Valea Hârtibaciului, Berile și Bicicliștii

[Traveller 6,088]

Trăim vremuri interesante, în care se schimbă multe, inclusiv felul în care ne planificăm vacanțele.

După ce anul trecut ne-am adunat pentru o scurtă dar intensă excursie în secuime, culminînd cu traversarea Cheilor Vîrghișului, pentru 2020 ne-am planificat din timp o întoarcere în valea Hârtibaciului, cel căruia în 2016 de-abia îi zărisem luciul apei intr-una din zile.

 

Văzusem pe 2 roți acea parte a pămîntului săsesc ce se cheamă Haferland, cît și colinele care mărginesc cursul Tîrnavei Mari. Ne-am întors, deci, pentru a vedea o bună parte dintre tîrgurile de pe valea Hârtibaciului și cele ascunse între dealuri, pe cursurile micilor săi afluenți.

 

Cum vremurile sunt cum sunt, @a_mic a acontat un singur loc de cazare, la pensiunea Agramonia din satul Stejărișu, la 11 km de Agnita: https://www.agramonia.com/

Pensiunea aparține lui Iulius Fabini, dacă nu mă înșel nepot al arhitectului Hermann Fabini, cel care a contribuit decisiv la restaurarea patrimoniului architectural săsesc și a publicat, printre altele, și un atlas al bisericilor transilvănene.

 

De aici aveam să întreprindem ture în stea, conform unui obicei deja consacrat.

 

Echipa inițială număra 9 oameni, dar cum @majikstone și @MaC nu ni s-au putut alătura, am rămas 7: @a_mic, Leo (@artistul33), @Bodoc, @fizikant, @iacobdoc, eu și băiatul meu, Mircea. A doua descălecare a noastră în Hârtibaciu a constituit debutul lui într-o tură de o săptămînă.

 

Sîmbătă, 1 august

 

La ora 6 dimineața ieșeam din București, cu răsăritul în dreptul aeroportului.

 

Eu și Mircea eram în mașina lui @Bodoc, în timp ce @a_micul, mergând în tandem cu noi, urma să îl ia pe Leo din Sinaia. Am luat Artistul, am vizitat și cetatea Făgărașului și pe la orele 15 ajungeam în Stejărișu.

 

Pensiunea Agramonia are 2 corpuri de clădire, unul aflat chiar în spatele bisericii fortificate.

 

Iar celălalt, care adăpostește recepția, bucătăria și terasa, e vizavi, de partea cealaltă a pîrîului.

 

Țesătură cu binecunoscuta expresie "Transilvanie, dulce patrie", aflată în sala de mese.

 

Biserica a fost ridicată în secolul al paisprezecelea. O dată cu fortificarea bisericii, care a avut loc în jurul anului 1500, a fost construit în capătul ei vestic un donjon, la fel cum s-au înălțat și altele, tot pe atunci, în satele învecinate. De-a lungul timpului construcția a fost modificată și întreținută, astfel că biserica se află azi în stare bună de conservare.

 

Stejărișu (în dialectul săsesc –sau franconian, dacă vreți - Priusterf, Pristref, în germană Probstdorf, în maghiară Prépostfalva) este un sat care aparține de comuna Iacobeni.

Denumirea originară germană Probstdorf înseamnă satul prepozitului (funcție centrală a Bisericii Evanghelice). Numele indică apartenența satului la Prepozitul de Sibiu, fapt atestat încă din 1223, într-un document ce reprezintă prima menționare istorică a localității. După mulți ani, prepozitul a fost desființat și Probstdorf a intrat în jurisdicția Scaunului Cincu în calitate de comună liberă.

 

Din cauza inundațiilor repetate ale pârâului, satul a fost mutat mai departe de albia râului Hârtibaciu.

Rumânii noștri nu prea au înțeles cum devine treaba cu denumirea germanică și l-au numit Proștea sau Proști. După război, în timpul vreunei reorganizări administrative a regimului comunist, a revenit la numele de azi.

 

Cum @iacobdoc și @fizikant mai întîrziau, prinși cu treburi, mica tură introductivă, Ziua 0 cum îi zicem noi, a fost comprimată, sub forma unei plimbări spre frontul de dealuri nordic, apoi la întoarcere continuată pe comunalul DC 29 care leagă satul de județeanul de Agnita (DJ 106).

Comunalul e impecabil asfaltat, 2.75 km în coborîre ușoară spre valea Hîrtibaciului, în timp ce DJ 106, aflat în lucrări, arată ca după bombardament.

 

La plimbare spre nord, printre pajiști și fînețe.

 

Punct terminus (dacă ne-am fi apucat să împingem în creastă, ajungeam la potecile marcate de pe indicatoarele Colinele Transilvaniei, omniprezente în ținut).

 

La întoarcere am continuat pe asfalt, să le ieșim în întîmpinare prietenilor noștri ardeleni, la intersecția DC/DJ.

 

Odată ajunși toți, ne-am reunit în curte, în jurul lespezii de piatră ce servea drept masa în curte.

 

 

Primul răsărit de lună peste Stejărișu, pentru noi.

 

Și bicicletele pregătite cu "marca înregistrată" a grupului.

 

Aventura putea să înceapă!

 

Harta plimbării:

https://ridewithgps.com/trips/53509070

[Traveller 6,088]

Duminică, 2 august.

 

Ziua 1

 

HUNDRUBECHIU

 

La 8 jumate eram pe terasă și înfulecam din… bufetul suedez pregătit de gazde. Din ingrediente locale, bineînțeles (unt, brînză, ouă fierte, roșii, castraveți, gemuri).  Programul avea să rămînă neschimbat în toate zilele din tură.

La 9 jumate ne pregăteam să dăm prima pedală, să lăsam bicicletele să curgă spre sud pe drumul comunal.

 

Încotro am pornit? Ce e aia Hundrubechiu? Azi se numește Movile, e un sat din comuna Iacobeni, dar mai demult sașii îi spuneau Hunderbucheln, adicătelea 100 de movile, cum ar veni. Astfel că, după ce a trecut prin etapa de nume pocit Hundrubechiu, Movile i-a rămas și numele românesc. Movilele există, sunt multe formațiuni de origine încă neprecizată (cel mai probabil, însă, naturală), pe pășunea din estul satului.

 

Pînă să ajungem acolo, am trecut prin Netuș.

Biserica fortificată evanghelic-luterană e la locul ei, la șosea.

 

Chiar înainte de intersecția unde trebuia să facem dreapta spre Noiștat, am luat-o nițel în stînga, unde, ascunsă după case, pe vîrful unui mic deal, e o bisericuță ortodoxă de lemn tencuit, din secolul al nouăsprezecelea. Și ea e inclusă pe lista monumentelor istorice.

Fiind duminică, era slujbă, deci am fotografiat pe scurt exteriorul.

 

 

 

 

După asta, ne-am reluat traseul, spre Noiștat. O privire înapoi:

 

Am vrut să umplem bidoanele, dar magazinul mixt era închis. Am încălecat, am executat prima urcare a zile, la ieșirea din sat, după care am ieșit de pe asfalt spre stînga, pe unul din numeroasele drumuri agricole din zonă. Aici începea una dintre cele mai lungi și mai frumoase porțiuni offroad ale turei.

 

 

Traseul a fost desenat astfel încît să urce în paliere, altminteri se poate ajunge și direct din Noiștat, după o cățărare mai lungă și mai grea.

 

 

Am ajuns și în punctul în care ciudatele movile începeau să umple cîmpul visual. Toată lumea s-a oprit să fotografieze orizonul care semăna cu o sinusoidă.

 

 

De aici am mai avut doar un pic de urcat pentru a ajunge să navigăm printre ele.

 

 

Ăsta a fost doar unul din numeroasele peisaje de tip “desktop Windows” la care am căscat gura, în admirație, de-a lungul turei.

 

 

 

 

La extremitatea cîmpului cu movile am rătăcit nițel traseul, în sensul în care drumul care trebuia să cotească spre sat, la dreapta, s-a înfundat într-o stînă.

Pînă la urmă n-am rămas cu onoarea nereperată și, tăind-o de-a dreptul printr-un lan de lucernă, am regăsit traseul.

 

Înainte de asta, Leo a profitat de peisaj să ne prindă pe toți într-un cadru cît de cît impecabil de artistic.

 

Mulțumiți de Turul Movilelor, am coborît în sat.

 

 

Cumva, biserica fortificată a căzut în secundar, și chiar am abătut traseul de la ea, pentru că nu mai aveam nimic de băut. Cu greu am găsit un magazin mixt, într-o curte, unde am intrat să refacem proviziile și să ne pregătim de continuarea traseului.

 

-    va urma   -

[Traveller 6,088]

Ziua 1 – 2 august – continuare

 

Odihniți, cu setea potolită și bidoanele pline, am continuat pe ulița prăfoasă spre sud. Drum de căruță în urcare, cu șleauri și urme de copite în pământul uscat.

 

Movilele, văzute de peste drum.

 

Și un reportaj despre sat: https://www.tribuna.ro/stiri/actualitate/movile-satul-cu-movile-din-estul-judetului-81244.html

 

După 1,5 km începe coborîrea cu un viraj larg spre vest, și se intră pe drumul care dă în Dealu Frumos.

 

Drumul devine înierbat, chiar consistent pe o porțiune însemnată, ceea ce face anevoioasă înaintarea, chiar dacă e plat. Apoi apar cîteva porțiuni acoperite cu piatră de rîu.

Aici a înregistrat @fizikant prima pană din tură.

 

După vreo 4 km drumul redevine mai prietenos, un macadam bine nivelat.

 

 

Am tras la umbra unui stejar, la poalele căruia creștea din abundență izma.

 

Între timp @iacobdoc și @Bodoc l-au ajutat pe fizikant să repare pana și ne-au ajuns din urmă. Cînd să plecăm, o nouă pană observată la bicicleta lui @a_mic. S-a făcut și asta, și am luat-o din loc.

 

Am avut și o coborîre vijelioasă către intrarea în Dealu Frumos, unde Gheo a fost fotograful de serviciu.

 

Mult mai ușor te dai la vale cînd ai și niște frîne care te ajută.

 

Intrăm în Dealu Frumos.

 

 

În centru, la poalele bisericii fortificate, am tras la umbra unui copac, înconjurat de o bancă circulară de lemn, în apropierea magazinului mixt.

 

 

În magazin am avut tentația de a da buzna, dar doamna vînzătoare ne-a poftit ferm și politicos să intrăm mai puțini, pe rînd și cu măști, ceea ce am și făcut.

 

Nu am părăsit Dealu Frumos înainte de a înlocui camera de la roata față a lui Mircea, care dădea semne de pană.

 

Traseul evita asfaltul de pe dealul cu DJ 105, pentru a ne purta, insidios, către Sărături și de abia apoi, pe drum de macadam, spre Agnita. Sărături e o fostă oază de agreement a agnitenilor, azi abandonată.

 

Din DJ 105, cum mergi spre Merghindeal, am făcut dreapta la Indicatorul Sărături – 2 km, sub privirile mirate ale populației pestrițe ce ședea pe bănci, pe la porți.

Întîi drumul e plat și trece prin porumbiște.

 

Și desi mă străduisem să ocolesc dealul, tot am prins 2 pinteni ai lui care au trebuit să fie urcați.

Mircea, descoperind binefacerile unei ascensiuni sănătoase. :)))

 

Pînă la urmă făcut-o în șa fără prea mari dificultăți (și pe asta, și pe altele), întotdeauna în minte cu coborîrile care urmează (lui alea-i plac).

Sus pe deal am văzut în sfîrșit Agnita, de la antenă.

 

Coborîrea în Agnita s-a făcut pe strada Plevna, o străduță pavată cu dale vechi și înguste de beton.

Trecem Hârtibaciul pe o podișcă pietonală. Biserica fortificată din Agnita era în plin process de renovare.

 

 

Am făcut cumpărături minimale și ne-am întors acasă pe județeanul aflat în lucru. Starea lui catastrofală m-a făcut să caut o posibilă cale de a-l ocoli, în zilele următoare.

 

Acasă:

 

Traseul Z1:

https://ridewithgps.com/trips/53587908

 

[Nexus 108]

Offtopic @Traveller cand ai timp sa spui cum s-au simtit franele comparativ cu fostele BB7 (si eu as fi interesat de schimb totusi ale mele au disc de 180 fata/spate tot BB7 si ele)

[Traveller 6,088]

Nici nu se compară. MT4 sunt puternice și silențioase, am avut încredere să las bicicleta să curgă pe coborâri cu macadam și chiar pe 2 coborâri de pe traseul Mediaș Bike Maraton (in ultima zi), fără să simt că mă țin de manete cu disperare nici un moment.

PS: Am păstrat discurile de 160 f/s.

 

[Traveller 6,088]

Luni, 3 august.

 

Ziua 2

 

PE URMELE MOCĂNIȚEI

 

După o cină cumsecade în seara precedentă, am mai stat nițel la taclale în curte, după care am dormit ca buștenii.

Ziua 2 urma să fie predominant pe asfalt. Am pornit spre Agnita. Aici, din păcate, @fizikantul nostru a trebuie să spună pas, avînd un picior care necesita repaus și revizie.

El a făcut cale întoarsă, iar noi am continuat pe județean (la vest de Agnita, asfaltat impecabil), pe care l-am părăsit spre stînga, către Benești. Traseul urma cursul Hârtibaciului, și odată cu el și pe acela al fostei mocănițe care legase Sibiul de Agnita.

 

Porțiunea de pînă la intrare în Benești e drum de macadam.

 

Rămășițe ale căii ferate înguste.

 

Pe ea se mai circulă deocamdată, ocazional, doar între Cornățel și Hosman, prin eforturile Asociației Prietenii Mocăniței.

 

În fundal se zărește o ciurdă de vite, la care tocmai se livra un taur. Sperăm că a urmat un happy-end, cel puțin așa se putea anticipa după mugetele cu care a fost întâmpinat noul locatar…

 

Prin Benești am trecut fără oprire. Am revenit în județeanul de Sibiu și am continuat la stînga, spre Alțîna. Întîi am avut parte de o urcare și o coborîre numai bune să strice monotonia mersului pe o șosea plată.

 

În Alțîna am tras pe stînga la un magazin mixt, ca să ne potolim foamea și setea, după care am făcut un mic ocol ca să admirăm de la distanță biserica fortificată.

 

Am continuat să pedalăm apoi pe DJ 106, pe care traficul era un pic mai mare, dar acceptabil. Și cum priveam noi spre sud, ni se înfățișau privirii, la orizont, Carpații Meridionali, pe care aveam să-i tot vedem zilele astea, în care vremea a rămas însorită, cu cer clar și temperaturi de pînă la 30 de grade la umbră.

 

Mic popas în Nocrich. Biserica evanghelică e construită la începutul veacului al nouăsprezecelea, pe locul celei vechi.

 

Ieșind din Nocrich, am mai mers de-a lungul Hîrtibaciului doar pînă la intersecția cu DJ 105A, unde am virat la stînga și ne-am bucurat de asfalt bun, cu trafic aproape zero.

Intrare în Marpod.

 

 

A fost o bucată de drum plăcută, includ aici și urcarea și coborîrea care vor fi urmat. Am pedalat nederanjați, cu pauze puține. La un moment dat l-a sunat cineva la telefon pe Gheo, și ne-am oprit la umbra unui pom. Cu noi s-a oprit și un future, care se simțea atît de bine, că nu mai voia să plece de pe degetul lui @Bodoc, în ciuda unor scuturări energice de mînă.

 

 

În Ilimbav ne-am abătut un pic ca să vedem mai de aproape o bisericuță de lemn, monument istoric, ridicată la sfîrșitul secolului al optsprezecelea în Nou Român, de unde a fost adusă aici (pe bucăți) în 1852. Din păcate curtea era închisă și am fotografiat-o doar de la distanță.

 

La ieșirea din Ilimbav toată echipa a binevoit a lua la cunoștință că începe prima urcare a zilei. Sunt cam 2,5 km cu 125 metri cîștigați în altitudine, deci o medie de 5%.

Lumea s-a luat în serios și am urcat-o fără bătăi de cap.

 

În apex e o mica pădure de stejari, unde ne-am așteptat unii pe alții și ne-am odihnit.

 

 

Se vedea Chirpărul din apex și ne aștepta o coborîre chiar mai lungă și mai puțin abruptă, de care ne-am bucurat în următoarele 5 minute.

 

În centru ne-am oprit la magazinul La 2 Pași de lîngă biserica fortificată.

 

Cam așa s-au desfășurat ceea ce pompos am putea denumi mesele noastre de prînz. În cazul de față ne-am tratat cu parizer și cîrnați picanți ardelenești.

 

Mai treceau și localnici, care cu tractorul, care cu Audi la mîna a enșpea, care cu pejosul.

 

Oamenii veneau și plecau, singur Chirpăru stătea sub soarele amiezii, cu biserica și casele săsești în părăsire și, pare-se, uitare.

 

Am ridicat și noi ancora, am pus piciorul în pedală, și ne-am îndreptat spre nord, ca să închidem bucla zilei de-a doua în satul Vărd. Acest sat se află într-o vale, prins între două dealuri ca între chingi, și noi aveam de trecut dealurile astea. Erau cît de cît abrupte, dar scurte.

Privire înainte…

 

…și înapoi

 

Interesant cum Făgărașii, cînd eram cu fața spre ei ne atrăgeau, dar cînd eram cu spatele ne împingeau, chiar și la deal, ca un vînt în pînze.

Cum o fi următoarea coborîre?

 

A fost excelentă, acul GPS a arătat 49. În Vărd era liniște.

 

 

Biserica, atestată la 1319, nu mai are fortificația dimprejur. Are o rețea de 30 de tunele care pornesc de sub altar și duc spre tot atîtea case din localitate.

Se află în stare avansată de degradare (ultima reparație a suferit-o în 1853)…

 

Urmează ultima cățărare a zilei (e un refren cunoscut și despre care mulți vor susține că e o minciună gogonată). Însă chiar era, ultimul deal al zilei ne despărțea de Agnita.

Înainte de a-l privi în ochi ne-am uitat într-o parte, ca să prindem puteri.

 

Cățărarea a fost ca steaua lui Eminescu, era pe cînd nu s-a zărit, azi o vedem și nu e, așa de iute am scăpat de ea.

 

Din ăst ultim apex am coborît fără griji. Ne-au luat în primire mai tîrziu, pe drumul în reparații dintre Agnita și Stejăriși, căruia i-am pus gînd rău pentru  următoarea zi.

Probabil că a fost cea mai liniștită zi din tură, un Sans Souci cum n-a avut nici Frederic cel Mare, la vremea lui.

 

Traseul zilei 2: https://ridewithgps.com/trips/53644373

 

[Traveller 6,088]

Marți, 4 august.

 

Ziua 3

 

MERG ÎN DEAL LA TOARCLA

 

Cu precizia obișnuită, ne-am înființat la micul dejun la 8 jumate, iar la 9 jumătate făceam ultimele pregătiri de a pleca înspre Dealu Frumos. Din păcate, începînd de azi am rămas doar 6, @fizikant fiind nevoit să ne părăsească, din motive personale bine întemeiate.

@Bodoc l-a condus cu mașina pînă în Sighișoara și s-a întors, după care ne-am instalat în șei.

 

Am zis deja că pedalatul pe județean spre Agnita era o experiență pe care am căutat s-o evităm, și din dimineața asta am și reușit, măcar partial. De la bifurcația spre Ruja am ieșit prin cîmp, pe un drum agricol care dă direct în DJ 105 spre Dealu Frumos. E un drum de tractor printre lanuri de porumb, oricum mai plăcut decît șoseaua de Agnita.

 

Urcarea pînă în vîrf, care coincide cu vechiul indicator de Centrul Țării, s-a făcut destul de ușor, în umbra pădurii. Evident, la indicator (și monument) ne-am tras în poză.

 

Leo, în mare formă în tura asta, coborâse deja și era în dreptul indicatorului de Dealu Frumos / Schoenberg, unde ne aștepta. Cu mulți metri urcați cu bicicleta sau cu piciorul în Bucegi, Leo a fost mai mereu în față pe cățărări, iar noi nu am putut decît să ne bucurăm pentru el.

Coborîrea e scurtă și vijelioasă, și acul vitezometrului virtual a înregistrat iar 50 km la oră.

 

 

N-am vizitat biserica din Dealu Frumos, doar am trecut-o în revistă și ne-am văzut de drum mai departe. Cred că prezența cîte unui bețivan enervant în intersecția aia, de fiecare dată cînd am trecut pe acolo, a avut acest efect asupra noastră.

 

 

În Merghindeal însă, după 10 minute de pedalat în liniște, am simțit că vrem să intrăm și să vizităm cetatea.

 

@Bodoc s-a dus în apropiere și s-a întors cu omul care avea cheia. Omul ne-a deschis, ne-a plimbat pînă în turn și ne-a povestit de traiul alături de sași și de regretele care bîntuie satul, după plecarea lor. În Merghindeal însă ei sau urmașii lor încă se mai întorc, deci satul nu e complet rupt de istoria sa…

 

 

 

Trista listă a sașilor care au pierit în război sau au fost deportați după el, între 1939 și 1949, pe peretele vestic al bisericii.

 

Urcînd la etaj…

 

 

…și spre turn.

 

Contragreutățile clopotelor.

 

Panorama din turn. În depărtare se zărește și Dealu Frumos.

 

Iată-l și pe Gheo jos în curte, lîngă biciclete, unde poftise dumnealui a rămâne să se hodinească.

 

Am coborît și ne-am luat la refedere de la gazda noastră, căruia i-am lăsat și o taxă de vizitare (50 de lei din partea întregii echipe).

De aici ne-am angajat în traversarea, pe drum de pămînt, a dealului care desparte Merghindeal de sătucul Toarcla, o comunitate izolată și cvasinecunoscută din punct de vedere turistic. Pe harta Colinelor drumul e marcat cu cruce roșie, iar omul cu cheia ne-a vorbit de asemenea despre el, așa încît am pornit cu încredere.

 

Rampa grea, șleaurile de căruță sau tractor și pietrele abundente ne-au mai domolit viteza, dar nu și entuziasmul. Și dă-i, nene, și urcă spre soare-apune!

 

 

Pe Gheorghiță, Leo și Mircea greu să-i prind în poză, că erau în față.

 

 În vîrful dealului era o stînă (sau un avanpost de stînă, că nu erau cîini, oi și ciobani, doar o masa de lemn și o rulotă la umbra unor copaci, de unde cu uimire ne privea o tăntică).

 

Merghindealul și Dealu-Frumos, văzute de sus, o priveliște pe care toată o lumea o merita cu vîrf și îndesat, după 2.5 km de urcare, cu medie de 5.5% și maximă de 9.

 

Pauză. Aveam și izotonice, și batoane, dar și mere (și ce bune erau)!

 

 

De aici încolo drumul dispărea, mai rămăsese o dîră timidă în iarbă. Totuși, telefoanele și garminele ne arătau că trebuie apucat spre miazăzi. Și pe lîngă ele, statornici la orizont, ne arătau calea Făgărașii…

 

 

Iarba asta prin care am trecut ascundea și diverse capcane, care au produs pene lui Leo, dar și a_micului. Acasă, aveam să mă consider și eu beneficiar al acestei oferte de nerefuzat.

Am oprit sub un pui de pădure și, sub asediul țînțarilor, au fost rezolvate și penele.

 

De aici, din luminiș, reîncepe să apară drumul.

 

A urmat încă o coborîre, frumos surprinsă de Gheo…

 

…dar și o urcare deasupra satului Toarcla, care dormea sub soarele amiezii.

 

Am dat-o gata și am coborît în sat. Cei care aveau suspensii au făcut-o cu stil, vijelios. Eu, cu capra rigidă, mai încet.

 

Toarcla, desi are numele pocit în românește, e doar un alt Prejmer, cel mic (Tartlau), spre a-l deosebi de cel din Țara Bîrsei.

Biserica (precum și așezarea) datează din secolul al treisprezecelea. Din păcate e abandonată, în stare precară de conservare.

 

 

 

 

 

 

 

Nu era nici măcar o prăvălie deschisă. Am ieșit din sat, cu privirea în continuare spre umbra Carpaților, cu promisiunea unor vremuri mai bune (și a unui magazin deschis) în Cincu.

Asfaltarea tocmai ce ajunsese în Toarcla…

 

Am cotit apoi la stînga spre Cincu, și iar am urcat, însă pe asfalt, cale de 2,5 km cu 5% medie. La un moment dat am vrut să-l opresc pe Mircea, să se odihnească la umbră, dar omul m-a tratat cu refuz, pe motiv că urcarea nu s-a terminat. Dar pentru că-l rodea setea, din apex a continuat fără oprire pe coborîrea luuungă și eliberatoare.

 

În centru la Cincu am oprit la o terasă de unde răsunau acorduri grecești (!). Ne-am odihnit, am beut Radler și am mîncat chipsuri.

Biserica n-am mai vizitat-o. Simțeam că ne-am făcut plinul. Întoarcerea prin Merghindeal a fost o relaxare.

Urcarea din Dealu Frumos nici n-am băgat-o în seamă, am luat-o ca o floare și ne-am prins-o la rever, în trecere.

 

Fusese nu cea cea mai lungă, dar cea mai grea zi a turei.

 

Traseul zilei 3: https://ridewithgps.com/trips/54077038

 

[Traveller 6,088]

Miercuri, 5 august.

 

Ziua 4

 

SPRE SELIȘTAT ȘI IZVOARELE HÂRTIBACIULUI

 

Aseară, după cîrnații cu cartofi țărănești și o bere, ne-am retras destul de repede în cămările noastre, unde am trecut iute pe programul 2. Deh, oboseală mare.

Am schimbat din nou sensul de mers și, după coborîrea ușoară către județean, am tras stînga spre Netuș. Aici am făcut joncțiunea cu @pacus, care ca și în alte ocazii cînd venisem să jucăm șotron în zona lui, a venit să ne însoțească în tură.

Magazinul mixt din centru, unde ne adăpostisem de ploaie acum 4 ani, era la locul lui, dar împrejur domnea mizeria, așa că am băut și am continuat să avansăm spre Movile, pe șosea.

 

Din Movile traseul urma să ne conducă din nou pe offroad, dar peste deal, în sătucul Seliștat, altă comunitate izolată, și care nu este legată prin drum asfaltat de nici un alt sat dimprejur.

Inainte să purcedem a urca, am oprit în aceeași curte ca acum 2 zile.

 

Cîinele deja ne cunoștea și nu ne-a mai lătrat.

 

Vremea se menținea le fel – soare, senin, 30 de grade și-un pui de vînt.

 

Lăsăm în dreapta bifurcația spre Dealu Frumos. Drumul urcă ușor, apoi intră pe un platou.

 

În mod neașteptat, pentru Sergiu era prima tură pe aici.

 

În spate rămîneau movilele printre care ne învîrtisem zilele trecute.

 

 

La vreo 4 km de la ieșirea din sat începe o urcare ceva mai complicată, cu șleauri și pietre, care ține 1 km cu medie 6%.

 

Aproape de vîrf se desprinde, spre SE, poteca înierbată spre Seliștat. Aici e nevoie de un pic de atenție, pentru că drumul principal continua spre S, pe creasta dealului, către poligonul de la Cincu, în timp ce pe lîngă bifurcație se poate trece foarte ușor fără s-o vezi. Aici se trece din județul Sibiu în Brașov.

 

Satul Seliștat se vede doar dacă faci cîțiva pași dincolo de o mînă de arbuști care camuflează intersecția.

 

Coborîrea e frumoasă, dar e bine să ții ecranul GPS la îndemînă. Dacă n-ar fi urmele astea timide ale altor biciclete sau ale unor căruțe, nici n-ai zice că e acolo.

 

 

Intrăm în sat și nu ne lăsăm dezamăgiți de scheletele cîtorva case săsești…

 

Facem rost de telefonul omului cu cheia și ne îndreptăm spre biserica fortificată.

 

Biserica e ridicată pe un mic deal în estul satului. Satul e atestat în scris pentru prima data la 1206, iar biserica în secolul următor, fiind terminată în jurului anului 1350.

Numele satului ar cam însemna, în toate limbile locului, Orășel (Loc) Binecuvîntat sau Fericit (Seligstadt, Boldogvaros, Felix Locus).

 

Biserica nu are turn-clopotniță construit separat, precum majoritatea celorlalte, ci e o siluetă compactă și înaltă, mai degrabă urmărind vechile linii ale arhitecturii romanice, decît ale celei gotice.

 

 

Domnul cu cheia ne-a poftit în interior, după ce ne-a făcut un tur al curții și fortificației ce înconjoară biserica. 

 

 

 

 

Altarul este pictat în 1892 de pictorul Fritz Schulerus, fiind încadrat de decorații baroce (copii ale celor originale).

 

 

 

Îl citez pe Bogdan Balaban, pe al cărui blog multe dintre bisericile fortificate din Transilvania sunt descrise în detaliu, și care de atîția ani continua să fie una din sursele mele principale de documentare.

“În timp ce în Evul Mediu biserica a înfruntat nenumărate atacuri turcești, astăzi timpul și vremea și-au lăsat urmele asupra zidurilor. În urma exodului sașilor din ultimele decenii, biserica, casa parohiala și școala s-au aflat mult timp în paragină. La inițiativa părintelui dr. Johannes Klein (n.m. din Făgăraș) au fost luate începînd cu anul 1997 măsuri de salvare a bisericii: acoperișul a fost schimbat, au fost instalate noi streșini si orga a fost renovată. Datorita entuziasmului multor voluntari au putut fi renovate și casa parohială și scoala. Astfel, Seliștat a fost pregătit pentru o noua epocă.”

 

Mă bucur  că acestei noi epoci i-am fost și noi martori. Seliștat rămîne și astăzi o localitate izolată și aproape necunoscută din punct de vedere turistic. Pe cînd desenam traseele, trebuie să recunosc că și eu l-am ocolit initial. Îmi și imaginam o fundătură abandonată (desi ăsta nu e un impediment pentru posesorii de MTB).

Ideea de a-l vizita și atenția asupra bisericii sale mi-a fost atrasă atunci de @fizikant și atunci am zis… ce-ar fi dacă?

 

Am urcat apoi sus la al treilea nivel, pe drumul de strajă de sub acoperiș.

 

O privire spre Movile, de unde cu trudă venisem, spre Strada Principală.

 

Cimitirul Săsesc.

 

Ne-am despărțit de gazdă, care ne-a poftit să ne umplem bidoanele de la fîntîna dumisale. Am mîncat cu plăcere un măr luat direct din pom și ne-am pus în mișcare pe drumul de macadam care leagă Seliștat de Bărcuț. Sunt vreo 4,5 km, dintre care 2,5 în urcare cu rampă medie 5%.

În vîrf se intră în pădurea de unde izvorăște rîul aflat în centru povestirii de față, Hârtibaciul. Sunt 2 pîraie care izvorăsc destul de aproape de punctul unde am oprit să ne tragem un pic sufletul, care se îndreaptă spre NE și confluează înainte de a intra în Bărcuț.

 

Suta aia de metri urcată în mai bine de un sfert de oră a fost coborîtă în aproape 5 minute.

În Bărcuț am dat de asfalt și de niște indicatoare probabil mai bătrîne decît mine.

 

Biserica fortificată din acest sat, care la origine însemna în maghiară Fîntîna Mielului (Baranyi Kut).

 

Am dat și de un magazin mixt cu un fel de terasă, unde am șezut să mîncăm și să bem ce s-a găsit.

 

Hârtibaciul, un rîu tînăr izvorât de cîțiva kilometri.

 

La ieșirea din Bărcuț asfaltul piere, lăsînd loc aceluiași macadam pietruit.

 

 

Aici constat că roata spate pierde lent presiune. Decid să o tratez doar cu niște pompe, iar acasă să-I administrez o camera nouă.

 

Defilăm printre dealuri, în ușoară coborîre, pînă cînd intrăm înapoi în județul Sibiu și satul Retiș. Reapare și asfaltul.

 

 

În Retiș ne regrupăm în fața clădirii dezafectate a fostului Bufet/Magazin Universal Sătesc.

 

Coborîrea continuă pînă în Brădeni, unde în umbra bisericii fortificate renovate ne luăm la revedere de la Sergiu.

 

El se întoarce la Sighișoara, noi facem stânga spre Stejărișu.

Drumul curge, mai facem o pauză ca să pompăm aer în roata spate încă o data și să ajutăm o năpîrcă să treacă strada, înainte să o facă mașinile pilaf.

 

 

Acasă mîndra este pusă pe masa de operație, unde toată echipa constată că pe spate camera a ajuns să se lipească de cauciuc, pe interior, pe toată circumferința.

Se dezlipește, se dă cu talc, se pune petec și e ca nouă.

Aparent. Pentru că se observă că are și un niplu rupt, la îmbinarea spiței cu janta.

@Bodoc se prezintă cu o trusă de scule cu care probabil se repară toată flota TAROM, în care găsește un niplu și pentru spița mea.

 

Poate să înceapă relaxarea, la masa de seară și la berea din curte. Am trecut cu bine de ziua de mijloc a turei.

 

Traseul zilei 4: https://ridewithgps.com/trips/53751876

 

[Traveller 6,088]

Joi, 6 august.

 

Ziua 5

 

PLUMB LA APOȘ, AUR LA ZLAGNA

 

Lipsa sistematică a unor ture în picioare, dar mai ales în… bazon, începea să-și spună cuvîntul.

Acuzînd dureri serioase la contactul cu șaua, @Bodoc a decis să ia o pauză de bicicletă azi, urmînd să se întîlească mai tîrziu cu noi pe traseu, în calitate de șofer.

 

Am plecat, carevasăzică, în echipă de 5, spre Agnita. După ieșirea din oraș, am făcut curînd dreapta la indicatorul pe care scria Coveș.

Fost sat, atestat documentar pentru prima data la 1357 (Kuesd), el este azi practic un cartier al Agnitei. În maghiară ar însemna Pietros (sau Petrești).

N-ar fi exclus ca satul, rîul și lacul de baraj Cuejdiu, din județul Neamț, să aibă aceeași origine toponimică.

 

Prima imagine cu care ne întîmpină Coveș este o doamnă pe bicicletă, cu un buchet mare de flori pe ghidon.

 

Asfaltul din sat se termină la capătul lui nordic și continuăm pe macadam. În spate veghează, ca în fiecarii zi, Meridionalii.

 

 

Se depășește o stînă aflată pe dreapta (cu grijă, că erau cîinii liberi) și virăm la stînga, în urcare.

 

Drumul trece rapid peste deal (un km urcare și unul de coborîre, destul de bolovănos) și astfel ajungem în Apoș.

 

 

Satul, cunoscut ințial ca Satul Abatelui (Villa Abatis), fiind o dependință a Mînăstirii Cisterciene de la Cîrța, pare înțepenit în timp, cu 2 ulițe lungi, prăfoase, legate prin alte 2 scurte la capete, ca un dreptunghi aruncat între dealuri. La extremitatea nord-estică a dreptunghiului, cum am făcut la dreapta de pe coborîre, am dat de rămășițele bisericii evanghelice.

 

Biserica e mică, de tip sală, ridicată în secolul al cincisprezecelea, iat turnul clopotniței a fost edificat cîțiva metri anterior, în 1799, așa cum e scris și deasupra portalului de intrare.

 

Precum se vede, biserica se află în stare precară de conservare, iar caii pasc în curtea ei.

Se afla într-o stare și mai rea înainte ca Ambulanța pentru Monumente să fi intervenit, din fericire, pentru întreținerea ei: http://ambulanta-pentru-monumente.ro/apos-biserica-evanghelica-2/

 

Fortificația din jurul ei nu mai există încă din secolul al nouăsprezecelea. Casa parohială e părăsită și devastată, ca și altele din preajmă.

Nu prea se simt bucuria și prosperitatea vechilor sate săsești în Apoș, e doar un fel de tristețe de plumb, a timpului rămas în urmă.

 

Am oprit la un magazin mixt, să ne facem plinul, după care am ieșit prin sud, pe drumul asfaltat care duce spre Bîrghiș, comuna de care aparține satul.

N-am mers decît puțin pe el și l-am părăsit pe un drum de căruță spre vest, cu scopul de a traversa dealul către Pelișor.

 

 

Urcăm și, privind înapoi, vedem Apoșul lăsat în vale.

 

Drumul de pămînt dispare treptat și, la o bifurcație, devine potecă acoperită de iarbă.

Intrăm din nou în lumea de basm a peisajelor de tip Windows desktop.

 

 

Dar, cu ochii la peisaje, încep să țipe gadjetele la noi că nu mai suntem pe drum. Se pare că la bifurcația de mai devreme trebuia să alegem stînga și nu dreapta.

Cu bicicletele pe umăr sau în brațe, am luat-o prin iarbă și ciulini, am coborît un prag și am regăsit drumul, vreo 80 de metri mai la sud.

 

Coborîrea a fost foarte agreabilă și ne-a dus în județeanul de Pelișor, aflat în plin proces de asfaltare.

 

 

Popas în Pelișor. Casa parohială, renovată, în contrast cu zidurile abandonate ale casei alăturate.

 

Vizavi, unde oprisem noi, era un magazin mixt unde ne-am odihnit.

La plecare am oprit o clipă să fotografiem și silueta bisericii, cu turnul ei zvelt caracteristic.

 

După ieșirea din Pelișor avem o porțiune de drum cu asfalt modest, după care facem stînga brusc, la 160 de grade, pe un drum comunal care duce către Zlagna, alt sătuc al Bîrghișului.

Zlagna este atestată la anul 1318 ca Schlatt / Szaszzalatna, dar și Goldmarkt, pentru că era tîrg pentru negustorii de aur.

 

Drumul e denivelat pe primii 100 de metri, ulterior se transformă intr-o coborîre asfaltată impecabil, pe care ne-am lăsat bicicletele să zboare, mai ales că traficul e aproape zero.

Sunt aproape 3 km cu 3%, în care nu poți decît să te bucuri. Chiar înainte de intrarea în sat, pe o mica movilă care anunță finișul coborîrii, ne-am intersectat cu o familie de străini, cu copiii pe biciclete, care se odihneau. Ne-am salutat în viteză, iar de oprit am făcut-o doar în fața școlii.

 

Peste drum, niște scări urcă dealul spre biserica fortificată de mici dimensiuni, pierdută, ca și cimitirul, prin vegetația crescută de-a valma.

 

 

Biserica, în forma prezentă, a fost ridicată în secolul al optsprezecelea, iar turnul în 1828-1832. Fiind părăsite și ferecate, se află într-o stare de conservare precară.

 

 

 

 

 

Casă locuită de la poalele dealului bisericii.

 

Și o minune de casă săsească de la 1871, locuită și întreținută impecabil.

 

Biserica ortodoxă Cuvioasa Parascheva, sus pe coasta aceluiași deal vestic, dar ceva mai la sud, spre ieșirea din sat.

 

 Drumul de calitate foarte bună continuă, fals plat în coborîre spre Ighiș, într-un decor de vis.

 

 

Între timp, din sens opus apare și @Bodoc cu mașina. Decidem că vrem să ne usuce vîntul tricourile și îi predăm rucsacii.

Relaxarea e totală. Recomandăm drumul ăsta parcurs în acest sens. E o poezie.

 

 

Totuși, pe ultimii 2 km acest DC 38, care se varsă în DJ 106 la Ighișu Vechi, se strică de tot. Nu ne deteriorează de loc buna dispoziție. Navigăm cu grijă printre gropi și tragem pe dreapta la intersecție, unde se află un magazin universal mărișor. Patroana e foarte strictă, permite maxim 2 clienți deodată, iar noi respectăm reglementul.

 

Odată cu noi, parchează și un grup de francezi, echipați cu biciclete de cross Trek. Leo stă la taclale, en francais, cu unul din ei.

După porția de croissante, bere, cola sau beresuc de la pisicîine, pornim pe județean înapoi, spre Bîrghiș și Agnita. Urcăm 2 km și ceva cu rampă acceptabilă, sub 5%.

Ultima urcare a zilei (pe bune!).

 

Coborîm, apoi avem parte de vreo 7 km, pînă la Penny Agnita, în care vîntul bate insistent din față. A fost singurul episod din toată tura.

Ca să îl scutim de traficul prin Agnita și drumul enervant de după, l-am predat pe Mirci, cu tot cu bicicletă, lui @Bodoc. 

 

Noi ăștilalți am continuat, prin porumbiște, revenind în județean la intersecția spre Ruja.

 

Astfel am încheiat și ziua 5, căutînd pe coclauri magia Transilvaniei, care uneori nu se află între ziduri mărețe, ci și pe drumuri grele, poteci ascunse ori prin sate uitate de lume, amintind de gloria trecută doar prin contrastul grosolan al prezentului decăzut.

 

Apus în Stejărișu.

 

Traseul zilei 5 e aici: https://ridewithgps.com/trips/53812147

 

[a_mic 3,934]

Greu de uitat vantul ala!

[Traveller 6,088]

Vineri, 7 august.

 

Ziua 6

 

PRIN NISIPURI LA ALMA VII

 

Iată-ne și în penultima zi de tură. Mai avem o singură arie de explorat, și ea se află oarecum excentric față de pensiunea noastră din Stejărișu, către Mediaș.

Cum de drumul prost de Agnita ne era cam lehamite, am redesenat traseele pentru ultimele 2 zile.

 

Astăzi obiectivul principal era cetatea Alma Vii, despre care știam că a suferit un amplu process de renovare și revalorizare din punct de vedere turistic. Însă și drumul pînă acolo e important, astfel încît am desenat o buclă pe tot felul de drumuri și prin tot felul de sate.

 

Ne-am transbordat cu mașina la Ighiș, exact în locul unde oprisem la prînz ieri, la Magazinul Universal. De aici am purces spre SV și am părăsit DJ 106 repede spre dreapta, către satul Vecerd.

 

 

Din Vecerd începe cea mai lungă cățărare de pînă acum, 4 km pe un asfalt mediocru, pe care, culmea!, niște muncitori plictisiți umpleau găurile cu bitum grunjos. Nu e grea, are o rampă medie de 3,5%. Pietricelele ni se lipeau de cauciucuri și am scăpat de ele pe coborâre.

 

Aproape de apex se află intersecția către Ghijasa de Sus, un alt sat izolat.

 

Vîrful e după colt, marcat de antenă.

 

Coborîrea spre satul Metiș a fost plăcută și s-a încheiat în fața magazinului mixt de lîngă biserica uitată.

 

Metiș, Moardăș și Răvășel alcătuiesc un șir de 3 sate unde uitarea e la ea acasă. Drumul din Metiș spre Răvășel e frumos, surprinzător de bine asfaltat, în ușoară coborîre.

 

Bisericuța evanghelic-luterană, nefortificată, de pe versantul nordic al dealului din Răvășel.

 

Din Răvășel ieșim la dreapta peste un podeț, către Moardăș.

 

Din Moardăș spre Alma Vii se iese pe drum de pămînt în dreapta, pe lîngă biserica ortodoxă.

 

Pînă a ieși, am deviat un pic către stînga, unde spre vîrful unui deal străjuie biserica fortificată evanghelic-luterană din Moardăș. Noi am luat-o pe niște trepte care merg în paralel cu un șanț de curgere a apei, între case, dar de fapt se poate ocoli pe șosea.

 

E o biserică frumoasă, de tip sală, de mici dimensiuni, construită în stil gotic. Au început în 2010 și lucrări de renovare a sa, din păcate atmosfera înconjurătoare e dezolantă, satul e depopulat, iar puținii locuitori rămași nu mai au nici o legătură cu moștenirea săsească…

 

Cred că e singura biserică al cărei turn-clopotniță e mai scund decît biserica însăși. 

 

 

Ne întoarcem pe drumul nostru, DC 7, apucăm spre est, către Alma Vii, și peisajul se schimbă complet. Pedalăm printre dealuri, pe un drum care alternează porțiuni de pămînt cu potecă prin iarbă. Drumul este de neratat pentru orice biciclist pasionat de natură și offroad!

 

 

 

 

 

Depășim o stînăși, după 3 km, ocolim pun pinten de deal, de unde spre nord se desprinde drumul care duce la Motiș și Valea Viilor. Deși e monument UNESCO, nu ne-am mai dus acolo pentru că acum biserica e închisă, aflată în renovare.

 

Continuăm, deci, spre răsărit. Oprim într-o pădurice să ne mai odihnim nițel.

 

La plecare, Gheo face încă un experiment fotografic, să-l numim "Cavaleri în marș"!

 

De aici pînă la intrarea în Alma Vii aveam să înaintăm, cale de vreo 5 km, pe un drum de pămînt din ce în ce mai nisipos, de aveam senzația că suntem undeva pierduți în Dobrogea.

Am dat și de o bifurcație unde era să greșim, să o luăm la dreapta și să ne întoarcem, pe altă  variantă (DC 7A), în Metiș. 

Am remediat, am continuat înainte și deodată am ieșit dintre nisipuri și am intrat în Alma Vii, sat dominat de biserica fortificată impresionantă, ridicată pe vîrful unui deal din centru.

 

 

 

Urcăm spre cetate, spre a intra pe poarta din spate. Rezolvăm întîi și o pană a lui Leo.

 

 

 

Am plătit 10 lei intrarea (doar adulții) și am intrat, conform indicațiilor, cu mască.

 

Prima mențiune documentară a localității Alma Vii datează din 1289 în actul „Herritus de Alma sacerdotes“ și din ea aflăm că localitatea depindea de Capitulul de Mediaș, pentru ca un alt document, de această dată din 1356, să o amintească drept comună liberă a Scaunului de Mediaș: http://www.almavii.ro/

 

Biserica a fost ridicată la începutul secolului al paisprezecelea, dar fortificația din jurul ei a fost ridicată aproape două secole mai târziu. Tot atunci biserica de tip biserică-sală, de mici dimensiuni, a fost fortificată prin supraînălțarea corului cu două etaje de apărare accesibile printr-o scară mobilă, ultimul susținut pe console de piatră profilate ce deschid între ele guri de smoală.

În 1966 s-a întreprins o masivă restaurare, care a redat cetății aspectul inițial, înlăturând unele adăugiri moderne. La 29 august 2016 a fost finalizată a nouă renovare amplă, de către Mihai Eminescu Trust și partenerii săi, care au redat acestei cetăți gloria de odinioară, care se răsfrînge și asupra locuitorilor, ajutați de perspectiva turismului renăscut.

 

 

 

Intrarea în biserică, printr-o ușă scundă.

 

 

 

 

  

 

Ieșind din biserică, traversăm curtea spre cămările care găzduiesc un mic muzeu cu piese tradiționale săsești, urcînd pînă în turnul încă plin de drugi de lemn.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ne-am luat la revedere de la gazdele MET și am pornit pe asfaltul care leagă Alma Vii de drumul principal, DJ 141, care unește Bîrghiș cu Moșna și apoi Mediaș.

Probabil că vine și rîndul lui ă fie asfaltat, acum e cel mult modest.

 

 

La intersecție facem dreapta și ne bucurăm de asfaltul nou-nouț, către Bîrghiș. Ăsta vine la pachet cu o cățărare de vreo 2,5 km și 4,5%.

 

În apropiere de apex se face o bifurcație la stînga, cu 2 indicatoare unul lîngă altul, care ne informează că pînă la Biertan mai sunt 9 sau 10 km. Nu se știe cum au măsurat.

De aici am început coborîrea, care a fost continuată prin Zlagna, pe același traseu de ieri, ca să tresalte inima și să se bucure și retina lui @Bodoc, absent motivat ieri.

 

Locuitor timid din Zlagna.

 

Gospodării în vecinătatea bisericii ortodoxe.

 

 

 

Ultimii kilometri, spre mașinile lăsate în Ighiș, au curs atemporal.

 

 Acasă ne-am dedat bunătăților culinare gătite de gazde, berii și unui pahar de rom cu coca-cola, năpădiți fiind de nostalgia turei aflate pe sfîrșite…

 

Traseul zilei 6: https://ridewithgps.com/trips/53875207

[Traveller 6,088]

Sâmbătă, 8 august.

 

Ziua 7

 

MARATON MEDIEVAL LA MEDIAȘ

 

Ultima zi și putem spune că știm ținutul Hârtibaciului… poate nu chiar ca pe buzunarele noastre, dar pe aproape.

Am ieșit în curte și am pregătit țoaclele cu senzația aia de ușoară tristețe care te bîntuie cînd ești gata să închei socotelile cu o tură care ți-a plăcut, într-o companie care ți-a plăcut.

Cele 2 surate, pregătite să ia pămîntul sub cauciucuri pentru încă o zi.

 

Ca și ieri, ne-am transbordat cu mașinile, de data asta pînă la Moșna, pe care am părăsit-o pe o scurtătură către Nemșa.

 

Spre deosebire de zilele trecute, azi era zăpușeală, transpirai chiar stînd pe loc.

 

În Nemșa am fi vrut să oprim la cofetăria Liana, dar era închis. Turla verzuie a bisericii fortificate era în același loc.

 

Traseul părăsea Nemșa pe potecă, prin NE, către Richiș, ajungînd să se suprapună cu bucla scurtă din Mediaș Bike Marathon.

 

 

O urcare de vreun kilometru jumate și o coborîre simetrică ne aduc la intrare în Richiș.

 

Ne-am oprit la poalele bisericii fortificate, însă n-am mai intrat s-o vizităm.

 

 

 

Ne-am luat de băut și de mîncat cite ceva de la magazinul mixt de vizavi, am șezut la umbră, apoi am pornit mai departe.

 

După ieșirea din localitate, am intrat pe traseul de maraton MTB propriu zis, care e drum de căruță și forestier.

 

 

Intrăm în pădure și începe o coborîre destul de accidentată, cel puțin pentru mine, pe care furca de carton nu mă sprijinea în mod deosebit. Noroc cu frînele…

 

 

Mircea însă n-avea probleme din astea, a ajuns jos devreme.

 

Privind înapoi cu mulțumire că am isprăvit-o .

 

 

După asta am continuat drumul spre Mediaș. La intersecție cu DJ 141, @Bodoc s-a retras spre Moșna, din cauza acelorași probleme cu… bazonul.

Noi ne-am bucurat de o repriză strașnică e pedalat pe asfalt nou-nouț, fals plat în coborîre. Ne simțeam ca pe o autostrada a noastră și am ajuns în Mediaș într-un sfert de oră.

 

Ne-am dus ață în piața mare, unde ne-am așezat la o terasă, la prima (și singura!) ciorbă din tura asta – ciorba ardelenească cu tarhon și afumătură. J

Figuri nostalgic-meditative, în așteptarea mesei și conștientizînd că tura noastră e cam gata.

 

 

De aici traseul ne ducea pe lîngă lacul de acumulare ighișul Nou, urmînd să ajungă în Moșna pe un misterios drum de pămînt, peste un deal. Mircea, obosit la rîndu-I, s-a retras în mașina cu care venise după noi @Bodoc. După 400 km cu 3000 hm urcați în săptămîna ce tocmai trecuse, cred că era în regulă. Mai ales că azi soarele ardea mai puternic decît în zilele precedente, iar aerul era fierbinte.

 

Am rămas, deci, 4 mușchetari să încheiem bucla. Urcarea pe asfalt către baraj am făcut-o iute.

Drumul care merge apoi pe conturul lacului, pînă în satul Ighișul de Sus, e foarte plăcut.

 

Din sat am urcat și chiar am împins pe un drum agricol, pînă pe creasta dealului.

 

Mulțumiți, am coborît, am trecut de tot felul de șanțuri lăsate de tractoare și în final, am ajuns în Moșna și am pus punct plimbării pe 2 roți în ținutul săsesc al văii Hârtibaciului.

Traseul zilei 7: https://ridewithgps.com/trips/53943997

 

În loc de La revedere – următoarea dimineață, bicicletele puse pe mașini, cu biserica fortificată Stejărișu în fundal. Am terminat încă o etapă.

Tura nu s-a terminat, ea continuă. Vă salută Cavalerii și vă urează ture prin locuri frumoase, să vă bucure inima!

 

[EyesOnly 1,376]

@Traveller Superba tura si descrierea zonelor. Am revazut cu placere locuri pe care le-am bifat deja si, multe, trasee pe care ar trebui sa merg dupa ce le-am citit povestea. 

Multumim de poveste!

 

P>S> Ai putea sa imi spui ce gume foloseste catarul de gravel al unuia dintre muschetari? Si cate din nenumaratele pene au fost la "picioarele" acelui catar?

[Traveller 6,088]

Crossul Surly al lui @iacobdoc are gume Schwalbe Smart Sam 622x47.

Din totalul de 11 pene, el nu a avut nici una.

[MaC® 5,606]

E și după sufletu' omului

 

[EyesOnly 1,376]

haida de, vii si tu cu alea cu "vremea dupa sufletul excursionistului" :-P

[Traveller 6,088]

Dar vremea chiar a fost după sufletul excursioniștilor!

 

Cât de cât impecabilă!

[MaC® 5,606]

Urlă invidia și ranchiuna-n mine :)))))))

[iacobdoc 1,164]

@EyesOnly Este dupa sufletul omului.

Pentru unii, in plina catarare: “Avem pana! Vai ce bine!”

Pentru altii: “Bine macar, ca n-am facut pana!”

Felicitari cronicarului!

@Traveller Patria iti va fi recunoscatoare!

[gibonu 6,427]

@Traveller

Foarte frumoasa povestea, multumesc pentru disponibilitate. Si felicitari tuturor participantilor la tura.

 

P.S. Muzeul Vaii Hartibaciului din Agnita mai exista?

[Traveller 6,088]

Mulțumim!

Nu ne-am interesat de Muzeul din Agnita. Știam că are o filială și în Alțîna, care însă era închisă. 

[feribotu 321]

Foarte interesanta tura...mai ales ca maine plec si eu tot spre aceiasi zona.

Voi avea 3 zile in zona Mesendorf (pe potecile Transilvaniei), 3 zile in Richis si o zi in Barcut.

M-am bucurat sa gasesc destule informatii relevante pt ca sunt multe locuri care se suprapun. 

[BodoC 1,945]

în urmă cu 2 ore, MaC® said:

Urlă invidia și ranchiuna-n mine

 

Du-ti uăi! Zilnic eram cu tine-n gând.
Tocmai in tura in care zilnic plecam după 9:30 să nu ne gândim la tine? 

[Traveller 6,088]

 

@feribotu Hehe, păi noi de ce scriem aicea de ni se tocește vârfu de la pana de gâscă și se consumă cerneala mai ceva ca berea?!

Tocma ca să aibă preacinstiții călători de unde să se inspire!

[BodoC 1,945]

în urmă cu 16 minute, feribotu said:

Voi avea 3 zile in zona Mesendorf (pe potecile Transilvaniei), 3 zile in Richis si o zi in Barcut.

M-am bucurat sa gasesc destule informatii relevante pt ca sunt multe locuri care se suprapun. 

 

Bucură-te de fiece pedală.
Tură faină îți dorim.