ombun

Filmuleţe realizate cu prilejul ieşirilor noastre cu bicicleta

Recommended Posts

Traseul il stiam in linii mari, cel putin o data ajuns pe catarare, dar din obisnuinta merg preponderent pe ecranul cu harta, pentru ca in majoritatea timpului imi ajung informatiile de viteza si puls si am mai degraba nevoie de harta. Tehnic e foarte probabil sa ai dreptate, reincarcarea fiecarui cadru al hartii fiind o operatiune care consuma mai multa putere de calcul decat afisarea unor valori numerice usor de calculat, dar de aia mi-am luat GPS cu autonomie de 15 ore, ca sa nu imi bat capul cu detalii de genul asta decat cand chiar fac ture de 15 ore.

 

Atat in Malaucène, cat si in Bédoin, era plin de magazine de biciclete de unde se puteau si inchiria, dar nu am fost curios sa vad cat costa. Mi-am cumparat in schimb un tricou dintr-unul dintre magazine.

 

Editarea video o fac in OpenShot (aplicatie open source), iar audio, daca e nevoie, in Audacity (tot open source). Candva foloseam Adobe Premiere, dar prefer sa folosesc Linux Mint pe cat se poate (am dual boot, dar nu intru in Windows decat pentru cateva aplicatii pe care le folosesc ocazional). Am incercat si aplicatia GoPro, tot in Windows, dar nu m-am putut obisnui cu workflowul ala, poate l-au mai schimbat in bine intre timp.

 

Cat despre camere video, exista acest topic sau acest topic, iar folosind functia "Search" e posibil sa descoperi si altele. 

  • Upvote 1

Share this post


Link to post
Share on other sites

Eu ma zgarcesc si il limitez cat mai mult, chiar reduc si brightness-ul :) Ce e drept, nu prea stau cu ochii pe el, mai mult pentru HR si pe cadenta. De multe ori nu il reincarc, ma duc la limita, ceea ce e nu e cel mai stralucit moment, insa aproximativ stiu cat consuma si am dat gres doar o data. Am salvat un pisic si am stat ceva vreme pana am gasit o solutie si pentru mustacios si mi-a picat GPSul cu vreo 3-4km inainte de a ajunge acasa. Pentru ture mai lungi sau pe mai multe zile, am luat un powerbank mai usurel ca sa incarc o data telefonul si o data GPSul. Dar paza buna trece primejdia rea...ai dreptate :) 

 

Am inteles ca unii vand biciclete de pe un sezon la altul, biciclete bune, folosite un sezon, iar preturile sunt destul de acceptabile, cam 30-50% off din pretul de magazin. Stii ceva de asta, au siteuri de inchirieri, probabil si cu vanzare? 

 

Premiere foloseam si eu si Sony Vegas, dar cautam ceva deloc pretentios, cut, cut, paste, audio si aia e. Cat mai simplu. De la Ubuntu/Kubuntu incoace nu am mai incercat nimic altceva. Mint pare interesant, cred ca o sa sap nitel despre el anul asta, nu stiam de existenta lui :drinking:

 

Sa il porti sanatos tricoul! Mersi de ajutor si linkuri!

Share this post


Link to post
Share on other sites
5 minutes ago, Mookyama said:

Am inteles ca unii vand biciclete de pe un sezon la altul, biciclete bune, folosite un sezon, iar preturile sunt destul de acceptabile, cam 30-50% off din pretul de magazin. Stii ceva de asta, au siteuri de inchirieri, probabil si cu vanzare?

 

Nu am nici cea mai vaga idee cum functioneaza magazinele care inchiriaza biciclete, respectiv daca le vand la finalul sezonului. Nu am fost niciodata interesat nici de a inchiria, nici de a cumpara biciclete care au fost de inchiriat. Plus ca in general am evitat pe cat se poate sa intru in magazine fizice de biciclete in Franta (cu exceptia Decathlon), cam toate orientate catre clientul habarnist si/sau consumist, avand preturi si politici pe masura.

 

Deci mai multe informatii decat ce ti-ar putea furniza Google realmente nu am. Ce zici tu stiu ca se cam practica in statiunile de ski de pe-aici, dar procentul de schiori care inchiriaza schiuri e considerabil mai mare decat ala de ciclisti care inchiriaza biciclete, asa ca nu stiu daca se aplica neaparat aceleasi principii comerciale si cu aceleasi marje.

  • Thanks 1

Share this post


Link to post
Share on other sites
în urmă cu 14 ore, majikstone said:

Editarea video o fac in OpenShot (aplicatie open source)

Cam varză....  Sunetul hârâie la îmbinări, îmbinările nu respectă proiectul, nu pot manevra la frame by frame, finalul mi l-a întunecat mai devreme :D

 

Share this post


Link to post
Share on other sites
9 minutes ago, vis-a-vis said:

Cam varză....  Sunetul hârâie la îmbinări, îmbinările nu respectă proiectul, nu pot manevra la frame by frame, finalul mi l-a întunecat mai devreme :D

 

Fair point, asa ca daca ai o recomandare de aplicatie Linux pentru editare video gratuita (open source), o primesc cu tot dragul :D

Eu am incercat mai multe asemenea aplicatii acum cativa ani, cand am ales-o pe asta drept castigatoare, iar restul ori aveau multe buguri, ori aveau un workflow mult prea complicat, ori mult prea simplist. Am incercat si Lightworks, mi-a placut destul de mult, dar versiunea gratis nu te lasa sa exporti decat 720p si am impresia ca aveam parte si de crashuri ocazionale.

Share this post


Link to post
Share on other sites

@majikstone

Ar fi interesant să facem un topic despre editoare video. Am încercat să trec și eu 100% la Linux, dar pe partea de editare video nu am găsit ceva care chiar să funcționeze. OpenShot crăpa cu brio când editam cu fișiere MP4 la 60 fps. Dacă pentru editare foto mă descurcam chiar superb cu Darktable (care chiar e fain, are mai multe opțiuni chiar și decât Adobe Lightroom), la video îmi pare că sunt încă multe probleme.

  • Upvote 1

Share this post


Link to post
Share on other sites
3 hours ago, diorgulescu said:

@majikstone

Ar fi interesant să facem un topic despre editoare video. Am încercat să trec și eu 100% la Linux, dar pe partea de editare video nu am găsit ceva care chiar să funcționeze. OpenShot crăpa cu brio când editam cu fișiere MP4 la 60 fps. Dacă pentru editare foto mă descurcam chiar superb cu Darktable (care chiar e fain, are mai multe opțiuni chiar și decât Adobe Lightroom), la video îmi pare că sunt încă multe probleme.

 

Am impresia ca exista unul pe undeva, sau eu posibil sa fi fost parte din topicul ala vechi de Helmet Cameras, dar tin minte ca erau niste discutii despre software de editare video. In principiu cam toate aplicatiile gratis de editare video (ca sunt de Windows sau Linux) sunt destul de limitate, ori ca workflow, ori ca stabilitate, ori ca formate de import/export. Lightworks e o aplicatie superba, candva era folosita in cinematografie (de exemplu Pulp Fiction, The King's Speech sau The Wolf of Wall Street au fost editate cu Lightworks), dar licenta costa undeva peste 100 de dolari :-< 

Share this post


Link to post
Share on other sites

Nu te lasă să randezi, dar l-am păcălit cu captură de ecran :D

 

Altă veață!

 

 

Share this post


Link to post
Share on other sites

@vis-a-vis

Recunosc că nu mă prind ce e cu clipurile postate de tine :)

 

@majikstone
Uite, Lightworks nu am încercat. O să caut acel topic despre care vorbești.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Știu că asta cu prinsul e greu la tine, de pe vremea când stăteai câte 10 minute la o intersecție ca să îți dai seama că traseul era tot înainte [emoji3] 

 

 

  • Like 1

Share this post


Link to post
Share on other sites

Să restricționeze cineva accesul acestui individ malefic pe topicul de față. 😤

 

P.S. @majikstone pe coborârea de pe Col de l'Iseran vă făcea cineva poze. E vreo chestie de unde îți poți cumpăra pozele cu tine dacă vrei sau era doar vreun turist pozar la fața locului?

  • Haha 3

Share this post


Link to post
Share on other sites
22 minutes ago, paulrad said:

pe coborârea de pe Col de l'Iseran vă făcea cineva poze. E vreo chestie de unde îți poți cumpăra pozele cu tine dacă vrei sau era doar vreun turist pozar la fața locului?

 

Da, se practica treaba asta pe multe catarari din Franta (si probabil nu numai) - fotografi care fac poze ciclistilor si motociclistilor care urca si coboara, urmand ca apoi sa poti cumpara respectivele poze de pe site-ul lor. Daca fac poze pe urcare de obicei iti dau un fel de carte de vizita in mana. Pana acum i-am intalnit pe Galibier, Alpe d'Huez si aici pe Iseran, iar pozele de pe Galibier le-am si cumparat anul trecut. Pe Iseran cu asta m-am ales, de data asta nu am fost chiar atat de incantat incat sa platesc 15-20 de euro pentru o poza.

 

M4AO91J22FP899006UENDK.jpg

 

PS: da, stiu, sunt un cetatean cu venin bine organizat.

  • Upvote 1
  • Haha 1

Share this post


Link to post
Share on other sites

Interesant. Dacă rămân fără bani în tura ce vreau să o fac, mi-o pot finanța în felul ăsta că și așa car toate acareturile foto cu mine :)) Sigur fac fotografii mai bune decât asta de ai pus-o :D

  • Upvote 1
  • Haha 2

Share this post


Link to post
Share on other sites

Adevarul e ca au si poze mai bune de-atat, pe mine ce-i drept ca m-a prins cumva pe fuga. Asta e site-ul in caz ca te intereseaza, aici ar mai fi altii care fac acelasi lucru pe alte varfuri.

  • Upvote 1

Share this post


Link to post
Share on other sites

Staiașea, băieții ăia pozari fac bani din poze?!?! Și io care le-am făcut gratis la Prima Evadare, mai bine de 1000, sau la Sibiu... Eh, oamenii să fie fericiți :)

  • Upvote 1
  • Haha 4

Share this post


Link to post
Share on other sites
1 hour ago, puterfixer said:

Staiașea, băieții ăia pozari fac bani din poze?!?! Și io care le-am făcut gratis la Prima Evadare, mai bine de 1000, sau la Sibiu... Eh, oamenii să fie fericiți :)

 

Pai dară că le fac pe bani, nu era nici un eveniment in desfasurare. Ei stau acolo zi de zi si fac poze tuturor care trec. La evenimente e altfel - la unele fotografii sunt platiti de catre organizatori, la altele se merge tot in regimul asta de pay-per-picture, dar cu tarife simtitor mai mici decat in cazul de mai sus.

Share this post


Link to post
Share on other sites



 
... Pe Iseran cu asta m-am ales, de data asta nu am fost chiar atat de incantat incat sa platesc 15-20 de euro pentru o poza.
 
M4AO91J22FP899006UENDK.jpg


Ageamii. Nu se pricep la ciclism.
Pui watermak cu "vulpea" pe cursieriști?
  • Upvote 1
  • Haha 1

Share this post


Link to post
Share on other sites
1 hour ago, BodoC said:

Pui watermak cu "vulpea" pe cursieriști?

 


Cu cauciucurile alea de 32 tot ce imi mai lipsea era o vulpe cu suspensii...

Share this post


Link to post
Share on other sites

Foarte fain! Bravo @majikstone La sfarsitul sesiunilor din munti ar fi fain un intinerariu legat de turele din perioada acesta. 

Share this post


Link to post
Share on other sites
în urmă cu 20 ore, majikstone said:

Ei stau acolo zi de zi si fac poze tuturor care trec.

Aha, deci ca un fel de radar mobil pentru orice bicicletă și orice viteză, pe sistemul „plătești dacă vrei”. Interesant. Până trece un MAMIL avocat care să întrebe de GDPR. :)))

  • Like 2
  • Haha 2

Share this post


Link to post
Share on other sites

 

Inca o portie de venin pentru cine e dornic :D

  • Like 4

Share this post


Link to post
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Restore formatting

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.