krupp

De la Lume Adunate si la Lume inapoi Date

Recommended Posts

Problema la noi reiese chiar și din acest articol.

 

Pare-se că românul nu poate privi o zonă fără a se gândi la multe pensiuni ce-ar popula-o. Așa înțelegem turismul în general: e un loc cu liniște? Perfect, putem merge-n grupuri de „pretenari” ca să facem gălăgie, să bem și să grătărim până ne vomăm sufletul și să dăm muzica tare (chit că-i blues sau rock...dacă o dai tare, ești exact precum cocalarii „ăilalți”).

 

La fel, mulți „cicliști” încă gândesc doar la nivel de „piste pe DN”, ori fix asta nu este cicloturismul „de pe afară”. Dar na, la noi se fac trasee de randonneur predominant pe DN-uri, deci nu mă miră.

 

Că tot e menționată Bulgaria pe acolo, ei bine da, au foarte multe zone frumoase (destule chiar aproape de București) pe unde găsești trasee marcate pentru cicloturism și nu numai, iar dacă nu ai traseu marcat, e suficient să mergi pe orice drum local (echivalentul județenelor și comunalelor de pe la noi) și te surprinde faptul că șoferii localnici sunt extrem de atenți. Nu trec „în trombă” pe lângă tine, te depășesc cu spațiu foarte generos și așteaptă cuminți în spatele tău dacă nu au vizibiltate. Prin România am încercat să merg cu bicicleta și cu „atașul” de cărat copilul, pe drumuri pe care le știam ca fiind necirculate. Mare greșeală. Trafic, înjurături, mizerie, gălăgie, grătare. „Lumea se schimbă” :)

 

Mi-am găsit liniștea-n altă parte.

 

Așa că problema acestor trasee nu e neapărat „la centru”, ci tot la noi. Vezi ce înseamnă piste ciclabile prin Austria, Germania, Cehia, Ungaria, chiar și Serbia. Mergi sute de kilometri legați, izolat de trafic sau pe drumuri cu trafic aproape zero. Natură chiar sălbatică, zone liniștite, oameni prietenoși. Și acolo nu simte nimeni nevoia să trântească 30 de pensiuni pe un traseu de 5 km.

 

Românul are prea multă liniște-ntre urechi și de aia nu poate supraviețui 5 minute fără să dea o muzică tare undeva. Și neapărat grătarul, căci trăim în epoca foamei eterne. Mergi 5 ore undeva? Nu poți supraviețui fără a frige 8 kg de carne.

  • Upvote 1
  • Like 1
  • Thanks 1

Share this post


Link to post
Share on other sites

Nu avem infrastructura ca se fura si sunt prosti cu pile, care nu isi fac treaba. Logic ca intr-o tara populata de oameni de *****, sa ma scuzati, nu o sa avem decat o imagine cel putin la de fel de mirositoare. Contracte foarte mari, date prin pile, spaga, ca apoi sa nu isi faca treaba si sa aplice niste preturi foarte mari. Majoritatea se plang ca la noi in tara serviciile sunt deprorabile si preturile foarte mari. Chiar am fost scosi ca si tara din lista turismului european, aspect care m-a intristat pe deplin.

 

Sunt in Germania de 2 luni, intr-o localitate mai mica, un orasel. Suna convenabil, fiind padurea la nici 5 minute, insa nestiind locatia si nefolosind vreun gps, nici macar de la telefon, am vrut sa ma pierd intentionat in zona si sa ma plimb hai hui cu mtb-ul, singura intrebare pe care mi-am pus-o a fost o iau in stanga sau in dreapta.

 

O data ce ai intrat in padure, drumurile au un fel de zgura, se poate merge cu bicicleta chiar si pe ploie, drumurile sunt marcate cu indicatoare care indica distanta intre localitati, ce poti vizita acolo prin niste iconite simple, iar din loc in loc gasesti banci si locuri de unde poti lua apa. Ce poate f mai frumos? Nu am gasit cosuri de gunoi, insa nu am gasit nici gunoaie, nici pungi sau tigari, sutiene, tamp..., pui macelariti de la Mega, ambalaje de ciocolata sau sticle de suc sau alte dracovenii. Drumurile se pot pedala si cu gravel sau o curisera cu roti de 28-32, fara probleme, eu am mers cu furca blocata mai tot timpul. 

Singurul dezavantaj e ca nu gasesti chioscuri si magazine mici ca la noi, din sat in sat, insa niciodata nu vei muri de sete daca vei bate la poarta unei case. Chiar daca nu stii limba tare bine. Plus ca, o data ce ai invatat ca nu sunt chioscuri, 2 banane si 2 batoane fac minuni daca esti plecat pe mai multe ore. Deci nu ma pot plange de ceva.

 

Partea haioasa e ca le-am povestit la niste localnici de locuri si lacuri si unii au fost Huh?! Avem asa ceva pe aici?! :)) 

 

@diorgulescu "Așa că problema acestor trasee nu e neapărat „la centru”, ci tot la noi. Vezi ce înseamnă piste ciclabile prin Austria, Germania, Cehia, Ungaria, chiar și Serbia. Mergi sute de kilometri legați, izolat de trafic sau pe drumuri cu trafic aproape zero. Natură chiar sălbatică, zone liniștite, oameni prietenoși. Și acolo nu simte nimeni nevoia să trântească 30 de pensiuni pe un traseu de 5 km."

 

Noi ducem lipsa de educatie, amenzi (caci altfel nu ai cum sa educi un popor, dar macar 70% daca reusesti e minunat, se va vedea o schimbare), mass media care ar putea ajuta la dezvoltare, etc. Oameni care vor sa faca un bine si care sunt deschisi la minte sunt destui. Dar e suficient sa te uiti pe recorder.ro la ultimul meeting (nu are legatura cu partidul sau politica) si vezi ce minti crete poti avea in jurul tau.

 

-

Chiar si in Germania sau in alte parti exista, sunt destui cu mintea intr-o parte. Cea mai nasoala intamplare a fost ca, venisem din padure cu ceva viteza, iar o blonda (la propriu), dorea sa iasa din parcarea din fata casei si nu se asigurase, dar nici nu a fost antentionata de prietenul ei, el vazandu-ma ca vin din partea dreapta. Intuind de la distanta ca vrea sa iasa am franat destul de tare, panta fiind nitel de peste 15%, (orasul e un U, strda principala fiind chiar in partea de jos, iar pantele aici ajung la peste 30% in oras), am lasat jumatate de cauciuc acolo. M-am oprit, le-am facut semn sa fie antenti pe drum, am zambit si am plecat mai departe. Drept urmare m-au ajuns la intersectie, nu i-am bagat in seama caci eram atent la strada principala, insa el a coborat geamul si a inceput sa injure, sa ma faca nebun si de ce merg asa pe strada :)) Si ca ma ia la bataie, dar tinea de usa si vorbea cu prietena lui...tine-ma ca sa nu il bat =)) Cum era in masina, fara sa ma atace sau alte instincte, i-am vorbit frumos, zic sa nu imi pun mintea cu unii de pe aici, eu abia ajuns, unii care nu prea au avut ocazia sa vada decat batrani de 60-80 de ani mergand la Lidl cu bicicleta sau pe unii care "pedaleaza" doar pe biciclete electrice; sunt foarte populare aici.

Lasand gluma la o parte, am observat ca in orasele mai mici, oamenii sunt usor incuiati la minte. Stiu treaba lor si atat. E ca la noi, pe la sate. Iar daca vad ceva mai "altfel", se agita si fac urat. Am aflat si eu asta povestind altora din zona intamplarea respectiva si cum ar trebui sa reactionez, sa fie totul chill si sa imi vad de treaba mai departe. La ei e ceva anormal sa faci coborari mai "agesive", iar pentru asta e padurea si parcuri amenajate. Ceea ma surprinde totusi, fiind o tara cu paduri si mtb-uri. Adevarul e ca in afara de Koblenz (unde e fabrica Canyon), nu prea am vazut multe cursiere pe aici.

 

Share this post


Link to post
Share on other sites

@Mookyama

Cu tot respectul și prietenia, dar încercând să privesc obiectiv ce povestești, deduc că te-a surprins faptul că tu mergeai „full-speed/need-for-speed” pe stradă prin localitate și că s-a uitat lumea ciudat. În spirit de glumă zic, de dragul discuției, că e ca și cum un cursierist echipat „full”, cu biclă din carbon, se supără pe lumea din parcul Herastrău pentru că respectivii îi fac observație despre cum „ciclistul” merge cu 45 kmh pe aleile parcului ((pe trotuar îngust, printre copii, cărucioare și oameni bătrâni) în loc să-și vadă de treabă pe un traseu de cursieriști (adică pe șosea).

 

În 2014 am avut ocazia să traversez Germania pe bicicletă (tură cicloturistică, d-aia în care merg cu cortul și toate hainele după mine) și am trecut preponderent prin sate și localități mici. Mi s-au părut cele mai faine. Exact calmul, lipsa anxietății artificiale, e ceea ce m-a făcut să mă simt bine ți să îmi dau seama cam cum sunt oamenii.

 

Dar na, noi suntem o nație foarte agitată (stupid de crizată): în trafic accelerăm mașinile ca psihopații în contextul în care vedem că  semaforul din față (peste 50 de metri) este „pe roșu”, ne mințim cu „multitasking” pe la munci și o ardem că facem multe simultan și că suntem ocupați în vreme ce nu facem nimic concret, suntem constant într-un stres și în nervi, pe grabă, etc. Lucru pe care-l văd și la bicicliști.

Vrei ture? Nu mergi prin parc sau pe trotuare ca și cum „te dai”.

 

Poate am priceput greșit. Dar sunt alte argumente pentru ideea că anumite lucruri nu ni se potrivesc. E clasicul simptom de-a copia ceva ce funcționează pe afară și să aplici mot-a-mot, prost, aici. Fără să pricepi detaliile, subtilitățile și particularitățile populațiilor.

  • Upvote 3
  • Like 2

Share this post


Link to post
Share on other sites

Marturisesc ca eu nu inteleg nimic......adica nu ti se da prioritate,te injura apoi,asta in germania,si concluzia e ca noi romanii suntem agitati,asta da mentalitate avangardista,eu am patit asa ceva acum vreo 2 ani pe la noi,acum chiar isi cer soferii scuze in romania 

E ca in bancul ala cu unul care povesteste cum o prinde pe nevasta-sa in pat cu A Banderas si cand se uita la aia cum arata cu tzatzele lasate ,cu celulite,etc spune :"Mi-a fost asa rusine de domnu' Banderas !

Parerea mea e ca omul e tot om peste tot si apoi e neamt,francez sau romana ,mitocania nu are patrie,dupa cum nici buna crestere.

 

 

  • Upvote 1
  • Like 1

Share this post


Link to post
Share on other sites
On 6/18/2018 at 1:22 PM, diorgulescu said:

@Mookyama

Cu tot respectul și prietenia, dar încercând să privesc obiectiv ce povestești, deduc că te-a surprins faptul că tu mergeai „full-speed/need-for-speed” pe stradă prin localitate și că s-a uitat lumea ciudat.

 

 

Iti inteleg punctul de vedere, insa eu mergeam legal. Si nu aveam nici macar peste 4-50km/h in zona respectiva fiind un slalom de strazi cu unghi de 80-120 grade, ceea ce face si mai misto coborarea, insa cu o vizibilitate foarte buna, bineinteles, daca te uiti/te asiguri. Cu tot respectul, nu vad de ce e vina mea :) Legat de tipul cu cursiera, imi pare rau, chiar daca iti inteleg buna intentie, nu vad analogia, desi am vazut deseori asta prin parcuri, fie cu cursiera, fie cu mtb, noi fiind la alergat/plimbare. Cum spuneam mai sus, localitatile din zona asta sunt facute in panta de peste 10% lejer, unele chiar sar de 30%. Unii nici nu pot ajunge acasa cu masina pe timpul iernii daca nu au lanturi, desi aici se curata strazile fara discutie, la 4:00-4:30 dimineata se aud lamele de la tractoare. Trebuia oare sa merg pe langa bicicleta, pe trotuar, ca sa nu ii provoc unui pensionar vreun atac de cord? 

 

Mergeam pe strada, unde circula toate bicicletele, nu printre lume, echipat in blugi si tricou si rucsac, ma intorceam de la cumparaturi. Faptul ca am pus frana sau veneam nitel mai tare decat sunt ei obisnuiti cu batranii pensionari pe aici, ok, inteleg, dar nu vad un motiv sa se comporte astfel; si nimic ilegal. Orisicum, mi-am vazut de treaba mai departe. Important sa fi chill pe cat putinta si sa eviti situatii neplacute, doar ca unul nu a avut pare de "mushi" in dimineata respectiva. Until next time.

 

Ce e este haios e faptul ca atunci cand merge unul cu masina peste 50km/h in oras, cand iese din parcare fara sa se asigure, deschide portiera si tu ajungi in masina care trecea legal pe langa tine, si asa mai departe, unii soferi considera ca e absolut normal. Si mai normal  probabil sa faca ceea ce mi-a facut, oprindu-ma in intersectie si trantindu-mi cu niste injuraturi....pentru ca la tara, neghiobi si incuiati. Probabil daca eram cu casca full face si google, echipat de race, caci padurea e aproape si da direct in drumul respectiv, probabil faceau pe ei. Oamenii aici sunt linistiti, daca iese ceva din tipar si nu e la locul lui, asa cum sunt ei obisnuiti, probabil fac ochii cat cepele. In orase mai mari, situatia e taman pe dos. 

 

Ca si o observatie, aici sunt mult mai slow la minte. Nu toti, dar e un procent suficient de bun incat sa nu il poti ignora. Poate nivelul de adaptare al romanului, traind prin comunism si nu doar, fortat de imprejurari, e putin diferit. Si noua ne-ar place o tara cu legi care se aplica, cu amenzi care oamenii le respecta. Nu stiu cat de des ai vazut in afara tarii vreun sofer urland la politist, ca asa si pe dincolo, sa fie hulit. In Germania mai faci gargara, te mai iarta ca esti intors pe dos, dar daca comentezi si faci urat, te ridica instant. Si foarte bine fac. Ma uitam aseara la unii din Bucuresti care filmeaza in trafic si intamplator a stat unul dintre ei si a filmat cum un politisit impartea amenzi. Bineinteles ca era un sofer cu "am stat doar 3 minute" si "hai dle ca va simt noi pe voi" si ale cuvinte, care, dupa parerea mea, l-ar fi impis pe orice om normal in culmea rabdarii. De ce isi permite un sofer sa vorbeasca asa cu un politist? Cred ca stim foarte bine de ce. Coruptie, lipsa de educatie a civilului roman, lipsa de conduita, lipsa, lipsa...avem o tara cu multe lipsuri printre randurile bipezilor care calca tara. Pana si maimultele sunt bipede. Uneori ma uit pe strada si nu vad diferenta, insa chiar si animalele se comporta mai civilizat. Precum zicea si @Diesel , asta se poate intampla oriunde, poate chiar mai rau.

 

On 6/18/2018 at 1:22 PM, diorgulescu said:

@Mookyama

 

Vrei ture? Nu mergi prin parc sau pe trotuare ca și cum „te dai”.

 

Poate am priceput greșit. Dar sunt alte argumente pentru ideea că anumite lucruri nu ni se potrivesc. E clasicul simptom de-a copia ceva ce funcționează pe afară și să aplici mot-a-mot, prost, aici. Fără să pricepi detaliile, subtilitățile și particularitățile populațiilor.

 

 

Nu merg in parc cu bicicleta ca sa iau KOMuri cum se intampla prin H sau pe trotuar, slalom printre oameni pentru ca e "cool". Nu merg nici acasa, nici nu o sa merg in alta parte decat daca situatia, legea, etc, impune acest lucru si necesar. Circul normal, am si permis de 20 de ani, cunosc regulile de circulatie, am lucrat pe masina de interventie. In fine, nu ne cunoastem, dar de departe judeci putin fara sa fi citit probabil atent situatia si ma transpui in pielea altor neghiobi cu 4 clase pe care ii vezi zilnic pe strada si sa comporta ca niste badarani. Nasol, as zice! Sper ca am fost mai explicit de data asta :) 

Insa pentru detallii, particularitati, subtilitati, mai ales, nu neaparat ca tine doar de individ, de educatie si cultura, dar si de adaptare, observatie, anumite aspecte, cuprinse intr-o alta maniera si alta discutie, mai ampla. Indirect, probabil te-a inselat si faptul ca stau de 2 luni aici, in acest loc mai retras, un orasel mic, asa cum am precizat. Nu m-am mutat. Dar nici nu e prima data cand stau mai mult timp in afara tarii, intr-adevar, in orase mai mari. 

 

 

Share this post


Link to post
Share on other sites

De Frenne, who studies the way plants respond to climate change, was idly watching old video clips of that epic race one day. Not only was the weather atrocious, he noticed, but the trees along the roadside were bare. But in the past few years when he’d watched the race—a national Belgian obsession—he’d seen lush trees behind the riders.

https://www.nationalgeographic.com/environment/2018/07/climate-change-cycling-bike-race/

Share this post


Link to post
Share on other sites

Vad bine ce vad sau mi se pare?

 

 

Share this post


Link to post
Share on other sites

La trek-ul tricoului cu buline rosii roata din spate se invarte serios cand o ridica de pe asfalt, chestie foarte tare daca tinem cont ca nu se atinge de pedale sau de roata. Dar ce stim noi cum functioneaza biclele din tur...asa se verifica roata dupa o cazatura...bicla mea este prea ieftina sa isi faca singura checkup la roata. :) 

 

Share this post


Link to post
Share on other sites

Daca avea motor electric, in momentul in care a atins roata asfaltul bicicleta ar fi demarat.

 

 

  • Thanks 1

Share this post


Link to post
Share on other sites
3 hours ago, LucianLS said:

La secunda 2 se vede cum da cu piciorul in pedala:

 

 

 

Pune pe slow motion sau speed 0.25 pe youtube. Nici macar nu atinge pedala. 

 

47 minutes ago, MLADEN said:

Daca avea motor electric, in momentul in care a atins roata asfaltul bicicleta ar fi demarat.

 

 

 

Poate nu e motoras, dar ceva pare sa fie. Doar nu crezi ca astia-s "prosti" degeaba? :)

-

 

Printre altele, CCC to Become Title Sponsor of BMC in 2019.

 

 

 

Share this post


Link to post
Share on other sites

Nu au motoare ca la jucarii. Folosesc niste sisteme mai complicate de bobine si ideea nu este sa demareze bicla de sub el ci sa il ajute cand are de tras. Merge la fel de repede ca unul care este la limita dar isi conserva energia, trebuie doar sa ii permita sa pedaleze mai usor, este suficient.

 

Share this post


Link to post
Share on other sites
3 minutes ago, Valyk said:

Nu au motoare ca la jucarii.

 

 

O trage bicicleta in spate vreo 10km ca la masinutele pe arc  ;)) 

Share this post


Link to post
Share on other sites
4 minutes ago, Mookyama said:

O trage bicicleta in spate vreo 10km ca la masinutele pe arc  ;)) 

:)))) asta fac ei de fapt cand se tin de bidon la masina, tensioneaza arcul ala... :)))

Share this post


Link to post
Share on other sites
57 minutes ago, Mookyama said:

 

Pune pe slow motion sau speed 0.25 pe youtube. Nici macar nu atinge pedala. 

 

 

Exact asta am facut. Se vede cum pune piciorul stang in fata pedalei. Bicicleta o roteste si pedala e actionata

Share this post


Link to post
Share on other sites

Oricum ar fi, lumea se alarmeaza la chestii de genul, avand in vedere situatia subreda a sportului. Poate de asta a si fost pus clipul, ca sa faca vizualizari, cine stie. Asta e precum iesirile la guvern, in loc sa fie atentia diretionata spre ceea ce trebuie, da careva foc la o gramada de paie prin parc, intentionat probabil, iar la stirile TV apar intamplari de senzatie ca au ars cateva case.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Un bărbat care a căzut în timp ce mergea cu bicicleta în zona Muntelui Semenic și nu mai putea să se miște a fost ajutat de un câine care a venit imediat și l-a încălzit cu propriul corp până la venirea salvatorilor, bărbatul rănit fiind găsit doar într-o ușoară stare de hipotermie, potrivit jandarmilor.

http://mobile.hotnews.ro/stire/22575226

http://m.hotnews.ro/stire/22575893

  • Like 2

Share this post


Link to post
Share on other sites

As fi luat câinele acasă după revenire. No questions asked. 

Share this post


Link to post
Share on other sites

Asta a zis si el. Numai ca intr-o alta stire se spune ca ar fi fost deja adoptat.
"patrupedul a ajuns la vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, care a spus că vrea să-l adopte."

  • Sad 1

Share this post


Link to post
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Restore formatting

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.