majikstone

Cyclomontagnarde din Franța

Recommended Posts

Salut!

 

Dupa ce am participat, incepand din 2016, la mai multe cyclomontagnarde, in diverse formate si niveluri de dificultate, am decis sa creez un topic dedicat lor. Mai exact, un topic dedicat experientelor mele la astfel de evenimente.

 

Ce sunt cyclomontagnardele?

 

Pe scurt, sunt o versiune pentru amatori, fara clasament si premii, a ciclosportivelor, organizate de diverse cluburi afiliate Federatiei Franceze de Cicloturism (FFCT, devenita intre timp FFVélo). Spre deosebire de Federatia Franceza de Ciclism (FFC), cea de cicloturism nu organizeaza competitii, ci doar evenimente "amicale", in care singura nota competitionala e data, in unele cazuri, de existenta unor timpi limita de parcurgere a traseelor respective, cum e de exemplu cazul brevetelor. Din alta perspectiva, cyclomontagnardele sunt un fel de brevete organizate in regiuni montane, unde ceea ce primeaza e diferenta de nivel si nu distanta. In general, traseele cele mai dificile ale cyclomontagnardelor implica diferente de nivel de 4000-5000 de metri, cea mai dificila fiind Luchon-Bayonne, cu ai sai 320 km si 5250 m de diferenta de nivel, organizata in Pirinei o data la 2 ani si trecand peste Col de Peyresourde, Col d'Aspin, Col du Tourmalet si Col d'Aubisque.

 

Am vorbit mai pe larg despre ele aici, nu voi mai relua acum discutia:

 

 

Cyclomontagnardele la care am participat pana acum:

 

 

Povestea lor... pe scurt

 

In 2016 am avut primul contact cu cyclomontagnardele, intr-o perioada in care abia incepeam sa practic ciclismul de sosea la un nivel care sa se poata considera cat de cat sportiv, asta pe langa faptul ca nu am adoptat ghidonul de sosea decat ulterior. Ideea de a face peste 2000m de ascensiune intr-o singura zi ma speria oarecum, motiv pentru care nu m-am incumetat sa fac mai mult decat traseul intermediar. Pe langa asta, nu ieseam sistematic la ture, avand perioade chiar si de 2-3 saptamani in care nu ma urcam pe bicicleta, motiv pentru care nici in 2017 lucrurile nu s-au schimbat foarte drastic. Primele 3 cyclomontagnarde, fie ele si in formatul intermediar, cu sub 3000m diferenta de nivel, m-au impins destul de mult la limita, dar au inceput si sa ma invete sa-mi folosesc resursele in mod inteligent si sa nu ajung sa clachez fizic sau psihic indiferent de distanta. Au fost niste experiente solicitante, dar si placute, motiv pentru care am decis ca in 2018 sa trec la nivelul urmator si sa termin macar o cyclomontagnarda intreaga.

 

Astfel, in 2018 am decis sa ma antrenez mai serios. A nu se citi ca m-am apucat de programe de antrenament sistematice sau de nutritie specializata, chit ca vreo 5 kilograme as avea de unde sa dau jos, ci pur si simplu am inceput sa ies mai sistematic cu bicicleta, fie si doar cate o ora-doua, si inclusiv in conditii meteo mai putin fericite (temperaturi sub 15 grade, risc de ploaie, vant puternic). Asta, plus achizitia unui home trainer (modelul cel mai ieftin de la Tacx), respectiv cateva "teste" facute pe durata anului (ture cu dificultate similara cu cea a cyclomontagnardelor la care participasem anterior, dar facute intr-un ritm ceva mai sustinut), au facut ca in luna iunie sa fiu pregatit pentru noile provocari. Cea din Jura a fost frumoasa si destul de abordabila, cu catarari relativ scurte si nu exagerat de abrupte, dar multe, si o vreme foarte schimbatoare, cu temperaturi de peste 30 de grade pe cea mai lunga catarare a zilei, dar si o ploaie rece in a doua jumatate a traseului. Am pus aici cateva poze de atunci. Am facut cateva greseli pe parcurs, de la alimentatie insuficienta la deshidratare, dar per total am terminat fara prea mari emotii. Cea din Annecy a fost mai dura, cu catarari mai "dintr-o bucata", incluzand si Col de Joux Plane, dar am abordat-o mult mai bine din punct de vedere tactic si, desi am fost mai lent si apatic decat mi-as fi dorit pe final, am terminat-o intr-o forma mai buna decat cea din Jura.

 

Avand in vedere ca 2019 urma sa fie un an mai complicat pentru mine, in care stiam ca nu voi mai avea timp de vacante petrecute cu bicicleta la munte, si nici pentru la fel de multe ture cu bicicleta pe durata anului, am decis totusi ca as putea sa ma multumesc cu participarea la doua cyclomontagnarde, dar in versiunea touriste, in doua zile. Planul initial era sa particip la Cyclomontagnarde du Morvan si Cyclomontagnarde des Vosges Celtiques, ambele in varianta touriste, dar pana la urma socoteala de-acasa nu s-a potrivit cu cea din targ, urmand sa particip la Cyclomontagnarde du Morvan intr-o singura zi, impreuna cu @Vlady V, si la Brevet de Randonneur des Alpes, o provocare care pana de curand mi se parea mult peste puterile mele. In randurile (si postarile) ce urmeaza, voi relata mai detaliat experienta participarii mele la cyclomontagnardele de anul acesta, urmand ca pe viitor sa mai completez topicul cu relatarile experientelor viitoare.

 

 

  • Upvote 4
  • Like 3

Share this post


Link to post
Share on other sites

Cyclomontagnarde du Morvan: 30 iunie 2019, 227 km / 4100 m

 

Introducere

 

Cu startul in Château-Chinon, comuna aflata in centrul Parcului Natural Regional Morvan, aceasta ciclomontagnarda are un parcurs destul de atipic, reusind sa adune cei peste 4000 de metri de diferenta de nivel fara sa depaseasca o altitudine maxima de 850 de metri. Zona prin care trece traseul e departe de a fi una montana in adevaratul sens al cuvantului, fiind mai degraba o zona de deal, la marginea Burgundiei, zona cunoscuta in buna parte pentru vinul produs. Chiar si in absenta unor munti adevarati, traseul reuseste sa numere peste 13 catarari de diferite lungimi si diferente de nivel, unele dintre ele cu pante de peste 10%. 

 

Traseul ia forma unei duble bucle, una de ~118 km si cealalta de ~109 km, punctul comun al lor fiind Château-Chinon. Profilul traseului, cu catarari multe si marunte, seamana mai degraba cu cel al unei curse clasice decat cu al unei etape montane de mare tur. Pe parcurs sunt amplasate 6 puncte de alimentare si control, cea mai mare distanta dintre doua puncte de alimentare consecutive fiind de in jur de 42 km. Pliantul oficial, in franceza, cu toate detaliile cursei se gaseste aici.

xYabZMx.png

z2QfMaU.png

 

Daca anii trecuti am participat singur la cyclomontagnarde, anul asta am avut ocazia sa am un partener de tura in persoana lui Vlad (@Vlady V), roman si el si locuitor al orasului Beaune de cativa ani. Dupa ce ne-am auzit de cateva ori la telefon, ne-am inteles sa participam impreuna la eveniment, el fiind la prima experienta de acest gen, dar fiind altfel un foarte bun triatlet si ciclist. Ne-am dat intalnire sambata dupa-amiaza la punctul de start/finish al traseului, de unde urma sa ne validam inscrierea si sa ne recuperam pachetele de start, respectiv informatiile cu privire la cazare. Ajunsi amandoi la timp, am luat pachetele cu foaia de parcurs, placuta de cadru si tot felul de materiale promotionale, am gasit internatul la care eram cazati, ne-am instalat confortabil in camera in care urma sa mai avem 2 colegi, iar apoi ne-am dus sa ne alimentam pentru ziua ce avea sa urmeze si sa discutam planul de bataie pentru a doua zi.

 

3WtB9HJ.jpg

 

Fara sa zabovim prea mult, ne-am intors la internat si ne-am culcat devreme, urmand sa ne trezim la 4 dimineata. Din fericire, eu imi ajustasem deja programul de somn, cum facusem si anul trecut, in sensul in care in saptamanile de dinaintea cursei m-am trezit in mod sistematic la 5-6 dimineata si m-am culcat mai devreme decat de obicei. Astfel, am adormit devreme fara sa ma chinui prea mult. Atat camera (cu 4 paturi), cat si toaletele si dusurile erau curate si bine dotate, singurul "minus" fiind lipsa asternuturilor (cu privire la care fusesem preveniti), asa ca toata lumea avea saci de dormit. De care, in final, nu am prea avut nevoie, temperatura fiind destul de mare pe durata noptii.

 

Ziua cursei

 

Dupa o trezire matinala la ora 4, un dus, o cafea rece si niste dulciuri pe post de mic dejun, ne-am echipat si ne-am pregatit pentru tura. Inarmat fiind cu excelentul far Busch & Muller Ixon Premium, care si-a facut datoria ca intotdeauna, ne-am dus la punctul de start, la care am ajuns cu putin inainte de ora 5. Un voluntar ne-a verificat bicicletele si echipamentul, fiind obligati sa avem far, stop si vesta reflectorizanta daca voiam sa plecam inainte de rasarit, iar apoi ne-a stampilat foile de parcurs.

 

U5Y0kU0.jpg

 

Inarmati cu voie buna, am plecat printre primii pe traseu, care a inceput cu o coborare sanatoasa facuta la lumina farurilor. Desi era 5 dimineata, temperatura era deja trecuta de 20 de grade, excelenta pentru pedalat, dar care prevestea o zi caniculara. Prognoza meteo ne indicase deja acelasi lucru, fiind intr-o perioada de canicula puternica, cu maxime de aproape 35 de grade prevazute in zona. Am profitat cat s-a putut de racoarea diminetii, dar fiind aproape de solstitiul de vara, rasaritul a venit devreme si ne-a prins pe prima catarare a zilei. 

6iMebeh.jpg

aXZIXHt.jpg

 

Prima jumatate a zilei a trecut surprinzator de rapid si de placut, cu multe povesti interesante purtate pe urcari. Fara sa ne dam seama cum si cand, am ajuns la primul punct de alimentare. Acolo, voluntarii ne-au spus ca suntem printre primii 10 participanti care trec pe acolo, o veste buna de altfel. Am mancat, ne-am refacut proviziile cu apa, iar apoi am pornit inapoi la drum, observand ca incepuse sa se innoreze. Daca de obicei asta era un motiv de tristete, de data asta faptul ca soarele era ascuns de nori era o veste buna, tinand cont de temperaturile care erau prognozate.

 

uUUPO5w.jpg

 

Temperatura a ramas rezonabila pana aproape de jumatatea zilei, cand am inchis prima bucla si am ajuns inapoi in Château-Chinon. Acolo, in ciuda reticentei lui Vlad, care voia sa terminam traseul cat mai rapid si care incepuse sa se cam plictiseasca din cauza ritmului meu conservativ de mers, am decis sa facem o pauza mai consistenta la o terasa la care m-am oprit deja de cateva ori in trecut. Aici, am mancat o inghetata, am baut o cafea si o Cola, iar apoi ne-am dus la punctul de control si alimentare, unde nu am zabovit prea mult si ne-am continuat drumul. La momentul asta amandoi ne simteam foarte bine, dar eu eram in continuare prudent, stiind ca oboseala va incepe sa se acumuleze din ce in ce mai mult in a doua jumatate a zilei.

 

8jGxVLK.jpg

 

Cu bateriile incarcate, am continuat traseul, doar ca nu mai aveam nici pe departe acelasi spor din prima jumatate a zilei. Norii se cam risipisera, caldura incepea sa devina o problema, bidoanele de apa se goleau tot mai rapid intre punctele de alimentare, iar diferenta de nivel ramasa era comparabila cu cea din prima jumatate a zilei. La penultimul punct de control, am facut un dus rece cu un furtun de apa instalat de organizatori, incepand sa sufar destul de tare din cauza caldurii, iar Vlad, care se simtea inca in forma, a decis sa o ia inainte si sa ajunga la finish cat mai repede, urmand sa ne vedem la sosire. Tot aici m-am reintalnit cu o ciclista din Paris cu care m-am intalnit si anii trecuti la cyclomontagnarde, care a terminat anul trecut si Luchon-Bayonne, si care era in cu totul alta liga decat mine pe catarari. Dar asta era anul trecut. De data asta am plecat impreuna de la punctul de alimentare si am urcat cam in acelasi ritm pe prima catarare de dupa el, ea punand forma mai slaba pe seama faptului ca a pedalat mult mai putin sezonul asta. Chiar si asa, cateva catarari mai tarziu mi-am atins si eu limitele pe una dintre catararile abrupte, astfel ca la ultimul punct de control ea a ajuns cu ceva timp inaintea mea, dar a ramas acolo mai multa vreme, simtind nevoia sa manance o masa mai consistenta.

 

De aici, fara sa mai zabovesc, am plecat toropit de caldura catre linia de finish. In mod surprinzator (si foarte placut, de altfel), voluntarii care asigurasera punctele de control din prima jumatate a zilei au decis sa vina in intampinarea ciclistilor cu sticle de apa rece pe catararile dintre ultimul punct de control si linia de sosire. Desi si ei trebuiau sa stea in caldura insuportabila in care noi trebuia sa pedalam, au facut un efort in plus si au iesit in intampinarea noastra cand ne era mai greu. Chapeau. Dincolo de temperaturile trecute bine de 35 de grade, ultimele catarari (si coborari) ale zilei au insemnat suferinta dintr-un motiv suplimentar: asfaltul, de altfel de calitate buna, a fost acoperit cu un strat de pietris fin, partial incastrat in asfalt, care pe catarari scadea semnificativ confortul la rulare, iar pe coborari scadea semnificativ aderenta. Si, ca sa fie tabloul complet, cu 11 kilometri inainte de final, pe ultima catarare a zilei, am reusit sa fac o pana, datorata uneia dintre nenumaratele pietricele de pe drum, care a reusit sa penetreze protectia antipana a cauciucului si sa ciupeasca camera spate. Pana a fost foarte lenta, dar tot a trebuit sa ma opresc pe marginea drumului (din fericire la umbra) si sa schimb camera.

 

Intre timp, Vlad mi-a spus ca a ajuns la finish, dupa ce si el fusese intarziat de o pauza mai consistenta facuta pe una dintre ultimele urcari, pe care a cedat din cauza caldurii. Eu mi-am inlocuit camera fara sa ma grabesc foarte tare, am fost ajuns din urma de un grup consistent de biciclisti, printre care era si domnisoara de mai devreme, care m-au compatimit pentru ghinionul meu, iar apoi m-am indreptat linistit catre finish, nu inainte de a mai profita de unul dintre punctele "mobile" de alimentare cu apa si de a le mai multumi o data voluntarilor pentru gestul pe care l-au facut.

 

Intr-un final, am ajuns si la finish, pe la 6 fara un sfert dupa-amiaza, unde am baut o bere rece, iar apoi m-am intalnit cu Vlad, care deja trecuse pe la internat, facuse un dus si se pregatise de plecare. Daca dimineata fusesem printre primii participanti, datorita penei, cu care am pierdut cel putin 20 de minute, dar si a nenumaratelor pauze datorate caldurii, am ajuns sa fim binisor in a doua jumatate a celor sositi. Acolo am aflat ca aparent, din cauza caniculei, mai bine de jumatate dintre cei inscrisi la cyclomontagnarda in varianta randonneur au decis sa ramana acasa si sa nu participe, iar unii dintre cei care au luat startul dimineata au ramas in Château-Chinon dupa inchiderea primei bucle. Astfel, numarul celor ajunsi la finish a fost de cel mult 100 de persoane, fata de cateva sute cate erau in mod normal.

 

Epilog

 

Am mai povestit putin cu Vlad, dar din cauza ca se grabea, ne-am luat ramas bun si a plecat inapoi catre Beaune, cu ideea ca poate vom participa impreuna si la Brevet de Randonneur des Alpes. Eu am mai stat putin la zona de finish sa imi revin, apoi am luat-o incet catre internat, mi-am adunat lucrurile, am facut un dus, am asteptat sa iasa complet berea de mai devreme din sistem, iar apoi, in jur de ora 8, am plecat si eu catre Paris. Per total, experienta a fost destul de obositoare, dar in mare parte din cauza caldurii si a penei (si timpului pierdut) datorate celor mai bine de 20 km parcursi pe asfalt acoperit cu pietris fin si taios. Intr-o zi perfecta, probabil ca as fi terminat traseul cam cu o ora mai repede.

 

Si, ajungand la cifre, eu am reusit sa termin tura in 12 ore si 45 de minute, dintre care 10 ore si 20 de minute de pedalat efectiv, cu o medie de 22 km/h si o putere medie normalizata de 215W. Media de viteza a corespuns cu targetul meu de 21-22 km/h, dar am pierdut mai mult timp decat as fi vrut cu pauzele in a doua jumatate a zilei. Vlad a terminat cu 50 de minute inaintea mea (deci cam 30 daca facem abstractie de pana, respectiv 22 de minute diferenta intre timpii de pedalat efectivi), probabil fiind capabil sa termine traseul chiar si cu 2 ore inaintea mea daca il lasam sa mearga in ritmul lui de la inceput. Important e ca ne-am simtit bine si ca am avut ce povesti pe durata zilei, si, in cazul meu, concluzia a fost si ca ma simt mai mult decat capabil sa abordez ceea ce urma sa fie cea mai mare provocare a mea de pana acum: Brevet de Randonneur des Alpes, cu ai lui 180 km si 4500m diferenta de nivel, care urma sa aiba loc dupa 3 saptamani.

  • Upvote 1
  • Like 6

Share this post


Link to post
Share on other sites

O sa treaca pana in seara asta sau maine seara :)) 

  • Like 1

Share this post


Link to post
Share on other sites
13 minutes ago, EyesOnly said:

Super! 

Astept cu nerabdare sa "treaca" cele 3 saptamani 

Editasem postul mai devreme, dar se pare ca ceva nu a mers. 

 

Asadar, ce lipseste

"Bravo! Distante si diferente de nivel de neimaginat pentru mine(eu care mi-am lasat sufletul pe Balea Lac ieri)

Multam de idee si  povesti"

Share this post


Link to post
Share on other sites

Multumesc! Si eu eram de aceeasi parere acum cativa ani, cand si urcarea Transfagarasanului sau a Transalpinei mi se parea un efort colosal. Dar cu vointa, macar 5.000 km pedalati anual, inclusiv toamna si iarna, si o bicicleta cu transmisia potrivita, se pot face si nebunii din astea :D 

  • Upvote 1
  • Like 1

Share this post


Link to post
Share on other sites
23 hours ago, majikstone said:

si o bicicleta cu transmisia potrivita, se pot face si nebunii din astea

De curiozitate, ai putea detalia foarte scurt ce angrenaj/caseta folosesti?

Share this post


Link to post
Share on other sites

Are un topic special în care povestește asta. :)

  • Thanks 1

Share this post


Link to post
Share on other sites
24 minutes ago, EyesOnly said:

De curiozitate, ai putea detalia foarte scurt ce angrenaj/caseta folosesti?


Pe scurt, pedalier 46/30 cu caseta 11-30 pe 11 viteze. Pe larg, am vorbit aici (si aici) despre pedalier si aici despre rapoarte de transmisie.

  • Thanks 1

Share this post


Link to post
Share on other sites

Brevet de Randonneur des Alpes: 21 iulie 2019, 179 km / 4.450 m

 

Introducere

 

Brevet de Randonneur des Alpes (BRA) este, alaturi de Luchon-Bayonne, una dintre cyclomontagnardele regină, cu trasee care depasesc in anumite situatii 5.000 m de diferenta de nivel parcursi intr-o singura zi. Daca Luchon-Bayonne nu propune decat o singura varianta de traseu, mostenita probabil din vremurile in care respectivul traseu era una dintre etapele regina ale Turului Frantei, BRA ofera mai multe optiuni pentru randonneurii care vor sa parcurga traseul intr-o zi sau pentru turistii care vor sa-l parcurga in doua zile. Cu startul in Bourg d'Oisans, comuna aflata la poalele Alpe d'Huez, BRA propune un traseu de baza, "clasic", de ~180 km si ~4.500m diferenta de nivel. Cel mai dificil traseu, in versiunea Super BRA +, implica 214 km si 5.368 m de diferenta de nivel.

 

EBr7jQA.png

YxS63ib.png

 

Traseul incepe cu o prima catarare catre Col de la Croix de Fer (2.064 m), o coborare via Col de Glandon catre Saint-Jean-de-Maurienne, urmata de o scurta dar apriga catarare pe cele 18 ace de par care duc catre Montvernier (Lacets de Montvernier), iar apoi, dupa putin respiro pe o zona usor valonata, o urcare a Col du Galibier (2.642 m, al cincilea cel mai inalt pas rutier din Alpii Francezi) via Col du Télégraphe (1.566 m) si o lunga coborare catre Bourg d'Oisans, trecand peste Col du Lautaret (2.058 m). In versiunile Super BRA si Super BRA +, dupa coborarea de pe Col du Galibier via Lautaret, o data ajuns la barajul Chambon, traseul urca catre Col de Sarenne (1.999 m), iar apoi coboara in Bourg d'Oisans trecand prin Alpe d'Huez, diferenta dintre Super BRA si Super BRA + fiind traseul ales pentru coborarea Alpe d'Huez (cel "clasic", cu cele 21 de viraje, in cazul Super BRA, respectiv varianta prin Villard-Reculas in cazul Super BRA +). Pliantul oficial, in franceza, cu toate detaliile cursei, se gaseste aici.

 

In anii anteriori, eu mai urcasem toate varfurile de pe traseu cu bicicleta, desi nu neaparat pe aceiasi versanti, deci eram destul familiar cu ele. Pe de alta parte, nu am urcat niciodata mai mult de o catarare la peste 2.000 de metri altitudine in aceeasi zi. In concluzie, desi o diferenta de nivel de 4.500 de metri nu era cu nimic mai de speriat decat cea adunata in 2018 la Cyclomontagnarde d'Annecy, faptul ca petreceam destul de mult timp la mare altitudine, si mai ales faptul ca diferenta respectiva de nivel era adunata pe o distanta cu 25% mai mica, erau doar doua dintre motivele pentru care misiunea nu era deloc usoara. Desi am fost putin tentat sa "o fac lată" si sa ma inscriu la traseul Super BRA, am decis ca pentru moment "simplul" BRA, cu ai sai 180 km si 4.500 de metri de diferenta de nivel, va fi mai mult decat suficient.

Si asta mai ales pentru ca cele 3 saptamani dintre Cyclomontagnarde du Morvan si BRA aveam sa le petrec, in mare parte, departe de bicicleta. Diverse obligatii, care au imbinat utilul cu placutul, m-au facut sa imi petrec o buna parte din aceste 3 saptamani in Romania, timp in care am avut timp sa fac o tura de pomina cu @iacobdoc pe Transfagarasan, dar nu mare lucru in plus. Pe langa asta, am dormit cam putin, m-am distrat cam mult, am si avut diverse obligatii aproape profesionale, si ca orice lumanare pe care o arzi la ambele capete, la un moment dat s-a terminat fitilul. In saptamana de dinaintea BRA m-a tot incercat o raceala, de care joi eram convins ca am scapat, dar care m-a lovit in plin exact in sambata in care am plecat catre munte. Daca sambata dimineata imi simteam nasul putin infundat, pana am ajuns la destinatie eram deja bolnav cobza. Si ironia face ca urma sa ajung din nou pe Col du Galibier, unde si cu 2 ani inainte, cand l-am urcat si coborat dinspre Lautaret, eram racit cobza si aveam si 38 de grade temperatura.

Dar revenind... am ajuns sambata dupamasa in Allemont, aflat la cativa kilometri de Bourg d'Oisans, unde de data asta m-am cazat intr-un mic apartament inchiriat pe AirBnB. Si asta nu pentru ca n-as fi fost satisfacut de oferta de cazare a organizatorilor, dar pur si simplu nu am mai gasit locuri disponibile la momentul la care m-am inscris, din cauza numarului foarte mare de participanti la eveniment. De data asta, Vlad nu a mai putut sa vina cu mine, atat din motive personale cat si sportive, urmand sa participe la un Ironman in saptamanile de dupa BRA. Chiar si asa, in apartament era loc berechet pentru 2 persoane si bicicletele lor, iar privelistea de la geam nu era deloc rea.

 

mH5yHa8.jpg

 

M-am cazat, m-am imprietenit cu pisica vecinilor, care a profitat de umbra masinii mele o vreme, iar apoi m-am dus in Bourg d'Oisans sa-mi recuperez pachetul de start, dar si sa fac niste cumparaturi pentru cina si micul dejun.

 

dbVGLYk.jpg

qJMM2l6.jpg

 

Inarmat cu placuta de cadru cu numarul de "concurs" 1109 si chip integrat de cronometrare, dar si cu informatia ca primul start grupat va fi la ora 4 fix, mi-am pregatit bicicleta pentru ziua care urma sa vina. Pe masura ce ziua de sambata se apropia de sfarsit, starea mea de sanatate se degrada vizibil, in ciuda unui dopaj consistent, la limita dozelor maxime recomandate, cu Nurofen si cu alte "suplimente" de acest gen. Noaptea a trecut dezastruos, trezindu-ma de nenumarate ori transpirat, tusind si cu nasul plin de secretii. Era un déjà vu al experientei mele in Alpi din 2017. Dar astea erau niste detalii mai putin relevante, eram acolo, aveam o misiune, si aveam sa ma intorc cu scut sau pe scut, vorba profesoarei mele de istorie din liceu.

 

NZ5N9p0.jpg

 

Ziua cursei

 

Dupa o trezire extrem de matinala, inainte de ora 3, am mancat un mic dejun rapid, am facut un dus, m-am echipat si am plecat catre Bourg d'Oisans in jur de 3:15 dimineata. Intre Allemont si punctul de start erau cam 10 km, pe care i-am abordat extrem de potolit, fiind numai buni pentru incalzire. Atmosfera pe sosea era deja destul de animata, intalnindu-ma cu grupuri de biciclisti care incepeau sa se grupeze in fata diferitelor puncte de cazare de pe drum, respectiv fiind depasit de masini incarcate cu biciclete si biciclisti. Pe la 4 fara un sfert am ajuns la start, unde am fost socat de lungimea cozii formate de cei care asteptau sa treaca pe la punctul de cronometrare. Am baut rapid o cafea oferita de organizatori, iar apoi m-am pus la coada. Cu chiu cu vai, la 4 trecute fix, am reusit si eu sa trec prin dreptul voluntarilor care verificau existenta elementelor de iluminare si reflectorizante, iar apoi stampilau foaia de parcurs si te lasau sa treci prin "poarta" de control. Cu mare, mare noroc, am luat startul impreuna cu grupul de la ora 4.

 

(nota redactionala: am atasat un video cu startul de la ora 4, dar fiind pe Facebook, nu stiu daca si pentru cine e vizibil, chiar daca e public)

 

La start se anuntau nu mai putin de 750 de participanti care urmau sa faca traseul BRA, BRA +, Super BRA si Super BRA+ intr-o singura zi, in format randonneur. Nu stiu exact cati au plecat la ora 4, dar as zice ca macar 200 au fost. Am plecat impreuna cu ei, intr-un soi de pluton dezordonat de proportii generoase, plin de biciclisti galbeni si foarte luminosi. Primii kilometri i-am facut inapoi catre Allemont, intr-un regim "de incalzire", linistit, iar apoi ne-am confruntat cu primul mic test, urcarea barajului Verney din Allemont. De aici, ciclistii au inceput sa se insire intr-o coloana vizibila de la kilometri distanta, marcata de lumini de faruri si de stopuri care serpuiau pret de sute de metri bune pe serpentinele traseului. Am trecut si prin Vaujany si am ajuns, inevitabil, la baza catararii catre Col de la Croix de Fer, o catarare in "trepte".

 

Experienta urcarii sau coborarii unui drum de munte noaptea e unica, si e cu atat mai spectaculoasa daca e facuta intr-un grup de magnitudinea asta. E greu de descris in cuvinte senzatia, dar linistea pe care ti-o ofera in mod normal o sosea de munte putin circulata de masini capata o cu totul alta magnitudine cand si intunericul face parte din tablou. Orice soi de iluminat public a disparut cu desavarsire, astfel ca tot ce vedeam in fata erau cei 10-20 de metri iluminati de farul meu de nadejde, respectiv luminile rosii de semnalizare ale ciclistilor din fata mea. Nu puteai vedea nimic in afara de asta si nu auzeai nimic in afara de sunetul cauciucurilor pe asfalt, de zgomotul lantului pe pinioane si de respiratia ta si a celor din apropierea ta. 

 

Incercand totusi sa nu ma las furat de peisaj, m-am concentrat sa mentin o putere cat mai constanta pe urcare, undeva in jur de 250W, intr-o marja pe care in mod normal ar fi trebuit sa o pot sustine fara probleme pe prima urcare a zilei. Fara prea mari emotii am ajuns in Le Rivier d'Allemont, prima "treapta" a catararii catre Col de la Croix de Fer. Prin sat, drumul a devenit relativ plat, iar apoi a urmat o scurta, dar abrupta coborare, cu pante de 13-14% si viraje stranse, pe partea cealalta a satului. Imediat dupa asta, am dat piept cu pante de peste 10%, ajunsi intr-o vale pazita de ambele parti de stanci si brazdata de Eau d'Olle, un mic rau care alimenteaza atat barajul din Verney, cat si Grand'Maison, cel catre care ne indreptam. Inca era un intuneric desavarsit, dar pe masura ce ne-am apropiat de barajul Grand'Maison, aflat la aproape 1.700 m altitudine, cerul a inceput sa capete culoare.

 

FpxSwr1.jpg

 

O data trecut de baraj, am decis ca pot sa renunt la vesta reflectorizanta (din motive de confort), desi inca nu se luminase de zi chiar de tot, facand cu ocazia asta si prima pauza, foarte scurta de altfel, de pe traseul zilei. A urmat inca o scurta coborare, iar apoi ultimii kilometri de urcare veritabila catre Col de la Croix de Fer, unde ne astepta primul punct de alimentare al zilei.

 

fX8sqnZ.jpg

 

Dupa un forcing destul de inutil, dar placut, pe ultimele sute de metri ai catararii, am ajuns si la punctul de alimentare si control, unde am stat cat de mult s-a putut inainte sa intre frigul in mine. Temperatura era bine sub 10 grade, eu eram destul de ud dupa catarare, si la asta se mai adauga si starea mea de sanatate, pe care reuseam sa o neglijez in momentele in care pedalam intens, dar care incepea sa se faca simtita in momentele de pauza. Alimentat, hidratat si relativ infrigurat, am mai facut o poza in varf, iar apoi m-am avantat pe coborarea catre Col de Glandon si apoi catre Saint-Jean-de-Maurienne.

 

FdBS8CZ.jpg

 

Pe aici nu mai trecusem niciodata cu bicicleta, in schimb urcasem cu masina anul trecut, intr-una dintre zilele de tranzit ale primului meu periplu in Alpi. Cu toate astea, uitasem complet de salbaticia peisajului, de drumul ingust si plin de serpentine si de linistea desavarsita de aici. Am coborat infrigurat, dar cu zambetul pe buze, fara sa intersectez vreo masina pe aproape intreaga durata a coborarii. Era duminica, era dimineata devreme, si eram intr-o parte a Frantei unde oricum erau sanse mult mai mari sa intalnesti alti biciclisti decat soferi. Cu toate astea, ca sa fie tabloul complet, din cauza scaderii destul de rapide a altitudinii, combinate cu raceala mea, mi s-au infundat destul de puternic ambele urechi, una din ele incepand sa ma si doara putin. Asta e, strang din dinti si merg mai departe.

 

La scurt timp dupa ce am terminat coborarea de pe Col du Glandon si am ajuns inapoi la o altitudine de sub 500 de metri, am ajuns si la baza celebrelor Lacets de Montvernier, pe care le urcasem anul trecut impreuna cu Gabrielle. Daca atunci mi s-au parut sufocante, in pare parte din cauza caniculei, acum mi s-au parut mult mai abordabile, atat de abordabile incat mi s-a parut o idee foarte buna sa mai sar si de 350W, mai ales cand vedeam in fata mea vreun ciclist pe care il puteam depasi. De bine de rau, abuzul asta de putere n-a durat foarte mult, catararea fiind de doar 4 kilometri lungime. De aici, am continuat sa ne deplasam pe creasta pret de inca 2-3 kilometri, iar apoi am coborat inapoi in vale, indreptandu-ne catre cel de-al doilea punct de alimentare al zilei, aflat in Saint-Michel-de-Maurienne.

 

AYEzjl4.jpg

 

Aici ne-a asteptat un bufet destul de consistent, unde cu greu am rezistat tentatiei de a nu manca mai mult decat ar fi cazul. Bineinteles, pana atunci m-am alimentat dupa necesitati cu geluri, nu simteam nevoia de energie, dar golul din stomac si frigul adunat in prima jumatate a zilei ma faceau sa fiu destul de tentat sa infulec. Chiar si asa, primii kilometri parcursi de aici catre Col du Télégraphe au fost mai grei decat mi-as fi dorit, eu nefiind deloc prieten cu ideea de a avea mancare in stomac pe durata eforturilor intense si de durata. In plus, intre timp iesise soarele, iar temperatura incepea sa se apropie treptat de 30 de grade. Primii kilometri ai catararii catre Col du Télégraphe au fost, cel putin pentru mine, primul test real al zilei si primul moment in care am inceput sa am dubii cu privire la capacitatile mele fizice. Cu chiu, cu vai, dar si cu doua scurte pauze, am reusit sa ajung si in varf, unde m-am dus tinta catre una dintre terasele deschise pe marginea drumului si am infulecat 2 doze de Coca-Cola si o inghetata. Cui pe cui se scoate, nu?

 

2QyXjpl.jpg

 

De aici, au urmat cativa kilometri de coborare pana in Valloire, statiunea in care trebuia sa se termine etapa Turului Frantei 2019 care a trecut peste Galibier. Aici, la iesirea din comuna, ne astepta cel mai mare punct de alimentare al zilei, unde era oferita si o masa de pranz. Cum imi invatasem lectia mai devreme, am decis sa ma rezum la a manca niste ciocolata, turta dulce si cateva caise, dar am profitat totusi de numeroasele banci puse la dispozitie pentru a ma odihni pret de mai bine de 15 minute. Nu mai ramanea decat un obstacol de trecut - dar ce obstacol! O catarare la peste 2.500 de metri, care promitea niste ultimi 3-4 kilometri infernali, cu pante medii de 9% si maxime de peste 13-14%. Inarmat cu rabdare, dar si convingerea ca ii voi da de capat, am luat-o incet-incet catre punctul de maxima altitudine a zilei.

 

Daca pe Col de la Croix de Fer am profitat de cele trei "trepte" ale catararii si nu am avut nevoie de nici o pauza, cum nu a fost cazul nici pe Lacets de Montvernier, pe drumul catre Télégraphe am dat primele semne de slabiciune, iar primele pedale date dupa punctul de alimentare din Valloire nu erau pe nici pe departe incurajatoare. Imi era clar ca nu mai am cum sa continui sa merg cu la fel de putine pauze ca pana atunci. Mi-am facut un plan mental cu privire la frecventa si durata pauzelor pe care urma sa le fac pe cei mai bine de 1.200 m de diferenta de nivel pe care ii mai aveam de urcat si m-am intins la drum.

 

k34KmaW.jpg

 

Deja, din cauza oboselii acumulate, a caldurii (care din fericire, pe masura ce urcam, devenea mai suportabila) si a starii de sanatate, imi era destul de dificil sa trec de 210-220W. Din fericire, pantele erau inca destul de domoale, astfel incat reuseam sa mentin o cadenta rezonabila la puterea asta scazuta. In schimb, o data trecut de cota 2000, pantele au devenit din ce in ce mai dure, segmentele cu pante de "doar" 7-8% devenind o binecuvantare de care rar ma mai bucuram. Asta mi-a dat macar ocazia sa ma opresc pentru poze, lucru pe care nu cred ca l-as fi facut daca eram intr-o forma (mult) mai buna de-atat.

 

qRfmDNH.jpg

nUpJOi0.jpg

cnPqYS2.jpg

 

Intr-un final, au aparut in fata mea si ultimele pante si viraje, de-a dreptul infernale. Dupa o ultima pauza in dreptul bornei care mai indica un kilometru ramas din catarare, am dat tot ce mai aveam de dat, am tras de ultimul watt gasit ascuns printr-un pod, si am reusit sa ajung in varf, epuizat, dar fericit si implinit, mai ales ca pentru mine varful asta montan are o semnificatie de ordin personal mai aparte, iar faptul ca in ambele ocazii in care l-am invins eram racit cobza nu face decat sa adauge si mai mult la importanta lui pentru mine.

 

nXCpYdM.jpg

D0gnLDd.jpg

E5HRkhF.jpg

 

Am stat cateva minute sa imi revin, sa ma bucur de peisaj si sa simt pe deplin implinirea data de faptul ca terminasem partea cea mai grea a unei provocari comparabile cu o etapa regina a Turului Frantei, iar apoi am inceput coborarea catre ultimul punct de alimentare a zilei, aflat cu cateva viraje sub Col du Galibier, langa cabana de la baza tunelului care trece pe sub varful montan.

 

eHUELqd.jpg

 

Aici, mi-am refacut stocurile de apa, am mancat bine, am stampilat pentru ultima oara foaia de parcurs, iar apoi am luat-o la vale catre Col du Lautaret si, mai departe, catre Bourg d'Oisans, pe o coborare cu care deja eram familiar. Din fericire, cea mai mare parte a coborarii am facut-o cu un constant si destul de puternic vant din fata, care mi-a permis sa merg cu o viteza decenta fara sa ma ating prea mult de frane. Coborarea a fost lipsita de incidente, iar o data ajunsi in apropierea barajului Chambon, organizatorii ne-au pregatit o surpriza: in loc sa continuam pe soseaua principala, care fusese inchisa timp de aproape 2 ani dupa ce unul dintre tunelurile sapate in stanca s-a surpat in lacul de acumulare, acestia au reusit sa convinga autoritatile sa ne ofere accesul pe soseaua de urgenta (route de secours) de pe partea opusa a lacului. Acest drum a fost (re)asfaltat de autoritati in perioada in care tunelul surpat a fost reconstruit, iar o data redeschis tunelul si drumul principal, acest drum de urgenta a fost inchis traficului si redeschis exceptional in ziua evenimentului pentru noi. O idee excelenta, tinand cont de faptul ca peisajul era ceva mai pitoresc, iar masinile absente cu desavarsire.

 

99XQrzL.jpg

 

Am ajuns si la barajul Chambon, de unde a urmat asaltul final catre Bourg d'Oisans: o scurta urcare, urmata de o coborare destul de intensa, iar apoi de cativa kilometri buni de plat. Intr-un final, la 12 ore si cateva minute de la start, am ajuns si la linia de sosire, unde ajunsesera de ceva vreme toti cei care au parcurs traseul in 2 zile, dar si o parte dintre cei 750 de participanti care au ales optiunea randonneur, de o zi, astfel ca atmosfera era plina de voie buna. Eram fericit ca terminasem ceea ce fusese de departe cea mai dificila dar si plina de satisfactii zi petrecuta de mine pe bicicleta pana atunci, dar eram si epuizat fizic si psihic, lucru pe care nu l-am resimtit decat o data oprit. M-am racorit cu o bere rece, iar apoi am plecat spre Allemont, parcurgand pentru a treia oara cei 10 kilometri de drum pana la apartament.

 

Epilog

 

Fara sa exagerez, drumul de la linia de finish pana la apartament a fost mai chinuitor din punct de vedere psihic decat oricare alti 10 kilometri de pe traseul din ziua respectiva. Ajuns la apartament, am facut un dus, am dormit pret de aproape 2 ore, iar apoi m-am dus tintit la una dintre pizzeriile din Allemont, cu care eram deja destul de familiar. Mi-am facut de cap cu un kir royal, un apéritif tipic francez, apoi pizza, vin si o gauffre cu Nutella si frisca. Dupa cele 8.400 kcal pe care sustinea GPS-ul meu ca le consumasem, aveam dezlegare la orice.

 

Yz9Stbd.jpg

 

Cu ultimele puteri, pe inserate, m-am intors la apartament, mi-am adunat o mare parte din lucruri, iar apoi am adormit instantaneu. Din pacate, somnul mi-a fost la fel de intrerupt si nesatisfacator ca in noaptea precedenta, dar de voie, de nevoie, m-am trezit devreme si am plecat inapoi catre Paris, incercand (si reusind) sa evit pe cat se poate traficul de la orele de varf de luni dimineata. Cu nesperat de multa energie, am ajuns inapoi acasa, declarandu-ma satisfacut pe deplin de sezonul de ciclism 2019, care pentru mine tocmai se incheiase, cel putin din perspectiva planurilor si obiectivelor "marete" pe care le aveam de indeplinit.

 

Am reusit sa parcurg traseul in 12 ore si 4 minute, dintre care 9 ore si 34 de minute de pedalat, cu o medie de 18.7 km/h si o putere medie normalizata de 212W. Obiectivul meu initial era sa termin traseul in cel mult 10 ore de pedalat si cel mult 13 in total, astfel ca am reusit sa ma incadrez cu brio in limitele pe care mi le-am impus singur. Si ca veni vorba de planuri si obiective, la anul, daca toate merg bine si daca reusesc sa ma antrenez la fel de sistematic ca in ultimii doi ani, voi lua in calcul participarea la Luchon-Bayonne

 

In fine, mai las o data si aici montajul video pe care l-am facut la BRA, dar si cu inregistrarea primilor kilometrii ai coborarii de pe Col du Glandon. Daca de poze nu am prea avut timp si energie, am filmat cat de mult s-a putut cu camera GoPro, si e posibil sa revin si cu alte extrase video de pe durata zilei respective.

 

 

 

 

  • Upvote 3
  • Like 4

Share this post


Link to post
Share on other sites
8 hours ago, EyesOnly said:

Superb! Chapeau!

 

Multumesc!

Share this post


Link to post
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Restore formatting

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.