VladG

EuroVelo 6 - Povestea turei

Recommended Posts

Ca sa nu fie nevoie de accesarea unui link extern, o sa incerc sa pun si aici povestea turei, pentru mine una extraordinara, care cere neaparat continuare anul viitor, de la Viena la Tr Severin...

EuroVelo6: Dunarea, de la izvoare la Viena

Cea mai cunoscuta si circulata ruta ciclistica europeana mi-a aratat in decursul celor 10 zile in care am strabatut prima treime a ei ca isi merita faima...

Zile intregi m-am framantat la alegerea mijlocului de transport cel mai potrivit, care sa ne debarce in vestul Germaniei, la Donaueschingen, locul de obarsie al Dunarii. Fiecare avea avantajele si dezavantajele lui, iar la final am ales raul cel mai mic. Auto personal a iesit primul din carti, nu avea cine sa-l conduca atunci cand noi pedalam, trenul l-am taiat urmatorul de pe lista, trebuiau facute patru schimburi, iar de avion ne-am temut ca la felul in care se manipuleaza bagajele, ne alegem cu bicicletele facute bucati. Asa ca a ramas autocarul, in ciuda timpului extrem de mare de caltorie, 36 de ore estimate.

Numarul de membri al echipei a urcat si scazut inca din clipa in care am planuit excursia, in iarna trecuta, cand, inveseliti de vinul fiert, nici macar Sulina nu ni se parea suficient de indepartata ca destinatie. La un moment dat erau anuntati chiar opt participanti, dar la final am ramas doar eu si cu George, alias 1QGiq.

Din pacate pe bicicleta mea nu pot monta portbagaj pentru coburi, asa ca decid sa merg "usurel", doar cu un rucsac si cu o mica geanta fixata pe tija de la sa, alegand cu grija fiecare lucru pe care sa-l iau cu mine.

Imagine postată

Ma intalnesc cu George in Arad, el venind din Bistrita si avand un avantaj de patru ore in minus la durata calatoriei. Ma uimeste un pic cu cantitatea (si greutatea!) bagajelor, in care a depozitat absolut orice ti-ar fi putut trece prin minte ca ai avea nevoie, de la cate un rand de imbracaminte pentru fiecare zi, pana la nu stiu cate tipuri de pastile si creme ptr bataturi. Cred ca putea pleca linistit pana in Mongolia, fara sa-i lipseasca ceva.

Asteptarea aventurii ne da o stare de buna dispozitie si ne simtim bine pana in granita la unguri, unde, pentru ca nu s-a facut "cheta" pentru vamesii vecini, niste labari nenorociti, ne-au tinut in "instructie" 2.5 ore, cautand in fiecare bagaj. Un alt autocar, de la aceeasi firma de transport, a venit din spate, a stat 5 minute si a plecat, afland ulterior de la soferi ca acolo s-a cotizat corespunzator, cam 250 de euro.

In fine, plecam mai departe, mai motaim, mai coboram in parcari pentru dezmortire, ajungem si la granita austro-germana. Aici n-avem treaba, trecem ca-n branza! Da, asa credeam noi initial, dar e clar ca ghinionul ne urmareste. Suntem trasi pe dreapta si mai pierdem si aici 30 de minute. Macar nemtii sunt corecti.

Din Heilbron ne preia un microbuz, care zboara cu 150km/h pe autostrazi. Ce bine era daca am fi venit cu el de acasa! Autocarul a mers mereu cu 90-100km/h.

Mai recuperam ceva din intarziere si aflam o veste buna, microbuzul e un fel de taxi, care te lasa fix unde vrei. Deci am scapat de cei 12 km pe care trebuia sa-i mai facem pe biciclete, de la Donaueschingen si pana la Bad Durrheim, unde avem cazare. Dar mai important e ca am scapat de asamblarea bicicletelor in plina strada. La mine nu-i problema, doar roata fata trebuie sa o montez, dar bicla lui George o bucati-bucatele, cat sa intre toata intr-o valiza.

Ne cazam la pensiunea unde aveam rezervare facuta inca de acasa, Gisela, si deja incepem sa exersam vorbitul cu mainile si sa retinem primele cuvinte in germana: zimmer si schlafen (camera si somn)... 60 de euro camera dubla, cu mic dejun inclus, cel mai scump din tot traseul.

Iesim la o terasa draguta a unui italian, ne delectam cu bere RECE si luam masa.

Cum la TV nu e decat RTL, ProSieben si compania, iar noi suntem oricum rupti de somn, ne retragem devreme.

Prima Zi (Bad Durrheim - Donaueschingen - Sigmarignen - Scheer) - 111km

Zorii zilei urmatoare, luni, 23 august, nu aduc semne bune. Cerul e plumburiu si toarna mocaneste. Luam masa si ne grabim sa asamblam biclele. Speram sa stea ploaia. Doar ce terminam si incepe o aversa puternica. Mai stam o jumatate de ora in garaj si ne uitam la stropi. Parca se mai moaie un pic si ne facem curaj sa iesim afara. Plec optimist, doar cu geaca, fara suprapantaloni si suprapantofi. Prea optimist insa. In 15 minute am adidasii plini de apa. Ma opresc si pun aparatorile de pantofi, macar imi tin de cald, daca tot m-am udat...

Navigam cu GPS-ul Garmin 705 si cu hartile de la Bike Line, insa hartile sunt la George, iar el nu distinge nimic pe ele fara ochelari, asa ca le folosim doar la popasuri sau cand suntem in impas.

Ajungem repede in Donaueschingen si, desi stim exact unde trebuie sa ajungem, si chiar zarim locul respectiv in departare, nu reusim sa ne apropiem de el. Motivul e ca accesul la Izvorul Dunarii (Donauquelle) a fost ingradit de un hotel din preajma, iar acesta poate fi atins doar coborand niste scari. Asta reusim sa intelegem de la o nemtoaica. Eu n-am probleme, cu tot cu bagaj bicla n-are mai mult de 15kg, insa a lui George bate bine spre 50! O duc pe a mea jos si o caram amandoi si pe a lui.

Locul a meritat efortul. Suntem doar noi si facem poze in voie. 2840 kilometri pana la Marea Neagra...

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Curand locul se umple literalmente de turisti de toate natiile, printre care si cativa romani, care ne aud vorbind si ne zic ca nu pre aratam a romani. Asta poate din cauza bagajelor sau a echipamentului, nu i-am intrebat exact ce au vrut sa spuna.

Si plecam la drum. De aici incepe aventura noastra. Avem in fata peste 1000 de kilometri de pedalat, pana la Bratislava si o groaza de locuri interesante de vazut.

Dupa cateva sute de metri de la izvorul simbolic al Dunarii ajungem si la cel real, unde aceasta ia nastere din confluenta a doua paraie. Parca nu ne vine sa credem ca apa asta de o treci cu pasul va creste pana va ajunge fluviul pe care-l stim de acasa.

Imagine postată

Imagine postată

Tot inainte prin ploaie! Nu ne permitem sa asteptam soarele, insa e destul de placut, nu e prea rece.

Si ajungem la primul pod dintre cele pe care am traversat Dunarea de nenumarate ori, e unul de lemn, acoperit.

Imagine postată

Imagine postată

Deja ne-am intalnit cu o multime de biciclisti. Toata lumea se saluta pe traseu. Sau ii salutam noi pe toti si ei ne raspund? Te face sa te simti ca intr-o mica comunitate.

Mergem doar pe pista si rar pierdem apa din priviri.

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Un fenomen straniu ne atrage atentia, fiind bine semnalizat de un panou de pe marginea pistei de bicicleta. Datorita solului stancos si foarte poros, Dunarea dispare la propriu in pamant si incepe sa curga pe sub acesta si astfel te poti plimba in voie, cu pasul, prin albia ei.

Imagine postată

Imagine postată

  • Upvote 6

Share this post


Link to post
Share on other sites

A Doua Zi (Scheer - Ulm - Gunzburg) - 116km

Ne trezim relativ usor dupa privarea de somn din ultima perioada si pe la 7:30 suntem deja la biciclete, pregatindu-ne de drum.

Vremea e un pic mai buna decat ieri, adica plecam pe o ploaie slaba, iar cerul nu mai este asa de plumburiu.

Planul de azi e sa ne oprim undeva dupa Ulm.

Ne facem proviziile de apa si mancare si incepem sa pedalam. Traseul, excelent marcat cu indicatoare, e presarat cu elemente cicliste, de la jardiniere si pana la fantani.

Imagine postată

Imagine postată

Dunarea a mai prins un pic de forta, apar primele lucrari de regularizare si zarim primele ambarcatiuni, deocamdata doar caiace.

Orice atractie, cat de mica, e amenajata pentru drumetie, cu bicicleta sau cu pasul si e semnalizata asa cum mi-ar placea sa vad si pe la noi. Nici nu prea ai nevoie de GPS sau harti.

Imagine postată

Imagine postată

Pensiunile si restaurantele exploateaza eficient marea de turisti pe doua roti si se intrec in oferte imbietoare si urari adresate ciclistilor - Hallo, Radler!

Rezistam cu greu tentatiilor si pentru masa de pranz ne multumim cu batoane (eu) sau cu ce am mai cuparat de la magazin (amandoi).

Imagine postată

Soarele ni se arata pentru prima data, asa ca renuntam bucurosi la hainele de ploaie si chiar ne bronzam putin.

Pista de bicicleta unduieste odata cu Dunarea, prin locuri de o curatenie imaculata., iar kilometrii nici nu se simt cum zboara.

Imagine postată

Ne surprinde multitudinea de case care folosesc soarele ca sa produca energie electrica, avand intregul acoperis din panouri fotovoltaice. Excesul il vand statului, iar cand au nevoie de energie peste ce produc, statul le-o vinde la pret redus. Si cand ma gandesc ce lamentabil a esuat la noi un program la o scara mult mai mica de promovare a energiei neconventionale... Alt plus pentru nemti.

Ne apropiem de Ulm, dar si de un front de furtuna. N-arata bine deloc si chiar inainte de intrarea in oras incepe sa toarne. Parca s-a revarsat Dunarea peste capetele noastre. Singurul adapost, unul relativ, e un copac gros, pe care-l luam in brate vreo 15-20 de minute, pana se mai linisteste un pic ploaia.

Imagine postată

Imagine postată

Biclele raman sa suporte rafalele. Stiu deja ca geanta de pe portbagaj, un Bontrager, are ceva apa in ea, desi e recomandata ca fiind rezistenta la asa ceva.

Surpriza neplacuta vine de la GPS, si el promovat ca rezistent la apa. Garminul se reseteaza singur si pierde tot istoricul celor doua zile, umplandu-ma de nervi. Din fericire am reusit sa recuperez ulterior ceva date, insa incomplet.

Trece ploaia si ne punem in miscare. De jos sunt improscat vartos cu stropi, caci n-am aripa decat pe roata de fata. O configuratie nu prea potrivita pentru trekking.

Iese iar soarele si ne usuca un pic, exact la tanc pentru a face cateva poze domului si pentru a ne plimba un pic prin centru.

Imagine postată

Imagine postată

Tot in spirit ecologic functioneaza si primul bac intalnit. Este unul care foloseste doar curgerea raului pentru a face traversarea, fiind ancorat prin intermediul unui scripete de un cablu transversal.

Imagine postată

Privim ceasul si harta si ne dam seama ca mai avem timp sa facem 28 de kilometri, pana la Gunzburg. adica in jur de 110 kilometri astazi.

Repetam povestea cu cazarea (45E) si iesim in oras. Se vede ca e o asezare mai mare dacat cea in care am poposit ieri, are o zona centrala foarte frumoasa, multe magazine si restaurante. Greu de decis unde sa intram. Dam un tur complet si cel mai imbietor ne pare Steak House.

Imagine postată

Imagine postată

Intram si suntem cuceriti pe loc de ambianta. Ne stingem setea cu o bere, cat sa frunzarim meniul. Cautam cuvinte care sa semene cu ceva cunoscut, dar ne lasam pagubasi. Ne ajuta chelnerita, care ne recomanda "angebot", un alt cuvant de retinut (oferta, promotie). Nu ne mai ramane decat sa asteptam si sa salivam privind catre celelalte mese. Iar asteptarea a meritat din plin. Un vin foarte bun a venit insotit de asta...

Imagine postată

Adica papa bun! Apoi somn bun!

(...continua cu A Treia Zi (Gunzburg - Ingolstadt - Menning) - 139km)

  • Upvote 5

Share this post


Link to post
Share on other sites

A Treia Zi (Gunzburg - Ingolstadt - Menning) - 139km

Planul pentru azi e sa trecem de Ingolstadt si sa ne oprim intr-un satuc dupa el, Grossmehring. In general am evitat cat am putut sa ne cazam in orasele mari, caci e mai scump si mai greu de gasit locatiile cautate.

Etapa de azi e cea mai monotona din tot parcursul, nu am prea multe amintiri despre ea. Mergem in continuare pe langa apa si apar primele marcaje navale(?). Deci 280 de kilometri a curs Dunarea pana aici...

Imagine postată

Imagine postată

Pana la Neuburg ne cam saturam de porumb si miros de balegar imprastiat din belsug din niste tractoare uriase. Agricultura la ei se face la scara mare, toate utilajele sunt de cateva ori mai mari decat ce am vazut pe campurile patriei. Eficienta se poate banui usor.

Un castel destul de sobru domina satucul Hochstadt. O batranica se apropie de noi si turuie in germana. Bag placa: "ferstein nicht!". Surprinzator, trece pe engleza si ne arata un cuib de berze cum n-am mai vazut pe la noi. Cred ca ingramadisera saracele 1 mc de crengi, ca sa acopere un cos al castelului. Cum aparatul meu sta prost la capitolul zoom, renunt la a-l poza.

Imagine postată

Deja ne-am obisnuit cu amenajarea desavarsita a pistelor de bicicleta: bariere la calea ferata special pentru noi, tunele de subtraversare a soselelor sau a cailor ferate. Sub unul dintre ele mai ca a dat peste mine o fetita de vreo 5 ani, care a taiat curba intrand pe sensul meu de mers.

Imagine postată

In Neuburg facem centrul la pas, prilej de respiro si de a admira arhitectura orasului. Luam si pranzul aici.

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Ne prinde bine masa, caci dupa oras dam peste niste rampe bunicele, care-l descaleca pe George de cateva ori, insa drumul e foarte frumos.

A, era sa uit, azi nu ne-a plouat deloc! Eveniment! Am reusit chiar sa ma ard putin de la soare.

Imagine postată

In Ingolstadt vizitam centrul vechi si pozam castelul excelent intretinut, ce are curtea interioara pictata.

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Avem deja cam 125 kilometri parcursi astazi si ne gandim la cazare, caci si ceasul se apropie de 18:00. Pana la Grossmehring mai sunt vreo 11 kilometri.

Cum iesim din oras, pista urca pe digul Dunarii si se tine pe el. Incepe sa apuna soarele si avem proasta inspiratie de a incerca sa ne oprim la un tufis si pentru a pune pe noi ceva haine mai groase. In cateva secunde suntem acoperiti de tantari si sute roiesc pe deasupra capetelor noastre. Sarim instant pe bicicleta si bagam pedale la greu in timp ca ma pleznesc pe toate partile de piele expusa, sa-i desprind pe nemancati de pe mine.

La peste 25 km/h e bine, curentul ii tine la distanta, dar noi nu mai rezistam mult in ritmul asta. Oboseala si nevoile fiziologice ne cam apasa.

Ajungem in satucul in care vrem sa poposim si aici belea, nu e libera nicio pensiune! Oho, se ingroasa gluma! N-avem alta solutie decat a-i da inainte, catre urmatoarea localitate, Menning.

Din nou pe dig, iar langa dig sunt numai balti imputite, probabil din revarsarile Dunarii. Si mai multi tantari..., mult mai multi. Se apropie ora lor de efervescenta.

De departe vedem un panou de reclama al unei pensiuni. N-avem ce face si ne oprim sa vedem oferta si directia. Ma pleznesc si ma scutur din toate incheieturile, fara folos insa, nu scap de donarea de sange. Nu mai conteaza cat costa cazarea, tot ce vrem e sa ne adapostim undeva si sa mergem la buda. Colac peste pupaza nu e clar nici pe unde trebuie sa o luam, bajbaim un pic, ne intoarcem si reusim sa ratam pensiunea.

Ajungem chiar in Menning si gasim singura cazare de aici. George ramane afara, cu biclele, iar eu, cu inima cat un purice intreb de camere. Astept vreo 10 minute, pana vine singurul vorbitor de engleza, cred ca un spalator de vase. Ma bucur ca nu sunt in locul lui George, afara, insa nici nu am cum sa-l ajut.

Asteptarea a fost ca pe ghimpi, pentru ca stau in sala de mese, iar in jurul meu e petrecere mare. Cred ca vreo 30-40 de batranei se cinstesc cu bere si friptane si canta de mama focului. Avem deci sanse mari ca totul sa fie plin. Dar norocul tine cu noi si aflu ca mai au doar o singura camera libera. Deja George nu mai rezista, ma cheama prin statie si-l linistesc cu vestea cea buna.

De la distanta si mai ales de la forcing-ul de final, imi cam tremura picioarele la urcarea scarilor. Nici nu mai conteaza ca din camera (48E, cu mic dejun) se aude muzica de te asurzeste. Conteaza ca am scapat de tantari.

Dusul vine ca o izbavire, nu-mi mai vine sa ies afara. Constat ca am facut ceva febra musculara.

Coboram si noi la petrecere. Cantaretii sunt acompaniati de vreo 3 acordeonisti si vreo 2 suflatori, nu stiu exact in ce.

Suflam si noi un pic in spuma la Schwarzbier si ne delectam cu o portie imensa de carnati traditionali. Picam lati de somn. Dupa ce trece oboseala, pe la 2 noaptea ma trezesc petrecaretii. Nici gand sa termine repertoriul de cantecele. Abia spre orele 3 s-au linistit. Ai naibii batraneii lor!

(...continua cu A Patra Zi (Menning - Weltemburg - Kelheim - Regensburg - Worth ) - 105km)

  • Upvote 9

Share this post


Link to post
Share on other sites

A Patra Zi (Menning - Weltemburg - Kelheim - Regensburg - Worth ) - 105km

Alarma de la telefon suna intr-una. Mi-e atat de somn incat nici macar nu pot apasa butonul de amanare. E 5:45AM, si numai de odihna n-am avut parte cu petrecaretii pe cap, asta venind peste kilometrii in exces ai etapei precedente.

Nu suntem chiar dusi cu capul ca sa ne sculam degeaba la aceasta ora, insa micul dejun este servit aici doar in doua transe, la 6:30 si la 9:30...

Cu ochii carpiti de somn coboram in sala de mese si o gasim aproape plina. Plina de muncitori in salopete, care isi incep ziua de lucru. Acum avem explicatia orarului ciudat de servire a mesei. Probabil ca la 9:30 apareau si batraneii...

Dupa masa iesim afara, sa ne pregatim bicicletele, care au innoptat de fiecare data in garaje sau debarale. Gasim tantarii exact unnde i-am lasat, dar acum macar sunt imbracat in haine lungi si fac mult mai usor fata atacurilor.

In fata pensiunii apare un cuplu tanar, nemti, insotiti de un baietel de maxim 4 ani si de un catel. Si ei fac turul si ne intreaba de niste harti ale regiunii. Le imprumut cu placere pe ale mele. Intru cu ei in vorba si aflu ca baietelul pedaleaza pe bicicleta lui, iar catelul alearga pe langa ei. Caruciorul e doar pentru bagaje.

Imagine postată

Imagine postată

Traversam Dunarea pe un pod si ne oprim pentru cateva clipe sa o admiram. E ca un copil, care creste sub ochii nostri, cu fiecare kilometru parcurs devenind tot mai mare si mai puternic.

Imagine postată

Ne bucuram de a doua zi cu vreme frumoasa a excursiei si ne oprim in mijlocul unor culturi de plante ciudate, foarte inalte, agatate pe sarma.

Pe zeci de hectare se cultiva hamei. N-am mai vazut pana acum un camp de hamei, mereu am avut impresia ca acesta face parte din familia cerealelor, insa George ma lamureste acum.

Imagine postată

Imagine postată

De dupa colt apar stancile de la Weltemburg, un fel de "Cazane" germane. Ne creste ritmul pedalarii, caci stim ca in curand urmeaza o pauza mult asteptata, la Abatia Weltemburg, renumita pentru berea produsa aici.

Imagine postată

Intram in curte si vedem o parcare maricica de biciclete, aproape plina. Le lasam si noi acolo, fara sa le legam, ca toata lumea de altfel, insa eu nu rezist si-mi iau totusi GPS-ul si farul de pe ghidon.

Alegem o masa la umbra si lasam pe mai tarziu vizitarea bisericii.

Schwarz bier de Weltemburg... Din Romania visam la ea, iar pe caldura de afara ne pare cum nu se poate mai potrivita. Nu mai conteaza ca e aproape 3 euro halba.

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

De aici si pana la Kelheim toata lumea merge pe apa, cu vaporasul sau cu barca.

Frank ne-a recomandat barca, mai ieftina si mai pitoresca decat vaporul, insa pe oricine am intrebat, nu stia nimic de ea, inclusiv cea care vindea bilete la vaporas. Asa ca n-avem ce face si luam bilet la vapor, care pleaca o data la 45 de minute. Ne indreptam spre debarcader si suntem invitati sa ne bagam in fata cozii, bicicletele au prioritate la imbarcare.

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Numai ce ne punem in miscare, ca apare si barcuta pe care o cautasem si acosteaza exact in fata chioscului de unde luasem biletele, deci vanzatoarea n-avea cum sa nu stie de ea, dar a incercat sa-si faca un banut in plus pe seama noastra.

Imagine postată

Cheile te lasa mut. Pacat de comentariul facut in boxe, ca e doar in nemteste. Stam pe puntea superioara, ne bronzam si admiram buclele facute de fluviu. Niciun val sau pala de vant nu misca vaporul, iar in fata nu se simt nici vibratiile motorului, senzatia de plutire e desavarsita.

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Un scurt filmulet din chei:

  • Upvote 8

Share this post


Link to post
Share on other sites

Dupa Kelheim Dunarea devine navigabila, apar vase de marfa si multe de pasageri, de la vase restaurant, care fac plimbari de cateva ore, pana la adevarate hoteluri plutitoare, de zeci de metri lungime.

De-a lungul malurilor se insira nenumarate portulete de agrement, iar langa ele, in spatele digurilor, se zaresc casute de vacanta cochete, intr-un stil lipsit de opulenta, armonios incadrate in peisaj.

Apropiindu-ne de Regensburg, trecem pe sub autostrada pe care am ajuns in Germania acum cateva zile. Atunci am remarcat pista de bicicleta de pe malul Dunarii, iar acum suntem chiar pe ea.

Imagine postată

Regensburg este printre orasele care m-au impresionat cel mai mult, cu case vopsite in culori vesele, multe flori si extrem de curat.

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Si ce inghetata am putut manca in centrul vechi... Ce greu m-am putut hotari pe care sa o aleg.

Imagine postată

Imagine postată

Kilometrii facuti azi nu mai conteaza, sunt destul de putini, a fost o zi dedicata vizitarii si placerilor gustative.

Iesim din Regensburg si dupa putin timp ne oprim din nou, de aceasta data la picioarele templului Walhalla, care domina valea din varful colinei pe care este construit.

Pentru a ajunge la el se urca vreo doi kilometri, pe serpentine abrupte. Acum sunt eu in avantaj fata de George, cu rapoartele de viteza de MTB si greutatea redusa. Amandoi vrem insa sa ajungem sus, asa ca incepem urcusul. Din fericire tot este la umbra padurii, deci mai usor suportabil.

Si efortul ne-a fost rasplatit...

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Incheiem o zi relaxanta de pedalat in Worth. Ne cautam devreme cazare, sa nu retraim cumva cosmarul zilei precedente. Gasim camera cu 50E.

Mergem la restaurant si bem bere... Weltemburg, ceva mai ieftina ca la abatie, dar la fel de buna.

(...continua cu A Cincea Zi (Worth - Passau) - 120km...)

  • Upvote 7

Share this post


Link to post
Share on other sites

A Cincea Zi (Worth - Passau) - 120km

De cum ne trezim dam cu ochii de cerul innegurat de norii care se pravalesc unii peste altii si se deplaseaza cu repeziciune. Nu e deloc incurajator, un front puternic vine pe urma noastra.

Satul sa tot imi curga apa prin casca, ma gandesc la o inginerie. Pun pe cap o punga de plastic si casca deasupra ei, insa imaginea nu e deloc estetica, asa ca ma apuc sa coafez punga dupa modelul tunsorii castron.

Cu o forfecuta de unghii decupez excesul de polimeri. Si tai, si tai si vad ca la un moment dat merge mai greu, cred ca s-a adunat punga ghem, hai sa tai si din partea cealalta. Dar si de acolo incepe sa mearga greu...

Mai sa fie! Dau casca jos si raman masca, odata cu punga taiam si curelusele care tineau casca pe cap!!!

Of, multa minte mi-a trebuit, noroc ca au fost destul de rezistente, asa ca din una am taiat jumatate, iar din cealalta doar un pic. Si era casca mea cea noua...

Am reparat in mare parte daunele cu superglue si am renuntat si la punga minune.

La putin timp de la plecare incepe sa ploua mai tare si George, care pornise optimist echipat, e nevoit sa-si ia si el toalele de ploaie.

Imagine postată

Ne mai delectam cu ceva lanuri de porumb si ajungem intr-un orasel foarte frumos, Straubing, unde intalnim iar niste romani, niste cersetori tigani, cu accent oltenesc. Primul impuls, venit din inima, a fost sa ma duc sa-i iau la suturi. Apoi m-a apucat sila si am trecut mai departe, caci alte lucruri, mai frumoase, mi-au captat atentia. Greu de crezut, dar in a doua poza e doar un castel de apa.

Imagine postată

Imagine postată

Iesim din oras si luam o pauza de cateva ore de la poze. Nu mai pot scoate aparatul din cauza ploii torentiale, si nu mai am nici chef si sunt si cam ud, bate si vantul, daca ma opresc mi se face frig... M-am saturat de vremea nasoala!

Singurul lucru pozitiv e ca am pedalat in ritm sustinut si fara oprire, astfel incat am strabatut o distanta destul de mare.

Cum s-a facut deja amiaza, ne oprim ca sa mancam la un adapost pentru biciclisti, sa-i dea Dumnezeu sanatate cui l-a construit acolo.

Imagine postată

Ne zvantam si hainele, iar cand sa plecam, apar doua bicicliste, mama si fiica, dar ce bicicliste! Una avea vreo 55 de ani, si asta era fiica! S-o fi vazut pe mama-sa, am vrut sa-i fac o poza, dar George a zis ai bine nu, ca o sa avem cosmaruri!

Dincolo de gluma, tot respectul! Pe asa o vreme si cu bagaj considerabil...

Iesim iar in ploaie. Nu ma pot gandi acum decat la dusul fierbinte de la finalul zilei. Daca ma simt asa in geaca si pantaloni de goretex, cu suprapantofi si manusi, ma intreb cum ar fi fost in blugi si bluza de trening?!? Ar fi fost imposibil de continuat sau m-as fi ales cu o raceala monstru.

Dupa ceva vreme se mai subtiaza ploaia si pot sa mai privesc si imprejur. Apar tot mai multe vapoare si-l vad si pe cel mai amarat dintre ele. Ma uit mai bine si nu-mi vine sa cred, are pavilion romanesc, desi in poza nu se vede foarte bine. Ce cauti tu, fratioare, tocmai aici, ca pari a fi pe ultimul drum...?

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Din pacate incepe sa ma doara tot mai des fundul din cauza seii asa ca pedalez in reprize, ii dau tare si apoi ma opresc cate un minut ptr masaj. Se pare ce nici cu saua asta nu ma impac asa de bine cum am crezut.

Spre Passau, dupa multe ore de supliciu, scapam de tot de ploaie si reeditam poza de sub autostrada de la Regensburg.

Imagine postată

Imagine postată

Cum avem de gand sa ne cazam chiar in oras si sa facem o zi de pauza pentru a-l vizita pe indelete, apelez la sora mea, care ne face rezervari pe net. Bagam adresa in GPS si vedem ca ar vrea sa ne duca pe drumul cel mai scurt, undeva in stanga, pe o sosea care urca pieptis, insa e destul de dificil pentru bagajele voluminoase ale lui George, asa ca renuntam la indicatiile lui si o tinem tot inainte. Speram sa gasim o starda in oras, care sa ne scoata exact acolo.

Traversam Dunarea pe malul drept, pe baraj si de aici incepe epopeea ratacirilor, adica exact ce ne lipsea la finalul unei zile in care ploaia ne-a intins nervii la maximum.

Mai intai nu ne prindem ca barajul se termina pe o insula lunguiata si mergem o bucata pe ea, pana vedem ca se termina, asa ca ne intoarcem si traversam si a doua jumatate a Dunarii, pe care n-o observasem initial.

Apoi ajungem sub un drum expres si ne invartim o vreme pe sub el pana gasim pe unde sa-l abordam, ca sa traversam din nou Dunarea. Dupa pod, in loc sa o luam la dreapta, o luam la stanga. Ne intoarcem... Ahhhh! Mor! De o ora si jumatate ne invartim aiurea!

Dam si de drumul pe care-l cautam, gasim intr-un final si pensiunea, "Zur Brucke", unde poposim cu 43E pe noapte. Camerele sunt cele mai saracute de pana acum, dar la pretul asta, in oras, nu te puteai astepta la mai mult.

Geanta de pe portbagaj are cam o cana de apa la interior, scot totul la uscat si cred ca 30 de minute n-am iesit de sub dus, ca mult l-am mai asteptat!

Pensiunea e fix pe malul Ilz-ului, asa ca daca scapam ceva afara, pe geam, s-a dus. Suntem deci atenti cum punem la uscat diversele lucruri.

Imagine postată

Spre seara se lasa o ceata destul de deasa, ce da un aer misterios ruinelor din apropiere.

Imagine postată

Mancam la un restaurant unguresc, in apropiere. Ii fac semn lui George sa vorbeasca mai incet, sa nu afle astia ca suntem romani, macar pana ne aduc mancarea. Iau o specialitate, nu mai stiu ce, gulas, paprikas, parca totusi paprikas, foarte buna de altfel.

Si abia ce ajungem in camera, ca se si porneste, de fapt reincepe potopul. Cam prin asa ceva am pedalat noi ore bune astazi. Bine macar ca maine stam tot aici, sa se usuce hainele si incaltarile.

Imagine postată

  • Upvote 9

Share this post


Link to post
Share on other sites

A doua zi ne sculam de voie, pe la 9 si dupa micul dejun iesim in oras. Nici urma de ploaie, se pastreaza probabil pentru maine...

Cum spuneam si mai inainte, Passau, alaturi de Regensburg concureaza la titlul de cele mai frumoase orase ale turului...

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

La Passau se intalnesc in acelasi loc Inn-ul, Ilz-ul si Dunarea, creand un joc ciudat de culori in apa, de la negrul intens al Ilz-ului, la albul laptos al Inn-ului.

Si cum atata apa la un loc poate crea probleme uneori, localnicii au tinut sa le marcheze chiar pe zidul fostei primarii, unde au insemnat cat de sus a ajuns inundatia in vremurile negre ale orasului lor.

Si nu m-a impresionat ata de mult ca la 1501 erau aproape 4 metri, dar nu ma asteptam ca in 2002 sa aiba probleme asa de mari, in ciuda nenumaratelor baraje din amonte. Dar probabil volumul de apa trebuie sa fi fost urias, astfel incat a depasit capacitatea de stocare a lacurilor de acumulare.

Imagine postată

Insa s-au refacut destul de bine de fiecare data si orasul arata superb.

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

(...continua cu A Sasea Zi (Passau - Linz - Abwinden) - 115km)

  • Upvote 7

Share this post


Link to post
Share on other sites

Multumesc, feliciaf!

A Sasea Zi (Passau - Linz - Abwinden) - 115km

Normal, plecam pe ploaie si primul loc catre care ne indreptam e un supermarket, sa cumparam apa si de mancare pentru etapa de astazi. Am omis insa un lucru extrem de important: astazi e DUMINICA si nu e nicaieri deschis. Eu sunt norocos, mai am vreun litru de apa de ieri, dar George nu mai are deloc si incepe sa sufere de sete inca de la primele ore ale diminetii. Incercam mai multe magqazine care ne ies in drum, dar fara niciun folos. Pana la urma ia cu 3 euro o sticla de 1.5 litri, de la o bodega, de unde pana acum am dat 30-40 de centi.

Cap compas Linz (poza facuta ieri, cand nu ploua)...

Imagine postată

Langa Dunare intalnim mai multe sirene, de lemn sau metal, probabil au legatura cu vreo legenda locala.

Imagine postată

De la granita cu Austria iese soarele. Oare se schimba norocul nostru in ce priveste vremea?

Punctul de granita e construit special pentru pista de biciclete si e relativ simbolic, doar o camera de luat vederi si un indicator.

Imagine postată

Imagine postată

Ne-am bucurat prea devreme de soare caci nori grei se aduna in fata noastra. Tragem tare, ca sa ajungem inaintea ploii la bacul special pentru biciclete, cu care vom parcurge cativa kilometri. Traseul pe malul nordic este intrerupt de o zona stancoasa, inaccesibila, care ar necesita un ocol prea mare ca sa fie parcursa pe uscat.

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Si abia ce asezam biclele in formatie, ca si incep ploaia si un vant rece. Ne zgribulim in cabina barcutei si ne dorim sa plece mai repede, ca sa nu ne racim de tot.

Imagine postată

Pe tarm ne dam seama ca azi nu mai vedem soarele, asa ca pornim repede la drum, ca sa ne punem sangele in miscare si sa ne mai incalzim un pic.

Si partea austriaca e marcata la fel de bine, desi semnele difera putin de cele nemtesti. Pistele sunt mai bune decat cele din Germania, doar asfalt, de cele mai multe ori de o calitate desavarsita.

Imagine postată

Imagine postată

In Linz ne intereseaza Hauptplatz, adica Piata Mare, care arata binisor si ajungem acolo la momentul potrivit, caci o aversa se scurge peste noi. Stam la adapost intr-o galerie si asteptam sa se mai linisteasca.

Imagine postată

Ne continuam plimbarea prin zona centrala si apoi plecam catre Abwinden, locul in care ne propunem sa innoptam. Gasim usor cazare (42E), e plin de pensiuni.

  • Upvote 9

Share this post


Link to post
Share on other sites

A Saptea zi Zi (Abwinden - Mauthausen - Ybbs - Melk - Aggsbach Markt) - 107km

Sa mai zic, sa nu mai zic? Dar zic, pentru ca asa se simte mai bine ce am simtit noi, picatura chinezeasca, de fapt picatura nemteasca si apoi pe cea austrica.

Deci plecam la drum pe ploaie... Insa, neasteptat pe vremea asta, am chef de pedalat si imi pare rau ca trebuie sa ne oprim dupa doar 13 kilometri, ca sa facem cea mai importanta vizita e etapei, muzeul fostului lagar de exterminare nazist KZ-Gendenkstatte Mauthausen.

Pana si numele are ceva respingator in el pentru urechile unui latin si ma obliga sa-l citesc pe litere. Ca mai toate obiectivele importante pentru care ne-am abatut de la traseul EuroVelo6, si acesta e cocotat undeva, pe-un deal cu rampe inclinate.

Imagine postată

Inca de la distanta, vazand gardurile inalte si sarma ghimpata, mi se accentueaza senzatia de disconfort, venind poate si pe un fond psihic conditionat deja de experienta anului trecut, de la Dachau.

Imagine postată

Desi am tras ceva ca sa urcam pana aici, totusi nu ne-am incalzit prea rau. Afara sunt doar cateva grade peste zero, iar in departare se vad Alpii, care deja au crestele inzapezite.

In lagar nu e voie cu bicicletele, le lasam in parcarea special amenajata, langa altele. Ca si pana acum, numeni nu-si luase nimic de pe ele. Mai ingrijorator e ca pe o raza destul de mare nu-i nici tipenie si sunt chiar langa drum. Un calator "interesat" n-ar trebui decat sa se urce pe ea si sa-si dea drumul la vale. Fac si o poza si sper sa nu raman doar cu aceasta amintire.

Imagine postată

Imagine postată

Inauntru regasesc imaginile triste de la Dachau: gard electric, foisoare, baraci, camera de gazare si crematoriul...

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

  • Upvote 7

Share this post


Link to post
Share on other sites

Regasim bicicletele unde le-am lasat si pedalam mai in forta, sa recuperam pauza prelungita pe care am luat-o.

Nu prea mai am ochi pentru ce-i imprejur, ma concentrez pe pedalat. Ajungem astfel in Ybbs, un loc important pentru noi, din postura de ciclisti. Vizitez Muzeul Bicicletei, iar George decide sa ramana afara. Eu zic ca totusi e interesant.

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

O experienta ciudata e cocotarea pe o masinarie din asta cu roata fata imensa. Desi era fixata solid pe un cadru de fier, tot am urcat cu greutate cele 3 trepte, ca sa ajung la sa. Oare cum faceai chestia asta mai trebuind sa-ti tii si echilibrul?!?

"Casca" e de la ei, reusisem totusi sa mi-o repar pe a mea...

Imagine postată

Astazi nu ne-am facut planurile cum trebuie si ne-am intins destul de mult cu muzeele, asa ca reusim sa ajungem la Melk cu doar 30 de minute dupa ce s-a inchis vizitarea interioarelor, pe care tineam destul de mult sa le vad. Ma consolez cu curtea si cu gradina, gradina pe care izbutesc sa o vad doar dupa ce ma rog de o tanti care-i incuia poarta, ca sa ma lase si pe mine sa arunc o privire si sa fac o poza. Am induplecat-o si nici n-am mai platit cei 3 euro pentru vizitare.

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Cum nu mai avem mare lucru de facut aici, stam sub un umbrar vreo 20 de minute, ca sa mai treaca o rafala si plecam spre Aggsbach Markt, unde am ochit noi in carte o cazare ieftina (42E). Se dovedeste a fi si buna.

(...continua cu A Opta Zi (Aggsbach Markt - Viena) - 107km...)

  • Upvote 6

Share this post


Link to post
Share on other sites

A Opta Zi (Aggsbach Markt - Viena) - 107km

Azi intram in Wachau, provincie renumita pentru vinurile sale. Si cum strugurii nu cresc in plamier, cat vezi cu ochii sunt numai plantatii de vita de vie, toate dealurile sunt terasate si cultivate.

Imagine postată

Toata lumea vinde vin si diverse licori extrase din acesta. In orasele sunt nenumarate expozitii cu vanzare, iar sticlele arata atat de bine incat prefer sa nu le privesc foarte mult, ca sa nu-mi vina idei.

Pur si simplu m-am saturat sa incep relatarea zilei cu "Am plecat pe ploaie..." asa ca am preferet sa povestesc despre specificul regiunii, insa, din pacate, chiar asta ni s-a intamplat si astazi, curat ghinion!

Drumul e foarte frumos si urmeaza Dunarea, care curge printr-un fel de defileu ceva mai lat.

Imagine postată

Vreau si eu sa fiu "taran" in Austria, de fapt nu acolo, ci sa traiesc ca ei! Satele sunt bijuterii arhitectonice, constructiile noi armonizandu-se perfect cu cele vechi de sute de ani. Oare urbanistii nostri de ce nu au studiat in facultate dupa aceleasi carti...?!?

Imagine postată

Imagine postată

Spre pranz vantul incepe sa bata foarte tare si de multe ori ne intrbam daca ceea ce ne izbeste fata este apa sau gheata. Cat pedalam e relativ ok, insa pauza de pranz e un pic extrema, mi se face destul de frig, asa ca o scurtam la minim.

Imagine postată

Imagine postată

Zgribulit, apas pedalele cu cadenta sporita, incercand sa recuperez caldura pierduta si reusesc partial doar dupa vreo jumatate de ora. Ma racesc in special picioarele, care mustesc de apa in incaltari.

Aproape de Viena pierdem indicatoarele, tarce-ul de GPS e pe malul celalalt (nu l-am urmat mereu exact), si ne oprim de multe ori ca sa ne orientam dupa harta.

Vedem deja in zare cladirile inalte ale orasului si asta-mi face bine, pentru ca deja nu-mi prea mai simt talpile.

Pentru a ajunge la hotelul unde am facut rezervare (49E), trebuie sa traversam Dunarea. Pe pod suntem izbiti de rafale cu asa o forta incat ne e imposibil sa ne mai tinem echilibrul. Coboram de pe biciclete si un simplu schimb de priviri e de ajuns pentru a ne intelege. NE-A AJUNS vremea asta cainoasa!!!

Renuntam la a mai merge pana la Bratislava. Toata ziua ma chinuise gandul asta, dar nu am vrut sa ma las prada lui, insa traversarea Dunarii a pus capac.

Planul initial era sa lasam bagajele la hotel, sa facem maine o tura pana la Bratislava (vreo 90km), iar seara sa ne intoarcem cu trenul la Viena, urmand ca ziua urmatoare sa ne pimbam prin oras pana seara, cand aveam autocarul spre casa.

Fara absolut niciun regret am reportat etapa asta pentru anul viitor si am adaugat inca o zi pentru vizitarea Vienei, asta mai mult de nevoie, pentru ca nu ne-au putut reprograma intoarcerea decat cu o zi mai devreme si nu cu doua cum am fi vrut noi, nu mai erau locuri. Zilele libere in plus le-am castigat pedaland mai mult decat ne-am propus initial in fiecare zi si prin faptul ca am facut doar o pauza, la Passau.

Seara facem o mica sarbatoare, pentru a marca finalizarea cu succes a expeditiei noastre. Destupam o sticla din cel mai renumit vin local, Grüner Veltliner, si ascultam "Dunarea Albastra".

De acum incolo vom trai altfel momentul cand se va canta aceasta piesa in cadrul Concertului de An Nou de la Viena si se vor prezenta la TV imagini pe care le-am vazut cu proprii ochi. Dunarea a intrat in familiile noastre, ca doar am crescut-o de cand era mica, mica...

A doua zi, parca in necazul nostru, e soare-soare. Macar putem vizita in mod placut centrul Vienei.

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

  • Upvote 5

Share this post


Link to post
Share on other sites

EuroVelo6 - Partea a II-a: Dunarea, de la Viena la Turnu Severin, mai 2011

Desi intors de cateva zile din aceasta excursie si amintirile sunt proaspete, imi vine greu sa ma apuc sa le astern pe hartie.

Daca tura de anul trecut de pe Dunare, de la izvoare si pana la Viena, a fost un prilej de continua admiratie, de descoperire a linistii, a frumosului si a valorilor lumii civilizate, tura din acest an mi-a trezit sentimente contradictorii, adaugandu-se la precedentele si urmele inca vii ale ororilor din razboiul yugoslav, intoleranta si lipsa de civilizatie a soferilor sarbi din anumite zone, gunoaiele de pe marginea drumului, cainii vagabonzi si restul semnelor care m-au facut sa resimt parca prea devreme apropierea de casa.

Cu rele putine si bune mai multe, sentimentul major e unul de implinire, de satisfactie a ducerii la bun sfarsit a unui drum destul de lung, prin orase interesante si peisaje de vis.

Spre deosebire de anul trecut, cand se anuntasera interesati de Eurovelo 6 chiar si opt oameni la un moment dat, anul acesta am fost destula vreme doar doi care ne-am exprimat intentia de a continua parcurgerea cursului Dunarii, pentru ca spre final sa strangem o echipa frumusica de sase biciclisti. Acestia sunt: Marian (Ombun), Dan (Gigix), George (Borcan), Marilena (Mari), Mihai (Tase) si cu mine.

Ne-am ocupat din timp de biletele de tren, la vagon de dormit, de impartirea traseului in etape si de rezervarea cazarilor la Viena si Budapesta.

O excursie in Bulgaria, la Rusenski Lom, ne-a ajutat sa ne cunoastem si sa punem la punct ultimele detalii organizatorice.

Si zilele parca au zburat apoi pana pe 13 mai, pre-ziua plecarii. Schimbam mesaje pe calculator despre evolutia impachetarii bagajelor si ne reamintim reciproc de lucrurile ce nu trebuie uitate acasa.

Sambata, 14 mai, putin dupa pranz, ne intalnim in Gara de Nord, la linia de unde va pleca Rapidul de Viena.

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Suntem putin ingrijorati de modul cum vom reusi sa ingramadim in compartimente bicicletele, coburile, rucsacii, pungile cu mancare si bautura si restul acareturilor, care formeaza o movila destul de maricica pe peron. Cu ingeniozitate rezolvam problema si ne punem deja in miscare.

Imagine postată

Limbile se dezleaga usor cu niste bere si ceva vin si buna dispozitie ne cuprinde pe toti. Raman un pic mirat si chiar ingrijorat cand aflu ca Mari si Mihai nu au facut niciodata mai mult de 80 de kilometri pe zi. Pai eu am planificat etape si de 125km, timp de 11 zile, cu doar doua zile de odihna! Hmmm, va fi interesant...

Pana la Campina zburam pe sinele renovate recent, apoi rapidul devine o biata caruta, care, mai ales dupa Brasov, abia se taraste. Facem haz de necaz si ne spunem ca pe aici chiar il intreceam usor pe biciclete.

Odata cu granita se apropie si inserarea, moment in care suntem convocati de insotitorul de vagon al CFR la o mica sedinta. Se pare ca in Ungaria actioneaza doua bande de hoti albanezi sub blanda ocrotire a Politiei, care nu face nimic pentru a-i opri, desi un flagrant ar fi atat de usor de realizat... Rusine, bai!

CFR-ul a preluat initiativa si a dotat cusetele cu incuietori care se actioneaza doar din interior si bine au facut, caci dupa granita ne sunt incercate usile, iar de dimineata, pe cand Ombun si Gigix mancau ceva in compartiment, usa lor s-a deschis usor si a aparut un cap: "Salut!" si a plecat...

In Viena ajungem cu doar 14 minute intarziere, insa vremea nu mai e la fel de frumoasa ca la plecare, ploua marunt. Nici nu ma asteptam la altceva, trebuind sa existe o continuitate cu iesirea de anul trecut.

Ne echipam si ne intalnim cu Andra, amica lui Gigix, care locuieste acolo si care ne va fi ghid intr-un tur al Vienei pe biciclete.

Imagine postată

Ne cazam toti sase la Kolpingsfamilie Wien-Meidling, cu 135 euro pe noapte, inclusiv micul dejun. Curat si decent, exact ceea ce ne dorim.

Biciclim prin centrul Vienei, pe piste largi, impecabile, pana ne loveste foamea. Mancam ceva intr-un mic restaurant dintr-un campus, unde lucreaza Andra, si bem o bere nefiltrata. Intre timp iese si soarele.

Imagine postată

Imagine postată

Seara iesim la un restaurant Sushi, o experienta inedita pentru mine. Ma servesc din tot ce curge pe benzile de langa masa, calamari, somon, creveti, crabi, prajituri, fructe, etc, etc, pana nu mai pot baga in mine nici macar un bob de orez. Cine stie cand o sa mai avem o asemenea masa in zilele ce vor urma...?!

Imagine postată

Urmeaza un inca un tur al centrului, pe intuneric de data asta. Imaginea orasului este una cu totul diferita de cea diurna.

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Avem televizor in camera, insa nimeni nu-i da nicio atentie si nici ca s-a deschis vreunul pana spre Belgrad, cand am fost interesati de revoltele generate de arestarea sefului militiilor sarbe.

Cum dormim toti in aceeasi camera, tot ce imi doresc sa n-avem vreun sforaitor sef printre noi. N-apuc sa aflu, caci adorm imediat.

  • Upvote 5

Share this post


Link to post
Share on other sites

Prima Zi (Viena - Bratislava - Vojka) - 113km

Facem bagajele si dupa micul dejun plecam la drum. E soare si temperatura e placuta.

Imagine postată

Parasim Centrul si, pe masura ce ne apropiem de iesirea din oras, traficul se aglomereaza, sunt ceva lucrari, care ne deviaza de la cursul stabilit pe GPS si ne fac sa ocolim putin. Reusesc sa revin in traseu. In timpul asta Ombun e si el cu ochii pe harta Eurovelo6, de la Bikeline.

Dupa traversarea Dunarii avem parte de o coborare spectaculoasa de pe pod, pe un "melc" ridicat acolo special pentru biciclisti. Franez si vad ca ma depaseste in viteza un localnic pe un MTB, care face o cursa cum n-am mai vazut, cu viteza maxima si inclinat la 45 de grade, in genul moto. Bravo!

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

De aici intram in traseul Eurovelo6 si indicatoarele ne conduc fara gres. Harta si GPS-ul sunt pur optionale pe acest sector.

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Pista e impecabila si se tine aproape de dig sau chiar pe acesta. Incepem usor, ca sa ne intram in ritm. Biclele, cu reviziile facute, merg ca unse. Locul de innoptat e o localitate micuta, Vojka, pe malul lacului de acumulare Gabcicovo. Cum ne miscam foarte bine, suntem siguri ca nu vor fi probleme in a ajunge acolo pana pe inserat. Insa azi e doar prima zi, greul de maine ar trebui sa apara, odata cu oboseala si durerile de fund cauzate de sa...

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Asfaltul lasa loc unui macadam de cea mai buna calitate, care insa il surprinde pe Marian. Face ce face si la o franare se pune pe o parte cu bicla, lasand in pietris ceva piele de pe genunchi. Nimic grav, se rezolva prin clatire cu apa si vreo doi plasturi.

Imagine postată

Oriunde e ceva de vazut sau de stiut ceva sunt plasate panouri informative, n-avem insa timp sa ne oprim la toate.

Soarele incepe sa arda si e necesara o pauza de uns cu creme protectoare. O mica gustare, pentru reimprospatarea fortelor e de asemenea binevenita.

Imagine postată

Imagine postată

Cum pista e destul de goala si fara gropi, putem admira in voie peisajul si cate o biserica sau cetate pe langa care serpuie drumul nostru.

Imagine postată

  • Upvote 5

Share this post


Link to post
Share on other sites

A Doua Zi (Vojka - Komarno - Sturovo) - 123km

O dimineata racoroasa si insorita ne intampina de cum iesim din casa. O mica evaluare facuta de fiecare da rezultate imbucuratoare: nu avem febra musculara si nici fundul nu ne doare de la sa. Atunci hai sa mergem!

Ei, stai, asta nu e chiar asa de simplu... Cu cat mai multe roti are atelajul, cu atat se pune mai greu in miscare. Pana ungem lanturile, impachetam bagajele si ce mai avem de facut, trece ceva vreme. Rar am reusit sa plecam inainte de orele opt, cred ca doar cand a trebuit sa prindem un bac, la orele sapte.

Cum iesim din Vojka ne si urcam pe dig si, impinsi voiniceste de un vant din spate, reusim sa pedalam cei 17 kilometri pana la baraj in vreo 30 de minute.

Imagine postată

Imagine postată

Proiectul energetic de la Gabcikovo, inceput initial ca o colaborare intre Slovacia si Ungaria, a generat proteste furtunoase ale ecologistilor, fapt care a determinat partea ungara sa se retraga, slovacii construindu-l singuri. Este ceva impresionant, de anvergura Portilor de Fier.

Chiar langa baraj dam peste un loc dragut, unde ne refacem fortele. Apare intre timp si un ciclist pe care l-am cunoscut in ziua precedenta si care facuse "wild camping" peste noapte, adica pusese cortul in padure. El este Jimmy, un irlandez care mergea pana la Istambul. Echipamentul lui, cantarind 65 de kilograme, inclusiv un bidon de cinci litri de gaz pentru gatit, a iscat ceva discutii amuzante si totusi aprinse intre noi. Suntem sau nu suntem "cicloturisti"?

Concluzia a fost ca nu prea suntem, caci ar trebui sa facem minim 2500km si sa ne caram cu cortul dupa noi! Cam asta zicea Borcan, care, cazand la pace cu Ombun, au hotarat ca intr-un oarece viitor sa puna ei doi bazele standardului de cicloturist, sa stie tot omul daca e sau nu e...

Mie nu-mi place cum suna cuvantul, poate si pentru ca l-am auzit prea des, asa ca nu o sa le recunosc standardul si poate o sa-mi fac si un tricou de protest.

Imagine postată

Iata-l pe Jimmy. Cu greu am reusit sa ridic ambele roti ale bicicletei lui in aer. De altfel ne-am intersectat de multe ori pe parcursul turului, de fiecare data salutandu-ne zgomotos si de la distanta. Un personaj simpatic.

Imagine postată

Asistam la "eclozarea" (sic!) a trei hoteluri plutitoare si zarim doi muncitori care pareau veniti de pe santierele bucurestene. Luau o pauza prelungita intr-o firida din peretele ecluzei, la umbra, nederanjati de nimeni.

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Curand parasim pistele asfaltate pentru diguri pietruite si segmente de sosea.

Imagine postată

Imagine postată

Trecem prin Komarno, un orasel mai mare, unde remarcam biserica si o fortareata ce strajuie drumul.

Imagine postată

Imagine postată

Langa fortareata e un bufet cu nume caraghios pentru noi, romanii. Oare ce o fi insemnand in slovaca?

Imagine postată

Suntem la jumatatea distantei dintre Bratislava si Budapesta.

Imagine postată

Iesim din oras si drumurile de tara pun la incercare bratele celor care au furci mai rigide, insa frumusetea locurilor si linistea intrerupta doar de zumzaitul rotilor compenseaza acest mic neajuns.

Imagine postată

Imagine postată

Dunarea e flancata de ruinele unor cetati romane, marcate pe o lespede, chiar langa drum.

Imagine postată

Imagine postată

Inserarea se apropie si amintirea baii in lac din dupaamiaza precedenta ne trage spre apa, de data asta a Dunarii. Mie nu prea-mi place cum arata, mai ales ca o comparam cu albastrul de ieri, asa ca renunt la balaceala.

Imagine postată

Imagine postată

Pedalam prin padure, la umbra, acompaniati de cantecul pasarelelor.

In zare apar cupolele verzi ale unei biserici. Nu pot fi decat ale celei din Esztergom, care e primul oras unguresc pe care-l vom traversa. Insa asta abia maine. Deci finalul etapei e aproape.

Imagine postată

Intram in Sturovo si ne cazam la o pensiune cu flori la feresti, gazon ingrijit si bazin cu pesti koi. Camerele sunt de doua paturi si costa 10 euro de persoana, cu mic dejun inclus. Gazda, tinerica, e fericita ca poate sporovai in engleza, limba pe care o vorbeste binisor, asa ca stam un pic la povesti. Ne recomanda sa mancam la un restaurant de la intrarea in sat, la un club de bowling.

Desi am trecut chiar pe langa el si nu am vazut vreo activitate, am mers pe recomandare. In parcare nicio masina, la feresti nicio lumina. Nu vedem nici intrarea. Ne invartim nitel, urcam niste scari pana la primul etaj, nici pe acolo nu se intra. Dam ocol restaurantului si pe o latura gasim usa de acces, descuiata. Apasam clanta si usa se deschide cu un scartait usor. Inauntru intunericul e spart doar de lumina frigiderelor cu bauturi si de cateva neoane de pe sub bar. Nimeni...

Ne uitam unii la altii si intram. Alo, e cineva??? Niciun raspuns....

Paharele sunt pe bar, tariile tot acolo, berile in frigidere. Ce facem? Ne servim singuri? Ciudata atmosfera, scena de film horror, de dinaintea grozaviei.

Iesim si ne uitam iar unii la altii. Daca plecam cu ceva de acolo, nu ne-ar fi intrebat nimeni nimic.

Problema e ce nu am mancat si ne e foame. Unora chiar foarte rau, asa incat Borcan e in pragul unei crize hipoglicemice. Ia cate o ciocolata de la fiecare magazin pe langa care trecem si nu mai are mult pana sa lesine. Ne ingrijoram un pic, insa ne linisteste, i s-a mai intamplat si stie cum sa reactioneze.

Gasim intr-un tarziu si un restaurant deschis, insa nu ne prieste masa. Speram ca maine sa fim cu totii in regula, ca sa putem continua turul, mai ales ca va fi o etapa scurta, in jur de 80 de kilometri, pana la Budapesta. Ne promitem sa fim mai atenti la alimentatie in zilele ce vor veni.

  • Upvote 5

Share this post


Link to post
Share on other sites

A Treia Zi (Sturovo - Esztergom - Budapesta) - 81km

In zori toate problemele de sanatate sunt rezolvate, suntem toti ca noi. Plecam ceva mai tarziu, avand o etapa mai scurta astazi. Cu execeptia primei zile, tura asta se pare ca nu seamana deloc cu cea de anul trecut, vremea e superba. Deci a fost inspirata decizia de a o muta din toamna in primavara.

Granita nu mai exista intre Slovacia si Ungaria, nu mai e nici macar o ghereta sau urma de bariera. Se trece podul Maria Veleria (1895) si esti deja in cealalta tara. Exista si curse de Minicar intre centrele celor doua orase, Sturovo si Esztergom.

Podul ne place, astfel ca facem o pauza prelungita, ca sa-l admiram si sa-l pozam.

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Pe celalalt mal ne asteapta biserica zarita in ziua precedenta. E inconjurata de fortificatii solide. In tunelul de la intrare se simte o racoare placuta, ca de pestera, racoare ce vine cum nu se poate mai bine, astazi anuntandu-se o zi cu soare puternic.

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Pe rampa de la intrare dam din nou peste Jimmy, care acum are inca un tovaras de calatorie, William, un australian care face pe bicicleta intregul traseu al Dunarii, de la izvoare si pana la Marea Neagra. Constatand ca au schimbat mult prea multi forinti, ne intreaba daca nu avem noi nevoie si chiar ne nimeresc, ca nu apucasem inca sa schimbam. Cum noi am plecat tarziu azi, ei au apucat deja sa viziteze Dom-ul asa ca ne despartim curand.

Contra unei taxe modice se poate urca pe acoperis, unde este un punct de belvedere. Taxa e mica, insa ascensiunea e dificila, mai ales in ultima parte, cand scarile in spirala se ingusteaza foarte mult, nepermitand trecerea unul pe langa altul a doi oameni. Deci stam la "semafor", cinci minute se urca si alte cinci se coboara.

Patrundem in pod, avand cupola deasupra capetelor. Ecoul e unul bizar si se aude cu ceva timp inaintea intrarii in incaperea respectiva, zgomotul pasilor pe trepte rasunand asemeni tunetelor. Poposim cateva secunde si ne prostim cu onomatopeele.

Printr-un fel de urdinis se iese pe o punte suspendata deasupra acoperisului de tabla. In fata mea e Gigix, iese si instant face stanga imprejur. Are rau de inaltime... Pacat, caci privelistea iti taie respiratia, iar panorama este de 360 de grade.

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Iesim din Esztergom, pista serpuind pe malul Dunarii, cand pe la soare, cand prin padurea racoroasa, cand intrand pe soseaua destul de putin circulata. Cautam un loc de popas pentru masa de pranz. Avem mancarea la pachet, luata de la supermarket si dam peste o terasa cu mese si banci de lemn, umbrite de niste pomi foarte grosi. Initial vrem doar bere, insa gratarul miroase atat de bine incat niciunul nu rezistam si ne comandam si de mancare. Dupa acest pranz am cam abandonat ideea de a manca "din traista" si de cele mai multe ori ne-am oprit la restaurante sau terase, urmand apoi o binemeritata leneveala in scaun sau intinsi in iarba.

Imagine postată

Si adunam kilometru dupa kilometru, pe o infrastructura ciclista excelenta.

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

  • Upvote 3

Share this post


Link to post
Share on other sites

Intram intr-o padure de salcii, cum n-am ai vazut pe la noi, din frunzele lor picura apa, asa de multa incat sub unele s-au facut chiar balti noroioase. Le ocolim si ajungem pe plaja, rost de o noua baie in Dunare pentru Ombun si Borcan. Vedem acum si ultima moda in materie de echipament de ciclist, goarna. Era folosita pentru a se da indicatii canotorilor care se antrenau in apropiere.

Imagine postată

Cineva observa cu mirare sursa "ploii" din salcii: milioane de insecte adunate ciorchine, care se baloseau in picuri mari. La naiba, ne-am umplut de sperma de muste!

Imagine postată

Cam in asa ploua din pomi:

Dupa putin timp incep sa apara tot mai multe terase pe mal, semn ca Budapesta nu e departe. Suntem in cursul saptamanii, insa e plin de lume, oamenii aia chiar stiu sa se distreze. Curand apar si cladirile reprezentative ale orasului, mai jos, Parlamentul.

Imagine postată

Multe fete frumoase, care fac sport pe faleza.

Imagine postată

Alaturi sunt pistele, folosite de zeci, de sute de biciclisti. Toti merg TARE si nu ma refer doar la sportivi. E putin stresant, ca nu stim drumul si toti trec ca vantul pe langa noi. Abia apuc sa mai fac cate o poza in lumina asfintitului.

Imagine postată

Imagine postată

Cu cazarea stam bine, avem rezervarea facuta inca de acasa, la Agape Guesthouse. Pentru 13 euro pe noapte de persoana am primit un penthouse cu 3 dormitoare, bucatarie complet utilata, doua bai, printre cele mai bune cazari din tur.

Imagine postată

Urmatoarea zi e una de pauza, pentru vizitare la pas. Urcam la Citadela si privim de sus orasul. La chei sunt ancorate o multime de nave turistice, ocupate in general de persoane varstnice.

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Urmatorul obiectiv e Palatul Regal, insa pana acolo ne tragem la un pub, langa doua beri reci si ceva de mancare. E cald rau, asa ca plusam si cu inghetata.

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

  • Upvote 4

Share this post


Link to post
Share on other sites

Ploaia se simte in aer, iar noi o asteptam cu nerabdare. Nu ne adapostim, savuram picurii mari ce cad din ce in ce mai tare, desi soarele nu s-a acoperit.

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

In departare se aud sirene si, cand ne apropiem de o sala de concerte, vedem o coloana oficiala parcata la intrare. Ma uit mai bine si vad ca steagul de pe masina e al Romaniei. Nici aici n-am scapat de astia?!? N-am recunoscut "importantul" personaj, probabil vreun ministru, ca ambasadorul nu cred ca ar fi avut atata escorta.

Imagine postată

Spre Bastionul Pescarilor.

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Coboram iar la Dunare, cu intentia de a face o plimbare cu vaporasul, insa estimam gresit durata drumului pana la debarcader si ajungem doar ca sa vedem cum ultima cursa se desprinde de mal la doar 200 de metri de noi. Asa ca ne continuam turul pe jos.

Imagine postată

Ne intersectam cu un grup de vreo 20 de biciclisti, care viziteaza in acest mod orasul, beneficiind si de ghid. Am fost tentati ieri de posibilitatea asta, dar atunci azi n-ar mai fi fost " zi de pauza".

Imagine postată

Imagine postată

Iata un mod ingenios de amplasare a unor piste de biciclete, intre trotuar si parcare. In acest fel esti protejat de trafic. E nevoie insa de civilizatia soferilor sau de fermitatea Politiei, la noi sigur s-ar fi gasit un neam prost care sa parcheze exact pe pista.

Imagine postată

Ne dor picioarele destul de rau, am bagat multi kilometri pe jos, dar inca mai speram la un tur de noapte, pe biciclete, sa urcam la Citadela. Insa odata ajunsi acasa, dupa dus, ne ajunge oboseala si ne retragem toti la somn. Mai putin Marian, care inca de la inceputul turului e ocupat pana tarziu in noapte cu upload-ul pozelor si scurte comentarii pe care le posteaza pe optar.ro, unde tine un fel de jurnal on-line al excursiei.

  • Upvote 4

Share this post


Link to post
Share on other sites

A Patra Zi (Budapesta - Solt) - 109km

Abia pe la orele noua reusim sa ne miscam azi, cam tarziu, avand in vedere si ziua caniculara care se anunta. As fi preferat ca in fiecare zi sa plecam mult mai de dimineata, iar la pranz, cand soarele e cel mai dogoritor, sa ne refugiem la umbra.

Iesim usor din oras, insa sub ultimul pod mi se pare ca-mi fuge roata de spate in lateral, ma opresc si o mai umflu putin, pare cam moale.

Pista urca pe un dig si se transforma intr-o potecuta ingusta, inierbata pe margini. Uneori e greu sa-ti mentii echilibrul in conditiile astea, iar eu am probleme din ce in ce mai mari.

Imagine postată

Imagine postată

Ma opresc si observ cauciucul spate desumflat aproape de tot. Nu-i prea bine, caci am tubeless, cu solutie antipana, iar solutia s-a cam evaporat. Singura rezolvare e sa-i bag presiune mai are si sa merg rapid pana in primul sat unde as putea gasi ajutor. Am nevoie ori de solutia antipana, ori de un cauciuc nou. Cel vechi are cu siguranta in el zeci de tepi, daca bag camera, se face sita.

O iau mai tare inainte, stabilind sa comunicam prin statiile de emisie-receptie. Ma opresc in vreo doua sate, dar nu gasesc nicaieri magazin de biciclete si nici nu ma-nteleg cu localnicii, care vorbesc doar ungureste.

Pare ca imi surade norocul, zaresc parcat un autocar nemtesc, care tracteaza o rulota maricica pentru biciclete. Am mai vazut asemenea exemplare si anul trecut. Sunt excursii organizate special pentru biciclisti, se deplaseaza cu autocarul dintr-o zona in alta si pedaleaza pe unde e mai frumos.

Imagine postată

Din pacate cu soferul nu ma inteleg decat prin semne. Imi aduce: o camera, Nein!, o valva, Nein!, niste petice, Nein! o pompa, hmmm..., n-ajung nicaieri asa. Zic dankeschön si folosesc pompa sa mai bag ceva aer, cat am pierdut intre timp. Sar pe bicicleta si pedalez iar in forta, pana intr-un sat mai mare. Aici gasesc un magazin auto. Cu greu reusesc sa primesc cu 2000 de forinti un spray antipana pentru masina. Bag serios solutie din el si umflu roata. Cer un pahar cu apa, ca toate reparatiile le-am facut sub soarele amiezii si m-am cam deshidratat. Dau sa ma sui pe bicicleta. E iar pe janta, fir-ar sa fie!

Scufund roata intr-un lighian cu apa si vad ca e ciuruita, iese aer din vreo 10-15 gauri. Cauciucul a prins si tura de anul trecut pe Dunare si e tocit bine, asa ca i-a cedat toata structura, e de aruncat.

Intre timp ma prinde din urma si restul grupului, iar Ombun se duce la un magazin de biciclete, despre care aflasem ca e in apropiere, si-mi aduce un cauciuc ieftin ca braga, echivalent cu 25 ron.

Il montez si cautam un loc pentru masa. Am stat cam mult in soare si m-a luat o durere de cap cam rea. Iau o pastila de la Marian, insa nu prea are efect, mai iau si un Nurofen si abia dupa vreo doua ore imi revin.

Imagine postată

Luam ceva de mancare de la un magazin si ne asezam pe malul unui brat al Dunarii, pe o pajiste minunata, proaspat cosita si fara nici cea mai mica urma de gunoaie.

Reusesc sa adorm vreo jumatate de ora, insa nu ma simt chiar ok. Astept dusul fierbinte de seara si-mi pun in plan sa nu mai ies la masa, sa infulc ceva si sa ma bag rapid in pat. Dar pana deseara mai avem destul...

O surpriza placuta sunt Mari si Mihai, care, dupa cum ne-au zis ei, nu mai mersesera niciodata mai mult de 80 de kilometri, si totusi tin pasul foarte bine la etape de peste suta. Initial mizasem destul de mult ca ei s-ar opri la Budapesta, insa sunt hotarati sa ajunga la Severin. Bravo pentru determinare!

Pista trece in continuare printr-o zona de case de vacanta, chiar pe malul Dunarii, nu foarte spectaculoase ca marime, nu sunt ale unor bogatasi, insa care mai de care mai ingrijite, cu gazon tuns si flori peste tot. E o placere sa la privesti. Cum afara e foarte cald, Borcan face semn unei localnice, care uda gazonul, sa puna furtunul cu apa pe el. Ori nu intelege, ori nu-i vine sa creada ce i s-a cerut, asa ca Borcan nu are parte de dus acum.

Gasim un loc de baie in Dunare, iar eu am parte de inca o surpriza neplacuta, pana din nou, la aceeasi roata. Constat ca un petec al camerei nu era bine pus, il refac si de aici chiar nu am mai avut probleme cu bicicleta.

Cat am facut eu pana, Ombun si Borcan au tras o baita buna.

Ultimii kilometri ai zilei ii facem pe niste sosele pustii si un asfintit de poveste ne prinde in mijlocul campului.

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Noaptea o vom petrece la Solt, la Park Motel, o constructie in stil comunist, insa curata si ieftina, 8E.

O pizzerie e singurul loc unde se poate manca ceva. Avem probleme mari in a ne intelege cu chelneritele, care nu rup o boaba in alta limba decat ungureste si nici prea inteligente nu par. La final primim totusi cele mai bune clatite cu rom si ciocolata, e parerea tuturor.

  • Upvote 3

Share this post


Link to post
Share on other sites

A cincea Zi (Solt - Dunafalva) - 109km

Cum nu exista restaurant, n-avem parte nici de mic dejun la motel, asa ca luam de la un magazin cate ceva de mancare si cautam un loc de popas pe traseu unde sa ne ospatam. Ne plac mezelurile unguresti, foarte condimentate, pofta e mare si cateva minute se aud doar falcile trosnind.

Imagine postată

Traseul marcat se tine in general pe un dig asfaltat, de-a lungul soselei, parasindu-l doar cand merita ceva vizitat in localitatile prin care trecem. Este deschis doar pentru biciclete, bariere metalice blocand accesul altor vehicule. Una din ele e impodobita cu o multime de coronite, un baiat tanar si-a gasit sfarsitul acolo, in imprejurari necunoscute noua.

Imagine postată

Desi ne e clar ca drumul cel mai scurt ar fi pe dig, curiozitatea ne impinge sa urmam toate abaterile semnalizate. Una ocoleste cateva sute de metri pentru a ne duce in parcul central al localitatii, Harta e numele ei, unde este expus un tractor de la inceputurile agriculturii mecanizate. Nu pierdem ocazia de a ne urca in el si a ne poza. Pauza e si un prilej bun de rehidratare, temperatura fiind ridicata, 32 de grade si sunt abia orele unsprezece.

Imagine postată

O alta abatere a traseului ne duce langa Dunare, pe un drum ingust dar asfaltat, ce serpuie printr-un codru des, inconjurati de miresmele socului inflorit si de cantecul a zeci de pasarele. Nimic altceva nu tulbura linistea. Cred ca acesta a fost Coltul de Rai al intregii excursii, pedalam si-mi doream sa nu se mai sfarseasca.

Iesim la sosea si continuam pe aceasta, cautand umbra pomilor ce-o strajuiesc.

Imagine postată

Imagine postată

Urmeaza o portiune nisipoasa pe un dig. Chiar cand ne cataram pe el se aud din spate strigate. Primul lucru la care ma gandesc e ca unul dintre noi a fost atacat de un caine, dar de la Viena si pana aici nu am zarit nici macar unul fara stapan. Opresc si-l vad pe Ombun cum se freaca putrernic pe obraz. A intrat pe traiectorie de coliziune cu o viespe, iar aceasta a lansat o racheta veninoasa aer-obraz. Cum apararea antiaeriana (ochelarii) tocmai fusese pusa pe loc repaus, rezultatul e un ochi umflat si o durere vie. Se incearca o calmare a durerilor prin frecarea cu sare, nu stiu cat efect a avut, cert e ca nu s-a umflat foarte tare.

Imagine postată

Inaintam greu, rotile se cufunda in nisip, iar caldura ne face sa consumam foarte multe lichide. E ora pranzului si avem norocul sa dam peste cel mai frumos loc de popas. O suprafata cam cat un teren de fotbal, cu gazon de teren de fotbal, cu bancute, loc de gratar zidit, iar alaturi cu teren de volei pe nisip. Sa mai spun ca primele ganduri au fost cum ar fi aratat acel loc daca ar fi fost in Romania? Nicio vatra de foc in afara celor amenajate, nicio hartiuta sau plastic pe jos...

Mancam si imediat dupa ne pravalim in iarba. E asa de placut sa fii obosit de la efort, satul si sa te pregatesti de un somn mic, la umbra. Asta e serviciul pe care mi l-as dori. Ha, Ha!

Imagine postată

Dupa vreo 30 de minute ne trezeste vantul, care s-a intetit. In departare se aud tunete si cerul s-a innegrit la orizont in directia in care ne deplasam. Asta e, o ploaie nu strica, prea am avut multe zile cu vreme frumoasa pana acum.

Avem iarasi noroc, ne strecuram pe langa frontul atmosferic si ratam vijelia. Cateva picaturi ne fac sa ne oprim pentru a ne echipa, insa imediat constatam ca ne-am alarmat degeaba si revenim la tricouri.

Imagine postată

Imagine postată

De pe dig coboram direct in Dunafalva si la cativa zeci de metri gasim si o cazare intr- curte cu multa verdeata si cu foisor, la o babuta.

Imagine postată

Camerele sunt in regula, cu pretul deja ne-am invatat, 8E, cu tot cu mic dejun. Problema vine cand cerem informatii despre restaurant. Ei bine, nu exista asa ceva nici aici si nici in localitatile vecine, cred ca e singura scapare din ghidul Bikeline, care figura aici o asemenea locatie. Colac peste pupaza nu mai e niciun magazin deschis la ora asta, dar satul fiind mic, s-au dat cateva telefoane si au aparut doua fete care au deschis special pentru noi un boutique local, asa ca scapam de perspectiva deloc surazatoare de a ne culca cu stomacul gol.

In Dunafalva nu e chiar NIMIC de facut, deci mancam si profitam de ocazie pentru a ne culca foarte devreme. Si avem parte de somn bun, pana in miez de noapte, cand se porneste o furtuna grozava, cu rapait de ploaie in lucarne, fulgere ce fac noaptea alba si tunete pe masura. Ma trezesc un pic si adorm imediat, imi place teribil sa dorm cand e furtuna afara.

  • Upvote 5

Share this post


Link to post
Share on other sites

A Sasea Zi (Dunafalva - Dalj) - 130km

Ne asteapta, conform hartii, un drum de 116 kilometri, iar conform experientei vor mai face pui pe parcurs, asa ca ne straduim toti si reusim sa plecam mai devreme ca de obicei.

Incercam mai intai drumul pe dig, dar e foarte rau, asa ca alegem soseaua pana la bac si bine am facut, caci e libera si pedalam lejer. Asa de lejer ca vedem cum bacul pleaca de sub nasul nostru. Curat ghinion, ne-am trezit de pomana, tocmai am pierdut o jumatate de ora, atat e pana la urmatoarea traversare.

Aruncam ultimii forinti adunati din fundul buzunarelor pe guma de mestecat si alte prostioare, asta dupa ce luam biletele, bineinteles.

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Bacul ne lasa in Mohacs si curand ajungem la granita cu Croatia, a patra tara in care intram, dupa Austria, Slovacia si Ungaria. Vamesii sunt zambitori, iar controlul actelor e doar o formalitate.

Campuri nesfarsite ne inconjoara, fara a fi totusi un peisaj spectaculos, iar soarele ne coace la foc mic.

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Pedalam ca sa inghitim kilometri. Pranzul vine ca o izbavire, inca de departe urmarisem indicatoarele cu distanta descrescatoare pana la un anume restaurant, Josic. Trebuie sa fie ceva de capul lui, daca-i fac atata reclama.

Nu e la sosea, ci la capatul a cativa zeci de metri de urcus pieptis. II fac in sa si gasesc locuri libere la mese, iar "crasma" arata excelent, parca mi-e si frica sa deschid meniul. Dau o strigare prin statie si ne asezam in jurul mesei. Stim ca in Croatia e scump si pe fondul acestei asteptari ni se par rezonabile preturile.

Berile se duc de parca au fost turnate pe piatra incinsa, mai luam altele si asteptam cu nerabdare mancarea. Daca tot aruncam cu banii, macar sa ne spargem in figuri, comandam specialitati.

Spre ghinionul nostru, pana sa fim serviti apar doua autocare cu turisti, care ne iau caimacul si ne fac sa asteptam cam multisor. Sub umbrelute e cald, pun capul pe masa si adorm cateva minute. Ma trezeste un mic ghiont, a venit mancarea. In sfarsit! Arata pe masura asteptarii, o friptura de vita, mediu preparata. Mi-e frica sa privesc ceasul, sa vad cat de tarziu s-a facut.

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Dupa festin parasim traseul principal si intram intr-o rezervatie, "Prirode Kopacki Rit". In fata noastra iar e furtuna si vedem fulgerele cum brazdeaza cerul negru-negru. Nu-mi place deloc pozitia in care suntem, pe un dig, deasupra mlastinilor, in cel mai inalt punct al zonei. Incerc sa ajung la un grup de cladiri ce se zaresc la vreo 3-4 kilometri departare, inainte sa se dezlantuie potopul asupra noastra, dar pare misiune imposibila, incepe o adevarata vijelie din stanga-fata, abia ne taram si trebuie sa pastram o pozitie inclinata in vant, pentru a nu fi maturati de pe dig.

Incredibil, dar scapam si de data asta. Norii se indeparteaza, iar vantul cade si el. Putem sa ne bucuram de peisaj, dupa ce scuipam nisipul dintre dinti.

Imagine postată

Imagine postată

Cotim la 90 de grade si avem vant usor din spate acum. Multi kilometri se scurg repejor si ajungem la iesirea din parc, unde se pot face plimbari cu niste vaporase ce-mi amintesc de Plitvice. Unii au inca puterea sa zambeasca, desi au depus ceva efort pana aici.

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Spre Osijek incepe sa ploua serios si ne echipam pe masura. Doar ce ma urc pe bicicleta si aud o voce:

- Ati vazut campul de mine? Tocmai am trecut de el.

Ma intorc imediat, asta e ceva ce nu vreau sa ratez. Indicatorul e mic si pus cam spre mijlocul campului, ma gandesc ca l-au pus in gluma acolo, ca scrie mic si poate esti curios sa te apropii, ca sa vezi ce spune. Gluma proasta...! Treaba e chiar serioasa acolo, au murit oameni si asta e doar primul semn vazut de noi dintr-o serie nesfarsita, din pacate.

Imagine postată

Osijek ne intampina cu singura rafala de care am avut parte in tur, una de ploaie, evident, desi multe cladiri poarta urmele celor de arme automate.

Centrul e foarte frumos, relaxant, are o zona doar pentru pietoni si tramvaie, plus biciclisti, bineinteles.

Imagine postată

La iesirea din Osijek, alte campuri de mine.

Imagine postată

Se insereaza si mai avem destul de mult pana la Dalj, unde planuisem initial sa innoptam, desi kilometrii estimati s-au cam implinit. Cautam loc de popas mai aproape, dar fara succes. Toti suntem obositi, insa eu, impreuna cu Ombun si Borcan, parca suntem mai proaspeti un pic. O luam inainte, prin ploaia mocaneasca, sa rezolvam mai repede cu cazarea si ne oprim chiar unde stabilisem de dimineata sa ne oprim, adica in Dalj, dupa 130 kilometri.

Imagine postată

Gasim cazare intr-o viluta chiar pe malul Dunarii, cu ferestrele catre apa, nu mai conteaza cat costa sau cum arata camerele, o luam. Nu e deloc ieftin, comparativ cu ce cheltuiam pana acum pe cazare, sunt 20 de euro de persoana, cu mic dejun, insa camerele arata impecabil si dusul fierbinte ne asteapta.

Mancam ce ne-am cumparat in urma cu o ora de la magazin, in restaurantul de la parter. Avem parte de o surpriza placuta. Pe o bute de lemn troneaza sapte sticle astupate, fiecare cu alta licoare, iar langa ele sunt 12 toiuri si 12 paharute. Ei, daca mancare nu au, macar putem cumpara ceva bun de baut. Aflu ca sunt toate facute "in casa" si intreb cat costa. Raspunsul e "self-service". Hmm, asta cred ca e un fel de "din partea casei".

Imagine postată

Folosesc un toi si incerc sa-mi dau seama ce contine o prima sticla. E ceva visiniu, dulceag si extrem de tare. Perfect pentru gatul meu iritat de cateva zile. Il dau peste cap si-mi dau seama ca e cornata. Ciocnim si incercam pe rand sticlele, eu doar pe cele inchise la culoare. Am mai dat peste o afinata si o murata cum n-am mai degustat. Imi place ca sunt tari, nu foarte dulci si lesinacioase, cum se mai fac pe la noi.

Vesel si cu gatul vindecat mai ceva decat de pastile, ma retrag in camera si adorm bustean. Si ceilalti fac acelasi lucru, a fost o zi grea!

  • Upvote 3

Share this post


Link to post
Share on other sites

A Saptea Zi (Dalj - Novi Sad) - 100km

Un geam lasat deschis peste noapte face ca aerul tare si racoros al diminetii sa ne trezeasca in chip placut. Fereastra da chiar la Dunare si putem vedea ca ne asteapta o noua zi insorita, ultima in Croatia.

Imagine postată

Se pare ca bautura consumata nopatea trecuta a fost de calitate, nicio durere de cap nu supara pe vreunul dintre noi. Invatati cu micul dejun care in general a cuprins o omleta, destul de uleioasa pentru gustul meu, si alte maruntisuri, acum suntem rasfatati cu un ospat vanatoresc. Toate mezelurile, carnati, salam, muschi, sunt doar din caprioara si mistret, conform spuselor gazdelor si sunt foarte, foarte bune.

Dupa putin timp de pedalat ajungem la periferia Vukovarului si suntem intampinati iarasi de urmele razboiului. Acestea dainuie doar pe cladirile abandonate, locuite de etnici minoritari, izgoniti probabil de majoritate sau poate chiar ucisi. Restul caselor si-au spalat fatadele manjite de sange si gloante, poate si in dorinta de a uita mai repede ce s-a intamplat aici. Se vad urme de gloante de toate calibrele, de la cele mai mici pana la gaurile monstruoase lasate de obuzele tunurilor si tancurilor.

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Aici a fost candva o scoala, acum nu mai este nimic.

Imagine postată

Insa cel care da masura reala a incrancenarii luptelor este turnul de apa, acum un adevarat simbol al orasului. E ravasit de explozii, o masa de beton si fier contorsionat. Imi inchipui ce iad trebuie sa fi fost in clipele de inclestare.

Imagine postată

Imagine postată

Uimiti de ce vedem, tinem traseul marcat pe GPS, care ne duce intr-un mic centru istoric, care nu reuseste sa stearga deloc prim impresie creata.

Borcan nu mai are rabdare sa ne astepte sa tot facem poze si o ia inainte, desi nu are harta sau GPS. Banuim ca ne revedem la iesirea din oras, asa ca tinem drumul "oficial", care mai face stanga-dreapta, prin locurile interesante. Iesim din oras si Borcan nicaieri. Prin statie nu-l prindem si are telefonul inchis. Probabil a luat-o inainte, sa gaseasca un loc bun de masa. Mai pedalam vreo 15-20 de minute si nu dam de el, clar ne-am pierdut unii de altii, nu putea sa se indeparteze atat. Telefonul meu suna, el e, dar nu se aude nimic. Sper sa ma auda si-i spun pe scurt pozitia noastra si ca-l asteptam. Dupa aproximativ un minut, cat au durat explicatiile, vad ca inca nu a inchis, deci m-a auzit. Il asteptam si dupa vreo inca 20 de minute Borcan reapare. Se oprise sa ne astepte exact dupa ce noi am facut stanga, sa ne abatem pentru centrul Vukovarului, el mergand drept...

La iesirea din oras trecem pe langa alt camp de mine, cu panoul pus chiar langa pista de biciclete.

Imagine postată

Imagine postată

Imediat apar si colinele, unele mai usurele, altele mai abrupte, care mai dau jos din sa pe cate unul din noi. Coborarile vin ca un binemeritat bonus.

Inainte de intrarea in Serbia incepe sa ploua marunt, asa ca toti scoatem echipamentul adecvat. Ne schimbam sub un nuc gros, care ne protejeaza de primii stropi.

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Traversam Dunarea pe un pod intre Ilok si Bancka Palanka. Primirea e rece la propriu, burniteaza si nu da semne ca s-ar opri curand. Pe pod ne salutam cu niste elvetieni care fac tot traseul Eurovelo6. Nu sunt foarte impresionati de urcarile de pana aici, desi au bagaj voluminos. Explicabil, avand in vedere din ce tara vin.

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imagine postată

Imi plac indicatoarele traseului, care, pe langa datele despre localitati si kilometri, mai au in partea de jos o banda unde e trecut bilingv, in sarba si engleza, cate o mica vorba de duh, un citat dintr-un filozof, un romancier, un politician, etc sau chiar un proverb. Chestia asta ma face sa astept cu nerabdare urmatorul indicator, sa vad cu ce ma mai delecteaza. Am si pozat multe din ele si o sa incerc sa dau o traducere textelor din pozele respective.

Cel care mi-a placut cel mai mult, dar pentru care nu am poza, e un proverb ugandez, care zice cam asa: "Doar cel care nu a calatorit suficient crede ca maica-sa e cel mai bun bucatar."

Imagine postată

Nimic nu se compara cu placerea simpla a unei plimbari cu bicicleta. John F. Kennedy

Bancka Palanka e unul din putinele locuri unde am vazut piste de biciclete in Serbia. Are o zona centrala inchisa traficului auto. Strada e doar a biciclistilor, pietonii avand la dispozitie un trotuar generos.

Dupa o tura prin centru, prilej si de schimbat dinari, Marian face o pana, iar noi facem o escala la o placintarie, si luam niste placinte cu carne sau cu branza fierbinti si gustoase.

Imagine postată

Imagine postată

  • Upvote 4

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now