întâlnite astfel de poduri de-a lungul Ronului.

 

 

 

Din Loire-sûr-Rhône urmează o porțiune de pistă asfaltată pe malul fluviului, dreaptă cât vezi cu ochii, dar de care mă bucur fiind că înaintez repede.  Aici oamenii se plimbă, fac sport, stau la plajă și destul de mulți fac chiar și grătare. Mă opresc la umbră lângă o terasă și încep să caut camping deoarece e aproape ora 6 seara deja. Găsesc un camping la 10km exact pe traseu și pornesc mai departe după ce fac o poză.

 

 

Depășesc un cuplu de cicloturiști și apoi opresc să fotografiez ruinele castelului medieval din Vienne.

 

 

Îi ajung iar din urmă pe cei doi și schimbăm câteva vorbe. Astfel aflu că sunt francezi, merg și ei pe ViaRhôna până la Mediterană, dar au luat trenul ca să treacă de Lyon și îmi mai spun că vor să pedaleze la anul pe malul Dunării prin România. O iau înainte și începe o porțiune de pistă ce are o mulțime de porți de lemn puse în zig zag, iar între 2 porți de alea era o bară de metal cu balamale ce nu se putea deschide de tot că era lungă și dădea în porțile de lemn. A fost o adevărată ”distracție” să treci cu bicicleta încărcată prin așa ceva. Trebuia să mă dau jos și să fac câteva manevre înainte-înapoi ca să pot lua ”virajele” căci bicicleta nu o puteam ridica de jos să o întorc. Înafară de asta pista era foarte frumoasă și din loc în loc erau niște observatoare de lemn deasupra Ronului. Fix ăla la care m-am hotărât eu să opresc era plin de oameni și era și ultimul, așa că m-am mulțumit cu o fotografie făcută după ieșirea din pădure.

 

Se poate vedea Ingineria într-o poză de pe Google Maps

 

Imediat după Centre d’Observation de la Nature de l’Ile du Beurre

 

La scurt timp am ajuns în campingul L’ile des pêcheurs care era exact pe traseu, pista de biciclete trecând pe lângă gardul campingului. A fost primul camping în care am pășit vreodată așa că nu știam cu ce să-l compar, dar mi-a plăcut că în zona de cort aveau mese unde puteai sta să mănânci omenește sau să-ți împachetezi lucrurile fără să umbli în 4 labe. În plus aveau un cort mare ce avea câteva mese înăuntru și suficient loc să te muți cu cortul tău acolo dacă era prea frig peste noapte. Cazarea a costat 12.5 euro.

 

 

După ce am instalat cortul mi-am luat un Cola și m-am luptat o vreme cu WiFi-ul care n-a mers nici cum.

Va urma.

 

[paulrad 2,465]

Ziua II - Luni, 3 Septembrie: Condrieu – Andacette – Tournon-sur-Rhône – Valence – Cruas, 130km cu 292m dif. de nivel

 

Am dormit buștean. Nici nu aveam cum dormi altfel după ce în ziua anterioară mă trezisem la 5:30 a.m. și după ce am petrecut ~5 ore pe tren, ~5 ore pe bicicletă și bonus vreo 2 ore de stat în gară degeaba.
Pierd vremea prin camping reorganizând bagajele și pornesc la drum abia la ora 10 fără un sfert. Primi 20km merg strună pe pista impecabilă și fac o singură oprire foarte scurtă.

 

 

Nu știu dacă văd/înțeleg bine, dar mi s-a părut că la un momentdat pe pistă era un indicator care zicea să nu culegi mere, iar apoi a urmat o livadă. Opresc dincolo de livadă și pozez porumbul.

 

 

Următoarea oprire o fac în Sablons pe malul fluviului unde erau câteva băncuțe la umbră. Cât timp mănânc eu niște alune, trec în mare viteză 2 cicloturiști. Fac câteva poze și plec mai departe.

 

 

 

După o vreme i-am zărit în față pe cei doi care m-au depășit cât timp stăteam pe loc și am început să trag tare. Din goana bicicletei fac o poză peste apă cu orașul Andance al cărui nume e scris mare pe deal.

 

 

Îi ajung din urmă pe cei doi și profit câțiva km de trena lor la 30km/h. Ei erau pe biciclete de șosea cu cauciucuri foarte subțiri, așa că eu mă chinuiam destul de bine. Erau din Germania și mergeau și ei, ca toată lumea de altfel, spre Mediterană. S-au ”bucurat” ieri de porțiunile de off-road pe care au făcut și câteva pene.
În următorul oraș ne despărțim. Ei merg la supermarket, iar eu îmi continui drumul deși aveam și eu de gând să opresc la vreun magazin. Pentru un moment mă gândisem să merg cu ei, puteam face cu rândul la supravegheat bicicletele, dar n-am avut chef de oprit.

 

 

 

Mă oprește un cicloturist ce vine din sens opus și mă întreabă dacă n-am văzut pe jos un sac gri. Între timp mi se face foame așa că îmi sclipesc ochii când văd lângă pistă câteva rânduri de viță de vie. Am luat un ciorchine din cei mai buni struguri mâncați vreodată. Mai târziu am cumpărat de la magazin, dar nu erau nici pe departe atât de buni.

 

 

 

Trec prin Turnoun-sur-Rhône, iar apoi pista merge pe la soare pe malul fluviului care pe cealaltă parte e sprijinit de câteva dealuri stâncoase.

 

 

 

Ajung în Valence care cred că este cea mai mare localitate de până acum, dar îmi place foarte mult. Orașul arată foarte îngrijit și liniștit, chit că pe strada principală e plin de oameni. Intru pe o străduță pietonală adiacentă, plină și ea de oameni, unde găsesc un supermarket. Las bicicleta în fața vitrinei, trec antifurtul prin roata spate și cadru, iar apoi intru să fac cumpărăturile. Mă gândesc că nu vine nimeni să ia pe sus bicicleta la cele ~40kg și să fugă cu ea.
După ce termin cumpărăturile revin pe strada principală unde mănânc, beau un cola și umplu bidoanele cu apă de la un robinet public.

 

 

Pornesc mai departe și trec pe la intrarea în parcul orașului care e foarte verde și îngrijit.

 

 

 

Parcul Jouvet admirat de sus

 

O bună bucată de drum m-am tot intersectat cu un grup de doamne și domni cicloturiști care după grai păreau englezi. Ba îi depășeam eu pe ei, ba mă depășeau ei pe mine când opream să fac poze.

 

 

Trec iar Ronul pentru a nu știu câta oară pe un pod vechi de piatră. Ăștia cred că pe vremuri, când n-aveau Facebook, de plictiseală construiau câte un pod peste fluviu.

 

 

E seară deja și s-au adunat mulți km. Mă întâlnesc cu un cicloturist mai în vârstă și bâjbâim împreună la o intersecție unde erau mai multe piste și trasee marcate, iar apoi intrăm pe pista cea bună unde cu greu reușesc să mă țin după el, atât de bine merge. Nu vorbește engleză așa că nu povestim tare multe. Eu opresc să caut camping, iar el merge mai departe, urmând să-l văd în același camping în care am poposit și eu.

 

 

După ce îl pun pe Gogu Hărți să mă ducă la cel mai apropiat camping, pornesc mai departe pe pista ce trece printr-o zonă frumoasă. Fac o singură poză căci telefonul e pe ghidon în husa de hărți ca să mă pot orienta mai ușor, iar pentru a scoate aparatul foto e nevoie să mă opresc și nu prea am chef. Abia aștept să ajung în camping după cei aproape 130km.

 

 

Opresc în Camping Ilons care e lângă pista de biciclete, între Ron și un lac deasupra căruia apune soarele câtă vreme beau eu un Cola pe teresa campingului. Am plătit 9.5 euro pentru o noapte și mi s-a părut ok.

Va urma.

[paulrad 2,465]

Ziua III - Marți, 4 Septembrie: Cruas – Montélimar – Viviers – Bourg-Saint-Andéol – Bidon – Saint-Remèze – Vallon-Pont-d’Arc – Le Pont-d’Arc, 78km cu 565m. dif. de nivel

 

Am reușit să pornesc la drum aproape cu o oră mai repede față de ziua precedentă. Cotrobăind prin bagaje am găsit gelul de duș pe care îl declarasem pierdut cu o seară înainte, fiind sigur că l-am uitat la primul camping. Era tot în trusa de toaletă doar că nimerisem să-l pun într-un buzunar interior de a cărui existență nu știusem.

 

După ce părăsesc campingul trec printr-o zonă industrială cu câteva coșuri de fum și vreo 2-3 eoline după care pista urcă pe malul Ronului. De aici ține-o tot drept, fără oprire. Deja mă săturasem de pista asta de biciclete.

 

 

După 10 km ajung la Passerelle Himalayenne de Rochemaure și opresc la intrare pentru a-i face o poză. Pasarela a fost construită în 2013 pentru a deservi traseul ViaRhona, având la bază un pod suspendat construit în 1858.

 

 

Pe la jumătatea pasarelei veneau doi cicloturiști din față care erau aproape de un turn și s-au oprit acolo fiind mai larg, altfel nu încăpeam unul pe lângă altul. Eu când m-am văzut călare pe pasarelă și am scăpat ochii în jos, am și uitat să mai fac poze, așa că împrumut două de la Gogu.

 

Sursa: drone-ardeche.com

 

Sursa: ardeche-guide.com

 

Pasarela asta a rupt un pic monotonia, dar mai departe e tot plictiseală și e cam pustiu traseul, față de primele două zile în care am întâlnit o grămadă de cicloturiști. Pista de bicicletă mă duce pe la centrala hidroelectrică din Châteauneuf-du-Rhône unde tocmai se pregătea o barjă să treacă prin ecluză. Mă gândesc că sunt de trei zile pe malul fluviului și încă n-am pozat o astfel de ambarcațiune, așa că opresc să văd procesul, fiind mai curios de distanța mică la care barja se apropia de zidul de beton. Între timp apare un mountain biker care se oprește și el să studieze problema.

 

 

 

Pornesc mai departe și nu după multă vreme dau o probă de orientare. În față am o cărare neasfaltată, iar la dreapta un drumeag care nu știu unde duce. Deși sunt câteva indicatoare ce arată la dreapta, nu e nici unul cu ViaRhona. După ce bâjbâiesc un pic pe ambele variante, decid că ce zice GPS-ul e sfânt așa că o iau pe potecă. Era atât de pustie și sălbatică încât devenea creepy și mă întrebam cât o fi de lungă. Din fericire am reîntâlnit pista după scurt timp.

 

Calea bună era cealaltă

 

Un indicator mai detaliat la una din multele intrări pe pistă

 

Plictisit și toropit de căldură deja mă gândeam la un Cola rece de câțiva km. În Bourg-Saint-Andéol trec pe lângă terasele din centru, dar mă întorc și poposesc să mă răcoresc puțin.

 

 

 

Mă ridic de la masă și părăsesc ViaRhona care deja eram convins că e o prostie de traseu. Planul pentru ziua de azi presupune o abatere de la ruta oficială pentru a vedea Pont D’Arc. Din centrul orașului intru pe D358 și începe direct urcarea, fiind prima cățărare serioasă a turei. Suferința îmi devină tovarășă de drum și după câțiva kilometri opresc la umbră să alimentez căci s-a terminat combustibilul și să mă răcoresc un pic. După ceva bucăți extrem de scurte de coborâre ajung în Bidon pe unde se pare că a trecut și Turul Franței.

 

 

La intrarea în Bidon se mai simte atmosera Turului Franței

 

 

La ieșirea din Saint-Remèze termin cea mai mare parte a cățărării, ~16km în vreo 2h25min. Opresc să fac o panoramă cu podgoria din dreapta drumului și să verific dacă la 400m alt. strugurii sunt la fel de buni cu cei de la 40-50m alt, iar apoi mă bucur de o bucată de coborâre.

 

 

De aici încolo se instalează complet peisajul specific rezervației naturale Gorges de l’Ardèche: stânci și terase de piatră îmbrăcate în mult verde. Mai am 3 km de urcare și am terminat pe ziua de azi, urmează o lungă coborâre.

 

 

 

 

Pe coborâre opresc să fac o poză, iar apoi mă bucur din plin de cei 10km de kilometri la vale.

 

 

Trec prin Vallon-Pont-d’Arc fără să fac nicio poză, dar opresc spre ieșire la o pizzerie care văd că e închisă abia după ce mă chinui să parchez bicicleta.

 

Drumul se îngustează, stâncile sunt tot mai înalte. Cobor mai departe și mă adâncesc tot mai mult în peisajul ce-ți taie respirația. Râul Ardèche face spectacol, iar ăsta e doar începutul.

 

 

Râul Ardèche plin de canotori

 

Ajung și în zona 0, locul de unde se face accesul spre plaja râului în zona celebrului Pont D’Arc. Aici este o parcare mare și un restaurant. Fac pe fugă o poză și plec la campingul care e la doar câteva sute de metri.

 

 

Ajung la Camping du Pont D’arc, care a fost cel mai frumos din toată tura. Omul de la ghișeu a fost foarte prietenos și capabil să ofere în limba engleză diferite informații. După ce mi-a văzut buletinul am devenit mon ami from Roumanie.
Aici cazarea a fost 16.22 euro din care 3 euro curentul electric și m-am instalat în zona rulotelor ca să am acces la priză. Deși îmi era extrem de foame, mâncarea a ajuns pe locul doi, principalul obiectiv fiind să mă duc la Pont D’arc. După ce am făcut duș am plecat pe plaja privată a campingului să văd minunea.

 

 

Aici erau destui oameni din camping care fie stăteau pe plajă fie înotau, iar pe lângă ei mai erau cei care veneau pe râu cu caiacele sau cu SUP-urile. Mi-am dat rapid seama că dacă vreau să ajung pe cealaltă parte trebuie să mă întorc la șosea și să merg pe drum, varianta înotului nefiindu-mi accesibilă.

 

Am părăsit campingul și am plecat spre parcarea amintită mai sus unde am intrat la restaurant cu gândul să mănânc ceva, dar deja nu mai serveau mâncare deși nu era decât ora 18. Cu un gol adânc în stomac m-am dus pe plajă să admir Pont D’arc și din partea cealaltă.

 

 

 

Mă întorc la camping și poposesc la terasă. Cer un Cola cu gheață, mai exact o pungă de gheață pe care o pun pe genunchi câtă vreme savurez licoarea magică, iar apoi mă duc la cort să mănânc. După ce se lasă întunericul ies pe plaja privată și mă joc cu aparatul foto timp de o oră și ceva. Nu iese ce vreau eu că e prea întuneric, dar mă bucur din plin de stelele de pe cer.

Va urma.

[paulrad 2,465]

Ziua IV - Miercuri, 5 Septembrie: Le Pont-d’Arc – Saint-Just d’Ardèche via D290 – Pont-Saint-Esprit – Caderousse – Courthézon – Jonquières – Beaumes-de-Venise, 106km cu 810m dif. de nivel

 

Mă trezesc și primul gând e să mă duc pe plajă să mai văd o dată Pont D’arc și în lumina dimineții. Plaja e pustie, doar eu și o barcă ce doarme la mal. Fac o panoramă cu telefonul.

 

 

Trec pe la ghișeu să-mi iau buletinul și să predau cartela de acces pe plajă și văd că sunt croissante proaspete de vânzare. Iau unul și pierd vremea pe terasă până îl mănânc, apoi mă mișc greoi cu împachetatul. Când sunt aproape gata mă abordează un neamț ce e cu familia și are rulota plină de biciclete, atât cursiere cât și MTB-uri. E curios de unde sunt, de unde vin și încotro mă duc, apoi îmi spune și el că a participat la BikeTransalp, unul din cele mai grele concursuri de MTB pe etape din Europa. Mă laud neamțului spunândui de băimăreanul nostru Robert Dobai care a terminat BikeTransalp în top 15. Când părăsesc campingul e deja ora 10 chit că mă trezisem 7:15.

 

Pornesc pe D290 și după 1.5km de coborâre ce trec într-o clipă încep să muncesc la cei 810m diferență de nivel. Văd un indicator ce anunță că în următorii 26 km de spectacol natural sunt amenajate 11 puncte de belvedere.
Prima urcare are 2.9km și pantă medie 8%, dar nu urc mult că trebuie să opresc. Pont D’arc îmi trage cu ochiul.

 

 

Drumul mă poartă apoi prin câteva tuneluri unde mă îngrijorez puțin din cauză că n-am luminile montate, deși gențile au reflectorizante foarte vizibile. Mi-au trecut emoțiile când am văzut că nici cei pe cursiere n-aveau lumini, iar unii coborau prin tunel cu ~60km/h.

 

După 45 de minute de urcare ajung pe Col du Serre de Tourre la 323m altitudine și după ce trec de indicator opresc la unul din punctele de belvedere să fac câteva poze, iar apoi alimentez că s-a golit bine rezervorul.

 

 

Jos se vede drumul de unde am venit și râul plin de canotori

 

 

Pe traseul ăsta nu poți merge prea mult fără să oprești și după câteva sute de metri de coborâre trag pe dreapta la alt punct de belvedere.

 

 

 

Pe coborâre opresc și arunc o privire în spate. Pozez drumul în ambele sensuri și apoi văd în partea dreaptă ce urcare mă așteaptă și mi se înmoaie picioarele.

 

 

 

Cu chiu cu vai am terminat și urcarea asta.  În vârf mănânc ceva și admir drumul de unde am venit.

 

Greu, dar frumos! Côte du Bois Bouchas

 

 

Alt loc de belvedere

 

Puțin demoralizat de distanța mică parcursă, n-am oprit la toate punctele de belvedere că nu mai ajungeam nicăieri. Fiecare astfel de loc avea un nume, era semnalizat cu un indicator pus cu 100m înainte și avea loc de parcare.

 

 

Balcon des Templiers, unul din cele mai faine puncte de belvedere

 

O ultimă privire a canionului și a râului Ardeche

 

După ce am terminat ”munca” la punctele de belvedere, m-am bucurat de coborâre, dar nu chiar la viteză maximă că trebuia să mă uit cu un ochi la drum și cu unul la peisaj. În prima localitate am oprit la un restaurant unde am mâncat (sau n-am prea mâncat) o friptură ce era făcută în sânge, deloc pe gustul meu. Evident că doamna nu vorbea engleză, dar cu ajutorul tehnologiei mi-a zis că dacă sunt cu bicicleta să-i dau bidoanele să-mi pună apă proaspătă, rece.

 

Pe la kilometrul 50 al zilei revin pe traseul ViaRhona și începe plictiseala condimentată de un soare arzător ce servește 30-32 grade Celsius.

 

 

 

Singurul lucru bun la pista asta e că merge cu spor, putând ține constant un 25 km/h. De la o vreme eram atât de toropit de căldură și de plictisit încât am lăsat-o mai moale cu gândul că poate mă ajunge cineva din spate și mai sparg monotonia. Mă ajunge un bătrânel cu e-bike pe care-l depășisem mai devreme, el fiind oprind. Având în vedere vârsta eram sigur că nu vorbește engleză așa că l-am salutat și m-am ținut după el până în Caderousse. Am auzit că a întrebat un copil de magazin și m-am decis să mă duc după el. În parcarea magazinului l-am întrebat totuși dacă vorbește engleză și ce să vezi, surpriză, vorbește. Am făcut cu schimbul la paza bicicletelor, iar apoi câtă vreme am așezat cumpărăturile în bagaje am schimbat câteva impresii. A pornit cu o zi în urmă pe ViaRhona și merge la Arles, dar și lui i se pare foarte plictisitor traseul. Îmi spune că e greu și cu e-bike-ul, dar îi permite să facă mai mulți kilometri pe zi. Ne luăm la revedere și eu rămân să mă răcoresc cu un Cola, timp în care apare alt cicloturist ce vine din Geneva și merge la Nîmes. De la el aflu că porțiunea de ViaRhona de la Geneva la Lyon e ceva mai interesantă.

 

După ce termin porția de socializare mă pun să caut camping, Caderousse fiind capăt de linie pentru planul de astăzi, după 70km pedalați.  Aici mă decid ca ziua următoare să fie de recovery și să pedalez doar vreo 40km până la baza Mont Ventoux, iar peste 2 zile să urc muntele. Un camping care să-mi fie în drum pentru traseul de mâine găsesc abia la 13km și pornesc într-acolo. Îmi dau seama că nu am luat apă de la magazin și încep să beau mai econom.
Pentru o vreme drumul mă duce printr-o podgorie unde cât vezi cu ochii era numai viță de vie. Pe marginea drumului sunt case mici, cochete, iar șoseaua e amenajată pe margini cu tuia.

 

 

Ajung la camping și am surpriza să fie plin. Găsesc altul la 5.5km și plec spre el, cam sătul deja de pedalat. Ajung la cel de al doilea camping și aici stupefacție, închis până în luna mai 2019. Deja era ora 18:30 și eram cam terminat după cei 90km adunați în pedale, dar mai ales eram demoralizat total. Atâta am căutat alt camping până am făcut gaură în Google Maps, dar singurul ce apărea era la 15km depărtare. Mă decid să sun să întreb ca să nu mai am surprize. Nu prea mă înțeleg cu omul că nu vorbește engleză, dar zice că “c’est bon”. Orașul arată foarte fain, dar nu-mi mai arde de poze. Opresc la un bar să iau apă și apoi intru pe o pistă de biciclete foarte faină, Via Venaissia. Parcurg pe ea 10km cu 27-30km/h, atât de tare voiam să ajung la camping. Văd în depărtare un uriaș și mă gândesc că numai Mont Ventoux poate fi. Deja mă fascina deși eram foarte departe de el.

 

 

În sfârșit, după o urcare scurtă ca de final de zi, ajung la Camping Municipal Beaumes-des-Venise care, ce să vezi, e închis! Când am văzut am crezut că s-a prăvălit Mont Ventoux peste mine. Sun la numerele de telefon afișate, nimic. Într-un final iese o doamnă cu un domn din camping și ca norocul ea vorbește engleză.
Sunt cazați acolo și mă lasă să intru în camping, urmând ca dimineață să plătesc. Doamna îmi explică organizarea campingului și zice să-mi iau ce loc găsesc liber.

 

Instalez cortul, fac un duș, mănânc niște conserve și mă prăbușesc pe salteaua Sea to Summit, o adevărată oază de relaxare.

Va urma.

[ovidiu_m 90]

Suberbe pozele, si frumos narat.

Felicitari pentru tura. On my bucket list.

[paulrad 2,465]

@ovidiu_m mulțumesc. Mie unul partea de ViaRhona nu mi-a plăcut deloc. Dacă nu mă abăteam de la traseu ca să văd Canionul Ardeche, primele zile ar fi fost triste rău de tot

[EyesOnly 586]

Naratiunea buna de tot. Pozele foarte tari. Si peisajele din Canion ..... pffff

[gibonu 5,584]

@paulrad

Cu cea mai mare placere. Ma bucur pentru ca te-am putut ajuta.

 

Foarte tare povestea turei, asteptam continuarea.

[ciomby 268]

Mulțumim,  tres interesănt !

[Traveller 5,221]

Apreciem! Felicitari! :)

 

[paulrad 2,465]

Vă mulțumesc tuturor pentru aprecieri și interes.

 

Ziua V – Joi, 6 Septembrie: pauză în Beaumes-de-Venise

 

Planul pentru azi e scurt: pauză. Mă trezesc pe la 4 dimineața să mă duc la toaletă și apoi bag căștile în urechi ca să adorm la loc. Nu știu cum, dar pe la ora 5 aud că plouă cu toate că aveam muzica pornită și zbor afară din cort mai ceva ca la apel. Hainele întinse pe cort le-a udat binișor, dar cele puse pe bicicletă sub copac au scăpat și le bag înăuntru.

 

 

În jur de ora 9 mă duc la manager să mă treacă în evidență. Plătesc 20 euro garanție pentru cheia de la poartă și de la intrarea în ”debaraua” cu frigidere și mașina de spălat. Pe o vreme destul de mohorâtă părăsesc campingul în căutarea unui loc unde pot mânca.

 

 

La câteva sute de metri de camping e un magazin de biciclete. Intru să văd dacă găsesc niște curelușe de tensiune cu care să leg rucsacul și dry bag-ul de tija de șa ca să nu mai alunece. N-am noroc aici, dar umblând aiurea pe străzi văd alt magazin unde găsesc ce trebuie.

 

Îmi plac mult străduțele înguste, în pantă și clădirile cu multă piatră. Totul arată vechi și natural.

 

 

 

 

Ajung în ceea ce pare a fi centrul orașului și mă pun la o terasă. Aparent nu servesc mâncare sau nu ne-am înțeles noi, așa că mă mulțumesc cu o cafea. Mă întorc în camping cu gândul să spăl hainele ca să fie timp să se usuce. Fiind că voiam să spăl mai multe rufe, am plătit 3 euro pentru a folosi mașina de spălat. Nu am apucat să scot hainele din mașină că a început ploaia așa că am întins prin cort corzile cu care leg bagajele pe bicicletă și am pus hainele pe ele.

 

Afară ploua cu celebra găleată, dar nu mă las intimidat. Iau pe mine hardshellul de la Mammut cu gândul să-i fac un test și plec înapoi în oraș să mănânc. Geaca e ce trebuie, dar la picioare fac un duș bun, fiind în pantaloni scurți.

 

Văd un restaurant ce are afară meniul afișat, inclusiv în engleză, ceea ce mi se pare foarte tare, dar plec la altul că nu îmi trage cu ochiul nimic din meniu. La restaurantul la care am oprit nu vorbește nimeni engleză și nici n-au vreun cuvânt în engleză prin meniu. După ce răsfoiesc pierdut meniul, vine chelnerița și mă lămurește: fish, pork, cow. Pork să fie! Spre deosebire de ziua anterioară, chiar mi-a plăcut ce am nimerit.

 

Câtă vreme am mâncat a ieșit soarele afară așa că e perfect pentru plimbare. Sătul și fără alte treburi ”administrative” de făcut, încep să mă plimb iar pe străzi și vreau să ajung la ruinele ce se văd sus pe deal. Din păcate priveliștea de sus nu e atât de spectaculoasă pe cât părea, fiind multă vegetație pe lângă ruine.

 

 

 

 

 

Mă întorc în camping și pozez grădina unei proprietăți de vis-a-vis. Îmi place foarte mult coroana a doi arbori mari. Apoi arunc o privire spre Mont Ventoux pe care-l pot admira chiar de la intrarea în camping. Nu numai că pare departe, dar pare și mult de muncă pentru a ajunge pe vârf.

 

 

 

Pun bicicleta la soare și întind hainele pe ea să se usuce mai repede, apoi mă întind puțin în cort, dar e prea cald.

 

 

Pe la 7 seara plec la ghereta de lângă camping să mănânc ceva. Acolo îi găsesc pe cei doi ce m-au deschis să intru în camping, iar după ce comand o pizza doamna mă cheamă să stau cu ei la masă. Până vine mâncarea avem vreme să povestim destule.

 

Aflu că în Germania oamenii au concediu pe rând, în funcție de regiuni, ei fiind parte din ”lotul” ce au concediu cel mai târziu. Se bucură de lucrul ăsta pentru că evită aglomerația din țările pe care le vizitează și unde toată lumea are concediu în august. Ei își petrec concediul campând câte 4 zile într-un loc, vizitând obiective turistice și făcând drumeții pe jos. Pedalează și ei, dar mai mult pe mountain bike că li se pare periculos pe șosea, mai ales în Franța. Mă umflă râsul și le dau vreo două exemple de trafic periculos.

 

Vine și pizza care nu e foarte grozavă, dar se pare că are trecere. Multă lume vine cu mașina personală ca să ridice comenzi. Terminăm de mâncat și ne întoarcem în camping. Cum lângă gheretă nu erau tomberoane pentru colectarea selectivă, doamna ia cutiile de pizza și sticlele ca să le arunce în camping fiind că acolo sunt tomberoane pentru fiecare categorie de deșeuri. Ne luăm la revedere căci ei pleacă de dimineață spre Barcelona, iar eu rămân la recepție să butonez telefonul folosind WiFi-ul. Între timp apar niște băieți cu mașina care și-au uitat cheia în camping și mă duc să-i deschid, întorcând favoarea ce mi s-a făcut ieri.

 

Va urma.

[paulrad 2,465]

Ziua VI – Vineri, 7 Septembrie: Beaumes-de-Venise – Col de la Madeleine – Bèdoin – Col des Tempêtes – Sommet du Mont Ventoux – Malaucène – Beaumes-de-Venise, 80km cu 2027m diferență de nivel

 

Dorm bine până la 8 dimineața și pornesc la 10 din camping. Se pare că asta e ora standard de plecare. După ce cu 2 zile înainte prognoza meteo nu arăta foarte bine, astăzi vremea e absolut perfectă pentru o urcare pe Mont Ventoux.

 

Se vede în depărtare vârful ce poartă o mantie de nori. Nu am zăbovit prea mult cu gândul la cât de dificil o să fie de ajuns acolo căci eram vrăjit deja de faima cățărării care în mare parte se datorează tocmai gradului de dificultate.

 

 

Bucata asta de drum e aproape pustie, iar panta e mică, numai bună de încălzit picioarele pentru marea urcare. După ce mă înscriu pe direcția Mont Ventoux începe să crească și traficul velo.

 

 

Ajung în curând la intersecția unde se încheie bucla ce urmează să o fac astăzi. Planul era să urc din Malaucène, dar am luat-o dreapta spre Bédoin la sugestia prietenului David care a contribuit cu mai multe sfaturi și lămuriri în planificarea turei. Modificarea a fost mai mult decât bine-venită deoarece am avut de urcat Col de la Madeleine, iar apoi am coborât spre Bédoin. Asta înseamna că dacă făceam traseul cum am planificat inițial, pe final de zi aveam de urcat pasul ăsta dinspre Bédoin, ceea ce nu era tare bine. Aici drumul e îngust și frumos, umbrit de arborii de pe margine.

 

 

 

Opresc pe coborâre să mai arunc o privire către Mont Ventoux de care se țin scai aceeași nori, iar apoi parcurg repede cei 6km la vale până în Bédoin, locul de unde începe cățărarea.

 

 

 

Ajung în centrul localității unde e un adevărat furnicar. Cicliști de toate felurile și vârstele, mașini cu biciclete pe suporți, magazine de biciclete și terase unde oamenii își încarcă puterile. Pare a fi un festival al bicicletelor, dar e doar un început de weekend.

 

Mă învârt puțin prin centru cu gândul să opresc la o terasă să mănânc un croissant și să beau un Cola. Evident că nimeresc la o terasă unde n-au croissante și mă mulțumesc doar cu sucul. Când dau să pornesc de la terasă văd că sunt probleme cu frâna față. Când trag frâna, la eliberarea manetei iese cămașa cablului din manetă și maneta nu revine complet. Exact ce ai nevoie la coborârea de pe un asemenea munte.

 

Intru la magazinul de biciclete de vis-a-vis și aștept puțin până termină mecanicul cu clienții din magazin. Începe și șurubălește la frână timp în care mă uit prin magazin și îmi pică ochii pe un tricou tehnic cu Mont Ventoux. Îmi place modelul, dar nu culoarea. Dacă era negru cu verde îl luam. La cel care era negru/verde nu îmi plăcea modelul, deh, complicat cu mofturile astea.

 

 

Trece destul de multă vreme și între timp apar mai mulți clienți care închiriază biciclete. Mai arunc câte un ochi la mecanic și văd că a dat etrierul jos cu totul și îl curăță cu degresant. Îl montează la loc și apoi văd că tot testează frâna, dar nu pare foarte convins. Într-un final îmi aduce bicicleta și-mi spune că e problemă cu etrierul care nu trage cablul înapoi cum trebuie. A rezolvat cu maneta, dar zice el că nu e foarte puternică frâna. Nu are în magazin frâne pentru MTB ca să o schimb cu totul așa că achit 5 euro și plec. Frâna nu că nu era foarte puternică, era ca și inexistentă. Deja era ora 2:30 așa că nu-mi mai bat capul cu frâna, oricum la urcare n-am nevoie de ea.

 

 

Drumul prin pădure e frumos, dar nu oferă nimic spectaculos înafară de procentul ce indică înclinația pantei. Destul de repede îmi iau adio de la pantele până în 8% și înclinația nu mai coboară sub 9% decât ”virtual”, datorită tehnologiei Garmin care îmi arăta aiurea 0%. Îmi plac bornele kilometrice care indică altitudinea, panta medie pe următorul kilometru și distanța până în vârf. Oare o să avem vreodată așa ceva în Pasul Gutâi?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Între timp am oprit de câteva ori să mănânc și să umplu bidoanele cu apă din sticla ce o căram după mine. Mai e mult până în vârf, dar nu aia mă interesează. Mă visez la Chalet Reynard cu un Cola în față și ceva mâncare, apoi cumva o să urc cei 6 kilometri rămași. Într-o lipsă totală de inspirație n-am făcut nicio poză cu refugiul transformat în restaurant, dar se vede puțin în poza de mai jos. Aici erau opriți cel puțin 50 de cicliști din mai multe țări.

 

 

Oferta restaurantului mi s-a părut cam sărăcăcioasă. Am ales niște spaghette bolognese care n-au fost nici cum, dar nici nu mai conta. Umplu bidoanele cu apă și mă apuc de cei 6 kilometri rămași, care cică sunt cei mai grei. De parcă până acum a fost ușor! Ies în curând în golul alpin și se vede vârful cu stația meteo (sau ce o fi).

 

 

Deși drumul e Mecca cicliștilor, mai vezi și alte minunății. Au trecut mai multe mașini clasice din care am apucat să pozez două.

 

 

 

Sunt tot mai aproape de vârf. Pozez memorialul lui Gaulois P.Kraemer care de regulă e ignorat de către cicliști, mult mai celebru fiind memorialul lui Tom Simpson pe care eu nici nu l-am văzut. Manevra asta mi-a ieșit și în Cannes, unde am găsit un covor roșu uitat de lume, iar pe lângă cel celebru am trecut fără să-l observ.

 

 

Mai am cam un kilometru până în vârf și opresc pe partea stângă a drumului să mă joc puțin cu aparatul foto că astăzi nu l-am folosit deloc.

 

 

După ce mai opresc o dată unde e tăblița cu Col des Tempêtes (1830m) ajung în sfârșit în vârf. În 4h:35min am urcat cei 21.36km cu 1610m diferență de nivel, fiind cea mai grozavă cățărare pe care am făcut-o vreodată. Stau la coadă să îmi fac poză cu indicatorul din vârf.

 

 

 

 

 

După ce termin cu pozele mă pun să meșteresc la frână, cobor câteva zeci de metri și opresc iar să mai șurubălesc. Dacă vreau să prindă cât de cât bine frâna, nu am nicio șansă să o reglez fără să frece discul.

 

Coborârea e frumoasă, drumul pustiu și kilometri curg repede. Ating maxim 75km/h și fac o testare de frâne, altfel ar fi mers și mai mult. Mă uit în spate să văd peisajul și nu e nimic interesant. Din partea asta nu se vede stația meteo și cred că urcarea pe aici ar fi fost cam plictisitoare așa că îi mulțumesc încă o dată lui David pentru sugestia de a aborda varianta cea mai populară. I-am mulțumit doar în gând că omul a fugit din Paris de fiecare dată când am ajuns eu pe acolo așa că n-am reușit să ne întâlnim.

 

 

În Malaucene n-am zăbovit deloc, doar am făcut o poză din mers.

 

 

Când mă vedeam deja în camping începe un vânt din față cum nici pe vârf n-a suflat. Nu e tocmai ce aveam nevoie, dar am răzbit într-un final. De la intrarea în camping privesc cu satisfacție vârful din depărtare pe care tocmai am urcat.

Deși din punct de vedere al peisajul nu este un traseu foarte spectaculos, Mont Ventoux are ceva special ce atrage atât de mulți cicliști din întreaga lume. Parcă se simte ciclismul în aer. Într-o zi o să revin ca să fac cățărarea pe cursieră, să mă pot bucura din plin de ciclism.

Va urma.

[paulrad 2,465]

Ziua VII – Sâmbătă, 8 Septembrie: Beaumes-de-Venise – Monteux – Avignon – Beaucaire – Arles, 85km cu 218m dif. de nivel

 

După 3 nopți de stat în același loc, am mai multe lucruri împrăștiate prin cort decât în genți. Pauza asta de la instalatul și strânsul cortului îmi prinde bine că mă săturasem repede mai ales de împachetat. Campingul a fost foarte frumos, iar întreaga ședere a costat doar 21 euro. După ce termin de aranjat toate lucrurile, pornesc ca de obicei în jur de ora 10. Deoarece am modificat puțin traseul cu urcarea pe Mont Ventoux, ceea ce aveam desenat pe GPS nu începea din locul unde mă aflam eu așa că am pus Google Maps să mă ducă în Monteux. Nu am pedalat decât 13km, dar în Monteux opresc pe strada principală la o boulangerie și mănânc o bucată de pizza.

 

Strada principală din Monteux

 

Mă învârt pe trotuar, poate poate își revine GPS-ul

 

Traseul ce îl am pe Garmin începe chiar de pe strada asta, iar după scurta pauză de alimentare pornesc spre Avignon. După câteva zeci de metri zbârnăie Garminul să fac mă întorc în direcția din care am venit. Opresc navigația și încarc traseul din nou, dar face la fel. Îl ascult și mă întorc, merg câțiva metri și urlă iar la mine să fac un U-turn. E clar că-i rătăcit complet așa că-l bag pe Gogu Hărți la înaintare cu direcția Avignon. Mă ghidează Gogu de parcă suntem la el în spatele casei până când ajung în boscheți. Mă întorc până în primul sens giratoriu, Gogu tot pe acolo zicea să o iau. Între timp se trezește la viață Garminul care îmi arată să o iau pe o șosea de mare viteză pe care n-am voie cu bicicleta. După ce pierd mai bine de o oră învârtindu-mă aiurea, ascult de Garmin și comit infracțiunea.

 

Pe ceva drum pe care sigur n-aveam voie

 

Merg 900m și apare prima ieșire. După traseul de pe GPS nu-mi dau seama dacă ar trebui să continui pe aici sau să ies. Mă uit de câteva ori în spate la trafic și îmi dau seama că sunt șanse mici să trec de ieșire fără să mă calce mașinile care ieșeau în viteză așa că părăsesc și eu drumul acesta. Se pare că am făcut alegerea bună și continui pe un drum departamental liniștit ce mă duce în următoarea localitate, Vedène. Ca în orice localitate și aici există cel puțin un vestigiu istoric foarte bine păstrat.

 

Biserica Saint-Thomas (XVIII)

 

Următoarea localitate importantă e Avignon, capitala departamentului Vaucluse. Deși orașul este foarte aglomerat nu am deloc probleme cu traficul. La joncțiunea cu o arteră aglomerată ce venea din dreapta mea mă gândesc cum trec eu pe prima bandă să mă deplasez mai departe pe lângă bordură. Mă uit prima dată în dreapta să văd cum e traficul, iar când mă uit a doua oară deja o mașină se oprise să mă pot băga eu. Asta fără să apuc să semnalizez intenția și fără ca șoferul să aibe cedează trecerea. Uimit de faptul că la mașinile francezilor se apasă mai ușor frâna decât claxonul, trec prin centrul istoric. Aici sunt mai multe monumente incluse în lista patrimoniului UNESCO și întreg centrul este înconjurat de un zid de 4.3km în interiorul căruia se află și Palatul Papilor, cea mai mare și cea mai importantă clădire gotică medievală din Europa.

 

Intrarea în Universitatea Avignon

 

Zidul orașului

 

 

 

Pont d’Avignon

 

 

Orașul are în total 4.3km de astfel de ziduri

 

 

Pont d’Avignon văzut de pe Pont Édouard Daladier

 

Și un filmuleț bun de admirat orașul de sus.

 

 

 

Din Avignon reintru pe ViaRhona și după rătăcirea tehnologică de mai devereme mă bucură apariția marcajelor, cu toate că pista mă plictisește destul de repede și e foarte cald.

 

 

 

După o vreme GPS-ul mă scoate de pe pistă pentru a merge spre Arles. Deșia pista de biciclete duce tot acolo, mă decid să o iau pe șosea după ce văd indicatorul ViaRhôna cu Itinéraire provisoire 20km. În plus e și mai scurt pe șosea.

 

 

Depășesc turistul din poza de mai sus, care se deplasează pe jos și trage un cărucior după el, iar apoi ajung în Tarascon.

 

Collégiale Royale Sainte Marthe

 

Castelul din Tarascon văzut de pe podul ce traversează Ronul

 

 

Imediat după ce traversez Ronul ajung în Beaucaire și sunt surprins când văd portul de la intrare în oraș. Aici opresc la un supermarket și fac cumpărăturile, apoi stau pe o bancă la umbră câtă vreme mănânc niște fructe și beau un Cola.

 

 

 

 

Până în Arles mai am aproximativ 20 de kilometri pe șosea. La un momentdat am parcurs o distanță măricică printr-un roi de musculițe. Erau atât de multe încât îmi acopeream gura și nasul cu mâna și tot mâncam câte una. Drumul D15 trece pe un pod pe care e voie să intre maxim 3 mașini deodată.

 

 

În Arles se pregătește centrul orașului pentru ceva serbare câmpenească, pe bulevard instalându-se garduri mari de metal. Opresc la Camping City pentru a înnopta. La cei 18e plătiți a fost cel mai scump camping din toată tura. Din păcate a fost și cel mai prost: apa rece la dușuri, iar locurile de cort n-aveau pic de verdeață. Am umplut de praf și de nisip toate lucrurile.

 

Va urma.

 

[paulrad 2,465]

Ziua VIII – Duminică, 9 Septembrie: Arles – Fos-sur-Mer – Martigues – Septèmes-les-Vallons, 97km cu 438m dif. de nivel

 

A trecut deja o săptămână de când sunt pe drum, dar mi se pare mai mult de atât. Astăzi am întâlnire cu Marea Mediterană așa că la 9:30 sunt pe bicicletă.

 

Am văzut multe clădiri foarte frumoase până acum și nu aș putea zice care mi-a plăcut cel mai mult, dar pot să zic că următoarea clădire a fost cea mai urâtă din câte mi-au ieșit în cale. Evident, clădirea are legătură cu ”arta” contemporană și probabil se mândresc cu ea.

 

 

Dacă mi-a trebuit să fiu hater și să mă iau de minunea arhitecturală a orașului, iacătă karma lucrează și în scurt timp mă rătăcesc. Nu găsesc nicăieri pe unde să ies din oraș și să intru pista ViaRhona așa că începe o nouă bătălie Garmin vs Gogu Hărți în arta dezorientării. Traseul desenat de acasă mă duce pe N113 unde sigur nu e voie cu bicicleta așa că pun în acțiune hărțile lui Gogu care nu s-a trezit din beția de ieri și mă duce iar în boscheți. Până la urmă mă bag pe național pentru câteva sute de metri, dar am pierdut jumătate de oră aiurea.

 

 

După ce ies de pe național găsesc în scurt timp pista de biciclete și răsuflu ușurat. Trec pe lângă Pont Van Gogh care este replica podului mobil Langlois, celebru pentru apariția în mai multe picturi ale lui Vincent Van Gogh.

 

 

De aici încolo, nimic interesant. Parcurg 20km pe pista de biciclete care e plictisitoare ca de obicei, dar cel puțin e înnorat și nu mă arde soarele.

 

 

O scurtă pauză de alimentare

 

Între timp trece pe pistă un recumbent trike

 

Părăsesc definitiv ViaRhona și o iau spre Fos-Sur-Mer pe un drum pustiu care la un momentdat devine atât de prost încât mă gândesc că o să se rupă ceva la bicicletă. Ajung pe malul unui canal navigabil unde multă lume e la iarbă verde și la pescuit, deși mi se pare un peisaj dezolant. Mai parcurg câteva sute de metri pe un drum național, iar după ce trec printr-o zonă industrială ajung în Fos-Sur-Mer.

 

 

Multă lume ieșită la iarbă verde în zona asta care mi s-a părut dezolantă

 

 

Intru pe Aleea Pinilor de unde se vede Chateau de L’Hauture cocoțat pe un mic deal. Atâta m-am uitat după un loc de unde să pozez castelul fără a-mi fi blocată vederea, încât am trecut și nu s-a mai văzut deloc.

 

 

În sfârșit dau ochii cu Marea Mediterană pentru prima dată și mă duc pe plajă unde poposesc la o terasă. După ce stau câteva momente la masă, nu-mi vine să cred ce-mi aud urechile – nu neaparat manele, dar pe acolo. Când vine chelnerița o întreb dacă vorbește românește, iar ea mirată mă întreabă dacă sunt român. Cum nu înțeleg nimic din meniul cu mâncare, cer chelneriței să mă lămurească, dacă tot vorbim aceeași limbă. Îmi spune că nu știe meniul pentru că e nouă așa că nu comand nimic de mâncare.

 

 

Plec mai departe pe malul mării pe un drum neasfaltat care mă gândesc că s-ar putea să se termine brusc și să trebuiască să mă întorc, dar până la urmă am dat și de asfalt. Înainte de Martigues trec pe sub un viaduct mare al autostrăzii.

 

 

În Martigues bâjbâiesc un pic pe niște străduțe ca să nimeresc în direcția bună, iar tocmai când să intru pe o stradă cu sens unic apar doi polițiști pe motociclete și unul îmi spune că-i interzis.

 

 

 

Autostrada pe sub care am trecut apare undeva în stânga mea, iar eu intru pe Ancienne Route de Marseille, un drum foarte frumos și liniștit, tot traficul fiind pe autostradă.

 

 

 

Ultimii 20km merg destul de greu și opresc de vreo două ori. Trec pe lângă o localitate micuță, cocoțată pe un deal destul de abrupt la baza căruia era un bike park cu pump track cum am vrea și noi în măreața capitală Baia Mare.

 

 

Nu prea mă așteptam la finalul ăsta de zi cu 16km urcare după 80km pedalați deja, iar ultimii 2km până la camping au fost cu pantă de maxim 12%. Exact ce trebuie ca peste noapte să nu auzi mașinile ce trec pe autostrada de lângă camping.

 

 

În Camping la Verdière am plătit 11.5 euro. Nu mi-a plăcut că era plin de case semipermanente și ceva oameni dubioși, dar n-a fost nici o problemă.

Va urma.

 

 

[paulrad 2,465]

Ziua IX – Luni, 10 Septembrie: Septèmes-les-Vallons – Marseille – Cassis, 43km cu 430m dif. de nivel

 

Agitație mare pe Facebook, începe școala. La mine începe o nouă zi de ”strânge cortul – pedalează – instalează cortul”. Pornesc la 9:30 și până în Marseille fac 40 minute, fiind numai coborâre cu câteva urcări foarte scurte. La intrare în oraș văd un bloc nou a cărui fațadă e îmbrăcată astfel încât să se potrivească perfect cu clădirile din jur. Mi se pare o lipsă totală de inspirație. Puteau să-l anvelopeze cu polistiren și să-l vopsească în mai multe culori. De exemplu fațada blocului meu are vreo 4 culori, în funcție de cine și când și-a izolat, iar asta e doar pe scara mea. Altă scară, alte idei cromatice.

 

 

Să lăsăm Baia Mare în bezna colorată în care se cufundă și să revenim în Marseille. Mă cocoțez pe un parapet de pe trotuar să pozez Cathédrale La Major. La coborâre cred că bușesc genunchiul cel bun, căci la scurt timp mă fulgeră prin el când pedalez deși nu am început încă urcarea, așa că mă gândesc că asta o fi cauza.

 

 

 

Înainte de a înconjura portul trec pe lângă Musée Regards de Provence și Musée des civilisations de l’Europe et de la Méditerranée pe lângă care se plimbă ambarcațiunile cu turiști.

 

 

Notre-Dame de la Garde văzută din Vieux-Port

 

Universitatea Aix-Marseille

 

Părăsesc pentru câteva zeci de metri strada principală, apoi revin și înconjor portul.

 

 

 

 

 

 

 

Las în urmă Port-Vieux și merg pe Corniche Président John Fitzgerald Kennedy spre D559 care o să mă scoată din oraș. Văd pe Google Maps că este un McDonald’s în apropiere de traseul meu așa că rog pe Gogu să mă ghideze într-acolo. Când ajung la fața locului constat că e un centru comercial și McDonald’s e undeva la etaj, dar măcar este la parter un Subway cu ieșire în stradă, astfel că pot lăsa bicicleta liniștit lângă masă.

 

Monument aux morts de l’Armée d’Orient et terres lointaines

 

 

 

 

Sătul și cu puterile reîncărcate pornesc mai departe pe pista de biciclete ce se termină înainte de ieșirea din Marseille. Mă uit în dreapta și vă drumul urcând sus pe deal. Col de la Gineste (326m) are 4.8km cu pantă medie 5%, dar și până aici a fost o urcare ușoară. Însă problema cea mai mare e căldura, toată cățărarea fiind sub soare. La un momentdat GPS-ul arată 38 grade Celsius. Pe căldura asta m-a depășit un ciclist îmbrăcat în pantaloni și mânecă lungă, tot negru.

 

 

 

 

 

Col de la Gineste – se vede cât am urcat

 

Col de la Gineste – se vede cât mai am de urcat

 

La ultima oprire am umplut bidoanele cu apa din sticla ce o căram pe portbagaj. Nu mă răcorește deloc, fiind foarte caldă, dar măcar nu mă usuc ca o plantă. Toropit de căldură și cu genunchiul cel bun scârțâind după săritura de pe parapet mă gândesc să închei ziua în Cassis. Ajuns în vârful cățărării studiez ideea pe Google Maps și văd că până în Cassis am doar de coborât. Deși se adună cam puțini km pentru ziua de azi mă hotărăsc totuși să mă opresc mai repede decât era planificat ca să am mai mult timp de odihnă. În plus pe căldura asta nici nu tare mai am chef de pedalat.

 

În vârful cățărării stau vreo 15 minute la umbră dacă tot am scurtat ziua

 

 

 

Am rămas cu gura căscată când am văzut peisajul ăsta

 

În Cassis poposesc la camping Les Cigales unde plătesc 15 euro + 5 euro pentru mașina de spălat, detergent inclus.

 

 

După ce mă instalez și fac un duș pun rufele la spălat în mașină pentru că am murdărit pantalonii cu rășină când m-am pus la umbră pe o bordură în ziua anterioară. Surpriza neplăcută a fost că i-am scos din mașina de spălat tot cum i-am băgat. Am întins rufele și apoi m-am dus la un supermarket din apropiere să fac cumpărăturile.

 

 

Revin în camping, iau pantalonii murdari cu rășină și pun în aplicare o idee ingenioasă: spray-ul de curățat frâne, folosit pe post de degresant pentru transmisie. Dau pe câteva pete, frec bine și pare că funcționează. După ce am curățat astfel fiecare pată în parte i-am făcut ca noi.

 

 

Nu mai dau banii pe curent și duc powerbank-ul la recepție să mi-l pună la încărcat, ceea ce am făcut pentru tot restul turei o dată cam la 2-3 zile. Mă duc și pe la magazinul campingului care s-a deschis între timp, iar când mă întorc la cort găsesc un câine ce-mi cotrobăie prin lucruri. Îmi așez bagajele în cort și cu tensiunea 200 dau o tură prin camping să văd ce deștept își lasă câinele liber, dar n-am mai văzut patrupedul.

Va urma.

[paulrad 2,465]

Ziua X – Marți, 11 Septembrie: Cassis – Route des Crêtes – La Ciotat – Toulon – Hyères, 83km cu 892m dif. de nivel

 

Aștept să se deschidă la recepție și mă duc să-mi iau powerbankul de la încărcat, ocazie cu care îi zic doamnei de câine, care dimineață s-a întors și a controbăit prin lucrurile altora. Sunt surprins când îmi spune că știe, e un câine ce vine din vecini. O întreb dacă nu consideră că ar trebui să facă ceva și plec.

 

Traseul de pe GPS mă duce pe străduțe, când la deal, când la vale, una mai abruptă ca alta și majoritatea pe contra-sens. Mă opresc să studiez ce minune de traseu mi-am desenat și văd că mă îndrept spre port. Îmi trece prin gând că mă puteam lipsi de obiectivul ăsta la cum arată profilul străzilor.

 

 

 

 

Direct din port începe urcarea și în scurt timp îmi dau seama că e groasă tare treaba. Mă dau jos și împing, dar se resimt genunchii. Trag lângă poarta unei case să pot urca iar pe bicicletă, aici fiind terenul mai drept, dar după câteva pedale mă dau jos, nu prea merge. Împing 10 pași, mă opresc și fac pauză și tot așa până drumul devine atât de abrupt încât mă gândesc că o să trebuiască să dau bagajele jos de pe bicicletă. Îmi iau avânt și împing în zig-zag, izbutind astfel să ies în șoseaua principală unde mă opresc să mănânc. Am urcat 1.28km cu 133m diferență de nivel în 32 de minute, iar ultima bucată a fost de 30.6%.

 

 

 

Bucuros că am scăpat de partea asta grea, pornesc mai departe pe D430, Route des Crêtes și depășesc 2 turiști mai în vârstă ce se deplasau pe jos. În curând drumul mă surprinde cu niște bucăți de +14% și reușesc să urc doar mergând în zig-zag, iar când vine o mașină din spate sunt nevoit să opresc căci nu puteam urca drept, ocazie cu care mă ajung cei 2 din urmă. Trec și de porțiunile astea abrupte, fac o poză și în scurt timp opresc iar la un punct de belvedere.

 

 

 

După serpentinele astea au început peisajele ce-ți taie răsuflarea mai ceva ca panta cu multe grade în bătaia soarelui. Opresc în câteva locuri de belvedere și în sfârșit drumul mai merge și la vale.

 

 

La unul din locurile de belvedere leg bicicleta de un stâlp, iau trepiedul și mă duc sus pe stânca ce am văzut-o ieri coborând spre Cassis. Lume multă și evident câțiva alpiniști. Peisajul e atât de frumos încât uit că mi-e frică de înălțime și mă plimb chiar pe marginea stâncii.

 

 

Termin sesiunea foto și mă gândesc că ar trebui să și adun ceva kilometri căci a trecut multă vreme și am parcurs cam puțin din traseul zilei, dar e cam greu să nu oprești. Mulți șoferi se uită lung la mine, iar unii mă salută. Pe toată ruta văd un singur cicloturist, mai exact o cicloturistă ce făcea traseul în sens invers și avea bicicleta încărcată cu bagaje față-spate.

 

Aici meditam la inexistența parapeților și la problema frânelor

 

Când credeam că am scăpat văd asta!

 

Aproape în vârf

 

În sfârșit începe coborârea lungă spre La Ciotat și opresc pentru o poză, apoi aterizez în oraș fix în piața agroalimentară după care o iau spre port.

 

 

 

 

 

Pista de biciclete trece printr-un tunel  de arbuști, apoi printre palmieri. Pozez și plaja, iar apoi îmi propun să-i dau bătaie o vreme fără să mai opresc.

 

 

 

 

Ajung în Toulon și mă înveselesc puțin când văd 50km parcurși. Aici traficul e foarte aglomerat și sunt multe străzi în lucru așa că mă bucur când intru pe Piste Cyclable du Littoral pe care am mers tot restul zilei cu mici excepții. În Toulon mi-ar fi plăcut să înnoptez ca să urc cu telefericul pe Mont Faron, dar programul telefericului și distanța de la cel mai apropiat camping până în oraș m-au făcut să renunț la idee.

 

 

După o vreme am văzut că semaforul e cu buton. Am trecut pe roșu că nu era trafic și mă gândeam că dacă apăs pe buton se nimerește să se schimbe semaforul fix când vine ceva mașină.

 

 

Mont Faron

 

Pe pista asta sunt depășit de un băiat și o fată pe cursiere. Îi tot văd la ceva distanță în fața mea așa că mă ambiționez să-i ajung, astfel înghițând kilometri destul de repede. Ajungem în Hyères deodată, ei își fac poze pe plajă iar eu mă abat de la pista de biciclete să înconjor un fel de insuliță ce iese în larg. Drumul a fost rău, foarte aglomerat și nu oferea nimic interesant de văzut așa că după 5km mă hotărăsc să mă întorc.

 

 

Revin pe pista de biciclete și când văd 42 grade Celsius pe Garmin mă opresc să caut camping în Hyères. Am pedalat destul pentru astăzi.

Minunăția asta de pistă m-a dus până la camping și a făcut ceva furori printre prietenii de pe Facebook când au văzut poza.

 

 

Am înnoptat la Camping Bernard unde am plătit 12.5 euro. În zonă sunt mai multe campinguri, iar unul dintre ele are un minimarket de unde am făcut câteva cumpărături.

Va urma.

 

[paulrad 2,465]

Ziua XI – Miercuri, 12 Septembrie: Hyères – Saint-Tropez – Sainte-Maxime – La Gaillarde, 84km cu 520m dif. de nivel

 

Mă trezesc cel mai devreme și termin repede de împachetat, dar apoi se trezește și mecanicul din mine. Mă gândesc să șurubălesc la frâna față ca să prindă mai bine și să nu mai facă gălăgie, dar nu iese și o las baltă. Pornesc la drum și constat că frâna nu prinde mai deloc, iar apoi pățesc același lucru cu cablul ca în ziua 6 când am urcat Mont Ventoux. Caut fără succes un magazin de biciclete ca să schimb etrierul, iar apoi trag un reglaj pe marginea drumului, cu bagajele pe bicicletă și iese acceptabil.

 

Continui pe pista pe care am venit de la Toulon, e foarte frumoasă și are tot ce ai putea vrea de la o pistă, inclusiv indicatoare de atenționare în zonele în care asfaltul e denivelat.

 

 

 

Un ciclist mai în vârstă mă întreabă ceva în franceză, iar apoi schimbă repede pe engleză când vede că nu înțeleg. Era curios câte kilograme au bagajele. Din loc în loc pista devine un drumeag împărțit cu mașinile sau dispare complet pentru porțiuni scurte. Ori pe unde merg n-am probleme deloc cu șoferii.

 

 

Mai stau și în coloană câte un pic că nu vreau să mă frec de mașini cu bicicleta așa încărcată

 

 

Revin pe pista de biciclete care e din ce în ce mai frumoasă. Trec în viteză și observ cu coada ochiului mai mulți cicloturiști și cicliști opriți, așa că mă întorc și eu. E un loc frumos de belvedere, în rest pista mergând mult printre copaci și stânci. După ce admir culoarea apei, mă minunez și de infrastructura de care am parte: zeci de km de pistă, podețe, săpături în stâncă cu plasă de protecție pe pereți, iar cireașa de pe tort, 2 tuneluri.

 

 

 

 

 

Văd o străduță ce coboară spre mare și mă abat de la pista de biciclete. La fel face și un ciclist cu cursiera ce se oprește să admire marea și îl rog să se uite la bicicletă până dau eu o fugă pe plajă. Nu vorbește engleză, dar ne înțelegem din semne. Cu ocazia asta am verificat și apa cu un deget. Când revin la bicicletă, francezul începe cu poveștile și înțeleg doar că mă întreabă de unde vin și unde mă duc. Îi descriu traseul enumerând principalele localități și îmi arată thumbs up.

 

 

După scurta pauză de socializare cu marea, pista de biciclete rămâne fără asfalt, iar apoi dau de niște bolovani mari cu care pare că e blocată trecerea, deși se poate trece printre ei. Mi se pare că înainte de asta văzusem un indicator cu pista în construcție. Chiar de aici urcă o străduță la drumul principal așa că părăsesc pista. Urcarea e destul de abruptă, iar drumul principal, D559, urcă și coboară mult, în bătaia soarelui spre deosebire de pista de biciclete care era deasupra mării, la umbră și cu urcări line. După nici 1km revin pe pistă și mă întâlnesc de niște mountain bikeri ce veneau din zona blocată de bolovani.

 

 

 

Trec prin Cavalaire-sur-Mer și mă abat puțin pentru a vizita portul.

 

 

 

Continui spre Saint-Tropez, iar în apropierea localității pista se termină brusc înaintea unei intersecții. Se vede că unii bicicliști aleg să continuie pe acostament, dar e îngust, cu pietre mari și în dreapta e un șanț adânc așa că aleg să merg pe șosea. Stând la semafor observ niște bicicliști agitându-se pe marginea șanțului și mă duc să văd ce s-a întâmplat. Un domn mai în vârstă a căzut cu bicicleta în șanț, mergând pe acostamentul de care am pomenit. Nu pare rănit foarte grav, dar sigur nu i-a fost moale. Îl ajut să iasă din șanț și-i duc bicicleta în parcarea de lângă șosea, apoi îmi văd de drum.

 

În Saint-Tropez e agitație mare, iar înafară de asta nimic spectaculos. Exact cum citisem când mă documentam pentru tură, nu prea merită să bați drumul până aici. În plus, pista devine un trotuar îngust în anumite locuri și este indicator care îți spune să descaleci și să mergi la pas. Indicatorul este respectat și nu prea. În unele zone bicicliștii merg la pas, în altele merg călare pe bicicletă și deși era poliția în zonă nu le spune nimic. Eu merg pe șosea.

 

 

 

 

 

La 5km după Sainte-Maxime găsesc un camping, dar e plin așa că mai continui încă 7km. Opresc la Camping Paradis Des Camperscare are 4 stele, wi-fi contra cost și extrem de mulți țânțari, lux care costă 17 euro.

 

În timp ce stăteam în cort și scriam jurnalul, începe ploaia. Chit că locul de cort era înconjurat de copaci înalți, printr-un talent nemaipomenit am reușit să pun cortul sub singurul petec de cer liber, așa că ploaia îmi udă hainele de pe cort.

Va urma.

[paulrad 2,465]

Ziua XII – Joi, 13 Septembrie: La Gaillarde – Fréjus – Cannes – Antibes, 68km cu 422m dif. de nivel

 

Mă trezesc, scutur cortul, îl șterg cu o cârpă ce nu absoarbe prea bine apa, îl mai scutur iar și mă gândesc încă o dată cât talent am avut de am nimerit fix sub metrul ăla pătrat de cer liber. Cât timp mă învârt pe acolo și strâng lucrurile se trezește și vecina de cort și povestim de-ale călătorilor: de unde ești, de unde vii, încotro mergi. Ea e australiancă, a venit pe continent de mai multă vreme și în Franța e de o lună. Călătorește light pe o cursieră Cannondale, pedalează pe Coasta de Azur, iar apoi câteva zile prin munți. A avut un început de tură mai stângaci decât al meu: după ce a pierdut trenul din Paris, a fost nevoită să aștepte până ziua următoare și nici n-a mai găsit tren spre destinația dorită așa că s-a dus la Marseille. A terminat de împachetat înaintea mea și a pornit spre Antibes.

 

Fac prima oprire în Fréjus, iar imediat după opresc să pozez portul din Saint-Raphaël. Pista de biciclete lipsește între localități, e aglomerat și mă enervează sensurile giratorii cu scuaruri lungi, mai ales care sunt în pantă.

 

Fréjus Plage

 

 

Saint-Raphaël

 

După încă vreo 8km opresc și cobor la nivelul apei. Fac poze, mănânc un măr și mă tot zgâiesc la apă, parcă m-aș băga cu picioarele în ea să stau pe stâncă, dar n-am chef să pierd prea multă vreme.

 

 

Când dau să plec, apare australianca din spate. Credeam că e mult în fața mea, dar s-a oprit să mănânce după ce a plecat din camping. Mergem împreună mai departe, de câteva ori ne oprim deodată să admirăm locurile, iar apoi ne tot depășim unul pe altul în funcție de care și unde oprim. Deși e pe cursieră și are mult mai puține bagaje, reușesc să țin pasul pe urcări dacă muncesc mai din greu.

 

 

Calanque d’Anthéor

 

 

 

Zona Calanque d’Anthéor, cu stâncile înroșite într-o parte și Marea Mediterană în partea cealaltă a drumului, cere atenția cuvenită. Opresc de mai multe ori să fac poze și vecina se duce în drumul ei. Înainte să cobor în Théoule-sur-Mer vorbesc cu Aurel, un prieten “virtual” stabilit în Cannes, coleg de breaslă, și îmi caut camping cât mai aproape ca să mă întâlnesc cu el, dar aș vrea să fie dincolo de Cannes căci ziua de mâine e lungă și cu multă urcare. Pierd destulă vreme și găsesc doar un camping la care răspunde robotul în franceză așa că plec mai departe urmând să încerc mai târziu.

 

De acolo am venit

 

Într-acolo mă duc. Vedere din vârful cățărării pe Col de l’Esquillon

 

Théoule-sur-Mer văzut din Théoule Supérieur

 

Nu pierd vremea și până în Cannes nu mai opresc. În celebrul oraș e aglomerație mare, trec în fugă pe lângă intrarea festivalului de yachting și apoi opresc să mai studiez problema cazării. Găsesc camping abia dincolo de Antibes și mă înțeleg cu Aurel că vine cu mașina după ce campez și ne întoarcem în Cannes. Pornesc grăbit spre camping, trec pe celebrul Boulevard de la Croisette care pe partea mea e închis pentru lucrări, iar apoi din goana bicicletei văd covorul roșu și mă întorc să-l pozez. Mă rog, un covor roșu.

 

 

Boulevard de la Croisette

 

 

După ce ies din Cannes opresc la soare să mănânc ceva și să umplu bidoanele cu apă căci m-au cam lăsat puterile și se arată câte o bucată de urcare în față. De aici încolo este și pistă de biciclete, dar la un momentdat e în lucru și merg fără probleme pe șosea.

 

 

 

Ajung în camping și îi scriu lui Aurel, răspunzându-mi că deja e în parcare de ceva vreme. N-am cronometrat, dar recordul la instalat cortul sigur l-am stabilit astăzi. Am făcut duș și am spălat echipamentul să se usuce până ziua următoare, iar apoi am fugit la mașină. Ne-am întors în Cannes, am luat-o și pe Claudia, nevasta lui Aurel și am mers la un restaurant să mâncăm. Ne-am întins cu poveștile până la lăsarea întunericului și apoi am ieșit să ne plimbăm și să facem poze. Am văzut și celebrul covor roșu, călcat în picioare de multă lume dornică de o poză, spre deosebire de covorul meu de mai sus pe care nu-l deranja nimeni.

 

 

 

 

 

Curtea bisericii de pe deal, Eglise Notre Dame d’Esperance

 

 

Rue du Suquet

 

 

 

Pe la ora 10 seara ajung înapoi în campingul Embruns unde o noapte a costat 15 euro. Constat că a plouat câtă vreme am fost plecat, iar după ce termin de aranjat prin cort adorm buștean. Pe lângă peisajele de care am avut parte astăzi, bucuria mai mare a fost că am întâlnit doi oameni faini.

Va urma

[paulrad 2,465]

Ziua XIII – Vineri, 14 Septembrie: Antibes – Nice – Monaco – Monte Carlo – Menton – Castillon – Sospel, 82km cu 1116m dif. de nivel

 

A plouat și peste noapte așa că încerc să usuc cortul cât mai bine înainte să-l împachetez, iar pe la ora 9:20 pornesc la drum. În scurt timp dau de pista de biciclete și un indicator ce arată 14km până în Nice. Deși pista intersectează multe artere de circulație și avem cedează trecerea peste tot, au fost foarte puține intersecțiile în care am oprit, șoferii dându-ne prioritate. În oraș pista se aglomerează, mulți bicicliști și multe alergătoare.

 

Înainte de a intra în Nisa

 

 

 

Aglomerație mare. De la alergători și rolleri, la biciclete de contratimp.

 

 

 

De pe o colină mică se vede frumos tot orașul. Aici este și un semn “I Love #NICE” pe care l-am ocolit fiind că era sufocat de o mulțime de oameni.

 

 

 

 

Urmează o urcare serioasă cu pantă de până la 12% unde mă depășesc doi alergători, iar tipa se împiedică alergând și pică în nas. Privind în spate se vede foarte frumos orașul și marea, dar nu mai opresc căci am mult de pedalat și de urcat astăzi. Când ajung în vârful cățărării mă întâmpină alergătorul cu un thumbs up.

 

De aici încolo drumul tot urcă și coboară oferind priveliști impresionante asupra mării și a localităților de la poalele dealurilor stâncoase.

 

 

Belvedere Princess Grace Memorial

 

 

 

Chiar înainte de intrarea în Monaco opresc la o brutărie unde găsesc pentru prima dată pâine care să-mi placă și tot de aici îmi iau și un ecler foarte bun. N-am nici un plan de vizitat, mai mult rătăcesc pe străzi. GPS-ul zice dreapta, așa că dreapta să fie, chiar dacă era un tunel prin care clar n-aveam voie. Deși era destul de lung, până am ieșit afară din tunel a stat un Ferrari răbdător în spatele meu, fiind una din foarte puținele super-mașini pe care le-am văzut pe toată Coasta de Azur. În schimb, câtă vreme am colindat prin porturile Cap d’Ail și Fontvieille am văzut mai multe elicoptere decât am văzut vreodată la TV.

 

Port de Cap d’Ail

 

 

Port de Fontvieille

 

Muzeul oceanografic

 

 

Mă gândesc să mă îndrept spre ieșirea către Menton că am pierdut destulă vreme, dar rătăcirea continuă. GPS-ul e pierdut complet, mă arată când pe o stradă când pe alta. L-am pus și pe Gogu Hărți la înaintare, dar nici el n-a fost mai breaz, așa că am sfârșit urcând în Monaco City.

 

Pe la jumătatea urcării opresc și sprijin bicicleta de parapet ca să fac câteva cadre cu portul Hercule. Când ajung în vârful urcării mă oprește brusc un polițist de care aproape trecusem. Câtă vreme verifică datele din buletin prin stație începe cu întrebările: ce caut acolo, dacă sunt turist, de unde vin, unde mă duc, unde stau, cât călătoresc, ce meserie am, etc. Apoi se uită bagaje și mă întreabă ce am în ele moment în care m-am panicat puțin că mă pune să-i arăt bagajele, nu de alta dar mai aveam mult de pedalat și era destul de târziu. Dacă pierdeam vremea cu asta sigur nu mai ajungeam în Sospel, dar s-a mulțumit cu o descriere verbală a conținutului. Îmi spune că n-am voie pe acolo și să mă întorc înapoi în Franța. N-am întrebat de ce n-am voie că nu prea m-a interesat, voiam doar să ies cât mai repede spre Menton.

 

Port Hercule, singurul port cu apă adâncă

 

 

Tunelul de pe circuitul de F1

 

După încă vreo 45 de minute de rătăcire am răzbit să iau direcția Menton. Pe drumul ăsta șoferii cu numere de MC mi s-au părut cei mai proști. Termin și ultima urcare dinaintea ultimului oraș de pe Riviera Franceză, dar abia din Menton începe cățărarea adevărată.

 

Din Cape Martin spre Menton

 

Pe Promenade du Soleil e plin de restaurante pe o parte a drumului, iar pe cealaltă, pe malul mării, sunt terasele. Peste tot chelnerii trec într-una strada, iar șoferii așteaptă răbdători după fiecare, deși nu e nici o trecere de pietoni. Trebuie să recunosc că eu am oprit doar de vreo 2 ori pentru că după vreo 2-3 opriri succesive începeau să mă doară genunchii când urneam din loc cele 40kg ale ansamblului bicicletă+bagaje.

 

Menton

 

 

Musée du Bastion – Jean Cocteau

 

Mă opresc la o terasă să mă răcoresc și să-mi iau adio de la mare. Între timp sun la un camping din Sospel și doamna îmi spune că pot ajunge oricând, poarta e deschisă non-stop așa că scap de un stres. Pornesc spre Castillon, dar văd indicator cu pista de biciclete spre Castellar și o iau într-acolo. După aproape 1km de urcat văd pe GPS că mă îndepărtez bine de traseu și mă întorc. Uitându-mă acu` pe Google Maps, mi-ar fi plăcut să ajung în Castellar, mai ales că puteam ieși în drumul meu apoi.

 

 

Mă întorc și încep urcarea pe calea cea bună. După ieșirea din oraș încep și serpentinele, iar după câțiva km opresc să alimentez căci mai am 20km cu 800m urcare. Munții sunt impresionanți cu vârfurile acoperite de norii ce au apărut încă din Monaco, lucru care nu mă bucură neaparat. Opresc tot mai des că sunt cam terminat și mă gândesc doar la următoarea localitate de pe drum.

 

I-am așteptat de la începutul turei

 

Localitatea Castellar cu loc în primele rânduri la soare și vedere spre mare

 

 

Fac dreapta de la drumul principal și intru în Castillon care părea pustiu. După câteva zeci de metri dau de un restaurant foarte frumos pe care am vrut să-l pozez la ieșire, dar stătea o doamnă pe trepte la țigară și n-am vrut să o deranjez. Cer apă și o doamnă mă duce în spate la patron care scoate din camera frigorifică 2 carafe cu apă rece și iau și un Cola.

 

 

Imediat după oprirea asta se termină și cățărarea. Din vârf până în Sospel sunt două variante: prin pasul Castillon, care sunt sigur că e frumos sau printr-un tunel de 700m urmat de 6km la vale.

 

 

 

Pe coborâre am oprit să pornesc Google Maps pe telefon, iar în Sospel opresc doar la o răscruce de drumuri. Deși orașul e foarte frumos, nu-mi mai arde de poze mai ales că până la camping am iar de urcat.

 

 

Trec pe lângă 2-3 campinguri și mă gândesc cum de n-am găsit unul să nu trebuiască să urc atâta. Ies din Sospel și după încă un kilometru de urcare ajung la Camping Domaine Sainte Madeleine. Locul îmi place foarte mult. E plin de copaci, se întinde mult la deal, iar dacă ridicii privirea în sus dai de crestele abrupte ale muntelui.

 

 

O noapte de cazare costă 13 euro, iar pentru un euro în plus poți să-ți iei dimineață o baghetă proaspătă.

Va urma.

[paulrad 2,465]

Ziua XIV – Sâmbătă, 15 Septembrie: Sospel – Col de Turini – Sospel, 40km cu 1113m dif. de nivel

 

După ce termin de împachetat mă pun și șurubălesc din nou la frână, mai ales că ieri am avut iarăși probleme. Reușesc să o reglez perfect, nu freacă și prinde foarte bine, iar apoi curăț lanțul și pornesc la drum. Urcarea din Sospel până în pasul Col de Turini are 24km cu pantă medie 5.2%, iar din camping mai sunt doar 20km așa că nu mă stresez deloc.

 

După nici 200m mă opresc. Sub greutatea bagajelor, discul de frână freacă și scoate un zgomot infernal, iar roata abia se învârte. Mă chinui să-i fac ceva cu bagajele puse, timp în care trec pe lângă mine 25-30 de mașini Porsche, primele 10 gonind destul de tare la deal. Pornesc mai departe deși frâna încă mai face puțină gălăgie, dar mai bine de atât nu iese reglajul.

 

 

 

 

 

 

 

Deși abrupturile muntelui sunt impresionante, peisajul nu oferă ceva extraordinar din punct de vedere fotografic așa că așteptam cu nerăbdare serpentinele alea multe cu pereții betonați. După 5km de urcare fac o pauză mai lungă. Mănânc, dau un telefon acasă și anunț pe Facebook că vând serpentine.

 

Notre Dame de la Menour

 

 

Plec mai departe cu gândul la imaginea serpentinelor pentru care e celebru Col de Turini și la un momentdat mă întreb dacă nu cumva sunt pe cealaltă parte, dar le găsesc în scurt timp. După ce trec de ele opresc în vreo 3 locuri ca să le pozez dintr-un unghi cât mai bun, dar nu-s prea mulțumit de rezultat. Mai sus era un loc de unde se vedeau cel mai bine, dar n-am mai oprit că trecea vremea și încă n-aveam 10km pedalați.

 

 

 

 

În scurt timp am trecut pe sub pasarela de piatră ce duce la capela Notre Dame de la Menour, iar apoi drumul a devenit plat și am avut parte chiar de o ușoară coborâre. În mod normal asta ar fi trebuit să mă bucure, dar imediat mi-a sărit gândul la panta medie de 5.2%. Până aici panta fiind de 5-6%, datorită coborârii înseamnă că mai departe urcarea o să fie mai grea decât până acum, lucru la care nu mă așteptam. Așa pățești dacă nu te uiți pe profilul cățărării! După aproximativ 2km reîncepe cățărarea, chiar înainte de intrarea în Moulinet, o localitate foarte frumoasă, înconjurată de vârfurile înalte ale munților. Deși terasele din centru îmi trag cu ochiul pentru o pauză, merg mai departe căci după Col de Turini mă mai așteaptă o cățărare cu 500m diferență de nivel, iar deocamdată am parcurs doar 10km.

 

Moulinet

 

 

 

Vremea începe să se strice, scade temperatura, crește panta până la 13% și mă opresc tot mai des. Fac o pauză de alimentare și iau pe mine vesta de vânt, iar apoi pornesc încet mai departe. Cam cu 5km/h maxim, astfel că mă plictisesc de moarte și sper să dau de vreun cicloturist, dar nici o șansă. De altfel pot număra pe degetele de la o mână câți bicicliști am văzut azi. Doar mașini și motociclete de pe care mi se arată de multe ori thumbs up.

 

 

 

 

După ce serpentinele s-au mai rărit pentru o vreme, reapar cu 5km înainte de vârf. Tot cam pe aici, la +1100m alt e ud pe jos. Sunt epuizat, nici nu știu dacă fizic sau mai mult psihic datorită frânelor care încă scârțâie și a monotoniei, peisajul fiind în mare același, iar viteza de înaintare +/-5km/h. Nu reușesc să parcurg mai mult de câte 1km (poate nici atât) fără să opresc așa că apare gândul cel negru: să renunț.

 

 

 

Cu 3 km înainte de vârf primesc alertă de furtună pentru Moulinet. Mă gândesc că e exact ce-mi lipsește ca să arunc bicicleta în râpă cu tot ce-i pe ea. Între timp rumeg cu un gust amar gândul de a renunța la restul traseului, iar pe ultimul kilometru al cățărării sunt atât de terminat că opresc de 3 ori.

 

După aproximativ 5h20min am ajuns în Col de Turini la 1607m alt. după ce m-am târât la urcare cu o viteză medie de 6.1km/h.

 

 

 

Caut un local unde să poposesc și mă duc să iau ceva de mâncare, dar nu mai au nimic, doar brioșe. Iau un Cola și toate brioșele, adică două la număr. Mă așez la masă, deznădăjduit, fiind deja hotărât să renunț la restul traseului. Mi-e imposibil de explicat ce simțeam în momentele alea. De un an de zile mă uitam la poze de prin pasurile astea din Alpi și de la începutul turei abia așteptam munții, fiind sigur că Alpii o să mă fascineze mai tare decât tot ce văzusem în primii 1000km.

 

Între timp apare din sens opus un cuplu de cicloturiști care au mers ca sarea pe rană. Câtă vreme tipa intră în restaurant eu mă pun la povești cu băiatul. Ea e din Noua Zeelandă, iar el din Australia (sau invers) și au făcut Ruta Marilor Alpi cu pornire din Geneva. Deja aveam hemoragie internă. Când aude tipul că vreau să renunț mă întreabă cât timp am la dispoziție ca să traversez Alpii. Îi spun că oricât vreau, nu e problemă timpul, iar el scoate o hartă cu Ruta Marilor Alpi și îmi arată că aș putea ajunge la Geneva evitând cele mai grele pasuri montane, dar eram deja hotărât. În ritmul și în condițiile în care am mers azi, nu pot să mă bucur de traseu aproape deloc, așa că o să mă întorc altă dată.

 

Revin la masa mea ca să-i las pe cei doi să consume ce și-au cumpărat, îmi beau și eu cola și rumeg mai departe gândurile mele. La scurt timp apare din același sens ca cicloturiștii un domn mai în vârstă ce călătorește pe jos, cu rucsacul în spate și se pune cu ei la masă. Trag cu urechea la discuțiile lor și aflu că oamenii ăștia au umblat prin toată lumea pe biciclete.

 

Cicloturiștii pornesc spre Menton ca să ia ziua următoare un tren către Italia, iar domnul se mută cu mine la masă. E neamț, a pornit de 2 zile în excursia pedestră și nu-i place să campeze în campinguri amenajate, în schimb e foarte încântat de warmshowers.org fiind că astfel a cunoscut mulți oameni frumoși în periplul lui în jurul lumii. Îi spun de ViaTransilvanica și pare foarte atras de un asemenea traseu, afirmând că ar vrea să viziteze România. Inevitabil apare întrebarea: cum e cu câinii fără stăpân? Apoi mă întreabă de Președintele Iohannis și discutăm scurt puțină politică, iar neamțul ne urează succes în lupta anti-corupție. Fac schimb de e-mailuri cu domnul respectiv și plec că deja e frig bine. Am stat mai bine de o oră în vârf.

 

Pe coborârea înapoi spre Sospel îi ajung pe cei 2 cicloturiști și îi depășesc. Ei se opresc la poze, mie mi-au fost suficiente cele 1000 de opriri făcute la urcare așa că mă opresc doar la campingul de la care am plecat dimineață. Montez în grabă cortul căci începe ploaia și apoi mă duc să achit 2 nopți de cazare deoarece mă hotărăsc ca ziua următoare să nu fac nimic, dacă tot am terminat tura.

 

Acu` stând strâmb și judecând drept, planul meu a fost prea ambițios pentru prima experiență de acest gen. Aș mai fi avut de pedalat încă aproximativ 1100km cu 17000m urcare.

 

Ce puteam face ca să iasă mai bine:

să încep cu Alpii, adică să fac tura în sens invers

să fac mai multe pauze, singura pauză făcută fiind în ziua a 5-a

să fiu mai atent cu recuperarea după fiecare zi de efort

să car ceva mai puține bagaje

să folosesc o bicicletă de touring nu un MTB

 

Va urma.

[ciomby 268]

Foarte frumos, așteptăm urmarea !

[paulrad 2,465]

@ciomby mersi. Iat-o!

 

Ziua XV – Duminică, 16 Septembrie: Sospel

 

Mă trezesc fără nicio grabă, pierd vremea pe telefon, iar apoi mă îmbrac și urc pe bicicletă. Cobor 4km până în Sospel. Încă cu mult înainte de a ajunge în localitate se pot vedea proprietăți răsfirate ici și colo, inclusiv campingul și casa proprietarilor sunt tot înafara localității.

 

 

Ajung în ”centru” și găsesc un minimarket de unde fac cumpărăturile. Las bicicleta legată în fața magazinului și mă așez la terasa de vis-a-vis. Vreau un croissant cu ciocolată, dar nu mă înțeleg nici cum cu chelnerul așa că mă aleg cu un croissant gol și o cafea, după care mai servesc un panini și Cola. Mai târziu am aflat că ce voiam eu se cheamă ”pain au chocolat”.

 

Cât timp stau la terasă observ ”agitația” frumoasă de care se bucură localitatea asta micuță. Terasa fiind la baza urcării în Col de Turini, pot observa o mulțime de bicicliști, automobiliști și motocicliști ce purced la cei 24km ai cățărării care m-a răpus ieri. În plus, din localitate s-a dat startul și unei competiții de trail run.

 

 

Sătul și energizat, plec de la terasă pe jos, lăsând bicicleta legată tot în fața magazinului. Mă plimb aiurea și îmi place foarte mult orașul cu străduțe înguste, clădiri de piatră, cu vârfurile munților ce se înalță deasupra lui, cu pârâul ce-l traversează și cu agitația turiștilor care vin să parcurgă urcarea în celebrul pas. Dacă ar fi să mă mut din țară, Sospel ar fi cu siguranță pe lista de alegeri posibile.

 

Pod peste pârâul ce traversează localitatea.

 

Primăria.

 

 

 

 

Biserica romano-catolică Cocathédrale Saint-Michel de Sospel.

 

După ce mă plimb suficient, revin la magazin de unde iau o cutie de profiterol și prin semne, îl rog pe vânzător să-mi schimbe 1 bancnotă de 5euro în monede de 1 euro ca să am pentru mașina de spălat din camping.

 

Cei 4km de urcare până în camping trec mult mai repede decât în urmă cu două zile, când aveam 78km în picioare și toate bagajele pe bicicletă. Mă duc la recepție să-mi recuperez powerbankul lăsat la încărcat și iau și un pahar de detergent pentru rufe. Pun toate rufele la spălat și apoi lenevesc afară pe saltea.

 

 

Pe cât de bine am stat pe saltea, pe atât de proastă cred că a fost ideea. Pare că s-a înțepat salteaua căci pe partea aia pierde acum puțin aer. Am curățat eu bine pe jos și am așternut sacii impermeabili, dar aceștia nu ajungeau pe sub toată salteaua…

 

După o oră de lenevit, cam cât a durat programul mașinii de spălat, am încropit un suport din chingile pe care le aveam și am întins rufele la uscat.

 

 

Prin camping

 

Prea multe nu mai aveam de făcut, iar dacă tot e zi de odihnă, am băgat salteaua în cort și am moțăit un pic. Înăuntru e cam cald așa că somnul n-a fost foarte rodnic. Mă trezesc și încep să caut tren spre Paris din Menton, lucru pe care-l tot amân de dimineață. Problema este că nu găsesc nici un TER (Transport Eexpress Régional), singurele trenuri pe care pot lua bicicleta nedemontată. Găsesc până în Marseille, dar nu și de acolo spre Paris. Încerc diferite variante de traseu fără succes și mă las păgubaș. O să mă duc în Menton la gară și văd eu acolo ce variante am.

 

Va urma.

[paulrad 2,465]

Ziua XVI – Luni, 17 Septembrie: Sospel – Menton, 21.65km cu 252m dif. de nivel

Până în Menton am vreo 5km de urcare și în rest doar coborâre, așa că nu e nici o grabă. Pe la 10:15 părăsesc campingul în care am stat 3 nopți și care se luptă cu cel din Ziua 3 pentru titlul de cel mai frumos camping al turei.

 

Deși nu e grea urcare, opresc o dată să mă dezmorțesc și să fac o poză.

 

 

Mai opresc la intrarea în tunelul prin care am trecut în Ziua 13 ca să îmi pun stopul pe spate. Având o lungime de 700m și fiind puțin în urcare, am fost ajuns de mașini și m-am oprit de 2-3 ori ca să le fac loc să treacă. Aproape de ieșirea din tunel m-au ajuns alte mașini, dar au stat cu răbdare după mine până am ieșit din tunel. Pe Facebook mi-a scris un tip ce locuiește în Menton că el n-a trecut niciodată prin tunel fiind interzis cu bicicleta. Am văzut și eu indicatorul în poza din Ziua 13, dar atunci nu l-am observat la cât eram de obosit și să o zic pe aia dreapta, sigur nu urcam prin Col de Castillon doar ca să ocolesc tunelul.

 

 

După ieșirea din tunel începe coborârea spre Menton. Fac o poză din mers și mai opresc doar la intrarea în oraș să mănânc la McDonald’s unde mă bucur că panoul de comandă are și meniu în limba engleză.

 

 

 

După ce termin de mâncat mă pun să caut cazare. Cum nu vreau să pierd iar trenul ca în Paris, renunț la camping ca să nu mai am de împachetat dimineață prea mult. Sun la un guest house, dar sunt toate locurile ocupate. Până la urmă găsesc un hotel de 2 stele la 250m de gară, iar până acolo îmi mai ia câteva minute, fiind tot coborâre.

 

Mă duc la recepție să-mi iau camera care costă 52 euro/noapte fără mic dejun. Bicicleta o las într-un hol la cea de-a doua ieșire din hotel, care e încuiată, iar apoi urc bagajele în cameră. Condițiile de cazare sunt mai bune decât la cort doar prin prisma faptului că am o baie complet utilată, în rest cortul meu arată mai bine decât camera asta și nici nu e cu mult mai mic.

 

Fac un duș și plec apoi la gară să văd cum ajung mâine la Paris, mister rămas neelucidat deocamdată. Am norocul și nimeresc o doamnă la casa de bilete care vorbește cât de cât engleză. Îi explic că vreau să ajung la Paris, dar n-am cum ambala bicicleta. Îmi printează un itinerariu pentru trenurile TER pe care pot lua bicicleta nedemontată și apoi dă din cap că nu-i tare bine: trebuia să schimb trenul la Nisa, Marseille și Lyon, afacere care dura vreo 12 ore. Îmi spune să aștept puțin și pleacă la manager, iar după ce se întoarce zice să demontez bicicleta și să o învârt toată în folie ca să o pot lua pe TGV, tren ce merge direct la Paris, face vreo 6 ore și costă 108 euro.

 

Găsesc pe Google Maps un magazin de construcții destul de aproape și cumpăr scotch și folie cu bule.

 

 

Încerc să cumpăr biletul online cu cardul, dar tranzacția e refuzată de 2 ori, nu-i place cardul meu. Curios lucru, căci cu același card am cumpărat online biletul de la Paris la Lyon. Caut un bancomat pe lângă hotel și apoi mă duc iar la gară să cumpăr biletul ca să nu am grija asta dimineață. Stând la coadă îmi verific contul pe telefon și mi se pare că am mai puțini bani decât ar trebui. Bănuiesc că au fost retrași banii din cont de fiecare dată când am încercat să iau biletul online, adică 216 euro. După puțin timp, când au fost actualizate tranzacțiile în aplicația băncii, am văzut că fix așa s-a întâmplat.

 

De la gară plec să beau o cafea și să mănânc ceva, iar apoi mă învârt puțin prin oraș și mă întorc la hotel căci se schimbă vremea și începe să picure.

 

 

 

Va urma.

 

Ziua XVII – Marți, 18 Septembrie: Menton – Paris cu TGVul

 

Cu gândul la împachetatul bicicletei și urcatul bagajelor în tren, n-am prea avut un somn rodnic așa că la 6 mă trezesc. Trenul pleacă la ora 9:20 și chit că am de parcurs doar 250m până la gară, la ora 8 părăsesc camera, predau cheile și pun bagajele pe bicicletă. Ajuns la gară, mă duc la ghișeu să întreb la ce peron vine TGV-ul căci nu era afișat încă pe ecran, fiind prea devreme.

 

Pe peron mă uit după panouri cu componența trenurilor, dar nu există. Poziționarea pe peron astfel încât să fiu aproape de vagonul meu a fost unul din gândurile care nu m-au lăsat în pace toată noaptea. Nu voiam să am de alergat pe tot peronul cu bicicleta împachetată și cu bagajele ca să ajung la vagonul în care am bilet.

 

După ce îmi aleg locul pe peron, dau jos bagajele și încep să pregătesc bicicleta. Învârt roata față în folie și o leg cu scotch, iar apoi începe greul. Să împachetezi toată bicicleta în folie când ai doar două mâine și alea stângi amândouă, nu e tocmai ușor. Vreo 40 de minute cred că a durat operațiunea timp în care peronul s-a aglomerat și am devenit principala atracție. Termin cu pregătirile fix la ora 9:00 când vine trenul la peron. Verific încă o dată pe bilet în ce vagon trebuie să urc și ca printr-o minune constat că trenul a oprit cu ușa vagonului în care aveam bilet exact în dreptul meu! Mai bine de atât nici nu se putea.

 

Îmi pun coburile și celelalte bagaje în raftul destinat lor și constat că nu e nici o șansă să încapă și bicicleta acolo. Găsesc un controlor pe peron care evident că nu vorbea engleză și îi arăt din gesturi că am ceva mare și-i fac semn să mă urmeze. După ce se minunează un pic îmi spune să duc bicicleta la etaj și să o las pe culoar.

 

 

Fiind prima stație, trenul era cam gol, dar în curând s-a aglomerat mai mult decât mă așteptam și sigur a încurcat călătorii, ceea ce nu mă încântă deloc, dar asta e… Poate dacă aș fi dat și roata spate jos și portbagajul ar fi încăput pe un raft de ăla.

 

M-am așezat la locul meu și primul lucru, evident, m-am conectat la WiFi folosind numărul biletului. Internetul e raționalizat, un lucru care ar trebui să fie ilegal în vremurile noastre! Totuși, am rămas fără access doar pentru perioade scurte de 5-10 minute.

 

Din aplicația celor de la SNCF poți afla tot felul de lucruri, principala ”atracție” fiind harta care arată traseul și viteza curentă. Deocamdată facem încălzirea într-un ritm lejer de doar 100-130km/h.

 

 

Dacă ridic ochii din telefon pot să văd pe geam încă o dată peisajele oferite de Coasta de Azur. Am pedalat 6 zile de-a lungul Mediteranei, iar comparat cu asta, ”admiratul” peisajului din goana trenului e egal cu zero.

 

 

Revenind cu ochii în telefon, din aplicația SNCF pot afla că trenul are 5 minute întârziere (în Monaco urcase poliția și aveau treabă cu un individ) — întârzierea a fost recuperată pe parcurs, pot vedea cât internet mai am din rația alocată, se poate comanda mâncare de la restaurant și există chiar și un chat cu călătorii din tren unde nu scrie nimeni nimic.

 

 

 

După ce lăsăm în urmă munții de pe Coasta de Azur, de la Lyon până la Paris ne deplasăm cu viteza de croazieră pentru care e renumit TGV-ul.

 

 

Ajung la Paris fără întârziere după 6h25minute, timp în care am parcurs 990km. Pe peron despachetez bicicleta și montez roata față, dar nu mai am chef să mă chinui iar cu frâna față așa că face gălăgie mare.

 

 

Părăsesc gara cu mai multă ușurință decât în prima zi când am debarcat în Lyon și mă îndrept spre adresa aleasă pe GPS. Dacă înainte să încep aventura și să ajung în Franța mă tot gândeam cum pedalez eu prin traficul din Paris, acum n-am avut nici o emoție. Din cei 8km pedalați de la gară până la destinație, aproximativ 85% au fost pe pistă de biciclete sau pe culoarul unic pentru autobuze, unde e și locul bicicliștilor. Singurul ”claxon” primit a fost pe o porțiune îngustă de pistă unde o doamnă a strigat la mine să mă dau la o parte ca să mă poată depăși, iar apoi și-a cerut scuze că a strigat, dar n-are claxon.

 

Și iată-mă ajuns cu bine la destinație. 

 

 

Până duminica următoarea am pierdut vremea pe la mătușile din Paris. Într-una din zile am dat o fugă singur la Versailles și alte locuri aglomerate, plimbarea fiind un semi-eșec din punct de vedere fotografic.

Sfârșit.

 

https://www.paulrad.eu/category/bike-touring/franta-2018

Pe scurt costurile călătoriei:

Transport:

Baia Mare – Paris (bicicleta doar): autocar – 30 €

Paris – Lyon: tren TER – 49.20 €

Menton – Paris: tren TGV – 108 €

Paris – Baia Mare: microbuz – 100 €

Cazare:

Camping: 15 nopți – 166.22 €

Hotel: 1 noapte – 52 €

Mâncare, băutură și alte mărunțișuri: 335 €

Total: 840.42 €

 

Fiind prima tură, a fost destul de costisitoare achiziția echipamentului necesar, dar ăla e bun luat. Sper să-l mai folosesc cât de curând

[gibonu 5,584]

@paulrad

In primul rand, cu placere, ma bucur daca informatiile mele te-au ajutat.

 

In al doilea rand, felicitari pentru tura si multumesc pentru disponibilitate.

Imi pare rau ca nu a iesit exact cum ai vrut, insa nu este in fiecare zi 23 August. Stiu ca nu te inclazeste cu nimic, insa Alpii tot acolo raman, nu pleaca nicaieri.

 

Nu in ultimul rand, foarte frumoase pozele.

 

Revin maine cu cateva intrebari.

[gibonu 5,584]

On 30.01.2019 at 0:07, paulrad said:

următorul TER e la ora 9:20 și trebuie să iau alt bilet, 65 euro.... Până iau eu portmoneul din geantă, doamna de la bilete se răzgândește și îmi spune că dacă vreau să iau TER-ul de la ora 9:20 pot să merg cu biletul ce îl am, deși scria clar pe bilet că nu se poate schimba

 

Referitor la ce scrie mai sus, foarte tare informatia referitor la faptul ca biletul la trenul TER ramene valabil.

Ai ideea daca masura asta se aplica doar la trenurile TER sau se poate aplica si la trenurile Intercites?

 

Altfel spus, sa inteleg ca m-am ars in 2017 cand am pierdut un tren Intercites (la care aveam bilet cumparat online) si mi-am luat bilet la urmatorul?

 

Si o intrebarea poate mai ciudata: carligele de rufe erau ale tale sau ti le-au dat cei din camping (se vad in poza ultimei zile de campare).